OMG, bunico!...

, de Nicoleta Ionescu

PERSONAJELE:
BUNICA
NEPOATA (16 ani) 
 
 
(Mansarda bunicii. Intră nepoata rucsac de şcoală pe umăr, păr scurt, ţepos, şort de blugi,
căşti în urechi, diverse accesorii rock. Aruncă ghiozdanul pe jos şi se aşază cruciş. Îşi trage
câţiva pumni în cap, pentru concentrare, apoi ia poziţia lotus şi scoate un "Mmmmm" prelung,
cu ochii închişi. Nemulţumită, se aşază pe coate şi pe genunchi, scoate vreo zece cărţi din
ghiozdan şi începe să le pună una peste alta, în formă de scară. Când ajunge pe la al treilea
nivel, cărţile cad. O ia de la capăt. Bunica, trezită de zgomot, o priveşte peste spătarul
fotoliului, apoi vine spre nepoată.) 
 
BUNICA: Leit Turnu' Babel, Alinuţo, maică. (Fata se sperie şi piramida de cărţi se strică iar.)
NEPOATA: Damn! Shit! Bunico, de ce nu mi-ai spus că eşti aici, că era să fac infarct!
BUNICA: Păi unde să fiu, drăguţa mea? Unde mai plec eu de-aici de sus, din porumbarul meu?
Tu nu ştii, Alinuţo? Eu şi huhurezii... Ia zi, de ce-ai venit încoace?
NEPOATA: Voiam să-ţi spun ceva, bunico.
BUNICA: Spune!
NEPOATA: Adică nu, nu voiam să spun nimic.
BUNICA: Nimic?
NEPOATA: Nimic.
BUNICA: Nu-mi spui tu mie...
NEPOATA: Nimănui. Mai ales ţie.
BUNICA: Ei, comedie! De ce, maică?
NEPOATA: Să... să nu faci vreun infarct!
BUNICA: Infarct? De ce să fac infarct?!
NEPOATA: Dacă-ţi spun.
BUNICA: Ce-i obsesia asta cu infarctu'? Nu fac eu infarct cu una cu două, Alinuţo! Neamu
nostru-i cel mai tare, cum a fost Ştefan cel Mare. Zi-i!
NEPOATA: Ce să zic?
BUNICA: Păi ce-ai venit să zici!
NEPOATA: Nu. Nu spun. Nu spun nici moartă. Nici dacă mă calcă trenul. Nici dacă-mi tai
alocaţia. Nici dacă.... mă pui s-ascult manele.
BUNICA: Ei, atunci înseamnă că e grav.... Spune lu' bunica....
NEPOATA: Nu. Mi-am jurat că nu spun, că n-am să... Nu. Punct.
BUNICA: Dacă zici tu că-i punct, punct să fie...
NEPOATA: ...........
BUNICA: Vezi să nu fie punct şi virgulă.....
NEPOATA: Hai, buni, ţi-am spus că mă descurc. Sunt destul de mare.
BUNICA: Fie. Atunci zău dacă ştiu de ce-ai mai suit până aici. N-ai decât!
NEOPATA: ...Bu... Buni.... adică bu... nu... adică nu.
BUNICA: Hai, dragă, spune, nu te mai izmeni atâta.
NEPOATA: Nici dacă mă tai! Mormânt!
BUNICA: Atunci să fii sănătoasă. Înseamnă că era vreun fleac.
NEPOATA: (După un minut, izbucnind): Bunicooooo!.... M-a lăsaaat!..... M-a lăsat
Marinicăăăă!!!!....
BUNICA: (Neavând habar de subiect.)Te-a lăsat? Marinică? Auzi, nenorocitul! Şi unde-a
plecat, maică?
NEPOATA: Unde să plece? N-a plecat nicăieri, nu asta am vrut să spun, bunico. Vreau să spun
că... M-a lăsaaaaat!...
BUNICA: Nemernicul! Pentru cine te-a lăsat, iubita bunicii, frumoasa mea?! Aoleau, poate de
când cu ţepii din capu' tău, şi-o fi luat şi Marinică ăsta lumea-n cap, maică, că n-ai vrut s-
asculţi.... Ce perişor lung şi frumos aveai tu când ai ieşit Miss Boboc, şi ce rochiţă roz, cu
volănaşe, parcă erai o prinţesă, Alinuţo, maică....
NEPOATA: Yak! Nu-mi mai aminti! Am rupt toate pozele! Şi nu m-a lăsat pentru alta, bunico,
tu nici nu pricepi cine-i Marinică şi faci presupuneri!
BUNICA: Cine-i, frate?
NEPOATA: Spaima şcolii!
BUNICA: Nu mai spune!
NEPOATA: Şi...şi i-a căşunat tocmai pe mine....acu' la sfârşitul anului.... şi nu s-a lăsat
până.... nu... m-a... lăsat!... M-a prins la-nghesuială în ultimele zile şi.... asta este. Dacă am
fost proastă, m-a prins şi.... uite!... m-a lăsat!
BUNICA: Aoleu! Şi tu de ce te-ai lăsat? Nu te-ar fi lăsat dacă nu l-ai fi lăsat să te lase! Pricepi?
NEPOATA: Ce puteam să fac, bunico?
BUNICA: Cum ce să faci? Să te zbaţi, să ţipi, să strigi "Miliţia"! "Pompierii"! Nu să-l laşi aşa ca-
n brânză! Ruşine! Să nu afle mă-ta că face infarct!
NEPOATA: Parcă spuneai că neamu nostru....
BUNICA: Neamu nostru - neamu nostru, da nici chiar aşa.  
 
(Sună telefonul. Răspunde bunica.) 
 
BUNICA: Alo.... (Către nepoată) Maică-ta... Da, mamă. Da, Maricico. Ia zi-i, dragă, cum e prin
Spania, pe-acolo, cald? Da ce-ai, dragă, de nu vorbeşti? Ai prune-n gură? Nici tu nu spui? Păi
de ce-ai mai sunat, dacă nu spui ce-ai să-mi spui? Noi? Bine, bine. Fii-ta? Uite... zice că...
(Nepoata face gesturi disperate.) ...Nu... nu-i pe-aici. Tocmai a plecat. De ce mai bine?... Ca
să-mi spui? Ce să-mi spui? Spune, dragă, odată, nu mă mai fierbe! Infarct?! Da ştiu că şi tu şi
fii-ta n-aveţi pic de imaginaţie, dragă; voi nu mai ştiţi alte boli? Mai moare omu' şi de altele,
fată, uite, să vă-nvăţ eu, dacă nu ştiţi: de dambla, de gălbează, de încurcătură de maţe, ei?
Altă socoteală! Voi o ţineţi una şi buna cu infarctu'. Cum? Ştii ce, dacă nu spui, nu spui şi să fii
sănătoasă şi tu. Punct. (Trânteşte telefonul.) Doamne iartă-mă, ce zi! Ce nebune! Vă suciţi şi
vă-nvârtiţi şi tu şi mă-ta până mă ia ameţeala. Nu vă scoate omu' vorba din gură nici cu
cleştele. Două mute.
NEPOATA: Păi buni, eu ţi-am spus...
BUNICA: Ce mi-ai spus?
NEPOATA: De Marinică...
BUNICA: A, da, de Mari... Care Marinică?
NEPOATA: De la şcoală...
BUNICA: De la şcoală, da...
NEPOATA: Ei?...
BUNICA: Aoleu! Marinică! Ticălosu' ăla! Vai de mine, Alinuţo, ce ne facem? Hai la poliţie!
NEPOATA: Stai, buni...
BUNICA: Ce să stau, ce să stau? Că eu când îţi spun că trebuie să le dai peste nas de la prima
încercare!...
NEPOATA: Cum să-i dau, buni, peste nas lui Marinică? Că-mă bagă diriga-n consiliu şi-mi dă
trei la purtare!
BUNICA: Şi aşa, dacă zici că el te-a prins, că şi tu te-ai lăsat - că eu de câte ori zic că fetele
din ziua de azi prea vă lăsaţi cu una, cu două, maică! - şi că te-a şi lăsat, crezi că-ţi dă mai
mult? Să nu te trezeşti că te dă afară din şcoală! Vai de capul nostru! Ce ne facem, ce ne
facem?! Las' c-o să mă duc eu la director, să-i spun adevărul: EŞTI O VICTIMĂ! O biată copilă
neştiutoare...
NEPOATA: Chiar neştiutoare, buni, aici ai cam nimerit-o...
BUNICA: Vai de mine, vai de mine.... Da tu eşti sigură... că te-a lăsat?...
NEPOATA: Mai sigură nici că se poate! Din clasa mea ne-a lăsat pe mine, pe Marinela şi pe
Andrada.
BUNICA: Pe toate trei?!!
NEPOATA: Pe toate!
BUNICA: (Stupefiată.) Extraordinar!...
NEPOATA: Ah, era să uit. Şi pe Cosmin.
BUNICA: Şi pe.... ???....Cum Doamne iartă-mă?!! Da' mai ştii... în ziua de azi ?.... (Îşi face
îngrozită cruci.) Ăsta-i monstru, nu mai e om!
NEPOATA: Monstru, bunico!
BUNICA: Corupător de fiinţe nevinovate! Să-şi bată el joc de atâţia copii, fără pic de milă!
NEPOATA: Ţi-ai găsit Marinică şi milă! Da eu sper să scap măcar la toamnă!
BUNICA: O să scapi mai repede, draga bunicii, că nu te las eu pân' la toamnă, acum e
momentul. Să batem fierul cât e cald, că acuma se poate, nu mai e ca pe vremuri... Chiar azi o
să te duc întâi la...
NEPOATA: Şi ne-a ameninţat că dacă până la toamnă nu ne băgăm minţile-n cap, ne mai lasă
o dată!
BUNICA: Vă mai lasă o dată?!!! (Interzisă.) Nu. Asta-i crimă! Crimă cu premeditare! Crimă
organizată!!!
NEPOATA: (Cutremurată şi ea.) Da, bunico, crimă! Ai pus punctul pe "i". Matematica asta-i
crimă, crimă organizată!!! Ar trebui interzisă!
BUNICA: Ce matematică?
NEPOATA: Matematica. Marinică. Corigenţă.
BUNICA: Care corigenţă? Care matematică?
NEPOATA: Euclidiană şi neeuclidiană.
BUNICA: Ce-ai, fata mea? Sper că nu te-ai apucat de prafuri...
NEPOATA: Bunico! Chiar aşa?...
BUNICA: Păi dacă vorbeşti în dodii?
NEPOATA: Ce-am vorbit în dodii?
BUNICA: Că te-a lăsat!
NEPOATA: Păi m-a lăsat! Marinică, profu' de mate. M-a lăsat corigentă. Ne-a lăsat pe toamnă,
pe mine şi pe încă trei din clasă. Crimă organizată!
BUNICA: Aha... Adică te-a lăsat... ă-ă-ă, nu te-a lăsat... î-î-î!
NEPOATA: Da, bunico, m-a lăsat corigentă, da' tu ce credeai?
BUNICA: Slavă Domnului! Mulţumesc ţie Isuse şi Maică Precistă! Vin' la maica mare să te
pupe, Alinuţo maică!
NEPOATA: (Se duce să o pupe.) Eşti super, buni! Şi eu care mă gândeam c-o să mă cerţi.
Ştiam eu că pot să am încredere-n tine!
BUNICA: Să ai, scumpa mea, păi dacă-n bunicuţa ta n-ai încredere, apoi în cine să ai?
NEPOATA: Te iubesc, buni!
BUNICA: Hai, lasă, lasă....
NEPOATA: (Se apucă din nou de făcut scara de cărţi.) Îţi promit eu că totul o să fie bine. Mă
apuc chiar acum. Uite-aici: pregătirea psihologică.
BUNICA: Ce-i drăcia aia?
NEPOATA: Scara motivaţională! Mai sus, tot mai sus, treaptă cu treaptă! Concentrare şi
perseverenţă!
BUNICA: La ce-ţi trebuie?
NEPOATA: La mate. Ca să-nvăţ la corigenţă.
BUNICA: Care... corigenţă?
NEPOATA: La mate.
BUNICA: (Dezmeticită abia acum.) Tu corigentă?! Corigentă carevasăzică... La mate?!!
Alinuţoooo!!!
NEPOATA: Păi nu ţi-am spus? M-ai şi pupat!
BUNICA: După câte meditaţii ţi-am plătit anu' ăsta din pensioara mea amărâtă? Ai tupeul să
vii la mine şi să-mi spui că ai rămas corigentă??? Neobrăzato! Nerecunoscătoareo! Mi-e rău...
(Se ţine cu o mână de inimă şi cu una de mobile.)
NEPOATA: Uite vezi, de-aia nu voiam să-ţi spun.
BUNICA: Nu voiai, da mi-ai trântit-o! Nu te-ai gândit că puteam să... să... fac un infarct!
NEPOATA: Ba da, buni, că de-aia...
BUNICA: (Se prăbuşeşte pe fotoliu.) Dă-mi un pahar de apă! (Îl bea până la fund.) Adică n-
am nevoie, pleacă de-aici. Corigentă!... Ce ruşine! O să vezi tu... o să vezi tu dacă te mai las
eu vreodată să...
NEPOATA: Vezi bunico cum faci? Şi ziceai să am încredere-n tine...
BUNICA: Da eu ce încredere să am în tine, ai? Vii şi mă iei aşa pe ocolite, ba că te-a
lăsat....ă-ă-ă, ba că te-a lăsat...î-î-î, ba că-i laie , ba că-i bălaie... până mă faci din om neom!
Îmi pare rău că n-am apucat să-i spun lu' maică-ta. Să-i fac o bucurie!
NEPOATA: Nu, buni, te rog.... Te rog, nu-i spune...
BUNICA: Că şi asta nu ştiu de ce m-a sunat.
NEPOATA: I-a fost dor de tine.
BUNICA: Dor pe naiba. Nici nu ştiu ce-a vrut.
NEPOATA: Păi dacă i-ai închis telefonul? De ce i-ai închis telefonul, buni?
BUNICA: Fiindcă m-a zăpăcit şi maică-ta asta, sclifosită ca şi tine: ba că spun, ba că nu spun.
De ascultat, n-ascultaţi, da când daţi de dracu' veniţi la mine să vărsaţi sacu'.
NEPOATA: Hai, buni, nu te supăra...
BUNICA: Ia să mă lăsaţi în pace!... Amândouă!
NEPOATA: Buni...
BUNICA: Să mă-ntrebaţi de sănătate nu veniţi. Numai supărări ştiţi să-mi faceţi! Alea da! Cu
toptanul!
NEPOATA: Hai, mă, buni....
BUNICA: Ce buni, ce buni... Te-a lăsat mă-ta pe capul meu şi s-a dus după cai verzi pe
pereţi...
NEPOATA: Buni, ştii că nu-i aşa...
BUNICA: Crede că pe-acolo umblă câinii cu covrigi în coadă...
NEPOATA: De ce vorbeşti aşa, bunico?...
BUNICA: Fiindcă sunteţi două prefăcute! Vă faceţi că vă pasă. Una-două, "să nu faci infarct".
He, he, aţi vrea voi, să fac infarct! Păi sigur... cu infarctu' aţi scăpa ieftin. Pac! La groapă! Trei
pomeni, şi gata. Aţi scăpat de mine. Curat şi frumos. Lux. Uite, toate sunt gata: hainele de
moarte - colo-n valiză, banii de-ngropăciune - colo-n sertar, farfurii şi linguri de pomană -
dincolo-n bufet, mai am să iau furculiţe, că n-o să mănânc cu mâna pe lume-ailaltă, că-n
nădejdea voastră... Scoate dracu' căştile-alea din urechi, nesimţito, şi-ntoarce-te cu faţa când
vorbesc cu tine, că te cârpesc cât eşti de mare!
NEPOATA: Păi dacă-ncepi cu de-astea? Ştii că nu suport!
BUNICA: Ba să suporţi, că sunt bunică-ta care te-a crescut!
NEPOATA: Hai, mă, buni, las-o cu textele... chestia e că... chiar nu le suport!
BUNICA: Nu suporţi, nu suporţi, nici tu nici mă-ta! Fete delicate, de! Da' ce vă faceţi de-o
dambla, ei? Iac-aşa! Damblaua e cea mai tare! Ia să vă văd atuncea, hm? Să mor, de n-oi
muri de dambla!! Şi nu din prima, nuuuu... După vreo doi-trei ani. Trei ani luuungi, luuungi, în
care să vă-ntrebaţi în fiecare zi dacă vă mai cunosc, dacă pricep ce-mi ziceţi, dacă-mi mai
revin, dacă nu... Doctori, medicamente, scaun cu rotile, boierie! Să vină mă-ta să vadă de
tine... să veniţi la mine la spital cu portocale... Da' ce vorbesc eu? N-o să am eu parte de-alde
de-astea! N-am eu nădejde la voi. O să mă lăsaţi să zac aici singură şi n-o să-mi aduceţi nici o
cană cu apă... (Suspină.) Şi o să puneţi o soră beţivă să vadă de mine, care n-o să-mi dea să
mânânc...(Plânge de propria-i milă.) Dac-o să se-ndure mă-ta să trimită bani de soră...
(Plânge în hohote.) Şi tu o să te cari după mă-ta pe coclauri, dac-o s-apuci să termini şcoala...
(La fel.)
NEPOATA: Lasă, buni, că o să-nvăţ, linişteşte-te!
BUNICA: Şi o să vie vecinii să-mi ţie lumânarea...
NEPOATA: La ce-ţi trebuie lumânare?
BUNICA: Să văd pe unde s-o apuc pe lumea-ailaltă. Da să fie de ceară de albine, să nu scoată
fum să mă-nnec.
NEPOATA: Gata, gata, buni, schimbă postul, c-ai dat-o pe alte alea...
BUNICA: Se găsesc la biserică unele parfumate, mmmm! Şi tămâie de la Ierusalim, nişte
pastiluţe uite-aşa mici-mici de le dai foc şi...
NEPOATA: Ştii ce, du-te la madam Iordache să-i înşiri ei chestiile-astea, că ea-i expertă. Abia
aşteaptă să-ţi spună noutăţile: ce sicrie au mai apărut, ce lumânări se mai poartă...ce
bomboane se mai pun pe colivă...
BUNICA: (Cu aplomb.) Să ştii că se pricepe! Pe ea o cheamă toată strada când e să dea colţu'
câte cineva. Stai să-ţi spun: când a fost cu alde generalul de vis-a-vis, ăla împuşcatu' - cică la
vânătoare! - de l-a adus hodoronc-tronc la Bucureşti şi l-a trântit rece pe masă, madam
generăleasa a căzut lată şi toate neamurile era puse numai pe apucate din casă, că venise ăia
de la Ploieşti cu camionu', ei, cine crezi c-a făcut ordine acolo? Madam Iordache! A băgat o
şmotruială-n ei, mai ceva ca la garnizoană! A ieşit lux, clasa-ntâi! Ca la generali, de!... Da'
scump! Madam Iordache se respectă, femeie deşteaptă, degeaba zici tu... Dai un ban, da ştii
că face! Chiar pe ea o s-o rog să-mi facă coliva, dacă pun un bănuţ deoparte.... (Cu năduf.) Că
mai mult te bazezi pe străini... (Se lamentează.)
NEPOATA: Aoleu, bunico, cum le iei...Gata, potoleşte-te! Uite, îţi promit eu, îţi promit solemn:
COLIVA ŢI-O FACEM NOI!
BUNICA: (Revenindu-şi.) Voi? Ha, ha, ha! Păi ce, ştie mă-ta să facă colivă? Ea nu ştie decât
ouă prăjite şi ceai la plic! Că de-aia şi tac-tu... Eu am vrut s-o-nvăţ. Da ea nu, că e obiceiuri
depăşite. La ea ce nu se bagă la microunde nu-i mâncare. Da ştii ce-am să fac? Am să-mi fac
eu din timp colivă, aşa cum îmi place mie, cu multă nucă şi cu scorţişoară şi cu zahăr ca
lumea, şi-o s-o bag la congelator. O să fac de două ori pe an, de sâmbăta morţilor. Dacă mor,
aveţi coliva gata; dacă nu mor, o dau de pomană data viitoare. Măcar să ştiu c-am făcut-o pe
gustul meu. Că mă-ta, cu trăznăile ei, dacă s-o-ndura să-mi facă, te pomeneşti că-mi face d-
asta naturistă, cum îi zice?
NEPOATA: Sugar-free.
BUNICA: Ce boscorodeşti?!
NEPOATA: Sugar-free. Adică fără zahăr.
BUNICA: A... Sugar free, sugar free, lasă că atâta americăneşte ştiu şi eu...
NEPOATA: Da să ştii, bunico, că în rest coliva este foarte naturistă. E macrobiotică.
BUNICA: Macro...?
NEPOATA: ...biotică. Cereale integrale. Numai că-ngraşă.
BUNICA: Macro... biotică. ...integrale. Aha. Şi-ngraşă, hm. Ei, aia să fie paguba! Da' dac-oi
muri până să apuc să-mi fac eu coliva, să ştii că aveţi reţeta în caietul ăla gros din bucătărie,
din sertar. S-o faceţi dintr-un chil de grâu.
NEPOATA: (Începe un joc pe telefonul mobil.) Îhî...
BUNICA: Nu de arpacaş!
NEPOATA: (Acelaşi joc.) O.K. ...de arpacaş.
BUNICA: Grâu! Grâu!!! Are în Obor grâu d-ăla special de colivă... Scrie-acolo, să ţii minte!
NEPOATA: (butonând la joc.) Yes!!..
BUNICA: Da' mie să-mi puneţi zahăr mult, că pe lumea-ailaltă nu cred că mai îngraşă. Ai
scris?
NEPOATA: Am scris...
BUNICA: Unde-ai scris?
NEPOATA: Aici, pe ăsta...
BUNICA: ...şi vanilie.
NEPOATA: ...şi vanilie, bunico.
BUNICA: ...şi stafide.
NEPOATA: O.K. ...şi stafide...
BUNICA: ...şi un pic de esenţă de rom.
NEPOATA: ...şi.. şi... (Termină jocul.) Yeah!!!
BUNICA: ...sau mai bine coniac...
NEPOATA: Ce-ai înnebunit?!
BUNICA: Ia vezi cum vorbeşti cu mine!
NEPOATA: Bunico, nu! Coniac nu-ţi pun!
BUNICA: De ce, fată?
NEPOATA: Că-ţi face rău!
BUNICA: Te-a apucat grija?!
NEPOATA: Exact!
BUNICA: Te şi cred.... O să-mi pui coniac în colivă! Un păhărel întreg!
NEPOATA: Nici să nu visezi!
BUNICA: Dacă-ţi spun eu să-mi pui, o să-mi pui!
NEPOATA: Ba nu!
BUNICA: Ba da!
NEPOATA: Ba nu!
BUNICA: Ba da! O să las cu limbă de moarte! Ba mai bine o să scriu în testament!
NEPOATA: Păi da, crezi că în testament se scrie aşa, orice prostie...
BUNICA: Prostie? Adică tot ce vorbesc eu pentru tine sunt prostii?!
NEPOATA: Nu toate, da asta da. Este chiar o prostie gogonată!
BUNICA: Nu ţi-e ruşine?
NEPOATA: Nu!
BUNICA: Chiar nici un pic???
NEPOATA: Chiar deloc! Şi... să-ţi iei gândul!
BUNICA: (Jignită.) Aşaaa... Bineee!... Lasă... Las' că mai vii tu la mine să mă rogi ceva! Că eu
pot-nu pot, fac pe dracu' n patru şi-ţi fac toate chefurile, dar când te rog şi eu odată ceva...
uite! Trebuie să-mi pun pofta-n cui! Atâta am cerut şi eu.... Un strop de coniac pe colivă.... şi
nu d-ăla Napoleon sau Malaxa...
NEPOATA: Metaxa.
BUNICA: Nu, dragă, nu, d-ăla românescu, de-al nostru! Unirea, maică, Unirea, ca-n reclamele
cu Dorel.
NEPOATA: D-ăla românesc, da? C-aşa eşti tu, patrioată, buni!
BUNICA: (În crescendo.) Patrioată, Alinuţo, bine-i zis, că noi, generaţia mea, ne-am sacrificat
pentru ţară, să ştii. Am îndurat timpuri crunte, ca să aveţi voi... Bunicu-tău avea pieptu' plin
de decoraţii şi l-a-ngropat cu onoruri militare, că era veteran de război, Dumnezeu să-l ierte!
Douăşpe salve de tun a tras când l-a dus la groapă, uite-aşa eram de mândră, că-ntorcea tot
cimitiru' capu' după noi.
NEPOATA: Şi tu eşti patrioată că bei coniac românesc! Foarte tare, frate! Păi bunicu' s-ar
zgâlţăi de râs în mormânt să te-audă!
BUNICA: (Indignată, se lasă purtată de val.) Să-l laşi pe bunică-tu-n pace! Să nu faci tu
băşcălie de el, neruşinato! Bunicu-tău a fost un sfânt! Un martir şi-un sfânt! Şi eu, tot o
martir-am fost în felul meu... da!...
NEPOATA: Nu de bunicul făceam băşcălie, ci de tine, buni! Eşti aşa de haioasă!!!
BUNICA: Tu să nu-ţi baţi joc! Că mie nu-mi arde de nesimţirea ta! (Se repede furioasă şi-i
arde o scatoalcă zdravănă.) Na, copil tâmpit ce eşti!
NEPOATA: Ai dat-o pe violenţă, da? Vezi că pot să te reclam la protecţia copilului!
BUNICA: (În culmea furiei.) Ce vorbeşti? Ce îndrăzneşti să vorbeşti? Proasto fără margini ce
eşti, idioato fără pic de creier în cap! Pentru tine, nemernico, PROTECŢIA COPILULUI SUNT EU!
EU SUNT!!! Eu sunt şi mamă şi tată şi tot ce-ai vrut şi tot ce vrei şi tot ce-o să vrei vreodată,
de când ai făcut ochi pe lumea asta şi până o să intru în mormânt!!! Să nu-mi arunci tu mie
vorbe d-astea fără cap! Că numai supărări îmi faci! Nu te-am făcut eu, da eu te-am crescut şi
eu te omor dacă-ţi baţi joc de mine! Să nu te mai văd în faţa ochilor! Dispari!
NEPOATA: (Lăcrimează, spăşită.).....
BUNICA: Marş de-nvaţă la... matematică! 
 
(Nepoata se retrage într-un colţ, unde începe să facă de zor poze cu mobilul de pe cartea de
matematică. Moment de linişte stânjenitoare. Bunica cedează prima, bombănind.) 
 
BUNICA: Mare lucru! Mare lucru!... Un hatâr... O plăcere nevinovată pentru o biată femeie
bătrână! Da, da... Să mai creşti copii... Şi nepoţi... Şi s-ajungi la mila lor... Halal viaţă!...
(Aşteaptă un răspuns, care nu vine. Se uită pe sub sprâncene la nepoata care tot face poze din
carte.) Parcă te-am trimis să-nveţi!
NEPOATA: Asta fac, buni.
BUNICA: (Se cruceşte, fără replică. Bombăne mai departe.) Bătrâneţe, bătrâneţe, vai de zilele
mele...
NEPOATA: Hai, buni, c-am glumit....
BUNICA: Ce-mi trebuia mie să cresc nepoţi ...
NEPOATA: Hai, bunico, iartă-mă.....
BUNICA: Să n-am pic de linişte la anii mei....
NEPOATA: Hai, buni, hai să ne-mpăcăm....
BUNICA: Mai bine m-aş duce la azil... că şi dacă stau acasă tot singură sunt...
NEPOATA: De ce spui aşa, buni, nu vin eu pe la tine în fiecare zi.... (Se duce la bunica.)
BUNICA: Şi să n-asculte nimeni ce spui...
NEPOATA: (O îmbrăţişează.) Cum, bunico, da nu stăm noi aicea şi ne uităm la filme, şi tu-mi
povesteşti de toate, de toţi vecinii de pe stradă şi de mine când eram mică şi râdem şi mai şi
plângem căteodată....
BUNICA: (Acelaşi joc.) Să nu-ţi facă nimeni nicio bucurie, aşa, din suflet...
NEPOATA: Ba te bucuri, bunico, trebuie să fii sinceră şi să recunoşti că te bucuri şi când te
sună mama, şi când iau eu o notă bună,...da , te mai şi superi, da' te şi bucuri, ştiu eu şi o ştii
şi tu foarte bine, buni... (O pupă.)
BUNICA: (Tare.) Să n-ai tu parte nici de un strop de coniac pe colivă pe lumea-ailaltăăăă!!!...
NEPOATA: (Sărind de lângă bunica.) Aha! Deci aici ai vrut s-ajungi! Gata, m-am prins! Mare
figurantă mai eşti, buni! Uite, mai aveam puţin şi-mi dădeau lacrimile! Ha-ha-ha...
BUNICA: (Prinsă cu mâţa-n sac.) Uiteee... ştii ce? Dacă vă zgârciţi atâta la coniac....
Renunţ!... (Şovăie.) Ba nu, nu renunţ la coniac.... (Luminată.) Renunţ la bomboane! Da! Că au
cacao şi-mi dă palpitaţii.
NEPOATA: Şi coniacu-ţi dă palpitaţii.
BUNICA: Da, da mă-ncălzeşte la stomac. Iarna-i tare bine...
NEPOATA: Nu, bunico, pân-aici. Coniac nu-ţi pun. Poţi să zici ce vrei. Eşti femeie bătrână şi
nu-ţi stă bine să umbli pe trei cărări.
BUNICA: Şi dacă eram tânără era bine?! Şi nu sunt bătrână deloc, Alinuţo, aşa să ştii.
NEPOATA: Păi tu ai zis.
BUNICA: Ce-am zis?
NEPOATA: Te plângeai că eşti bătrână.
BUNICA: Sunt! Adică nu sunt! Sunt foarte tânără. Pentru tine sunt foarte tânără. Că eu alerg
toată ziua sus-jos, sus-jos, după tine! Când mă strigi: buni dă-mi aia, buni vreau ailaltă, hai
repede-repede, ai? Şi strâng zilnic după tine şi-ţi pun farfuria în faţă şi-ţi spăl ciorapii şi alte
alea, că altfel ai umbla ca o şleampătă!
NEPOATA: Păi nu zici tu că umblu ca o şleampătă?
BUNICA: Păi umbli. Uită-te la tine, cu nădragii ăia rupţi şi cu lanţurile alea de closet pe tine...
NEPOATA: Bunico, acuma nu mai sunt lanţuri la closet! Acu apeşi pe clapă.
BUNICA: Ba pardon, eu am lanţ! Mie nu-mi trebuie drăcovenii cu butoane de se strică toată
ziua. Lanţ cinstit, sănătos! Când tragi de el răsună toată casa, ca să ştii că ai făcut lucrurile cu
temei! Lanţul trebuie să stea la locul lui, nu atârnat de nădragi!
NEPOATA: "Nădragii" sunt de firmă.
BUNICA: Firma lu' dracu' şi-a lu tac-su.
NEPOATA: Sunt ultima modă.
BUNICA: Moda lu' Ucigă-l Toaca.
NEPOATA: Dac-ai şti de unde i-am luat...
BUNICA: De la dracu' cu cărţi.
NEPOATA: Hai, buni. Recunoaşte, spune-mi sincer: cum arăt?
BUNICA: Şleampătă!
NEPOATA: (Îmbufnată.) Ei, vezi?
BUNICA: Ce?
NEPOATA: Că degeaba mă cicăleşti, că efectul e tot ăla. Metodele tale nu mai dau rezultate!
BUNICA: Metodele mele sunt foarte bune! Voi aţi luat-o razna, nu mai arătaţi a fete!
NEPOATA: Da' a ce?
BUNICA: A draci bălţaţi!
NEPOATA: Bunico, mi se pare mie sau vorbeşti cam... "colorat"? Dac-aş vorbi eu aşa...
BUNICA: Tu să taci! Să-ţi vezi lungul nasului!
NEPOATA: De ce?
BUNICA: Fiindcă eşti obraznică!
NEPOATA: Sigur, cum nu-ţi convine ceva - sunt obraznică!
BUNICA: Degeaba vreau eu să te-nvăţ, că nu se mai lipeşte nimic de tine. Ce educaţie aveau
fetele altădată... Ce ţinută, ce maniere...
NEPOATA: Nu mai ţine! Nu mai merge acum ce era odată!
BUNICA: Ascultă, ascultă la mine aici...
NEPOATA: Bunico, ştii... eu cam am de-nvăţat! Mâine-poimâine dau corigenţa... (Ia cartea şi
mobilul. Mai face nişte poze.)
BUNICA: Dracu' a mai văzut aşa învăţătură.... Las' că mai ai trei luni până la toamnă. Stai mai
bine aici să-ţi spun, să-ţi spun eu cum era pe vremea mea...
NEPOATA: Aoleu! Bunico, zău, sunt aici nişte formule... sunt foarte grele, buni... trebuie să
mă concentrez...
BUNICA: (Suspină.) Păi cu ce sacrificii te-am crescut eu, Alinuţo, că mă-ta şi tac-tu făceau
naveta şi te-a lăsat cu mine-acasă...
NEPOATA: Mi-ai mai zis astea de o sută de ori.... Zău aşa...
BUNICA: ...că erai o prăpădenie mică-mică şi-amărâtă, două kile ş-un pic, cât un pui de
Crevedia...  
 
(Plânge smiorcăit.) 
 
NEPOATA: De o mie de ori!...
BUNICA: ...şi ce mai stăteam de la cinci dimineaţa la coadă să-ţi iau lapte, că mă-ta n-avea...
NEPOATA: De-o sută de mii de ori!!! Mă doare capul!
BUNICA: Ia aici o bulină! (Îi dă un antinevralgic.) ...şi băgam lemne-n soba de gaze, că nu
era gaze decât noaptea, cu flacăra cât unghia, lua-l-ar dracii pe Ceauşescu, că dacă dau de el
cumva pe-acolo o să se sperie şi dracii de ce-o să-i fac! Şi lui şi lu' nevastă-sa!! N-o să le-
ajungă smoala şi tot focu iadului...mânca-i-ar talpa iadului să-i mănânce...
NEPOATA: Aoleu!... Mă doare de-mi plezneşte! Şi vezi că dacă o să bei coniac, o să ajungi în
iad...
BUNICA: Cine?
NEPOATA: Tu.
BUNICA: Eu? Asta-i culmea! Ce să caut eu în iad?!
NEPOATA: Păi tu ai zis!
BUNICA: Ce-am zis?
NEPOATA: Că o să te vezi cu Ceauşescu şi cu Ceauşeasca-n iad.
BUNICA: Doamne sfinte! (Îşi face cruce.) Să mă păzească Maica Domnului. Ce să caut eu în
iad? Păi ce păcate am eu, fata mamii? (Îşi mai face un rând de cruci.) Ce rău am făcut? Şi-n
plus, EU SUNT ATEE! Aşa să ştii!
NEPOATA: Haida-de, atee!... Adică cum?
BUNICA: Adică n-o să merg nici în iad nici în rai! Iadu' şi raiu' e-n lumea asta, e cum şi le face
omul.
NEPOATA: Păi atunci unde-o să mergi?
BUNICA: Dracu' ştie! Undeva tot o fi un locuşor şi pentru mine. Un loc aşa... cu verdeaţă şi
răcoare....
NEPOATA: Nu: în Herăstrău nu se poate, că nu-ţi dă voie primăria. Poate-n pădurea Băneasa.
BUNICA: Dar cum, dragă? Da' ce-ţi închipui? Ce-s eu, Elodia, să zac aşa, la nimereală prin
pădure, să mă sfâşie fiarele? Păi nu mi-am luat eu loc de veci, aci-n cartier, la noi, la cimitiru'
de lângă biserică? Mă lăsam aşa, în voia sorţii? He, he, Alinuţo, le-am socotit cu cap, ce crezi
că fac eu noaptea când nu pot să dorm? Stau aşa şi le chibzuiesc de-a fir-a păr. Păi: mai la
dreapta pe alee e generăleasa cu generalu', că şi-a făcut şi ea loc lângă el, după aia vine popa
Gheorghe cu preoteasa, la stânga, mai încolo, e alde Stănculescu, băcanu', şi chiar lângă mine
şi bunică-tu e... cine crezi? Madam Iordache! Chiar aşa, tu! Vezi, vezi ce-nseamnă să le
socoteşti la fix? Şi stai să-ţi mai povestesc... ce monument frumos o să...
NEPOATA: Buni, nu. Nu mai pot. Nu mai pot! Îmi crapă capul!
BUNICA: Mai ia şi bulina-asta, da' stai aici să-ţi spui...
NEPOATA: Oh, my god!... Înnebunesc! Am de-nvăţat, bunico, îmi trebuie linişte... să pot să
mă concentrez... Ies pe balcon. Trebuie să respir... Trebuie! Trebuie!!! (Iese.)
BUNICA: Copiii de azi... numai gărgăuni în capul lor... Ia stai... (Ia telefonul fetei, uitat pe
masă, caută într-o agendă un număr şi formează.) Alo, madam Iordache? Da, eu sunt,
fetiţo.... Nu, n-a murit nimeni.... Mă simt foarte bine, dragă, da' de ce mă-ntrebi? Uite,
stăteam pe-aici cu Alinuţa, scumpa de ea... Ce să facă, dragă, a lăsat-o bestia aia de
Marinică.... Nu, dragă, da' cum îţi închipui, că Alinuţa mea e de-alea? Nu, dragă, a lăsat-o... să
mai înveţe niţel la matematică, poate la anu' merge la olimpiadă... Fii atentă. Mi-a venit o
idee... trăznet! Facem o asociaţie. Noi două. Tu şi cu mine! Da! Nu, nu trebuie să renunţi, tot
în branşă, tot în branşă.... Ascultă-mă!! E o idee de-a mea, pe-o reţetă de-a ta. Vrei, bine, nu
vrei, eu tot o s-o brevetez! La registrul comerţului, da! Cum ce? Nu ţi-am spus? Colivă, tu!
Colivă! Nu, nu cum o fac toţi proştii, fată, nu! Naturistă! Da, "bio". Ma-cro-bi-o-ti-că!
Semipreparată! Cereale integrale. Sugar-free. SUGAR-FREE, pe englezeşte, da, da! La două
aragaze şi-un congelator. În pungi de-un chil. (Sună telefonul fix.) Stai aşa, stai că mă sună şi
pe fix. Bine, bine, hai că mai vorbim, pa, pa, pa...
NEPOATA: (Apare.) Bunico, vezi că sună, poate-i mama.
BUNICA: (La celălalt telefon.) Da, Maricico, mamă. Nu, mamă, s-a-ntrerupt... Cum să-nchid?
Uite, stăteam aici cu Alinuţa, şi vorbeam de tine, ne-aduceam aminte... Cum??? Ce să-mi spui?
Nu fac dragă niciun infarct, ţi-am mai spus odată! Cine? Georgică? Şefu'? Da' ce, Maricico,
mamă, te-ai apucat şi tu de matematică? La vârsta ta?! Păi ori te-a luat ori te-a lăsat, că nu
mai înţeleg nimic! Aha.... Întâi te-a lăsat... şi-acum te-a luat? Nu fac, mamă, infarct... nu fac...
Felicitări şi casă de piatră! Şi să veniţi la vară toţi trei, sănătoşi! Hai că.... S-a-ntrerupt!... (Îi
pică receptorul.) Alinuţo, maică, cheamă Salvarea!... 
 
SFÂRŞIT