Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
de Székely Csaba
Personaje:
1
IGNÁC (aruncă o privire, apoi continuă) Cu gândul, cu vorba, cu fapta…
(încet) f, f, f… floci de fluture fâlfâind… (tare) Cu gândul, cu vorba, cu fapta şi cu
fapta neînfăptuită. Păcatele mele…
IRÉN Am sosit, părinte!
IGNÁC …păcatele melelanaiba, văd că aţi sosit, Irén, că doar nu-s orb marile
mele păcate. Mă rog, ca urmare...
IRÉN Marci a venit deja?
IGNÁC Marci n-a venit încă.
IRÉN Când vine?
IGNÁC Nu ştiu când vine. Mă rrrog, ca urrrmare...
IRÉN Am adus de toate pentru prânz. Azi fac tocăniţă, azi.
IGNÁC Mă rog, ca urmare...
IRÉN Tocăniţă cu ceapă.
IGNÁC ...la sfânta tocană cu ceapă... Irén, băga-şi-ar câinii pula! Ce credeţi că
fac eu aici?
IRÉN Înjuraţi, părinte.
IGNÁC Nu cumva încercam să-mi exersez textul pentru slujbă?
IRÉN (jignită) Bine, părinte, exersaţi, eu nu vă deranjez. Am vrut să spun doar
că… (dă să ridice scrisoarea, apoi îşi lasă mâna să cadă. O ia spre bucătărie, se
opreşte) Da’ de ce exersaţi textul slujbei, l-aţi uitat sau de ce-l exersaţi?
IGNÁC Nu l-am uitat, Irén, altcineva-i cu uitatu-n casa asta. Am observat că
mi s-a stricat dicţia în ultima vreme, de asta exersez.
IRÉN Nu diţchia vi s-a stricat, părinte, dacă mă întrebaţi pe mine.
IGNÁC (se ţine de burtă, a-nceput să-l doară) Cum spuneţi, Irén?
IRÉN Nu cred că din cauza diţchiei stricate doarme toată lumea la slujbă.
IGNÁC Ce? Nici vorbă să doarmă toată lumea la slujbă!
IRÉN Bine, nu chiar toată lumea. Doar cei mai în vârstă. Nu toţi. Şi corul de
bărbaţi, câteodată.
IGNÁC Obosesc. Aşa-s bătrânii. Dar cei tineri nu dorm!
IRÉN Ăia nu.
IGNÁC Vezi...
IRÉN Chit că n-am văzut picior de tânăr în biserică de vreo cinşpe ani.
IGNÁC Ce-ar fi să vă apucaţi de tocana aia de rahat, odată?
IRÉN Aş vrea eu, doar că… (vrea să ridice plicul din nou, renunţă şi
porneşte)
IGNÁC Aşteptaţi o clipă. Care credeţi că-i problema, dacă nu e dicţia?
IRÉN Eu cred că v-aţi pierdut, asta nia… Pasiunea. A cam dispărut în ultima
vreme.
IGNÁC Pasiunea?
IRÉN Îhâm. Abia mai jăruie.
IGNÁC Nu-i adevărat. Pasiunea mea jăruie bine de tot.
2
IRÉN Dacă aşa zici dumneata, părinte, atunci jăruie, dacă zici dumneata.
IGNÁC Jăruia şi data trecută. Câţi au plâns la slujbă? Toate babele au plâns
ascultându-mă.
IRÉN Când a fost asta?
IGNÁC Acu’ vreo două săptămâni.
IRÉN Acu’ două săptămâni?
IGNÁC Da, când le-am dat de ştire la slujbă că pensiile vor fi reduse la
jumătate.
IRÉN Aa, da, chiar c-au plâns toate babele atunci, presupun.
IGNÁC Ei…
IRÉN Marci a venit?
IGNÁC N-a venit, v-am mai zis că n-a venit.
IRÉN Mi-ar prinde bine nişte ajutor la curăţat ceapa. Unde-i Marci?
IGNÁC Nu ştiu unde-i. (îşi toarnă un pahar de ţuică, o bea)
IRÉN Cum nu ştiţi, părinte? E totuşi fiul dumnitale adoptat, totuşi.
IGNÁC A zis ceva, că ar vrea să meargă în satul vecin din nou.
IRÉN În satul vecin? Vrea să vadă lume iarăşi, Marci ăsta?
IGNÁC Iarăşi. Nu se mai satură.
IRÉN Nu se mai. Şi ce vrea iarăşi în satul vecin?
IGNÁC Au adus nişte haine, ajutor pentru sinistraţii inundaţiei. Preotul de
acolo le-a scos la vânzare, iar Marci a zis că şi-ar lua şi el o pereche de pantaloni.
A mai zis că se duce doar dacă-i dau bani.
IRÉN Şi i-aţi dat?
IGNÁC Nu.
Linişte
IRÉN Dacă tot am ajuns la tematica umblatului prin lume, părinte, închipuiţi-vă…
(cu faţa tot mai veselă) m-am întâlnit cu poştaşul! Mi-a scris Irénke, fiica mea!
(arată plicul)
IGNÁC (suspină) Nu mai spuneţi.
IRÉN Ba da. Zice că vine acasă din America, zice!
IGNÁC (plictisit) Şi ce scrie, când vine?
IRÉN Nu scrie, doar că vine curând imediat. Curând, aşa scrie. Poate chiar de
sărbători, părinte!
IGNÁC (tot plictisit) Poate. (îşi toarnă un pahar de ţuică, o bea)
Linişte
3
IRÉN În America, o guvernantă ca mine câştigă un milion de dolari pe lună!
IGNÁC Tot fata dumitale te-a informat?
IRÉN Ea.
IGNÁC Da’ despre gătitul tocanelor nu-i nimic în scrisoarea aia?
IRÉN (distrată) Despre asta, nu.
IGNÁC Despre asta ar trebui să scrie data viitoare. Sunt curios dacă tocanele
se gătesc singure, în America.
IRÉN Tot ce-i posibil.
IGNÁC Trăzni-ar Dumnezeu pridvoru’, Irén, nu mă lăsaţi să exersez puţin?
IRÉN Vai, părinte, nu mai spuneţi aşa ceva! Eu vă las, dar nu mai vorbiţi aşa
despre casa asta!
IGNÁC Bine, pridvorul casei vecinului, atunci, dar lăsaţi-mă odată.
IRÉN Mm. (iese în bucătărie clătinându-şi capul)
Linişte
IGNÁC (răsuflă. Cu voce elevată) Mă rog, de aceea, la pr… hm, cu pasiune…
(mai tare) Mă rog, de aceea la Preafericita, întotdeauna Neprihănita Fecioara
Maria…
Toţi ies în grabă. Zgomot şi strigăte de afară, lumina flăcărilor pătrunde prin geam)
Întuneric
Noapte, peste două săptămâni. Totul e la fel ca în scena precedentă, minus ţuica de
pe lectern.
Pe coroana de Advent, două lumânări pe jumătate arse şi două întregi. Márton stă
pe canapea,
ciopleşte ceva cu briceagul la lumina veiozei. Lângă el, daltă şi ciocan. Se aud
paşii lui Ignác de
sus. Márton aude, aruncă repede totul în dulăpior, se mătură de aşchii. Apucă o
revistă, se
4
răzgândeşte, o pune înapoi, ia Biblia, o deschide şi se aruncă pe canapea. Ignác
coboară, se
opreşte în capătul de jos al scărilor.
5
IGNÁC Mă mir că fiică-sa poate dormi lângă el… De când s-au mutat aici,
parcă am sta într-un futut de castel bântuit noapte de noapte. În orice caz, dacă
întreabă, nu le spune c-am observat şi noi.
MÁRTON Urletele?
IGNÁC Da.
MÁRTON Chiar şi o vacă surdă ar avorta de frica lor.
IGNÁC Chiar şi aşa, nu le spune că am observat, bine? Să nu ne jignim
oaspeţii.
MÁRTON Bine, nu spun.
IGNÁC Dar hai să nu divagăm, pentru că eu am auzit alte zgomote, care nu
semănau nici cu răsfoitul Sfintei Scripturi şi nici cu urletele domnului învăţător.
MÁRTON Cu ce anume semănau, atunci?
IGNÁC Nici nu ştiu. Cu altceva. Aduceau cu cioplitul în lemn, parcă.
Linişte
Linişte
IGNÁC E bine, atunci. E bine. Mă duc să mă culc. (porneşte spre scări, Márton
se linişteşte. Ignác se-ntoarce) Auzi, Marci. Nu te-ai apucat din nou să ciopleşti
oameni goi şi dezgustători, aşa-i?
MÁRTON Nici vorbă!
IGNÁC Cu pula sculată şi de-astea.
MÁRTON Nimic de genul ăsta, nici cu pula sculată, nici altfel. Am depăşit faza
aceea.
IGNÁC E bine atunci, dacă ai depăşit cioplitul oamenilor cu pula sculată. Şi
sper c-ai depăşit şi aşezarea lor pe altarul bisericii, sub acoperirea nopţii.
MÁRTON Depăşit. Şi nu-i nevoie să tot aminteşi de ciopliturile mele cu pula
sculată. Oricum, n-am făcut decât una singură de genul ăsta. Recunosc că n-a fost o
cioplitură tocmai potrivită pentru casa Domnului, dar a fost doar un singur tip gol
cu pula sculată, nu mai mulţi.
IGNÁC Pentru că toţi ceilalţi aveau pula tăiată.
MÁRTON (reticent) Da.
IGNÁC Şi oamenii goi cu pula tăiată sunt potriviţi pentru casa Domnului?
MÁRTON Mă chinuia tristeţea pe-atunci, de-asta ciopleam oameni goi cu pula
sculată sau tăiată.
IGNÁC Şi i-ai aşezat pe altar.
6
MÁRTON Da. Din cauza tristeţii.
IGNÁC Înţeleg. Şi te chinuia tristeţea şi când ai cioplit oameni cu cruci
înfipte-n ei şi evisceraţi, doar că în locul maţelor le ieşeau rozarii din burtă?
MÁRTON Mă chinuia şi atunci. Dar nu mai cioplesc nimic de genul ăsta.
IGNÁC Pentru că nu te mai chinuie tristeţea.
MÁRTON Nu mă chinuie deloc.
IGNÁC Asta mă linişteşte, fiule. Mă linişteşte. (porneşte spre scări. Îl apucă
durerea, se ţine de burtă. Se-ntoarce din nou) Să mături aşchiile alea înainte să vii
la culcare. Să nu fie gunoi aici dimineaţa.
Linişte
MÁRTON Bine.
7
IGNÁC Cum zici, fiule?
MÁRTON Chiar săptămâna trecută am fost atât de solidar că am febră musculară
şi acum.
IGNÁC De ce faci pe deşteptul? Aşa suntem, şi gata. O ştie toată lumea.
MÁRTON Ce-i drept, e solidaritate mare-n sat când vine vorba să bem ţuica
altuia. În rest însă, nu cumva suntem ocupaţi mai mult să ne scoatem ochii, unii la
alţii? Ce-i rău pentru unul, e bine pentru celălalt.
IGNÁC Fiule…
MÁRTON De când s-a închis mina, nimeni nu mai are nimic şi se fură unii pe
alţii de parcă ar fi obligatoiu. Lemne, cartofi, când ce.
IGNÁC Nu-i adevărat.
MÁRTON Nu? Am fura şi chiloţii plini de căcat dacă ar ieşi pălincă din ei. Şi de
ce am fi solidari?
IGNÁC Ar trebui să ştii de ce, că doar vorbesc despre asta la fiecare slujbă.
Suntem solidari pentru că am rămas puţini şi suntem oprimaţi.
MÁRTON Oprimaţi de somn, de fiecare dată când vorbeşti despre asta.
IGNÁC Lasă limba ascuţită, băiete! Vorbesc despre asta de fiecare dată pentru
ca oamenii să asculte. Ca să observe picăturile de nectar dumnezeiesc în paharul
amar al soartei noastre comune.
MÁRTON Vorbeşti tu şi despre sinucidere, că-i păcat, da’ de-atunci s-a sinucis
jumătate de sat. Cealaltă jumătate s-a mutat la oraş. Cei câţiva care au rămas sunt
atât de amărâţi că n-au bani nici de funie să se spânzure. De la ăştia vrei tu să
strângi bani, tăticule?
IGNÁC Nu-s toţi atât de amărâţi. Uită-te la primar, el nu-i sărac. El de
exemplu poate dona, după ce iese de la închisoare.
MÁRTON Adică peste cel puţin un an.
IGNÁC N-o mai necăji pe fetiţa asta, fiule. Cunosc o fundaţie care-i poate
ajuta. Dimineaţa mă duc la poştă, să le dau un telefon.
IMOLA Foarte vă mulţumim frumos.
IGNÁC Cum se numeşte…
MÁRTON Catolicii Uniţi din România.
IGNÁC Aşa, aşa. Uniunea Catolică din România.
MÁRTON Îţi dai seama că-i a şaptea oară când promiţi să dai telefon la fundaţie?
IGNÁC A şaptea să fie?
MÁRTON Aproximativ.
IGNÁC Mi s-a părut c-au fost mai puţine. (către Imola) Nu ţi-e foame, copilă?
Găseşti ceva de mâncare în bucătărie.
IMOLA Adevărul e că mi s-a făcut un pic foame. Este şi ciocolată, părinte?
IGNÁC Cum să nu? Du-te şi mănâncă cu curaj.
IMOLA Mulţumesc, părinte.
8
Ignác aşteaptă zâmbind până dispare Imola, apoi, cu o faţă severă se-ntoarce şi-i
trage o palmă
lui Márton.
Linişte
IGNÁC Te iert şi mă rog pentru tine, fiule. Însă şi tu trebuie să te căieşti pentru
păcatele tale.
MÁRTON Mă căiesc din inimă pentru toate păcatele mele cu care l-am jignit pe
Dumnezeu.
IGNÁC Bine, fiule. Spune două Tatăl nostru pentru lipsă de respect faţă de
tatăl tău adoptiv şi trei Ave Maria pentru că te-ai dat mare în faţa pişăcioasei.
Dumnezeu ţi-a iertat păcatele, pace ţie.
MÁRTON Domnul să fie lăudat.
9
IRÉN (îl priveşte pe Márton, apoi pe Ignác, din nou pe Márton) Tu ce faci, Marci,
doară nu răsfoieşti Sfânta Scriptură?
MÁRTON (suspină) E plină casa asta futută cu ochi ageri. Ba da, chiar răsfoiam
Sfânta Scriptură.
IRÉN Citeşti învăţăturile Domnului nostru, Iisus Hristos?
MÁRTON Da, citesc învăţăturile Domnului nostru, Iisus hristos, băga-mi-aş pula
odată.
IRÉN Atunci, nu-i nicio problemă.
MÁRTON Absolut nici una.
IRÉN (zâmbind, îl mângâie pe Márton pe obrazul pălmuit. Márton îşi trage capul)
Dacă nu-i nicio problemă, eu mă duc înapoi la culcare.
IGNÁC Mergeţi, Irén.
IRÉN Dimineaţa fac cozonac, părinte.
IGNÁC Bine, Irén, mulţumim.
IRÉN Cu stafide.
MÁRTON N-aţi vrea să-l faceţi cu ciocolată? Îi place… îmi place mai mult.
IRÉN Bine, băiete, dacă-ţi place mai mult, o să fac ce-ţi place mai mult.
MÁRTON Aşa rămâne, atunci. Desigur, ştiu că veţi uita totul în timp ce urcaţi
scările, iar mâine vor fi stafide. Asta dacă nu uitaţi să faceţi cozonac de orice fel.
IRÉN N-o să fie cu stafide, o să fac cozonac cu ciocolată, nu cu stafide. (începe să
urce scările) Deşi cozonacul cu ciocolată-i pentru copii fără minte şi fără coaie.
IGNÁC Noapte bună. Irén!
IRÉN (de sus) La fel şi dumneavoastră!
10
IGNÁC Aşa e. E mare lucru, să fii îngrijitorul unei biserici de căcat la o vârstă
aşa tânără. O răspundere mare.
MÁRTON Aşa e, iar eu-mi fac treaba cinstit, nu-i aşa?
IGNÁC Cinstit. Cu excepţia ciopliturilor cu pula sculată pe care le-ai aşezat pe
altar sub acoperirea nopţii.
MÁRTON Bine, dar, cu excepţia acestui lucru, îmi fac treaba cinstit.
IGNÁC Cu excepţia ăstuia, şi a ciopliturilor cu pula tăiată, da, cinstit.
MÁRTON Dar în afara ciopliturilor cu pula sculată, cu pula tăiată şi a celor
eviscerate, îmi fac treaba cinstit?
IGNÁC În afara acestora, da, cinstit.
MÁRTON Ei. M-am gândit că ar fi posibil, ştiu eu, să fac şi alte treburi în mod
cinstit. Am senzaţia că e ceva în mine…
IGNÁC Ce-i în tine, fiule?
MÁRTON Ceva-mi spune că am o misiune. Că soarta mea e altundeva. Ceva-mi
spune că nu m-am născut ca să-mi trăiesc viaţa în casa asta, în satul ăsta jegos,
râcâind găinaţul de pe pervazul bisericii şi arzând bucăţile de ziar pe care oamenii
le bagă în cutia milei în loc de bani.
IGNÁC Ăsta-i sentimentul care te chinuie?
MÁRTON Ăsta.
IGNÁC Fiule, ce misiune poate fi mai importantă decât să-L slujeşti pe
Creator cu credinţă? “Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii.”,
scrie în Sfânta Scriptură pe care o răsfoiai înainte. Pentru că cel ce slujeşte cu
umilinţă, după credinţa sa, ştiind că nu e decât teaca sabiei însângerate a
amărăciunii, îşi va lua recompensa când va păşi pe poarta Raiului.
MÁRTON Dar n-ar fi posibil să-L slujesc pe Creator altfel decât râcâind găinaţul
de pe pervazul bisericii?
IGNÁC Curăţirea casei Domnului este o sacrcină nobilă. Ai un acoperiş
deasupra capului, ai fost crescut şi educat de slujitorul Domnului. Fiule, ar fi foarte
nerecunoscător din partea ta să te gândeşti la ce te gândeşti. Vrei să fii
nerecunoscător?
MÁRTON (îşi pleacă capul aproape automat) Nu vreau să fiu nerecunoscător,
tăticule, nu m-am gândit la nimic.
IGNÁC Atunci roagă-te Domnului şi fii recunoscător că nu te-ai gândit la ce te
gândeşti. (îl mângâie pe Márton pe obrazul celălalt, nu pe cel pălmuit, apoi
porneşte spre scări. Apucă balustrada cu o mână, burta bolnavă cu cealaltă, apoi
priveşte înapoi) Să nu stai prea târziu, dimineaţa avem treabă.
MÁRTON Bine.
Întuneric
A doua zi, tot acolo. Imola se plimbă prin cameră, molfăind ciocolată, István stă pe
canapea,
11
deprimat. Amândoi poartă haine la întâmplare, second hand, care nu le stau bine.
Vine Irén din
bucătărie, aduce o tavă cu două ceşti de ceai şi câteva felii de cozonac cu stafide.
Pune tava pe
masă.
12
IRÉN Păi dacă-i secret, eu nu vă mai întreb. Păstraţi-vă secretele, dacă vă place să
aveţi secrete. E treaba dumneavoastră. Eu v-am întrebat din bunăvoinţă, nimic
altceva decât bunăvoinţă.
ISTVÁN Nu e secret, Irén.
IRÉN Şi-atunci de ce-i secret, dacă nu-i secret?
ISTVÁN Nu-i secret, dar v-am mai spus odată şi ieri.
IMOLA De cinci ori!
ISTVÁN Şi alaltăieri v-am spus, şi săptămâna trecută, şi când ne-am mutat aici.
IRÉN V-aţi mutat aici? De ce v-aţi mutat aici?
ISTVÁN (suspină, o priveşte pe Imola, apoi pe Irén) Păi pentru că… ne-a ars
casa.
IRÉN Doamneiartămă!
ISTVÁN Praf s-a făcut. Iar părintele Ignác a fost amabil să ne primească, până
ne dăm seama ce-i de făcut mai departe. Ne-a dat şi îmbrăcăminte, vedeţi, ale
noastre au pierit.
IRÉN (văietând) Vai, e mare bai că v-a ars casa. (înveselindu-se) Dar măcar
dumneavoastră sunteţi aici, bine-sănătoşi, slavă Cerului, şi n-a murit nimeni.
ISTVÁN (cu voce întretăiată) De fapt…
IMOLA (plângând) Mami…
IRÉN Vai! (îşi face cruce) Dumnezeu s-o ierte. Când e înmormântarea?
IMOLA A fost deja, tanti Irén, v-aţi văitat acolo, lângă sicriu ca o descreierată!
IRÉN Da? (stă pe gânduri, apoi îşi trage umărul) Ei nu-i fac cafea, atunci. (porneşte
spre bucătărie, se întoarce). Închipuiţi-vă, domnule învăţător (scoate plicul din şorţ,
îl arată), m-am întâlnit cu poştaşul azi!
ISTVÁN (suspină) Nu mai spuneţi.
IMOLA Ce surpriză.
IRÉN Chiar aşa. Mi-a scris fetiţa mea, Irénke! Vine acasă din America!
IMOLA Fiecare vine de unde poate!
IRÉN Mm.
ISTVÁN (către Imola) Fato! (către Irén) Şi când vine Irénke?
IRÉN Asta nu scrie, dar vine acasă curând imediat, sunt sigură. E o chestiune de
zile.
ISTVÁN Bine atunci, mă bucur.
Linişte
13
IRÉN Sigur. Aşa-i cinstit. (se gândeşte puţin, apoi începe) În America toată lumea
are maşină proprie. Chiar şi femeile.
IMOLA Chiar aşa?
IRÉN Chiar aşa. Doar că cele din America sunt fete de treabă, nu copile obraznice
şi focoase ca unele de pe la noi.
IMOLA Focoase…? Du-te dumneata în America, atunci, călătorind pe catargul
lui Cristofor Columb.
IRÉN (jignită) Mă şi duc. Să vină doar Irénke a mea. O să mă ia cu ea. (iese în
bucătărie)
14
IMOLA Multe. Se spune că s-a plimbat şi prin Moscova. Mă rog, dacă poţi să-i
spui plimbare…
ISTVÁN Mm.
IMOLA Dacă el poate merge la biserică, puteai să mă laşi şi pe mine din când
în când.
ISTVÁN Nu mai vorbi prostii. Ştii foarte bine de ce nu te-am lăsat din când în
când. Fostul preot obişnuia să pipăie fetiţele de zece ani după ora de religie.
IMOLA Nimic deosebit în asta. Raritatea ar fi un preot care nu pipăie fetiţele
de zece ani după ora de religie.
ISTVÁN Da. Ar fi o senzaţie mondială.
IMOLA Deşi, de când e părintele Ignác preotul satului, a cam încetat pipăitul
fetiţelor de zece ani după ora de religie.
ISTVÁN Mm.
IMOLA E un preot ciudat, părintele Ignác ăsta. (linişte) Nu trebuia să vină
deja? Poşta-i la treizeci de metri. Când vine?
ISTVÁN A zis că trece întâi pe la cârciumă, să bea un păhărel cu îngrijitorul.
IMOLA Părintele Ignác trece des pe la cârciumă cu îngrijitorul. Mai ales că-i la
doar douăzeci de metri, în drum spre poştă.
ISTVÁN Da, des.
IMOLA Da’ măcar nu pipăie fetiţele de zece ani după ora de religie.
ISTVÁN Pe fetiţe nu. (bea din sticluţă)
IMOLA E un băiat destul de chipeş îngrijitorul ăsta, nu?
ISTVÁN Nu m-am prea gândit la asta.
IMOLA Ar putea să-şi facă un rost dacă n-ar trăi aici.
ISTVÁN Mm.
IMOLA Ar putea să facă reclamă la tot felul de chestii în magazinele astea. (se
uită la pozele din revistă) Băieţii ăştia arată ca nişte animale sălbatice, stând aici în
ploaie cu hainele scoase. Cred că i-ar sta bine îngrijitorului cu hainele scoase.
ISTVÁN (enervat) Nu mă interesează animalul de îngrijitor poponaut, cu
hainele lui scoase. (bea)
IMOLA Nu e animal poponaut. E foarte talentat.
ISTVÁN Serios? Şi la ce-i atât de talentat?
IMOLA La cioplit, de exemlu. Face lucruri foarte frumoase. Scrie şi poezii. (îşi
aduce aminte) Dar m-a rugat să nu spun nimănui despre asta.
ISTVÁN Tu de unde ştii asta, că scrie şi poezii?
IMOLA Mi-a citit una azi-noapte, după ce s-a culcat toată lumea. Era despre
mare. Dar să nu spui nimănui, bine?
ISTVÁN Despre mare?
IMOLA Despre mare. O poezie foarte tristă.
15
ISTVÁN Nici măcar n-a fost la mare. Părintele Ignác l-a crescut de când l-a
găsit în tomberon. N-au părăsit zona niciodată. Despre mare, auzi. Unde a văzut el
mare? Apă de mină, eventual, putea să vadă destulă. (bea)
IMOLA Calmează-te, tăticule, nu-ţi mai bate capul cu asta. Oricum, sunt
convinsă că nu-i stau la fel de bine hainele scoase ca lui Szövérfi Imre, aşa că nici
pula nu-i interesată de îngrijitor.
ISTVÁN Oamenii cu bun simţ nu vorbesc aşa! Ce eşti tu, actor sau ce?
IMOLA Îmi pare rău.
ISTVÁN Aşa. De altfel, nu-mi bat eu capul cu îngrijitorul. Nu-i genul din cauza
căruia să-mi fac griji pentru tine. (se gândeşte) Tu de unde ştii cum îi stau hainele
scoase lui Szövérfi Imre?
IMOLA Păi, mi-a promis două pungi de bomboane de Crăciun dacă mă uit la
el cu hainele scoase şi-l mângâi unde-mi spune el.
ISTVÁN Ce???
IMOLA Nenorocit căcăcios, nu mi-a dat decât o pungă, deşi i-am plătit două.
ISTVÁN (sare în picioare) Cum adică? Când a fost asta? Ţi-ai pierdut minţile?
Cum ai putut să-l plăteşti din banii tăi puţini, care de fapt sunt banii mei puţini?
IMOLA De unde puteam să ştiu că-i un nenorocit căcăcios?
ISTVÁN Cum ai putut să-l mângâi pe unul ca ăsta, unde-ţi spune el? Ai doar
şaişpe ani, iar el e reformat!
IMOLA Îmi şi pare rău, cum se cuvine.
ISTVÁN Îţi pare?
IMOLA Da, îmi pare. Mi se cuveneau bomboanele alea.
ISTVÁN De-ai şti cât de rău-mi pare mie că m-a bătut Dumnezeu cu o copilă ca
tine! Ascultă-mă. Am pierdut absolut tot pentru care am luptat întreaga viaţă. Ne-
am pierdut casa. Mă-nţelegi? Uită-te la mâinile astea. (îşi ridică mâinile) mâinile
astea ne-ar fi construit casa dacă ştiam cum să construiesc o casă! Ai idee cât am
luptat, câte sacrificii am făcut? Şi nu doar pentru mine. Mi-am cheltuit (socoteşte
încet, pentru sine) cică două sute, douăsute cinzeci… (tare) cel puţin zece, dacă nu
unşpe la sută din salariul meu de învăţător pe tine. Şi ce primesc drept mulţumire?
Te apuci şi pipăi pe unul ca Szövérfi Imre… răsfoieşti magazine idioate, de tot
rahatul şi… ţie-ţi pare rău după nişte bomboane de Crăciun! Ce crezi că ar zice
biata maică-ta, dac-ar afla că abia am îngropat-o, iar ţie-ţi pare rău după nişte
bomboane? În loc să-ţi pară rău că… (cu voce întretăiată) ne-au ars toţi banii
economisiţi.
16
ISTVÁN (surprins, îl întrerupe) Părinte! Scuzaţi-mă. De altfel, lăudat fie…
Sunteţi bine, părinte?
IGNÁC Sunt bine, fiule. Deşi stomacul… (îi priveşte) Voi staţi de mult aici,
jos?
IMOLA De mult.
IGNÁC Iar am luat cu mine cheia de la camera voastră, aşa-i?
IMOLA Iar.
ISTVÁN (încet, către Imola) Tu nu te băga acum, copilă. (către Ignác) Se mai
întâmplă de-astea, din când în când, zi de zi…
IGNÁC (începe să se caute prin buzunare) Nu vă supăraţi pe mine pentru asta.
ISTVÁN Vai, cum să ne supărăm. Luaţi cheia când vă place, părinte.
IGNÁC Nu putem fi îndeajuns de prevăzători. Stă scris şi în Biblie: “dacă ar
şti stăpânul casei la ce oră va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa.”
Dar putem noi să ştim când vine hoţul? O pulă putem.
ISTVÁN Da’ bine ziceţi, părinte.
IGNÁC (găseşte cheia, i-o dă lui István) Marci a venit?
ISTVÁN Cine?
IGNÁC Marci.
ISTVÁN Cine-i Marci?
IGNÁC Păi, băiatul meu, îngrijitorul.
ISTVÁN A, sigur, el. N-a ajuns acasă, încă.
IGNÁC Şi mi-a promis că vine direct acasă. Ee, copiii mei, cuvântul nu mai
are valoare în lumea de azi. Suntem ca firul de iarbă de pe câmp, expus biciului
furtunilor şi furiei dezlănţuite a tornadelor, privind degeaba spre cer după
porumbelul alb, aducător de veşti îmbucurătoare!
ISTVÁN Părinte, dacă tot suntem la capitolul veşti, îndrăznesc să întreb: aţi fost
la poştă?
IGNÁC La poştă? Ce să fac eu la poştă?
ISTVÁN Aţi promis să treceţi pe la poştă, să sunaţi la fundaţia aia… cum se
numeşte?
IMOLA Catolicii Uniţi din România.
ISTVÁN Uniunea Catolică din România. Care, după spusele dumneavoastră,
părinte, ne poate ajuta să ne reclădim casa.
IGNÁC Adevărat, chiar am menţionat ceva de genul ăsta… Am şi rugat-o pe
Irén să-mi aducă aminte… (se duce la dulăpior) Dar nu vă-ngrijoraţi, mâine
dimineaţă, la prima oră mă duc la poştă. (deschide uşa dulăpiorului, cu cealaltă
mână îşi apucă burta. În dulăpior, o sticlă de ţuică şi o machetă cioplită. Scoate
ţuica) De nu m-ar durea stomacul în halul ăsta…
ISTVÁN Vă doare tare, părinte?
17
IGNÁC Tare, astăzi. De parc-aş fi înghiţit o împuţită de prăsitoare rotativă.
IMOLA I-aţi spus doctorului?
IGNÁC I-am spus. I-am spus şi adineauri, la cârciumă. Dar mi-a zis să mă duc
la Jocó, de la service, că el nu se pricepe la prăsitoare. Aşa un doctor de căcat, cum
îi Mihály al nostru, eu-n viaţa mea... (cade pe gânduri, abia acum îşi dă seama că a
văzut macheta în dulăpior. Păşeşte înapoi, scoate macheta) Asta ce mai e? (se vede
că e macheta scenei spectacolului în desfăşurare)
IMOLA Márton a cioplit-o.
ISTVÁN Tu nu te băga, copilă. Márton a cioplit-o, părinte. (către Imola) Cine-i
Márton ăsta?
IMOLA Păi, îngrijitorul.
ISTVÁN Chiar. Îngrijitorul a cioplit-o, părinte.
IGNÁC El a cioplit-o, deci. Şi ce vrea să fie? (o ridică, o învârte, o
examinează) După cum văd, n-are pulă.
ISTVÁN Pare să fie o cameră.
IGNÁC Aşa, deci, acum s-a apucat să cioplească şi camere cu pula tăiată,
copilul ăsta.
ISTVÁN Ce anume?
IGNÁC (continuă să examineze macheta) Cu ce-şi iroseşte timpul preţios,
Marci ăsta, în loc să-şi respecte promisiunile…
ISTVÁN Şi mai scrie şi poezii!
IMOLA Ţi-am spus că-i secret!
IGNÁC (ridicând privirea) Poezii?
ISTVÁN Despre mare!
IGNÁC Poezii despre mare, deci. (pune macheta jos, toarnă ţuică în pahare)
IMOLA (către István) De ce a trebuit să-i spui? M-a rugat din suflet să nu spun
la nimeni. Iar eu te-am rugat din suflet pe tine!
ISTVÁN Păi dacă facem rugăminţi aşa, în lanţ, eu acum îl rog pe părintele
Ignác. Părinte, nu mai spuneţi la nimeni, bine? Vă rog eu din suflet.
Intră Márton
18
MÁRTON Păi… m-am gândit că asta-i o chestie mică. Pe care aş face-o în mare
şi aş aşeza diorama de Crăciun în ea. Asta-i varianta în miniatură a ce vreau să fac
în mare.
IGNÁC În miniatură şi în mare?
MÁRTON Da. Ăsta ar fi grajdul.
IGNÁC Ăsta ar fi grajdul, deci.
MÁRTON Exact. Sălaşul dobitoacelor Domnului.
IGNÁC Cu porcăria asta te-ai ocupat în ultima vreme?
MÁRTON Cu asta.
IGNÁC Mm. Şi, cu altceva nu te-ai ocupat?
MÁRTON La ce te referi, tăticule?
IGNÁC Nu mă refer la nimic, te întreb doar.
MÁRTON Ce mă întrebi?
IGNÁC Dacă, pe lângă cioplitul grajdurilor nu te ocupi cumva şi cu srisul
poeziilor.
MÁRTON (se uită furios la Imola care-şi pleacă privirea)
19
IGNÁC Păi atunci zi frumos: poezie de Keserű Márton, cum se cuvine.
MÁRTON Bine, dar nu pot citi dacă mă tot întrerupi.
IGNÁC Nu te întrerupe nimeni. S-auzim, ce a văzut marea aia.
MÁRTON Hm. Poezie de Keserű Márton, cum se cuvine. (linişte. Citeşte)
Linişte
IGNÁC Atât?
MÁRTON Atât.
IGNÁC O oroare, într-adevăr. Ce zici, István? Tu eşti specialistul, din punct de
vedere literar.
ISTVÁN Păi, părinte, cum să spun…
IGNÁC Cu curaj, nu ne supărăm.
ISTVÁN Poezia asta e aşa…
IGNÁC Cum e? Din punct de vedere literar.
ISTVÁN Literar. Păi, deci… (cu ochii întredeschişi) … poetul… născut acum
douşcinci sau douşase de ani… crescut într-o localitate minieră uitată de
Dumnezeu… încearcă să exprime sentimentele sufletului său faţă de nisip… care
aproape că radiază melancolie şi influenţa alcoolului… sprijinindu-se pe fantezie,
pentru a găsi o legătură alegorimică între apa de mină din propria experienţă şi apa
de mare din propria imaginaţie… deşi în viaţa lui amărâtă n-a pus piciorul pe malul
mării. Da. (mândru, se uită la Ignác)
IGNÁC Bine-bine, dar aşa, literatural. Care-i prima chestie care sare-n ochi?
Nu vi se pare, de exemplu, că nu… că nu… ?
ISTVÁN Ba da, părinte, exact, prima chestie care mi-a sărit şi mie-n ochi la
poezia asta!
IGNÁC Ce?
ISTVÁN Păi, că nu.
IGNÁC Nu ce?
ISTVÁN Păi, că poezia asta nu… nu rimează!
20
IGNÁC Aha! O observaţie exactă! Excelent, István, câtă clarviziune! Poezia
asta nu rimează. Di ce nu rimează poezia asta, Marci, băiatule?
MÁRTON Asta nu-i o poezie dintr-aia.
IGNÁC Da’ ce fel de poezie e?
MÁRTON (cu pumnii strânşi) Dintr-aia care nu se discută aici. V-am rugat eu să
fiţi amabili să salivaţi pe poezia mea şi să vorbiţi idioţenii despre ea? Nu v-am
rugat. Şi curul unei capre era un auditoriu mai bun decât voi, dar eu tot v-am citit,
nu-i aşa? Păi atunci, Domnul să vă binecuvânteze şi lăsaţi-mă pe mine-n pace! (stă
să plângă din cauza furiei reprimate)
IGNÁC Stai stai stai. Noi am vrut să te ajutăm doar, poate-ţi iese mai bine data
următoare. (tare, cuvântând) Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbavi, iar
tu Mă vei proslăvi!
ISTVÁN Asta-i…
MÁRTON (erupe dintr-odată) Îmi iese pe pulă deja, atâta necaz şi proslăvire! (îşi
toarnă, bea)
ISTVÁN Asta-i din Sfânta Scriptură, aşa-i, părinte?
IGNÁC Da. (se apropie de Márton) Hai, Marci, băiete, hai… (îi cuprinde
umărul, începe să-l mângâie)
IMOLA E din Sfânta Scriptură?
ISTVÁN Da.
IMOLA Că-i iese pe pulă necazul şi proslăvirea?
ISTVÁN Nu te băga, copilă. Du-te, mai bine, deschide camera, ca să putem
intra. (o împinge pe Imola spre scări, îi dă cheia) Plec şi eu undeva, cobor în
pivniţă să-mi umplu sticluţa, de exemplu.
21
Vine Irén din bucătărie, cei doi n-o observă
MÁRTON Ce m-a apucat? Întreabă-i pe oamenii din sat. Întreabă-i ce l-a apucat
pe Márton. Să vedem dacă ştie careva, cine-i Márton ăsta? Nimeni nu-mi spune
Márton în sat, şi nici Marci. Singurul Márton pe care-l cunosc ei e episcopul
Márton Áron, dar şi lui îi spun Plus Áron, că aşa-i inscripţia de pe statuie. Dar
măcar îmi spun „îngrijitorul”, sau „fiul adoptat al preotului”? Nu. Toţi îmi zic
„amantul preotului” pe la spate. Eu-s un nimeni pe-aici. E unul singur şi mai
nimeni decât mine: cel care, de la vârsta primei împărtăşanii îmi dă muie-n fiecare
dimineaţă.
IGNÁC Fiule… (încearcă să-l prindă din nou)
MÁRTON N-au venit destui băieţei de zece ani la ora de religie astăzi, sau ce?
Du-te, pipăie-i pe ei! (urcă scările în grabă)
IGNÁC (strigă după el) Mă şi duc! Fătălău bătrân şi nerecunoscător!
IRÉN Eu să nu vin acum, părinte, sau să vin şi n-am văzut nimic?
IGNÁC Veniţi, Irén. Dumneata cu ce problemă idioată vii, de data asta?
IRÉN Niciuna, doar că mâncarea e aproape gata şi vroiam să-ntreb dacă vreţi să
pun masa.
IGNÁC N-o puneţi încă. (bea un pahar de ţuică) Pentru cine dracu’ s-o puneţi?
(cu o grimasă, îşi duce mâna la burtă şi iese pe uşă alergând)
IRÉN (visătoare) Frumoasă poezie. Păcat că-i atât de tristă. Dar frumoasă.
22
IRÉN Înţeleg asta.
ISTVÁN Cineva a scos salteaua patului meu din foc, aşa zice Feri.
IRÉN Care Feri?
ISTVÁN Irén, să vă lingă un crocodil în ureche, gândiţi-vă!
IRÉN Bine-bine.
ISTVÁN Acuma, eu nu ştiu ce să cred din ce zice Feri ăsta, că doară nu şi-a
primit porecla pentru că ar fi inventat sudura în puncte. Dar zice că el stătea mai
departe şi n-a văzut nimic, însă dumneata ai văzut cine a fost. E adevărat?
IRÉN Posibil, orice-i posibil.
ISTVÁN Vă implor, Irén, aduceţi-vă aminte, odată-n viaţă! Aţi văzut cine mi-a
luat salteaua?
IRÉN Doar nu acolo v-aţi ascuns banii, domnule învăţător, doar nu acolo?
ISTVÁN (surprins) Dumneata de unde ştii asta?
IRÉN Păi, domnule învăţător, în zona noastră, banii ascunşi în saltea sunt ca
briceagul: fiecare bărbat are aşa ceva. De-asta sunt furaţi atât de des.
ISTVÁN Ce fel de explicaţie-i asta, Irén? Fiecare bărbat are şi coaie păroase,
dar nu ni le furăm unii de la alţii. L-aţi văzut, aşadar, pe hoţul împuţit care mi-a
luat salteaua sau nu?
IRÉN (pe gânduri) N-am văzut cine a luat-o. Nu aveam ochelarii pe mine. De fapt,
nici măcar n-am ochelari, de fapt. Dar fata mea, Irénke, o să-mi aducă din
America, dacă…
ISTVÁN (o întrerupe) Irén! Ce-aţi văzut?
IRÉN Păi, n-am văzut decât că cineva a luat salteaua, împreună cu un cazan de
ţuică.
ISTVÁN Mi-au salvat şi cazanul de ţuică?
IRÉN Aşa se pare.
ISTVÁN Mi-au salvat cazanul de ţuică, dar mi-au lăsat nevasta să ardă.
IRÉN Aşa-i viaţa, presupun.
ISTVÁN (îşi toarnă un pahar de ţuică, o bea) Şi eu unde s-o caut acum?
IRÉN Eu aş zice să găsiţi cazanul, domnule învăţător. Tot acolo va fi şi salteaua.
ISTVÁN Bine-bine, dar în zona noastră cazanul de ţuică e la fel ca banii ascunşi
în saltea. Sau briceagul.
IRÉN Sau coaiele păroase.
ISTVÁN Sau coaiele păroase.
IRÉN Doriţi să-mi mai amintesc ceva, domnule învăţător? Că se arde mâncarea.
ISTVÁN Nu, Irén, nu mai e cazul să vă amintiţi nimic, mulţumesc. (începe să se
plimbe, Irén iese în bucătărie) Ce să fac? Să caut cazanul de ţuică… Normal,
cazanul l-au putut scoate… Nu că ar fi deosebit de inflamabil, un cazan dintr-
ăsta… (Imola coboară scările) Băga-şi-ar pula în mama lor sifilitică de hoţi… Să-l
caut. Unde-n curul zbârcit al lu’ Moise să-l caut?
IMOLA (din josul scărilor) Ce faci, tăticule?
23
ISTVÁN Ce să fac? Mă duc să mă îmbăt, aia fac. Ce altceva? Ce altceva poţi
face în viaţa asta de rahat? (iese)
Se duce la masă, toarnă un pahar de ţuică, o bea. Începe să caute prin sertarele
dulăpiorului,
găseşte o ciocolată, se bucură. O deschide, pachetul e gol. Îl trânteşte pe jos,
furioasă, caută
mai departe. Intră Ignác.
IGNÁC Imola.
IMOLA (se sperie, închide sertarul) Vai, scuzaţi-mă, părinte!
IGNÁC (observă hârtia ciocolatei pe jos) Nicio problemă, copilă. Ştiu şi eu
cum e să ai o poftă de nepotolit. (scoate o ciocolată din buzunar, i-o dă lui Imola
care o ia lacomă)
IMOLA Sunteţi un om bun, părinte. Vă mulţumesc mult! (începe să mănânce
ciocolata)
IGNÁC Aş vrea doar să fiu, copilă. (îşi toarnă un pahar de ţuică, o bea) Pe
unde-i taică-tu?
IMOLA Îşi bea minţile undeva.
IGNÁC Bine, atunci îţi spun ţie. Fii atentă. Am dat o fugă pân’ la poştă şi am
sunat la fundaţia aia.
IMOLA (bucuroasă) Serios, părinte? Fiţi binecuvântat!
IGNÁC Căci dacă nu ne putem ajuta pe noi înşine, să-i ajutăm pe alţii, pentru
ca sufletul nostru zelos să-şi găsească liniştea în mijlocul încercării vicisitudinilor
rătăcirilor. Aşa stă scr… nu stă nicăieri, presupun, zic şi eu, aşa.
IMOLA Şi ce-au spus cei de la fundaţie, când se apucă de construit?
IGNÁC (bea din nou) Nu se pot apuca, copilă. N-au bani. I-au dat pe toţi
sinistraţilor inundaţiei.
Linişte.
IMOLA (pune ciocolata pe masă) Era unica speranţă a lui tata. Şi cred că şi a
mea.
IGNÁC Ştiu asta, ştiu foarte bine.
IMOLA Şi ce va fi acum?
IGNÁC Acum? Nu ştiu ce va fi. Habar n-am. Încercăm să facem o coletă. Va
fi primul lucru cu care mă ocup dimineaţa. (Imola scânceşte) Îi spun la tanti Irén
să-mi aducă aminte. (o îmbrăţişează pe Imola) Îmi pare rău, copila mea. (o sărută
pe frunte. Nu ştie ce să facă, aşa că se-ntoarce şi iese)
24
Imola, se apropie, se aşează, o îmbrăţişează. Linişte
MÁRTON (îi dă drumul fetei, scoate din buzunar o statuetă cioplită a Fecioarei
Maria) Pentru tine am făcut-o. (i-o întinde)
IMOLA (zâmbeşte, o ia. Scâncind) Pentru mine? Când?
MÁRTON Recent.
IMOLA Recent, de când ne-am mutat aici?
MÁRTON Da. (se ridică, se duce lângă masă) Sau poate puţin înainte.
IMOLA Cât de puţin?
MÁRTON Păi, cu vreo două-trei luni, patru… (îşi toarnă, bea)
IMOLA (priveşte statueta) Foarte frumos… din partea ta.
MÁRTON Mulţumesc. Adică cu plăcere. Mă rog…
IMOLA O s-o ţin tot timpul lângă pat, când oi avea un pat şi ceva lângă el.
MÁRTON Nu-i nevoie, e o nimica toată.
IMOLA Nu-i o nimica. Nimeni nu mi-a mai cioplit vreodată o statuetă Naomi
Campbell.
MÁRTON Care statuetă Naomi Campbell? Asta-i Fecioara Maria!
IMOLA Vai, scuză-mă dacă-i Fecioara Maria! Da’ de ce e maro?
MÁRTON (jignit) Din cauza lacului.
IMOLA Se dădea şi Fecioara Maria cu lac? Nu mă mir că am luat-o drept
Naomi Campbell.
MÁRTON (jignit în continuare) Nici nu ştiu ce-i Naomi Campbell ăsta.
IMOLA E exact ca băieţii din revistele voastre, dar mai maro.
MÁRTON Nu contează. O pui unde vrei tu. Am vrut să ţi-o dau înainte să se
sfârşească totul aici.
IMOLA Care totul?
MÁRTON Totul. (toarnă din nou, bea) Tu nu prea eşti campioană la păstratul
secretelor, după cum am observat. Am observat bine?
IMOLA (ruşinată) Eu încerc, dar nu cred că voi lua vreodată medalia de aur.
MÁRTON Ei, atunci trăncăneşte despre ce-o să-ţi spun acum. (trage o duşcă din
sticlă) Am început, de o vreme, să-i dau părintelui Ignác zeamă de hribu’ dracului.
Ce zici de asta? Când am ocazia, i-o strecor în mâncare, în băutură, pe-unde se
poate.
IMOLA Ce-i zeama de hribu’dracului?
MÁRTON Păi, în mod sigur nu-i apă sfinţită. Seamănă mai mult cu apa de mină,
despre care a vorbit tatăl tău. E o fiertură otrăvitoare. Te doare stomacul câteva
săptămâni, apoi te prăpădeşti.
Linişte
25
Linişte
MÁRTON Bine aţi făcut. Păcat că n-aţi continuat această activitate până la
judecata de apoi.
IRÉN Aş pune masa încet, dacă am cui, încet.
MÁRTON Dumneata să nu-mi pui mie nimic. (porneşte afară)
IRÉN Fiule, aşteaptă o clipă!
MÁRTON Ce e? (Irén începe să se caute în şorţ) Nu mă interesează căcatul de
scrisoare din America acum!
IRÉN Tu ştiai că mi-a scris Irénke?
MÁRTON Nici vorbă să ştiu, de unde să ştiu? Bănuiam doar.
IRÉN Ai bănuit bine, băiete. Irénke mi-a scris din America.
MÁRTON Serios?
26
IRÉN Da, azi mi l-a dat poştaşul.
MÁRTON Bine, atunci, salutări poştaşului. Fii şi dumneata binecuvântată!
(porneşte afară)
IRÉN Aşteaptă o clipă, băiete! (Márton se opreşte furios) Ştii cât câştigă un
îngrijitor de biserică, cum eşti şi tu, în America?
MÁRTON (suspină) Nu ştiu, tanti Irén. Cât câştigă?
IRÉN (pe gânduri) Nici eu nu ştiu. Fiică-mea n-a scris despre asta. (scotoceşte mai
departe) Dar o s-o întreb. Nu-ţi face griji, o întreb. (găseşte ce căuta: scoate o cheie
din şorţ)
MÁRTON Bine, nu-mi mai fac griji. Dar trebuia să mă anunţaţi mai devreme, că
m-a mâncat deja îngrijorarea din cauza asta.
IRÉN (se duce la dulăpior, încearcă să bage cheia într-una din sertare) Hai, băiete,
ajută-mă un pic, că nu văd bine.
Márton suspină din nou, se apropie, deschide sertarul. Irén scoate o geantă, i-o
întinde lui
Márton
IRÉN Ia-i, băiete dragă, sunt ai tăi. Ai voştri. Ia-i şi fiţi fericiţi.
MÁRTON Tanti Irén, asta…
IRÉN Eu nu vă mai deranjez. Se pare că nu mai e cazul să pun masa, se pare. (îl
mângâie pe Márton pe faţă) Ai grijă de tine, fiule dragă. (iese pe uşă)
Linişte
MÁRTON (închide geanta) Chestia asta pune lucrurile în altă lumină, un pic.
IMOLA Aşa crezi?
MÁRTON De ce, tu nu crezi? (exaltat, fericit) Nu-mi vine să cred că-i real. Auzi,
cu banii ăştia putem pleca în Ungaria sau-n Germania, sau chiar la Cluj!
IMOLA Tu vrei să furi banii ăştia?
27
MÁRTON Cum adică, să-i fur? Sunt banii noştri. Adică ai tăi. Adică ai lui taică-
tău, dar e ca şi când ar fi ai tăi, deci, ca şi când ar fi ai noştri.
IMOLA Iar tu te porţi ca şi când ai fi idiot.
MÁRTON Nu înţelegi, Imola? Din banii ăştia plecăm şi trăim! Ne căutăm de
lucru liniştiţi, apoi se apucă fiecare să-şi realizeze visul. O să fim sculptori sau
poeţi. Vezi, câte lucruri putem fi? Eu, cel puţin, o să fiu sculptor sau poet, iar tu…
o să fii şi tu ceva.
IMOLA Tu nu înţelegi, Márton. Eu nu plec cu tine.
Linişte
Linişte
MÁRTON Nu mă iubeşti?
IMOLA Eşti drăguţ şi talentat, dar nu te iubesc.
MÁRTON Nu poţi să spui că nu mă iubeşti!
IMOLA Nu?
MÁRTON Nu. Adineauri m-ai sărutat.
IMOLA Te-am sărutat fiindcă mi s-a făcut milă de tine.
MÁRTON Nu-i adevărat! N-a fost un sărut de milă, ci unul de teiubescmárton! (o
apucă de umeri)
IMOLA Da, că tu eşti mare expert în săruturi de teiubescmárton, nu-i aşa? Câte
săruturi de teiubescmárton ai primit până acum?
28
MÁRTON E drept că până acum am primit doar săruturi de sugemipulamárton,
dar ştiu ce ştiu. Şi ştiu sigur că tu mă iubeşti pe mine! (încearcă s-o sărute, Imola se
eschivează)
IMOLA N-am cum să te iubesc. Szövérfi Imre va fi omul meu, nu Keserű
(Amărâtu) Márton.
MÁRTON Ce? Pulă ăla de reformat jegos?
IMOLA Pulă ăla de reformat jegos şi mincinos.
MÁRTON Pe el îl iubeşti?
IMOLA Nu ştiu. E drept că m-a păcălit în privinţa bomboanelor de Crăciun,
dar asta nu înseamnă că nu e om de treabă în alte privinţe.
MÁRTON Care bomboane de Crăciun? Ei, nu contează. Spune-mi, de ce-i el mai
bun? Are el habar despre cine eşti tu cu adevărat? Despre ce zace-n tine? N-are.
Creierul lui de borfaş calvinist e prea mic pentru asta.
IMOLA Dar tu, ai habar despre ce zace-n mine?
MÁRTON Am.
IMOLA Atunci ştii şi că eu vorbesc despre copilul lui Szövérfi Imre?
Linişte
29
lângă masă, toarnă din nou, bea. Ia foaia cu poezia de pe masă şi o rupe-n bucăţi cu
dinţii.
Intră Ignác, beat.
IGNÁC Mm.
MÁRTON La fel şi ţie, tăticule.
Linişte
Linişte
Linişte
IGNÁC Mm.
MÁRTON Mm.
Linişte
IGNÁC Ei, atunci toarnă-mi şi mie un pahar, te rog frumos. (Márton toarnă)
Nimica nu-i de-ajuns pentru ăştia. Nu le ajunge să ne pângărească religia, ne
pângăresc şi fetiţele cu casele arse.
MÁRTON Nimic nu le ajunge.
IGNÁC ‘tulemumancur. Noroc!
MÁRTON Noroc!
30
MÁRTON Şi?
IGNÁC Şi, ce?
MÁRTON Asta se aranjează aşa, într-o propoziţie?
IGNÁC Şi ce vrei, în câte propoziţii s-o aranjez?
MÁRTON Nu ştiu, dar fă ceva cu mine.
IGNÁC Ce să fac cu tine?
MÁRTON Nu ştiu, bate-mă, umileşte-mă, scoate din nou coada de mătură, fă
ceva, te implor, fă-mi rău!
Linişte
ISTVÁN (de afară) Să lingă maţele păstrăvilor, asta să-i fie cel mai gustos
ospăţ! Să-i puşte băşica de aer în gură, iar viermii să-i cureţe dinţii! Intra-i-ar turnul
primăriei în cur, lovi-i-ar locomotiva ţânţarul de pe frunte!
IGNÁC Ăsta iară urlă-n somn?
MÁRTON Iar, se pare. Baliverne.
IGNÁC Ca de obicei.
MÁRTON Ca de obicei.
IGNÁC Da’ unde-i? A adormit în faţa casei?
MÁRTON Poate c-a adormit în faţa casei. Sau poate că s-a întâlnit cu fiică-sa.
ISTVÁN Am vizitat jumătate din sat cu opincile mele de oţel milenare! Mi-am
băgat nasul la toată lumea, păi ce mai faceţi, vai ce sete mi-e, în ce stare-i cazanul
vostru de ţuică, ia să-l văd şi eu dacă-i bun, dacă-i prost, dacă-i oricum! Dar
căzănelul meu nu l-am găsit, n-am găsit decât nemernici împuţiţi care vroiau să
scape de mine, fute-i-ar Terente-n cur! Păi ce să fac dacă nu-i nicăieri, nu-i aşa?
Sau aşa-i? Sau ce, cum, încotro? Nu contează ce contează. Pornesc pe drum înapoi,
cu opincile mele de fier tocite pân’ la genunchi agăţate de gât. Şi ce să vezi! Fii
atent la asta! Cobor în pivniţa preotului nostru să-mi umplu sticluţa, că tare m-am
31
uscat de la atâta umblat. Mă uit în stânga şi-n dreapta. Şi ce văd acolo,
Dumnezeule care eşti în Ceruri? Îmi văd cazanul de ţuică! Căzănelul meu zace pe
o saltea, într-un colţ. (scoate un briceag, îl deschide, porneşte spre Ignác,
clătinându-se) Mă, homalău cu coaiele cariate, mă, hoţule, mă!
IGNÁC Ho-ho-ho, fiule, ho-ho!
ISTVÁN Fără ho-ho, mă, diavole! Eu nu-s fiul tău, mă, căcat uscat pe perete,
mă tâlharule! Dă-mi banii înapoi, mă, ruşinea Bisericii! Dă-i înapoi sau-ţi scot
dinţii cu pula, mă!
Îşi eliberează o mână, încearcă să-l împingă pe Márton, însă acesta îl pune la
pământ, sare pe el
şi începe să dea în el
Întuneric
Acelaşi loc, dimineaţa, două săptămâni mai târziu. Toate lumânările de pe coroană
arse, un mic
pom de Crăciun în colţ. Părintele Ignác în spatele lecternului.
Linişte
Ignác răsuflă. Iese de după lectern, îşi trage fermoarul pantalonilor, îşi ia haina şi
iese. Márton
32
iese de sub lectern, se şterge la gură. Vânătaie pe faţă, plasture pe sprânceană.
Toarnă ţuică,
clăteşte, scuipă, apoi se aşează pe canapea. Intră Irén din bucătărie, cu două ceşti
de ceai şi
cozonac cu stafide pe o tavă
Linişte
33
MÁRTON N-a ieşit. Preotul anterior ar putea să ne spună.
IRÉN Mm. Important e că toată lumea-i bine-sănătoasă.
MÁRTON Păi, nu chiar toată lumea. După ce m-a atacat, cu ajutorul
credincioşilor, Imre a reuşit să-şi rupă câteva coaste şi nişte picioare.
IRÉN Şi le-a rupt?
MÁRTON Da.
IRÉN Da’ cine-i Imre ăsta?
MÁRTON Dumneata nu-l cunoşti. Nu vine la biserica noastră.
IRÉN Atunci, nu mă miră nimic. E uşor să-ţi rupi nişte picioarele, dacă nu mergi la
biserică, foarte uşor.
MÁRTON Cu excepţia lui Sánta Feri, idiotul. El nu şi-ar rupe decât un picior
foarte uşor, dacă n-ar merge la biserică.
IRÉN Om de treabă, Sánta Feri, idiotul. Ajunge la biserică de fiecare dată, în ciuda
jumătăţii de minte şi numărului redus de picioare.
MÁRTON Sánta Feri, idiotul a ajuns în multe locuri cu numărul redus de picioare
şi jumătate de minte. Cică s-a plimbat şi prin Irlanda, dacă o putem numi plimbare.
IRÉN Un om umblat prin lume. Ca şi fetiţa mea (i se-nveseleşte faţa) Ţi-am zis că
am primit scrisoare de la fata mea, Irénke?
MÁRTON Nu mi-aţi spus niciodată. Pe-acasă vine?
IRÉN (întristată) Nu ştiu asta. Poate că nu mai vine niciodată acasă, Irénke a mea.
MÁRTON (îi cuprinde umărul) Cum să nu. O să vedeţi, va veni curând.
IRÉN Chiar aşa crezi, chiar?
MÁRTON Chiar. Doar vă iubeşte. Toată lumea vă iubeşte aici.
IRÉN Chiar şi tu, Marci, băiete?
MÁRTON Şi eu. Ca și cum ați fi draga mea mamă.
IRÉN Slavă Domnului.
Cortina
34