PRINŢESA ŞI PORCARUL

de Dumitru Solomon

PERSONAJELE

ABULIU

FENOL

VAY

STRUNGĂREAŢĂ

PRINŢUL

BUFONUL

OSTAŞUL 1

OSTAŞUL 2

ASTENILIA

MACSENIA

SPONGINA

LITRUŢA

PEPA

VIRGULINA

STELUŢA

PARTEA I
Palatul împăratului Abuliu. Împăratul şi Fenol, marele sfetnic, în faţa unei table de
şah, cu piese mari, sculptate. Cei doi joacă de ochii lumii şah, în realitate zaruri.
ABULIU(aruncă zarurile): Patru-doi.
FENOL(aruncă, dar cu „stil”): Cinci-trei. Ţi-am mai luat un pion, majestate
(Ceea ce şi face). Îmi datorezi treizeci şi cinci de galbeni.
ABULIU: Nu cumva zarurile-s falsificate, Fenol?
FENOL(râde): Măria ta, nu jucăm amândoi cu aceleaşi zaruri? Totul e să ştii sa dai. Cine ştie să dea,
ştie să şi ia.
ABULIU(aruncă din nou): Cinci-patru. Ha-ha !
(Îşi freacă mâinile).
FENOL(aruncă): Şase-cinci. Încă un pion! Patruzeci de galbeni!
ABULIU(se posomorăşte): Doar nu eşti tu mai deştept decât mine...

1
(Aruncă zarurile. Intră Macsenia. Abuliu „citeşte" zarurile în limba şahistică)
Haş doi, haş patru. Ce doreşti, doamnă?
MACSENIA: O căutam pe domniţa noastră, măria ta.
FENOL(aruncă discret zarurile): Haş şase, haş şase.(Macseniei)Voi de ce sunteţi plătite? Ca s-o păziţi!
MACSENIA: Ce şah o fi ăsta? Haş şase, haş şase!?! Asta habar n-are de haş...
(Iese total nedumerită)
FENOL(autocritic): Prost să fii, noroc să ai. îmi pare rău, sire, ai pierdut regina.
ABULIU(caută o explicaţie): A intrat Macsenia şi mi-a stricat mâna. Cât îţi datorez?
FENOL(numără piesele luate): Cincizeci de galbeni.
ABULIU(agasat, scrie ceva pe o bucăţică de hârtie şi pune pecetea): Îi ridici de la vistierie.
FENOL: Mai jucăm o partidă?
ABULIU: Nu. Dacă vrei să ştii, şahul e un joc foarte plicticos.
FENOL: Şi obositor. Simt, aşa, o epuizare intelectuală...
ABULIU: Fiindcă gândim prea mult şi facem prea puţin. Adică nimic.
FENOL: Facem şi noi ce putem, sire.
ABULIU: Vezi că eşti prost? Nu la noi mă refeream. Tu, cel puţin, ai făcut ce-ai putut: cincizeci de
galbeni...(Suspicios)Ia dă-mi niţeluş zarurile alea!
(Le examinează pe toate feţele, le cântăreşte în palmă, nu descoperă nimic suspect. Le aruncă pe
11masa. Strigă fericit) Şase-şase!
(Plin de sine)Ai văzut?
FENOL(insinuant): Dacă erai la fel de hotarât în timpul partidei...
ABULIU: Nu-mi place să pun pasiune în joc. În lucrurile mici nu trebuie sa fii deloc pătimaş. Iar în
cele mari şi mai puţin.
FENOL: Profund!
ABULIU: Ai fost ironic?
FENOL: Cum o să fiu ironic dacă-s prost?
ABULIU: Aşa e. Scrie şi în pravilă că Marele sfetnic nu poate fi ironic cu împăratul. Mare plictiseală!
Ar trebui să organizăm nişte serbări populare...
FENOL: Păi de ce ?
ABULIU: Ca să mai dezmorţim poporul... sa-1 mai smulgem din lenevie şi îmbuibare... Unde-s fetele
alea trase ca prin inel din tinereţea noastră zvăpăiată? Acuma-s toate trase ca prin cerc. Iar bărbaţii
parcă-s gravide.
FENOL(corectează pedant): Gravizi.
ABULIU(ferm): Gravide.
FENOL(nu se lasă): Acordul, sire.
ABULIU: Am încheiat noi vreun acord cu cineva?
FENOL: E vorba de acordul dintre subiect şi predicat.
ABULIU(sâcâit): Ia mai lasă-mă-n pace cu acordul! Ai văzut tu bărbaţi gravizi? Mai bine uită-te la
tine. Parcă ai fi gravidă.
FENOL(îşi suge, cât poate, burta, dar rămâne cu obsesia gramaticală): Gravid, măria ta.
ABULIU: Am zis gravidă, gravidă rămâne! Şi dacă mă supăr, denunţ toate acordurile, inclusiv
acordul dintre subiect şi predicat!
FENOL(vesel): Aşa, da! Ura! Acordurile vor fi denuntate!
(Brusc, devine grav) Mă tem.
ABULIU: De ce?
FENOL: Dacă denunţi acordurile, o să-ţi iasă vorbe că eşti denunţător.
ABULIU(hotarât): Mai bine de-nunţător, decât nunţător.
FENOL(perplex): Nunţător!?! Cuvântul acesta nu există.
ABULIU: Şi ce-i dacă nu există? Îl înfiinţez eu. Scrie! „Eu, împăratul Abuliu..."
( Intră prinţesa Astenilia şi întrerupe înfiinţarea cuvântului).
ASTENILIA: Tată! Mă plictisesc de moarte!
ABULIU: Tu n-ai dreptul să vorbeşti de moarte, că eşti prea crudă.
ASTENILIA(ofensată): Eu crudă? De ce cruzimi sunt învinuită?
FENOL(împăciuitor): Majestatea sa a folosit un omonim, respectiv nu crudă, ci crudă.
ASTENILIA: Tată, bătrânul ăsta mă oftică!

2
ABULIU: Vai de mine! E adevărat, Fenol? Eşti purtător de bacili T.B.C.?
FENOL: Da de unde! Mă dezinfectez zilnic. Alteţa sa, principesa Astenilia, m-a înţeles greşit. Am
încercat să-i explic diferenţa dintre crud, în sensul de nemilos, şi crud în sensul de necopt.
ABULIU(completare strict semantică): Sau nefiert.
FENOL: Exact. Dar nu e cazul.
ASTENILIA: Simt că fierb!
FENOL(lui Abuliu): Ţi-am spus eu: nu e cazul.
ASTENILIA(iritată de discuţie): Mă plictisesc de moarte, înţelegeţi?! Iar voi mă plictisiţi şi mai rău.
FENOL: Mai rău decât moartea nu e nimic.
ASTENILIA: Ba eşti tu!
FENOL(surâzător): Vreau să cred ca ai folosit cuvântul rău în sensul bun...
ASTENILIA: Eşti un tâmpit, Felon !
FENOL: Mă cheamă Fenol, nu Felon. Ai făcut o anagramă.
ASTENILIA: Bine. Dar tot eşti un tâmpit. Şi un anagramat!
ABULIU: Anagramat nu-i deloc. Dimpotrivă, e agramat. Dar tu, Astenilia, cum vorbeşti cu oamenii
mai în vârstă? Se poate?
FENOL: Lasă, majestate, ca nu-s chiar atât de în vârstă... Abia m-am însurat a opta oară. În fond, să
acordăm libertate de expresie tineretului.
ASTENILIA: Nu eşti în vârstă. Eşti cu un picior în groapă!
FENOL(entuziasmat): Iată o figură de stil! Cu stilistica stai bine.
ASTENILIA(dispreţ maxim): Mă plictiseşti!(După care îl neglijează pe Fenol.)Tată, dacă nu faci
ceva,mă proclam zâna lacului.
ABULIU(uluit): Asta ce mai e ?
FENOL: Vrea să spună că se aruncă în lac.
ASTENILIA: Ăsta, dacă ştie gramatică, a înţeles.
ABULIU(sare): Ce, ai înnebunit?
FENOL: Propun să-i propunem o partidă de şah.
ABULIU: Ştii tu şah?
ASTENILIA: Nu vreau şah! Vreau să mă distrez!
ABULIU(ca şi când abia acum ar fi descoperit): Da? Tocmai discutam cu Fenol posibilitatea
organizării unor mari serbări populare. Să ne mai distrăm şi noi. Să se distreze şi el…
ASTENILIA: Cine el?
ABULIU: Poporul.
ASTENILIA: Fii serios! Vrei să se-mbete iar ca un porc şi să facă tărăboi? Asta-i distracţie?
ABULIU: Cine să se-mbete?
ASTENILIA: Poporul.
FENOL: Principesa are dreptate. Poporul se distrează prea gălăgios. Decât un mare tărăboi mai bun ar
fi un mic război.
ASTENILIA: Un război mititel nu mi-ar displăcea defel. Ne-am distra şi noi şi el.
ABULIU: Cine el?
ASTENILIA: Poporul.
ABULIU: Război? Cu cine?
ASTENILIA: Cu cine-o fi.
FENOL: Ar cam fi cu cine să fie. De pildă, cu prinţul Nordglantz.
ASTENILIA: Ăsta cine mai e?
FENOL: Ia, un tinerel acolo, care a rămas orfan de tată după ce a murit regele din Nordland.
Nordland e o ţărişoară în sud. Ţara e mică, războiul o să fie la fel. Terminăm cu ei în cîteva zile,unim
regatul cu împărăţia şi gata. Mai iese şi poporul din amorţeală.
ASTENILIA: Şi poporul nostru şi poporul lor...(Îşi mângâie tatăl pe obraz): Haaai, tată ! Tatiiicule, te
rooog!
ABULIU(se ridică şi bate cu pumnul în masă, făcând să sară piesele de şah): Nu! Sunt categoric
împotriva războiului!
ASTENILIA(mirată): De ceee?
ABULIU: Ca să-i hrănesc pe soldaţi pe socoteala împărăţiei? Sa cumpăr arme! Si eu? Armura nu ma
mai încape că m-am îngrăşat, nu mai văd sa trag cu arcul...

3
ABULIU: Nici nu mai pot călări, că...(lui Fenol) am lombosciatică... să fie limpede! Nu vreau război!
ASTENILIA(izbucneşte): Mă plictisesc!
ABULIU: Mai bine facem o nuntă. Poporul o să petreacă zile şi săptămâni în şir, o să se mai
dezmorţească şi el, o să mai iasă din inerţie...
ASTENILIA(se înveseleşte iar): Nuntă? Minunat! Cine se însoară?
ABULIU: Acela cu care o să te măriţi tu.
ASTENILIA(explozie): Să mă mărit!?! Nici moartă!
ABULIU: Te-am rugat să nu mai vorbeşti de moarte la vârsta ta.
ASTENILIA: Nici tu să nu mai vorbeşti de măritiş la vârsta ta!
ABULIU: E totuşi vremea să te măriţi.
ASTENILIA: Nu! Nu! Nu! Numai când mă gândesc că va trebui să mă sărut cu un bărbat, mi se face
greaţă!
FENOL(pentru sine): Şi sărutul e abia începutul!
ASTENILIA: Mai bine mă fac zâna lacului.
FENOL(încet lui Abuliu): A studiat prea multă geografie fizică. Şi metafizică.
ABULIU: Să laşi lacul în pace, Astenilia! Dacă nu te măriţi, cine o să-mi moştenească tronul? Că
băiat nu s-a învrednicit să-mi facă biată maică-ta, fie-i ţărâna uşoară!
ASTENILIA: Dar ce-s eu? Instrument de perpetuare a dinastiei?
FENOL(în şoaptă lui Abuliu): Propun să-i întrerupem lectiile de filozofie politică.
ABULIU: Rostul dintotdeauna al femeii e să se mărite şi să facă copii. Iar dacă nu vrei să te măriţi cu
binișorul, am să te mărit cu forţa!
ASTENILIA: Poţi să mă măriţi cu ce vrei, numai cu un bărbat nu.
ABULIU: Nu ţi-am cerut părerea!
ASTENILIA: Fenol e un tâmpit!
FENOL: Ce-ai cu mine, domniţă? Eu n-am spus nimic
ASTENILIA: Doar n-am să-l fac tâmpit pe tata.(Iese furioasă)
.FENOL(pe gânduri): Iată ce a învăţat ea la cursul de diplomaţie!
ABULIU{către Fenol): Să mă consider insultat?
FENOL(după o secundă de reflecţie): Nu. Făcându-mă tâmpit pe mine, tu ai ieşit curat ca lacrima.Dar
întrucât m-a făcut tâmpit ca să înţelegi tu că despre tine e vorba, rezultă că şi eu sunt curat ca lacrima.
Deci, n-a insultat pe nimeni.
ABULIU: Ce facem dacă se arunca în lac?
FENOL: Nu se arunca ea.
ABULIU: Am să poruncesc gărzii imperiale s-o păzească zi şi noapte.
FENOL: Mai bine secăm lacul. Deşi, din câte-mi amintesc, nu-i mai adânc de juma' de metru.
ABULIU: În cazul ăsta, îi dau voie să se proclame zîna lacului.
(Se aud ţipete. Năvăleşte Virgulina)
VIRGULINA(răvăşită, despletită, învineţită): Măria ta, Astenilia m-a răsucit, m-a pocnit, m-a azvârlit
în văzduh şi m-a trîntit. Era să mă omoare.
FENOL(lui Abuliu, încet): Cred că ar trebui sistate lecţiile de karate.
ABULIU: De ce? Mai bine introducem karate şi pentru doamnele de onoare.
VIRGULINA: Şi eu ce fac?
FENOL: Doamnă Virgulina, vrei nu vrei, va trebui să înveţi karate.
VIRGULINA: Să-nvăţ? Eu? Păi de ce m-am făcut doamnă de onoare? Fiindcă n-am vrut sa-nvăţ
carte.
FENOL: Eu ziceam să-nveţi karate, nu carte.
VIRGULINA: Nu-nvăţ nimic! Mie nu-mi place să-nvaţ! Mie îmi place să nu-nvăţ!
(În încăpere năvăleşte Litruţa, urmărită de Astenilia, cu o sabie în mână.)
LITRUŢA: Apără-mă, majestate! Vrea să mă taie!
FENOL(ridică din umeri): A absolvit cursurile de scrimă.
ASTENILIA: Femeile astea sunt îngrozitoare! Se sperie de orice.

4
LITRUŢA: Cum să nu mă sperii, dacă vrei să bagi sabia în mine!?
VIRGULINA: Şi pe mine m-a trântit la pământ! Da ce-s eu?
ASTENILIA: Eşti o mămăligă. Sunteţi două mămăligi!
ABULIU: Ce limbaj e ăsta, Astenilia? Te rog să-mi explici.
ASTENILIA: Un limbaj frust!
ABULIU(urlă): Ieşiţi afară cu toatele, toantelor!(Femeile ies).
FENOL(meditativ): Cum se numeşte asta?... Cum se numeşte?... Nu proteză...(Triumfător)
Epenteză!
ABULIU: Ce tot mormăi acolo?
FENOL: Toate - toa-n-te!... Introducerea unui sunet nou într-un cuvânt vechi! Epenteză! Ai făcut o
epenteză imperială, majestate!
ABULIU: Fenol, dragă, nu atât epentezele mă preocupă, cât starea generală a fiicei noastre.
FENOL(speriat): Fiica noastră?!?
ABULIU: Am folosit pluralul majestăţii. De ce te miri?
FENOL: Nu mă mir. Mă îngrozesc. Nu cumva insinuezi cum că aş fi părtaş la paternitate, un fel de
co-tată. Chestia asta ştii că e cotată prost.(Se bate peste gură)
Vai, am făcut un joc decuvinte: co-tată - cotată! Îmi cer scuze.
ABULIU(îl ameninţă cu arătătorul, fireşte cu blândeţe imperială): Pungaşuleee! Te joci cu cuvintele!..
FENOL(grav): Ca să fiu sincer până la capăt... ( Abuliu tresare)şi pe mine mă îngrijorează starea
fiicei(Pauză)… voastre. Revin la ideea mea: un război mic i-ar face bine.
ABULIU(categoric): Cu un război mic, tot nimic.
FENOL(admiraţie): Ce uşor versifici!...
ABULIU: Iar unul mare, ce rost are?
FENOL: Dar eşti poet în toată regula!
ABULIU(nu-i place): Lasă! Soluţia unică ar fi o nuntă…(Evită în ultima clipă rima)mare.
(Intră Spongina, împingând din spate doi soldaţi, ale căror picioare se împleticesc binişor şi ale căror
capete sunt unite din cauza căştilor lipite între ele.)
FENOL(tresare): Nevastă-mea! Ce cauţi aici, Spongina? Aşa se intră la împărat?
SPONGINA: Dar cum să intru? Nu vezi ce face prinţesa? Spuneţi, bravi ostaşi, ce v-a făcut prințesa
noastră! Curaj, şoimilor!
OSTAŞ 1(ameţit): Ne-a bătut cap în cap, până când ne-a lipit cap de cap.
OSTAŞ 2(la fel de ameţit, dar mai precis): Cască de cască. S-au încins căştile, s-au topit şi s-au lipit.
OSTAŞ 1(precizare la precizare): S-au sudat.
FENOL: Spongina! Tu eşti doamnă de onoare, nu comandantul gărzii imperiale. De ce-ţi bagi nasul
unde nu-ţi fierbe casca?
(Încet, lui Abuliu)Cred că am greşit undeva, dar nu-mi dau seama unde…
SPONGINA: Şi de educaţia prinţesei cine trebuie să aibă grijă?
FENOL: Păi cine? Eu am învăţat-o sudura?
SPONGINA: Sudura nu, dar bătaia cap în cap de la tine-a învăţat-o.
FENOL: De la mine?!?
SPONGINA: Tu ai idei care se bat cap în cap!
ABULIU: Bravo! Nota şase-şase!
SPONGINA: Ce notă-i asta?
ABULIU: Nota maximă.
OSTAŞ 1: Noi ce facem?
FENOL: Duceţi-vă să vi se taie capul!
(Încet lui Abuliu)Cred că am greşit undeva, dar nu-mi dau seama unde…
OSTAŞ 2(speriat): Să ni se taie capul?

5
ABULIU: Cine v-a băgat în cap prostia asta?
OSTAŞ 2: Excelenţa sa.(Arată, cum poate, cu capul spre Fenol)
.FENOL: A fost o mică greşeală de exprimare... Să vi se taie casca! Afară!
(Soldaţii ies)Şi tu!
SPONGINA: Mie n-o să-mi tai tu capul, asasinule!
FENOL(indignat): Asasin? N-am ucis în viaţa mea nici măcar un purice. De aia sunt plin de purici.
SPONGINA: Voiam să spun asinule. A fost o mică greşeala de exprimare.(Iese demnă)
.FENOL: Ar trebui să punem puţină ordine în limbă. Se greşeşte pe capete.
ABULIU(se ridică, solemn): Gata! M-am hotarât! O mărit pe Astenilia!
FENOL: Cu cine?
ABULIU: Nu ştiu. Dăm sfoară-n ţară, şi nu numai în ţară, peste mări şi ţări... Şi cine-o vrea-o s-o ia-o.
FENOL(corectează): S-o ia.
ABULIU: Pai nu rimează.
FENOL: Iartă-mă, sire, dar vorbeai în proză.
ABULIU: Fie şi-n proză, numai s-o ia o dată!
FENOL(corectează din nou): S-o ia, nu s-o ia-o.ABULIU: N-am spus s-o ia-o, ci s-o ia …(Pauză)o
dată!
FENOL: Nu e bine.
ABULIU(agasat): Ce nu e bine?
FENOL: Să dăm sfoară-n ţară şi mai ales peste mări şi ţări. Vor veni sute şi mii de pretendenţi... Pe
cine vom alege?
ABULIU: Pe cine va alege ea.
FENOL: Ea nu va alege, fiindcă nu vrea să se mărite.
ABULIU: Atunci vom alege noi.
FENOL: Pe cine?
ABULIU: Pe cine ne va place.
FENOL: Şi dacă cine ne va place nouă nu-i va place ei?
ABULIU: N-ai zis tu că ei nu-i place nimeni?
FENOL: Dacă nu-i place nimeni, cu atât mai abitir n-o să-i placă ce ne place nouă.
ABULIU(se-nfurie, îl apucă pe Fenol de piept): Şi atunci ce vrei? Să ajungă să ne lipească şi pe noi
cap de cap?
FENOL: Am o idee: o mărităm cu Nordglantz.
ABULIU: O idee fixă! Când ai chef de război, îl faci cu Nordglantz; când ai chef de nuntă, o faci tot
cu Nordglantz.
FENOL: Eu n-am chef de nuntă, majestate! Eu am chef numai de război!
ABULIU: Şi atunci de ce tot mi-l bagi pe gât pe Nordglantz ăla?
FENOL: Mă gândeam la următoarea tactică. Îl invităm pe Nordglantz aici şi îi oferim mâna prinţesei
noastre.(Vesel)Dacă o refuză, îi declarăm război!
ABULIU(reflectează îndelung): Eşti un mare ticălos. Dar pofteşte-l pe prinţ.
FENOL: Minunat!
(Bate din palme de trei ori. Nu vine nimeni. Fenol se enervează. Mai bate de trei ori din palme. Intră
Vay, care începe să recite)
VAY: Garofiţei,
Floare frumoasă,
Floare aleasă,
Când te-ntâlnesc
Pălesc,
Mă roşesc,

6
Mă albesc,
Mă-nnegresc,
Mă-nverzesc,
Mă isprăvesc…
ABULIU(mânios nevoie mare):Da' isprăveşte-te odată!(Lui Fenol)De ce l-ai chemat pe înverzitul
ăsta?
FENOL: Nu l-am chemat pe el, ci pe Strungăreaţă. Dar ăsta se bagă peste tot cu Garofiţa lui! Ce cauţi
aici, mă?
VAY: M-ai chemat, excelenţă. Ai bătut de şase ori din palme. E semnalul meu.
FENOL: Ba am bătut de trei ori. Dar n-a venit nimeni. Şi după aceea am mai bătut de trei ori.
VAY: Pai trei şi cu trei nu fac şase?
FENOL: Du-te la Garofiţa ta şi lasă-ne-n pace!
(Vay iese)
ABULIU: De ce-l ţinem pe individul ăsta la curte?
FENOL: E bine să avem şi un poet. Mai vine cineva, mai o solie, mai alta, să se vadă că-ncurajăm
arta.
ABULIU: Apropo…
FENOL: Apropo de artă?
ABULIU: Ei, de artă! Cine-i Garofiţa?
FENOL: Nu ştiu cine o fi săptămâna asta, că se îndrăgosteşte în fiecare săptămână de alta.7
ABULIU: Dar poezia am mai auzit-o.
FENOL: Le spune tuturor iubitelor Garofiţa şi le dedică aceeaşi poezie.
ABULIU: Îmi place. Artistul trebuie sa fie consecvent cu el însuşi.
FENOL: Dar unde-o fi Strungăreaţă?(Bate de trei ori din palme. Intră Strungăreaţă)Mă Strungăreaţă,
mă, te-am mai chemat de două ori şi în locul tău a venit poetul Vay.
STRUNGĂREAŢĂ: Ţi-am mai spus să nu mă mai chemi de două ori. Cheamă-mă fără soţ.
ABULIU: E văduvă?
FENOL: Cine?
ABULIU: Strungăreaţă.
FENOL: Cum o să fie văduvă, dacă nici nu-i însurată?
ABULIU: Atunci de ce zice să-l chemi fără soţ?
FENOL: Fiindcă dacă-l chem cu soţ vine poetul.
ABULIU(solemn): N-am înţeles nimic. Făceţi-vă treaba!
FENOL: Strungăreaţă, îţi iei câţi oameni vrei şi mi-l aduci aici pe prinţul Nordglantz. Viu sau mort.
ABULIU(precizare): Viu!
FENOL(realizează): Da, viu.
STRUNGĂREAŢĂ: Şi dacă nu vrea, îl omor!
FENOL: Ţi-am spus să-l aduci viu ! Majestatea sa vrea să-l însoare cu alteţa sa.
STRUNGĂREAŢĂ: Păi de ce să ne mai încurcăm? Îl aduc gata însurat!
ABULIU: Fenol, nu ştiu pe ce criterii îţi alegi tu oamenii, dar Strungăreață asta mă cam îngrijorează.
FENOL: Strungăreaţă ăsta, sire, că-i bărbat.
ABULIU: Atunci de ce poartă nume de femeie?
FENOL: Ca să-i deruteze pe duşmani. Hai, Strungăreaţă, să-ţi explic ce ai de făcut.(Se îndreaptă
amândoi spre ieşire)
ABULIU: Să nu mă laşi prea multă vreme singur, Fenol dragă, că mă plictisesc.
FENOL: Şi eu, sire, mă plictisesc îngrozitor.(Iese urmat de Strungăreaţă).
ABULIU(uşurat): Bine că am scăpat de pisălogul ăsta! Ma duc să beau un rachiu de...
filodendron?...(nesigur)rododendron?...(Iese pe uşa secretă, mascată de bibliotecă. Închizându-se uşa,

7
se produce curent şi pânza pe care era pictată biblioteca se desprinde la un colţ, dând la iveală falsul.
Intră Astenilia şi doamnele de onoare)
ASTENILIA: Majestatea sa tata lipseşte.(Vede pânza desfăcută la un colţ şi pricepe)
Iar s-a dus sabea.
PEPA(veselă): Ştiu ce bea!(Râde)Rachiu de rododendron! Sau de filodendron! Ce drăguţ!
ASTENILIA: Pepa, nu te mai hlizi! Nu ca să ne hlizim am venit aici!
PEPA(hlizindu-se): Nu?... Dar de ce am venit?
ASTENILIA: Bravo! Ai şi uitat! Voi, celelalte, mai ştiţi?
(Doamnele de onoare îşi exprimă în diferite moduri ignoranţa. Astenilia, ca la şcoală)
Am venit să-i spunem împăratului Abuliu ca noi vrem...(Aşteaptă, dar nimeni nu continuă ideea)răz...
răz...(Tăcere)răz…
LITRUŢA(bate din palme): Răzătoare!(Reacţie Astenilia)
MACSENIA(tatonează): Răzmeriţă!
SPONGINA(hotărâtă): Răzvrătire!
PEPA(râzând cu toata gura): Răzbunare!
ASTENILIA: Chiar atât de uituce sunteţi? Doar v-am spus de numărate ori!
(Un nou stimulent)Noi vrem răz...
VIRGULINA: Răzcroială!
ASTENILIA(uluită): Ce legătura are?
VIRGULINA(ingenuă): Nu ştiu. Am început să-nvăţ croitoria, că mi s-a zis că de ce nu-nvăţ.
ASTENILIA(disperată): Cu cine mi-e dat mie să mă-nţeleg pe lumea asta! Fiţi atente! Am
venit să-i spunem lui Abuliu ca vrem răz-boi!
TOATE(luminate brusc): Război!(Se deschide uşa, apare capul lui Vay)
VAY(chemare dulce): Garofiiiţa!
TOATE(cu excepţia Asteniliei întorc capul spre uşă)Daaaa!
(Speriat, Vay îşi retrage iute capul)
ASTENILIA: Saptămâna asta cine e Garofiţa?
(Tăcere. Doamnele de onoare lasă privirile în pământ.Astenilia parodiază)
Mă sucesc / Mă-nvârtesc / Mă opăresc.
(Intră Abuliu, roşu la faţă şi de o veselie ciudată)
ABULIU: Ce căutaţi aici?
ASTENILIA: Tată, noi am venit să-ţi spunem că vrem…
TOATE: Război!
MACSENIA: O mare împărăţie trebuie sa-şi arate puterea!
LITRUŢA: Va fi şi mai mare! Vom învinge şi ne vom întinde!
PEPA: Să ne mai veselim şi noi…
VIRGULINA: Eu n-am văzut niciodată cum arată un război…
ABULIU: Vreţi război? Foarte bine! Făceţi-l! Luaţi-vă armurile, caii, armele şi daţi-i drumul!
Astenilia vă va conduce la luptă. E vitează, voinică şi ştie karate.
LITRUŢA: Eu nu ştiu să călăresc!
ABULIU: Nu-i nimic. Tu ai să fii infanteria.
VIRGULINA: Eu habar n-am să mânuiesc armele.(Adaugă iute)Şi nici nu pot să-nvăţ, că-s grea de
cap. Eu învăţ croitoria!
ABULIU: Tu ai să le croieşti uniforme de luptă.
PEPA: Mie mi-e cam frică!
SPONGINA: N-ar fi mai bine să meargă bărbaţii la război?
LITRUŢA: Dar nu bărbaţii noştri!
PEPA: La urma urmei, ce nevoie avem de război? Eu mă distrez şi-aşa!

8
VIRGULINA: Nu mai găsesc eu un bărbat ca al meu!
ASTENILIA: Un alt nătărău care să te ia chiar nu găseşti!
SPONGINA: Noi nu vrem război!
TOATE(cu excepţia Asteniliei)Noi nu vrem război!
ASTENILIA(furioasă): Trădătoarelor! Afară!(Femeile ies)
ABULIU: Te duci singură la război?
ASTENILIA: Mă proclam zâna lacului.
ABULIU(râzînd): Vezi să nu-ţi uzi genunchii, că faci reumatism.
ASTENILIA: Îți baţi joc de disperarea mea?! Bine, mă voi proclama zâna pădurii.(Iese)
ABULIU(intrigat):Asta ce-o mai fi? (Bate din palme, strigă) Fenol! Fenol!
(Intră Fenol)
ABULIU: Astenilia m-a ameninţat că se proclamă zâna pădurii. Ce va să-nsemne asta?
FENOL: Că se va spânzura de toţi copacii din pădure.
ABULIU(ţipă): Opreşte-o!
FENOL(calm): Majestate, nu se poate spânzura decât de un copac. Restul devine inutil.
ABULIU(se linişteşte): Ai dreptate.(Brusc, intră în panică)Şi un singur copac ţi se pare puţin?
FENOL: Mi se pare foarte mult, sire. Dar de când ai dat poruncă să se taie pădurile, n-a mai rămas
nici un copac în picioare. Doar câţiva arbuşti pitici.
ABULIU: O, bunule sfetnic, mi-ai redat liniştea sufletească.
(Intră Strungăreaţă).
STRUNGĂREAŢĂ: Majestate, l-am adus!
ABULIU(mirat): Pe cine ai adus? Ţi-am poruncit eu să aduci pe cineva?
STRUNGĂREAŢĂ: Ai şi uitat? Pe prinţul Nordglantz.
FENOL: Unde-i?
STRUNGĂREAŢĂ: Ordonaţi sa-l introduc?
FENOL: Introdu-l odată, neghiobule!(Cere, tardiv, aprobarea împăratului)Nu-i aşa, sire?
ABULIU(înţelege altceva): Neghiob, aşa e.
STRUNGĂREAŢĂ(se înclină): Mă simt măgulit, măria ta. Dar dacă m-ai face dobitoc m-aş simţ imai
măgulit.
ABULIU: Sa-l mai măgulim, Fenol?
FENOL(concede): Sa-l.
ABULIU(ca şi cum ar acorda o decoraţie): Dobitocule!
STRUNGĂREAŢĂ(fericit): Îţi mulţumesc din toată inima, majestate! Un dobitocule rostit de gura
măriei tale îmi dă aripi, mă face să plutesc, să zbor...(Iese).
FENOL: E prost ca o cărămidă, dar e rapid: l-a şi adus!
(Intră Strungăreaţă împingându-i pe Bufon şi pe Nordglantz, legaţi).
STRUNGĂREAŢĂ(mândru): Iata-l, majestate!(Schimb de priviri între Abuliu şi Fenol).
FENOL: Ce-i cu ăştia? Ţi-am spus eu să-mi aduci doi?
STRUNGĂREAŢĂ: Dacă nu au vrut sa se despartă, ce era să le fac? I-am legat pe amândoi şi i-am
adus!
ABULIU: Dezleagă-i! Te-am trimis să-l inviţi pe prinţul Nordglantz, nu să-l faci prizonier!
(Strungăreaţă îi dezleagă).
ABULIU(în şoaptă lui Fenol): Care-i prinţul?
FENOL(masurându-i pe amândoi cu privirea, apoi în şoaptă): Părerea mea este să-l întrebăm pe el.
ABULIU: Pe cine?
FENOL: Pe prinţ.
ABULIU: Şi cine-i prinţul?
FENOL: Îl dibuiesc eu, sire.(Tare) Prinţe Nordglantz, împăratul Abuliu este onorat să te primească la
palat.
PRINŢUL: E onorat să mă primească la palat legat?
FENOL(în şoaptă): El e, că-i deştept.
BUFONUL: Dacă mă primeşte legat, înseamnă că-s bun delegat.

9
FENOL: Ba ăsta-i că-i mai deştept.
ABULIU: Şi dacă nu-i el?
FENOL: Îl mai încerc o dată.(Din nou celor doi) Prinţe Nordglantz, am aflat ca vrei să te-nsori.
PRINŢUL: Eu n-am aflat.
FENOL(lui Abuliu): Ăsta e!
BUFONUL: Să mă însor? Mai bine mor.
FENOL(lui Abuliu): Ăsta-i, precis, că e poet!
ABULIU: Nu ştiam, prinţe, că eşti poet.
BUFONUL: Nu sunt poet. Sunt critic.
PRINŢUL: Mai întâi el face critica poeziei, iar apoi eu fac poezia criticii.
FENOL: Şi cine-i mai prinţ? Criticul sau poetul?
BUFONUL: Unul e mai prinţ decât celălalt. A face critica poeziei criticii e o treabă la fel de
princiară ca şi a face poezia criticii poeziei.
ABULIU(încet): Prinţul ăsta e nebun.
FENOL(se pocneşte cu palma peste frunte): Mi-ai dat cheia, mărita ta!
ABULIU: Ce cheie?(Îşi verifică legătura de chei de la brâu).
FENOL: Cheia problemei! Acesta e nebunul prinţului!Celălalt e prinţul!
(Adresându-se bufonului)Nu-i aşa ca eşti nebun?
BUFONUL: E adevărat că sunt ne-bun dacă e adevărat că voi ceilalţi sunteţi buni.
FENOL(lui Abuliu):Ba e prinţul, că-i deştept.
ABULIU(bufonului): Nu vrei să facem un joc?
BUFONUL: De şah?
ABULIU: De cuvinte.
BUFONUL: Eu mă pot juca cu cuvintele. Un împărat, însă, nu.
FENOL: Nu e prinţul, că se exprima urât: juca cu cuvintele! Cacofonie dublă!
ABULIU(exasperat): Fenol, mă zăpăceşti!
FENOL(adresându-se prinţului): Tu, tu eşti prinţul!
PRINŢUL: Ba sunt nebun dacă mă aflu aici!
FENOL(lui Abuliu): La urma urmei, nu-i nici o dilemă; şi Hamlet era şi prinţ şi nebun.
ABULIU(enervat): Dar ăştia sînt doi !(Adresându-se celor doi hotărât)Să terminăm cu joaca! Cine-i
Prințul şi cine-i nebunul?
PRINŢUL(falsă mirare): De ce n-aţi spus de la-nceput ce doriţi?
BUFONUL(arată jocul de şah): Văd că practicaţi jocul de şah. În cazul ăsta trebuia să ştiţi că
nebunul îşi apără întotdeauna regele. Sau prinţul.
FENOL: Noi nu practicăm jocul de şah. Noi practicăm jocul de zaruri.
ABULIU: Să trecem la probleme serioase. Te-am chemat aici...
FENOL: Pe cine ?
ABULIU: Pe prinţ.
FENOL: Şi cine-i prinţul ?
ABULIU(clocoteşte): Iar începi ?(Îşi dă seama)Exact, cine-i prinţul?(Furios)Dacă nu spuneţi limpede
care din voi e prinţul, să vi se taie craca!
FENOL(suflă):Capul.
ABULIU:Craca! Vorbiţi sau vă tai craca?
PRINŢUL: Eu sunt prinţul şi el e nebunul meu.
ABULIU: E limpede.
BUFONUL: Eu sunt nebunul şi el e prinţul meu.
FENOL: Nu mai e limpede.
ABULIU(printre dinţi): De ce, Fenol?
FENOL: Fiindcă nu ştim dacă în Nordland domneşte prinţul sau nebunul. Nu l-ai auzit?
(Citează)„Eu sunt nebunul şi el e prinţul meu".
ABULIU(după o clipă de gândire): Astea sunt detalii nesemnificative. Şi dacă mă mai zăpăceşti voi
porunci să ţi se taie capul.
FENOL: Craca.
ABULIU:Capul !(Prinţului) Într-un cuvânt, vrei s-o iei în căsătorie pe fiica mea?
BUFONUL: Nu-i într-un cuvânt, e în mai multe.

10
ABULIU: Tu să taci!
PRINŢUL: Dacă tace el, tac şi eu.
ABULIU: De ce îl laşi să vorbească în numele tău?
PRINŢUL: Fiecare om are nevoie de un nebun... Tu n-ai unul?
ABULIU: Nu.
PRINŢUL: Înseamnă că e în tine.
ABULIU: Ceea ce ştiu, e că prinţesa are sigur o nebună în ea.
PRINŢUL: Atunci mă interesează.
BUFONUL: Chiar foarte mult!
ABULIU(bate din palme de cinci ori): Să vină fiica mea!(Nu intră nimeni. Mai bate o dată.Intră Vay).
VAY: Am sosit!(Recită)
Floare frumoasă,
Floare aleasă,
Când te-ntâlnesc,
Pălesc,
Mă roşesc,
Mă albesc,
Mă-nnegresc,
Mă-nverzesc...
ABULIU(îl întrerupe): Ce cauţi aici?
VAY: Ai bătut din palme cu soţ şi am soţit.
PRINŢUL: Prin urmare, ai şi tu un nebun...
ABULIU: E poet.
BUFONUL: Orice nebun e puţin poet.
VAY: Sînt nebun de dragoste! M-am îndrăgostit de Garofiţa - chiar astăzi - şi i-am dedicat o
poezie.(Continuă recitarea)Mă străduiesc, / Mă învârtesc, /Clocotesc, / Mă topesc, / Mă isprăvesc,/Te
iubesc. Dar şi pe celelalte le iubesc. Dispun de o mare disponibilitate sufletească...
FENOL(dispreţ): Dispune de disponibilitate! Sărăcie de vocabular.
VAY: Sărăcia de vocabular ascunde o bogăţie de sentimente.
FENOL: Cheam-o pe Astenilia!
VAY: Astenilia!
FENOL: Nu aşa! Du-te prin palat, prin grădină, caut-o şi cheam-o aici!
VAY(se-ndreaptă spre ieşire strigând duios): Garofiţa! Garofiţa!(Iese).
PRINŢUL: Iubeşte sincer.
ABULIU: Pe toate le iubeşte sincer.
BUFONUL: Nu iubim sincer decât de cel mult două sute paisprezece ori în viaţă. Restul e
amăgire...(Abuliu bate din palme de cinci ori. Intră, în sfârşit, Astenilia).
ASTENILIA(îi măsoară îndelung pe cei doi străini): Ce animale sunt astea?
PRINŢUL: Animale de rasă pe care tatăl tău vrea să le transforme în animale de jug.
ASTENILIA: Ăsta bate câmpii.
BUFONUL: Bate câmpii ca să priceapă iapa.
ASTENILIA: Eu sunt iapa?
BUFONUL: Doar n-ai vrea să spui că eşti câmpii.
ASTENILIA: Aha!
(Din câteva mişcări precise şi spectaculoase, însoţite de strigăte de luptă, îl expediază pe Bufon la
pamânt)
PRINŢUL(admirativ): Nărăvaşă!...
ASTENILIA: Cine a grăit?
PRINŢUL: Eu.
ASTENILIA: Ai o mutră care cere palme.
PRINŢUL: Vino să ţi le iei.(Astenilia scoate din nou un strigăt de luptă şi se repede asupra
Prinţului, dar acesta, mai abil şi mai tehnic, o azvârle la pamânt).
ASTENILIA(ridicându-se): Tată, porunceşte să i se taie capul!
ABULIU: De ce? Doar te-a doborât cu mâinile!
ASTENILIA: Atunci, mâinile!

11
BUFONUL: Dacă i se taie lui mâinile, să i se taie şi ei.
ABULIU: De ce?
BUFONUL: Din acelaşi motiv.
FENOL: Nebun, dar logic.
ABULIU(solemn): Astenilia, acesta este prinţul Nordglantz pe care-l vei lua de bărbat.
ASTENILIA: Trebuie să fiu nebună!
ABULIU: Eşti
ASTENILIA: Mai bine îl omor!
PRINŢUL: Încearcă!(Ia poziţia de apărare).
ASTENILIA(îl măsoară cu atenţie): Eşti scârbos!
PRINŢUL: Şi tu.
BUFONUL: Se potrivesc!
ASTENILIA: Ai nasul strâmb!
BUFONUL: Nasul lui îl îndrepţi cu un pumn, dar mintea ei cu ce-o îndrepţi?
ASTENILIA: Vrei să te mai buşesc o dată?
BUFONUL: Încearcă!(Ia poziţia de apărare imitându-l pe prinţ. Astenilia îl doboară din câteva
mişcări)Ai reuşit.
ABULIU: Te măriţi cu Nordglantz.
ASTENILIA: Mai bine mă fac zâna pădurii.
ABULIU: Degeaba ! Nu mai sunt copaci.
ASTENILIA: Da? Atunci mă fac zâna lunii.
ABULIU(către Fenol): Asta ce va să zică?
FENOL: Habar n-am. În lună oricum nu poate să plece. Până s-or inventa rachetele...
BUFONUL: Se face somnambulă şi umblă pe lună plină.(Arată cum).
ASTENILIA: Mai vrei o dată?...
BUFONUL(se retrage): Nu, mulţumesc.
ABULIU: Bine, fă-te zâna lunii, fii somnambulă, dar mărită-te cu prinţul.
ASTENILIA: Nici nu ma gândesc!
ABULIU: Nici nu-ţi stă în obicei.
ASTENILIA(prinţului): Cară-te acasă!
PRINŢUL: Numai cu tine.
ASTENILIA: Te urăsc!
PRINŢUL(cu duioşie): Şi eu!
FENOL: Un motiv în plus să vă luaţi. N-o să ajungeţi să va urâţi mai târziu.
ABULIU(rezolut): Ai să te măriţi cu prinţul!
ASTENILIA(bate cu piciorul în pamânt): Nu! Nu şi nu! Mai bine mă mărit cu ăstălalt.
BUFONUL(înspăimântat de perspectivă): De ce să te măriţi tocmai cu mine?
ASTENILIA: Fiindcă pe tine pot să te buşesc de câte ori vreau.
BUFONUL: Asta s-o crezi tu!
ASTENILIA(ameninţător): Binee!(Se repede asupra lui,dar este doborâtă)Parcă nu ştiai să lupţi...
BUFONUL(hotărât): Nu aveam un scop. Acum am!
ABULIU(autoritar): Astenilia, îţi poruncesc să te măriţi cu prinţul!
ASTENILIA: Îmi promite că n-o să mă sărute niciodată?
PRINŢUL: Promit, căci sunt nobil. Dar nu mă ţin niciodată de promisiuni. Vorba galilor: Promettre
c'est noble, tenir c'est idiot .
ABULIU(către Fenol): Ce-a spus?
FENOL: Nu ştiu. Să luăm nişte lecţii de gală.
BUFONUL: Lecţiile de gală se iau în ţinută de gală.
FENOL: Dacă ştii aşa bine gala, tradu ce-a spus.
BUFONUL: Să promiţi e nobil, să te ţii de promisiune...
FENOL:Idiot ştiu şi eu ce-nseamnă, mersi.
ASTENILIA: M-am săturat de voi! Plec!
ABULIU: Cu prinţul!
ASTENILIA: N-ai auzit ca vrea sa mă sărute?
PRINŢUL: Nu vreau să te sărut, dar nici nu vreau sa nu te sărut.

12
ASTENILIA: Decât să mă sărut cu un bărbat, mai bine iau otravă.
ABULIU(îngrijorat, lui Fenol): De unde ia otravă?
FENOL(râde): De unde sa ia, sire, că am consumat-o pe toată anul trecut ca să stârpim şobolanii?!
BUFONUL: Degeaba! Nu i-aţi stârpit. S-au refugiat cu toţii în ţara noastră
(Se deschide uşa, intră Vay).
VAY: Garofiiţa, eşti aiiici?
ASTENILIA: Poftim! Să-l ia de nevastă pe Vay.
VAY: Garofiţa?(Fericit)Mă duc să-i duc vestea cea mare!
FENOL(vigilent): „Mă duc să-i duc..."(Dispreţ) Şi se mai autointitulează poet!
VAY(trist): Dar Garofiţa e măritată, vai!(Iese).
PRINŢUL: Prinţesă, te iubesc. Sunt gata să fac orice pentru tine.
ASTENILIA: Orice?
PRINŢUL: Da!
BUFONUL: Atenţie, nu te hazarda!
ASTENILIA: Atunci du-te acasă şi mută-ţi gândul.
PRINŢUL: Asta nu!
ASTENILIA: Vezi că nu te ţii de cuvânt? Ai spus că faci orice pentru mine.
PRINŢUL: Dar te iubesc, prinţesă.
ASTENILIA: Dacă mă iubeşti cu adevărat, înseamnă că vrei să mă ştii fericită.
PRINŢUL(cu entuziasm): Da!
BUFONUL: Atenţie, nu te hazarda!
ASTENILIA: Iar eu voi fi fericită dacă voi fi lăsată în pace. Nu vreau să mă mărit! Vreau să fiu liberă!
Fericirea înseamnă libertate.
PRINŢUL: Prinţesă, alături de mine vei fi liberă...
ASTENILIA(continuă parodic): ...ca pasărea cerului.
PRINŢUL: Da!
BUFONUL: Atenţie, nu te hazarda!
ASTENILIA: Ca pasărea cerului închisă într-o colivie de aur.
PRINŢUL: Te voi înconjura numai cu dragostea mea!
BUFONUL: Atenţie, nu te hazarda!
ASTENILIA: Chiar dragostea ta va fi colivia de aur. Dacă această dragoste există.
PRINŢUL: Există cu asupra de măsură. Crede-mă.
BUFONUL: Crede-l. E îndrăgostit cu adevărat. Niciodată n-a spus atâtea prostii...
ASTENILIA: Dar eu nu te iubesc. Şi nu vreau să mă mărit cu tine.
BUFONUL: Dacă nu vrea, nu te hazarda!
ASTENILIA: Dacă o să mă mărit, am să mă mărit cu un batrân.
ABULIU: Alta acum!
FENOL: De ce, Astenilia?
ASTENILIA: Ca să fiu o văduvă tânără.
ABULIU(bate cu sceptrul în masă, facând să sară piesele de şah): Am hotarât! Vom pregăti nunta!
ASTENILIA: Ba înmormântarea!(Iese, nu înainte de a-l pocni zdravăn pe prinţ în fluierul piciorului).
PRINŢUL(sărind într-un picior şi strâmbându-se de durere): Opriţi-o! Să nu se omoare!
ABULIU: Nici o grijă! Se gândea la înmormântarea mea. Ne pare rău, prinţe, de comportarea fiicei
noastre...
FENOL(precizare): Împăratul a folosit pluralul majestăţii. Să nu-ţi treacă prin minte cine ştie ce...
PRINŢUL: Îmi place prinţesa la nebunie!
BUFONUL: Iar mie îmi place nebunia la prinţesă.
PRINŢUL: O voi lua de nevastă cu orice preţ! Chiar cu preţul vieţii!
BUFONUL: Al vieţii ei!
PRINŢUL: O iubesc. Când ma gândesc la ea, simt o durere în suflet...
BUFONUL: Şi în picior...
PRINŢUL: Mă voi întoarce să facem nunta. Sper să vă găsesc sănătoşi.
BUFONUL: Sănătoşi, dar în viaţă.
ABULIU: Mergi cu bine.
BUFONUL: Şi cu mine.(Ies amândoi).

13
ABULIU: Îmi place prinţul. Nu s-a speriat de nebunia Asteniliei. O iubeşte sincer pe fiica noastră.
FENOL: Sire, te rog să nu mai foloseşti pluralul majestăţii, că mă trec fiori reci pe şira spinării.
ABULIU(frecându-şi mâinile): Gata! O să fie nuntă şi toată lumea o să se bucure!
FENOL(sceptic): Aş! Prinţesa n-o să-l vrea, iar prinţul o să se-ntoarcă acasă cu coada între
picioare... Aşa că propun să pregătim de pe acum un mic război.
ABULIU: Nu avem nici un pretext. Prinţul vrea să se însoare cu Astenilia.
FENOL: Dar nu vrea ea să se mărite cu el.
ABULIU: Şi?
FENOL: Şi dacă îl refuză, înseamnă că e nedemn de mâna ei.
ABULIU: Şi?
FENOL: Şi-i declarăm război.
ABULIU: Dar nu e logic. Doar noi l-am adus aici. Cu forţa.
FENOL: Un împărat nu domneşte cu logica. Logica e materie de învăţământ nu de guvernământ.
ABULIU: Bine, desfiinţăm şi logica. Mă duc să mă odihnesc puţin. Am avut o zi foarte grea... Dar,
înainte, voi bea un rachiu din acela uşor de rododendron...(Ezită)Sau de filodendron…
(Iese în spatele „bibliotecii").
FENOL: Bietul Abuliu, s-a ramolit de tot, nici nu ştie ce bea! E rachiu uşor de hidrogen...(Ezită)
Sau de heliu…(Iese. Intră Astenilia şi doamnele de onoare).
ASTENILIA: Tata vrea să mă mărite .
VIRGULINA: Cu cine ?
PEPA: Cu prinţul Nordglantz.
ASTENILIA: Nu vreau să mă mărit! Sa facem ceva, să găsim ceva! Trebuie sa scap!
SPONGINA: Eu zic să te ascunzi.
ASTENILIA: Unde?
SPONGINA: Într-o peşteră sau într-o văgăună...
ASTENILIA: Ca să mă mănânce fiarele sălbatice?!
LlTRUŢA: Fugi, Astenilia! Fugi în lume! Aşa am făcut şi eu când au vrut să mă mărite cu sila.
VIRGULINA: Şi?
LlTRUŢA: Şi m-au găsit.
MACSENIA: Unde să fugă? Unde să se ascundă? Ce, e un şoricel? O găsesc oamenii lui Strungăreaţă
şi-n gaură de şarpe. Mai bine te prefaci bolnavă...
ASTENILIA: Dar până la urmă trebuie sa mă-nsănătoşesc.
MACSENIA: Poate ca până atunci îi trece prinţului cheful să se-nsoare.
ASTENILIA: Dar nu-i trece tatei.
LlTRUŢA: Ai putea să te prefaci moartă. Bei o licoare, specială, cum am văzut eu într-o piesă în
care fata bea licoarea şi murea, dar nu era moartă, şi după aia se trezea, dar băiatul se
omorâse deja, aşa că s-a trezit prea târziu, şi pe urmă se omoară de-a binelea.
PEPA(veselă): Am văzut şi eu piesa!
ASTENILIA: Şi daca mor de-a binelea?
LlTRUŢA: Păi nu, că nu mori de-a binelea. Numai pari moartă. Şi dacă tot ziceai că nu te măriţi nici
moartă, nu te mai măriţi.
ASTENILIA: Numai când mă gândesc, mă apucă frica! Ia mai terminaţi cu piesele voastre!
VIRGULINA: Te încui în turnul palatului şi nu mai ieşi de acolo.
ASTENILIA: Cât timp să nu ies?
VIRGULINA: Tot timpul!
SPONGINA: Mai bine-i spui lui Abuliu de la obraz că nu vrei să te măriţi!
ASTENIUA: I-am spus.
SPONGINA: Şi?
ASTENILIA: Nu are obraz!
SPONGINA: Îi spui prinţului.
ASTENILIA: Degeaba.
SPONGINA: Îl faci să te urască.
ASTENILIA: L-am făcut să mă urască, iar el a început să mă iubească.
PEPA: Păi dacă te iubeşte, mărită-te cu el!
ASTENILIA: Eu ce vă explic vouă de atîta amar de vreme? Că nu vreau să mă mărit!

14
PEPA(dezamăgită): Nu vrei?!(Din nou jovială) În cazul ăsta, părerea mea este să nu te măriţi!
MACSENIA: Mergem toate la împărat şi-l rugăm să nu te mărite.
ASTENILIA: L-am rugat eu şi nu l-am înduplecat. O să se lase înduplecat de voi?
MACSENIA: Atunci îl ameninţăm cu demisia.
ASTENILIA: Nu mai poate el de demisia voastră!... O să vă dea afară cu un picior în fund.
(Se deschide uşa, apare Vay)
VAY: O, Garofiţa, am mai scris două versuri. Mă tăvălesc / Ameţesc!
TOATE(fără Astenilia): Ce frumos!
VAY: Garofiţa! Vino!(Toate se îndreaptă spre uşă ca hipnotizate. Vay o ia la fugă. Iese).
ASTENILIA(străluminată): Am găsit! Ştiu, ştiu ce am de făcut!
PEPA: Ce?
ASTENILIA: Mă mărit cu Vay!
TOATE(speriate): Cuuum?
ASTENILIA: Nu mă mărit, dar le spun că mă mărit. Doar n-o să iau în serios un poet caraghios!
PEPA: Vay caraghios? E un poet remarcabil!
MACSENIA: Şi sensibil!
LITRUŢA: Şi fin!
VIRGULINA: Ce versuri frumoase!
SPONGINA: Un geniu, ce mai!
VIRGULINA: Ce versuri frumoase!
PEPA: O!
VIRGULINA: Ce versuri frumoase!
SPONGINA: Mai taci odată, Virgulina !(Imită)„Ce versuri frumoase! Ce versuri frumoase!”
Nu are Vay nevoie de laudele tale!
VIRGULINA(mirată): Dar eu lăudam versurile Asteniliei.(Recită)
„Doar n-o să iau în serios / Un poet caraghios”.
ASTENILIA: Dacă va afla prinţul că mă mărit cu Vay, o să mă lase în pace.
MACSENIA(îngrijorată): Eşti sigură că nu te măriţi cu Vay?
ASTENILIA: Tare eşti proastă, Garofiţo!
SPONGINA: Eu sunt Garofiţa!
LITRUŢA: Ba eu!
PEPA: Ba eu!
VIRGULINA(nostalgică): Şi eu am fost Garofiţa...(Strungăreaţă bagă capul pe uşă).
STRUNGĂREAŢĂ: E voie, măria ta?
ASTENILIA: E voie, dar nu-i nevoie. Intră, totuşi, Strungăreaţă!(Intră Strungăreaţă, urmat de cei doi
ostaşi care fuseseră lipiţi cap în cap. Unul duce o colivie cu o pasăre, celalalt o cutie de sticlă cu un
trandafir).
STRUNGĂREAŢĂ: Prinţesă, am nişte daruri minunate pentru tine.
ASTENILIA: Tu?
STRUNGĂREAŢĂ: Nu eu, măria ta. Eu nu fac daruri nici maică-mii. Prinţul Nordglantz este acela
care-ţi trimite aceste daruri încântătoare.
(Ostaşul care poartă cutia de sticlă cu trandafirul face trei paşi înainte)
OSTAŞUL 1: Un trandafir fermecat. Cine îl miroase uită de toate grijile şi necazurile.
(Întinde cutia spre Astenilia).
ASTENILIA: E lucrat destul de bine. Seamănă cu un trandafir adevărat.
SPONGINA: Seamănă leit! Aproape că nu poţi să-l deosebeşti.
OSTAŞUL I: Cer iertare, doamnelor, dar este chiar un trandafir adevărat.
ASTENILIA(dezamăgită): Cum? Nu-i lucrat de mână?
STRUNGĂREAŢĂ: E un produs al naturii, măria ta. Tufa din care l-a cules prinţul înfloreşte doar o
dată la cinci ani.
ASTENILIA(miroase trandafirul): E chiar adevărat... Ce păcat! Tare m-ar fi încântat de mână să fi
fost lucrat...
VIRGULINA: Ce versuri frumoase!
MACSENIA: E un trandafir foarte frumos! N-am văzut niciodată unul asemănător.
STRUNGĂREAŢĂ: Nici nu există unul asemănător!

15
ASTENILIA: N-am nevoie! Duceţi-i-l înapoi prinţului!
STRUNGĂREAŢĂ: Mai avem un dar.
(Face semn celuilalt ostaş să se apropie. Acesta se apropie cu colivia).
STRUNGĂREAȚĂ: E o pasăre care cântă atât de frumos, cum nu există alta!...
ASTENILIA: Pune-o să cânte!
STRUNGĂREAȚĂ: Cântă când vrea ea.
ASTENILIA: Cum? N-o poţi pune să cânte când vrei? Mama avea o „cutiuță muzicală” care cânta
când voiai.
MACSENIA(plânge): Biata împărăteasă! Ce frumos cânta!
ASTENILIA: Mama ?
MACSENIA: Nu ea, cutiuţa.
ASTENILIA(grimasă): Spuneţi-i prințului să nu-mi mai trimită daruri, căci mă mărit cu poetul Vay.
ASTENILIA: Trimite-l pe poetul Vay!
STRUNGĂREAŢĂ(mirat): La prinţ?
ASTENILIA: Aicişa, nătărăule!
STRUNGĂREAŢĂ(topit de plăcere): Ce frumos sună în guriţa ta „nătărăule”. Mai spune-mi o dată,te
rog să-mi mai spui!
ASTENILIA: Afară, nătărăule!(Strungăreaţă iese, în culmea fericirii)Doamnelor, acum, că am scăpat
deprinţ, putem să ne plictisim în continuare liniştite. Hai, plictisiţi-vă!(Intră Vay).
VAY: M-ai chemat, Garofiţa mea scumpă?(Priveşte în jur cautând-o pe Garofiţa.)
ASTENILIA: Vay, fii atent. Ca să scap de măritiş, am hotărât să mă mărit cu tine.
VAY(perplex): Ca să scape de măritiș,a hotărât să se mărite cu mine... O, Garofiţa!
ASTENILIA:Eu mă mărit cu tine, nu Garofiţa!
VAY(caută să înţeleagă): Ca să scapi de măritiş... Da!
ASTENILIA: Da!
VAY: Mă căsătoresc ! / Plesnesc... Garofiţa mea!
ASTENILIA: Mie să nu-mi spui Garofiţa, că plesneşti!
VAY: Îmi dai voie să te sărut în văzul lumii?
(Se apropie cu buzele întinse de Astenilia. Din câteva mişcări, fata îl aruncă la pamânt).
ASTENILIA: Asta o să ţi se-ntâmple dacă o să vrei să mă săruţi.(Intră Abuliu).
ABULIU(în glumă, fireşte): Faceţi un complot, ai?
VIRGULINA: Eu nu ştiu să fac complot. Eu ştiu să fac numai compot .
ABULIU: Nu-mi vorbi de compot, că mi se pune dop .
ASTENILIA: Tată, m-am sfătuit cu doamnele mele de onoare şi iată ce-am hotărât.
ABULIU: De hotărât, hotărăsc eu. Tu faci doar propuneri.
ASTENILIA: Propun să mă mărit.
ABULIU: Prin urmare, propui să te supui hotărârii mele.
ASTENILIA: Dar nu mă mărit cu prinţul Nordglantz, ci cu poetul Vay.
ABULIU(urlă): Ceee?!? Cum o să se mărite o prinţesă cu un poet? Ar fi o căsătorie morganatică!
Niciodată!
VIRGULINA(uluită): Ce-i aia căsătorie morganatică?
PEPA(explică): E ca şi cum Vay s-ar însura cu fata morgana.
ABULIU(furios): Mă(dispreţ)poetule! Îndrăzneşti să te însori cu fata mea?
VAY(speriat): Nu, majestate! Cum o să mă-nsor eu cu fata ta?
ABULIU(imită): „Fata ta”! Neisprăvitule!
VAY(ofensat): Neisprăvit, majestate?
ABULIU: Ai scris şi tu o poezie şi nici pe aia n-ai isprăvit-o!
VAY: Majestate, eu am inventat poemul continuu. Îi adaug zilnic două-trei versuri, îmbogăţindu-l în
permanenţă.
ABULIU: Du-te şi continuă-ţi poemul! Îmbogăţeşte-l cât vrei, dar să nu mai cutezi să ridici ochii la
fiica noastră, că unde-ţi stă poezia, îţi va sta şi capul! Fenol, unde eşti? Am zis „fiica noastră”.
(Pentru sine)A scăpat prilejul sa-l apuce spaima...(Lui Vay) Mai eşti aici?
VAY(în versuri): Mă cărăbănesc / Şi mă căiesc.
ABULIU: Măcăieşte afară!(Vay iese)Astenilia, să nu mai aflu că te ţii de prostii! Pregăteşte-te
pentru când va veni prinţul Nordglantz...

16
ASTENILIA(pentru sine şi, eventual, pentru doamnele de onoare): S-o crezi tu că va veni!
(Iese, urmată de doamnele de onoare).
ABULIU(singur şi abătut): Greu e să fii împărat!(Bate o dată din palme. Intră Fenol)
Ai tras cu urechea la uşă?
FENOL: Bineînţeles. E datoria marelui sfetnic să ştie totul.
ABULIU: Am folosit din nou pluralul majestăţii vorbind de fiica noastră.
FENOL: Ar fi cazul să mai exersezi şi singularul.
ABULIU: Jucăm un şah?
FENOL: Cu plăcere. Am nişte zaruri noi.
(Le scoate din buzunar. Încep să joace zaruri. Aruncă Abuliu).
ABULIU: Şase-şase! Ura! Îmi datorezi cinci galbeni!
FENOL: Stai puţin!(Aruncă şi el zarurile)Şase-şase!
ABULIU(disperat): Omul ăsta o să mă bage-n mormânt!(Se aude, cântată, de prinţesă, cu
acompaniament de pian, melodia „Augustine, ce-ai făcut?/ Ai pierdut tot ce-ai avut!").
FENOL: Ce frumos cântă fiica noastră!
ABULIU(tresare): Ce-ai spus?! Repetă!
FENOL(îşi dă seama şi repară): Ce frumos cântă Astenilia ! …
ABULIU(febril): Nu, nu, spune cum ai zis prima oară!
FENOL: Ce frumos cântă Astenilia!
ABULIU(cădere): Înseamnă că am început să am halucinaţii... O fi din cauza bătrâneţii?
FENOL: A, nu, din cauza plictiselii... Aşa se-ntâmplă şi-n deşert... Nimic în jur, numai nisip, nisip,
nisip, şi, deodată, de atâta plictiseală, vezi fata morgana.
ABULIU: Apropo. Fata noastră vrea să facă o căsătorie morganatică.
FENOL: Fata noastră?
ABULIU(pentru sine): Iar am halucinaţii...(Tare)Vrea să se mărite cu poetul Vay...
FENOL: Cu Vay?!?
ABULIU: Parcă spuneai că ai tras cu urechea la uşă...
FENOL: Am tras, majestate, dar degeaba. Nu prea mai aud.
(Se deschide uşa; intră STRUNGĂREAȚĂ).
STRUNGĂREAȚĂ : Măria ta, au venit doi străini care vor să vorbească cu măria ta.
PRINŢUL: Măria ta, am auzit că ai o fată de măritat.
ABULIU: Nu mai e de măritat. E măritată, de.
PRINŢUL (amărât, bufonului): Aşadar, Strungăreață nu a mintit .
BUFONUL(încet, prinţului): Prinţesa n-a meritat dragostea ta înflăcărată!
PRINŢUL: Voi sta în preajma ei!(Tare)Aşa stând lucrurile, măria ta, n-ai ceva de lucru la palat?
ABULIU(se întoarce către Fenol): Avem?(Fenol îi şopteşte ceva la ureche. Abuliu spune tare)
Avem nevoie de porcari.
PRINŢUL(încet, către bufon): Asta e bine?
BUFONUL(încet): E mai rău decât căsătoria cu prinţesa.(După o clipă)Sau mai bine.
FENOL(văzând nedumerirea străinilor): E vorba de păzit porcii. Că sînt mulţi.
PRINŢUL(tare): Primim.
BUFONUL(tare): Cât?
ABULIU: Ce cât?
BUFONUL: Cât primim?
ABULIU: O sută de porci.
BUFONUL: Câţi porci atâţia galbeni?
ABULIU: De ce sunteţi lacomi? Vă angajăm ca porcari nu ca porci.
PRINŢUL: Măria ta, nu te potrivi tovarăşului meu. E prost... crescut.
FENOL(bate din palme; intră cei doi ostaşi): Duceţi-i pe aceşti porcari la locul lor.
STRUNGĂREAȚĂ : Unde-i locul lor?
FENOL: Locul porcarilor e la porci, aşa cum locul văcarilor e la vaci, locul oierilor la oi, locul
gâscarilor la gâşte...
BUFONUL(adaugă): Şi locul găinarilor...
FENOL(taie): Nu avem loc de găinari.
BUFONUL(cu candoare): Nu aveţi loc de atâţia găinari?(Cei doi ies însoţiţi de ostaşi).

17
FENOL(filosofic): Mare porcărie!
ABULIU: Ce?
FENOL: Viaţa asta!
ABULIU: Oare când se-ntoarce prinţul? Să mai simţim şi noi că trăim...
PARTEA A II-A
Curtea din dos a palatului. Se vede căsuţa în care locuiesc porcarii şi se ghiceşte, undeva
pe aproape, după grohăielile care se aud, cocina porcilor. Prinţul şi Bufonul, în faţa căsuţei,meşteresc.
BUFONUL: Hai, prinţule, acasă! Astenilia nu-i demnă de dragostea ta. De câte ori ţi-am spus: atenţie,
nu te hazarda!
PRINŢUL: Vreau să fiu în preajma sa!
BUFONUL: Vrei să fii în preajma sa, dar eşti în preajma porcilor... Şi mi-e o foame de mi se
năzăresc numai porci sub formă de friptură. Hop! Iată şi fripturile! Sau iar mi se năzare?...
(Vine Steluţa cu mâncarea).
STELUŢA: Porcarilor, bucătarul vă trimite friptură de porc în speranţa că vi s-a făcut lehamite de
porci şi o să refuzaţi.
PRINŢUL: Şi dacă refuzăm?
STELUŢA: Nu vă mai trimite nimic. Nu-i place să fie refuzat.
BUFONUL: Iar mie nu-mi place să refuz. Dă-ne bucatele şi taci! Când mănânc şi când dorm, vreau
linişte.
STELUŢA: Dar mie nu-mi place să tac.(Le dă mâncarea).
PRINŢUL: Dacă nu-ţi place să taci, vorbeşte!
STELUŢA: Ce?
PRINŢUL: Orice... în legătură cu prinţesa Astenilia.
STELUŢA(fericită, se aşează lângă cei doi care, în timp ce ea vorbeşte, mănâncă):
Prinţesa noastră se plictiseşte îngrozitor! Au vrut s-o mărite cu un prinţ din nord, sau din sud, un tînăr
atât de frumos, cum nu mai există pe lume!
PRINŢUL: L-ai văzut tu?
STELUŢA(minte de stinge): Cu ochii mei! A venit la palat călare pe un cal alb, înaripat, cu o suită de
o mie de tineri chipeşi... Şi avea cu el pe unul care se prefăcea nebun, dar era mai deştept decât toţi...
BUFONUL: Mulţumesc.
STELUŢA: Poftim?
BUFONUL: Uitasem să-ţi mulţumesc pentru bucate.
STELUŢA: Şi prinţul acela străin s-a îndrăgostit de printesa noastră atât de tare, că a vrut să moară
pentru ea...
PRINŢUL: Se exagerează...
STELUŢA: El i-a trimis prinţesei nişte daruri nemaipomenite: un trandafir vrăjit, care a umplut
împărăţia de un miros îmbătător şi i-a făcut pe oameni mai veseli şi mai fericiţi, şi o pasăre care cânta
de dimineaţa până seara şi de seara până dimineaţa atât de duios, că toţi oamenii din împărăţie s-au
întristat şi au plâns...
BUFONUL: Şi-atunci cum erau oamenii? Veseli sau trişti?
STELUŢA: Şi veseli şi trişti.
BUFONUL: Concomitent?
STELUŢA: Nu înţeleg.
BUFONUL: Erau şi veseli şi trişti în acelaşi timp?
STELUŢA: Bineînţeles! Fiindcă amândouă darurile erau fermecate. Dar prinţesa n-a vrut să se mărite
cu prinţul, fiindcă el a încercat s-o sărute. Şi i-a spus prinţului că ea se mărită cu poetul Vay cel
neisprăvit, căci scrie o poezie care nu se termină niciodată, iar prinţul a plecat cu inima
zdrobită şi s-a tot dus în lume, şi s-a pierdut, şi nimic nu se mai ştie de soarta lui...
BUFONUL: Dar celălalt?
STELUŢA: Care celălalt?
BUFONUL: Cel care se prefăcea deştept dar era mai nebun decât toţi.
STELUŢA: Nu! Se prefăcea nebun, dar era mai deştept decât toţi... Acela şi-a urmat prinţul în
pribegie şi s-a pierdut odată cu el.
BUFONUL: Păcat! Individul îmi devenise simpatic!
STELUŢA: Iar prinţesa noastră se plictiseşte de moarte, împăratul bea din ce în mai des rachiu

18
de filo... de filo...
BUFONUL: De filosof.
STELUŢA: Nu.
BUFONUL: De filoxeră.
STELUŢA: Nu. Şi prinţesa a devenit tăcută...
BUFONUL: Tu nu-i semeni deloc!
STELUŢA: Deloc! Şi nu le mai bate pe doamnele de onoare şi vrea să se răzbune. Dar nu ştie pe
cine...
PRINŢUL: Nu e fericită cu soţul ei?
STELUŢA: Care soţ?
PRINŢUL: Poetul Vay.
STELUŢA(râde): Dar nici nu s-a măritat cu el! Asta a fost o minciună, ca să-l alunge pe prinţ...
PRINŢUL(sare în picioare): Cum?!? O minciună?
STELUŢA: Bineînţeles! Voi nu ştiţi, porcarilor, că în lumea împăraţilor şi a prinţilor minciuna este la
loc de cinste? Marele sfetnic îl minte pe împărat, împăratul îi minte pe supuşi, prinţesa le
minte pe doamnele de onoare...
PRINŢUL: Dar prinţul pe cine a minţit?
STELUŢA(indignată de ipoteză): Prinţul n-a minţit! Prinţul o iubea pe prinţesă din adâncul sufletului!
PRINŢUL: Tu de ce minţi?
BUFONUL: Mie îmi place foarte mult cum povesteşte. O poveste fără minciuni n-are nici un haz. Ca
şi o minciună fără poveşti. Cum te cheamă, frumoaso?
STELUŢA: Steluţa. Dar la curte mă alintă Stela. Pe voi cum vă cheamă?
BUFONUL: Pe mine Decâttoţi.
PRINŢUL: Pe mine Satotdus.
STELUŢA: Ce nume ciudate!
BUFONUL: Astea-s nume de alint. De fapt, mă cheamă Maideştepdecâttoţişitoate, iar pe el sa tot dus
în lume şi sa-pierdut.
PRINŢUL: Dar tu ce crezi, Steluţa, de ce nu-l iubeşte prinţesa pe prinţ?
STELUŢA: Fiindcă e bărbat.
BUFONUL: Stăpâna ta nu-i sucită. E răs-sucită.
STELUŢA: Vai de capul ei! Părinţii au vrut-o băiat, ca să moştenească tronul împărăţiei. Aşa se
întâmplă întotdeauna: când vrei să fie băiat, e fată, când vrei să fie fată, e băiat, când nu vrei
nici una nici alta, ies gemeni, între doi şi cinci. Şi când s-a născut fată, au fost atât de
supăraţi! Împăratul a dezlănţuit, de furie, trei războaie şi cincizeci de execuţii publice. Iar pe
prinţesă o tundeau scurt, o îmbrăcau cu haine băieţeşti, au învăţat-o numai îndeletniciri
bărbăteşti: scrimă, karate, diplomaţie, sudură...
PRINŢUL(ochi mari): Sudură?!?
STELUŢA: Da, sudură. Că şi unitatea familiei se cam dezlipise... Şi când era prinţesa mică, îi spuneau
Asteniliu, ca unui adevărat fiu de împărat. În felul ăsta, prinţesa s-a scrântit la cap. Ca să înţelegeţi
mai bine, a suferit un proces de automistificare.
PRINŢUL: Steluţa, noi suntem oameni simpli, nişte bieţi porcari fără ştiinţă de carte şi fără prea multă
minte. N-ai vrea să ne lămureşti?
STELUŢA: Prinţesei nu-i place nimic din ceea ce-i adevărat... Nu-i plac păsările adevărate, florile
adevărate, copacii adevăraţi, dragostea adevărată... Dacă prinţul i-ar fi trimis în dar un
trandafir lucrat de mână şi o pasăre meşterită de el, care să cânte de câte ori doreşte, ar fi
primit darurile. Dacă prinţul n-ar fi iubit-o de-adevăratelea, ea l-ar fi iubit...
PRINŢUL: L-ar fi iubit de-adevăratelea?
STELUŢA: Asta cine poate şti?! În dragoste nu ştii niciodată ce-i de-adevăratelea şi ce nu...
PRINŢUL: Atunci tu de unde ştii că prinţul a iubit-o de-adevăratelea?
STELUŢA: Prinţul acela nu ştia să mintă... Dacă te uitai în ochii lui vedeai că e îndrăgostit.
PRINŢUL: Te-ai uitat tu în ochii lui?
STELUŢA: Da.
PRINŢUL: Minţi!
STELUŢA(vinovată): Da, mint. Dacă m-am născut şi am crescut la palat...

19
Dar să ştii că eu nu spun minciuni mari ca ăilalţi. Eu ştiu – chiar dacă nu l-am văzut pe prinţ - că el a
iubit-o pe prinţesă.
BUFONUL: Să nu mai spui niciodată nimănui ceea ce ştii.
STELUŢA: De ce?
BUFONUL: Că se răspândeşte.
STELUŢA: Dar voi ce meşteriţi aici?
PRINŢUL: O oală fermecată.(O pune pe foc şi clopoţeii cântă „Augustine"...).
STELUŢA: Minunat !(Miroase) O, ce de mirosuri: varză, fasole, conopidă, cartofi prăjiţi, peşte!
PRINŢUL: Acum tu ai aflat ce se găteşte în toate casele din împărăţie...
BUFONUL: Să nu spui nimănui ce-ai văzut.
STELUŢA: Să mi se taie limba dacă scot vreun cuvânt!
PRINŢUL: Ei, nu chiar aşa, că doar nu-i secret militar. Totul e să taci.
STELUŢA: Eu tac numai dacă mi se taie limba.
BUFONUL: Ia să-ţi văd limba!(Steluţa îşi arată limba)Da. E limpede. Are o groază de cuvinte pe
limbă. Cum naiba să şi le ţină?(Vrea s-o sărute. Steluţa îl doboară cu o figură de karate)Ce-i asta?
STELUŢA: Prinţesa m-a învăţat cum să mă feresc de sărutări. Dar mie îmi place să fiu sărutată!
(Apare Vay, se îndreaptă spre Steluţa).
VAY: O, Garofiţa!(Recită)„Te urmăresc, / Te ciupesc, / Te tăvălesc...”
STELUŢA(fuge din calea lui): Vezi să nu te tăvălesc eu!
BUFONUL: Te cheamă Garofiţa?
STELUŢA: E nebun! Mă confundă!
VAY: Nu! Tu eşti Garofiţa! Vino, Garofiţa:(Recită)„Te fugăresc, / Te găsesc, / Şi te răpesc!”
BUFONUL: M-ai găsit!(Îi sare lui Vay în braţe)Răpeşte-mă pe mine! M-am săturat de porcii ăştia! Eu
sunt Garofiţa!
VAY(mirat): Dar tu eşti bărbat!
BUFONUL: Spune-mi Garofel! Şi răpeşte-mă.
VAY: E o idee! Mă convertesc / Mă călugăresc / Şi te răpesc!”
STELUŢA: Vine împăratul !(Fuge).
VAY(îi dă drumul Bufonului din braţe): Mă mai gândesc.(Şi fuge.).
BUFONUL: Puteam să jur că poetul ăsta nu-i în stare sa gândească!
PRINŢUL: Era un vers. Nu tot ceea ce e în versuri e şi în viaţă.(Îşi fac apariţia Abuliu şi Fenol).
ABULIU: De ce mă tot aduci în curtea din dos a palatului?
FENOL: Dacă vom cunoaşte curtea din dos, vom aprecia şi mai mult curtea din faţă.
ABULIU(arată spre Prinţ şi Bufon): Dar ăştia doi cine sunt?
FENOL: Porcarii noştri, sire.
ABULIU: Dacă-s porcarii noştri, rezultă că noi suntem porci.
FENOL: Deducţia mi se pare genială. Dar mă miră.
ABULIU(se miră şi el): Te miră!?!
FENOL: Dacă spuneam că-s groparii noştri însemna că noi suntem gropi?
ABULIU: Fenol, eşti un bou.
FENOL(subliniat): Boul tău, sire.
ABULIU: Hei, porcarilor! Ce faceţi acolo?
PRINŢUL: O oală, măria ta.
ABULIU: O oală?(Încet, lui Fenol)Ziceai că-s porcari...
FENOL(tare): Noi v-am tocmit să păziţi porcii, nu oalele.
PRINŢUL: Nu păzim oalele, ci facem o oală.
BUFONUL(precizează): În pauza de prânz.
FENOL: Tot simbrie de porcari o să luaţi, nu de olari.
BUFONUL: E o oală fermecată! Când o pui pe foc, clopoţeii ăştia cântă.
FENOL: Aş prefera un clavecin care, când cânţi la el, să facă iahnie de fasole.
ABULIU: Ba ostropel de purcel.
FENOL: Eu aş prefera iahnie de fasole.
ABULIU: Nici nu mă gândesc! Ostropel de purcel!
FENOL(cu îndrăzneală): Iahnie!
ABULIU(îi cârpeşte o palmă): Ostropel!

20
FENOL(concede, dar pe jumătate): Ostropel de fasole...
BUFONUL: Mă tem că n-am fost înţeles bine. Asta nu e clavecin, e oală.
ABULIU(pornit): Şi ce face? Ostropel sau(dispreţ)iahnie?
BUFONUL: Nici una, nici alta. Cântă.
ABULIU(dezamăgit foarte): Cântă!...(Vag interes)Ce cântă?
PRINŢUL(continuă ideea proprie): Dacă-ţi apropii nasul de ea...
ABULIU(tresare): De cine?
PRINŢUL: De oală... afli ce mâncare fierbe în toate oalele de pe întinsul împărăţiei.
FENOL: Asta e chiar interesant! Nevastă-mea ar fi încântată să afle ce se găteşte în alte gospodării.
ABULIU: Ce se găseşte?
FENOL: Nu. Ce se găteşte.(Împăciuitor)Ce se găteşte, aia se găseşte.
ABULIU: Ce se găseşte, aia se găteşte?
FENOL: Invers.
ABULIU: Fenol dragă, mereu te exprimi invers.
FENOL: Sire, suntem în curtea din dos a palatului, aşa că e firesc să mă exprim pe dos.
ABULIU(melancolic): Când oare va veni prinţul? Fiica noastră o să înnebunească de plictiseală...
(Intră STRUNGĂREAȚĂ legat de maini la spate )Ce-i cu tine, nefericitule ?
STRUNGĂREAȚĂ : M-a trimis prinţesa să-i aduc oala fermecată.
OSTAŞ 2: Care cântă toate mâncărurile din împărăţie şi miroase a cântec.
ABULIU: Invers!
FENOL(îi aminteşte): E curtea din dos, măria ta...
PRINŢUL: Cum a aflat prinţesa despre oală?
BUFONUL: Limba netăiată - pălăvrăgeală curată!
PRINŢUL(misterios): Ce-am dorit s-a-nfăptuit.
PRINŢUL: Mergi şi spune-i prinţesei să vină să-şi ia singură oala fermecată.
(STRUNGĂREAȚĂ se ridica şi iese).
ABULIU: Cât cereţi pe oală?
PRINŢUL: N-o dăm decât prinţesei.
FENOL(lui Abuliu): Prinţesa dispune de bani?
ABULIU: Am să dispun să i se dea un avans din zestre...(Pleacă amîndoi)
BUFONUL: Chiar vrei să i-o dai prinţesei?
PRINŢUL: I-o vând.
BUFONUL: Ce nevoie ai de bani?
PRINŢUL: Cine a vorbit de bani?
BUFONUL: Oamenii se prostesc din doua motive: când iubesc şi când nu sunt iubiţi.
PRINŢUL: Afară de aceia care sunt proşti din naştere.
(Apare Astenilia, însoţită de doamnele de onoare).
ASTENILIA: Porcarilor, arătaţi-mi oala fermecată!
PRINŢUL: Iat-o.
ASTENILIA: Fă-o să cânte.(Prinţul o pune pe foc. Oala cântă)
Ce minune! E adevărat că poţi afla ce mîncăruri se fac în toată împărăţia?
PRINŢUL: E adevărat, dar ce-i adevărat nu-ţi place.
ASTENILIA(furioasă): De unde ştii?
BUFONUL: Ştiu toţi supuşii tăi.
ASTENILIA: Să nu mă mai bârfiţi, că vă dau afară din împărăţie!
PRINŢUL: Foarte bine. Luăm oala fermecată şi pe-aci ne e drumul...
ASTENILIA: Nu! Oala mi-o daţi mie!
PRINŢUL: Te-nşeli, domniţă. Oala e a noastră, aşa că facem ce vrem cu ea.
ASTENILIA(îmblânzită): Atunci vă dau voie să mă bârfiţi. Numai vouă vă dau voie.
BUFONUL(parodiază): De voie, de nevoie, numai vouă vă dau voie.
ASTENILIA: Obraznicule!
BUFONUL(pune decis mâna pe oală):Ce-ai spus?
ASTENILIA(cu dulceaţă): Obrăznicătură mică!
BUFONUL: Ba sunt o obrăznicătură mare!
ASTENILIA(concesiv): Cum vrei tu, aşa eşti. Aş dori şi eu să aflu ce se găteşte prin bucătării.

21
PRINŢUL: Bagă nasul!
ASTENILIA(ofuscată): Poftim?
PRINŢUL: Bagă nasul în oală şi ai să afli.
ASTENILIA(se apropie, miroase oala): O! Ce bogăţie de mirosuri! Peşte, spanac, fasole, varză,
usturoi, ceapă prăjită!... Cât vreţi pe oală? O sută de galbeni? O mie? Zece mii?
PRINŢUL: N-o vând!
ASTENILIA: Dă-mi-o!
PRINŢUL: Nu!(Astenilia se repede la prinţ, dar acesta o doboară).
ASTENILIA(îndârjită): Cât vrei pe oală?
PRINŢUL: Mai nimica. Zece sărutări.
ASTENILIA(perplexă): Adică ?
PRINŢUL: Adică zece sărutări.
ASTENILIA: Mai precis!
PRINŢUL: O sărutare de zece ori.
ASTENILIA: Cine pe cine să sărute?
PRINŢUL: Tu pe mine.
ASTENILIA: Să te sărut eu ?Pe tine? Mai bine te omor!
PRINŢUL: Dacă mă omori, rămâi fără oală.
PEPA: Îl sărut eu!
ASTENILIA: Te va săruta o doamnă de onoare.
VIRGULINA: Eu!
PRINŢUL: Nu.
ASTENILIA: Care vrei tu.
PRINŢUL: Nu.
ASTENILIA: Te va săruta de câte două ori fiecare doamnă de onoare.
PRINŢUL: Nu.
ASTENILIA: Nu te sărut! Mi-e scârbă să sărut un bărbat!
BUFONUL: Atunci sărută doi. Mă sacrific.
ASTENILIA: Sunteţi nişte ticăloşi!
PRINŢUL: Nu trebuie să te superi, prinţesă. Noi nu te obligăm să iei oala.
ASTENILIA: Dar o vreau! O vreau!
PRINŢUL(calm): Cunoşti preţul.
(Astenilia se îndreaptă nervoasă spre ieşire, urmată de doamnele de onoare. Deodată, se
opreşte şi porneşte hotărâtă către prinţ, înconjurată de doamnele de onoare).
ASTENILIA(cu infinită şcârbă): Fie. Sărută-mă.
PRINŢUL:Tu ai să mă săruţi.
ASTENILIA: Nu-i totuna?
PRINŢUL: E totuna gâsca pe varză şi varza pe gâscă? Tava pe cap şi capul pe tava?
ASTENILIA(începe să plângă): Vreau oala!
PEPA: Sărută-l, prinţesă, că n-o fi foc!
VIRGULINA: Eu l-aş săruta pe nimic, că-i chipeş.
ASTENILIA: Dar e porcar!
MACSENIA: Porcarul e mai curat decât porcul.
SPONGINA(nostalgic): Şi mai tânăr decât bărbatu-meu.
LITRUŢA: Mie mi-e scârbă de porci, dar îmi place friptura de porc.
VIRGULINA: Mare lucru zece sărutări!
ASTENILIA: Dar e bărbat…
MACSENIA(în şoaptă): Să ştii că oala merită mai mult. Ţi-o dă ieftin!
ASTENILIA(cu un dezgust total): Fie. Staţi în jurul meu să nu fiu văzută.
(Doamnele de onoare fac cerc în jurul Asteniliei, care se apropie în silă de prinţ şi, după multe
grimase, îl sărută pe obraz, apoi se şterge pe gură).
DOAMNELE DE ONOARE: Una!
PRINŢUL: M-ai înşelat! Mi-ai dat un ban fals.
ASTENILIA: Cuuum?!
PRINŢUL: Asta nu-i sărutare adevărată.

22
ASTENILIA: Dar cum e?
PRINŢUL: Neadevărată. Trebuie să-mi dai zece sărutări adevărate. Hai!
(Astenilia se apropie, cu precauţii, vrea să-l sărute din nou pe obraz, dar prinţul întoarce capul în aşa
fel încât Astenilia îl va săruta pe gură).
BUFONUL: Una!
DOAMNELE DE ONOARE: Ba două!
ASTENILIA(a început să-i placă): Ba una!(Apoi, din ce în ce mai convinsă, începe să-l sărute
„adevărat". Doamnele de onoare numără: două, trei, patru etc. După a zecea sărutare,
Astenilia, neatentă la numărătoare, ar vrea să continue...).
PRINŢUL(o opreşte): Atât! Zece! Oala e a ta.
ASTENILIA(luând oala): Cât de ieftin mi-a dat-o! Merita mai mult.
PRINŢUL: Îţi făgăduiesc să fac şi lucruri mai scumpe.
ASTENILIA(cu gândul la sărutări): Îmi place foarte mult oala asta!
(Pleacă urmată de doamnele de onoare).
BUFONUL: S-a tocmit cât s-a tocmit... pân' la urmă a plătit.
PRINŢUL(febril): Trebuie să mai meşterim ceva!
BUFONUL: Ocheanul!
PRINŢUL: Da, ocheanul! Hai, iute!
BUFONUL: Dar de ce te grăbeşti, măria ta?
PRINŢUL: Nu-mi place să stau degeaba!
(În timp ce ei meşteresc ocheanul, îşi face apariţia Strungăreaţă).
STRUNGĂREAŢĂ(lamentându-se): O, viaţă câinească de slujbaş împărătesc! O, soartă nemiloasă!
Sunt un nenorocit! O să mă dea afară din slujbă! Şi o să-mi taie capul!
BUFONUL(plin de compasiune): Ce-ai păţit, sărmană Strungăreaţă?
STRUNGĂREAŢĂ(demn): Sunt sărman, nu sărmană, că-s bărbat, nu femeie.
BUFONUL: Atunci de ce te văicăreşti ca o femeie, Strungăreaţă-suflet-de-gheaţă?
STRUNGĂREAŢĂ(vărsând lacrimi amare): M-a trimis excelenţa sa Fenol, în numele măriei sale
Abuliu, să-l aduc pe alteţa sa prinţul Nordglantz.
BUFONUL: Aha, misiune diplomatică!
STRUNGĂREAŢĂ: Am răscolit toată ţărişoara, am săpat pământul, am tuns iarba...
BUFONUL: Eşti grădinar?
STRUNGĂREAŢĂ: Nu, dar mi-a poruncit să-l scot din pământ, din iarbă verde.
BUFONUL: Şi l-ai scos?
STRUNGĂREAŢĂ: A dispărut. Şi m-a nenorocit. Am să rămân şi fără cap şi fără slujbă.
BUFONUL: La ce-ţi foloseşte slujba dacă n-ai cap?
STRUNGĂREAŢĂ: Şi la ce-mi foloseşte capul dacă n-am slujbă?
BUFONUL: Adânc!
STRUNGĂREAŢĂ: Da, am săpat adânc.
BUFONUL: Nu, ai gândit adânc. Ţi-ai pierdut capul, Strungăreaţă-fără-viaţă!
STRUNGĂREAŢĂ(înspăimântat): Mi-au şi tăiat capul?! O, soartă cumplită! Cum o să mai gândesc
adânc? Să iau viaţa de la cap? Vai de capul meu!
(Iese plângând în hohote).
PRINŢUL: Bietul om! Mi-e milă.
BUFONUL: Mie mi-e silă.(Intră Steluţa).
STELUŢA: Am întâlnit un om care ţipă că i s-a tăiat capul.
BUFONUL: Cu ce ţipă?
STELUŢA: Cu gura.
BUFONUL: Şi gura unde e?
STELUŢA: Mincinosul! Chiar l-am crezut că i-au tăiat capul!
BUFONUL: Niciodată să nu crezi când îţi spune cineva că i s-a tăiat capul.
STELUŢA: Eu sunt atât de naivă încât cred tot ce mi se spune.
BUFONUL: Şi spui tot ce crezi.
PRINŢUL: Sfânta naivitate!
BUFONUL: Mie îmi place.
PRINŢUL: Naivitatea sau fata?

23
BUFONUL: Naivitatea fetei.
STELUŢA: Iar mie îmi place înţelepciunea nebunului.
BUFONUL: Care nebun?
STELUŢA: Acela care-l însoţea pe prinţ,
BUFONUL(gata-gata să se dea de gol): Păi acela sunt...
PRINŢUL: Atenţie, nu te hazarda!
BUFONUL(drege): Acela sunt ... sigur că e un înţelept.
STELUŢA: Ce mai meşteriţi?
BUFONUL: Nu-ţi spunem, că nu-ţi ţii gura.
PRINŢUL: Ba tocmai de aceea îi spunem.
STELUŢA: Ştiam eu că vrei să afle prinţesa.
PRINŢUL: Va să zică nu eşti chiar atât de naivă...
STELUŢA: Sunt mult mai puţin naivă decât credeţi voi şi mult mai naivă decât cred eu.
BUFONUL: Fata asta îmi place...(Steluţa ia poziţie de atac)...cum gândeşte.
STELUŢA: Şi ce meșteriți?
PRINŢUL: Un ochean prin care vezi ce se petrece în toate casele din împărăţie.
STELUŢA: Îngrozitor! Cum o să te uiţi în casele oamenilor? Dar prinţesei o să-i placă. Ei îi place tot
ce-i îngrozitor.(Bufonul încearcă s-o sărute, dar Steluţa îl trânteşte la pământ cu o figură de karate.
Acum îl sărută ea).
BUFONUL(uimit): Ce faci?
STELUŢA: Nu-i totuna gâscă pe varză sau varză pe gâscă. Nici tava pe cap sau capul pe tavă.
(Iese râzând, în timp ce-şi fac apariţia Abuliu şi Fenol).
ABULIU: Se zice că Strungăreaţă şi-a pierdut capul. I l-aţi tăiat?
FENOL: Mâine în zori. Capetele se taie cu noaptea-n cap.
ABULIU: Individul e mereu cu noaptea-n cap.
FENOL: Atunci, să aşteptăm să se lumineze.
ABULIU: De zi?
FENOL: De cap.
ABULIU: Îţi cam faci de cap, Fenol.
FENOL: Dar ce-am făcut, măria ta?
ABULIU: Îmi întorci pe dos cuvintele.
FENOL: Dacă suntem în curtea din dos.
ABULIU: Dacă a dispărut prinţul, cine o mai ia acum pe fiica noastră de soţie?
FENOL: După ce l-a refuzat pe prinţ, n-o mai ia nimeni. Deocamdată s-a liniştit. A căpătat oala care
cântă şi acum îşi bagă nasul în bucătăriile oamenilor. Porcarii i-au dat-o pe gratis.
ABULIU: Se plictiseşte ea repede şi de oală. Şi iar înnebuneşte şi mă-nnebuneşte şi pe mine.
FENOL: Şi pe mine.
ABULIU: Ia să vedem ce fac porcarii noştri.
FENOL(atent): Măria ta...
ABULIU: Ştiu... Dacă ei sunt porcarii noştri, înseamnă că noi suntem gropi.
FENOL: Porci.
ABULIU: E părerea ta?
FENOL: A măriei tale. Părere pe care am avut plăcerea s-o corectez la momentul oportun.
ABULIU: Prin urmare, eşti oportunist.
FENOL: De ce nu corector?
ABULIU: Fiindcă oportuniştii sunt de când lumea, pe când corectorii vor apare abia după inventarea
tiparului.
FENOL(vrea să riposteze, dar renunţă): Dar suntem în curtea din dos.
ABULIU: Ce fac porcarii noştri?
PRINŢUL: Un ochean.
ABULIU: Vă pricepeţi şi la optică? Aş avea nevoie de nişte ochelari.
BUFONUL: Vrei nişte ochelari prin care să vezi lumea mai frumoasă.
ABULIU: Vreau să o văd aşa cum e.
BUFONUL: Aşa cum e, nu e frumoasă.
PRINŢUL: Noi nu facem decât lucruri deosebite.

24
FENOL: Şi ocheanul ăla ce lucru deosebit e?
PRINŢUL: Cu el se poate vedea în toate casele din împărăţie.
FENOL(sare): De ăsta am nevoie!
PRINŢUL: Nu-l dau decât prinţesei.
FENOL(lui Abuliu): Ai văzut de câtă simpatie se bucură Astenilia în rândul supuşilor?
ABULIU: Puteam să jur că e invers.
FENOL: Jură, dar nu în curtea din dos.(Ies).
PRINŢUL: În curînd va veni prinţesa Astenilia să-şi ia ocheanul.
BUFONUL: Dacă nu i se va părea preţul prea mare.
PRINŢUL: Nu. Are să-i placă.
BUFONUL: Ocheanul?
PRINŢUL: Preţul.
BUFONUL: Şi fuga ei de bărbaţi?
PRINŢUL: E fuga ei de adevăr.
BUFONUL: Crezi că o să te sărute de o sută de ori?
PRINŢUL: Şi de o mie de ori!
BUFONUL: Cu scârbă...
PRINŢUL: Cu patimă...
BUFONUL: O să sfârşească prin a se îndrăgosti de tine.
PRINŢUL: O fiică de împărat să se îndrăgostească de un porcar?!
BUFONUL: De un prinţ.
PRINŢUL(enigmatic): Cine ştie dacă prinţul se va mai întoarce vreodată...(Intră Astenilia).
ASTENILIA: Porcarule, porcărelule, porcăruţule, porcărişorule, porcăricelule! Vreau să văd
ocheanul.
PRINŢUL: Ai şi aflat de ochean, măria ta?
BUFONUL: Iute mai circulă veştile în împărăţia asta!
PRINŢUL: Iată ocheanul, domniţă. Priveşte prin el şi ai să te minunezi.(Astenilia ia ocheanul şi
priveşte în diferite direcţii).
ASTENILIA: O, ce-mi văd ochii!... împăratul bea pe ascuns... rachiu de prune!... Ce beţiv e
taică-meu! ... Uite... nişte indivizi... ăştia-s hoţi, precis... ascund aurul în zid... Vai! Litruţa e cu un
bărbat... şi nu-i soţul ei... Şi Strungăreaţă caută. ... caută ceva... pe sub pat, prin dulap...
BUFONUL: Îşi caută capul...
PRINŢESA: Cârciumarul toarnă apă din fântână în butoiul cu vin... pungaşul!... Doamne! .... ce
chinuri... o femeie care naşte... O, sărmana!... Uite-o pe Spongina ... Mamă, ce-l bate pe Fenol!
Bine-i face!... Judecătorul ia bani... de la împricinat... ca să-i facă dreptate ... Dezgustător! ... Şi
copiii aceia care stau în jurul mesei şi nu au pe masă decât o strachină cu zeamă!... Opriţi-vă!
Bandiţilor! Ticăloşilor! O omoară pe biata bătrânică... cei doi... ca s-o jefuiască... Staţi,
bestiilor!.,.Gata... au ucis-o... Iar bătrânul acela bolnav... nu-i nimeni lângă el... ce cumplit e!... O! Dar
ce fac tinerii ăia!...
BUFONUL: Ce fac?
ASTENILIA(îşi acoperă ochii): Mi-e ruşine...
PRINŢUL: Ei, prinţesă, mai vrei ocheanul?
ASTENILIA: Da!
PRINŢUL: Dar nimic din ceea ce-ai văzut nu-ţi place.
ASTENILIA(cu înverşunare, cu furie): Adevărul e urât!
PRINŢUL: Măria ta, adevărul nu e nici urât, nici frumos. Adevărul e adevăr.
Dar trebuie să ai curajul de a-l privi.
ASTENILIA: Dar mie nu-mi place adevărul!
BUFONUL: Asta aşa e!
ASTENILIA: Nu suport să ştiu că există urâţenie, răutate, murdărie şi suferinţă!
PRINŢUL: Dar ele există, chiar dacă tu nu vrei, chiar dacă tu nu le cunoşti!
ASTENILIA: Şi ce pot face eu? Mie îmi place veselia şi frumuseţea. Îmi place să petrec, să mă
distrez, să fiu fericită. Vreau să fie mereu sărbătoare.
PRINŢUL: Dacă vei fi vreodată faţă-n faţă cu suferinţa... Dacă va trebui tu să suferi, ce-ai să faci?
ASTENILIA: Nu ! Nu vreau să sufăr! Mi-e groază de suferinţă!

25
PRINŢUL: Dă-mi ocheanul, prinţesă. Iţi va aduce multe suferinţe.
ASTENILIA: Dar şi bucurii... Am să-i văd pe oameni veselindu-se în casele lor, am să-i urmăresc pe
copii jucându-se, am să mă bucur cu ei...
PRINŢUL: Bine, măria ta, ţi-l dau.
ASTENILIA: Cât ceri pe el?
PRINŢUL: O sută de sărutări.
ASTENILIA: Atât de puţin?
PRINŢUL(precizare): Sărutări adevărate.
ASTENILIA: Să-mi chem doamnele de onoare.
PRINŢUL: Cred că ai înţeles că tu va trebui să-mi dai cele o sută de sărutări.
ASTENILIA: O, fireşte! Doamnele de onoare trebuie doar să facă zid în jurul nostru.
BUFONUL: Zid de fuste.
ASTENILIA: Le chem acum.(Bate de două ori din palme. Apare poetul Vay): Ce-i cu tine, Vay?
VAY: M-ai chemat, m-am prezentat, încântat şi devotat.
ASTENILIA: Ce-i cu tine, Vay? Ţi-ai schimbat rimele?
VAY: Compun alt poem.
ASTENILIA: De ce?
VAY: Garofiţa m-a trădat, m-a înşelat, m-a abandonat.
ASTENILIA: Care Garofiţa?
VAY: Toate. Şi m-am hotărât să mă îndrăgostesc de Panseluţa.
ASTENILIA: Care Panseluţa?
VAY: Încă nu ştiu. O caut.
ASTENILIA: Caută-le pe doamnele mele de onoare şi trimite-le aici!
VAY: Mă duc, dar nu vrei să fii tu Panseluţa?
ASTENILIA(se apropie ameninţător de el): Nu!
VAY: Am întrebat, / cu parul n-am dat, / am plecat / şi te-am salutat.(Precizează cu prudenţă)
Te-am salutat, / nu sărutat.(Iese).
ASTENILIA: Alt poem fără sfârşit...(Duce ocheanul la ochi).
BUFONUL: Prinţesă, te joci cu focul!
ASTENILIA: Cu focul?
BUFONUL: Cu adevărul.
ASTENILIA: Îmi place să mă joc!
BUFONUL: Cu focul sau cu adevărul e periculos să te joci.(Intră doamnele de onoare).
ASTENILIA: Spongina, bine faci că-l baţi pe Fenol!
SPONGINA: De unde ştii că l-am bătut? A ţipat atât de tare?
ASTENILIA(arătându-i ocheanul): Am văzut.(Litruţei)Cu cine erai în casă?
LITRUŢA: Cu bărbatul meu.
ASTENILIA(o ameninţă, mânuind ocheanul ca pe un băţ): Mincinoaso!(Litruţa, ruşinată, lasă privirile
în pământ).
VIRGULINA: Chiar se vede prin zidurile caselor?
ASTENILIA: Da.
PEPA(veselă): Ce frumos trebuie să fie!
MACSENIA(iute): Eu eram cu bărbatul meu! Jur!
ASTENILIA: Lăsaţi pălăvrăgeala şi faceţi cerc în jurul meu! Trebuie să plătesc ocheanul.
(Doamnele de onoare fac cerc în jurul Asteniliei şi al celor doi porcari. Astenilia, nerăbdătoare,
începe să-I sărute pe prinţ. Doamnele de onoare numără în cor sărutările : una, două, trei... Din
ce în ce mai rar, semn că sărutările devin tot mai lungi. Intră Abuliu şi Fenol).
ABULIU: Iar m-ai adus în curtea din dos!
FENOL: Măria ta, singur mi-ai spus că te-ai plictisit tot plimbându-te prin curtea din faţă.
ABULIU: Ce-i acolo? De ce s-au adunat femeile alea?
FENOL: Iar o fi făcut vreo năzdrăvănie fiica noastră...
ABULIU: Dar ce numără oare?
FENOL(cu gândul la bătaia încasată acasă): Pesemne loviturile pe care le dă porcarului. Cred că a luat
în taină lecţii de box.(Se apropie amândoi, dar nu văd nimic, din cauza zidului viu. Încearcă să-şi facă

26
loc printre doamne, nereuşind. Fenol pune mâna pe Virgulina, ca s-o dea la o parte. Aceasta se
întoarce furioasă).
VIRGULINA: Ia mâna de pe mine, porc bătrân!
ABULIU: Fenol, nu ţi-e ruşine? Eşti om însurat. Ce-s apucăturile astea de ţap?!
(Încearcă să-şi facă loc, dând-o la o parte pe Macsenia. Aceasta îi aruncă şuierat).
MACSENIA: Satirule!
ABULIU(către Fenol): Ce-i aia satir?
FENOL: Satâr sau satir?
ABULIU: Parcă am auzit satir. Dacă n-am halucinaţii...
FENOL(doct): Satir e masculinul de la satiră.
ABULIU: Şi e de rău?
FENOL: O fi de rău, că şi satira e de rău.
ABULIU(se apropie de Macsenia): Satiro!(Apoi către Fenol)Fenol dragă, vreau să te rog ceva.
FENOL: Să nu mă-ntrebi ce-i aia satiră.
ABULIU: Nu te-ntreb, că ştiu. Pune-te capră, să mă urc pe tine, ca să văd şi eu ce se-ntâmplă.
FENOL: Capră e femininul de la ţap.
ABULIU: Şi ce-i cu asta?
FENOL: M-ai făcut ţap. Acum vrei să mă faci capră?
ABULIU(poruncitor): Bine. Pune-te ţap, ca să mă urc pe tine.(Fenol îngenunchează, se sprijină în
patru labe. Abuliu se urcă şi rămâne încremenit văzând ceea ce se petrece. Coboară. E total
contrariat)Fenol, am văzut ceva imposibil!
FENOL: Dacă ai văzut, înseamnă că nu-i imposibil. Iar dacă e imposibil, înseamnă că n-ai văzut.
ABULIU: E imposibil şi totuşi am văzut! Fiica noastră îl sărută pe unul din porcari.
FENOL: Imposibil! Ţi s-a părut.
ABULIU: Crezi că am vedenii?
FENOL: La o anumită vârstă, nu-i imposibil.
ABULIU: Atunci pune-te capră, adică ţap, şi uită-te şi tu.
FENOL: Imposibil.
ABULIU: Aşa e. Mă pun eu ţap şi suie-te tu.(Abuliu se aşează în patru labe, dar e furios, gesticulează,
se mişcă pufneşte)O omor! Fiica mea sărută un porcar? O ucid! O dezmoştenesc!
FENOL(care, din cauza furiei lui Abuliu, nu reuşeşte să se urce): Măria ta, fii capră nu ţap, că nu văd
nimic.(În sfârşit, Abuliu se linişteşte o clipă şi Fenol, cu chiu cu vai, reuşeşte să vadă. E
stupefiat)Ce-mi văd ochii?(Abuliu se ridică, trântindu-l pe Fenol, care ţipă)Am văzut
imposibilul! Imposibilul se vede! Am intrat în anul morţii! Dacă mor, măria ta, averea mea o las
copiilor orfani! Nu-i las nimic Sponginei! Nimic!
ABULIU: Ai văzut şi tu, Fenol!
FENOL(ridicându-se): Am văzut şi nu cred!
ABULIU(plângând): Fiica mea, prinţesa Astenilia, sărută un bărbat!... O, ce nenorocire!
FENOL(sare pe rană): Un porcar! Ce porcărie!
ABULIU: O dezmoştenesc! O alung!(Se reped amândoi asupra cercului de femei, le dau la o parte,
dezvăluind teribilul spectacol. Cei doi tineri continuă să se sărute, fără să le pese).
BUFONUL: Şase!
DOAMNELE DE ONOARE(derutate, deşi ajunseseră la alt număr): Şapte!
ABULIU: O, zei! Privirile-mi se îngrozesc de ceea ce văd! Voi spune şi eu ca bătrânul rege... bătrânul
rege... (Se întoarce spre Fenol cerându-i ajutor).
FENOL: Bătrânul rege Lear.
ABULIU: Aşa!(Către Astenilia)Cordelia! Nu... Astenilia! Mă lepăd de orice legătură de sânge şi de
inimă cu tine şi te alung de lângă mine, acum şi-n vecii vecilor!
FENOL(automat): Amin!
ABULIU: Piei din ochii mei! Să nu-mi găsesc odihna-n groapă dacă-mi voi aminti cândva că ţi-am
fost tată!
FENOL: Bine spus, bătrâne Lear!
ABULIU: Nu mai eşti fiica mea!
FENOL(speriat): Dar nici a mea.
ABULIU: Te dezmoştenesc şi te izgonesc! Mergi cu porcarul unde ştii!

27
ASTENILIA(se întrerupe pentru o clipă din sărutări): Mai întâi să fac o sută.
(Continuă să-l sărute).
ABULIU(uluit): O sută de ce?
BUFONUL: De sărutări. Atâta costă ocheanul.
ABULIU: O, sacrilegiu! O, ruşine! O, blestem! Plecaţi din împărăţia mea! Fenol! Astenilia şi porcarul
să fie alungaţi din împărăţie şi să nu le mai calce piciorul aici!
FENOL: Picioarele, măria ta, că-s patru.
ABULIU: Patru? Sunt patrupezi? Cu atât mai rău! Hai, Fenol, să facem un şah, că-s în mână bună.
FENOL: Şi eu, majestate. Te curăţ.(Ies).
ASTENILIA: Acum, porcarule, ce mă fac? M-am îndrăgostit de tine.
PRINŢUL: Prinţesă...
BUFONUL: Nu mai e prinţesă. A dezmoştenit-o.
PRINŢUL: Ne întoarcem acasă.
ASTENILIA: Ia-mă cu tine, porcarule. Ne vom căsători, vom păzi împreună porcii şi vom trăi fericiţi
pînă la adânci bătrâneţi...
PRINŢUL(îşi leapădă veşmintele de porcar şi îşi reia înfăţişarea adevărată): Vrei să te căsătoreşti cu
acela pe care l-ai alungat?
ASTENILIA(uluită): Tu eşti prinţul Nordglantz!
BUFONUL(revine şi el la vechea înfăţişare): Iar eu sunt nebunul prinţului.
(Steluţa se iveşte de unde se pare că a urmărit, ascunsă, evenimentele).
STELUŢA(cu admiraţie): Cel mai deştept nebun!
ASTENILIA(învăpăiată): Prinţule, ia-mă în ţara ta! Am să-ţi fiu soţie credincioasă.
PRINŢUL: Când te iubeam şi voiam să te iau de nevastă, m-ai izgonit. Darurile care erau pornite din
adâncul sufletului mi le-ai trimis înapoi cu scârbă... Dar falsului porcar i te-ai dăruit pentru nişte biete
lucruri trecătoare. Ai respins adevărul ca să te laşi fermecată de o minciună... Cum o să te cred?
ASTENILIA(atacă): Dar eu cum o să te cred, dacă atunci când eram prinţesă mă iubeai, iar acum,
când nu mai sunt, vrei să mă părăseşti. Tu, cel adevărat, care eşti: prinţul sau porcarul?
BUFONUL: E nebună, dar nu-i proastă.
STELUŢA: Tu nici măcar nu eşti nebun...
DOAMNELE DE ONOARE(rugăminte colectivă): Ia-o pe prinţesă!
BUFONUL(încet, prinţului): S-o ştergem de-aici, că de astea nu scăpăm!
DOAMNELE DE ONOARE(altă rugăminte colectivă): Ia-ne şi pe noi!
BUFONUL(prinţului): Ce ţi-am spus?!
STELUŢA(se agaţă de bufon): Luaţi-mă şi pe mine!
PRINŢUL(bufonului): Mi-e teamă că mă voi îndrăgosti din nou de prinţesă... Să fugim!
(Încearcă s-o şteargă, dar Astenilia îi pune piedică şi-l doboară).
ASTENILIA: Ai vrut să fugi! Va să zică nu pe mine voiai să mă iei de soţie, ci împărăţia tatălui
meu...
BUFONUL: Alta acum!
PRINŢUL(ridicându-se): Minţi!
ASTENILIA: Dovedeşte-mi că mint!
PRINŢUL(mic consiliu cu bufonul): Cum îi dovedim?
BUFONUL: Ar fi o singură dovadă: s-o iei de nevastă.
PRINŢUL: E mincinoasă!
BUFONUL: Trebuie să dovedeşti că-i mincinoasă.
PRINŢUL: Cum?
BUFONUL: Însurându-te cu ea.
PRINŢUL(tare): Bine, dacă nu există altă dovadă, te iau de soţie, Astenilia!
ASTENILIA(fericită, îi sare în braţe): Iubitule!
(Intră Abuliu, urmat de Fenol şi Strungăreaţă. Cei doi tineri se desprind).
ABULIU: Ticălosul de Fenol m-a curăţat la şah! Mi-a golit visteria! Sunt lefter! Doar tu, scumpa mea
fiică, mi-ai mai rămas! Vino în braţele tatălui tău!
ASTENILIA: Dar m-ai alungat şi m-ai dezmoştenit!
ABULIU: Te remoştenesc.
FENOL: Cuvântul acesta nu există.

28
ABULIU: Îl înfiinţez.
PRINŢUL(bufonului): Acum ce fac? Dacă mă însor cu Astenilia, va spune că voiam de fapt împărăţia
lui taică-su.
BUFONUL: N-o mai lua.
ABULIU: A, iată-l şi pe prinţul Nordglantz! Ai venit s-o iei în căsătorie pe Astenilia?
PRINŢUL: Nu.
ASTENILIA(şocată): Cuuum?!?
PRINŢUL: Eşti din nou prinţesă... aşa că...
ASTENILIA: Tată, dezmoşteneşte-mă! Nu mai vreau să fiu prinţesă! Vreau să mă mărit!
ABULIU: Foarte bine. Dar nu văd incompa... incompa...
FENOL: Incomparabilul.
ABULIU: Incompatibilitatea.
FENOL: Ăsta-i cuvântul! Falsă dilemă: eu cred că poate fi şi prinţesă şi nevastă în acelaşi timp.
ASTENILIA: Nu!
BUFONUL(prinţului): Eu zic s-o iei de nevastă aşa cum e, că taică-su tot e lefter. O prinţesă cu
visteria goală e la fel de săracă precum fata asta.(Arată spre Steluţa).
STELUŢA(bucuroasă): Mulţumesc, dragul meu.
PRINŢUL: Te iau de soţie, Astenilia, căci eşti săracă lipită.
ASTENILIA(îi sare în braţe): Sunt a ta pe veci!
FENOL: Astenilia, în acest moment fericit al vieţii tale, ţin să-ţi aduc la cunoştinţă în mod solemn că
toţi banii pe care i-am câştigat de la tatăl tău sunt ai tăi. Pentru tine m-am străduit să-mi perfecţionez
măiestria la şah. Doresc să te ştiu fericită.
(Abuliu îi şopteşte ceva lui Strungăreaţă, care dispare).
ASTENILIA(prăbuşire): Sunt nenorocită!
ABULIU: În zadar, Fenol! I-am poruncit lui Strungăreaţă să-ţi confişte toţi banii pe care i-ai câştigat
în mod necinstit.
FENOL: Eu necinstit? Păi ţi-am spus dinainte că te curăţ.
ASTENILIA: O, tată, mi-ai redat fericirea!
ABULIU: Da, scumpa mea, banii vor fi ai tăi. Eşti bogată.
ASTENILIA(disperată): Nu! Mă distrugi!
ABULIU: Nu pricep nimic: când eşti fericită, când eşti nefericită...
BUFONUL: Să mai aşteptăm. Poate sărăceşte din nou. Nu vezi ce repede se schimbă lucrurile în
împărăţia asta?(Intră Strungăreaţă).
STRUNGĂREAŢĂ(cade în genunchi în faţa lui Abuliu): Măria ta, taie-mi capul! Sunt un nevolnic! În
timp ce duceam lada cu galbeni la visterie, am fost atacat de un tâlhar care mi-a furat-o.
ABULIU(furios): Cine-i banditul, dobitocule?
STRUNGĂREAŢĂ: Nu ştiu. Era mascat. Doresc să mi se taie capul în zori, la cinci şi un sfert.
ASTENILIA(prinţului): Să plecăm mai repede, iubitule! Nu mai rezist!
STELUŢA(bufonului): Şi noi. Hai!(Astenilia îl ia de mână pe prinţ şi amândoi se îndreaptă hotărâţi
spre ieşire, urmaţi de Bufon şi de Steluța, care se ţine scai de acesta. Deodată, însă, le taie drumul Vay,
mascat, cu lada de galbeni în braţe).
VAY(depune lada la picioarele prinţesei şi îşi scoate masca): Banii sunt ai tăi, Panseluţa! Vei fi
bogată!
ASTENILIA(îl doboară cu o lovitură bine plasată): Să te-nveţi minte! Poetul ăsta m-a nenorocit,
Doamne!(Lacrimi)
BUFONUL(deschide lada, priveşte înăuntru): E goală!(O închide la loc).
ABULIU(pornit): Să se facă cercetări!
ASTENILIA(prinţului): Ne căsătorim acum! Altfel am să mor!(Lui Abuliu)
Tată, dă-ne consimţământul!
ABULIU: Fără să aşteptăm rezultatul cercetărilor?
ASTENILIA: Fără!
ABULIU: Vi-l dau, copii. Dar unde or fi banii?
ASTENILIA(sare în braţele prinţului): Gata, nimic nu ne mai poate despărţi!
PRINŢUL: Aşa e, Astenilia. Zarurile au fost aruncate.
FENOL(tresare): Care zaruri? Nu cumva au aruncat zarurile mele?

29
(Prinţul şi Astenilia, urmaţi de bufon şi de Steluţa, se îndreaptă, în sfârşit spre ieşire. Înainte de a ieşi,
bufonul îi face un semn prinţului şi-l ia deoparte).
BUFONUL(în şoaptă): Lada era plină!(Prinţul rămâne o secundă perplex, apoi îşi revine; îi face semn
bufonului să-şi ţină gura şi îşi văd cu toţii mai departe de drum. De undeva se aude melodia cântecului
„Augustine, ce-ai făcut...").

30