Sunteți pe pagina 1din 42

ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NUCET

Judeţul DÂMBOVIŢA
An şcolar 2010-2011

LA LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ

GHEORGHE TIBERIU ANDREI


Clasa a VIII-a

GHEORGHE TIBERIU clasa a VIII-a Page 1


EXPRESII FRUMOASE DESPRE IARNĂ

Iarnă albă strălucitoare


Fulgi de nea mari si pufoşi
Zăpada de un alb imaculat
Natura moartă asteaptă să reînvie de sub zăpadă
Steluţe argintii si pufoase care dansează alene in
văzduh sub pătura de omăt
Iazurile sunt acoperite cu oglinzi sclipitoare
Lacrimile ingheţate ale iernii

Dacă aş fi un fulg de nea…


GHEORGHE TIBERIU clasa a VIII-a Page 2
Un fulg albastru strălucitor avea un nume frumos:
Fulguşor. El avea mulţi prieteni: Grăsuţul, Slăbuţul şi
Deşteptul.
Fulguşor le-a spus prietenilor să se întreacă într-un
concurs până la bradul cu cetina verde şi crenduţe cu
stele argintii.
În zborul lor, duşi de vântul subţire al iernii, au
întâlnit un şirag de săniuţe care alunecau vesele pe
derdeluş purtând grupuri de copii.
Când a ajuns la bradul cel verde, Fulguşor s-a uitat
mirat în jurul său şi nu şi-a văzut prietenii.
Când a privit în zare, i-a văzut pe aceştia prinşi în
jocul săniuţelor pe derdeluş.

Dacă aş fi un fulg de nea…

Este iarnă. Flori sclipitoare se ţes pe geamuri.


Miresmele iernii aduc bucurie în sufletele oamenilor
entuziasmaţi de venirea acestui anotimp.
Mă uit pe geam şi dintr-o dată zăresc un fulg de nea
strălucitor ca un diamant. L-am strâns în pumn zicându-ni
: „Aş vrea să fiu un fulg de nea, la atingerea copiilor să
mă topesc de fericire”.
A doua zi, mă uit în oglindă şi ce credeţi? M-am
transformat în ce ma visat. M-am facut mulţi prieteni
printre copiii jucăuşi.
Dar, din păcate, un copil m-a călcat, rămânând
sufletul meu în amintirea prietenilor mei…

GHEORGHE TIBERIU clasa a VIII-a Page 3


PEISAJ DE IARNĂ

Ninge, ninge mereu. Fulgi mari plutesc in văzduh si se aştern


intr-un covor din ce in ce mai pufos.

Zăpada scânteietoare impodobeşte copacii cu ghirlande si


par ca nişte figurine de zahăr.
Desi iarna este cumplită si viscolul frământă lumea,
derdeluşul este plin de copii veseli cu obrajii aprinşi. Casele pitite
sub căciuli mari si albe sunt inconjurate de un câmp de cristal.
Este un peisaj mirific: covorul moale si pufos de zapada
domina pamantul care pare mort. Singurele urme de viată le
reprezintă copii zglobii, fumul care se ridică deasupra caselor si
instalatiilor ce impodobesc străzile, vitrinele magazinelor si
copacii. Acestea simbolizeaza sarbatorile de iarna care aduc
bucuria si iubirea in sufletele noastre.
Iarna este ca o zâna albă ce soseşte pe meleagurile noastre
in sania ei de argint trasă de reni. Ca o adevarată războinică ea
pune stăpânire pe pământ. Cerul este posomorât si trist, iar
soarele, prizonier in spatele draperiilor de nori grei si
ameninţători. Iarna asează peste intinderi o dantelă albă
strălucitoare, ţesută mărunt cu miliarde de cârlige si ace.
Acest peisaj de iarnă, pare desprins dintr-un basm, se
intâlneste tot mai rar si de aceea este ceva nepreţuit, ceva ce
fiecare dintre noi ar trebui să experimenteze măcar o dată in
viaţă.

GHEORGHE TIBERIU clasa a VIII-a Page 4


Vacanţa de iarnă a fost una foarte frumoasă, cu
început previzibil si final neaşteptat. Stăteam în banca a doua de
la geam alături de colegul meu, asteptând cu sufletul la gură
ultimul sunet al clopoţelului din anul 2010. Acesta a venit
neintarziat si toti copii s-au napustit sa iasa din clasa in goana
spre binemeritata vancata de iarna. Desi vacanta de iarna
incepuse, zapada lipsea cu desavarsire, fapt ce refuza copiilor una
dintre cele mai mari bucurii ale iernii, de a se juca cu zapada in
vacanta de iarna.

Usor, usor, zilele de vacanta au trecut si a venit ziua


Crăciunului, pe care l-am petrecut impreună cu familia. Seara,
toată lumea a inceput sa desfaca darurile de la Mos Craciun, insa
pentru mine cel mai frumos cadou de Craciun ar fi fost ca orasul
sa fie acoperit de zapada, lucru ca mai tarziu in aceea seara de
Craciun s-a si intamplat si a umplut de bucuria inima tuturor
copiilor.

A fost o vacanta de iarna reusita si un Craciun fericit !

GHEORGHE TIBERIU clasa a VIII-a Page 5


Noapte de iarnă
de George Topârceanu

Cad din cer margaritare Câte-odata sta s-asculte


Pe orasul adormit... Clopoteii de la sanii.
Alteori uimit tresare,
Plopii, umbre solitare Da din mâini soptind grabit -
În vazduhul neclintit, Parca spune-o taina mare
Visatori ca amorezii Unui sot închipuit...
Stau de veghe la fereastra, Ca o umbra din poveste
Si pe marmura zapezii Se strecoara-ncet, si iar
Culca umbra lor albastra. Sta deodata fara veste
Iarna!... Iarna trista-mbraca Rezemat de-un felinar.
Stresinile somnoroase, Fata lui se lamureste, -
Pune val de promoroaca Pare-nduiosat acum...
Peste pomi si peste case. Visator si lung priveste
Scoate-o lume ca din basme Casele de peste drum:
În lumini de felinare - Poarta mica... pomi în floare...
Umple noaptea de fantasme O fereastra luminata...
Neclintite si bizare. Stresini albe de ninsoare...
Din ogeagul de carbune Toate-i par ca altadata!
Face alba colonada
Si pe trunchiuri negre pune Si pareri de rau trecute
Capiteluri de zapada, Cad pe inima-i trudita,
Iar prin crengile cochete Ca un stol de pasari mute
Flori de marmura anina, - Pe-o gradina parasita:
O ghirlanda de buchete "Bulgaras de gheata rece,
Care tremura-n lumina. Iarna vine, vara trece
Reci podoabe-n ramuri goale Si n-am cu cine-mi petrece...
Ploua fara sa le scuturi, Bulgaras topit în foc,
Ici, risipa de petale, Daca n-am avut noroc!
Colo, roi usor de fluturi... Daca n-am avut noroc..."

* Glasul, înecat, se curma.


Si din valul de zapada, Omul, sovaind în strada,
Ca o muta aratare Pleaca iar, lasând în urma
Leganându-se pe strada, Pete negre pe zapada.
Un drumet ciudat rasare...
Vine cu popasuri multe,
Face-n calea lui matanii.
GHEORGHE TIBERIU, clasa a VIII-a 6
Noapte de iarnă
de George Topârceanu

Dintre poeţii români a căror personalitate lirică s-a conturat înainte de primul război
mondial, se numară si George Toparceanu. Acesta este autor a unei opere unice prin
profunzimea ideilor si prin valoarea artistica de exceptie. O creatie deosebita de originala
este poezia ,,Noapte de iarnă’’, apartinând volumului ,, Balade vesele si triste’’alături de
alte poezii care au ca tema natura.
In această poezie, imaginea anotimpului alb este prezentata intr-un mod
favorabil, elementele plastice prefigurand trairi tonice si dorinta de viata.
Impresionat de imaginea feerică a unei nopţi de iarna, eul liric isi exprima direct
sentimentele de primenire sufleteasca.
Modul de expunere dominant este decrierea peisajului incărcat cu zăpadă.
Intr-o prima secventa sunt folosite imaginile vizuale ale orasului acoperit de
ninsoare. Privelistea plopilor imbracati de nea, este prezentata din perspectiva privitorului.
Iarna este zugravita atat prin aspectele ei concrete, cat si prin efectele pe care
le provoaca asupra trairilor omenesti. Ea devine asemenea omului, trista, tremuranda,
risipita, in multiplele infatisari hibernale.
Imaginile artistice utilizate conduc la conturarea unei atmoasfere fantastice, in
care realul si posibilul se combina intr-un mod inefabil.
Prin metaforele: ,,crengile devin cochete‘’ si ,,ghirlandele ajung să tremure-
n lumină’’, poetul brodeaza in imaginar, aducand la lumina senzatii si trairi pe care
cititorul le poate actualiza ori de cate ori are nevoie de a se raporta la o lume atat de
perfecta cum e natura iniernita.
Poezia este organizata in strofe inegale ca marime. Ea are o muzicalitate
blanda realizata prin rima incrucisata, masura de sapte – opt silabe si un ritm trohaic care
tradeaza fiorul emotiei poetului. Prin ideatica si forma de exprimare, poezia aceasta inalta
o oda a naturii surprinsa intr-una dintre cele mai fascinante ipostaze: iarna cu multiplele ei
infatisari si ecouri sufletesti.

IARNA PE ULIŢĂ,
de George Coşbuc
A-nceput de ieri sa cada El e sol, precum se vede, Cica vrei sa stingi cu paie
Cate-un fulg, acum a stat, Ma-sa l-a trimis in sat, Focul cand e-n clai cu fan,
Norii s-au mai razbunat Vezi, de aceea-i incruntat, Si-apoi zici ca esti roman!
Spre apus, dar stau Si s-avanta, si se crede Biata bab-a-ntrat in laie
gramada Ca-i barbat; La stapan.
Peste sat.
Cade-n branci si sa ridica, Ca pe-o bufnit-o-nconjoara
Nu e soare, dar e bine, Dand pe ceafa putintel Si-o petrec cu chiu, cu vai,
Si pe rau e numai fum. Toata lana unui miel: Si se tin de dansa scai.
Vantu-i linistit acum, O caciula mai voinica Plina-i stramta ulicioara
Dar navalnic vuiet vine Decat el. De alai.
De pe drum.
Si tot vine, tot inoata, Nu e chip sa-i faci cu buna
Sunt copii. Cu multe sanii Dar deodata cu ochi vii, Sa-si pazeasca drumul lor!
De pe coasta vin tipand, Sta pe loc – sa mi te tii! Rad si sar intr-un picior,
Si se-mping, si sar razand: Colo, zgomotoasa gloata Se-nvartesc si tipa-ntruna
Prin zapada fac matanii De copii! Mai cu zor.
Vrand-nevrand.
El degraba-n jur chiteste Baba si-a uitat invatul:
Gura fac ca roata morii; Vrun ocol, caci e pierdut, Bate,-njura, da din mani:
Si de-a valma se pornesc, Dar copiii l-au vazut! Dracilor, sunteti pagani?
Cum prin gard se Toata casa navaleste Maica mea! Sa stai cu
galcevesc Pe-ntrecut. batul,
Vrabii gurese, cand norii Ca la cani!”
Ploi vestesc. Uite, ma, caciula, frate, Si cu,batul se-nvarteste
Mare cat o zi de post - Ca sa-si faca-n jur ocol;
Cei mai mari acum, din Aoleo, ce urs mi-a fost! Dar abia e locul gol,
sfada; Au sub dansa sapte sate Si multimea navaleste
Stau pe-ncaierate pusi; Adapost! Iarasi stol.
Cei mai mici, de foame-
adusi, Unii-l iau grabit la vale, Astfel tabara se duce
Se scancesc si plang Altii-n gluma parte-i tin - Lalaind in chip avan:
gramada Uite-i, fara pic de vin Baba-n mijloc, capitan,
Pe la usi. S-au jurat sa-mbete-n cale Scuipa-n san si face cruce
Pe crestin! De satan.
Colo-n colt acum rasare
Un copil, al nu stiu cui; Vine-o baba-ncet pe strada Ba se rascolesc si canii
Largi de-un cot sunt pasii In cojocul rupt al ei De prin curti, si sar la ei.
lui, Si incins cu sfori de tei. Pe la garduri ies femei,
Iar el mic, caci pe carare Sta pe loc acum sa vada Se urnesc mirati batranii
Parca nu-i. Si ea ce-i. Din bordei.

Haina-i maturand pamantul S-otereste rau batrana Ce-i pe drum atata gura?
Si-o taraste-abea-abea: Pentru micul Barba-Cot. Nu-i nimic. Copii
Cinci ca el incap in ea; Ati innebunit de tot - strengari.
Sa mai bata, soro, vantul, Puiul mamii, da-mi tu Ei, auzi! Vedea-i-as mari,
Dac-o vrea! mana Parca trece-adunatura
Sa te scot! De tatari!
Iarna pe uliţă este o poezie scrisă de George Coşbuc, infăţişând un tablou expresiv al
unui sat acoperit de plapuma groasa a zăpezii. Numeroasele figuri de stil conferă textului
expresivitatea şi originalitatea specifice lui George Coşbuc. Natura este plastică şi, de
obicei, evocatoare de tablouri cu contururi exacte, exprimând puternice stări sufleteşti.
In prima strofa observam ca autorul a surprins o ninsoare care a durat toata
noaptea, iar a doua zi s-a oprit.Observam personificarea: „Norii s-au mai razbunat” de
unde reiese ca norii a inceput sa cearna fulgi mari de zapada spre apus. A doua strofa ne
prezinta imagini vizuale, auditive.
In al doilea vers se observa epitetul: pe rau e numai fum.
De aici reiese ca fumul vine de la hornurile caselor unde oamenii
incearca sa le incalzeasca. De asemenea, se observa
personificarea: vantu-i linistit acum.
Observam imagini vizuale, statice ce ne transmit un
sentiment de liniste. Strofa se incheie cu personificarea: navalnic
vuiet vine, de unde reies imagini auditive, dinamice. Ne transmite
un sentiment de galagie, zarva si de agitatie.
Din a treia strofa ne dam seama ca zgomotul infernal este
provocat de copiii care se jucau veseli in zapada si se bucurau de
venirea iernii. Aceasta strofa ne transmite un sentiment de fericire, bucurie si veselie. A
patra strofa incepe cu epitetul personificator si comparatia: gura fac ca roata morii. De
aici reies imagini auditive, statice. Autorul compara copiii care vorbeau mult cu roata
morii ce se invarte foarte tare. Cosbuc ii compara, de asemenea, cu vrabiile gurese care se
galcevesc.
Strofa se incheie cu inversiunea norii ploi vestesc. Observam imagini vizuale,
statice, de unde reiese ca norii se abateau spre sat pentru a vesti ploi. In a cincea strofa,
autorul ne da de inteles ca acei copii erau impartiti in diferite grupuri dupa varsta lor. Cei
mari profitau de faptul ca erau si copii mici si radeau de ei. Observam inversiunea de
foame-adusi care ne transmite un sentiment de mila, tristete si mahnire. A sasea strofa
descrie un baietel strain, aparut din senin pe ulita.
Autorul ni-l descrie cu inversiunea: largi de-un cot sunt pasii lui. A saptea strofa
incepe cu inversiunea: haina-i maturand pamantul de unde reiese ca haina copilului era
prea lunga si o tara de pamant. Observam repetitia abia, abia de unde ne dam seama ca
isi tara cu greu haina si comparatia cinci ca el incap in ea.
In cea de-a opta strofa observam ca acel baietel era trimis de mama sa in sat.
Copilul era incruntat, dar se credea barbat fiindca putea sa care o haina atat de grea
pentru el. Aceasta strofa ne transmite un sentiment de admiratie si remarcare de sine.
A noua strofa ne arata cum inainta baiatul: cade-n branci si se ridica. Din
urmatoarele versuri aflam ca baiatul purta pe cap o caciula din lana de miel si ca era mai
mare decat el. Ne transmite un sentiment de amuzament.
A zecea strofa incepe cu enumeratia tot vine, tot inoata de unde reiese ca el se
chinuia sa mearga cat mai repede. Observam două epitete: ochii vii si zgomotoasa gloata
de unde reies imagini vizuale si auditive. Ne transmite un sentiment de amagire.
A unsprezecea strofa prezinta ce a vrut copilul sa faca atunci cand a vazut atatia
copii. A vrut sa se intoarca din drum, dar era prea tarziu. Toti ceilalti copii il vazusera
deja.
A doisprezecea strofa incepe cu glumele facute de caciula copilului. A
treisprezecea strofa incepe cu inversiunea altii-n gluma parte-i tin. Observam ca toti
copiii isi bateau joc de el.
In a paisprezecea strofa este descrisa o baba care este imbracata cu un cojoc rupt.
Ea se oprise sa vada de unde vine zgomotul acela mare.
A cincisprezecea strofa incepe cu inversiunea s-otaraste rau batrana. Observam
ca batranei ii pasa de baiat, incercand sa-l scoata dintre copiii care isi bateau joc de el.
In a saisprezecea strofa poetul ne da de inteles ca baba nu uitase ameliorarea
conflictului dintre baiat si copii luandu-l de acolo. Ne transmite un sentiment de mila.
In a saptesprezecea strofa ne dam seama ca dupa gestul batranei de a lua copilul,
nu a durat mult deoarece copiii se tineau dupa ea razand. Recunoastem epitetele si
inversiunea plina-i strimta ulicioara.
In a optsprezecea strofa se prezinta acei copii jucandu-se.
Sentimentul este de armonie, veselie.
In cea de-a nouasprezecea strofa observam ca batrana se supara pe copii. Ne dam
seama dupa enumeratia bat,-njura... da din maini de unde observam imagini dinamice.
Ne transmite un sentiment de suparare.
In strofa douazeci observam ca batrana se invartea cu batul in mana pentru a-si
face loc, dar copiii navalesc din nou asupra batranei. In urmatoarea strofa ni se descrie ca
baba statea in mijlocul alaiului ca un capitan si isi facea cruce de ceea ce vedea.
In penultima strofa observam ca din cauza galagiei provocate de copii incepura sa
latre cainii din curti, iar oamenii ieseau afara sa vada ce se intampla.
In ultima strofa se observa un dialog intre cativa sateni. Acestia au asemanat
copiii cu o adunatura de tatari.
Sentimentul care predomina este cel de bucurie si uimire pentru sateni fata de
zarva de pe ulita satului.

Iarna de Vasile Alecsandri

Din vazduh cumplita iarna cerne norii de zapada,


Lungi troiene
calatoare adunate-n cer gramada;
Fulgii zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi,
Raspandind flori de gheata pe ai tarii umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara!
Cu o zale argintie se imbraca mandra tara;
Soarele rotund si palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerete printre anii trecatori.

Tot e alb pe camp, pe dealuri, imprejur, in departare,


Ca fantasme albe plopii insirati se perd in zare,
Si pe-ntinderea pustie, fara urme, fara drum,
Se vad satele perdute sub clabuci albii de fum.

Dar ninsoarea inceteaza, norii fug, doritul soare


Straluceste si dismiarda oceanul de ninsoare.
Intr-o sanie usoara care trece peste vai ...
In vazduh voios rasuna clinchete de zurgalai.

In lirica peisagista a lui Vasile Alecsandri sunt celebrate toate anotimpurile


anului. Dintre acestea, cel mai mult il impresioneaza iarna, cand viscolul, crivatul
si ninsoarea devin expresii al fortei cosmice dezlantuite.
Poezia Iarna este una din cele mai frumoase poezi ale lui Alecsandri si face
parte din volumul Pasteluri. Poezia ne descrie un tablou de iarna.
In structura poeziei identificam doua tablouri inegale ca intindere. Primul
tablou cuprinde primele trei strofe si ne infatisaza caracteristica anotimpului-
ninsoare abundenta care invaluie pamantul.
Astfel prima strofa fixeaza dimensiunile spatiale ale tabloului. Inversiunea
sintactica din primul vers “cumplita iarna” face din acest anotimp o expresie a
puterii cosmice nestapanite. Din vazduh norii raspandesc fulgi albi pe umerii tarii.
Toate aceste elemente nu realizeaza o localizare precisa, iar cititorul poate sa-si
imagineze orice peisaj de iarna. Intalnim imagini vizuale: „…iarna cerne norii…”,
„fulgii zbor”, „lungi troiene”. Aceste imagini se realizeaza cu ajutorul
personificarii „…iarna cerne norii”, a comparatiei „fulgi…plutesc…ca un roi de
fluturi” a epitetelor „fluturi albi”, „umeri dalbi”. Aceste procedee contribuie la
conturarea imaginii coplesitoare a iernii.
Primul vers al strofei a doua modifica perspectiva din care e prezentat
anotimpul. Din spatiu coboram incet spre pamant alaturi de fulgi de zapada.
Repetitia cuvantului „ninge” ne sugereaza culoarea alba care devine o
caracteristica esentiala a peisajului. Mandra tara se imbraca cu o zale argintie iar
soarele abea se intrezareste printre nori. Remarcam epitetele „zale argintie” ,
„mandra tara” dar si comparatia „ca un vis de tinerete”.
Daca primele doua strofe situeaza descrierea intr-un plan al inaltului sugerat
prin cuvintele: „vazduh, nori, fulgi, cer, zbor, ninge, soare”, strofa a treia
indrageste tabloul schitand planul terestru. Acesta este sugerat de cuvintele:
„campul, dealuri, saturile, plopi” care completeaza privelistea iernii alaturi de
comparatia „ca fantasme albe plopii insirati se pierd in zare”. Primul vers din strofa
a treia “Tot e alb, pe camp, pe dealuri, imprejur, in departare” este o enumeratie
prin care autorul descrie intreaga intindere acoperita de zapada, atat in plan
apropiat, cat si in plan departat.
Invadat de albul zapezii, sufletul omului traieste spaima golului, ca si cand s-
ar fi intors in prelume: spatiu cunoscut devine “intinderea pustie, fara urme, fara
drum”.
Poetul foloseste cuvantul „fantasme” pentru a sugera cat sunt de incarcati plopii cu
zapada pufoasa incat seamana cu niste naluci. Cromatic primele trei strofe sunt
dominate de culoarea alba : „fluturi albi, umeri dalbi, zale arginti, fantasme albe,
clabuci albi”. Albul este sugerat prin mijloace fonetice si anume prin repetarea
vocalei „a”.
Ultima strofa prezinta ultimul tablou al poeziei. In care incordarea produsa
de ninsoare se risipeste facand loc calmului si bunei dispozitii exprimate de
imaginea aparitiei soarelui, a saniei si a clinchetelor de clopotei. Ca mod de
expunere poetul foloseste descrierea deoarece el isi exprima trairile sufletesti
legate de contemplarea unui peisaj de iarna.
Vasile Alecsandi este cea mai de seama personalitate a renumitei generatii
de scriitori prin care literatura romana moderna s-a dezvoltat in mod deosebit.

Fulg - de Nicolae Labiş


Desfrunzit si prea batran, -Pentru ce n-ai mai ramas Dar in vreme ce scriam
Tremura de frig gorunul. In inaltul boltii tale, Intrebarea mea nebuna,
Au cazut si-ntaii fulgi De-ai venit atat de pur N-am vazut cum langa
Si l-am prins din zbor pe Spre noroaiele din vale? geam
unul. Ninge-ntruna si intruna.
Care vant nelinistit,
Migalos lucrata-n fir, Rasucindu-te cu ura, Iar cand ochii mi-am-
Floarea mica si rotunda Ti-a manat catre pamant naltat,
S-a topit si a murit – Prea gingasa ta faptura? Am vazut cum prin
O minune de-o secunda. ninsoare
Si de vreme ce sosisi, Valea-ntreaga lumina
M-am intors induiosat Pentru ce-ai dat mortii Minunat scaparatoare.
Sa scriu trista ei poveste; vama?
Despre-un fulg care-a venit Nu puteai sa fii de-argint,
Timpuriu si nu mai este. Ori de sticla, ori de scama?
Temperament romantic si aflat mereu in cautarea unor
idealuri etice, Nicolae Labiş vibreaza sensibil in fata fenomenelor ,
atribuindu–le intelesuri profunde.

Poezia Fulg este o metafora a copilariei , expresia puritatii


absolute. Profund lirica prin fluxul trairilor melancolice exprimand
regret si incantare poezia Fulg impleteste „dramatica ” poveste a
unui fulg de nea cu interventia afectiva a poetului.
Poezia se deschide cu descrierea unui cadru natural, ce ne
aminteste de „Rapsodiile” lui George Toparceanu. O unda de umor invaluie imaginea
gorunului personificat „desfrunzit” si „prea batran” , „ tremurand de frig ” . Sentimentul
dezolarii generat de peisaj este intrerupt de uimirea poetului in fata fulgului de nea ,
prezentat precum o bijuterie a naturii, „o floare mica si rotunda”, „migalos lucrata-n fir” ,
prezenta gingasa si trecatoare. Sensibilitatea poetului sugestiv exprimata de epitetul
„induiosat” este trezita de povestea fulgului de zapada iesit timpuriu din conditia sa
primara.
Poezia lui Nicolae Labis este muzicala si totodata picturala. Adjectivul cu valoare
stilistica de epitet „scaparatoare”, substantivul „ninsoare” , verbul „lumina” transmit
sugestiv culoarea alba a iernii. Fulgul de nea este personificat si capata semnificatia
copilariei, poetul adresandu-i-se, il numeste cand „minune”, cand „faptura”. Masura
versurilor de 7-8 silabe, rima incrucisata, in care al doilea vers rimeaza cu ultimul din
catren, ritmul trohaic confera o placuta muzicalitate poeziei.
Descriind evolutia poeziei romanesti in lucrarea sa „Scriitori români de azi”,
academicianul si criticul literar Eugen Simion, cu deplin temei afirmase despre poet:
„Labis e un poet adevarat, nu stiu daca atributul de „mare poet” nu l-ar stanjeni, n-ar
distona cu tineretea lui cuceritoare, dar cu siguranta el e un liric exceptional”.
Noaptea de decemvrie În zare, lupi groaznici s-aud, răguşit,
Cum latră, cum urlă, cum urcă, cu-ncetul,
de Alexandru Macedonski Un tremol sinistru de vânt-năbuşit...
Pustie şi albă e camera moartă... Iar crivăţul ţipă... — dar el, ce-a greşit?
Şi focul sub vatră se stinge scrumit... Un haos, urgia se face cu-ncetul.
Poetul, alături, trăsnit stă de soartă,
Urgia e mare şi-n gându-i ş-afară,
Cu nici o scânteie în ochiu-adormit...
Şi luna e rece în el, şi pe cer...
Iar geniu-i mare e-aproape un mit...
Şi bezna lungeşte o straşnică gheară,
Şi nici o scânteie în ochiu-adormit.
Şi lumile umbrei chiar fruntea i-o cer...
Pustie şi albă e-ntinsa câmpie... Şi luna e rece în el, şi pe cer.
Sub viscolu-albastru ea geme cumplit...
Dar scrumul sub vatră, deodată, clipeşte...
Sălbatică fiară, răstriştea-l sfâşie,
Pe ziduri, aleargă albastre năluci...
Şi luna-l priveşte cu ochi-oţelit...
O flacără vie pe coş izbucneşte,
E-n negura nopţii un alb monolit...
Se urcă, palpită, trosneşte, vorbeşte...
Şi luna-l priveşte cu ochi oţelit.
,,Arhanghel de aur, cu tine ce-aduci?"
Nămeţii de umbră în juru-i s-adună...
Şi flacăra spune: ,,Aduc inspirarea...
Făptura de humă de mult a pierit
Ascultă, şi cântă, şi tânăr refii...
Dar fruntea, tot mândră, rămâne în lună
În slava-nvierii îneacă oftarea...
Chiar alba odaie în noapte-a murit... —
Avut şi puternic emir, voi să fii."
Făptura de humă de mult a pierit.
Şi flacăra spune: ,,Aduc inspirarea
Şi-n alba odaie aleargă vibrarea.
E moartă odaia, şi mort e poetul...
Răstriştea zăpezii de-afară, dispare... Porneşte cu zgomot, — mulţimea-l urmează,
Deasupră-i e aur, şi aur e-n zare, Spre porţi năpustită cu mici şi cu mari.
Şi iată-l emirul oraşului rar...
Palatele sale sunt albe fantasme, Şi el ce e-n frunte pe-o albă cămilă,
S-ascund printre frunze cu poame din basme, Jar viu de lumină sub roşu-oranisc,
Privindu-se-n luciul pârâului clar. S-opreşte, o clipă, pe verdele pisc,
Privindu-şi oraşul în roza idilă...
Bagdadul! Bagdadul! şi el e emirul...
Prin aer, petale de roze plutesc... S-opreşte, o clipă, pe verdele pisc...
Mătasea-nflorită mărită cu firul Din ochiul său mare o lacrimă pică,
Nuanţe, ce-n umbră, încet, veştejesc... — Pe când, de sub dealuri, al soarelui disc
Havuzele cântă... — voci limpezi şoptesc... În gloria-i de-aur încet se ridică...
Bagdadul! Bagdadul! şi el e emirul. Şi lacrima, clară, luceşte, şi pică...
Şi el e emirul, şi are-n tezaur, Din apa fântânii pe care o ştie
Movile înalte de-argint şi de aur, În urmă, mai cere, o dată, să bea...
Şi jaruri de pietre cu flăcări de sori; Curmalii-o-nfăşoară c-o umbră-albăstrie...
Hangiare-n tot locul, oţeluri cumplite Aceeaşi e apa spre care venea
În grajduri, cai repezi cu foc în copite, Copil, să-şi alinte blondeţea în ea
Şi-ochi împrejuru-i — ori spuză, ori flori. Şi-ntreagă, fântâna, e tot cum o ştie.
Bagdadul! cer galben şi roz ce palpită,
E tot cum o ştie, — dar, searbăd la faţă,
Rai de-aripi de vise, şi rai de grădini,
Sub magica-i umbră, un om se răsfaţă...
Argint de izvoare, şi zare-aurită
Mai slut e ca iadul, zdrenţos, şi pocit,
Bagdadul, poiana de roze şi crini
Hoit jalnic de bube, — de drum prăfuit,
Djamii — minarete — şi cer ce palpită.
Viclean la privire, şi searbăd la faţă.
Şi el e emirul, şi toate le are...
E tânăr, e farmec, e trăsnet, e zeu, De nume-l întreabă emirul, deodată,
Dar zilnic se simte furat de-o visare... Ş-acesta-i răspunde cu vocea ciudată
Spre Meka se duce cu gândul mereu, — La Meka, plecat-am a merge şi eu.
Şi-n faţa dorinţei — ce este — dispare — La Meka? La Meka?... — şi vocea ciudată
Iar el e emirul, şi toate le are. — La Meka! La Meka! răsună mereu.

Spre Meka-l răpeşte credinţa — voinţa, Şi pleacă drumeţul pe-un drum ce coteşte...
Cetatea preasfântă îl cheamă în ea, Pocit, şchiop şi searbăd, abia se târeşte...
Îi cere simţirea, îi cere fiinţa, Şi drumu-ocoleşte mai mult, tot mai mult,
Îi vrea frumuseţea — tot sufletu-i vrea Dar mica potecă sub pomi şerpuieşte,
Din tălpi până-n creştet îi cere fiinţa. O tânără umbră de soare-l fereşte,
Auzu-i se umple de-un vesel tumult,
Dar Meka e-n zarea de flacări — departe Şi drumu-ocoleşte mai mult — tot mai mult.
De ea o pustie imensă-l desparte,
Şi pradă pustiei câţi oameni nu cad? Iar el, el emirul, de-asemenea pleacă
Pustia e-o mare aprinsă de soare, Pustia l-aşteaptă în largu-i s-o treacă...
Nici cântec de paseri, nici pomi, nici izvoare Prin prafu-i se-nşiră cămile şi cai,
Şi dulce e viaţa în rozul Bagdad. Se mistuie-n soare Bagdadul, şi piere,
Şi dulce e viaţa în săli de-alabastru, Mai şters decât rozul de flori efemere,
Sub bolţi lucitoare de-argint şi de-azur, Mai stins decât visul pierdutului rai.
În vie lumină tronând ca un astru, În largu-i pustia, să treacă-l aşteaptă
Cu albele forme de silfi împrejur, E dreaptă — tot dreaptă — dar zilele curg,
În ochi cu lumina din lotusu-albastru. Şi foc e în aer, în zori, şi-n amurg
Şi el naintează, dar zilele curg.
Dar iată şi ziua când robii şi-armează...
Cămile găteşte, şi negri-armăsari, Nici urmă de ierburi, nici pomi, nici izvoare...
Convoiul se-nşiră — în zori scânteiază, Şi el naintează sub flăcări de soare...
În ochi o nălucă de sânge — în gât E şarpe, ducându-şi a ei zvârcolire
Un chin fără margini de sete-arzătoare... În pântec, în sânge, în nervii-ndârjiţi...
Nisip, şi deasupra, cer roşu — ş-atât Bat tâmplele... — ochii sunt demoni cumpliţi.
Şi toţi naintează sub flăcări de soare.
Abia mai păşeşte cămila ce-l poartă...
Şi tot fără margini pustia se-ntinde, Speranţa, chiar dânsa, e-n sufletu-i moartă...
Şi tot nu s-arată oraşul preasfânt Dar iată... — părere să fie, sau, ea?...
Nimic n-o sfârşeşte în zori când s-aprinde, În zarea de flăcări, în zarea de sânge,
Şi n-o-nviorează suflare de vânt Luceşte... Emirul puterea şi-o strânge...
Luceşte, vibrează, şi-ntruna se-ntinde. Chiar porţile albe le poate vedea...
E Meka! E Meka! ş-aleargă spre ea.
Abia, ici şi colo, găsesc, câteodată,
Verdeaţa de oază cu dor aşteptată... Spre albele ziduri, aleargă — aleargă,
Săgeată, aleargă cal alb şi cal murg, Şi albele ziduri, lucesc — strălucesc,
Cămilele-aleargă săgeată şi ele, Dar Meka începe şi dânsa să meargă
La cântecul apei se fac uşurele... Cu pasuri ce-n fundul de zări o răpesc,
Izvor sau citernă în clipă le scurg Şi albele ziduri, lucesc, — strălucesc!
Dar chinul reîncepe, şi zilele curg.
Ca gândul aleargă spre alba nălucă,
Spre poamele de-aur din visu-i ceresc...
Şi tot nu s-arată năluca sublimă...
Cămila, cât poate, grăbeşte să-l ducă...
Şi apa, în foale, descreşte mereu...
Dar visu-i, nu este un vis omenesc
Când calul, când omul, s-abate victimă,
Şi poamele de-aur lucesc — strălucesc
Iar mersul se face din greu şi mai greu...
Iar alba cetate rămâne nălucă.
Cu trei şi cu patru, mor toţi plini de zile,
Dragi tineri, cai ageri, şi mândre cămile. Rămâne nălucă, dar tot o zăreşte
Cu porţi de topaze, cu turnuri de-argint,
Şi tot nu s-arată cetatea de vise... Şi tot către ele s-ajungă zoreşte,
Merindele, zilnic, în trăişti se sfârşesc... Cu toate că ştie prea bine că-l mint
Prădalnice zboruri de paseri, sosesc... Şi porţi de topaze, şi
S-aruncă pe leşuri cu ciocuri deschise, turnuri de-argint.
Cămile, cai, oameni, cad, pier, se răresc...
Doar negrele paseri mereu se-nmulţesc Rămâne nălucă în
Şi tot nu s-arată cetatea din vise. zarea pustiei
Regina trufaşă,
Cetatea din vise departe e încă, regina magiei,
Şi vine şi ziua cumplită când el, Frumoasa lui Meka
Rămas din toţi singur, sub cer de oţel, — tot visul ţintit,
Pe minte îşi simte o noapte adâncă... Şi vede pe-o iasmă că-i trece sub poartă...
Când setea, când foamea, — grozave la fel,
Pe piept, ori pe pântec, îi pun câte-o stâncă, Pe când şovăieşte cămila ce-l poartă...
Prin aeru-n flăcări, sub cerul de-oţel. Şi-n Meka străbate drumeţul pocit,
Plecat şchiop şi searbăd pe drumul cotit
Pierduţi sunt toţi robii, cu cai, cu cămile...
Pe când şovăieşte cămila ce-l poartă...
Sub aeru-n flăcări, zac roşii movile...
Nainte — în lături — napoi — pestetot, Şi moare emirul sub jarul pustiei
Oribil palpită aceeaşi culoare... Şi focu-n odaie se stinge şi el,
E-aprins chiar pământul hrănit cu dogoare, Iar lupii tot urlă pe-ntinsul câmpiei,
Iar ochii se uită zadarnic, cât pot Şi frigul se face un brici de oţel...
Tot roşu de sânge zăresc pestetot Dar luna cea rece, ş-acea duşmănie
Sub aeru-n flăcări al lungilor zile. De lupi care urlă, — ş-acea sărăcie
Ce-alunecă zilnic spre ultima treaptă,
Şi foamea se face mai mare — mai mare,
Sunt toate pustia din calea cea dreaptă,
Şi, zilnic, tot cerul s-aprinde mai tare...
Ş-acea izolare, ş-acea dezolare,
Bat tâmplele... — ochii sunt demoni cumpliţi...
Sunt Meka cerească, sunt Meka cea mare...
Cutremur e setea, ş-a foamei simţire
Murit-a emirul sub jarul pustiei.
Alexandru Macedonski consideră că poezie adevarată constă
în muzică, imagine şi culoare. Noapte de decemvrie: Poetul a scris
un ciclu de 11 nopţi pe teme diferite, punând ca titlu numele
lunilor cu excepţia lui aprilie. Poezia a fost scrisă în 1901 şi are ca
punct de plecare o legendă veche, orientală. În 1890 poetul a
valorificat această legendă în poemul în proză intitulat „Meka şi
Meka“. Poezia are trei părţi. Prima parte a poeziei prezintă
imaginea creatorului într-un context social şi natural
neconfortabil, ostil. Poetul „trăsnit de soartă“ se află într-o odaie,
singur, deprimat, fără inspiraţie. Între starea sufletească a
poetului şi cadrul natural, există o perfectă concordanţă: „E
moartă odaia, şi mort e poetul/ Şi luna e rece în el şi pe cer“. Apar
în poezie numeroase elemente care prin sensul lor sugerează
mortificarea: „E moartă odaia, şi mort e poetul/ Făptura de humă
de mult a pierit/ Chiar alba odaie în noapte a murit“. Aceste
elemente crează cadrul potrivit apariţiei unui arhanghel în partea
a doua, care are în centru motivul inspiratiei: „Şi flacăra spune:
„Aduc inspirarea.../ Ascultă, şi cântă, şi tânăr refii...-/ În slava-
nvierei ineacă oftarea.../ Avut şi puternic emir, voi să fii“. Partea a
treia are un caracter preponderent epic prezentând în mod
simbolic şi alegoric lupta pentru atingerea absolutului, a idealului.
Poetul insistă asupra frumoasei atmosfere a oraşului Bagdad şi
asupra bogăţiei şi luxului în care trăieşte tânărul emir: „Bagdadul!
Bagdadul! şi el e emirul/ Bagdadul! cer galben şi roz ce palpită/
Bagdadul, poiana de roze şi crini“. Culoarea dominantă este roz:
„Bagdadul! cer galben şi roz ce palpită“. Ca şi la poeţii simbolişti,
observăm preferinţe pentru anumite culori, metale şi pietre
preţioase: „Movile înalte de-argint şi de aur/ Argint de izvoare şi
zare-aurită/ Sub bolţi lucitoare de-argint şi de aur“. Emirul este
fascinat până la obsesie de sfânta cetate Meka: „Dar Meka e-n
zarea de flăcări-departe/ De ea o pustie imensă-l desparte/ Şi
prada pustiei câţi oameni nu cad ?“. Emirul işi pregăteşte o
caravană cu multe provizii şi slujitori, dar înainte de a părăsi
oraşul, se opreşte să-şi potolească setea la fântâna pe care o ştia
din copilarie. Aici se întâlneşte cu un drumeţ căruia poetul îi face
un sugestiv portret: „Sub magica-i umbră, un om se răsfaţă/ Mai
slut e ca iadul, zdrenţos şi pocit/ Hoit jalnic de bube - de drum
prăfuit/ Viclean la privire şi searbăd la faţă“. Drumeţul porneşte
tot spre Meka dar pe un drum mai lung cu oaze şi izvoare, iar
emirul pe drumul drept ce traversează deşertul. Drumul în
continuare este greu, şi culoarea dominantă este roşu: „Sub aeru-
n flăcări, zac roşii movile/ Tot roşu de sânge zăresc peste tot“.
Sclavii şi cămilele mureau pe rând şi setea creştea: „Şi foamea se
face mai mare - mai mare/ Cutremur e setea, ş-a foamei simţire“.
Emirul nu mai spera să ajungă la Meka. După un timp îndelungat,
a văzut cetatea dar i se părea că se îndepărtează din ce în ce mai
mult de ea. Emirul, slăbit de puteri, cade jos şi vede pe drumet
cum intră pe porţile Mekăi, iar mai târziu moare. În finalul poeziei
se revine la motivul final, după care aflăm semnificaţia celor două
cetăţi. „Noapte de decemvrie“ poate fi interpretată ca o artă
poetică.
TABLOU DE IARNÃ
de George Bacovia

Ninge grozav pe câmp la abator


Si sânge cald se scurge pe canal;
Plinã-i zãpada de sânge animal -
Si ninge mereu pe-un trist patinor...

E albul aprins de sângele-nchegat,


Si corbii se plimba prin sânge... si sug;
Dar ceasu-i târziu... în zãri corbii fug
Pe câmp, la abator, s-a înoptat

Ninge mereu în zarea-nnoptatã


Si-acum când geamuri triste se aprind
Spre abator vin lupi licãrind.
- Iubit-o, sunt eu la usa înghetatã...

Originalitatea poetului George Cosbuc se afla în versurile de inspiratie din


viata satului, în inventia poetica, în modalitatea în care constiinta artistului se
acorda cu istoria existentei si aspiratiile
poporului nostru, cu functia social-
educativa si estetici a epocii în care a trait
scriitorul.
Poezia lui George Cosbuc este de
aspect monografic: satul, înconjurat de
munti, este surprins în viata lui obisnuita,
cu pitorescul lui etnografic. Dincolo de sat, e pârâul, lunca, câmpul, cu holda, vuiet
de codru si dumbrava. Satele, reprezentabile, sunt ale satului transilvanean, ale
locurilor de bastina ale scriitorului, specialitatea sub aspect uman, este a întregului
nostru popor.
Sunt, în poezia cosbuciana, momente din viata satului. Optica e taraneasca,
elementele, resorturile intime ale gestului, vorbei sau simtirii rustice. Imaginea
satului se comunica astfel prin oameni, prin modul lor de existenta, cu bucurii si
necazuri, cu aspiratiile lor de împlinire. Satul lui George Cosbuc este o entitate
sociala si nationala cu pitoresc geografic si etnografic, cu datini si credinte, cîntec
de dor, dar si de razvratire sociala si de lupta pentru libertatea si demnitatea
nationala.
Imaginile carnalitatii excesive ocupă un loc important in tematica poeziilor
lui George Bacovia: albul amestecat cu rosul constituie simbolurile cele mai
puternice ale extinctiei vietii. Poetul foloseste albul pentru a sugera imacularea
inerta a anotimpului rece, in contrast cu sangele de culoare rosie, simbol al vietii ce
se stinge. Imaginea abatorului, camp de executie cu victime si calai ce nu se vad,
realizata in culori alternante, albul, semnificand gheturile nordice, lumea rece,
indepartata, si rosul aprins, logica viului usor vulnerabil, supus oricand agresiunii
mortii, este una clasica in literatura simbolista si expresionista a vremii: "Ninge
grozav pe camp la abator/ Si sange cald se scurge pe canal;/ Plina-i zapada de
sange animal -/ Si ninge mereu pe un trist patinoar."
Iarna se manifesta cu toata cohorta ei de semne: teroarea boreala, pustiul alb,
ninsoarea abundenta, neintrerupta, zarea innoptata, in timp ce observatorul
impersonal asista la tablou sinistru al scurgerii de sange animal "pe canal", albul
fiind pe alocuri "aprins de sange-nchegat": "E albul aprins de sange-nchegat/ Si
corbii se plimba prin sange... si sug;/ Dar ceasu-i tarziu... in zari corbii fug,/ Pe
camp, la abator, s-a innoptat.". Corbii sunt mesageri ai mortii, dar si agenti macabri
ce participa la tabloul golirii de viata a trupurilor de animale.
Sugestia trecerii in moarte se manifesta si prin schimbarea rapida a
decorului, de la cadrul diurn la cel nocturn, la fel de saracacios in simplicitatea
formelor lui, in care numai spectacolul lupilor mentine sugestia terifianta de
macabru: "Ninge mereu in zarea-nnoptata.../ Si-acum cand geamuri triste se
aprind./ Spre abator vin lupii licarind./ - Iubito, sunt eu la usa inghetata." Aparitia
in final a eului liric, care cere abstragerea din acest decor infernal, ca o salvare in
casa primitoare a iubitei, este singurul semn de umanitate, ea insasi in pericol de
moarte dincolo de "usa inghetata".
Teme si motive ale poeziei "Tablou de iarna":
• Combinatia a trei culori fundamentale, alb, negru, rosu, toate sugerand
trecerea rapida a vietii; albul, ca simbol al impersonalitatii, al terorii iernii, al
anotimpului rece.
• Extinctia, in viziunea poetului puternic ancorat in realitatea trista a vietii si a
mortii.
• Corbii si lupii, animale de prada, agentii cei mai puternici ai extinctiei totale.
• Poetul, devenit martor impersonal al unui spectacol sinistru, un raisonneur
perfect al acestei lumi inghetate, in care viata se scurge incetul cu incetul.

Ninge - de Otilia Cazimir

Ssst!… Maicuta gerului,


Cu manuta inghetata,
Bate-n poarta cerului Si coboara-ncetisor…
Si intreaba suparata: - Oare-a nins?

- Unde-s stelele de sus? E un fulg si-i cel dintai


- Ica, nu-s! Si aduce-n vant ninsoare,
Vantul rau le-a scuturat Drumuri albe peste vai,
Si le-mprastie prin sat. Ras curat in ochii tai,
Sanioare,
Uite una: s-a desprins Zurgalai…
Dintr-o margine de nor

Colinde, colinde - de Mihai Eminescu


Colinde, colinde! Se bucura copiii,
E vremea colindelor, Copiii si fetele,
Caci gheata se-ntinde De dragul Mariei
Asemeni oglinzilor Îsi piaptana pletele.
Si tremura brazii De dragul Mariei
Miscând ramurelele, S-a Mântuitorului
Caci noaptea de azi-i Luceste pe ceruri
Când scânteie stelele. O stea calatorului.
Pomul Craciunului - de George Cosbuc

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al Iar brazii se deşteaptă, se miră asta ce-i,
meu, Se bucură şi cântă ca îngerii şi ei.
Pădurea iarna doarme, c’aşa vrea
Dumnezeu. Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al
meu,
Şi numai câte-un viscol o bate uneori, Dar uite ce-ţi trimite dintr’însă
Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsă de Dumnezeu.
fiori.
Un înger rupse-o creangă din brazii cu
Şi tace-apoi şi-adoarme, când viscolele făclii,
pier, Aşa cum au găsit-o, cu flori şi jucării.
În noaptea asta însă, vin îngerii din cer.
Departe într-un staul e’n faţă-acum Isus,
Şi zboară’ncet de-alungul pădurilor de Şi îngerii, o, câte şi câte i-au adus.
brad,
Şi cântă’ncet; şi mere şi flori din sân le Dar el e bun si’mparte la toţi câţi îl
cad. iubesc,
Tu vino, şi te’nchină, zi: “Doamne-ţi
Iar florile s’anină de ramuri până jos mulţumesc”.
Şi-i cântec şi lumina şi-aşa e de frumos!
Bine-ai venit, Moş Crăciune!
Bine-ai venit, Mos Craciune! Tu! dar plina ce ti-e traista!
Te asteptam cu nerabdare, Ai papusi si cai si nuci!
Caci papusa mea cea mica Spune, zau, pe vremea asta
A ramas fara picioare. Unde vrei sa te mai duci?

Si calutul lui Costica Stai la noi, ca-i cald si bine


Cel cu numele Harap Si ti-om pune masa mare;
I l-a trântit o pisica Stai, ca-i frig si-i vai de tine,
Si-a ramas fara de cap. Nu se vede nici carare…

Crăciunul copiilor -de Octavian Goga


Dragi copii din tara asta, Îngerii se uita-n casa,
Va mirati voi cum se poate Vad si spun - iar Mosul are
Mos Craciun din ceriu de-acolo Colo-n ceriu la el, în tinda,
De le stie toate-toate… Pe genunchi o carte mare…

Uite cum, vă spune badea… Cu condei de-argint el scrie


Iarna-n noapte, pe zapada, Ce copil si ce purtare…
El trimite câte-un înger Si de-acolo stie Mosul,
La fereastra sa va vada… Ca-i siret el, lucru mare.

In seara de Craciun – de George Cosbuc


Afara ninge linistit,
În casa arde focul;
Iar noi pe lânga mama stând,
Demult uitaram jocul.

E noapte, patul e facut,


Dar cine sa se culce?
Când mama spune de Iisus
Cu glasul rar si dulce.

Cum s-a nascut Hristos în frig,


În ieslea cea saraca,
Cum boul peste el sufla
Caldura ca sa-i faca.

Cum au venit la ieslea lui


Pastorii de la stâna
Si îngerii cântând din cer,
Cu flori de mar în mâna. Cu cîrpa la spate legată
Şi-acei ce de-a pururi au glume,
Azi tremură muţi şi-ngheţaţi Nevasta se-nvîrte, avînd
În jalea cea fără de nume; Spre toţi cîte-o vorbă-mbunată
Pustii ei simt, şi-aruncaţi Şi, locuri pe laviţi făcînd,
Departe la margini de lume. E suflet şi inima toată.

Iar codru-ngropat e-n zăpadă; Din leagăn îi bîlbîie-odorul,


Nu-i uşă, nu-i cale, nu-i loc. Se luptă din mîni şi e-n zor
Crziăciunul
În haine ca-n de paradă,in tabară – de George Coşbuc
Să-şi ducă la gură piciorul,
Ţin pînea-ngheţată la foc, Afară e soare sub nor,
(Pe
Stînd unul într-altul grămadă.Cîmpia Smîrdanului, 1877)
Dar haină de aur e norul.

E freamăt în zare: e tunul, Şi-i hohot de rîset în stradă,


Ori cîntec de clopot din sat? Şi însuşi bunicul acum
Crăciunul e astăzi, Crăciunul. Se-ndoaie spre geamuri să vadă
Flăcăii ţin capul plecat, Amestecul vesel din drum
Şi plînge-necat cîte unul… Şi lupta cu plumbi de zăpadă:

Ard vesele flăcări pe vatră; O ceată mai mare de fete


Şi-ai casei, la masă, gătiţi. Au prins de flăcăi, mai puţini.
Vin oaspeţi, şi canele latră; Şi-aprinsă e lupta-ntre cete,
Le ies înainte grăbiţi Şi toţi de zăpadă sunt plini
Ai casei pe pragul de piatră. Şi-n gura şi-n sînuri şi-n plete…

Iar pînea pe masă, vecină, Şi-aici, în pierduta cîmpie,


Pe neted-întinsul ştergar, Sunt ninse cărările-acum,
Cu vinul din oala cea plină; Se zbuciumă vîntu-n mînie,
Şi însuşi bunicul, cel rar Iar corbii-n pribeagul lor drum
La vorbe, azi rîde şi-nchină. Dau roate prin zarea pustie…

Moş Crăciun – de Octavian Goga


Mos Craciun cu barba alba Azi la noi în sat te-asteapta
Mos Craciun cu traista plina Toata casa cu lumina
Vechi stapân atât de darnic Cu colinde si cu cântec
Al copilariei mele Si cu crai, cetati de stele.
Sa cobori si-n seara asta De nu ti-o fi peste mâna
Sol batrân de gânduri bune Treci si pe la casa noastra.
Toti te-asteapta-n sat la mine, Tu, macar o raza-n suflet
Du-te, du-te, Mos Craciune! Îi trimite pe fereastra.

Naşterea Mântuitorului – de Ion Creangă


În Betleem colo-n oras Pastorii veseli, în oras
Dormeau visând locuitorii Spre staul cu pasi iuti pornira
Iar lânga turma, pe imas Si-un prunc atât de dragalas
Stateau de paza, treji, pastorii. Acolo-n paie ei gasira.

Si-n miez de noapte dulce cânt Nici leagan moale, nici vreun pat
Din cer cu stele-a rasunat Doar fân mirositor pe jos,
Se rumenise cerul sfânt Pe fân, în iesle sta culcat
Pastorii s-au cutremurat. Micutul prunc: Iisus Christos.

Din slavi un înger coborî: El, Fiul domnului si Crai


„Fiti veseli!”- îngerul Ie-a spus Al stelelor de farmec pline
„Plecati, si-n staul veti gasi De-atunci cu drag, la voi, din Rai
Pe Craiul stelelor de sus!” Cu fiecare iarna vine!…

Scrisoare către Moş Crăciun


Mos Craciune, Parte buna sa le faci
În atâtia ani de-a rândul, Si copiilor saraci.
Mi-ai citit în taina gândul. Si mai fa-le-o bucurie:
Si, în noaptea de Craciun, Scapa-i, zau, de saracie!
Mi-ai trimis un înger bun. Pâine sa le pui pe masa,
Multe daruri mi-ai adus, Veselie da-le-n casa…
Când dormeam în visuri dus!… Apoi, te-as ruga fierbinte,
Uite, ce te rog acum: Adu-ti si de mine aminte:
Sa te-abati putin din drum De mai ai vreo jucarie,
Si, din sacul fermecat, Poti sa mi-o aduci si mie.

Basmul unei seri de iarnă

Din văzduh pornesc lin


Fulgi de nea cristalini
Cerul e înnegurat, Ce se aşează liniştit
Liniştea s-a lăsat peste sat,
Peste omătul adormit. Păsărelele stau zgribulite-n
cuiburi,
Crivăţul şuieră încetişor, Apa îngheaţă pe la ciuturi.
Câte un câine latră în cotlon,
Sănii trase de cai cu zurgălăi La gura sobei ascultă poveşti
Se aud în depărtări. Pruncuţi cu chipuri îngereşti,
Bunica le povesteşte despre zâne
Și zmei dintr-o altă lume.

Fulgii de nea se-aştern tăcuți


peste sat
Toată suflarea s-a culcat,
Luminile se aprind în case, De pe turnul bisericii veghează
Flori de gheaţă se aşează la O bufniţă ce e încă trează.
fereastră,

Colinde de Crăciun
In ajun de moş Crăciun
Din an în an pornesc la geam, Acum e joc la casa ta,
Voioşi cu moş Crăciun. Cu toţi se veselesc.
E ger cumplit, e drumul greu. Dar sunt bordeie fără fum,
Da-i obicei străbun. Şi mâine-i moş Crăciun.
E ger cumplit, e drumul greu. Dar sunt bordeie fără fum,
Da-i obicei străbun. Şi mâine-i moş Crăciun.

Acum e cor la casa ta, Şi-acum te las, fii sănătos


Cu toţii cânt-acum. Şi vesel de Crăciun,
Mai sunt şi moşi din vremea lui, Dar nu uita când eşti voios
Bătrânul moş Crăciun. Române să fi bun.
Mai sunt şi moşi din vremea lui, Dar nu uita când eşti
Bătrânul moş Crăciun.
voios
Române să fi bun.

Ninge iar

Ninge iar, ninge iar, Ninge iar, ninge iar, Ninge iar, ninge iar,
Pe un mos milenar Pe un brad de Ianuar Pe un batran calendar,
Si in alba seara de ajun Ingerii din cer ne-au adus Pleaca anul, pleaca grabit,
Toti copii din lume ii spun Veste de la cel de sus La-s sa plece, nu-i de oprit
Intr-o mie de glasuri: S-a nascut Mesia Poate vine altul
Bine-ai venit Mos Craciun! Domnul nostru Iisus. Mai bun si mai fericit.

O brad frumos
O, brad frumos, o brad O, brad frumos, o brad O, brad frumos, o brad
frumos, frumos, frumos,
Cu cetina tot verde. Verdeata ta îmi place. Cu frunza neschimbata.
Tu esti copacul credincios, Când o revad sunt bucuros Ma mângâi si ma faci
Ce frunza nu si-o pierde, Si vesel ea ma face. voios
O, brad frumos, o brad O, brad frumos, o brad Si ma-ntaresti îndata.
frumos, frumos, O, brad frumos, o brad
Cu cetina tot verde. Verdeata ta îmi place. frumos,
Cu frunza neschimbata.

Folclorul românesc este bogatia obiceiurilor traditionale legate de muncile agricole


de peste an si de pastorit. De origine foarte veche, cele mai multe dintre ele s-au pastrat, cu
succesive schimbari de functie si cu necontenita accentuare a partii spectaculoase, pana in zilele
noastre. Printre obiceiurile traditionale, cele ale sarbatorilor de iarna ocupa, datorita amploarei
lor, un loc deosebit.
Sarbatorile de iarna sunt, inainte de toate, sarbatorile schimbarii anului. Ele se
desfasoara intre 24 decembrie si 7 ianuarie si au ca punct central Craciunul si Anul Nou.
Repertoriul lor bogat cuprinde: colindele - colinde propriu-zise, colinde de copii - urarile de
belsug si recolta bogata cu plugusorul si cu buhaiul, urarea cu sorcovii, zorile, urare facuta in
zorii zilei de Craciun si Anul Nou, vasilca; jocurile cu masti: turca sau cerbul, brezaiu, camila,
capra, cerbului, malanca, jocurile cu papusi: dansurile: calutii sau bumbierii si caluserii, si, in
sfarsit, cantecele de stea, vicleimul; irozii, ieslea si teatrul popular cu tematica haiduceasca.
Raspandirea teritoriala a acestui repertoriu nu este unitara. Unele categorii se gasesc in
intreaga tara. Altele abunda in anumite tinuturi si sunt mai rare sau lipsesc cu totul in alte
regiuni. Deosebirile regionale corespund de fapt etapelor felurite in care se gaseste in dezvoltarea
lui, folclorul diferitelor tinuturi. Situatia geografica oglindeste dezvoltarea istorica, caci cultura
populara s-a inchegat si s-a dezvoltat in timp, pe baza dezvoltarii economice si sociale specifice
locurilor, in folclor gandurile isi nazuintele oamenilor apar asa cum s-au inchegat si s-au
cristalizat artistic in conditii concrete de viata. In acest sens gasim in el nu numai deosebirile
intervenite in cursul procesului de dezvoltare, ci si pe cele ce au existat de la inceput chiar, in
momentele si modurile in care s-iau alcatuit, to diferite locuri, comunitatile sociale.
Nici vechimea manifestarilor folclorice din cadrul sarbatorilor de Anul Nou nu este aceeasi. Cele
mai multe par a fi stravechi. Doar cantecele de stea si irozii stat de origine mai noua,
carturareasca, bisericeasca. Nou este si teatrul popular cu tematica haiduceasca, desi el se
suprapune, ca si irozii, peste vechile spectacole populare cu masti sau se asociaza cu acestea.
Datele istorice in legatura cu obiceiurile de Anul Nou sunt si ele lacunare.
Cele mai ample le gasim in memoriul pastorului Andreas Mathesius din Cergaul Mic - Tarnave -
septembrie 1647, in care protesteaza impotriva "valaohilor" care nu vor sa invete psalmii si
continua sa cante de Craciun diavolestile lor colinde invatate din stramosi. El da asupra invatarii
colindelor si desfasurarii colindatului, date care arata ca in trei secole obiceiul in ansamblul lui s-
a schimbat foarte putin. Despre obiceiul colindatului la oras vorbeste diaconul Paul de Alep,
care l-a insotit in principate intre 1650-1660, pe patriarhul Macarie. Descrierea se refera mai
mult la sarbatorirea Craciunului de catre boieri si cler. Interesanta este totusi si mentiunea pe care
o face despre colindatul lautarilor. D. Canitemir, in Hronicul vechimei romano-moldo-vlahilor,
aminteste despre colinde, voind sa stabileasca o legatura intre refrenul Ler si Aurelian imparatul.
Trei dintre categoriile repertoriului enumerat prezinta un interes deosebit pentru
cunoasterea realizarilor literare si spectaculoase din obiceiurile legate de schimbarea anului:
colindele, urarile cu plugusorul, buhaiul si jocurile cu masti.
Prin numarul lor mare, prin frumusetea muzicii si poeziei lor, colindele domina sarbatorile
Craciunului. Se colinda de obicei ta seara si ta ziua de Craciun, dar in unele locuri si in ajunul si
ziua de Anul Nou si la alte sarbatori ale ciclului. La colindat participa tot satul, desi efectiv
colinda numai copiii, flacaii, barbatii pana la o anumita varsta si lautarii. Sunt locuri unde
colinda si fetele, mai rar femeile, si uneori fetele si flacaii impreuna.
Traditia obiceiurilor, de Craciun si Anul Nou cere ca flacaii care colinda si ureaza cu
plugusorul si cu buhaiul, sau care fac jocurile cu masti, sa fie organizati in cete. Acolo unde
formele traditionale au fost bine pastrate, colindatul era un maret spectacol, ce dadea deosebita
solemnitate sarbatorilor Anului Nou. Se colinda in tot satul. Gazda casei colindate este
intotdeauna intrebata daca primeste colinda. Se canta intai o colinda la usa sau la fereastra, prin
care de obicei se vesteste sarbatoarea, apoi ceata intra in casa, canta colinda gospodarului
(colinda cea mare) si pe urma, din initiativa cetei sau la cererea gazdei, alte 2-3 colinde. In casa
colindatorii sunt asteptati cu darurile pe masa. Dupa terminarea colindatului, se ureaza pentru
fiecare dar in parte si la sfarsit se multumeste gazdelor in formule traditionale. In anumite regiuni
se danseaza la casele cu fete sau acolo unde este loc mai mult si vin fetele din mai multe case sa
intampine ceata colindatorilor. Pe ulita ceata se deplaseaza cu cantece si strigaturi.
In trecut era si obiceiul intrecerii intre cetele de colindatori din acelasi nopti, ceata urca in turnul
bisericii si colinda spre "cele patru zari". In trecut era si obiceiul intrecerii intre cetele de
colindatori din acelasi sat sau din satele vecine. Ceata colinda insotita de un instrument muzical.
Pana la primul razboi mondial, in multe regiuni se mai colinda cu cimpoiul. Azi se colinda cu
fluierul, cu clarinetul, cu taragotul, cu vioara. In partea de sud-vest a Transilvaniei, ceata de
colindatori are si o "duba".
Desi se colinda in grup, colinda se canta la unison. In cele mai multe locuri ea este
executata antifonic, pe doua sau trei grupe. Rostul tuturor colindelor este urarea. Totusi
deosebim, datorita desfasurarii si continutului, colindele propriu-zise de colindele de copii.
Copiii colinda in ajunul Craciunului si de Anul Nou. Colindele lor sunt scurte, vestesc
sarbatoarea, ureaza belsug de miei, vitei, purcei, pui etc. si cer in versuri pline de haz, darurile
cuvenite: alune, nuci, mere, pere, colaci etc. In unele parti ale Olteniei si Transilvaniei, copiii
numiti si pitarai ating cu betele sau nuielele, pe care le poarta anume, stalpii portilor, usorii usilor
de la grajduri sau hambare, grinda casei si scormonesc in carbuni, pentru a aduce noroc si belsug.
In colindele de copii, urarea este intotdeauna directa si, desi concreta in enumerarea celor
dorite si chiar a darurilor pretinse in schimb, are un caracter general si se canta la fel la toate
casele.
Colindele propriu-zise sugereaza urarea prin cantece care vorbesc despre intelepciunea si
opulenta gospodarului, a ciobanului, pescarului etc, despre viteji si fapte vitejesti, despre feti
frumosi si fete frumoase, despre logodnici si nunti minunate si despre tot felul de fapte si
intamplari deosebite, pe care le descriu si le glorifica. Urarea directa apare doar ca o
completare la sfarsit sau la unele daruri.
Spre deosebire de colindele de copii, care au un caracter general, colindele propriu-zise
sunt individualizate. Ele se adreseaza gospodarului, gospodinei, flacaului, fetei, copilului,
tinerilor casatoriti, sugarului, vaduvei, ciobanului, pescarului, soldatului, instrainatului etc.
Exista si colinde de doliu etc. Exista tipuri de colinde mai mult sau mai putin precise astazi,
pentru diferitele momente ale colindatului.
Individualizarea duce la o mare varietate de tipuri, la o mare diversitate de teme. Exista un intreg
ciclu de colinde cosmogonice, un ciclu de colinde vanatoresti, in care cerbul si leul ocupa un loc
deosebit, un ciclu de colinde pe tema metamorfozelor, un ciclu de colinde pastoresti. Poezia
acestor colinde este de o mare frumusete. Colindele vorbesc, intr-o atmosfera de legenda, despre
lume si stihii, dar mai cu seama despre trei domenii din viata satului si a oamenilor: Viata
gospodareasca sub diferitele ei aspecte, puterea si frumusetea tinerilor, eroismul si iubirea vazute
sub perspectiva unei casnicii.
Ceea ce caracterizeaza poezia colindelor este atmosfera optimista in care este infatisata
viata oamenilor din obstile satesti. Aceasta transfigurare optimista a vietii este determinata de
caracterul de urare al colindelor. Printre colindele ce au ajuns pana in vremea noastra, una care a
pastrat prin simplitatea imaginilor, prin laconismul exprimarii - atmosfera de mare vechime, este
colinda de pe valea superioara a Muresului, ale carei versuri i-au inspirat lui Bela Bartok Cantata
Profana.
Cel unchies batran, Noua cerbi de munte. Cu dor va asteapta,
El ca si-o d-avut 'Ntr-un genunche-a stat, Cu faclii aprinsa,
Noua fiusori. Tras-au sa-i sagete. Cu pahare pline.
El nu i-o-nvatat Cerbul cel mai mare Cerbul cel mai mare
Nice vacarasi Din grai si-au strigat: Din grai si-o grait :
Far'el i-o'nvatat - Drag taicutul nostru, - Drag taicutul nostru!
Muntii la vanat. Nu ne sageta, Du-te tu acasa
Punte si-au d-aflat, Ca noi te-om lua La maicuta noastra.
Urma de cerb mare. In cesti coarne rari Ca coarnele noastre
Allt au urmarit, Si noi te-om tipa Nu intra pe usa
Pan' s-au ratacit Tot din munte-n munte Far'numai prin munti;
Si s-au neftinat Si din plai in plai, Picioarele noastre
Noua cerbi de munte. Tot din piatra-n piatra, Nu calca-n cenusa
Drag taicutu lor Tot tara ti-i face. Far'numai prin frunza;
Nu si-au mai rabdat. Taicusorul lor Buzutele noastre
Si el s-o luat, Din grai si-o strigat : Nu-si beau din pahare
Pusca si-au'ntaglat - Dragi' fiutii mei. Ca-si beau din izvoare.
Si-n munti au vanat. Haideti voi acasa
Punte s-au d-aflat La maicuta voastra,
Este probabil una din primele realizari poetice ale temei metamorfozarii in literatura
noastra care, dincolo de caracterul descriptiv de mare simplitate, este o glorificare a vietii
libere a vanatorilor.
Venind din lumea obstilor satesti, colindele sunt cantece de urare ce exprima, in
versuri si melodii de mare frumusete, bucuria intampinarii Anului Nou, toate sperantele
ce se leaga de el. Spre deosebire de incantaţii, de descântece, unde poezia insoţea actul
magic si se adresa numai unor forte supranaturale, urarea din colinde era un mod poetic
de a inspira omului incredere in anul ce vine, de a-l face sa creada cu tarie in implinirea
urarii. Aceasta calitate face ca urarea sa se realizeze prin descrierea vietii fericite si
imbelsugate, prin prezentarea faptelor vitejesti ale tanarului voinic: lupta, vanatoare,
incurarea cailor, intrecerea cu soimii, prin infatisarea alaiurilor de nunta etc. Descrierea
unor vechi ceremonialuri este atit de clara in colindele cele mai realizate, incat
sugereaza pe langa rostul de urare al cantecului si pe acel de carte de protocol sau de
indicator de comportare. Descrierea caracterizeaza toata poezia obiceiurilor de Anul
Nou si determina realizarea lor artistica.
Din punct de vedere al compozitiei, colindele incep cu cateva versuri de punere in
tema, de pornire a actiunii, cu aproape aceeasi functie fata de intreg ca si inceputurile
basmelor. Aceste versuri sunt premerse de versul de invocare: Junelui, june bun ! Florile,
flori dalbe de mar ! Cununa de vinetele ! Domnului, domnu bun ! Lerui, ler etc. Versurile
invocatoare revin in corpul colindei insotind refrenele muzicale. La inceput indicau
sensul colindei si au fost probabil simboluri, legate de anumite categorii de urari. Ele si-
au pierdut de mult semnificatia straveche, si prin aceasta si legatura precisa cu categoriile
respective de colinde, si sunt azi doar podoabe poetice. Partea descriptiva, plina de
imagini de mare frumusete, de hiperbole, de intamplari miraculoase, formeaza de fapt
miezul colindei, descrierea vietii idilice, invocarea belsugului, actiunea eroica etc. Totusi
accentul urarii nu cade asupra ei, ci asupra partii de incheiere, in care se afirma ceea ce
este menit, se formuleaza, in moduri traditionale de exprimare, felicitarea, urarea.
Dincolo de faptul ca astazi colinda se canta fara pastrarea riguroasa a categoriilor
traditionale, versurile de incheiere indica rostul stravechi al ei.
Colindele ce vestesc sarbatoarea descriu ceremonialurile cu care alta data era
intampinata venirea Anului Nou, ceremonialuri azi disparute.
Si-n fantana-i apa lina.
Fa-te vesel, domnu bun, Intre doi umeri d-ai lui, Apa-n vedre veti lua,
Domnului bun, Luce-mi doi luceferei. Rupe-un fir de trandafir
Ca va vin junii buni, Da' din fata si din dos, Si-un stalpsor de busuioc,
Junii buni colindatori, Da' din fata ce mai luce ? Si-mi veniti voi, junii buni,
D-uspaciorii lui Craciun, Luce soare cu razele.
Lui Craciun celui batran. Da' din dosu-i ce-i mai Rourind si prourand,
Dalea dansu-nca-i cu ei, luce ? Cu vadra mai greu ploand,
Dale dansu-i imbracat Luce-i luna cu lumina. Ca mi-s sfintii adormiti,
In vesmantu-i mohorat, Cest domn asa graia: Si sfintii s-or destepta,
Lungu-i lat, prejur - Veniti, voi junii buni, Portile vor descuia,
pamant, Veniti lin, mai catilin, Jupanesei mese-ntinide,
Pe la poale polarit, Ca soarele prin senin, Fete mari faclii d-aprinde.
Pe la margini marginit, Si sariti in cea gradina
Imprejur de manecele Ca-n gradina-i o stupina Gazda-n casa ne-a primii
Luce stele maruntele ; Si-n stupina o fantana, Si bun dar ne-a daruit
Un colac de grau curat.
Este de remarcat in aceasta colinda mantia de ceremonial pe care o poarta batranul
Craciun, a carei infatisare, cu toate simbolurile astrale ce pot fi puse in legatura cu cultul
soarelui, aminteste de costumul imparatilor bizantini. Batranul Craciun, marele gospodar
al obistei patriarhale, indeplineste in desfasurarea ceremonialului rolul polaznicului din
obiceiurile de Anul Nou al slavilor din sud.
Cercetatorii cred ca s-a ajuns la marea varietate de tipuri de colind prin faptul ca, in
cursul veacurilor, creatii ce au apartinut unor categorii astazi disparute ale folclorului
traditional s-au refugiat in obiceiul colindatului. Ei cauta sa stabileasca legatura intre
colinde si descantece, epice si ele de multe ori; intre colinde, farmecele de dragoste si
poate unele stravechi obiceiuri, azi disparute; intre colinde si vechile cantece de
sezatoare, intre colinde, cantece de nunta si unele cantece epice care au patruns, in
Transilvania mai cu seama, in repertoriul de colinde.
Venind din lumea obstilor satesti, colindele pastreaza fara indoiala unele din cele
mai vechi realizari poetice romanesti. Dar in procesul dezvoltarii folclorice sfera
imaginilor din colinde se largeste si prevesteste, atunci cand tematica este voiniceasca,
imaginile cantecelor epice eroice.

Tema intalnită in Miorita este si ea frecventa nu numai in colindele de păstori ci


si in colindele de oşteni si in general in colindele ce se cânta la casele celor ce au copii
instrăinaţi. In cea mai mare parte a Transilvaniei, Miorita nu apare decat sub forma de
colindă. Portretul tanarului voinic, realizat prin episodul mamei batrane ce isi cauta fiul,
se intregeste intr-o colinda de ostean cu imagini care amintesc cantecul epic de factura
veche, cantecul in care eroul lupta impotriva stihiilor...
Voi voinicilor, Fetisoara lui, Puiul zmeului,
Voi vitejilor, Spuma laptelui, Scarisoara lui,
Eu v-as intreba, Ochisorii lui, Doua falci de zmeu.
Sa-mi spuneti ceva Doua muri de camp, Taftarasul lui,
D-al meu dragut fiu. Coapta la pamant, Doua naparci berci
Voinici d-auzea, Ne-ajunsa de vant, De coade-nnodate.
Sta si raspundea Coapta la racoare, Din gura-nclestate.
-Maicuta, draguta, Ne-ajunse de soare. Frausorul lui
P-acest voinicel, Sprancenele lui, Doi balaurei
Nu-i de a-l cunoaste, Pana corbului, De coada-nnodati,
Nalt si sprincenat, inspicat Mustacioara lui, De gura-nclestati.
de varsat; Spicu graului, Bicisorul lui,
Caluselul lui, Biciul sarpelui.

Precum colindatul domina sarbatoarea


Craciunului, uratul cu plugusorul si buhaiul si jocurile
cu masti domina sarbatoarea Anului Nou.
Plugusorul a fost altadata un obicei agrar, o urare de An
Nou. Plugul impodobit era un plug adevarat, tras de 4
sau 2 boi. In general si azi numai copiii folosesc un plug
simbolic. Urarea recitata, nu cantata, sugereaza, sub
forma unui lung poem ce ajunge pana la 500 versuri, plin de intamplari hazlii si de vorbe
de duh - ce spun despre intreaga munca a campului, de la arat si semanat pana la coptul
colacilor din graul cel nou - recolta bogata pentru anul ce vine. Ca recuzita se folosesc,
pe langa buhai si instrumentele muzicale insotitoare - fluiere, vioara, cobze - talangi si
harapnice. Pe alocuri, la iesirea din curte se trage prima brazda. Intre urarea cu plugusorul
si buhaiul si urarea colacului din Transilvania - de fapt povestea versificata a painii -
exista o mare asemanare. Aceeasi urare se recita in Transilvania la jocul cu turca sau la
multumirea pentru colaci.
Descrierea muncilor agrare, de la gasirea locului pentru arat pana la coptul
colacilor, se face, in variantele general raspandite, cu multe hiperbole menite sa potenteze
efectul urarii. Ea nu este lipsita de parti de umor, care inveselesc pe cei ce le asculta, ca si
in oratiile de nunta. Acestea sunt in general menite sa potenteze veselia zilei de An Nou,
socotita "festum incipium", in care faptele si atitudinile oamenilor trebuie sa fie de bun
augur.
Formele mai vechi ale Plugusorului sunt pretioase documente despre felul cum se
faceau muncile agricole in obstile satesti de altadata. Aceste forme mai vechi ne arata
insa ca Plugusorul n-a fost numai o simpla urare, ci ca probabil prima forma s-a nascut
din practica muncii si a fost un tratat de veche agrotehnica. Intr-o varianta din Fibis, din
regiunea Banat, descrierea facuta in propozitii simple este tehnică, versul de sase silabe
si rimele fiind doar mijloace mnemotehnice pentru mai buna retinere a indicatiilor
practice:
Jupânu gazda-re Mandru s-o coec-re Si-n saci l-o bagatu
Bun gand s-o ganditu S-acas' o vinitu Pa car l-o tapatu
Pranzu l-o pranzitu Si el s-o sculatu La moara s-o dusu
Boi la jug s-o prinsu Dragi sclujniei a lui Si-n cos l-o bagatu
In padure s-o dusu Tat cu neste sera Farin-o pticatu
Lemn pa car s-o pusu Cam carligatele Si-n saci o bagatu
S-acas' o vinitu La dinti maruntele Pa car i-o tapatu
Frumos l-o cioplitu La holda s-o dusu Si-acas' o vinitu
Plug l-o ferecatu Ilold-o saceratu Si el s-o sculatu
Boi la plug s-o prinsu Manunchi l-o tapatu Dragi sclujniei a lui
La pamant s-o du-su Si-n snopi l-o legatu Tat cu neste site
Si el s-o brazdatu Claia l-o claditu Farin-o cernutu
Crucis, curmezisu, S-acas' o vinitu Mandru o moietu
Mai vartos lungisu Boi la car s-o prinsu Si o framantatu
S-acas' o vinitu La pamant s-o dusu Mandru s-o doschitu
Si s-o hodinitu Grau pa car s-o pusu Colac l-o-mpletitu
Boi la car s-o prinsu S-acas' o vinitu 'N cuptor l-o bagatu
La pamant s-o dusu Si el s-o sculatu Mandru sa coce-re
Grau s-o samanatu Dragi sclujii a lui S-afara-l scote-re
Mandru l-o grapatu Tat cu neste lemne Pe masa-i pime-re.
Dumnezo o datu Lemne hodrolemne Asta-i domnut bunu
O ploaie cu soare Cu grumaz de ptiele Jupanu gazda-re.
Grau rasare-re Grau l-o imblatitu
De la aceste forme străvechi, urarea
Pluguşorului a evoluat treptat spre un adevarat poem al
muncii in care aratul, semanatul si seceratul harnic si
opulent al gospodarului sunt prezentate la o potenta
deosebita prin hiper-bolizarea realitatii si se imbina
necontenit cu momente de haz menite sa inveseleasca
pe ascultatori. De la stravechiul tratat de agrotehnica primitiva, se ajunge la realizari
artistice valoroase.

Cântecele si jocurile din repertoriul sărbătorilor de iarnă sunt realităţi ale


folclorului nostru. Din vechile cântece si jocuri de Anul Nou, poporul a selectionat in
cursul secolelor si a adus in vremea noastra, pe cele ce au exprimat pe plan general
uman dorinta unui an fericit si imbelsugat, bucuria cu care oamenii intampina de
veacuri Anul Nou.
In general, poporul cultiva azi aceste cantece si jocuri traditionale. Legatura cu
traditia este inca foarte puternica, dar in procesul de dezvoltare cantecele si jocurile
acestea trec mereu prin schimbari si adaptari. Poate aparea o noua grupare a
elementelor repertoriului in cadrul obiceiurilor. Unele categorii sunt mai conservatoare,
altele mai predispuse inovatiei. Totusi nu se intampla nimic neasteptat.
In procesul de dezvoltare, cantecele si jocurile obiceiurilor legate de schimbarea
anului vor continua sa fie supuse selectionarii, sa fie mereu cizelate, pentru a fi mereu
contemporane, cum au fost selectionate si cizelate in trecut, devenind din formule
magice, poezii si cantece de mare desavarsire si frumusete. Unele vor cadea, nu vor
ramane din ele decat documente ale unor vremi si conceptii trecute. Altele se vor pastra
si se vor dezvolta mai departe.
Obiceiuri de iarnă - Anul Nou

“Cum a sunat clopoţelul iesta în ia-sară,


Aşa să sune şi guriţa mea la vară.”

Cea mai bogată in datini si credinţe dintre serile de peste an, cea mai
misterioasă si mai placută românilor este seara Sfântului Vasile sau a Anului Nou.
In această noapte, toată lumea - de la mic la mare - stă trează si se distrează in
compania celor apropiati, uitând, de toate necazurile si sperand intr-o viata mai
buna. Pentru a putea intra norocul in fiecare casa, oamenii aprind lumanari in fata
icoanelor ce il reprezinta pe Iisus Hristos. In unele zone se ung canaturile si
pragurile casei cu usturoi, ba chiar si animalele ori membrii familiei, ca toata
lumea sa ferita de rele.
Feciorii necasatoriti vor sarbatori a doua zi dupa amiaza Vergelul. In
prealabil, le invita pe fetele mari si pe parintii acestora la seara dansanta in cadrul
unui ritual plin de veselie. Dar inainte de a merge sa petreaca, fetele se intalnesc
numai intre dansele intr-o casa si, la lumina lumanarilor, incearca prin tot felul de
mijloace sa afle daca se vor marita in acel an si cum le va fi ursitul.
Tot in noaptea Sfantului Vasile, se zice ca vitele vorbesc, insa nu e bine sa le
asculti caci, daca o faci, vei fi pedepsit cu moartea. De asemenea, traditia spune ca
in noaptea de Anul Nou se deschide cerul, dar numai cei cu mare credinta in
Dumnezeu pot vedea minunea. Cine o zareste isi poate dori orice, ca providenta ii
va da. Daca n-au vazut-o, mai au cateva ocazii spre Boboteaza, spre pasti sau
inainte de Craciunul urmator.
Romanii din unele parti ale Moldovei pun apa neinceputa in tot atatea pahare
cate suflete traiesc in casa, pe care le aseaza sub icoane. A doua zi, paharele mai
pline prevestesc ca aceia carora le apartin va avea un an norocos si bun, iar cand
apa este putina e de rau.
In unele zone din Bucovina, mamele care au fete de maritat pun pe ferestre
foi de ceapa presarate cu sare chiar inainte de noaptea Anului Nou. Cea ale carei
bucati de ceapa sunt mai pline de apa a doua zi va avea mai mult noroc in viata. In
Muntenia, foile de ceapa sut inlocuite cu niste linguri asezate pe o tava.
Tot in Bucovina, fetele care vor sa aiba o voce frumoasa iau in noaptea
Sfantului Vasile clopoteii de la gatul colindatorilor si beau apa din ei, zicand:
“Cum a sunat clopotelul iesta in ia-sara,
Asa sa sune si gurita mea la vara.”
Iar fetele din Moldova care vor sa se marite iau busuioc in gura de la
clopotelul unui plugar si dorm cu floarea sub limba. Peste noapte urmeaza sa-si
viseze ursitul. Sau cel putin asa cred ele...
De Anul Nou se umbla cu uratul, ca atunci se implineste anul si e pacat sa
dormi.
Tot de Anul Nou, ca sa afli care luni vor fi ploioase sau care nu, se face
calendarul cepei. Pui 12 coji de ceapa si sare in fiecare; unde sarea se va topi aceea
va fi luna ploioasa si-n care nu, aceea va fi secetoasa.
In ziua de Anul Nou, dis-de-dimineata, semanatorii, in Moldova si in
Bucovina de jos te samana cu grau spunandu-ti:
Sa traiti, sa-nfloriti
Ca merii, ca perii,
Pe la mijlocul verii,
Ca toamna cea bogata,
De toate-ndestulata!
In nordul Bucovinei se spune numai:
“Anul nou cu sanatate,
La anul si la multi ani!”

Traditii si obiceiuri specifice Sarbatorilor de


iarna
Vechi datini romanesti te ajuta in fiecare an sa simti si sa
traiesti atmosfera plina de caldura si veselie a Sarbatorilor de
iarna. Nu stii intotdeauna cu exactitate care este semnificatia sau
originea lor si te gandesti ca, in fond, nu este asa de important.
Noi iti dezvaluim insa cateva dintre aceste aceste traditii, pentru
ca tu sa le poti gusta din plin si sa le simti mai aproape de suflet...
Perioada Sarbatorile de iarna incepe de la Sfantul Nicolae,
sarbatorit de credinciosii ortodocsi pe 6 decembrie, si se termina
de Boboteaza, pe 6 ianuarie. Asadar, o luna plina in care traditia
este la loc de cinste.
Pe 6 decembrie, este ziua Sfantului Nicolae iar, dupa
traditia populara, aceasta este prima zi de iarna. Credincios,
Sfantul Nicolae este faptuitor de minuni si martir pentru credinta
in Iisus. La romani, Sfantul Nicolae este inchipuit ca un mos cu
barba alba care poate aduce ninsoarea scuturandu-si barbia.
Datorita traditiei occidentale, Mos Nicolae este si cel care face
cadouri celor mici. In seara din ajun (5 decembrie), parintii pun in
incaltamintea copiilor, pe care acestia si-o pregatesc cu mare
grija, multe dulciuri si, uneori, jucarii. In unele locuri exista si
obiceiul de a pune alaturi de cadouri si o nuielusa care ar trebui
sa ii cuminteasca, macar in principiu, pe copii care nu s-au purtat
bine in timpul anului.
Pe
20

decembrie in calendarul ortodox se


sarbatoreste ziua Sfantului Ignat. In aceasta zi datina
randuieste sa fie taiat porcul de Craciun. Pentru ca taranii cred ca
un porc neinjunghiat in aceasta zi nu se mai ingrasa pentru ca isi
viseaza cutitul. Nerespectarea acestui obicei poate provoca, dupa
unii, incidente neplacute. In mod evident, si acest obicei
pastreaza elemente de ritual pagan (in Egiptul Antic si in Grecia
Antica porcul era sacrificat in cinstea unor zeitati).
Pe 24 decembrie este Ajunul Craciunului, iar obiceiurile
specifice acestei zile sunt de natura religioasa. Din dimineata
acestei zile pana spre miezul noptii, cete de copii intre cinci si
paisprezece ani merg cu " Mos Ajunul"- text augural scurt care
anunta venirea colindatorilor. Tot in aceasta noapte, Mos Craciun
vine la copii si le pune cadouri sub brad. Dar nimeni nu stie cu
siguranta, cum ajunge Mosul in casele oamenilor, dar toate
povestile isi pastreaza nota de mister. Unii copii cred ca intra pe
fereastra, altii cred ca un betigas fermecat il ajuta sa se faca mic
si sa patrunda prin gaura cheii, iar altii, mai cosmopoliti,
considera ca Mosul vine pe hornul casei.
Steaua
In prima zi de Craciun, cete de copii
merg cu "Steaua", cantecele de stea
constituind un repertoriu tipic crestin. Acest
obicei evoca momentul in care, la nasterea
lui Isus, pe cer a aparut steaua calauzitoare
a magilor. Textul este de factura religioasa
si a fost transmis pe cale scrisa prin
numeroase culegeri. Ceata de copii duce o
stea, luminata din spate cu o lumanare si
care are in centru o reproducere a scenei
Nasterii Domnului.

Colindul
Colindatul se desfasoara in seara si
in noaptea de Craciun. Colindatorii sunt
tineri si oameni in toata firea, organizati
in grupuri care au cate un conducator si
care merg de la casa la casa pentru a
canta colinde, acestea avand un continut
religios. Gazda ii rasplateste cu daruri, in
principal mere, nuci si colaci.
De la Craciun si pana dupa Anul Nou, sarbatorile si
obiceiurile se tin lant. Colindatul deschide de obicei ciclul celor 12
zile ale Sarbatorilor de Anul Nou. Tot ce se petrece în aceasta
perioada are un caracter augural. Colindele creeaza o atmosfera
plina de optimism in care se formuleaza dorinte ale oamenilor,
uneori acestea atingand limitele fabulosului. Darul oferit de gazde
colindatorilor (in forma traditionala a obiceiului) este colacul, el
insusi semn de belsug si roade bogate.
Povestea lui Moş Nicolae
Se spune ca in noaptea de 5 spre 6 decembrie, un mos cu barba
alba, pe care nu l-a vazut nimeni niciodata, vine pe la ferestre si,
dupa informatii numai de el stiute, pune in cizmulite diferite daruri:
pentru copiii cuminti, el are in desaga dulciuri, fructe si jucarii, iar
pentru cei nazdravani, o multime de nuieluse. Aceasta legenda am
auzit-o fiecare dintre noi in copilarie si ne amintim cu nostalgie
vremurile in care ne pregateam constiincios ghetutele si le lasam la usa sau la geam
in asteptarea lui Mos Nicolae. Oricat am fi tras de pleoape sa nu adormim pentru a-
l vedea macar o data pe Mosul, acest lucru nu ne reusea, deoarece chiar in clipa in
care atipeam, el venea si lasa darurile bine-meritate. Dimineata, mirosul dulciurilor
si al primelor portocale care anuntau inceputul iernii, ne indrepta teleghidat catre
ghetute, iar in acele momente ne incerca un sentiment de bucurie amestecat cu unul
de ciuda ca „nici anul acesta nu l-am vazut pe Mos Nicolae“. Apoi, gustand cu
placere din darurile primite, ne promiteam in mod solemn ca anul viitor vom fi si
mai cuminti, pentru a primi mai multe daruri. Aceste amintiri ne indreptatesc sa
ducem legenda mai departe si sa o povestim la randul nostru si copiilor nostri.
Sfantul Nicolae s-a nascut in Orientul Mijlociu la 350 de mile nord de Betleem.
Istoria si legendele legate de Sfantul Nicolae se intrepatrund, dar se cunoaste cu
certitudine ca a trait in secolul al IV-lea, a fost cardinal de Myra (acum aflata pe
teritoriul Turciei) si a fost recunoscut si onorat ca sfant incepand cu secolul al VI-
lea. Ii sunt atribuite 21 de miracole, Sfantul Nicolae devenind recunoscut pentru
credinta, zelul si dragostea pentru semeni si in special pentru copii. Nicolae
provenea dintr-o familie instarita, iar la moartea ambilor parinti a mostenit intreaga
avere, pe care s-a hotarat sa o imparta oamenilor nevoiasi. De-a lungul secolelor au
aparut povesti legate despre viata si binefacerile sale, una dintre cele mai cunoscute
fiind a celor trei surori pe care Nicolae le-a ajutat sa scape de tirania tatalui lor. Se
spune ca cele trei fete erau foarte sarace, iar tatal lor planuia sa le vanda ca sclave
pentru a se chivernisi. Plansetele si rugamintile celor trei surori nu l-au induplecat
pe batranul cu suflet negru. Sfantul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se
petrecea nu departe de locuinta sa, iar noaptea, pe furis, el a aruncat o punga plina
cu galbeni in camera fetei celei mari. Cu o astfel de zestre, ea a reusit sa se marite
curand. La fel s-a intamplat si in urmatorii doi ani, fata mijlocie si cea mare
izbutind sa se aseze la casele lor cu ajutorul acestui om cu suflet nobil.
O alta legenda spune ca, dupa calatoria pe care a facut-o in Tara sfanta,
Nicolae s-a intors in tara lui pe mare. O furtuna teribila s-a abatut atunci pe mare,
iar corabia statea gata sa se rupa. Nicolae s-a rugat indelung la Dumnezeu, iar
marinarii au ramas uluiti de puterea pe care a avut-o atunci cand s-a oprit pe
neasteptate furtuna. Din acel moment, el a devenit patronul marinarilor si al
calatorilor.
Se mai spune ca erau odata trei studenti teologi care calatoreau spre Atena.
Ei au innoptat la un han, unde au fost jefuiti si omorati de proprietarul hanului, iar
ramasitele lor au fost ascunse. Cardinalul Nicolae calatorea pe acelasi drum si a
innoptat la acelasi han. Noaptea, el a visat despre crima savarsita si astfel a aflat
unde au fost ingropati cei trei tineri. Nicolae i-a dezgropat si, prin post si
rugaciune, a reusit sa-i readuca la viata.
In secolul al X-lea, Tarul Vladimir al Rusiei, in timpul unei calatorii la
Constantinopole, a auzit povestile minunate despre Sfantul Nicolae si a decis sa-l
faca patronul spiritual al Rusiei. De-a lungul secolelor, Sfantul Nicolae a devenit
unul dintre cei mai populari sfinti, in amintirea si celebrarea lui fiind ridicate mii
de biserici.
Sfantul Nicolae este patron spiritual in Olanda, Rusia, Grecia, Italia,
Sicilia, Franta si in multe orase din Germania, Austria, Elvetia si Belgia. La noi,
de Mos Nicolae, copiii cuminti primesc, pe langa dulciuri si jucarii, o legatura de
nuieluse frumos colorate, iar cei mai putin cuminti primesc o nuielusa adevarata
care sa le aminteasca de o eventuala pedeapsa.
La crestinii din Republica Ghana, mosul care aduce daruri
vine din jungla, in timp ce in Hawaii, el coboara din barca. In
unele districte nemtesti, 12 tineri imbracati in paie si avand
masti care reprezinta animale danseaza in urma Sfantului
Nicolae, sunand din talangi. Dupa ce ofera daruri fiecarei case in
parte, tinerii dau gazdele afara, facandu-se ca le bat, un fel de
pedeapsa simbolica pentru eventualele rele savarsite. In
Danemarca, cel care aduce daruri cara un sac in spate si este
purtat de reni. Copiii pregatesc o farfurie cu lapte sau o budinca de orez, in
speranta ca acesta va fi mancata de elfi, personaje despre care se crede ca il ajuta
pe aducatorul de daruri. Polonezii cred ca darurile vin de la stele, in timp ce ungurii
spun ca ele sunt aduse de ingeri. In Siria, cadourile vin cu o camila tanara, in data
de 6 ianuarie. La noi, se spune ca iarna incepe in noaptea de Sfantul Nicolae. Mos
Nicolae este batran si are barba alba, iar in ziua de 6 decembrie el isi scutura barba,
ceea ce inseamna ca trebuie sa ninga. Tot in popor se spune ca Mos Nicolae vine
de ziua lui pe un cal alb, aluzie la zapada care cade in luna decembrie, iar Sfantul
Ion isi face aparitia pe un cal negru, pentru a intoarce iarna. De Sfantul Nicolae,
ziua incepe sa se mareasca si tot atunci se fac vraji, farmece si pronosticuri
meteorologice. Se pun crengute de pomi fructiferi in apa, pentru a inflori de Anul
Nou, ocazie cu care se prognozeaza si rodul livezilor pentru anul viitor.

Povestea lui Moş Crăciun

Crăciunul este o Sarbatoare a Bucuriei: fulgi mari de


nea, zapada multa, clinchet de clopotei, colinde si un Mos
batran, batran. Mos Craciun s-a nascut demult, acum multe
sute de ani, nimeni nu mai stie cand si unde anume. Dar se stie ca Mos Craciun este ceva
magic ce se intampla in fiecare an pe 24 decembrie. De el ne sunt legate cele mai
frumoase amintiri ale copilariei si cu totii il asteptam in seara de Ajun sa ne puna codouri
sub bradul impodobit.
Mos Craciun traieste in Laponia, impreuna cu niste spiridusi care lucreaza in
fabrica de jucarii si care construiesc cadourile de Craciun. Tot acolo el primeste scrisorile
copiilor. Mosul are niste urechi magice, cu care ii aude pe copiii din toata lumea si astfel
stie cand sunt cuminti.
Mos Craciun este mosul batran, rotofei, cu o barba alba mare, imbracat intr-o haina rosie
si care duce in spate un sac mare de cadouri. Legenda spune ca Maica Domnului, fiind
cuprinsa de durerile nasterii, i-a cerut adapost lui Mos Ajun. Motivand ca este sarac, el a
refuzat-o, dar a trimis-o la fratele lui mai mic si mai bogat, Mos Craciun. Ajunsa la casa
lui Craciun, Maica Domnului o gaseste acasa pe sotia acestuia, Craciuneasa si ii cere
acesteia adapost.
Craciuneasa nu a stat mult pe ganduri, insa stiindu-si sotul rau si necredincios, nu
o primeste in casa si o trimite sa nasca in grajdul vitelor. Apoi, fara sa-i spuna sotului ei,
Craciuneasa o ajuta pe Maica Domnului sa-L nasca pe Pruncul Iisus. Afland Craciun,
acesta isi pedepseste sotia. Dar Maica Domnului printr-o minune o ajuta pe Craciuneasa
sa scape de pedeapsa sotului ei. Craciun, vazand aceasta minune si afland ca in grajdul
sau S-a nascut Domnul Iisus, se caieste si ii cere iertare lui Dumnezeu, devenind astfel
"primul crestin". Se spune ca el s-a cait atat de mult, incat a doua zi si-a impartit intreaga
avere copiilor saraci si de atunci, in fiecare an, in Ajunul Nasterii Domnului, Mos
Craciun vine cu sania trasa de reni, intra pe horn si ne pune sub brad cadourile mult
asteptate. Sarbatoarea sfanta a Craciunului, cu mireasma-i de cetina de brad este
incarcata de traditii si simboluri din cele mai diverse in intreaga lume.

Obiceiuri pitoreşti de iarnă

În multe sate româneşti (de exemplu în cele maramureşene), în seara de


Crăciun ( ca şi-n noaptea Sf. Andrei) se ung cu usturoi vitele şi grajdurile, pentru
ca să nu vină cumva pe-acolo şi să le omoare strigoii, moroii şi alte duhuri
necurate. Usturoiul se pune în coarne, pe frunte, pe spate, făcânduli-se vitelor
semnul crucii. Se mai ung si oamenii cu usturoi în frunte, la coate şi-n genunchi,
precum şi uşorii şi ferestrele, pentru a se îndepărta demonii nopţii.
În dimineaţa de Crăciun e bine să ne spălăm pe faţă cu apă curgătoare, luată
anume dintr-o vale, în care punem şi o monedă de argint, pentru ca tot anul să fim
curaţi ca argintul, feriţi de bube şi beteşuguri, care vor merge pe … vale, in jos.
Femeia care face colacii pentru Crăciun, se duce în grădină cu mâinile pline
de aluat şi zice către fiecare pom aşa: ,,Măr ( păr, prun etc.), astfel de rodnic să fii
cum stă aluatul pe mâinile mele .‘’
Tot în seara de Crăciun până la Anul Nou, fetele care doresc să-şi cunoască
viitorul lor ursit iau din fiecare mâncare câte puţin şi pun într-o ulcică. Mai apoi, în
seara de Anul Nou, înconjoară goale casa de 9 ori; a noua oară, uitându-se pe
fereastră, îl văd pe cel adorat mâncând din ulcică.
Prin unele părţi, este obiceiul ca în ziua de Ajunul Crăciunului, dascălii
tineri bisericeşti să umble cu ICOANA. Este vorba de o icoană pe care este
zugrăvită naşterea lui Isus Cristos, în mijlocul staulului. Intrând în casă, unul din
dascăli aşază marginea de jos a icoanei pe piept, ţinând mâinile de cele două colţuri
de sus şi începe a cânta troparul naşterii Mântuitorului.
Un alt obicei, răspândit mai cu seamă în Moldova, este SFINŢIREA MESEI
DE AJUN. Această datină de a umbla preotul cu Ajunul ca să sfinţească masa şi să
vestească enoriaşilor Naşterea Domnului este foarte veche. Prin Nordul Moldovei,
se pregăteşte masa pentru Ajunul Crăciunului cu mâncăruri de post. Nimeni n-are
voie să descopere masa până nu intră preotul pe uşă. Preotul blagosloveşte masa de
post, gustă primul din bucate, apoi cei ai casei.
În vechime, la curţile noastre domneşti, era şi obiceiul numit ORAŢII,
devenite ,,uraţii’’ de la ,,a ura’’. Cărturarul Dan Simionescu srie în legătură cu
această datină voievodală : ,,În prima zi de Crăciun Domnul avea obiceiul să
cheme la masă pe boieri. La masă Mitropolitul ridica paharul cu vin, făcând oraţii
pentru a slăvi pe Dumnezeu şi pentru sănătatea familiei domnitoare. A doua zi de
Crăciun, obiceiul oraţiilor se continua astfel : veneau la palatul domnesc dascălii
şcolilor cu discipolii lor, care rosteau oraţii întâi în greceşte şi apoi în
româneşte…’’
În ajunul Crăciunului, se agită fetele mari, ca să-şi viseze ursitul, adică
viitorul soţ. Astfel, fata pune, sub perna pe care va dormi, toate lingurile cu care a
mâncat la masă, aşa cum au rămas – nespălate. Tot aşa, după ce s-a spălat, îşi pune
săpunul şi piaptănul sub pernă. De obicei, se adună la o casă mai multe fete şi, una
după alta, iau câte o sămânţă de cânepă şi, după ce o înfig într-un ac, o întind la
flacăra unei lumânări. Dacă sămânţa pocneşte, atunci fata se va mărita cât mai
curând ; dacă nu, va trebui să mai aştepte. Dacă în ziua de Ajun se decide o
căsătorie, atunci perechea aceea va fi foarte fericită. De la Ajunul Crăciunului până
la Bobotează se mătură casa de la răsărit, spre icoane, ca să vină peţitorii la casa cu
fete mari. Din acelaşi motiv, în această perioadă nu se toarce. Tot în Ajun, când
fata face colaci, are mare grijă să nu greşească şi să iasă frumoşi din cuptor; căci de
vor fi frumoşi şi viitorul soţ va fi frumos! După ce i-a copt, taie o bucată dintr-un
colac şi o dă câinelui, şi încontro va porni câinele cu bucata de colac în gură, din
partea aceea îi va veni alesul.
În seara de Ajun, fata se duce afară, ia un braţ de lemne, tăiate mărunt, şi
pune lemnele sub masă; după ce au mâncat toţi ai casei, fata le numără şi de vor fi
cu soţ, se va mărita chiar în anul următor. Ea nu şade la colţul mesei, fiindcă nu se
va mai mărita niciodată, ori, chiar de se va mărita, va lua un văduv. În seara spre
Crăciun, fata nu se culcă ; la miezul nopţii, aşterne o faţă de masă albă pe masă şi,
după ce toţi ai casei pleacă la biserică, iese în curte, înconjoară casa de trei ori, apoi
se uită pe fereastră în casă; şi de va vedea faţa unui om, acela va fi ,,scrisul’’ ei.
Când aude clopotul la biserică, fata începe să scuture pomii din grădină, pe rând,
până când clopotele încetează; după aceea, numără pomii şi, de vor fi cu soţ, se va
mărita foarte repede.
În Ajunul Crăciunului şi în zilele următoare, omul trebuie să se ferească să
se certe sau să fie ocărît, fiindcă tot anul va fi în ceartă şi ocară. Daca vrei să-ţi
meargă bine tot anul, să nu laşi lingura din mână la masa din seara de Ajun. Tot în
această zi, nu e bine să dai foc din casă, căci tot anul următor nu vei avea noroc la
vite şi, apoi, îţi dai singur norocul din casă. În Ajun se dă doar de pomană pentru
morţi. În unele zone, femeile împart ,,turte’’, făcute cu miez de nucă şi înmuiate în
zeamă dulce. Aceste ,,turte’’ se împart în amintirea scutecelor Mântuitorului.
Dacă se naşte un copil în Ajunul
Crăciunului, va fi norocos. Cine vrea să aibă
noroc şi sănătate nu mănâncă nimic toată ziua.
Gospodarii se scoală foarte devreme şi aduc din
curte paie, surcele, aşchii şi le bagă în sobă,
zgândărind focul ca să iasă scîntei multe, căci
atunci vor avea parte de bucate, bani şi vite.

Craciun Fericit si Un An Nou Fericit in alte limbi


Iată cum se spune “Crăciun Fericit” si “Un An Nou Fericit” in alte limbi:
lb. Afrikaan - Geseende Kerfees en ‘n gelukkige nuwe jaar
Albaniana - Gëzuar Krishlindjet Vitin e Ri
Araba - I’D Miilad Said ous Sana Saida
Aramaica - Edo bri’cho o rish d’shato brich’to
Armeniana - Shenoraavor Nor Dari yev Soorp Janunt
Aromâna - Crãciunu hãriosu shi unu anu nãu, bunu
Basca - Zorionak eta Urte Berri On
Bengaleza - Shuvo Baro Din - Shuvo Nabo Barsho
Bielorusa - Winshuyu sa Svyatkami i z Novym godam
Bretona - Nedeleg laouen na bloav ezh mat
Bulgara - Chestita Koleda i Shtastliva Nova Godina
Catalana - Bon Nadal i feliç any nou
Coreana - Sung Tan Chuk Ha
Corsicana - Bon Natale e Bon capu d’ annu
Croata - Sretan Bozic
Daneza - Glædelig Jul og godt nytår
Ebraica - Mo’adim Lesimkha. Shanah Tova
Egipteana - Colo sana wintom tiebeen
Engleza - Merry Christmas & Happy New Year
Esperanto - Gajan Kristnaskon & Bonan Novjaron
Estoniana - Rõõmsaid Jõulupühi ja Head uut aastat
Etiopiana - Enkuan le berhane ledtu adrswo
Fijiana - Me Nomuni na marau ni siga ni sucu dei na yabaki vou
Finlandeza - Hyvää Joulua or Hauskaa Joulua - 0nnellista uutta vuotta
Georgiana - Gilotsavt Krist’es Shobas & Gilosavt akhal ts’els
Greaca - Kala Christougenna Ki’eftihismenos O Kenourios Chronos
Hawaiana - Mele Kalikimaka & Hauoli Makahiki Hou
Hindusa - Shubh Naya Baras
Islandeza - Gleðileg Jól og Farsaelt Komandi ár
Irakiana - Idah Saidan Wa Sanah Jadidah
Irlandeza - Nollaig Shona Dhuit
Italiana - Buon Natale e Felice Anno Nuovo
Japoneza - Shinnen omedeto. Kurisumasu Omedeto
Kurda - Seva piroz sahibe u sersala te piroz be
Kirghiza - JangI jIlIngIz guttuu bolsun
Latina - Pax hominibus bonae voluntatis
Letona - Prieci’gus Ziemsve’tkus un Laimi’gu Jauno Gadu
Libaneza - Milad Saeed wa Sanaa Mubarakah
Lituaniana - Linksmu Kaledu ir laimingu Nauju metu
Luxemburgheza - Schéi Krëschtdeeg an e Schéint Néi Joer
Macedoniana - Srekan Bozik I Nova Godina
Malteza - Nixtieqlek Milied Tajjeb u Sena Tajba
Mandarina - Kung His Hsin Nien bing Chu Shen Tan
lb. Maori - Kia orana e kia manuia rava i teia Kiritimeti e te Mataiti Ou
Mongoleza - Zul saryn bolon shine ony mend devshuulye
Monegasca - Festusu Natale e Bona ana noeva
Nepaleza - Krist Yesu Ko Shuva Janma Utsav Ko Upalaxhma Hardik Shuva & Naya Barsa
Ko harkik Shuvakamana
Norvegiana - Eg ynskjer hermed dykk alle ein god jul og godt nyttår
Olandeza - Vrolijk Kerstfeest en een Gelukkig Nieuwjaar
Palauana - Ungil Kurismas
Poloneza - Wesolych Swiat i Szczesliwego Nowego Roku
Portugheza - Boas Festas e um feliz Ano Novo
lb. Rapanui - Mata-Ki-Te-Rangi & Te-Pito-O-Te-Henua
Rheto-Romana - Bella Festas daz Nadal ed in Ventiravel Onn Nov
lb. Romani - Bachtalo krecunu Thaj Bachtalo Nevo Bers
Rusa - Pozdrevlyayu s prazdnikom Rozhdestva i s Novim Godom
Samoana - Ia manuia le Kilisimasi ma le tausaga fou
Sarba - Sretan Bozic. Vesela Nova Godine
Somaleza - Ciid wanaagsan iyo sanad cusub oo fiican
Slovaca - Vesele Vianoce a stastny novy rok
Slovena - Vesele bozicne praznike in srecno novo leto
Spaniola - Feliz Navidad y Próspero Año Nuevo
Suedeza - God Jul och Gott Nytt År
lb. Tagalog - Maligayang Pasko at Manigong Bagong Taon
Tahitiana - Ia ora i te Noere e ia ora na i te matahiti ‘api
Tailandeza - Suksan Wan Christmas lae Sawadee Pee Mai
Turca - Noeliniz Ve Yeni Yiliniz Kutlu Olsun
Ucraineana - Veseloho Vam Rizdva i Shchastlyvoho Novoho Roku
Ungureste - Kellemes karácsonyi ünnepeket és Boldog újévet
lb. Urdu - Naya Saal Mubarak Ho
Vietnameza - Chuc Mung Giang Sinh - Chuc Mung Tan Nien
lb. Zulu - Sinifesela Ukhisimusi Omuhle Nonyaka Omusha Onempumelelo