Spaţii verzi

Piesă de teatru în două acte

Decor unic: un dormitor de baracă.

Personajele:
Dan

Bătrânul

Barbugiul

Tablagiul

Pocăitul

Visătorul

Băiatul

Ina

Tovarăşa

1
 Actul I
O cameră într-o baracă; vreo zece paturi (câteva suprapuse), o masă, două scaune şi un
dulap. Pe sub paturi, valize de-ale locatarilor.
E o dimineaţă de vară. Toţi cei ce vor veni de la lucru vor face cam aceleaşi lucruri: îşi vor
schimba hainele, vor lua masa, ori se vor pregăti de somn sau de plecare.

DAN (intră cântând pe linia melodică a cântecului popular): Vino, maică, să mă vezi, /
Vino, maică, să mă vezi, măi…/ Cum lucrez la Spaţii Verzi…/ Tra-la-la…/ Că dacă oi
avansa,/ Că dacă oi avansa… (Aruncă sub pat legătura cu ştuţuri de metal, o stropitoare şi
cele două capete de furtun ce le are în mână, Sacul tip sport, ce-l poartă cu el tot timpul, îl
pune pe pat.) Că dacă oi avansa… (Şi-a scos o cizmă şi-o scutură de apă.) Mai bine m-aş
transfera la I.C.A.S. Măturător.

VISĂTORUL (intră tăcut, liniştit, preocupat de-ale lui. Merge la patul său, îşi lasă sub pat
cele câteva ştuţuri, pune plasa cu mâncare pe pat şi începe să se pregătească de masă).

DAN (l-a urmărit un timp cu privirea, apoi îl lasă şi-şi vede de-ale lui).

BARBUGIUL (intrând): Salut!

DAN: Bună dimineaţa!

BARBUGIUL: Te fac un barbut?

DAN: Iar mă plictiseşti?

BARBUGIUL: Iar. (Se duce spre patul său.) Ţi-e teamă… (Se opreşte lângă masă şi aruncă
zarurile:) Uite-aici: şase-şase.

DAN: Vezi? De-aia nu joc.

BARBUGIUL: Nici nu mi-aş pierde vremea cu tine. (Îşi ia prosopul.) Barbutul e-o artă, să
ştii. (Iese.)

VISĂTORUL (a scos din plasă două-trei pacheţele cu mâncare şi le aşază cu grijă pe pat,
unde a întins un ştergar).

POCĂITUL (intră şi se apropie de Dan): Salut, frate Daniil… (Poartă o bundiţă şi o

cămaşă cu frumoase motive populare româneşti.)

DAN: Salut!

POCĂITUL: Binecuvântată fie ziua aceasta!

2
DAN: Fie precum zici.

POCĂITUL (s-a dus la patul său, alături de al Visătorului): Ai luat şi pentru mine?

VISĂTORUL (face semn că da).

POCĂITUL: Ah! Iată-mă, păcătosul, înfulecând cu ochii bucatele acestea!… Iartă-mă,

Doamne, pentru neputinţa de-a-mi înfrâna pornirea! Păcătosul de mine! Nici nu mi-am făcut
în tihnă ruga de dimineaţă şi iată-mă în faţa acestei mese întinse… (Pauză.) Binecuvântată fie
această masă! (Se aşează să mănânce.)

VISĂTORUL: Mai întâi să socotim.

POCĂITUL: Da, frate, să socotim.

VISĂTORUL (îi arată pe o hârtie şi-i spune în şoaptă cât l-a costat).

BĂTRÂNUL (intrând): Bună dimineaţa!

POCĂITUL: Bună, frate Ioan! (Spre Visător:) Aşa de scump?!

VISĂTORUL: Am luat trei sute de grame.

BĂTRÂNUL (spre Dan): Băiete, socot că florile din colţ, de lângă restaurant, or să moară în
două-trei zile.

DAN: Le-om uda mai mult.

BĂTRÂNUL: Eee… asta-i, că nu mor de uscăciune; mor că nu le prieşte locul.

DAN: Aşa o fi.

BĂTRÂNUL: Aşa este. Trebuie înlocuite.

DAN: Spune-i şefului de echipă.

BĂTRÂNUL (continuând să-şi vadă de treabă pe lângă pat): Ce ştie ăla?!

DAN: E datoria lui.

BĂTRÂNUL: Datoria e una, să te pricepi e alta.

DAN: Dacă zici mata, aşa o fi.

BĂTRÂNUL: „Aşa o fi“… Ai văzut iarba de lângă Cazinou?

DAN: Am văzut-o.

BĂTRÂNUL: Parcă-i păscută de-o vacă bătrână, aşa au cosit-o.

DAN: Care mi-o fi luat o şosetă?! (Răscoleşte patul, se uită pe sub pat.)

3
POCĂITUL (după ce s-a scotocit prin buzunare): Am găsit. (Îi dă Visătorului nişte monede.)
Vreau să nu-ţi rămân dator. Aşa e cinstit, aşa e sfânt, precum scrie şi-n carte…

DAN: Măi „frate“, n-ai văzut o şosetă de-a mea?

POCĂITUL: Nu, frate Daniile. Dar dacă eşti la grea strâmtoare, îţi pot împrumuta eu o
pereche; în felul acesta voi împlini îndemnul sfânt: „dă aproapelui tău cămaşa“…

DAN: Mulţumesc! Nu am nevoie de cămaşa ta, deşi… (îi priveşte cămaşa:) e tare
frumoasă… (Sincer:) De câte ori îţi privesc bundiţa şi cămaşa, parcă aud strune de citeră,
cadenţa paşilor prinşi în joc şi văd cerul întreg din privirea fetelor strânse de mijloc…

BĂTRÂNUL: Ce vremuri!… Aveam nişte cizme strânse pe pulpă, cu tocuri potcovite, că

tremura pământul când băteam o dată din picior…

DAN: Deseară, vorbesc cu magazinerul să-mi schimbe cizmele. Astea s-au spart. A, uite că
mi-am găsit şoseta, era sub cizmă.

POCĂITUL (mâncând): Cămaşa mi-a făcut-o mama. Bundiţa e tot de la ea; o avea de la
bunica. Ţine şi de frig, şi de cald… (Continuă să mănânce alături de Visător.)

BĂTRÂNUL: Mergi?

DAN: Unde?

BĂTRÂNUL: Să vorbim cu şeful. E bătaie de joc ce-au făcut ăia cu iarba. Să-i dea pe ei la
udat câteva nopţi şi să cosim noi…

DAN: Ei, asta-i!…

BĂTRÂNUL: Măi băiete, dacă fac o treabă, păi s-o facă! Şi mai spun că-s ţărani…

DAN: Ţăranii de lângă oborul din marginea târgului… Du-te singur. Sau lasă pe mâine.

BĂTRÂNUL: Păcat de verdeaţa asta care moare. Moare sub ochii noştri.

DAN: Moare, ce, eu am zis că nu moare?!

BĂTRÂNUL: Verdeaţa e sufletul pământului, s-o ştii. Că dacă nu-i verdeaţă, nu-i nimic! Şi-n
lumea asta de pustiuri, care se-ntind din ocean până-n ocean, datoria oamenilor cu cap e să
salveze şi să crească petecele de verdeaţă, altfel ne mănâncă pustiul, da-da, ne mănâncă
pustiul… Toate pustiurile, mai ales ăla mare, Sahara, înghite anual kilometri întregi de
verdeaţă… Aşa scria într-o revistă…

DAN (ocupat de-ale lui, răspunde doar ca să nu-l lase pe Bătrân să vorbească în gol): Aşa-
i, aşa… Pustiul înghite… (S-a pregătit să meargă la spălat şi bărbierit.) Pustiul din afară…
pustiul dinăuntru… (Face un gest spre inimă.)

BĂTRÂNUL: Iarba, dacă nu-i cosită bine, nu se mai îndeseşte. Mergem noi doi şi-o cosim.
4
DAN: Azi am treabă.

BĂTRÂNUL: Treabă! Mă întreb cum te-ai fi descurcat dacă ai fi avut câteva hectare de
pământ…

DAN: Ce face?!

BĂTRÂNUL: Le-ai fi dat la stat şi ţi-ai fi luat servici. La Sfat. Cu geanta sub braţ.

DAN (în drum spre ieşire): Da’ ce-ai fi vrut să fac?!

BĂTRÂNUL: Să fi stat lângă el, să-l cunoşti aşa cum îţi cunoşti gândurile. Primăvara să te
duci la capătul ogorului, să iei un pumn de ţărână şi s-o strângi între degete ca să vezi cât mai
ai de aşteptat până ieşi cu sămânţa… Iar vara… (visitor:) vara…

DAN: Ascultă, moşule: dacă-i dai atâta cu pământul, de ce nu eşti acum acasă, lângă
pământ?! Ţăranii, toţi, au pe buze o singură întrebare: se face sau nu se face colectivizarea
agriculturii? Acolo, lângă pământ, e locul unui ţăran în clipele astea, nu aici, la Spaţii Verzi…
(Pauză lungă.)

BĂTRÂNUL: Eeee… Ce ştii tu… Eu am un copil la şcoală… Copilul are nevoie de bani…
Internatul… cărţile… hainele… costă bani.

DAN (fără răutate): Pe naiba! Ăi fi şi matale vreun „ţăran“ din marginea oraşului; aveai doi
cai amărâţi cu care transportai cărbuni, sau mobilă, într-o căruţă cu roţi de cauciuc… Acum,
de când ţi-au murit gloabele, ai venit aici şi-o faci pe grozavul…

BĂTRÂNUL: Tu vorbeşti?! Flăcău în toată firea! În loc să-ţi faci o meserie… Muţi toată
noaptea furtunul de-a lungul străzilor.

DAN: Eu îl mut, iar dumneata stai cu el în mână şi uzi florile… Care din noi e mai breaz?

BĂTRÂNUL: Râzi!… La anii tăi, nu era altul ca mine în sat!… Aveam trei cai; doi la ham şi
unul de schimb… Când treceam eu printr-un sat, ia aşa se uitau fetele după mine… Mă ştiau
şapte sate… Care gospodar nu şi-ar fi dat fata după mine, să-mi fie nevastă?!… Ce ştii tu?
Stăteam ţapăn în scaun şi mânam caii cu-o singură mână, doar din hăţuri… (Dan iese,
Bătrânul vorbeşte cu privirea pierdută:) Odată, noaptea, mă întorceam de la târg, cu bani
mulţi… Vândusem bine în ziua aceea, era târg bun, şi-aveam ce vinde… La „Doi mesteceni“,
m-au oprit hoţii. Unul a prins caii de zăbală, iar celălalt a venit la mine cu puşca. Numai ce-
am zis o dată: „dieee!…“ şi-am lovit hăţurile de spinarea cailor, iar cu dreapta am tras
săcurea de la picioare şi l-am pocnit pe ăla cu arma peste umăr… (Pauză.) De-atunci, n-a mai
ridicat mâna, aşa o ţine, pe lângă corp, înţepenită. Bagă servieta sub ea şi merge strâmb.
Strâmbu îi zic toţi când vine prin sat. Cică s-a accidentat… Ha-ha! S-a accidentat…

POCĂITUL: Frate!… Ai putut tu să ridici mâna asupra aproapelui?!

BĂTRÂNUL: Aproape?! Ha! Venise asupra mea cu arma…

5
BARBUGIUL (intră şi merge la patul său).

POCĂITUL: Vei arde în focul veşnic al iadului…

BĂTRÂNUL: Când?

POCĂITUL: După moarte.

BĂTRÂNUL: Şi după moarte?! Credeam că ajunge cât am ars aici, pe pământ; în război, că
l-am făcut tot, de la un cap la altul; ca şi după război, acasă.

POCĂITUL: Să te pocăieşti, frate.

BĂTRÂNUL: Acu’ ce fac? Toată noaptea stau cu furtunul în mână şi mă rog…

POCĂITUL: Râzi de mine; şi eşti bătrân…

BĂTRÂNUL: Nici nu râd, şi nici nu-s bătrân cum crezi… Dar nu ştiu ce păcate m-au ajuns…
Gospodar în toată firea, să stau cu furtunul în mână… Măcar dac-aş cosi iarba, că de cosit, tot
ţăranul coseşte… Dar să uzi florile… Neam de neamul meu n-a făcut-o… Ăsta-i blestem…

POCĂITUL: Aşa-i, frate Ioan, blestem… Dar mai ai timp să te căieşti. Uite, vreau să-ţi
deschid ochii… (Scoate Biblia:) Vino cu mine să-ţi citesc din cartea aceasta sfântă… să-ţi
arăt adevărata credinţă…

BĂTRÂNUL: Poate vrei să-ţi dau una! Lasă-mă-n pace cu cartea ta sfântă!

POCĂITUL: Frate, nu huli. Credinţa ne este lucrul cel mai de preţ.

BĂTRÂNUL (înfuriat): Măi!… Credinţa e ca dragostea: o păstrezi în suflet şi-o faci în

linişte, nu ieşi cu ea în piaţă, în sunet de tobe şi trâmbiţe! (Se întoarce la ale lui.)

POCĂITUL: Păcătuieşti, frate Ioan, păcătuieşti…

BARBUGIUL (spre Pocăit): Te fac un barbut, Sfinţia ta?

POCĂITUL: Nelegiuitule! (Pauză, în care-l priveşte crunt:) Tu… Doamne, ce greu mi-e să-
ţi spun… Totuşi am să-ţi spun, pentru că şi apostolul Pavel i-a spus-o lui Pilat… Tu… Tu, cu
familia ta, ai dus de râpă acest neam – blestemat să fii în veci!… (Schimbă tonul:) Lumea din
care vii este un infern. Şi tu, nelegiuitule, vrei să aduci infernul aici, printre noi… (Pauză.)
Nelegiuitule…

BARBUGIUL (a aruncat zarurile): Doi-trei. Ce zar prost!… Poate te fac să înghiţi două
versete din Biblie. Nemestecate!

POCĂITUL: Atinge-te numai de cartea aceasta, şi-o să te trăsnească cerul… (Spre Visător:)
Să ne terminăm masa, frate.

TABLAGIUL (intrând): Bună dimineaţa!

6
BĂTRÂNUL: Bună!

TABLAGIUL (trecând pe lângă cei doi care mănâncă): Poftă bună!

POCĂITUL: Mulţumesc, frate! Poftim la masa noastră.

TABLAGIUL: Staţi sănătoşi!… (Spre Barbugiu:) Deseară, mergem mai din timp să
schimbăm furtunul; au adus furtunuri noi la magazie.

BARBUGIUL: În sfârşit! Bine c-au adus… M-am săturat să-l tot înnădesc pe ăsta… I-ai spus
şefului de echipă că au rupt flori?

TABLAGIUL: Da. A zis că trimite la seră după flori, să completeze straturile…

BARBUGIUL: Poate dă dracul şi-l prind pe vreunul care mai rupe sau calcă florile… îl
mănânc! Ce zici? Te fac un barbut?

TABLAGIUL: Mai bine-o tablă. (Trage de sub pernă cutia cu table şi merge la masă, unde
se aşază.)

BARBUGIUL (îi întinde un zar Tablagiului).

TABLAGIUL (aruncă zarul): Patru.

BARBUGIUL (aruncă zarul): Cinci. (Începe să aşeze piesele şi să joace.)

BĂTRÂNUL: Oare când o să isprăviţi?! Poate mai vrea cineva să mănânce la masă…

TABLAGIUL: Cinci-trei. Poţi mânca şi pe pat.

BARBUGIUL: Precum fratele nostru. Doi-doi.

POCĂITUL: Iartă, Doamne, oaia rătăcită!… (Se ridică.) Să ne fie de bine masa aceasta,
frate!

VISĂTORUL: Să ne fie de bine.

POCĂITUL: Eu am să merg să fac o vizită unui frate despre care am aflat că este în grea
suferinţă, aici, într-un sanatoriu… Trebuie să ducem un pic de căldură în sufletele întristate.
Nu vrei să mergi cu mine, frate?

VISĂTORUL (face semn că nu).

POCĂITUL: Asta ar fi o faptă bună.

BARBUGIUL: Am nevoie de-un şase-doi. (Aruncă zarul.) Uite-l, şase-doi.

POCĂITUL: Necuratul sălăşluieşte în unii dintre noi…

BARBUGIUL: Şi nici măcar nu plăteşte chirie.

7
DAN (intră înviorat): Va fi o zi grozavă…

BĂTRÂNUL: Păcat de iarba aceea sluţită. Mergi?

DAN: Abia aştept să mă întind la soare şi să mă ung cu nămol.

BĂTRÂNUL: Apucături boiereşti.

VISĂTORUL (şi-a strâns ştergarul, iar acum s-a urcat în patul suprapus; stă sprijinit de
capătul patului şi priveşte pe fereastră): Soarele luminează iarăşi vila… Întâi acoperişul,
apoi terasa…

TABLAGIUL: Cinci-doi.

BARBUGIUL: Patru-unu.

BĂTRÂNUL: Crezi că te ajută la ceva?

DAN: Doctorii spun că da.

BĂTRÂNUL: Reumatism, aşa de tânăr?

DAN: Dacă la treizeci şi cinci de ani mai poţi fi tânăr.

BĂTRÂNUL: Păcat, băiete, păcat!

DAN: Aşa zic şi eu: păcat!

POCĂITUL: Să te rogi, frate…

DAN: Cui?

POCĂITUL: Mai întrebi cui! Şi vrei să te ajute.

DAN: Poate că nu vreau…

BARBUGIUL: Dane, am o întrebare…

TABLAGIUL: Lasă întrebările! Acum jucăm. Cinci-patru.

DAN: Ce vrei să ştii?

BARBUGIUL: Şase-şase. Unde-ai răcit aşa de zdravăn? (Pauză.)

DAN: La… universitate. (Pauză generală.)

TABLAGIUL (spre Barbugiu): Care dintre voi era mai mare? Doi-trei.

BARBUGIUL: Aaa…adică?… (Stă cu zarurile în mână.)

TABLAGIUL: Mă gândesc că şi acolo există promoţii, şefi de promoţii, grupe de studii, şefi
de grupă… Hai, aruncă odată zarurile!
8
BARBUGIUL: Mda… Patru-unu. Ce-ai vrut să spui cu…?

TABLAGIUL: Nimic mai mult decât ştii. Lasă discuţia; acum jucăm! Trei-unu.

VISĂTORUL: O vilă mare, din blocuri de piatră… O terasă cu şezlonguri…

POCĂITUL: Am să mă duc la fratele aflat în suferinţă… Trebuie să-i duc o rază de soare, o
mângâiere, o alinare sufletească…

BĂTRÂNUL: O sută de grame de bomboane sau o prăjitură i-ar prinde mai bine.

POCĂITUL: Doamne, uită-te şi la noi!… (Spre Bătrân:) Numai la stomac ţi-e gândul, frate
Ioane… Dar sufletul?! Cine are grijă de sufletele noastre?!…

DAN: Frumoasă întrebare!

POCĂITUL: Da, dar e o întrebare… Tu, care zici că ai fost pe la universitate, poţi să-mi dai
un răspuns?…

DAN: M-ai luat pe nepregătite.

VISĂTORUL: Într-un şezlong, pe o terasă plină de soare… Ce loc mai nimerit pentru odihna
sufletului?!

POCĂITUL: Înfrânează-ţi poftele, frate!

VISĂTORUL: Seara, pe terasă, poţi comanda o băutură rece…, poţi spune o poveste
frumoasă copiilor…

POCĂITUL: Mă duc. Aici, cu voi, mă umplu de păcat… (Iese.)

BĂTRÂNUL: Ce zi!… La noi, grâul o fi dat în pârg… (A terminat de schimbat cizmele de

cauciuc cu sandalele; şi-a reparat un timp o sandală, iar acum şi-o probează.) Mda… mă
mai ţine…

VISĂTORUL (a scos o hârtie, un creion şi socoteşte).

INA (intrând): Bună dimineaţa!

BĂTRÂNUL: Bună, fetiţo! (O măsoară cu privirea.)

INA: Ce mai faci, moşule? Nu ţi-e dor de nevastă?

BĂTRÂNUL: Eeeh… Nevastă… Un lan în pârg… Aşa, ca tine…

DAN: Sărut mâinile!

INA: Bună dimineaţa şi pentru tine!

DAN: Dimineaţa mea eşti tu.

9
INA: Zău?

DAN: Dovadă că ai sosit aici odată cu soarele. Te rog, ia loc.

INA: Mulţumesc, nu…

VISĂTORUL: Doi lei slănina, doi cincizeci salamul, unul pâinea…

BARBUGIUL: Am nevoie de-un trei-trei. (Aruncă zarurile.) Uite-l!

TABLAGIUL (sare în sus): Ai trişat! (În timp ce-a sărit în sus, a scos cuţitul, dar Barbugiul
a scos şi el cuţitul, ridicându-se. Se privesc lung, studiindu-se, în timp ce se rotesc în jurul
mesei. După o pauză lungă, cu priviri tăioase schimbate între ei, Tablagiul bagă cuţitul la
loc, zicând:) Într-o zi, tot te prind… Tot scot eu cuţitul mai repede.

BARBUGIUL: He-he!… Nu te cred mai iute ca mine… Sunt neîntrecut!

TABLAGIUL: Vedem noi!…

BARBUGIUL: Ce să vedem?! Spune odată!

TABLAGIUL: Ţi-am mai spus: într-o zi, tot te prind eu, am să scot cuţitul înaintea ta…

BARBUGIUL (pune cuţitul deoparte): Te-ascult. Sunt fără cuţit. Acum! Sau ziua, când
dorm, sau noaptea, când nu sunt atent… Hai, zi!

TABLAGIUL: Hm!… Şi cum rămâne cu jocul?… Da-da, cu jocul!… (Accentuând:) Jocul

nostru. (Pauză. Se aşază.) Să continuăm.

BARBUGIUL (îşi pune cuţitul la loc şi se aşază).

VISĂTORUL: Şezlonguri mari, scaune din răchită împletită şi un balansoar…

DAN: Te-ai speriat?

INA: Ce-nseamnă asta?!

DAN: Un artificiu la regula jocului.

INA: Cu cuţite adevărate?

DAN: Să pară jocul mai serios.

BARBUGIUL: Cinci-unu, înc-o poartă.

TABLAGIUL: Doi-trei, iar te-am dat afară.

DAN: Te rog, ia loc.

VISĂTORUL: Am să cumpăr de-acum numai slănină, e mai ieftină…

10
INA: Bucătarul-şef…

DAN (tresărind): Ce-i cu bucătarul-şef?!

INA: M-a trimis… m-a trimis să adun tacâmurile împrumutate de la cantină; mâine se face
inventar…

DAN: De la noi n-a împrumutat nimeni; poate cei de la alte dormitoare.

INA: Eu am venit să întreb…

DAN: Mai vino… poate-ntr-o zi îţi răspund.

INA: Tot timpul eşti ironic?

DAN: De când eşti ospătară?

INA: De când uzi florile?

BĂTRÂNUL (scoate din valiza de sub pat o coasă învelită într-o pânză): Eah!… fetiţă, când
te văd… parcă-s din nou tânăr… (Îi cercetează gura. Către Ina, care-l priveşte:) Ea e fetiţa
mea acum…

VISĂTORUL: Dacă economisesc douăzeci şi trei de lei pe zi, asta înseamnă…

TABLAGIUL: Cinci-cinci, aşa noroc mai zic şi eu.

BARBUGIUL: Îmi trebuie un cinci-trei.

DAN: Aş vrea să fiu sezonist măcar o zi, să-mi aduci tu mâncare…

INA: Aş vrea să fiu floare, măcar o noapte…

DAN: …m-aş ridica de pe scaun ori de câte ori ai trece tu pe lângă mine…

INA: …aş îmbăta stelele cu parfumul meu și, odată cu stelele, pe tine…

VISĂTORUL: Voi avea bani mulţi… Mai mulţi decât mi-am visat…

BĂTRÂNUL (scoate de sub pat coada coasei și-I pune coasa,apoi o cercetează): Mda…
Păcat de aşa verdeaţă… Am să mă duc s-o cosesc eu…

DAN: Te rog să stai!

INA: N-am timp, crede-mă. Peste câteva minute se deschide cantina… Bucătarul-şef… (Se
opreşte.)

DAN: Spune.

INA: Mă aşteptam să tresari din nou.

11
DAN: Uite că nu am mai tresărit.

INA: Bucătarul-şef te-a invitat până la el, la cantină.

DAN: La voi la cantină mănâncă doar sezoniştii…

INA: Îl cheamă Ionică Cioroi…

DAN: Să fie sănătos.

BARBUGIUL (rămâne cu zarul în mână): Ionică Cioroi?!

INA: Da.

BARBUGIUL: Are o rană la bărbie…

INA: Da, s-a fript…

BARBUGIUL: Ia te uită!…

TABLAGIUL: Lasă vorba şi joacă!

BARBUGIUL: Răbdare, omule!

TABLAGIUL: Ce răbdare? Ia şi joacă!

BARBUGIUL: Am descoperit ceva…

TABLAGIUL: Sigur c-ai descoperit! Dar pe mine nu mă interesează. Şi nici pe tine! Ar

trebui! Cât eşti la masă, joci – atât!

BARBUGIUL: Chiar dacă se dărâmă baraca pe noi?

TABLAGIUL: Chiar!

BARBUGIUL: Bine… (Spre Ina:) Să-i spui aşa: Barbugiul a zis că te vizitează după masa de
prânz, pe la ora trei: să te pregăteşti! (Aruncă zarurile.) Cinci-doi.

TABLAGIUL: Unu-unu.

VISĂTORUL: Câteva mii de lei!… Asta înseamnă uite-aşa un teanc de bani…

BĂTRÂNUL: Cine-o fi fost blestematul acela care a zis primul că Moartea arată ca o babă
cu coasa în mână?! Coasa e prietena ţăranului tânăr, în putere. Ce s-ar fi făcut ţăranul fără
coasă?!

INA: Ce să-i spun bucătarului-şef?

DAN: Ce ţi-a spus el.

INA: Ce duci în sacul acela?

12
DAN: Ce-mi aparţine.

INA: Acolo, pe malul lacului, te duci numai ca să te ungi cu nămol?

DAN: Şi pentru asta.

INA: Într-o zi o să-mi fac timp să vin până acolo.

DAN: Vei găsi un om care stă întins la soare, să iasă din el răceala.

INA: Unde-ai răcit?

DAN: În nici un caz la mama în pat.

INA: Atunci, poate în alt pat… Scuză-mă, sunt obraznică.

DAN: Te scuz. (Continuă să se pregătească de plecare, fără s-o ia în seamă.)

TABLAGIUL: Doi-unu, iar te dau afară.

BARBUGIUL: Patru-doi. Iar intru…

VISĂTORUL (privind fereastra): Terasa întreagă e plină de soare, parcă ia foc… Dar în
cameră trebuie să fie răcoare, ferestrele au obloanele trase…

BĂTRÂNUL: Băiete, eu mă duc să cosesc iarba… Ce zici, dacă pot aranja, treci cu mine la
cosit?

DAN: Nu, moşule, eu rămân să ud florile, noaptea…

BĂTRÂNUL: Leneşule…

DAN: Bine, bine…

INA: De ce nu vrei? E mai bine să lucrezi ziua…

DAN: Să ieşim împreună seara, după ce terminăm lucrul?

INA: Ei, ce-i drept… mi-ar plăcea…

VISĂTORUL: S-a deschis un oblon… S-a deschis şi celălalt… Camera a fost inundată de
soare… Cameră mare, cu două paturi sau cu un pat dublu… lenjerie fină, mirosind a
curăţenie… Au apă caldă, au apă rece, oglindă şi prosoape curate… veceu confortabil…

DAN: E bine să lucrezi noaptea: te uiţi la stele şi afli cât mai ai până la ziuă… Noaptea se
deschid reginele; în sectorul meu am multe, foarte multe regina-nopţii. Şi cred că florile mă
iubesc. Singurele. Cu sinceritate. Le simt cum se întorc spre mine când trec pe lângă ele… (E
gata de plecare.) Şi-apoi… mai e ceva. Seara, când încep să ud, văd până târziu terasa
cantinei plină de sezonişti, printre care ospătarele par flori de regina-nopţii. Pe la unsprezece,
când fac pauza de masă, pe lângă banca unde stau şi mănânc trece întotdeauna o floare.
13
Mereu îmi vine să-i strig să se întoarcă în stratul din care a plecat… Iar la ziuă, când îmi
termin treaba, privesc spre mansarda unei vile, acolo unde doarme ea, şi văd o fereastră
luminată… Eh, poezie!…

INA: Într-o noapte, de mult, am vrut să rup nişte regina-nopţii. Cineva, aşezat în umbră pe o
bancă, m-a certat. Nu urât. Dar destul ca să-mi fie frică.

DAN: Dacă ai fi rupt altă floare, poate că nu te-aş fi certat.

VISĂTORUL: S-a deschis o fereastră… Peste aerul cald al încăperii, intră adierea dimineţii,
sosită de departe, din largul mării, de-acolo unde doar pescăruşii ajung…

BĂIATUL (intră timid, cu un geamantan în mână): Bună dimineaţa!…

BĂTRÂNUL (sărind în sus): Băiete!!… (Îl întâmpină.)

BĂIATUL: Sărut mâna, tată! Bine te-am găsit!

BĂTRÂNUL: Bine-ai venit, băiete!… (Îl îmbrăţişează.) Mă, că mare şi frumos te-ai făcut!
Parcă au trecut ani, nu luni de când am plecat… Hai, vino-ncoace, să stai pe pat… (Ceilalţi îl
măsoară cu privirea pe Băiat.)

BĂIATUL (spre ceilalţi): Bună ziua!

DAN: Bună ziua, băiete! Câţi ani ai?

BĂIATUL: Optsprezece. Împliniţi.

DAN: Buun. Şi-ai venit să lucrezi aici?

BĂTRÂNUL: Hă-hă!… Ce, n-are ce face?! Băiatul meu e la şcoală, are de învăţat…

DAN: Pe timpul verii poate câştiga şi el un ban…

BĂTRÂNUL: Să-nveţe! Să-şi facă şi el un rost în viaţă. Muncim eu şi mamă-sa pentru el

acum, că la bătrâneţe, când n-om mai putea…(Spre băiat:) Stai pe pat… (Brusc, şi-aminteşte
ceva.) Mă băiete, ia spune-i şi lui: de unde suntem noi? Din marginea târgului?

BĂIATUL: Nu, din sat.

BĂTRÂNUL: Câţi cai avem?

BĂIATUL: Acum avem numai doi, că unul l-ai vândut acum doi ani.

BĂTRÂNUL: L-am băut?

BĂIATUL: Mi-ai dat mie, pentru şcoală.

BĂTRÂNUL: Vaci avem?

14
BĂIATUL: Două, dar numai una-i cu lapte, că cealaltă o îngrăşăm, pentru contract.

BĂTRÂNUL: Păsări?

BĂIATUL: Patruzeci şi trei de găini, opt curci, şaişpe raţe, nouă gâşte…

BĂTRÂNUL: Erau zece.

BĂIATUL: Una e în geamantan.

BĂTRÂNUL: Aha. (Spre Dan:) Ei, vezi?

DAN: Văd, moşule, dar nu mă bucur…

BĂTRÂNUL: Păi cum să te bucuri? Ce, îs ale tale?!

DAN: Dar nici ale dumitale nu mai sunt… (Spre Băiat:) Înveţi bine?

BĂIATUL (modest): Da.

BĂTRÂNUL: Ai terminat anul?

BĂIATUL: Da.

BĂTRÂNUL: Şi?

BĂIATUL: Tot premiul întâi…

BĂTRÂNUL: Bine…

DAN (spre Ina, apropo de întâlnirea tată-fiu): Frumos, nu?

INA (strânge din umeri): Poate. (Imitându-l:) Poezie… (Pleacă.)

DAN (oprind-o): Ina…

INA: Ce să-i spun bucătarului-şef?

DAN: Că nu m-ai găsit.

INA: Şi dacă-i spun adevărul?!… (Pauză. Îşi eliberează braţul şi iese.)

VISĂTORUL: Într-o cameră caldă, să-ţi pătrundă aerul dimineţii purtat spre mal de aripile
pescăruşilor, care se întorc cu hrană pentru puii din cuib…

BĂTRÂNUL: Ia stai şi spune: ce mai face maică-ta?

BĂIATUL: Bine; a zis să-ţi spun că i-e dor de matale…

BĂTRÂNUL: Bine. E sănătoasă?

BĂIATUL: Este.
15
BĂTRÂNUL: Acum ce face?

BĂIATUL: Mai face o praşilă la porumb.

BĂTRÂNUL: Grâul nu-i de seceră?

BĂIATUL: Peste vreo săptămână.

BĂTRÂNUL: Am să-ţi dau bani, să-i duci maică-tii, să plătească oamenii, să nu mai
muncească de una singură… Şi zici că-i sănătoasă?

BĂIATUL: Da. Te visează mereu noaptea.

BĂTRÂNUL: Şi mă visează bine?

BĂIATUL: Ea zice că da… Numai că uneori, seara, o găsesc plângând singură, prin
grădină…

BĂTRÂNUL: Lasă, că-i trece… Am să mă întorc…

BĂIATUL: Când?!

BĂTRÂNUL: Eee… mai încolo… Şi zici că totu-i bine pe acasă…

BĂIATUL: Da… Uite… (Se preocupă de geamantan.) Mama ţi-a trimis ceva… (Deschide
cu greu geamantanul.)

TABLAGIUL: Dacă dai un trei, mă spânzur.

BARBUGIUL: Uite-aici: trei-unu. Şi te-am dat afară.

TABLAGIUL: Patru-doi, şi-am intrat…

BARBUGIUL: Ne prinde amiaza cu partida asta.

TABLAGIUL: Las’ să ne prindă, că ce are de făcut?

DAN (a scos din sacul tip sport mai multe hârtii şi caiete, pe care le cercetează dacă sunt
toate).

VISĂTORUL: A ieşit!!… Iar a ieşit!… Parcă a umplut terasa cu prezenţa ei… Are un capot
lung, cu falduri groase… părul despletit, lăsat pe spate… şi faţa ridicată spre soare, să i-o
lumineze din plin… Oare… oare soarele o luminează pe ea, sau ea a umplut cu soare
terasa?!…

BĂIATUL (se uită spre Visător).

BĂTRÂNUL: Lasă, deschide geamantanul.

BĂIATUL: Aici ai gâsca, aici ai un caş ţinut pe leasă două săptămâni.

16
BĂTRÂNUL: Buuun.

BĂIATUL: Vreo şaizeci de ouă, un borcan cu jumări, unul cu brânză frământată…

BĂTRÂNUL: Şi-aici?

BĂIATUL: Din ţuica de-astă toamnă…

BĂTRÂNUL (scoate butelcuţa şi-o pune la gură): Aaah!… Să tot trăieşti… A gustat şi
maică-ta înainte de-a o pune în valiză, nu?

BĂIATUL: Da, a gustat, să se convingă că ţi-a pus din cea tare.

BĂTRÂNUL: Mi-am dat seama. Se simte gura ei fierbinte aici… Ah, tinereţe!… (Spre Dan,
care vrea să plece:) Ia stai… Na de gustă.

DAN: Să-ţi trăiască nevasta, moşule! (Bea.) Mulţumesc!

BĂTRÂNUL (spre Barbugiu): Na şi ţie.

BARBUGIUL: Trei-doi, asta-mi trebuia. (Ia butelcuţa şi bea.) Vezi că te-am dat afară.
Mulţumesc!

BĂTRÂNUL (spre Tablagiu): Ia şi tu.

TABLAGIUL: Unu-unu, am intrat. (Bea.) Mulţumesc, moşule!

DAN (spre Băiat): Ai călătorit noaptea?

BĂIATUL: Da.

DAN: De unde vii?

BĂIATUL: De departe, domnule.

BĂTRÂNUL: Lasă, mă, băiatul în pace!

DAN: Ţi-e teamă c-am să aflu de unde eşti?

BĂTRÂNUL (spre Visător): Ia o gură. (Spre Dan:) Ţie de ce ţi-e teamă de bucătarul-şef?
(Spre Visător:) Hai, băiete, bea!

VISĂTORUL: Mulţumesc! Eu nu beau.

BĂTRÂNUL: Măcar gustă.

VISĂTORUL (face semn că nu).

DAN: În ce clasă ai trecut?

BĂIATUL: Am terminat liceul.

17
BĂTRÂNUL: Ia, mă băiete, şi gustă, c-ai să mori într-o zi. Uită-te în oglindă să vezi cum
arăţi…

VISĂTORUL: Nu pot…

BĂTRÂNUL (se înfurie, merge la valiză, rupe o bucată de caş şi i-o duce): Măcar ia asta, c-
ai să-ţi verşi maţele mâncând numai slănină…

VISĂTORUL: Mulţumesc!

DAN: Şi-acum ce faci, dac-ai terminat liceul?

BĂTRÂNUL: Cum ce să facă?! La facultate! Doar n-o să-l aduc aici, la Spaţii Verzi! Vrea să
se facă savant.

BĂIATUL: Fizician, tată.

BĂTRÂNUL: Fie… da’ eu zic că doctor e mai bine. (Lui Dan:) Ia şi tu o bucată de caş.

DAN: Mulţumesc! Hm!… Fizician… Acolo e examen greu la admitere. De ce nu stai acasă,
cu cartea în mână?

BĂIATUL: Ştiţi… eu… mama…

DAN: Cu sau fără gâsca asta friptă, taică-tu tot cât şapte munceşte… Trebuia să stai acasă şi
să înveţi… Ori… poate că n-ai venit numai de dorul lui taică-tu… (Spre Bătrân:) Ai grijă,
moşule… Se pare că n-a venit numai de dorul dumitale… La revedere! (Iese.)

BĂTRÂNUL: La revedere!… Om în toată firea… şi deştept… – să nu crezi că-i prost, ai cu

cine sta de vorbă, mi-am dat seama… – stă la Spaţii Verzi, în loc să-şi facă o meserie… Şi
zici că maică-ta e sănătoasă?

BĂIATUL: Da, tată; e sănătoasă. Doar când se schimbă vremea o dor mâinile.

BĂTRÂNUL: Reumatism. După ce termină cu seceratul şi cu treieratul, până la porumb, o

chem aici, să se ungă cu nămol şi să stea la soare. Aşa face ăsta… Zice că ajută… (Mai bea o
gură de ţuică.)

TABLAGIUL: Prima scoasă.

BARBUGIUL: De-un patru am nevoie şi te-am dat afară. Uite-l: patru-doi.

VISĂTORUL: Ce mers de împărăteasă… cu piciorul dus din genunchi, atât cât să arunce
poala capotului înainte… Şi mâinile… cu câtă voluptate şi le-a lăsat pe lângă corp…

BĂTRÂNUL: Buuună! Maică-ta mai are?

BĂIATUL: Din cea slabă. Îşi ia la ogor câte o sticlă.

18
BĂTRÂNUL: Aşa, să mănânce bine şi să bea… Să aibă putere de muncă. Şi zici că m-a
visat?

BĂIATUL: De multe ori.

BĂTRÂNUL: Şi plânge tare?

BĂIATUL: Se duce în grădină, să fie singură…

BĂTRÂNUL: Aaah!… Las’ că m-oi întoarce… Da’ zici că-i sănătoasă, nu?

BĂIATUL: Da, tată.

BĂTRÂNUL: Da’ ia spune… da’ să nu mă minţi!

BĂIATUL: Nu te mint, tată.

BĂTRÂNUL: Ia zi-mi tu mie… a mai… a mai necăjit-o vreunul…? (Pauză.)

BĂIATUL: Păi… să vezi… de când… Nu… Adică… Nu, pe ea n-a mai…

BĂTRÂNUL: Băiete, mie să-mi răspunzi limpede, ca să ştiu! Că maică-ta era ca o floare
când am luat-o. „Mario, – i-am zis la nuntă – cât trăiesc eu, n-o să te necăjească nimeni. Cu
braţele astea am întemeiat din nimic o gospodărie cum alta nu-i, şi tot cu braţele astea am să
te apăr!“ Şi-am luat-o în braţe şi-am dus-o în camera noastră, iar sub pat, bătrânii ne puseseră
un jug de boi, să fim împreună şi la deal, şi la vale… (Mai bea o gură.) Şi zici c-a necăjit-o
careva!

BĂIATUL: Nu, tată, zău! De când ai pus matale mâna pe furcă, n-a mai venit nimeni pe la
noi…

BĂTRÂNUL: Ha-ha!… Ce credeau ei?! Dar ia zi: lumea ce spune?

BĂIATUL: Se-ntreabă pe unde stai ascuns… Nu ştie nimeni unde eşti; toţi cred că stai
ascuns pe undeva… A! am uitat să-ţi arăt: mama ţi-a trimis cămăşi şi izmene curate. (Îi arată
în valiză.)

VISĂTORUL: Două braţe atârnând molatice, grele de dragoste, ori ostenite de legănat
copilul… un copil mic, cu păr bălai şi ochi mari, albaştri…

BARBUGIUL: Şase-şase, îmi foloseşte ca o frecţie la un picior de lemn.

TABLAGIUL: Doi-doi; lemn de stejar.

BĂTRÂNUL (admirând o cămaşă): Bun!… Fac o baie, mă bărbieresc şi mă schimb… Şi zici

că n-a necăjit-o nimeni?

BĂIATUL: Nimeni.

BĂTRÂNUL: Da’ dacă aflu că a necăjit-o careva şi tu nu mi-ai spus… Ai mâncat în tren?
19
BĂIATUL: Da, am mâncat.

BĂTRÂNUL: Ai putut să dormi?

BĂIATUL: Da.

BĂTRÂNUL (gustând din gâscă): Bine mai frige maică-ta gâştele… Ah!… parcă-s acasă…

BĂIATUL: Întoarce-te, tată!…

BĂTRÂNUL: Ce-ai zis?!

BĂIATUL: Mama te roagă…

BĂTRÂNUL: Am să vin… Într-o noapte, numai ce-o să se trezească cu mine acasă.

(Visător:) Acasă!… – ce frumos sună… (Revine:) Stau două-trei zile…

BĂIATUL: De tot, tată!…

BĂTRÂNUL: Cum de tot? Ce, îs nebun?! Iar să nu mai am zi liniştită de la Dumnezeu?! Să

mă caute toată ziua… A aflat careva unde sunt?

BĂIATUL: Nu; ţi-am mai spus.

BĂTRÂNUL: Aşa să faceţi şi de-acu’ nainte: scrisorile mi le puneţi la vagonul poştal iar pe-
ale mele le luaţi de la Aglaia, din comuna vecină. Şi zici c-ai mâncat în tren?

BĂIATUL: Da… Ştii… eu… (Încearcă mereu să spună ceva.)

BĂTRÂNUL: Luăm gâsca cu noi şi-o mâncăm pe malul mării… Cât am să cosesc eu un
petec de iarbă, tu ai să faci o baie în mare… Să vezi!… Apă limpede, nu ca cea de baltă…
(Face gâsca pachet.)

TABLAGIUL: Am nevoie de-un patru…

BARBUGIUL: Aşteaptă-l. Eu am nevoie de-un trei.

TABLAGIUL: Aşteaptă-l şi tu.

VISĂTORUL: Să faci dragoste o noapte întreagă… Ce păcat mai sfânt poate exista pe
pământ?!…

BĂTRÂNUL: După-amiază, eu am să mă culc un pic; tu te duci să vezi litoralul. Am să-ţi

dau bani să ai de cheltuială…

BĂIATUL: Mi-a dat şi mama, dar… aş vrea…

BĂTRÂNUL: Bine. Bine că ţi-a dat. Ai să te duci să vezi portul, vapoarele… Este acolo şi o
statuie a unuia care-a trăit pe-aici…

20
BĂIATUL: Ovidiu, tată.

BĂTRÂNUL: Scrie ceva într-o limbă veche, nişte versuri; ăsta de udă cu mine le ştie; mi le
spune şi mie uneori. Să le înveţi şi tu, că-s frumoase. Să le spui şi la alţii… Butelcuţa n-o
luăm cu noi că o să bem bere… Tu ai să mergi printre oameni deştepţi, trebuie să ştii ceea ce
ştiu şi ei, ba chiar să-i întreci. Ei învaţă limbi străine de cum fac ochi… Tu le-ai învăţat la
şcoală… (Brusc:) Da’ asta scrisă pe statuie o ştii?!

BĂIATUL: Dacă e limba latină, ştiu ceva…

BĂTRÂNUL: Atunci, să-nveţi versurile. Şi să le spui maică-tii când ajungi acasă.

(Accentuând:) Din partea mea.

BĂIATUL: Da, tată, aşa am să fac. (Iar încearcă:) Ştii… tată… eu…

BĂTRÂNUL: Bine. Uite… am să-ţi dau bani să te duci să te plimbi… Poate-ţi mai cumperi
ceva… Pentru facultate am bani puşi deoparte… Mai vinde maică-ta vaca… E grasă?

BĂIATUL: Da, dar… (Bătrânul îi taie orice încercare de-a-şi spune scopul vizitei.)

BĂTRÂNUL: Toată vara, iei vaca de funie, cartea sub braţ… Fiecare kilogram în plus
înseamnă bani, şi cu bani faci multe. Să pun în pachet cămaşa şi izmenele, şosete noi… Să-
nveţi ca să reuşeşti!, că după ce reuşeşti la facultate, îţi dau bani să-ţi iei haine; haine groase,
haine subţiri, să ai de vreme bună, de vreme rea şi… un costum de sărbătoare – să fii elegant!
Facultatea în Bucureşti o faci, da?

BĂIATUL: Da.

BĂTRÂNUL: Să înveţi bine, să nu mă faci de râs; că eu o să vin să mă interesez… (Mai

gustă din ţuică.) Butelcuţa am zis că o lăsăm aici… (O pune în valiză.) Să te duci şi tu peste
tot, unde se duce lumea bună…

BĂIATUL: Tată… aş vrea să…

BĂTRÂNUL: Ce? Ai să-mi spui ceva? Treaba ta unde te duci. Două lucruri: să nu faci
politică şi să nu te iei de femeia altuia. Înţeles?

BĂIATUL: Da, tată. Dacă ai timp, aş vrea…

BĂTRÂNUL: Timp?! Pân’ deseară sunt liber. Politica e grea – tu eşti tânăr, înflăcărat, necopt
la minte… Dar eşti drăguţ şi tânăr, curat ca un nour de ploaie, senin ca un cer cu soare –
femeile sunt şi ele flori, şi florile sunt însetate. Şi de ploaie, şi de soare. (Scoate butelcuţa.)
Bărbaţii înşelaţi văd roşu înainte – ai grijă… (Bea.)

BARBUGIUL: Trei-doi, prost zar; cred c-am obosit.

TABLAGIUL: Unu-unu, iar te-am dat afară.

21
VISĂTORUL: A intrat în cameră… şi parcă a luat cu ea jumătate din soarele de pe terasă; l-a
tras încet, ca pe o mantie…

BĂTRÂNUL (despre ţuică): Bună!… Avem prune anul ăsta?

BĂIATUL: Avem, dar nu mai bea; vreau să discutăm…

BĂTRÂNUL: Bine, butelcuţa o lăsăm aici… Nu-ţi spun că… nu, Doamne fereşte! Eşti
tânăr… dar să nu iasă cu scandal. Tu te duci acolo să înveţi… Şi zici c-ai luat premiul întâi?

BĂIATUL: Ca de obicei.

BĂTRÂNUL: Tot aşa, cu felicitări?

BĂIATUL: Da.

BĂTRÂNUL: Aaah!… Dacă ştiam, veneam şi eu la serbare… să te văd cum primeşti

diploma şi florile… să mă felicite şi pe mine profesorii, ca anul trecut…

BĂIATUL: A fost mama…

BĂTRÂNUL: Ce fericită treb’ să fi fost!…

BĂIATUL: A plâns…

BĂTRÂNUL: Aşa e ea; plânge…

TOVARĂŞA (a intrat, a avansat până spre mijloc şi s-a oprit; e îmbrăcată elegant, dar nu
degajat şi nici modern): Bună ziua, tovarăşi!

BĂTRÂNUL: Bună ziua!

BARBUGIUL (a privit-o cu coada ochiului): Mai am nevoie de câteva zaruri bune.

TABLAGIUL: Câteva duble mari şi-s gata. Ah! Trei-unu…

VISĂTORUL: Acum, în dormitor, s-o fi pieptănând în faţa unei oglinzi mari sau şi-a luat
copilul cel mic în braţe, să-i dea de mâncare…

TOVARĂŞA: Tovarăşi: am spus bună ziua!

BARBUGIUL: Ţi-a răspuns bătrânul, nu-i de-ajuns? Doi-trei.

TABLAGIUL: Şase-şase; în prezenţa femeilor am noroc.

BĂTRÂNUL: Ce doriţi?

TOVARĂŞA: Cine este mai mare aici, la dumneavoastră?

BĂTRÂNUL: Mai mare de ani sunt eu.

22
TOVARĂŞA: Mai mare, tovarăşe, nu mai bătrân!

BĂTRÂNUL (înfuriindu-se, încet): Aaadică… ce vreţi să spuneţi?

TOVARĂŞA: Că-l caut pe cel mai mare. Sunteţi o colectivitate şi trebuie, neapărat, să aveţi
un şef chiar şi aici, în dormitor.

BĂTRÂNUL: Când sunt ceva necazuri, eu le rezolv, că-s mai bătrân.

TOVARĂŞA: Lasă tovarăşe, povestea cu bătrâneţea! Ce, suntem în preistorie?! Ştim noi cum
e cu cei mai bătrâni!…

BĂTRÂNUL: Bine, doamnă, şi ce ştiţi?!

TOVARĂŞA: Pentru dumneata nu sunt doamnă; sunt tovarăşă. Că nu sunt doamna dumitale,
tovarăşe, clar?!

BĂTRÂNUL: Da’, mă rog, de unde şi până unde eşti mata tovarăşă cu mine?!

TOVARĂŞA: Cum?!

BĂIATUL: Tată, te rog!…

BĂTRÂNUL: Lasă-mă! Că, dacă mă uit mai bine, palme bătătorite nu ai, să zici că lucrezi în
fabrică; picioare crăpate, ca la ţară – nu; coate roase – nu; şi nici ochi nedormiţi, cu cearcăne,
să zici că-ţi storci creierii… Şi-atunci?!

TOVARĂŞA: Ascultă, tovarăşe: eu am venit aici cu o problemă foarte serioasă…

BARBUGIUL: Aoleu, ce gură!… Cinci-doi.

TABLAGIUL: Mai tare decât palmele bătrânului. Trei-trei.

Ţi-am spus eu că-mi merge bine.

TOVARĂŞA: Poftim!… Mediu muncitoresc!… Se joacă table…

BARBUGIUL: Dacă n-a avut cine să ne înveţe bridge…

TOVARĂŞA: Da-da, aici se joacă table, în timp ce furnaliştii noştri dau zeci de tone de oţel
peste plan.

BARBUGIUL: Şi-n timpul liber ce fac?

TOVARĂŞA: La ora asta, minerii noştri…

TABLAGIUL: … din Maramureş…

TOVARĂŞA: … s-au pregătit să intre în şut… Iar ţăranii, ţăranii noştri adevăraţi; care au
înţeles profund rolul…

23
TABLAGIUL (a întrerupt-o scoţând cuţitul şi înfigându-l în masă imediat după ce a aruncat
zarurile): Doi-unu; începe să-mi meargă prost. (Arată spre Bătrân:) Vezi că e ţăran şi el…
Te poate contrazice.

TOVARĂŞA (îngrozită): Ce… ce mediu!… Nu e posibil să existe aşa ceva la noi, acum. Şi
se mai zice că aici locuiesc muncitori. Dar muncitorii noştri, muncitorii noştri cei adevăraţi:
oţelarii, minerii, turnătorii…

BARBUGIUL (a aruncat zarurile şi imediat a înfipt şi el cuţitul în masă): Şase-şase, am

câştigat! (Se ridică ceremonios:) Onorată instanţă, onorat auditoriu, linia este a mea – am
câştigat!

TABLAGIUL: De data asta.

BARBUGIUL: Şi de data asta. (Îşi ia zarurile şi se întoarce spre Tovarăşă:) Spune-mi…

tovarăşă, cunoşti litoralul?

TOVARĂŞA: Poftiiim?!

BARBUGIUL: V-am întrebat dacă, din întâmplare, cunoaşteţi litoralul.

TOVARĂŞA: Litoralul românesc?!

BARBUGIUL: Da, desigur…

TOVARĂŞA: Ha-ha! Cum să nu?! Litoralul românesc este unul din locurile mele preferate.

TABLAGIUL: Pe cheltuiala cui?

BARBUGIUL: Te rog… Se poate?! Fiecare munceşte… în felul lui. (Spre Tovarăşă:)

Apropo de muncitorii dumneavoastră adevăraţi: ce părere aveţi de faleza de-aici, din
staţiune?

TOVARĂŞA: Superbă! Un taluz tras cu linia şi o iarbă care va rivaliza în câţiva ani cu
gazonul englezesc.

BĂTRÂNUL: Cu condiţia să fie cosit bine.

TOVARĂŞA: Iar florile… sunt încântătoare! Bine plantate, bine întreţinute, culori
frumoase… şi parfumate! Adevărată beţie, nu altceva – să te tot plimbi seara!… Litoralul
nostru românesc va fi unul dintre punctele de mare atracţie pentru întreaga lume…

BARBUGIUL: Ei bine, află, tovarăşă, că toată faleza, de la şantier şi până la cazinou, este
opera mea şi-a lui. (Îl arătă pe Tablagiu.) Pentru oţelarii şi minerii de care vorbeşti… Căci,
sper, mulţi dintre ei vin aici să se odihnească în concediu… Acolo, pe faleză, sunt şuturile
noastre, şarjele noastre de oţel, clar?!… (Îşi ia cuţitul şi se duce la patul său să culce.) Gata,
culcarea… Minerii intră-n şut, noi în pat.

TABLAGIUL (se pregăteşte şi el de culcare): „Ţăranii care au înţeles profund…“

24
VISĂTORUL: Au ieşit împreună din vilă… El nu-i prea grozav; dar ea!… Ea are o rochie
subţire, din mătase… are sandale de plajă şi o pălărie mare, de pânză… Duce într-o mână
sacoşa de plajă, iar cu cealaltă îl ţine pe el de braţ… În faţa lor, copiii – cel mic abia se vede
printre flori – merg domol, cu grijă, ţinându-se de mână… Plutesc încet spre mare cu toţii, ca
o aripă de pescăruş întârziat…

BĂTRÂNUL (spre Tovarăşă, care-l priveşte pe Visător): Poate-mi spuneţi pentru ce-aţi
venit…

TOVARĂŞA: Am aflat că locuieşte aici un tovarăş… nalt, cu părul bogat, ochi mari,
senini…

BĂTRÂNUL: Eh!… Toate femeile caută aşa ceva… dar, vedeţi dumneavoastră… omul înalt
se poate cocoşa de muncă, ori de… părul bogat cade sub foarfece, ochii mari şi senini pot
deveni mici şi roşii de nesomn…

TOVARĂŞA: Tovarăşe, mi s-a spus că aici locuieşte. Îl cheamă Dan…

BĂTRÂNUL: Veniţi diseară, pe la cinci, cinci jumătate, când ne-adunăm să mergem la

lucru…

TOARĂŞA: Bine. Bună ziua, tovarăşi! (Iese.)

BĂTRÂNUL: Bună… (Spre Băiat:) Şi zici că maică-ta mă visează…

BĂIATUL: Da, tată…

BĂTRÂNUL: E bine că v-a fost dor de mine şi că ai venit măcar tu… (Ia coasa, pachetul cu
cămaşa şi izmenele.) Tu ia mâncarea…

BĂIATUL: Tată!…

BĂTRÂNUL (se întoarce spre el): Ce-i?! (Pauză.)

BĂIATUL: Tată… acum, înainte de examen, trebuia să stau acasă, cu cartea în mână…
Fiecare zi înseamnă mult…

BĂTRÂNUL: Dacă-i aşa, de ce n-ai stat acasă?! De ce-ai mai venit aici?

BĂIATUL: De nevoie, tată, de nevoie!…

BĂTRÂNUL: Ce nevoie, ce s-a-ntâmplat?! Spune… (Pauză.)

BĂIATUL: Eşti obosit şi ameţit de ţuică, tată… Şi eu sunt obosit acum; o noapte întreagă pe
tren… Hai pe ţărm, tată… să ne odihnim, să văd şi eu marea de-aproape…

BĂTRÂNUL: Da, ai dreptate, m-a cam luat de cap ţuica… Hai pe ţărm, acolo-i aer curat…
(Ies împreună.)

25
BARBUGIUL (gata de culcare, întoarce ceasul deşteptător): Să-l pun să sune mai devreme,
să am timp şi pentru bucătarul-şef… (Se culcă.)

TABLAGIUL (se culcă şi el): Să vii mai repede, că trebuie să-mi iau revanşa…

VISĂTORUL: Trec sezoniştii… tot câte doi, tot câte doi… se duc la plajă…

(Trage perdeaua la fereastră, spoi se culcă şi el.)

26
 Actul al II-lea

Aceeaşi încăpere.

Aceeaşi zi, spre seară.

Visătorul este singur; stă sus, pe patul suprapus, şi termină de mâncat.

VISĂTORUL (a strâns ştergarul şi scoate hârtia): Din caşul rămas, mănânc şi mâine
dimineaţă… Pe urmă cumpăr telemea, ceapă verde… Asta înseamnă că pot să economisesc
un leu sau doi mai mult pe zi… Dacă se ieftinesc roşiile, va fi şi mai bine…

BARBUGIUL (intră cu un buchet de flori): Salut! (Observă că e doar Visătorul:) Ce zici, te

fac un barbut?

VISĂTORUL (nu-l bagă în seamă).

BARBUGIUL: Nici n-aş juca cu tine. (Aranjează florile în cana cu apă.) Aşa, să mai arate a
casă de oameni. Că nu vi se leagă niciunuia, de mână, o floare… Una măcar! Şi lucraţi la
Spaţii Verzi… (Le priveşte:) Ei, da!…

DAN (intrând): Salut!

BARBUGIUL: Salut, frate Daniil!

DAN: Te-ai pocăit şi tu?

BARBUGIUL: Nu se observă? (Arată spre flori.)

DAN: Frumoase…

BARBUGIUL: Te fac un barbut?

DAN: Iar mă plicitiseşti?!

BARBUGIUL: Iar. (Aruncă zarurile.) Şase-şase.

DAN: Vezi? De-aia nu joc.

BARBUGIUL: Barbutul e-o artă.

27
DAN: Sunt convins. (Pauză.) Văd că eşti fericit.

BARBUGIUL: Hm!… Să vezi şi să nu crezi.

DAN: Ce-ai văzut şi de ce n-ai crezut?

BARBUGIUL: Bucătarul-şef… Ia te uită, iar ai tresărit… Ziceam că bucătarul-şef mă

aştepta… Cum m-a zărit, a strigat: „Ghiţă, cuţitul cel mare!“ Şi Ghiţă, ajutorul lui, a adus
cuţitul; uite-aşa un cuţit… Şeful a vânturat cuţitul prin aer, i-a cercetat lama, apoi a mers într-
o încăpere de unde s-a întors cu uite-atâta bucată de carne… i-a aruncat-o lui Ghiţă şi i-a
spus: „Ghiţă, o baţi cu pumnul, o bagi în ulei, apoi o pui pe plita încinsă… Vii cu ceva
garnitură, ceva pâine şi scoţi berea de la gheaţă. Am un oaspete…“ (Pauză.) Ca să vezi…
(Pauză.) „Băiete, – mi-a zis la despărţire – să-mi faci un rond cu regina-nopţii sub
fereastră…“ Am luat două fete de la seră şi i-am făcut…

DAN: Sub fereastră?

BARBUGIUL: Da, sub fereastră. A zis că n-are somn; stă toată noaptea, se uită la stele, la
mare şi se gândeşte. Vrea să-i miroasă frumos…

DAN: Bine. Asta înseamnă că eu, când trec pe-acolo, cu udatul, seara, trebuie să le ud…
Bine…

BARBUGIUL: Să le uzi… Mai mare dragul ce rond i-am făcut!… (Pauză.) Ia zi-mi: iese
răceala cu nămol şi soare?

DAN: Doctorii spun că da.

BARBUGIUL: Lasă doctorii. Spune ce simţi tu. Mă interesează şi pe mine.

DAN: Abia am început. (Pauză.)

BARBUGIUL: Auzi: la care „universitate“ ai răcit?

DAN (surprins, îl priveşte lung. Pauză).

BARBUGIUL: Bine-bine… Deşi cred că n-am făcut amândoi aceleaşi studii… Rămâne-ntre
noi. Eu am făcut Dreptul. Comun.

TABLAGIUL (intră cu prosopul pe umeri, semn că vine de la spălat): Bună! Dane, ai fost
căutat dimineaţă de o tovarăşă.

DAN: Tot ospătară?

BARBUGIUL: Ceva mai mare, cred. Avea o gură… (Spre Tablagiu, care se îmbracă:) Am
fost la seră, am luat două fete de-acolo, câteva lăzi cu răsaduri… S-a aranjat! (Spre Dan:) Ţi-
am completat şi ţie florile lipsă.

DAN: Mulţumesc!
28
BARBUGIUL: Bătrânul nostru e dat naibii; a cosit din nou iarba din faţa cazinoului; a lăsat-
o ca peria.

TABLAGIUL: Vorba tovarăşei: gazon englezesc.

BARBUGIUL: Te fac un barbut?

TABLAGIUL: Mai bine-o tablă. (Trage de sub pernă cutia cu table şi se îndreaptă spre
masă. Vrea să pună cana cu flori pe dulap.)

BARBUGIUL: Las-o aici. Azi jucăm cu flori pe masă. Slăbiciunea mea – florile.

TABLAGIUL: Şi femeile.

BARBUGIUL: Poftim?!

TABLAGIUL: Femeile altora. Dă-mi un zar. (Încep ritualul jocului.)

VISĂTORUL (socotind): Dac-aş putea să economisesc douăzeci şi cinci de lei pe zi…

DAN (spre cizme): A naibii treabă!… Încă nu s-au uscat înăuntru. (Începe să le şteargă cu o
cârpă.)

BĂIATUL (intrând): Bună ziua!

DAN: Salut, tinereţe! Cum e la mare?

BĂIATUL: Frumos, foarte frumos! (Merge la patul Bătrânului, îşi lasă haina de elev şi se
aşază pe pat.)

DAN: Ai fost departe?

BĂIATUL: Constanţa, Mamaia…

DAN: Şi zici că vrei să te faci savant?

BĂIATUL: Fizician.

DAN: Da… (Despre cizmă:) Aici e spărtura… Mda… Tehnica… Lumea toată începe să
trăiască sub imperiul tehnicii – „armonii din sticlă şi beton“.

BĂIATUL: Domnule… tehnica e una, ştiinţa e alta… Eu vreau să fac ştiinţă, cum să vă
spun… Eu nu visez nici blocuri din sticlă şi beton, nici poduri suprapuse… Astea-s doar
aplicaţii tehnice; or… ştiinţa e altceva: ea merge la esenţe. Asta visez eu: esenţe.

DAN: Esenţe… Câţi ani zici că ai?

BĂIATUL: Optsprezece.

DAN: Când vei fi de anii mei, vei stăpâni o parte din esenţe. Sper.

29
BĂIATUL: Şi eu.

BARBUGIUL: Cinci-patru. Buuun!…

TABLAGIUL: Şase-trei. Potrivit.

VISĂTORUL: Aproape că nu-mi vine să cred… Atâtea mii… Un teanc de bani… (Brusc:)
La care trebuie să mai adaug şi dobânda de la C.E.C.! (Incepe să socotească.)

POCĂITUL (intră. E îmbrăcat în pantaloni de tergal şi o cămaşă de nailon nouă. Este

ameţit): Salut, fraţii mei întru Domnul!

DAN: Salut! (Îşi dă seama că e schimbat şi-l priveşte lung:) Ei…

POCĂITUL: Da, ei.

DAN: Ce-i cu dumneata?!

POCĂITUL: Fratele meu întru Domnul, trebuie să înţelegi că în această lume există felurite
căi pe care poţi ajunge…

DAN: Lasă gargara biblică şi spune de unde ai cămaşa asta.

POCĂITUL: Îţi place?

DAN: E frumoasă.

POCĂITUL: „Nyltest, Hanovra.“ Nailon sută la sută; uite ce guler, uite ce manşete… Şi mai
uite ce pantofi de vară – mai rar aşa ceva!…

DAN: De unde-i ai?

POCĂITUL: De la… de la fraţii mei întru Domnul… (Spre Visător:) Ai cinat, frate?

VISĂTORUL: Da.

POCĂITUL: Şi eu am mâncat. Nu mult, că mă îngraş. O friptură în sânge, garnitura de

rigoare, un aperitiv înainte, o băutură după… Stomacul meu e sensibil… (Se întinde.) Trebuie
să digere în voie.

BARBUGIUL: Trei-unu, de el aveam nevoie.

TABLAGIUL: Doi-doi, bun şi ăsta.

DAN: Cum se simte „fratele“ din sanatoriu?

POCĂITUL: Poftim?! A… N-am mai ajuns până la sanatoriu. Dar am să mă rog pentru el,
pentru însănătoşirea lui. (Duce mâna la buzunarul pantalonilor.) Bei un whisky, frate Daniil?

DAN: Poftiiim?! (Vine spre el.)

30
POCĂITUL (scoate din buzunar o sticlă plată de whisky): A mai rămas o gură, vrei?

DAN: Ascultă, omule, ce-i cu dumneata?!

POCĂITUL: Ce să fie, frate?! Nimic. (Se întinde la loc în pat.)

INA (intrând): Bună ziua!

DAN: Sărut mâinile! (O priveşte lung.)

BARBUGIUL: Doi-trei, asta-i!

TABLAGIUL: Patru-unu, înc-o poartă.

VISĂTORUL: Atâţia bani!… Am să-i scot de la C.E.C., să-i port la mine, să-mi fie
buzunarul umflat… să-mi scoată pieptul înafară…

INA: Am venit…

DAN: … să întrebi dacă a împrumutat cineva tacâmuri.

POCĂITUL (după ce a încercat să silabisească ce scrie pe sticlă): Ştie careva engleza?

DAN: Nu merge ultima înghiţitură dacă nu ştii ce scrie acolo?

POCĂITUL: Ba cred că merge. (Bea.) Mda!… Vezi lumea cu alţi ochi, frate Daniil, s-o ştii şi
dumneata…

DAN: Nu crezi că acum, când vezi lumea cu alţi ochi, ar fi cazul să nu-mi mai zici Daniil?!
Poate că Dan sau Dany (pronunţă englezeşte) ar fi mai nimerit…

POCĂITUL: Frate, crede-mă, sunt acelaşi frate al vostru chiar dacă am gustat din…

DAN: Du-te şi bagă capul sub robinet.

INA: Dan, lasă-l…

POCĂITUL: Mă invidiază pentru cămaşă…

DAN: Pentru asta, în nici un caz. Unde-ai lăsat-o pe cealaltă?

POCĂITUL: La hotel.

DAN: Hotel?!

POCĂITUL: Da. Ce? Crezi că nu ştiu ce-i ăla un hotel?! Uite că s-au găsit şi oameni care să
mă bage în seamă, să mă ia, să-mi arate… (Îşi dezbracă demonstrativ cămaşa, uitându-se
lung la eticheta, care e prinsă sub guler:) „Nyltest, Hanovra“… (O admiră îndelung.)

VISĂTORUL: Haina va fi umflată la piept numai într-o parte, acolo unde vor fi banii…

31
BARBUGIUL: Şase-doi. Întotdeauna mi-au plăcut florile.

TABLAGIUL: Şi femeile. Trei-unu.

POCĂITUL: „Seh gut, prima“ – aşa mi-au spus. Asta înseamnă că-i foarte bună, calitatea-
ntâi… (Se îmbracă frământat de gânduri.)

INA: Dan…

DAN (rămas cu privirea pe Pocăit, tresare): Da…

INA: Dimineaţă n-am vrut să te supăr…

DAN: Ce-i asta, scuză?

INA: Am ieşit cam… cam în fugă… te-am repezit…

POCĂITUL: Se certau între ei pentru bundiţă… Asta înseamnă…

DAN (devine atent la Pocăit).

BĂIATUL (e spectator).

POCĂITUL: Înseamnă…

DAN: Ce?

POCĂITUL: Că-i interesează!

DAN: Ce-anume?

POCĂITUL: Bundiţele. Ha-ha! Acum înţeleg… M-au urmărit… ştii, eu mă duceam spre
sanatoriu… Au intrat în vorbă cu mine, unul ştia româneşte… m-au poftit la o bere, pe urmă
am luat masa împreună… m-au invitat la hotel… Ce-am văzut!… Uite-aşa un teanc de
cămăşi noi-nouţe avea unul!… Şi haine… Dar ce haine!… Şi aparate!… Dar ce aparate!…
Aaa… nu mai vorbesc de mărunţişuri… (Râde.)

VISĂTORUL: Poate, dacă m-aş duce să lucrez în port… Acolo se câştigă mai bine… măcar
treizeci-treizeci şi cinci lei pe zi…

BARBUGIUL: Şase-cinci. Am văzut la seră trandafiri albi; un alb gălbui…

TABLAGIUL: …ca părul unei femei blonde. Patru-doi.

POCĂITUL (potolindu-şi râsul): M-au dezbrăcat de bundiţă şi de cămaşă… S-au îmbrăcat pe

rând şi se uitau în oglindă… se maimuţăreau… Dar le plăcea! Era ceva deosebit… Unul mi-a
dat să gust din sticla asta, apoi… altul mi-a făcut semn… ha-ha!… cât vreau pe ele. (Râde.)
Cu mine s-au împăcat; mai greu a fost să se împace între ei… (Scurge sticla.) Nici o
picătură… (Brusc, spre Visător:) Frate, aveai o cămaşă mai veche, cu pieptul brodat…

32
VISĂTORUL: Voi avea bani mulţi, o avere!…

POCĂITUL: Frate…

VISĂTORUL: E în valiză. Murdară.

POCĂITUL: Îţi dau cincizeci de lei pe ea. Şi cămaşa asta: „Nyltest, Hanovra“.

VISĂTORUL: E murdară şi-aproape ruptă.

POCĂITUL: N-are a face. Valorează! Înţelegi? Putem face împreună o chestie!… Să vezi ce
de-a bani!…

VISĂTORUL: Am să mă duc în port la anul. Se plăteşte mai bine.

POCĂITUL: În port! Nu vezi că te suflă vântul?!

VISĂTORUL: Mă duc la anul…

POCĂITUL: Vise! Vino cu mine, dacă vrei bani…

DAN: Unde?

POCĂITUL: Acasă, în sat. Se găsesc din belşug bundiţe şi cămăşi; mai vechi, mai noi… Le
iau pe nimic şi vin aici să le vând…

DAN: Ascultă, omule: nu ţi-e teamă că „fraţii“ tăi or să te arate cu degetul când vă adunaţi la
casa de rugăciuni?!

POCĂITUL: Ha-ha! Îmi vor scrie numele pe placa de marmură. Căci eu, eu le voi aduce
aparate cu care să-şi înregistreze cântările sfinte, să le poată asculta când vor… Eu numai
pentru două bundiţe pot să le iau şi-acum unul…

DAN (scurt): Şi când se vor termina bundiţele?!

POCĂITUL: Avem cămăşi.

DAN: Se vor termina şi ele.

POCĂITUL: Voi… voi lua… (A găsit:) La noi se fac fluiere foarte frumoase!… Fluiere de
cireş…

BĂTRÂNUL (a intrat cu coasa într-o mână; cu cealaltă duce un pachet. E spălat, îngrijit, cu
cămaşa schimbată. A auzit ce-a spus Pocăitul şi se miră): Fluiere… Hm… Fluiere…

POCĂITUL (speriat că se apropie Bătrânul): Da… adică…

BĂTRÂNUL: Te interesează fluierele? Te pomeneşti că vrei să te faci cioban… Ziua bună la

toţi! (I se răspunde.)

33
POCĂITUL (şi-a revenit din spaimă şi continuă să-şi facă bagajul).

BĂTRÂNUL: Noroc, băiete!

BĂIATUL: Săru’mâna, tată!

BĂTRÂNUL: E, te-ai plimbat?

BĂIATUL: Da.

BĂTRÂNUL: Ai văzut

BĂIATUL: Da.

BĂTRÂNUL: Ai învăţat?

BĂIATUL: Da.

BĂTRÂNUL (în timp ce-şi bagă la loc coasa): Atunci, să te-auzim. (Spre Dan:) Dane, ia
ascultă ici şi vezi de zice bine.

DAN (rămas pe gânduri, tresare): Da, ascult.

BĂTRÂNUL: Zi-i.

BĂIATUL: „Hic ego, qui iaceo tenerorum/ Luxor amorum/ Ingenio perii/ Naso poeta meo.“

DAN (face semn Bătrânului că da, e bine).

BĂTRÂNUL (încântat): Acu’ urmează!…

BĂIATUL: „At tibi qui transis, ne sit grave/ Quisquis amasti/ Dicere Nasonis molliter ossa
cubent.“

BĂTRÂNUL (transpus): „O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreo­dată,/ Te roagă pentru
dânsul; să-i fie somnul lin…“ (Spre Dan:) Le-a spus bine?

DAN: Da.

BĂTRÂNUL (Băiatului): Aşa. Bravo! N-am cheltuit cu tine de pomană. Să le spui maică-tii.
Şi traducerea. Toată, de la început: „Sub astă piatră zace…“

BĂIATUL: Da, tată…

BĂTRÂNUL: Şi să-i spui şi cine-a fost ăsta şi de ce-a stat departe de-ai lui… Ştii?

BĂIATUL: Da, tată, ştiu. Scrie şi-n cartea de latină, am citit şi alte cărţi…

DAN: Mă bucur, băiete; felicitări!…

BĂTRÂNUL: Te bucuri… Om în toată firea… Ia să fii tu băiatul meu!…

34
DAN: Ce-ai face?

BĂTRÂNUL: Te-aş trimite să-nveţi o meserie, că minte ai… (Spre Băiat:) Mai stai. (Ia
prosopul şi iese.)

POCĂITUL (continuă să-şi facă bagajul).

VISĂTORUL: Dacă de la anul trec să lucrez în port, asta înseamnă măcar…

BARBUGIUL: Trei-trei. Pe la mijlocul rondului de flori, un rând de trandafiri… – să-

nnebuneşti pivindu-i…

TABLAGIUL: …cu ochii injectaţi de dorinţă, ca ochii unor beţivi urmărind femeia altuia.
Patru-unu!…

INA (a rămas sprijinită de un pat).

DAN (mereu cu gândul la Pocăit): Şi când se vor termina fluierele?

POCĂITUL: Avem… avem… Eah, văd eu…

DAN: Avem doinele.

POCĂITUL: Da, doinele. (Îşi dă seama.) Nu, că pe-astea nu le cumpără…

DAN: Ba le cumpără.

POCĂITUL: Da?! Atunci e bine.

DAN (explodează): E bine!!! Şi când or să se sature de doine, ce-ai să le mai vinzi?!!

POCĂITUL (calm): Ce ţipi la mine, frate?! Am luat ceva din ograda ta?

DAN (spre toţi): Uitaţi-vă la el!!! (Spre cei de la masa:) L-aţi auzit?! (Tablagiul şi Barbugiul
scot cuţitul şi i-l arată, semn că vor să fie lăsaţi în pace.)

BARBUGIUL: Doi-unu. Uite-aşa se desfac, sub adierea vântului, petalele de trandafiri…

TABLAGIUL: Parcă-i îmbrăcămintea unei femei urmărite de câţiva printr-o pădure… Ha! –
ce zici de comparaţie? Şase-şase!

VISĂTORUL: Am să mănânc mai consistent, iar noaptea voi căra eu furtunul, să fac
muşchi…

POCĂITUL: Aşa, cred că n-am uitat nimic…

DAN (spre cei doi): Cum puteţi fi atât de nepăsători?!

TABLAGIUL: S-a încălcat legea?!

BARBUGIUL: Se dărâmă baraca pe noi?

35
DAN: Dar el… el vrea…

TABLAGIUL: Fii bun şi lasă-ne. Trei-unu.

BARBUGIUL: Vezi bine, suntem în plin joc. Doi-doi.

DAN (spre Visător): Du-te cu el în sat, spune oamenilor să nu-i dea hainele…

VISĂTORUL: Cum să mă întorc aşa?! Am adunat prea puţini bani… Când m-oi întoarce,
vreau să fiu cineva, să am bani mulţi…

POCĂITUL (despre pat): Vedeţi cu toţii: nu lipseşte un cearşaf, nu lipseşte pătură… am lăsat
totul în ordine…

DAN: Ascultă, Sfinţia ta: când se vor plictisi de doine, ai să te duci în satul vecin şi-ai să furi
oraţiile de nuntă!… Iar când se vor plictisi şi de astea… (cu durere şi furie:) ai să le dai
bocetele noastre de înmormântare… Căci avem noi, românii, un ritual de-nmormântare!…

POCĂITUL: Iau ceva din ograda ta? Treaba asta o discut în sat, cu fraţii mei…

DAN: …care vor fi extaziaţi că vor putea asculta şi la closet cântările despre Mesia!… Dar
nu uita, mă sfântule: nenorocitul ăla de aparat nu-i decât o mulţime de sârme legate între ele,
care acum zece-douăzeci de ani nici măcar nu exista… Pe când doinele, oraţiile şi bocetele
noastre au sute de ani, sunt sufletul nostru veşnic, prin care noi trăim şi după moarte… Cum
poţi fi în stare să le vinzi?!!!… Tie, care-i dai atâta zor cu Dumnezeu, nu ţi-e teamă c-o să te
trăznească? (Pauză generală.)

POCĂITUL: Dumnezeu e prea bătrân şi prea obosit ca să mai vadă ce fac eu… (Spre
Visător:) Îmi dai cămaşa?

VISĂTORUL: Până la vara viitoare, stau la Spaţii Verzi, apoi mă duc în port; acolo se
câştigă…Nu-ţi dau nimic; e cămaşa mea, de la mama… Mă uit la cămaşă şi-o aud pe mama
vorbindu-mi… Nu ţi-o dau!

POCĂITUL (îşi ia valiza să plece).

BĂTRÂNUL (intrând): Ce-i, Dane, de ţipi aşa?! – se-aude tocmai de-afară, de la robinet…
(Spre Pocăit:) Ia te uită! Să nu te recunosc… De unde ai astea?…

DAN: Şi-a vândut cămaşa şi bundiţa…

BĂTRÂNUL: Ca să vezi… O să se răsucească maică-ta în mormânt… (Privindu-l:) Dar eşti

înţolit, nu glumă. (Sincer:) Ei, uite, pantofii îmi plac…

POCĂITUL: Sehr gut, prima…

BĂTRÂNUL: Aşa purtam şi eu în tinereţe…

36
POCĂITUL: Purtai… – ăştia-s străini… (Scoate un pantof.) Uite ce scrie aici: Guban. Ce ştii
dumneata!?…

BĂTRÂNUL: Oricum, seamănă cu cei din tinereţea mea…

POCĂITUL: Vorbeşti aiurea! Pantofii sunt străini; şi pe etichetă scrie: Guban.

BARBUGIUL: Ha-ha! Doi-doi!

TABLAGIUL: Trei-trei. Uită-te mai bine şi la cămaşă, poate scrie „Fabrica de Confecţii –
Bucureşti“.

POCĂITUL: Scrie „Nyltest, Hanovra“ – v-am arătat doar…

TABLAGIUL: Ei i-au pus doar eticheta, prostule…

POCĂITUL: Fără să mă faci aşa, frate; că eu ştiu să te respect.

DAN: Omule, vezi bine că te-au tras pe sfoară; stai şi gândeşte-te puţin înainte de-a te duce în
sat; ascultă-ne şi pe noi…

POCĂITUL: Iar începi?!

DAN: Cum de-ţi trece prin cap că poţi vinde…?!…

POCĂITUL: Iau ceva ce-i al tău?!

DAN: Da! E şi al meu!…

INA: Dan, te rog!…

DAN: Lasă-mă… (Spre Pocăit:) N-ai să faci asta!

POCĂITUL: Ba am s-o fac! Opreşte-mă, dacă poţi!

DAN (spre bătrân): Bătrâne, moşule… eşti ţăran… înţelegi mai bine decât toţi… Nu-l
lăsa!…

BĂTRÂNUL: Da’ ce vrea să facă?!

POCĂITUL: Ţi-am luat ţie ceva din ogradă?! Ce te bagi?!

DAN: Se duce în sat să adune bundiţele şi cămăşile, apoi o să se întoarcă aici, să le vândă…
O să ia până şi lemnul de la troiţa satului, să facă amulete de pus la gât…

BĂTRÂNUL: Bundiţele şi cămăşile zici?

DAN: Da. Uite-l că pleacă…

BĂTRÂNUL: De pământ a zis ceva?

37
DAN: Nu…

POCĂITUL (iese).

BĂTRÂNUL: Atunci, e bine. Să plece…

DAN: Cum aşa?!

BĂTRÂNUL: Păi… vezi tu… inul răsare, oile se-nmulţesc… Alte cămăşi, alte bundiţe…
(Grav:) Un lucru, băiete, un lucru să-i fie sfânt: PĂMÂNTUL!! Pământul din care creşte inul
şi pe care pasc oile… (Pauză.) Eah!… Până la anii mei, mai ai de învăţat… (Merge la pat,
lângă Băiat.)

DAN (rămas pe loc, fără vlagă, urlă cu o ultimă sforţare): Cum de puteţi fi atât de orbi şi
surzi?… (Se prăbuşeşte. Murmură:) Nu vă vedeţi decât interesul propriu…

TABLAGIUL: Gura!!…

BARBUGIUL: Va trebui să mergem în altă parte, să jucăm în linişte…

INA (vine şi-l ia pe Dan de braţ): Te rog, Dane!…

DAN: Cred că te-am mai văzut undeva…

INA: Eu sunt sigură…

DAN: De când eşti ospătară?

INA: De când uzi florile?

VISĂTORUL: La treizeci de ani, voi avea bani mulţi, mulţi…

BARBUGIUL: Se vor găsi mulţi care să-mi rupă trandafirii… Patru-trei. Dar n-am să-i las
până nu-i prind – pe toţi! Să-i învăţ minte…

TABLAGIUL: Faptele urâte se fac la beţie, nu-i aşa? Doi-unu!

BĂTRÂNUL: Dai banii toţi maică-tii, uite-i; pune-i bine. Să-şi tocmească oameni la secerat,
c-o să moară pe ogor dacă mai munceşte ca până acum. A îmbătrânit şi ea… Şi să-i spui să n-
aibă grijă de mine.

BĂIATUL: Tată… totuşi… vine iarna, trebuie lemne…

BĂTRÂNUL: Să plătească pe cineva să-i aducă.

BĂIATUL: Tată, mama te roagă să vii acasă…

BĂTRÂNUL: Am să vin… am să vin… Numai să… Aştept să se liniştească apele. Uite-aici:

adeverinţă că eu, tatăl tău, lucrez la Spaţii Verzi. Muncitor. Opt sute de lei pe lună. O să-ţi

38
trebuiască la facultate, la înscriere. Ca să nu te mai duci pe la Sfat după aşa ceva, să scrie
Strâmbu, sau altul, că „tatăl lui e potrivnic colectivizării“, aşa şi pe dincolo…

BĂIATUL: Bine, tată…

BĂTRÂNUL: Aşa… Să-ţi faci şi tu bagajul, că acuşi ai tren…

DAN (reîntors la patul său, îşi face bagajul).

INA: Cum a fost azi?

DAN: Cald… Nămolul s-a uscat pe mine în câteva minute…

INA: Şi apa ghiolului?

DAN: O minunăţie!…

INA: Ai lucrat mult?

DAN: Mai mult ca ieri.

INA: Când o să-mi arăţi şi mie ce ai în sac?

DAN: Într-o noapte. Când tu treci de la cantină spre dormitor, iar eu stau pe bancă şi mănânc
– pauza mea de prânz la miezul nopţii…

INA: Totdeauna eşti ironic?

DAN: Astăzi după-amiază, nu. (Se preocupă de cizme.)

VISĂTORUL: Începe să apună soarele… Vila toată e luminată în roşu…

BARBUGIUL: Şase-doi. Am văzut la seră şi trandafiri micuţi, roşii, cărnoşi…

TABLAGIUL: …ca gura unei femei frumoase. Doi-unu!

BĂTRÂNUL: Şi zici că n-au mai necăjit-o pe maică-ta…

BĂIATUL: Nu, tată…

BĂTRÂNUL: Bine. Asta e bine; ştiam eu că n-au ce să-mi facă…

BĂIATUL: Dumitale, tată!… Dar am rămas eu, mama…

BĂTRÂNUL: Ai spus că n-au mai necăjit-o!

BĂIATUL: Nu, nici n-au mai venit pe la noi, dar…

BĂTRÂNUL: Aşa!… Tu ai să te duci la facultate… Acolo-s oameni mari, care au nevoie de

studenţi buni, aşa cum ai să fii tu… că ţara are nevoie de oameni deştepţi…

BĂIATUL: Dar ca să ajung la facultate, trebuie să mă înscriu, să dau examen… Or, eu…
39
TOVARĂŞA (intrând): Bună seara, tovarăşi!

BĂTRÂNUL: Bună…

TOVARĂŞA (înaintează până lângă patul lui Dan): Bună seara, Dane!

DAN: Înserarea mea eşti tu.

TOVARĂŞA: Frumoasă metaforă!

DAN: Păcat că înţelesu-i trist.

TOVARĂŞA (întinzându-i mâna): Bine te-am găsit! Sau… bine că te-am găsit…

DAN: Scuză-mă, am băgat mâna în cizmă, e murdară. (Pauză.)

TOVARĂŞA (rotindu-şi privirea, fals-admirativ): Ei, crede-mă, la asta nu mă aşteptam: tu

în plin mediu muncitoresc…

DAN: Spui de parcă înainte aş fi stat pe Lună.

BARBUGIUL: Şase-doi. Fac un rond numai cu trandafiri albi, iar printre ei, doi-trei roşii, ca
nişte pete…

TABLAGIUL: Pete de sânge pe-o rochie albă… îţi aminteşti? Patru-patru!

BARBUGIUL: Păstrează-ţi gura cât mai joci, altfel îţi dau cu tablele în cap… Doi-unu.

TABLAGIUL: Tu vorbeşti; eu doar te completez. Trei-trei.

VISĂTORUL: Se-ntorc sezoniştii… Doi câte doi, doi câte doi… Ţinându-se de mână,
ţinându-se de braţ…

TOVARĂŞA: Dane, cred că ţi s-a spus: te-am căutat de dimineaţă.

DAN: A, tu ai fost…

TOVARĂŞA: Da, eu.

INA: Eu…

DAN: Nu-nu! Te rog, rămâi…

TOVARĂŞA: Tovarăşa locuieşte aici, cu bărbaţii?

DAN: Ce importanţă are? A naibii cizmă, şi asta s-a rupt… Cu ce ocazie pe-aici?

TOVARĂŞA: Asta-i bună! Am venit după tine.

DAN: După mine?! Curios! Ce-avem noi doi comun?!

TOARĂŞA: Avem multe, Dane! Ai uitat?

40
DAN: Amnezia, ce să-i faci… Totuşi, aminteşte-mi câteva dintre acestea multe…

BĂTRÂNUL: Ai mâncare pentru drum?

BĂIATUL: Mâine dimineaţă sunt acasă.

BĂTRÂNUL: Ah!… Acasă… Câinele mai trăieşte?

BĂIATUL: Da, dar cred că nu mai aude bine, e prea bătrân…

BĂTRÂNUL: Să cumpăraţi altul tânăr. Pe ăsta să-l lăsaţi slobod şi să-i daţi mâncare destulă,
să moară la casa lui, sătul…

BĂIATUL: Da, tată…

TOVARĂŞA: Ascultă, Dane, înţeleg… s-a întâmplat…

DAN: Putea să nu se întâmple.

TOVARĂŞA: Oricum, nu mă aşteptam să te găsesc aici… Credeam că ai cât de puţină

demnitate…

DAN: Demnitate? Ce-i aia?

TOVARĂŞA: Ştii prea bine!

DAN: Sigur că ştiu… Dar tu ştii?

TOVARĂŞA: E ridicol, Dane. Aici, în compania unei femei de serviciu…

INA: Ospătară…

TOVARĂŞA (fără s-o privească): Mda, una care dă de mâncare străinilor. Scuză-mă…

DAN (spre Ina): Ai observat? Tovarăşa îşi cere scuze…

TOVARĂŞA: Iar tu… probabil scrii versuri şi ea le comentează.

DAN: Oricum, e mai cinstit să le comenteze decât să le semneze…

TOVARĂŞA: Adică… ce vrei să zici?!

DAN: Că singurul tău lucru bun sunt nişte versuri publicate cândva. Dar peste vreo zece-
douăzeci de ani, vreun critic talentat va deduce lesne că, de fapt, au fot scrise de mine…

TOVARĂŞA: Hm!… Dane, îţi dai seama ce faci acum?…

DAN: Da, şterg cizma de noroi, s-o pot preda la magazie. La reformă. Alta mai bună la
rând!…

41
VISĂTORUL: Au ieşit împreună în balcon… Ea s-a aşezat în balansoar, el e rezemat de
perete… copiii stau pe două scăunele… Soarele s-a oprit pe ei, parcă nu se îndură să apună…

BĂTRÂNUL: Mai na o sută de lei, pentru tine, să nu ştie maică-ta… Să ai de-un film, de-o
prăjitură… Să nu uiţi ce ţi-am spus dimineaţă: să-ţi placă şi să nu iasă scandal. Că tinereţea
fără dragoste… e ca fasolea fără costiţă… Ha-ha! Las’ că ştii şi tu… Ia banii.

BĂIATUL: Mulţumesc, tată!

BARBUGIUL: Am nevoie de un şase-cinci. (Aruncă zarurile.) Uite-l: şase-cinci…

TABLAGIUL (sărind în sus cu cuţitul în mână): Ai trişat!… (Îi îndeasă cuţitul sub bărbie:)
Uşurel cu mâinile… Aşa… Ţi-am zis eu că-ntr-o zi tot am să scot cuţitul mai repede… Aşa…
mâinile pe ceafă şi întoarce-te… N-auzi?!

BARBUGIUL: Nu fi nebun, lasă gluma…

TABLAGIUL (dă să-l atingă cu cuţitul): N-auzi?! (Spre cei din jur, care s-au agitat:) Nu vă
amestecaţi că iese rău! (Ia cuţitul Barbugiului, care s-a supus, şi-l aruncă sub pat.) Poţi să te-
ntorci.

BARBUGIUL: Ascultă: gluma-i glumă… Vezi că sperii oamenii ăştia.

TABLAGIUL: Oamenii ăştia?! Ce au ei în comun cu jocul nostru?! Acoperişul – atât! Azi,

Dumnezeu e prea bătrân ca să ne mai poată ţine în frâu pe toţi. Ne-a adunat sub un acoperiş şi
s-a culcat… Ia zi, îţi plac florile, nu?

BARBUGIUL: Ştii doar.

TABLAGIUL: Dar femeile?

BARBUGIUL: Măi omule…

TABLAGIUL: Femeile altora… (Îl împinge cu cuţitul spre perete.) Blondă, înaltă, bine
făcută, cu gura ca un trandafir roşu… îmbrăcată într-o rochie de stambă albă, cu buline… Ia
aminteşte-ţi…

BARBUGIUL: Potoleşte-te…

TABLAGIUL: O pădure de fagi, o cărare… o poieniţă… tufe…

BARBUGIUL: Eşti nebun! Ai stat prea mult în soare… Ce ai cu mine?!

TABLAGIUL: Ţi-am spus că într-o zi tot te prind…

BARBUGIUL: A fost un simplu joc de table.

TABLAGIUL: Ba a fost un anume joc, la fel ca cel de la tribunal; doar regula jocului e
schimbată… Hai, spune!

42
BARBUGIUL: Să ştii că strig după ajutor. Or să vină şi-or să te lege. Ce ai cu mine?

TABLAGIUL: De ce ai fost la închisoare?

BARBUGIUL: Eu?! Unde?! Când?

TABLAGIUL: Măi… să fie!… Şi totuşi, tu eşti!

BARBUGIUL: Te-ai înşelat, zău!

TABLAGIUL: Da?! Atunci, de unde-l ştii pe bucătarul-şef?

BARBUGIUL: Din armată.

TABLAGIUL: Dane, vino mai aproape. Îl cunoşti pe bucătarul-şef?

DAN: Da.

TABLAGIUL: Unde-a lucrat până anul ăsta?

DAN: La închisoare.

TABLAGIUL: Mulţumesc! (Spre Barbugiu:) Dacă nu vrei să-ţi aminteşti, te crestez ca pe un

fluier. (Face o mişcare cu cuţitul şi-l atinge la braţ.) Acum îţi aminteşti, nu? Îţi aminteşti ce-
ai făcut?

BARBUGIUL: Am plătit pentru fapta mea…

TABLAGIUL: Tu. Pentru că numai pe tine te-au prins. Nici măcar nu te-au prins. Te-au găsit
câteva tufe mai încolo, dormind, beat turtă. (Brusc:) Dar ceilalţi?!

BARBUGIUL: Nu ştiu de cine vorbeşti.

TABLAGUL: Şi dacă te crestez din nou?

BARBUGIUL: Am fost singur, am spus-o şi la anchetă.

TABLAGIUL: Ha!… Unul ca tine, şi mai ales beat, nu putea nici măcar s-o oprească,
darmite s-o doboare. (Cu durere:) Eu ştiu ce soţie am avut!! (Brusc, îl atinge din nou cu
cuţitul.) Spune!!

BARBUGIUL: Am fost singur şi beat. Am mai spus-o.

TABLAGIUL: Minţi! Singur nu puteai… Spune!!

BARBUGIUL: Am… am… spus…-o.

TABLAGIUL: Cine i-a îndesat batista în gură, că tu n-ai fi făcut-o, te cunosc; cine?!

BARBUGIUL: Te… Te… Te… .

43
TABLAGIUL: Spune!!

BARBUGIUL: Teodorescu… .

TABLAGIUL: Petre?

BARBUGIUL: Da, Petre Teodorescu.

TABLAGIUL: Şi mai cine?

BARBUGIUL: Leurdeanu. Tudor Leurdeanu, acum a plecat. E la raion… eram cu toţii la

restaurant… El a zis: „Hai, măi, după asta, că se duce acasă de-a dreptul, prin pădure…“

TABLAGIUL: Stai jos! (Scoate o hârtie şi-o pune pe masă, apoi îi dă stiloul:) Scrie!

BARBUGIUL: Ce?! .

TABLAGIUL: Tot ce-aţi făcut în ziua aceea. Tu, Teodorescu şi Leurdeanu.

BARBUGIUL: Nu! Asta nu fac, crede-mă… Am familie…

TABLAGIUL: Aaaa… familia ta a dus-o cam bine cât ai fost tu închis; ştiam eu că n-ai fost
singurul – prea s-au aranjat treburile la proces şi după aceea… Scrie!

BARBUGIUL (scriind): Subsemnatul… (Se opreşte din scris:) Zău!… Crede-mă!…

TABLAGIUL: Iar te crestez!

BARBUGIUL: …declar că în ziua de 8 iulie, anul… Crezi c-ai să le poţi face ceva?!

TABLAGIUL: Scrie!

BARBUGIUL: …beam pe terasa restaurantului „Mioriţa“ din comuna Lunca, împreună cu

Petre Teodorescu şi Tudor Leurdeanu, când a trecut spre casă, pe cărarea din pădure, Ana
Vasiliu, de omorârea căreia am fost acuzat. Declar că Tudor Leurdeanu a fost cel care ne-a
îndemnat să mergem după femeie, ba chiar ne-a ameninţat că ne arată el nouă dacă nu-l
ajutăm. El a mers înainte, a ajuns-o pe femeie şi a oprit-o. Petre Teodorescu l-a ajutat s-o
trântească jos, şi pentru că femeia a ţipat şi l-a zgâriat pe obraz, semn care se vede şi acum,
Petre Teodorescu a lovit-o în cap apoi i-a băgat batista în gură şi a început s-o târască în tufe;
el de mâini şi Leurdeanu de picioare.

TABLAGIUL: Scrie ce-ai făcut tu.

BARBUGIUL (scriind): Eu am luat sticla cu rom uitată de Leurdeanu în cărare, am început

să beau şi să mă uit dacă nu vine cineva. Mi s-a făcut greaţă, mi-a venit să vărs şi m-am băgat
într-o tufă, unde am căzut, doborât de băutură.

TABLAGIUL: La proces de ce n-ai spus toate astea?

44
BARBUGIUL (scriind): La proces, am fost învăţat de Leurdeanu şi Teodorescu ce să spun.
Mi-au ajutat familia cât am fost închis, mi-au dat loc de casă din pământul Sfatului Popular şi
cărămidă pentru casa cea nouă.

TABLAGIUL: Semnează!

BARBUGIUL: Nu… nu pot…

TABLAGIUL: Semnează!

BARBUGIUL: Da, imediat… (Semnează.) Ascultă-mă totuşi… N-ai să le poţi face nimic…
Sunt mulţi; sunt mari şi tari… Eu am fost găsit singurul vinovat… am scăpat uşor… m-au
scos iresponsabil – ei m-au ajutat… N-ai ce le face…

TABLAGIUL: Las’ pe mine! (Îşi trage geamantanul de sub pat şi se îndreaptă spre ieşire.)
Cu bine!

BARBUGIUL: Ascultă-mă… crezi c-ai să le poţi face ceva?!

TABLAGIUL: Da! Le-arăt eu lor, animalele!… (Iese. Pauză lungă.)

BARBUGIUL (îşi leagă rana): O să le facă… Ce?! Legea e-a lor… (Pauză.) Dacă nu erau
florile pe masă, l-aş fi văzut cum duce mâna la cuţit… Ei da, florile… (Le mângâie.) Dragele
de ele… (Se învârte prin cameră:) Mda, florile… (Spre Visător:) Auzi: ai rămas fără tovarăş.
Nu vrei să uzi cu mine?

VISĂTORUL: Da, dar să mut eu furtunul.

BARBUGIUL: Foarte bine! Abia ud eu; ştii, şi la udat trebuie să te pricepi, stropii să cadă de
sus, ca la ploaie, altfel se rup frunzele… Mă duc înainte, la magazie, să schimb furtunul.
(Iese.)

DAN (spre Tovarăşă): Ai spus ceva?

TOVARĂŞA (revenindu-şi): Nu… A, da… (Îşi recăpătă forţa.) Dane, am venit aici într-un
mod, ca să-i zicem aşa, oficial…

DAN: Să-i zicem aşa – oficial.

TOVARĂŞA: Ne-am gândit să-ţi reedităm ultimul volum…

DAN: Da?!… Asta e bine…

TOVARĂŞA: Ştiam c-o să te bucure…

DAN: Păcat că „fratele“ nu-i aici; ne-ar fi servit o porţie de Biblie spunând că „iată, s-a
pogorât Sfântul Duh, să-l scoată pe Daniil din groapa cu lei“…

TOVARĂŞA: Dane, nu mă face să-mi pierd răbdarea!…

45
DAN: Te pomeneşti că rabzi de mult, de când am plecat eu…

TOVARĂŞA: Ai devenit vulgar!…

DAN: Am fost la închisoare, nu la pension, scumpă tovarăşă! …

TOVARĂŞA: A fost o eroare!

DAN: Exact! O eroare pe pielea mea… Ştii ce fac când se schimbă vremea? Urlu… Aşa, de
plăcere… deşi doctorii spun că de reumatism……

TOVARĂŞA: Nu eşti singurul cu reumatism…

DAN: Dar eram singurul care n-a primit o scrisoare, o vorbă, o flanea sau măcar o pereche de
ciorapi… (Pauză.) Acum ce vrei?…

TOVARĂŞA: Am venit să-ţi spun că ţi se va reedita ultimul volum…

DAN: La care tu vrei să scrii prefaţa…

TOVARĂŞA: Nu e prima oară.

DAN: Dar e prima oară când n-ai s-o faci. O va face un critic tânăr, talentat… (Brusc:) De ce
n-ai venit la proces? Te-am citat ca martoră, puteai să negi toate câte s-au spus… S-ar fi
dovedit atunci că e o înscenare…

TOVARĂŞA: Am fost trimisă în străinătate…

DAN: Minţi! Te-ai dus în străinătate… Împreună cu maestrul.

TOVARĂŞA: Ascultă, Dane: ce-a fost a trecut. Dar acum, când te-ai întors, nu te irosi; aşa a
spus şi maestrul, că există pericolul să te iroseşti… Tu trebuie să te reîntorci, să lucrezi…

DAN: Acum ce crezi că fac? (Arată spre sac:) Locuri în planul editorial să fie, că opere am.
Ai să le cunoşti când or să apară în librării…

TOVARĂŞA: Dacă or să apară.

DAN: Dacă tu ai să înveţi să citeşti până apar! (Pauză.)

BĂTRÂNUL: Ia să-ţi văd buzunarul unde-ai pus banii… Aşa… Să nu dezbraci haina în
tren…

BĂIATUL: Da, tată… Totuşi…

BĂTRÂNUL: Astea-s pentru maică-ta, nişte sandale, sunt bune pentru mers la câmp…

VISĂTORUL: Au intrat în cameră… Împreună… Ea a intrat încet… şi parcă a dus odată cu

ea toată căldura zilei… Apoi a intrat el, cu câte un copil de fiecare mână…

46
TOVARĂŞA: Să nu-ţi închipui c-am să mai vin aici vreodată…

DAN: Mă mir cum de-ai venit azi. După tot ce s-a-ntâmplat…

TOVARĂŞA: Tot ce s-a-ntâmplat! Ei da, s-a-ntâmplat. A fost, ca să-i zicem aşa, o necesitate
istorică.

INA: „Necesitate istorică“…

TOVARĂŞA: Ai spus ceva?…

INA: Cugetam…

DAN: Apropo: cunoştinţa noastră comună, pe care tu, elogiindu-l, l-ai ridicat la rang de
maestru, mai merge la bibliotecă?

TOVARĂŞA: Da, studiază mereu.

DAN: Pardon! Copiază rime din caietele lui Eminescu – iată un adevăr pe care numai noi doi
îl ştim! …

TOVARĂŞA: Dane! Maestrul a vrut să-ţi întindă o mână.

DAN: Fac ceva în mâna lui, că la gură duce singur! …

TOVARĂŞA: O să te coste!

DAN: Sunt învăţat să plătesc pe nedrept; ce-o să fie dac-am să plătesc şi pe drept?! …

TOVARĂŞA: Ai să rămâi mult şi bine la Spaţii Verzi, să uzi florile.

DAN: Alţii, mai mari ca mine, au vândut flori…

INA: Necesitate istorică…

TOVARĂŞA: Ascultă, fetiţo, te iau de urechi imediat… (O priveşte lung.)

INA (pozând): Bună seara, tovarăşă! …

TOVARĂŞA (mirată): Parcă… parcă te-am mai văzut… Îmi pari cunoscută.

INA: Exact! Nu-ţi aminteşti de unde? Şi nici nu-ţi închipui cine sunt? …

TOVARĂŞA: Cred… cred… cred că-s prea obosită azi.

INA: Atunci, mergi acasă şi te odihneşte. E timpul…

TOVARĂŞA (se întoarce strângând din umeri): Curios…

DAN: Pleci aşa… fără să spui ceva?…

47
TOVARĂŞA: Nu… nu mai am ce să spun… Am impresia că astăzi totul e pe dos… (Se
îndreaptă spre ieşire.)

DAN: După atâtea prefeţe scrise, ar trebui să laşi măcar postfaţă…

INA: Apropo: cum rămâne cu trasul de urechi? Mă tragi dumneata acum, sau mai aşteptăm
câţiva ani şi te trag eu? (Pauză.)

TOVARĂŞA (iese).

DAN (apropiindu-se): Ce-ai zice dacă te-aş trage eu, acum?

INA: Dacă-mi spui de ce, poftim!

DAN: Îţi şedea mai bine cu fundiţă albă. Erai o elevă cam zglobie.

INA: Şi ţie cu părul bogat. Predai frumos, citai chiar şi din autorii interzişi…

DAN (caută pe jos cuţitul Barbugiului, cu care taie ceva înlăuntrul cizmei): Să le mai pot
încălţa, poate nu mi le schimbă.

BĂTRÂNUL: Dane, cât e ceasul?

DAN: Mai avem jumătate de ceas.

BĂTRÂNUL (Băiatului): Să ne grăbim, să nu scapi trenul… Mă duc şi eu la lucru…

INA: După ce m-ai certat, atunci, noaptea, două zile mi-a răsunat în urechi vocea ta…

DAN: Dac-ai fi purtat fundiţă albă, te-aş fi recunoscut…

BĂTRÂNUL (spre Băiat): Ştiam eu că-i deştept, toată noaptea îmi vorbeşte – ca la carte.
(Spre Dan:) Îmi pare rău, băiete, că te mai certam uneori… Credeam că eşti vreun leneş…

DAN: Lasă, moşule, noi doi ne înţelegem…

BĂTRÂNUL: Sigur că ne înţelegem. (Îşi ia toate lucrurile cu care a venit dimineaţă.)

VISĂTORUL: Ce înserare!… Să te întorci acasă, de la plajă, sau de la muncă ce importanţă

are? –, să te întorci alături de soţia ta…

BĂTRÂNUL (spre Băiat): Gata? Dă valiza, că ţi-o duc eu până ne despărţim.

BĂIATUL: Tată… de dimineaţă tot vreau să-ţi spun…

BĂTRÂNUL: Ce?!

BĂIATUL: Ştii… la şcoală…

BĂTRÂNUL: Ce-i cu şcoala? N-ai luat premiul întâi? Ei, lasă, şi premiul doi e bun…

48
BĂIATUL: Ba am luat premiul întâi, dar ştii… La examenul de maturitate…

BĂTRÂNUL: Te-au trântit! Din cauza mea! Mie n-au mai avut ce-mi face şi-atunci au lovit
în tine… Au ajuns să se lupte până şi cu copiii!… (Se uită în sus:) Ha-ha! Există
Dumnezeu… Unde-i, că vreau să-I dau câteva peste ochi… Că de la El se trage ca păcatele
părinţilor să le plătească nevinovaţii de copii…

BĂIATUL: Tată… nu m-au trântit la examen… n-au putut, au încercat să mă încurce, dar era
preşedintă de comisie o profesoară tânără, una frumoasă… care le tot şoptea profesorilor ceva
în latină, adică să fim drepţi şi demni… Am răspuns bine, am luat zece la toate…

BĂTRÂNUL: Da?!… Bravo! E bine… e bine că nu m-ai făcut de râs… Ar fi avut ce se

bucura duşmanii… (Răsuflă uşurat:) Na, că mi-a venit inima la loc…

INA: Ce limbă străină ţi-ai ales la examen?

BĂIATUL: Limba latină.

DAN: De ce nu rusa? C-ai făcut rusă din clasa a patra.

BĂIATUL: Latina înseamnă cultură, domnule.

DAN: Hm!… Şi eu care credeam c-o să fim înghiţiţi de tehnică…

BĂTRÂNUL: Care-i necazul?

BĂIATUL: Ştii… la şcoală… când m-am dus după diploma de maturitate…

BĂTRÂNUL: Da…

BĂIATUL: Nu mi-au dat diploma de maturitate… A venit un tovarăş de la raion şi a luat-o…

BĂTRÂNUL: De ce s-o ia?!

DAN: Să aibă şi el…

BĂIATUL: A zis că mi-o dă numai dacă matale…

BĂTRÂNUL: Ce vrea de la mine? Să dau şi eu examen?!

BĂIATUL (scoate o hârtie): …dacă matale semnezi asta…

BĂTRÂNUL: Ce?!… (Se uită la hârtie, apoi o aruncă pe pat.) NU! Asta nu!!

DAN: Ce-i aia moşule, ce vor? (Se uită pe hârtie.)

BĂTRÂNUL: Să le dau pământul. Eu asta n-o fac!

DAN: De ce, moşule?

BĂTRÂNUL: Cum de ce?! Că nu-l dau!

49
DAN: E soarta băiatului în joc.

BĂTRÂNUL: Soarta băiatului?! Băiatul meu poate sta acasă, în sat, să fie un gospodar de
frunte; are tot ce-i trebuie.

BĂIATUL: Dar eu nu vreau să stau acasă, tată!! Nici măcar să cosesc nu ştiu.

BĂTRÂNUL: Ai să înveţi. Ai învăţat tu altele mai grele.

BĂIATUL: Tată, înţelege-mă; vreau să mă duc la facultate. Nu mă opri să stau acasă, că nu

mă trage inima. Eu visez să fac ştiinţă, tată!…

BĂTRÂNUL: Pământul nu-l dau! Clar?!

BĂIATUL: Tată, mama te roagă…

BĂTRÂNUL (apăsat): Maică-ta, dacă vrea, dacă aşa crede ea că e bine, n-are decât să
semneze pentru partea ei de pământ. Eu, pământul meu nu-l dau!

DAN: Moşule… nu trebuie să-l dai nimănui. Asta-i doar o formă organizată de muncă…

BĂTRÂNUL: Tu să nu te bagi! Eu m-am băgat în treaba ta?!

DAN: Moşule, e vorba de copilul dumitale…

BĂTRÂNUL: Tocmai! Eu, pământul ăsta l-am adunat cu greu, cu trudă de ocnaş, pentru
mine, pentru copilul meu, pentru copiii copilului meu… Dacă tu n-ai înţeles lucrul ăsta, eşti
un prost! Degeaba ai scris cărţi, degeaba ai făcut închisoare… Da-da, degeaba ai făcut…

DAN: Moşule, stai o clipă să-ţi explic…

BĂTRÂNUL: Ce! Crezi că eşti tu mai înţelept decât toţi înaintaşii la un loc? Ascultă aici: de
mii de ani stăm pe pământul ăsta. Au venit tătarii, hunii, turcii? Da! Românul i-a înfruntat,
sau s-a ascuns în pământ ori în pădure până a trecut potopul. Dar niciodată nu şi-a părăsit
pământul!… Aur?! Vin hoţii şi-l fură… Diamante?! Se fac cenuşă când se-n­tinde focul…
Diplome, titluri?! Azi sunt bune, mâine nu… (Pauză scurtă.) Dar pământul… pământul
rămâne!… Şi tu crezi că pământul meu, adunat cu-atâta trudă, am să-l dau aşa, pentru o
diplomă?!… Ehe!… Mai ai de învăţat până la anii mei… (Spre băiat:) Şi zici că nu-ţi dau
diploma…

BĂIATUL: Nu, tată…

BĂTRÂNUL: N-au decât s-o ţină, să facă borş cu ea. Că, dacă ţi-o fi scris s-ajungi om mare,
ajungi şi fără petecul ăla de hârtie.

BĂIATUL: Cum, tată, cum?! Ca să ajung, trebuie să învăţ; şi lucrul ăsta îl pot face numai
acolo, la universitate.

50
BĂTRÂNUL: Eu pământul nu-l dau. Dacă nu vor să te primească la facultate, ai să stai
acasă, vei îngriji de-ale casei, or să se limpezească apele… şi-atunci om mai vedea.

BĂIATUL: Până la limpezirea aceea, tată, am să îmbătrânesc. Eu vreau să fac facultatea

acum, tânăr, ca să învăţ, apoi să aplic ce-am învăţat, să duc învăţătura mai departe…

BĂTRÂNUL: Să nu-mi ţii teorii, că ne certăm. Hai să plecăm, că-i târziu. Te duci acasă, îi
spui maică-tii…

BĂIATUL: Ce să fac, acasă, ce să fac?!

BĂTRÂNUL: Ascultă…

BĂIATUL: Nu mă duc!

BĂTRÂNUL: Ce-ai spus?!

BĂIATUL: Fără cererea de intrare în colectiv semnată nu mă duc!

BĂTRÂNUL: Atunci, stai aici. De mâine, ai să te angajezi la Spaţii Verzi, că au nevoie de

oameni la udat florile. Eu cererea n-o semnez!

BĂIATUL: Tată! De ce m-ai mai dat la şcoală, dacă acum mi te pui de-a curmezişul?!

BĂTRÂNUL: Ce-ai spus?! Eu, de-a curmezişul?! Eu, care toată viaţa am muncit pentru
tine?! ’Tu-ţi…!… (Se repede asupra Băiatului.)

DAN: Moşule… (Îl trage deoparte.)

BĂTRÂNUL: Lasă-mă… Nici măcar n-ai în cine să dai un pumn… Numa’ piele şi oase…
Ce dracu’ îţi dădea de mâncare acolo, la internatul şcolii, că de plătit, plăteam cât pentru
trei?!… (Categoric:) Te duci acasă, ai înţeles?!

BĂIATUL (printre lacrimi): Da…

BĂTRÂNUL: Să mănânci bine şi s-o ajuţi pe maică-ta… Să-i spui ce ţi-am spus şi să-i dai
banii. Înţeles?

BĂIATUL: Da.

BĂTRÂNUL: Să-i spui că eu am să mă întorc. Pământul acela trebuie muncit, muncit de

ţărani de neam, că n-o să dea alde Strâmbu cu sapa… Am să vin… da’ să se mai liniştească
apele… Şi s-aveţi grijă de câine, să moară la casa lui…

BĂIATUL: Da, tată…

BĂTRÂNUL: Aşa… Drum bun!…

BĂIATUL: Mulţumesc…

51
BĂTRÂNUL: Aşa… Eu mă duc, că-i târziu. (Spre Dan:) Mă găseşti la magazie.

DAN: Da…

BĂIATUL: Tată!… (Se opreşte, dând de înţeles din gesturi ce vrea.)

BĂTRÂNUL (s-a oprit în loc furios): Băiete, de câte ori vrei să-ţi spun?!… (Categoric:) Îţi
iei valiza şi te duci la gară. Dacă scapi trenul ăsta, ai peste două ceasuri altul… Înţeles?!

BĂIATUL: Da…

BĂTRÂNUL: Bine. (Iese bombănind:) Auzi ce spune: că mă pun de-a curmezişul, eu, care
toată viaţa n-am muncit decât pentru el…

BĂIATUL (se lasă încet pe marginea patului şi plânge.)

INA (îşi ia obrazul în palme): Dumnezeule!…

DAN: Ce-ai făcut înainte de-a fi ospătară?

INA: Sunt studentă la Istorie.

DAN: Ce an?

INA: Trei.

VISĂTORUL: S-au întors şi ultimii sezonişti… Ce bine trebuie să fi fost la plajă!…

DAN (se apropie de Băiat).

BĂIATUL (ridică privirea spre el).

DAN: Ce-ai să faci acum?

BĂIATUL (surâde amar): Ce uşor se năruie visele!… Poate… poate dacă rămâneam de copil
acasă… da, dar acum… acum nu trăiesc decât pentru ştiinţă… Laboratoare noi, moderne…
reactoare nucleare… centrale atomice… Acum sunt vise, proiecte, dar peste zece-douăzeci de
ani, când eu oi fi matur, ele vor fi realitate… cum realitate sunt acum hidrocentralele…
(Pauză.) Să mă întorc acasă… Credeţi c-o să iasă vreodată un ţăran adevărat din mine?

DAN: Poate un bun muncitor agricol.

BĂIATUL (încearcă să-şi stăpânească lacrimile): Facultatea… viaţa de student… apoi

Institutul de Fizică Atomică… Eu vreau să fac Fizica acum, s-o încep de tânăr… Soarta unui
fizician, valoarea lui ca om de ştiinţă, se decide până la treizeci de ani. Nu pot să aştept
limpezirea apelor… Hm!… S-aştept din cauza unei semnături… (Pauză.)

DAN (ia cererea): Am să încerc să-l conving eu…

INA (tresare): Dane, ce vrei să faci?!

52
BĂIATUL: Nu-l cunoaşteţi pe tata…

DAN: Ba tocmai pentru că-l cunosc. (Iese. Pauză.)

VISĂTORUL: La treizeci de ani, omul se cheamă că este matur, în floarea vârstei… La

treizeci de ani, eu voi avea bani mulţi, banii mei! Munciţi cinstit. Şi-am să mă întorc în sat, la
ai mei, şi-am să cumpăr pământ, pământul cel mai gras, cel mai bun; n-o să fiu un oarecare;
voi fi gospodar de frunte; fiecare vecin o să vrea să-şi dea fata după mine… Am s-o iau pe
cea mai frumoasă, mai harnică, să aibă şi zestre; iar în noaptea nunţii, bătrânii or să ne pună
sub pat un jug de boi, să fim împreună şi la deal, şi la vale… Şi-o să-mi fac o casă mare, cu
pridvorul plin de flori… iar nevastă-mea o să aducă în casă, odată cu ea, tot soarele!… În
zilele de duminică, o să ieşim la plimbare… noi doi la braţ, copiii, de mână, înainte… Voi
ţine fruntea sus, cu demnitate, pentru că fiecare leu strâns va fi cinstit… Copiii mei vor învăţa
la şcoli mari şi eu o să fiu mândru de ei când vor lua premiul întâi la fiecare sfârşit de an…
Mă vor felicita profesorii că am ştiut să-i cresc şi să-i educ… (Şi-a luat cele necesare pentru
lucru.) De noaptea asta, car eu furtunul, să fac muşchi… Vara viitoare, merg să lucrez în port;
acolo se câştigă mai bine… (Iese. Pauză.)

BĂIATUL: Mai bine m-ar fi bătut… Trebuia să insist, să mă ţin de el… aşa m-a învăţat
mama… (Se gândeşte.) Nu… degeaba… îl ştiu eu… Facultatea… studenţia… apoi
institutul… S-au dus… Măcar dacă n-aş fi învăţat aşa de mult… (Plânge încet, ghemuit cu
fruntea pe genunchi.)

BĂTRÂNUL: (intră în fugă, urmat de Dan; vine spre Băiat): Băiete… băiete… Băiatul tatii,
ce-i cu tine?! Doamne, ce-am făcut?!… Ce-i cu tine?!

DAN (se retrage lângă Ina.)

BĂIATUL: Ce-i, tată!

BĂTRÂNUL (îl măsoară cu privirea, apoi se întoarce spre Dan): Ce-nseamnă asta?!

DAN: Care asta?

BĂTRÂNUL: Cu mine să nu mai faci glume de astea, ai înţeles?! Auzi: că băiatul meu a
leşinat…

DAN: Leşinat e puţin spus. Putea să moară.

BĂTRÂNUL: Dă-ţi cu palma peste gură, altfel îţi dau eu!

DAN: Ţi-ar fi părut rău?

BĂTRÂNUL: Ai înnebunit dacă pui asemenea întrebări!

DAN: Şi dumneata crezi că băiatul ăsta mai poate fi viu dacă se întoarce acasă fără
semnătură?! Ce crezi că va face tot restul vieţii, ce crezi că va fi el toată viaţa?!

53
BĂTRÂNUL: Om, ce să fie?!

DAN: Un mort viu, asta va fi!… Ţi-a plăcut, nu, al naibii ţi-a plăcut să stai „ţapăn în scaunul
căruţei“ şi să mâni caii doar din hăţuri, cu o singură mână… toate fetele să întoarcă privirea,
gospodarii satului să te vrea, care mai de care, de ginere…

BĂTRÂNUL: Am muncit ani de zile pentru asta, am flămânzit, când alţii stăteau sub
acoperiş, eu umblam prin viscol sau prin ploaie. Da-da, am muncit, nu mi-a picat din cer!

DAN: Şi-atunci, de ce nu-i dai voie şi lui să muncească, să poată ajunge şi el să meargă cu
fruntea sus?! De ce i te pui de-a curmezişul?!

BĂTRÂNUL: Eu?!

DAN: Da, dumneata! Dumneata i te pui de-a curmezişul!… Lasă-l să se ducă la facultate, să
înveţe, să ajungă şi el „mare“, să stea „ţapăn“ la pupitrul de comandă al unei centrale hidro
sau atomo electrice… astea-s idealurile lui, cum ale dumitale erau gospodăria şi căruţa cu trei
cai!… Ce alta decât că i te pui de-a curmezişul înseamnă refuzul dumitale de-acum?!

BĂTRÂNUL: Eu nu-l las?! Atunci, pentru cine mai strâng bani dacă nu pentru el?!

DAN: Semnează cererea!

BĂTRÂNUL: Nu! Asta nu!

DAN: De ce?

BĂTRÂNUL: Dacă n-ai înţeles, treaba ta, eu nu mai repet.

DAN: Şi ce aştepţi, ce speri? Limpezirea apelor?! Te-nşeli, moşule! Apele s-au limpezit de
mult; acum doar se aşază în albia lor…

BĂTRÂNUL: Pe dracu!… Se aşază un timp… Apoi vor revărsa…

DAN: S-ar putea să dureze ani…

BĂTRÂNUL: Aştept!

DAN: Aştepţi! – ca să te duci la de-a gata… La vremurile de răscruce, ţăranul adevărat nu şi-
a părăsit pământul – chiar dumneata ai spus-o! Dar dumneata l-ai părăsit!… Şi-ascultă ce-ţi
spun: cu sau fără nenorocita asta de semnătură a dumitale, colectivizarea tot se face, ţi-o spun
eu, care văd limpede, ţi-o poate confirma şi ea (arată spre Ina), care are simţul istoriei. Dacă
dumneata nu semnezi acum, acum când băiatul are nevoie, degeaba ai să te tragi cu mâinile
de cap mai târziu, degeaba vei vrea atunci să dai şi-un teanc de semnături, n-or să folosească
nimănui. (Pauză.) Nu semna. Da-da, nu semna. Dar ştii ce te aşteaptă? Vei rămâne aici să uzi
florile, cu dorul în suflet după casă, după îndeletnicirea dumitale de ţăran, adevărata dumitale
existenţă, iar când vei prinde ocazia să coseşti din nou un petec de iarbă, ai s-o faci cu limba
scoasă – ai să te amăgeşti c-ai rămas ţăran, dar nu eşti decât un biet salariat la Spaţii Verzi.

54
Uzi florile, aştepţi ziua de salariu şi te gândeşti la pensie. Iar când ai să ieşi la pensie,
dumneata, fostul ţăran, ce-ai să faci?! Ai să te întorci acasă, în sat?! Ai să mai ştii drumul de
întoarcere?! Ai să-ţi mai recunoşti satul?! Satul o să te mai recunoască?!… Ştii ce-ai să faci
atunci? Ai să mergi tiptil pe lângă gard, lătrat de câini şi cu spaima în suflet că cineva, vreun
sătean, te-ar putea întreba: „ce cauţi pe aici, străine?“ Acasă ce-ai să găseşti? Pustiu,
dezordine, o curte în care-a lipsit mâna unui bărbat; căruţa şi plugul vor sta în mijlocul
grădinii, roase de ploi şi vânt, ca o amintire a altor vremi; caii vor fi îmbătrânit şi ei, vor fi
tăiaţi, fierţi şi daţi la puii de găină. Câte-un cal bătrân, înainte de-a muri, va fi nechezat,
arătându-şi dinţii mari către cerul întunecat, dincolo de care acum Dumnezeu doarme sau stă
cu spatele la noi. Stăpâne, stăpâne, – va necheza calul – ia hamul de pe mine şi pune-l pe
tine;/ Pune biciu-n cui,/ Că eu mă duc la pui. Iar câinele, da-da, câinele din curtea dumitale n-
o să te recunoască şi-o să te latre ca pe un hoţ – va fi alt câine, că cel pe care l-ai crescut
dumneata va fi murit de bătrâneţe… „Am fost eu vreodată stăpân aici?! – ai să te întrebi. Am
fost eu ţăran cu adevărat, sau a fost visul meu din noaptea trecută?!“ Băiatul dumitale, cel
care a avut chemarea să stăpânească văzduhul, apele sau atomul, da, el, cel care aşteaptă
acum hotărârea dumitale, va fi un tractorist beţiv, care-şi va justifica patima beţiei prin faptul
că nu s-a realizat, (apăsat:) că tatăl lui i s-a pus de-a curmezişul…

BĂTRÂNUL (îngrozit, istovit): Şi ce vrei?! Să semnez?! Asta vrei?!

DAN: Vreau să fii alături de băiat, să-l ajuţi!

BĂTRÂNUL: Să-l ajut?!

DAN: Da.

BĂTRÂNUL: Hm! Să-l ajut… Să-l ajut să-şi taie rădăcina? De ce? În speranţa că, zburând,
va rupe o floare stearpă de pe-un vârf bătut de vânt.

DAN: Moşule, baţi câmpii.

BĂTÂNUL: Sunt câmpii mei, peste care eu stăpânesc cu sapa şi coasa!

DAN: Până când?

BĂTRÂNUL: În veci!

DAN: Pe naiba! (Arată cererea:) Cu sau fără semnătura dumitale, colectivizarea se va face!

BĂTRÂNUL (arătându-se): Fără voia lui Ion?! (Scoate coasa.) Nici un spic nu e secerat,
nici un bob nu încolţeşte, nici o brazdă nu se răstoarnă pe pământul ăsta fără voia lui Ion!

DAN: Moşule…

BĂTRÂNUL (spre Băiat): Băiete! Câţi gospodari din sat s-au trecut la colectiv?

BĂIATUL: Ei spun să te treci matale întâi.

55
DAN: Şi câţi mai stau la casele lor?

BĂIATUL: Pe mulţi au venit noaptea şi i-au luat. Nu se mai ştie nimic de ei. Alţii au fugit…
muncesc în mine, prin păduri…

DAN: …la Spaţii Verzi…

BĂIATUL: Femeile sunt bătute… sunt…

BĂTRÂNUL: Şi mamă-ta?!

INA: Doamne, aceasta e nebunie, nu mai e Istorie!

DAN: Ba e istorie, Istoria ta!

INA: Şi când, cum am s-o scriu?!

BĂTRÂNUL: S-o scrii?! Nu! S-o faci!

INA: Moşule… dar eu… eu sunt tânără… abia…

BĂTRÂNUL (apropiindu-se de Ina, transpus): Fetiţo… am pământ bun, cel mai bun! În
grădinile mele, crengile pomilor se rup de fructe, iazurile îmi sunt pline de peşti, oile fată câte
doi miei, vacile abia-şi duc ugerele cu lapte. Casă nouă, frumoasă, cu faţa spre soare. Curtea
plină de păsări. Căruţă mare, de doi cai. Dacă dai jos oiştea şi pui proţap, înjugi la ea doi boi,
sau patru, să aduci acasă rodul muncii. Valuri cu pânză de borangic, ţesături de in, stofe din
lână cu fir lung… Tu eşti ca pământul meu: pântecele tău e roditor, pieptul tău poate hrăni
urmaşi sănătoşi. (Îl prinde pe Băiat de braţ şi i-l aduce în faţă:) Îl vezi? E os din osul meu de
răzeş. E verde ca un brad. Mai trebuie doar să-şi întindă rădăcinile ca un stejar, să nu-l
doboare furtuna. Rădăcinile lui vor creşte prin tine, înţelegi? (Hotărâtor:) Ia-l de braţ şi fiţi
fericiţi! Şi umpleţi-mi ograda cu nepoţi!… (Pauză.) Altfel, el se va usca, tu te vei secătui…
Luaţi-vă aici! Eu vă voi da binecuvântarea părintească; el (arată spre Dan) vă va fi naş… om
pune foc barăcii acesteia pline de gândaci şi şobolani şi ne-om întoarce acasă, la rosturile
noastre!… (Pauză.) Noi, toţi patru, putem fi cea mai puternică familie din lume!… Pământul
va rămâne al nostru în veci!…

INA: Moşule… ai înnebunit?! Cum îţi închipui c-am să mă întorc în noroi?!

BĂTRÂNUL: Noroi?! Acela nu-i noroi; e pământul meu, muiat de ploile curate ale cerului…
(Băiatului, arătând-o pe Ina:) Băiete, la vârsta ta, am înşfăcat fata dragă de mijloc şi nu i-am
mai dat drumul…

BĂIATUL: Tată!… Ţi s-au aprins minţile! Ce-i cu dumneata?! Crezi că de femei îmi arde
mie?!

BĂTRÂNUL (îl loveşte): Femei ai să găseşti destule. Eu ţi-am oferit o nevastă.

56
BĂIATUL (crescându-i vizibil personalitatea): Dar nu vreau să mă însor! Nu mă interesează
caii şi căruţa dumitale. Visez la pupitre de comandă, la reactoare atomice, la… Tată! Oamenii
din sat or să moară departe de casa lor…

BĂTRÂNUL: Din cauza mea?! (Îi întinde coasa:) Omoară-mă!

BĂIATUL: Tată, nu-ţi dai seama? Dumneata mă omori pe mine…

INA: Doamne! Ce zi! Nu mai pot îndura!

BĂTRÂNUL: Atunci, cum ai să poţi purta sarcini de nouă luni jumate, când nu eşti în stare
să înduri o zi?!

BĂIATUL: Am venit degeaba. Visele mele…

BĂTRÂNUL: Eu pământul meu nu-l dau! Mai bine omoară-mă. E ultimul meu cuvânt!

(Pauză lungă.)

DAN (îi arată Băiatului spre cana cu apă): Du-te la robinet şi umple-o…

BĂIATUL (ia cana şi iese).

DAN (flutură hârtia de înscriere în colectiv): Ei, moşule…

INA (a pregătit stiloul).

BĂTRÂNUL: Eu nu pot semna!

INA (îi întinde stiloul lui Dan.)

DAN: Te-ajut eu.

BĂTRÂNUL: Noaptea i-aş visa pe tata şi pe bunicul cum vin să mă strângă de gât.

DAN: Noaptea n-ai să visezi nimic: vei sta aici, să uzi florile. (Pauză. Se uită la Ina, care dă
din cap în semn că da. Dan semnează hârtia. O arată bătrânului:) O recunoşti?

BĂTRÂNUL: În clipa asta, ar trebui să vă iau la amândoi gâtul cu coasa… Dar ne-am
păcătoşit, iertându-ne mereu aproapele…

DAN: Copilul dumitale ar rămâne orfan.

BĂTRÂNUL: Copilul meu a rămas deja orfan! (Se roteşte în jurul Inei, atingând-o cu vârful
coasei:) O clipă am crezut că mai meriţi să porţi în pântecele tău sămânţă de răzeş…

INA: Şi să stau toată viaţa desculţă, plină de noroi…?

BĂTRÂNUL (îl arată pe Dan): Asta ţi-o fi spus-o el, sau alţii la şcoală. În zilele de
sărbătoare, Maria mea era cea mai elegantă şi mai fericită femeie! Masa noastră era cea mai

57
îmbelşugată!… Dar… au venit apostolii mincinoşi… (Arată hârtia semnată:) Ne-am
ticăloşit…

BĂIATUL (intrând): Am adus apă rece.

BĂTRÂNUL (se întoarce cu spatele).

DAN (îi dă Băiatului hârtia): Fugi să prinzi trenul.

BĂIATUL (bucuros): Tată!…Îţi…

BĂTRÂNUL: Du-te cu Dumnezeu! El să te aibă-n pază! Şi s-o săruţi pe mamă-ta din partea
mea.

BĂIATUL: Da, da…(Grăbit:) Săru-mâna, tată! (Iese.)

BĂTRÂNUL (se întoarce, uitându-se lung spre cei doi.)

INA (înfruntându-l): Uită-te la mine! Cum ţi-ai putut închipui c-aş fi acceptat?!

BĂTRÂNUL: Hm! Vrei unul ca el. (Îl arăt pe Dan.) Matur, deştept, are oricând gata o vorbă
frumoasă… Tu eşti tânără, plină de viaţă, dornică să fii femeie… Femeia cui?! (Arată spre
Dan:) Mădularele lui sunt moi, pline de reumatism. Pe ele scrie: Canal, Aiud, Piteşti,
Gherla…

INA (se uită speriată spre Dan): Deci… îl cunoşti pe bucătarul-şef…

DAN: Ca să supravieţuim, prindeam ziua şerpi prin stuf. Seara îi dădeam bucătarului-şef să-i
fiarbă. Până într-o zi, când am fost turnaţi. Bucătarului-şef i-au prăjit bărbia pe plită… Iar
mie… (Se opreşte.)

(Se aude un tren.)

DAN (fetei): Dacă te grăbeşti, mai poţi prinde trenul…

BĂTRÂNUL: Veţi fi o familie respectată, îndestulată, copiii vă vor creşte în cinste şi

demnitate…

INA (se smuceşte din atingerea Bătrânului): Aiurezi , bătrâne! (Se uită spre Dan, care o
ignoră.) Dane, spune ceva!

DAN: Auzi? Trenul a plecat…

INA: Hm!… Care tren? (Pauză.) De câtva timp, vin la cantină nişte bărbaţi… manieraţi,
eleganţi… Vor să-mi ofere flori. Fiecare mă invită să facem o plimbare la Cazinou, să ne
cunoaştem… Cred… cred c-am să accept… (E gata să iasă.)

BĂTRÂNUL: Bastarzi! (Ina întoarce capul spre el. Bătrânul precizează:) Şi-o să ai parte de
bastarzi!… Sărmană Românie!

58
INA (iese).

DAN (oftează): Ce zi lungă!… Doamne… ce-am făcut pentru ţara mea?!

BĂTRÂNUL (trage cu piatra pe gura coasei): Nu te aude. Azi s-a întors cu spatele la noi şi
doarme. (Despre coasă:) Am ascuţit-o… (Se privesc lung.)

DAN: Se putea altfel? Ştii totul despre mine! Şi-acum ce mai vrei? Spune!

BĂTRÂNUL: Cel mai simplu ar fi… (Arată spre gâtul lui:) Dar nu! Nu acum. Atunci, când
ai semnat, trebuia să-ţi iau gâtul… Acum… va trebui să ne suportăm… Hai că se înnoptează.
Om uda florile împreună, să le fie frumos şi bine turiştilor… În mireasma florilor, pe iarba
moale, se plămădesc uşor bastarzii… (Pauză.) Mâine, la ziuă, tu o să-ţi iei sacul cu hârtii şi-o
să te duci pe malul lacului, să-ţi lingi din nouă rănile… Eu, dacă mai apuc ziua, voi lua din
nou coasa şi-am să mai salvez vreun petec de verdeaţă… (Brusc:) Pentru cine?! Pentu fiul
meu? Dar am avut eu urmaşi?! Am avut eu căruţă cu doi cai, am avut pământ, casă mare,
vaci, hambare pline? Am luat-o eu de nevastă pe Maria, care mi-a dăruit un fiu?! Nu. Eu, de
azi, nu mai am urmaşi. Sunt ultimul fecior de ţărani… (Brusc, apare Dan:) Ştii că n-aş fi
putut semna hârtia aceea? Sunt analfabet. Mă pricep să citesc doar în stele şi să scriu cu coasa
– în urma coasei mele rămân brazdele de iarbă… uneori sânge… (Pauză.) Azi am cosit iarba
lângă Cazinou… Mâine… mâine… Până mâine mai e o noapte. (Spre public:) Şi cine ştie cât
de lungă va fi noaptea asta?!… Câţi dintre noi vor muri? Iar din cei rămaşi, câţi vom mai
merge drepţi, cu fruntea sus, privindu-ne unii pe alţii, cu seninătate, în ochi? (Pauză. Lui
Dan:) Ei ţi-au muiat mădularele, dar ai rămas tot deştept, vorbeşti şi scrii frumos… Dacă-ţi
luam gâtul, rămâneam singur – şi ei abia aşteaptă! Asta aşteaptă! (Pune coasa în mâna lui
Dan, apoi iese.)

DAN (rămâne mult timp locului. Cercetează tăişul coasei, apoi se joacă un timp cu ea, parcă
ar vrea să se sinucidă. Surâde:) Hm!… Are dreptate bătrânul… Bătrânii au întotdeauna
dreptate. Ar fi cel mai simplu… (Aruncă pe pat coasa.) Trebuie să ne suportăm… până s-or
revărsa apele din nou… (Se pregăteşte de plecare.) Să mă grăbesc. Mă aşteaptă florile.
Florile mele… (Fredonează:) „Vino, mamă, să mă vezi,/Vino, mamă, să mă vezi…“ (În
difuzoarele sălii creşte în intensitate sonoră acompaniamentul ochestrei, în timp ce cade

– CORTINA –

iul. 1974 – ian. 1978

59