Andrei Ivanov

EA ȘI NUMAI EA

Personajele:
Mama / Tania
Fiul / Kostea
Toffee
Corbul din Turn

Traducere de Raluca Rădulescu

Versificația de Iulia Grigoriu
MONOLOG-1

MAMA și FIUL sunt în camerele lor, separate fie de ceva mare, fie pur și simplu de
un perete. MAMA stă în picioare, strângând la piept o colivie goală.
FIUL stă cocoșat la computer.

MAMA (vorbește cu o prietenă): În ziua aia era extrem de frig... Era pe la mijlocul
lui noiembrie. Am cumpărat idioata asta de pasăre de la un bărbat cu mâini mari.
Nu pot să înțeleg cum ține cu labele alea uriașe ține papagalii ăia așa de mici, când
l-a luat în mână, mi s-a părut că e mort deja. L-a îndesat în colivia mea, el a început
să se agite, s-a cuibărit într-un colț și a tăcut. Nu, n-a murit, doar a tăcut! Și eu l-am
adus acasă.
Bătea un vânt oribil, te tăia nu alta. Am încercat să-l apăr de vânt, am acoperit
colivia cu paltonul. Mi-au înghețat mâinile de parcă erau de sticlă. Știi, acum mi se
întâmplă des să rămân așa nemișcată, în fața ușii. Mă gândesc: o să sun și o să aud
târșâitul papucilor lui Vanea pe hol. Și parcă așa am stat dintotdeauna, mi se pare
că așa stăteam și ascultam târșâitul. Dar oricum am scos cheia și am deschis
singură. Kostea nu-mi deschide. El nu deschide la nimeni. Și când îl întreb de ce
nu deschide... (am geanta, plase în mâini, îmi e greu să-mi scot cheia!), zice că n-a
auzit soneria, că stătea la computer cu căștile în urechi. Așa că a trebuit să-mi
deschid singură ușa. Am intrat și l-am strigat: Kostea! Vino să vezi pe cine am
adus! E cineva care vrea să te cunoască! Și, știi, mi-am amintit de fața lui de când
era copil, știi cum sunt copiii când se bucură sincer de ceva, și fața li se luminează,
fac gropițe în obraji, le strălucesc ochișorii... Și uuite, mi-am amintit cum i-a dăruit
Vania un papagal de ziua lui. Kostea s-a bucurat așa de tare, râdea și voia neapărat
să mângâie piciorușul papagalului și tot repeta „clengușa”, adică „crenguțaa”, i se
părea că picioarele păsării erau niște crenguțe de copac. Erau așa de zbârcite, de
fine... Nu știu de ce, dar pasărea a murit după câteva zile. Copilul a fost isteric. Și-
atunci am zis gata, nu vreua să mai văd niciun fel de animale în casă. Kostea ne-a
rugat să-i luăm un cățeluș, ne-a implorat, dar fiindcă îl iubeam așa de mult, știi, din
prea multă iubire... am zis... nu, ce nevoie are de suferințe inutile? Și uite că stau în
picioare în hol ca idioata, îl aștept, în strig. Și el nu vine. Și știu că mă aude.
Pasărea stă în colivie cu ochii închiși strâns. Și m-am enervat. Eu fac tot ce pot ca
să stabilesc un contact cu el, după tot ce s-a întâmplat, ca să mai detensionez
cumva atmosfera... Iar el...
Mă duc în bucătărie, pun colivia pe masă, mă apuc să spăl vasele. Într-un final nu
mă mai pot abține și urlu: KOSTEA!!!! După câteva secunde aud: a ieșit din
cameră, vine. Și intră. Se uită la mine. Eu zic: Kostenka! Uite cine va locui cu noi!
Mai știi că ție își plac păsările... Iar el se uită la mine... Știi, se uita așa de
încrâncenat la mine... Asta a început demult, încă de când trăia Vanea. Se uită la
mine de parcă aș fi un pește de mare adâncime. (cu lacrimi în voce) Mă studiază.
Eu i-am zis lui Vanecika că ceva nu e în regulă. Kostea e rece, nu iubește, la vârsta
lui e ciudat. Iar Vanea zicea că așa sunt adolescenții, ce vrei? E totul în regulă!
Bietul meu Vanea... Nu, nu totul e ok, sunt bine...
Dar uite... Se uită la mine cu privirea aia îngrozitoare. Pe urmă la pasăre. Și pe
urmă, închipuie-ți, se întoarce și pleacă. Fără să scoată un sunet. Au început să-mi
tremure mâinile. De ce se poartă așa cu mine? Își bate joc de mine. Și-așa mi-e
greu. Și-atunci iau nenorocita de colivie, mă reped la geam, îl deschid, mă lovește
vântul, burnița... Deschid colivia, pasărea țipă, o scutur, ea se zbate, dar rămâne în
colivie... O scot până la urmă în frig, ea țipă, se agită, dă din aripioarele ei delicate,
dar nu se poate pune cu vântul care nu știu unde o duce, dar îi aud țipătul și țip și
eu...

PAUZĂ.

Nu știu ce m-apucase... Nici acum nu știu unde să pun colivia. Am citit undeva că
poți să pui o lumânare în ea și va deveni un sfeșnic foarte original, știi, o luminiță
în colivie... Dar eu o mut de colo-colo și tot nu-mi place și nu-mi place...

MAMA încearcă să găsească un loc nenorocitei de colivii.

FIUL (vorbește cu un prieten): Îmaginează-ți, când ajunge acasă, nu deschide

imediat ușa. Stă afară la ușă și ascultă ce fac eu înauntru. Că poate sunt pastilat sau
mi-o trag aici cu careva. Mă calcă pe nervi. Și pe urmă începe să sune. Și eu nu-i
deschid. Gen sunt cu căștile în urechi. Și pe urmă mă fute la creieri - gen chiar nu
se aude soneria? Nu, zic, nu se aude. Se aude numai Linkin Park. Și atunci se
sprijină de perete și iar ascultă la ușă. Ce jigodie, mă gândesc. Pe urmă intră și urlă.
Tot timpul urlă. Ca și cum, în pana mea, nu poate să-mi spună numele pe un ton
normal. Tot timpul urlă, imaginează-ți! Ea, nici măcar nu-și dă seama gen. Și urlă
că cineva vrea să mă cunoască. Mă gândesc că mi-a adus un cățeluș. Cică vrea să-
mi fie prietenă gen. Și eu n-am avut niciodată un cățel. Deși-n pana mea, am
nevoie de unul...
Daʼ știi, important e să-i arăți că ai renunțat gen. Că ești gen băiețelul blând al
mamei. Și eu gen mă duc încet la bucătărie, intru. Și când colo, nu e niciun cățel.
Mi-a adus o cioară udă. Și stă așa și se uită la mine gen păi acum ce mai zici? Nu
sunt o mamă mișto? Că gen mi-a făcut o surpriză! Gen acum eu ar trebui să mă
bucur maxim. Și eu așa îmi imaginez gen ce-ar fi făcut tata? El ar fi zis ceva haios,
că toți s-ar fi stricat de râs și mie mi s-ar fi rupt cumva că nu e un cățeluș. Gen mie
îmi place și vrabia asta. Și ea n-ar mai fi stat acolo cu fața asta, nu s-ar mai fi
chinuit. S-ar fi pupat cu tata și el ar fi mângâiat-o pe creștet.
Dar tata nu mai e. Și ea se holbează la mine. O urăsc. Nu e în stare de nimic. Urăsc
tot, de fapt. Și de fapt, imaginează-ți, aș vrea ca să dispară tot. Să ardă casa, să
moară și ea, să sară școala în aer și eu să rămân singur gen. M-aș duce să stau în
fabrica de ciment părăsită. Aș trăi ca un boschetar, ca să nu mai am pe nimeni.
Numai compul cu internet. L-aș încărca în toaleta de la gară, și nu mi-ar mai trebui
absolut nimic.
Deci, mă uit de unde eram la cioară și mă gândesc, lol, o cioară. Mă uit la
picioarele ei și sunt așa de aspre, ca niște crenguțe. Și tac și plec fără să zic nimic.
Pe urmă stau și ascult: a încept să se agite prin bucătărie făcând mult zgomot. E
rea, căcat, zdrăngăne colivia aia, vrabia țipă, geamul se trântește. A aruncat pasărea
gen și stă acolo și își trage mucii. Lua-te-ar lua dracuʼ să te ia, mă gândesc!
Și mă uit și eu pe geam. Și afară e frig, oribil de frig. Și eu mă simțeam așa de
nașpa, adică nu mă durea nimic gen, dar totuși... În pizda mă- tii, mă gândesc, n-o
să mai vorbesc niciodată cu tine. Și de fapt, n-o să te mai bag niciodată în seamă!
Și încep să mă uit la clipuri pe youtube, adică gen, știi, de-alea unde oamenii cad
de pe biciclete, se dau cu capuʼ de pereți și nici măcar nu știu de ce mă uit. Și râd.
Tare, ca să mă audă. Daʼ-mi e foarte nașpa... în sufletul meu. Gen mie-mi vine să
plâng, dar râd. Iar ea răcnește ca apucata.
Și azi am găzit pene verzi în grădinița din fața blocului. Probabil că pisica a mâncat
vrabia.
MAMA: Și cred că de nervi nici frigul nu-l mai simțeam. Nici n-am închis geamul.
Îmi dau seama c-am înghețat în ultimul hal. Și îl aud cum râde în camera lui. Îți
închipui? Râde! Foarte tare. Mi s-a făcut inima cât un purice! Și pe urmă am
înțeles. De mine râdea. Adică ce proastă sunt. O isterică. Adică eu nu sunt mă-sa, ci
așa, un bufon care face de mâncare și spală rufele...
Cât îmi lipsește Vanea al meu... El mi-ar spune niște cuvinte frumoase, numai
pentru mine, care m-ar liniști, mi-ar da speranță.. Uneori caut cuvintele astea în
mine, se zice că e ca și cum imaginea oamenilor se imprimă în noi, nu? Caut, dar
nu găsesc nimic, nu-i aud vocea. Of, bine, nu mai zic nimic, că iar mă umflă
plânsul...
Așa, și îl aud cum râde și mă gândesc, gata, ajunge, m-am săturat! Mă duc la el și îi
vorbesc foarte rece, ferm...
FIUL: Dă buzna la mine și zice: gen ajunge cu râsul. Și eu zic gen: râd cât am eu
chef. Ea zice gen că ajunge. Și pe urmă că: du gunoiul, dă cu aspiratorul, spală
vasele, șterge praful în camera ta...
MAMA: Îți zic gen ai prea multă libertate, nu știi cum s-o folosești. Dacă unde-ți
consuma energia, atunci te pun eu pe calea cea bună. Păi nu, n-am dreptate? Eu
înțeleg foarte bine, dar nu sunt de fier. Trebuie să fii ferm. Și, zic, curăță costumul
lui taică-tu...
FIUL: Și ea zice: curăță costumul. Și costumul lui... E în șifonier. E al lui. Chiar
era îmbrăcat în el.... E ultimul costum în care a fost îmbrăcat. Ea l-a păstrat. Dar e
curat. Are numai o picătură de sânge pe el. Pe mânecă. Una mică.
Și gen stă acolo înfuriată și-mi zice să curăț costumul. Adică gen curăță picătura
aia. Scorpia, păi... Și de fapt, de ce a păstrat costumul ăla? Și gen să-l curăț. Că gen
să nu mai aibă nimic pe el. Să fie cel mai curat costumaș.
MAMA: Și se ridică brusc, n-o să crezi, și zice: bine, mamă. O să curăț costumul.
FIUL: Și ea zice: gen dar să duci și gunoiul. Și eu foarte supus, normal, mămică...
Curăț costumul. Dar de gunoi și aspirator nu zic nimic. Iar în sinea mea mă
gândesc –ce-aș omorî-o-n pula mea.
MAMA: Și știi, m-am relaxat, m-am gândit, poate că și-a dat seama că m-a rănit.
Adică regreta. Și-atunci am plecat, îmi găsesc de lucru la bucătărie, mă gândesc la
costum. Adică ți-am povestit. Sigur că e îngrozitor. Dar nu e doar un lucru. Stă în
șifoner și eu știu că îl pot găsi mereu acolo. Adică e ca și cum moartea n-ar exista.
Și la orice oră din zi și din noapte mă pot duce la șifonier să mă uit la costumul
ăsta. Și încă mai păstrează mirosul lui Vanea. Lui îi plăcea foarte mult parfumul
ăla... Deep red, i l-am luat de ziua lui, e așa o sticluță pătrată... Și miroase, știi... A
lemn proaspăt încălzit de soare...
Și uneori stau așa și miros costumul. Și nici măcar nu plâng. Sunt cumva senină în
sinea mea... Mă uit la costumul ăla. Și mă gândesc, câtă vreme nu mă uit, cât nu
mă uit la mâneci... Pentru că acolo e picătura aia, e ca o gaură de glonț, o picătură...
și asta e moartea. Și așa m-am liniștit când a acceptat să facă asta. Să curețe sacoul
și așa o să-i fie și lui mai ușor.
FIUL: Așa s-a înmuiat toată, gen bine, zice, gen îl cureți și bem un ceai. Să-ți bagi
în cur ceaiul, mă gândesc eu! Ea stă destu de des în fața șifonierului și miroase
costumul ăla, perversa. Și eu văd. Și-mi e groază. Mie, dacă e să zic drept, îmi e
fucking frică să deschid șifonierul ăla. Eu trec pe vârfuri pe lângă el. Daʼ-n pana
mea, mă abțin. O să curăț costumul, jigodia ce e!
MAMA: Și, închipuie-ți, termin de spălat vasele, ascult... e în baie...
FIUL: Sunt în baie, am luat un cuțit de-ăla fin, pentru hârtie și, în pana mea, curăț
costumul!
MAMA: Și se aude un zgomot ciudat, care nu sună ca și cum cineva ar freca o
haină, și ascult: plânge, încetișor, ca o fetiță...
FIUL: Și râd, așa gen știi, ca Hannibal Lecter și frec și frec nenorocitul de costum.
MAMA: Dau fuga... și el îl taie cu un soi de cuțitaș. Și gata, nu mai e niciun
costum, ci niște zdrențe... Și miroase a gaz... Sunt absolut șocată...
FIUL: Și atunci, ca un șarpe, sâsâie la mine...
MAMA: Ce faci aici, prostănacule, i-am zis. Și-mi tremurau mâinile...
FIUL: Și eu râd.
MAMA: Și econtinuă să plângă...
FIUL: Am aprins bricheta, i-am dat foc...
MAMA: Arde tot, flăcările au ajuns la tavan. El plânge, eu m-am pierdut. Pe urmă
am dat drumul la apă, a ars bine... Îl iau, îl scutur de cenușă, iar Kostea își șterge
fața cu mâneca și îmi zice liniștit...
FIUL: Îi zic, gen mamă, am curățat costumul. Mă duc să mă joc. Sau stau pe
facebook. Și am plecat așa, relaxat...
MAMA: Și pleacă așa cocoșat, închipuie-ți, și eu stau, cu lacrimi în ochi și vreau
să-l bat cu cureaua, să-l pedepsesc, cumva, în schimb doar îmi curg lacrimile și
deodată înțeleg, că uite e negru, făcut bucăți și eu îl strâng la piept, și îl mângâi și îl
mângâi...

DIALOG-1

MAMA stă la masă în camera ei. MAMA zâmbește încordat. Vorbește din nou cu
prietena ei. FIUL e întins pe pat în camera lui, ascultă muzică și zâmbește.

MAMA: Știi, e oribil. Înainte îmi era teamă că bea sau fumează sau de droguri sau
așa ceva. Că nu mă lasă să aflu nimic despre viața lui. E ca și cum n-ar exista.
Acum mi-e frică... să nu... Stai un pic, revin imediat... Mi-e frică să nu fie... ho...
Știi tu, homosexual. Adică, gay, sau cum îi mai zice la coșmarul ăsta...
Știi, nu vorbește deloc cu fete. Nu l-am văzut niciodată cu o fată. Și nici nu l-am
auzit. Are un prieten, un coleg de școală cu care își scrie tot timpul pe internet. Și
cică se duce tot timpul să se întâlneacă cu el, se distrează împreună. Mă înțelegi?
Nu, nu mi se pare mie, vorbește foarte mult cu băiatul ăsta. Crede-mă, e ciudat. Și-
atunci m-am gândit, dar dacă e dintre ăia?! Ăsta e sfârșitul. E... Am văzut eu un
talk-show cu de-ăștia. Oameni nefericiți, degenerați, vai de capul lor... Mi s-a făcut
inima cât un purice. Și dacă eu, mama lui, am ratat acest moment... Și dacă a văzut
prea multe de-astea pe internet, la televizor și gata, viața lui e distrusă? Cum adică,
normal că nu pot să vorbesc despre asta cu el. Cum îți închipui așa ceva? Mi-e greu
chiar și să pronunț cuvântul ăla și tu vrei să-l întreb așa ceva pe fiu-meu? Nu, chiar
e de groază. Eu m-am gândit la ceva mai interesant. Și știi, am succes (zâmbește),
un succes pegagogic, aș zice. O metodă nouă. M-am hotărât să lămuresc totul pas
cu pas. Am organizat o întreagă operațiune de spionaj. Am intrat pe internet (se
așază la computer). Am învățat limba asta nouă a lor, a adolescenților, adică-știi,
cu toate lol-urile astea, toate zâmbetele astea care seamănă cu niște iepurași, smile-
urile... Am început să și înnjur, da, e groaznic, dar lor așa le place să se vorbească.
Cred că pentru binele copilului poți să și înjuri. În fine, mi-am făcut un cont fictiv
pe facebook, adică știi tu... I-am inventat o biografie extravagantă, ca să fie mai
misterioasă. I-am făcut o pagină, am pus o poză așa un pic mai teribilistă, așa... o
fată frumoasă într-o rochie neagră și cu un tatuaj pe toată mâna, un șarpe. M-am
informat puțin și despre muzica asta a lor contemporană, am scris la hobby-uri că
mă interesează toate trupele astea de coșmar, care îi plac lui, vreo două fraze din
Nietzsche la status, le-am ales pe cele mai cinice, că adolescenților le place să fie
fancy, confuz și cinic. Și pe urmă i-am găsit pagina lui, iar acolo... Of, ce oroare,
numai întuneric și durere, poze cu spânzurați, niște lame... Și-a numit pagina
„Corbul din Turn”. Și-atunci m-am gândit, adică ce vrei mai mult, eu fac totul
pentru tine, ca să fii fericit, dar nu, ție nu-ți place nimic, ție îți trebuie nu știu ce
corbi, figurile astea înspăimântătoare și trupele astea care nu cântă muzică, ci
urlă... Daʼ asta e...
Și l-am împrietenit cu fata asta ciudată. A, și am botezat-o Toffee, ca bomboanele
adică, le știi?
Iar el e precaut. Eu i-am dat inimioare la toate pozele alea de coșmar. Se numesc
„like”-uri, cum ar veni că mie îmi plac spânzurații lui. Și el a tăcut mult timp. N-a
răspuns.

Apar TOFFEE și CORBUL DIN TURN. Ei nu sunt separați de o ceva

insurmontabil, ca în situația MAMĂ și FIU.
FIUL se trezește, începe să bată de zor în taste. Și MAMA scrie. MAMA și FIUL
reacționează la dialogul dintre TOFFEE și CORBUL DIN TURN.

TOFFEE: Salut.
CORBUL DIN TURN: Numai nu scrie „Ce mai faci?”. Sună prost.
TOFFEE: Daʼ știu ce mai faci.
CORBUL DIN TURN: Cum așa?
TOFFEE: Nașpa. Se vede de pe pagina ta.
CORBUL DIN TURN: Ai ghicit. SMILE. E poza ta?
TOFFEE: Normal. A cui ar putea să fie?
CORBUL DIN TURN: Păi ești cam ciudată... Toți își pun câte-o tâmpenie în poze,
nu chiar pe ei.
TOFFEE: De ce, mă rog?
CORBUL DIN TURN: Nu știu. Nu se plac pe ei înșiși, probabil. Sau din cauza
coșurilor.
TOFFEE: Daʼ ăsta ești tu?
CORBUL DIN TURN: Păi da.
TOFFEE: Tu te placi pe tine?
CORBUL DIN TURN: Nu. Dar oricum e poza mea.
TOFFEE: Daʼ tu pe cine iubești?
CORBUL DIN TURN: Pe nimeni.
TOFFEE: Nici eu nu iubesc pe nimeni.
CORBUL DIN TURN: De unde ești?
TOFFEE: Am venit de la Sankt-Petersburg.
CORBUL DIN TURN: Păi la noi i se zice Piter.
TOFFEE: Ăia care nu sunt din Sankt-Petersburg îi zic „Piter”. SMILE.
CORBUL DIN TURN: Și ce e aia taxidermie?
TOFFEE: Arta împăierii animalelor. Tatăl meu e taxidermist.
CORBUL DIN TURN: Bestial. SMILE.
TOFFEE: Ce înseamnă asta? E de bine sau de rău?
CORBUL DIN TURN: De bine. Daʼ tu chiar ești ciudată. Cool. SMILE.
TOFFEE: SMILE.
CORBUL DIN TURN: Și te-ai mutat de mult la noi în oraș?
TOFFEE: De-o săptămână.
CORBUL DIN TURN: Și cum ți se pare?
TOFFEE: Bestial. Daʼ tu ce faci?
CORBUL DIN TURN: Nimic. mă duc la școală. Scriu versuri.
TOFFEE: lol.
CORBUL DIN TURN: Ce lol? Ce e de râs aici?
TOFFEE: Nimic. Scrii versuri? Interesant.
CORBUL DIN TURN: Ți se pare interesant?
TOFFEE: Da. Îmi trimiți?
CORBUL DIN TURN: Nu vreau.
TOFFEE: Pe bune, trimite-mi.
CORBUL DIN TURN: Uite-na... Nu vreau. Durează mult să le caut.
TOFFEE: Te-ai supărat pentru lol? SMILE TRIST.
CORBUL DIN TURN: Ba nu m-am supărat deloc, în pana mea.
TOFFEE: Îmi pare rău. Că nu-mi arăți versurile.
CORBUL DIN TURN: Dar tu cu ce te ocupi?
TOFFEE: Păi... în pana mea fac? Învăț. O ajut pe mama. SMILE.
CORBUL DIN TURN: Scrii așa de mișto înjurăturile. SMILE. Total de-a-n pixuʼ.
TOFFEE: Cum cu pixuʼ? Ba le scriu bine. Cum altfel să le scriu? Cu creionuʼ?
CORBUL DIN TURN: Faci mișto? SMILE.
TOFFEE: Nu.
CORBUL DIN TURN: Bine, uită. Whatever. Și după poză n-ai zice că ești așa o
fiică ascultătoare.
TOFFEE: Ce vrei să zici iar în pana mea?
CORBUL DIN TURN: Păi gen „O ajut pe mama!”
TOFFEE: Păi o ajut, să-mi bag... Dar nu sunt fetița mamei. Eu o iubesc pe mama.
Și știi ceva, în p..., eu de fapt, mă plimb prin cimitire. Fug de-acasă.
CORBUL DIN TURN: Ce porcărie mai e și asta? O iubești pe mama, dar fugi de-
acasă.
TOFFEE: Păi când.... mă scoate total din minți.
CORBUL DIN TURN: Și nu ți-e frică să umbli prin cimitir? Sunt zombi pe-acolo.
SMILE.
TOFFEE: Nope. În p... Acolo e liniște. Și pace. Acolo mă gândesc la eternitate...
CORBUL DIN TURN: SMILE.
TOFFEE: ...în p...
CORBUL DIN TURN: Ce?
TOFFEE: Acolo mă gândesc eternitate, în p...
CORBUL DIN TURN: SMILE. SMILE. SMILE.
TOFFEE: Daʼ tu o ajuți pe mama ta?
CORBUL DIN TURN: Nu.
TOFFEE: În p... niciodată n-o ajuți? La treburile casei?
CORBUL DIN TURN: A murit.

PAUZĂ.

TOFFEE: A murit?
CORBUL DIN TURN: A murit.
TOFFEE: Și tu cu cine stai?
CORBUL DIN TURN: Singur... Cu tata.
TOFFEE: Adică, în p..., chiar a murit?...
CORBUL DIN TURN: Așa ceva gen.
TOFFEE: Și cu tatăl tău e totul ok gen?
CORBUL DIN TURN: Da. Ok. Ne ducem împreună la pescuit. Și la volei... E
mișto.
TOFFEE: Și mama ta nu era mișto?
CORBUL DIN TURN: Nu era deloc mișto. Țipa

PAUZĂ

MAMA: Și-atunci mi-a crescut tensiunea, știi. M-am gândit că am născocit

degeaba toată povestea asta. Și-atunci mi-au venit în minte cuvintele astea oribile:
el nu mă iubește. El nu mă iubește. Nu pot să-ți zic în ce hal m-a durut. Știi eu
pentru el am... tot... Iar el mă vede în mormânt, nțelegi? Și-atunci am izbucnit în
plâns. Dar așa. Pe mutește. Ca să nu mă audă din camera lui. Eu, de fapt, cam așa
plâng mereu. Știi, e ca atunci când strănuți ținându-te de nas. Și în sinea mea
plângeam în hohote. Păi sigur, uneori mai plâng și în fața lui, ca să știe că m-a
supărat. Dar în fine, atunci a fost groaznic... Și m-am enervat și eu, normal!
Aproape că eram pe punctul de a o lăsa baltă. Dar pe urmă m-am adunat. Pentru
binele copilului meu. M-am gândit: am inventat toată povestea asta ca să clarific
niște lucruri foarte concrete. Ți-a murit mama, bine. Dacă a murit, asta e. Important
pentru mine e să înțeleg ce e cu tine... Să știu că ești bine... Că nu ești gay...
FIUL: Și, imaginează-ți, n-a mai zis nimic. Adică, gagica asta bestială. Mă
gândeam că gen îi e milă de mine sau ce? Adică, de ce i-am zis de mama. Gen
plânge poate. Adică, știi, gagicilor le place să plângă. Mai ții minte cum își trăgea
mucii Eremova, când a aflat că te-ai înțepat într-un cui? Zicea că țipă așa că îi e
milă de tine, că așa e ea empatică. Ete-na, în pana mea, tu nu ești empatică, ci pur
și simplu bătută-n cap. A țipat ce-a țipat, pizda-proastă, și cum n-a venit la tine, n-a
venit nici să mă vadă pe mine. Nimeni n-a venit. În pana mea, noi nu suntem o
clasă, ci niște căcăcioși... Și pe urmă m-am gândit de ce să plângă Toffee-Pizdeffee
asta? Nu știe niciun drac despre mine. Cine știe cui i-au murit părinții. Poate că nu
răspunde că mănâncă sau s-a speriat... Mă gândesc că ce m-a apucat acuʼ? O să
sufăr din cauza unei pizde? Mă gândesc la ea, n-am ce face! Lua-o-ar dracu s-o ia!
Am ieșit de tot de pe facebook, mă gândesc să bat vreo două tancuri în World of
Tanks.
CORBUL DIN TURN: Ești? Toffee? Toffee? Alo! Unde-i dispărut? SMILE.
TOFFEE: Sunt aici. Cum e la școală la tine?
CORBUL DIN TURN: Păi, în pana mea, ce întrebare mai e și-asta, ducă-se
dracului, școala!
TOFFEE: Bine, scuză-mă.
CORBUL DIN TURN: Nu-i nimic. Nu-mi place la școală. Am un singur prieten la
școală. Ce, ție îți place?
TOFFEE: Nu. Eu am meditatori. Studiez la domiciliu.
CORBUL DIN TURN: Cool. SMILE.
TOFFEE: Și ce e cu prietenul tău de la școală?
CORBUL DIN TURN: Păi un prieten ca toți prietenii. Un prieten. O ardem
împreună pe la fabrica părăsită. Ne distrăm și noi.
TOFFEE: Cum vă distrați?
CORBUL DIN TURN: Păi, în pana mea, stăm de vorbă.
TOFFEE: Și-atât?
CORBUL DIN TURN: Păi ce vrei mai mult în pana mea?
TOFFEE: Nu. Nimic. SMILE.

MAMA răsuflă ușurată.

CORBUL DIN TURN: Vrei să mergem împreună pe la fabrică? E foarte mișto

locul. Numai că sunt câini vagabonzi, daʼ să nu-ți fie frică, cu mine să nu-ți fie
frică. SMILE.
TOFFEE: Nu știu. Nu cred.
CORBUL DIN TURN: De ce?
TOFFEE: Fac alergie la ultraviolete. Eu nu ies decât noaptea.
CORBUL DIN TURN: Minți. SMILE
TOFFEE: Nu. E o boală rară.
CORBUL DIN TURN: Mișto. Adică ești vampir gen.
TOFFEE: O, da, exact. Ca un vampir.
CORBUL DIN TURN: Adică noaptea bei sânge gen. SMILE
TOFFEE: Păi...
CORBUL DIN TURN: Daʼ tu nu dormi nici ziua. Că acum e ziuă. Adică poți și
ziua. SMILE
TOFFEE: Ce?
CORBUL DIN TURN: Să bei sânge ziua.
TOFFEE: Pot gen.
CORBUL DIN TURN: SIMLE. Daʼ tu crezi în vampiri?

PAUZĂ.

TOFFEE: Păi... Da...

CORBUL DIN TURN: Doar ești goth, ar trebui să fie de-ai tăi vampirii.
TOFFEE: Ce să-mi fie vampirii?
CORBUL DIN TURN: Păi să fie de-ai tăi, adică, gen ar trebui să-ți placă. Toate
filmele alea gen Twilight, Dracula... Clar că pentru gagici au inventat toate
poveștile cu vampiri... SMILE.
TOFFEE: Eu nu sunt gagică.
CORBUL DIN TURN: Scuză-mă, pentru fete, am vrut să zic...

PAUZĂ.

MAMA (vorbește cu prietena ei. FIUL se agită în camera lui): Și știi, a început să-
mi fie și mie mai ușor cumva, uite-așa pur și simplu, să vorbesc cu el, măcar așa,
cumva nu de-adevăratelea, dar cumva noi n-am fost niciodată așa apropiați, n-am
vorbit așa deschis... Și lasă-l să zică și că vrea să mor, să zică! Măcar că nu înțeleg
jumate din ce zice, caut cuvintele pe Google. Dar oricum, știi, e ca și cum în mine
s-a rupt un baraj. Și chiar m-am hotărât să aflu cât de mult contează pentru el. Și l-
am strigat: Kostea!
FIUL (vorbește cu prietenul): Și-atunci iar a urlat la mine. Îți imaginezi, iar gagica
îmi răspundea chiar atunci. Și-așa m-am enervat! Mă gândesc: Dispari! Dar i-am
strigat și eu înapoi: Sunt ocupat!
MAMA: I-am strigat: nu vrei să mergi la film?! Îți dau bani! Iar el imi zice: Nu!
Îmi fac temele! (zâmbește)
FIUL: Că nu poate să n-o dea de gard, tot vrea să facă pe mama cool. S-a apucat să
îmi propună să mă duc la film, prăjitură, zice vrei să-ți fac ceva dulce? Naiba să te
ia, îmi zic, cu prăjiturile și cu filmele tale cu tot, să ți le bagi în cur, și îi strig: Lasă-
mă în pace! Și mi-am pus căștile.
FIUL își pune căștile. MAMA e fericită.
MAMA: Înțelegi, mi s-a luat o piatră de pe inimă... În sfârșit am găsit o cale de
comunicare cu el, e puțin, dar ceva a fost adevărat în povestea asta, foarte
important. Acum m-am convins că nu e gay, acum știu că e normal Kostea al
meu... Fiul meu s-a dovedit a fi bărbat adevărat, romantic, e adevărat, un pic cam
grosolan. Of, știi, asta funcționează ca un drog... (se întoarce la computer).
CORBUL DIN TURN: Hai, mai povestește-mi ceva despre tine.
TOFFEE: Ce?
CORBUL DIN TURN: Ce vrei.
TOFFEE: Păi am un frate mai mic. Am grijă de el.
CORBUL DIN TURN: Eu nu am frați.
TOFFEE: Eu am grijă de el, dar el nu dă doi bani.
CORBUL DIN TURN: În sensul că?
TOFFEE: Umblă așa încruntat. Nu vorbește cu mine.
CORBUL DIN TURN: Poate nu știi tu ce îi trebuie? Poate îl doare burta?
TOFFEE: Poate. Nu știu. Am obosit deja.
CORBUL DIN TURN: Dar vorbește cu el. Sincer. De-adevăratelea.
TOFFEE: Vorbesc.
CORBUL DIN TURN: Și el ce zice?
TOFFEE: El zice că ar fi mai bine dacă aș muri.
CORBUL DIN TURN: Sfinte Sisoe, e penal puștiul. SMILE. Ce l-a apucat? S-a
prostit?
TOFFEE: L-a apucat! Da.
CORBUL DIN TURN: Îmi place de tine. Foarte mult. Nici măcar nu vreau să îți
cer alte poze.
TOFFEE: Și mie îmi place de tine. Ce să faci cu alte poze?
CORBUL DIN TURN: Păi dacă asta e photoshopată, iar în realitate arăți nașpa.
SMILE
TOFFEE: Nu sunt nașpa.
CORBUL DIN TURN: Te cred. Să nu mă înțelegi greșit, io n-o iau la labă când mă
uit la poze.
TOFFEE: Îîî!
CORBUL DIN TURN: Scuză-mă. Adică vreau să zic că fetele nu se tem că o iau la
labă la pozele lor?
TOFFEE: Nu. Nu știu. Trebuie să plec...
CORBUL DIN TURN: Stai, uită de labă, că de fapt, nu asta voiam să zic. SMILE
TRIST
TOFFEE: Daʼ ce voiai să zici?
CORBUL DIN TURN: Voiam să zic că ești foarte mișto! Să nu dispari, bine?
SMILE
TOFFEE: Bine. Ne întâlnim și mâine tot aici.
CORBUL DIN TURN: Pe bune? SMILE.
TOFFEE: Pe bune! Noapte bună.
CORBUL DIN TURN: Iar ție noapte nebună. SMILE.
TOFFEE: De ce?
CORBUL DIN TURN: Păi tu noaptea te plimbi.
TOFFEE: Da, exact. O să mă duc la fabrica părăsită.
CORBUL DIN TURN: Pa.
TOFFEE: Pa.
CORBUL DIN TURN: Mai ești?
TOFFEE: Păi da.
CORBUL DIN TURN: Pa. SMILE.
TOFFEE: Pa.

MONOLOG - 2

MAMA și FIUL sunt în camerele lor. E semiîntuneric. În camera fiului e aprinsă o

lampă de birou. În camera mamei e aprinsă o lumânare, închisă în colivie.

FIUL (vorbește cu prietenul): Imaginează-ți, m-am gândit toată ziua la ea. Cum
umblă ea prin apartamentul cel nou. Se învârte de colo-colo și peste tot sunt
animale împăiate cu ochi de sticlă... Nope, nu m-am gândit la nimic concret, doar
așa, pur și simplu mi-am imaginat gen, cum umblă ea prin casă. Gen, știi, ca o
fantomă, ablă cum e creta, adică așa ca-n poză. Și fratele ei n-o iubește. Și tatăl ei îi
împăiază pe toți. Și ea umblă așa singură. Ca mine gen.
Apropo de cretă. Profa de chimie azi iar a mâncat cretă, îți imaginezi? Cum pana
mea se poate așa ceva?
Eu, copii, am lipsă de calciu, zice, nu-mi dați atenție. Cum pana mea să nu-i dai
atenție? Stă acolo, grasă, în șalul ăla al ei, de parcă ar veni de la gară și ghiorț-
ghiorț... Și firimiturile alea albe care-i cad pe țâțe... Daʼ ce lol, e ca la nebuni.
Uneori mi se pare că văd asta la fiecare oră. Toți profesorii stau în fața noastră și
mestecă cretă. Și din gură le curg firișoare albe... Și ne pun încet-încet și pe noi toți
să mâncăm cretă. Ghiorț-ghiorț, în pana mea! Până când încep să ne curgă și nouă
bale albe. Mă duc la școală și am senzația că o să mă umplu tot de creta aia... O
senzație de tot căcatul. Bine că n-ai fost. A fost o zi nasoală de tot.
Nope, nu pe telefon stau, merge prost netul pe telefon. Stai cinci minute până se
încarcă o pagină. Ba ne-a dat și lucrare azi... Daʼ io m-am gândit. M-am gândit să
dau o fugă în pauza mare la Internet-café. Să văd ce mi-a scris. Daʼ nu m-am dus.
Of, în pana mea, m-am gândit că so ia dracuʼ. Las-o să-mi scrie. Nu mă arde așa de
tare.
Și, imaginează-ți, ajung acasă. Deschid compul, căcat, nu e lumină. M-am enervat,
în pana mea, chiar am spart o cană, fără să vreau. Mă gândesc că ea, probabil că
mă așteaptă acolo, Ei, probabil că n-are cu cine să vorbească, c-am văzut că n-are
alți prieteni în afară de mine.
Umblu prin casă de nebun. Simt că e curent. Mă gândesc că probabil, iar a lăsat
proasta, geamul deschis. E frig. Intru în camera ei, închid geamul. Mă uit și văd
colivia. Mai ții minte, aia cu vrabia. Mă uit mai bine și văd c-a pus o lumânare în
ea. Îți imaginezi, căcaaaat! Ce porcărie mai e și asta! Ea a aruncat-o și pe urmă tot
ea îi pune lumânare. O aprinde pentru sufletul păsării, în pana mea! Daʼ aruncă, în
pana mea, colivia! Daʼ nu, ea și costumuʼ luʼ taică-meu îl miroase, acum se mai
holbează și la colivia asta!...
Deci, ascultă mai departe. I-am dat cu răutate un șut la patul ei... Adică nu al ei, ci
al ei și al luʼ taică-meu... Și, imaginează-ți că a căzut ceva de sub pătură. De pe pat.
Ceva maaaare, în pana mea! Ridic pătura. Și știi ce era? Știi, în pana mea, ce era?
Un vibrator! O pulă sănătoasă din cauciuc albastru! Peștișorul de aur, în pana mea!
Ditamai țiparul, de fapt! Mi s-a făcut silă ca dracuʼ! Stau siderat. Stăteam și nu
știam ce să fac.
Era, știi, ca atunci când am văzut prima oară un film porno. Când aveam 11 ani.
Nu-mi venea să cred că oamenii pot face așa ceva. Arăta groaznic pentru mine
atunci... Ca o crimă. În orice caz, în pana mea, ceva sinistru. Nefiresc. Daʼ pe urmă
mi-a trecut. Adică - acum. Am început să râd chiar. Și în cap mi se tot învârtea aia
cu peștișorul de aur. Râd ca apucatuʼ. M-am dus și-am luat un patent din cămară.
Am luat penisul ăla cu patentul. Că nu puteam să-l iau cu mâna, bleah... Am scos
lumânarea din colivie și am pus-o lângă ea, iar penisul l-am pus în colivie. În locul
lumânării. Să stea acolo, îmi zic, o să aibă o surpriză. Stau și mă uit la opera mea.
Râd. O aud c-a venit. Mă duc repede în camera mea...
MAMA: Of, ce zi idioată a fost aia. Da, Rafaelovna m-a scos din sărite cu baza ei
de date... Și Svetka... Păi, zi și tu, mai sunt trei luni și ea îi adună pe toți în timpul
programului ca să decidă unde să fie petrecerea corporației de anul nou! Cu trei
luni înainte! Și că ce meniu! Și durează câte trei ore în colectivul nostru feminin!
Iar mie îmi trebuie baza de date și nu am jumătate din ea! Și îi zic: Sveta, hotărâți
fără mine, mie mi-e egal, sunt de acord cu orice. Și-a subțiat buzele, știi tu, cum se
pricepe ea: „Tanecika, nu te oblig, dar știi și tu, noi suntem o echipă...” Ea poate...
Când bătrânică aia, tanti Vațlavna, lucra la noi, erau la cuțite. Svetka nu i-a dat
primă că a uitat să-i zică de ziua ei „La mulți ani!” Adică, nu pe față, normal... A
găsit ea un motiv.
De fapt, Rafaelovna se uită mereu chiorâș la toți. Agenția deja îi trimite scrisori
nervoase. Și încă asta nu e cel mai rău: la sfârșitul întâlnirii, Svetka m-a oprit pe
mine și pe încă una. Și zice: „Uite, Tania, probabil că a notat tot ce-am hotărât azi,
că a stat tot timpul cu ochii în computer.” Îți închipui? A dat cu mine de pământ în
fața tuturor, iar eu nici n-am știut cum să reacționez. Am început să zâmbesc.
Doamne ajută, de parcă eram împăiată. Mereu sunt țapul ei ispășitor. Bineînțeles că
toți au chicotit dezaprobator, cum că, vezi Doamne, la o întâlnire importantă eu m-
am ocupat cu altceva... Am muncit! Eu vin aici să muncesc! E râsu-plânsu! Of, să-i
ia naiba!
Mă gândeam cum e mai bine să mă port. Adică, cu Kostea. M-am gândit în toate
felurile. Poate că de-asta n-am terminat baza... Am decis că nu e nimic rău în asta.
Că pe mine chiar mă emoționează cumva toată povestea asta. Acum mă gândesc la
el. Ce se întâmplă cu el... Ce face... Ce simte...
Ajung acasă, liftul nu merge, iar nu e lumină. Și, știi, eram cumva mișcată, mă
gândeam că mă duc acum și stau de vorbă cu el. Adică nu eu, ci Toffee, înțelegi tu.
Dar nu e lumină. Computerul nu merge. Și mi-a pierit toată buna-dispoziție. Dar
știi, deja mă gândisem la atâtea, ce-a făcut Toffee toată ziua.
Urc, sun. Nu deschide. Și atunci o senzație ciudată s-a născut în mine, mai exact
am simțit lipsa oricărui sentiment. Înțelegi, stau în fața ușii și nu aștept târșâitul
papucilor lui Vanea. Adică e ca și cum m-am împăcat cu moartea lui Vanea. Adică
stau în fața ușii și știu clar că dincolo de ea nu e decât Kostea. Adică și că el nu-mi
deschide.
Deschid, intru, e liniște. Zic: „Kostea, am venit...” El tace. Mă duc la ușa lui încet,
ascult, își trage nasul. Iar plânge. N-am bătut. Probabil că din cauza costumului,
mă gândesc. Conștiința. Sau îi e dor de taică-său. Eu l-am iertat deja. Adică
bărbaților, cred că nu le place să-i vezi plângând. Lasă-l să plângă singur.
Mă duc în camera mea... Și acolo... Of, știi... O dezordine cumplită. Patul e răvășit,
toate sunt aruncate... El... Probabil c-a stat la mine în pat până am venit eu, s-a uitat
la televizor. Și eu... Știi doar cât țin eu la ordine. Foarte mult. A, n-a fost lumină,
da. Păi, atunci s-a uitat la televizor când era lumină. La noi în dormitor... La mine
în dormitor, ții minte, ce televizor mare e, o plasmă, diagonală mare... Când era
mic, lui Kostea îi plăcea să stea la noi în pat. Stătea între noi și ne uitam la
dedicații muzicale, beam ceai... Bine, pe-atunci, normal, era alt televizor...
Mda, și-așa m-am enervat de tare! Groaznic m-am enervat. Că mi-a fost și mie
rușine. Păi ar trebui să mai aibă omul și limite, nu? Intimitate? Să facă ce vrea la el
în cameră. dar camera mea e a mea! M-am dus direct la el. Zic: ce te-a apucat? Ce
e cu lipsa asta de respect? Iar el stătea întins pe pat, cu ochii roșii de lacrimi. Păi,
mă gândesc, nu face nimic. Plânge! Iar când plâng eu, parcă i se face milă de mine!
FIUL: O aud, tropăie, urlă. Năvălește în camera mea ca nebuna, aproape c-a smuls
clanța de la ușă. Îți imaginezi, în pana mea, dă buzna, mă ia de ureche și mă
răsucește și grohăie ca o scroafă. Nu i-a plăcut pula în colovie. Și urlă: să nu
îndrăznești să mai intri în camera mea gen! O să-i pun lacăt! Și eu îi zic: Pune-ți
câte lacăte vrei, fă ce vrei acolo! Zic: repede l-ai mai uitat pe tata. I-am găsit o casă
nouă iubitului tău, cum îi place? Îmi apucă blugii de casă, care erau atârnați pe un
scaun și începe să dea cu ei în mine, mă doare, în pana mea, mă lovește drept peste
față, dar cumva în sinea mea mi se rupe. Ea mă lovește, iar mie mi se rupe. Și
imediat am început să mă gândesc la cum o să plec de acasă. Mă gândesc că o să
trăiesc pe străzi, nu trebuie să mai ardă nimic, nu trebuie. Numai să uit și gata. O să
trăiesc la fabrică. Sau mă mut la Toffee pentru o vreme. Până îmi găsesc de lucru.
Și pe urmă o să stau la fabrică, în camera noastră, o să mă duc la muncă. Iar la
Toffee o să mă spăl și o să-mi spăl hainele...
MAMA: Și, știi, n-ar fi fost nimic, dacă n-ar fi început să-mi răspundă obraznic.
Eu îi zic lucruri raționale: nu intra în camera mea, îți interzic, dacă nu ești capabil
să trăiești împreună cu alți oameni, iar el îmi răspunde. Și-atunci l-am certat foarte
tare, normal. Și-atunci mi-a zis... M-a acuzat... A zis că l-am uitat repede pe Vanea.
Îți închipui? Cum poți să spui una ca asta, îl întreb. De unde știi tu ce e în sufletul
meu? Dacă ai știu, zic, cât mă doare... Of...
Și stă, tot roșu, tace. Mă gândesc, gata, ajunge. Am plecat din camera lui. Și am
început cumva să-mi revin. Mă gândesc că n-are nimic. O să vorbească cu Toffee și
o să se liniștească. Ei îi poate povesti totul... Da, și o să mă liniștesc și eu...
FIUL: Mă așez și în fața mea sunt zac blugii ăia. Îmi ating părul și e plin de sânge.
Probabil că un nasture de la blugi. Stau acolo și mă simt cumva... de tot căcatul.
Nu pot să explic. Nicicum. Înțelegi? În realitate nu există nimic. Orbsurdomut.
Parcă și ea și tot-tot-tot e foarte departe de mine. Și nu mă gândesc decât la Toffee.
Ce-o face acolo?
Și atunci au dat lumină.
MAMA: M-am cărat la bucătărie. Să pregătesc cina. Pentru nerecunoscătorul ăla...
Eu cu gândurile mele... Și brusc începe să cânte radioul! Fără puțin nu mi-am înfipt
cuțitul în mână.
FIUL: Deschid compul. Și ăsta... neplătit. În pana mea! Îmi număr banii, nu-mi
ajung. N-o să-i cer ei, mă gândesc. Nici măcar nu ies din cameră. Oricum m-am
conectat pe telefon. Mă gândesc că n-are decât să meargă încet, cum o fi, dar eu cu
ea nu vorbesc...
MAMA: Am terminat de tăiat salata și m-am dus la computer, în camera mea. Și
am strâns totul... Când am venit de la serviciu, am plătit internetul, ar trebui să
meargă deja... Mă gândesc că trebuie să-l liniștesc. E jignit. Intru. La fix, el e aici.
A intrat deja. Adică online.

DIALOG-2

Aceiași. Apar TOFFEE și CORBUL DIN TURN

TOFFEE: Salut! SMILE.

PAUZĂ.

TOFFEE: Salut! Ești?

CORBUL DIN TURN: Salut. SMILE. Scuze, merge prost netul pe mobil...
TOFFEE: Pe mobil? Daʼ de ce ești pe mobil?
CORBUL DIN TURN: N-am plătit netul.
TOFFEE: Am înțeles...
CORBUL DIN TURN: Bestial!
TOFFEE: Bestial? Bine?
CORBUL DIN TURN: Păi da!
TOFFEE: Și de tine nu-mi zic nimic?
CORBUL DIN TURN: Ce să-ți zic de mine? Ce, tu poți să ghicești ce face omul
după profil?
TOFFEE: Nu. Glumăăă! SMILE. Și, ești ok?
CORBUL DIN TURN: Da, bestial. Daʼ tu?
TOFFEE: Și eu sunt bine. Am fost azi-noapte la fabrica ta.
CORBUL DIN TURN: Și cum ți s-a părut?
TOFFEE: Belea!
CORBUL DIN TURN: Da, eu și prietenul meu avem acolo, sub vechile benzi de
transport o cămeruță.
TOFFEE: Cămeruță?
CORBUL DIN TURN: Cămăruță! Da, cămeruță. O cameră micuță.
TOFFEE: SMILE.
CORBUL DIN TURN: O, au dat drumul la net. Mă mut pe comp.
TOFFEE: SMILE.

PAUZĂ.

CORBUL DIN TURN: Avem o canapea acolo. Am adus-o de la gunoi.

TOFFEE: Of, de la gunoi. Ce căcaaat! Are ploșnițe.
CORBUL DIN TURN: Ba nu sunt ploșnițe. Am făcut o masă din lăzi. E locul
nostru secret.
TOFFEE: Belea. Și ce faceți acolo?
CORBUL DIN TURN: Băgăm prenadez.

MAMA e îngrozită.

TOFFEE: Ce?!
CORBUL DIN TURN: Glumăă! Nu facem nimic. O frecăm aiurea. O să te duc
acolo. Și-o să-ți fac cunoștință cu prietenul meu.
TOFFEE: Da, într-o zi....
CORBUL DIN TURN: Cât mai repede. Hai, povestește-mi ce faci tu.
TOFFEE: M-a frecat la icre frate-meu.
CORBUL DIN TURN: Ce-a făcut?
TOFFEE: Păi a intrat în camera mea. Și mi-a luat ceva ce e al meu și e secret.
CORBUL DIN TURN: Ce?
TOFFEE: Jurnalul. Și a citit jurnalul meu super-secret. Și s-a distrat.
CORBUL DIN TURN: Și tu ce-ai făcut?
TOFFEE: L-am bătut. Acum mă chinuie conștiința.
CORBUL DIN TURN: Păi poate a meritat-o, n-o să mai facă! Și pe mine m-a bătut
mama o dată. Pe ea n-a chinuit-o conștiința.
TOFFEE: Sau poate că da.
CORBUL DIN TURN: Mi se rupe!
TOFFEE: Și tata a mai împăiat un animal azi.
CORBUL DIN TURN: Ce?
TOFFEE: Un țap. Un țap prost. Penibil. Am avut musafiri și toți s-au uitat la țap.
CORBUL DIN TURN: Daʼ de ce un țap?
TOFFEE: Nu știu. Pentru că țap nu aveam încă. Un țap prost. Toți au râs de el. L-
au arătat cu degetul. Iar pe mine m-a durut al dracului de tare.
CORBUL DIN TURN: De ce naiba te-a durut pe tine?
TOFFEE: Păi, poate că el n-ar fi vrut să fie arătat așa în fața tuturor și să râdă toți
de el. Poate că ar fi vrut să pască iarbă, iar după ce moare să putrezească în liniște
sub pământ.
CORBUL DIN TURN: Mda, țapii mai sunt și mâncați. SMILE.
TOFFEE: Da, sunt mâncați. SMILE TRIST.
CORBUL DIN TURN: Dar eu îl înțeleg pe țap, dacă e să spun drept.
TOFFEE: Da?
CORBUL DIN TURN: Da. Eu în clasa a șaptea de o tipă...
TOFFEE: O fată.
CORBUL DIN TURN: O fată. Adică, gen m-am îndrăgostit. Și știi, i-am spus.
TOFFEE: Și ea ce-a zis?
CORBUL DIN TURN: Era o curvă. A povestit în gura mare la toată clasa.
TOFFEE: Și ce-a zis?
CORBUL DIN TURN: Păi, în pana mea, că i-am citit versuri la telefon.
TOFFEE: Tu scrii versuri?
CORBUL DIN TURN: Păi da gen. Doar ți-am zis. Ea voia să i le și citesc.
TOFFEE: Am uitat. Penal! Adică bestial! La versuri mă refer. SMILE.
CORBUL DIN TURN: Păi, gen i-am citit versuri. Mai întâi ea a răspuns la telefon.
Și eu am citit ca idiotul. Și pe urmă, când am terminat de citit, am auzit vocea lui
Filei, care zicea „Bravo, pui de curvă, bune versuri...”
TOFFEE: Filei?
CORBUL DIN TURN: Era un cretin dintr-a noua. Acuʼ e la școala de corecție
acum. Un nemernic ordinar. Rezultă că atunci ea se întâlnea cu el. Și ei pur și
simplu... S-au gândit gen să-și bată joc de mine... Adică ea i-a dat telefonul gen și
el a ascultat... Nenorociții... Toți au râs de mine... Ca de țapul tău. A fost de tot
căcatuʼ. Și pe urmă m-am mutat de tot în altă clasă.
TOFFEE: Ce nesimțiți. Și nu știi și numele de familie al fetei?
CORBUL DIN TURN: Păi îl știu. Daʼ cui îi pasă-n pana mea?
TOFFEE: Da, corect. SMILE. Hai, trimite-mi versurile.
CORBUL DIN TURN: Nope.
TOFFEE: Hai, trimite-le, mă interesează. Eu n-o să râd. Sincer. Mie îmi plac
versurile.

PAUZĂ.

CORBUL DIN TURN: Păi, în pana mea. Acum, să le găsesc...

TOFFEE: Aștept.
CORBUL DIN TURN:
Atunci când inima mea vrea libertate
Ziua e scurtă, dar ce lungă noapte...
Cu alcool îmi îmbăt sufletul
Cu nicotină îmi îmbăt sufletul.

Simt cum în suflet ciroza îmi crește

Și sufletul meu durere primește
Sunt dus mai apoi la acel spital
Unde tratează viciul cel mai banal

Acolo voi zace inert pe pat

Cu ochii la zidul crăpat
Și noaptea în vis o s-o chem pe-asistentă
Căci dimineața îmi tai venele dacă nu e atentă
Pe fereastră văd plopul ce se-ofilește
Patruzeci de zile tristețea îmi crește
Iar când vântul a iarnă va mirosi
Voi știi că să mă pregătesc timpul va fi

Îmi voi lua haina de stofă pe mine

Și cu două geamantane e numai bine
Împing din fereastră noaptea întunecată
Și dispar în ceața neînduplecată.

TOFFEE: Bestiale! Daʼ ce, tu bei și fumezi?

CORBUL DIN TURN: Nu. În pana mea, nu asta e important.

MAMA respiră ușurată.

TOFFEE: Scuză-mă, foarte mișto versurile. Belea.

CORBUL DIN TURN: Mulțumesc. În pana mea, nu le-am mai dat la nimeni să le
citească. Ți le-am dat ție.
TOFFEE: Mișto. Mă bucur. Mii de mulțumiri drăguțe.
CORBUL DIN TURN: Păi, na, în pana mea, mă dai gata când vorbești așa! Spune
și tu ca oamenii, simplu: mulțumesc!
TOFFEE: Mulțumesc. Chiar ai talent, pe bune!
CORBUL DIN TURN: Mulțumesc.
TOFFEE: Numai că sunt așa de dark.
CORBUL DIN TURN: Ce?
TOFFEE: Versurile.
CORBUL DIN TURN: Râde ciob... SMILE. Tu ești o goth...
TOFFEE: A, da, exact. SMILE. Daʼ tu chiar nu bei?
CORBUL DIN TURN: Păi mai beau uneori bere. Rar.
TOFFEE: Bere... nu e bine. E nașpa.
CORBUL DIN TURN: Mulțumesc, „mamă”... SMILE

MAMA e agitată.

TOFFEE: Eu nu sunt mama ta... Eu sunt Toffee.

CORBUL DIN TURN: Atunci ce-mi tot zici aici de bere... Gen că tu nu bei. Și nu
fumezi. Toți ăștia goth fumează.
TOFFEE: Uite că eu nu fumez. Nu am voie. Din cauza bolii.
CORBUL DIN TURN: Și dacă nu erai bolnavă, ai fi băut?
TOFFEE: Nu, n-aș fi băut! SMILE.
CORBUL DIN TURN: Mișto! Acuʼ-aș fi scris: „mamă”, așa de mișto! N-am mai
folosit demult cuvântul ăsta.
TOFFEE: De ce?
CORBUL DIN TURN: Păi că-i zic „ea”. Adică îi ziceam. Ea era așa... Nu i se
potrivea cuvântul ăsta. Nu i se potrivea deloc.
TOFFEE: De ce?
CORBUL DIN TURN: Păi când eram mic așa-i ziceam. Mama. Atunci era
normală. Apoi ni s-a întâmplat ceva foarte nașpa și ea s-a schimbat.
TOFFEE: Sau poate că tu te-ai schimbat?
CORBUL DIN TURN: Și eu m-am schimbat. Al dracului! Daʼ oricum! Nu pot să
mă duc la ea și să-i zic: „Bună, mamă!” Cu ea nu poți să vorbești normal gen. Ea,
în pana mea, fie se umilește în fața mea, fie urlă. Urla. Și chiar mă bătea. Altfel e
nașpa. Fiindcă eu oricum vreau să fiu cu ea. Dar nu pot. În pana mea. Uneori îmi
vine pur și simplu să mă duc și să o iau în brațe și să o țin așa mult. Iar alteori îmi
vine s-o omor. Dar, în pana mea, oricum urlă. Urla. Of, ea oricum a murit, nu
contează.

MAMA plânge.

CORBUL DIN TURN: Toffee? Ești?

TOFFEE: Aici.
CORBUL DIN TURN: Te-am încărcat cu problemele mele? Scuze.
TOFFEE: Nu-i nimic. Daʼ chiar tot ce-ți amintești despre mama ta e nașpa?
CORBUL DIN TURN: Nu. Nu tot, ți-am zis doar. Când eram mic mi-a citit o
poveste. Mi-a plăcut. Despre Peter Pan. O știi? Despre niște unii care zburau,
despre niște pirați și o fată.
TOFFEE: O fată. Wendy.
CORBUL DIN TURN: Da, o fată. Ea zbura cu ei gen și acolo s-a apucat să le facă
de mâncare, ei o respectau gen...
TOFFEE: Ei voiau ca Wendy să fie mama lor.
CORBUL DIN TURN: Corect! Am uitat, nu-mi mai aduc aminte prea bine.
TOFFEE: Iar Peter Pan a tras cu arcul în ea...
CORBUL DIN TURN: Corect! Ba chiar au crezut că au omorât-o, dar în realitate
n-au omorât-o. Bestial, ne-au citit aceleași povești!
TOFFEE: Bestial!
CORBUL DIN TURN: Și mai era și ceva neclar acolo, gen acest Peter Pan zice că
gen tu ești mama mea, dar cumva erau și iubiți. Ce căcat! Ce porcărie ciudată.
SMILE.
TOFFEE: Căcat...
CORBUL DIN TURN: Și pe urmă, când eram mic, când adormeam, îmi imaginam
că patul meu, e tot înfășurat în praf gen...
TOFFEE: Praf magic...
CORBUL DIN TURN: Așa ceva gen. Și cum se ridică și zboară pe fereastră pe
insula aia, iar eu stau întins în pat și mă uit în jos, iar acolo sunt diverse țări,
marea... A fost și ciudat și cool în acelați timp, lol. SMILE. Iar ea după ce citește
povestea, zice: adormi gen mai repede și atunci în vis o să ajungi ți tu pe insulă...
TOFFEE: Și-ai ajuns?
CORBUL DIN TURN: Am visat-o de vreo două ori.
TOFFEE: Și mie îmi plăcea foarte mult povestea asta când eram mică. Și eu mi-am
imaginat că zbor pe geam în cămașă de noapte... Și o să i-o citesc și eu băiatului
meu.
CORBUL DIN TURN: De unde știi, poate o să ai o fată...
TOFFEE: Nu. Băiat. Știu sigur.
CORBUL DIN TURN: SMILE. Ești foarte mișto. Hai să ne întâlnim. Adică,
noaptea. O să mă duc la fabrica...
TOFFEE: Și mie îmi place foarte mult de tine, dar nu, eu mă plimb târziu.
CORBUL DIN TURN: Și când dormi?
TOFFEE: Ziua. Până la prânz. Așa am dormit și azi.
CORBUL DIN TURN: Păi și când o să ne vedem? N-o să mă dau la tine, zău.
Vreau doar să-ți arăt fabrica.
TOFFEE: Dar am văzut deja fabrica. Să te dai la mine? Daʼ ce, te-ai mai dat la
cineva?
CORBUL DIN TURN: M-am dat. Am făcut și sex.

MAMA e îngrozită.

TOFFEE: Cu cine?

CORBUL DIN TURN: Păi așa ți-am zis. SMILE: Dar tu?
TOFFEE: Și eu... la fel.
CORBUL DIN TURN: Minți. SMILE.
TOFFEE: Și tu minți.
CORBUL DIN TURN: Păi mint. Și ce?
TOFFEE: Nimic.

MAMA răsuflă ușurată.

CORBUL DIN TURN: Daʼ n-ai văzut cămeruța noastră de la fabrică. Hai să ne
plimbăm.
TOFFEE: Nu.
CORBUL DIN TURN: În pana... SMILE TRIST.
TOFFEE: Cea de sub benzile de transport?
CORBUL DIN TURN: De sub benzile de transport.
TOFFEE: O să mă duc la noapte și o să-ți las ceva acolo.
CORBUL DIN TURN: Aș vrea foarte mult să mă plimb cu tine.
TOFFEE: Altădată.
CORBUL DIN TURN: Ești foarte frumoasă. Și bună. Și noi doi semănăm.
TOFFEE: La ce?
CORBUL DIN TURN: Păi, în pana mea. Suntem singuri. Nu iubim pe nimeni. Și
în general viața noastră e de căcat.
TOFFEE: Probabil că da.
CORBUL DIN TURN: Sigur. Trebuie să ne plimbăm.
TOFFEE: Bine. Pa.
CORBUL DIN TURN: Stai!
TOFFEE: Ce?
CORBUL DIN TURN: Știi, netul de pe telefon merge prost. Mâine o să fiu online
pe zi, de la școală, dar o să răspund foarte greu, ok?
TOFFEE: Bine.
CORBUL DIN TURN: Am un telefon vechi, în pana mea. Se blochează. Mi-a și
căzut de vreo două ori...
TOFFEE: Pa.
CORBUL DIN TURN: Pa!
CORBUL DIN TURN: Mai ești?
CORBUL DIN TURN: Pa...

MONOLOG -3

MAMA și FIUL sunt în camerele lor. MAMA vorbește cu prietena ei. FIUL cu
prietenul lui.

MAMA: ...Da, vremea e infectă. De două zile fac tensiune. Nu, nu mă doare capul,
dar, știi, am o stare idioată... Parcă văd musculițe în fața ochilor... Auzi... N-ai
putea să-mi dai niște bani până pe cinci? Nu, nu mult... Da, știi, i-am cumpărat un
telefon nou. Păi, se apropie ziua lui și i-am găsit un telefon cum voia el și nu așa de
scump ca la magazin. Adică are internet, niște jocuri și toate chestiile alea fancy de
le plac lor. Băieților... Mulțumesc... Altfel, în general e bine. Adică așa, ca de
obicei – serviciu-casă... Cu Kostea? Păi, în realitate nu prea vorbim. Ca și înainte,
nu s-a schimbat nimic. Dar pe internet... Păi... tot rar ne scriem...
FIUL: Imaginează-ți, mi-a cumpărat telefon! Samsung Galaxy Ace. Adică, foarte
tare. Camera are căcăclău de pixeli. Și netuʼ e normal. Ciudat, da! A zis că e de
ziua mea. Daʼ ziua mea e abia peste o săptămână. Daʼ dracuʼ știe ce e în capuʼ ei...
Important e că pot să vorbesc acum normal cu Toffee. Nu, nu ne-am văzut nici
până acum. Ori e bolnavă, ori îi e frică de mine... Eu de fapt, îți imaginezi, se pare,
nu știu... Adică, știi, pe bune, o visez... Și ei îi place de mine. Adică, știi, nu așa
cum îi plăcea ăleia, lu Zubikova, care stă și se holbează la mine, ci de-adevăratelea,
când oamenii se cunosc bine, au încredere unii în alții... Daʼ vorbesc foarte des cu
ea. Ete-na, nu cu Zubikova! Cu Toffee... Daʼ de fapt, cam toată ziua. Iar în week-
end chiar toată ziua. Și la școală, ai văzut că stau cu telefonul sub bancă și-i scriu.
E așa de mișto...
MAMA: Da, aproape că nu ne scriem, știi, nu prea am timp acum... Iar în viața
reală e foarte greu cu el, îți dai seama. Ieri curățam colivia de ceară și simt că stă în
spatele meu. M-am speriat, mă întorc și zice: arunc-o. Eu zic că e colovia mea și
fac ce vreau cu ea...
FIUL: Și eu i-am zis ceva de genul: căcat, e colivia mea, mie mi-ai adus vrabia aia
în ea! Arunc-o, mă enervează! Tu însăți ai omorât-o! Adică pe vrabie... Adică, știi,
nu voiam decât s-o enervez. Mi se rupe mie de colivia ei, clar, dar ei nu i se rupe că
n-a uitat cum am pus penisul ăla de cauciuc în ea, e prima dată când a scos-o din
camera ei de-atunci... Ea începe iar să se enerveze, gen cară-te la tine în cameră,
bla-bla-bla... Iar eu îi zic: ai omorât-o! Ai omorât-o!
MAMA: Înțelegi, iar începe... cu papagalul ăla... că l-am aruncat atunci în ger.
Vrea să mă facă să mă simt vinovată. Sigur că mie nu-mi place, dar încerc să mă
abțin în ultima vreme...
FIUL: M-a pocnit peste față exagerat de tare! Și s-a cărăbănit cu colivie cu tot în
camera ei. Mă uit în urma ei și mă gândesc ce mizerabilă ești, de căcat... Și pe
urmă mi-am făcut un sandviș și am stat toată seara pe net.

DIALOG-3

Apar TOFFEE și CORBUL DIN TURN.

CORBUL DIN TURN: Toffee, ești?

TOFFEE: Da, Corbule, salut!
CORBUL DIN TURN: Salut! Ce mai faci? SMILE.
TOFFEE: Maxim. Adică bine. Azi tata a împăiat un peruș.
CORBUL DIN TURN: Bestial! Și eu am avut un papagal verde. Daʼ pentru foarte
puțin timp.
TOFFEE: Bietul papagal...
CORBUL DIN TURN: Da, l-a mâncat pisica. Daʼ mai întâi a înghețat afară și a
căzut. Numai mama e de vină. Ea și numai ea!
TOFFEE: Poate n-a vrut.
CORBUL DIN TURN: Nu vreau să mă gândesc la asta.
TOFFEE: Bine.
CORBUL DIN TURN: Știi, am fost azi la fabrică, unde mergem noi doi.
TOFFEE: Și? SMILE.
CORBUL DIN TURN: Am găsit biletul tău în cămeruță. Versurile!
TOFFEE: Și... Cum ți s-au părut?
CORBUL DIN TURN: Sunt pizdoase rău! Adică minunate, vreau să zic... Știi, n-
am înțeles chiar toate cuvintele... A trebuit să le caut pe google...
TOFFEE: Mulțumesc.
CORBUL DIN TURN: Cum ți s-a părut cămeruța noastră? SMILE.
TOFFEE: Murdărică.
CORBUL DIN TURN: Păi da... Știi... Vreau să-ți zic ceva. Dar pe bune! Serios
adică, ok?
TOFFEE: Ok. SMILE.
CORBUL DIN TURN: E așa de serios, că e cel mai serios dintre lucruri.
TOFFEE: Bine.
CORBUL DIN TURN: Te iubesc.

PAUZĂ.

CORBUL DIN TURN: Toffeee?

TOFFEE: Aici sunt.
CORBUL DIN TURN: Asta era. Iartă-mă!
TOFFEE: Nu trebuie să-ți iertare scuze pentru asta.
CORBUL DIN TURN: Dar tu pe mine?
TOFFEE: Și eu pe tine.

MONOLOG-4.

În camerele lor MAMA și FIUL. MAMA e supărată. FIUL e încruntat. Amândoi se

justifică. Sunt prezenți și TOFFEE și CORBUL DIN TURN - vorbesc în șoaptă.

MAMA: Sveta, n-ai dreptate... Bine, Svetlana Victorovna, nu aveți dreptate! Nu,
nu stau pe net în loc să muncesc, am și acolo clienți. E pentru serviciu. Păi dacă nu
te interesează, atunci de ce mi-ai dat... mi-ați dat avertisment? Svetlana... Păi...
Bine... Da, am înțeles... Am înțeles...
FIUL: Da, mama știe... Știe tot... Păi, Pavel Dmitrievici, dați-mi telefonul înapoi...
Aștept un telefon important... Pentru niște probleme de familie... Da... N-o să mai
stau pe telefon la ore, pe cuvântul meu... O să-l închid în timpul orelor...
MAMA: Iartă-mă că nu te-am sunat... Am fost prinsă, da... Serviciul, una, alta...
M-am culcat la cinci dimineață. Nu, ce te-a apucat, ce internet... Am de lucru până-
n gât și fără internet... Altfel totul e bine, da, mulțumesc...
FIUL: Hai să mergem săptămâna viitoare: În pana mea, adică, scuze... N-am
dormit bine. Am stat pe net până la cinci cu Toffee. Trebuie să dorm măcar un pic.
Ei îi e convine, că ea nu doarme noaptea... Dar eu trebuie să mă duc la școală
mâine... Hai, tipule, nu te supăra... Înțelege, e prima dată când mi se întâmplă așa
ceva...

DIALOG-4, CONTINUARE MONOLOG-4

TOFFEE: ...era foarte frumos. Și puternic. Când a murit, am crezut că mor și eu...
Dar pe urmă am găsit cumva pentru ce să trăiesc. Asta e povestea mea cea tristă.
CORBUL DIN TURN: Păi e așa, goth.
TOFFEE: Păi da, suntem chit. Eu ți-am povestit gen povestea mea de dragoste...
SMILE TRIST.
CORBUL DIN TURN: Și el era goth? Umbla în piele?
TOFFEE: Nu. Lui îi plăceau cotumele, sacourile...
CORBUL DIN TURN: Am înțeles.
TOFFEE: Corbule, zi, îți plac versurile mele?
CORBUL DIN TURN: Pizdoase rău, doar ți-am zis.
TOFFEE: Vrei să-ți mai trimit? Le-am scris acum...
CORBUL DIN TURN: Vreau. SMILE.

MAMA copiază concentrată un text de pe hârtie pe computer.

TOFFEE:
El îi vorbea cu picioarele goale
Stând pe-al ferestrei pervaz
Ea nu-l credea, ținându-i agale
Umbra, ca pe-o țesătură la amiaz’.

El îi povestea despre munții ce freamătă,

Și cum în focul apei, soarele palpită
Când zbura deasupra pământului și-a mării odată
În lumea de vis a lui Niciodată;

Zâna cu clopoței, înghițindu-și lacrimile

A presărat pe-amândoi praf magic
Poezia și proza s-au șters în mod tragic
Cei doi rămași să-și contemple chipurile

Nu le trebuia prea mult să-și ia zborul

Râzând, de la fereastră au tras zăvorul
În palmă câte un degetar de argint le sclipea
Și lacrimile zânei nefericite îi umpleau inima.

TOFFEE: Cum ți se pare?

CORBUL DIN TURN: Mișto! Sunt după povestea aia, nu? Din copilărie!
TOFFEE: Da. Ți-au plăcut?
CORBUL DIN TURN: Foarte! Mai ales ultimele! Să-mi baaag... Toffee, tu ești
poet adevărat! SMILE. SMILE. SMILE.
TOFFEE: Mulțumesc. Și tu scrii versuri foarte bune... SMILE.
CORBUL DIN TURN: Am început să scriu un cântec despre tine. Adică nu
despre, ci pentru tine.
TOFFEE: Asta da... Mă bucur foarte tare. Mai ai mult?
CORBUL DIN TURN: Nu prea...
TOFFEE: Tu ești Peter Pan-ul meu! SMILE.
CORBUL DIN TURN: Toffee, te aștept foarte tare. Îmi vine să plâng! Atât de tare
vreau să te văd, să vorbesc cu tine...
TOFFEE: Corbule, și eu vreau să te văd! Să văd cum arăți, cum respiri, cum
zâmbești.
CORBUL DIN TURN: Să mergem la fabrică... Deși, s-o ia dracuʼ de fabrică,
mergem unde vrei tu! Vrei să mergem într-un club? Vrei în parc? Ne lasă și
noaptea...
TOFFEE: Acum nu pot...
CORBUL DIN TURN: În pana mea! Atunci când?! Eu nu mai pot! Îți bați joc de
mine sau ce?
TOFFEE: Nu, Corbule, ce te-a apucat?!
CORBUL DIN TURN: Păi atunci ce e?
TOFFEE: Corbule, o să-ți trimit un cadou de ziua ta. Dar deocamdată vorbește cu
mine numai așa. Am mare nevoie de asta! Mă simt foarte singură!
CORBUL DIN TURN: Și eu, în pana mea, mă simt singur! N-am nevoie de niciun
cadou! Eu am nevoie de tine!
TOFFEE: Și eu am nevoie de tine, dar... Iartă-mă, te rog...
TOFFEE: Corbule?
CORBUL DIN TURN: Ok...
TOFFEE: Hai să ne întâlnim mâine aici, la aceeași oră,,,
CORBUL DIN TURN: Ok...
TOFFEE: Pa!
CORBUL DIN TURN: Pa.
TOFFEE: Ești?
TOFFEE: Corbule?
TOFFEE: Pa.

MONOLOG-5

MAMA și FIUL sunt în camerele lor. MAMA vorbește cu prietena ei. FIUL stă la
computer. Pe patul fiului e o chitară. În camera FIULUI e și computerul MAMEI.
FIUL nu îl observă.
Apare CORBUL DIN TURN. Nu face nimic.

MAMA: Știi, nu, nu vorbim despre nimic de felul ăsta, adică așa, ce face el, ce fac
eu, adică Toffee... Și-am tot inventat, sunt expertă deja... Despre fata asta pot să
scriu un roman, tatăl ei împăiază animale, ea are o boală care nu o lasă să stea la
lumină, of, e de râsul curcilor... Numai să nu povestești la nimeni despre
experimentul meu pedagogic, bine? Măcar vorbim, și vorbim.... Măcar așa... Nu,
offline nu s-a schimbat încă nimic. Adică, în viața reală. Încerc să fac ce pot și eu,
dar Kostea nu reacționează. De exemplu, îi zic...
FIUL: Ești? Uite, ea îmi zice de exemplu, hai să mâncăm măcar o dată împreună.
Mă gândesc: ești proastă sau ce? O să mâncăm pă dracuʼ împreună, când eu nu pot
nici să-ți văd moaca aia în fața ochilor, privirea aia încruntată, gen de mamă
severă. Și îmi tot dă să mănânc, gen ea mă iubește. Și luʼ tata tot așa îi dădea tot
timpul să mănânce și el rădea tot. Daʼ io nu pot să mânânc atâta. Și oricum stăm și
nu zicem nimic, la ce-mi trebuie mie așa ceva? Mai bine mă uit la un film înainte
de masă. Sau stau la povești cu Toffee. Și ea mă iubește gen, înțelegi? Adică ea, nu
Toffee. Toffee mă iubește de-adevăratelea. Adică, pentru ea înseamnă că dacă
mâncăm împreună, gen ea mă iubește. I-am zis că nu vreau să mânânc cu ea.
MAMA: Zice: nu vreau să mănânc cu tine! (zâmbește) E aspru așa ca un bărbat
adevărat... Dar poate că e mai bine! Nu e prea plăcut când mâncăm împreună. Nu
scoatem o vorbă. Nu avem despre ce să vorbim. Dar pe net putem să vorbim cu
orele. Da, n-o să-ți vină să crezi, ieri iar am stat online până dimineață. Da, da,
uneori îi dau voie și lui și mie... Am stat pur și simplu de vorbă... El mi-a povestit
cum am fost noi la mare când trăia Vanea. A fost așa de ciudat să aud cum își aduce
el aminte. A zis chiar că era un pic gelos pe Vanea, noi atunci am avut o călătorie
foarte romantică, iar pe Kostik îl lăsam lăsat cu femeia la hotel... Știi, povestea asta
cu Toffee are o influență bună asupra lui Kostea. E mai prezent, zâmbește mai des.
Dar e încă destul de des și trist... Dar mai puțin decât înainte.. Toffee îi dă să
asculte muzică bună. Închipuie-ți, a ascultat chiar și Okudjava și cică i-a plăcut...
FIUL: Mi-a dat să ascult un cântăreț sovietic foarte mișto, imaginează-ți, nu e rău
deloc. Cântece plictisitoare, la chitară, dar așa, cu sens!
MAMA: Chiar s-a apucat să ia lecții de chitară, studiază, dragul de el. A scris un
cântec pentru Toffee, îți închipui? Când am venit de la cumpărături, el repeta, am
stat și-am ascultat: „Toffee! Toffee!” și se pare că are voce bună...
MAMA: Adică melodia e așa... Adică, în fine, nu contează... Versurile sunt bune...
nu despre alcool sau tutun, ca versurile lui... Sunt mai luminoase... Și știi, și eu m-
am schimbat, mi-am adus aminte de tinerețe cumva... Am început și eu să scriu
versuri. Îți închipui? Versuri! Și știi, cumva nu sunt rele... Numai că, știi, trebuie să
evit foarte subtil orice întâlnire... Da, vrea să se întâlnească cu Toffee. Deja am
inventat boala asta cu soarele, ba și o sociopatie, dar Kostik al meu tot continuă să
scrie: hai să ne întâlnim. Uneori insistă chiar! Îți închipui? Da, îl apucă periodic,
așa niște isterii de adolescent, când ne vedem? Dar cumva reușesc să-l conving, și
pentru el relația asta e foarte importantă... Iar eu îi interzic să iasă noaptea. Îl
controlez foarte atent. Așa că rezultă o poveste romantică: ei sunt îndrăgostiți, el
poate ieși numai ziua, iar ea numai noaptea... Dar ce fată nu visează la ceva de
genul ăsta: romatic și tragic? De fapt, știi, internetul e ceva magic... Să fii prieten
cu cineva e foarte simplu, da...
Azi e ziua lui... Mi se pare că încă n-a venit la școală... I-am comandat pe internet o
carte, trebuie să vină curierul din clipă-n clipă. E chipurile de la Toffee, povestea
lui Peter Pan, o ediție de colecție, foarte frumoasă... Avem o întreagă istorie cu
povestea asta...
O, da, azi am făcut toată ziua curățenie... Și printre picături am mai vorbit și cu el.
Adică, pe internet... Păi da, e așa o ușoară dependență... ă Cum să zic, am umblat
prin toată casa cu laptopul după mine. Nici nu mai știu unde l-am lăsat... Am cam
obosit...

FIUL observă laptopul MAMEI, se duce la el și îl deschide. Citește corespondența.

Se duce foarte lovit până la pat, se așază. Deschide computerul. Așteaptă să se
pornescă. Intră pe pagina CORBULUI DIN TURN. Îl omoară.

MAMA: Nu, ce te-a apucat? Nu e nimic ciudat! E doar un joc... Ce? Costumul?
Nu, deja nu-mi mai fac griji pentru costumul lui Vanea, la ce bun? E doar un lucru.
Un obiect. Mi-e mai bine! M-am mai liniștit! Îi cinstesc memoria lui Vanea... Mai
plâng uneori, dar deja îmi e mai ușor...
FIUL: Când ștergi o pagină, la profil rămâne o imagine cu un cap de cățel. O poză
gri, ștearsă. Și nu mai rămâne nimic altceva, doar poza cu cățelul și scuzele site-
ului că aici nu mai e nimeni aici. Și pagina albă. ...eu n-am avut niciodată un
cățel... nici măcar unul împăiat cum face tatăl lui Toffee. Măcar un cățeluș micuțși
mort. Să fie stat la mine pe raft, să-și fi ridicat lăbuța moartă, să-și fi plecat capul
mort într-o parte, să se fi uitat la mine cu ochii lui de sticlă morți... Dar acum am
un cățeluș. E bun și-ăsta gri înconjurat de un alb nesfârșit.

FIUL îl ucide pe CORBUL DIN TURN.

DIALOG-5, CONTINUARE MONOLOG-5

FIUL deschide geamul de la camera lui, face zgomot.

MAMA aude zgomotul puternic. Se sperie.

MAMA: Kostea! Ești acasă?

FIUL stă pe pervaz.

MAMA: Kostea! Ce faci acolo? Mă auzi?

PAUZĂ.

MAMA: Kostea!

MAMA demolează peretele ce desparte cele două camere. Se prăbușește în camera

FIULUI.

MAMA: Kostea! Stai! Din cauza mea? Kostenka!

FIUL: Nu, mamă. Din cauza lui Toffee. Ea și numai ea!
MAMA (își vede computerul): Stai, aștepată! Ai aflat? Și ce-i așa de grav?! Iartă-
mă! Vorbește cu mine! Kostea!
FIUL: Mamă, eu sunt un papagal.
MAMA: Te rog! Te rog!
FIUL: Eu nu sunt Peter Pan.
MAMA: Copilul meu!
FIUL: Sunt aici.
MAMA: Iartă-mă.
FIUL: Nu trebuie să-ți ceri iertare pentru asta.

Se aude soneria de la ușă.

Heblu. În întuneric se aud vocile lui TOFFEE și CORBULUI DIN TURN.

TOFFEE: Salut, Corbule! Ești?

CORBUL DIN TURN: Sunt. Salut!
TOFFEE: La mulți ani!
CORBUL DIN TURN: Mulțumesc. Cum ești?
TOFFEE: Sunt distrusă! Tu?
CORBUL DIN TURN: Și eu la fel... Știi tu...