Todur ZANET

JERTFELE FOAMETEI
(Tragedie în trei acte)

Miti – 41 ani;
Nora Paşu – 40 ani, soţia lui Miti;
Ivanca – 16 ani, fiica lui Miti şi Paşu;
Peti Niufunar – 20 ani, miliţian;
Radi – 41 ani, şeful centrului colectări cereale;
Ţica – 20 ani, agent colector;
Topca – 18 ani, agent colector.

ACTUL I
Noapte. O odaie într-o casă veche în stil găgăuzesc. Pe sobă atîrnă cîteva perechi de ciorapi
de lînă. Pe prichiciul sobei un felinar. Lîngă sobă un pat de lut. O fereastră cu brizbizuri. Lîngă
uşa de la intrare, într-un cîrlig de lemn, atîrnă un ceaun. În ungher o icoană sub care, pe un colţar,
arde o candelă. Alături o sticlă cu aghiasmă.
Pe peretele din faţă o oglindă. Sub oglindă o laiţă lungă cu spetează, acoperită cu o scoarţă.
Chilimuri, prosoape, carpete împodobesc pereţii. Pe jos sunt aşternute preşuri. Patul e
acoperit cu o rogojină. Într-un capăt al patului se află aşternutul, strîns cu grijă. Pe peretele
lateral, într-un cuier, atîrnă nişte cojoace, haine. Sub cuier, jos, cîteva perechi de încălţăminte de
iarnă. O fereastră întunecată. De afară răzbate urletul fioros al viforniţei.
Pe pat, rezemată de sobă, stă bătrîna Ivana.
Din ogradă răzbate scrîşnetul unui ferestrău. Cineva despică lemne cu toporul.

BĂTRÎNA IVANA. Doamne, ce-o fi zăbovind atîta Miti al nostru? Nevasta nu-şi mai află
locul de grija lui... Dar ce i-a trebuit ei să taie salcîmul din portiţă? Altă grijă n-avea?...
...Închid ochii şi mă văd aievea cum am venit în casa asta tînără mireasă, tînăr şi salcîmul se
înălţa falnic în portiţă, aidoma unui brav străjer. Primăvara, cînd dădea în floare, părea şi el o
mireasă, înveşmîntat în alb. Pe atunci în răgazul zilei veneam cu Todi al meu şi ne aşezam la umbra
lui. Vorbeam de una, de alta, copiii se jucau în preajmă... Iar parfumul florilor te îmbătau, nu alta.
Pe drept cuvînt, salcîmul era podoaba hudiţei noastre. Nu degeaba îl botezase satul “Salcîmul lui
Todur...”. Şi acum na-ţi-o bună, l-a tăiat din rădăcină. Bine a zis cine a zis: “Şi copacului i se
împlineşte cîndva sorocul...”.
Printre scrîşnetul ferestrăului şi loviturile de topor răzbate un dangăt greu de clopot.

1
 2
BĂTRÎNA IVANA. (Îşi face cruce). Mulţumescu-Ţi, Doamne, că am mai petrecut o zi.
Îndură-Te de noi şi ajută-ne să mai apucăm şi ziua de mвine. Călăuzeşte, Doamne, paşii feciorului
meu, să ajungă cu bine acasă.
În ogradă se aud în continuare lovituri de topor. Se aude vocea nurorii Paşu:
“Nicolai, Ivanca! Căraţi lemnele în beci! Daţi-i zor că ne prinde întunericul!” Peste puţin se
deschide uşa. Paşu intră cu un braţ de lemne.
PAŞU. Bună seara, mamă!
BĂTRÎNA IVANA. Bună să-ţi fie inima! Aţi ciopîrţit sărmanul salcîm!...
PAŞU. Păi, l-am... Au rămas copiii să care lemnele. Of, tare mai scapără stelele pe cer. Să ştii
că la noapte se lasă un ger de Doamne fereşte!... Şi mi-am zis că ar fi bine să facem focul cu lemne
de salcîm...
BĂTRÎNA IVANA. Ce te-a apucat, nevastă? Vrei cumva să dărîmi soba?
PAŞU. Fii pe pace, mamă. Soba noastră-i trainică! Nu se risipeşte cu una, cu două... Copiii
sunt trudiţi şi îngheţaţi bocnă... Apoi că şi Miti, cînd se va întoarce de la drum, se va îmbia la
căldurică. (Pune lemne în sobă).
BĂTRÎNA IVANA. (Trage aer în piept). Doamne, ce-o fi zăbovind atîta Miti al nostru?
PAŞU. Of, mamă, stau şi eu cu grijă. De trei zile-i plecat. (Oftează). Şi n-avem nici o veste.
Nu ştiu ce să mai cred. (Din nou oftează). Vrăjmaşe vremuri trăim... (Aprinde focul în sobă).
BĂTRÎNA IVANA. Nu-ţi fă inimă rea, nevastă. Miti şi-a luat arma cu dînsul. Pe semne
viforniţa a întroienit drumurile. Cu ajutorul lui Dumnezeu se întoarce el.
PAŞU. Bine, dar pînă la Ciadîr şi înapoi e o cale de cel mult două zile. Şi boii noştri-s
zdraveni, hrăniţi bine. (Îi tremură glasul). Demult trebuia să se întoarcă acasă... (O podidesc
lacrimile. Ia un ceaun, îl umple cu apă şi-l pune în sobă). Barem apă caldă să găsească Miti...
BĂTRÎNA IVANA. Ia nu mai plînge, nevastă, linişteşte-te, că veştile rele aleargă din prag în
prag, ca focul.
Se deschide uşa de afară. În casă intră Ivanca, Paşu se întoarce cu spatele ca fata să nu-i
vadă lacrimile.
IVANCA. Bună seara, bunico!
BĂTRÎNA IVANA. Bună să-ţi fie inima, nepoată! Ai ostenit? Ia vino ici lîngă mine şi te mai
încălzeşte!
IVANCA. Îndată, bunico! Numai să iau un prosop şi nişte arnici. (Se duce în odaia de
alături).
BĂTRÎNA IVANA. Fată mare în toată legea. Cine ştie pe ce mîini va încăpea? Singurică îşi
pregăteşte zestrea. Nevastă dragă, nu mai boci atîta!..
PAŞU. (Îşi şterge lacrimile). Încerc mamă, dar mă îneacă lacrimile.
BĂTRÎNA IVANA. Potoleşte-te, să nu le vadă copiii.
 3
PAŞU. Mă duc în beci să văd cum au stivuit copiii lemnele.
Intră Ivanca cu un prosop şi nişte arnici în mînă.
BĂTRÎNA IVANA. (Îi face loc). Vino nepoată, vino lîngă sobă.
IVANCA. Mama unde-i?
BĂTRÎNA IVANA. S-a dus în beci să vadă cum aţi aşezat lemnele.
IVANCA. (Se apropie de fereastră şi priveşte afară). Bunico, mama a ieşit în drum şi se tot
uită către răscruce. (Se întoarce şi se aşează pe pat). Bunico, mama îl iubeşte mult pe tata?
BĂTRÎNA IVANA. Păi dacă nu s-ar fi iubit ei, nu mai apăreaţi voi pe lume.
IVANCA. Spune bunico, ţi-a fost drag bunicul Todi?
BĂTRÎNA IVANA. Mi-a fost, nepoată, tare drag mi-a fost. L-am iubit ca pe ochii din cap.
Ehei, nu era zi să nu ne vedem... Dar tata nu-l avea la inimă şi nici în ruptul capului nu voia să mă
dea după dînsul.
IVANCA. Şi de ce adică?
BĂTRÎNA IVANA. Uite aşa. Nu voia şi pace! Atunci bunicu-tău m-a furat. (Zîmbind). Cînd
îmi amintesc...
IVANCA. Cum te-a furat, bunico? Povesteşte-mi şi mie?
BĂTRÎNA IVANA. Apoi... uite cum a fost. Într-o zi de iarnă, la horă, ne-am înţeles cu
Todur, ca în cutare seară să mă fure mireasă. Ei, am ajuns noi care va să zică la ziua hotărîtă. Todi
a pregătit de cu vreme o sanie şi mi-a dat de ştire ca pe la miezul nopţii să fiu gata. Despre asta
ştiam numai noi doi şi soră-mea mai mare, Iana. Dar nu ştiu cum s-au brodit lucrurile că m-a simţit
şi tata... M-a chemat la dînsul şi mi-a zis: “Află că pentru nimic în lume nu te dau după Todi!”.
IVANCA. Păi cum a aflat el, bunico?
BĂTRÎNA IVANCA. Abia mai tîrziu am priceput eu că leliţa Iana m-a pîrît la tata. Atunci
n-am bănuit nimic. Şi cum îţi spuneam, m-a chemat tata la dînsul şi mi-a spus aşa: “Înţeleg prea
bine că vrei să fugi cu Todi. Dar ia aminte: nu te dau după dînsul pentru nimic în lume!”. Eu n-am
scos o vorbă, în schimb aşteptam cu sufletul la gură să vină miezul nopţii. Iar tata îi zicea înainte:
“Încă mai ştiu că la noapte Todi o să încerce să te fure!” Eu m-am făcut roşie ca sfecla. “Trebuie
să-ţi mai spun, rosti apăsat tata, că sunt cu ochii pe tine. Acu, fii bună şi te întoarce în odaie, iar eu
mă pun chiar ici în prag la pîndă... Şi dacă-l găbjesc cumva, să ştii că o să mă pomenească cît o fi şi
o trăi!” Intru eu în odaie, dar inima-mi zvîcneşte să dea afară din piept, nu alta! Ce-o să se întîmple
oare? Todi, bunicu-tău, era o cruce de voinic, înalt, frumos, cu nişte ochi albaştri, de mai mare
dragul! Fierar de meserie, cît era ziulica de mare bătea cu ciocanul: făurea pluguri, boroane...
IVANCA. Bunico, şi pe urmă ce-a mai fost?
BĂTRÎNA IVANA. În seara aceea, spre norocul meu, a trecut pe la noi o prietenă, prin care
i-am trimis vorbă lui Todi, să se astîmpere şi nu cumva să se arate pe la noi. În schimb el a întrebat-
 4
o încotro dă fereastra odăii în care mă aflam. Tot prin prietena mea Todi mi-a dat încă o dată de
ştire să fiu gata.
IVANCA. Ca să vezi...
BĂTRÎNA IVANA. (Zîmbind) Ce să-ţi spun, Todi al meu era om dintr-o bucată... Unchiul
tău, Todi, îi seamănă lui. (Pauză).
IVANCA. (Lasă lucrul din mînă). Şi pe urmă?.. Hai spune, bunico, ce-a fost pe urmă!..
BĂTRÎNA IVANA. De obicei eu dormeam într-un aşternut cu soră-mea Iana. Ei, ne-am
dezbrăcat noi va să zică şi ne-am culcat. Nici prin gînd să bănuiesc că soră-mea o să mă pîrască, şi-i
spun: “Să ştii că în noaptea asta o să vină Todur să mă fure...” Soră-mea a tăcut mîlc şi curînd a
adormit. În schimb eu mă perpeleam ca pe jăratec şi n-am mai închis un ochi. Da odaia noastră
avea o fereastră care dădea în grădina din spatele casei. Şi tot frămîntîndu-mă eu aşa, aud că cineva
se vînzoleşte pe la fereastră. M-am ridicat din pat, numai în cămaşă, cum eram şi m-am apropiat
tiptil de geam. Inima porni să mi se zbată nebuneşte, iar mie mi se părea că lumea toată aude
bătăile ei şi o să dea buzna în odaie. Deodată aud: bang! Fereastra zbură cît colo, cu ramă cu tot. Un
val de frig năvăli înăuntru şi în locul ferestrei răsări Todi în tot statul şi-mi zice: “Hai mai repede!”
Eu dau fuga să mă îmbrac, dar în aceeaşi clipă soră-mea sare ca arsă din somn şi-l strigă pe tata.
Fără să mai zăbovesc o clipă, mă reped şi ţuşti! prin fereastră afară. Am apucat doar să-l zăresc pe
tata intrînd pe uşă. Todi m-a prins în braţe şi a ţinut tot o fugă pînă la sanie, m-a învelit într-un
cojoc şi a dat bici cailor. Din urma noastră, în ogradă s-a iscat o zarvă de Doamne fereşte... Cineva
chiar s-a repezit pe urmele noastre, dar nu ne-a mai ajuns... Uite aşa a fost!
IVANCA. Şi nu ţi-a fost frică, bunico?
BĂTRÎNA IVANA. D-apoi am mai avut eu cînd?..
IVANCA. Aţi făcut şi nuntă, bunico?
BĂTRÎNA IVANA. Am făcut! Ce-i drept tata multă vreme n-a vrut să mă ierte. Dar pînă la
urmă mama l-a înduplecat... Trebuie să ştii că mamele totdeauna duc tot greul pe spatele lor...
IVANCA. Bunico, parcă e o poveste.
BĂTRÎNA IVANA. Poveste adevărată, nepoată. Altfel nici taică-tău, nici unchiul tău n-ar fi
fost pe lumea asta.
IVANCA. (Face o pauză, se cam codeşte). Ştii, bunicuţo, am îndrăgit şi eu un băiat.
BĂTRÎNA IVANA. (Înspăimîntată). Asta-i bună!
IVANCA. Bunico, dar el nu ştie că mi-e drag.
BĂTRÎNA IVANA. Cu atît mai bine... Dar al cui e băiatul?
IVANCA. A lui Topca Costi. Îl cheamă Vani. (O îmbrăţişează pe bunica). Numai te rog,
bunicuţo, să nu-i spui mamei!
BĂTRÎNA IVANA. Fii pe pace, copilă. Ştiu eu ce înseamnă dragostea...
Intră Paşu.
 5
PAŞU. Ivanca, unde-s băieţii?
IVANCA. S-au dus în odaia lor.
PAŞU. Prea bine. Curînd ne aşezăm la masă.
IVANCA. (Gînditoare, după o pauză). Tare mi-e dor de tata!
BĂTRÎNA IVANA. Nu te mîhni, fetiţo. Vine el taică-tău. Or fi întroienite drumurile şi n-are
cum să ne dea de ştire. Vine numaidecît şi mai aduce şi daruri.
PAŞU. Daruri? Nu vezi, mamă, cîtă foamete e în jur? Au ridicat duşmanii toate grăunţele. Şi
au lăsat oamenii fără o bucăţică de pîine în casă. Nici n-au apucat sărmanii săteni să închidă uşa în
urma tîlharilor, că au şi început să-şi dea sufletul, unul după altul. Ferească Sfîntul! (Îşi face cruce).
BĂTRÎNA IVANA. N-ai dreptate, nevastă. Ştii doar că au deschis cantine pentru cei
flămînzi. Tocmai de la Ciadîr le aduc bucate.
PAŞU. Vai de capul nostru. Mai întîi ne iau pîinea de la gură, cui o să-i ajungă bucatele
acelea de la Ciadîr? (Oftează).
Se aude lătrat de cîine. Toţi devin atenţi.
IVANCA. Tata! (Aleargă la fereastră). Of, e întuneric beznă, şi nu se zăreşte nimic!...
PAŞU. Ia mă duc eu să văd.
Paşu se încalţă, ia felinarul şi iese. Bătrîna şi nepoata rămîn pe întuneric.
IVANCA. A venit tata, bunico!
BĂTRÎNA IVANA. Slavă Domnului că s-a întors. Domnul le poartă tuturor de grijă. Vă
spuneam eu s-avem răbdare!
IVANCA. Bunico, tata a băgat în grajd numai un bou.
BĂTRÎNA IVANA. Ei, ţi s-o fi năzărit prin întuneric.
Din ogradă răzbate vocea nevestei: “Vai de mine, Miti! Ce-ai făcut cu un bou?” Miti: “Ce să
fac? Mi l-au furat la Baurci”. Uşa se deschide. Intră Paşu cu felinarul în mînă. În urma ei vine
Ivanca să-l îmbrăţişeze pe taică-său.
MITI. Ai răbdare, fata tatei. (Cu voce obosită). Bună seara, mamă. (Atîrnă arma în cui).
Ivanca îl ajută să-şi scoată cojocul.
BĂTRÎNA IVANA. Bine ai venit, fiule. Ce-ai zăbovit atîta?
MITI. Daţi-mi pace să-mi mai trag sufletul şi vă spun...
PAŞU. (Suspină). Mamă, Miti s-a întors acasă fără un bou şi fără sanie.
MITI. (Îşi cuprinde nevasta de umeri). Nu plînge, Paşu, nu plînge. Să-i mulţumim lui
Dumnezeu că m-am întors eu teafăr şi am adus măcar un bou.
PAŞU. (Ca şi cum n-ar fi auzit întrebarea). Doamne, Miti, cu ce-o să arăm la primăvară
tarlalele?
MITI. S-ajungem noi în primăvară şi găsim cu ce... (Către Paşu). Aveţi ceva apă caldă?
PAŞU. Am pus adineaori un ceaun în sobă. (Către Ivanca). Adă ligheanul!
 6
Ivanca aduce ligheanul. Paşu scoate ceaunul din sobă şi toarnă apă caldă în lighean. Miti îşi
clăteşte mai întîi mîinile, apoi faţa. Ivanca îi întinde prosopul, Miti ia prosopul din mîinile fetei şi
se şterge.
MITI. Vai ce bine e!... Ce fac copii?
PAŞU. Bine. Toată ziua s-au trudit şi acum dorm în pace.
MITI. Mă duc să-i văd. Tare i-am dorit! (Iese).
BĂTRВNA IVANA. Îi frînt de oboseală. Cine ştie prin cîte a trecut?
PAŞU. Slavă Domnului că l-am văzut acasă.
IVANCA. Sunt aşa de bucuroasă.
Miti se întoarce în odaie.
MITI. În trei zile Iosca s-a făcut flăcău! Îmi pare rău că nu le-am adus nimic copiilor.
BĂTRÎNA IVANA. Nu te mîhni, fiule. Le aduci altădată. Să-i mulţumim lui Dumnezeu că
te-ai întors cu bine...
PAŞU. (Toarnă apă în lighean). Pune-ţi picioarele în apă caldă să te încălzeşti mai repede.
Miti se aşează pe scaun. Îşi scoate obielele. Apoi îşi cufundă picioarele în apă.
MITI. Vai, ce bine! Am îngheţat bocnă.
PAŞU. Să-ţi fierb nişte vin, Miti?
MITI. N-ar strica.
PAŞU. (Către Ivanca). Du-te, fetiţ-o, aprinde focul în cotlon, scoate un ulcior de vin şi
fierbe-l. Nu uita să încui uşa beciului!
BĂTRÎNA IVANA. Unde trimiţi copila de una singură pe întuneric? Să-l ia şi pe Nicolai. Să
meargă împreună.
IVANCA. (Din uşă). Bunico, eu nu mă tem!
PAŞU. Adu şi o bucată de pastramă şi nişte brînză!
Ivanca iese. Paşu ia de pe sobă o pereche de ciorapi şi-i întinde lui Miti.
PAŞU. Ia şi te încalţă Miti! În trei zile cît ai lipsit am împletit pentru fiecare cîte o pereche.
BĂTRÎNA IVANA. De ciorapi îţi vorbeşte, dar că a tăiat mîndreţe de salcîm, l-a despicat şi
l-a cărat în beci, tace.
PAŞU. Păi... tocmai asta voiam şi eu să-i spun, mamă.
BĂTRÎNA IVANA. (Pentru dînsa). Vorbă să fie! Nici gînd n-avea să spună. (Către Miti).
Mai rar aşa nevastă!... Ţine toată gospodăria: copiii îngrijiţi, casa şi ograda în bună orînduială.
PAŞU. (Jenată). Lasă, mamă!
MITI. (Priveşte cu drag la nevastă-sa). Păi nu degeaba am furat-o eu tocmai de la Comrat.
PAŞU. Păi dar! Mai furat! Dacă nu mi-ai fi fost drag, nu mă mai vedeai tu cît e papura în
baltă...
Intră Ivanca. Aduce pastramă, brînză. Miti îşi încalţă ciorapii noi.
 7
IVANCA. Focul s-a încins, tocmai duduie, acuş fierbe şi vinul. Să-i pun şi piper, tată?
MITI. Nu.
IVANCA. Bine. (Iese).
BĂTRÎNA IVANA. Vrednică fată! Aşa eram şi eu...
MITI. (Îi face soţiei cu ochiul). Păi nu degeaba îţi poartă numele?
BĂTRÎNA IVANA. (Mîndră). Îmi poartă, fireşte. Şi-i sprintenă şi cuminte ca şi mine.
(Oftează). Acu însă am îmbătrînit cu totul.
Miti se aşează la masă. Pe masă, în afară de celelalte bucate, se mai află o pîine cu un cuţit
alături Miti îşi face semnul crucii. Intră Ivanca.
IVANCA. Gata vinul, tată.
Paşu ia din mîna fetei ulciorul şi toarnă soţului într-o ulcică vinul aburind. Ivanca iese cu
ligheanul, apoi revine şi se aşează lîngă bătrînă.
PAŞU. Poftim, Miti!
MITI. (Ia ulcica). Noroc şi sănătate!
TOŢI: “Să dea Dumnezeu!”
BĂTRÎNA IVANA. Ia seama să nu te frigi, fiule.
MITI. Doar nu-s mititel, mamă. (Soarbe cîteva înghiţituri). Da-a... Tare vinul!... Am şi
început să mă încălzesc. (Ia pita în mînă, o sprijină de piept. Cu mîna stîngă ia cuţitul, face semnul
crucii pe pîine, apoi taie două felii). Şi voi ce nu vă aşezaţi la masă?
PAŞU. Mai adineauri ne-am ospătat şi noi.
BĂTRÎNA IVANA. Poftim, fiule, mănîncă sănătos!
IVANCA. Poftă bună, tată!
PAŞU. Poftă bună!
MITI. Mulţumesc!
Miti mănîncă. Toţi tac. Bătrîna Ivana şi nepoata îşi văd de lucru. Peste puţin Paşu se aşează
lîngă soţ: ba îi toarnă vin, ba îi dă pîine.
MITI. (Ia o felie de pîine, rupe o bucăţică). Frumoasă pîine!
PAŞU. Aseară am copt-o. Ieri dimineaţă Ivanca cu Nicolai au tras grăunţele la rîşniţă, eu am
frămîntat aluatul şi am copt pîinea.
MITI. Noroc că mai avem ceva grăunţe, Congazul e sat mare, poate n-or mai apucă să
cotrobăiască prin toate gospodăriile. Am auzit că prin satele vecine le-au luat oamenilor toate
grăunţele, au strîns cu mătura pînă la ultimul bob.
BĂTRÎNA IVANA. Doamne, Dumnezeule! (Îşi face cruce).
PAŞU. Ce-ai zăbovit atîta, bre Miti?
MITI. Păi m-am pornit cam tîrziu din sat. Vremea era frumoasă. Nu bătea vвntul, nu ningea.
Nici n-am băgat de seamă cum am ajuns la Baurci. Intru eu în sat, mă uit în dreapta, mă uit în
 8
stînga şi văd că de prin toate ogrăzile oamenii ies buluc. Părea că întreg satul se revărsase în stradă.
Eu îmi îndemn boii şi -mi caut de drum. Mă uit îndărăt şi nu-mi cred ochilor: o droaie de săteni se
luaseră după mine, gata-gata să mă ajungă. Înaintau tăcuţi, tîrîndu-şi paşii şi clătinîndu-se pe
picioare, de parcă-i bătea vîntul. Slabi, gălbejiţi, cu ochii duşi în fundul capului, se ţineau ca nişte
umbre după sania mea. Eu am sfeclit-o. Numai de cantina de la Ciadîr nu-mi mai ardea mie atunci.
Noroc că aveam arma cu mine, altfel nu ştiu cum m-aş fi descotorosit de gloata aceea lihnită de
foame. Veneau aşa de-avalma şi, cînd i-am simţit aproape, am apucat arma, am îndreptat-o spre
dînşii, dar nici o reacţie. Atunci am tras un foc în sus şi pe loc au încetenit paşii. Între aceste peste
sat se lăsă amurgul. Fiori de ghiaţă m-au trecut prin tot trupul. Ce să fac? Cum să pornesc la drum
în cap de noapte? Păi dacă s-ar fi repezit cu toţii asupra mea prin bezna nopţii, nici arma nu m-ar fi
salvat. Spre norocul meu am ajuns în dreptul casei lui Ilişca, care tocmai trebăluia prin ogradă şi l-
am strigat: “Ilişca, prietene, eu sunt Miti din Congaz! Deschide bre poarta!” Ilişca m-a recunoscut
şi mi-a deschis îndată. Am tras sania în bătătură. Ilişca a închis bine poarta, iar celor din stradă le-a
strigat să plece pe la casele lor.
BĂTRÎNA IVANA. Of, Doamne!
MITI. Am dejugat boii şi i-am băgat în grajd. Ilişca a încuiat uşa grajdului şi am intrat în
odaie. Ai casei tocmai se aşezau la cină. M-au poftit şi pe mine. Pe masă n-aveau decît o ciorbă de
coji de cartofi şi mămăligă. Nu ca noi: mîncăm brînză, pastramă şi pîine. Am scos şi eu ce aveam în
traistă. Văzînd pîinea şi pastrama, copiilor li s-au aprins ochii. Atunci i-am spus lui Ilişca că eu
sunt sătul şi să le împartă copiilor pastrama. Ilişca dădu fiecărui cîte o bucăţică.
BĂTRÎNA IVANA. Doamne. Dumnezeule! (Îşi face cruce).
MITI. Apoi ne-am culcat şi pe loc m-a şi furat somnul. Dar n-am apucat să închid bine ochii
că mi-au apărut ca aievea chipurile celor flămînzi. Peste cîteva clipe m-am trezit şi i-am spus lui
Ilişca: “Să mergem să ocolim vitele”.
“N-ai nici o grijă, mi-a răspuns el. Vitele-s la adăpost de nădejde”. Dar pentru pază bună ne-
am abătut de cîteva ori pe la grajd. Totul era în regulă. Şi cu toate aceste în sinea mea mi-am zis:
“În noaptea asta nu mă mai prinde somnul!”
BĂTRÎNA IVANA. Aşa, fiule... cu somnul nu te pui...
MITI. Adevărat, maică... Mai ales că între timp s-a stîrnit şi un viscol năprasnic, vîjîitul
căruia pesemne, ne-a şi adormit. Deodată însă, parcă cineva mi-a tras un ghiont în coastă. Am sărit
ca ars în picioare, am apucat arma şi m-am repezit pe uşă afară. Ilişca – după mine. Cînd ne uităm –
porţile vraişte, uşa grajdului dată de perete. “Care-i acolo?” – am strigat eu. Nici un răspuns. Am
intrat în grajd şi, Doamne Dumnezeule! Un bou ioc!..
PAŞU. Of, Doamne!
 9
MITI. Şi unde mai pui că se stîrnise şi o viforniţă, de nu se vedea om cu om. Măturase toate
urmele şi nu mai ştiam încotro să apucăm. Toată noaptea am orbecăit cu Ilişca prin întuneric. Am
răscolit satul în lung şi-n lat, înotînd prin troiene, dar nici unghie de vită.
BĂTRÎNA IVANA. (Îşi face cruce). Doamne Sfinte!
MITI. L-am căutat şi a doua zi. I-am întrebat pe toţi în cale, în nădejdea că ne va pune cineva
pe urmele vitei. Dar n-am aflat nimic. Oamenii ridicau doar din umeri. Chiar dacă ar fi ştiut, nu ne-
ar fi spus. Pasămite hoţii în aceeaşi noapte au tăiat boul. Altfel tot am fi dat noi de dînsul. Şi tot
căutînd aşa, ne-a prins înserarea. Unde să mai pornesc la drum? Am înoptat iarăşi la Ilişca. De astă
dată am dormit în grajd... Mi-am zis: Dacă-l împinge pe cineva păcatul să vină, îl împuşc ca pe un
cîine! Slavă Domnului că nu s-a arătat nimeni şi nu mi-am luat păcat pe suflet.
PAŞU. Chiar l-ai fi împuşcat, bre Miti?
MITI. Acu nu mai ştiu, Paşu... Dar atunci făceam moarte de om. Apoi... S.a luminat de zi.
Am lăsat sania la Ilişca şi i-am spus s-o pună pe foc. Am luat boul şi am pornit întins către casă. Cu
stînga duceam vita de funie, iar cu dreapta ţineam strîns arma încărcată. Astfel Domnul m-a ferit de
păcat. Am ajuns în sat şi am dat de ştire la sovietul sătesc de cele păţite şi am venit acasă...
PAŞU. Slavă Domnului că te-ai întors teafăr. Că nu mai ştiam ce să credem.
BĂTRÎNA IVANA. Se răceşte vinul, nevastă!
MITI. Nu vreau. Nu-mi mai tihneşte nici vinul, mamă. (Îşi face cruce, se ridică de la masă).
Paşu cu Ivanca strîng masa. Paşu duce pîinea în odaia de alături. Apoi mătură fărîmiturile de
sub masă. Miti se aşează pe pat, lîngă sobă. Paşu se întoarce în odaie. Amîndouă cu Ivanca se
aşează pe scaune cu lucrul în mînă.
MITI. Ce plăcut e lîngă sobă!
BĂTRÎNA IVANA. Aşa e, fiule, căldura căminului încălzeşte sufletul.
MITI. Adevărat, mamă!
BĂTRÎNA IVANA. Ce se mai aude prin sat, fiule?
MITI. Slută treabă, mamă! Sudorenco umblă din casă în casă şi ridică toate grăunţele, le
strînge cu mătura...
BĂTRÎNA IVANA. De unde s-a mai pripăşit şi ăsta? Că n-am auzit de aşa nume în satul
nostru.
MITI. E un venetic, mamă. E secretarul comuniştilor.
BĂTRÎNA IVANA. Şi umblă de unul singur?
MITI. Ei ba! Umblă cu o haită de “copoi” după dînsul...
PAŞU. Şi cine-s copoii ceia, bre Miti?
MITI. Cara Coli, Ţica, Vani Topca! Şi fratele nostru de cruce, Radi. S-a dat şi el cu dînşii...
PAŞU. Nu mai spune!...
 10
MITI. Să-i vezi cum umblă ţanţoş, în mînă cu cîte o ţepuşă de fier cu cîrlig ascuţit în
capăt!... Sparg pereţii, paturile de lut cu ţepuşa şi, dacă dau cumva de grăunte, dărîmă şi pat, şi
perete şi scot pînă la ultimul bob...
BĂTRÎNA IVANA. (Îşi face cruce). Of, Doamne Sfinte, îndură-Te de noi şi ne păzeşte!...
Patul nostru-i plin cu grăunţe.
MITI. Nu te teme, mamă! Nu-i mai aduce el, Radi, şi pe la noi...
(Aparte): Cine-l mai ştie...
PAŞU. De unde ai aflat, bre Miti, că umblă cu ţepuşă cu cîrlig?
MITI. Mi-a spus Todur a lui Vanciu.
PAŞU. Cîte nu îndrugă lumea! De unde să ştie un copleş ca dînsul?
MITI. Cum bre, de unde, dacă au fost şi pe la dînşii. Norocul lor că Sudorenco a rămas la
poartă. În ogradă au intrat numai copoii, iar cînd ortacii lui au dat buzna în casă, cică Vani le-a zis
verde în ochi: “Vă spun drept: avem ceva grăunţe. Şi mai ştiu că o să le găsiţi şi o să le ridicaţi! Dar
după asta, nu cumva cineva dintre voi să dea ochii cu mine...” Auzind una ca asta ortacii s-au uitat
urît la Vani, dar pe loc au şi zbughit-o pe uşă afară cu coada între picioare... Pastrama asta cere apă.
(Ivanca se repede la căldare). Stai, copilă, îmi iau singur...
PAŞU. Să-ţi torn un pahar cu vin?
MITI. Nu vreau. Mi-e sete de apă.
Miti se apropie de căldare, ia o ulcică cu apă şi soarbe cu poftă. Apoi ia cîrligul de lemn, îl
cercetează atent şi-l pune la loc.
MITI. (Încruntat). Ca să vezi, cîinii, la ce-i duce capul! Să găurească pereţii!...
PAŞU. Găurească ei cît le-o pofti inima, că tot n-au să găsească nimic! Grăunţele noastre-s la
loc de nădejde.
MITI. Nu spune vorbă mare, Paşu!...
BĂTRÎNA IVANA. (Către Paşu). Păi cine ştia că vecinii noştri au ascuns grîul în bazin? Nu
l-ai văzut pe Cara Coli cum a strîns grăunţele cu mătura şi nici măcar un bob nu le-a lăsat
oamenilor.E limpede că i-a pîrît cineva. Ce mai!...
MITI. Cîinii! Tocmai şapte suflete au lăsat flămînde!...
PAŞU. (Cu voce tremurîndă). Of, ce ne facem, Miti? Ce ne facem? (Izbucneşte în plîns).
BĂTRÎNA IVANA. (Către Paşu). Ţine-ţi firea, nevastă! Nu mai plînge!... Mai bine coborîţi
secara din pod... (Lui Miti). Nu-i vorbă, sunt ele, grăunţele, la loc de nădejde, dar paza bună trece
primejdia rea. Treziţi copiii şi turnaţi grăunţele în butoaie. Anul ăsta am făcut doar ă ţîră de vin.
Stau butoaiele deşarte.Haideţi la treabă! Pînă la ziua isprăviţi!...
MITI. Of, mamă, îs mort de oboseală...
 11
BĂTRÎNA IVANA. Te cred, fiule! Mare-i Dumnezeu, poate n-or mai da şi pe la noi. Dar să
nu lăsăm treaba de azi pe mîine. De nu mă dureau pîrdalnicele de picioare, v-aş fi dat şi eu o mînă
de ajutor.
MITI. Ai dreptate, mamă. Să încercăm. Poate n-or mai scotoci şi prin butoaie. (Către Paşu)
Trezeşte copiii!...
PAŞU. Hai, fata mamei, să scurgem vinul într-un polobocel!... (Paşu şi Ivanca ies din odaie).
BĂTRÎNA IVANA. (Rămasă de una singură, se îndreaptă către icoană). Dumnezeule
Doamne, păzeşte-ne de năpastă! Nu ne lăsa pradă chinurilor!... Sfîntă Fecioară, ocroteşte-ne!

ACTUL II
Aceeaşi odaie, a doua zi dimineaţa. Pe pat, lîngă sobă, bătrîna Ivana scarmănă lînă. Uşa de
la odaia copiilor e deschisă.

BĂTRÎNA IVANA. (Tuşeşte). Nepoată, adă o ulcică de apă!

IVANCA. (Din odaia de alături). Îndată, bunico! Numai să-l îmbrac pe Iosca.
Bătrîna tuşeşte. Peste puţin intră Ivanca.
IVANCA. Bună dimineaţa, bunico!
BĂTRÎNA IVANA. Bună să-ţi fie inima, nepoată!
Ivanca îi dă bunicii apă. Intră Paşu.
PAŞU. (Cu o căldare în mînă). D-apoi a spulberat, nu şagă! A îngropat totul sub omăt! (Pune
căldarea jos). Dacă Miti nu făcea cărări, nu mai răzbăteam eu pînă la grajd. Slava Domnului că am
muls vaca. Bei lapte, mamă?
BĂTRÎNA IVANA. Mulţumesc, nevastă. Numai ce am băut apă.
PAŞU. (Se răsteşte la Ivanca). Ia căldarea şi dă-le copiilor lapte!... Apoi adă apă proaspătă.
Taică-tău a făcut cărare şi pînă la fîntînă.
Ivanca duce lapte copiilor.
BĂTRÎNA IVANA. Ce te răsteşti la copilă, nevastă?
PAŞU. (Îşi încruntă sprîncenele). Nici eu nu ştiu de ce. (Se aşează pe pat lîngă soacră-sa).
Mă cam doare capul, mamă. Dar nu-i mai spune lui Miti.
Ivanca se întoarce în odaie, se încalţă. Se îndreaptă spre uşă cu căldarea în mînă. Din prag
întoarce o privire îngrijorată spre maică-sa şi iese pripit.
BĂTRÎNA IVANA. Cum să nu te doară, după atîta trudă! ce-ţi trebuia să tai cogeamite
salcîm? Doamne fereşte să mai şi cazi la pat!... Cum să se descurce Miti cu şase suflete?
PAŞU. Nu şase, ci şapte, mamă? Pe Dumneata nu te pui la socoteală?
 12
BĂTRÎNA IVANA. De mine nu vă mai bateţi capul! Locul meu e colo, la ţintirim. Că îmi
tot dă tвrcoale cea cu coasa. Nici ast-noapte n-am închis un ochi. Tare m-au durut picioarele. Şi mi-
s reci ca gheaţa. Parcă îngheaţă şi sîngele în mine...
PAŞU. (Înspăimîntată) Ce vorbeşti, mamă?
BĂTRÎNA IVANA. Aşa e, fata mea. E timpul să-mi găsesc odihna de veci... Voi să fiţi
sănătoşi, să puneţi copiii pe picioare şi să-i scoateţi în lume.
PAŞU. Trăieşte sănătoasă, mamă! Slava Domnului, pîine avem, avem şi brînză. Ast-toamnă
Miti a vînat un cîrd de şoldani. Stau în saramură, gata pregătiţi pentru pastramă. Să nu-l mîniem pe
Dumnezeu. De-ale gurii se găseşte. Iar la o adică tăiem şi oile. Cu ajutorul Celui de Sus ieşim noi
cumva din impas! (Se aude plînsul unui copil). Mă duc să-l hrănesc pe Iosca.
Ivanca aduce căldarea cu apă, o atîrnă în cîrlig.
BĂTRÎNA IVANA. Ia dă-mi o gură de apă proaspătă. (Ivanca îi dă bunicii apă, bătrîna
bea). Bună apă. De ani şi ani o bem şi tot dulce e... (Îi întoarce Ivancăi ulcica).
PAŞU. Păi cum altfel! Miti curăţă fîntîna în fiecare an...
Ivanca pune ulcica în cui, apoi se aşează lîngă bunică-sa.
IVANCA. Să mă încălzesc puţin.
BĂTRÎNA IVANA. Puişorul bunicii. (O mîngîie pe cap). Eşti fată mare! Mă bucur că o ajuţi
pe maică-ta. Noi suntem mulţi, iar ea – una! Osteneşte sărmana...
IVANCA. Văd, bunico. (Îşi lasă capul pe umerii bătrînii).
Intră Miti. Ivanca îşi înalţă jenată capul.
MITI. (Se face că n-o observă pe Ivanca). Avană iarnă, bre! Mult prea devreme ne-a picat pe
cap şi nici gînd să plece: ninge şi ninge, de parcă s-a spart cerul. (Atîrnă cojocul în cui. Bea o ulcică
de apă.) Bună apă, mai bună decît vinul.
BĂTRÎNA IVANA. Cît de bun n-ar fi vinul, dar tot apa-i spală urmele!...
MITI. (Se apropie şi-şi lipeşte palmele de sobă). Dogoreşte de fierbinte ce-i. (Se aşează pe
pat, îşi cuprinde fiica). Ai obosit fetiţo? Eşti cam trasă la faţă.
IVANCA. Nu-i nimic, tată.
MITI. Maică-ta mi-a spus că pînă în zori aţi tras la rîşniţă. Eu eram atît de obosit încît am
lăsat toate baltă şi m-am dus la culcare.Am adormit buştean...
BĂTRÎNA IVANA. Te-ai odihnit bine?
MITI. Fireşte! După un asemenea somn mă simt iarăşi în putere.
BĂTRÎNA IVANA. La vîrsta asta aşa e... ce fac vitele?
MITI. Se odihnesc, le-am dat nutreţ, le-am adăpat. Acu copiii rînesc grajdul.
PAŞU. (Intră în odaie. Rîde). Ia te uită la ei: bunica, tata şi fiica!...
MITI. (Vesel). Vino şi tu cu noi.
PAŞU. Şi cine să pregătească bucatele?
 13
MITI. Iosca, el e cel mai mic.
PAŞU. (Către Ivanca). Hai să punem masa, fata mamei.
Ivanca se ridică de pe pat. Bătrîna Ivana tuşeşte şi iarăşi cere apă.
IVANCA. (Umple ulcica). Ce ai, bunico, de tuşeşti întruna? (Îi întinde ulcica).
BĂTRÎNA IVANA. (Bea cîteva înghiţituri). Bătrîneţile, nepoată. Cum mă ajunge vîntul, mă
şi ia răceala. Vezi ce vreme e afară? De cînd mă ştiu n-am mai apucat o iarnă grea ca asta. Nu
degeaba spun bătrînii: pe vremuri de urgie iernile-s năpraznice.
În ogradă latră cîinii. Se aud glasuri: “Ţîbă! Ţîbă turbă!”
Apoi bătăi în uşă: “Miti bre, eşti acasă?”
PAŞU. (Se uită pe fereastră). Iacătă-i, au şi venit!...
Cîteva clipe în casă nici o mişcare. Afară cîinii latră fără încetare. Se aud iarăşi voci: “Ţîbă,
ţîbă... Marş... Alungaţi-i, bre!...”
MITI. (Se ridică de pe pat). Nu vă temeţi. E glasul lui Radi.
Paşu trece în odaia de alături. Ivanca se lipeşte de bunică-sa. Miti deschide uşa. Unul după
altul, intră, dînd bineţe: Radi, Ţica, Topca. Tustrei sunt cu chef. Ţica şi Topca se opresc lîngă uşă.
Jenată, Ivanca îşi pleacă ochii.
RADI. (Din prag). Să trăieşti frăţioare! (Îl cuprinde pe Miti, apoi către bătrînă). Bună ziua,
mătuşă Ivana, mai trăieşti?
BĂTRÎNA IVANA. Mulţumesc Domnului, trăiesc, dacă am zile!..
RADI. Ia ce fată mare aveţi! (Către Ivanca). Nu cumva să uiţi să mă pofteşti la nuntă. (Lui
Miti). Ce mai faci, frate? Sănătos? Voinic?...
MITI. Mulţumesc lui Dumnezeu. Nu mă plîng de sănătate. (Numai către Radi). Treci şi te
aşează. (Îi arată un scaun).
RADI. (Se aşează. Ţica şi Topca rămîn în picioare). Paşu unde-i, că n-am văzut-o prin
ogradă.
MITI. Hrăneşte copiii.
RADI. Hrăneşte copiii, zici? Ştii că am înflămînzit şi noi!...
MITI. (Către Ivanca). Du-te, copilă, şi cheam-o pe maică-ta.
Ivanca iese. Miti se aşeză pe pat. Peste puţin intră Paşu.
PAŞU. Bună ziua!
Tustrei răspund la bineţe: “Mulţumim!”
MITI. (Către Paşu). Ia pune masa şi adă ceva de-ale gurii!...
RADI. (În formă de glumă). Ceva, zici? Îmi pare rău, Miti! (Arată la arma din perete). Parcă
eşti vînător, dragă Doamne. Pune ici pe masă nişte pastramă. Aveţi oi, adă şi brînză, scoate şi un
ulcior de vin. Bre Miti suntem fraţi, ori ba?
MITI. (Încruntat). Fraţi, fireşte! Dar Ţica şi Topca (arată cu capul către dînşii) ce caută aici?
 14
RADI. Păi şi ei mi-s fraţi. (Rîde).
Paşu desprinde din perete măsuţa scundă cu trei picioare.
RADI. Ce umbli cu măsuţa ceea? Pentru asemenea oaspeţi se cade să aşterni masă mare.
Paşu se uită la Miti.
MITI. (Către Paşu). Aduceţi masa şi puneţi pe masă tot ce doreşte Radi.
Paşu trece în odaia de alături. Peste puţin revine, aducînd cu Ivanca o masă mare.
MITI. (Către cei sosiţi, în timp ce femeile aşează masa). Ce-aţi pornit aşa de cu zori pe la
casele oamenilor?
RADI. Pe unii îi vizităm dimineaţa, pe alţii seara. De fapt, noi muncim mai mult noaptea.
Dar acum, că-i seară, că-i dimineaţă... s-au încurcat toate de-a valma.
MITI. Ce atîta hărnicie pe voi? Cu ce vă ocupaţi?
RADI. (Îşi încruntă sprîncenele). Cu multe, frate Miti! Cu multe! Ca să pui pe picioare noua
putere e nevoie de alergătură, nu şagă!
BĂTRÎNA IVANA. Apoi dacă trebuie, alergaţi sănătoşi! Dar de ce luaţi pîinea de la gura
oamenilor şi-i lăsaţi să moară de foame?
RADI. Cine ţi-a spus? Cum adică lăsăm oamenii să moară de foame? Parcă noi suntem de
vină că n-au ce mînca? Nu-i vorbă, a bîntuit şi seceta... Dar aş vrea să ştiu: de ce sătenii noştri nu s-
au învrednicit să strîngă recolta la vreme?
BĂTRÎNA IVANA. Să zicem că-i aşa!... Dar dacă voi nu le-aţi fi luat grîul pînă la ultimul
bob, ar mai fi dus-o ei cumva şi nu piereau de foame.
RADI. Uite ce, mătuşă Ivana! Te poftesc să nu te amesteci în treburile statului! Statul ştie ce
face!
MITI. Bine bre, dar asta întrece orice măsură! Şi dacă se întorc cumva vremurile? Fosta
putere no să se răfuiască cu voi?
RADI. În privinţa asta nici o problemă, Miti!
BĂTRÎNA IVANA. Ce mai la deal, la vale: corb la corb nu-şi scoate ochii...
Masa e pusă. Lipseşte pîinea. Paşu trece lîngă sobă, dar rămîne în picioare. Ivanca vine
lîngă dînsa.
MITI. Dă-le pace, mamă! (Se ridică. Către oaspeţi). Poftiţi la masă!...
Miti şi Radi se aşează faţă în faţă. Ţica şi Topca i-au loc de o parte şi de alta a lui Radi. Miti
îşi face cruce.
RADI. Ia mai lasă crucea, omule! Totuna Dumnezeu nu există...
Miti nu răspunde şi continuă să se închine.
BĂTRÎNA IVANA. N-ai obraz, Radi... Mare păcat îţi ei pe suflet. (Îşi face cruce în faţa
icoanei). Iartă-l Doamne!...
 15
RADI. Păcat zici? Haida-de!... (către Miti). Ce n-aţi pus şi pîine la masă? Pe cîte ştiu eu, de
la tine n-am luat nici un grăunte...
Topca şi Ţica izbucnesc în rîs.
MITI. Paşu, taie pîine! (Paşu aduce o jumătate de pîine şi se apucă s-o taie felii). Poftiţi şi
luaţi din bucate!... şi Dumnezeu să vă dea sănătate!...
ŢICA. (Se scoală în picioare). Trăiască tovarăşul Stalin!
Radi şi Topca se ridică şi ei. Tustrei golesc paharele. Miti nu se atinge de pahar, îl pune pe
masă.
ŢICA. (Aşezîndu-se). Nu cinsteşti cu noi, bade Miti? Ori nu-ţi place tovarăşul Stalin!
RADI. Dă-i pace omului!...
MITI. Despre Stalin eu unul n-am auzit. Cît despre voi ştiu că faceţi destule fărădelegi în
numele lui... Asta-i părerea mea. (Ridică paharul).
RADI. Ai cam luat-o razna cu părerea!...
MITI. Hai noroc şi sănătate sa dea Dumnezeu!
ŢICA. Aş vrea să ştiu cine-i acela Dumnezeu, şi pe unde o mai fi el acum?
BĂTRÎNA IVANA. Nu huli, păcătosule, că nici pămîntul n-o să te primească!
ŢICA. Vezi, mătuşă, că eu unul nu mă grăbesc să mor!
BĂTRÎNA IVANA. Doamne, îţi umblă gura ca o moară stricată!...
ŢICA. De ce nu? Doar puterea e în mîinile noastre! Stăpînul cel mare peste acest pămînt este
tovarăşul Stalin. În schimb aici mai marii satului suntem noi. Şi pe cine vrem, pe acela îl ştergem
de pe faţa pămîntului!...
RADI. Tacă-ţi gura, Ţica! (Către Miti). Ce să-ţi spun, bade Miti, ai un vin mişto! Ia mai
toarnă! Ai făcut mult anul ăsta?
MITI. (Se uită drept în ochii lui Radi). Trag nădejde să-mi ajungă pînă la vară... (Umple
paharele).
RADI. (Ridică paharul). Hai, frăţioare, să cinstim în sănătatea ta.
Radi şi Miti ciocnesc paharele. Miti soarbe o înghiţitură. Ceilalţi dau vinul de duşcă.
RADI. Halal vin! Ce nu bei cu noi, frate Miti?
MITI. Ştii doar că nu prea mă împac cu băutura.
RADI. Mare noroc pe capul tău!
ŢICA. În schimb eu mă împac de minune. Beau vin în loc de apă!
MITI. Se cunoaşte după nas.
RADI. (Către Miti). Dă-l încolo!... Ia mai bine toarnă!...
Miti umple paharele. Ceilalţi mănîncă.
 16
RADI. (Ridică paharul şi-l priveşte la lumină). E limpede ca lamura... Ia uitaţi-vă ce
puzderie de steluţe scapără! (Către bătrîna Ivana!) Mulţi ani, mătuşă Ivana! (Dă paharul peste cap.
Ţica şi Topca îi urmează pilda).
BĂTRÎNA IVANA. Mulţumesc, Radi, mulţumesc. Trag nădejde să ajung şi la nunţile
nepoţilor.
RADI. Trebuie, n-ai încotro...
ŢICA. (Într-o parte, dar destul de tare). Ajungi, dacă nu dai ortul popii. (Rîde).
BĂTRÎNA IVANA. Doamne, mare flecar mai ieşti!... Vorbeşti în dodii...
RADI. (Încruntat către Ţica). Ţi-am spus să-ţi ţii gura!... (Către Miti). Halal vin! (După o
pauză). Ai dreptate Miti, Stalin e departe. Dar bagă-ţi bine în cap: noi sunte stăpînii satului. Şi
avem şi pîinea şi cuţitul!... Cum vrem, aşa facem! Aşa-i, măi băieţi?
ŢICA. Întocmai!
TOPCA. Adevărat!
Miti umple paharele.
RADI. (Ameţit). N-ai teamă, Miti. De atîţea ani ne avem de fraţi. N-am să-i fac nici un rău
unui frate. (Către Paşu). Şi tu îmi eşti ca o soră. La o adică, nu vă las eu la aman! (Ridică paharul).
În sănătatea voastră, Miti!... (Dă paharul peste cap, ia o bucată de pastramă şi mănîncă cu poftă).
Mai aveţi pastramă?
Paşu se uită la soţ.
MITI. Du-te, Paşu, şi mai adă. Umple şi ulciorul.
Paşu iese din odaie.
RADI. Vrednică nevastă! Ehei, pînă astăzi îmi amintesc de nunta voastră. Eram tineri cu
toţii...
MITI. Las că nu mai suntem noi chiar atît de bătrîni. Şi nu uita că trebuie să ne mai punem şi
copiii pe picioare.
RADI. O să-i punem, Miti, o să-i punem.
Paşu intră în odaie. Pune pe masă vinul şi pastrama. Apoi se retrage lîngă sobă.
RADI. Mai taie pîine că-i tare gustoasă. Păcat că unii nu mai au prilejul să-i simtă gustul.
ŢICA. (Ironic). Nici n-o să-l simtă. O să piară ca nişte cîini de pripas. Dar nu-i nimic, curînd
o să simtă ei gustul pămîntului.
BĂTRÎNA IVANA. Păcat să vorbeşti aşa de cei răposaţi.
ŢICA. Păcat? Atîta pagubă! Morţi-s morţi Şi nu simt nimic. Noi îi încărcăm claie peste
grămadă în căruţe şi-i ducem la sovietul sătesc. Acu pe vreme de iarnă nici nu le simţi duhoarea. Iar
de acolo îi cărăm la ţintirim şi-i aruncăm într-o groapă comună, îi mai şi strivim cu picioarele, să
încapă cît mai mulţi. (Rîde).
 17
BĂTRÎNA IVANA. (Cuprinsă de groază). Doamne Sfinte! (Îşi face cruce). Iartă-i, Doamne,
că nu ştiu ce fac.
ŢICA. Puţin ne pasă de iertăciunea lui...
RADI. Mai tacă-ţi gura, bre Ţica! (Către Miti). Ia mai toarnă ici în pahare! N-ai grijă că nu
mai mor chiar toţi! Iată pe Curti l-au întors de la groapă. L-au întors... şi cică mai mişca din mîini.
ŢICA. Degeaba l-au întors, trebuia să-l îngroape. Aşa sau altfel, tot o să moară... de foame.
(Ia paharul şi se scoală în picioare). Trăiască tovarăşul Stalin, tătuca nostru! (Tustrei se ridică şi
golesc paharele. Miti rămîne locului).
MITI. Fie-le ţărîna uşoară. (Picură pe jos cîţiva stropi, apoi ia o înghiţitură).
RADI. (Ameţit de băutură). Vezi să nu le fie! De-ar arunca şi peste tine atîta pămînt, atunci
te-aş întreba eu: e uşor, sau greu?... (bea vinul).
MITI. Cînd ne-o veni rîndul, peste toţi vor arunca ţărînă: şi peste mine şi peste tine...
RADI. Mie însă puţin îmi pasă! Arunce ei cît or pofti!... (Mănîncă). Gustoase bucate! Şi
vinu-i delicios! Ia mai toarnă!... (Miti toarnă).
BĂTRÎNA IVANA. Măi Radi, nu vi-e ruşine obrazului să umblaţi din casă în casă?
RADI. De ce să ne fie ruşine? Că doar nu umblăm de capul nostru! Avem ordin de sus. Şi noi
îl executăm: mergem pe la casele unde suntem trimişi şi ridicăm grăunţele.
BĂTRÎNA IVANA. (Curioasă) Cu ce alături?
ŢICA. (ameţit). De la unii luăm noi, iar alţii aduc singuri...
BĂTRÎNA IVANA. Vorbă să fie!... Cine-i prostul să vă dea de buna lui voie pîinea de la
gură?...
ŢICA. Proşti nu-s!... Dar dacă-i mai strîngi cu uşa, aduc îndată tot ce au. Mai deunezi l-am
chemat pe Todurciu Vasi la sovietul sătesc. Eu şedeam în capul mesei cu telefonul alături.
ŢICA. Cu telefonul. O dănănaie cu ajutorul căreia poţi vorbi cu cine doreşti, unde nu s-ar
afla... Vrei cu Comratul, poftim!... Vrei cu Moscova aşijderi!...
BĂTRÎNA IVANA. Basne de-ale tale!...
ŢICA. Ce-ai spus?
BĂTRÎNA IVANA. Am spus că-s minciuni gogonate...
MITI. Nu-s minciuni, mamă. Sunt asemenea aparate. Dar să răzbaţi de aici la Moscova nu e
chip. Trebuie să mergi tocmai la Chişinău.
BĂTRÎNA IVANA. Doamne, ce drăcovenie o să mai născocească lumea asta!...
ŢICA. (Bine dispus) Şi cum vă spuneam, îl chem pe Vasi la sovietul sătesc. Vine el care va
să zică, dă bineţe, iar eu îl iau cu binişorul: “Vasi bre, am răscolit prin toată gospodăria voastră şi n-
am găsit un bob măcar. Ia spune, unde aţi ascuns grăunţele?” El de colo face: “Păi cum aveai să
găseşti dacă n-am.” “N-ai? Vedem noi îndată!” îi zic eu. (Aici Ţica se ridică în picioare). Iau
receptorul şi mă fac că vorbesc cu tovarăşul Stalin: “Tovarăşe Stalin, Todurciu Vasi refuză să dea
 18
grăunţele la stat! Ce facem cu dînsul? Îl împuşcăm? Bine!” (Ţica dă paharul de duşcă, îşi şterge
buzele cu mîna). Pun receptorul în furcă (pune paharul pe masă) şi zic: “Ei, ai auzit ordinul
tovarăşului Stalin?” Tudorciu Vasi a căzut în genunchi dinaintea mea (Ţica se pune în genunci,
maimuţărindu-se) şi a început să plîngă cu hohote: “Nu mă nenoroci, Ţica, nu mă nenoroci! Am
copii şi doi bătrîni mai am în grijă, îndură-te! Fie-ţi milă de noi. Am cîteva salbe de aur, ţi le aduc
îndată, numai lasă-ne în pace şi nu ne lua pîinea de la gură...” (Ţica se ridică în picioare, rîzînd)
Ha-ha-ha!... Atunci îl iau la rost: “Ce să fac cu aurul tău? Statul are nevoie de pîine! Ai auzit ce-a
spus tovarăşul Stalin? Adă grăunţele!... “Aduc!” sare Vasi de colo. Atunci ridic iarăşi receptorul şi
strig: (Ia cana şi paharul, dă să toarne, dar cana e goală. Pune cana pe masă.) “Tovarăşe Stalin,
Todurciu Vasi aduce grăunţele. Bine!” (Se aşează pe scaun). Pun receptorul în furcă şi-i zic:
“Tovarăşul Stalin te-a iertat, dar, bagă de seamă, (face cu degetul) să aduci grăunţele!” şi le-a adus
singurel tot o fugă!...
BĂTRÎNA IVANA. Of, Doamne! (Îşi face cruce). Săptămîna trecută sărmanii au murit cu
toţii chiar în pragul casei. (Către Ţica, în timp ce-şi face cruce). Iartă-i Doamne pe aceşti pui de
satană, că nu ştiu ce fac...
ŢICA. Ştim noi prea bine ce facem. Ajutăm puterea sovietică.
BĂTRÎNA IVANA. Apoi de cîndu-i lumea turma se ia după berbece...
MITI. Băgaţi de seamă! Puterea asta o să vă vină şi vouă de hac!
RADI. Măi, omule, cine să se pună în poară cu o putere ca asta. Vin mai ai?
MITI. (Se uită la ulcior). Du-te, Paşu, şi mai scoate. Vezi cît de flămînzi şi însetaţi sunt
oaspeţii noştri?
Paşu ia ulciorul şi iese din odaie.
RADI. Mai bine zis, suntem şi setoşi şi flămînzi...
Se deschide uşa. Paşu intră în fuga mare.
PAŞU. (Îi tremură glasul). Of, Miti. Un cîrd de căruţe s-a oprit la poarta noastră. Şi o
mulţime de oameni forfotesc în jurul lor.
MITI. (Sare în picioare, înşfacă arma). Ce înseamnă asta, Radi?
RADI. Lasă, bre, că-ţi rămîne şi ţie!
MITI. Să îndrăznească numai să calce cineva în ograda mea, că vă mîntui pe toţi de zile.
Miti ţîşneşte pe uşă afară. Din urma lui aleargă Ţica, Radi, Topca. Ivanca sare de pe pat:
“Tată!” Paşu îşi cuprinde fiica.
IVANCA. Dă-mi drumul, mamă, mă duc la tata!
PAŞU. Nu, copilă, nu ieşi afară!
Din ogradă răzbat zgomote, glasuri aspre: “Pune-ţi mîna pe el! Prindeţi-l!” (Răsună o
împuşcătură). Cei din casă au. Vocea lui Radi: “Lăsaţi-l! Nu-l legaţi! Duceţi-l în casă!” Vocea lui
 19
Miti: “daţi-mi drumul, merg şi singur!” Vocea lui Radi. “Sloboziţi-l!” În casă intră pe rînd: Ţica,
Miti, Topca. Radi intră ultimul cu arma în mînă.
RADI. (Către Miti). Aşează-te ici pe scaun şi te linişteşte! Nu vezi la cine-i puterea? Ne
împuşti pe noi, vin alţii! (Către Ţica şi Topca). Aduceţi de afară o ţepuşă cu cîrlig.
Ţica şi Topca ies.
RADI. Bre Miti, nu trebuia să tragi cu arma. Mare greşeală ai făcut! (Îi întinde arma lui
Miti). Ţine, nu te teme! Nu te închidem. Iau împuşcătura asupra mea.
MITI. (Apucă arma şi o zvîrle într-un ungher). Împotriva voastră ea nu-mi mai este de nici
un ajutor.
PAŞU. (Tremurînd). Aoleu, Radi, ce faci? Se repede la Radi. Miti o opreşte. Îmi rămîn
copilaşii flămînzi. Mai este şi bătrîna, o să moară şi ea sărmana...
RADI. Nu te teme, Paşu, nu te teme. La o adică nu vă las eu să pieriţi. Măi, Miti, ţi-am spus
doar că, în faţa unei asemenea puteri ca asta, trebuie să-ţi pleci capul.
MITI. Copacul se îndoaie cît e tînăr!
RADI. Păi nu spuneai tu chiar adineaori că nu suntem atît de bătrîni.
PAŞU. Of, Radi, alungă-i de aici!
RADI. Ascultă, Paşu: Eu unul nu-mi calc cuvîntul! Mai bine du-te şi scoate nişte vin. Paşu nu
se clinteşte din loc. (Către Miti). Bre Miti, ţi-am spus că nu vă las să pieriţi, ce mai vreţi?
MITI. Du-te, Paşu, şi mai adă un ulcior.
RADI. (Către Paşu). Şi închide bine beciul. Pe azi ajunge...
Paşu iese plîngînd. Intră Topca cu o ţepuşă de fier.
TOPCA. Am adus ţepuşa, bade Radi. De unde începem? De la perete, sau de la pat?
BĂTRÎNA IVANA. Aman, Radi, cum te lasă inima să faci una ca asta? Spune-i băiatului să
nu găurească pereţii. Cum o să astupe nevasta borţile pe vreme de iarnă?
RADI. Uite asta nu pot, mătuşă Ivana. Avem poruncă! (Către Topca) Începe de la pat!
TOPCA. (Se apropie de pat). Nu te supăra, mătuşă. Ordinul e ordin!
BĂTRÎNA IVANA. (Către Topca). Al cui eşti tu atît de hîtru, măi băiete? Că nu te-am văzut
nicodată!
TOPCA. A lui Topca, mătuşă.
BĂTRÎNA IVANA. Nu cumva eşti feciorul lui Costi?
TOPCA. Al lui, mătuşă!
BĂTRÎNA IVANA. (Ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic). Pe taică-tău îl ştiu bine. E om de
treabă. Şi cum te cheamă?
TOPCA. Vani, mătuşă!
Bătrîna Ivana se uită la nepoată. Fata e gata să intre în pămînt de ruşine. Bătrîna se ridică
de pe pat.
 20
BĂTRÎNA IVANA. (Către Topca). Eşti atît de tînăr, dragul meu... Dar nu mă duce capul,
cum de te-ai înhăitat cu dihăniile astea turbate? Hai, caută!...
Ivanca îşi înălţă ochii către Topca. Băiatul ridică ţepuşa, dar, prinzînd privirea nedumerită şi
înspăimîntată a fetei, un licăr de omenie i se iscă pe faţă. O clipă rămase cu ţepuşa în aer, ţintuit
parcă de privirea fetei şi nu observă cum ţepuşa îi lunecă încet din mînă şi căzu la picioarele
bătrînei.
TOPCA. (Se întoarce către Radi) N-am găsit nimic, bade Radi. Să controlez şi pereţii?
RADI. Nu, urcă în pod!
Topca iese. În casă intră Paşu.
PAŞU. (Plîngînd). Ce stai, bre Miti? Au găsit grăunţele în saivan. Au dat şi de groapa din
ocolul oilor.
Miti se repede la uşă să iasă. Radi îl opreşte şi-l aşează la loc.
RADI. Astîmpără-te, Miti! Nu te pune contra cu puterea! Avem ordin de la Moscova!...
Trebuie să îndeplinim planul la colectări. Sudorenco ne pune unghia în gît... Zi şi noapte răcneşte:
“Cotele obligatorii! Cotele obligatorii!... Hambarele-s pline! Toate drumurile-s înfundate. Nu
putem transporta grăunţele colectate la gara din Taraclia”.
MITI. Cum vine asta, măi Radi? Grăunţele zac în hambare, le mămîncă şoarecii, iar oamenii
mor de foame!...
PAŞU. (Se năpusteşte asupra lui Radi). Dacă hambarele vi-s doldora de grăunţe, de ce atunci
mai luaţi şi pîinea noastră? De ce ne lăsaţi copiii flămînzi?
RADI. Nu putem face nimic, Paşu! Avem ordin de la Stalin!
Dincolo de fereastră se lasă amurgul. Intră Topca.
RADI. Ai găsit ceva?
TOPCA. Absolut nimic. În pod e întuneric beznă, dar sunt sigur că n-au nimic...
RADI. (Cu faţa la fereastră). Se întunecă.
MITI. (Aparte). Se întunecă... Şi nu numai afară, ci şi în sufletele noastre. (Se apropie de
fereastră şi aprinde felinarul).
Intră Ţica. Se apropie de masă. Îşi toarnă vin în pahar.
ŢICA. S-auzim de bine. (Bea. Îşi mai toarnă unul). Tocmai bine încărcăm în cinci căruţe.
Mai rămîn două goale. (Arată către Miti). Trebuie că a mai ascuns el ceva grăunţe pe undeva. Să
căutăm şi în beci?
RADI. (Umple un pahar cu vin şi i-l întinde lui Ţica). Ia şi bea! În beci, în afară de vinul
acesta gustos, n-are nimic...
ŢICA. (Bea). Ş-adică vă închipuiţi că Moscova n-are nevoie de un vin bun?
RADI. (Se uită iarăşi prin fereastră). Nu vezi că se întunecă? Nu mai avem timp!
 21
BĂTRÎNA IVANA. Ce faci, bre Radi? Ţica a fost cîine, cîine a şi rămas!... Dar tu? Adă-ţi
aminte prin cîte aţi trecut împreună cu Miti? Aţi trăit ca fraţii, ba chiar mai bine! Iar acu ne-ai lăsat
la aman! Cît despre mine, ca mîine închid ochii. Dar copiii ce fac? Oare ţi-e de piatră inima?
RADI. Nu. (Către Ţica şi Topca). Aduce-ţi înapoi doi saci cu secară. (Cei doi ies. Radi se
întoarce către bătrînă). Nu, mătuşă Ivana. Nu mi-e de piatră inima! Îmi fac datoria...
Ţica şi Topca se întorc cu cîte un sac în spate. Sacul lui Ţica pare mai greu.
ŢICA. Am rupt din sufletul nostru...
Miti se repede la el şi-l apucă de piept.
MITI. Cîine ce eşti!... (Îl loveşte cu pumnul şi-l doboară jos.
RADI. (Către Miti). Dă-l încolo, Miti. Nu-ţi pune mintea cu dînsul!... (Către ai casei). Luaţi
măcar secara asta. Cînd o să moară mătuşa Ivana să aveţi şi voi cu ce s-o petreceţi... (Umple
paharul, îl ridică şi-l priveşte la lumină). E limpede ca lacrima... (Bea). Tare-i bun. (Ia şi din
pastramă). Ce să-ţi spun... şi pastrama face parale! Mai trecem noi şi mîine... Bine a spus Ţica: “Şi
Moscova are nevoie de un vin bun!”
BĂTRÎNA IVANA. Unde-a mîncat lupul oiţa, dă tвrcoale nouă ani la rînd...
RADI. Nu mai suntem noi nici lupi şi nici voi oiţe. Rămîneţi cu bine! (Către Ţica şi Topca).
Am plecat.
BĂTRÎNA IVANA. Ba mai răi decît lupii.
ŢICA. (din prag) Las’ că vă arăt eu vouă...
Tustrei pleacă. Paşu dă să iasă din urma lor. Miti o opreşte. Iese din urma lor.
PAŞU. (Îşi frînge mîinile.) Of, ce ne facem? Of, Doamne, ce ne facem? Ne pierdem copiii.
Pierim cu toţii!... Vom fi şi noi jertfele foametei!... Of, of, of! (Intră în odaia copiilor).
BĂTRÎNA IVANA. Dea Dumnezeu şi Maica Domnului să vi se împotmolească căruţele în
troiene! În gîtlej să vă rămînă grăunţele! Să crăpaţi cu toţiii!... Să n-aveţi parte de copiii voştri! În
chinuri groaznice să vă daţi sufletele! Să vă ia Dumnezeu lumina ochilor! (Cade în leşin).
PAŞU. (Intră în odaie cu broboada căzută pe umeri). Of, of, of! (Dă cu ochii de soacră-sa).
Mamă, Mamă! (O scutură de umeri. Ia repede sticla cu agheazmă de la icoană şi o stropeşte pe
faţă). Mamă!
BĂTRÎNA IVANA. (Îşi revine). Of, nevastă, am blestemat pînă m-a ajuns pe mine
blestemul. (Paşu îi întinde o ulcică de apă.) Domnul m-a pedepsit şi mi-a luat simţirile. Soarbe
cîteva înghiţituri). Doamne, iartă-mă, păcătoasa de mine... (Femeile plîng amîndouă).
Intră Miti.
PAŞU. (Văzîndu-l pe Miti începe iarăşi să se tînguie). Of, Miti, Miti, ce ne facem, bre, ce ne
facem?
MITI. Încetaţi cu plînsul. (Se apropie de soţie). Draga mea, n-avem timp de plîns. Mîine ne
trezim iarăşi cu dînşii. Azi Radi şi-a oprit ortacii să intre în beci. Mîine însă. (Către mamă-sa).
 22
Grăunţele din pat nu le-au găsit. Să ridicăm secara înapoi, în pod. Poate n-or mai răscoli podul!
Paşu, adu sacul încoace. Pînă în zori dovedim. Spune-le copiilor să se îmbrace!.. Se îndreaptă către
uşă.
PAŞU. Izbutim oare, Miti?
MITI. (Din uşă). Trebuie! (Iese).
PAŞU. (Îşi frînge mîinile). Of, Doamne, of!
BĂTRÎNA IVANA. Du-te, nevastă, şi cheamă copiii. De Iosca am eu grijă.
PAŞU. Bine, mamă! (Iese).
Bătrîna Ivana se dă jos din pat. Lîngă pat e un sac cu grăunţe. Femeia se apropie de sac,
îngenunchează. Dezleagă sacul, ia cîteva boabe şi le joacă în palmă, apoi îşi ridică braţele către
cer.
BĂTRÎNA IVANA. Doamne Sfinte. Iartă-mă pe mine păcătoasa. Mulţumescu-Ţi Doamne că
mi-ai dat viaţă lungă. Dacă mai am zile ia-mi-le şi le dăruie copiilor. Lungeşte-le lor vîrsta. Îndură-
te de ei... Doamne, iartă-mă! Auzi-mi ruga şi mă ia la Tine...

ACTUL III
(Treptat scena se întunecă. Se aud paşi şovăielnici. Din întuneric se desprinde o melodie lină
şi o voce de fată îngînă un cîntec. Curînd se face lumină. În faţa ferestrei apare Ivanca. Vocea ei
răsună lin: “Albăstriţa mea frumoasă / Leanca fuge de acasă...”)

Întreaga scenă se luminează.

Aceeaşi odaie. Fereastra e acoperită cu o pînză albă. Sub icoană arde candela. Felinarul,
căldarea şi scaunul sunt la locul lor. Măsuţa scundă cu trei picioare e pe podea. Pe măsuţă – două
prescuri mici. Odaia e goală: nici chilim, nici perdele nici prosoape, nici preşuri, lipsesc şi
aşternuturile.
Patul e acoperit cu o rogojină. Miti stă întins pe pat, nebărberit de patruzeci de zile. Arma
zace în ungher.
Ivanca cu un pieptar pe spate, îmbrobodită cu un tulpan negru, se întoarce cu faţa la pat.
Prinde privirea tatei aţintită asupra ei şi iese repede din odaie. Peste puţin se întoarce, ţinînd într-o
mînă două lumînări, în cealaltă o strachină cu colivă. Pune strachina pe măsuţă, lumînările pe
prescuri. Se apropie de pat.
IVANCA. Cum te simţi, tată?
MITI. Bine, copilă. Dar nu ştiu de ce m-a încleştat aşa deodată frigul? Tu cîntai aşa de duios?
IVANCA. (După o pauză, sfioasă). Eu... (schimbă vorba). De ce nu ne laşi să facem foc în
sobă?
 23
MITI. Iarna-i lungă, fata mea. Trebuie să mai economisim lemnele. Maică-ta unde-i?
IVANCA. S-a dus la cimitir pînă nu s-a întunecat de-a binelea...
MITI. I-am spus doar să nu se ducă nicăieri. Mai cade cumva şi rămîne pe acolo...
IVANCA. N-ai grijă, tată. Mama e în putere încă...
MITI. În putere...
Afară se aude vorbă. Se deschide uşa.
PAŞU. Poftim Peti, poftim înăuntru.
În odaie intră miliţianul Peti a lui Niufun şi Paşu.
PETI. (Îşi scoate chipiul). Mulţumesc.
MITI şi IVANCA: Bine ai venit!
PAŞU. Poftim, Peti. Azi s-au împlinit patruzeci de zile de cînd a murit mama. Am hotărît să
facem o fărîmă de masă. Treci, Peti, treci şi te aşează. Nu te dezbrăca. În casă-i frig. Rar facem
focul în sobă. (Către Miti) Cînd mă întorceam de la cimitir, m-am întîlnit cu Peti şi l-am poftit la
pomană.
MITI. (Se ridică din pat). Bine ai făcut...
PETI. Ce mai faci, bade Miti?
MITI. Ce să fac... Stau ca un sloi de gheaţă la faţa soarelui.
PAŞU. De două săptămîni n-a pus fărîmitură de pîine în gură!
MITI. Păi, dacă tot ce-am avut am isprăvit. Am dat gata şi vitele.
PAŞU. (Se apropie de masă). Mai mare ruşinea! N-am poftit nici preotul să-i ridicăm veşnica
pomenire.
IVANCA. Ce ruşine, mamă? Nu vezi că murim de foame?
MITI. Du-te, fetiţo, şi scoate nişte vin!
IVANCA. (Mirată). Ce-i cu tine tată? Păi am şi uitat de cînd s-a terminat.
MITI. Pusesem eu deoparte un borcan cu vin după cada cu murături. Anume pentru patruzeci
de zile ale mamei. Toarnă jumate în ulcior şi adă-l încoace, iar restul îl laşi acolo să se găsească...
Ivanca îl priveşte lung, cu înţeles, ia ulciorul şi iese abătută.
PAŞU. Am vrut să punem masa mare. (Ia coliva în mînă). Dar mi-am amintit că în capul
mesei au stat, au băut şi au mîncat alde Ţica şi ne-au jecmănit şi de grăunţe şi de toate bunurile.
(Izbucneşte în lacrimi).
PETI. Nu mai plînge, soră dragă!...
PAŞU. (Îşi zvîntă ochii cu colţul şorţului). Of, Peti, mi-au secat şi lacrimile de atîta plîns.
MITI. (Către Paşu). Uită-le şi numele! Măcar azi să nu mai aud de ei!...
PAŞU. Cum să uit, Miti? Dacă nu ne-ar fi luat tot avutul duşmanii... poate mai trăia şi
mama...
Intră Ivanca cu ulciorul în mînă. Îl întinde lui taică-său.
 24
MITI. Dă şi un pahar, fetiţo!
PAŞU. (Către Peti). Poftim!.. Ia din colivă...
Peti îşi face semnul crucii şi gustă din colivă. Paşu îi dă colivă, soţului, fiicii, apoi gustă şi
ea.
MITI. (Întinde paharul). Poftim, Peti! Să fie de sufletul mamei.
PETI. Omu-i ca oul: a căzut, s-a spart şi nu mai este... (ia paharul). Dumnezeu s-o ierte.
(După obicei, toarnă cîteva picături pe jos). Fie-i ţărîna uşoară! (Soarbe puţin şi întoarce paharul
lui Miti).
MITI. Poftim, Peti, ia-l pînă la fund.
PETI. Da-a-a! Bun suflet de om a fost, bătrîna. Cînd eram mic, cum mă vedea, mă şi chema
la dînsa. Buzunarul ei era plin cu bucăţele de zahăr: “Ia vin la tuşa să-ţi dea ceva dulce...” mă îmbia
ea. Şi mă duceam tot o fugă. (Bea vinul şi întoarce paharul gol lui Miti). Păcat... Poate mai avea
zile...
MITI. Cine ştie cîte zile are omul, şi a cui soartă e mai bună: a celor morţi, sau a celor rămaşi
în viaţă, să se chinuie!..
Ivanca pune ulciorul pe masă. Paşu pune şi coliva pe masă. Se apropie de icoană, face
semnul crucii şi aprinde o lumînare.
PAŞU. Păstrăm uleiul numai pentru candelă. (Îi dă lui Peti o prescură) Să fie de sufletul
mamei...
PETI. Bodaproste!..
PAŞU. (Oftează din adîncul sufletului). Tot ce-am avut în casă am vîndut. Am rămas şi fără
chilimuri, şi fără haine. Toate le-am schimbat pe grăunţe. Cei care ne-au luat grăunţele, tot ei s-au
pricopsit şi cu lucrurile noastre. Mai întîi ne-au lăsat flămînzi, apoi ne-au lăsat şi goi. (Ia cealaltă
prescură). Prescurile le-am făcut din ultimele grăunţe. Le-am ţinut pentru pomana mamei. (Îi dă o
prescură Ivancăi). Ia de sufletul bunicii, copilă.
IVANCA. (Face semnul crucii). Bodaproste! Mă duc s-o împart cu Nicolai.
PAŞU. Întinde strachina cu colivă). Dă-le şi copiilor să guste...
Ivanca ia coliva şi iese.
MITI. Cu necazurile noastre nici nu-mi vine să ies din casă. Peti bre, tu eşti miliţie. Trebuie
că ştii multe. Să nu fi aflat oare Moscova ceea de foametea de pe la noi?
PETI. M-da-a... (face o pauză). Nu pot să-ţi spun, bade Miti.
PAŞU. Vezi şi tu cîte rele se săvîrşesc în satul nostru. Chiar nimeni nu vede ce se întîmplă?
PETI. Pe cine-l doare azi capul, soră Paşu. Ş-apoi pe la noi încă mai este cum este. Dar ce se
face prin alte părţi, te apucă groaza, nu alta... Oamenii rod scoarţa copacilor. Desfac casele părăsite,
scot lemnăria şi fac focul în sobe. Intri în sat şi te bate jalea. Nici tu grajduri, nici tu ferestre, nici
acoperişuri. Parcă le-a pîrjolit războiul.
 25
MITI. Păi nici pe timp de război nu era atîta nevoie!
PETI. Înfiorător! N-au mai rămas nici cîini, nici pisici... Şi dacă a venit vorba, nici în ograda
voastră nu se văd şi nu se aud cîinii...
PAŞU. (Făcîndu-şi cruce). Ferească Sfîntul! Nu cumva crezi că şi noi ne-am mîncat cîinii?
PETI. M-ai înţeles greşit. Nu m-am gîndit la una ca asta.
MITI. (Către Peti). Ţii minte ce cîini aveam noi? Ce-i drept, unul a murit. Nu ştiu: de
bătrîneţe, ori de foame. Iar Caracurt într-o bună zi s-a rupt din lanţ şi a dispărut. Cine mai ştie, o fi
făcut cineva pastramă din el...
PETI. Carnea de cîine cică se aseamănă la gust cu cea de oaie. Dar oamenii mănîncă şi
şoareci şi şobolani.
PAŞU. (Îşi face cruce). Să ne ferească Dumnezeu!
MITI. Cum aşa? Doar şobolanii îs otrăvitori.
PETI. Otrăvitori, bade Miti. Oamenii mănîncă. Mănîncă şi mor. Pe un sătean am reuşit să-l
întreb: “De ce ai mîncat, bre, şobolani?”. Iar el mi-a răspuns: “Vreau să mor sătul!”.
PAŞU. Am auzit la cimitir că pe unii morţi îi găsesc ciopîrtiţi. Adevărat, Peti?
PETI. (Se ridică de pe scaun). Adevărat, adevărat, soră Paşu! Şi nu numai pe cei morţi, chiar
şi pe cei vii îi căsăpesc şi-i înfulecă. La noi în sat nu s-a întîmplat una ca asta, dar prin împrejurimi
au fost asemenea cazuri... (Se apropie de Miti)... Pe păcătoşii ăştia îi prindem şi-i închidem în cuşti
de fier... Să vedeţi cum le mai lucesc ochii... Ca la nişte lupi turbaţi. Şi ţintesc drept la gîtlejurile
noastre...
PAŞU. Doamne, Peti! (Îşi face cruce).
MITI. Şi-s mulţi?
PETI. Nu, dar sunt!
MITI. Şi ce faceţi cu ei?
PETI. Îi dăm pe mîna militarilor care cică îi duc nu ştiu pe unde şi îi împuşcă. Noi n-am
văzut, dar aşa am auzit...
MITI. Aşa le trebuie. Fiindcă-s canibali şi nu oameni.
PETI. (Ridică arma de jos). Ia te uită ce colbăită-i, bade Miti! Sărmana armă! În ce hal a
ajuns.
MITI. Ţineam eu mult la arma asta! Îmi era mai dragă decît prietenii. Dar pe asemenea
vremuri cumplite nu-mi mai este de nici un folos. Bine a spus Radi: “Împotriva acestei puteri nu
faci nimic cu arma”. Pune-o, la loc, Peti!
Fără să scoată o vorbă, Peti pune arma în ungher. Intră Ivanca.
IVANCA. Toţi au gustat din colivă. Dar Iosca mai cere.
MITI. La ce vremuri am ajuns! (Oftează).
 26
PETI. Mare-i Dumnezeu, bade Miti. Poate om ieşi cumva din impas. (Către Paşu). Soră
Paşu, care dintre voi e mai în putere?
PAŞU. Ivanca şi Nicolai. De ce întrebi?
PETI. Să vină cu mine, să vă dau vreo două baniţe de porumb. (Către Ivanca). O să le puteţi
duce?
IVANCA. Sigur că da!
PAŞU. (Mirată). Of, Ivanca, sunteţi lihniţi de foame şi vă clătinaţi pe picioare. Dacă cumva
cădeţi în drum, acolo rămîneţi!...
IVANCA. Taci, mamă! Tîrîş, în patru labe, dar aducem grăunţele acasă. Nu vezi cum se
umflă copiii de foame: Iosca, Ana, Manea. Şi Vasila îi sleită de puteri. (Ivanca, Nicolai şi Peti ies
din casă. Paşu îi petrece, apoi se întoarce în odaie).
Miti se ridică anevoie din pat. Se apropie de masă, îşi toarnă puţin vin în pahar. Ridică
paharul.
MITI. Fie-ţi ţărîna uşoară, mamă. Ai fost şi tu una din jertfele foametei (oftează). Fie- le
ţărîna uşoară tuturor celor ce zac întru vecie. (Picură puţin vin pe jos). Dumnezeu să le facă parte
tuturor. (Bea. Toarnă jumătate de pahar şi-l întinde nevestei)... Poftim, Paşu, să fie de sufletul
mamei. (Se aşează pe pat. Oftează.) Iată că ne-am petrecut părinţii în lumea celor drepţi, şi ne-am
trezit şi noi bătrîni de-a binelea.
PAŞU. (Ia paharul). Noi, Miti, am îmbătrînit din pricina grijilor şi greutăţilor peste măsură
de mari. (Se apropie de icoană). Sfîntă Preacurată, suntem noi oare cei mai păcătoşi de pe faţa
pămвntului? De ce atîta chin pe capul nostru? De ce le-ai dat putere slugilor lui satan? Izgoneşte-i,
Doamne! Dă-le foc! N-au ce căuta pe acest pămînt!...
MITI. Nu mai blestema, Paşu... (oftează). O-o-f-f-f! Nu mai intra în păcate!... Deşi sunt
bărbat, dar nu-s în stare să ţin piept acestei puteri. Ia paharul şi bea!
PAŞU. Fie-ţi, mamă, ţărîna uşoară. (Toarnă cîteva picături de vin pe jos, bea o înghiţitură,
apoi pune paharul pe masă). Miti bre, cînd mama...
Deodată uşa casei se deschide cu zgomot. Intră Ţica beat, cu o jumătate de sac cu grăunţe în
mînă.
Miti şi Paşu tresar.
ŢICA. Am auzit că azi îi faceţi mătuşei Ivana parastasul de patruzeci de zile. Şi mi-am zis să
trec s-o pomenim pe bătrînă. (Pune sacul jos).
PAŞU. (Sare cu gura la Ţica). Tu, cîine ce eşti! Cu ce obraz ai intrat în casa noastră?
Lipseşte din ochii noştri!
ŢICA. Nu striga aşa la mine, soră Paşu!
PAŞU. Eu nu ţi-s soră, cîine! Ţi-am spus parcă: lipseşte din ochii noştri!
ŢICA. Păi, am o treabă cu bade Miti.
 27
MITI. (Către Paşu). Linişteşte-te, Paşu! (Către Ţica) Spune, cu ce ai venit!
ŢICA. Am auzit că aţi schimbat straiele pe grăunţe. Adevărat?
PAŞU. Mai întrebi încă? Nu vezi că ne-a rămas casa goală?
ŢICA. (Se face că n-aude. Îşi ia un scaun şi se aşează la masă. Eu n-am nevoie de haine.
(Scoate o sticlă de rachiu, o pune pe masă). Halal băutură! (Se uită la armă). Bade Miti, bună armă
ai!...
MITI. Da, am şi o ştie tot satul!... (Se ridică, ia arma şi se aşează pe pat). Acum însă nu mi-e
de nici un folos... (Pune arma alături).
ŢICA. (Înveselit). Tocmai de asta am şi venit la mata. Să facem schimb: (îşi toarnă rachiu şi
bea) eu îţi dau grîu, mata arma!
MITI. Şi cît îmi dai?
ŢICA. Uite! (Arată la sac).
MITI. Ce? Pentru o armă ca asta o mînă de grîu?
ŢICA. Puţin? Spune cît vrei! Un sac plin ţi-ajunge?
MITI. Puţin!...
Paşu duce palma la gură şi priveşte mirată la soţ.
ŢICA. (Se înfurie, dar ridică preţul). Bine, doi saci!
Miti clatină din cap.
ŢICA. Trei! Patru!
MITI. Bine bre, dar n-ai spus chiar tu că e o armă bună?
ŢICA. Dacă vrei, îţi dau un car plin cu grîu!...
Miti clatină din cap. Paşu îşi astupă gura cu ambele mîini.
ŢICA. Gîndeşte-te, bade Miti, gîndeşte-te! Un car plin cu grăunţe! Numai pentru un sac de
grîu ai dat toate lucrurile din casă... Hai, nu mai sta la îndoială: e o afacere bună!
MITI. (Ia arma şi o şterge de colb cu grijă). Zici că e o afacere bună?! (Se ridică în picioare
şi îndreaptă arma spre Ţica). Ascultă, tu, cîine răpciugos! te-ai gîndit bine înainte de a da buzna în
casa mea? Ai?
ŢICA. (Se ridică încetişor de pe scaun). Păi, eu... vezi...
MITI. Afară, cîine!
ŢICA. (Se retrage spre uşă. Către Miti). Bade Miti, nu uita că puterea e în mîinile noastre!...
MITI. Puterea? Acum puterea e în mîna mea! (Ţica încremeneşte locului). Ia-ţi sacul şi cară-
te de aici! (Ţica nu se clinteşte din loc. Miti către Ţica). Ia-l, m-auzi tu? (Cu ochii la ţeava puştii,
Ţica se apleacă şi ia sacul cu o mînă, iar cu cealaltă sticla cu rachiu.) Şi bagă-ţi bine în cap: asta e
puterea!!! (Miti flutură arma). Ani la rînd am folosit arma aceasta numai la vînat. Cei care n-aveau
ce mînca şi mureau de foame, mă rugau să le împuşc cîinii. Nu m-am îndurat s-o fac, n-am putut
să-mi iau păcate pe suflet. Tu însă, ţine minte: dacă mai îndrăzneşti să mai calci o dată în ograda
 28
mea, să ştii că primul cîine pe care-l voi împuşca cu arma asta, vei fi tu! Ai înţeles? (Ţica tăcu şi se
retrase spre uşă). Pe tine te întreb, m-ai înţeles?
ŢICA. (Cu glas tremurat) Am înţeles, bade Miti. (Se lasă pe brînci, deschide cu spatele uşa
şi dispare).
MITI. Iar acum pleacă cîtu-i lucrul cu cinste!...
PAŞU. (Către soţ). Of, ce-ai făcut Miti? Ce-ai făcut? Ţica o să te pîrască!... În Siberia o să-ţi
putrezească ciolanele!... (Încearcă să-i ia arma). Arunc-o naibii, să n-o mai văd!...
MITI. Fii pe pace, Paşu! (O apucă pe nevastă de umeri cu o mînă). Locul armei, draga mea e
în cui! (Pune arma în cui).
PAŞU. (Plînge). Of, Miti, ne rămîn copilaşii orfani...
MITI. (Se apropie de soţie). Nu plînge, Paşu! N-o să ne pîrască! De frică n-o s-o facă! Nu
uita că în locul meu rămîn feciorii noştri!... (Îi şterge nevestei lacrimile). Mai bine să ne rugăm lui
Dumnezeu, vorba mamei: “Nădejdea toată e numai în el”, (amîndoi se întorc cu faţa către icoană,
se închină şi se roagă în tăcere).

Luminile se sting. Se întunecă. Pe scenă pîlpîie doar candela. În noapte răsună dangăte
de clopote.

O voce: “În urma ravagiilor provocate de foametea intenţionat organizată de autorităţi,

în anii 1946-1947 o jumătate din populaţia găgăuză a decedat şi-şi doarme somnul de veci în
gropile comune din cimitire. În 1949 o mare parte din supravieţuitori au fost deportaţi în
Siberia, Kazahstan, Altai, de unde prea puţini s-au întors pe la vetrele lor. Pînă astăzi se mai
fac încercări pentru a tăinui enorma crimă şi pentru ai împiedica pe copiii noştri să afle
adevărul. Dar jertfele foametei şi ale represaliilor strigă din morminte: “Oameni buni. Fiţi
vigilenţi! Nu uitaţi pe cei nevinovaţi ce zac în gropi comune în cimitire şi în Siberiile de
gheaţă. Dîndu-i uitării, voi singuri vă înmormîntaţi viitorul!... Fiţi vigilenţi!”

CORTINA
P.S. Cele relatate în piesă au la bază fapte autentice. Unii dintre cei care au trecut prin acest
calvar mai sunt şi astăzi în viaţă – martori vii ai vremurilor de restrişte!

Personajele piesei:
Bătrîna Ivana – decedată în iarna anului 1946-1947;
Bade Miti – trecut în lumea umbrelor în anul 1962;
Nora Paşu – decedată în 1996 la vîrsta de 90 ani;
Radi – înnecat în anii 70 într-o băltoacă puţin adîncă;
 29
Topca – decedat prin anii cincizeci;
Celelalte personaje sunt în viaţă.
Lui Ţica şi Topca le-am schimbat intenţionat numele.

Autorul (1998)

Viaţa Besarabiei. No.3-4 (16), Chişinău, 2006. (“Jertfele foametei” (“Aaçlık kurbannarı”),
piesa, traducerea din găgăguză de Elena Gheorghiu – p.182-208).