Conversaţii cu mama

de Santiago Carlos Oves

dramatizare: Jordi Galcerán

traducere din limba spaniolă: Luminiţa Voina-Răuţ

Personaje

Mama, 82 de ani

Jaime, 50 de ani

Epoca actuală

1
 I

Acţiunea se desfăşoară într-un apartament mic de la periferia oraşului. Apartamentul e

situat la parter şi are o curte interioară în spate.

Jaime stă la masa din bucătărie, o bucătărie ce comunică cu livingul. Se ridică în

picioare, nervos. Se plimbă prin încăpere. Becul din tavan se aprinde şi se stinge. Jaime

se duce la întrerupător şi umblă la el. Becul rămâne aprins.

După douăzeci de secunde apare Mama, intrând pe uşa din spate.

Jaime: E posibil... Da’ mamă, te rog...! Ţi-am mai zis de o mie de ori să anunţi când

pleci... să laşi o vorbă la vecină, ceva... sau să mă suni pe mobil... Vin aici, nu te găsesc...

şi... (tace)

Mama: Şi?

Jaime: Şi... nimic! Doar că-ţi trec tot felul de gânduri prin cap... şi... (tace)

Mama: Şi?

Jaime: Şi... ce ştiu eu!! E... ciudat că nu eşti acasă.

Mama: Sigur, păi unde să se ducă o biată bătrână...?

Jaime: Nu-i vorba de asta...

Mama: Ar trebui să stau închisă în casă, să mă zbârcesc, să putrezesc şi gata... să dispar

de tot!

Jaime: Te rog, mamă... ziceam doar că-s aici de o vreme şi eram îngrijorat...

2
Mama: Hai, dă-i drumul, zi odată!!

Jaime: Ce să zic?

Mama: Că te sperie gândul că într-una din zilele astea o să vii aici şi-n loc să mă găseşti

moartă-n pat, o să fiu, cine ştie... o mortăciune pe stradă...

Jaime: (Pe un ton de reproş) Mamă...

Mama: Şi-atunci să te ţii balamuc, nu-i așa? Dă-i și caută baborniţa moartă, adu-o acasă,

spal-o... O nebunie întreagă, iar ţie care nu-ţi place deloc să-ţi complici viaţa... Da’ ştii ce,

că mor aici sau aiurea tot aia e!! Să-ţi intre bine chestia asta în cap, Jaime! N-ai cum să

eviţi... Deşi aş face orice ca să nu boceşti în ziua aia...

Jaime: (Pe un ton de reproş) Mamă...!

Mama: Şi totuşi, ştiu c-o să boceşti... (cu îndoială în glas) Jaime...

Jaime: Ce-i, mamă?

Mama: O să plângi, nu-i aşa?

Jaime: Sigur că da... (Se gândeşte la asta) Drace! Uite ce mă obligi să spun! Ce ştiu eu

ce-o să fac în ziua aia...?

Mama: Dac-o să plângi un pic de tot, îţi jur că n-o să mă supăr...

Jaime: Stai liniştită, mamă, te asigur c-o să plâng.

Mama: Nu-mi vorbi de parcă nu m-ar mai duce capul... Dacă plângi fiindcă aşa simţi, e

una, da’ dacă n-o faci din toată inima, atunci n-ai decât să-ţi bagi lacrimile alea în cur, fiul

meu drag!

Jaime: Da’ acu’ ce te-a apucat? Ţi-am spus odată c-o să plâng? O să plâng!! O să

plângem cu toţii! Copiii, Laura....

Mama: (Întrerupându-l) Da’ mama Laurei o să plângă şi ea?

3
Jaime: Ce-are de-a face soacră-mea aici?? Ţi-am zis c-or să plângă copiii, nevastă-mea...

Mama: Deci tu crezi că soacră-ta n-o să plângă?? Ea nu apare pe listă.

Jaime: Da’ eu de unde să ştiu? Cred că... Şi de ce să nu plângă, mă rog frumos?? Doar

eşti maică-mea...

Mama: Mda, înţeleg. Nu-i nevoie să mai spui nimic... Să n-o prind pe femeia aia la

priveghiul meu!!

Jaime: Mamă, te rog, nu vorbi aşa...

Mama: Păi dacă nimeni nu crede c-o să plângă, de ce să vină?? Doar de-aia se vine la

priveghiuri, ca să plângi!! Atâta lucru merită şi el... mortul!

Jaime: Da’ când a murit tata, pe tine nu te-am văzut deloc plângând...

Mama: Ba am plâns, m-am smiorcăit, am bocit rău, Jaime! Şi dacă-mi aduc bine aminte,

nu-i prima oară că-mi reproşezi lucrul ăsta.

Jaime: Ba da, e prima oară când ţi-o spun.

Mama: Ei, dacă n-ai zis-o, ai gândit-o. (Pauză.) Ai gândit-o, nu-i aşa?

Jaime: Nu ştiu... Mă rog, da.

Mama: (Îl înfruntă) Am plâns, Jaime; am plâns.

Jaime: Eu unul nu te-am văzut.

Mama: Erai foarte mic, un copil... Te gândeai la altele. Nici nu ţi-ai dat seama..

Jaime: (Încet) Ba da. Mi-am dat seama.

Tăcere.

Jaime: De unde veneai?

Mama: E o zi minunată.

Jaime: Dar e frig.

4
Mama: Am fost în parc. În părculețul unde te duceam când erai mic. Parcul. Singurul

care a rămas. Te lăsam pe nisip, cu găletușa și lopățelele și eu tricotam; îți mai aduci

aminte? Tricotam și nu te pierdeam din ochi. Nu știu cum, dar făceam ambele lucruri

odată și nu săream nici un ochi. Mă rog, nici acum nu sar... Da’ știi ceva? Văd din ce în ce

mai prost, iar mâinile... Totuși, de când beau trei cafele dimineața, pe nemâncate, nu știu;

parcă m-a mai lăsat artrita... Cafelele astea mi le-a recomandat... Cine mi le-a

recomandat...? Da’ nu-mi mai place să tricotez în parc. Nu știu, poate fiindcă nu mai am

la cine să mă uit...

Jaime: Dacă vrei, mergem acum în parc și mă bag în nisip... (Râde singur. Ea nu se

amuză deloc. El redevine serios.) Haide, lasă; e o glumă idioată.

Mama: Nepotrivită.

Jaime: Da, da, firește, cred că nu mai ai găletuşa și lopățelele... (Zâmbește, apoi se

scuză); Da, știu...și ce-am zis acum e nepotrivit...

Mama: Nu, e idiot.

Tăcere.

Mama: Tu ești bine?

Jaime: De ce mă întrebi?

Mama: Am pregătit o tocăniţă cu pui, că n-am găsit găină. Azi nu prea mai găsești găini

crescute la curte. Ți-e foame?

Jaime: Nu... Nu rămân la masă.

Mama: Și eu ce mă fac cu atâta mâncare?

Jaime: Mamă, n-am venit să mănânc...

5
Mama: Ştiam eu... am avut o presimţire de când m-am sculat la patru... în fiecare zi mă

trezesc la patru... Anul trecut mă trezeam la cinci... Dormeam o oră în plus... Acum nu

mai pot... De fiecare dată dorm tot mai puțin...

Jaime: Iartă-mă, mamă, dar tu... ai gătit pentru mine?

Mama: Întotdeauna gătesc pentru tine. Nu mă pot obișnui cu gândul că nu mai ești aici...

Jaime: Dar nu mai stau aici de peste 25 de ani...

Mama: Și-atunci de ce-ai venit? De ce nu m-ai sunat pur și simplu?

Jaime: Mă rog... am venit... Ce, acum îmi reproșezi c-am venit, în loc să te sun?

Mama: Tu de obicei suni, nu vii direct. (Imitându-l) Bună, mamă... Ești bine?... Da, sunt

bine, fiule. Când vii să mă vezi?... Într-una din zilele astea, mamă... Sunt foarte ocupat...

Așa faci de obicei. Mie îmi place rutina. Dar dacă vii, precis s-a întâmplat ceva, că nu

apari așa, ca să mă întrebi doar dacă-s bine, ca la telefon...

Tăcere.

Jaime: Am venit pentru... pentru casă. Mă rog, pentru apartament.

Mama: Care apartament?

Jaime: Al tău... În fine, al meu... Adică al nostru.

Mama: Ce-i cu apartamentul nostru?

Jaime: De fapt nu-i al nostru, mamă. E al meu. E pe numele meu și... (tace)

Mama: Și??

Jaime: Și... Și... Ca să... Să... (tace)

Mama: Hai, zi odată, pentru numele lui Dumnezeu!! Jaime, tu ai fost întotdeauna bun de

gură! Aşa te-ai născut tu, cu darul ăsta. Din ziua în care ai zis “mama” nici că te-ai mai

oprit... Așa că, dă-i drumul! Ia zi, Jaime, ce s-a întâmplat?

6
Jaime: Mamă, nu știu cum să-ți spun...am nevoie să-mi lași apartamentul...

Mama: (După o pauză) Dacă te face să te simți prost, atunci nu mi-o mai spune...

Jaime: Și ce câștigăm cu asta?

Mama: Păi dacă nu-mi zici nimic, eu nu aud nimic și lucrurile rămân ca înainte. Nu știu

dacă se câștigă ceva din treaba asta, dar măcar nu pierzi o mamă, singura pe care o ai,

Jaime.

Jaime: Dar de ce să te pierd?

Mama: Eu n-am de gând să-mi las casa... Chiar dacă-i pe numele tău. E uzufructul meu.

Știi ce înseamnă asta?

Jaime: Mamă, am rămas fără serviciu... Firma a decis să reducă din angajaţi și a început

cu cei cu lefuri mari...

Mama: Precis a fost ideea soacră-tii...

Jaime: Trebuie să vindem apartamentul, mamă.

Mama: Nu vreau ca femeia aia să vină la înmormântarea mea... Parcă ţi-am mai spus

lucrul ăsta!

Jaime: Eu şi cu Laura nu stăm prea bine... Avem ipoteca... care-i sfântă. Știi foarte bine

care-i treaba cu ipotecile. Luna trecută n-am plătit școala. Dacă n-o plătesc nici luna

viitoare, copiii n-or să mai fie primiţi... Copiii mei... Copiii mei... n-or să înțeleagă... Știi

cum sunt ei. În fine, poate că nu știi, fiindcă s-au cam schimbat... Copiii mei sunt...

Ridică vocea la mine, mamă. Țipă la mine. Viața mea e un infern...

Mama: N-o vreau nici dac-o să plângă!

7
Jaime: Mamă, n-am altă soluție!... (pauză) Ajută-mă... O să vorbesc cu Laura... Tu vii și

stai la noi... Camera lui Gladys a rămas liberă... A trebuit să renunțăm la ea... Vino mamă,

o să vezi ce bine o să te simți la noi.

Mama: Nu pot.

Jaime: De ce?

Mama: Copiii tăi nu mă iubesc...

Jaime: Copiii te adoră, mamă.

Mama: Și-atunci de ce nu vin să mă vadă? De ce nu mă sună?

Jaime: (Nu știe ce să zică)... Sunt tineri. Ei... Dar mereu vorbesc de tine, mamă...

Mama: Nu. Nu vreau să stau la tine. Îmi închipui cine a avut ideea asta genială... Laura

sporovăind toată ziua cu mă-sa ... Uite ce-i Jaime, femeia aia i-a împuiat capul nevesti-tii

cu tot felul de bazaconii. Nu.

Jaime: Hai, mamă... Vii şi stai la noi...

Mama: Și ce-o să se întâmple cu ipoteca??

Jaime: Ce-are de-a face ipoteca cu toate astea?

Mama: Cum ce-are de-a face? Dacă n-o plătești, o să te dea afară și eu unde o să ajung?

La dracu’, acolo o să ajung! Nu. Prefer să rămân aici, în casa mea. Îți foarte mulțumesc,

fiule.

Jaime: Dar, mamă, e casa mea... Știu foarte bine că tu... Dar cu ce-o să obținem pe ea, o

să putem plăti ipoteca.

Mama: Nu pot, nu pot, Jaime... Nu acum. (Pauză.) Am cunoscut... Am pe cineva.

Jaime: Și ce legătură... (Gândindu-se mai bine) Cum adică ai pe cineva?

8
Mama: E un bărbat bun, Jaime. N-ai de ce să-ți faci griji. (Pauză) Se numește Gregorio

și are 69 de ani.

Jaime nu știe ce să zică, dar mama așteaptă ca el să spună totuși ceva. Tăcerea se

prelungește.

Mama: Ai auzit ce-am zis?

Jaime: Da. Gregorio. 69 de ani.

Mama: Nu-ți place că se numește Gregorio?

Jaime: (Pe un ton de reproș) Are 69 de ani, iar tu ai 82, mamă.

Mama: Să nu-mi spui că mi-ar putea fi fiu, că n-o să-ți iasă la socoteală... În plus, ce vină

am eu dacă le cad cu tronc tinerilor...

Jaime: Ești cu 13 ani mai bătrână ca el!

Mama: Și tu ce-ai vrea?? Să mă cuplez cu unul de 125 de ani?? N-am mai avea timp nici

să mergem la doctor...

Jaime: Tu chiar vorbești serios? E pe bune treaba?

Mama: Vorbesc cât se poate de serios. La vârsta asta nu ne mai arde să zburăm din floare

în floare.

Jaime: Și vreți să vă căsătoriți?

Mama: Ei, băiete, încearcă să fii și tu un pic mai modern, ce naiba! Cuplurile... nu-i

musai să se căsătorească ca să fie împreună... Dar cine ştie, dacă mă cere, poate ne luăm

totuşi...

Jaime: (Suspicios) Și unde aveți de gând să locuiţi?

Mama: Aici. Recunosc că-i apartamentul tău și al nevesti-tii, dar... Aici o să stăm. Unde

altundeva, dacă nu aici?

9
Tăcere.

Mama: La ce te gândești?

Jaime: (Încercând să se stăpânească) La fața pe care o s-o facă Laura când o să-i spun

toate astea...

Mama: (După o pauză) Jaime, tu n-ai de gând să mă întrebi la ce mă gândesc eu?

Jaime: (Fără pic de chef) La ce te gândești?

Mama: La fața pe care-o s-o facă soacră-ta când o să afle.

Jaime: (Gata să plece repede) Mă duc până la toaletă...

Mama: Simți nevoia...?

Jaime: Da, m-a apucat așa, deodată...

Mama: Nervii! Ai grijă la întrerupător, că tot rămâne blocat; Gregorio mi-a promis c-o

să-l aranjeze... Gregorio se pricepe la toate... Ce mai om! O să-ți placă la nebunie!

Jaime o ia la fugă.

Jaime: (Se aude vocea din baie) Și de când vă cunoașteți?

Mama: (Se gândește) Ei... De vreun..., nu... de doi ani... Nici eu nu mai ştiu.

Jaime: (Din baie) Mai știi sau nu mai știi?

Mama: Parc-ar fi fost ieri, dar nu pot spune exact... Cred că de-un an... Nu, de doi ani.

Jaime: (Din baie) Îl știi pe tip de doi ani și mie nu mi-ai zis nimic...

Mama: Nu, nu de doi ani. De-un an, fiule, de un an.

Jaime: Mă rog, de un an, de doi... Totuna e...

Jaime revine, încheindu-se la pantaloni.

Mama: Ți-am zis de o mie de ori să te închei la pantaloni înainte de a ieși din baie! Și

taică-tu făcea la fel! Și Gregorio tot aşa. Ce-i cu voi, bărbații, aveţi toți claustrofobie??

10
Jaime: Mie nu mi-ai zis niciodată nimic.

Mama: Ba ți-am zis, de când aveai șase ani! Colacul de la budă cum a rămas? Ridicat,

sunt sigură!

Jaime: Mie nu mi-ai zis niciodată nimic de Gregorio.

Mama: Fiindcă nu m-ai întrebat.

Jaime: Da’ cum era să te întreb ceva ce nu știu? Nu mi-ai bătut nici măcar vreun

apropo...

Mama: Ei bine, ți-o spun acum.

Jaime: Nu mă minți, mamă... Eu te sun aproape zilnic...

Mama: (Pe ton de reproș) ... și mă întrebi ce mai fac...

Jaime: Da, te întreb ce mai faci...

Mama: Și eu ce-ți răspund?

Jaime: Mă rog... Că faci bine...

Mama: Și ce-ai vrea să-ți spun? Că fac rău? Ei bine, am un prieten... Sunt foarte bine.

Ăsta-i adevărul. Sunt bine, Jaime. Nu-ți face probleme.

Jaime: Nu, nu-mi fac probleme...

Mama: Şi bine faci; e un bărbat grozav și-s tare fericită.

Jaime: Fericită... Dar nu tu ești problema, mamă, ci eu.

Mama: Da’ ce-ai mai pățit acum?

Jaime: Sunt băgat până-n...! Ipoteca, Laura... copiii, școala aia de căcat...

Mama: N-o uita pe soacră-ta! Aia-i cea mai rea...

Jaime: Mamă!

Mama: Ce-i?

11
Jaime e gata să-i răspundă, dar preferă să tacă și să se uite în sus. Tăcere.

Mama: E argentinian.

Jaime: Argentinian?

Mama: Gregorio. Din Buenos Aires. Nu vrei să știi cum ne-am cunoscut?

Jaime: Nu.

Mama: Nu contează, oricum o să-ți povestesc. Știi cum? Cu gunoiul...

Jaime: Poftim?

Mama: Zic că ne-am cunoscut datorită gunoiului...

Jaime: Să nu-mi spui că domnu’ argentinian e gunoier!

Mama: Nu, nu, n-are nici o legătură... Da’ și dac-ar fi gunoier, ce? Ce-ai tu cu

gunoierii??

Jaime: Nu știu... Cred că nimic... Că pune gunoiu-n tomberon, treaba lui, dar că și-o

pune cu maică-mea...

Mama: Știi ce, nu fi bădăran cu mine!! Jaime, gunoierul e și el un lucrător... Strânsul

gunoiului e o muncă demnă, ca oricare alta... Ca și jobul tău...

Jaime: Eu nu mai am job, mamă! Sunt în șomaj...

Mama: În fine, e o muncă demnă ca aia pe care o aveai tu... Poate că n-o să-ți mai

rămână decât să ajungi la gunoi, ca el...

Jaime: Așadar, argentinianul tău e... gunoier.

Mama: “Argentinianul” are un nume; îl cheamă Gregorio.

Jaime: Foarte bine; să-l cheme cum l-o chema, treaba e că-i argentinian și e gunoier.

Mama: Nu, Jaime; ți-am mai spus o dată că nu! Gregorio e sărac.

Jaime: Poftim?

12
Mama: E sărac, aşa cum auzi! A trebuit să plece din Argentina de peste 20 de ani... Acum

are 69... și e sărac lipit... El credea că-n Spania... Dar dac-ai vedea ce deştept e... E un

cavaler! Şi ce maniere... Când mergem cu autobuzul, mă lasă întotdeauna să stau la

geam... Dacă mâncăm în oraș... (Oferă explicaţii) Ştii tu, la coreeni... meniu de 6 euro, o

mie de pesete și mai zic că-i ieftin... În fine, când mergem acolo, el îmi ține scaunul, iar

eu mă așez...

Jaime: Și cine plătește?

Mama: Eu, se înţelege.

Jaime: (Ironic) Se înţelege, un adevărat cavaler...

Mama: Un cavaler sărac, Jaime.

Jaime: Și ce legătură au toate astea cu gunoiul?

Mama: N-ai înțeles?

Jaime: Ce să înțeleg, mamă?

Mama: Dar... Nu ţi-am povestit cum ne-am cunoscut?

Jaime: Tot ce ştiu până acum e că-i un exiliat argentinian sărac. Că nu-i gunoier, dar că

are ceva legături cu gunoiul.

Mama: Măi, da’ tu nu pricepi chiar nimic... ce-i cu tine?

Jaime: Nu pricep treaba cu gunoiul, mamă... Ce caută gunoiul aici?

Mama: Ştii care-i problema ta, fiule? (Pauză) Tu eşti un agitat, un anxios.. Iar anxietatea

e o boală de... Cum era?... A, da: e boala clasei de mijloc globalizată... sau ceva de genul

ăsta..

Jaime: Pe-asta de-unde ai mai scos-o?

Mama: Nu eu am zis-o.

13
Jaime: Da, da, asta se vede de la o poştă.

Mama: Gregorio zice chestii de-astea.

Jaime: Asta-i tot ce-mi lipsea! Un bătrân indignat, un moş revoltat în apartamentul meu!

Mama: Nu. El zice că-i anarho-pensionar.

Jaime: Nu există aşa ceva...

Mama: Ba există! Dacă zice el că există, apoi există! E un curent de gândire.

Jaime: Şi ia zi, câţi sunt ăia care urmează curentul ăsta anarho-nu-ştiu-cum??

Mama: Pân-acum doar el... dar pe mine... pe mine aproape că m-a convins, să ştii.

Jaime: Dar... mamă, trebuie să înţelegi că tipul ăsta e... E argentinian. Şi ştii foarte bine

cum sunt oamenii ăştia... vorbesc, întruna... bla, bla, bla...

Mama: Aici să ştii c-ai dreptate. Gregorio vorbeşte şi iar vorbeşte. Zice atâtea lucruri, că

uneori... Nu ştiu, de unele nici nu-mi mai aduc aminte... dar le zice aşa de bine! Îmi

aminteşte de tine, când veneai de la facultate şi-mi povesteai... Mai ştii când au venit să te

caute pentru grevele alea de la universitate şi ai fugit pe geam?

Jaime: Erau alte vremuri, mamă...

Mama: Mă rog, Gregorio vorbeşte ca tine pe vremea aia... Despre revoluţie şi chestii de-

astea... Zice că-s prea mulţi săraci şi tot mai puţini bogătaşi.

Jaime: Ei şi? Ce-i nou în asta? Te pomeneşti c-o să schimbe el lucrurile...

Mama: Are el o vorbă a lui pentru chestiile astea. Zice că dacă bogaţii nu bagă mâna în

buzunar să dea altora ce le prisoseşte, atunci săracii or să bage ei mâna în buzunar

bogaţilor... şi or să le ia totul.

Jaime: Prostii! Naivităţi! Lumea e aşa cum e. Mereu a fost aşa şi n-are cin’ s-o schimbe.

Pe lumea asta trăim. ÎN ASTA! Alta nu-i! O lume în care trebuie să plăteşti ipoteca, altfel

14
ajungi naibii în stradă! Iar ipoteca n-o plăteşti cu discursuri de doi bani. Ăia care zic

tâmpeniile astea şi le mai şi cred, ajung ca Gregorio al tău: singuri, promovând idei care

conving doar...

Mama: ...doar nişte babe ramolite ca mine, nu-i aşa? Păi altădată şi tu ziceai aceleaşi

lucruri, Jaime.

Jaime: Da, dar eu aveam 20 de ani!

Mama: Şi eşti invidios că acum le zice unul de 69?

Tăcere lungă.

Jaime: Ia zi, care-i treaba cu gunoiul ăla??

Mama: Nu ţi-am povestit cum ne-am cunoscut?

Jaime: Nu.

Mama: Ce ciudat... Am crezut că ţi-am spus... Memoria asta a început să-mi joace feste.

Uit lucruri care s-au petrecut cu o clipă în urmă şi-mi amintesc altele care mi s-au

întâmplat când eram mică... Nu ştiu... Chestii de babă ramolită... De câte ori gătesc, îmi

închipui c-o să vii... Ţi-am mai zis asta?

Jaime: Da.

Mama: Rămâi la masă?

Jaime: Nu, mamă, nu pot... Voiai să-mi povesteşti treaba cu gunoiul.

Mama: A, da, de-asta... Îţi ziceam că de câte ori gătesc, îmi închipui c-o să vii... Nu ştiu

de ce fac asta, e un obicei, îmi place rutina... Şi mereu se întâmplă la fel; cum îmi

prisoseşte mâncarea, trebuie s-o arunc. Şi ştii ce cred despre asta, că-i păcat să arunci

mâncarea... Da’ să vezi ironia sorţii... Mâncarea pe care credeam eu c-o arunc, de fapt n-o

15
aruncam... Cum zice Gregorio, nimic nu se pierde, totul se transformă... E un filosof,

Gregorio ăsta, vos me entiendes?

Jaime o priveşte câteva clipe pe maică-sa cu atenţie.

Jaime: „Vos me entiendes?”

Mama: „Vos me entiendes” e o expresie argentiniană. Gregorio o foloseşte mereu.

Jaime: Mamă...

Mama: Ce-i?

Jaime: Îmi povesteai...

Mama: A, da... Ce...?

Jaime: Că-i un filosof...

Mama: Cine?

Jaime: Gregorio... (Ea îl priveşte, fără să reacţioneze). Cel care ţi-a zis că nimic nu se

pierde, totul se transformă...

Mama: Tot nu ţi-am povestit cum ne-am cunoscut?

Jaime: Nu.

Mama: Mâncarea care-mi prisosea o puneam într-o pungă de plastic, lângă altă pungă cu

gunoi... Precis c-o să te întrebi de ce-o făceam... (Pauză) Nu mă întrebi? (Pauză.) Ei?

Jaime: (Resemnat) De ce-o făceai?

Mama: Fiindcă-mi ziceam în sinea mea, dacă fi-meu n-o mănâncă, ia să vedem dac-or să

mănânce ce-am gătit eu mâţele de pe stradă... Ieşeam în fiecare seară pe stradă şi puneam

punga, desfăcută, în scorbura unui copac. Pe-urmă mă duceam la culcare şi cum mă

trezeam la cinci... (Separat) Acum mă scol la patru... ţi-am spus că mă scol la patru?

Jaime: Da, mamă, mi-ai spus.

16
Mama: Mă rog, treaba e că înainte puteam să dorm o oră în plus, dar acum... Ca să vezi...

Jaime: Mamă... Zi înainte...

Mama: Da, dar nu mă mai întrerupe... Aşa că pe la cinci ieşeam şi mă duceam la copac şi

vedeam că mâţele păpaseră totul... Punga de plastic era goală-goluţă... În fine, şi-uite aşa

au trecut nopţile şi zilele... Până când m-am apropiat într-o dimineaţă de pungă şi ceva

mi-a atras atenţia...

Jaime: Mâţele nu mâncaseră nimic.

Mama: Nu! Ceva şi mai ciudat. În pungă era o notiţă...

Jaime: De la mâţe?

Mama: Iar uluitor era ce zicea notiţa aia... (Pauză) Nu mă între...

Jaime: (O întrerupe, nerăbdător) Ba da! Ce zicea notiţa aia?

Mama: Zicea aşa: „A fost totul delicios, dar fasula mai trebuia fiartă un pic, iar vinetele

dac-ar fi fost frecate cu ustoroi... Oricum, mulţam fain!”

Jaime: Fasula?

Mama: Fasole, în argentiniană.

Jaime: Mâţele erau argentiniene?

Mama: Jaime... Eşti prost sau ce-ai? Mâţele nu scriu, chiar dac-ar fi argentinene, dar nu

sunt, că-s de-aici.... Ce-i cu tine? Cum să lase însemnări pisicile, prostule?

Jaime: Nu, nu că înţeleg....

Mama: Taci şi nu mă mai întrerupe când vorbesc! A doua zi dimineaţa m-am trezit la

patru... ca azi. Oare nu cumva de-aia mă scol eu cu o oră mai înainte?? Fireşte,

nerăbdarea... Dar deşi m-am trezit cu o oră mai devreme, n-am dat de cel ce lăsase notiţa,

în schimb am găsit alta, care zicea aşa: „Vă felicit, faceţi piparca exact ca mama... P.S.

17
Data viitoare faceţi ceva cu puţină carne, dacă nu-i prea mare deranjul, că nu-s

vegetarian...” Şi atunci m-am gândit: dar la ce oră o veni amărâtul ăsta să mănânce din

pungă?

Jaime: Ce-i piparca?

Mama: Nu mai pune întrebări tâmpite! E ardei. Ardeiul gras.

Jaime: A, da, fireşte.

Mama: Într-o zi m-am sculat la trei, dar nimic, în alta la două şi tot nimic, în sfârşit, într-

o noapte m-am dus la ora unu şi-am dat peste el. (Pauză.) Şi-uite aşa l-am cunoscut pe

Gregorio...

Tăcere lungă.

Jaime: Gregorio mănâncă gunoaie.

Mama: Ce tot spui acolo, Jaime? Cum adică gunoaie?! E mâncarea pe care o găteam eu

pentru tine...

Jaime: Aia care-ţi prisosea...

Mama: Da, fiindcă tu nu veneai să mănânci.

Jaime: De douăzeci şi ceva de ani nu vin la masă, mamă!

Mama: Dar eu nu pot să nu mă gândesc la tine, ori de câte ori gătesc... (Pauză.) Nu ştiu

de ce, dar mereu îmi închipui c-o să vii să mănânci... Stai azi la masă, Jaime! Am făcut o

tocăniţă, de te lingi pe degete... Cu piept de pui, că găină n-am găsit. Nu mai găseşti găini

pe nicăieri...

Jaime: Da, mamă... Ştiu, mi-ai mai spus.

Mama: (După o pauză) OK. Te-am minţit, Jaime...

Jaime: (Respirând uşurat) Îmi închipuiam eu... Gregorio ăsta al tău nu putea fi real...

18
Mama: Nu, nu, cu tocăniţa te-am minţit! Am luat piept de pui, fiindcă... fiindcă găina e

tare scumpă... Ai văzut ce preţuri sunt, Jaime?... Eu le zic mereu să-mi facă socoteala în

pesete, ca să nu fiu păcălită... Nu ştiu unde o să ajungem cu preţurile astea, zău aşa! Ştii

cât îmi cereau pentru un sfert de găină?

Jaime: Ce ne facem, mamă??

Mama: Eu mă duc să încălzesc tocăniţa. Dacă tu nu vrei, te priveşte!

Jaime: Nu la asta mă refeream, mamă, ci la... apartament. Ce-i spun Laurei?

Mama: Ştii ce, Jaime, nu-mi cere să-ţi dau eu sfaturi pentru nevastă-ta; n-am nici un

chef. În plus, sunt sigură că orice aş zice, ea tot cu maică-sa o să se sfătuiască şi până la

urmă or să facă tot ce vor ele şi eu o să rămân ca proasta...

Jaime: Ştii despre ce-ţi vorbesc?

Mama: Da, bineînţeles că ştiu... Înţeleg perfect.

Jaime: Ei bine, despre ce?

Mama: Despre sfat.

Jaime: Ce sfat?

Mama: Ăla pe care trebuie să ţi-l dau pentru nevastă-ta.

Jaime: Şi ce sfat îmi dai tu pentru Laura?!

Mama: Vezi, vezi?? Ce-am zis eu? Încerc să-ţi fac pe plac, iar tu te zburleşti la mine ca

un nebun... Ascultă-mă bine, Jaime: te rog să nu-mi mai ceri nimic! Du-te şi cere-i

soacră-tii sfaturi, draga de ea!! Precis c-or să fie mai bune ca ale mele!

Jaime: Soacră-mea n-are nici o legătură cu ce discutăm noi aici!

Mama: O să fii împotriva mea?

Jaime: Eu nu-s nici pentru, nici contra cuiva!

19
Mama: Păi hotărăşte-te odată, că nu poţi să intri în apă fără să te uzi!

Tăcere lungă.

Jaime: Bine, hai s-o luăm de la început.

Mama: Nu pot.

Jaime: De ce?

Mama: De ce? Fiindcă-i aşa cum zice Gregorio... De atâtea ori am luat-o de la început că

acum vreau să termin...

Tăcere.

Mama: E grav?

Jaime: Ce?

Mama: Ce ţi se întâmplă.

Jaime: Tu ce crezi?

Mama: Ce să cred, dacă nu ştiu ce-i cu tine... Tu mă întrebi pe mine de toate. Acum te

întreb eu pe tine.

Jaime: Nu era o întrebare... N-am zis „tu ce crezi”? ca şi cum te-aş întreba pe tine, era...

Ce voiam să zic e că... da, e grav.

Mama: Şi ce atâta tura-vura? De ce nu mi-o spui pe şleau? Ce sunt eu, un căpcăun? Nu

dom’le, eu sunt maică-ta! Spune-mi ce pot să fac pentru tine, Jaime.

Jaime: Casa, mamă... Apartamentul...

Mama: Şi altceva?

Jaime: Altceva nimic...

Mama: Dacă nu mai ai nimic să-mi ceri, înseamnă că nu-i așa de grav.

Jaime: Păi ce altceva să-ţi cer ţie, mamă?

20
Mama: Un sfat. Da’ pentru tine, nu pentru nevastă-ta. Ţie ţi-l dau cu plăcere, dar nu mă

pune să-i dau sfaturi nevesti-tii, că pe lângă că nu mă ascultă şi-şi iese din pepeni, se mai

duce și la soacră-ta şi-i povesteşte totul şi-mi şi răstălmăceşte vorbele şi...

Jaime: (Întrerupând-o) Mamă...!

Mama: Ce-i?

Jaime: (Pufneşte, dar încearcă să se abţină) E grav ce mi se întâmplă... Poți sau nu să

înţelegi lucrul ăsta?

Tăcere.

Mama: Păi, ia să vedem: ce înţelegi tu prin grav?

Jaime: Cum adică ce înţeleg eu prin...?

Mama: Poate că ce-i grav pentru tine, pentru mine e o prostioară, o nimica toată....

Jaime: Nu-i o nimica toată! E o problemă mare cât casa! Viaţa mea e-n rahat şi-n curând

or să tragă apa, iar lanţu’ ăla chiar funcţionează, nu ca întrerupătorul pe care vreți tu şi

Gregorio să-l reparaţi, aşa că atunci chiar s-a zis cu mine, ajung de tot în căcat...

Mama: Deci tot un căcățiș e...

Jaime: Doamne-Dumnezeule...!

Mama: Uite ce-i, Jaime, eu-s mai mult cu un picior în groapă... Și asta mă face să fiu mai

detașată, să dau lucrurilor importanța cuvenită... Ce vreau eu să zic, fiule, e că ce ți se

întâmplă ție nu-i chiar atât de grav cum pare...

Jaime: Dacă tu vezi lucrurile mai detașat, pune-te atunci în locul meu... Încearcă să

pricepi... Încearcă să-mi înțelegi viața, să înțelegi cine sunt eu.

Mama: Ești fiul meu.

Jaime: Nu, mamă!

21
Mama: Ba te asigur că așa e! Doar eu te-am născut, Jaime! Și încă cu ce dureri, că

înainte nu era ca acum, să-ți facă o injecție și nu mai știi nimic, înainte nășteai așa, pe viu,

împingeai și înjurai de toți dumnezeii...

Jaime: Nu!! Nu vreau să zic că nu... Altceva vreau să spun... Pricepi sau nu pricepi??

Mama: Așa și așa... Mă rog, adevăru-i că nu, nu înțeleg nimic, dar dacă te-ai strădui

puțin și mi-ai explica mai bine...

Jaime: Vreau să zic c-am încercat să fiu ceea ce-și dorește toată lumea să fiu... Un tată

bun, un soț bun...

Mama: Un ginere bun...

Jaime: Și-s de acord că... Că poate n-am fost cel mai grozav fiu pe care l-ai fi vrut tu...

Iar în privința soacră-mii... (în șoaptă) să știi că nici eu n-o înghit. Dar deloc...

Mama: Habar n-ai cât mă bucură vorbele astea...

Jaime: Sunt... un cetățean... prototipic...

Mama: Un ce?

Jaime: Un paradigmatic.

Mama: Asta sună și mai rău.

Jaime: Un mediocru. Un tip de rând, unul obișnuit.

Mama: Aha!

Jaime: Am vrut să fiu ca tipii ăia pe care-i vezi prin reclame, la televizor... Ăia care merg

zâmbitori cu nevasta și copiii prin malluri și-și schimbă zâmbind mașina în fiecare an și

zboară în Insulele Canare la fel de zâmbitori, plătind totul cu cardul, fără ca afurisitul ăla

de zâmbet să le dispară de pe meclă...

22
Mama: Păi vezi, asta ziceam și eu, Jaime. Ce-i grav pentru tine, pentru mine e o

prostioară, un căcățiș...

Jaime: Stai, mamă, că n-am terminat! Vreau să zic că toate astea erau doar... o aparență.

Mama: Ei și? Mă rog frumos, ce-i dincolo de aparența asta? Ai de gând să-mi spui o dată

care-i treaba? Concentrează-te, fiule și vorbește odată!!

Jaime: (După o pauză) Frica. Dincolo de toate aparențele astea e frica de a rămâne fără

nimic! Dacă chiar ai ceva, iar dacă n-ai, frica de a-ți pierde iluzia c-o să ai ceva până la

urmă...

Tăcere.

Mama: În cazul ăsta chiar e grav ce-ai pățit... Dacă fiului meu i-e teamă c-o să piardă o

aparență, un zâmbet de idiot în Insulele Canare, chiar înseamnă că stai prost... Ia zi,

Jaime, te înțelegi bine cu nevastă-ta?

Jaime: Cu Laura?

Mama: Ce, ai mai multe neveste?

Jaime: Mamă, de ce nu vorbim despre casă?

Mama: Păi tocmai de-aia întreb...

Jaime: Nu văd legătura...

Mama: Tu răspunde-mi la întrebare...

Jaime: Dar e absurd...

Mama rămâne cu privirea pironită asupra fiului. Jaime se simte intimidat.

Jaime: Nu știu... Cred că da, ne înțelegem bine... Avem multe în comun... Stăm de

vorbă...

Mama: Vă futeți?

23
Jaime: Poftim???

Mama: Te întreb dacă aveți relații sexuale, Jaime...

Jaime: Ce-i cu întrebarea asta?

Mama: E așa de greu să-i spui unei mame dacă faci ceva cu nevastă-ta în pat?

Jaime: Dar asta nu-i o întrebare de mamă; ce ești tu, psihanalist?

Mama: Tu răspunde, Jaime! N-o mai da atâta cotită...

Jaime: Parcă eu te întreb... Ce, eu te întreb ce faci cu Gregorio??

Mama: Vrei să știi cum e în pat cu Gregorio? Păi, întreabă-mă!

Tăcere. Jaime încearcă să formuleze întrebarea, dar nu reușește. În cele din urmă se

resemnează.

Jaime: Pentru numele lui Dumnezeu, n-o să te întreb așa ceva, mamă! Nu mă interesează

ce faci tu cu Gregorio al tău în pat... Iar cu Laura, răspunsul e nu. Nu și nu!! Nu ne prea

înțelegem în ultima vreme... Sunt probleme... Banii-s de vină... Ne certăm toată ziua.

Mama: Cu alte cuvinte, nici un futai!

Jaime: Foarte puțin... (Pauză) Aproape deloc... (Pauză) Nimica-nimicuța.

Mama: Gregorio zice că revoluția umanității constă în redistribuirea echitabilă a

bogăției, iar treaba asta va reuși când toți or să mănânce bine și or să se fută mai bine...

Jaime: Gregorio... Ce zice iubitul tău n-are nimic de-a face cu ce discutăm noi aici.

Mama: Și despre ce discutăm, că sunt momente când pierd șirul ideilor...

Jaime: Despre casă.

Mama: Uite ce-i, Jaime, dacă tu și nevastă-ta ați mai face sex, nu v-ați mai gândi atâta la

casă!

24
Jaime: Ce știi tu?? De unde știi tu la ce ne stă nouă capul? Tu cu tocănița ta și gata, ești

super-mulțumită!

Mama: Tocăniță cu piept de pui. Dac-aș avea o găină, atunci chiar aș fi mulțumită.

Jaime: Tu habar n-ai de nimic!

Mama: Am 82 de ani. Ai impresia că nu știu nimic...? A, știi ceva, cred că și soacră-tii i-

ar prinde bine...! Dar, mă rog, ăleia i-ar trebui o sculă mai mare decât a ta...

Jaime nu mai zice nimic. Se ridică și pleacă.

Mama: Jaime! Jaime!

Mama rămâne singură. Tăcere lungă.

Mama: De mic făceai așa. Plecai, da’ după o vreme...

Jaime revine și se așază lângă ea.

Jaime: Știai c-o să mă întorc, nu-i așa...?

Mama: Te cunosc de parcă te-aș fi născut... (Pauză) Și nu înțeleg de ce te superi așa...

Jaime: Nu mă supăr, sunt derutat. Nu știu ce să fac.

Mama: Fă dragoste cu nevastă-ta, asta să faci! Ea de-asta are nevoie!! O să-ți

mulțumească, să vezi...

Jaime: Eu vorbesc despre apartament, mamă. Despre casă.

Mama: Da’ eu despre ce crezi că-ți vorbesc?

Jaime: Nu ți se pare că simplifici cam mult lucrurile?

Mama: Lucrurile sunt mai simple decât crezi tu. Noi suntem cei care complicăm totul...

Jaime: Cine zice asta? Tot Gregorio?

25
Mama: Nu, nu, eu o zic! Iar noi, femeile, putem zice lucrurile astea, mai ales după 80 de

ani... Din păcate, bătrânețea e un avantaj tardiv și tot ce poți face e să n-o ții doar pentru

tine, ci s-o dai și la alții...

Jaime: Și-asta e tot din capul tău?

Mama: Nu, nu, Gregorio a zis-o... Da’ e ca și cum aș fi zis-o eu.

Tăcere.

Mama: Așa e. Aveai dreptate, n-am plâns...

Jaime: Poftim?

Mama: Când a murit taică-tău, n-am plâns... (Pauză) Când l-am cunoscut, era cu totul

altfel... Eu vorbesc de anii ’40 sau puțin după aceea, nu știu... O femeie era obligată să-și

lege viața de un bărbat pentru totdeauna... Așa m-a învățat maică-mea și așa o învățase

maică-sa pe mama... Eu m-am dat peste cap pentru taică-tău și unde pui că-mi și plăcea

asta... Când a făcut diabet a fost groaznic, pe mine care mă dădeau gata injecțiile... În

fine, a trebuit să învăț să-i fac injecții, insulină... Dar mi-era tare greu, era cumplit... Să-l

înțep... eram îngrozită... Întotdeauna m-a speriat curul lui taică-tu... Mă rog, până la urmă

nu i-am mai făcut eu injecțiile, când a început să iasă cu asistenta aia; știi tu, vecina de

alături...

Jaime: Puri...

Mama: Aia... Într-o seară am ieșit în stradă să-l aștept... Știi, ieșeam mereu în stradă și-l

așteptam. Tu rămâneai în casă, să-ți faci temele.... Așteptarea asta era premiul meu... Și în

seara aia, ceva, nu știu ce, poate curiozitatea, faptul că nu mai venea, că întârzia mai mult

ca de obicei... Ce mai, în seara aia așa m-a apucat: am ieșit în stradă și m-am uitat în

26
curtea vecină și chiar dacă era întuneric eu tot i-am văzut. Ticălosul era acolo, se săruta

cu asistenta...

Jaime: Nu-mi spune că tata și-o trăgea cu Puri...

Mama: Eu i-am văzut doar sărutându-se, atâta tot. Dar mie mi-a ajuns.

Jaime: Poate că tata nu s-a putut abține. Puri era o gagică trăsnet, noi toți eram topiți

după ea...

Mama: Dar eu, Jaime?! Eu cum eram? După mine nu se topea nimeni?!

Jaime: Și de-asta n-ai plâns la înmormântare? Nu l-ai iertat??

Mama: N-am putut, Jaime. Nu mi-a zis niciodată nimic.

Jaime: Și nu-ți pare rău?

Mama: Îmi pare rău că nu l-am întrebat nimic.

Jaime: Și de ce nu l-ai întrebat?

Mama: Fiindcă era imposibil... Dacă-l întrebam și mă mințea, ce puteam să fac? Iar

dacă-mi zicea adevărul, ia zi, ce făceam eu cu adevărul lui? Era mai rea întrebarea ca

tăcerea. Mai groaznic a fost c-am înțeles ceva ce m-a înspăimântat de-a binelea... Mi-am

dat seama că nu eram pregătită să... Nu eram pregătită de nimic. M-am dus la bunica și ea

mi-a zis să fac pe proasta... “O face cu alta, dar pe tine te iubește”, mi-a zis ea, “e o

aventură și taică-tău a făcut la fel, dar ce, m-a lăsat?...” (Pauză) De o mie de ori m-am

gândit să-l înșel și tot de atâtea ori am vrut să plec cu tine și să-l părăsesc. Dar n-am făcut

nici una, nici alta...

Jaime: Îl iubeai?

Mama: Din tot sufletul; n-am putut iubi un alt bărbat.

27
Jaime: Ce ți-e și cu aparențele astea... Eu am crezut mereu că n-ai plâns fiindcă de fapt

nu-l iubeai...

Amândoi păstrează tăcerea.

Mama: Singura mea consolare e că acum Puri aia e o babă, ca şi mine...

Jaime: Vă mai vedeți?

Mama: Ce vorbeşti..! N-aş vrea s-o mai văd niciodată şi slavă Domnului că mai am puţin

de trăit...

Jaime: Dar mai trăieşte?

Mama: La ea acasă e lumină. Nu ştiu. Poate c-a murit şi a lăsat lampa aprinsă. Măcar de-

ar fi aşa! Da’ atunci când o să ajungem amândouă pe lumea ailaltă, n-o să am încotro şi o

s-o văd... Acolo ajungem cu toţii, drepţi şi păcătoşi, victime şi călăi, amanţi şi

încornoraţi... Cu toţii! Şi o să mă întâlnesc şi cu taică-tu şi atunci o să-i pun eu câteva

întrebări... Sper să nu facă pe nebunul... Da’ ăsta nu-i cel mai rău lucru, mai rău e că la un

moment dat o să mă întâlnesc cu soacră-ta...

Jaime: Vorbeşti de soacră-mea şi-mi amintesc de ce-am venit aici. Apartamentul...

Mama: Ce-am zis eu... Femeia aia e un blestem!

Jaime: Nu ea e problema. Trebuie să facem ceva cu apartamentul ăsta nenorocit!

Mama: Să faceţi pe naiba! Tot ce vreţi e să mă daţi pe mine afară din casă! Să mă

aruncaţi în stradă!

Jaime: Ţi-am zis să vii să stai cu noi!

Mama: Vorbeşti serios?

Jaime: Cât se poate de serios, mamă.

Mama: Înseamnă că eşti mai nebun decât credeam...

28
Jaime: O să înnebunesc curând, mamă, deocamdată n-am înnebunit.

Mama: Așa crezi tu. Mie mi se pare că deja îţi filează o lampă.

Jaime: Dar tu cin’ te crezi? Doctor Freud?

Mama: Nu. Eu sunt una dintre cele care l-a creat pe doctorul Freud, fiindcă-s mamă...

Fără mamele învinovățite de toate cele, Freud n-ar fi făcut nimic... Eşti nebun, Jaime, ţi-o

spun eu, eşti cel puţin dezaxat, ascultă-mă pe mine... Nu-ţi dai seama ce spui...

Jaime: Ce-i aşa de rău să vii să stai la mine?

Mama: (După o pauză) Nevastă-ta crede că eu ţi-am furat casa, aşa-i?

Jaime: (Se gândeşte) În fine... Nu...

Mama: Scuză-mă, am greşit. Nu crede, ţi-a şi spus-o. Apăsat.

Jaime: Mă rog... Da, a zis-o, dar treaba asta se poate aranja...

Mama: Nu, treaba asta nu se poate aranja nici dac-o fuţi, Jaime! Fiindcă pe lângă ea mai

e şi soacră-ta şi copiii, cărora puţin le pasă de mine și unde pui că vrei să mă bagi în

camera lui Gladys aia pe care aţi dat-o afară, iar pentru c-aţi dat-o afară, acolo e atâta

energie negativă c-o să-mi vină de hac din prima noapte...

Jaime: Păi îți schimb camera.

Mama: O să fie și mai rău. Și ce-o să-mi dai? Camera copiilor? Dormitorul tău?

Garajul?... (Pauză) Doar n-o să mă pui în garaj, nu-i așa, Jaime?!

Jaime: Lasă-mă să mă gândesc, mamă...

Mama: N-ai la ce să te gândești! Eu știu de pe-acum cum o să se termine totul...

Jaime: Cum?

Mama: Mai devreme sau mai târziu n-o să mai poți plăti ipoteca, o să vă mutați cu chirie

și eu o să ajung la azil.

29
Jaime: La azil??

Mama: Da, la azil: știi, un loc de-ăla în care sunt aruncați bătrânii...

Jaime: Mamă, știu foarte bine ce-i un azil...

Mama: Nu, fiule, habar n-ai... Ar fi ca și cum m-ai trimite la închisoare. Eu aici mă

descurc singură sau mai bine zis mă descurc cu Gregorio... Am cu cine vorbi, chiar dacă

uneori nu ne spunem nimic, dar și-așa mă simt bine...

Jaime: Cum adică? V-ați și mutat împreună?

Mama: Păi și ce-ai fi vrut? Să-l fi lăsat în stradă? Acolo, în scorbură, așteptând punga

mea cu mâncare?

Jaime: Vrei să spui că l-ai băgat în casa mea?

Mama: E o persoană decentă... Ce vezi rău în asta??

Jaime: Păi și cum îl mai scot de-aici?

Mama: Mai bine gândește-te cum mă scoți pe mine!!

Jaime se ia cu mâinile de cap. Tăcere lungă.

Mama: Acum, după atâția ani, am și eu pe cine să aștept în stradă... În fiecare seară

cobor și-l aștept... și așa, în treacăt, mă uit prin vecini, ca nu cumva să-și facă și Gregorio

injecții... Dar nu, Gregorio e un cavaler și n-are diabet, slavă Domnului...

Jaime: Și cu ce se ocupă, mă rog frumos, acest Gregorio... cât e ziua de lungă?

Mama: Protestează.

Jaime: Ce face??

Mama: El ar vrea tare mult să mai lucreze... Se pricepe la toate. Dar are 69 de ani... Se

pare că nimeni nu mai dă doi bani pe tine, când ai 69 de ani... Și-atunci se duce să

30
protesteze. Merge în piață și protestează de unul singur... Mai puțin miercurea după-masă,

când joacă domino... Mie îmi place Gregorio; e ca tine când erai student...

Jaime pufnește. Nu știe ce să zică. Tăcere.

Jaime: Îl iubești?

Mama: La vârsta asta... te mulțumești cu puțin... Cred că el mă iubește și asta mă face să

mă simt bine...

Tăcere lungă.

Jaime: Am venit să rezolv o problemă și acum nu numai că n-o pot rezolva, dar o plec cu

încă o problemă în plus! Nu-ți face griji, mamă, nu știu cum, dar mă descurc eu cumva...

Tăcere. Mama își privește fiul. Jaime cade pe gânduri. Mama îl mângâie pe cap.

Jaime: Știi ceva, mamă? N-am mâncat de câteva luni o tocăniță ca lumea...

Mama: Rămâi la masă?

Jaime: Da. Prefer să stau cu tine. Dacă mă duc acasă, n-o să-mi priască mâncarea.

Mama: Atunci o să-ţi fac cunoştinţă cu Gregorio. Azi vine mai devreme. Că joacă

domino... Vii cu mine afară, să-l așteptăm împreună?

Jaime: Da, mamă.

Mama: Vreau să-ţi spun ceva, până nu mă lasă de tot memoria... Fiindcă nu prea mai țin

minte... Ți-am mai spus asta, nu-i așa?

Jaime: Da, mamă, mi-ai mai spus-o. Ce vrei să-mi zici?

Mama: Ești un fiu bun, Jaime.

Ies împreună.

Întuneric.

31
 II

Două luni mai târziu. Jaime se îmbracă în costum.

Jaime: Ţin minte ziua aia în care mi l-ai prezentat pe Gregorio acolo în fața ușii, iar

acum, după doar două luni, uită-te la noi... Vorbeam adineauri cu el. E tare agitat. Zice că

nu-s de el chestiile astea, ceremoniile... că lui i-e rușine... E un tip ca lumea. Ai avut

noroc cu el... Doamne, Dumnezeule, n-am mai îmbrăcat un costum de două săptămâni, de

la ultimul interviu pentru un job... Cred că-n ultimii 20 de ani nu mi s-a mai întâmplat să

stau două săptămâni fără să merg la costum... Ți-am povestit, nu-i așa? Cum a fost la

interviu, vreau să zic. A fost... M-a primit o gagică în jur 30 de ani. Oxigenată, toată

boită... De când am intrat în cameră și i-am văzut moaca, mi-am dat seama că n-am ce

căuta acolo. “Bună ziua”, am zis. Așa, cu tupeu. Ea mi-a făcut un semn să iau loc și în

timp ce mă așezam, se uita la mine ca la un… ca la un bunic care stă să traverseze strada:

“Încet, bunicule, nu fugi c-o să cazi, las’ că te așteaptă mașinile alea...” Știi la ce mă refer,

nu-i așa?, ei bine aşa m-a privit, cu un zâmbet de-ăla, de genul „acu’ trebuie să mai pierd

vremea şi cu amărâtul ăsta”. Şi apoi, ca să zică şi ea ceva, m-a întrebat de experienţa

profesională. Mi-a pus întrebarea fără să mă privească, în timp ce căuta ceva în sertar. Eu

am început să-i turui, dar cretina naibii își butona telefonul. Până aici mi-a fost, nici că m-

am mai putut abţine! Prea era umilitor. Ce faci într-o asemenea situaţie? Ei bine, am

tăcut. Un timp. Dar ea, văzând brusc că tac, şi-a ridicat privirea şi m-a privit fără să

înţeleagă, la care eu i-am zis: „staţi liniştită, că aştept să terminaţi cu mobilul”. Şi ştii ce

mi-a răspuns? „Nu, c-am terminat deja. Profilul dumneavoastră nu corespunde cerinţelor

noastre. Îmi pare rău. Bună ziua.” După care mi-a mai aruncat un zâmbet, de parc-ar fi

32
zis: „hai, şterge putina, ratatule!” Şi bineînţeles că atunci mi-a sărit ţandăra; tu ştii că eu

nu-mi ies uşor din pepeni, dar de-astă dată era prea de tot. „Profilul meu?”, am întrebat-o,

„păi nici măcar nu m-aţi văzut din profil! Am stat doar cu faţa la dumneavoastră!” Aşa că

m-am aşezat în profil, la mişto... Da, ştiu, mamă, e ridicol, dar deja mă enervasem

îngrozitor şi tot nu mai obţineam nimic, aşa că mi se rupea. Şi aşa, cu faţa răsucită, i-am

trântit-o: „Acum da, acum chiar îmi vedeţi profilul! Şi-mi puteţi spune că nu corespunde

cerinţelor dumneavoastră!” Şi ce crezi că-mi răspunde? „Domnule, la vârsta

dumneavoastră ar trebui să fiţi ceva mai educat.” „La vârsta dumneavoastră”. „La

vârsta dumneavoastră”. Adică pentru gagica aia, fiul tău era un moş, mamă. Un hodorog!

Adică „la vârsta dumneavoastră” să fac ce mi se potriveşte, ce-i rezonabil pentru mine: să

merg în parc și să hrănesc porumbeii... Să mă uit peste gard, la vecini... Să mă duc la

medic după reţete... Să stau o săptămână la băi... Ca să vezi, de prostată nu m-a întrebat,

că n-a mai avut timp!! Iartă-mă, mamă, ştiu că nu-i o zi potrivită ca să vorbim despre

lucrurile astea, scuză-mă, dar sunt cam disperat. Credeam c-o să pot rezolva totul, c-o să

găsesc repede de lucru... Dar nu găsesc nimic. Nimic! Zero! Şi pe zi ce trece, sunt tot mai

strâns cu uşa... Ţi-am zis c-a trebuit să vând maşina 4 x 4?

Intră Mama, îmbrăcată foarte elegant.

Mama: 4 x 4? 16! Capu-mi merge mai bine ca oricând! De parc-aş avea 20 de ani. Ajută-

mă să fac puţină ordine. Sunt aşa de emoţionată, că îmi cad lucrurile din mână.

Jaime pune câteva lucruri - care zac împrăştiate - la locul lor.

Mama: Nepoţii mei or să vină?

Jaime: Bineînţeles c-or să vină.

33
Mama: Ce emoţii am... Julieta, prinţesa mea!! Era o fetiţă delicioasă. Sper c-o să se

îmbrace în rochie. Fetele din ziua de azi poartă mereu pantaloni, dar sunt momente în

care... Cer doar un pic de decenţă.

Jaime: Nu ştiu cum o să se îmbrace, mamă. De fapt nu mai ştiu nimic de ea...

Mama: Păi te duci şi o întrebi... Te îmbraci în pantaloni? Da sau nu? Simplu ca bună

ziua!

Jaime: Vorbeam în sens mai... Nu ştiu în ce-o să se îmbrace azi, aşa cum nu ştiu foarte

multe lucruri despre ea. Aşa... în general.

Mama: Cum să nu ştii dacă-i fata ta? E ca şi cum eu aş zice că nu ştiu nimic despre tine.

Jaime: Păi uneori chiar aşa şi cred, mamă. Cred că nu faci nici un efort să afli ce e în

capul...

Mama: Să pui poza în faţa florilor, că se vede mai bine.

Jaime: Ce să pun?

Mama: Poza. În faţa vazei cu flori... Acolo. Deci nu vorbeşti cu ea. Eu ştiu foarte bine ce

e în capul tău, fiindcă eu vorbesc cu tine, chiar dacă doar la telefon.

Jaime: Păi poate c-ar trebui şi eu s-o sun pe Julieta.

Mama: Dar nu locuiţi împreună?

Jaime: Ba da, dar...

Mama: Şi ce te împiedică să vorbeşti ea, faţă în faţă?

Jaime: Căştile. Nu şi le scoate din urechi nici când se spală pe cap. Ne înţelegem prin

semne.

Mama: Dar cine i-a cumpărat căştile alea?? Păi vezi...? Şi după-aia te vaiţi. Nu, ăla nu

merge acolo. Pune-l pe raft.

34
Jaime: Uneori mă uit la ea şi am senzaţia că nu-i fiica mea... Nu, nu, fireşte că-i fiica

mea, dar parc-ar fi o străină; ca şi cum n-ar avea nici o legătură cu mine, de parc-am trăi

în alte dimensiuni.

Mama: Nu devii para... para...

Jaime: Paradigmatic?

Mama: Da, da, aşa...

Jaime: Nu, mamă, paradigmatic înseamnă altceva...

Mama: Cum zici tu, Jaime, dar te rog să nu fii aşa azi! E o zi importantă pentru mine.

Tăcere.

Jaime: Acum zice că nu vrea să înveţe.

Mama: Cine?

Jaime: Julieta... Zice că nu mai vrea să înveţe...

Mama: Eeeei... Dacă-i numai asta...

Jaime: Nu, în fine, nu-i numai asta.

Mama: Nici eu n-am învățat și uite-mă...

Jaime: Erau alte vremuri, mamă. Azi dacă n-ai studii... Și-apoi mai e și chestia cu

mâncarea... Acum două zile am prins-o înfulecând dimineața un sandviș uriaș... Ziceai că-

i macheta Turnurilor KIO, gata să se prăbușească... Ca să mănânci sandvișul ăla trebuia

să te cocoți pe un scaun...

Mama: I-o fi fost foame! E normal să le fie foame copiilor. Burtă plină, inimă fericită.

Jaime: Păi înseamnă că inima ei țopăie de fericire, fiindcă s-a îngrășat 10 kilograme în

ultimul an... Iar dacă-i zici ceva, te înjură... Așa, pur și simplu... ce-i la gura ei... Îi bagă

undeva și pe tac-su și pe mă-sa!

35
Mama: E neliniștită. Foamea schimbă firea copiilor. E agitată, fiindcă i-e foame.

Jaime: Și eu-s neliniștit și totuși nu înfulec așa, ca un porc, și nici nu te înjur.

Mama: Vai de tine! Păi ți-aș arde două...

Jaime: Tu nu m-ai bătut niciodată, mamă.

Mama: Niciodată?

Jaime: Din câte îmi amintesc eu...

Mama: Da’ nici nu m-ai înjurat.

Jaime: Câteodată aşa îmi venea s-o fac...

Mama: Chiar așa? Nu ți-am tras nici o mamă de bătaie? Nu-mi vine să cred... Niciodată?

Stai să-mi amintesc... Când erai mic îți mai dădeam câte una la fund, dar tu râdeai și mi-

am zis că-i tot degeaba și nu te-am mai atins... (Pauză) E taman invers...

Jaime: Ce?

Mama: Fiică-ta. Ei i-e foame, fiindcă-i neliniștită, iar tu ar trebui să știi de ce...

Jaime: Eu?

Mama: Ia spune, arăt bine?

Jaime: Arăți nemaipomenit, mamă.

Mama: Poate că n-am nimerit-o cu cerceii. Sunt prea stridenți pentru vârsta mea... Ce

zici, să-i schimb?

Jaime: Mie îmi plac.

Mama: Gregorio o să poarte costumul lui taică-tu. Cel bleumarin. Știi despre care

costum vorbesc?

Jaime: Da. Mă rog, nu știu... Pe-ăla pe care-l poartă.

Mama: Sigur, pe-ăla pe care-l poartă. Aşa-i că-i elegant?

36
Jaime: Da, da, e...

Mama: Nu te deranjează, nu-i aşa? Că poartă costumul lui taică-tu.

Jaime: Nu, mai rău ar fi fost să-l fi aruncat la gunoi şi să-l fi luat de acolo... Scuze, n-am

vrut să zic asta... Am vrut să spun că... De ce să mă fi supărat?

Mama: Simţi că Gregorio a luat locul lui taică-tu, aşa-i?

Jaime: Nu... Mă rog, da... De ce să nu recunosc.

Mama: Eşti un om bun, Jaime.

Jaime: Ştiu, şi asta-i nasol, fiindcă... fiindcă n-ar trebui să mă deranjeze că e cu tine, ba

dimpotrivă... Precis c-o să mă obişnuiesc... În plus am destule pe cap, să mă mai şi

psihanalizez şi cu chestiile astea.

Mama: Bine faci. Doctorul ăla, Freud, nu ştie nimic despre mame, n-are nici cea mai

vagă idee! Mai mult: el ne datorează totul, dar absolut totul, nouă. Ştii asta, nu-i aşa?

Jaime: Da, mamă.

Mama: Habar n-are de mame sau de taţi. Ţi-l şi închipui pe taică-tu lungindu-se pe o

canapea şi destăinuindu-se unui necunoscut... La cât era el de rezervat... Dac-o vorbuliţă

n-a scos el despre Puri, cum să-şi deschidă sufletul unui... Ţi-l imaginezi tu pe taică-tu

făcând confidenţe altui bărbat?

Jaime: Nu, nu mi-l imaginez.

Jaime aruncă o privire prin apartament, totul i se pare a fi la locul lui.

Jaime: E bine aşa? Mai e ceva care...?

Mama: Casa e curată şi ordonată, asta n-o să mi-o poate reproşa nimeni. Deşi nu cred c-

or să se înghesuie prea mulţi să vină. Majoritatea o să meargă direct la biserică, cred.

Jaime: Şi eu cred la fel.

37
Mama: Da’ ştii de ce-i neliniştită fiică-ta?

Jaime: Nu, mamă.

Mama: Din cauza prietenilor.

Jaime: Care prieteni, mamă?

Mama: Pentru o fată cei mai importanţi sunt prietenii. Iar ea crede că dac-o mutaţi de la

şcoală sau dacă vă mutaţi în altă parte, ea o să-şi piardă prietenii.

Jaime: Dar n-are de ce să se mai teamă... Acum...

Mama: Sper că azi nu vine cu căştile la urechi, nu-i aşa? Preotul de la parohia asta este

foarte sobru şi e-n stare să n-o lase să intre în biserică.

Jaime: Nu ştiu, mamă; sper că nu.

Mama: Iar ea nu că n-ar vrea să înveţe, ci nu vrea să studieze ce vreţi voi. O presaţi prea

mult.

Jaime: Eu n-am presat-o niciodată. Ea a fost cea care a zis mereu că vrea să facă

arhitectura.

Mama: Arhitectura... Ei nu-i place arhitectura! Asta e ce n-a reuşit nevastă-ta să termine,

facultatea de arhitectură! Iar nepoată-mea, care-i o fată inteligentă, nu vrea să răscumpere

frustrările maică-sii şi ale bunică-sii. Şi cine ştie ale câtor alte mame! Mutra aia acră a

soacră-tii cred că se trage din multe generaţii...

Jaime: Julieta mi-a zis că şi frate-su vrea să renunţe la studiile de economie...

Mama: Ştii ce? Pablo vrea să fie balerin.

Jaime: Dar tu de unde ştii toate astea?

38
Mama: Fiindcă de mic voia să danseze cu mine. Îmi zicea: bunico, hai să dansăm

amândouă un pasodoble. E fericit când dansează. Drace! Începe să plouă. Ştiam eu. Ca să

vezi, ce ghinion...

Jaime: Deci singurii care nu ştim ce se întâmplă cu copiii noştri suntem noi, părinţii.

Mama: Fiindcă vă zboară gândul doar la 4 x 4 ăla! La 16 ăla, lua-l-ar naiba!

Jaime: Eu credeam că chestia aia cu dansurile e aşa, un hobby... Nu ştiam că sunt şi

profesionişti...

Mama: L-ai văzut vreodată dansând?

Jaime: Da. A doua zi după ce mi-a zis Julieta, m-am dus la sală... mă rog, acolo unde se

dansează. Când am ajuns dansa tango cu o fată.

Mama: Şi...?

Se aude melodia unui tango.

Jaime: Am intrat fără să fac nici un zgomot şi am rămas în uşă. Se învârtau şi pluteau, de

parcă... de parcă era un singur trup. Fata, lipită de trupul lui Pablo. Apoi încremeneau

brusc: Pablo, un cavaler semeţ, iar fata, cu capul pe braţul lui şi părul în vânt, doar o

secundă, ştii, apoi pluteau iar... Eram ca hipnotizat.... Nu ştiam că Pablo dansează aşa...

Mama: Trebuie să fii un bărbat adevărat ca să dansezi bine tango. Aşa zice Gregorio.

Musai să-l duci să-l vadă dansând pe Pablo. O să-i placă la nebunie. Ştii că-i argentinian,

nu-i aşa?

Jaime: Bineînţeles că ştiu, cum să nu ştiu?

Mama: Promite-mi c-o să-l duci. Mă auzi? Promite-mi!!

Jaime: Îţi promit.

39
Mama: Şi spune-i Julietei că dacă vrea să mănânce, să vină aici, la bunica ei. Dacă

maică-sa nu-i găteşte... Ce atâtea sandvişuri... O porţie bună de mâncare de năut! Ţine de

foame şi nici nu îngraşă. Fireşte, trebuie să ştii să-l găteşti.... Bucătăria cere timp, iar voi

n-aveţi niciodată vreme. În schimb, bătrânii au timp. Chiar ne prisoseşte. Voi însă nu. Voi

nu ştiţi ce să faceţi cu timpul. L-aţi pierdut... Câteodată e bine să mănânci mâncare de

năut, fiartă vreo două ore. La asta e bun timpul.

Jaime: Simt şi acum gustul tocăniţei cu pui, pe care am mâncat-o când mi-ai făcut

cunoştinţă cu Gregorio.

Mama: Era gustoasă, aşa-i? Cât timp a trecut de-atunci?

Jaime: Două luni.

Mama: Două luni... Și când te gândești că n-am găsit găină... Mă rog, am găsit, dar era

prea scumpă... Cu euro ăștia şi-au bătut joc de noi, ascultă-mă pe mine! A fost o mâncare

bună... Ce te-a mai îmbrățișat Gregorio, ții minte când te-am prezentat? I-am zis:

Gregorio, el e fiul meu, tu i-ai întins mâna și el ți-a dat-o la o parte și te-a luat în braţe.

Așa-i Gregorio: nu cu mâinile, cu sufletul... Ascultă, Jaime, tu și cu nevastă-ta mai faceți

ceva sau tot așa, pe uscat?

Jaime: Ce să facem?

Mama: Să vă futeți, fiule, să v-o puneți! Pe urmă zici că-s spurcată la gură, dar dacă tu

nu pricepi niciodată...

Jaime: Nu. Nimic-nimic. Uscat-uscat.

Mama: Noi, femeile, vrem un singur lucru: să fim iubite.

Jaime: Laurei nu-i e de-ajuns.

40
Mama: Gregorio e... N-are un sfanţ... Nu mă poate invita la restaurant. Nu-mi poate

cumpăra cercei... Nimic. Dar îmi aduce flori din parc. Eu îi spun că nu se face așa ceva,

că dacă-l vede paznicul o să-l certe, dar lui nu-i pasă, el tot îmi aduce flori. Înțelegi unde

bat? Pricepi sau devin iar spurcată la gură?

Jaime: Înțeleg, mamă.

Mama: Păi vezi...

Jaime: Nu cred că Laura ar fi încântată dacă eu i-aș duce flori din parc.

Mama: Jaime... Ce-o să faci cu...?

Jaime: Cu Laura? Nu știu...

Mama: Nu, cu Laura fă ce vrei! Cu Gregorio.

Jaime: Ce să fac cu Gregorio?

Mama: E un om așa de bun... Are nevoie doar ca cineva să-l asculte, să creadă în el... N-

are unde se duce.

Jaime: Eu... O să încerc să-l ajut, mamă, dar acum n-o să poată rămâne aici. O să vând

apartamentul. Chiar săptămâna asta. E tot ce pot să fac, altfel n-o scot la capăt.

Mama se apropie de fereastră.

Mama: Plouă, dar ploaia se oprește. Trebuie să știi să aștepți... Într-o zi, când erai copil,

mi-ai zis că ploaia te întrista. Îți mai aduci aminte? Nu, firește că nu, erai foarte mic. Dar

așa era. Ploaia te întrista și nu voiai să ieși afară. Până într-o zi, când ți-am luat o pereche

de ghete și o pelerină. O pelerină verde, cu glugă. Le-ai pus pe tine și-ți veneau așa de

bine că din ziua aia îți doreai să plouă ca să ieşi afară și să stropești totul în jur. Și erai

atât de fericit, că mă făceai și pe mine fericită. Îți mai aduci aminte?

Jaime confirmă din cap, abia stăpânindu-și lacrimile.

41
Mama: Plângi, fiule? Da, aşa şi trebuie, să plângi. Nu ca scorpia aia, la care n-o să vezi

în veci o lacrimă... Plângi. Plângi acum, că suntem singuri; descarcă-te, să nu hohotești

acolo, în biserică. Că tu, când plângi, te ia sughițul ăla de te sperii și e tare neplăcut.

Jaime plânge în hohote.

Mama: Vezi, vezi, uite cum faci!! Nu știu cu cine semeni... că eu nu plâng așa și nici

taică-tu... Mă rog, acum, dacă stau să mă gândesc... Știi că eu pe taică-tu nu l-am văzut

niciodată plângând?? Poate că și el când plângea și plângea așa, cu sughițuri, cine știe??

Ca să vezi... Dacă mă întâlnesc cu el, o să-l întreb. Ba nu. Ce tot zic eu aici? Doar n-o să

mă apuc acum să-l caut. Eu n-am de ce să dau socoteală nimănui. N-are decât să vină el

la mine dacă vrea.

Jaime: Nu ți-e frică, mamă?

Mama: Frică? Deloc. Dacă e să-i fie frică cuiva, lui Puri ar trebui să-i fie; o stricată, o

vampiră. Ți-am zis c-au găsit-o moartă în casă, cu lumina aprinsă? Ei bine, da, acum trei

săptămâni. Eu n-am fost la înmormântare. L-am trimis pe Gregorio. Precis că s-au

întrebat toți cine era argentinianul care a lăsat câteva flori din parc pe mormânt... N-am

de gând să fac nici o scenă. Nu-mi stă în fire. Dacă vor, n-au decât să vină. Ce mai zi... şi

plouă...

Tăcere.

Jaime: Știi ce? Înainte, când ajungeam acasă nevastă-mea mă săruta, mă întreba cum mi-

a mers, sporovăiam... Era... normal... normalul dintre două persoane care... De câteva luni

singurul lucru care mă întreba era: “Când pleacă maică-ta?” Și asta m-a întrebat și ieri,

până să apuc să-i spun că muriseși. “Maică-ta când pleacă?” “A plecat”, i-am răspuns. Și

firește, ea nu știa nimic, de unde să știe... Dar odată s-a înseninat la față, a zâmbit ca și

42
cum... știi tu, așa cum zâmbesc personajele negative din filme... M-am uitat la ea și știi

ce-am văzut? O mantis religiosa gata să mă devoreze.

Mama: Să nu-mi spui că acum ai viziuni!

Jaime: Ei, e un fel de-a spune.

Mama: Iei droguri?

Jaime: Nu.

Mama: Nu mă minți!

Jaime: Jur că nu iau.

Mama: Nici pe nas?

Jaime: Nu, nu, nu!

Mama: Chestia asta, pe care o zici tu, cu mantis religiosa, e foarte bizară. Du-te la

doctor, că poate e ceva în neregulă cu tine.

Jaime: N-am nimic, mamă. Era o metaforă. Mantis religiosa e o insectă care-și

devorează masculul după fecundare.

Mama: Ce porcării vorbești!

Jaime: Gata, nu contează.

Mama: Și unde pui că-n cazul tău e o viziune absurdă, că dacă nu există futai, nu-i nici

un pericol să te mănânce...

Jaime: Înțelege, mamă, că n-am avut nici o viziune! N-am văzut nici o mantis religiosa,

ziceam doar că... adică foloseam o imagine pentru... Ce Dumnezeu, n-am văzut nimic și

pricepe odată că nu mă droghez!!

Mama: Bine, bine, nu-i nevoie să strigi la mine. Oi fi eu moartă, dar surdă nu-s.

43
Jaime: După-aia da, când i-am zis că tu... M-a strâns la piept și... În fine, ieri și azi s-a

purtat OK. Dar i-am văzut sclipirea aia de răutate în ochi. Și nu pot să mi-o scot din

minte...

Mama: Ah, fiule, e foarte drăguț coșciugul! E dintr-un lemn bun, nu-i așa? Îți

mulțumesc. Mi-a plăcut mult, dar cred c-ai cheltuit o grămadă de bani pe el și tu nu prea

stai pe roze...

Jaime: N-are importanță, mamă.

Mama: Și ce-o fi fost la gura vrăjitoarelor alea... “Tu n-ai bani să te ocupi de cei vii și-i

arunci pe morți!” Dă-le încolo de hoaște!

Mama se uită în sus.

Mama: Iartă-mă, Doamne…

Rămâne nemișcată o clipă, cu ochii la cer.

Mama: Mă rog, acum că sunt… Doamne, nu știu dacă ești acolo sus. Sau dacă trebuie te

caut pe aici, prin jur… Nu știu. Unde ești, Doamne?

Jaime: Celelalte coșciuge erau oribile.

Mama: Special le fac așa, ăștia de la pompe funebre. Pe-alea ieftine le fac groaznice, ca

să te simți vinovat și să le iei pe-alea scumpe. Și cei mai mulți preferă să se simtă

vinovați.

Jaime: “Ce, o îngropăm cumva la Escorial?”*, s-a mirat soacră-mea când a văzut sicriul.

Mă rog, nu mi-a zis-o mie direct, ci Laurei, dar am auzit-o și eu.

Mama: Vaca țâțoasă! Las’ că-i vine și ei rândul, o s-o aștept…

Jaime: Laura a râs. În hohote.

*
Palatul simbol al monarhiei spaniole, de lângă Madrid. (n.tr.)

44
Mama: Ți-am zis că ai paella** în frigider?

Jaime: Nu, mamă.

Mama: Am făcut-o alaltăieri. Încă o zi și n-o să mai fie bună. Gregorio, cu emoțiile lui,

sigur o să uite de ea. Du-i-o Julietei s-o mănânce, în locul sandvișului ăla turn. Promiți?

Jaime dă din cap că da.

Mama: Mie îmi place paella chiar mai mult a doua zi, bine rumenită la tigaie. Ție nu?

Jaime: Știi foarte bine.

Mama: Știu, sigur că știu. Te cunosc de parcă... Jaime.

Jaime: Da, mamă.

Mama: Orice muncă e onorabilă. Tu ești încă în șomaj, fiindcă nu vrei un job mai prost

decât cel dinainte și asta nu-i rău; trebuie să fii ambițios. Dar orice muncă e bună. Mă

asculți?

Jaime: Asta ce mai e, ideologie anarho-pensionară?

Mama: Ei bine, da. De ce să neg. M-am convertit în ultima clipă. Sper să n-ajung în iad

din cauza asta. Gregorio merita și el atâta lucru. După atâția ani de proteste și discursuri

înflăcărate, poate avea satisfacția c-a convins măcar o persoană, chiar dacă e vorba despre

mine... Ai înțeles, Jaime? Orice ai lucra, dacă-ți faci bine treaba și ești un om bun, eu o să

fiu mândră de tine.

Jaime o privește pe maică-sa câteva clipe.

Jaime: Freud chiar nu știa ce spune când vorbea despre mame.

Mama: Nici nu-l mai pomeni, te rog. Invidie masculină! Păi zi și tu, când și-a dorit o

femeie în toate mințile să aibă penis? De ce să vreau eu ceva care să-mi atârne? Destul

**
Mâncare cu orez cu șofran și fructe de mare (n.tr)

45
că-mi atârnă țâțele... Chiar o să întreb pe-aici de doctorul Freud, că vreau să-i zic vreo

două... Deși precis e în iad...

Jaime: Cred că am căutat mereu în Laura ceva din tine...

Mama: Și găseai doar ceva din soacră-sa.

Jaime: Cam așa ceva...

Mama: Îți mulțumesc, fiule, dar ce zici tu e o prostie. În felul lui, fiecare... Tu trebuie să

iei oamenii așa cum sunt.

Jaime: Așa cum l-ai acceptat tu pe tata, cu asistenta lui...

Mama: Băiete, asta-i lovitură sub centură! Nu se cuvine să te porți așa cu o moartă.

Jaime: Îmi pare rău.

Mama: Stai liniștit. De-acum nimic nu mă mai atinge! Dar în viață toți avem de luat niște

decizii. Eu le-am luat pe ale mele, tu trebuie să le iei pe-ale tale.

Jaime se plimbă prin apartament, uitându-se peste tot.

Mama: Laura e nevasta ta. Tu ai ales-o. Cu defectele și cu... calitățile ei; nu știu care-s

alea, dar sigur are vreuna... ascunsă. Undeva foarte adânc. În fine, e mama copiilor tăi,

e... știi tu, toate lucrurile alea... Iar ce contează e că ești cu ea fiindcă o iubești. O iubești,

chiar dacă eu nu te înțeleg. Nici eu, nici altcineva cu capul pe umeri. Dar tocmai asta

dovedește că dragostea e mai ciudată ca orice altceva. De ce iubim pe cineva? Nu se știe.

De ce nu-l mai iubim? Nici asta nu se știe. Taică-tu m-a înșelat și totuși l-am iubit toată

viața. În schimb vecina de la 15, doamna Ruiz; știi, aia care n-are un deget... ei bine,

bărbatu-su era nebun după ea, dar ea a încetat brusc să-l mai iubească, așa, aparent fără

nici un motiv. Pur și simplu i-a trecut. I-a trecut dragostea. Iubirea e... așa derutantă și

tulburătoare încât tot ce putem face e să fim onești. Sinceri cu propriile noastre

46
sentimente. Dac-ai fost sincer, fiule, când o să vină ziua aceea și o să mergi la propria-ți...

ceremonie, n-o să-ți fie frică.

Jaime își privește mama câteva clipe.

Jaime: Știi ceva, mamă? Ai dreptate. Perfectă dreptate, ca întotdeauna.

Mama: Mersi.

Jaime: Coșciugul e foarte scump. Cu mult peste posibilitățile mele. Și o să plătesc rate

mult timp de-acum înainte.

Mama: Fiule, tocmai ți-am zis c-o să fiu mereu mândră de tine! Nu mă face să-mi

schimb părerea.

Jaime: L-am luat pe cel mai scump, fiindcă voiam să-l plătesc cu banii scoși din

vânzarea apartamentului. Dar n-o să se mai poată, fiindcă nu-l mai vând.

Mama: A, nu?

Jaime: Nu.

Mama: Și de unde până unde schimbarea asta, dacă eu nu vă mai împiedic…?

Jaime: Fiindcă va trebui și eu să locuiesc undeva, cred…

Mama: Ce tot zici acolo? Vorbește mai clar că nu pricep. Sunt moartă.

Jaime: Nu mai vreau să trăiesc cu Laura. A râs, mamă. A RÂS.

Mama: Nu vrei să mai trăiești cu Laura.

Jaime: Nu.

Mama: Fiindcă a râs.

Jaime: În hohote. Trebuia să auzi râsul ăla…

Mama: Da, da, cred. Un râs, nu glumă… Dar în fața judecătorului o să fie un motiv

cam…

47
Jaime: N-o iubesc, mamă. Ăsta-i motivul. N-o iubesc! Și ea e o aparență. Poate. Cred că

n-am fost niciodată îndrăgostit de ea. Doar de ce părea a fi ea. Laura era… Părea o

regină, și tot ce-mi doream era să pară mereu așa. S-o am lângă mine, așa, ca cineva care

are… Și ea își dorea același lucru. Nu. Nu ne-am iubit niciodată.

Mama: Și abia acum ți-ai dat seama?

Jaime: Da, acum; chiar în clipa asta.

Mama: O să te desparți de ea? Asta vrei să zici?

Jaime: Cred că da. Da. Cu siguranță.

Mama îl privește câteva clipe, apoi răbufnește.

Mama: Și-ai așteptat să mor ca să faci pasul ăsta? În toți anii ăștia am suportat-o pe

soacră-ta fără să zic nimic, iar acum tu vii cu treaba asta… divorțezi! Și eu nu mai pot

zice … Asta chiar nu ți-o iert! Nu știu cum funcționează chestia aia cu fantomele, dar

primul lucru pe care o să-l fac o să mă interesez și o să-i apar soacră-tii în cearceaf, cu

ghiulea și lanț* sau cu ce-o mai fi, doar ca să-i zic în față: ticăloaso! Ticăloaso... Câte

sunt?

Jaime: Câte? Păi… (Numărând) Două… Patru… șase…nouă. Nouă.

Mama: Nouă, ei nu-s prea multe.

Jaime: Da, sunt nouă litere.

Mama: Ești prost? Eu te întreb câte rate ai de plătit pentru coșciugul meu, nu câte litere

are cuvântul ticăloaso… Ce-i cu mintea ta, s-a scurtat de tot?

Jaime: A, literele… Nu știu… Dar fără banii de apartament, va trebui să cer precis un

credit.

*
Imaginea fantomei cu ghiulea și lanț este o imagine a spectrelor, în Evul Mediu. (n.tr.)

48
Mama: Dacă-i cu credit, m-am liniștit. Plouă, dar ploaia se oprește. Acum ascultă-mă

bine, Jaime. E important. Custodie comună.

Jaime: Poftim?

Mama: De ani de zile așteptam să iei hotărârea asta și-s la curent cu legislația… știi tu,

dreptul familiei. După ultima lege a divorțului, poți cere custodie comună și împarți:

jumi-juma timpul petrecut cu copiii…

Jaime: Julieta și Pablo sunt deja majori. N-or să fie probleme de custodie.

Mama: Tu ascultă-mă pe mine și cere custodia!!

Jaime: Mamă…

Mama: Eu ți-am zis ce-am avut de zis! Și acum altceva. Vino aici. Repede, că nu mai e

timp.

Mama îi cere lui Jaime să se apropie de chiuvetă; sub ea e coșul de gunoi. Scoate coșul.

Mama: Vino aici, când îți spun. Uită-te bine la țevile astea.

Jaime: Nu înțeleg.

Mama: Scoate coșul de gunoi și uită-te acolo.

Jaime: Ba nu mă uit nicăieri!

Mama: Fă ce-ți spun eu!

Jaime: Știi ceva… ești moartă. Nu-mi poți porunci.

Mama: Nu pot? Fă imediat ce-ți spun, că-ți ard două de nu te vezi, așa mare cum ești!!

Jaime: Doamne, Dumnezeule…

Jaime se execută. Mama se duce la întrerupător.

Mama: O minunăție, nu-i așa? Acum vino încoace. Lasă gunoiul. Hai repede. Stinge

lampa!

49
Jaime se execută.

Mama: Ei bine, întrerupătorul ăsta făcea mereu figuri. Ții minte? Lumina se aprindea și

se stingea și nimeni nu făcea nimic. Seara ziceai că-i un club aici. Iar lui i-au trebuit 2

minute să-l aranjeze. Mâini de aur, nu alta, și tot el a schimbaț țevile alea și a lăcuit

ușile… Înțelegi unde bat?

Jaime: Nu.

Mama: Jaime, tu ai nevoie de un bărbat.

Jaime: De-un bărbat?

Mama: Nu poți sta aici fără un bărbat. N-o să te descurci. O să faci casa praf.

Jaime: Ce vrei să spui?

Mama: Gregorio!

Jaime: Ce-i cu Gregorio?

Mama: Țevile alea sunt puse de Gregorio. Nu poți lăsa să-ți scape un bărbat în stare să

monteze asemenea țevi.

Jaime: Mamă, n-am de gând să trăiesc aici cu Gregorio…

Mama: Și de ce nu, mă rog frumos? E foarte curat.

Jaime: N-o să bag în casă un bărbat doar pentru că-i curat.

Mama: Dar e important lucrul ăsta. E un infern să trăiești cu un individ slinos, cu un

porc.

Jaime: Mamă, n-am de gând să trăiesc cu un bărbat!

Mama: De ce? Ce-i rău în asta?

Jaime: Fiindcă… fiindcă… atunci când or să vină copiii, n-o să mai încăpem în casă!!

50
Mama: Cum să nu încăpeți? Puneți niște paturi pliante în camera mică și o să încăpeți cu

toții.

Jaime: N-o să-i pun pe Pablo și Julieta să doarmă în aceeași cameră, pe niște paturi

pliante…

Mama: Bineînțeles că nu. Pe paturile pliante o să dormi tu și Gregorio.

Jaime: Da, da, văd că te-ai gândit la toate…

Mama: Păi sigur că m-am gândit.

Jaime: Gregorio e un om foarte bun, recunosc, și curat, dar… dar… Cum o să… N-aș

putea… E… o clipă nu-i tace gura … Turuie întruna… poveștile alea din Argentina.

Mama: Mie îmi plac poveștile lui.

Jaime: Depinde de doză, mamă, ca peste tot.

Mama: Păi îi zici să tacă din gură.

Jaime: Cum o să-i spun așa ceva?

Mama: Eu îi spuneam.

Jaime: Da, dar era altceva. Eu…

Mama: De ce să fie altceva?

Jaime: Voi trăiați împreună…

Mama: Și voi la fel.

Jaime: Eu n-am zis c-o să trăim împreună.

Mama: Cum n-ai zis?

Jaime: Așa cum auzi! N-am zis!

Mama: Ba ai zis.

Jaime: Eu?

51
Mama: Da, da, tu.

Jaime: Nu-mi amintesc.

Mama: Păi nu stabileam adineauri în ce pat o să doarmă fiecare? Dacă n-ați sta

împreună, de ce-am mai discuta treaba asta?

Jaime: Stai puțin, una e să…

Mama: Hai, răspunde la întrebare.

Jaime: O să-ți răspund, dacă mă…

Mama: De ce nu poți dormi în aceeași cameră cu un bărbat? Tu îmi ascunzi ceva, fiule!

De-aia nu aveai relații cu nevastă-ta? Îmi scapă mie sau… ai îndoieli în privința virilității

tale?

Jaime: Ce tot vorbești acolo, mamă?

Mama: Nu știu, e așa ciudat ce-mi debitezi, că mă gândesc că…

Jaime: N-am nici o problemă să dorm cu un bărbat.

Mama: Păi atunci ne-am înțeles! Ce mai tura-vura? Paturi de campanie, am zis. Foarte

bine, fiule! O decizie am luat-o, acum să trecem la altceva.

Jaime: Iartă-mă, mamă, dar n-am luat nici o decizie.

Mama: Dacă Gregorio ar fi tatăl tău, ce-ai face?

Jaime: Dar Gregorio nu-i taică-meu, pentru numele lui Dumnezeu! Gregorio e un

argentinian care căuta prin gunoaiele maică-mii…

Mama: Și ce, taică-tu nu putea fi argentinian?

Jaime: Putea, dar n-a fost. Tata era din Salamanca.

Mama: Dar dacă era taică-tu, ce-ai fi făcut?

Jaime: Nu despre asta e vorba acum.

52
Mama: Dacă ar fi fost taică-tu, nu l-ai fi lăsat în stradă.

Jaime: Bineînțeles că nu, dar nu e…

Mama: Gregorio e bărbatul cu care trăiesc. Mă rog, cu care trăiam. Nu-ți spun că-l

iubesc, fiindcă aș minți. Din nefericire, l-am iubit doar pe curvarul ăla de taică-tu, dar

Gregorio e sufletul meu pereche, e bărbatul meu… Ar schimba ceva situația dac-am fi

căsătoriți?

Jaime: Nu știu, mamă. Habar n-am. Un pic da.

Mama: Ești de groază! Îți spun că e tovarășul meu de viață, perechea mea. Nu-i nevoie

de hârtii. Ți-o zic eu și e de-ajuns. Jaime, ce-i cu tine, ești sau nu fiul meu?

Jaime se uită în pământ, gânditor.

Jaime: Iartă-mă, mamă. Ai dreptate. Am trăit atâta cu Laura, c-am devenit ca ea. Stai

liniștită! Gregorio o să rămână cu mine cât timp va dori.

Mama: Mulțumesc.

Jaime: Și iartă-mă.

Mama: Acum uită-te în primul sertar de la birou.

Jaime: În primul sertar?

Mama: Da, e un dosar maro. Uită-te înăuntru.

Jaime se execută. Scoate dosarul, îl deschide și citește o hârtie.

Jaime: V-ați căsătorit!

Mama: Am făcut-o pentru pensii… Atâta hârțogăraie evitată! Știi foarte bine ce

înseamnă asta. Și pentru apartament, se înțelege, în felul ăsta are și el niște drepturi… Pe

Gregorio îl poți da afară din casă, dar pe bărbatul maică-tii… nu prea.

Jaime: Ești…

53
Mama: Știi care-i avantajul să fii mort? Ei…Abia acum descopăr, așa, din mers. Poți fi

pretutindeni și fără să te vadă nimeni!

Jaime: Dar eu te văd.

Mama: Nu, nu, nu mă vezi!

Jaime: Cum să nu…?

Mama: Mă rog, mă vezi ca pe religioasa aia.

Jaime: Ce religioasă?

Mama: Insecta aia care înfuleca masculul!

Jaime: Mantis religiosa.

Mama: Aia! Ei bine, nu vreau să ratez momentul în care o să-i spui nevesti-tii c-o lași.

Vreau să văd ce mutră face.

Jaime: Nu fi crudă, mamă! Tu nu ești așa. Și-apoi dac-o să știu că ești de față, o să mă

enervez și n-o să iasă bine… Și poate că n-o să facă mutra pe care tu te aștepți s-o vezi.

Poate c-o să se bucure… Cine știe, poate c-o s-o fac fericită.

Jaime tace. Mama îl mângâie pe cap, aranjându-i părul.

Mama: La ce oră vin să mă ia?

Jaime: Trebuie să apară dintr-o clipă într-alta.

Mama: Dricul…?

Jaime: Potrivit cu coșciugul. Un Mercedes.

Mama: Un Mercedes... Nemaipomenit! N-am urcat niciodată într-un Mercedes.

Jaime: Mamă. Trebuie să-ți spun ceva.

Mama: Ascult.

Jaime: M-am gândit mereu, dar cred că niciodată…

54
Mama: Spune! Nu-ți fie teamă. N-o să te cert!

Jaime: Ai fost o mamă bună.

Mama: Adevărat?

Jaime consimte. Mama încearcă să-și stăpânească emoția.

Mama: Doar n-o să mă faci acum să plâng. Dacă plâng, o să-mi curgă rimelul și dacă mă

vede popa cu lacrimi în ochi, cine știe, mă mai și canonizează și Gregorio chiar n-o să

înghită treaba asta! DeșIice-ar fi… să ajung sfântă…? Da’ nu, nu, că pe urmă or să vină

oamenii să-mi ceară diverse lucruri... Nu, nu... N-o să plâng... Eu, o mamă bună?? Nu

știu... A fost singura pe care ai avut-o, fiule. Asta e. Sigur arăt bine? Nu mi s-a dus

machiajul?

Jaime: Nu, e perfect...

Mama: Ți-am zis că ai paella în frigider? Da, cred că ți-am zis… Of, pentru nepoată-

mea.

Jaime: O să-mi fie tare dor de tine.

Mama: Haide, haide, să nu începi să plângi, că iar te-apucă sughițul… Ia te uită, Jaime…

A început să plouă. Ce noroc, nu-i așa?

Jaime: Nu știu de ce…

Mama: Copilul meu… Hai că te las. Profită.

Jaime: (Fără să înțeleagă) Să profit… de ce să profit?

Mama: Hai, pune-ți ghetele.

Jaime: Ce ghete?

Mama: Și pelerina. Ieși afară și țopăie prin băltoace! Sigur o să dai de alți băieți. Sau de

vreo fetiță… Azi ai voie să te stropești.

55
Jaime: Mamă…

Mama: Hai, ieși afară până nu stă ploaia! Aleargă! Împroașcă cu apă, udă-te peste tot!

Dar fără să te dai jos de pe trotuar. Eu o să te privesc de aici, de la geam… Ce-ai rămas

așa, cu gura căscată? Pleci odată sau nu?

Jaime zâmbește și dă din cap că da, își sărută mama pe obraz și iese în fugă. Mama

zâmbește și ea. Se duce apoi la geam și-l privește.

Mama: Da, așa, da… Țopăie, fiule, sari! Zboară, fiule! Zboară!

Luminile se sting încetul cu încetul.

SFÂRȘIT

23 august 2016, ora 17.31

56
57
58