Moş Crăciun a fost răpit!

(scenetă pentru cl. a III-a - a IV-a)

inst. Kortner Tilore, Şcoala cu cls. I-VIII Nr. 2 Lugoj, jud. Timiş

Personaje:
Moş Crăciun
Fratele vitreg al lui Moş Crăciun
Banditul 1
Banditul 2
Crăciuniţa 1
Crăciuniţa 2
Fulg de nea 1 Pitic 1 Copil 1
Fulg de nea 2 Pitic 2 Copil 2
Fulg de nea 3 Pitic 3 Copil 3
Fulg de nea 4 Pitic 4 Copil 4
Fulg de nea 5 Pitic 5 Copil 5
Duhul Iernii (doar vocea)

(Dintr-o parte a scenei apar Crăciuniţele, zgribulite, frecându-şi palmele îngheţate.

Se aude vântul şuierând.)

Crăciuniţa 1: Vai, ce frig este! Ştii cumva unde suntem?

Crăciuniţa 2: Nu ştiu! Cred că ne-am rătăcit! Am luat-o înaintea lui Moş Crăciun şi se
pare că ne-am abătut din drum!
Crăciuniţa 1: Uite aici o buturugă! Hai să ne odihnim puţin!
Crăciuniţa 2 (uitându-se spre sacul celeilalte): Ce ai în sac? Ce ţi-a dat Moş Crăciun să
duci copiilor?
Crăciuniţa 1 (deschizând sacul): Uite, am o carte frumoasă, cu basme! Precis copilul ce
şi-a dorit-o e silitor la şcoală şi îi place să citească! Mai am creioane, carioci,
seturi cu căciuliţe şi mănuşi… dar tu?
Crăciuniţa 2 (deschizând şi ea sacul): Eu am jucării pentru copii mai mici. Uite un
ursuleţ, o maşinuţă… Şi totuşi, ce facem? Nu putem sta aici, vom îngheţa! Hai
să-l căutăm pe Moş Crăciun!
Crăciuniţa 1: Hai! (amândouă strigă, umblând pe scenă) Moş Crăciun! Moş Crăciun!
Prea aproape nu este! Hai să chemăm fulgişorii de nea în ajutor! Şi piticii!
(strigă amândouă)
Fulgişori de nea! Fulgişori de nea! Piticilor! Piticilor!
 (apar fulgişorii de nea şi piticii, curioşi, şi întreabă în cor)
Fulgi, pitici: Ce e? Ce s-a întâmplat?
Crăciuniţa 2: L-aţi văzut cumva pe Moş Crăciun?
Pitic 1: Nu ştim nimic. Ne-a dat sacii cu cadouri şi ne-a spus să o luăm înainte, că el
înaintează mai greu prin nămeţi!
Pitic 2: Da, parcă zicea că se opreşte să se odihnească renii puţin.
Pitic 3: Eu cred că a rămas în oraşul ce se vede în zare.
Pitic 4: Sigur, precis sunt mulţi copii acolo, doar oraşul e mare! Nu vă fie teamă, vine el
în curând!
Fulg 1: Noi, fulgii de nea, am zburat înaintea lui, pentru a-i pregăti drumul.
Fulg 2: Altfel, cum ar putea sania lui să alunece dacă nu e zăpadă?
Fulg 3: (cu privirea în zare)
Moş Crăciun de prin nămeţi,
Moş Crăciun de prin poveste,
Vine-acum cu paşi înceţi…
Parcă e… dar parcă nu e…
(se uită toţi în zare şi îşi întorc privirea, dezamăgiţi)
Pitic 5: Sper doar să nu se fi întâmplat ceva rău cu el! Vă amintiţi ce a păţit anul trecut?
Fulg 4: Da, fratele lui vitreg, cel care vrea să-i ia locul, a stricat sania lui Moş Crăciun!
Fulg 5: Din cauza aceasta, de-abia în ultimul moment, au reuşit spiriduşii şi piticii s-o
repare. Ce s-ar fi întâmplat dacă Moş Crăciun nu ar fi ajuns la timp să împartă
cadourile?
Pitic 1: Ar fi fost o nenorocire! Ar fi putut să dispară Crăciunul! N-ar mai fi existat!
(toţi aprobă, dând din cap, necăjiţi)
Crăciuniţa 1: Eu cred că fratele lui vitreg s-a învăţat minte, după ce a păţit anul trecut.
Fulg 1: Vai, ce distractiv a fost! Noi, fulgii de nea, am acoperit pământul cu zăpadă şi el
a rămas înţepenit până după Crăciun! Toţi copiii au primit cadourile.
Crăciuniţa 2: Sper să nu se repete povestea de anul trecut.
Pitic 2: Haideţi să gândim pozitiv şi să-l căutăm, împreună, în toate părţile!
(ies din scenă, în toate direcţiile, strigându-l)
Toţi: Moş Crăciun! Moş Crăciun!

(apar copiii cu săniuţe, bulgări de zăpadă, confecţionaţi din hârtie mototolită

sau burete. Râd, se bat în joacă, glumesc, aleargă, cântând „Săniuţa fuge”)
Copil 1: Ce frumoasă e iarna! Ador zăpada şi, în special, luna decembrie, când e
Crăciunul!
Copil 2: Ei, crezi că numai la tine e Crăciunul? Şi la mine este!
Copil 3: Şi la mine! Am împodobit bradul şi la noapte îl voi aştepta cuminte pe Moş
Crăciun!
Copil 4: Ia vezi, poate că la tine n-o să vină!
Copil 5: Dă-ţi peste gură! Cum să nu vină? N-am fost mai rău decât voi!
Copil 2: Eu am făcut cu mama cornuleţe şi fursecuri. Îi voi lăsa mâncare moşului, lângă
brad, precis îi va fi foame după atâta drum.
Copil 4: Haideţi să ne mai jucăm puţin, căci imediat se întunecă şi trebuie să mergem
acasă!
Copiii (în cor): Haideţi! (pleacă râzând şi jucându-se)

(Intră fratele vitreg şi cei doi bandiţi – fratele este îmbrăcat într-un costum
asemănător lui Moş Crăciun, dar este negru)

Fratele vitreg: Ascultaţi la mine: Anul acesta o să-i vin de hac lui Moş Crăciun, fratele
cel bun şi mult iubit! (se prosteşte, rostind cuvintele subliniate) Nu mă va mai
păcăli şi anul acesta!
Bandit 1: Dar trebuie să-l prindem mai întâi şi să-l ducem departe, unde puterile lui
magice vor slăbi.
Bandit 2: Eu nu mai vreau să rămân înzăpezit şi să îngheţ ca anul trecut! Mai bine s-o
lăsăm baltă!
Fratele vitreg: Taci din gură! Vei face ce spun eu! O să fie bine de data aceasta! Dacă
reuşim să-l prindem singur, îl legaţi repede şi-l duceţi în peştera unde e
ascunzătoarea noastră. Da? Aţi înţeles? Acolo unde am ascuns sania şi renii, anul
trecut!
(cei doi bandiţi dau din cap, semn că au înţeles; se aud zurgălăi)
Bandit 1: Şşt! Cred că vine! Haideţi să ne ascundem! Repede! (se ascund)
(apare Moş Crăciun, singur, cu un sac în spinare)
Moş Crăciun: Of, ce-am obosit! Ia să mă odihnesc puţin… Ce s-o fi întâmplat cu renii
mei? Dar cu sania? Nici Crăciuniţele şi nici piticii nu se mai văd… Eee, tinereţe,
tinereţe, te-ai dus… Nu-i nimic, mai e timp. O să-i aştept aici, sigur mă vor
căuta!
(din spatele scenei apare fratele vitreg cu cei doi bandiţi; îi acoperă gura cu
mâna, ca să nu strige şi îl leagă)
Fratele vitreg: Ce credeai, că o să-ţi meargă la infinit? Acum eu voi fi adevăratul Moş
Crăciun şi pe mine mă vor iubi copiii! Luaţi-l! (se retrag)

(reapar Crăciuniţele, fulgii şi piticii)

Crăciuniţa 1: Nu este niciunde! Unde să-l mai căutăm?
Fulg 2: Haideţi să-i chemăm în ajutor şi pe copii! Ei cunosc mai bine locurile acestea!
Toţi: Copii! Copii! Unde sunteţi? Veniţi!
 (apar copiii)
Copiii: Ce e? Ce s-a întâmplat?
Crăciuniţa 2: Nu-l găsim pe Moş Crăciun! Nu se mai vede nici sania lui, nici renii. Ne
ajutaţi să-l căutăm?
Copiii: Da!
(încep toţi să-l strige pe Moş Crăciun; deodată, se întunecă puţin şi se aude un
glas puternic)
Duhul Iernii: Aşteptaţi! Degeaba căutaţi! Nu-l veţi găsi pe Moş Crăciun!
Toţi: Cine e? Cine e?
Duhul Iernii: Sunt Duhul iernii. Ascultaţi cu atenţie! Fratele vitreg al lui Moş Crăciun a
făcut o vrajă şi a reuşit să-l prindă! Dacă nu îl ajutaţi să scape, nu va mai exista
Moş Crăciun!
Pitic 3: Ce trebuie să facem?
Duhul Iernii: Dacă răspundeţi corect la trei întrebări, vraja se va rupe şi îl veţi găsi şi
salva pe Moş Crăciun. Sunteţi de acord?
Toţi: Da, da! Mai repede!
Duhul Iernii: Prima întrebare: Care este ţara lui Moş Crăciun?
(după un moment de gândire)
Toţi: Laponia, Laponia!
Duhul Iernii: Bine! A doua întrebare: Ce se sărbătoreşte în prima zi de Crăciun?
Copil 1: Naşterea lui Iisus Hristos, Mântuitorul nostru!
Duhul Iernii: Bravo! Şi acum, ultima întrebare: Ce înseamnă NUICĂRC ŞOM?
Pitic 1: Nuicărc Şom? Ce-o fi asta?
Copil 4: Hai, gândiţi-vă, nu e timp de pierdut! Tu, …(un nume), eşti bun la rezolvarea
rebusurilor şi la ghicitori. Ajută-ne!
Copil 2: Nuicărc Şom? Nuicărc Şom? ….. Gata, ştiu! E numele lui Moş Crăciun spus
invers!
Toţi: Ura! Am reuşit!
Duhul Iernii: Bravo, copii! Vraja s-a rupt! Acum îl veţi găsi pe Moş Crăciun!
Crăciuniţa 1: Dar unde? Duh al Iernii! (dezamăgită) A plecat! Ce ne facem?
Copil 5: Haideţi să avem credinţă! Să-l căutăm din nou!
(pleacă strigându-l, până nu se mai aud)

(pe scenă apare fratele vitreg cu bandiţii şi cu Moş Crăciun, legat)

Fratele vitreg: Unde naiba e peştera noastră? Parcă a înghiţit-o pământul!

Banditul 2: V-am zis eu să ne lăsăm păgubaşi! Acum ce ne facem?
Fratele vitreg: Ţine-ţi gura, fricosule! Dacă vrei, n-ai decât să pleci!
(apar copiii, Crăciuniţele, fulgii de nea şi piticii)
Toţi: Uite-i, i-am găsit! Prindeţi-i!
 (copiii îi prind pe cei trei, iar Crăciuniţele îl dezleagă pe Moş Crăciun, care se
aşează pe buturugă)
Moş Crăciun: (către fratele său) Tot nu te-ai potolit? De ce nu m-ai ascultat? Te-am
rugat să fii prietenul şi ajutorul meu, dar nu ai vrut! Nu am ce să-ţi dau mai mult,
doar ştii bine, există un singur Moş Crăciun!
Crăciuniţele: Trebuie să-l pedepseşti, moşule!
Moş Crăciun: Ce pedeapsă să-i dăm?
Pitic 2: Să le tăiem nasul! (toţi râd)
Pitic 3: Să-i închidem într-o cuşcă şi să-i ducem la Grădina Zoologică!
Crăciuniţa 1: Dacă anul trecut au îngheţat de frig, eu zic să-i ducem acum în Deşertul
Sahara, să moară de cald! (râd)
Fratele vitreg: Iartă-mă, frate dragă! Acum chiar că m-am învăţat minte! Jur că voi
deveni prietenul tău. Ai milă!
Moş Crăciun: (se gândeşte) Cred că da data aceasta eşti sincer. Uite la ce m-am gândit:
Ţi-ai dorit întotdeauna să fii Moş Crăciun. Şi cum acest lucru nu se poate,
deoarece unul există deja, tu vei fi Moş Nicolae! Vei duce cadouri copiilor
cuminţi, ce şi-au pregătit ghetuţele, iar celor mai puţin cuminţi, niscai beţe… Ai
şi ajutoare, se pare!
Fratele vitreg: Îţi mulţumesc, frate! Acum am tot ce mi-am dorit! Nu te voi dezamăgi
niciodată! Cu bine!
(pleacă împreună cu cele două ajutoare ale sale)
Toţi: Ura! Totul s-a terminat cu bine!
Moş Crăciun: Văd că se apropie şi sania cu renii mei! Haideţi, dragii mei, la treabă! Voi,
fulgişorilor de nea, aşterneţi zăpada, iar voi, Crăciuniţe şi pitici, haideţi să
împărţim cadouri! E timpul! Vouă, copii, vă mulţumesc pentru că aţi salvat
Crăciunul! Acum duceţi-vă acasă şi staţi liniştiţi. Voi veni sigur!
Copiii: Te aşteptăm, Moş Crăciun!
(copiii ies din scenă)
(se aude cântecul „Moş Crăciun” şi se trage cortina)

Recuzită:
Pomi
Buturugă (scăunele acoperite cu pânză maro)
Sanie
Bulgări de hârtie sau burete
Clopoţel
Sfoară
Sac cu cărţi, carioci, creioane colorate
Sac cu jucării: ursuleţ, păpuşă, etc.
Sac pentru Moş Crăciun
II
Legenda Crăciunului - scenetă pentru serbarea de Crăciun

Prezentator 1: Ştiţi, dragii mei, cine e Moş Crăciun? …Să vă spunem noi!
Prezentator 2: Ehei, povestea lui îşi are începuturi străvechi, însemnate în textele biblice.
Pentru români, Crăciun este numele păstorului în al cărui staul s-a născut Hristos,
un cioban ursuz, rău, care şi-a pedepsit nevasta, pe Crăciuniţa, pentru că a primit-
o pe Maria în gazdă.
Prezentator 1: Dar apoi, înţelegând minunea care s-a produs, s-a căit şi a devenit credincios.
Iar Dumnezeu l-a menit să ducă întru vecie daruri şi vorbe bune copiilor cuminţi.
Prezentator 2: Ei, ce spuneţi? Pentru cei care încă nu cred în Moş Crăciun, îi invităm să
asculte povestea noastră.

Scena I – Lângă brad

Fetiţa: Moş Crăciun există!
Băiatul: Ba nu există!
F: Ba există!
B: Ba nu, că mi-a spus mie tata!
F: Ba da, că am citit eu într-o carte!
Vine bunicul şi se aşază pe scaun:
Bunicul: Hei, dragii moşului, iar vă certaţi? Care mai e baiul de astă dată?
F: Bunicule, Petruş spune că nu există Moş Crăciun, că Moşul nu-i decât mama sau tata.
B: Păi … aşa mi-a spus mie tata …
F (cu lacrimi în ochi): Bunicule, spune-i că nu-i adevărat! Nu-i adevărat, nu-i aşa?
Bunicul: Hei, dragii moşului e o poveste tare lungă şi veche, veche …
F: Cât de veche?
Bunicul: De pe vremea lui Iisus.
B: Hai, bunule, spune-ne-o şi nouă!
Bunicul: Bine, atunci aşezaţi-vă aici şi ascultaţi.
(Copiii se aşază la picioarele moşului şi ascultă.)
Bunicul: Aşaaa… Se povesteşte din bătrâni că pe vremea lui Iisus…
B: Împăratul iudeilor?
Bunicul: Împăratul iudeilor, da!… Pe vremea acestui împărat, în oraşul Bethleem, trăia un
păstor bătrân, bătrân de tot, care nu credea în Dumnezeu, pe nume Crăciun, cu femeia
lui, Baba Iova.
F: Moş Crăciun nu credea în Dumnezeu?!
Bunicul: Pe atunci nu credea.
B: Şi?!
Bunicul: Şi acest păstor ave,
Ave, măre, ave
Stâne de oi multe,
Multe şi cornute,
Cu lână miţoasă
Ca firul de mătasă…
F: Era bogaat!…
Bunicul: Da, dar pe cât era de bogat, pe atât era de rău.

Pauză cu fundal muzical specific, de trecere la scena II

Scena II – Casa lui Crăciun

(din carton sau desenată pe o coală mare)

Crăciun (strigând): Babă Iovă, ai măturat casa, ai pregătit bucatele? Că acum e noapte şi vin
musafirii!
Iova: Am pregătit, bărbate!
C: Vezi de pune pe masă din vinul cel mai bun, că vine şi primarul, şi prefectul, şi preotul… Şi
mişcă-te odată, femeie, ce te moşmăieşti aşa?!
I: Bine, bărbate, acuş fug.
Un copil sărac: Nene Crăciune! Nene Crăciune!
C: Ce-i, mă, ce vrei?! Eu sunt nene cu tine, mă?! Ia, vezi, că-ţi dau una! Să-mi spui domnule
Crăciun!
Copilul: Domnul Crăciun, am venit la domnia voastră că mama-i bolnavă la pat, şi-i trebuie
leacuri, şi n-avem bani, că nu ne-ajung nici de mâncare.
C: Ce?! Bani?! Pleacă de-aici, mucosule, până nu-ţi dau două ciomege pe spinare. Leneşilor, la
muncă cu voi!
(spre sală): Auziţi, să-i dau bani! Da’ eu ce mănânc?! … iată că vin musafirii. (strigând):
Babă Iovă, întâmpină pe musafiri!

Pauză muzicală pentru trecerea la scena III

Scena III – Ieslea lui Crăciun

Iosif: Am călătorit mult spre Bethleem. E noapte şi eşti obosită, Maria. Hai să înnoptăm în
acest orăşel!
Maria: Iosif, uite-o casă mare! Poate gospodarii au un locuşor şi pentru noi.
Iosif: Hai să batem! Cioc! Cioc! Cioc!
Iova (deschide uşa): Cine sunteţi şi ce doriţi?
Iosif: Noi suntem din Nazareth. Călătorim de multe zile şi suntem frânţi de oboseală. V-am
ruga să ne primiţi peste noapte să dormim în casa dumneavoastră!
Iova: Oameni buni, eu v-aş primi, dar bărbatul meu este foarte rău şi nici nu vrea să audă de
oameni străini în casa lui.
Iosif: Dar soţia mea, Maria, trebuie să nască. E iarnă, zăpadă şi ger şi trebuie să înnoptăm
undeva.
Maria: Vă rugăm, adăpostiţi-ne măcar în staul!
Iova: Haideţi în ieslea boilor din staul! Văd că-şi este foarte rău, trebuie să naşti. Am să te
moşesc eu.
(Fecioara naşte pe Iisus – puteti scoate de după ieslea improvizată o păpuşă bebeluş înfăşată în
scutece albe)
Iova (ridicând copilul spre spectatori): Vai, ce copil frumos ai născut!
Îngerii (2 ingeri apar lângă iesle): El este Mântuitorul, Domnul nostru Iisus Hristos, împăratul
luminilor, fiul lui Dumnezeu.
Iova: Maică preasfântă, miluieşte-mă!
(veselă) Mă duc să-i spun unchiaşului meu, Crăciun, că sunt moaşa Mântuitorului lumii.
(Păşeşte spre casă.)
Crăciun:Unde ai fost?! Adu repede cafeaua şi dulceţurile, că vor să plece musafirii! Dar ce-i
pe mâinile tale?
Iova: Ce bucurie,
Ce veselie
Pe noi, Crăciune,
C-a venit pe lume,
La noi s-a născut,
Domnul cel de sus,
Domnul cerului
Şi-al pământului,
Hristos, Domnul cel slăvit,
Cum de mult s-a proorocit!
Crăciun (o împinge pe Iova): Ce-ai făcut?! Ai lăsat musafirii ca să ajuţi o sărăntoacă?
Netrebnico! Cum poţi să crezi aşa ceva? (Îi taie mâinile cu toporişca)
Iova: Vai, de ce mi-ai tăiat mâinile?
Crăciun: Aşa meriţi. Pleacă din ochii mei!
Iova (fuge în staul.): Maica Domnului, mântuieşte-mă!
Maria: Apropie-ţi, moaşă Iova, braţele tale de scutecele preasfinţite ale pruncului!
Iova: Minune, de trei ori minune! Mi-au crescut mâinile la loc! (Se închină şi fuge la Crăciun.)
Iată, Crăciune, că în locul păcătoaselor mele mâini, pe care tu mi le-ai tăiat, fiul Mariei,
Împăratul cerurilor, mi-a dat altele mult mai frumoase, mai albe ca zăpada şi mai luminoase
decât soarele!
Crăciun: Vai, ce minune! Ai avut dreptate. Iartă-mă, Maica Domnului, pentru ce-am fost şi
pentru ce-am făcut! Acum cred în Dumnezeu. Ce pot face ca să-mi spăl păcatele?
Un înger (sau amândoi): De azi înainte vei trăi veşnic! În fiecare an, cât va fi lumea şi
pământul, vei colinda prin ger, prin vifor şi ninsoare, cu traista plină doldora, pe la casele
oamenilor, pe la cei mari ca şi pe la cei mici, pe la cei bogaţi ca şi pe la cei săraci, împărţindu-le
tuturora îmbucurătoarea veste despre naşterea Mântuitorului lumii, a Domnului nostru Iisus
Hristos!

Pauză muzicală de trecere spre scena IV

Scena IV – Lângă brad

F: Ai văzut, Petruş, că Moş Crăciun există?!
B: Bunicule, dar cum ajunge Moşul la fiecare copil într-o singură noapte?
Bunicul: El nu poate. De aceea, de cu vară, el face mantii şi dulame roşii pentru fiecare oraş
sau sătuc din lume, pregăteşte sacii cu daruri, iar iarna le trimite unor oameni aleşi de
el spre a le împărţi.
Voi, copii, credeţi în el, aşa cum credeţi şi în Dumnezeu, fără să-l vedeţi!
(Se aud colindătorii.)
Iată, au venit colindătorii! Haideţi să-i primim cum se cuvine!
F: Da! Şi-apoi îl vom aştepta şi pe Moş Crăciun. Sunt sigură că va veni şi pe la noi!

Fundal muzical de încheiere

 III SCRISOAREA BUCLUCAŞĂ
(Intreaga acţiune se desfăşoară într-un loc deschis. Poate fi o sală de clasa)

Un grup de copii veseli fac planuri pentru vacanţa de iarnă

– Eu merg la munte!
– Eu rămân în oraş fiindcă în fiecare zi voi merge la patinaj. Mă pregătesc pentru concurs.
– Şi eu particip la acest concurs, aşa că vom merge împreună la antrenamentele zilnice.
– Eu am promis bunicilor mei că vacanţa de iarnă am să mi-o petrec la dânşii! Locuiesc la ţară şi
este minunat. Abia aştept să mă joc cu pisicuţa Griuţa şi cu Lăbuş, un câine alb cu o pată maro pe
spate. Au si o văcuţă! In satul acela am o mulţime de prieteni pe care sunt nerăbdător să îi revăd!
– Ce frumos trebuie să fie! Si eu voi merge la bunici, dar la vară. Acum rămân acasă fiindcă mi-
am propus să citesc mai multe cărţi ale căror titluri m-au făcut tare curios.
– Văd că toţi aveţi ceva planificat, dar cred că nimeni nu are o perspectivă a vacanţei mai
frumoasă ca a mea!!!
– Măi să fie? M-ai făcut curioasă. Ce poate să fie aşa deosebit încât să crezi că tu eşti „cel mai-cel
mai”?
– RELU: Eheeee! Eu am o mătuşă în Provincia Laponia din Fiinlanda şi în vacanţa aceasta m-a
invitat împreună cu toată familia acolo ca să-l vedem pe Moş Crăciun la el acasă!!!
– TOTI : Adevărat???
– Sigur şi precis! Sută-n sută… Garantat !
– Intr-adevăr este extraordinar!
– Relu, ştii, mi-a venit o idee! Dacă tu mergi în Laponia, nu vrei să duci cu tine scrisorile noastre
pentru Moş Crăciun?
– TOTI: DA, da, da!!!
– Ce idee bună!! Le vei pune direct în cutia poştală specială a lui Moş Crăciun! Aşa vor ajunge
mult mai repede şi sigur nu se vor rătăci!
– RELU: Da, nu am nimic împotrivă, chiar mă bucur să pot face ceva pentru voi. Doar îmi sunteţi
colegi!
– Uite eu ti-o voi da chiar acum, fiindcă era scrisă.
– TOTI, (care mai de care, dezordonat, se grăbesc să îi dea scrisorile) : Şi eu… şi eu… şi eu ! (Relu
ia scrisorile de la toţi)
– RELU: Eu nu mai pot întârzia fiindcă am de făcut bagajul. Chiar aztăzi vom pleca.. (Ies toţi din
scena în directii diferite, făcându-şi semne de rămas bun cu mâna, strigând : în mod
neorganizat):
– Pa! La revedere! Pe curând! Sărbători fericite!
– (Intră 2 povestitori):
– – Hm! Observi ce linişte este? Parcă nici nu-mi vine să cred!
– Aşa esrte, dar e firesc: elevii sunt în vacanţă şi şcoala într-adevăr pare pustie fără ei.
– Nimic din gălăgia perioadelor de cursuri. Şi totuşi cineva se bucură! Nu ştii cine?
– Păi… spre exemplu:
– Uşile! Uşile răsuflă uşurate că nu mai sunt trântite!
– Pereţii! Şi ei se bucură! Nu-i vezi cum se privesc uimiţi ? Nici nu le vine să creadă că nu se mai
freacă nimeni de ei !
– Balustrada! Şi ea se bucură fiindcă se se simte în sfârşit „balustradă” şi nu tobogan!
– Parchetul e vesel şi el fiindcă nu mai stă pe post de patinoar.
– Aaa! Şi geamurile! Mai ales geamurile care nu mai tremură de teamă că o minge le poate face
ţăndări.!
– Ne-am luat cu vorba şi deja au trecut câteva zile de vacanţă.
– Oare ce- or mai face colegii noştri ?
– (In timp ce prezentatorii se retrag intră un grup de copii, mai mic decât cel initial vorbind între
ei în timp ce din directia opusă vine un alt elev fluturând o scrisoare):
– NELU:-Hei!! Am primit prin curier rapid o scrisoare de la Relu. Este pentru noi toţi. Am, citit-o
ce-i drept , dar …hm! Sunt ni;te probleme cu scrisoarea aceasta….dar mai bine las să vedeţi
singuri!
– Citeşte-o,! Citeşte-o!
– NELU: Aşaaa: Dragii mei MOLEGI …..
– Ce? Cum ai zis?
NELU. Păi… aşa scrie aici: dragii mei MO-LEGI. Probabil a vrut să scrie dragii mei colegi, dar voi nu
ştiţi cum caligrafiază Relu?
– TOTI ( dând din mână a lehamite) Daaaaaa!
– Parcă scrie cu picioarele!
– NELU: Deci : Dragii mei molegi. Am ajuns cu bine în Rovaniemi –FORAŞUL din Laponia în care
LĂCUIEŞTE mătuşa mea.
– Aoleuuuu! Stai aşa că nu înţeleg nimic: Cum ai zis? A ajuns cu bine în foraşul în care lăcuieşte
mătuşa?
– Ei, nu… Precis a vrut să spună că a ajuns în oraşul în care locuieşte mătuşa! Nu LĂCUIEŞTE!
– AAAaaa! Da, mai departe!
– RENUL nu a fost aglomerat şi am stat pe nişte TOCURI la fereastră…
– Păi a mers călare pe ren?
– Nuuuuu cu trenul , dar a mâncat o literă. Pe T şi trenul s-a transformat în ren…!
– Bine , bine, dar mai departe zice că a stat pe nişte TOCURI la fereastră!
– Probabil pe LOCURI la fereastră dar a nu făcut din bucla literei „ l” decât o liniuţă şi a ieşit „t”
– NELU: Nu mă mai întrerupeţi! Deci…. am stat pe tocuri la fereastră aşa că am putut PLIVI toate
peisajele fără nici un fel de probleme. Nu ne-a scăpat nimic!
– Vrei să spui că el şi familia lui au PLIVIT tot, fără să le scape nimic… chiar aşa în mersul
trenului?
– Uf! Ce nu înţelegi?: A PRIVIT nu a PLIVIT peisajele! A scris L în loc de R!
– Nelu (citeşte mai departe) Hai ascultaţi mai departe: Când a oprit trenul în BARĂ.. (se opreste
puţin în timp ce ,
– TOŢI exclamă: Aoleu! A oprit trenul în bară? A fost un accident feroviar?
– Nu…a vrut să spună : „Când a oprit trenul în gară”.
– NELU ::Când a oprit trenul în bară , pe peron ne aştepta MĂTURA mea şi cei doi MERISORI. I-
am îmbrăţişat cu mare drag.
– – Mătura lui?: şi merişorii? I-a îmbrăţişat cu drag? Dar cine i-a dus înainte pe peron ?
– Nuuuu! Precis că a nu a vrut să spună că îl aştepta pe peron MĂTURA ci mătuşa şi nu cei doi
MERIŞORI, ci cei doi verişori.
– Daaaa! Vai şi amar cu scrisul lui! Ne trebuie un translator!
– NELU: Mai departe: Oraşul este minunat: străzile sunt ZEMOASE şi copacii sunt ÎMBROBODIŢI
cu CECURI multicolore care LAMINEAZĂ trecătorii.
– Stai aşa că aici chiar că nu mai înţeleg nimic. Mai zi o dată:
– NELU: străzile sunt ZEMOASE şi copacii sunt ÎMBROBODIŢI cu CECURI multicolore care
LAMINEAZĂ trecătorii.
– Adică vrea să spună că străzile sunt zemoase adică ude?
– Nu zemoase ci frumoase, dar… aşa scrie el!
– Şi copacii nu sunt îmbrobodiţi ci împodobiti. Cu becuri multicolore nu cu cecuri.
– Care laminează trecătorii? Adică îi striveşte aşa… ca la desene animate ?
– Nu !!! Nu laminează ci îi luminează a vrut să zică!!!
– Aaaaahh! E o intreagă aventura cititul acestei scrisori!
– NELU: (citeşte) In vitrine sunt o mulţime de ŢUCURI de nu mai ştii ce să ALERGI.
– Pe asta am înţeles-o eu! Vroia să spună: lucruri nu ţucuri şi alegi nu alergi. M-am plictisit rău!
– NELU. Mai este puţin:” Fiindcă era târziu am mers direct la mătuşa acasă . Ne-a ospătat cu
mămăliguţă cu PETE DE APĂ DULCE şi prăjitură cu cremă de … CUCI.
– Mătuşa şi mama au băut o limonadă DEMENTĂ, iar eu cu verişorii mei am băut câte un ceai
îndulcit cu FIERE , în care am pus multă TĂMÂIE… A fost minunat!
– —Bleah!, bleah! Ce porcărieeee! Ce gusturi ciudate au cei din Laponia!!!
– – Stai , stai… ai spus mămăliguţă cu PETE de apă dulce, dar eu nu cred că a mâncat o mămăligă
pătată. Eu cred că a vrut să spună PEŞTE adică a mâncat mămăliguţa cu peşte de apă dulce…
– A….
– Şi prăjitura cu cremă de cuci? Poate că era aperitiv… dar CUCII sunt comestibili?
– Ha, ha, ha! Era vorba de prăjitură cu nuci presupun!
– Şi Ceaiul era indulcit cu miere nu cu fiere . Si au adăugat lămâie nu tâmâie.
– Vezi că abia înţelegem ce scrie ? Si mai zice că este în clasa IV. I se părea că este nedreptăţit
când primea o notă mică din cauza felului în care scrie!
– Simt că îmi pierd răbdarea, dar te rog citeşte mai departe
– NELU.. Unde am rămas… da… „Eram foarte obosiţi aşa că ne-am CUŞCAT pe nişte canapele de
PILE şi ne-am învelit cu PATURILE cele mai mari pe care le avea mătuşa.
– S-au Cuşcat pe nişte canapele din pile? Aaaaa!… Probabil s-au culcat, dar vai de spinările lor
sărmanii! Să se culce pe canapele de pile!?!!. Cum or arăta canapelele acestea? O fi pilă lângă
pilă… sau cum? Că nu înţeleg.
– Stiu şi eu…
– A! Staţi că precis este vorba despre canapele de PIELE pe care s-au culcat şi s-au învelit cu…
aoleu! cu paturile cele mai mari!!!
– Dar cum de s-au învelit cu PATURILE cele mari? Au dormit pe sub paturi?
– Nuuuuu! Eu cred că a scris A in loc de Ă. Era vorba de pături! S-au învelit cu pături!!
– NELU … Ia te uită! Zice în continuare că a dormit ca-n FÂNUL lui Avram!
– Dar cine este Avram? . Vreun cioban şi are căpiţe cu fân în care dorm oamenii?
– Hei.hei! Nu ştiţi expresia „ Mă simt ca-n sânul lui Avram”care se foloseşte atunci când vrei să
spui că cineva se simte foarte bine ? Cred că de fapt asta a vrut să ne spună : că a dormit ca-n
SÂNUL lui Avram!
– NELU.. deja am transpirat citind aşa încâlcitură. Văleu! Ia… ia… ia uite ce scrie aici…” In graba
plecării am uitat acasă scrisorile pe care mi le-aţi dat pentru Moş Crăciun, dar să nu vă faceţi griji
pentru că eu am ţinut minte tot ce a cerut fiecare dintre voi şi i-am scris eu o singură scrisoare în
numele vostru .
– TOTI CU FEŢE SPERIATE: Vai de noi şi de noi! Mai bine nu i le dădeam! Cine ştie ce aiureli o să
scrie!
– NELU.: Gata, uite că .. in sfârşit încheie scrisoarea:
– RAG mult. MIE să vă scriu, dar acum trebuie să ies la LIMBARE cu matuşa fiindcă afară LINGE
frumos. Al vostru BELU !
– Cum adică RAGE MULT?
– Incerc si eu să descifrez. A! Uite: aici cred că a mancat o litera, a scis mi-a împreunat si a pus şi
un punct aiurea. A vrut să spună: DRAG MULT MI-E să vă scriu dar
– trebuie să ies la … limbare … adică la plimbare cu MĂTUŞA FIINDCĂ LINGE AFARĂ…phiii doar nu
linge mătuşă-sa pe afară! Trebuia să pună virgulă după mătuşă şi să scrie ninge afară, nu linge
afară. Şi uite cum semnează : Işi zice BELU în loc de Relu. De acum Belu să-l strigăm până când o
învăţa să scrie corect.
– NELU : (Aruncând scrisoarea jos) Abia aştept să vină înapoi. Am să merg la el zilnic şi am să fac
dictare cu el până când o învăţa să scrie corect.
– Da, ai dreptate, este un lucru bun. Dar trebuia să facem noi demult treaba asta. O să vină Moş
Crăciun şi cine ştie ce a scris Relu ! Mi-e şi frică să gândesc
– (Copii toţi ies din scenă vociferând)
– TOTI:aşa ceva nu se poate! Lasă că vine el înapoi…
– (Intră povestitorii): Aşa se întâmplă când nu se dă importanţă felului în care scriem. Chiar şi la
calculator! O mulţime de greşeli ! Este adevărat că poţi atinge greşit tastele, dar nimic nu ne
împiedică să recitim ce am scris şi să corectăm. Ca să nu mai vorbim de temele pe care le avem
de făcut, lucrările la examene, testele… Degeaba cunoaştem subiectul dacă vom scrie un cuvânt
greşit care să denatureze răspunsul!
– Mai sunt situaţii în care elevii au folosit cuvinte fără să le cunoască perfect sensul, sau au uitat
să pună o virgulă, sau nu pun cuvintele corect în frază din neatenţie dând naştere la interpretzări
greşite. Imi amintesc că într-o lucrare de control un elev scria:
– Impăratul avea o livadă mare şi un măr în fund. Sau ;”creierul este un organ oarecum
indispensabil capului”
– Ha-ha-ha! Cred că pe-asta ar trebui să o ştie şi Relu!!!!.
– Sau: Un fiu trimite telegramă tatălui şi-i cere să-i trimită urgent două paturi, când de fapt îi
trebuiau două pături!
– De-asta stau şi mă gândesc la scrisoarea pentru Moş Crăciu pe care a scris-o Relu în numele
colegilor lui. Oare o fi scris corect?
– Rămâne să vedem acum, fiindcă Moş Crăciun tocmai a sosit la ei….
– (Se retrag povestitorii şi din directii diferite se intră în scenă. Dintr-o parte copiii , din cealaltă
parte Moş Crăciun cu un sac mare…)
– Copiii TOTI:scandează)Moş Cră-ciun! Moş Cră-ciun!
– Moş Crăciun: Ho-ho-ho! Bine v-am găsit dragii Moşului! Cât de mult îmi plac copiii când sunt
voioşi! Tare îmi place să vă aud glăscioarele! Vreţi să îmi cântaţi ceva?
– TOTI: Daaaa!
– ( copiii cântă „Moş Crăciun cu plete dalbe sau orice alt cântec despre Moş Crăciun)
– Moş Crăciun: Ce mult mi-a plăcut!! Eiiii… Măi copii, Spiriduşii mei mi-au povestit multe despre
voi. Şi bune şi mai puţin bune… dar eu am mare încredere în voi şi sunt convins că vă veţi corecta
greşelile, aşa că am încercat să vă îndeplinesc dorinţele. Am primit scrisoarea voastră. Aveţi
gusturi destul de ciudate, dar… dacă voi aţi cerut, eu … am încercat să aduc tot. Şi ca să nu mai
pierdem vremea, că am muuuuult de umblat, am să vă strig pe fiecare în ordine…
– (Moş Crăciun strigă fiecare copil: Ioana, ţie ţi-am adus darul pe care l-ai cerut, dar să ştii că
spiriduşii mei au căutat mult până au găsit. Iată, aici în cutie este CĂPUŞA cerută de tine..
– (-toţi râd) O căpuşă?
– Ioana: Poftim? Căpuşă? Dar eu am cerut o PĂPUŞĂ!
– Moş Crăciun: Imi pare rău , dar uite, am scrisoarea aici: Priveşte ce scrie! (Toţi privesc şi spun:
Da, aşa scrie…
– (Ioana i-a cutia şi se îndepărtează plângând)
– Ionel, tu trebuie să fii un copil foarte vrednic! Tu cureţi vasele cu TIX?
– Ionel : Eu? Nu!
– M.C- Atunci mama ta? Pentru dânsa mi-ai cerut TIX ?
– Ionel. Nu…. eu am cerut un PIX deosebit, care să aibă patru mine diferite
– M.C… of, of… aşa scrie…..! Ia-l!Altceva nu ţi-am adus.
– M. C. Viorica, tu mergi afară la sania mea. Ceea ce mi-ai cerut tu este prea voluminos si nu
puteam pune în sac. O să-ţi dea darul spiriduşul meu care mă ajută . .
– (Viorica iese bucuroasă)
– MC (Moş Crăciun). Cristian, la tine este o problemă. Ce mi-ai cerut tu n-am putut aduce. Cum ai
crezut tu că pot aduce un CANION?
– Cristian: Moş Crăciun, cum puteam cere aşa ceva? Canionul este o vale îngustă și adâncă, între
doi pereți verticali, săpată de apa unui râu! Eu am cerut un CAMION!!!
– M-C. Vizibil necăjit. Of, of! Eu am adus numai ce scrie aici.
– Camion, canion… ! Este scris M în loc de N.
– (Copiii sunt din ce în ce mai neliniştiţi, şuşotesc între ei şi fac gesturi care exprimă supărarea,
grija.)
– M. Crăciun: Vladimir, tu ce faci băiatule cu o haină ROASĂ? Uite, ţi-am adus-o!
– Vladimir. Moş Crăciun , eu am vrut o haină GROASĂ!
– M.Cr. (Se ia cu mâinile da cap) Aşa ceva nu mai mi s-a întâmplat. Sunt atât de supărat încât îmi
vine să plec de aici! Să golesc totuşi sacul fiindcă trebuie să merg şi la alţi copii!
– (Tocmai intră Viorica furioasă ) Moş Crăciun! Spiriduşul mi-a dat din sanie o… Oaie! Ce să fac eu
cu oaia?
– -M. Cr. In scrisoare scrie negru pe alb că tu îţi doreşti o MIOARĂ, adică o oiţă . Mioare se
numesc oile mai tinere.
– Viorica: dar eu am cerut o VIOARĂ, nu o mioară! (plânge)
– M.C.Nu, nu, nu! Aşa ceva nu se poate. N-am să mai vin nicodată la voi !
– (M. C. Este din ce în ce mai supărat) Poftim! Ionel îmi cere o SURCICĂ de GUINEEA! Am trimis
spiriduşul tocmai în Guineea să-i aduc o surcică lui Ionel ! Poftim, ia-o!
– Ionel. Moş Crăciun, nu te supăra, dar eu am acasă un purceluş de guineea şi am vrut să am
pereche. Eu am cerut purcică de guineea , nu surcică de guineea!
– M. C. Nici nu mai comentez. V-am spus că sunt taaaare supărat. Poate la Sandu am adus ce mi-
a cerut. Ia această cuşcă mică. Ai un hamster?
– Sandu: Nu Moş Crăciun, eu nu o CUŞCĂ mică ci o puşcă mică am vrut.
– Moş Crăciun. Nici nu mai vreau să aud! Luaţi-vă lucrurile aşa cum le-aţi cerut şi să plec mai
repede de aici. Silvia! Ai aici în această cutie cei doi doi CÂRCEI din sârmă ceruţi.
– Silvia, izbucnind în plâns. Eu vroiam CERCEI, nu cârcei!
– M.Cr. Nelu mi-a cerut un TREIULEŢ. I-am adus un treiuleţ din carton sclipitor, dar acum mă
gândesc să vă dea doamna învăţătoare la toţi câte un treiuleţ în catalog pentru felul în care scrieţi
să ţineţi minte!.
– TOŢI! Moş Crăciun, Moş Crăciun , te rugăm să nu mai fii supărat. Nu noi am scris, ci colegul
nostru care a fost în Laponia.
– Moş Crăciun. ( Se mai inseninează puţin.) Aaaaa! Aşadar un singur copil a făcut toate aceste
greşeli. Trist, foarte trist, dar bine că nu sunteţi toţi la fel, fiindcă eram hotărât să nu mai vin
deloc. Totuşi şi voi sunteţi vinovaţi. V-aţi amuzat probabil de greşelile de scriere ale colegului
vostru în loc să luaţi atitudine şi să-l ajutaţi să înţeleagă cât este de important să scrie corect. Uite
ce se poate întâmpla. Să vă fie învăţătură de minte şi la anul să aveţi grijă cum scrieţi. Aaaaa!
Uitasem ! Ho-ho-ho! (râde ) . Mai am aici în sac din partea celui care a scris , un dar comun. Dar
acum stau şi mă întreb oare ce o fi vrut de fapt să ceară.
– TOTI: Dar ce a scris ? Ce a scris?
– Moş Cr. (Se scutură de atâta râs) Pentru fiecare dintre voi câte o pereche de SCAIEŢI !
– TOTI: Scaieţi?
– Mos Craciun.(râde şi scutură sacul din care cad o mulţime de scaieţi, sau pachetele in care se
presupune că sunt scaieţi)
– Moş Crăciun, cred că nu SCAIEŢI, ci SCARPEŢI a vrut Relu să ne aduci. Hotărâsem împreună ca
la orele de sport să fim încălţaţi toţi la fel.
– – Precis a vrut să ne facă o surpriză!
– M.C. Şi v-a făcut într-adevăr o maaaare surpriză.
– O să-i facem şi noi o surpriză când v-a veni. O să-l aşteptăm toţi în gară şi fiecare o să avem
câte o mătură în mână. Ba o să ne arătăm foarte supăraţi dacă nu le pupă pe toate.
– Mos. Crăciun. : Cum aşa?
– Păi el ne-a scris că în gară în oraşul din Laponia l- a aşteptat mătura şi cei doi merişori
– Şi a fost atât de fericit încât i-a îmbrăţişat pe toţi. Noi ne vom preface că nu am înţeles că el a
vrut să spună că era aşteptat de mătuşa şi cei doi verişori şi-i vom zice că ne-am gândit să-i
repetăm bucuria de a fi aşteptat la fel şi în gara de la noi, ba chiar de mai multe mături pe care să
le şi sărute ! La fel ca acolo! Exact cum ne-a scris! Şi-i arătăm scrisoarea pe care a scris-o.
– (Toţi râd)
– Toţi: Moş Crăciun, îţi promitem că de acum înainte vom da importanţa cuvenită scrisului şi sigur
îl vom ajuta şi pe Relu .
– Mos Crăciun: Ei, aşa vă vreau! Este târziu, dar tot mai vreau să aud un cântec.
– Toţi copiii cântă un alt cantec specific, sau un colind.
– – Sfârşit –
IV Scenete de Craciun-Targul de
Craciun
Personaje:

Narator,
Vănzătorul de șosete,
Omul îmbrăcat în alb,
Femeia îmbrăcată în blană,
Femeia sofisticată,
Vânzătorul cel tânăr,
Un bărbat,
Femeia de vârstă medie,
Femeia bătrână

Narator:
Târgul era îmbrăcat în atmosferă de sărbătoare. Pomii de crăciun sclipeau în lumina
beculețelor. Vitrinele magazinelor ofereau mărfuri uimitoare și reduceri de preț și mai
atrăgătoare. Târgul era plin de tot felul de mărfuri colorate și cumpărători pe măsură.
Toți se grăbeau, se împingeau să ajungă la masa dorită și să-și termine de făcut
cumpărăturile cât mai repede. Nimeni nu l-a observat pe omul îmbrăcat în alb. Poate
doar albul nemaivăzut al hainei sale atrăgea pentru o clipă privirile trecătorilor.
Nimeni n-a văzut de unde a apărut, dar la un moment dat era acolo. Omul în alb îi
privea în liniște pe oamenii grăbiți în, apoi s-a oprit între două gherete. De lângă el, o
voce morocănoasă i-a zis:
Vânzătorul de șosete: Ai venit ca să cerșești?
Omul în alb: Să cerșesc?
Narator: Omul în alb se uita îngândurat la mulțimea trecătorilor.
Omul în alb: Ce aș putea primi de la ei?
Vânzătorul de șosete: Atunci de ce stai aici?
Omul în alb: Ofer un cadou.
Vânzătorul de șosete: Încearcă să ademenești pe alții. Nu ai nici măcar o sacoșă la
tine.
Omul în alb: Eu am de oferit cadouri speciale. Și pentru tine am un cadou.
Narator: vânzătorul de șosete i-a întors spatele omului îmbrăcat în alb și nu i-a mai
adresat nici o vorbă. A trecut ceva timp, dar nimeni nu i-a mai acordat atenție omului
în alb. În final, o femeie îmbrăcată cu o blană s-a oprit în fața lui.
Femeia îmbrăcată cu blană: Ce se vinde aici?
Omul în alb: Viață veșnică.
Femeia îmbrăcată cu blană: Viață veșnică? Cum adică? Este vorba despre vreun
medicament miraculos care îți prelungește viața?
Omul în alb: Nu. Eu nu ofer doar viață mai lungă, ci viață veșnică.
Femeia îmbrăcată cu blană: Eu sunt încă tânără, nu mă interesează viața veșnică.
Caut ceva ce pot agăța de brad, ceva care să arate bine pe pomul de crăciun. Nu ai
să-mi dai ceva marfă adevărată de Crăciun? Moș Crăciun, ieslea din Betleem,
lumânări deosebite?
Omul în alb: Nu am. Crezi că aceste obiecte îți vor face Crăciunul mai frumos?
Femeia îmbrăcată cu blană: Cred că aceste lucruri dau o vrajă, o atmosferă
deosebită casei.
Omul în alb: Da, probabil că vor da lumină camerei. Dar inimii tale? Cadoul meu ar
lumina sufletul tău.
Femeia îmbrăcată în alb: Mi se pare că aici nu găsesc nimic din ce mi-ar trebui. La
revedere!
Narator: Femeia îmbrăcată cu blană a pornit să-și continue drumul, dar după câțiva
pași, s-a oprit. Parcă ezita. Mulțimea din jurul ei a împins-o mai departe. Până s-a
făcut seară, câțiva oameni s-au mai oprit în fața omului în alb. Unii au râs de el, unii
erau interesați, dar n-au mai așteptat răspunsul. Încet-încet, târgul a început să se
golească de vânzători și de cumpărători. Omul în alb n-a făcut nici o mișcare. În final,
un vânzător tânăr i-a zis:
Vânzătorul tânăr: Mi se pare că ești începător. Cred că problema ta e că nu ști să
ieși în evidență. Ai avea nevoie de reclamă, de ceva senzațional. De exemplu, muzică
pe care ai putea dansa, sau ceva de genul acesta. Crede-mă, oamenilor le plac
chestiile astea. Iar tu stai doar aici în liniște și aștepți ca oamenii să vină la tine?
Omul în alb: Oamenii să vină la mine? Da. Eu am parcurs un drum nesfârșit ca să
vin aici și să le dau Viața Veșnică. Eu stau aici în mijlocul lor, ei ar trebui doar să
întindă mâna.
Vânzătorul tânăr: Măcar fă-te auzit, strigă ceva, cum fac și alții. Dacă vei fi puțin
mai agresiv, o să vezi că îți vei vinde marfa mai bine. Trebuie să faci ceva ca să
meargă treaba.
Omul în alb: Eu am făcut deja totul. Cine vrea cu adevărat, poate să audă liniștea
mea și în gălăgia asta, și poate să mă observe între mulțimea de mărfuri.
Narator: Vânzătorul cel tânăr privea neîncrezător.
Vânzătorul tânăr: Dacă nu vrei, nu vrei. Un sfat ți-aș mai da: măcar împachetează-
ți marfa frumos, așa o să pară mai mare, mai atrăgătoare.
Omul în alb: Nu las nimic să acopere ce am eu de dat. Dacă cineva este într-adevăr
interesat, va vedea cât este de valoros cadoul meu. Este mai presus de toate
cadourile din lumea asta.
Vânzătorul tânăr: Ei, nu prea ești modest… Dar ce se va întâmpla dacă stai aici
până la Crăciun, în ploaie și frig, și să zicem că nu vinzi decât o bucată?
Narator: Omul în alb a început să zâmbească.
Omul în alb: Eu îl aștept chiar și pe acel om cu drag.
Vânzătorul tânăr: Mult noroc, atunci! La revedere!

Narator: A doua zi, mulțimea de oameni a revenit. Omul în alb stătea la locul lui,
având în mână o tablă pe care scria: ,,Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte și
pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui”. Trecătorii au citit inscripția, dar cei care
păreau interesați erau puțini. O femeie de vârstă medie a întrebat mirată.
Femeia de vârstă medie: Ce înseamnă ,,harul salvator”?
Omul în alb: Înseamnă că cei care își regretă păcatele, acelora li se vor ierta
păcatele și vor primi Viață Veșnică.
Femeia de vârstă medie: Asta nu e pentru mine! Eu toată viața am făcut doar bine
altora, eu nu am păcate.
Narator: Femeia a plecat supărată. La scurt timp, o femeie sofisticată încerca să
descifreze ce scria pe tablă.
Femeia sofisticată: Viață Veșnică… și eu îmi doresc asta. Cine nu ar vrea să
trăiască veșnic? Sper că vom face o afacere bună. Mai am multe de cumpărat, dar o
să revin. O să fi aici și mâine, nu?
Omul în alb: Eu voi fi aici. Vă voi aștepta cu drag.
Femeia sofisticată: Voi reveni atunci. La revedere!
Narator: Dar degeaba a așteptat-o a doua zi, a treia zi, femeia nu a mai revenit. S-a
oprit în schimb un bărbat, care era interesat cu adevărat.
Bărbatul: Har mântuitor, viață veșnică. De asta am nevoie neapărat. Cu cât îl pot
cumpăra?
Omul în alb: Îl poți avea fără să plătești nimic. Prețul adevărat este de neplătit.
Chiar dacă ai încerca să economisești tot timpul vieții, tot nu ai dispune de averea
necesară. Eu am plătit deja în locul tău, ca tu să îl poți avea.
Bărbatul: Îl pot avea gratis? Lucrurile primite așa mi s-au părut întotdeauna
suspecte. Pe de altă parte, tu ai plătit ca să mi-l dai mie cadou? Nu înțeleg, noi nici
nu ne cunoaștem măcar.
Omul în alb: Eu te cunosc. Văd că inima ta e plină de durere și goliciune. De aceea
vreau să îți ofer Viața Veșnică, vreau să te văd fericit.
Narator: Bărbatul s-a supărat rău de tot.
Bărbatul: Ce ai tu de-a face cu sentimentele mele? Asta e problema mea. Ce
legătură ai tu cu mine? Mie nu-mi trebuie nimic gratis. Eu întotdeauna plătesc cum se
cuvine.
Narator: Omul în alb se uita trist după bărbat. Următorul curios era o femeie în
vârstă, simplă, cumsecade, care a ascultat explicația lungă despre cadoul ce era
oferit gratis.
Femeia în vârstă: Înțeleg deja. Tu ierți păcatele, restabilești viețile distruse, vindeci
sufletele rănite. Acesta chiar este un lucru extraordinar! De asta ar avea nevoie
băiatul meu! Eu aș dori din harul acest salvator, pentru fiul meu.
Omul în alb: Dar eu vreau să vă dau cadoul meu dumneavoastră. Și îl aștept și pe
fiul dumneavoastră…
Femeia în vârstă: Dragul meu, uită-te la mine, eu nu am nevoie de așa ceva. Poate
mai târziu. Dar fiul meu bea, este alcoolic… Nevasta l-a părăsit deja, iar el e distrus
total. De dimineața până seara mă frământ din cauza lui.
Omul în alb: Dumneavoastră nu puteți să îi duceți cadoul meu. Dacă vine el aici, eu
îi voi da cadoul meu personal. În felul acesta, el se va elibera din robia alcoolului. Dar
acum, lăsați-mă să vi-l dau dumneavoastră.
Femeia în vârstă: Pentru mine nu e important acum. Poate într-o zi va fi. Dacă o să
am probleme, te voi căuta, voi veni pentru cadoul tău. Până atunci, îl trimit pe fiul
meu.
Narator: Dar nici fiul nu a venit. Omul în alb a auzit fel de fel de motive pentru care
oamenii nu au vrut să accepte Viata Veșnică. În ultima zi, a fost cea mai mare
aglomerație. Oamenii grăbiți cumpărau mărfurile criticate zilele trecute. Vânzătorii
obosiți evaluau rezultatele afacerii la sfărșit de an. Au aruncat câte o privire
batjocoritoare Omului în alb și așteptau să vadă cum o să suporte eșecul. Dar peste
puțin timp, vânzătorii ironici au început să se rușineze, deoarece li se părea că omul
în alb stătea tot așa ca și în prima zi. Chiar dacă era stropită cu noroi, haina lui
strălucea ca și la început. Acest om încă mai aștepta pe cineva să vină. Abia mai
circulau câțiva oameni, totuși el aștepta. Un om cu un chip îndurerat s-a oprit în fața
lui.
Bărbatul: Te-am văzut de mai multe ori aici și am citit ce scrie pe tabla ta. De fapt,
eu mi-am făcut deja cumpărăturile de Crăciun, nici nu știu ce mai caut aici.
Narator: Bărbatul s-a uitat în ochii blânzi ai Omului în alb și a fost cuprins de o
căldură deosebită. Gânduri neconcepute, tăinuite în adâncul sufletului, dintr-o dată
au revenit la suprafață.
Bărbatul: Simt că ceva lipsește din viața mea. Îmi este frică de venirea Crăciunului,
chiar dacă în fiecare an îl aștept cu bucurie. Apoi, când e aici, nu știu ce să fac.
Întotdeauna am o senzație de neîmplinire, de dezamăgire. Dar poate că darul tău…
Ce crezi, m-ar putea ajuta?
Omul în alb: Desigur că te-ar ajuta. Acesta e motivul pentru care eu îl ofer.
Narator: Bărbatul și-a întins mâna cu dorința de a-l lua.
Bărbatul: Îmi doresc asta atât de mult!
Narator: Și Isus și-a întins mâinile rănite de cuie spre el. Vânzătorii degeaba își
ascuțeau privirile că n-au văzut nimic. Ce i s-a dat acestui bărbat? Oare din ce cauză
i s-a luminat fața tristă? Bărbatul însă știa că aceste mâini nu îi țin doar palmele, ci
întreaga sa ființă, întreaga lui viață.

Când a sosit ajunul Crăciunului, în mii de case s-au aprins lumânările, se auzeau
melodiile colindelor. Oamenii stăteau în jurul pomului de crăciun îmbrăcați cu haine
frumoase, zâmbeau unii la alții. Totuși cei mai mulți au simțit doar vraja momentului,
care se sfârșește de îndată ce se sting lumânările. Dar era un cămin de unde
strălucea un alt fel de lumină… Era o familie, în care bucuria nu a încetat o dată cu
trecerea sărbătorilor…