DE 8 MARTIE

Personajele:

• Narator- Ionuț Jica • Mama 4- Andreea Lupsă

• Mama 1- Cătălina • Un băiat- Marian Slabu

• Mama 2- Moni • O fată- Ana Tronaru

• Mama 3- Alexia

Narator: Știm cu toții cum sunt mamele, ființe bune și grijulii care ar face orice pentru odraslele
lor. De multe ori uită de ele doar ca să fie puișorii mulțumiți și fericiți. Aleargă din zori și până
seara ca să aibă copilașii condiții, curățenie, mâncarea cea mai bună, hăinuțele cele mai curate și
atent călcate. Ba, după toată osteneala din timpul zilei, seara mai găsesc totuși o fărâmă de energie
ca să se joace cu ei, să le spună povești sau să îi ajute la teme. Unde mai punem că unele mame au
mai mulți copilași și trebuie să se împartă pentru a-i face pe toți fericiți? Cel mai dureros este când,
după toată străduința, mamele se confruntă cu nemulțumirile celor din jur: „Mami, mâncarea ta nu
e bună, bunica gătește mai bine!”, „Mami, nu vreau să mă îmbrac cu hainele astea, nu vreau să îmi
fac temele, nu vreau să dorm!”, „Ești o mamă rea, vreau altă mamă!” și alte replici asemănătoare
menite să le zguduie mamelor toată răbdarea și toti nervii. Ele totuși tac, respiră adânc și își
continuă treaba, fără ca puișorii să observe măcar că mamele au nevoie și ele de odihnă și de
apreciere. Ei... dar ați văzut vreodată mai multe mame în aceeși încăpere, discutând între ele? O
astfel de întâlnire poate fi uneori mai savuroasă decât orice serial turcesc, decât un meci de fotbal
sau un desen animat. Adică... în general o întâlnire a femeilor e interesantă, dar când femeile mai
sunt și mămici... deja conflictul capătă proporții uriașe. Să nu înțelegeți că ele s-ar certa cumva.
Nu... Doar discută... în contradictoriu. Eram într-o zi de 8 martie la o cafenea, când văd intrând un
grup de doamne, ce s-au așezat la o masă alăturată. Fără să vreau, am auzit toată discuția
dumnealor.

Mama 1: Probabil vă întrebați, dragile mele, de ce v-am invitat astăzi la cafea... În afară de faptul
că este 8 martie...
Mama 2: Păi, ne cam întrebăm, soro. Trebuie să ai tu un motiv, că altfel nu ne-ai scoate în oraș în
mijlocul săptămânii.

Mama 1: Nu există niciun motiv ascuns. Pur și simplu consider că merităm și noi, din când în când,
să ne răsfățăm puțin. Gândiți-vă! Ce facem noi altceva în afară de mâncare, curățenie, spălat,
călcat, îngrijit copii și mers la serviciu? Nimic. Pentru noi nu avem timp niciodată. Mâncăm pe
fugă, dormim cât apucăm, alergăm de dimineața până seara de parcă am fi la maraton. Ei, si? Ne
spune cineva vreodată: „Mulțumesc!” sau ”Ce ne-am face fără tine?”. Nu!

Mama 3: Că bine zici, soro... E tare greu să fii femeie. Din totdeauna a fost greu, dar în ziua de azi
parcă e și mai greu. Copiii au devenit mai mofturoși, dificili, nemulțumiți tot timpul. Vor mereu
câte ceva, iar dacă nu faci ce zic ei te desființează de parcă ei te-au făcut pe tine și nu invers. La
serviciu pretenții... acasă pretenții. Parcă am fi peștișori de aur să îndeplinim dorințele celor din
jur. Iar când vrem și noi ceva, nu se poate dom`le.

Mama 2: Haideți să nu mai dramatizăm atât. Și mamele noastre au muncit, bunicile la fel, și poate
chiar mai mult decât noi. Nu aveau nici mașini de spălat, aspiratoare sau alte aparaturi care să le
ușureze munca. Plus că aveau câte șapte copii, nu ca noi... unul, maxim doi.

Mama 4: Da, dragă, dar ele nici serviciu nu aveau. Se ocupau doar de casă și de copii.

Mama 2: Nu aveau serviciu, dar stăteau pe câmp toată ziua sau mergeau la strâns fân, aduceau
lemne din pădure și îngrijeau animale. Ele nu știau de coafor, de manichiură, de haine de firmă,
telefoane sau pantofi cu toc. Viața era grea.

Mama 4: Ia uite-o ce înțeleaptă a devenit! Ce ai pățit dragă, ai visat urât azi-noapte? Vrei să spui
că ție nu ți-e greu, tu nu te plângi niciodată?

Mama 2: Ba îmi este, dar trebuie să recunoaștem că există în lumea aceasta și probleme mai mari.
Atât timp cât suntem sănătoase, putem face față la orice. Iar copiii sunt așa cum ni-i creștem. Dacă
le dăm voie să aibă pretenții, normal că vor avea. Dacă le permitem, să suportăm consecințele.
Chiar dacă trăim vremuri grele, eu cred că încă se mai poate face educație. De noi, părinții, depinde
cel mai mult comportamentul copiilor.
Mama 1: Eu de copilul meu sunt foarte mulțumită. Sunt mândră de el, mânca-l-ar mama. Și e
frumos... nevoie mare. Are un stil vestimentar aparte, iar eu l-am lăsat să se îmbrace potrivit
personalității sale. E foarte important să le oferim libertate de exprimare.

Mama 2: Și dacă personalitatea lui o să vrea cercel în nas și tatuaje, la cei 12 ani ai lui, tu îl vei
lăsa așa?

Mama 1: Important este să fie el fericit. Oricum, nu că mă laud, dar ieri a luat un șase la română.
Eu sunt mândră de el.

Mama 3: Ești mândră că a luat șase?

Mama 1: Da, normal. Ce... nu e notă de trecere? Ce îi trebuie mai mult? Oricum el se face fotbalist.
Și știți ce mult mă iubește? Vai... Dimineața îmi sărută mâna, după ce îi dau banii de buzunar.

Mama 3: Îi dai mulți bami la școală?

Mama 1: Nu chiar mulți.. Cât să aibă de un suculeț... o ciocolată... Mititelul...

Mama 2: Să nu uităm și de țigări, că tot sunt la modă...

Mama 1: Soro, dar băiatul meu nu fumează... prea mult. I-am zis: „Totul cu măsură, mămico!”. Și
el mă ascultă... E așa isteț...

Mama 2: Nu te supăra, dar e coleg cu fiica mea. Poate nu știi, dar e corigent la trei materii.

Mama 1: Profesorii din ziua de azi... Exigenți, dom`le! Vor să scoată genii din copiii ăștia. Ce le
trebuie atâta carte? Cât învață mititelul... și vine acasă tot cu note mici. Și așa se consumă... că e
tare sensibil. O să mă duc eu într-o zi pe la școală să le cer socoteală profesorilor.

Mama 4: Dar ce, dragă, cumva ai devenit ministrul Educației de vrei să mergi în control la școală?

Mama 3: Probabil de aceea ne face cinste și ne-a invitat în oraș...

Mama 1: Știți ce? Chiar sunteți impertinente. După ce că vă invit la cafea, voi mă mai și criticați.
(Îi sună telefonul.)

Da, puișor. Ai ieșit de la ore? Eu sunt la cafeneaua de lângă școală, vino aici. Ia-o și pe Ana
cu tine, că e și mama ei aici.
 (Intră cei doi copii.)

Băiatul: Mami... doamna de română iar mi-a pus nota trei... (Se preface că plânge.)

Mama 1: Păi de ce, măi puișor? Ce o fi având cu tine? Ana, ia povestește-mi tu cum s-a întâmplat!

Fata: Doamnă... eu ce să vă zic? Băiatul dumneavoastră nu își face temele niciodată, mu învață
nimic. De câte ori îl ascultă doamna profesoară, el nu știe nimic și mai și râde..

Băiatul: Ce proastă ești, Ano!

Mama 2: Măi băiatule, cum îndrăznești să îmi jignești fiica? După ce că intrii și nici „Buna ziua!”
nu știi să zici, mai imi jignești și fata de față cu mine. Se vede cât de educat ești.

Mama 1: Auzi, dragă, tu cumva sugerezi că eu nu știu să îmi educ băiatul?

Mama 2: Faptele vorbesc de la sine, dragă.

Mama 1: Tu nu vezi că fiică-ta e o pârâcioasă?

Mama 2: Poftim?! Păi nu tu ai întrebat-o cum s-a întâmplat? Fata doar ți-a povestit.

Băiatul: Ia nu vă mai certați ca niște țațe, că mă doare capul. Decât să vă aud teoriile, mai bine plec
la un fotbal. (Către mama sa) Ia dă și mie niște bani de o bere, că ce mi-ai dat azi a fost cam
subțirel!

Mama 1: Puișor, dar nu e bine să bei bere la vârsta ta.

Băiatul: Cum să nu fie bine? Parcă știi tu ce e bine... Mai taci odată, nu mă stresa! Vezi-ți de
treburile tale! Decât să stai la cafele mai bine du-te acasă să-mi faci niște clătite, că mi-e cam poftă.

Mama 4: Cum îți permiți să-i vorbești așa mamei tale? Nu ți-e rușine?

Băiatul: Te-a băgat cineva în seama? Să ai grijă de copiii tăi, nu de mine.

Mama 4: Vai! Ce copil! Nu știe ce e respectul…

Mama 3: Păi dacă maică-sa îi tolerează orice...

Mama 1: Vă rog să nu vă băgați în discuția mea cu fiul meu. Mă descurc și singură, nu am nevoie
de avocați.
Mama 2: deocamdată nu ai, dar când va crește puișorul... e posibil să ai nevoie și de poliție. M-aș
mira să nu te și bată.

Fata: Mămico, eu plec acasă. Am teme de făcut și foarte mult de învățat pentru mâine.

Băiatul: Tocilară mai ești!

Mama 2: Fii atent la mine... Un cuvânt dacă mai adresezi fiicei mele...

Mama 1: Aoleu... Ce-o să faci? Copilul meu are dreptul să vorbească orice.

Mama 2: Ferească Dumnezeu! Nu știu dacă realizezi ce faci. O să îți dai singură seama, dar va fi
prea târziu. (Către fata ei) Stai, fata mea, că merg cu tine acasă. Ieșirea asta la cafea mi-a cam dat
dureri de cap.

Mama 3: Stai, dragă, mergem și noi! Ne-a cam ajuns, ne-am relaxat destul... Am învățat destule
de la amica noastră despre ce înseamnă succesul în creșterea unui copil.

Mama 4: (Către mama 1 Lasă, dragă, nu trebuie să ne faci tu cinste. (Scoate bani din portofel și îi
pune pe masă.)

(Mama 1 rămâne pe gânduri.)

Băiatul: Hai, scoate mai repede banii! Ce te uiți așa ca proasta?

Mama 1: (furioasă) Ce spui tu, că sunt proastă?! Am fost proastă, pentru că ți-am tolerat orice, ți-
am oferit totul și foarte multă libertate. Dacă nu le-am dat dreptate prietenelor mele, nu înseamnă
că nu au. Ești un nesimțit! De azi înainte ești pedepsit. Nu mai vezi niciun ban de buzunar, îți voi
confisca telefonul, iar la școală te vei îmbrăca în uniformă. Mâine mergem și la frizerie, pentru că
arăți în ultimul hal. De acum înainte voi verifica dacă îți faci temele și te voi asculta la lecții. La
fotbal mai mergi când vei avea note bune la școală. Și în al doilea rând, eu sunt mama ta, nu o
servitoare care să îți facă ție poftele la orice oră. Dacă vrei clătite, să ți le faci singur! Plus că va
trebui să îți faci singur curățenie în camera ta. Mâine vin la școală și discut cu profesorii să îți
scadă nota la purtare sau să te pedepsească așa cum consideră dumnealor pentru comportamentul
tau inadecvat.

Băiatul: Dar, mami...te rog...

Mama 1: Să nu aud niciun sunet! Treci acasă! Se pare că ai treabă...