Sceneta 1 - Povestea unui elev leneș

Sceneta Povestea unui elev leneș este o adaptare după „Povestea unui om leneș” scrisă de
Ion Creangă
Povestitorul: Cică era odată, într-un sat, un băiat căruia nu-i era deloc dragă școala. Era atât
de leneș, încât nici ghiozdanul nu și-l ducea singur. Colegii, văzând că nu se dă pe brazdă se
hotărâră să-l osândească la exmatriculare din școală pe viața ca să nu molipsească și pe
vreunul dintre ei. Și așa se aleg vreo câțiva elevi din clasă și se duc la banca trândavului, îl
umflă pe sus ca pe un bolovan fără minte, și hai cu el la direcțiune! Așa procedează ei, elevii
silitori și cuminți!
Pe coridor se întâlnesc cu o doamnă profesoară cu suflet și plină de speranța. Doamna,
văzând mogâldeața târâtă de colegi îi întreabă mirată:
Profesoara: - Dar ce faceți, dragi copii? Se vede că elevul pe care îl duceți este bolnav,
sărăcuțul! Îl duceți la cabinetul medical, nu-i așa? (elevii se opresc)
Elev 1: - Da, de unde, doamnă profesoară! Să ierte prea buna dumneavoastră față, dar acesta-i
cel mai leneș elev pe care l-a avut vreodată școala noastră și nu-i de crezut că mai poate avea
pereche pe lume. Ne-am sfătuit toți colegii clasei și mergem cu el la directori să ne scape
dânșii de un asemenea exemplu.
Profesoara: - Aoleu, dragi copii! Păcat de el sărmanul să fie pedepsit așa de tare, ca un câine
fără de lege! Mai bine mi-l aduceți mie în clasă că eu am mai avut câțiva ca el și i-am lecuit
eu pe toți prin muncă, perseverență dar, mai ales cu ajutorul colegilor care i-au susținut și
încurajat!
Elev 2: - Iată peste ce noroc ai dat, mă, leneșule, mâncate-ar repetenția să te mănânce!
Urâciunea elevilor! Ridică-te repede și mulțumește doamnei profesoare că te primește în
clasa dumneaei și nu te lasă pe mâna noastră să îți arătăm noi ce înseamnă școala!
Elev 3: - I-auzi, mă! Poate așa, cu ajutorul doamnei, se leagă ceva și de tine că pe noi tare ne-
ai mai chinuit și mult am mai fost pedepsiți din cauza ta! Bine-a mai zis, cine-a zis: " Cine-i
harnic și muncește are tot ce vrea. Cine stă și trândăvește, are tot așa!"
Elev 4: - Hai, hai! Dă răspuns doamnei că doar n-o să stea toată ziua după tine, te prinzi?
Elevul leneș: - Da, la dumneavoastră în clasă îmi face cineva temele și învață în locul meu?
Profesoara: Ce-a zis?
Elev 5: Întreabă dacă o să învețe cineva în locul lui și dacă o să-i facă altcineva temele!?
Profesoara: Așa ceva n-am mai auzit! Dar el nu poate să și le facă singur?
Elev 1: Auzi, leneșule! Te prinzi să ți le faci singur, ori ba?
Elevul leneș: BA!
Elev 5: Doamna profesoară, degeaba încercați să stricați orzul pe gâște. Credeți că noi n-am
încercat să-l aducem pe calea cea dreaptă și vrem să scăpăm de el așa, fără luptă?! Ce
credeți?! Toți elevii clasei au încercat din răsputeri: unul să-l ajute la română, unul la
matematică, altul la franceză și engleză, ca să reușească să țină și el ritmul cu noi. Ce să
vedeți! Ne-am luptat cu morile de vânt mai ceva ca Don Quijote! Doar că lenea-i cucoană
mare, seamăn pe lume nu are!
Profesoara: Atunci, faceți voi cum credeți că este mai bine pentru voi, dar și pentru el!
Elevii (în cor): Haideți, la direcțiune cu el! Exmatricularea te așteaptă!
Povestitorul: Iar elevii duc pe leneș la director punându-și speranța în acesta că îl va lecui pe
elevul cel leneș de trândăvie. Și iaca așa au scăpat elevii clasei a V-a de „oaia cea neagră”,
dar și elevul cel leneș de cei silitori și cuminți. Mai poftească și alți elevi ca acesta în clasa
noastră dacă le dorește inima și nu cunosc povestea... Și-am încălecat pe-o căpșună și v-am
spus o mare minciună!
 Sceneta 2 - Noul an de școală
Personaje:
1. Bunicul
2. Mama
3. Tata
4. Povestitorul
5. Copilul
6. Copiii

Bunicul: -Umblă-ncet, să nu se scoale!

Povestitorul: -Spune grijuliu bunicul.
Mama: -Cât de dulce e când doarme !
Tata: -Ce frumos respiră Nicu!
Bunicul: -Pune-i ceasul să-l deştepte!
Mama: Pune-i gustarea-n ghiozdan!
Tata: -O să-i fie greu de mâine bietului copil, un an…!
Bunicul: -Nu-l invidiază nimeni, că-i atât de bun la şcoală?
Mama: -O avea lumină-n bancă?
Tata: - Nu l-o prinde o răceală?
Bunicul: -Să-i mai pun o flaneluţă?
Mama: -Să-i mai pun o baclavă?
Tata: -Telefon o fi la şcoală?
Bunicul: -Dacă-i trebuie ceva?
Povestitorul:
Şi jelindu-l de cu seară
Şi gândindu-se la toate,
Noaptea-ntreagă se frământă
Trei fiinţe-ngrijorate.
Oboseala se strecoară,
Printre ei ca o nălucă ,
Până când, de-atâta zbucium,
Cad de somn pe unde-apucă.
Dimineaţa, puştiul sare
Înaintea tuturor,
Fără teamă, fără zgomot,
Fără ceas deşteptător.
Grijuliu, ca un om mare,
Face-un duş cu apă rece,
Se îmbracă la iuţeală
În sfârşit, când dă să plece:
Copilul: -Hai, treziţi-vă odată!
Povestitorul: De pe prag le strigă piciul,
Copilul:
Că şi astăzi o să pierdeţi
Condica de la serviciu!
 Sceneta 3 - Pilda iertării și a iubirii
POVESTITORUL:
Doi fraţi care trăiau în gospodării alăturate, au avut un conflict.
Totul a început cu o mică neînţelegere şi a luat amploare, până când s-a produs dezbinare
între cei doi.
Totul a culminat cu un schimb de cuvinte dure, urmate de săptămâni de linişte. Într-o
dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. Când a deschis uşa, a văzut un bărbat cu
unelte de tâmplărie.

TÂMPLARUL:
“Caut de lucru pentru câteva zile, a zis străinul. Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în
gospodărie. Eu v-aş putea ajuta”.

FRATELE MAI MARE:

“Da, a zis fratele mai mare.
Am ceva de lucru pentru dumneata.
Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu. Mă rog, de fapt este fratele meu
mai mic. Vreau să construiesc un gard de doi metri înălţime, pentru ca nu vreau să-l mai văd.
Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie
gata”.

POVESTITORUL:
Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie.
Aproape de asfinţit, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase
treaba.
Uimit de ceea ce vede, fermierul a făcut ochii mari şi a rămas cu gura căscată.
Nu era deloc un gard de doi metri. În locul lui era un pod care lega cele două gospodării peste
râu.
Tocmai în acel moment vecinul lui, fratele cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea
ce vedea, şi-a îmbrăţişat fratele mai mare şi i-a spus:

FRATELE MAI MIC:

“Eşti un om deosebit, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos, după tot ce ţi-am
spus şi ţi-am făcut!
Iartă-mă, frate!”

POVESTITORUL:
Şi s-au iertat.
Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele, ca să plece într- ale sale.

FRATELE MAI MARE:

“Aşteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru
dumneata”.
TÂMPLARUL:
“Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit.”
 Sceneta 4 - Povestea tâmplarului
POVESTITORUL:
Un bătrân tâmplar se afla în pragul pensionării. Era încă în putere, de aceea patronul său îl
mai dorea la lucru în echipă sa. Cu toate acestea, bătrânul era hotărât să se retragă, pentru a
duce o viaţă mai liniştită alături de familie. Renunţă la un salariu bunicel, preferând liniştea.
Cu părere de rău pentru pierderea unui meşter aşa de priceput, patronul îi ceru să mai
construiască doar o singură casă. Bătrânul a acceptat, însă nu a mai pus suflet în ceea ce
făcea. A chemat ajutoare nepricepute şi a folosit scânduri nepotrivite. Şi lui îi era ruşine de
cum arăta ultima lucrare. Când, în cele din urmă, a isprăvit-o, patronul a venit să o vadă. I-a
dăruit tâmplarului cheia de la intrare, zicându-i:

PATRONUL:
- Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine!

POVESTITORUL:
Tâmplarul a rămas uimit. Ce mare ruşine! Dacă ar fi ştiut că îşi construieşte propria casă,
atunci ar fi făcut-o cu totul altfel.
Aşa e şi cu noi.
Ne construim vieţile, punând în ele, adeseori, nu tot ceea ce e mai bun. Apoi, cu uimire,
realizăm că trebuie să trăim în casă pe care tocmai ne-am construit-o.
Dacă am putea-o reface, am face-o mult diferită.
Însă nu ne putem întoarce înapoi.
Ia aminte!
Tu eşti tâmplarul. În fiecare zi baţi un cui, aşezi o scândură sau ridici un perete. Viaţa e
întocmai cum ţi-o clădeşti.
Alegerea pe care o faci azi zideşte casa în care vei locui mâine!