A sosit toamna

Toamna

Miroase a toamna, a roade bogate, a mere rosii si galbene. Tabloul viu

colorat al naturii ne incanta ochii si sufletul. Nici chiar lacrimile reci si
marunte ale cerului, uneori innorat, nu reusesc sa ne intristeze.

Sub greutatea fructelor, pomii din livada parca imbratiseaza pamantul,

asteptand rabdatori venirea celor care sa-i elibereze de dulcea lor
povara. In aer se simte mireasma suava a merelor oachese care se joaca
de-a v-ati ascunselea printre ramuri. In alta parte a livezii, perele balaie
iti fac cu ochiul. Gustul dulce, de podgorie al strugurilor si puful marunt,
catifelat al gutuilor blonde se imbina cu parfumul castanilor adus in casa
de o adiere usoara de vant.

Ropotul ploii ma rapeste din lumea viselor. Cei doi meri din fata ferestrei
plang ingenuncheati, zbatandu-se, gata-gata sa-si rupa crengile. Dar
vantul alunga norii si ploaia inceteaza. Cornul de argint al lunii urca pe
mantia de stele. E noapte.

Natura toata a adormit, prinsa in mrejele intunericului.

Dimineata, soarele bland al toamnei usuca lacrimile de ploaie de pe

obrajii imbujorati ai merelor.

S-a dus iarasi o toamna...

O frunza mi-a batut in geam incet, sfios, ca si cum s-ar fi temut sa nu

deranjeze. Sunetul mainilor ei se impletea cu simfonia stropilor de
ploaie care se loveau de sticla aburita.
Uimita, am deschis fereastra si ochii mei au intalnit alti doi ochi mici,
tristi, inlacrimati si un glas suav care-mi soptea rugator:

- Trebuie sa ma asculti! Mi s-a intamplat o mare nenorocire!

Intelegand starea in care se afla, am luat-o in palma si apoi am inchis

geamul. Am privit-o indelung cateva clipe, apoi am indemnat-o usor:

- Ssspune, sspune...

- Dupa cum stii, a inceput frunza, ploaia a inceput de curand sa-si verse
lacrimile reci peste oras. Vantul, tovaras nedespartit, s-a pornit sa cante
din naiul scorburilor. Toti copacii s-au cutremurat la auzul cantecului
sau, iar creanga pe care eram m-a alungat, lasandu-ma prada toamnei si
vantului. Din fericire, am cazut pe marginea ferestrei tale si de aceea te
rog, nu ma lasa din nou prada naturii crude!

- Priveste, i-am spus eu ganditoare incercand sa strabat cu privirea ceata

diafana ce ineca imprejurimile; octombrie isi arde nestingherit tortele
aramii in valuri nesfarsite. Dealurile par pictate in mii de culori, iar
campiile sunt acoperite de un val argintiu de bruma. Toamna este un
anotimp plin de melancolie care noua oamenilor, ne aduce roade
bogate. Oriunde te afli, simti in nari un parfum dulce de mere, pere,
gutui si alte fructe pe care Ea ni le da cu generozitate. Chiar daca uneori
este scaldata in lacrimi de ploaie, noi tot o iubim. Frunza tacea. Poate
regreta ca a apleat la ajutorul meu vazand ca tin parte toamnei. In timp
ce medita, eu imi atintii ochii asupra geamului. Frunzele copacilor
cadeau intruna si dupa ce pluteau usor cateva clipe, se asterneau
vestede, moarte la picioarele toamnei. Ea se aproprie sfioasa de
fereastra si, dupa ce privi un timp copacii goi, isi intoarse ochii spre
mine si un zambet ii inflori pe chipul palid. Intelesese, in sfarsit, ca locul
ei este printre celelalte frunze si ca legile toamnei nu se vor schimba
niciodata.

Zile cenusii

Soarele obosit si lenes il vad mai rar, nici nu mai indrazneste sa ma mai
mangaie cu caldura sa. Frunzele se usuca una cate una si asteapta sa
cada bruma. Din umezeala cetii se inalta aburi calzi peste padurile triste
si inrosite. Racoarea diminetii ma face sa-mi strang haina in jurul
gatului. Galagioasele pasarele se invart in cerc si pleaca...

- Hei, unde va duceti?! Luati-ma si pe mine!

Dar nici un raspuns din partea lor, sunt hotarate sa plece. Dealurile sunt
impovarate de mirosul tamaios al strugurilor si gustul intens merelor.
Pamantul isi arata falos roadele muncii de vara. De prin ulitele satului se
inalta razlet cate un fum dintr-un cos; e frig. Ploaia marunta si rece imi
bate in geam; in zadarnic, nu-i deschid. Toate semnele sunt impotriva
sufletului meu cald. Gata! A fugit vara cea calduroasa si i-a luat locul
toamna si zilele cenusii...

Randunica si frunza

Dupa ce a zburat de colo, colo, cautandu-si hrana, randunica s-a asezat

pe o creanga de copac. Privea cu atentie o frunza ce se legana in vant.

- De ce te uiti la mine atat de insistent? o intreba frunza.

- Iarta-ma, te rog, am fost nepoliticoasa. Am observat ca ai inceput sa

ingalbenesti.
- Este adevarat, a raspuns frunza. Diminetile sunt reci, timpul este
ploios, semn ca toamna se apropie. Dar de ce esti ingrijorata?

- Sunt ingrijorata, deoarece trebuie sa ma pregatesc de plecare. Doar stii

ca noi, randunelele, toamna zburam spre tarile calde. Aici nu mai facem
fata.

- Nu mai zabovi nici o clipa! Drum bun!

Randunica isi lua zborul.

La anul, poate aceeasi randunica se va aseza pe aceeasi creanga, dar cu

siguranta, nu va vorbi cu aceeasi frunza!

Cu dimineti mohorate...

Cu dimineti mohorate si amurguri violete, toamna a dat buzna peste noi

aducand cu ea suiere muribunde. Un val de bruma s-a asternut peste
copaci, peste campuri, peste sufletele noastre. Alungate de zilele rele,
de vanutri reci si ploi, pasarile au fugit uitandu-si cuiburile. Frunzele,
talpi croite de papuci s-au asezat sub copaci in traiectorii bizare. Plang.
Un plans inabusit care se-nfrateste cu lacrimile copacilor ingenuncheati
sub vantul trist, rece si taios. A venit toamna, dar nu fiti tristi are si ea
multe momente de frumusete, sa-i dam o sansa!

E cea mai frumoasa...

Dintre toate anotimpurile, nici unul nu intrece in frumusete si in bogatie

Toamna. Coborand de la munte cu trena-i aurie, Toamna se plimba prin
gradini si picteaza in galben tot ce-i iese in cale. Mai arunca din paleta
sa de culori si un rosu stralucitor pe merele livezilor, si un violet pe viile
incarcate de rod, un verde crud pe rochia verzei.

Pamantul proaspat arat, negru, nu se schimba nici macar in fata ei, a

Toamnei. O sfideaza parca. Si Toamna, atunci, se intristeaza si pleaca
mai departe cu alai de frunze vestede, moarte si-mi lasa in suflet
nostalgie. Si totusi...e cea mai frumoasa!

In caleasca aurita

Afara-i toamna, iar vantul zvarle-n geamuri grele picuri. A sosit in

caleasca aurita, cu haina de culoarea vantului, cea mai darnica fiica a
anului.

Ploi reci si marunte cuprind cu freamate lungi codrul si intreaga natura.

Norii isi poarta plumbul greu iar pasarile calatoare pleaca in carduri
lungi, alungate de vifornita pagana.

Un val de bruma argintie acopera dealurile moarte.

A plecat din cer azurul, iar soarele obosit nu isi mai trimite razele pe
pamant.

Florile se ofilesc lent, lasand sa cada usor cate o petala moarta, iar
pomii isi dezbraca straiele invelind cu drag pamantul proaspat arat. Dar
tomantec de crizantema, simbol al inceputului si sfarsitului de viata,
imprastie cate o adiere parfumata.

In amurg, incep sa straluceasca zimtii de gheata ai Luceafarului.

Amurg de toamna

Se lasa seara.

Soarele abia reuseste sa mai strabata cu o raza perdeaua groasa de nori.

Pare ranit, ranit de glontul amurgului si de sageata cu varf otravit a
toamnei. O liniste ca de mormant, cuprinde tot orasul, o liniste grea,
apasatoare. Vantul se strecoara printre crengi lasand in urma ecoul
zborului ciudat. Un zbor ratacit...

Norii intunecati imprastie amaraciune si frica.

Un card de ciori cioclii s-aseaza pe crengile dezbracate, doliu meschin

pentru moartea zilei si-a naturii.

Totul e atat de straniu, incat nu-ti dai seama daca este amurg de
toamna sau propriu-ti cosmar