De vorbă cu Primăvara

Sunt patru anotimpuri. Fiecare are frumuseţea lui. Dar Primăvara e magic!
Să priveşti cum mantaua albă de gheaţă şi zăpadă se topeşte şi natura reînvie...acel verde crud al
mugurilor...cerul redevine albastru...lumea se schimbă-n jurul tău, în timp ce stai culcat pe spate în iarba
proaspătă, ascultând păsările cum cântă şi simţind vântul răcoros scuturându-ţi pletele.
Ea apare lângă tine. Apare mereu zâmbind şi se arată doar oamenilor care o iubesc cu adevărat. O
priveşti şi te uimeşte frumuseţea ei. E-n fiecare an la fel. Ea nu îmbătrâneşte; e exact aşa cum ţi-o
aminteai: înaltă, slabă, cu piele albă şi ochi verzi, îmbrăcată în aceeaşi rochiţă turcoaz de mătase, cu
floricele albe în părul lung şi negru, ce i se revarsă în valuri peste umeri, până la genunchi.
Stă în faţa ta şi-ţi zâmbeşte. Nu poate face altceva. Glasul ei sunt florile, copacii, iarba...ea nu are altă
voce. Te priveşte în ochi, îţi citeşte din suflet şi vede o uşoară tristeţe, o uşoară melancolie, o uşoară
părere de rău... Îşi întinde mâna stângă spre tine şi îţi atinge fruntea. Te simţi învăluit de o căldură
benefică, o stare uluitoare de bine, simţi că de acum înainte te vei bucura de orice şi nu vei mai fi trist.
-Mulţumesc ! şopteşti tu.
Ea-ţi zâmbeşte şi mai larg, iar lângă tine răsare o floare albastră de nu-mă-uita.
Îi zâmbeşti şi tu.
Se uită spre cer.
Te uiţi şi tu.
Îţi cade un strop de apă pe obraz...altul....altul....se înteţesc...plouă.
Ea se ridică în picioare şi-ncepe să plutească spre norul cel mai de sus.
O priveşti pierdut...de ce te părăseşte....de ce te lasă singur în ploaia rece?
Deschide gura şi spune şoptit:
-Nu te speria! Soarta ţi-a fost scrisă printre stropii de ploaie ai Universului şi lacrimile lui
ascunse...Universul plânge....plânge pentru tine....
O priveşti nedumerit. De ani de zile n-a vorbit...de fapt, niciodată n-a vorbit. Cum de ....?
Dar ea din nou parcă-ţi citeşte gândurile:
-Uneori, cuvintele sunt insuficiente...şi inutile, şopteşte înainte să dispară într-o lumină albă şi să se
transforme într-un porumbel.
Te gândeşti, zâmbeşti, te transformi şi tu într-o şoaptă şi-o urmezi în infinit.