Ziua Iertării

Actul 1

Amira stă pe pat, în dormitor, îmbrăcată într-o cămașă scurtă și chiloți, fumând. În fața ei, la mică
distanță, se află o cameră video. Vorbește către cameră.

Amira: În această dimineață, mama mea a dispărut, de parc-ar fi înghițit-o pământul. Le-am
anunțat pe cele trei surori ale mele și acum sunt pe drum încoace. Amira este sora
cea mai mică. Adică eu. Eu sunt singura care mai ține legătura cu celelalte. Futu-i!
Încă o dată.

Interior. Zi. După-amiază. Un apartament, în sudul Israelului. Numele meu este

Amira. Mi-am chemat surorile, ca să ne căutăm mama, care a dispărut. Amira se uită
la ceas. Telefonul e mort. (Evelyn bate la ușă. Amira o aude bătând și continuă să
vorbească în aparat) O bătaie în ușă. Ea nu o aude. (Evelyn continuă să bată la ușă)
Mai bate încă o dată.

Evelyn: Amira! Ce faci tu, deschide!

Amira: Sora ei Evelyn a ajuns. Ia aparatul de filmat și se duce la ușă. (Amira deschide ușa.
Evelyn intră, moartă de căldură. Îmbrăcată ultraortodox) Aceasta este Evelyn, treizeci
și doi de ani, credincioasă. Evelyn, spune ceva în cameră.

Evelyn: Închide-l!

Amira: Ce faci?

Evelyn: Bine! Doamne, ce căldură, dă drumul la ventilator și zi-mi clar ce s-a întâmplat.

Amira: (pornește ventilatorul și-l îndreaptă către sora ei.) Ai venit cu autobuzul?

Evelyn: Nu, cu elicopterul.

Amira: De ce n-ai venit cu Fanny?

Evelyn: Ce? Fanny e aici?

Amira: E și mama ei.

Evelyn: Da? Și-a adus aminte? (binecuvântează apa și bea) Și facă-se voia Sa.. (scoate un șal
din geantă) Poftim!

Amira: Ce-i cu ăsta?

Evelyn: În mod normal e de pus pe umeri, dar poate fi folosit și la altele, uite.. (îi acoperă
fundul Amirei) Pentru mine, ție ce-ți pasă? Nu ți-e frig așa?

Amira: Nu ți-e cald așa?

Evelyn: (Se ridică, începe să caute prin bucătărie și apoi în sufragerie, deschide dulapurile, se
uită printre castroane, sub fețele de masă): Hai, te ascult, zi!

Amira: Ce cauți?

Evelyn: Nu știu, un semn, un bilet..

Amira: De la cine?

Evelyn: De la mama.

Amira: Crezi că ne-a lăsat un bilet pe care l-a ascuns? Nu l-ar fi pus undeva la vedere?

Evelyn: Și nu știi unde e?

Amira: Ba da, știu și nu-ți spun. Crezi că pe mine mă distrează toată povestea asta cu
dispărutul?

Evelyn: Bine, deci te-ai trezit de dimineață – și ce s-a întâmplat?

Amira: Păi m-am trezit dimineața pentru că suna telefonul.

Evelyn: Cât era ceasul?

Amira: Nu știu – două, două și jumătate.

Evelyn: Atunci era după-amiază, nu dimineață.

Amira: Eu dorm târziu – ce-ți pasă ție? Telefon – „Amira Ochana? Swissa.” „Care Swissa?”
„Swissa de la agenție.” Și mă întreabă: „Deci cum facem cu cheia?”... N-am înțeles
nimic. Asta e. Și a durat vreo oră până m-am lămurit. Mama s-a dus la ei și a renunțat
la casă.

Evelyn: Și tu l-ai crezut pe ăsta?

Amira: M-am dus la ei, Evelyn. Am văut semnătura. Ce mai vrei?

Evelyn: Ești sigură că era semnătura ei? L-ai întrebat pe ăla de la agenție unde a plecat?

Amira: Nu.

Evelyn: De ce?

Amira: Mi-a fost rușine că nu știam unde e mama.

Evelyn: Rușine? Bine, ce număr are agenția? Vorbesc eu cu el. (Ridică telefonul)

Amira: (îi ia telefonul din mână): Liniștește-te!

Evelyn: Cum adică să mă liniștesc? E mama mea!

Amira: Nu știe unde a plecat.

Evelyn: De unde știi?

Amira: Dac-ar fi știut, mi-ar fi spus. Calmează-te Evelyn. (Pune telefonul la loc) Hai să le
așteptăm pe Fanny și pe Malka și să ne gândim împreună ce-i de făcut. (liniște) Vrei o
cafea?

Evelyn: Nu, mi-e greață.

Amira: Iar ești însărcinată?

Evelyn: Și ce dacă sunt însărcinată? O să vii să-mi aduci flori la spital și să mă feliciți după ce
nasc? Nu. Așa că ce-ți pasă ție?

Amira: În ce lună ești?

Evelyn: A treia.

Amira: Ești nebună.

Evelyn: Mama ta e nebună.

Amira: Și cu diabetul ce faci?

Evelyn: Nu-i treaba ta, da?

Amira: Dar trebuie să mănânci, nu?

Evelyn: Nu.

Amira: Vrei niște ceai?

Evelyn: Vreau să te duci să te îmbraci. De ce-ai încuiat casa?

Amira: Nu te-aud!

Evelyn: Te-am întrebat de ce-ai încuiat casa!

Amira: Așa m-am obișnuit. Lui mama îi era frică de băieții din cartier. Acum o săpămână au
intrat peste o vecină în casă, i-au furat lănțișorul, Ray-Ban-ii și 900 de șekeli, toți banii
de pensie. Cred că sunt băieții lui Swissa.

Evelyn: De la agenție?

Amira: Nu. Alt Swissa.

Evelyn: Care a dus-o pe Fanny la film, în noaptea de Purim, costumată în „Regina Nopții”?

Amira: Exact. (Amira se întoarce îmbrăcată în niște blugi scurți) E bine așa?

Evelyn: Da, decență maximă. Unde naiba or fi fetele astea?

Amira: Sunt pe drum. Malka a zis că se oprește în drum să ia ceva de mâncare și Fanny ar
trebui să ajungă imediat. Ești ok, Evelyn?
Evelyn: Da, trebuie să mă odihnesc puțin. Poate se întoarce și mama până mâine. Nu-i timp
de joacă. E Iom Kippur. (scoate din geantă un kit de testare a diabetului, care arată ca
un cuțitaș)

Amira: Ce faci? Ce vrei să tai?

Evelyn: E un test prenatal pentru diabet.

Amira: A! Lasă-mă să ți-l fac eu.

Evelyn: Nici nu mă gândesc!

Amira: Am făcut armata într-o unitate medicală, lasă-mă să fac eu incizia. (Evelyn îi dă
cuțitul. Amira o înțeapă)

Evelyn: Au! Ai milă! Acum trebuie să aștepți puțin. Dacă trece de linie, e de rău.

Evelyn se duce la baie. Intră Fanny. Îmbrăcată în haine scumpe și provocatoare.

Fanny: S-a întors?

Amira: (Ia aparatul de filmat) Iar aceasta e sora mea Fanny, femeie de afaceri și rechin
imobiliar, 38 de ani.

Fanny: 37.

Amira: Intră. Hai, intră, nu e aici. Vrei niște apă?

Fanny: Fă-mi un fresh.

Amira: Un fresh? Stai un pic să culeg portocalul de la mine din cameră și-ți fac unul.

Fanny: Doamne, epoca de piatră. (se duce în fața ventilatorului. Se dezbracă și rămâne într-
un furou negru, scurt. Evelyn intră și privește încremenită)

Evelyn: Nu-nțeleg ce problemă aveți cu hainele!

Fanny: Scuze, nu știam că ești aici... Mi-e cald. Oricum nu e nici un bărbat pe-aici. Ai venit cu
soțul?... Bună Evelyn, ce mai faci?

Evelyn: Bine, slavă Domnului. Nu se mai termină odată vara asta..

Fanny: N-aveți aer condiționat aici?

Intră Malka, cu sacoșe. N-o vede pe Fanny, care e chiar în spatele ei.

Fanny: Bună Malka.

Malka: Slavă Domnului că a dispărut mama – numai așa te mai vede omul. Ce faci aici?

Fanny: Am venit să împachetez casa. Ce mai faci, Malka? Ți-a fost dor de mine?

Malka: N-am dormit de dor. Tu?

Fanny: Idem.

Malka: Poftim?

Fanny: Nici eu. Ce mai fac David și copiii?

Malka: (către Amira) A sunat David? Nu mai filma.

Amira: Nu, nu a sunat.

Evelyn: (scotocind prin sacoșe) Asta-i tot?

Malka: Nu-i de ajuns? Am luat tot ce au avut.

Evelyn: Suntem patru – ai luat de mâncare pentru patru sute.

Malka: Și pe fata din burta ta n-o numeri?

Evelyn: De ce fată?

Malka: Ce, s-a hotărât bărbatu-tău să-ți facă băieți, așa, dintr-o dată? (Râde) Se vede de la o
poștă că e fată.

Evelyn: Da ce ești tu, aparat cu ultrasunete?

Malka: Ce-mi trebuie ultrasunete? Știu de la mama. Te-ai mai stricat la față.. ți-a fost greață
la începutul sarcinii?

Evelyn: Totdeauna mi-e greață la începutul sarcinii..

Malka: Vezi, ți-am spus eu, fetele te fac să-ți fie greață.

Amira: De ce nu mi-a zis că e însărcinată? Nu i-aș fi spus.

Malka: Nu mă bag în viața ei. Dacă vrea să se sinucidă, n-are decât.

Evelyn: Bine, mă bucur că ne distrăm, dar totuși. Unde a dispărut mama, care e faza cu
agenția? Trebuie s-o găsim, trebuie să anunțăm poliția, trebuie să-i întrebăm
prietenii, vecinii, rudele – mai întâi, ți-a zis ceva, a vorbit ceva cu tine?

Fanny: Pe mine mă întrebi?

Evelyn: Malka?

Malka: Mie nu mi-a zis nimic.

Amira: Dacă ar fi vrut să știm ceva, ne-ar fi spus. Dar n-a vrut – a vrut să-l anunțe pe tipul de
la agenție. Treaba ei.

Fanny: Eu sigur n-o să mă apuc s-o caut. Hai să nu mai pierdem vremea, să ne punem pe
treabă.

Evelyn: Care treabă? Ai înnebunit? Ți se pare normal ca o mamă să-și lase copiii așa?
Amira: Copiii? Câți ani ai, Evelyn?

Evelyn: A dispărut! Poate i s-a întâmplat ceva, poate a căzut, și-a rupt șoldul și zace acum în
vreo groapă. (ridică receptorul și formează un număr)

Malka: Are dreptate.

Amira: Ce-i, pe cine suni?

Evelyn: Poliția. Alo? Alo! Pot vorbi cu inspectorul Swissa, Ianiv Swissa? Ah, bună, ce mai faci?
Evelyn, fosta ta vecină. Fata lui Sa`ada Ochana. Shalom. Nu, nu-s bine. A..dispărut..
mama.

Amira: N-a dispărut, a plecat.

Evelyn: Amira. Nu, prostii. A dispărut. Nu, n-au trecut 48 de ore, dar.. zice tot timpul unde
pleacă. De azi-dimineață. Nu. N-a lăsat nici un semn.

Amira: O mie de formulare semnate nu sunt un semn?

Evelyn: Taci odată. (la telefon) Mama a dat casa înapoi agenției.

Amira: (ia telefonul) Alo, Ianiv? Amira la telefon. Ce faci? Un pic isterică.. de azi-dimineață.
Nu, nu cred, trebuie să sune. O să te anunț.

Fanny: (ia telefonul) Bună, Ianiv! Fanny, o prietenă de-a lui frate-tu. Shalom. Ce faci? Spune-
mi, înțeleg că trebuie să aștepți patruzeci și opt de ore înainte să începeți să o
căutați? Crezi că poți să faci ceva să scurtezi perioada la douăzeci și patru de ore?
Mâine e Yom Kippur și.. o femeie bătrână, singură.. nu e bine. Îți mulțumesc. Da,
serios? Dar nu erai decât un puști pe-atunci. Acum roșesc. Bine, sigur, ne vedem.
Mulțumesc. (închide.) Te-ai calmat acum?

Evelyn: Să-ți fie rușine, e mama ta.

Amira: Te-am rugat să iei lapte pentru cafea. Ce-i cu puii ăștia?

Malka: O să fac masa de Yom Kippur și o s-o iau acasă cu mine. Mâine n-o să am timp. Și,
când se-ntoarce mama, o să aibă și ea ce mânca. (Malka și Amira duc sacoșele la
bucătărie.)

Fanny: Evelyn, trebuie să o luăm metodic. Te uiți la televizor?

Evelyn: Nu.

Fanny: Foarte rău. La televizor, dacă vrei să găsești pe cineva.. care lipsește.. trebuie mai
întâi să întrebi vecinii. Asta e, trebuie să începem cu vecina aia a ei, Marcel.

Evelyn: Marcel? S-a mutat demult la vilele din Be`er Șeva – stă cu băieții ei.

Fanny: Super. Soulika atunci.

Evelyn: Soulika a murit.

Fanny: A murit? Când?

Evelyn: Acum cinci ani.

Fanny: Atunci ce vecini mai are acum?

Evelyn: Niște ruși în dreapta și niște etiopieni în stânga.

Fanny: Am înțeles. Deci nu avem pe cine întreba. Ok, am rezolvat prima chestie, am anunțat
poliția – trebuie să începem să împachetăm lucrurile, să facem curățenie. O să
vindem ce nu ne trebuie. Sper că nu trebuie să și zugrăvim înainte să dăm casa înapoi
la agenție. Hai, Evelyn, că n-avem timp. Stai, ne trebuie cutii, nu avem nici o cutie.

Amira: Avem. Mă duc să aduc câteva. Scoateți voi lucrurile? Evelyn, ne ajuți?

Evelyn: Eu nu împachetez nimic. Am venit să o caut pe mama, nu să vând și să împachetez.

Fanny: Cum vrei.

Malka: Și dacă a pățit ceva?

Amira: Știe ea ce face.

Malka: Mama nu face chestii din astea.

Amira: Ai vorbit vreodată cu ea măcar cinci minute? Să vorbești – nu să-i povestești tu

despre soțul tău și problemele tale.

Fanny: (către Evelyn, arătând o rochie veche) Vrei asta pentru fete?

Evelyn: Nu.

Fanny: Ok. Atunci le arunc pe toate la gunoi.

Amira: Ce-s astea? Ale cui sunt?

Fanny: Ale noastre. Le ține în dulap de douăzeci de ani. Uite – asta e rochia pe care am
purtat-o.. A fost a Malkăi, cred că și a lui Evelyn, după aia mi-au pasat-o mie.

Amira: Uite ce pantaloni mișto..

Fanny: Da, superbi.. răpciugile mele de mers la discotecă.

Amira: Răpciugi? Sunt o comoară, Fanny, sunt din anii 70!

Fanny: Aruncă-i! (Amira își scote blugii și-și pune pantalonii) Amira!..

Amira: (ridică o bluză) Asta e tot a ta?

Fanny: A Malkăi. Ți-e mare.

Amira: (Și-o pune pe ea) Supermișto. Am luat-o.

Fanny: Parcă ai coborât din Jesus Christ Superstar..

Amira: Vrei ceva din astea?

Fanny: Nu, nu pot să sufăr vechiturile. Uite ce fustă mini purtam pe atunci – am crezut că i-a
dat foc. Evelyn, nu o vrei tu pentru fete?

Evelyn: Termină odată! Nu o vrei tu pentru fete? Nu o vrei tu pentru fete?

Amira: De ce țipi?

Evelyn: Fetele mele poartă haine, nu mizerii.

Fanny: Scuze, scuze.. nu știam.

Evelyn: Dacă ai fi venit să ne vizitezi măcar o dată, ai fi știut.

Fanny: M-ai invitat vreodată?

Evelyn: Ești sora mea – ușa e tot timpul deschisă.

Fanny: Nu știu, ultima oară când am încercat s-o deschid, era încuiată.

Evelyn: Iubito, nu eu am încuiat-o.

Fanny: Poate, da nici nu te-ai obosit s-o deschizi, când m-am rugat de tine la două noaptea,
că nu aveam unde să dorm.. Sora mea cea sfântă, cea mai primitoare gazdă din lume.

(Evelyn se ridică și iese, Fanny își aprinde o țigară)

Amira: Nu te interesează unde a plecat?

Fanny: Cine?

Amira: Mama.

Fanny: Mama! Uuuuu! Time to say goodbye.. Sometimes I wish I had never been born at
all... Știi cântecul ăla?

Amira: Chiar te-au dat afară când aveai 16 ani?

Fanny: Da. Îți vine să crezi?

Amira: Și ce-ai făcut?

Fanny: Am locuit la subsolul blocului. Ce facem cu asta?

Amira: Și după aia?

Fanny: După aia a apărut David al Malkăi și a zis „Marbuna, miskina, hagdad fel rehovot..
f`hal kalba” – Biata de tine, biata de tine, să trăiești așa, în stradă, ca câinii.. în arabă.
Și m-au luat la ei. Malka avea grijă de copii, gătea, spăla, iar regele David juca table cu
mine. Până când s-a terminat și cu asta. Vrei cafea?
Amira: Nu.

Fanny: Unde-i cafeaua?

Malka: (la telefon) Bună, David, sunt eu, Malka. Voiam să te întreb ceva, dar văd că nu ești
acasă. Ok. Te sun pe mobil...

Fanny: Malka, pe unde e cafeaua în casa asta?

Malka: Bună, David, sunt eu, Malka. Te-am sunat acasă și nu erai. Nu știu pe unde naiba
umbli, voiam să te rog ceva, să scoți.. Ei, n-are importanță. Te sun la servici. (închide și
suna din nou) Bună, Șoși, ce faci?.. Sunt eu, Malka.. Nu m-ai recunoscut? Cine credeai
că-l caută? Amanta? (chicotește. Fanny se oprește și o privește) Unde e David? Și când
se întoarce? Când a plecat? Acum două ore? Nu mai spune! Bine, roagă-l să mă sune
pe mobil. Nu, nu-s acasă, sunt la mama în Netivot. Nu, totul e-n regulă, mulțumesc,
am ceva cumpărături de făcut aici, nimic complicat. În regulă atunci, nu uiți, bine?
(închide.)

Voiam numai să-l rog să scoată puiul din congelator, ca să se dezghețe până mâine
când mă întorc.

Fanny: Și nu puteai să-i lași un mesaj? Trei telefoane și tot nu i-ai spus.

Malka: Vreau să-i zic direct.

Fanny: Îți place să-l fuți la cap.

Malka: Ce cauți?

Fanny: E vreun pic de cafea prin casa asta?

Malka: E în fața ta. (Fanny tot nu o vede) Stai jos, ți-o fac eu. Zahăr?

Fanny: Zaharină. (își pune picioarele pe un scaun. Scoate mobilul și-l verifică, apoi îl pune pe
masă. Din acest moment, nu se mai mișcă fără el. Scoate din poșetă o revistă de
afaceri și începe să o citească.) Trebuie să mă odihnesc un pic.

Malka: De ce nu-ți scoți tocurile astea?

Fanny: Nu e sănătos. (Continuă să citească).

În dormitor, Evelyn își face o injecție cu insulină. Intră Amira.

Amira: Astea sunt haine bărbătești. Ce-i cu ele? Ale cui sunt? Ale lui tata?

Evelyn: Da.

Amira: Și ce mai făcea cu ele?

Evelyn: Probabil îl aștepta să se întoarcă. Asta e bereta lui. A plecat fără beretă la două
noaptea, săracu. Ai noroc că te-ai născut după ce a plecat.
Amira: Da, sigur, am mare noroc că am crescut fără tată.

Evelyn: N-am zis asta – dar când a plecat, s-a calmat totul, în sfârșit. Să mă ierte Dumnezeu că
nu-mi respect mama, dar i-a făcut viața un infern. Era rea cu el, era obraznică, îl
înjura. Chiar nu știu ce i-o fi făcut săracu așa de rău..

Amira: Dacă m-ar înșela, și eu mi-aș da soțul afară din casă.

Evelyn: Și ai trăi și tu ca mama, singură ca un câine. Vrem, nu vrem, avem nevoie de un

bărbat.

Fanny: N-o asculta, Amira, delirează de la insulină. Deși.. e mai distractiv cu un bărbat.
Depinde și de..

Evelyn: Termină!

Fanny: Bine. Hai la masă, mi-e foame. Amira! Ce țigări fumezi tu acolo? Ia pune niște muzică,
să mai destindem atmosfera.

Evelyn: Dacă poliția stă și nu face nimic, nu înseamnă că și noi trebuie să facem la fel –
trebuie să sunăm la spitale, poate-a avut un atac cerebral.

Fanny: Da, sigur. A avut un atac cerebral și, în drum spre spital, s-a oprit la birourile
companiei de locuințe și le-a dat înapoi casa în care a trăit patruzeci și cinci de ani.
Dumnezeu să te binecuvânteze, Malka, gătești ca mama!

Malka: Adică bine sau prost?

Fanny: ..autentic.

Evelyn: Eș nu va hada, autentic?

Fanny: ..neaoș. Ar trebui să-ți vopsești rădăcinile.

Malka: Care rădăcini?

Fanny: Arăți ca o zebră. Negru-alb, negru-alb, blond.

Malka: N-am avut timp.

Fanny: De ce? Ce-ai de făcut?

Malka: Crezi că n-am ce face? Întotdeauna e ceva de făcut.

Fanny: Ce-ai putea să ai tu de făcut? ..să zicem că te scoli dimineața, îi faci micul dejun lui
David, el pleacă la lucru. Să zicem că ai spălat cele două cești și ai făcut patul, să
zicem că ai și măturat, deși nu mai e nimeni să facă mizerie, s-a făcut ora 11 cel
târziu. Ai pus mâncarea la fiert pe aragaz, e unu. Nimic altceva de făcut. Ce faci cu
tine până seara la ora cinci, când se întoarce David o jumătate de oră, înainte să plece
la dansurile alea ale lui? Dormi? – ai dormit. Moțăi? – ai moțăit. Te uiți la Celesta? La
Tânăr și neliniștit? Bârfești cu vecinii? Te duci la mall? Ce faci?
Malka: Mai ai și altceva să-mi spui, Fanny?

Fanny: Da – că mâncarea ta n-are gust, ca și mâncarea lui mama, și că nu tot ce e iute e și

gustos. Avem desert?

Malka: În cratiță.

Fanny: ..Nu te cred. Sferzel?

Amira: Ce s-a-ntâmplat?

Evelyn: Sferzel.

Amira: Sferzel?

Malka: Sferzel, sferzel.

Amira: Ce e sferzelul?

Evelyn: Nu-i spune.

Fanny: Nu pot să cred, Malka, ești așa de drăguță! (Amirei) Nu știi ce-i asta? Este gem de
gutui pentru Iom Kippur. N-am mai simțit mirosul ăsta de douăzeci de ani. Sferzel! M-
ai omorât, Malka..

Malka: Ai spus că gătesc prost.

Fanny: Am spus ce am spus, dar sferzelul e sferzel. (Amirei) Ai grijă, frige. E mirosul de Yom
Kippur.

Evelyn: Mai fă-mi niște ceai, Malka.

Fanny: Hai, Malka, du-te și mai fă-i niște ceai! Îi e sete. Ce firesc! Fă-i ei, fă-mi mie, fă-i lui
bărbat-tu care o arde pe la dansuri populare.. oricum n-ai nimic mai bun de făcut.

Malka: De ce? Tu ce faci toată ziua? Pedichiură, manichiură, coafiură. Ce proiecte importante
te preocupă pe tine dimineața când te trezești? „Ce să-mi cumpăr oare, sutien Dior
sau chiloți Gautier?”

Fanny: Depinde cum am chef în clipa aia. Sunt banii mei. Ai mei. Eu i-am făcut, cu mânuțele
astea ale mele. Proaspăt scoase de la manichiură.

Malka: Cu mânuțele sau cu pizda, târfă!?

Amira,Evelyn: Malka!

Malka: Să mă lase-n pace! De când am venit mă fute la cap! Ce faci? Ce faci? – ce-ți pasă ție
ce fac?

Fanny: Așa sunt eu – o târfă pe care o interesează de oamenii pe care nu-i interesează de ea.
Așa, în cinsprezece ani ne-am văzut de maxim cinci ori, am vorbit la telefon de zece și,
de fiecare dată, eu am sunat. Asta, până la divorț. De când am divorțat, acum cinci
 ani, nici măcar nu m-ai întrebat unde locuiesc, de parcă erai sora fostului soț, nu sora
mea. Atunci de ce mă interesează de tine? (către Amira) De ce mă doare tot corpul
de când m-ai sunat să-mi spui că a dispărut mama și că trebuie să venim să
împachetăm casa? Și, mai ales, ce caut eu în fundul ăsta de lume, cu femeile astea
deprimante, în cea mai importantă zi din viața mea? Au trecut zece ani și tot o târfă
sunt pentru tine. Tu ești târfa. Voi amândouă. Târfa unui garajist și târfa unui activist
politic. (Iese)

Malka: (Strigă după ea) Acum înțelegi de ce nu vrea nimeni să te vadă? Stricato!

Evelyn: Cea mai importantă zi din viața ei?

Malka: Ce soț a avut, și-a divorțat de el! Și-acum își varsă nervii pe mine.

Evelyn: El a divorțat de ea. Nu i-a făcut copii – a divorțat. Și pe bună dreptate.

Amira: Poftim?

Malka: De ce-a dat-o tata afară din casă? Pentru că umbla creanga nopțile.

Amira: Cum adică?

Malka: Soră-ta e bicicleta cartierului – așa spuneau.

Evelyn: Și cât o iubea tata! Răsfățată până la cer.

Malka: Era oricum cea mai frumoasă dintre noi.

Evelyn: Tu erai mai frumoasă.

Malka: Și la ce mi-a folosit? Tata îi cumpăra numai ei rochii noi și pănglicuțe.

Evelyn: N-am vrut să zic nimic. Acum un minut i se plângea Amirei de cât de sărmană era, și
cum purta rochiile tale, care treceau întâi pe la mine și după aia ajungeau la ea.

Malka: „Prințesa mea, vino să vezi ce ți-am adus...” Ciocolată, bomboane. O lua în brațe și o
pupa, n-o scăpa din ochi nici noaptea. Da, nu te uita la mine așa..

Evelyn: Dormea cu ei în pat.

Amira: Cum adică? Și mama?

Malka: Întâi îi vorbea frumos, după aia țipa la ea și o bătea. Nimic nu era bine. Îmi aduc
aminte cum plângea și țipa, ca și cum o omora cineva. Și tata – „nu vezi că bietul copil
nu poate să doarmă?!” – și o aducea înapoi în pat. Copil! Avea paisprezece –
cincisprezece ani și se lipea de el ca o pisică.

Evelyn: Răsfățata. Pentru fiecare bucată de gumă de mestecat eram servitoarea ei o

săptămână.

Malka: Și eu am luat-o de pe stradă, la mine acasă, am hrănit-o, i-am dat un acoperiș

deasupra capului și ea.. cu David?
Evelyn: Ai înnebunit, Malka?

Malka: Aș fi putut s-o omor pentru ce-a făcut.

Amira: Ești nebună, nu te cred.

Malka: Las-o baltă. Habar n-ai cine e Fanny cu adevărat.

Sună telefonul. Amira răspunde.

Amira: Alo.. (către surori) De la poliție. Da.. Da. La Be`er Șeva. Și despre ce au glumit?
(închide). Ce proaste suntem! Primul lucru: s-a dus la stația de taxiuri din Netivot. Are
un cumnat care lucrează acolo ca dispecer..

Malka: Amram. Amram Swissa.

Amira: Exact. A luat un taxi până la gara din Be`er Șeva. A glumit cu șoferul în românește tot
drumul.

Evelyn: Și n-a văzut în ce tren..

Amira: Nu. Ce facem?

Evelyn: Tipul de la companie a spus și el că mama a glumit cu el tot timpul.

Malka: Vezi? Nu trebuia să ne-ngrijorăm.

Evelyn: Da? Când ai văzut-o pe mama râzând ultima oară?

Malka: Termină, Evelyn.

Evelyn: Îmi fac griji pentru ea. E mama mea. (plânge)

Amira: O sun pe Fanny.

Malka: Stai puțin. De asta a renunțat la apartament!

Evelyn: Cum adică?

Malka: De asta a dat apartamentul înapoi. Vrea să se mute la noi la Be`er Șeva. A venit la
mine. E în drum spre mine. Unde e telefonul? Hai, David, răspunde! Unde naiba e
acum?

Amira: Sună-l pe mobil.

Malka: Sun. E închis. Nu răspunde. A închis telefonul, nenorocitul, iar și-a-nchis telefonul. Și
acum mama stă cu valiza în fața casei, iar el e cu.. îl omor.

Amira: Calmează-te, Malka.

Malka: Cum adică să mă calmez, când el mă înșeală?

Amira: Cine te-nșală? David?

Malka: Unde e acum? Nu-i la serviciu, nu-i acasă, am sunat din cinci în cinci minute de când
am plecat..

Evelyn: Cu cine?

Malka: ..Cu una divorțată de la dansurile populare. Când îl aduce înapoi cu mașina, atunci mă
uit prin perdele. Își spun numai la revedere, ca să nu îmi dau seama..

Evelyn: Și?

Malka: Nu mă păcălește el pe mine. Am luat numerele ei de telefon din agenda lui și, de câte
ori dispare, sun la ea. Și-ntotdeauna lipsește, și de acasă, și de la serviciu.

Evelyn: Întotdeauna?

Malka: Aproape-ntotdeauna. Azi-dimineață, am sunat-o la serviciu – lipsea. Unde e? – E

plecată. Sun la ea acasă la ora unu. Unde e? – S-a dus la Haifa. Ce treabă are ea la
Haifa? Tocmai când sunt eu la Netivot și el știe că nu mă pot întoarce, că a dispărut
mama. Iar acum, mama stă la ușă, iar el nu răspunde la mobil..

Amira: Ok, mama a luat taxiul până la Be`er Șeva, dar cum a ajuns divorțata lui David la
Haifa..

Malka: Ce vrei să spui? E evident!

Evelyn: Exact așa i-a făcut și mama lui tata. S-a agățat de gâtul lui până l-a sufocat, și-a fugit
omul.

Malka: Sigur! Nu ți-e rușine? (Amirei) Mama și-ar fi dat sufletul pentru ea.

Evelyn: Pentru tine, iubire, nu pentru mine. N-a venit niciodată la ședințele cu părinții. „Ei..
de ce să vin, Prosto-lyn? Tot 4 o să iei, că vin, că nu vin.” Și m-a dat și la internat la
Bney Brak.

Malka: (Amirei) Poftim? A vrut să meargă!

Evelyn: Da, am vrut să fiu religioasă? Am vrut să fiu actriță...

Malka: Atunci de ce nu te-ai întors acasă?

Evelyn: Acasă? De ce să mă întorc?

Malka: Te-a rugat cineva să rămâi religioasă?

Evelyn: Ne-a dat pe toți afară, și pe Fanny, și pe tata, și pe mine.. Să-i dea Dumnezeu
sănătate lui mama, să-i dea Dumnezeu sănătate..

VOCE la radio: A fost Judith Ravitz, cu Slihot. Sunt Ronen Swissa și ascultați Radio Sud. Se spune că
ea s-a născut aici, în sud, și a mers la liceu în Be`er Șeva. Bravo, Judith, un cântec
frumos în ajun de Yom Kippur. Și, dacă vorbim de fapte bune de Yom Kippur, aveți
ocazia să faceți o faptă bună și să ajutați familia Ochana din Netivot cu orice
 informație privind locul unde s-ar putea afla mama lor, care s-a pierdut sau a dispărut
azi. Fiicele ei, patru la număr, își fac acum griji pentru bătrâna lor mamă. Câți ani
avea?

Fanny: Aproape 70.

VOCE: Fiica ei, Fanny Ochana, care a venit special de la Tel Aviv s-o caute, împreună cu
familia, are nevoie de ajutor înainte de Yom Kippur. Fanny, te rog, fă-ne o descriere a
mamei tale și, dacă a văzut-o cineva sau știe unde se află, dați-ne de știre.

Fanny: Bună seara! Mama noastră, după cum spuneam, are aproape șaptezeci de ani, este o
femeie frumoasă, cam de 1.65m, cu părul negru, ochi mari căprui, un pic migdalați,
gene lungi, pielea netedă...

VOCE: Are vreun semn distinctiv, vreo cicatrice, ceva deosebit?

Fanny: Vezi tu, mama mea era în general o femeie deosebită, o mamă.. ce poți spune despre
mama ta.. Și o iubim foarte mult și, dacă din întâmplare mă aude, să știe că noi toate
o așteptăm să se-ntoarcă.

VOCE: Cu ce era îmbrăcată? Ochelari, cercei?

Fanny: Adevărul e că nu știm, nu, nu avea ochelari.

VOCE: Deci, dragi ascultători, faceți un efort de Yom Kippur, gândiți-vă fiecare la mama
voastră, este ajunul unei mari sărbători, poate că e singură, și încercați să vă amintiți
dacă ați văzut-o pe... cum o cheamă?

Fanny: Ofelia. Ofelia Ochana.

VOCE: Ofelia Ochana și sunați la Radio Sud la 076533666.

(Continuă cu cântecul WHO SAW BUNNY?)

Amira: Ăsta-i un cântec despre un câine!

Luminile se sting în jurul surorilor împietrite.

ACTUL II

Se apropie zorii. Evelyn doarme pe canapea. Amira împachetează cutie după cutie. Cutiile umplu
treptat apartamentul. Malka stă lângă aragaz, amestecând, din când în când
încearcă să mai sune pe mobil. De la sinagoga din apropiere se aud vocile celor care s-
au sculat devreme pentru rugăciunea Slihot, din ajun de Iom Kippur. Din când în când,
se aude sunetul de „ocupat” de la telefonul Malkăi. Deodată, sună telefonul din casă.
Amira răspunde imediat. Malka se oprește în loc la bucătărie. Nu auzim ce se spune,
dar Amira dă din cap și apoi închide.

Amira: Malka.
Malka: Cine era? David?

Amira: Ascultă, trebuie s-o trezim pe femeia asta nebună și s-o ducem acasă la Bney Brak.
Era soțul ei. Trebuie să facă o întrerupere de sarcină după Yom Kippur din cauza
diabetului.

Malka: E diabet de sarcină! Cum adică întrerupere de sarcină.. nu știe ce spune.

Amira: Da. La prima sarcină era diabet de sarcină, și tot așa la a doua, și la a treia, dar la a
noua e deja diabet grav, pe viață.

Malka: Ce dezastru.. Cum să-i spunem așa ceva?

Amira: Nu trebuie să-i spunem nimic. Știe. Doctorul a avertizat-o, și ea nu i-a spus lui Haim.
N-ar fi trebuit să rămână deloc, proasta! Și el, ca un adevărat învățat în ale Ieșivei, nu
știe nimic despre propria lui viață. L-a lăsat cu opt fiice și cică a venit s-o caute pe
mama.

Malka: Și ce? Crezi că a venit să scape de avort?

Amira: Nu știu.. ce facem cu ea? Unde e Fanny..

Malka: Unde e Fanny – îl caută pe Bugs Bunny, ca de obicei. A luat mercedesul și a plecat la
Tel Aviv. Și pe drum, s-a oprit puțin la radio.

Amira: Evelyn, trezește-te, trebuie să pleci acasă!

Evelyn: Poftim?

Amira: Trezește-te, bea ceva, Malka te duce la stație, primul autobuz e la ora cinci.

Evelyn: Ce vreți?

Amira: A sunat soțul tău. Hai, s-a terminat cu secretele. Adună-ți lucrurile și pornește spre
Bney Brak, doctorul te așteaptă.

Evelyn: Nici vorbă! Nu plec.

Malka: Ba da! De acum încolo nu mai depinde de tine.

Evelyn: Malka, Dumnezeu ne face un dar, nu e frumos să-l aruncăm la gunoi.

Amira: De ce nu spui că Dumnezeu ți-a dat viața ta în dar? Nu e frumos s-o arunci la gunoi.

Malka: Dar mi-ai spus că ai un leac al tău! Cum de-ai rămas însărcinată, dacă aveai leacul?!

Evelyn: Dumnezeu a creat lumea. Crezi că-i poate sta în cale un biet leac?

Malka: La ce-ți trebuie toate fiicele astea? Pentru ce? La fel ca în România – nu ai bani să le
hrănești, să le educi, să le îmbraci, iar diabetul ăsta o să-ți facă viața un iad..

Evelyn: Tu ai bani să-ți crești copiii, nu?

Malka: Da.

Evelyn: Și la ce-ți folosește, dacă de Iom Kippur stai singură ca un câine, în timp ce ei se
bronzează în vacanță?

Malka: Ce primitiv… (Pleacă furioasă în bucătărie)

Amira: Evelyn, hai să ne gândim logic.. Câte fiice ai?

Evelyn: Opt mii.

Amira: Bine, la vârsta ta, mai ai puterea să te ocupi de un copil în plus..

Evelyn: Mă faci să râd. Ai nevoie de putere ca să te ocupi de un copil? Un copil îți dă putere.
Eu, când țin în brațe un copil, mă simt.. nu știu.. îmi vine să strig: „O Doamne, ce copil
minunat mi-ai dăruit.. îți mulțumesc!”

Amira: Poți spune numele celor opt copii ai tăi fără să le-ncurci?

Evelyn: Sigur. Tehila, Șifra, Ioheved (le amestecă) Hanele.. stai o clipă.

Fanny intră.

Evelyn: Tehila, Șifra, Ioheved, Sarale, Leale, Rivkale, Țipoira, Hanna! La masă! Se răcește
mâncarea!

Amira: Mamă, ești tare! Dar de ce ai accent idiș?

Evelyn: Așa m-am obișnuit, de la internat.

Amira: Acum poți să le zici invers? (râd amândouă) Evelyn, tu înțelegi ce se va întâmpla dacă
nu faci avortul?

Evelyn: Da. Coșmarul sarcinilor va fi coșmarul vieții mele, până la capătul zilelor mele.

Fanny: Evelyn, e viața ta! Merită?

Evelyn: Nu știu încă. O să mă hotărăsc mâine dimineață.

Fanny: Ok, chema-o pe soră-ta, vreau să vă spun ceva.

Amira: Malka! Hai aici!

Malka: O, drăguțo, ce ți s-a-ntâmplat? Ți s-a-nfundat motorul?

Fanny: Da, și bărbatu-tău m-a depanat. Ok. Am fost în Be`er Sheba la spital, la morgă, am
căutat toată noaptea cu poliția, nimic.

Evelyn: Slavă Domnului!

Fanny: Am fost la poliție și aici, și în Be`er Sheva, am vorbit și la stația de taxi.

Amira: Da, ni s-a spus.

Fanny: Am fost la Radio Sud.. ca să-i întrebe pe oameni..

Amira: Da, te-am auzit.

Fanny: Și am fost și la companie. Despre asta vreau să vă vorbesc.

Evelyn: Putem să vorbim mâine dimineață? Vreau să dorm.

Fanny: Imediat. Putem cumpăra ruina asta de casă pe 80 000 de șekeli, adică apropae 20 000
de dolari, ceea ce e aproape nimic. (Scoate niște formulare din geantă) Vreți s-o
cumpărăm împreună?

Amira: Cu mine? Eu n-am bani nici de-un falafel.

Fanny: Știu. Ce zici?

Evelyn: Nu, iubire, am opt copii de crescut și unul care pândește la ușă.

Fanny: Înțeleg. Bine, atunci o cumpăr singură. De acord?

Malka: De-asta ai venit? S-o cumperi pe mama?

Fanny: Unde e mama? E aici și n-o văd eu?

Evelyn: Să-ți fie rușine, nici n-a ieșit din casă mirosul mamei, și deja sari ca un vultur să-i
ciugulești moștenirea. Asta e! Ai ucis-o!

Fanny: Vrei să ne-o ia rușii?

Malka: Da. Rușii n-ar pângări casa. Ce vrei să faci aici? Ce ai pierdut aici?

Amira: Ce-ți pasă ce cred ele, cumpără casa dacă vrei să o cumperi! De ce le mai întrebi?

Malka: Nu poate cumpăra. Are nevoie de toate semnăturile noastre.. altfel nu o poate
cumpăra. De-aia s-a deplasat până aici și a încercat să fie drăguță, ca să câștige de pe
urma noastră. Noi toate stăm cu inima strânsă de grijă, și asta face afaceri pe
spinarea mamei. Nu te-ai schimbat. Nu cumperi nimic. O s-o găsim și se va întoarce să
locuiască aici.

Fanny: Și cum ai de gând s-o găsești? Stând la bucătărie și gătind pentru bărbatu-tău din Kfar
Saba?

Malka: Nu, o să mă duc să mă dau în spectacol la radio: „Mama mea e o femeie deosebită,
cu gene lungi…”

Fanny: (uscat) Și ce problemă ai tu?

Malka: Ce problemă am? „Mama mea are pielea netedă” – proasto, mama ta e o femeie
bătrână, marcată de vârstă, cu ochelari. „Nu poartă ochelari.” Are ochelari de
cincisprezece ani. Și nu are părul negru, ci alb. Legat cu o basma. Și abia merge. De
asta ne facem griji. De ieri tot încerc să înțeleg de ce ai mai venit până aici, e clar
acum – ți-ai găsit o distracție, ceva interesant de făcut. N-ai copii, n-ai familie, singură
 ca un câine în vilele tale închiriate, cu Mercedesul tău. Te și vezi ca Simon Templar: la
morgă, taxiuri, anunțuri la radio, detectivă în acțiune. Pleacă de unde ai venit, Fanny,
acolo unde te-ai dus acum douăzeci de ani, și-acolo să rămâi. Cine naiba mai știe cine
ești, oricum, cine naiba te mai cunoaște!

Fanny o pleznește.

Fanny: Încântată de cunoștință. Fanny Ochana, sora ta mai mică.

Întuneric.

Fanny și Amira, singure. Amira stă cu capul pe genunchii lui Fanny.

Amira: Puțin după ce-am ajuns la Tel Aviv, am început să am atacuri de panică. Aveam tot
timpul impresia că îmi fuge fața. De atunci sunt pe Xanax, ca toată lumea. Nu e mare
chestie.

Fanny: De ce nu m-ai sunat?

Amira: Cred că erai la New York.

Fanny: De ce n-ai sunat-o pe mama?

Amira: Mama?

Fanny: Aveai vreun iubit?

Amira: O grămadă.

Fanny: Și de ce i-ai lăsat?

Amira: Nu i-am lăsat. Ei m-au lăsat pe mine. Unul a spus că sunt prea emotivă, altul că sunt
prea rece.. Și boul ăla, cum a putut să spună asta.. Că nu sunt suficient de
misterioasă. Ultimul mi-a zis că nu sunt destul de complexă. De parcă eram un puzzle.

Fanny: Da. Am mai auzit textele astea.

Amira: Fanny, Malka spune că te culcai cu toți. E adevărat?

Fanny: Da, dar nu deodată, pe rând.

Amira: De ce?

Fanny: De ce nu? Ce, e săpun, să se termine?

Amira: Nu ziceai că ești feministă?

Fanny: Clar.

Amira: Atunci de ce te folosești de sexualitatea ta?

Fanny: Și de ce altceva să mă folosesc, de-a ta? (o împinge pe Amira) Dă-te la o parte, nu te

mai lipi așa. Culcă-te! (se ridică)
Amira: Fanny.. De ce-ai spus dimineață că astăzi e cea mai importantă zi din viața ta? Pentru
că a dispărut mama?

Fanny: Uite. (Scoate două telefoane mobile.) Ăsta-i telefonul meu normal. Două zile de-acum
îl țin închis. Și ăsta, am dat numărul singurei persoane din lume pe care vreau să o
aud acum și, când o să-l aud sunând așa (folosește primul telefon ca să-l sune pe al
doilea) viața mea o să se schimbe pentru totdeauna. Nu, nu mă-ntreba. Culcă-te.

Fanny stinge lumina. Evelyn stă și-și spune rugăciunile Tehilim. În cameră e liniște. În fundal se aud
rugăciunile de la sinagogă. E vremea rugăciunii Slihot de dimineață.

Evelyn: Te rog să mă ierți. Îmi pare rău pentru lucrurile pe care ți le-am spus eu și Malka.

Fanny: Nu-i nimic. M-am obișnuit.

Evelyn: E Yom Kippur. E vremea să-mi fac socotelile pământești, să iau niște hotărâri. Și-am
mai adăugat un păcat pe listă. Tu ești sora mea. Pentru asta, te rog să mă ierți!

Fanny: Uite ce e, Evelyn, eu pot să te iert și e-n regulă, dar tu nici nu-ți ceri iertare, vrei doar
să mai adaugi o faptă bună în dreptul numelui tău, ca să te binecuvânteze Dumnezeu
pe lumea cealaltă și să dormi liniștită de Yom Kippur.

Evelyn: Nu-i adevărat! Întotdeauna mă rog pentru tine. Că o să regăsești credința adevărată
și o să devii credincioasă.

Fanny: Dar nu vreau să te rogi pentru mine, vreau să mă suni și să mă întrebi ce mai fac și să-
ți povestesc ce mi-a mai făcut ticălosul de bărbat. Vreau să mă întrebi de ce-am
divorțat, să mă întrebi de ce vreau să cumpăr casa asta, de ce am nevoie de
semnătura ta.. Și nu vreau să fiu o credincioasă, vreau să mă accepți așa cum sunt.

Evelyn: Așa cum mă accepți tu pe mine?

Fanny: Poate că ai dreptate. Venim din lumi diferite, chiar dacă ne-am născut din aceeași
mamă. (se ridică) Ce-am cerut azi de la voi – să păstrez casa? Dacă mama se-ntoarce,
va putea să trăiască aici, decent, încă cincizeci de ani. Dar nici n-ați vrut să auziți. Tu și
soră-ta. Felul cum mi-ați vorbit – că vreau să mă căpătuiesc pe spinarea voastră! La
banii mei, vă pot cumpăra și pe voi, și casele voastre.

Evelyn: Dar de ce vrei casa asta? E plină de amintiri neplăcute.

Fanny: N-am altă casă. Și am nevoie de un acasă. Am obosit. Pe bune, am vrut să fac asta
mai demult, dar n-ar fi fost de acord. Nu m-a iertat niciodată. Și apoi, acum am
nevoie de o bunică pentru copilul meu. (Evelyn nici nu mai poate reacționa, atât e de
surprinsă) Nu sunt însărcinată, adopt.

Evelyn: Faci un lucru bun. Când o aduci?

Fanny: Și dacă e un băiat? Mama trebuie să nască azi-mâine.

Evelyn: Mama?
Fanny: Da, mama. În Vietnam. E vietnameză. (Scoate o fotografie) Uite ce burtică are.

Evelyn: Frumos.. Da, de ce nu?

Fanny: Și în clipa când naște, agentul o să mă sune, iar eu o să zbor să iau copilul.

Evelyn: Și vei fi și mamă… (Tăcere.) Dă-mi formularele. O să le semnez.

Chiar când Fanny îi dă pixul și Evelyn e gata-gata să semneze, se aude un zgomot – Telefonul trântit
în furcă și urlete de furie. Malka năvălește în casă și aruncă toată mâncarea gătită la
gunoi.

Evelyn: Ce-i ce, ce, ce?

Malka: Acum și-a deconectat mobilul – iar telefonul de acasă e ocupat încontinuu..

Evelyn: E șase dimineața. Las-l să doarmă..

Malka: Toată noaptea m-a înșelat, n-o să-l mai las niciodată să doarmă. S-a terminat, David,
s-a terminat! Nu mai ai o nevastă în casă, ci un dușman!

Evelyn: Inventezi.

Malka: Evelyn, am sunat o vecină și am rugat-o să se ducă la noi, să-l roage să hrănească
pisica. Mă sună înapoi că el nu-i acasă și cheia este tot sub ghiveci. Îi zic să deschidă și
să intre. Mă sună înapoi – e o cheie în broască și nu se poate descuia. Ți divorțata
încă n-a ajuns acasă nici ea. E tot la Haifa..

Amira: Tot la Haifa ai rămas? Fă-mi și mie o cafea, Malka.

Malka: (se ridică să facă cafea) Haifa e chiar la mine în casă. E acasă cu ea, în patul nostru. Îl
omor, jur că-l omor! Asta e.. îl omor!.. Eu n-am vrut să se termine așa, n-am vrut să se
termine așa..

Amira: Bine. Hai, bea-ți cafeaua și du-te!

Sună telefonul. Amira se duce să răspundă.

Evelyn: Nu! Nu răspunde!

Amira: Și dacă e poliția?

Evelyn: Dacă e Haim, nu-s aici.

Fanny: Alo? A.. bună, ce mai faci? Nu, nu s-a întors încă. Nu știm Sunt bine, mulțumesc.
Trimite-mi o invitație, sigur că vin. Ai fost la dansuri până acum? Am înțeles, nu-i
nimic. Da, e aici. O clipă. (Malka face semn că „nu”) David, de fapt nu-i aici. S-a dus cu
Evelyn la mormântul lui Baba Sali. Se întorc curând. O să-i zic. Sărbători fericite! (spre
Amira și Evelyn) Când se întoarce denigratoarea mea de la Baba Sali cu tine, să-i spui
că a căutat-o soțul ei, care spune că receptorul nu era în furcă și, din păcate, n-a
observat toată noaptea.
Malka: Ei, din păcate, o să stau și eu aici. Să vedem dacă observă. (toate se uită spre ea.) N-o
pot lăsa pe Amira singură.

Evelyn: Și David?

Malka: Las` să mă caute. (Scote bateria din telefon) Hai, Evelyn, te duc la autobuz.

Evelyn: Rămân.

Toate sunt surprinse

Evelyn: Sunt foarte slăbită. Doar am leșinat azi dimineață, și doctorul spune că nu trebuie să
merg cu autobuzul.

Amira: Deci rămâneți amândouă? Fanny, rămâi și tu, te rog! Ce ai de făcut în Tel Aviv?

Fanny: Nu, mi-a ajuns. Și nu mi-am adus haine de schimb. Las că ne vedem noi cândva, în
noul mileniu. (iese)

Malka: La ce îi trebuie schimburi?

Evelyn: Bun, eu mă duc la mormântul lui Baba Sali, trebuie să aranjez ceva cu el. Vii, Amira?

Amira: De ce să vin?

Evelyn: Ia-ți camera video și fă un film despre primitivi.

Amira: Offf (Ia camera și iese)

Malka: Amira! Mobilul! Nu ți-ai luat mobilul!

Amira: Nu am mobil.

Sună telefonul. Sună și sună iar. Evelyn se întoarce și răspunde.

Evelyn: Alo! Da! Ați auzit-o pe sora mea la radio. Unde lucrați? La ce birou – în Be`er Șeva?
Da.. Sunteți sigur? Un buletin sau un pașaport? Dar cum.. Înțeleg. Înțeleg. Nu, nu e
nici o recompensă. Nu e o pisică rătăcită, domnule Swissa! Mulțumesc! Sărbători
fericite!

(Pune receptorul în furcă. Luminile se sting)

ACTUL III

La sfârșitul mesei dinaintea postului. Cele trei surori sunt îmbrăcate în splendide caftane tradiționale.

Malka: Ce să-i zic? Bună Kikuș, sunt Malka Ochana, Malka, colega ta de bancă din liceu cu
care visai să te căsătorești. Nu m-ar fi recunoscut oricum, așa cum arăt acum. (Evelyn
îi ia farfuria din față) Stai puțin, că n-am terminat.

Evelyn: Ai mâncat destul – nu mai e timp. Ai grijă să nu pătezi caftanul mamei.

Amira: De acord. Dar nici el nu mai arată de optsprezece ani.

Malka: Ei, gata, și așa mi s-a oprit inima în loc când l-am văzut. Nu s-a schimbat prea mult.

Evelyn: Hai, Amira, ajunge cu visele!

Amira: Stai puțin, Evelyn! Cu toată admirația pe care i-o port dansatorului de dansuri
populare David, tipul acesta, Kikuș, cu mustața, nevasta și copiii lui, nu-i de lepădat. L-
am filmat pe ascuns, poți să te uiți când e David dus la dansurile lui.

Evelyn: Nu ne-am băut ceaiul, nu ne-am spălat pe dinți, n-am aprins încă lumânările; nu
înțelegeți că începe postul! Uite, pune-le în sfeșnice!

Intră Fanny

Evelyn: Hei, Fanny!

Fanny: Mi-am uitat telefonul pe-aici?

Malka: Mileniul s-a scurs rapid.

Amira: Când ți-ai dat seama că nu-l mai ai?

Fanny: Când să intru în Tel Aviv. Am întors mașina și am venit înapoi.

Amira: Cum ai putut să uiți așa ceva?

Fanny: Asta m-am întrebat tot drumul. Cum de l-am uitat?

Evelyn: Și acum, săraca de tine, ești blocată aici. Cu noi. Începe Yom Kippur.

Fanny: Bine, mă duc să fac un duș.

Evelyn: Nu mănânci? Nu mai ai timp.

Fanny: E ok. Nu mi-e foame. Hei! Vreau și eu un caftan! (se duce la duș).

Amira: O secundă, vreau să vă d ce-am filmat. Un minut.

Evelyn: Vii? Am lăsat lumina aprinsă în sufragerie și la baie.

Malka: De ce ai stins luminile?

Evelyn: Cine are nevoie de lumină la bucătărie de Yom Kippur?

Malka: Tu. Ți-am pus mâncarea aici, ca s-o ai caldă.

Evelyn: Nu-i de-ajuns că mănânc de Yom Kippur, trebuie să mai fie și caldă?

Malka: Să nu trișezi, că sunt cu ochii pe tine.

Evelyn: Bine. Pornesc ceasul de Șabat.

Deodată se aude vocea mamei.

Evelyn: Ce-i asta?

Malka: E vocea mamei.

Evelyn: Mamă?!!

Fanny: Mamă?!! (Iese în fugă de la duș, înfășurată într-un prosop.) S-a întors mama.

Amira: Mama ne-a lăsat un mesaj. S-a filmat.. Dau înapoi. Stai o clipă!

Fanny: Bine, dă de la început!

Evelyn: Ar trebui să aprindem lumânările.

Amira: Liniște!

Mama: Amira, fiica mea, sufletul meu, chiar dacă luna asta te-ai certat des cu mine și-mi fac
griji pentru tine, din cauza țigărilor și fiindcă toată ziua dormi și fumezi, totuși eu te
iubesc foarte mult. Știu că nuți place să umble nimeni la camera ta, dar vreau să îți
spun ce am să-ți spun, iar tu să le spui și surorilor tale Malka, Evelyn și Fanny. Spune-i
lui Fanny să vină și ea, că eu.. (începe să plângă) Ei.. asta e.

În numele acestei sărbători sfinte, în numele Yom Kippurului și în numele lui Baba
Sali, iartă-mă pentru că fac ceea ce trebuie să fac, dar trebuie să plec. Să nu mă cauți,
Amira! Le-am spus celor de la agenție că plec și că nu mă mai întorc, mi-au zis că
trebuie să dau înapoi casa. Așa că să dai companiei casa înapoi, iar hainele să le dai la
săraci. Pentru că voi, fetele mele, Dumnezeu să vă binecuvânteze, aveți tot ce vă
trebuie. Așa că-ți spun, Amira..

(Deodată camera video se oprește și vocea mamei se întrerupe)

Amira: Ce-i asta? Ce s-a-ntâmplat? Futu-i ce s-a-ntâmplat?

Evelyn: E ceasul de Șabat. N-ai ce să-i faci. A venit ziua sfântă.

Amira: Nu pot să cred. Dă-i drumul.

Evelyn: Nu.

Amira: Dă-i drumul când îți spun.

Evelyn: Nu dau drumul la nimic.

Fanny: Îmi vine să te omor. Dă-i tu drumul, Amira!

Evelyn: Dacă-i dai drumul, mă ridic și plec.

Malka: Și-atunci cum o să aflăm?

Evelyn: Când sună ceasul că s-a sfârșit Yom Kippur, o să afli. Dacă e așa de urgent pentru tine.
Am auzit destul și așa.
Malka: Deodată nici nu mă mai interesează.

Evelyn: De ce, ei îi pasă de mine? I se scoală în ajun de Yom Kippur să plece în excursie! Nu.
Nu-mi pasă nici mie, atunci! Să aprindem lumânările! Din clipa în care am pășit pe ușă
afară, m-a șters din familie – de ce nu m-a invitat pe mine și pe fete să petrecem
Șabatul împreună? „Ce vrei? Dacă tu ești credincioasă, uite că surorile tale se uită la
televizor și tu nu.” Fanny?

Fanny: Da, sigur.

Evelyn: Vino aici, ce mai aștepți? (Aprinde o pereche de lumânări, își acoperă ochii și spune
rugăciunea) Baruch Ata Adonai, Eloheinu, Meleh Haolam, așer chidșanu bemițvotav,
vațivanu lehadlic neir șel Iom Hachipurim. Fii Binecuvântat, o, Tu, Doamne,
Dumnezeul Nostru, Stăpânul lumii, care ne-ai sfințit cu poruncile Tale și ne-ai
poruncit să aprindem lumânări de Iom Kipur. (Își descoperă ochii).

Toate: Amin.

Evelyn: Sărbători fericite. Ca și cum televizorul ar adduce cuvântul lui DUmnezeu pe pământ.
Ereticii!

Malka: Minunat! Acum o acuzi pe mama că nu te-a invitat. (Aprinde o pereche de lumânări,
își acoperă ochii și spune rugăciunea) Baruch Ata Adonai, Eloheinu, Meleh Haolam,
așer chidșanu bemițvotav, vațivanu lehadlic neir șel Șabat. Fii Binecuvântat, o, Tu,
Doamne, Dumnezeul Nostru, Stăpânul lumii, ceare ne-ai sfințit cu poruncile Tale și
ne-ai poruncit să aprindem lumânări de Șabat. (Își descoperă ochii).

Evelyn: Neir șel Iom Hachipurim.. e Iom Kipur.

Toate: Amin.

Malka: Sărbători fericite. Parcă nu voiai să fii cu noi.

Evelyn: Nu, nu voiam. Nu voiam să vin în vizită la cina de Șabat și să mă plâng de soacră-mea.
Nu voiam ca fetița mea să-I arate mătușii Malka rochia nouă pe care i-am cumpărat-
o. nu, nu voiam să vin să stau cu voi și să cânt de Iom Kipur. În loc să ne facă de
mâncare și să ne strângă laolaltă, ea o dă afară pe Fanny din casă, pe tine te mărită la
17 ani și pe mine mă trimite la internat la 14 an, la 14 ani! De ce? Ce fel de mamă e
asta?

Fanny: Puțină liniște, vă rog. (Aprinde o pereche de lumânări, își acoperă ochii și spune
rugăciunea) Baruch Ata Adonai, Eloheinu, Meleh Haolam, așer chidșanu bemițvotav,
vațivanu lehadlic neir șel Iom Hachipurim. Fii Binecuvântat, o, Tu, Doamne,
Dumnezeul Nostru, Stăpânul lumii, ceare ne-ai sfințit cu poruncile Tale și ne-ai
poruncit să aprindem lumânări de Iom Kipur. (Își descoperă ochii).

Toate: Amin.

Fanny: Sărbători fericite.

Malka: Tu ai fost întotdeauna cea cu probleme. Voiai să fii credincioasă..

Evelyn: Ai luat-o de la capăt?! Acum o să mă-ntrebi cine m-a pus să fac atâția copii.

Malka: Da, cine te-a pus să faci atâția copii?

Amira: (Aprinde o pereche de lumânări, își acoperă ochii și spune rugăciunea) Baruch Ata
Adonai, Eloheinu, Meleh Haolam, așer chidșanu bemițvotav, vațivanu lehadlic neir șel
Iom Hachipurim. Fii Binecuvântat, o, Tu, Doamne, Dumnezeul Nostru, Stăpânul lumii,
ceare ne-ai sfințit cu poruncile Tale și ne-ai poruncit să aprindem lumânări de Iom
Kipur. (Își descoperă ochii).

Toate: Amin.

Evelyn: Un lucru e sigur – dacă fetele mele ar fi purtat jeanși și ar conduce de Șabat, atunci ar
fi avut și ele o mătușă, ar fi avut o bunică, și bunica nu s-ar fi trezit într-o zi să-și ia
catrafusele și să plece. E dusă, e clar că e dusă – hai, sărbători fericite!

Malka: Vii la sinagogă?

Fanny: Imediat.

Întuneric.

Fanny și Amira ascultă sunetul oamenilor de la sinagogă.

Fanny: Ce aproape e sinagoga.. e aproape în casă. (Pauză). Amira, unde e mama?

Amira: Poftim?

Fanny: Sunt sigură că știi unde e.

Amira: Eu?

Fanny: Țț! Tu. Știi unde e mama. Te observ de când am venit. N-ai fost nici o secundă
îngrijorată.

Amira: Și de ce nu v-aș spune și vouă?

Fanny: O să ne spui.

Amira: Vrei să vezi și restul casetei? Pot să dau drumul la video imediat.

Fanny: Nu, nu acum! Mi s-a părut mie sau mama plângea când vorbea de mine?

Amira: Plângea. Și n-ar fi fost pentru prima dată.

Fanny: Numai ce i-am auzit vocea și mi-a mirosit din nou a ceapă și usturoi și a mâncărurile
ei, amestecate cu sudoare și cuvintele din Biblie pe care le tot mormăia când mă
ducea înapoi în pat la miezul nopții..
Amira: Ce norocoasă ești.. îți aduci aminte de mirosul ei. Eu cu ce-am rămas? Cu nimic. O
bunică – toată viața mea am purtat jeanși, iar ea, tot cu batic. Nu știe boabă de idiș,
nu știe nimic despre lumea mea, n-am despre ce să vorbesc cu ea. De ce fumezi, de
ce dormi până târziu, de ce nu te măriți.. de ieri, cel puțin, am un pic de liniște.

Fanny: Și noi, care te deranjăm, nu?

Amira: Mă gândeam să stau și să mă gândesc la scenariu.

Fanny: O să facem liniște. Dacă surorile tale reușesc să nu mă calce pe nervi.

Amira: Dacă nu le tratezi de sus, o să se poarte frumos cu tine.

Fanny: EU?

Amira: Trebuie să recunoști, Fanny, fiecare cuvânt de-al tău nu face decât să le arate iar și iar
ce ratate sunt și cât de tare și-au irosit viețile.

Fanny: Dacă așa e..

Amira: Din punctul tău de vedere, așa e. Dar e enervant. Nu e plăcut să te simți ca o ratată.
Te iubesc, surioară, dar, de fiecare dată când te iei de ele, mi se pare că te iei de
mine. Mi se pune un nod în gât.

Fanny: Tu nu ești ca ele, Amira, ești făcut din alt aluat.

Amira: Uneori vorbești așa de frumos.. Ești sigură că ești o femeie de moravuri ușoare,
surioară?

Fanny: Sută la sută.

Amira: Ții post?

Fanny: Ce întrebare! Să știi că țin post și femeile de moravuri ușoare.

Amira: Acum doi ani, stăteam la un tip în Tel Aviv și n-am ținut post. Noaptea am visat că a
venit mama să-mi controleze limba Și n-am lăsat-o, știam că e roz, și nu albă. Iar
mama a țipat la mine „Deschide gura! Deschide gura!” I-am povestit tipului visul și a
râs. A spus că suntem încă de la coada vacii, că suntem singurii fraieri din țară care
încă mai țin post.

Fanny: Și fostul meu soț, evreu din România, în după-amiaza de post, când deja halucinezi de
foame după aproape 24 de ore de nemâncare, frigea creveți și bea vin în fața mea în
numele democrației și libertății de exprimare.

Amira: Pentru mine, Iom Kippur e când stai pe canapea și citești în ziare despre război până
la două dimineața, mort de sete, și încerci să dormi până a doua zi după-masă, când
n-au mai rămas decât trei-patru ore de foamete până sună cornul de Șofar, și se
termină.

Fanny: Chiar nu vrei să vii la sinagogă? N-am mai fost de ani de zile și mi-e dor.
Amira: Nu, mi-e bine.

Fanny: Cum arăt?

Amira: Un pic uzată, dar fierbinte.

Deodată sună telefonul special. Fanny se uită la telefon și nu știe ce să facă. Telefonul continuă să
sune.

Amira: Fanny! Răspunde!

Fanny: Dar.. e Yom Kippur..

Amira: Ce tot vorbești? Răspunde! (Amira răspunde în locul ei) Alo? El e. Vorbește! Alo? Da,
sunt sora ei, da. E lângă mine. Nu nu vrea să vorbească la telefon de Iom Kippur. Iom
Kippur.. cu războiul, cu soldații.. Ei, lasă. Da.. (Intră Evelyn) Și mama cum se simte?
Cât? Da, da, îi spun. O să vă sune imediat. Mulțumesc. La revedere! E băiat! Fanny, ai
un fiu. Trei kile 150. Toți sunt bine sănătoși. Ai avut o naștere ușoară. Ce-i? Ce-i?

Evelyn: Bucură-te!

Amira: Vrei să spui „felicitări”!

Evelyn: Vreau să spun „bucură-te”. Dacă știam, îmi comandam și eu un copil prin telefon.

Fanny: N-ai tu atâția bani.

Evelyn: Cum, costă bani?

Fanny: O grămadă de bani. Pe bune.

Evelyn: Adică îți vinde ție copilul? Ce fel de mamă e asta?

Fanny: O mamă care are cinci copii și nu are bani să-l hrănească pe-al șaselea – așa că
renunță la al șaselea, ca să-i crească pe ceilalți cinci.

Evelyn: Ce idee grozavă! O să-i spun soțului meu. O să ne umplem de bani.

Amira: Ok, când te duci să-l iei? Ia-mă cu tine, vreau și eu să merg în Vietnam.

Fanny: Ai răbdare să vedem întâi dacă e sănătos.

Evelyn: Și dacă nu e?

Fanny: Atunci nu-l iau. Pot alege. N-am nici un motiv să-mi distrug viața cu un infirm sau un
handicapat. Nu mai vreau alte complicații în viața mea – vreau un copil. Ai vreo
problemă?

Evelyn: Ai dreptate. Nu mai am nimic de adăugat. Ce nevoie ai avea tu de alte probleme..

Fanny: Te întreb care e problema ta.

Evelyn: Mă simt insultată – ești mamă, dar o mamă care pune condiții: cu condiția ca acest
copil să nu te deranjeze, să nu facă pipi pe sacoul tău, să nu-l apuce vărsatul în
mașină, să nu-ți păteze bluza cu lacrimi – iar când o să facă febră și n-o să te poți duce
la întâlnirile tale de afaceri, atunci ce, o să-l returnezi? E un copil, pentru Dumnezeu,
e o viață, e o lume – nu vine cu bon fiscal. Ce crezi că e? Una din proprietățile pe care
le vinzi și le cumperi tu?

Fanny: Ia-o de pe mine!

Amira: De ce nu-i dai pace? E târziu.

Evelyn: De-asta n-a vrut să vorbească la telefon. Să nu ne pripim. Să așteptăm, să verificăm

dacă bunurile sunt în bună stare, dacă nu sunt expirate. Hai, bucură-te!

Amira: Dacă iau algocalmin pentru durere de cap înseamnă că încalc postul?

Evelyn: Sigur. (Se lasă pe un fotoliu și închide ochii)

Amira: Dumnezeul acesta e așa de încuiat. Un pic de milă. Mor de durere. Cât e ceasul?

Fanny: Mai sunt trei ore.

Amira: Evelyn, ai mâncat ceva?

Fanny: Nu cred, mai bine moare decât să nu țină postul. (Evelyn alunecă pe jos)

Amira: Evelyn, ce faci acolo pe jos – n-ai voie să dormi în pat de Iom Kipur? Evelyn, treci în
pat. Evelyn, ce-i cu tine, nu te simți bine?

Fanny: Ce-i cu ea?

Amira: Ajută-mă! (O ridică pe Evelyn împreună) Adu-mi geanta ei! Repede! Evelyn, trezește-
te! Evelyn, vorbește! (răstoarnă geanta) Adu sucul de mango din frigider. Trebuie să-i
ridicăm nivelul de zahăr din sânge. Ce proastă, n-a mâncat nimic de ieri.

Fanny: Să chem salvarea? Mă duc să chem salvarea.

Amira: Fanny, repede! (Fanny aduce sucul.) Fă-o să bea! Forțeaz-o dacă e nevoie. Ajut-o
Fanny, proasta ia insulină și nu mănâncă nimic. Evelyn, te bat, bea, bea, că altfel mori,
bea! Dă-mi mâna. (îi înțeapă mâna cu testerul luat din geantă și verifică.)

Fanny: Să chem salvarea?

Amira: Un minut, durează un pic. Du-te și fă-i o farfurie mare de mâncare. (Încearcă să-i
bage în gură ciocolată.) E ciocolată super cușer, nu te stresa. E rece. (verifică
testerul.) E la limită. Mai verificăm o dată după ce mănâncă. Evelyn, nu dormi! Zi
ceva! (îi dă o palmă) Cum te cheamă?

Evelyn: Brigitte Bardot. (Fanny vine cu o farfurie de mâncare) Ce-i asta? Nu! Nici vorbă! Nu
mănânc!
Amira: Hrănește-o, Fanny.

Evelyn: Te rog, nu mă sili, mai sunt trei ore..

Amira: Uite ce-i, Evelyn, ori mănânci, ori chem salvarea și te hrănesc ăia intravenos.

Evelyn: Nu înțelegi, mă încearcă!

Amira: Ce te încearcă?

Evelyn: Nu vezi, e o încercare de la Dumnezeu. Dumnezeu mă încearcă, îmi dă fete mereu ca

să mă încerce Dumnezeu îmi dă diabet ca să mă încerce. Dumnezeu mă silește să iau
hotărârea de Iom Kippur, în ziua în care mama a dispărut. Nu contează cât îmi e de
greu, încercările îmi vin de la El, n-am voie să greșesc azi, în Ziua Judecății.

Amira: Cel puțin e băiat?

Evelyn: Ce dacă e băiat?

Fanny: Atunci după cinci fete, poate că ar merita toată nebunia asta.

Evelyn: Și ce, fetele mele nu merită? Nu m-a durut la fel când le-am născut, nu le-am alăptat
pe fiecare la fel, nu le-am schimbat scutecele la fel, nu le-am crescut la fel?
Feministe! Dacă e băiat – e Mesia. Dacă e fată – fă un avort. Să vă fie rușine la
amândouă!

Amira: Deci e fată.

Evelyn: Nu știu. Și nici nu vreau să știu. Ipocritelor! Primitive, ca mama voastră! Știți de ce a
divorțat? I-a fost frică de încă o fiică – ce nenorocire!

Fanny: Bravo, Evelyn, ne-ai făcut să ne dăm arama pe față! Tu ești aleasa aleșilor. Mai bună
ca noi, mai bună ca mama noastră – mai bună ca mine, care-mi comand copii prin
telefon. N-ai un șfanț, dar nici nu-ți pasă. Două sute de fete, nu contează. Injecții cu
insulină pentru tot restul vieții – nu-ți pasă, ești în pericol să orbești – nu-ți pasă, s-ar
putea să-ți pierzi brațele și picioarele – nimic nu te poate opri – trebuie să naști. Ea o
să sufere, soțul ei o să sufere, copiii ei o să sufere, dar Evelyn este mama perfectă –
dreaptă. Asta nu e dreptate, Evelyn, este insolență, este vanitate și erezie. (către
Amira) Hai, las-o-n pace. Egoism pur! (Evelyn ia furculița și o înfige în mâncare.
Mănâncă și plânge. Intră Malka radioasă.)

Malka: Poftă bună, draga mea.. Îți place? Eu am făcut-o. De ce n-ai venit la sinagogă? Ai
devenit ca surorile tale, eretică? În curând te apuci și de fumat. (către Fanny) Nu vii la
Rugăciunea de încheiere? Au întrebat mulți de tine. Foștii tăi admiratori nu te pot
uita.

Fanny: Ce face Kikuș? Ai reușit să-i distrugi căsnicia?

Malka: Nu, nu încă! De ce, ai ceva sfaturi să-mi dai?

Fanny: Mi se pare că te descurci foarte bine și singură, slavă Domnului!

Malka: Care-i problema? Am vorbit cu un om cu care nu mai vorbisem de treizeci de ani – s-
a-ntâmplat ceva?

Fanny: Până dimineața?

Malka: Am avut multe de spus.

Fanny: E însurat, Malka, e însurat.

Malka: Poftim? Ce ai spus? Mai zi o dată!

Fanny: De o sută de ori – e însurat și tu ești căsătorită, și mai are și trei copii.

Malka: Și David? El nu era însurat? Avea inelul pe deget sau poate n-ai observat? Nu avea
copii, cu sora ta..?

Evelyn: Oprește-te, Malka, nu acum!

Malka: Nu, nu mă opresc! Crezi că mi-e frică să spun ce-ai făcut?

Fanny: Spune! Spune, ce-am făcut?

Malka: Ce-ai făcut… Mi-ai sedus soțul.. S-a culcat cu David, în casa mea – și acum face pe
sfânta, îmi ține predici despre moralitate.

Fanny: Ai înnebunit? M-ai văzut pe mine culcându-mă cu bărbatu-tău?

Malka: O femeie simte lucrurile astea – era clar.

Fanny: Ce era clar?

Malka: Privirile pe care i le aruncai, subînțelesurile, zâmbetele, cum îl atingeai tot timpul ca și
cum era al tău, cum se uita tot timpul după curu tău.

Fanny: Ce, e vina mea că se uita la fundul meu?

Malka: Special purtai mini, mini, mini.

Fanny: Asta era moda. Toată lumea purta mini, mini, mini.

Malka: Și toată lumea se apleca sub nasul soțului meu? Nu v-am prins în baie?

Fanny: A fost o greșeală!!! A deschis ușa din greșeală!

Malka: De ce n-ai încuiat-o? Goală în duș – de ce n-ai încuiat ușa?

Fanny: Pentru că nu ai cheie la ușa de la baie, proasto!

Malka: Ei, acum nu-mu mai pasă – poți să-l iei, ți-l dau pe gratis, un chilipir, cum îți place ție.

Evelyn: Și mama era convinsă că tata o-nșela pe toate drumurile. Săraca!

Malka: Sigur – iar soția lui Kikuș este sută la sută sigură că el nu o-nșală.
Liniște.

Evelyn: Fanny, în numele copilului care ți s-a născut în dimineața asta, spune-mi adevărul – s-
a atins David de tine?

Fanny: Nici măcar n-a încercat.

Evelyn: Și acesta e adevărul?

Fanny: Acesta e adevărul.

Evelyn: Ai auzit? Te-ai calmat? Poți să te întorci la bărbatul tău? Poți să încetezi cu
tâmpeniile?

Malka: Sigur. Dacă o pui la detectorul de minciuni. Nu cred o iotă. Eram acolo și am văzut, și
sunt sigură, și nu sunt proastă.

Fanny: Poate că ești sigură, dar nu stai prea bine cu vederea. Abia născusem. La două luni
după ce-am născut, m-a adus David la voi în casă. Crezi că-mi păsa de soțul tău, crezi
că-mi păsa de bărbați – voiam să mor, și trebuia să zâmbesc, să mă port frumos, să
mă joc cu copiii tăi, să le fac ouă ochiuri la cină și salată, în timp ce mă gândeam la
copilul pe care mi-l luaseră și încercam să nu plâng în fața ta.

Amira: Fanny, despre ce vorbești?

Fanny: Ce auzi. Ce crezi că e – un joc de copii, când îți arunci în stradă fiica de 16 ani, ți se
pare romantic, o aventură? Cauți un subiect de film – hai, fă un film despre fiica
favorită a lui tata, care nu înțelege ce începe deodată să-i crească, de ce mama ei îi
spune că e o târfă și de ce mama ei o urăște, și de ce mama ei uită că îi este fiică și-și
închipuie că-i fură bărbatul. Și nu-nțelege ce s-a-ntâmplat. Cum dintr-odată a devenit
dușmanul – cea mai iubită, cea mai deșteaptă, cea mai iubită. Ce s-a-ntâmplat, de
unde toată ura asta? Ai văzut-o pe Malka adineauri? Așa era în fiecare zi – „Când
pleacă târfa asta din casă?” îl pisa pe tata toată ziua.

Amira: De ce?

Fanny: Bărbații te simt. Hai, drăguță, îți place înghețata? Nu voiam înghețată, mi-era de-
ajuns dacă-mi zâmbeau, dacă mă-mbrățișau, dacă mă atingeau.. Oricine venea. M-ai
dat jos din pat? Foarte bine, atunci o să mă culc cu toată lumea. Toată lumea o să mă
iubească. Eram o fetiță în corpul unei femei. Lumea a început să vorbească, veneau la
el și-i povesteau despre mine, la sinagogă, la lucru, vecinii – toți știau. Nu puteau să
înțeleagă cum fata cea frumoasă a lui Ochana, care-i ajuta pe toți copiii din vecini cu
temele la matematică, a ajuns un copil al străzii. Sunt fiica ta, mă iubești – ce s-a-
ntâmplat? Se uita la mine și plângea. Iar când am rămas însărcinată m-a dat afară și
mama s-a potolit. „Subînțelesurile, zâmbetele” – nu ți-e rușine să vorbești așa despre
un om atât de cumsecade?

Malka: Omul acela cumsecade mă înșală.

Fanny: Cu cine?
Evelyn: E individa care-l duce cu mașina la dansuri. Aseară, când David n-a răspuns la telefon,
a sunat-o și pe ea acasă și i s-a spus că e la Haifa.

Fanny: Doar că femeia chiar este la Haifa.

Amira: De unde știi?

Fanny: Ieri, când a sunat David, mi-a zis că nu s-a dus la dansuri, pentru că femeia care-l duce
de obicei e la Haifa, la înmormântarea mamei ei.

Malka: Și de ce nu mi-ai spus?

Fanny: Nu mi s-a părut așa de important. Am uitat cât de tare…

Malka: Atunci de ce și-a închis mobilul și telefonul de acasă a sunat ocupat toată noaptea?

Toate: DE CE? DE CE? DE CE?

Fanny: Poate i s-a acrit de pisălogeala ta!

Evelyn: Uite cu ce-ți ocupi tu tot timpul.

Amira: Și oricum, ce-ți pasă ce face el?

Fanny: Vezi-ți de treaba ta, lasă-l să-ți ducă dorul un pic.

Evelyn: AI înnebunit, dacă n-ai ce face cât e ziua de lungă.

Fanny: Ieși, găsește-ți ceva de făcut!

Malka: Ce? Ce?

Deodată se aude o rugăciune din sinagogă.

Evelyn: Nu voiai să te duci la Rugăciunea de Încheiere?

Malka: Voiam. Acum nu mai vreau.

Amira: Cât mai trebuie să postim?

Evelyn: O să sune din șofar în curând. Malka, vii?

Malka: Trebuie să punem masa. Ți-aduci aminte cum făcea mama înainte să plece la
rugăciune: Malka, adu fața albă de masă din fundul dulapului și pune fursecurile,
biscuiții și prăjiturile pe masă, să fie gata când ne întoarcem.

Evelyn: Evelyn, ia vasul pe care l-am adus din România. E pe dulapul din bucătărie. Și pune
ceai, multă mentă și exact șase lingurițe de zahăr cu câteva frunze de Luiza. Pune
sferzelul alături.

Fanny: Fanny, scoate paharele și pune apă în ceainicul de pe aragaz, dar să nu aprinzi focul.
Pune vin într-un pahar pe tava de aramă, o farfurioară cu chimen alături și un ou tare
pentru tatăl tău.
Malka: Malka, unde-mi sunt papucii – mă duc la cântatul șofarului și, când mă întorc, vreau
să fie totul gata, ca să mâncăm imediat, bine? (se aude șofarul. Se aprinde lumina și
pornește televizorul)

Mama: Că nu vă-am povestit niciodată cum era în România, înainte să vin în Israel. Că nu știți
că eu am avut familie în România și am locuit într-un sat lângă Târgu Mureș. Și că
eram mică, aveam doisprezece-treisprezece ani când m-am măritat cu tatăl vostru și
am venit în Țara Sfântă să luptăm și familia nu a vrut să mă lase. Acum toți au murit,
Dumnezeu să-i odihnească, și numai sora mea a rămas în țară, iar acum mă duc să
stau la ea, că și ei i-a murit bărbatul și e singură, și e sora mea mai mică și n-are pe
nimeni s-o îngrijească. Așa că acum mi-am luat înapoi pașaportul pe care l-am dat la
minister când am venit în Israel, și plec acasă. Că e sora mea și mi-e foarte dor de ea.
Și… la revedere, fetele mele. Și spune-le surorilor tale, Amira, să aibă grijă de tine,
chiar dacă ești mai deșteaptă și mai frumoasă decât oricare dintre ele, tot trebuie să
aibă grijă de tine. La revedere...

Tăcere.

Fanny: Ok. (se ridică să-și ia mobilul.)

Malka: Fanny..

Fanny: Da.

Malka: Te rog să mă ierți.

Fanny: Acum?

Malka: Da când?

Fanny: Întâi trebuie să sun în Vietnam. Cât cântărea la naștere?

Amira: Trei kile 150.

Evelyn: E bine. A mea o să fie probabil mare. Aș vrea să se fi născut deja. Mi-e dor de ea.

Liniște.

Fanny: Îi dau două săptămâni. Atâta îi dau până se ceartă cu soră-sa și se-ntoarce.

Râd toate patru.

SFÂRȘIT