TE IUBESC,

TATA…
de MIHAELA IANCU
versiune scenica GHEORGHE BALINT

1
E noapte…Vera îşi bea liniştită ceaiul într-o garsonieră destul de mobilată, dar fără culoare, cu
un aer apăsător în ea. În cameră se găsesc o canapea, o măsuţă, o comodă- CEAS
DESTEPTATOR, un CD player..Stă întinsă pe canapea, cu picioarele pe măsuţa de cafea din
faţa ei. Inspiră multă feminitate, fără a părea "preţioasă" sau fragilă, ci mai degrabă rece,
închisă... E relaxată. Se uită la ceasul DESTEPTATOR
În zece minute încep să împachetez. Dacă iau acceleratul de la şase, îl găsesc
încă acasă. Nu pleacă el aşa de dimineaţă. Şi nici nu-l sun să-l pun în gardă. Ce
să-i zic? Tată, vin…O să vrea să ştie de ce vin…Asta nu se poate spune la
telefon… Vin acum pentru că am tupeul să te privesc în ochi, na... Pentru că
vreau să încheiem socotelile. Să-ţi zic ce am de zis şi să mă car. După cinşpe
ani. Pentru el n-o fi mare lucru, dar eu am să mă simt mult mai bine. Ba nu, că
tocmai asta e chestia. Vreau să-l doară…Nu mă aştept să recunoască ceva sau
să-mi dea dreptate. Doamne fereşte ! Ar trece el peste orgoliul lui cât China ? O
să i se pară un moft de copil prost. Mă doare-n cot. Un moş singur, ratat şi trist.
Mi-e şi milă de el dacă stau să mă gândesc mai bine. Ultima dată, la moartea
mamei, mi s-a părut că tot vroia să ne spună ceva. Nu l-am văzut niciodată aşa
dărâmat. Poate că el chiar ne iubea…Să iubeşti...TATA… Cu aburi de alcool şi
duhnind a ţigări parcă iubirea nu mai are aşa farmec. Ţi se-apleacă şi nu vrei să
mai ştii cum ar putea arăta mai departe. Şedinţe interminabile de familie în
sufrageria aia kitschoasă... Nu puteam să tac, dar nici nu i-am spus vreodată ce
gândeam cu adevărat. Cum credeam eu că ar trebui să fie, cum mi-aş fi dorit să
fie. Nu-l uram, mi-era doar scârbă de el. Mi se făcea greaţă dacă vroia să mă
atingă, mă dispera să mă simt studiată la fiecare mişcare…
…pauza…
Îmi amintesc că nu l-am înjurat niciodată. N-aş fi putut să gândesc vreodată ceva
rău la adresa lui. Uneori îmi doream aşa de mult să pot să-l urăsc…Dar nu. Tot
ce visam era să plec. Ceea ce-am şi făcut. Nu m-am uitat înapoi. Nu mi-a păsat
de ce-am lăsat în urmă. Nu m-am gândit la mama care trebuia să-i suporte toate
toanele. Şi nici pe ea nu cred c-am judecat-o. O credeam pur şi simplu o femeie
slabă, cu o răbdare de fier şi cumplit de ascunsă…Ştiam sigur c-o să moară
înaintea tatei. Ştiam sigur că asta va fi cea mai cruntă pedeapsă pentru el:
singurătatea. La 30 de ani, mama era deja căruntă. Avea încă o faţă frumoasă,
dar pielea i se zbârcise îngrozitor… Tata fusese primul bărbat din viaţa ei… Cu
siguranţă şi ultimul. Nu l-ar fi înşelat niciodata… Mi-era ciudă să o vad tot timpul
căzută pe gânduri. Dar nu găseam ce să vorbim…Genul ăla de convorbire care
n-are niciun Dumnezeu.
…pauza…
La câţiva ani după, când am plecat şi o mai sunam, acelaşi lucru :
„Bună, mama. Ce faci ? Bine ? Şi eu tot bine…Da, mama… Cum e vremea ?
Da, şi la noi e cald. Am auzit c-o să plouă săptămâna ce vine. Altfel, ce mai
zici ?…Bine. E bine când e bine…Da, mama…Atunci, mai vorbim…pa, pa,
mama !” …pauza…
Şi nu vorbeam niciodată altceva……pauza…
M-au trezit din somn să-mi spună că mama e la spital şi că nu mai are mult de
trait... Păi cum ? …De ce ? …Eu ştiam că era bine… Avea cancer la stomac de 2
ani. „Cum, dumneavoastră nu ştiaţi ?”... Vorbeam destul de des la telefon, dar
nu mi-a zis nimic niciodată de asta. „Precis a vrut să vă protejeze” - mi-a spus
atunci doctorul. Precis...

2
…pauza…
Vera se uită din nou la ceas... Pare uşor surprinsă, dar nu impacientată.
Ce repede trece timpul.. Ziceam că mă apuc de împachetat de-acu' un sfert de
oră. Parcă-aş mânca ...
Iese din scenă. Merge în bucătărie. Se aud zgomote de dincolo (fâşâit de hârtii, pungi, tacâmuri
scăpate pe jos)… Se întoarce în cameră…
…Ce obicei prostesc am şi eu…Să ţin mereu frigiderul gol… „ La ce dracu'-l
mai bagi în priză ?... Doar să consume curent ?... Stingeţi luminile. Mai
faceţi economie. Că nu plătiţi voi. Dacă n-aş fi eu aţi muri de foame”….cred
ca tata avea dreptate...
Se întoarce în cameră…
Uite, n-am găsit decât nişte amărâte de smochine uscate.
Mănâncă încet, tacticos. Linge degetele cu poftă.
Niciodată nu mi-au plăcut mofturile...Pe-asta am învăţat-o de la tata. “Asta
avem, cu asta defilăm. Nu-ţi convine ceva, pleacă. Du-te. Fă tu alta mai
bună !...”. N-am cerut niciodată nimic şi nu suportam copiii care urlau în
magazine şi se dădeau cu curu' de pământ până le cumpărau ai lor jucăria.. Nu
am invidiat niciodată pe nimeni. Noi nu ne putem compara cu ei, spunea tata.
Ei sunt copii de bani gata !... Noi eram ăia cinstiţi...
…pauza…
Mama a mers cu mine la şcoală doar în prima zi. Apoi mi-a legat o cheie de gât,
mi-a zis să n-o pierd şi să fiu cuminte. Mă întorceam acasă şi nu era nimeni. Mă
încuiam în cameră şi trăgeam jaluzelele. Se făceau nişte umbre / siluete ciudate
pe pereţi… Aşa s-a născut Titu. Era mai încăpăţânat decât mine. Masa era
mereu aranjată pentru două persoane, întotdeauna luam două mere, două
portocale, două căni, două perechi de papuci, două creioane, două gume,
făceam două boluri cu floricele… El mi-a spus prima dată că oamenii mari îşi
imaginează multe, dar că nu ştiu să se joace. El zicea că asta se întâmplă
pentru că ei nu cred în ce-şi imaginează…Oamenii mari uită…Mama nu vroia
niciodată să-mi citească poveşti…Îi era ruşine. Nu râdea, doar zâmbea şi tot
timpul mi-a zis că vorbesc prea tare. Mama credea că eu sunt fericită la şcoală şi
că am mulţi prieteni. Eu îi spuneam că nu e aşa, dar nu mă asculta... Oamenii
mari mint…Titu nu m-a minţit niciodată. El mi-a spus că şi eu o să mă fac om
mare. Sunt nopţi în care sunt doar eu cu el...Cred c-am ajuns să mă
îndrăgostesc de ceva ce nu ştiu dacă există...
…pauza…
“Mă fato, bagă-ţi minţile-n cap ! Că-n lume sunt mulţi bădărani. Ştiu eu cum
sunt aştia la vârsta asta. Le-a dat mustaţa şi-au chef de hârjoane. Ia zi, cum
el cheamă ? Când îl aduci pe Gigel ăla al tău pe-aici să-l cunoaştem şi
noi ? » …Gigel al meu nu a existat niciodată pentru el…TATA… În schimb, îi
furam cămăşile. Acum, că stau mai bine să mă gândesc, era aproape o chestie
perversă. Cum Dumnezeu să-ţi displacă cineva aşa de tare şi totuşi să-i furi
camasile ?...Ştiu doar că erau singurele în care mă simţeam comod şi în
siguranţă.
…pauza…
« Vezi că te-ngraşi ! Iar bagi în tine ? O să-ajungi ca mă-ta. Păi ce femeie
era când am luat-o eu ! Eu am ajutat-o să termine seralul. Eu aveam casă,
am dus-o la oraş, am băgat-o la mine la fabrică. Cine ştie ce se întâmpla cu

3
ea dacă nu eram eu ? »… Pun pariu că şi mama s-a întrebat de vreo câteva ori
chestia asta.
Se ridică … Se întinde. E cam obosită..
Unde dumnezeu o fi valiza aia ? Şi totusi parcă nu m-aş căra totuşi cu valiza
după mine. Că doar nu stau o lună acolo. O oră-două şi plec. Sau poate-ar fi mai
bine să rămân o noapte măcar. În fond, ce se poate întâmpla ? Da, o să dorm
acolo cel puţin o noapte. Nu vreau să rămân cu regretul că nu l-am privit în ochi
niciodată pe tata. O să-i spun că nu-l urăsc. Şi-apoi o să-nvăţ să spun şi te
iubesc… cuiva, odată... Mi-e groază de telefoane în miez de noapte...
Aduce valiza în care începe să împacheteze câteva haine.
O să dau şi eu buzna în viaţa lui cum intra el încălţat şi neinvitat în a mea. I se
părea perfect normal să intre peste mine în baie…Duhnea a bere ieftină de la o
poştă. Cel mai blând beţiv… “Spune-mi şi mie care mai e viaţa ta ?...Te-ai
apucat de fumat ? Vrei o ţigară ? Să nu te uiţi la mine că fumez. Fumatul nu
e pentru suflete tinere. Tac-tu fumează că e prost şi plictisit…”
Vera merge şi porneşte CD playerul din cameră. Se aude jazz…
Uite tata, ăsta e jazz-ul... Asculţi?... E muzica pe care ar trebui s-o iei tu pe
mama la dans... Mă urmăreşti ? Pe muzica asta se cumpără brazii de Crăciun…
Nu se folosesc ăia de plastic cum avem noi...Pomul de Crăciun nu stă în
dormitor tot anul. El stă afară şi vine înăuntru numai iarna. Şi pomul se ţine în
casă, să-l vadă copiii, nu pe terasă unde-l vada vecinii…Şi nu trebuie să-l fac
doar eu. Auzi, tata ? Tu, atunci, laşi şuruburile, mama lasă rufele şi veniţi şi mă
ajutaţi. Tu tai aţa cât crezi tu că trebuie să fie de lungă, mama o agaţă de globuri
şi eu le pun în pom. Şi-apoi stingem luminile şi aprindem beculeţele. Şi le lăsăm
să pâlpâie toată noaptea pentru că ele sunt mici şi nu consumă mult. Si aşa
adormim mai bine... Pe jazz, tata.
…pauza…
Jazz-ul te ajută să visezi că l-ai prins pe Moş Crăciun înainte să plece, că poţi să
aprinzi şi tu aragazul chiar dacă nu ai voie, că mama nu o să afle niciodată că eu
i-am spart balerina de pe noptieră, că tatăl meu este marinar şi de asta nu vine la
şedinţele cu părinţii…
Jazz-ul, tata… Ai înţeles?
Împachetează hainele si opreşte muzica...
Tata doarme pe fotoliul din sufragerie. Eu mi-am făcut bagajele şi plec. Plec cu
Gyuri. Pentru că-l iubesc ca o descreierată. Am vrut să-l sărut aşa de tare când l-
am văzut prima dată, pe verandă, la tanti Mina...
Gyuri s-ar fi înteles bine cu tata dacă s-ar fi cunoscut. Când a venit spre mine,
am ştiut că o să mă ia cu forţa.. Mi-a spus că el nu suportă mahalaua asta
căcăcioasă şi că pleacă în capitală…El n-o să trăiască în oraşu'- ăsta în care nu
calcă nici dracu', doar moartea…Când punea mâna pe mine simţeam cât e de
hotărât şi de încordat. Mama ştia de noi şi a simţit că vreau să plec, dar nu a
încercat niciodată să mă convingă să n-o fac. Era secretul nostru faţă de tata.
Vede ceasul…. Vera bea vin….
Mama ?
Vera ?
Eu.
Ce faci ? Când vii acasă ? Tac-tu e turbat.

4
Nu mai vin, mama.
Ce mâncaţi voi acolo,.. ? Unde staţi ?
E bine. Îl cheamă Gyuri.
Vera, întoarce-te acasă.
Acolo nu e acasă.
Mi-e frică. De ce vrei tu să-l superi pe tata ?
O să fie bine, mama. Sub patul meu, la capătul dinspre fereastră găseşti
casetele mele cu jazz. Ascultă ziua, când tata e plecat la muncă.
Ce nume e Gyuri ?
E ungur.
Şi eu ce-i spun lu' tata ?
Că iarna asta va trebui să facă el pomu' de Crăciun. Pentru că eu nu am să fiu.
Şi poate îl ajuţi tu.
Tu crezi că nouă de arde de Crăciun acum ?
Vera tace. Închid. Pa, mama… Ai grijă.
Se aşează pe canapea şi bea direct din sticlă vin...
Cea mai adevărată conversaţie cu mama la telefon. (Râde. Apoi devine foarte gravă.)
În Bucureşti, m-am angajat recepţioneră la un hotel de patru stele. Lucram în
ture. Gyuri muncea la mecanică auto într-un service. Am dat şpagă şi ne-am luat
o cameră într-un cămin studenţesc. Am sărbătorit prima noastră lună în
Bucureşti cu o cină la restaurantul "Corăbierii singuratici". Am comandat o sticlă
de Chardonnet şi am dansat toată noaptea. (Mai ia o gură de vin) Ne-am îmbătat
criţă. Am ajuns în cămin şi am desenat planul viitoarei noastre case pe tavan, să-
l vedem bine când dormim. Şi am făcut dragoste toată noaptea. Numai că, după
acea lună, lucrurile au început să se schimbe. (Încă o gură) La firmă treaba nu
mergea cum trebuie. Banii nu ne ajungeau. Gyuri a început să se împrietenească
cu baieţii de la vopsitorie. Beau ca porcii şi jucau poker până uitau de ei. Şi de-
aici a început totul.
Tăcere.
Veronica Papadopol sunt eu. Sunt în luna a doua.
Domnişoară, sunteţi sigură de consecinţele actului dumneavoastră?
Îl scoatem, nu am de ales.
Este foarte posibil să regretaţi mai apoi.
Nu e timpul lui acum.
Tatăl este de aceeaşi părere ?
Tatăl vine mai rar acasă. Nu am avut timp să-i spun.
Cum credeţi.
Mă curăţ. Dau afară răul.
Gyuri, l-am născut. Prematur. Când mai mergi cu băieţii, pariază pe viaţa
lui. Nu ai ce să pierzi. Face o căruţă de bani. Eu te las acum. Mă duc să fac
o facultate, mă mut două cartiere mai la nord. Ţi-am lăsat supă cu găluşte
în frigider şi tocană de legume. În caz că vrei să mănânci ceva. Păcat, aş fi
putut.... Ai grijă de tine.
A ta până azi, Vera.
Se trezeşte ca dintr-un vis.
Vin, tata… Nu mai e mult… În câteva ore sunt la tine, tata…
Pauza mica…

5
Îmi place să deschid larg fereastra şi să închid ochii. Băiatul meu ar fi zis că vezi
mai multe dacă închizi ochii. "Închide ochii, mama ! Ascultă şi închide ochii !".
"Ce sunt, mama ?" "Un cărăbuş ?",. "Ai ghicit ! Bravo ! - aş fi spus eu la
nimereală… " Dar acum ce sunt ?" "Un avion." "Şi acum ?" "Un cosaş."
"Mama, eşti genială. " … Şi-ar fi sărit de gâtul meu. Ar fi fost jocul nostru. Mama
m-ar fi bălăcărit în ultimul hal să ştie că am preferat avortul. Mi-am omorât
copilul, tata. Dar nu aşa trebuia să se întâmple. Nu făcusem casa. Era doar o
hârtie. Nu aveam tatăl. Era doar un molâu care uitase de visurile noastre... Nu
ştiam cum să scap de el… Mi-au trebuit şase luni să plec.
Trage cu ochiul către ceas.
Mă apropii… M-auzi, tata, cum vin ? Mă auzi printre atâtea gânduri ? Îmi
amintesc mâinile tale butucănoase, cu degetele răsfirate, cum atârnau dincolo de
braţul fotoliului. Aveai câteva vânătăi şi o ungie neagră. Dormeai… La ce visai ?
Aş fi vrut să vorbeşti în somn. Din cauza mea te-ai apucat de băut ?...Te supăra
că îţi fur cămăşile ? Vroiam doar să te ştiu mai aproape. Mă trimiteai să cumpar
eu berile pentru tine şi îngheţată pentru mine când erai binedispus. Mama nu
merita nimic… Mama era morocănoasă.
Nu mai pişa ochii ăia. Ce-ai de plângi ? Vrei motive ? Vrei să-ţi dreg una să
te potoleşti ? …Spune, vrei ? Ce vrei ? Vorbeşte, fato, nu mai belii ochii la
mine !....
Pauza mica…
Vreau să coboare nodul ăsta când vorbesc despre tine, tata. Să vină o noapte
lungă şi rece, cum e asta, şi să uităm tot…
Pauza mica…
Dar viaţa mea nu e oricum prea interesantă nici acum. De când m-am despărţit
de Gyuri, am terminat o facultate. M-am mutat de la recepţie la departamentul de
resurse umane pe care chiar îl conduc de altfel. N-o duc rău…
…Ar trebui să mă-mbrac.... (Tace) Titu, mi-e urât singură...
Gata…Valiza e gata. Mă-ntorc acasă. Acasă... Încă nu ştiu ce-nseamnă acasă
cu adevărat. Când eram mică acasă însemna unde dormeam eu în fiecare
seară…Apoi acasă a început să-mi fie tot mai frică şi mai urât. Spuneam poveşti
cu Titu şi dădeam muzica tare, tare în căşti să n-auzim urletele. El o cască, eu o
cască. Noi cu o ureche ascultam jazz şi cu alta cum urla tata la mama…
Pauza mica…
Poate că ar fi mai bine să nu mă grăbesc. Cum să încep ? Dacă tata s-a mutat
între timp ? ...Poate ar fi mai bine să-i dau un telefon înainte...
Pauza mica…isi pune mantoul, geaca…
Bună ziua. Casa Papadopol ? Constantin Papadopol ? Vera la telefon, fiica ta...
Nu, nu…Cum să începi aşa... Dacă mă vede e altceva. O să scutim o grămadă
de cuvinte. O să mă recunoască şi-are să fie mult mai simplu. Cincisprezece ani
nu înseamnă atât de mult...
Termină de îmbrăcat foarte energică, nerăbdătoare…pune muzica….
Da, o să punem jazz si o să dansez cu tata pentru prima dată împreună.
Ştii de când plănuiesc asta, tată ? De prea mult timp…. Mi-am tot închipuit cum
ar fi, dar... Avem multe să ne povestim, tată. Tu despre câte sticle ai golit în lipsa
noastră, eu despre cum mi-am ratat căsnicia, tu despre cum ţi-ai terorizat familia,
eu despre cum mi-am omorât copilul, tu despre câte nopţi n-ai dormit din cauza

6
mustrărilor de constiinta, eu despre câte zile si nopţi am fost singura, tu despre
cum ai vrut să mă suni, eu despre cum am vrut să te sun, tu despre cât de singur
eşti, eu despre cât de singură mă simt… Aveai dreptate. Noi doi semănăm. Cu o
mică diferenţă : eu nu am patima băuturii, eu mă-mbăt cu vise….pauza mica… nu
este vina ta, tata, e vina lui Titu…Dar tu nu ştii cine e Titu, aşa-i ? Titu e fratele
meu, amantul meu, prietenul meu, tatăl meu, copilul meu, e tot ce nu am avut şi
mi-aş fi dorit să am. Titu e « marioneta » mea…. pauza mica Dacă vreau să aibă
mustaţă, îşi pune mustaţă. Dacă vreau să danseze cu mine, dansează. Dacă
vreau să râdă cu mine, râde. El e ca jazzul, perfect. Numai că nu simt nimic.
Ceva îmi scapă printre degete. Aşa că m-am decis să-l omor pe Titu, iar tu eşti
primul care poate să mă ajute să fac asta. O să mă-ntrebi cum. Titu ar putea să
moară doar dacă eu îmi găsesc tatăl, pentru început…Toate planurile mele sunt
legate de Titu, iar el poate să fie orice şi oricine… La el nu există "nu se poate",
"nu e voie", "nu meriţi". Nu pot să m-ascund de el nici daca vreau. E în mine.
Nu-i nevoie să scot niciun cuvânt…Gyuri a fost primul care a putut să-l facă pe
Titu să tacă. O vreme numai... Îmbătrânim, tata. Vreau să mă cunoşti, tata...
Se aşează pe canapea. Se uită la ceas. Se machiază cu grijă, atentă să ascundă fiecare
imperfecţiune…
În trei minute ar trebui să chem un taxi. La şase pleacă trenul. Un ultim retuş. Să
ascundem numai cearcănele astea adânci…Să punem puţin fard … Sprâncene
mai bogate, buze rosii…o femeie fericita, tata ?...
Trage cu ochiul la ceas. Se face că nu a văzut. Continuă să se fardeze, CU VOCE GRAVA,
IMPERSONALA….
Bea cu mine pentru sănătate, fata mea. Tata caută în viaţa ta după el. Şi nu
se găseşte. Tata îţi cântă noaptea, în vis, s-adormi şi aşteaptă să creşti
mare. Tata e trist şi singur. Îşi aşteaptă sfârşitul şi vrea să-l ierţi. Nu dă
telefoane pentru că nu ştie să vorbească. Şi-a pierdut răsuflarea de când
nu a mai vorbit. Tata stă rezemat la o masă cu muşama albă împrimată cu
trandafiri roşii. Te aşteaptă. Mai vii ?
Vera a terminat cu machiajul. Aruncă o ultima privire în oglindă din poseta…. Închide valiza. O ia
în mână, o strânge la piept. Se uită la ceas.
Nu astăzi. Azi am pierdut trenul…poate mâine ?...TE IUBESC, TATA…

Muzica…heblu…

CORTINA