TUNCER CÜCENOĞLU

Adăpostul femeilor
(Azilul de femei)

(KADIN SIĞINAĞI)

Traducere in limba romana de : NERMIN HOGEA - SUSAM

Tuncer Cücenoğlu

cucenoglutuncer@gmail.com

tcucenoglu@hotmail.com

www.tuncercucenoglu.com
 Prefaţa

Poetul Nazim Hikmet într-o poezie de a sa ne descrie femeia în felul următor:

Unii cred despre femeie

Că-i făcută să ne încălzească
În nopţile lungi de iarnă.
Alţii zic: femeia e făcută să ne distreze
Trebuie să o faci să joace
Ca pe dansatorii cei cu nouă zurgălai.
Alţii cred că e o iluzie
Iar alţii că e deziluzie.
Unii spun că-i bună
La frămantat aluat
Alţii zic că e facută
Să îţi nască doar copiii pe care i-ai plantat.
Nu-i nici una, nici alta
Nici saltea, nici dansatoare
Nici iluzie, nici deziluzie.
Ea e totul pentru mine:
Cap, maini, picioare
Mama mea, copila mea,
Soţia şi sora mea
Prietena şi însăşi Viaţa mea.
Şi întemeietorul republicii noastre Mustafa Kemal Ataturk a spus cu diferite ocazii în cuvantările
sale: „ O naţiune care nu merge spre un ţel nobil, împreună femei şi bărbaţi
deopotrivă, nu va avea posibilitatea să progreseze. Nici din punct de vedere tehnic şi nici stiinţific”.

„ Eşecurile naţiunii noastre se datorează faptului că în mod eronat suntem împotriva a tot ce vine de
la femeie”.

„ Pe femeia turcă trebuie să o facem părtaşă la viaţa noastră de zi cu zi. Trebuie să acceptăm că ne
este egală din toate punctele de vedere şi are o foarte mare contribuţie în societatea noastră. Ţelul
nostru comun este să o facem pe femeia turcă egalul nostru, asociatul nostru, colegul nostru,
ajutorul nostru. Şi să îi dăm locul care i se cuvine în viaţa noastră social-economică.”

Mustafa Kemal Ataturk şi Nazim Hikmet, două personalităţi de seamă care merită recunoştinţa
noastră. Ei încă ne luminează calea. Allah să-i odihnească!Această piesă este darul meu pentru toate
femeile din lume scrisă cu ocazia zile de 8 Martie, ziua mondială a femeii !

Martie 2010
 Personajele

Femeia Dudu: 75-80 ani, din Ciorum. Bătută şi izgonită de noră.

Fidan: 17 ani, fiica lui Güllü, elevă în ultimul an de liceu. Îl iubeşte mult pe taică-su dar a fugit de
acasă cu mama sa ca să nu o lase singură.

Deniz: 20 ani, din Adana. A terminat şcoala generală. Destul de frumoasă. Fugită de acasă pentru a
scăpa de presiunile familiei. Nu s-a descurcat singură. O vreme a practicat prostituţia apoi a fost
primită la adăpost şi trimisă la cursuri. I s-a găsit loc de muncă şi doreşte să trăiască din munca ei.

Gezair: 35 ani, din Erzurum. A fost obligată de soţ să se acopere la cap conform unor secte. S-a
opus şi a ajuns la Adăpost. Are coşmaruri. Se trezeşte îngrozită, uneori neputand scăpa de ele nici pe
timpul zilei.

Güllü: 38 ani, din Ordu. A făcut doar şcoala primară. Din cauză că soţul o înşeală cu “Nataşe” a
fugit de acasă luand-o şi pe Fidan deoarce ştie că tatăl ei o iubeşte cel mai mult. Mai are 3 copii.

Izmirli: 35 ani, o cheamă Yeter. Soţul ei, de meserie şofer, e un împatimit a jocurilor de noroc,
alcoolic şi afemeiat. Locuiesc în Istanbul la periferie. Prima dată cand s-a săturat de bătăi a plecat la
părinţi în Izmir dar văzand că e tratată reticent şi la ei s-a reîntors. Cand au reînceput iar problemele
în familie l-a părăsit pe şofer pentru alt bărbat. Dar cand a văzut că şi ăsta o bate, o chinuie şi mai
mult decat atat i-a găsit şi “servici” la bordel s-a întors iar la bărbatu-su care bineînţeles a tratat-o ca
atare. De data asta nemairezistand a fugit şi a cerut sprijin la “Adăpost”.

Zeinep: 40 ani, din Istanbul. Este administratora adăpostlui. Are studii superioare. Căsătorită, cu
copil. Are şi ea probleme conjugale.

Serap: 25 ani, din Ankara. Psiholog. Este angajata Adăpostului, celibatară, cu studii înalte. Are un
iubit. Vor să se căsătorească dar îi încurcă armata pe care tanărul nu a făcut-o încă.

Nazan: 40 ani, din Istanbul. O doamnă distinsă, îngrijită. Nu-i fericită să fie casnică. S-a dedicat
acţiunilor caritabile.

Zilfo: 17 ani, din Diarbakir. Are probleme grave de familie.

Hatun: 50 ani, mama lui Zilfo. Este o victimă a tradiţiilor şi obiceiurilor din strămoşi. Nu-i de
accord cu ele dar nu se abate de la ele considerandu-le tabu.

Decorul

Un salon în stil american, cu bucătărie inclusă. O masă, canapea, fotolii ieftine. Pe pereţi cateva
postere înrămate, după clasici. O fereastră din care se vede strada. Un televizor pus pe un suport în
perete care mai are un ochi şi pentru un radio casetofon vechi. O uşă care dă afară, o uşă care dă în
dormitor, o uşă de la cabinetul psihologului care-i folosit şi drept birou de către doamna directoare
şi o uşă cu geam de la baie. Toate uşile trebuie să fie folosibile iar cabinetul şi toaleta să se vadă şi
din sală.

Locaţia: Istanbul.

Anotimp: Toamna
Timpul: Actual

Actul I

Se deschide uşa.Din dormitor iese Dudu.E incă în pijamale. (închide uşa, şchiopătând usor se
duce să deschidă televizorul, nu funcţionează "porcăria" , îl închide şi merge la toaletă). Uşor fără
zgomot din dormitor iese Fidan.Închide uşa fără zgomot.E îmbrăcată în trening.
Dă drumul la televizor.Văzând că nu funcţionează îl închide la loc.Trece in faţa ferestrei.Priveşte
afară când îi sună mobilul.
Fidan: (Vede cine sună, emoţionată răspunde in şoaptă). Alo! Da! Nu,sunt singură în salon.Abia m-
am trezit! Da, ascult (afectată cu o voce plângăcioasă). Bine, se poate (bucuroasă) serios?
când? (vine Dudu,curioasă, ascultă atentă tot ce se vorbeşte). Bine vin. În curând se va trezi
toată lumea. Nu mai suna. Dă-mi sms-uri să nu se prindă ceilalţi. (atunci o observă pe Dudu).
Prea bine, am înţeles, ... da, se poate.Şi eu...închide telefonul.Bună dimineaţa tanti Dudu!
Dudu: Bună dimineaţa Fidan! cu cine vorbeai Fidan?
Fidan: Cu o colegă de liceu.
Dudu: (bănuitoare) şi ce zicea?
Fidan: Nimic(tensionată puţin).
Dudu: Cum nimic? aţi vorbit câte ceva...
Fidan: E...una, alta, nimicuri...m-a întrebat dacă mi-am făcut...(schimbă subiectul) înscrierea. Nu
merge televizorul tanti Dudu.
Dudu: Da! poate e tăiat curentul(Fidan apasă pe întrerupător.Lumina inunda salonul)
Noaptea trecută mergea, probabil e întrerupt de la centru. ( dintr-o dată)să nu cumva să faci o
greşeală!
Fidan: Poftim? n-am înteles.
Dudu: Aici e Istanbulul, nu se compară cu Ordu.
Fidan: Şi de ce îmi spui mie toate astea?
Dudu: Să nu o mâhneşti pe mamă-ta.
Fidan: Nu fac nimic s-o mâhnesc. Şi de fapt ce aşi putea face?
Dudu: Eşti o fată frumoasă. Bărbaţii de aici nu sunt ca cei de pe la voi.
Fidan: Suntem inchise aici. Ce pot face?Văd pe cineva cumva?
Dudu: În fiecare zi ieşi pentru pâine şi ziare.Sunt o mulţime de tineri la market. Vezi că te vor
păcăli.
Fidan: Nu mă poate păcăli nimeni pe mine tanti Dudu.
Dudu: Ba da...pot.Bărbaţii de pe aici cunosc bine căile astea.În fiecare zace câte un drac. E… un
băiat, ăla care te privea ca o pasăre de pradă...
Fidan: Care?
Dudu: Cel de la market, unul uscat,negricios.Nu-mi scapă mie.(râdeaţi amândoi...aţi vorbit ceva în
şoaptă), ce crezi că nu am observat?
Fidan: A...m-a întrebat de unde sunt. "din Ordu" am zis şi nici că a mai întrebat ceva...
Dudu: Ascultă-mă, aşa încep ăştia prin învăluire. Să nu zici după aceea: îmi spusese mie tanti
Dudu.
Fidan: Păi şi el e din Samsun. Mi-a zis că suntem "coregionali". Şi atât am vorbit. Dar să nu cumva
 să îţi scape ceva către mama.S-ar putea să înţeleagă greşit.
Dudu: Despre ce?
Fidan: Păi ştiu şi eu? Nu cumva să aduci vorba despre băiatul de la market.Să nu spui nici de
telefon,că mă ia la întrebări după aceea.Ai înţeles tanti Dudu?
Dudu: Aşa...nici dacă aş şti ceva nu aş spune nimic.Îmi poţi povesti tot.Pot păstra secretul până-n
mormânt.
Fidan: N-am secrete.
Dudu: Păi atunci de ce-ţi faci griji?
Fidan: Mi-e teamă doar că mama ar putea interpreta-o greşit.Înţelegi tanti Dudu?
Dudu: Da.
Fidan: (încearcă s-o sensibilizeze) şi tata ar putea să-şi facă griji.Mai ales tatei n-aş vrea să-i dăm
motive de îngrijorare.
Dudu: Deci mama ta are voie!
Fidan: Nu...nici mama să nu îşi facă griji,iar tata deloc!
Dudu: Păi tată-tu de unde să audă?afle...
Fidan: Am zis şi eu aşa dacă aude.Dacă aş face ceva greşit, s-ar mâhni.S-ar supăra rău.El mă
iubeşte aşa de mult.De câte ori l-am văzut cum mă privea când dormeam.Cât e noaptea de
lungă venea mereu, mă privea...iar pleca,iar venea.
Dudu: Păi dacă te iubea ajungeaţi voi in situaţia asta?(în halul ăsta?) Se încurca cu târfele venite din
alte ţări? îşi făcea de cap cu curvele venite din străinătate?
Fidan: Asta e cu totul altă treabă.Nu a fost numai vina tatei.
Dudu: Păi de ce nu ai atenţionat-o pe maică-ta?
Fidan: O...dar de câte ori nu i-am spus!Ascultă mama de mine?tata e un înger tanti Dudu!pe de o
parte femeile acelea gătite, îngrijite, pe de alta, mutra acră a mamei...
Mai bine nu scormonim lucrurile astea(schimbă vorba).Acum se trezeşte toată lumea.Câte
pâini trebuie să iau?
Dudu: (merge spre bufet) patru, sau mai bine ia cinci.
Fidan: Altceva mai vrei? în afară de ziare?
Dudu: Nu. Vezi să nu uiţi să pui data in caiet.Se fac încurcături fără.
(Fidan îmbracă pardesiul şi acoperă capul cu eşarfa, ia caietul).
Fidan: Nu o să uit (iese).
Dudu clătinând din cap merge să pună de ceai...Aprinde aragazul,încearcă iar televizorul, tot
nu merge.Închide.(cu paşi mici,înceţi,şterge masa.Numarând tacâmurile si farfuriile le
aşează pe masă fără zgomot).
Deniz: (iese din dormitor.E în cămaşa de noapte,are în mână hainele cu care urmează să se
îmbrace.Deschide televizorul, pune lucrurile pe fotoliu)
Bună dimineaţa tanti Dudu!
Dudu: Bună dimineaţa frumuseţe a bidonvilurilor! Ai răsărit iar ca şi soarele.S-a stricat
televizorul.Cum te simţi puiule,Deniz a mea!
Deniz: Sunt bine tanti Dudu.Când te-ai trezit?
Dudu: Puţin mai înainte.
Deniz: (în drum spre baie) Păcat că nu m-ai trezit şi pe mine.
Dudu: Nu m-am îndurat.
Deniz: (din baie) Azi trebuie să plec în mare grabă.
Dudu: Oricum vroiam să te trezesc de acum.
Deniz: (vine repede ştergându-se pe faţă) Azi au patronii şedinţă.Vreau să mă fac remarcată cât mai
des.Am dreptate tanti Dudu?
Dudu: Ai dreptate.Departe de priviri,departe de speranţă.Cu cât mai des, cu atât mai bine eşti
vazută.
Deniz: (în timp ce se machiază) pe deasupra e şi zi de salariu azi.Voi lua primul salariu.Deci diseară
vă aduc şi tort.
Dudu: Să dea Dumnezeu fata mea!
Deniz: Oare cât or să-mi dea, ce zici?
Dudu: Dar ce încă nu se ştie?
Deniz: Doamna directoare a zis " să nu întrebăm că ar fi ruşinos.Iar eu nu am mai întrebat.Sper că
îmi vor da un salariu bun, pentru că eu i-am zis totuşi patronului că suntem două prietene
care vrem să închiriem o locuinţă.M-a întrebat cât va costa chiria, i-am spus.A rămas puţin
pe gânduri.
Dudu: Dar ce-i vorba doar de chirie?dar coşul zilnic, dar apa, drumul?...
Deniz: Hai că drumul pot să-l fac pe jos că e aproape casa...dar restul, mâncarea, băutură, haine, una
alta...totul costă mătuşică.(începe să se îmbrace)
Dudu: (Îi pune în faţă micul dejun) Dacă te-ai lăsa de fumat...şi fumatul este foarte costisitor.
Deniz: Îţi dau cuvântul meu că mă las, dar să-mi pun treburile la punct.
Dudu: Lasă-le neapărat, deocamdată eşti tânără, dar o dată cu vârsta vei vedea ce dăunătoare
sunt.Eu m-am lăsat de ani de zile dar tot tuşesc vezi?(pune pe masă paharul plin cu ceai).
Hai bea până nu se răceşte!
Deniz: (se şi pregăteşte dar şi ciuguleşte din micul dejun).Tanti Dudu nu voi uita niciodată cum te-
ai purtat cu mine!mi-ai pregătit in fiecare dimineaţă de mâncare şi când mergeam la
cursuri.Şi de când am început să muncesc...draga mea tuşică(o îmbrăţişează, o pupă).Tu eşti
unică să ştii!
Dudu: Astea să i le spui tu şi nepricopsitei care mi-e noră...
Deniz: Pot să-i spun tanti, eşti cea mai bună.
Dudu: Eram ca servitoarea casei, mă trezeam dis de dimineaţa, pregăteam micul dejun pentru copii
şi pentru fiul meu, aveam grijă să-i îmbrac şi să-i trimit la şcoală pe cei mici;apoi să plece la
lucru prostul de fiu-meu.Toată treaba gospodăriei eu o făceam, rufele tuturor tot eu.Mă lăsau
şalele uneori şi rămâneam ghemuită gemând de junghiuri în câte un colţ pe unde mă
nimeream.Nu am avut pretenţii decât la o farfurie de ciorbă.Ei bine i s-a părut efortul prea
mare;păi dacă nu am avut parte de o noră cum se cade.Dormea cu fundul în sus până la
prânz.Nu i-am zis altceva decât că cei ce se trezesc devreme aduc belşugul în casă.Am vrut
să o învăţ de bine, i-am dat sfaturi în vreo două rânduri.Vai de zilele mele!mai bine mi se
usca limba şi amuţeam pe veci.De la început nu m-a iubit, nu mi-a zis "mulţumesc mamă",
nici măcar o dată oricâte am făcut pentru ea.Şi la urmă, vezi mi-a tras şi o bătaie şi m-a
aruncat în stradă.Na poftim!
Deniz: Totusi vina nu e în totalitate a ei.
Dudu: Dar a cui?a lui fiu-meu,nu?
Deniz: Da,el trebuia să decidă pentru tine!
Dudu: De ce mă faci să râd.
Deniz: Zicea bunicul "bărbatul trebuie să hotărască într-o casă".El trebuia s-o împiedice pe nevastă-
sa să te dea afară...
Dudu: Nu putea pentru că el este un neisprăvit, o ţinea pe palme pe netrebnică.Cu toate că nu i-a
pus in faţă nici un păhărel de ceai în viaţa ei, uneori dacă intenţiona să-i servească ceaiul,
neisprăvitul meu îmi făcea tot felul de semne cu capul, cu spâncenele(îl imita) ca să îl
servesc eu.
Hai mamă să se odihnească puţin păpuşa mea,şi-aşa o stresează copiii!
Ai înţeles acum, păpusica era catârul ce mi-era noră.Dacă ar fi fost posibil, m-ar fi pus să şi
nasc în locul ei. Netrebnica!Trei ani nu a vrut să facă nici un copil că i se strică corpul.
Deniz: Deci ea nu făcea nimic?nici mâncare, nici altceva?
Dudu: Ei şi tu, făcea draga mea.Odată a aruncat în oala cu presiune un pui fără să-i scoată
organele.Bineînţeles i-a fiert tot ce avea în interior.Puiul s-a fiert şi s-a amestecat cu fiere, cu
pipote, cu maţe, mă rog...L-a servit pe bărbat-su întâi, să-l fi văzut cum mânca...vai ce bun,
sărut mânuţele dragă!(povesteşte imitând)
Am zis să gust şi eu un pic.Vai otravă curată,am scuipat tot,imediat: am întrebat-o:tu nu ai
curăţat puiul ăsta fetiţo? " Am crezut că e curăţat şi l-am pus la fiert direct", mi-a zis.
Deniz: Mai bine te făceai actriţă tanti Dudu, eşti aşa comică, imiţi aşa de bine! (râde)
Dudu:(se vede că i-a făcut plăcere) Sunt obişnuită fetiţă, toată viaţa am jucat teatru din pricina
nurorii mele.Şi ştii ce m-a umilit cel mai tare?
Deniz: Ce?
Dudu: După ce m-a bătut şi m-a gonit nora, neisprăvitul nostru m-a găsit. Ştiam că vine de la
muncă şi m-am postat în colţul străzii să-l aştept să mă ducă acasă.Chipurile nu aveam unde
să mă duc.S-a apropiat şi cu o voce plângăreaţă mi-a zis: "Hai mamă să mergem acasă". Nu
vreau, i-am răspuns.Mergeam eu dar m-am gândit că-i bine să mă las rugată puţin " Nu mă
întorc în casa în care am fost bătută şi din care am fost şi alungată!". Păpuşa are mâna
bandajată şi nu poate să facă nimic şi suntem distruşi toţi şi eu şi copiii.Hai înapoi mamă că
doar tu poţi să pui la punct casa aia.Asta şti tu… şi Allah;şi nu te ascunde după deget.Mi s-a
făcut milă .Am crezut că a căzut pe mână sau ce ştiu eu.Nu trebuia (să-mi fie milă) şi totuşi
mai mult de copii mi-a fost milă. "Dar ce s-a întâmplat?de unde a căzut?" am întrebat. Acum
o să-ti placă răspunsul: " I s-a sucit mâna când te-a bătut mamă. Ai milă de noi şi vino înapoi
suntem în rahat până la gât!"
Zi şi tu fetiţă nu de mine ci de nevastă-sa care şi-a sucit mâna lovindu-mă îi era lui
milă.Ochiul meu umflat, braţele mele pline de vânătăi nu le vedea măcar.
Mai mult n-am putut suporta " Hai sictir mă" i-am zis şi l-am şi scuipat drept în faţă.
Deniz: O bravo, bine i-ai făcut!
Dudu: I-am întors spatele şi m-am îndepărtat.Apoi am venit aici la adăpost.
Deniz: Aşa un copil mai bine să nu ai, să vadă si el de la copiii lui.
Dudu: Nu-l blestema mamă, nu pe el, mai bine pe noră.
Deniz: Să dea Dumnezeu să i se rupă amândouă mâinile, şi mie o soacră ca tine să-mi dea
Dumnezeu.Vezi asta o spun din inimă mătuşică!
Dudu: După inimă să îţi dea Dumnezeu!
Deniz: Asta simt tanti(in glumă).Nu mai ai un băiat necăsătorit?m-aş mărita imediat cu el.
Dudu: Am avut numai fete şi toate au murit de mici.Dintre toţi copiii mi-a trăit numai neghiobul
ăsta.L-am răsfăţat şi i-am făcut toate poftele împreună cu răposatul, poate că şi de asta e aşa
molâu!
Deniz: Povestea vieţii tale e şi mai tristă ca a mea mătuşică!
Dudu: Ooo păi nici nu ţi-am povestit tot, ar fi un serial de succes in televiziune viaţa mea, păi dacă
nu întrebi, hai întreabă-mă de ce crezi că şchiopătez? Întreabă-mă hai, întreabă...
Deniz: De ce?(îşi priveşte ceasul)dar repede povesteşte-mi, repede.
Dudu: Când s-au căsătorit locuiam toţi într-o casă veche de lemn cu două etaje, cu scară de
lemn.Într-o zi pe când coboram scara a căzut peste mine malaca de noră-mea.M-am
rostogolit pe scări ca un balot, am avut piciorul fracturat în două locuri, am cheltuit la doctor
tot ce aveam, dar ce folos că am rămas şchioapă.
Deniz: Ei dar ce legătură are nora cu asta?
Dudu: Dar naivă mai eşti, şi tu fetiţo.Păi s-a prefăcut că se împiedică doar ca să mă împingă pe
scări.
Deniz: Hai că nu se poate chiar până-ntratât(nu crede).
Dudu: Păi pune-ţi mintea la contribuţie puţin, dacă i-a fugit piciorul pe treaptă de ce nu a căzut o
dată cu mine?Gândeşte, mie nu-mi iese din cap imaginea aia, cu o mână a înhăţat balustrada,
iar cu cealaltă m-a împins pe mine.
Deniz: (se ridică) În fine mătuşă.Hai că întârzii, îmi povesteşti şi altă dată.Oricum nu mă satur
ascultându-te, rămâi cu bine,pa!
Dudu: Ehei, câte mai am de povestit, altă dată,lasă, ai să rămâi uimită, o să vezi.
Deniz: Bine mătuşică.
Dudu: Hai mergi cu bine cu Dumnezeu!
Deniz: Mulţumesc…iar patronului să-i dea Dumnezeu un imbold să-mi dea un salariu ca
lumea.Roagă-te pentru mine mătuşică.
Dudu: Mă rog, mă rog, mergi sănătoasă.
(Deniz iese fluturându-şi pletele cu o mişcare de cap.Dudu se roagă şi aşează în acelaşi timp
 farfuriile pe masă şi cele pregătite pentru micul dejun.Soneria sună scurt de trei ori ceea ce
inseamnă că sunt de ai casei.Deschide, intră Fidan)...
Dudu: De ce ai întârziat atât?
Fidan: Am aşteptat să vină pâinea caldă, să despacheteze ziarele.Să ştii că la market funcţionează
televizorul.(Lasă cumpărăturile şi încearcă iar televizorul,nu funcţionează)Ăsta s-a stricat.
Dudu: Dar aseară mergea.
Fidan: Deci s-a stricat.
Dudu: Aoleu!Asta înseamnă că îmi scapă două seriale.Flăcăul era acolo?
Fidan: (surprinsă) Care flăcău?
Dudu: Cel din Samsun.
Fidan: Era acolo.
Dudu: S-a mai legat de tine?
Fidan: Pe asta de unde ai mai scos-o tanti Dudu?
Dudu: (scoate pâinile) Hai scoală toată lumea să vină să mănânce să nu se răcească toate.
Fidan: (deschide o uşă) Bună dimineaţa!masa e gata!
Güllü: (intră somnoroasă) Bună dimineaţa!
Dudu: Bună dimineaţa fetiţă!Ce nu te-ai săturat de somn?
Güllü: (În şoaptă) N-am închis un ochi, iar nu m-a lăsat să dorm Gezair.Sunt ameţită de cap.
Dudu: Eu dacă îmi pun plapuma-n cap nu aud nici dacă se trage cu tunul.
Güllü: Nu-mi foloseşte se luptă şi cu plapuma şi cu salteaua(încearcă televizorul).
Dudu: E stricat.
Güllü: De ce?
Dudu: Nu ştiu.
Güllü: (îl închide) în fine lasă că îl dăm la reparat.Azi vine şefa asociaţiei.
Dudu: Da, e o binecuvântare, se preocupă să nu ne lipsească nimic.
Güllü: Bine că există doamna Nazan, că din partea primăriei nici un folos, cît despre familiile
noastre... ne-am ars deja.
Izmirli: (intră foarte vioaie) Bună dimineaţa fetelor!
Dudu şi Güllü: Bună dimineaţa!
Izmirli: Nu aţi deschis televizorul?
Dudu: S-a stricat.
Izmirli: Trebuie reparat azi(trece lângă masă rupe o bucăţică de pâine) Vai tanti ce ne-ai pregătit si
azi, să ne trăieşti!
Dudu: Poftă bună!
Izmirli: Ne-ai obişnuit cam leneşe, ce ne facem noi când vei pleca?
Güllü: Cam greu cu plecatul...
Izmirli: O să-i vină rândul, deja e gata să plece una dintre noi.
Güllü: Nu se ştie niciodată.Dumnezeu are socotelile lui.
Izmirli: Vine iarna de acum vor fi mulţi care vor “pleca”.Ce chestie;trebuie să moară cineva ca tanti
Dudu să aibe loc.Mi se pare că asa echilibrează viaţa lucrurile.
Dudu: Cine ştie poate că voi “pleca”eu.
Güllü: Vai de mine!puşchea pe limbă!
Izmirli: Nici nu vreau să aud să-ti dea Allah sănătate si viaţă lungă!
Dudu: E, nu se rezolvă lucrurile cu o rugăciune.Se duce cel care-i la rând, mai ştii, eu aştept un loc
la Darulageze şi poate că pe mine ma aşteaptă locul în “satul cu verdeaţă”.
Güllü: Zi doamne fereşte! Viaţa e frumoasă cu toate necazurile ei.
Dudu: Nici eu n-am zis că nu-i frumoasă şi nici nu mai există alta, dar dacă-ţi vine ceasul te duci şi
dintr-o durere de cap, nu se ştie niciodată.Dacă ar fi după mine nu aş vrea să se ducă nimeni.
Güllü: Ai zis şi singură că nu-i după cum vrem noi.Pleacă cine-i la rând.Aşa le-a orânduit Allah.
Dudu: Şi totuşi nu mă simt bine când mă gândesc că trebuie să moară cineva ca eu să am un
loc.Acela e singurul loc; în care nu mai aştepţi nimic de la viaţă.Nu mai ai nici speranţă, nici
moral şi ce poate fi mai rău decât să nu mai aştepţi nimic nou.Acel loc este un astfel de
 loc(azil de bătrâni).
Izmirli: Parcă aici e prea bine? Ce ne-a mai rămas, ce aşteptări avem? Ai găsit şi acum faci mofturi
chiar primarul ţi-a pus pile ca să ti se dea un loc, nu are toată lumea norocul tău...
Dudu: Vezi tu...eu aş fi mulţumită să rămân aici cu voi;după ce v-am cunoscut, niciuna din voi nu
aşteptaţi moartea. Speranţa moare ultima se zice.Hai cheam-o la masă şi pe Gezair.
Izmirli: (se duce în odaie, se aude vocea) Scoală!!! Haide odată, scoală!Hai! (Güllü şi Fidan se
aşează la masă, vine si Gezair)
Dudu: Bună dimineaţa!
Gezair: Bună dimineaţa!
Toate celelalte: Bună dimineaţa!
Dudu: Cum te simţi azi draguţă?
Gezair: Cum să mă simt, iar m-au pedepsit.Până la ziuă au aruncat cu pietre în mine, erau toti
acolo.Printre cei care dadeau cu pietre era şi tata.
Dudu: Vise, e de bine dacă l-ai visat pe taică-tu aşa se zice.
Gezair: Ce să fie de bine?că-mi arunca în cap cu pietrele pe care le avea grămadă lângă el? “Nu
mai da tată!” îl rugam, dar nu-mi auzea vocea, parcă nici nu ştia că sunt eu.Dacă ştia că sunt
eu crezi că ar fi dat?
Güllü: (şopteşte către celelalte) În fiecare noapte acceaşi poveste.Ce se va întâmpla cu ea până la
urmă?
Gezair: Şi mai eraţi şi voi toate,chiar şi doamna directoare a adăpostului şi doamna Serap.
Dudu: Pe mine cum m-ai visat?ce făceam?
Gezair: Erai exact aşa cum eşti,şi ce să faci? adunai pietre pe care le împarţeai celorlalţi.Şi-mi mai
aruncai şi câte o piatră-n cap.
Dudu: Hei fi serioasă! Nu fac eu nicicum aşa ceva.
Izmirli: Eh aşa a fost visul...
Gezair: A...uite acum mi-am amintit că mai şi împărţeai ceaiuri celor care mă băteau cu pietre.
Güllü: (întreabă temătoare) Dar eu ce făceam Gezair?
Gezair: Păi aveai grijă ca pietrele pe care ţi le dă tanti Dudu să mă nimerească, lovească drept în
cap şi mai şi chicoteai.
Güllü: Înseamnă că sufeream pentru tine...în vis totul e pe dos.
Gezair: Păi dacă sufereai de ce aruncai în continuare cu pietre şi o îndemnai şi pe Fidan?
Güllü: Bravo dragă! Aş face eu aşa ceva? Doar mă cunoşti.
Gezair: Dar ce vă mint? vă spun exact cum am visat.(către Izmir). Şi tu ai luat de pe jos o piatră aşa
de mare că nu puteai să o ţii decât cu ambele mâini, şi apoi drept în cap.Am vrut să mă apăr
dar eram îngropată în pămând până la gât(gesticulează).Cum m-ai lovit a ţâşnit sângele iar
Doamna directoare ţipa “aşa îţi trebuie Gezair!”. Pedeaspsa trebuie să o suporţi până la
sfârşit.
Izmirli: Era şi doamna Nazan de la asociaţie?
Gezair: Sigur că era şi ea.Căra pietre cu o roabă, le răsturna lângă voi şi iar pleca să încarce
roaba.Aaa...uite acum mi-am amintit că în roabă mai erau şi altele, mere, năut, pacheţele cu
dulciuri.Mi-e teamă să mai mă culc de acum.
Izmirli: Ai visat aşa pentru că ea ne aduce mereu deastea.
Gezair: Şi doamna Serap ţipa la mine.
Güllü: Ce zicea?
Gezair: Ca întotdeauna: “Astea nu sunt adevărate, aşa crezi tu nu se poate aşa ceva, acesta-i un
coşmar, uită-l!”. “Dar nu vedeţi doamnă pietrele?” îi spuneam, dar ea nu mă auzea, nimeni
nu mă auzea.
Toată lumea era acolo şi cei de la market, toţi mă băteau cu pietre.Animalul de bărbati-meu
urla “să vezi ce o să mai păţeşti, nu m-ai ascultat!ai încălcat perceptele Islamului, m-ai
înfruntat” sângele băltea în faţa mea de acum.
Dudu: Hai ajunge, nu mai povesti! (îi întinde o oglindă, priveşte …ai vreun semn, vezi vreo urmă?a
fost un vis)
Güllü: (o pipăie pe Gezair) Hai mergi şi te schimbă, uite a îngheţat transpiraţia pe tine, hai. ( o ia de
mână şi o duce în odaie.)
Izmirli: Eu îi spun doamnei Serap să mai discute cu ea.
Dudu: Da şi tare...foloseşte.
Izmirli: Eh nu mai zi aşa pentru că se mai linişteşte trei patru zile după terapie, altfel e de rău, o ia
din loc, asta.
Dudu: Mai bine ar interna-o la spital.Cred că ar fi bine pentru ea.
Izmirli: Să-i spunem şi doamnei directoare. Ele vor decide ce-i mai bine.
Dudu: Şi-a pierdut minţile de tot?
Izmirli: Uşor...Ştt să nu te audă.
Dudu: Dar ce o vorbesc de rău?
Izmirli: Taci, lasă mai bine să nu audă ( Gezair şi Güllü vin, se aşează la masă. Fidan a umplut
paharele de ceai.)
Dudu: Poftă bună!
Güllü: Mulţumim!
Izmirli: Oho...ne-ai făcut şi omletă.Ce-ar fi tanti Dudu să ne faci într-o zi “Menemen”? (fel de
mâncare)
Dudu: Dacă am cu ce, vă fac.
Güllü: Lasă, că îi spunem doamnei Nazan. Ne ajunge o jumătate de kilogram de carne tocată şi
vreo cinci ouă?
Dudu: Şi usturoi să-i ceri.
Güllü: Dac-ar fi vorba doar de usturoi...ce mare lucru, ne aduce.
Dudu: Atunci te vei linge pe degete...
Izmirli: Şi foarte picantă, să pui ardei iute mărunţit, din belşug. Nu rezist deloc la mâncărurile iuţi
din ce mănânc aş mai mânca.
Dudu: Probabil de asta eşti aşa focoasă !
Izmirli: (mestecând cu poftă) până la Menemen, poftă bună la ce ai în faţă!
Güllü: (vede că Fidan înfulecă prea repede) Fetiţo mai uşor mestecă şi apoi înghite, nu te grăbi că
nu-ţi ia nimeni mâncarea din faţă!
Izmirli: Chiar aşa! Vezi că o să ţi se aplece!
Güllü: Parcă-i la concurs, încet!
Fidan: Dar ăsta-i felul meu, ce pot face?
Gezair: Mă ia cu frig, am senzaţia că îngheţ.
Güllü: (aduce un pulover, îl pune pe ea) Nu eşti deloc atentă cu tine. O să o păţeşti până la
urmă,după ce te trec toate apele din cauza coşmarului tău, trebuie să te schimbi imediat.
Gezair: Mulţumesc!
(Fidan a terminat de mâncat, trece pe fotoliu cu ziarul deschis).
Fidan: Măi să fie!
Güllü: Ce s-a mai întâmplat?
Fidan: Stai puţin mamă!
Güllü: Dar zi ce s-a întâmplat o dată!
Fidan: Ieri ştiţi că am auzit nişte împuşcături, despre alea e vorba.(de afară se aude lung un claxon).
Izmirli: Poftim că a venit şi al nostru.(trece la fereastră privind prin perdea).
Fidan: (vine şi ea, priveşte) Bine a venit.
Dudu: Zici că are condică de semnat.
Izmirli: Veni-ar numele!
Güllü: (priveşte pe geam sorbind şi din ceai) Nu scapi tu de ăsta fată!
Izmirli: Îl vedeţi? Iar e mangă!
Güllü: (ironică) Amorul fată! Te iubeşte.
Izmirli: Proxenet nenorocit! (pezevenghi)
Dudu: Iubirea nu ţine cont de mândrie.
Izmirli: Din ce se comportă aşa din aia mă răcesc mai tare de pezevenghi!
Dudu: Din ce fugi de el, din aia te va urmări, şti ce trebuie să faci tu?
Izmirli: Ştiu, ar trebui să cobor acum şi să-i dau o bătută animalului. De fapt am şi făcut-o odată.
Güllü: Când?
Izmirli: Odată când a venit tot aşa beat chior, spre ziuă, abia aţipisem. M-am trezit cu o greutate pe
mine. Gura-i mirosea ca o canalizare, a de toate băutură şi usturoi. L-am împins, nu l-am
putut urni, greu ca un măgar mort. Se chinuia să-şi scoată pantalonii. M-am strecurat de sub
el cu greu, am înhăţat un retevei pe care-l ţineam tot pregătit şi i-am cărat în cap, ochi...n-am
ţinut cont...Şi-acum diavolul din mine zice: “du-te jos la el”.
Güllü: Stai.
Dudu: Aman, aman stai!
Güllü: Ce eşti acasă aici? E o instituţie!vrei să ne facem de râs în cartier?
Dudu: Se vor supăra doamnele, directoarea.
Izmirli: Bine, bine! Lăsaţi-mă că nu mă duc! (priveşte prin crăpătura perdelei) Uită-te cum se dă în
stambă boul!
Dudu: Bea şi înainte aşa, aşa...ziua?
Izmirli: Nu, năravul ăsta e mai nou.
Güllü: Iar flutură un plic, nu? Iar ţi-a scris o scrisoare cum vine doamna directoare o să i-o dea.
Izmirli: Înghiţi-l-ar iadul cu scrisoarea lui cu tot! De ce şi-ar părăsi o femeie căminul? Nu pot să-l
mai sufăr, cum să-l suport? Ăsta-i bărbat? de trei ori am plecat de acasă cu alţii, dar nici ăia
nu au fost mai de soi. M-am întors de fiecare dată acasă zicându-mi că tot nebunul meu e
mai bun. Altfel ajungeam pe străzi să mă prostituez! Dar acum nu mai pot, nu mai rezist, nu
mă mai întorc niciodată acasă. Mai bine fac trotuarul decât să mă duc acasă.
Güllü: Calmează-te.
Dudu: Nu vrei, nu te duce fato. (o ia din faţa ferestrei, Fidan îi aduce un pahar cu apă).
Izmirli: (bea apa şi se mai calmează) Aaa...ăsta-i maniac rău. Cheltuie o grămadă de bani ca să
scrie pe maşină (îl imită) odată a scris aşa: “De la Ferdi am învăţat să plâng, de la Orhan să
cânt şi de la Ibrahim să iubesc!” Şi mai vine să mă întrebe: “Ei cum ţi se pare?” E bine
răspund obligată, ce să zic? După cincisprezece zile alţi bani, altă distracţie.Şterge asta, scrie
alta: “O cârciumă am găsit vis-a-vis de cimintir, acolo mă vei găsi la masă, ori în mormânt”
iar întreabă: “De asta ce zici?” E bine zic, ce poţi să-i zici maniacului?
Güllü: Mie mi se pare că e un om foarte distractiv.
Izmirli: (în picioare) Ducă-se învârtindu-se cu distracţia lui cu tot!
Dudu: Dacă eram eu...aş fi râs şi l-aş fi iertat fată!
Güllü: Ia zi, ce a mai scris pe maşină?
Izmirli: Păi a mai scris multe! De exemplu: “Dacă ai bani ieşi să te vadă lumea domn, dacă nu ai
bani du-te acasă devreme să vadă lumea că eşti tata la copii!”
Güllü: Venea acasă când rămânea fără bani?
Izmirli: Venea, venea până găsea bani să scrie altceva. De fapt să ştiţi că era chiar comic omul, zău!
Uneori îmi plăcea şi mie ce scria. La început zicea că le scrie pentru mine “De tine şi de
somn dimineaţa n-o să mă satur niciodată, frumoaso!Dacă nu ai loc în inima ta pot să merg
şi în picioare”; “Nu te lăsa păcălit de râsul femeii şi de soarele iernii”; “Decât să mă însor să
plec în luna de miere, mai bine neînsurat, mă distrez cu orice muiere” adică să înteleagă
toată lumea că-şi poate face de cap, sau “înfige-mi sabia-n inimă nu contează dacă mor, dar
n-o răsuci prea mult căci vei răni al tău dor”.
Güllü: Uite, asta mi-a plăcut şi mie...
Dudu: Păi ăsta-i îndrăgostit bine, omul te iubeşte!
Izmirli: Îndragostit? Ce dragoste? Mesajele erau pentru altele, nu înţelegeţi? Şi la urmă a scris asta
“Atenţie: în acest vehicul se află singuraticul”, auzi poponarul ce zice;cu alte cuvinte altora:
“Veniţi la mine!” Dar ce eu sunt proasă? Nu înţeg, adică? Şi aşa l-am prins odată...m-am dus
la staţie, mi-au zis că a plecat cu un client.Am mers pe jos spre strada principală, când ce să
vezi?Maşina parcată într-un colţ.O femeie în maşină, amândoi cu berea în mână.Când am zis
“ce faceţi voi aici?” plin de tupeu animalul zice “fac plinul cu motorină că e drumul lung”
 vorba să fie, ăsta era preludiul.Şi femeia care era cu el, dacă era ceva de capul ei, vă jur că i-
aş fi zis: “bravo!”, dar de unde...o boschetară...de pe unde o fi cules-o nu ştiu.Eh...după
întâmplarea aceasta am plecat iar de acasă.
Güllü: Ai dreptate, zău aşa!
Dudu: Ruşine, e ruşinos ce ţi-a făcut!
Izmirli: Ei, vedeţi...de asta nu vreau să mă mai întorc orice ar fi!Am dreptate? Am!
Dudu: Aşa-s bărbaţii...au acasă femei ca nişte puicuţe şi se duc după nişte nespălate. Nu degeaba se
zice că “găina vecinului ţi se pare curcă”.
Güllü: Ce crezi că al meu era altfel? Era om la locul lui, muncea, pleca dimineaţa la muncă, venea
seara acasă, era timid, nu comenta niciodată orice i-ai fi făcut, până când i-a picat cu tronc
una venită din Gürgistan. Ordu e un orăşel mic, toată lumea se ştie, toţi vedeau că s-a
schimbat, din omul blând care era legat de familie, nu mai rămăsese mare lucru. Deja o
instalase pe cealaltă într-o casă separată şi eu habar nu aveam. Mai povesteau vecinii câte
ceva, dar eu credeam că vorbesc despre alţii, nici prin cap nu-mi trecea că e vorba de blegul
meu.
Izmirli: Cum ai înţeles până la urmă?
Güllü: Al meu este negustor, am trăit în belşug totdeauna, mulţumesc lui Allah, dar după ce a apărut
femeia asta a început: “Aveţi grijă cum cheltuiţi, nu faceţi risipă, este criză economică!”.Tot
cu socoteală îmi dădea bani, iar eu făceam economie la toate cele. Când am aflat eu că el îi
aranjase o casă femeii ăsteia cu de toate, murea lumea. (observă pe Fidan). Hai du-te şi fă
paturile nu sta să asculţi ce vorbesc femeile! (Fidan pleacă). Dar ştiţi voi ce greu e să-l mai
stăpâneşti pe unul după ce a prins gustul străinelor? Am mers peste femeie, i-am făcut
scandal.S-a speriat şi a fugit în ţara ei, m-am bucurat, am zis că gata am scăpat. Dar de unde,
nu degeaba se spune că “Obişnuinţa e mai rea ca turbarea” şi a găsit imdeiat alta, de data
asta din Moldova. De fapt parcă înnebuniseră toţi bărbaţii, rusoaice din Azerbaigean,
Kazahstan, toţi aveau câte una, chiar şi un văr al meu îşi găsise una din Kirgizistan. În fine,
nu o mai lungesc, de acum începuse al meu să mă şi bată. Aşa că am luat fata şi nu m-am
oprit decât aici!
Izmirli: Cam greu de tine surioară, ce ai să faci? Nu ai nici un venit, mai e şi şcoala fetei, cum se
vor sfârşi toate astea?
Güllü: Am ceva ce strânsesem, vom găsi o cale, dar mi se rupe inima de copii. Fie vorba între noi,
el o iubeşte mult pe Fidan, sper ca pentru ea măcar să vină după noi.
Izmirli: Şi dacă nu vine?
Güllü: Vine! Vine...dacă nu asta e, se spune că în momentul când ţi se închide o uşă, ţi se deschide
alta, nimic nu e întâmplător. Poate că pentru noi asta e cel mai bine. (Linişte, vine Fidan cu
ziarul, se aşează).
Dudu: Este ceva demn de luat în seamă la ziar, pe ziua de azi?
Fidan: Da, a avut loc o crimă pe aici pe lângă noi.
Güllü: Când?
Fidan: Ieri, doar ştiţi că am auzit împuşcături.
Izmirli: Într-o zi o să fac şi eu o crimă!
Güllü: Dar de unde şti că a fost pe aici?
Fidan: Păi este şi poza caimacamului, iată ce a zis! “Z. (17) e de datoria noastră să o ajutăm” (se
adună toate lângă ziar).
Dudu: Dar şi fata e frumoasă, nu glumă!
Güllü: Păi nu vezi, e de o seamă cu Fidan şi a fost frumoasa Diyarbakîrului la festivalul pepenilor
verzi.
Fidan: A fugit cu iubitul ei.
Güllü: (în şoaptă) Fereşte Doamne fata de asemenea apucături!
Dudu: Hai, citeşte.
Fidan: (citeşte) Crimă tradiţională: Miss Diyarbakir înainte de a se cununa cu cel căruia îi era
promisă, a fugit cu alt tânăr care ieri a fost împuşcat mortal cu cinci gloanţe de către fratele
 fetei.Ea a scăpat cu fuga, deocamadată.
Izmirli: Eh, acum s-a înţeles.
Dudu: Vai, ce m-a demoralizat, nu mai citi!
Güllü: Cum Dumnezeu să îţi ucizi sora?
Izmirli: Păi aşa e tradiţia pe acolo, dar ăsta nu pe sor-sa, ci pe iubitul ei l-a împuşcat.
Güllü: Păi o împuşca şi pe ea dacă nu fugea...
Gezair: Păi eu vă spun că vor să mă omoare cu pietre şi voi nu mă credeţi!
Güllü: Tradiţia e ceva real dragă, dar la tine sunt închipuiri.
Dudu: Cum să omori aşa o fată?
Güllü: Zici că-i actriţă, zău!
Dudu: Păcat că nu l-au prins pe frate-su, era bine să-l fi prins ieri, altfel face pe dracu-n patru şi o
lichidează pe fată.
Izmirli: Păi a promis primarul că va avea grijă de ea, n-o vor gasi.
Güllü: Şi cum s-o protejeze de frate-su? O s-o încuie la el în casă?
Izmirli: Dar de ce nu e poza fratelui la ziar, l-ar fi recunoscut lumea, aşa el se plimbă liber printre
oameni.
Güllü: Aici ai dreptate, aşa e.
Dudu: Dar de unde să ia poza lui?
Izmirli: Păi puteau cere adresa de la Miss Pepene Verde mâine. Poate că vor pune si poza lui în ziar
şi va fi uşor de arestat şi astfel va scăpa fata.
Güllü: Vezi, aici a greşit şi primarul. Ca să îşi facă popularitate a dat declaraţii la ziar, şi a pus în
pericol viaţa fetei. Aici e vorba de tradiţie “cinste şi onoare” vor fi destui gata să o dea pe
fată pe mana lui frate-su pentru că a murdărit onoarea familiei. Ei judecă altfel decât noi.
Izmirli: De fapt vina e a ziarului, de ce au spus unde se află fata?
Güllü: Măi dacă tu aparţii unui loc cu astfel de tradiţii ştii că până la urmă vei fi ucisă. Cum de s-a
lăsat fata asta târâtă în aşa ceva?
Izmirli: E, dragostea te face să uiţi de toate. Dacă o femeie vrea un bărbat, nu mai vede nimic în
afară de el.
Dudu: Dorul şi cu dragostea te poartă după cum îţi bate inima, nu mai ascultă de ordine şi legi. (Iar
se face linişte. De afară se aude acelaşi claxon, după care se aude cum pleacă o maşină).
Güllü: (priveşte pe geam) Pleacă al tău. A plecat.
Izmirli: Să plece şi să se mai întoarcă atunci când o veni tata.
Güllü: Vasăzică vine doamna directoare. Cum i-a dat scrisoarea a şi plecat.(soneria sună de trei ori
scurt). V-am zis eu(deschide uşa). Bine aţi venit doamna directoare Zeinep!
Zeinep: (intră cu un plic în mână. Poartă ochelari negri, are un ochi învineţit) Bună ziua doamnelor!
Dudu, Izmirli, Gezair: Bine aţi venit doamna directoare!
Zeinep: (către Fidan) Dar ce-i de nu zici nimic? Suntem cumva supărate?
Fidan: Se poate aşa ceva tanti Zeinep?
Zeinep: Am glumit(către Izmirli) Al tău iar a schimbat lozinca. Acum a scris pe maşină “Decât să
mor pe şosele, mai bine mor in braţele tale”; poftim scrisoarea.
Izmirli: Mulţumesc doamna directoare!
Zeinep: Nu scapi tu de omul ăsta. În fiecare dimineţă îl găsesc aici.
Dudu: Dar ce-ai păţit la ochi? Sper să-ţi treacă repede.
Zeinep: (minte) Eram la uşă, nu m-a observat portarul şi când a împins uşa...
Güllü: Însănătoşire grabnică!
Izmirli: Te-a ferit Allah!
Dudu: Ochiul e important, nu-i ca atunci când te loveşti în altă parte.
Zeinep: Lasă dragă, nu-i nimic, îmi trece.
Dudu: Trebuia să pui carne crudă sau aluat, imediat îti trecea. Şti că ţi-a făcut bine şi la picior.
Zeinep: Am trecut pe la doctorul primăriei, mi-a făcut el câte ceva, mi-a pus gheată, una alta. Din
fericire cabinetul e imediat în spatele blocului.(schimă vorba). Dar de ce n-aţi deschis
televizorul?
Dudu: S-a stricat.
Zeinep: Dar funcţiona.
Güllü: Aseară ne-am uitat toate. L-am închis când ne-am dus la culcare.
Izmirli: Şi dimineaţă n-a mai mers.
Zeinep: Staţi că vin imediat(lasă pe masă dosarele pe care le adusese) Îl dăm la reparat.
(Femeile şuşotesc)
Dudu: Iar a mâncat bătaie.
Izmirli: Crede că ne-a dus!
Güllü: Ce vreţi, îi este ruşine, biata de ea!
Izmirli: (către Gezair care împleteşte) Poate a nimerit-o vreo piatră azi noapte pe când te bubuiau
pe tine, eee...Ce ziceţi dacă în curând va sta şi ea cu noi aici! Eee?
Güllü: Taci femeie, nu se poate, nu se poate!(Dudu face cafea pentru Zeinep). Dacă eram eu în
locul ei nu mai stăteam o secundă în casa aia. Are salariu, studii, e intelectuală, nu ar rămâne
flămândă şi ar trăi foarte bine singură. De ce o mai sta cu el oare?
Izmirli: Şi bărbati-su e un domn. Nu e de crezut. Tăcut, la locul lui. N-ai crede că o bate dacă n-ai
vedea cu ochii tăi.
Dudu: Tăcut...Păi mutul...pământul de muţi trebuie să-ţi fie teamă.
Güllü: Şi de ce-i care au fundul aproape de pămant...
Dudu: Sigur o bate. Am auzit-o când îi povestea plângând doamnei Serap.
Izmirli: Treburile astea nu le rezolvi plângând, nici ascunzându-le. Până la urmă iese rău.
Dudu: (foarte încet) Poate că...(tace) Mai bine nu mă amestec...
Güllü: Dacă te-ai pornit să spui ceva, spune. La ce ai tăcut acum?
Izmirli: Hai spune tanti Dudu...
Dudu: Unora le place bătaia.
Izmirli: Ce vrea să însemne asta acum?
Güllü: Eu nu pricep nimic, în chestii de astea sunt mic copil.
Dudu: Aveam noi un vecin. Era funcţionar, îl chema Mergup. Tot timpul se plimba învineţit la nas,
ochi, nu conta. În fiecare săptămână îl bătea nevastă-sa. Venea şi ne povestea cum mânca
bătaie “Îl sfătuiam să se despartă”. Dar răspunsul lui o să vă placă! :”M-am obişnuit, uite că
trăim şi aşa, de altfel nici nu are mâna grea nevastă-mea!”
Izmirli: Hai nu mai spune, aşa deci!
Güllü: Hai că am împlinit doi ani acum.
Izmirli: Unde vrei tu să ajungi acum cu vorbele astea?
Dudu: Nicăieri, ziceam şi eu aşa.
(intră Zeinep, tac toate)
Zeinep: Despre ce vorbeaţi?
Dudu: De una, de alta...despre vreme.
Zeinep: Aţi tăcut deodată şi de aceea întreb.(ia cafeaua pe care i-a adus-o). Să trăieşti tanti Dudu!
(Multumesc Dudu)
Dudu: Să-ţi fie de bine!
Zeinep: Eşti cam abătută, ce s-a întâmplat?
Dudu: Televizorul nu merge.
Güllü: Ne scapă serialele.
Zeinep: Lasă că vine acum Nazan, vede ce-i de făcut. Ce ţi-a mai scris al tău, Izmirli?
Izmirli: Nu am apucat să o citesc. Oricum în fiecare zi scrie aceleaşi prostii.
Zeinep: Să le pui bine, sunt scrisori interesante. Le dăm la o editură şi scot o carte. Câştigi o groază
de bani. Hai citeşte, hai, hai! Am făcut dependenţă la scrisorile tale. Are un caracter foarte
interesant al tău. Exact ce îi trebuie unui erou de roman. Pe viitor dacă voi scrie o carte
despre locul ăsta, cu siguranţă mă voi folosi de toate astea. Hai citeşte să râdem un pic. “E
foarte important” mi-a zis. Cică îţi face două propuneri. Te ajutăm să iei o hotărâre, venim şi
noi cu o idee. După aceea vă citesc ce mi-a dat azi dimineaţă preşu...”Noul candidat la
căsătorie”. Hai nu ne face să mai aşteptăm. Să ne citească, aşa e?
Dudu: Ea ştie.
Güllü: Să citească, oricum ştiu toţi.
Izmirli: (deschide plicul, scoate scrisoarea şi se vede pe faţă că-i face plăcere). Parcă scrie balade,
ia uite! Să citească Fidan(îi întinde scrisoarea).
Fidan: (începe să citească) Yeter a mea. Înainte de a scrie altceva, vreau să te salut. Noaptea trecută
spre dimineaţă, Ozturk dormea cu mine. Făcuse pipi în pat. Mă udase şi pe mine. Din cauza
asta, m-am trezit, mă luase cu frig. Era patru fără zece. M-am sculat şi l-am schimbat. Iar a
făcut pipi pe el. Iar l-am schimbat. Apoi m-am dus să mă uit şi la Tolga şi la Imran, ei nu
făcuseră pipi. Am vrut să-i duc la toaletă, au zis că nu, şi au adormit la loc. M-am culcat şi
eu dar nu m-a mai luat somnul. Ozturk plângea “De ce plângi copile?” am întrebat. “Mă
doare piciorul tată”, mi-a zis. “Te duc dimineaţa la doctor”, i-am zis. “Nu o să mă duci,
mereu mă laşi şi pleci” mi-a zis. “Dar trebuie să câştig bani” i-am zis. A adormit. Am vrut
să-mi aprind o ţigară dar nu am găsit bricheta. M-am dus să privesc pe fereastră, am zărit
cimitirul. M-a cuprins o frică, m-am înfiorat, era frig. Am tras perdeaua şi m-am întins în
pat. Pe pereţi şi pe tavan am început să văd o groază de siluete fantomatice. Am gândit că
sunt într-adevăr suflete rătăcitoare. Unul era de nerecunoscut, nici nu se cunoştea dacă a fost
femeie ori bărbat, ăsta îşi dăduse foc, de ars ce era nu se cunoştea nimic. Nu m-am speriat,
am gândit că o fi fost îngropat în cimintirul nostru şi vreunul de asta. Nu mai puteam dormi-
am obosit de atâtea gânduri, am aţipit, dar m-am trezit din nou. L-am dus pe Tolga şi pe
Imran la toaletă. I-am culcat la loc. M-am spălat pe faţă şi am început să îţi scriu aceste
rânduri. Viaţa mea a început să mi se deruleze prin faţa ochilor ca un film. Yeter a
mea(puiule), ascultă-mă, ceea ce îţi scriu acum e tot ce simt şi ţi le spun cinstit. După ce ai
fugit de acasă a doua oară, noi ne-am certat deoarece m-ai minţit şi nu ai fost corectă să-mi
relatezi drept,cele întâmplate. Aveam prea multe strânse în mine şi tu ai turnat şi gaz pe foc.
“Când ţi-am reproşat că m-ai înşelat, şti ce mi-ai zis Turgut?” “Da, mi-am pus-o cu Yeter a
ta, şi ce vrei? Aşa pun eu coarne la tăntălăi ca tine. Ce nu-i bine să iei şi tu ţeapă?” Păi cum
să nu-i pun eu cuţitul la gât după toate astea? Nu-mi ies din cap vorbele astea. Vreau să îţi
spun Yeter a mea că Turgut este un om rău, te-a păcălit, ţi-a mâncat banii, ţi-a vândut
bijuteriile şi te-a părăsit. Goală puşcă, ai rămas pe drumuri. Acum îţi dai seama cu cine m-ai
înşelat tu pe mine? De fapt, ai înţeles şi tu că de aia te-ai întors la mine, nu? Păi Turgut ăsta
nu a vrut să te şi vândă la alţii? Doar tu mi-ai povestit cu gura ta toate astea. Acum vreau să
ştii că în viaţa mea şi în patul meu în afară de Şennur, nu a mai existat altă femeie cu
siguranţă. Şi pozele pe care ţi le-a arătat Turgut, în care eram eu cu alte femei curve, au fost
toate plănuite de acest pezevenghi pentru a te răci tu de mine şi a te lua el. Îţi spun toate
astea ca să ştii că cel care venea şi pleca din casa noastră, chipurile ca prieten, era duşman.
Să-ţi cunoşti duşmanii. Acum să revenim la tine, nu poţi rămâne în acel adăpost toată viaţa.
Ce te vei face când te vor da afară? Unde ai să mergi? Crezi că vei putea să stai cu mamă-ta,
ori cu mătuşile, ori la Tarik? Nu vei putea sta la nimeni, să ştii că viitorul tău va fi tot în
mâinile vreunui proxenet care te va exploata. Gândeşte-te bine şi acum cele două oferte pe
care ţi le fac, prima: Un cuib în care nu eşti şi tu, nu vreau! Să ştergem cu buretele trecutul şi
întorce-te în cuibul nostru. Faptul că suntem despărţiţi mă distruge. În casă nu mai miroase
nici a ciorbă, nici a macaroane, nici a pui pregătit. Am obosit să sper că-mi vei face o
surpriză şi că te voi găsi seara acasă. E pentru ultima oara Yeter a mea când îţi mai cer lucrul
ăsta. Deci, şterge totul cu buretele. Dacă într-o săptămână eşti de acord cu oferta mea şi te
întorci acasă, totul va fi mult mai frumos decât a fost în trecut. Mână-n mână vom reface
această familie şi vom trăi uniţi şi mult mai fericiţi. Eu de acum încolo nu mai vreau să ştiu
nici de prieteni, nici de rude, ci numai de familia mea. Poţi să mă crezi că ţi-o spun cu toată
inima. Te iubesc! Dacă nu te iubeam, dacă nu te veneram, veneam eu cu scrisori în fiecare zi
la uşa aia? Dar omul care iubeşte face tot felul de nebunii aşa ca mine. Tu poate că mai eşti
furioasă pe mine, dar nu ai dreptate, să ştii, pentru că nu am greşit numai eu. Amândoi am
făcut greşeli. Yeter a mea, doar noi doi am învins multe greutăţi. Am dat piept cu multe
suferinţe pe care le-am depăşit, ce furtuni am trăit, ţi-aminteşti? Dar am rămas în picioare
 amândoi. Tu ştii că eu am crezut întotdeauna în bunul Dumnezeu, cu ajutorul lui reuşesc
încă să rămân neîncovoiat în focul în care m-ai lăsat. Astea le-am povestit unui imam la
geamie, iar el mi-a zis:”indiferent că bei sau nu, tu ai o credinţă adâncă, te-ai abandonat în
mâinile lui Allah şi in Coran, iar astea te salvează din orice că nu degeaba se spune că “nici
focul nu poate arde Coranul”. Deci tu, de aia ai scăpat din capcanele de foc în care ai fost
aruncat. Deci asta e puiule, în momentul când vei reveni în cuibul tău mă las de băutură. Te
iubesc ca-n prima zi. Vreau să ştiu şi condiţiile tale, tot ce vrei trebuie să-mi spui, e dreptul
tău. Mai mult, vreau să merg la Mecca în pelerinaj cu maşina asta, cu care îmi câştig
existenţa, să mă întorc purificat şi apoi să duc o viaţă curată cu credinţă. Aşa un om vreau să
devin. Dacă nu eşti de acord cu această primă ofertă, ţi-o aduc la cunoştinţă pe a doua.
Dudu: Omul zău că e gata să se călugărească!
Güllü: M-a impresionat, zău!
Zeinep: Chiar şi eu am început să-l cred!
Izmirli: Stai să vedem a doua propunere...citeşte fetiţă...
Fidan: (continuă) Dacă nu eşti de acord cu prima ofertă, uite ce voi face: Ai văzut pozele pe care
le-am ataşat la scrisoare? Aceste poze în care eşti tu şi Turgut, duşmanul femeilor cinstite, le
dau la mărit şi la multiplicat, fac afişe mari şi vă fac celebri! Iată ce va scrie sub poze:
“Această femeie” adică tu “şi-a lăsat cei trei copii şi a fugit cu acest pezevenghi fără onoare,
duşman al femeilor caste” şi voi lipi afişele în toate cartierele: Beşiktaş, Sişli, Taksim,
Cağaoglu, Medgidie köy, Bakirköy, Emionu, pe toate zidurile, în toate staţiile de autobuz, în
tot Istanbulul.
Güllü: Vai de mine!
Dudu: A sărit de pe fix ăsta!
Izmirli: Nu mă credeaţi, aţi văzut acum!
Zeinep: Stai să citească până la sfârşit.
Fidan: (continuă) Să nu uiţi că eşti încă nevasta mea cu acte. Voi merge la tribunal şi voi cere
restricţie, nu-ţi voi arăta copiii toată viaţa. Mai mult, cu noile legi, trei ani nu poţi să
divorţezi de mine. Aşa că dacă te prind cu altul în ăştia trei ani, pun să te arunce în puşcărie!
Izmirli: S-o creadă, habar nu are măcar că adulterul nu se mai pedepseşte tot după noile legi!
Fidan: (continuă) Dacă intri la muncă undeva, voi plăti oameni care să te facă de râs. Voi striga
după tine: “curvo, nu ţi-a fost ruşine să laşi trei copilaşi şi să fugi cu altul?” Am vorbit şi cu
avocatul. Te distrug să ştii!
Güllü: Ei poftim, ce zici de treaba asta?
Gezair: E un om de care trebuie să-ţi fie frică!
Dudu: Deci, s-a gândit la toate!
Izmirli: Al dracului om!
Zeinep: Se termină scrisoarea?
Fidan: A rămas un pic...
Zeinep: Hai, tăceţi...continuă!
Fidan:(continua să citească)Acum zi care ofertă îţi convine? Prima e bună pentru tine. Dacă o
accepţi, vei avea o viaţă fericită, dacă nu vrei, gândeşte-te ce te aşteaptă şi dacă vei putea trăi
aşa, sau vei alege să dispari de pe faţa pământului. Dacă în această săptamână nu vei da
ochii cu mine şi nu îmi vei spune cu gura ta că ai acceptat prima ofertă, voi întelege că totul
s-a terminat. Azi e întâi. Pe şapte septembrie, dimineaţa, tot Istanbulul va fi plin de afişele cu
voi. Aici închei, dar să ştii că dacă nu vii acasă, trebuie să returnezi şi toate hainele, căci sunt
din banii mei. Nu le-ai adus de la tac-tu’! Pleci cum ai venit! Vreau hainele, lenjeriile,
încălţările şi cizmele, inclusiv bijuteriile din argint. Dacă nu, tot ce ţi-am scris mai sus va
începe la data pe care ţi-am adus-o la cunoştinţă. Salutări! Al tău soţ care încă te
iubeşte.Mahmut.Semnatura. P.S: Să nu crezi nici o clipă că nu voi duce la capăt cele scrise.
Am pus deoparte deja trei miliarde jumate pentru afişe şi pentru cei care te voi huidui. Eu
sunt şi rămân decis.
Izmirli: Imbecilul!
Güllü: Am rămas fără cuvinte...
Fidan: Staţi că a scris şi o poezie.
Izmirli: Mă miram dacă nu scria.
Fidan: S-o citesc?
Zeinep: Citeşte-o, să vedem!
Fidan: (citeşte poezia foarte poetic):
M-am rugat ca iubirea noastră
Să nu sfârşească niciodată
Mi-a fost teamă că şi ochii te vor deochia vreodata
Crede-mă nu pot dormi de teamă c-o să zici “adio” odată şi odată
Ţi-am scris numele pe plajă
Crezând ca a mea eşti toată
Şi-am rugat valurile să nu te şteargă niciodată
Nu pot nici dormi la gândul că nu te întorci vreodată
Mă rog mereu la Dumnezeu
Să fi cu mine ca altă dată.
Mai am ceva de adăugat “ pe şase septembrie dimineaţa voi veni pentru ultima oară la uşa
adăpostului, dar până la acea dată în fiecare dimineaţă şi seară voi veni şi voi claxona, ceea
ce înseamnă că te invit jos la discuţii. Noi faţă în faţă. Trebuie neapărat să vorbim, vin-o jos.
Altfel, tu vei fi cea care pierde. După aceea, regretele nu-ţi vor folosi la nimic. (oftând
uşurată) S-a terminat.
Zeinep: Dragă, ai citit scrisoarea atât de sugestiv, parcă ai juca tu o piesă.
Güllü: (mândră) A jucat şi în liceu teatru.
Zeinep: Se vede. E foarte talentată.
Güllü: Aşa e (linişte). A facut-o sa îi piara tot cheful.
Dudu: (vine şi pune mâinile pe umerii lui Izmirli) Nu te mai supăra, lasă!
Güllü: Nu o să facă nici un rahat!
Dudu: Ce om! Când aşa, când aşa, sucit!
Güllü: Câinele care latră, nu muşcă.
Zeinep: Totuşi e destul de înfricoşător.
Dudu: Se vede că şi-a ieşit din minţi.
Güllü: Eee...vrea doar s-o sperie.
Dudu: O muşcă în timp ce îi spune c-o iubeşte.
Zeinep: O iubeşte ori o beşteleşte, nu poţi să-ţi dai seama.
Güllü: De fapt mă impresionase cu prima lui ofertă. Era acceptabilă, dar la sfârşit a făcut-o de oaie.
Probabil vrea să te întorci de frică.
Izmirli: Voi nu-l ştiţi. E un maniac, psihopat. Ce plecam eu degeaba de acasă? Şi aşa mi-e dor de
copii de nu mai pot! (I se umezesc ochii). De ce l-o durea piciorul pe Ozturk?
Güllü: Pe copii îi mai dor picioarele.
Dudu: Aşa cresc copiii...mai cad, mai se lovesc.
Zeinep: Ce zici?...oare va face ce a zis? (tăcere).
Izmirli: Va face. Nu vezi că a gândit toate detaliile?
Zeinep: Ce crezi că vei face în cazul ăsta?
Izmirli: Nu ştiu incă.(toată lumea e gânditoare)
Zeinep: Gezair, tu ce zici?
Gezair: Ce să zic? N-am soluţii pentru mine, dar pentru altul.
Zeinep: Hai nu vă mai amărâţi. Vom vedea cum vom preveni astea. (Scoate o cerere din dosar). Ia
fiţi atente, un candidat la căsătorie, i-a scris primarului. Stimate domnule primar, scopul
acestei scrisori este următorul: cine nu caută leacuri, nu se poate vindeca. Şi dacă nu
vorbeşti nu ştie nimeni prin ce treci. Eu sunt celibatar. Soţia mi-a decedat anul trecut.
Dumnezeu s-o odihnească. Am înţeles că singurătatea este groaznică. De un an sunt singur şi
deja nu mai pot suporta. Am aflat că aţi înfiinţat un adăpost pentru femeile aflate în necaz şi
 deja aveţi acolo destule femei fără venituri şi le asiguraţi cele necesare. Vă rog să îmi faceţi
şi mie un bine şi să îmi recomandaţi o femeie care poate fi o soţie bună pentru mine, de
altceva nu mai am nevoie. Vă voi fi recunoscător şi eu la randul meu nu voi rămâne dator.
Vreţi să ştiţi cum? Iată vă rog ascultaţi-mă cu atenţie: în sectorul pe care-l conduceţi cu
onoare, eu am o mulţime de rude si cunoştinţe. Mulţi dintre ei sunt portari la blocurile de
locuinţe. Familiile lor sunt numeroase, dar ştiţi importanţa portarilor de locuinţe şi că
primarii sunt aleşi de multe ori datorită portarilor? Deci să rezum. Când va începe campania
electorală, eu voi veni la dumneavoastră, îmi veţi înmâna tot: afişe, poze, cadouri electorale,
iar eu le voi da cui ştiu eu. Stimate domnule primar, vă promit că duşmanii dumneavoastră
nu vor avea nici o şansă, doar să mă ajutaţi cu soţia. Portarii mei vor împărţi din uşă în uşă
tot ce va trebui, vor vorbi cu localnicii in favoarea dumneavoastră. Pentru că ei cunosc cel
mai bine secretele tuturor, cred că aţi văzut şi dumneavoastră cum merge treaba în filmul
“Regele portarilor” de aceea nu vreau să vă plictisesc căci nu a rămas canal de televiziune să
nu fi transmis acest film de câteva ori. În ceaa cea mă priveşte, am cinzeci şi cinci de ani, am
de toate, livezi, vii, casă de vacanţă în livadă, casă de iernat la oraş, două case, sunt
pensionat de la ocolul silvic, am fost funcţionar superior la minister, în afară de pensie mai
am venituri din chirii, case şi magazine şi un atelier închiriat şi altele. După moartea soţiei
nu am mai putut munci. Nimic nu mă mai atrage, copiii i-am căsătorit, ei sunt de mult
separaţi la casele lor. Am rămas singur în ditamai căsoaia, nu am nici un rost. Dumnezeu ştie
cine moare şi cine rămâne, dacă mă căsătoresc şi mor, femeia mea va avea pensie, asigurare
de sănătate, casă, masă şi un trai lipsit de griji, iar eu îi las cu plăcere tot ce am spus. Ştiu că
veţi zice acum că de ce apelez la dumneavoastră şi nu-mi găsesc una de aici, dar astea au
domnule primar câte trei, patru copii. Şi asta nu-mi convine mie. Ţine-ţi cont domnule
primar, Alanya e un loc minunat, am aici şi marea la picioare şi am tot din belşug, dacă îmi
faceţi mie un bine şi îmi găsiţi o femeie potrivită, cam de patruzeci, patruzeci şi cinci de ani,
frumuşică, fără copii, vom rămâne rude pe veci, pe cuvânt de bărbat! Iar eu la alegeri voi
munci pentru dumneavoastră cu toate posibilităţile mele. Deci fără copii, acolo probabil că
sunt fel de fel. Mai tânără poate fi, nu e important, dar să nu aibe copii, asta e important. Şi
dacă îmi faceţi mie binele ăsta, voi şti şi eu să vă răsplătesc. Dacă mi-aţi scrie un răspuns
când aveţi timp? Sau dacă îmi ziceţi să vin, voi veni imediat! Domnule primar vă rog să vă
faceţi puţin timp pentru mine. Vă salut din toată inima. Vă rog să faceţi asta pentru mine, voi
fi recunoscător toată viaţa, mie-mi place să mă plimb în toată ţara; dar singur nu se poate, nu
merge. Alta e să ai o doamnă lângă tine, să te plimbi pas cu pas. Dacă vreţi ceva din Alanya,
daţi-mi de ştire, imediat vă aduc ce doriţi. Hasan Şimşek, Otalik cartier, strada Tagi nr.6,
Alanya, nr.tel 053941833. Noaptea după ora 21, sunt totdeauna acasă. Puteţi să comunicaţi
tot ce v-am zis. La bărbaţi ştiţi că vârsta nu contează, dar femeia pe care vreau s-o iau va
deveni doamna căminului meu. Îmbrăcată, aranjată, machiată, gătită, cu bijuteriile va trebui
să dea strălucire casei în care va trăi. Noi avem aici tot felul de animale în afară de porci. În
rest avem orice. Şi nu avem o doamnă dle primar, să nu uitaţi că veţi fi mulţumit de mine,
domnule primar. Încă o dată salutări. Aştept răspuns. Iscălitura(arată poza pe care o are în
mână). Priviţi ce a scris pe spate (citeşte) : Stimate domnule primar, vă trimit şi o poză mai
recentă. Sper într-un noroc. (le dă fotografia, adaugă râzând). Poftim bărbatul ideal, un
candidat serios! (Toate privesc fotografia)
Dudu: Nu-i pentru toate.
Güllü: Eu nici nu-l vreau
Izmirli: Arată foarte bine, bărbat adevarat.
Dudu: Nu-i de voi, că voi aveţi codiţe. El vrea stafide fără codiţe.
Zeinep: Uite-te şi tu Gezair!
Dudu: Uite pentru tine e bun, nu ai nici copii.
Zeinep: Hai uite-te dacă-ţi place, facem aranjamentul? (îi dă poza şi se uită). Îi sună telefonul. Alo!
Bună ziua! Am venit acum. Bine. În cinci minute sunt acolo. Bine. Am plecat. Dar ce s-a
întâmplat? (Ascultă) Bine. La revedere!(iese în grabă). Bine că avem pat gol.
Dudu: Mergi sănătoasă doamnă Zeinep!
Izmirli: Cu bine!
(Pe cand o petrece pe Doamna Zeinep apare Doamna Nazan.Are mainile pline de pachete).
Nazan: Încotro doamna directoare?
Zeinep: M-a chemat primarul, cică avem un caz. Hai că mă întorc repede.(pleacă)
Nazan: Jos în maşină mai avem pachete. Duceţi-vă şi aduceţi-le!
(Fidan şi Izmirli ies, celelalte iau pachetele şi le duc la bucătărie. Nazan se aruncă pe
fotoliu.)
Dudu: Of! Am obosit! Am urcat un etaj şi sunt terminată, cred că îmbătranesc!
Güllü: Nu, eu nu cred că vei îmbătrâni niciodată! Oh, dacă am fi şi noi aşa pline de viaţă!
Dudu: Nu stai pe loc nici o secundă.
Izmirli: Fierul folosit străluceşte.
Güllü: Cum faci faţă doamna Nazan? mai sunt şi treburile casei.
Nazan: Cine zice că fac faţă la toate cu tempoul ăsta, în curând o să divorţeze al meu. “ce ar fi să te
ocupi puţin şi de casă?” îmi reproşează tot timpul.
Dudu: Păi cred că te ocupi şi de casă doamna Nazan.
Güllü: La cât e de perfecţionistă, normal că face şi acasă.
Nazan: (râde) Păi dacă aş fi acasă aş face, dar treburile asociaţiei îmi ocupă tot timpul, ce-i drept.
Dudu: Allah să-ţi dea sănătate că ne cari de toate aici, nu te menajezi.
Nazan: Doar aşa sunt mulţumită de mine, tanti Dudu, aşa simt.
Dudu: Totuşi, lasă-ne pe noi şi fă-ţi timp pentru casă. În timpurile astea bărbaţii sunt rari. (ton de
glumă)
Nazan: Adevărul e că seara, când ajung acasă cad din picioare şi-aşa merg acasă doar pentru a
dormi. Îmi mai sacrific somnul uneori pentru a face totuşi treburile casei. Aşa îmi place să
trăiesc, ce pot face, îmi place ce fac.
Dudu: Dacă tu zici, aşa e, eu ce să mai zic doamnă Nazan?
Nazan:Dar de ce nu aţi dat drumul la televizor?
Dudu: S-a defectat.
Nazan: De ce nu mi-aţi dat de ştire?
Güllü: Păi noi vă aşteptam pe dumneavoastră.
Nazan: Ce păcat că nu mi-aţi telefonat! Veneam cu depanatorul.
Dudu: Nu ne-a dus mintea până într-atât.
Nazan: (arătând spre Gezair, in şoaptă). Ce are asta iar?
Güllü: Azi noapte, au bătut-o iar cu pietre (Izmirli şi Fidan intră cu braţele pline de pachete .
Celelalte le ajută.)
Nazan: A mai rămas ceva? Uşor fiţi atente la pachetul ăla! Sunt pahare şi farfurii, să nu se spargă.
Fidan: Am adus tot tanti Nazan.
Nazan: Bravo fetiţo!
Dudu: Să-ţi fac o cafea?
Nazan: Fă, dar îmi şi ghiceşti!
Dudu: Sigur, cum să nu?(pune de cafea; sună soneria, Fidan deschide, vine Serap)
Serap: Bună ziua!
Toate: Bună ziua!
Serap: O...ce bine că e şi doamna Nazan aici! Dar e prima oară când o văd stând, am rămas
uimită.
Nazan: De ce?
Serap: E prima oară când te văd stând în fotoliu.
Nazan: Am obosit. De azi dimineaţă alerg după materiale. Fidan, vezi că ţi-am luat rechizite
şcolare. Ţi-am promis şi cărţile când începe şcoala.
Fidan: Mulţumesc tanti Nazan!
Nazan: Vezi, în pachetul acela sunt lucrurile pentru tine.
Fidan: (curioasă, caută) Aici nu-i! E carne, pui, chestii...
Nazan: Nu acolo...în pachetul mai mare, uite, ăla, da!
(Fidan scoate din pachet caiete, creioane, etc)
Dudu: Să-ti dea Dumnezeu sănătate, dragă!
Güllü: Aleargă numai pentru noi, zău!
Dudu: Cum o să o răsplătim pentru tot binele care ni-l face, nu stiu!(aduce cafeaua)
Nazan: Îmi ghiceşti şi consider că te-ai achitat.
Dudu: Vezi săraca, trebuie să plece şi pentru reparat televizorul acum...
Serap: Dar ce a păţit televizorul?
Dudu: Nu mai funcţiona de dimineaţă şi sunt două seriale azi.
Serap: Ei doamne!
Nazan: Îl facem azi, plec imediat să mă ocup.
Dudu: Diseară sunt trei seriale.
Nazan: Vorbesc cu depanatorul să vină şi cu un televizor de rezervă în caz că nu poate să îl repare
aici pe ăsta, să-l lase pe celălalt.
Dudu: Să trăieşti, fata mea!
Nazan: Pe când căsătoria?
Serap: Am decis să o lăsăm după armată doamna Nazan.
Nazan: Aşa? De ce v-aţi răzgândit?
Serap: Nu merita să o facem în grabă, nu-şi avea rostul o căsătorie întreruptă de armată.
Nazan: Şi eu cred că aşa aţi făcut cel mai bine.
Serap: Păi trebuia să închiriem casa, să luăm mobilă. O cununie în grabă, apoi armata, chirie plătită
degeaba. Şi doar cu salariul meu, greu!
Nazan: E drept.
Serap: Acum am amânat tot. După ce termină armata, vedem. Şi aşa vrea să îşi schimbe locul de
muncă. Aşa au vrut şi părinţii mei, să nu mai existe dubii.
Nazan: Când pleacă în armată?
Serap: Poate pleca în orice moment, cateva zile.
Nazan: Să vă ajute Dumnezeu să vină sănătos!
Serap: Mulţumesc! (observă că Gezair este absentă şi întreabă prin gesturi ce-i cu ea, Güllü
mimează bătaia cu pietre)
Fidan: (a studiat rechizitele) Mulţumesc tare mult tanti Nazan!
Nazan: Să le foloseşti cu plăcere! Hai du-le în camera ta! (Fidan pleacă)
Serap: Gezair, vrei să vii să vorbim puţin?
Gezair: Prea bine doamnă .
Serap: (către Gezair) Tu intră în birou. (către Nazan). Pot folosi puţin biroul tău ?
Nazan: Bineînţeles. Te rog fă-ţi treaba.
Serap: Dacă mai stai aş vrea să vorbim amândouă.
Nazan: Sunt aici o aştept pe doamna Directoare.
Serap: Aşa. De ce nu iei loc? Mai relaxează-te. Doar nu sunt străină.(Fidan vine din cameră, scoate
telefonul, citeşte mesajul. E emoţionată, răspunde. E atentă să o şteargă neobservată imediat
ce se inveşte ocazia).
Gezair: Ce se va întâmpla cu mine doamna Serap? Nu mai rezist.
Serap: Tu nu ai nimic, te învinovăţeşti de pomană.
Gezair: Nu mă învinovăţesc.
Serap: Ba da, te rog să nu-mi ascunzi nimic, trebuie să-mi povesteşti tot, altfel nu putem să îi dăm
de cap. Tot ce ţi se întâmplă nu sunt decât invenţii de ale tale. În această ţară nu există bătaie
cu pietre. Cel puţin până acum nu există pedeapsa aceasta. Asta am spus-o de atâtea ori. Am
vorbit!
Gezair: Am vorbit.
Serap: Şi atunci?
Gezair: Dar nu depinde de mine deloc. Uite ziua nu-mi trece prin cap aşa ceva. Acum de exemplu
totul e normal. Cum mă bag în pat noaptea, se schimbă toată situaţia. Azi noapte până si dvs.
 Îmi aruncaţi cu pietre-n cap.
Serap: Păi e normal, de cincisprezece zile eşti aici, nu ne vezi decât pe noi, sigur că tot pe noi ne
vei visa şi noaptea. Zi, e aşa sau nu?
Gezair: Aşa e.
Serap: Anormal e altceva, nu ai nici un motiv să ai un asemenea coşmar, mă înţelegi?
Gezair: Înţeleg, sigur că da.
Serap: Acum vreau să te întreb ceva, iar tu îmi vei răspunde exact: Ce vorbim rămâne între noi, ai
încredere totală în mine?
Gezair: Totdeauna am avut încredere în dvs.
Serap: Bine. Atunci spune, tu l-ai înşelat pe soţul tău vreodată?
Gezair: (o trece un fior) Nu. Cu siguranţă nu am făcut aşa ceva.
Serap: Nu mă minţi?
Gezair: Cum să mint?Nu, nici vorbă.
Serap: Bine. Asta e bine. Dar în mintea ta?
Gezair: N-am înţeles doamnă directoare
Serap: Uite Gezair. Ascultă-mă cu atenţie. Oamenii au uneori fantezii. Se visează făcând lucruri pe
care le doresc. Îşi închipiue că fac dragoste. Asta o facem toţi. Chiar şi eu, mă-nţelegi? Nu te
feri de mine. Hai să terminăm o dată cu chinul acesta. A existat cineva pe care l-ai plăcut
înainte sau după căsătorie?
Gezair: Demult, era un băiat. Uneori ne întâlneam, vorbeam, ne plimbam, beam câte un ceai pe
faleză.
Serap:Adică aţi avut o legătură.
Gezair: Doar ne mai sărutam. Altceva...nici că s-a mai întâmplat între noi.
Serap: Deci n-aţi făcut dragoste niciodată.
Gezair: Dacă asta înseamnă a face dragoste...de fapt m-au şi pârât tatei. A venit în grădină unde
stăteam la un ceai şi ne-a bătut pe amândoi. Apoi nu ne-am mai întâlnit niciodată. După
puţin timp m-am măritat cu cel pe care mi l-au ales. El m-a făcut femeie.
Serap: Cu ce se ocupa bărbată-tu?
Gezair: Cu comerţul.
Serap: Cum a fost căsătoria?
Gezair: Pe atunci trăia mamă-sa, au venit şi m-au cerut, iar ai mei au fost de acord, m-au dat.
Serap: Şi tu ai vrut?
Gezair: Sigur. De fapt la început, am dus-o chiar bine. Locuiam separat. După aceea s-au stricat
treburile, nu mai câştiga suficient. A început să bea. Venea băut acasă în fiecare noapte. Nu
am rămas nici gravidă. Toată ziua eram închisă în casă, nici la prăvălia din colţ nu ieşeam.
Într-o zi, m-am dus până la supermarketul care nu era foarte departe, când m-am întors
acasă, l-am găsit aşteptându-mă. Tot băut era, m-a luat la bătaie imediat. Tot ce cumpărasem
mere, portocale, s-au risipit prin casă. După aceea, nu trecea zi de la Dumnezeu să nu mă
bată. Într-o noapte, când a venit acasă mi-a zis: “De acum vei umbla acoperită”. Şi-a lăsat şi
el barbă şi nu mai lega nici o propoziţie fără să-l pomenească pe Allah. Doar de băut nu se
lăsase. Uneori când ieşeam împreună şi se întâlnea cu diferite cunoştinţe, nu vorbea decât de
religie, de cum să nu te abaţi de la învăţăturile Islamului, era un prefăcut şi un exemplu de
ipocrizie rar întâlnită. Noaptea se ducea la moschee, bătea mătănii cu toţi participanţii la
rugăciune apoi venea acasă şi se aghezmuia cu perdelele bine trase, trăgea şi el la măsea. A
căpătat obiceiuri noi în acest timp. Intrase într-o sectă unde se ducea regulat. Şi familia mea
este credincioasă, cu toate acestea, mama nu s-a “acoperit niciodată”. Nici ei nu erau de
acord să umblu înfăşurată în cearceafuri negre. Dar într-o bună zi, tata a zis: “Fata mea, dacă
nu vei face cum vrea soţul tău, nu vei mai avea trai în casă”. Atunci nu am putut să le spun
adevărul că “La soţul meu totul era un rol, că el se prefăcea doar a fi credincios”. Nu ştiu de
ce nu le-am spus adevărul.
Serap: Stai că nu înţeleg eu acum, cum stăteau lucrurile! Adică soţul tău se arăta un practicant
neobosit al religiei...dar în realitate nu era aşa? Păi de ce făcea lucrul acesta?
Gezair: Păi toate astea le facea pentru a-şi îndrepta afacerile care îi scăzuseră de tot. Începuse acum
să fie sprijinit de multă lume de bună credinţă. Această comportare prefăcută a lui m-a făcut
să nu mai am nici un pic de respect pentru el. De acum, pe stradă trebuia să merg în urma
lui. Mă simţeam foarte umilită. Am început să-l urăsc. Uneori îmi trecea prin cap să-l omor
şi-apoi să mă sinucid, dar nu am putut s-o fac. Apoi a murit mama, după un timp şi tata.
Aceste decese m-au zdruncinat şi mai tare. Simţeam că înnebunesc. M-a dus la doctor, care
era din aceeaşi sectă. Acesta m-a sfătuit să încep şi eu să practic învăţăturile exact ca la
carte, de cinci ori pe zi mătănii, rugăciuni. Mi-a zis: “Ia-l ca exemplu pe soţul tău. Să vezi că
nu vei mai avea nimic”. “Păi dacă-l iau pe soţul meu ca exemplu, trebuie să mă agezmuiesc
în fiecare noapte”. Aşa trebuia să-i zic, dar n-am putut.
Serap: Bine Gezair, bine, calmează-te puţin.
Gezair: Povestind simt o uşurare din ce în ce mai mare.
Serap: Bine, atunci putem continua. Unde ai văzut filmul în care femeia era omorâtă cu pietre?
Gezair: Am eu o verişoară, Sevda. Într-o zi a venit la noi, ne-am împăcat bine din copilărie şi ea se
opusese ideii de a umbla acoperită în “cearceafuri negre”. Sevda munceşte pe la diferite
asociaţii progresiste, după Atatürk. Avea un laptop şi mi-a arătat un film în care o femeie
fusese condamnată (să fie ucisă cu pietre, femeia era supusă la o ploaie de pietre până a
murit). Era şi fotografia femeii. Din ce o priveam, mă vedeam pe mine. Filmul mă obseda şi
cea ucisă cu pietre eram eu. Nu mă puteam opune, nu mă puteam feri, toată lumea arunca în
mine cu pietre. Într-o zi, ipocritul cu care eram măritată a zis să ieşim. Am ieşit îmbrăcată
normal. „Ce faci tu deşteapto?” a zis şi m-a întors în casă şi m-a bătut. A fost prima oară
când m-am revoltat cu voce tare: „Tu eşti un om cu două feţe” i-am zis. „Ajunge; să nu mă
mai atingi vreodată, că ies în stradă şi ţip să se adune toată lumea şi atunci le voi povesti ce
prefăcut ipocrit cu două feţe eşti. Le spun tot!” A tăcut. S-a speriat, m-a lăsat în pace o
vreme. Mi-am separat şi dormitorul, nu s-a opus. A fost şi de acord cu tot dar „Dacă ieşi în
stradă neacoperită, acela îţi va fi sfârşitul, pentru că şi eu voi fi terminat” mi-a zis. Atunci nu
am mai rezistat, am fugit de acasă şi am venit aici, altfel îl omoram. Jur că vroiam să-l omor.
Mă înţelegi domnişoară doctor? Puteam deveni ucigaşă.
Serap: Bine Gezair. Ascultă-mă bine...ai trăit o traumă mare, se vede. Dar trebuie să accepţi că
acele zile au rămas în urmă. Aici trăieşti fără presiuni, faci ce vrei. La noi în ţară pedepsirea
femeii nu există. Trebuie să crezi asta (nu observă că a adormit). Nimeni nu dă cu pietre în
tine şi nu va da niciodată. Scapă de scornelile astea, uită de zilele oribile pe care le-ai trăit,
dar ajută-ne şi tu căci noi nu putem face nimic fără contribuţia ta. (Observă că a adormit,
iese uşor, toate femeile din salon se întorc spre ea, Fidan profită şi se strecoară afară, lăsând
uşa între deschisă).
Serap: (face semn să facă linişte) A adormit.
Nazan: Trebuia să treacă în pat.
Serap: Nu contează.
Dudu: Cum e?
Serap: Trebuie s-o ajutăm toate şi tot nu ştiu dacă e de ajuns.
Nazan: Preşedinta asociaţiei noastre îl cunoaşte pe cel mai bun doctor de la spitalul de psihiatrie.
Serap: Bine că mi-ai zis. Trebuie vorbit imediat cu doamna directoare. Sigur vom avea nevoie de
doctor.
Güllü: Domnă Serap, ştiţi ce aş vrea eu să ştiu?
Serap: Ce?
Güllü: Acum doarme, da?
Serap: Da.
Güllü: Oare acum o vor lua la pietre?
Izmirli: Că bine zici, mie nu mi-a trecut prin cap.
Dudu: Ce ziceţi doamnă doctor? Oare i se va întâmpla şi ziua?
Izmirli: Vezi, la asta nu mă gândisem.
Serap: Coşmarul, dacă doarme? Nu ştiu.
Güllü: Păi dacă dumneavoastră nu ştiţi...noi nici atât.
Serap: Păi cu astfel de probleme nu ştii niciodată la ce să te aştepţi. Ceea ce ştiu sigur e că trebuie
ajutată.
Izmirli: Dar ce putem face?
Serap: Trebuie să fim prevăzătoare tot timpul. Nu trebuie lăsată singură cu spaima ei. Trebuie s-o
ţinem ocupată mereu. (Gezair vine privind cu uimire în jur)
Dudu: Gata? Te-ai şi trezit?
Gezair: Nu ştiu cum s-a întâmplat, îmi cer iertare. Dar nici nu ştiu cum am adormit.
Serap: De ce n-ai mai dormit puţin?
Güllü: Ei bine...ia zi, te-au mai luat la pietre, acum pe când dormeai?
Gezair: Nu.
Serap: Vezi, e aşa cum ţi-am zis. Vei scăpa în curând de toate astea, se va termina cu fantasmele
tale.
Dudu: Să se termine o dată!
Nazan: Foarte frumos. (Zeinep intră însoţită de o tânără care priveşte temătoare în jur. I se
rostogolesc doar ochii, în rest fiind înfăşurată cu cearceafuri negre).
Zeinep: Iată doamnelor, v-am mai adus o tovarăşă! Hai, scoate-ţi cearceafurile astea negre! (Gezair
devine iar un pic agitată. Priveşte temătoare la noua venită). Aceasta e miss Diarbakir! (îşi
scoate hainele ceruite cu ajutorul lui Zeinep. Serap a văzut imediat că Zeinep are ochiul
învineţit).
Zilfo! Frumoasa Diarbakir-ului.
Izmirli: (priveşte în ziar, le atrage atenţia şi celorlalte) Aha, da, ea e! (fata se sperie de-a binelea,
priveşte plină de teamă la fiecare. În acest timp Güllü observă lipsa lui Fıdan şi fuge la baie).
Zeinep: Nu mai e cazul să-ţi fie teamă Zilfo! Aici eşti în siguranţă. Treci şi ia loc. De acum nimeni
nu va putea să îţi facă nici un rău. (Serap, prin semne o întreabă pe Zeinep ce a păţit la ochi;
Zeinep face un gest că “îţi povestesc pe urmă”).
Güllü: (vine ţipând) Nu-i Fidan! A dispărut Fidan! Vaaai...
Dudu: Cum a dispărut? Adineauri era aici!
Izmirli: Uite, acolo era!
Zeinep: Uşa era deschisă când am venit noi.
Güllü: Aţi trimis-o pe undeva?
Zeinep: Nuuu!
Dudu: Nici eu.
Serap: Sun-o!
Güllü: Da chiar! M-am zăpăcit! (Sună). Are telefonul închis.
Zeinep: Stai liniştită. Nu te panica!
Izmirli: Imediat te gândeşti la ce-i rău.
Serap: Nu fuge ea nicăieri, e o fată destul de isteaţă.
Güllü: (aruncă pe ea în grabă o vestă şi în cap o basma, vorbind, iese). Sunt distrusă! Fata asta a
fugit. Ce mă fac eu acum? Mă omoară tată-su! Vaaai, mă omoară!
 Cortina

Actul II

(Tânara din Diarbakir e la masă. Mănâncă fără chef câte ceva, arată tristă şi obosită. Serap şi
Zeinep sunt în birou. Dudu, Izmirli şi Gezair n-o scapă din ochi pe noua venită. Gezair p
are chiar un pic furioasă).
Serap: Iar te-a bătut... doamnă Zeinep?
Zeinep: Mai întrebi?
Serap: Care a fost motivul?
Zeinep: Cică îl enervez. Se cam poartă ca un maniac. Închipuie-ţi că mi-a pus piedică pe când
treceam prin faţa fotoliului în care stătea. Nu mai merge deloc aşa, sunt disperată.
Serap: Ai avut noroc cu ochiul, te-a ferit Allah. Ce pot spune...adevărul e că trebuie discutat şi
cu el doamna Zeinep.
Zeinep: Ce să discuţi? E totul clar. El aşteapta să fie avansat director, dar au adus un director
care-i din partidul de guvernământ. Iar eu am fost numită director aici şi el se simte
jignit. Nu suportă gândul. Nici la servici nu poate să le zică nimic ălora, aşa că se
răzbună pe mine când ajunge acasă. (trage două palme în aer) Trosc, pleosc pe mine!
Serap: Trimite-l la meciuri. Acolo mai înjură, îşi descarcă nervii, se calmează.
Zeinep: Nu-i place, urmăreşte la televizor meciurile şi în nici un caz nu se calmează. De fapt mi-
e şi milă de el. Era un om ca un înger. Dar acum a depăşit orice limită nu mai e cazul de
milă.
Serap: Măi să fie, greu!
Zeinep: (pe ton secretos) Nu mai rezist Serap! Nu ştiu cât o să mai dureze căsnicia asta! Hai
dincolo acum, mai vorbim şi altă dată. (Intră în salon, fata din Diarbakir se şterge la gură
cu un şerveţel, cu încetinitorul).
Zeinep: Nu se poate, nu ai mâncat tot!
Zilfo: Mi-e greaţă, nu pot.
Zeinep: Bine (îi întinde o pastilă). Asta trebuie să o înghiţi. (vede că fata e bănuitoare). Este un
calmant. Tanti Dudu, vrei să-i dai un pahar cu apă? (fata ia apa şi pastila).
Dudu: Vrei să bei şi un ceai?
Zilfo: Am senzaţie de vomă, nu pot.
Zeinep: Bine dragă, o să treacă toate astea, hai că vrea doamna Serap să discute cu tine.
Serap: Hai că n-ai de ce să te temi (o ia de mână, ajutând-o să se ridice). Hai nu mai fi încordată,
vezi că eşti pe mâini sigure! (Serap, cu paşi mici o conduce spre cabinet, o ajută să se
aşeze, se adresează doamnei Zeinep). Vreţi să veniţi şi dumneavoastră doamnă
directoare? (se închid în cabinet).
Serap: Bine ai venit, ţi-o spun din nou!
Zeinep: Bine ai venit între noi, Zilfo!
Zilfo: Bine v-am găsit!
Serap: Doamna Zeinep e directoarea adăpostului.
Zeinep: Iar domnişoara Serap este psihologul nostru. Orice problemă ai avea, poţi discuta cu ea.
Găseşte ea o soluţie pentru a rezolva problemele. De noi nu ai de ce să te fereşti sub nici
o formă. Suntem aici să te ajutăm.
Serap: De acest lucru aş dori să fi convinsă.
Zeinep: De acum nimeni nu se poate atinge nici de un fir de păr al tău. Nu mai eşti în pericol sub
nici o formă. Ne-am înţeles, draga mea?
Zilfo: (nu pare convinsă) Bine.
Serap: Acum aş vrea să-mi povesteşti cu lux de amănunte cele întâmplate. Cu toate că am citit în
ziare câte ceva, nu vreau să-mi scape nimic. Bine dragă?
Zilfo: Bine.
Serap: Mulţumesc! În Diarbakir locuiţi în centru?
Zilfo: Nu, în Silvan.
Serap: E aproape de Diarbakir.
Zilfo: La o oră cu autobuzul, cu maşina mică, mai repede.
Serap: (ia notiţe) Tatăl tău cu ce se ocupă?
Zilfo: Creşte animale.
Serap: Mama ta?
Zilfo: E casnică.
Serap: Deci nu munceşte.
Zilfo: Se ocupă cu treburile casei, iar dimineaţa mulge vacile şi adună ouăle.
Serap: Casa vă aparţine?
Zilfo: Da, e a noastră, nu-i mare, trei camere. Nu e apartament. Şi mai avem o grădină mare.
Serap: Câţi copii sunteţi în total?
Zilfo: Opt. Şapte fete şi un băiat.
Serap: Deci numai un băiat.
Zilfo: Da.
Serap: Cel care te-a urmărit până la Istanbul deci.
Zilfo: Da, este cu un an mai mic decât mine. E mezinul.
Serap: Deci după atâtea rateuri a dat taică-tu lovitura, nu s-a lăsat până nu a avut băiat, asa-i?
Zilfo: Aşa e.
Serap: Câţi ani ai?
Zilfo: Şaptesprezece, peste trei luni fac optsprezece.
Serap: Ce studii ai?
Zilfo: Eram în anul doi la liceul de meserii pentru fete. Nu am mai mers la şcoală, am continuat
la fără frecvenţă. Nu mergeam la şcoală decât la examene. Tata nu mi-a mai dat voie. Când
a trebuit să încep practica, “Ajunge” a zis.
Serap: Dar fratele tău?
Zilfo: Anul doi la liceu. (anul acesta era anul doi).
Serap: Ce păcat că de acum nu va mai putea merge la şcoală. (vede că fata plânge). Nu mai
plânge, nu e vina ta. Ţi-a distrus viitorul. A greşit, o greşeală de neiertat.
Zilfo: (îi ia apărarea)Nu e vina lui. Aşa-i tradiţia străbună.El ţine foarte mult la mine.
Zeinep: Din dragoste umbla să te împuşte...
Serap: Abia ai scăpat cu viaţă. Dar celelalte surori?
Zilfo: Toate sunt căsătorite în afară de una. Cea mai mare soră e văduvă, pe cumnatul meu l-am
pierdut într-un accident de circulatie. El o ajuta pe mama.
Zeinep: Condoleanţele mele, Zilfo!
Serap: Condoleanţele mele, Zilfo!
Zilfo: Mulţumesc.
Serap: Ele au fost la şcoală?
Zilfo: Toate au terminat şcoala generală, doar cea mai mare ca mine a terminat liceul de meserii
de fete. La fără frecvenţă. S-a căsătorit în Germania.
Serap: Celelalte pe unde sunt?
Zilfo: Una e la Bitlis, trei la Diarbakir, doar una e la Silvan.
Serap: Ai surori mai mici?
Zilfo: Nu, toate sunt mai mari, eu sunt ultima.
Zeinep: Într-adevăr, eşti o fată foarte frumoasă. Ai fost aleasă “Miss Pepene Verde” la festivalul
pepenilor?
Zilfo: Nu. Chiar dacă aş fi vrut să particip, nu mi-ar fi dat voie tata.
Zeinep: Aşa au scris ziarele, care va să zică au scris minciuni.
Serap: Dar n-au minţit că eşti frumoasă. Asta e foarte adevărat, Zilfo!
Zilfo: Ce-mi trebuia frumuseţe, mai bine îmi dădea noroc Allah. (dar se vede că i-a făcut
plăcere), dar norocul e pentru urâte.
Zeinep: Aaa...tu poţi fi şi Miss Turkey (glumeşte). Hai să te înscriem la concurs aici. Nu m-aş
mira să câştigi concursul. Ce zici?
Zilfo: Nu pot participa.
Zeinep: De ce?
Zilfo: Păi atunci mă vor găsi. (serioasă)
Zeinep: Draga de ea, ce naivă e, vezi?
Serap: Bine Zilfo, povesteşte, cum a fost?
Zilfo: Nu înţeleg. Ce să povestesc?
Serap: Cum s-a întâmplat de ai fugit.
Zilfo: (tace cam un minut) Mă ceruse unul de nevastă. Din Van. Tata m-a dat. Trebuia să ne
logodim, apoi să facem nunta în Van şi să locuim acolo. O zi înainte de logodnă, am fugit.
Serap: Cine era el? Tânărul cu care ai fugit?
Zilfo: Ne-am cunoscut când mergeam la examene. Am vorbit. Pe mine tata nu m-a lăsat la
practică, iar el a plecat în armată. Eu tot pe el îl aşteptam. Venise în permisie, i-am dat de
veste că tata mă vinde. El a zis “să fugim” şi am fugit.
Serap: Familia ta ştia de situaţia asta?
Zilfo: Nu ştiau. Păi dacă ştiau, ce mai trăiam? Am vrut să-i spun mamei tot “Dar eu nici nu stiu
cine-i viitorul logodnic” i-am zis “nu-l cunosc”. “O să-l cunoşti când te măriţi” mi-a zis.
“Dar nu-l iubesc”, “O să-l iubeşti când te măriţi” mi-a zis. Nici surorile tale nu i-au
cunoscut pe soţii lor şi “Uite acum ce bine le merge” a zis mama. Aşa e obiceiul la noi, nu
le întreabă nimeni pe fete. Iar noi am luat bilete la autobuz şi am venit la Istanbul, el avea
rude aici. O peridoadă vroiam să trăim ascunşi la rude. Cum am venit ne-am şi făcut
cununia religioasă. Pentru cununia civilă trebuia să aşteptăm să împlinesc optsprezece ani.
Ei ne-au dus la alte rude mai îndepărtate, unde am fost găzduiţi, la periferie. Aşteptam să
împlinesc optsprezece ani. (plânge) Ai mei zice că s-au strâns la sfat, au hotărât. Fratele
meu a dat de urma noastră, ne-a găsit într-un sfârşit. A doua zi al meu trebuia să plece la
unitate că i se termina permisia. “Hai în seara asta la o terasă pe Bosfor să bem un ceai” a
zis. Mai bine nu mergeam nicăieri. Cum am ieşit pe stradă, fratele meu ne aştepta, a
îndreptat arma spre noi şi l-a împuscat pe el. Eu am fugit şi m-am ascuns la o secţie de
poliţie care era imediat după colţ. Altfel mă împuşca şi pe mine. A mai tras câteva gloanţe
în urma mea. (plânge) Poliţiştii şi ei cu armele în mâini au plecat în urmărirea lui. Dar
fugise frate-miu. Pe mine m-au găzduit poliţiştii la “casa poliţistului” apoi am vorbit cu
autorităţile, iar primarul a promis că mă ia la “adăpostul femeilor”. Apoi a venit un poliţist
bătrân cu un pachet şi mi-a zis “Vezi că ai haine şi cearceafuri negre, plus ochelari, să te
schimbi, să te înfăşori, ca să nu fi recunoscută. Nu cumva să ieşi fără cearceaf negru pe
stradă, dacă va fi nevoie să ieşi”, mi-a zis.
Zeinep: (uimită) Tu nu purtai dinainte cearceaf?
Zilfo: Nuuu...în familia noastră nu poartă nimeni aşa ceva. Doar pe cap ne punem o eşarfă, atât.
(plânge).
Zeinep: (protectoare, se ridică, o ia de umeri pe tânără ) Hai ajunge! Au trecut, trebuie să te
odihneşti puţin. (către Serap) Ai pus să i se pregătească un pat? Lasă că le pun eu să
pregătească. (iese în salon, în şoaptă îi spune lui Dudu) Să doarmă puţin.
Dudu: I-am schimbat lenjeria de pat...
Zeinep: Mulţumesc tanti Dudu. (merge la uşa cabinetului). Hai Zilfo! (Serap şi Zilfo trec prin
salon spre dormitor, toate le urmăresc din priviri, Gezair e încă încruntată, o priveşte
dezaprobator). (către Gezair) Politia a îmbrăcat-o aşa, ca să nu fie recunoscută.
Dudu: (îşi aminteşte) Şi la noi în Ciorum femeile de la bordel, când ieşeau pe stradă se înfăşurau
în cearceafuri negre ca să nu fie recunoscute, da...
Zeinep: Güllü n-a apărut?
Dudu: N-a venit.
Izmirli: Unde s-o găsească? Suntem la Istanbul!
Dudu: De fapt Fidan a vorbit azi dimineţă la telefon cu cineva, când am întrebat-o cine e, a zis
“o colegă de şcoală din Ordu”. Mai bine o spuneam maică-si.
Zeinep: Şi dacă o spuneai, ce?
Serap: Păi dacă şi-a pus în cap să fugă, nu puteai să îi scoţi ideea din cap. N-are rost să te
ascunzi.
Zeinep: Ori ştii ceva mai mult decât laşi să se înţeleagă? Spune tot. Cel puţin vom şti pe viitor.
Dudu: Păi am cam intrat la banuieli cu tanărul de la market pentru că Fidan s-a şuşotit cu el cand
am fost împreuna la cumpărături. Fata e naiva, s-ar putea să se fi lăsat inşelată de tanăr.
Zeinep: ( îi sună mobilul, raspunde) Alo.Da, eu sunt.Bună. Ce s-a întamplat?(priveşte pe Dudu
în timp ce vorbeşte) Bine. Mulţumesc, sigur... îi spun. Sunt aici oricum. O să îl anunţ pe
domnul primar. La revedere.Bineînteles. Hai că e de bine tanti Dudu , Dumnezeu sa îţi
dea viaţă lungă , ca cea de la azil a decedat. Maine dimineaţă te ducem acolo.
Izmirli: Hai sa îţi fie de bine tanti Dudu.
Serap: Zău că eşti norocoasă, e o adevărată minune că s-a eliberat un loc aşa repede.
Zeinep: Tebuie să îi mulţumeşti primarului căci dacă nu intervenea el, era imposibil. Să nu îl uiţi
în rugăciunile tale tanti Dudu.
Serap: (razand) Nu cumva să îl sari si pe Azrail (îngerul morţii la musulmani)!
Izmirli: Că bine zici!
Zeinep: ( observă că Dudu nu e deloc încantată)Ce e tanti Dudu...nu te bucuri? Ce să îţi facem să
nu mai fi tristă? Oricum nu esti pe moarte, lasă...
Serap: Nu ai ce să îţi reproşezi tanti că tu nu ai nici o vină la tot ce s-a întamplat !
Zeinep: Maine dimineaţă te ducem acolo. Cerem o maşină de la fundaţie, oricum nu ai nici
bagaje multe.(sună soneria. Izmirli deschide. Intră Güllü, e disperată)
Zeinep: Ce s-a întamplat?
Serap şi Izmirli: Hai, dă-ne o veste bună, vorbeşte!
Güllü: (Se aruncă în fotoliu) Mă omoară tată-su. Cu siguranţă nu mai scap acum. Mă
omoară:“N-o lua pe Fidan cu tine, nu vei putea avea grijă de ea pe acolo. Dacă păţeşte fata
ceva, jur că te omor!”, mi-a zis.
Serap: Stai puţin, nu te mai panica aşa, imediat!
Güllü: (nervoasă) Dar fata nu-i!Nu-i şi nu-i! Nu vedeţi că nu apare! Am colindat cartierul tot, am
luat la rand toate cofetăriile, faleza pas cu pas!Nu-i! Parcă a înghiţtit-o pămantul!Nimic!
Cu fotografia ei în mană am întrebat pe toată lumea. Ori ştiţi ceva şi ascundeţi de mine.
Spuneţi, ştiţi ceva ce eu nu ştiu?
Zeinep: Nu, surioară. Nici noi nu ştim mai multe.
Serap: Măcar de am şti, ţi-am fi spus imediat? Aşa ne crezi!
Güllü: (plange) Aoleu...ce mă fac? Mă taie omul! Mă face bucăţele!Mi-o şi spusese!Înnebunesc!
Am fost şi la poliţtie. (Îşi trage pumni în cap). Învaţaţi-mă, ce să fac?Vă rog! Are şi telefonul
închis( sună iar, ascultă).Ascultaţi şi voi!(întinde telefonul înspre ele). Ce mă fac, ce mă fac?
Plange în hohote. De ce are telefonul închis? Aaaoleu....fata mea, era ca o mlădiţă proaspătă;
exact cum am şi botezat-o, pentru ea sunt gata să mor. Şi dacă a aruncat-o cineva într-o
maşină şi a dus-o cine ştie unde?Ce-o să păţească? O, doamne! Aici e Istanbulul, nu are
margini. Şi dacă o violeaza careva şi-o aruncă cine ştie unde? Cate n-au păţit-o?Atunci să
vezi....Cum ma voi justifica eu dacă i s-a întamplat aşa ceva?Nuuuu....Doamne, mi se învarte
capul ca o morişcă, exact ca o morişcă mi se învarte capul. Aman, Aman, Aman....
Zeinep: Nu se poate aşa ceva...dragă!
Dudu: Puşchea pe limbă.
Güllü: Leşin! Doamne, leşin!Aoleooo! ....(cade pe fotoliu, pe spate. Toate se reped).
Zeinep: Repede!Apă de colonie!
Serap: Ridicaţi-i capul!(pănă şi Gezair se animă puţin).
Gezair: Vai, draga de ea...
Dudu: ( Începe să o maseze pe cap, pe gat, piept cu apa de colonie). Doamne fereşte-ne!
Izmirli: Eh, nu-i uşor să fi mamă. Aşa-s mamele!( Încet, încet îşi revine Güllü, se indreaptă în
fotoliu. Începe să se balanseze uşor înainte şi înapoi murmurand rugăciuni).
Zeinep: Hai că şi-a revenit.
Serap: Stai sprijinită, hai rezeamă-te!
Izmirli: Nu-ţi fie teamă!
Dudu: E destul de mare, nu va păţi nimic. Şi e isteaţă. Nu-i aşa proastă!
Gezair: Mi-a fost frică, am crezut că s-a întamplat ceva rău. ( am crezut că s-au luat după ea cu
 pietre. Sună soneria, Güllü priveşte emoţionată spre uşă. Speră să apară Fidan).
Zeinep: Tanti Dudu, deschide uşa!(Dudu deschide, intră Nazan cocoşată cu un televizor în braţe.
Güllü continuă să se roage, e dezamăgită).
Nazan: ( pe un ton de suferinţă) Luaţi ăsta de aici. Au...!(Dudu ia televizorul, îl pune pe masă.
Nazan îndoită merge spre fotoliu, celelalte aproape că o înconjoară).
Zeinep: Ce ai păţit Nazan?
Serap: Ia loc aici!
Nazan: Mijlocul...
Izmirli: Păi, cine te-a pus doamna Nazan sa cari ditamai televizorul? Asta-i treabă de bărbat.
Nazan: (se cam zvarcoleşte de durere pe fotoliu) Ce să vă mai zic, am fost să repar televizorul,
am vazut că e închis. Ce mi-am zis...stai să i-au televizorul din bucătărie să-l duc fetelor, că
eu mai am unul în salon, şi aşa se plictisesc săracele că stau închise.Să-şi urmărească cel
puţin serialele.
Dudu: Dumnezeu să-ţi dea sănătate!
Izmirli: Vezi...pentru noi a făcut-o, pentru noi!
Gezair: Şi ce dacă nu aveam televizor o zi? Ce era?
Nazan: Nu... nici nu se pune problema, odată ce am promis. M-am dus acasă, l-am încercat să nu
se fi stricat şi ăsta între timp, mai ştii?Mergea...Apoi am sunat portarul. Dacă nevastă-sa mi-
a zis că” nu e acasă “ “unde e, cand vine?” am întrebat “ tocami diseară, dar ce treabă aveţi
cu el?”a zis. “ Am de dus un televizor la maşină”am zis. “Vin eu imediat” A şi venit, ea e o
femeie zdravănă, are putere. I-am zis “hai să îl ducem amandouă” dar nici nu a vrut să auda.
L-a inşfăcat de una singură şi m-a aşteptat la lift. Eu am încuiat, am chemat liftul, am ţinut
uşa, a intrat şi apoi la aranjat direct în maşină. “ Dacă vrei sa ţi-l duc la adăpost?” mi-a zis”
dar mă aduci înapoi acasă?” “nu mulţumesc” am zis, pentru că trebuie să merg şi la fundaţie
şi apoi întarzii dacă te aduc şi înapoi acasă. I-am dat şi cateva lire şi mulţumesc lui
Dumnezeu că am ajuns pană aici fară necazuri.
Zeinep: De ce nu ne-ai anunţat?Aş fi trimis pe cineva jos să îl ia.
Nazan: Uite că am făcut o prostie. Am văzut jos un tanăr pe care l-am rugat să mi-l aducă de la
maşină la lift şi m-am gandit că de la lift la uşă voi putea eu să îl car. Aşa că i-am mulţumit
tanărului şi l-am lăsat să plece.
Serap: Acum degeaba vorbim dar trebuia să îl pui pe băiat să îl aducă pentru tineri nu ar fi fost
cine ştie ce chestie.
Nazan: De fapt am vrut să vă fac o surpriză. Asta e. Parcă m-a prostit Dumnezeu.
Zeinep: Nu trebuia să rişti doar şti cat ai tras cu mijlocul.
Serap: Şi cu toate astea ai păţit-o iar.
Nazan: Da , imagineazăţi, nu mi s-a părut aşa de greu, caţiva paşi de la lift la uşă. “ N-o să fie
nimic” mi-am zis. Nu am apucat să fac doi paşi şi am simţit la mijloc “tranc, acum ai dat de
dracu” mi-am zis. Asta e, aproape că m-am tarat pană la uşă, îndoită, dar nu am lăsat
televizorul din mană pană cand nu mi l-aţi luat voi.
Dudu: Dar cum ai sunat la sonerie?
Izmirli: Şi încă de trei ori conform inţelegerii.
Nazan: (explică întinsă fiind) M-am răsucit, m-am rezemat de perete şi am apăsat cu capul de trei
ori pe sonerie.
Dudu: (în şoaptă) Te duce mintea...dar ce folos?
Izmirli: Bravo, zău că eşti o forţă!
Dudu: Ai făcut toate astea doar pentru că ai promis doamna Nazan?
Zeinep: Da...dar s-a strambat de mijloc.
Serap: Ei şi de acuma mai ai o treabă în plus. Să mergi zilnic la fizioterapie tocami la Şirinevler.
Nazan: Doamne fereşte!
Zeinep: Dacă s-ar rezolva toate cu un “Doamne fereşte”s-ar rezolva multe, dragă Nazan.
Serap: Are dreptate, mă tem că vei fi nevoită să faci fizioterapie.
Izmirli: Sau poate că preferi să te operezi.
Nazan: Vai de mine...problema e cum merg eu acasă acum! Ce explicaţie îi dau soţului
meu?Dacă aude că am cărat televizorul cred că ma va blagoslovi de data asta. Şi aşa ţipa
zilele trecute că nu mă ocup decat de adăpost.” O să ai un sfarşit eroic pe drumurile astea”,
zicea.Eu zic să nu îi spunem, să nu afle.
Zeinep: (razand) Cat despre sfarşitul eroic...cam are dreptate omul.
Serap: O, doamne...
Zeinep: Nu îţi fie teamă, vom face în aşa fel încat să nu audă ce ţi s-a întamplat.
Dudu: Ia staţi aşa. Stai să te văd eu că mă pricep, ia intoarcete puţin pe o parte.
Nazan: Las-o că o vei ologi de-a binelea!
Dudu: (jignită) Am mană bună. Nu vreau decat să pipăi puţin să văd.
Serap: Trebuie întinsă pe tare.
Dudu: Haideţi să o punem jos.( o apucă toate şi o întind cu faţa în jos pe podea). Nu te încorda,
lasă-te moale.Aşa, relaxează-te.
Nazan: Auu...dar am dureri.
Dudu: Şi fiul meu avea probleme cu mijlocul. Probabil din cauza catarului care îi este nevastă. (o
palpeaza). Aici doare?
Nazan: Nu.
Dudu: Dar aici?
Nazan: Da, acolo. Doamne ce doare, aoleuu...
Dudu: Dar acum?
Nazan: Hai că m-a mai lăsat, mă lasă, doar un pic mă mai deranjează.
Dudu: (o masează) Acum întoarce-te pe spate şi odihneşte-te puţin.
Nazan: (se întoarce cu greu, se vede că suportă dureri mari) Daţi-mi vă rog o pernă. Mă doare
foarte tare aşa.
Izmirli: (îi pune sub cap o pernă) Acum e mai bine?
Nazan: Dacă stau nemişcată e bine.
Zeinep: Hai Nazan să îţi chemăm o ambulanţă, vrei?
Nazan: Nuuu, nu vreau. Mai stau aşa...
Zeinep: Ar fi bine să te vadă un doctor. Cunosc destui doctori buni la urgenţă. Hai, să nu zici mai
tarziu că nu ţi-am zis.
Nazan: Stai să vedem, să mai aşteptăm puţin.Dacă nu îmi trece după ce mă odihnesc, mergem. Nu
instalaţi televizorul odata?
Serap: Da e musai?
Dudu: (nevinovată) Serialele încep tarziu. Acum cred că sunt doar nimicuri, prostii.
Izmirli: Nu e cazul să ne uităm la televizor la ora asta.
Dudu: Oricum adăpostul nostru a început să semene mai mult a spital.
Nazan: Uite, vezi acolo ştecherul?Ia cablul acela...scoate din priza celălalt televizor, pune-l pe
ăsta...şi gata.
Zeinep: (Îi sună mobilul. Înainte de a răspunde): e de la primărie. Alo. Da. Aici.(ascultă) Ei
bine...putem vorbi puţin la telefon înainte de a veni eu acolo?(ascultă) Da. Bine...Vin
 imediat. Mă cheama primarul urgent. Ce o mai fi aşa de urgent?
Serap: Dacă zice că e urgent, o fi ceva probabil.
Zeinep: Pentru el toate sunt urgente şi importante. Cheamă omul aşa chiar dacă are de transmis
doar o singură propoziţie.(înainte de a ieşi). Să nu chem ambulanţa Nazan draga?
Nazan: Nu, deocamdată sunt bine. Mai ştii, dacă merg la urgenţe poate mă interneaza şi voi fi
nevoită atunci să îi relatez soţului meu toata întamplarea.
Zeinep: Bine, tu ştii mai bine.(pe cand iese: să nu zici ca nu ţi-am spus).
Dudu: (merge după ea şi îi spune în şoaptă ca să nu audă celelalte) Doamna Zeinep eu nu vreau să
merg la Darulageze.
Zeinep: Ei, asta-i bună! De unde ţi-a venit în cap ideea asta? Ei poftim!
Dudu: Ce să fac acolo? Să aştept moartea?
Zeinep:Ce vrea să însemne asta acum?
Dudu: Acolo sunt numai bătrani. Toţi cei de acolo îşi aşteaptă moartea. Eu nu mă voi simţi bine
acolo.
Zeinep: (nervoasă) Hai că-i bună....ce-i coană mare, faci şi mofturi acum?Ai mers prea departe. Ori
tea chemat fecioru acasă, de nu vrei să mai mergi? Da...ăsta-i motivul? Te întorci la fiu-tău?
Dudu: Nu.
Zeinep: Şi atunci? Unde ai de gand să mergi?
Dudu: Vreau să răman aici. Vă fac toate treburile , şi aşa le fac...Hai, dă-mi voie să răman aici.
Zeinep: Aiurezi acum? Asta e imposibil!
Dudu: Nuuu...ştiu că depinde de dumneavoastră. Dacă ziceţi să răman se poate...
Zeinep: Nu depinde de mine. Avem şi noi reguli, ascultăm nişte ordine, nu suntem de capul nostru.
Şi-apoi cum să-i solicit eu primarului aşa ceva? Ce sa-i spun? Uită de chestia asta. Şti cată
lume ar vrea să fie în locul tău? Ştii? Pregăteşte-te. Maine dimineaţă te duc acolo.(Zeinep
pleaca. Dudu e tristă , chiar îndurerată, tace pierdută. Gullu continuă să se roage legănandu-
se uşor.Serap intră în cabinet, îşi ia o carte, începe să citească. Se lasă linişte.)
Nazan: S-a întamplat ceva tanti Dudu?
Dudu: Nu.
Izmirli: Pari foarte abătută.
Dudu: Mine mă despart de voi. De asta sunt abătută. Mă obişnuisem cu voi, toate.
Nazan: Mai vi în vizită doar nu te duci la puşcărie.
Izmirli: Chiar aşa. Mai vi din cand în cand că şi noi ne-am obişnuit cu tine.
Nazan: Hai, nu fi tristă! Te mai vizitez şi eu.
Izmirli: Te vizitez şi eu. Te-ai comprtat aşa bine cu noi...Ne-ai făcut toată treaba.
Dudu: Dar nu era mai bine să răman aici?
Izmirli: Aşa e, dar dacă nu se poate?
Dudu: I-am zis doamnei Zeinap că vreau să răman şi a zis că nu se poate...cică-i împotriva
regulamentului.
Nazan: Păi e şi ea la ordinele altora tanti Dudu.
Dudu: Ştiu, dar totuşi m-a indispus.
Nazan: Nu fi tristă! Crezi că de-ar fi posibil nu te-ar lăsa aici? Doar ne-am obişnuit cu ceaiul şi
cafeaua făcută de tine. O să ne lipseşti mult...Şti, parcă aş beau un ceai chiar acum.
Dudu: Cum să nu! Dacă vrei îţi aduc imediat.
Nazan: Dar cum să-l beau culcată?
Dudu: Dacă îţi mai aducem nişte perne?
Nazan: Crezi că se poate?
Dudu: Bineînţeles că se poate...
Nazan: Nu am renunţat. Deschideţi cel puţin radioul...Liniştea asta mă demoralizează şi pe mine.
(Izmirli deschide radioul. Se aude o melodie săltăreaţă, bună de jucat).
Serap: (din birou strigă). Daţi-l mai încet! Mai sunt şi alţii pe aici. (Izmirli îl lasă încet de tot).
Nazan: Schimbă frecvenţa la radio. Îmi vine să joc.(rad încet, in afară de Gullu. Izmirli umbla la
butoane, găseşte o melodie. Sună soneria. Gullu cu ochi rugători priveşte spre uşă. Dudu
deschide uşa. Apare Fidan. Intră temătoare. Totă lumea amuţeşte. Totul se petrece cu
încetinitorul acum).
Güllü: ( se ridică cu ochii scăldaţi în lacrimi. Cu gesturi drăgăstoase se apropie de Fidan şi deodată
se aruncă pe e ca o pasăre de pradă. Începe să o bată.) Curvo! Pe unde umbli, ai? Undeeee?
Fidan: (cade) Mamă!
Güllü: (o bate fără să răspundă) Curvo!!!
Fidan: Stai! Mamă ascultă-mă! Nu mai da mamă!
Güllü: Vai de tine destrăbălato! ( nu ascultă, cară pumni şi palme) Ce-i ziceam eu lui tată-tu? Cum
ieşeam eu din încurcătură dacă păţeai ceva? Fira-i tu a naibii de zdreanţă. Zdreanţă ce eşti!
Ce vrei să ajungi tarfă? Curvă pe străzi?(Izmirli încearcă să o oprească pe Gullu dar e
împinsă deoparte. Continuă să bată fata. Încearcă s-o oprească şi Gezair cu Dudu. Vine şi
Serap. Toate o ţin. Izmirli trage de Fidan să o scape de Gullu).
Fidan: (deodată cu toată forţa o împinge pe Gullu) Ajunge! Ajunge! (Gullu rămane uimită de
reacţia fetei, nu se aştepta. Tace. Celelalte o ţin de data asta pe Fidan) Şi tata a ajuns aşa tot
din cauza ta! Niciodată nu l-ai întampinat cu vreo urmă de zambet pe chip! Tata e painea lui
Dumnezeu pe langă tine. Nu erai niciodată mulţumită. L-ai scos din minţi.
Serap: Fetiţo ajunge, taci!
Izmirli: Fidan!
Dudu: Cum poţi să-i spui mamei tale asemenea vorbe? (Güllü plange).
Fidan: (plange şi ea) Nici nu m-a întrebat. Nu a zis unde-ai fost? (iar se enervează) M-am întalnit
cu tata. Înţelegi? Cel pe care l-ai făcut din om neom! A venit de la Istanbul doar ca să stea de
vorbă cu tine (plange, toată lumea e uimită).
Serap: Dar puteai să spui Fidan. Mama ta a fost aşa de îngrijorată...
Dudu: A şi leşinat.
Izmirli: Am crezut că o să moară.
Nazan: (tot întinsă) Cand o să fi mamă ai să înţelegi toate astea.
Fidan: Dar dacă îi spuneam, mă mai lăsa să mă văd cu el? După atata drum să se fi întors la Ordu
fără să mă vadă? Mi-era dor de el!
Serap: Trebuia să-mi spui mie ori doamnei Zeinep. Găseam noi o soluţie.(linişte).
Fidan: Păcat că nu v-am spus. Dar nu mi-a trecut prin cap. M-a anunţat dimineaţă că a sosit. M-am
bucurat aşa de tare...că nu m-am mai gandit la altceva.(linştea e spartă de insistenţa unui
claxon. Izmirli a înţeles că soţul ei a venit iar).
Dudu: (priveşte afară cu grijă să nu fie văzută). Da! Iar a venit al tău!
Izmirli: (aşteaptă puţin ca şi cum ar fi luat o hotărare. Se ridică şi ia şi scrisoarea de la soţ) Hai, să
terminam şi cu treaba asta odată!
Serap: Ce ai de gand să cobori?
Izmirli: Nu!
Dudu: Ori te împaci?
Izmirli: Ferească Dumnezeu de aşa soartă! Eu nu mai am nici o treabă cu persoana asta. S-a
terminat.
Serap: Ce ai de gand să faci? Nu cumva să fie o greşeală!
Nazan: Fi atentă! Omul ăsta al tău, deja s-a hotărat în privinţa ta.
Izmirli: Nu mai suport încordarea asta. Suspansul ăsta mă omoară. Treaba asta se va sfarşi azi. Voi
fiţi liniştite în ceea ce mă priveşte. Ori lae, ori bălae (deshide geamul, strigă). Hei, tu...ia
ascultă acum la mine!Am citit scrisoarea şi m-am decis! Nu e cazul să mai aşteptăm!
Ascultă-mă cu atenţie! Acasă nu mă întorc în nici un caz, sunt hotărată! Tot ce ai de gand să
faci, te rog fă! Poţi începe de maine! Umple Istanbulul cu afişe! Fă-mă de ruşine! Nu te
gandi nici la copii tăi, fă-le mama de ras. Să se întunece tot viitorul lor şi al meu. Nu-mi
pasă. Doar un lucru să ţii minte! Maine să nu te mai văd aici! Dacă mai vii şi maine să ştii că
această scrisoare pe care mi-ai trimis-o o voi da la procuratură. Te-ai şi iscălit văd. Vei
înfunda puşcăria pentru că m-ai amenţat. Am şi martori.De puşcărie vei scăpa dar din
mainile mele nu! În mod sigur îţi voi face de petrecanie. Nu te vei putea ascunde de mine
nicăeri, nici măcar în gaură de şarpe! M-ai auzit pezevengiule? Şi acum” Hai sictir de aici!”
(pleacă de la fereastră, se aşează, tremură ca varga).
Dudu: (trece la fereastră) S-a lăsat pe vine, ba nu e în genunchi. Văd că dă mărunt din buze. Serap:
Mi se pare că plange.
Izmirli: Ticălos lipsit de onoare!
Dudu: (Parcă este un reporter care transmite de la locul faptei). A urcat în maşină (se aude cum
porneşte, maşina parcă se văicăreşte. Zgomotul motorului se îndepărtează, nu se mai aude).
A plecat.
Serap: Sper să nu se întample nimic rău.
Izmirli: Îl cunosc bine. Nu se va întampla nimic rău.
Dudu: Şi dacă face cum a scris?
Izmirli: Atunci îl bag în mormant!
Serap: Dar atunci intri tu la răcoare.
Izmirli: De acum ce o fi să fie, nu mă mai interesează!
Serap: Îţi vor rămane copii pe drumuri.
Izmirli: S-o găsi un binefăcător şi pentru ei.
Serap: Eu îţi zic de copii, înţelegi?
Izmirli: Înţelegeţi-mă şi voi pe mine! Nu-mi mai pasă de nimic. Ce o fi, o fi...eu tot îl omor pe
nenorocitul ăsta. Îl omor! (toată lumea tace, Fidan se apropie de maică-sa, vrea să îi sărute
mana. Güllü îşi retrage mana, Fidan insistă iar mama se lasă în voia fetiei care îi sărută
mana, apoi îşi pune obrajii in palmele ei. Güllü o îmbrăţişează, o strange la piept, răman aşa
o vreme).
Güllü: Ce a zis taică-tu?
Fidan: “ Fără voi viaţa mea e tristă!” a zis. A vrut să-ţi telefoneze dar nu a avut curaj.
Güllü: Pentru ce îi trebuia curaj? Ce mă cunoaşte de ieri? De caţi ani suntem căsătoriţi?
Fidan: I-a fost teamă că îi vei închide telefonul. A venit să ne ia! Poate să te sune? Dacă vrei îi
transmit imediat. Dar nu începi să ţipi la el şi să îi scoţi pe nas toate alea...Vorbeşti cu el
mamă? Tata regretă tot ce s-a-ntamplat, mamă! “Nu se va mai întampla” a zis. Să-l sun?
( toate fac semne să îl sune. Güllü priveşte).
Nazan: Ai văzut, zice că regretă!
Izmirli: Eu nu mă amestec în treburile altora, mai ales între soţi...
Serap: Părerea mea e că merită să încerce, să vedem ce are de zis?
Gezair: Dar omul nici nu are defecte. Ce a făcut el fac toţi barbaţii. Doar să nu mai facă pe viitor!
Fidan: “ Nu se va mai întampla niciodată!” a zis tata. Îl sun mamă, da? Dar vezi să nu-i vorbeşti
 urat cum ţi-e obiceiul, te rog! Mi-e dor de casă, mamă. Şi de fraţi mi-e dor...şi de tata...
Güllü: Hai, sună-l!( Fidan telefonează, celelalte aşteaptă pline de curiozitate).
Fidan: Tată. Sun-o pe mama. Acum! Bine. (închide, rugătoare) Te rog mamă, comportă-te bine cu
el, da? (sună telefonu. Güllü se duce în cabinet la Serap. Nu se mai aude nimic).
Serap: Bravo Fidan!
Dudu: Hai că ai îndreptat lucrurile fetiţo.
Nazan: De fapt, ştiam că eşti fată deşteaptă.
Izmirli: Staţi aşa, nu puneţi tigaia pe foc pană nu vedeţi peştele.
Fidan: (se roagă) Dă Doamne să se împace...
Dudu: Hai că sunteţi pe calea cea bună.
Izmirli: Totuşi ţineţi minte că în bărbaţi nu poţi avea încredere chiar dacă zice că regretă.
Obişnuinţa e mai rea ca turbarea. Dacă de data asta îşi va găsi una din Uzbekistan, să nu vă
miraţi prea tare
Gezair: Dacă tot vorbeşti cel puţin nu cobi!
Izmirli: Să dea Domnul să mă înşel.
Toate in cor: Să dea Domnul! (Dudu se duce să asculte la uşă. Face semn că nu aude. Se
îndepărtează repede de uşă. Iese Güllü).
Güllü: (tace puţin) Maine dimineaţă vine să ne ia acasă.(toată lumea se bucură, Fidan e fericită).
Dudu: Hai să fie într-un ceas bun!
Gezair: Mă bucur pentru voi!
Serap: O hotărare bună!
Izmirli: Încercarea moarte n-are!
Nazan: De ce maine dimineaţă?
Güllü: Pentru că nu sunt locuri la autobuz. Şi apoi...trebuie să ne pregătim. Avem două valize, mă
rog...
Dudu: Nu-i nimic! Lasă că-i bine si maine.
Nazan: (îi sună telefonul, priveşte). Na că-i bărbatu-meu.(se îndreaptă şi răspunde) Alo. Sunt la
adăpost dragă. Vin un pic mai tarziu acasă. Bine. (închide) Bine că întarzie în seara asta. S-a
ivit o cină de afaceri. N-o să mă vadă în halul ăsta. Ce mă fac...sunt neputincioasă.(încearcă
să se ridice, nu poate). Fidan, vrei să mă ajuţi un pic? (cu ajutorul ei se ridică de jos şi se
aşază în fotoliu). Mulţumesc fetiţo. Parcă sunt mai bine. Ştiţi şi voi că atunci cand ajungi la
dentist nu te mai doare măseaua? Exact aşa am păţit şi eu. Mi se pare că îmi trece durerea.
Oricum trebuie să plec acasă de acum.
Dudu: Încă mai ai dureri?
Nazan: Am nişte dureri suportabile. Dar sunt mai bine. Stai să încerc (se ridică, e tot îndoită de
mijloc. Încet, încet se îndreaptă. Merge cu paşi înceţi prin salon, toate privesc).
Izmirli: A trecut?
Serap: Fi totuşi atentă.
Nazan: Zău aşa, mi-a trecut. Doamne, tanti Dudu, ai maini de aur. Mulţumesc, să-ţi dea Domnul
sănătate.
Dudu: (Cu mandrie) Am maini pricepute. De fapt, daca te şi călcam pe spate nu mai aveai nimic.
Hai întinde-te cu faţa în jos să te calc. Ori să te calce Fidan, mai bine.
Nazan: Vai de mine, lasă că sunt mulţumită şi cu atat, nu vreau să risc. Abia m-am văzut în
picioare. (sună soneria. Fidan deschide. A venit Deniz, Fidan ia tortul şi îl pune pe masă.
Deniz pare prost dispusă)
Deniz: Bună ziua.
Serap: Dar ce devreme ai venit.
Deniz: M-am învoit două ore. V-am luat tort. Hai tanti Dudu fă-ne şi cate un ceai.
Dudu: Dar ce atata grabă fato?
Deniz: După jumătate de oră vin să mă ia colegii. Mergem la restaurant în seara asta.(desface
pachetul pe care l-a adus, din pachet scoate mici cadouri. Fiecare cadou are trecut numele
cuiva pe el). Asta e pentru tine Fidan. O mică atenţie de fiecare.
Fidan: Mulţumesc domnişoară Deniz.
Deniz: Tanti Dudu şi ăsta-i pentru tine.
Dudu: De ce te-ai deranjat fetiţă?
Deniz: Ce deranj tanti Dudu? La cat bine mi-ai făcut mata... Domnişoară Serap mulţumesc pentru
tot. (îi dă pacheţelul)
Serap: Mulţumesc foarte mult Deniz, eşti foarte drăguţă. M-ai emoţionat.
Deniz: Nici nu se pune problema. V-aţi comportat foarte atent cu mine. Mulţumesc. Iar ăsta e
pentru tine tanti (îi intinde un pacheţel lui Izmirli).
Izmirli: Mulţumesc Deniz dragă (o sărută pe obraji).De ce ai cheltuit pentru noi?
Deniz: (lui Güllü) Şi ăsta-i pentru tine tanti Güllü. Dar ce s-a întamplat?
Dudu: Maine se duc acasă. Le ia soţul.
Deniz: O...ce bine îmi pare!Trebuie să fi fericită tanti Güllü, ai un cuib unde să te întorci.
Güllü: O să vedem, sper să fie bine.
Deniz: Iar acum tanti Gezair poftim şi dumitale(îi dă pachetul).
Gezair: (i s-au umezit ochii) Te-ai gandit şi la mine...iar eu v-am chinuit de cand am venit.
Deniz: (către Nazan) Te-ai implicat mult în necazurile noastre doamna Nazan. Te-am copleşit cu
probleme dar nu te-ai plans niciodată. Le-ai rezolvat. Să ai amintire de la mine.(îi dă un
pachet).
Nazan: Dar ce am făcut? Dacă am putut să vă ajut un pic am fost şi eu fericită.
Dudu: Nu mai ziceţi aşa. Uite doamna Nazan ne-a adus pană şi televizorul de acasă.
Nazan: Dar se poate? Dacă am zis că nu vă las fără televizor ce era să fac?
Dudu: Uite a păşit-o şi cu mijlocul din cauza asta.
Deniz: Dr doamna Zeinep unde e? Aş dori să o văd şi pe ea. Să îmi iau adio.
Serap: O să vină şi ea, a chemat-o primarul. Dar de unde ai scoso şi pe asta că vrei să îţi iei adio?
Dudu: Doar nu pleci din oraş!
Izmirli: Gata? Asta e ultima oară, nu ne vom mai revedea?
Deniz: Gata. După cina asta voi locui cu prietena mea, nu mai vin aici.
Dudu: Dar ce atata grabă fetiţo?
Serap: Mai poţi rămane cateva zile Deniz.
Deniz: E timpul. Am luat şi salariul. Trebuie ca viaţa mea să intre de acum pe un fagaş normal
(parcă ar plange).M-aţi sprijinit toate. M-aţi salvat din stradă. Mai ales ce a făcut doamna
Zeinep nu voi uita niciodată.Ma trimis şi la cursuri de informatică, mi-a găsit de muncă, ma
învăţat să merg cu capul sus. Dumnezeu să vă dea sănătate la toate! Eu vă sunt datoare pană
peste cap.
Serap: Dar asta-i munca noastră Deniz.
Deniz: (razand forţat) Hai tanti Dudu...o să mă laşi să plec fără să gust din tortul luat din primul
meu salariu?
Dudu: De unde ai scoso şi pe asta? E gata ceaiul imediat.
Deniz: Mă duc şi eu să mă pregătesc (se îndreaptă spre dormitor).
Serap: Vezi că avem un oaspete înăuntru, să nu faci prea mult zgomot să nu se trezească.
Deniz: Nu o trezesc. O să umblu mai uşor ca o pisică.
Dudu: Sper că ai căpătat salariul la care te aşteptai.
Deniz: Sigur că da tanti Dudu. Îmi ajunge pentru tot. Să-i dea Dumnezeu viaţă lungă
patronului(intră şi închide uşor uşa).
Izmirli: Şi uite aşa aţi mai salvat o viaţă.
Dudu: (aranjand farfurioarele pe masă) Ce s-ar fi întamplat cu fata asta? Ce viitor avea ea pe
strazi? Binefacerile voastre nu pot fi răsplătite în veci şi nici nu vor fi uitate în veci.
Gezair: Omul poate ajunge în rai şi fără să postească şi să bată mătanii zi şi noapte. Ce faceţi voi,
va fi răsplatit de bunul Allah.(Nazan nu apucă să raspundă că sună soneria. Fidan
deschide.Intră întai Zeinep).
Nazan: Ce zicea primarul? De ce te-a chemat?
Zeinep: (cuiva din afară) Poftim înăuntru doamnă Hatun.(intră Hatun, pare speriată şi neliniştită)
Hai poftiţi! Nu-i cazul să staţi retrasă. Poftiţi aici(priveşte în jur). Zilfo doarme?
Serap: Da. Încă doarme.
Zeinep: Doamna Hatun e mama lui Zilfo. A venit tocmai din Silvan după fata ei.(Hatun se aşează
timid pe locul care i-a fost indicat. Toată lumea o priveşte pe mama lui Zilfo cu uimire şi
curiozitate.Nazan, Serap, Dudu, Gezair, Izmirli, toate îi urează bun venit mamei lui Zilfo).
Hatun: Bine v-am găsit!
Dudu: Dar ştiu că eşti norocoasă. Ţi-e dat şi ţie să guşti din tortul lui Deniz. Azi a luat primul
salariu de la patronul unde lucrează.
Zeinep: A venit Deniz.
Serap: A venit. E inăuntru se îmbracă. E invitată la restaurant, ia masa cu colegele. Ne-a adus şi
tort.
Zeinep: Este foarte respecutoasă Deniz Şi sensibilă. Ce salariu i-au dat?
Serap: Nu am întrebat-o.
Dudu: Probabil că e bun salariul deoarece a luat şi cadouri pentru toată lumea.
Zeinep: Doamna Hatun, doamna Nazan e membră la fundaţia noastră. Ne ajută mult la buna
funcţionare a acestui adăpost.
Dudu: Azi ne-a adus televizor de acasă că al nostru se defectase.
Zeinep: (arătand spre Serap) Doamna Serap e psihologul nostru. Iar celelalte sunt pensionarele
adăpostului. Doamna Hatun cum a aflat de nefericita întamplare a şi venit cu primul avion.
Izmirli: Şi noi am fost foarte afectate de cele ce i s-au întamplat fiicei tale.
Dudu: Biata de ea... era distrusă cand a fost adusă aici.
Serap: Credeţi că e uşor să fie ucis cineva langă tine?
Zeinep: Mai ales că acel cineva era omul pe care îl iubea.
Dudu: Noroc că nu a păţit-o şi ea.
Gezair: E...Nu i-a fost scris să moară aşa tanără.
Zeinep: Să o lăsăm să mai doarmă puţin, se poate? O trezim şi pe ea mai tarziu, să mănance şi ea
din tort.
Hatun: Unde doarme?
Zeinep: În odaia aceea, acolo sunt paturile.
Hatun: Vreau să o văd.
Serap: Bine, dar te rog să nu o trezeşti.
Hatun: Nu o trezesc, mă uit un pic din uşă.
Zeinep: Bine (Hatun se ridică. Zeinep deschide uşa, Hatun priveşte fără a intra în odaie. Zeinep o
vede pe Deniz şi îi face semn să iasă. Se adresează lui Hatun) So mai lăsăm să doarmă.
 (Zeinep o ia de braţ şi o aşează iar la loc.Femeia pare zguduită. Tăcere).
Hatun: A greşit fata mea, a greşit tare rău. Ştia tradiţiile, obiceiurile noastre. De ce trebuia să fugă?
Ştia foarte bine ce o aşteaptă. Băiatul cum a auzit şi-a pus arma la brîu şi a pornit încoace.
Am căutat-o neîncetat, vroiam să o avertizez. Aaah....fata mea cea fără minte. Îşi ţinea
telefonul închis. De ce să închidă telefonul? A căutat-o şi fiica mea, cea din Germania. Nici
ea nu a putut lua legătura. Dacă putea vreuna din noi să dea de ea credeţi că ajungeau
lucrurile pană aici?
Serap: Dar cum de nu l-aţi putut împiedica pe băiat? El nu trebuia să facă ce a făcut.
Hatun: (neajutorată) Aşa cere tradiţia, nu putem încălca legile strămoşeşti, fata mea. M-am rugat
mult de taică-su. Ajunge, renunţaţi, i-am zis, nu l.am putu îndupleca. Nu a dat înapoi nici un
pas. “Şi cum să ies eu printre oameni? Pot să mă comport eu ca şi cum nu s-ar fi întamplat
nimic?”, mi-a răspuns. Păi eu mai am şase fete în afară de Zilfo, nici una nu s-a opus voinţei
tatălui lor. Toate au zis da şi s-au căsătorit şi nici una nu a regretat pană în ziua de azi. S-au
măritat cu cel pe care l-au ales tatăl lor pentru că cei mari ştiu cum se fac lucrurile astea.
Acum toate au familie, copii...păi are dreptate şi bărbatul meu, pe la noi toate femeile se
mărită c cel sugerat de tată. Şi eu la randul meu tot aşa m-am măritat şi surorile ei, numai ea
a fost mai cu moţ, a zis”nu vreau” şi “ nu a fost”. Aaah....fata mea nebună! S-a îndrăgostit de
băiatul acela, ne-a pus pe toţi pe jar. Şi pe noi dar şi pe ea însăşi. A făcut şi din frati-su un
ucigaş. De ce nu s-a gandit că se va ajunge aici. Ne-a distrus. Mai ales după cele scrise in
ziare astăzi. Auzi...”Regina Pepenilor Verzi din Diarbakîr”, ne-a umplut de ruşine, nu mai
putem da ochii cu nimeni. Toţi ne privesc ironic şi ne iau in rîs. (Deniz a ieşit din cameră
încetişor, a închis uşa. Era îmbrăcată şi machiată destul de frapant, chiar vulgar. Tocuri
înalte, buze rujate ţipător. Arăta exact ca o prostituată pregătită să iasă pe centură. Îi dă lui
Zeinep cadoul pe care îl are în mană).
Zeinep: Mulţumesc, dar ce-i cu tine? Arăţi ca o bombă!
Serap: Măi să fie!(surprinsă)
Dudu: Ce nu ai avut lumină în cameră de te-ai boit aşa?
Izmirli: Vai de mine! Să nu ieşi aşa singură pe stradă că te răpeşte careva.
Nazan: Vai Deniz...parcă niciodată nu ai fost aşa frumoasă! Zău că o să leşin( Deniz pare ruşinată).
Dudu: Hai, taie tortul...(Deniz taie tortul cu cuţitul pe care îl întinde Dudu. Toată adunarea aplaudă.
Apoi pune feliile în farfuriile pregătite şi începe să servească împreună cu păharelele de ceai
pe care i le umple Dudu).
Zeinep: Hai să fie într-un ceas bun Deniz. Poftă bună tuturor!(fiecare mănancă în linişte).
Deniz: (vine langă Zeinep) M-aţi ajutat extraordinar de mult doamna, nu vă voi uita niciodată!
Zeinep: Nici nu se pune problema dragă. Asta-i meseria noastră. Faptul că tu vei trăi de azi înainte
pe picioarele tale mă face nespus de fericită. S-au bucurat foarte mult pentru tine şi primarul
şi preşedintele fundaţiei. Dar sunt curioasă ce salariu ţi-au dat?
Deniz: (minte) Îmi ajunge să trăiesc chiar confortabil doamnă. Zeinep:
(bănuitoare) Bine, bine...dar cat?
Deniz: Nu spun să nu le fugă sporul.
Zeinep: Spune fată odată, nu mă fierbe.
Deniz: Mi-am dat demisia doamnă.
Zeinep: Poftim? Ce zici tu acolo? Nu am înţeles!
Deniz: Încep o altă muncă doamnă (cu voce stridentă). Păi cu leafa de la el...nici chiria nu puteam
sa mi-o plătesc.
Zeinep: Ce tot spui acolo? Păi de ce nu mi-ai spus?
Deniz: La ce bun doamnă? Ce puteaţi să mai faceţi?
Zeinep: Îi spuneam preşedintelui, primarului, vorbeau ei cu patronul.
Deniz: (turuie ca o mitralieră) I-am spus eu patronului” Cu banii aceştia nici chiria nu pot să mi-o
plătesc dar să trăiesc o lună”, ştiţi ce mi-a răspuns? “ Îţi plătesc eu chiria şi nu vin la tine
decat o dată sau de două ori pe săptămană.” (linişte totală).
Deniz: Dumneavoastră aţi făcut tot ce v-a stat în puteri doamnă. Faţă de dumneavoastră voi fi
datoare toată viaţa. Dar asta nu e de ajuns. Mă înţelegeţi? (e gata să izbucnească în plans).
Nu-i de ajuns. Dumneavoastră alergaţi foarte mult pentru noi dar asta nu-i suficient.
Dudu: Cu o floare nu se face primăvară.
Zeinep: Stai Deniz, nu-ţi pierde speranţa. Vom face tot ce omeneşte e posibil (nu-i dă voie lui Deniz
să riposteze). Te înţeleg foarte bine. Nu-i nevoie să mai spui nimic. Am înţeles că nu poţi
lucra acolo, mai căutăm fată dragă. Ai puţină răbdare(linişte, se deschide uşa dormitorului,
apare Zilfo. Priveşte derutată pe toată lumea. Hatun se ridică în picioare).
Zeinep: Vino Zilfo.Hai, ia uite cine a venit!(Zilfo o vede pe mama sa. Se înfioară. Ochii li se
întalnesc. Zilfo vine şi o îmbrăţişează, o cuprinde şi Hatun cu braţele. Zilfo îi sărută mainle,
obrajii, efectiv parcă o adulmecă. Scena pare filmată cu încetinitorul. Începe să plangă cu un
soi de deznădejde. Hatun se vede că nu participă la bucuria fetei. Are o atitudine greu de
descifrat. Se chinuie să-şi stoarcă şi ea cateva lacrimi dar a rămas stană de piatră).
Hatun: Fata mea…de ce ai făcut ce ai făcut? Tu nu ştiai ce o să urmeze?(fata tace) Tu eşti copilul
meu. Eu nu voi permite nimănui să îţi facă vreun rău. Nouă luni te-am purtat în pantece,
crezi că îmi e uşor? De îndată ce am aflat cele întamplate am urcat în avion ca să ajung mai
repede la tine. Acum te voi duce de aici. Te voi ascunde pană vei împlini optsprezece ani.
Nu ne va găsi nimeni. Apoi ne vom lua paşapoarte şi vom zbura spre Germania. Acolo ne
aşteaptă sora ta. Voi fi nevoită să fug şi eu cu tine pentru că ştii…după toate astea nu mai
există viaţă nici pentru mine în Turcia. Nu mă vor lăsa să trăiesc fiindcă te-am ajutat. Haide
acum dragă, îmbracă-te,să nu pierdem timpul. Trebuie să plecăm imediat de aici.
Zeinep: De ce vă grăbiţi aşa doamnă Hatun? Rămaneţi la noi cel puţin o noapte. Veţi fi oaspetele
nostru
Deniz: Vei dormi în patul meu mătuşă.
Zeinep: Veţi pleca maine dimineaţă.
Hatun: Călătorului îi şade bine cu drumul, altfel ne va găsi fiul meu. Aşa cum v-am găsit eu ne va
găsi şi el. Au avut grijă ziarele să ne îndrume drept la ţintă. Hai fata mea, îmbracă-te.
Mulţumesc doamnă Zeinep, să trăieşti. Dacă veţi chema un taxi pentru noi, nu mai avem
nevoie de altceva. Hai Zilfo, pregăteşte-te.(Zilfo merge să se îmbrace. Zeinep dă telefon la
taxiuri).
Zeinep: Bună ziua! Vreţi să trimiteţi un taxi la „Adăpostul femeilor?” Mulţumesc. Aştept. Cand
soseşte să sune la sonerie, vor cobora imediat.(toată lumea aşteaptă. De afară se aude în
sfarşit un claxon).
Zeinep:( Priveşte afară) A venit taxiul. (Serap se opreşte în drum spre odaie căci din dormitor iese
Zilfo în „cearceafurile negre” , cu ochelarii la ochi şi cu o geantă mică în mană. Păşeşte
timidă, ghemuită în veşmintele negre).
Hatun: Ce-i asta, fetiţo? O modă nouă? Ce-i acum porţi cearceafuri?
Zeinep: Poliţiştii au sfătuit-o să umble îmbrăcată aşa ca să nu fie recunoscută.
Hatun: (se gandeşte puţin) Foarte bine s-au gandit, nici eu nu te-aş fi recunoscut. Mulţumesc mult
doamnă Zeinep, mulţumesc şi lui Dumnezeu că mi-a dăruit această zi în care mi-am regăsit
copila.(ridică ochii spre cer) Stai Zilfo, aşteaptă un pic, avem drum lung de făcut. Să merg şi
 la toaletă(Zeinep îi arată unde e baia. Hatun intră, se face lumină în baie. Spectatorii trebuie
să o vadă în baie pe Hatun. Zilfo în picioare garbovită aşteaptă, parcă ar fi o oaie dusă la
sacrificare).
Hatun: (se vede în baie cum scoate mobilul, sună undeva, e neliniştită pană i se răspunde) Eşti
acolo fiule? Vezi taxiul din faţă? E îmbrăcată în cearceafuri negre. O las să coboare
singură(închide telefonul, iese în salon. Se adresează lui Zilfo evitandu-i privirea). Coboară
singură Zilfo pentru orice eventualitate să nu fi văzută cu mine. Urci în taxi imediat. Voi
cobora şi eu după tine, să nu dăm de bănuit.
Zilfo: Prea bine mamă.(priveşte recunoscătoare spre toate) Dacă v-am supărat cu ceva, vă rog să mă
iertaţi. (Le sărută mana turceşte. Adică sărută întai mana după care o duce la frunte).
Toate: Fi binecuvantată!
Dudu: Nici nu am apucat să facem ceva pentru tine.
Zeinep: Mergi sănătoasă copilă.
Serap: Călătorie plăcută.
Gezair: Să trăieşti fetiţo!
Izmirli: Drum bun fără necazuri.
Güllü: Dumnezeu să-ţi ajute!(Fidan şi Zilfo se îmbrăţişează după care Zilfo iese. I se aud paşii
îndepărtandu-se.
Hatun: Eee...hai rămaneţi sănătoase(Hatun nici nu apucă să iasă din încăpere că de afară se aud
împuşcături. Toate năvălesc spre ferestre. În scenă nu mai mişcă nimeni. De afară
împuşcăturile se aud din ce în ce mai tare. Asurzitor).

Cortina

22.03.2010