ALBĂ CA ZĂBAVA ŞI CEI ŞAPTE PITICI

de Eduard Covali

adaptare a textului de Tatiana Grigore Moscalu

Distributie :

1. Mama Vitrega - Bianca Iacob

2. Alba ca Zabava - Bianca Dorofte

3. Printul - Matei Micsoniu

4. Oglinda -

5. Ptiticul Prostila - Ayan Florentin

6. Piticul Saramala - Alessia Natsase

7. Piticul Tic-Tac - Maria Zavalichi

8. Pitic Negura - Teodora Moruz

9. Piticul Somnorila - Alexandra Manea

10. Piticul Uitucila - Jasmine Costinescu

11. Piticul Sfios - Iris Petrovski

12. Vanatorul - Matei

Scena 1:
(Piticii intra in scena, printre spectatori, interactioneaza cu acestia, ii saluta,
bat palma, se imbratiseaza. Vin de la sala de fitness, au in maini cateva
gantere si obiecte de la sala, executa 2-3 miscari specifice de aerobic, dar
cad istoviti de foame si incep a cauta prin casa ceva de mancare. Decorul
este minatural - cele 7 paturi sunt mici asezate pe o masa, in realitate ei dorm
pe unde reusesc. Exista totusi o canapea, un dulap, un cuier, o masa, perdele,
2-3 cutii cu diverse lucruri prin ele. Vesela si tacamurile sunt diverse: o cutie
de conserve, un borcan, o tigaie cu coada, o cratita, o sticla de lapte, un
ceaun, o oala de lut, un pahar, o ulcica, Cutit, furculita, lingura, surubelnita,
patent, dalta. Concert de sorbituri si leorpaieli, clefaieli si cate or mai fi.
Piticii se sterg cu maneca, cu poala camesii, cu un colt din fata de masa, cu
perdeaua, cu ce le cade la indemana. Dezordine. Piticii termina de mancat ca
la comanda)

NEGURĂ : La naiba! Aşa ceva nu se mai poate!

PROSTILĂ: Nu se mai poate pentru că nu-i posibil.
TIC-TAC: Nu mai merge deloc. S-a oprit. Merge înapoi.
TOŢI: M-am săturat!
SFIOSUL: Ne-am săturat!
SARMALĂ: Nu tu masă...
UITUCILĂ: Nu tu casă... Ce casă?
SOMNOROSUL: Nu tu odihnă...
PROSTILĂ: Eu m-am gândit.
NEGURĂ: Cine s-a găsit să gândească!
SFIOSUL: Eu am facut.
TOŢI: Ce-ai facut?
SFIOSUL: Am dat un anunţ la ziar. La „Zvonul Pădureţ”.
SOMNOROSUL: Că ce?
SFIOSUL: Aşa cum am vorbit noi data trecută. Să aibă cineva grijă de noi.
SARMALĂ: Să ne facă de mâncare? Să ne facă sarmale?
UITUCILĂ: Să ne facă curat?
PROSTILĂ: Să ne spele rufele?
TIC-TAC: Să ne spele vasele?
NEGURĂ: La naiba! Nu se poate!
TIC-TAC: Nu merge.
SFIOSUL: De ce nu se poate?
PROSTILĂ: Cine o să vină să slugărească la atâta lume?
SFIOSUL: N-am dat anunţul cu „amar de lume”.
UITUCILĂ: Dar cum ai scris?
SFIOSUL: „Domn singur, bine situat, Poiana Veveriţei nr.1, angajează
persoană respectabilă, indiferent vârstă, pentru menaj, servicii. Salariu
avantajos – negociabil.”
SARMALĂ: Şi când o să vadă câţi suntem?
UITUCILĂ: Fraaaţilor! Staţi!
SARMALĂ: Ce e?
PROSTILĂ: Ce s-a întâmplat?
UITUCILĂ: Vineeee!
SOMNOROSUL: Cineee?
TIC-TAC: Cine vine?
UITUCILĂ: Vine o haşchimodie mică! Vine şnur la noi! Să nu fie aia cu
anunţul.
SFIOSUL: Ce ne facem?
UITUCILĂ: Ne ascundem.
SOMNOROSUL: Şi cine-i deschide?
TIC-TAC: Cine-o primeşte?
PROSTILĂ: Cu cine vorbeşte?
TOŢI: Cu Sfiosul!
SFIOSUL: Hai, ascundeţi-vă. ( La uşă.) Imediat. Imediat!
ALBĂ: Deschide odată! Aici e Poiana Veveriţei nr.1?
SFIOSUL: Aici.
ALBĂ: Am venit pentru anunţul din ziar.
SFIOSUL: Noi.. sunt. Eu... suntem.
ALBĂ: Vai ce căsuţă frumoasă!
SFIOSUL: Nu-i aşa!?
ALBĂ: Şi ce murdărie!
SFIOSUL: Nu-i aşa?
ALBĂ: Şi ce aer închis!..
SFIOSUL: Nu-i chiar aşa! E închis că aer tare şi e închis la culoare, dar aerul
din pădurea noastră miroase a izmă...
ALBĂ: Şi a cizmă!
SFIOSUL: Aerul din poiană miroase a soare, a vânt care respiră...
ALBĂ: ... a om care transpiră!
SFIOSUL: La noi sunt doar esenţe parfumate.
ALBĂ: Câte unele ar mai trebui spălate. Eşti singur? Ce faci?
SFIOSUL: Aşa mă roşesc eu. Că sunt timid. Sunt ruşinos. Mă cheamă
Sfiosul.
ALBĂ: Dar nu eşti singur.
SFIOSUL: Ba da. Singur-singurel. ( Pauză) Paturile sunt ca să mă odihnesc
mai bine, scaunele, ca să mănânc mai bine...
ALBĂ: De ce ai ochii roşii?
SFIOSUL: De la sudură.
ALBĂ: Dar cu ăsta ce e? Ce caută aici?
SFIOSUL: Nu ştiu! Eu sunt un domn singur...
SARMALĂ: Şi eu locuiesc aicea... Cu domnul...
ALBĂ: Iote-te: în ziar scrie: domn singur...
SARMALĂ: Şi eu sunt un domn singur. Dânsul e singur... eu sunt singur...
amandoi suntem doi domni singuri...
ALBĂ: Ăsta nu e lucru curat. ( Pauză) Dar ce e cu fotoliul ăsta? E cumva
fermecat?
PROSTILĂ: Sunt fermecat! M-ai fermecat!
ALBĂ: Tu cine mai eşti?
PROSTILĂ: Sunt tâmp. Stau pe dâmb, tălâmb.
ALBĂ: Tâmp?
PROSTILĂ: Dau în gropi, nu alta. Mai sunt pe lume şi alţi proşti, dar cu
mine e ceva de speriat. Fac prostii, vorbesc prostii, mă ţin numai de prostii.
Întreabă-i pe ei. Cu mine nu-i nimic de făcut! Vorba lor!
ALBĂ: Sărăcuţul de tine! Şi te doare?
PROSTILĂ: Nu, nu doare. Când şi când da, dar nu cine ştie ce! Iau un
paramotocel
ALBĂ: Paracetamol.
PROSTILĂ: Iau un paracematol şi-mi trece...
ALBĂ: Şi tu eşti un domn singur?
PROSTILĂ: Nu-s singur. Noi, proştii, nu suntem niciodată singuri. Noi
suntem mulţi. (Stranuta Alba)
UITUCILĂ: Sănătos! ( Pauză) Chef!
ALBĂ: Să-mi fie de bine. Mulţumesc. ( Pauză) Ia ieşi de sub pat. Ce cauţi tu
acolo?
UITUCILĂ: Mi-a căzut din mână un ban... şi s-a rostogolit... şi a căzut sub
pat... şi am intrat sub pat.
ALBĂ: De ce?
UITUCILĂ: De ce, ce?
ALBĂ: Şi ce căutai sub pat?
UITUCILĂ: Banul.
ALBĂ: Şi l-ai gasit?
UITUCILĂ: Nu.
ALBĂ: Cum aşa?
UITUCILĂ: Pentru c-am uitat de ce m-am băgat.
ALBĂ: Şi de ce n-ai ieşit de acolo?
UITUCILĂ: Pentru c-am uitat?
SFIOSUL: Ăsta e uituc rău!
SARMALĂ: Uită să mănânce...
PROSTILĂ: Uită să bea apă...
ALBĂ: Şi tu eşti singur?
UITUCILĂ: Sunt singur pe lume şi trist... că pe mine mă uită toată lumea...
mă uită părinţii.. mă uită fraţii...
ALBĂ: Eşti supărat! ( Pauză) Dar el? Cine-i el?
NEGURĂ: Eu nu sunt el, eu sunt rastel, port tigăiţe, sticle, cratiţi, oale,
pentru mâncare, borşuri şi sarmale.
ALBĂ: Şi tu eşti singur?
NEGURĂ: Singur, singurel. C-aşa e viaţa atunci când eşti rastel.
ALBĂ: Dar văd că aici e lume, nu glumă! Mai sunteţi mulţi? Ia ieşiţi afară! (
Pauză) Cum te cheamă pe tine?
TIC-TAC: TIC - TAC
ALBĂ: Şi pe tine?
SOMNOROSUL: Somnorosul. Am adormit. Văd că se poate trage un pui de
somn bun şi pe pat şi sub pat.
ALBĂ: Dar câţi sunteţi voi aici? 1, 2, 3, 4...
TOŢI: Noi suntem cei 7 pitici.
ALBĂ: Ce sunteţi voi?
TOŢI: Pitici.
ALBĂ: Pitici?
TOŢI: Pitici.
SFIOSUL: Noi nu suntem de pe aici.
NEGURĂ: Dar suntem pitici- pitici.
SOMNOROSUL: Avem faimă. Avem renume.
UITUCILĂ: Cei mai tari pitici din lume.

Scena 2 :

ALBĂ: Pitici! Şi ce vreţi voi de la mine, mărunţeilor?

NEGURĂ: Mai întâi şi întâi de toate spune-ne cine eşti.
ALBĂ: Eu sunt fată de împărat. Mama mea a murit când eram mică. Tata şi-
a luat de atunci o împărăteasă nouă. Şi uite aşa m-am trezit cu o mama
vitregă rea şi afurisită.
SARMALĂ: Înseamnă că tu eşti...
TOŢI: Albă ca Zăpada!
ALBĂ: Nu, nu! Pe mine mă cheamă Albă ca Zăbava.
PROSTILĂ: De ce?
ALBĂ: Iote-aşa! Pentru că întârziam mereu la şcoală.
TOŢI: Şi?
ALBĂ: Şi mama mea vitregă a început să mă persecute.
TOŢI: Nţ, nţ, nţ!
ALBĂ: Asta nu ar fi nimic. Vedeti voi. Împărăţia lui tata e foarte mare şi
bogată, asta îl face pe tata un om foarte mare şi bogat. La noi la curte, sau, în
curte, eram tratată ca o prinţesă, pe când mama vitregă mă tratează ca pe o
servitoare, ca pe o cersetoare.
TOŢI: Vai!
ALBĂ: Dar nu s-a mulţumit doar cu atât. Şi-a pus în gând să mă omoare.
Doar ştiţi povestea... cu vânătorul... cu milă... cu puiul de mistreţ...of
Doamne haideti sa va spun, nu stiti nimic.

(extrascena cu vânătorul + Alba ca zabava + Mama Vitrega * partea cea

buna si partea cea rea)

Intro mama vitrega :

MAMA VITREGĂ: Nu mi-am putut imagina niciodata că aş fi putut auzi

asemenea miciuni de mâna a doua, până şi gumele mele sunt mai rafinate.
Tineretul din ziua de azi ! Ah şi pe lângă asta, nu cunosc niciun vânător!

Vreţi s-o stiţi pe aia bună ţi dreaptă? Fata mea scumpă, pe care o iubesc
nespus, a fugit de acasă! Da! A început uşor, întâi cu gumele de mestecat,
după aceea cu cafelele, acum e cu discotecile ! Nu-i dau eu tot ce îi trebuie?
N-o ajut eu cu tot ce pot? Nu are în casa mea ce mânca şi ce îmbrăca? Asta-i
chiar paradoxal! Ah! Sigur, e elevă şi ca elevă trebuie să aiba o
îmbrăcăminte adecvată, nu cercei si mărgele. Dar ea îşi face unghiile, îşi da
buzele cu luciu. Cum aş putea să-i permit aşa ceva?

Generaţia lui peşte!

Eu sunt din garda veche, generatie adevarata, am grijă de mine, sunt prima
peste tot, în toate topurile am cea mai buna prestanţă! Nu credeţi? (scoate
oglinda din geanta)

Oglindă, oglinijoara mea

Spune-mi mie dumneata
Nu sunt eu cea mai frumoasă?
O împărăteasă aleasă?
OGLINDA: O, mărite-mpărăteasă
Ca paharu-eşti de frumoasă
Ca paharul de creştar
 Numai că mai e un „dar”
Cea mai brava şi mai brava
Este Albă ca Zăbava.
MAMA VITREGĂ: Am să sparg oglinda asta!
OGLINDA: Nu te sfătuiesc!
MAMA VITREGĂ: Of treci inapoi in dulap sa nu te mai vad. Nu pot să am
o clipă de linişte. ( Pauză) A plecat fara nimic de acasă. Ca mamă bună şi
iubitoare, am să-i las cingătoare. Oo si ceva de mancare, un mar perfect,
rotund si rosu. Multumesc oglindaaa, pana la urma esti de mare ajutor.

ALBĂ: Bine, să trecem la anunţul din ziar. Ce vreţi voi de la mine?

NEGURĂ: Nimica.
TIC-TAC: Mai nimica...
SARMALĂ: O nimica toată.
ALBĂ: Vasăzică...
SFIOSUL: Ar fi totuşi.. unele...
NEGURĂ: Mărunţişuri
TIC-TAC: Ceva, ştii, nu prea...
UITUCILĂ: Nu prea şi nici chiar...
SOMNOROSUL: Ştii că în zadar...
NEGURĂ: Noi muncim pe rupte
Şi pe întrecute
Haina se răreşte
Nimeni n-o cârpeşte
Capătă acreală
Nimeni nu o spală.
TIC-TAC: Ciorapii se găuresc
SOMNOROSUL: Pantalonii se boţesc
SARMALĂ: Vasele se slinoşesc
UITUCILĂ: Praful peste tot se-aşează
SFIOSUL: Şi pudrează, şi pudrează...
PROSTILĂ: Buruienile năpădesc,
Florile le-năbuşesc
ALBĂ: Asta-i tot?
TOŢI: Tot.
ALBĂ: Bun, dacă tot am aflat ce doriti, haideti să facem putină gimnastică.
TOŢI: Gimnastică?
ALBĂ: Voi nu vedeţi cum vă mişcaţi? Voi nu vedeţi cum respiraţi? Facem
gimnastică de înviorare ca să ajungeţi pitici mari, frumoşi şi sănatoşi. Şi
apoi, ne vom ocupa de gospodărie.
SARMALĂ: Gospodărie?
UITUCILĂ: Parcă era vorba...
NEGURĂ: Noi?
ALBĂ: Da, voi, Da’ cine? Eu singurică? Nu v-ar fi ruşine obrazului... Apoi
să nu mă supăraţi că întorc foaia. (lista de obiecte)
Astazi invatati sa :
- Tu, să tai lemne şi ai să le aduci în casă (catre Negura)
- Tu sa aprinzi focul şi ai să întreţii focul (catre Prostila)
- Tu să aduci apă, să dai cu mătura şi să ştergi cu cârpa praful (catre
Saramala )
- Tu să speli cratiţele şi oalele. (catre Uitucila)
- Tu să scuturi ţoalele, (catre Sfios )
- Tu să strângi zarzavatul, tu să tai carnea ( catre TIC-TAC)
- Tu să culegi ciuperci şi fructe. ( catre Somnorila)
S-a înţeles?
TOŢI: Yes, madam!
ALBĂ: E limpede?
7 PITICI: E limpede.
ALBĂ: Toata lumea sus, Deci ce invatam astazi?.
Ptiticul Prostila : Matematica
7 PITICI : Ne gospodarim.
ALBĂ: La treaba ! 1, 2, 1, 2, 1, 2...sa trecem la treaba!!

(muzica de gimnastica, piticii muncesc de zor, Alba ii supravegheaza,

termina repede de facut curat, se da stingerea si adorm cu totii)
TIC-TAC: Este 8 si 30 de minute si 26 de secunde. Stingereaaa!
Noapte buna!
TOTI: Noaptea buna!!

(Intro PRINŢUL)
PRINŢUL: Eu sunt Prinţul. Da, da, da! Ce vă miraţi aşa? N-aţi mai văzut
prinţi? Dacă mă înţep curge sânge albastru. Ca cerneala. Ahh. De ce sunt
îmbrăcat aşa? Pentru că încă nu mi-am pus costumul de gală. De fapt, eu
trebuie să apar abia în final, ca să vă fac o surpriză. Ce surpriză? Nu pot să
vă spun. Dacă e surpriză... Nu, nu, nu insistaţi... Bine îmi calc pe inimă şi vă
spun. Aproape de sfârşit... mama vitregă... mărul otrăvit. Toată lumea crede
că Albă ca Zăbava a murit. Piticii plâng, florile plâng, pădurea plânge,
păsărelele plâng. Spectatorii sunt tristi. Ba unii dintre ei scot batistele şi
smiorcăie. E o scenă foarte dureroasă. Când deodată apare Prinţul, adică eu,
călare pe un cal alb. Calul rămâne afară, sa manance iarba. O vede pe Albă
ca Zăbava, frumoasăăăăă, frumoasă. Şi atunci Prinţul o priveşte o dată, o
priveşte de două ori şi... şi... o imbratiseaza. Bucăţica de măr otrăvit îi sare
din gât, Albă ca Zăbava învie şi atunci Prinţul o ia de mână şi pleacă şi face
o nuntă ca-n poveşti şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea-aşa.

(Piticii si Alba se trezesc)

PITICII: Gata, este timpul sa mergem la muncă! Alinierea!! Zi frumoasa,

Alba!
ALBA: La revedere, pitici!! Sa aveti spor!

SCENA 3 :

MAMA: Dau haine noi pe haine vechi! Dau haine noi pe haine vechi.
MAMA: Ai, ai, ai, păcatele mele! Ai, ai, ai, încheieturile mele! Bună
dimineaţa, fetiţo! Da’ eşti singurică pe aici?
ALBĂ: Singură, tuşică! Bărbaţii sunt plecaţi la muncă!
MAMA: Vai de zilele şi bătrâneţile mele. Că nu mă mai strânge Dumnezeu
de pe pământ! A uitat moartea de mine şi mi-e tare greu!
ALBĂ: Dar ce ai în sacul acela mare?
MAMA: Marfă, fetiţo! : Marfă
ALBĂ: Şi ce fel de marfă ai de vânzare?
MAMA: Haine. Haine noi.
ALBĂ: Şi cât costă?
MAMA: Nu le dau pe bani. Le schimb pe haine vechi. Dau o haină nouă
pentru una veche.
ALBĂ: Dar cum aşa, tuşică?
MAMA: În ţara de unde vin eu nu se poartă haine noi. Noi numai le facem.
Le schimbăm pe haine vechi. Hainele vechi sunt mai îndemânoase pentru
noi.
ALBĂ: Ce lucruri ciudate îmi spui, tuşică! Şi dacă îţi dau haine vechi, spui
că îmi dai haine noi?
MAMA: Bineinţeles,
ALBĂ: Am în casă o groază de bulendre.
MAMA: Da-le-ncoace să ţi le schimb.
Oglindă, oglinijoara mea
Spune-mi mie dumneata
Nu sunt eu cea mai frumoasă?
O împărăteasă aleasă?
OGLINDA: O, mărite-mpărăteasă
Ca paharu-eşti de frumoasă
Ca paharul de creştar
Numai că mai e un „dar”
Cea mai brava şi mai brava
Este Albă ca Zăbava.
MAMA: Lasă să vedem noi acum cine e mai frumoasă. Am eu ac de cojocul
tău, fetito. Am aici trusa de magie şi farmece . Iată ochelarii care orbesc,
clopoţeii care surzesc, mâncarea care te flămânzeşte. Focul care te-ngheaţă,
apa care te-neacă. Mărul care stă în gât.
PRINŢUL: Am auzit ceva de un măr. Aha, tu erai, cotoroanţo!
MAMA: Ajutor! Ajutor! Mă omoară!
ALBĂ: Ce faci?
PRINŢUL: Te scap de vrăjitoarea asta rea.
ALBĂ: Şi tu cine mai eşti?
PRINŢUL: Eu sunt Prinţul. Si am venit sa te salvez.
MAMA : Ajutor, ajutor, mor....
ALBĂ: De data asta nu te mai ajuta nimeni! Hasta la vista, mama vitrega!!

Sfarsit!