Rebecca Gilman

CÂNTEC PENTRU LISA

THE GLORY OF LIVING

Traducerea şi adaptarea: Anna Maria Popa şi Costin Manoliu

 2

The Glory Of Living a avut premiera la MCC Theater din New York, la 30
octombrie 2001, în regia lui Robert LuPone. Unii actori au interpretat mai
multe roluri.

Personaje:

LISA - adolescentă, 15-18 ani

CLINT - 30 de ani

JIM / POLIŢIST 1 / HUGH 35-40 de ani

JANETTE / DACTILOGRAFA

FATA - 12 ani

CAROL - 20 de ani

ANGIE - 20 de ani

POLIŢIST 2 / BURROW / GARDIANUL 30-36 ani;

CARL 35-40 ani

STEVE 20 ani

„The Glory Of Living este povestea unei adolescente de 15 ani, Lisa şi a

mariajului ei cu Clint, un fost puşcăriaş, de două ori mai în etate decât ea.
Abuzată sistematic de către soţul ei, Lisa e împinsă, pentru a-l “ajuta”, să
comită diferite delicte, inclusiv crime. Rebecca Gilman a creat un cuplu a cărui
degenerare e un vehicul pentru o analiză critică a codurilor morale, abuzurilor
sexuale, iubirii, fricii, sărăciei şi preţului vieţii”.
The Sunday Times

“O piesă cu o putere viscerală, care te face să priveşti de aproape o

subcultură violentă, pe care în mod normal n-o băgăm în seamă”.
The Guardian

“Isteţime psihologică, dialog eficient”.

New York Magazine

2
 3

ACTUL I

Scena 1

Interiorul unei rulote, undeva în Tennessee. Tot ce se vede e o

canapea extensibilă, o masă şi un televizor. Restul rulotei e
acoperit de un cearşaf care atârnă legat de tavan. Toată scena e
mobilată sărăcăcios. Totul are un aer derizoriu. LISA, o fată de 15
ani, intră urmată de CLINT Needham si JIM Watkins, doi bărbaţi
de 30 de ani. LISA e înaltă, slabă, cu păr lung şi zburlit. Poartă
blugi decupaţi şi un tricou cu un slogan pe el. E neliniştită şi
nervoasă.

JIM: N-ai glumit când ai zis că drumul e plin de gropi.

LISA: N-am zis io. Maica-mea a zis. O vrei pe mama?

JIM: Păi, nici tu nu eşti rea. (Către CLINT) Nu-i rea, nu?

CLINT: Taci, bă, din gură. O insulţi pe domnişoara.

JIM: Asta-i bună! Unde-i ‘mă-ta?

LISA: Doarme. (Intră după cearşaf) Scoală mamă, a venit un tip.

JIM: Unde-i prinţesa mea indiană?

CLINT: Te comporţi ca un porc.

JIM: Unde-i fetiţa care m-a facut să râd?

LISA (off) Hai mamă odată, a venit un tip!

JANETTE (off) Ce tip?

3
 4

JIM: E vrăjitoru’ cu biciu’, păpuşă.

JANETTE (off, somnoroasă) A, da! Stai un pic, să fac pipi.

LISA (intrând) Se duce să se aranjeze puţin.

CLINT: Câţi ani ai, domnişoară?

LISA: 15.

CLINT: Mergi la şcoală?

LISA: Ăhă.

CLINT: În ce clasă eşti?

LISA: A 8-a.

CLINT: Şi… ai note bune?

LISA: Ăhă.

CLINT: Am fost şi eu la şcoală, dar n-am avut note bune. Am fost

un derbedeu. Odată i-am pus unei colege o broască în rochie.
O broască mică, verde. Tipei îi plăcea să facă pe ea. (LISA
râde) Îi plăcea enorm să facă pe ea! (LISA râde mai tare)

JIM: Ai ceva de băut?

LISA: Un suc de portocale, da’ e al sor-mi.

JIM: A! Eşti una d-aia tupeistă. Aşa ţi se zice… tupeista?

LISA: Nu ştiu.

JIM: Cum te cheamă?

LISA: Lisa.

JIM: Lisa, dac-ai fi şi tu ca ‘mă-ta, ştii tu… ţi-am putea zice Lilly
tupeista sau Lilly călăreaţa slăbuţă.

4
 5

LISA: Numele meu nu e Lilly.

JIM: Da’ nici numele lu’ ‘mă-ta nu e prinţesa indiană, nu?

LISA: Nu.

CLINT: Spune-i ce-nseamnă vrăjitoru’ cu biciu’.

JIM: Ce ştie asta, mă?.

CLINT: Ar trebui să-ţi schimbi porecla asta.

JIM: În ce? Călăreţu’ nopţii?

LISA: Asta-mi place.

CLINT: Normal, asta-i a mea.

Intră JANETTE, într-un tricou lung şi pantaloni scurţi. E machiată,

dar arată demnă de milă.

JANETTE: Bună, dragă.

JIM: Bună.

JANETTE: Care din voi e vrajitoru’?

JIM: Eu. El e prietenul meu, Clint. L-am luat cu mine numai pentru
ca vroia să se plimbe. N-are coaie să stea şi el aici.

JANETTE: Dacă vrei, te pot termina si pe tine.

CLINT: Nu, mersi. Eu aştept.

JANETTE (către JIM) Când am vorbit cu tine?

JIM: Noaptea trecută.

5
 6

JANETTE: Păi… mă bucur c-ai trecut p-aici. Vrei să bei ceva?

Lisa, du-te şi adu-le o bere.

JIM: Mersi. (LISA iese)

JANETTE: Asta-i cea mai mică. Am încă două fete.

JIM: Şi ele unde sunt?

JANETTE: Plecate pe undeva. Voi cu ce vă ocupati?

JIM: Io şi Clint lucrăm în Chatanooga.

JANETTE: Ati găsit uşor locul?

JIM: Da, doamnă, ne-aţi dat nişte indicaţii...

CLINT: Clare ca cristalu.

JIM: Am văzut antena de transmisie. Da-ar trebui să mai reparaţi

drumu’.

JANETTE: Primăria să repare, io nu repar nimic. (Lui CLINT) Bă,

tu să te joci cu mine dacă vrei, da’ să nu te pună
dracu’ să te dai la ea!

CLINT: Eu nu-ncercam decât să…

JANETTE: Nu zic asta pentru c-aş avea nu stiu ce principii sau

c-aş încerca s-o protejez, ci pentru că luna trecută
unu’ a-ncasat-o rău pentru c-a-ncercat ceva cu ea. E
mare pentru vârsta ei.

CLINT : Asta-i bună, e doar o fetiţă.

JANETTE: Bine, acu hai cu mine-n spate, domn’ vrăjitor.

6
 7

Se duc după cearşaf. După mişcări e evident că patul e doar la

câţiva paşi şi că cearşaful e singurul perete despărţitor. O auzim
pe LISA tot de după cearşaf.

LISA (off) Uite-ţi berea, domn’le.

JIM (off) Mersi.

JANETTE (off) Hai, pleacă odată!

LISA (off) Pot să mă uit la televizor?

JANETTE (off) Da. Hai, du-te.

LISA (off) Bărbatul ăla mai e aici?

JANETTE (off) Da. Roagă-l să se uite la televizor cu tine.

LISA: Bine. (LISA intră) Berea dumneavoastră, domnule.

CLINT: Poţi să-mi spui Clint.

LISA: Vrei să te uiţi la televizor?

CLINT: De ce nu…

LISA: Avem numai două programe.

CLINT: Nu-i nimic.

LISA: Da’ când vorbeşte mama la radio avem trei.

CLINT: Probabil are vreo legătura cu recepţia.

LISA: Aha.

CLINT: Ştii cum funcţionează un televizor?

LISA: Nu, cred că da, nu ştiu.

7
 8

CLINT: Uite cum se face. Iau imaginea pe care tu o vezi, o sparg

într-un miliard de bucăţi şi o trimit prin undele aerine. Apoi antena
ta prinde toate piesele, le reuneşte şi ţi le bagă în televizor.

LISA: Ce prostie! Nu funcţionează aşa!

CLINT: Nu? Atunci spune-mi tu cum!

LISA: Nu stiu, da’ nu-i aşa cum zici tu.

CLINT: Eşti deşteaptă, nu?

LISA: Da. Mai deşteaptă ca tine.

CLINT: A, da? (Se apleacă şi o săruta puternic pe obraz)

LISA: Hei, termină cu tâmpeniile astea.

JANETTE (off) Ce se-ntamplă acolo?… Lisa!

LISA (se uită la CLINT, daca să-l pârască sau nu) Nimic.

JANETTE râde, chicoteşte, se pisiceşte. Cearşaful se mişcă.

CLINT: Maică-ta face întotdeauna chestii d-astea în aceeasi

camera cu tine?

LISA: Nu-i aceeaşi cameră.

CLINT: E aceeaşi cameră, draguţă.

LISA: Şi ce-mi pasă mie.

JIM (off) O, ce bine e!... (CLINT şi LISA se holbează la televizor)

Aşa, aşa e bine!... Hai!… Hai, acum dă-ţi şi chiloţeii jos.

LISA: Chiar nu mă interesează şi oricum se-ntâmplă tot timpul,

aşa că m-am obişnuit.

8
 9

CLINT: Ba nu te-ai obisnuit.

LISA: De unde ştii?

CLINT: După cum te-ai ghemuit pe canapea. Eu studiez oamenii,

studiez limbajul trupului. Ai fost vreodată într-o inchisoare?

LISA: Nu.

CLINT: La-nchisoare sunt oameni care te urăsc pentru nimic.

Pentru ca eşti alb sau pentru că eşti negru, nu contează. Cei mai
răi sunt coloraţii, pentru că-s uniţi şi ajunge să te pui rău cu unu’,
că-ncearcă toţi să te omoare. Aşa că înveţi limbajul trupului foarte
bine. Ţi se pare ca n-are nimic cu tine, când de fapt ţi-a pus gând
rău. Oare ţine mâna încrucişată doar aşa sau vrea să scoată un
cuţit? Trebuie să-ţi dai seama de toate astea în câteva secunde.

LISA: Ai luat vreodată bătaie?

CLINT: Mmm, nu. Am învăţat să citesc oamenii si să zâmbesc ca

să le devin prieten. Ar trebui să-ncerci şi tu să zâmbeşti.
S-ar putea să-ţi placă.

LISA: Zâmbesc suficient.

CLINT: Aşa că vezi tu, papuşă, ştiu foarte bine că nu-ţi convine ce
face maică-ta.

LISA Şi ce propui?

CLINT: Să pleci cât mai repede de-aici.

LISA: Nu mă duc nicăieri cu tine.

9
 10

CLINT: Te-am rugat eu să pleci cu mine? Vezi că nu eşti prea

deşteaptă. Acum un minut habar n-aveai c-o să te sărut
pe obraz.

LISA: Pentru că numai un dobitoc ar face aşa ceva.

CLINT: Ce să zic, ai dreptate. Ăsta sunt eu, un dobitoc! (Râde)

Amândoi îşi dau seama de sunetele obscene care vin de dincolo.

LISA (timidă) Cum de ai fost la-nchisoare?

CLINT: Ee, e o poveste penibilă. Am furat nişte maşini.

LISA: Câte?

CLINT: Numai câte una, o dată. Dar am început de pe la 15 ani.

LISA: Ca mine, ha!

JANETTE (off) Nu mă atinge acolo, mă gâdili.

JIM (off) Atunci aici? (JANETTE ţipă. CLINT se uită către cearşaf)

LISA: Aşa e ea, mai ţipă.

CLINT: A… Şi cum spuneam, am început să fur maşini pe la 15

ani. Eu şi prietenul meu Matt. Furam masina, o conduceam pe
autostradă până ne plictiseam şi o abandonam pe undeva.

LISA: Mişto.

CLINT: Da. Ne-au prins de câteva ori şi ne-au trimis la casa de

corecţie, dar asta nu ne-a oprit.

JIM (off) O…nu te opri, te rog, nu te opri!...

10
 11

CLINT: Apoi ne-am “maturizat” şi am doborât propriile recorduri.

Ultima oară când m-au prins am primit 15 luni.

LISA: Mamă!…

CLINT: Judecătorul mi-a zis că scap în şase luni, dacă mă

comport bine. I-am zis: Ne vedem iar peste 15.

LISA râde. CLINT zâmbeşte. Se uită indelung unul la altul.

JANETTE ajunge la orgasm şi ţipetele ei devin tot mai tari. Se
aude şi JIM. Cei doi ajung aparent împreună la orgasm, apoi se
mai aud doar nişte respiraţii greoaie.

LISA: Se preface.

CLINT: De unde ştii?

LISA: Mi-a zis ea.

CLINT: Taică-tău unde-i?

LISA: A murit.

JANETTE (off) Au.

JIM (off) Scuze.

LISA: Şi-a rupt motocicleta când aveam eu zece ani.

CLINT: Cred ca eşti, aşa, foarte specială.

LISA: Cum?

CLINT: Păi, îmi place cum arăţi.

LISA: N-am nimic frumos de privit.

CLINT: Ba eşti foarte frumoasă. Tu mă placi?

11
 12

LISA: Mda.

CLINT: Vrei să-mi vezi camionu’? E chiar în spate.

LISA: Putem merge la cimitirul de maşini.

CLINT: Dacă-mi arăţi unde e…

LISA: Sunt o mulţime de maşini vechi acolo. Unele au doar

banchete şi sunt fără capotă. Poţi să stai acolo…

CLINT: Şi ce să faci?

LISA: Să te relaxezi, să te uiţi în sus…

CLINT: Tu arată-mi numai unde să ma duc.

LISA: Bine.

CLINT: Ia ghiceşte, unde am să te sărut?

LISA: Pe gură?

CLINT: Vezi că eşti deşteaptă. (El o sărută. Se face întuneric)

Scena 2

La răsărit. Interiorul unei camere dintr-un motel ieftin. Aceeaşi

mobilă ca înainte, poate într-o altă ordine. LISA şi CLINT stau
întinşi pe un pat, goi. Patul e aşezat în dreapta sau în stânga
scenei, astfel încât să nu se poată vedea după pat. CLINT
mănânca cipsuri dintr-o pungă de plastic.

CLINT: Nu trebuie s-o facem acolo jos, iubi, da’ m-am gândit că
poate o să vezi lucrurile şi din punctul meu de vedere.
Credeam că-nţelegi că-ncerc să fac si eu ceva bun pentru noi.

12
 13

LISA: Întotdeauna te-nţeleg şi te susţin.

CLINT: Ba nu.

LISA: Ba da.

CLINT: Cine munceşte aici?

LISA: Nimeni.

CLINT: Cine a muncit înainte?

LISA: Eu aş putea munci, dacă m-ai lasa.

CLINT: Da? Unde? N-ai nici o diplomă.

LISA: Nici tu n-ai.

CLINT: Iar o să mi te ia!… N-o să mai stau eu la-nchisoare, în timp

ce tu ţi-o tragi cu vreun negru nenorocit.

LISA: Parcă acum am cu cine să mi-o trag.

CLINT: Cum?

LISA: Nici n-aş fi putut să mi-o trag. Eram cât o casă.

CLINT (contemplativ) Asta aşa e!

LISA: Mi-au făcut pizda bucăţele. Şi mi-au ras tot păru’ de-acolo,
de mă mănâncă-ngrozitor!...

CLINT: Da, iubi, nu-mi vine să cred că n-am fost lânga tine. Tu
treceai prin atâtea suferinţe, iar eu mă rugam de nenorociţii aia: Vă
implore! Trebuie sa-mi dati drumu’! Soţia mea va avea un copil!

LISA: Doi copii.

13
 14

CLINT: Pe-atunci nu ştiam asta. Dac-aş fi ştiut, i-aş fi rugat de

două ori mai tare. Vă implor, daţi-mi drumu’! Am să fiu tătic!

LISA: Îmi place cum ai zis: Am să fiu tătic! Parcă eşti un copilaş.

CLINT: Iar tu eşti fetiţa mea. (Îi atinge părul) Tu eşti tot ce-mi
trebuie Lisa.

LISA: Ha!

CLINT: E-adevărat!

LISA: Clint, vreau să văd gemenii.

CLINT: O s-ajungem în curând la maica-mea şi îi luăm.

LISA: Nu sunt la mama mea?!

CLINT: Nu! ‘Mă-ta-i o curvă! Nu i-am lasat la ‘mă-ta!

LISA: Eu aşa-m crezut!

CLINT: ‘Mă-ta-i o curvă alcoolică!

LISA: Da, şi? (Râd amândoi)

CLINT: Ah, iubi… Nu ştiu dacă simţi şi tu la fel, da’ eu cred c-o să
fim cei mai tari. N-o să fie nici un oraş care să nu ne fi
simţit prezenţa.

LISA: Unde ţi-e arma? Vreu s-o văd!

CLINT: N-am chef să ma scol.

LISA: Da’ vreu s-o văd.

CLINT: N-am chef să mă ridic.

LISA: Îmi place când mă laşi s-o ţin în mână.

14
 15

CLINT: Tu să ţii altceva, chiar aici! (Ridică cearşaful)

LISA: Mai poţi încă o dată?!

CLINT: Ce vrei să zici, ha?...

LISA: Daca nu vrei, nu-i nimic.

CLINT: Ascultă-mă bine! Eu pot s-o fac când vrea muşchiu’ meu!
M-auzi? Pot s-o fac oricând!...

LISA: Bine, bine!...

CLINT o împinge violent de pe pat pe podea. LISA se ridică. Pe

corpul ei gol se văd o mulţime de vânătăi. Se îndreaptă încet spre
uşa de la baie şi intră înăuntru.

CLINT (strigând) Unde te duci, curvo! Să te speli şi să mă scoţi

afară? Du-te şi scoate-mă afară, ştiu că asta faci!

CLINT întinde mâna după pat, cu spatele la public şi ridică ceva

greu. E o fată slăbuţă, în jur de 12 ani. E legată cu cătuşe de
marginea patului. Poartă un tricou şi chiloţei. Pare a fi inconştientă.
În timp ce e ridicată începe să bolborosească ceva.

CLINT: Hai, urcă aici! Fă-te-ncoa! (O trage în pat lânga el şi stă o

secundă ca să-si revină în urma efortului) Dormi? (FATA nu
răspunde. Începe s-o mişte) Hei! (O scutură) Scoală-te! Vreau să
vorbesc cu tine. Tot ţi-e rău? (FATA geme) Ce faţă ai! Poate n-ar fi
trebuit să te facem să bei atât. Lisa i-a dat odată să bea unuia din
bebeluşi. L-a făcut să doarmă ore-n şir. (Începe să-i maseseze
burta peste tricou)

15
 16

Am făcut multe lucruri împreună, eu şi Lisa. Mai mult eu decât ea.

Odată, am jefuit o benzinărie, avea şi un minimarket. Aş fi
continuat cu furturile, numa’ că m-au prins că mă dădeam la nişte
tipe şi c-am furat tot felu’ de chestii de la firma unde lucram. Lisa
venea şi ea să lucreze cu mine. O culcam pe jos, pe cimentul rece
şi-i făceam lucruri pe care nimeni nu i le mai făcuse înainte! Zicea
c-o doare spatele pe ciment. Iar eu îi spuneam că-i bine s-o doară,
că e cea mai FRUMOASĂ DURERE CARE EXISTĂ! Da’ şi ei îi
plăcea… (Pauză)
Lisa te place pentru c-ai fost şi tu la o şcoală de corecţie. Ai fost,
nu-i aşa? (Începe să-i dea mai multă atenţie) Eşti destul de
draguţă! (Dă să-i ridice tricoul, dar se opreşte la jumătate ca să-i
mai maseze puţin stomacul) Ţi-e rău, nu? Mama mă freca pe
burtică dacă mă durea. Uite aşa. Îmi dădea o cola şi mă masa pe
burtică. Şi ce bine era… mmm. (Îi face cerculeţe pe burtă în timp
ce zumzăie ceva) Bineînteles că nu ştiu nici o melodie. (Se
opreşte şi se uită la ea) Lisa ştie foarte bine că uneori nu pot s-o
fac de mai multe ori într-o zi, da’ asta numai din cauza efortului pe
care-l depun prima oară. (Îi trage bluza la loc şi strigă) Lisa! Ieşi
afara! Nu mai sunt supărat! (Pauză) Hai afara! Nu mai sunt
supărat. Hai, te rog. (Uşa de la baie se deschide puţin) Hai!... Hai!

LISA: Pentru ce?

CLINT: Hai odată!

LISA: De ce?

CLINT: Hai, hai! (LISA iese cu un prosop înfăşurat în jurul ei)

LISA: De ce ai urcat-o şi pe ea în pat?

16
 17

CLINT: Da’ nu i-am facut nimic…

LISA: Şi de mine de ce mai ai nevoie?

CLINT: Hai până aici şi vezi dac-o poţi trezi.

LISA: Da’ nu face rău nimanui.

CLINT: Ştiu. Vino pân-aici!

LISA: E doar o fetiţă.

CLINT: Hai! (LISA îsi face loc ţinându-se de pat) Întinde-te intre
noi. (Se bagă între ei) Să ne băgăm cu toţii sub cearşaf
ca o familie!

LISA: Ar trebui să-i dai jos cătuşele, ar fi mai uşor.

CLINT: Vezi dacă poţi s-o trezeşti.

LISA: Cum?

CLINT: Frumos şi-ncetişor. O săruţi şi vezi dacă se-nvioreză.

LISA: Nu ştiu cum!

CLINT: Ba ştii! Hai! Vreau să mă uit!

LISA: Da’ nu ştiu cum!

CLINT: Ba ştii!

Întuneric

17
 18

SCENA 3

Lumina creşte pe FATĂ, care e încă în pat. Acum e trează, şezând

cu cearşaful în jurul gâtului, ţinându-şi strâns genunchii. LISA se
îmbracă. Scotoceşte printr-o geantă de voiaj, căutându-şi nişte
blugi.

LISA: Of, nu găseşti nimic aici E aşa o dezordine. În mod normal

noi nu suntem aşa. Eu şi Clint. Da’ ştii, suntem de ceva
vreme pe drum, tot prin moteluri. (Rânjeşte nervos) Te
obişnuieşti cu cameristele. (Scoate nişte blugi şi îi miroase.
Pentru sine) Parcă nu-I chiar asa de rau. Câteodată au
mirosul ala nasol…ştii tu.

FATA: Ştiu.

LISA: Ştii?

FATA: Da

LISA: Ţi-e sete? Vrei ceva?

FATA (aproape plângând) Vreau să mă duc la WC. Mă scapă

tare.

LISA: Bine… Adică… nu ştiu ce să fac.

FATA: Te rog! O să fac pe mine! Mă doare!

LISA (uitându-se-n jurul ei) Bine, bine! Stai să desfac chestiile

astea. Da’ trebuie să-mi promiţi că nu fugi.

FATA: Promit! Te rog!

18
 19

LISA: Bine. Stai să ţi le desfac. Ştiu cum e când îţi vine şi nu te

poţi ţine. (Îi scoate cătuşele). Bine. Intră şi eu închid uşa. Hai,
du-te! (FATA intră şi închide uşa) Să-mi zici când termini, bine?

FATA: Da!

LISA (în timp ce se imbracă) După asta trebuie să mergem

undeva. Nu e departe, dar trebuie sa mergem. Mai întâi mergem
să-mi iau copii. Sunt la mama. Apoi mergem undeva împreună.
Numai noi. Am maşina mea. El are afaceri şi-i trebuie tot timpul
maşina. Dar vorbim tot timpul la telefon! Câteodată mă sună şi se
preface că nu mă cunoaşte, ne jucam că ne întâlnim în reţea şi
stabilim să ne vedem undeva la un motel. Asta ca să păstrăm
lucrurile interesante. Dacă te gândeşti de când suntem căsătoriţi…
Se-mplinesc doi ani în august. (Pauză) Totul e-n ordine?

FATA (off) Cred că…

LISA: Eşti gata?

FATA (off): Cred că…

LISA: Ai tras apa?

FATA (off): Nu.

LISA: Ce faci, plângi?

FATA (off): Ăhă…

LISA: Bine, stai acolo până termin.

FATA (off): Bine!

LISA: Ai stat la cămin pâna să fugi?

FATA (off): În total 4 luni.

19
 20

LISA: Te bucuri că te-am luat cu autostopu’?

FATA (off): Cred că… (FATA intră cameră)

LISA: Am fi putut să te ducem la poliţie.

FATA: Mă bucur ca n-aţi facut asta. M-au mai prins o dată.

LISA: Şi ce ţi-au făcut?

FATA: M-au dus acasă.

LISA: De-aia erai la cămin, pentru că fugeai tot timpul de acasă?

FATA: Nu. M-au pus acolo pentru protecţia mea.

LISA: A! Te bătea cineva?

FATA: Nu. Era prietenu’ maică-mi care mă punea să mă-ntind pe

canapea şi-şi băga degetele-n mine.

LISA: De-abia aştept să-mplinesc 18 ani, ca să nu mă mai poată

băga în căminele alea. Nu m-ar fi băgat deloc, da’ Clint era-n
închisoare şi eu eram gravidă.

FATA: Nu-mi plăcea deloc acolo. Aveau o mâncare oribilă.

LISA: Si nici nu te lasă să dormi până târziu.

FATA: Da, si asta ma enerva.

LISA: Semeni cu o fată de la televizor, cu una dintr-un serial.

FATA: Aş dori să-mi daţi drumul.

LISA: Păi cum?

FATA: A rupt ceva în mine.

20
 21

LISA: Da! E mare şi mie mi-a lărgit vaginu’.

FATA: E nasol. (LISA se opreşte din împachetat şi se uită la ea)

LISA: Da?…

FATA: Pot să plec?

LISA: Nu. Nu pot să-ţi dau drumul, îmi pare rău, dar nu-i nimic, te
scot de aici. Ma duc să-mi iau copii şi apoi te scot de aici.

FATA: Ma iei cu maşina?

LISA: Da. Unde-ţi sunt pantalonii şi restul lucrurilor?

FATA: Sub pat.

LISA: Hai, îmbraca-te! O sa te simti mai bine. Promit!

FATA: Bine. (Se târăşte pe partea cealaltă a patului şi dispare sub

el)

LISA: Îmi pare tare rău ca ţi-e rău. N-a fost ideea mea! Să ţii
minte asta, bine?

FATA: Bine. (Reapare cu nişte chiloţei roz în mână) În sfârşit mi

pun înapoi. Pot?

LISA: Da, da!... Cred că mi-am luat tot.

FATA: Nu-mi găsesc pantofii.

LISA: I-a luat Clint.

FATA: De ce?

LISA: Aşa e el. Mai face de-astea. Da’ să nu-ţi faci nici o grijă, că
n-o să-l mai vezi.

21
 22

FATA: Ce bine! (Aproape zâmbind)

LISA (stinge lumina) Trebuie să facem linişte. N-am plătit factura.

Ia-mă de mână şi hai!

FATA: Bine, bine.

LISA: Să fii cuminte, auzi?

FATA: Da!

LISA: Să fii cuminte!

SCENA 4

O cameră similară de motel. Murdară şi ieftină. Paturile sunt

aşezate altfel, dar atmosfera e aceeaşi. Sunt tot felul de gunoaie
aruncate prin camera. Din nou s-a dormit doar într-un singur pat
din cele două. CLINT stă pe pat complet îmbrăcat. Lânga el stă o
fată de 19-20 de ani, CAROL, care mănâncă dintr-o pungă de
cipsuri şi bea dintr-o sticlă de pepsi. LISA strigă la CLINT.

LISA: Să nu-mi spui că nu-ţi place! M-am învârtit toată ziua pe

aici, încercând să-ţi găsesc una. E chiar draguţă!

CLINT: Nu zic că nu-mi place, da’ când mă uit la ea mi se face

pielea de găină.

LISA: E drăguţă! Întreab-o ceva şi-ai să vezi. (Către CAROL,

ţipând) Arată-i şi lui ce drăguţă eşti!

CAROL: Şi tu eşti drăguţă.

22
 23

LISA: Vezi?

CLINT: Cred că…

LISA: Nu eşti niciodată mulţumit de ceea ce fac eu pentru tine.

Pot să am două capete si tot nu-s destul de deşteaptă
pentru tine. Pot să am şase picioare…

CLINT: Şi ai fi o insectă. (Râde)

LISA: N-ai nici un haz. Mi-am pierdut ziua...

CLINT: Bine, iubi, vorbesc cu ea. Cum te cheamă, păpuşă?

CAROL: Carol.

CLINT: Frumos nume. Ea e Lisa şi eu sunt Clint.

CAROL: De ce nu l-aţi lăsat şi pe Steve să vină aici cu noi?

CLINT: N-a vrut să vină.

CAROL: De ce nu l-aţi luat şi pe el? Nu-i place-n pădure.

LISA: Ba da. El a vrut să rămână.

CLINT: Sunt bune cipsurile?

CAROL: Aha! (Pauză) Îmi mai dai o cola?

CLINT: Da, cum să nu. Uite 50 de cenţi, du-te şi ia-ţi.

LISA: Clint!!!

CLINT: Iubi, stai liniştită, nu se duce nicăieri.

LISA: Clint!

CLINT: Hai, Carol, du-te! (O conduce la uşă) Lisa, calmează-te!

23
 24

LISA: Eşti nebun? O să cheme poliţia!

CLINT: N-o să cheme. Nu vezi? E mai simpluţă…

LISA: Cum simpluţă?

CLINT: Adică… dusă.

LISA: Retardată?

CLINT: S-ar putea. Erau mulţi la şcoala mea. Aveau o clasă

specială.

LISA: Da?

CLINT: Aveam obiceiul să le fac o mulţime de prostii la copii ăia,

până când profa m-a luat deoparte şi mi-a zis: ”Clint, tu eşti un
copil norocos. Eşti deştept şi te poţi înţelege cu oamenii. Copiii ăia
n-au pic de noroc şi tu nu faci altceva decât să le adânceşti chinul.
Şi nu merită una ca asta!” Mi-am dat seama că are dreptate.
După aia, dacă cineva se lua de copii, îl băteam până făcea pe el!

LISA: Serios?

CLINT: Te-ndoieşti mereu de ce zic eu?

LISA: Nu e felul tău să iei apărarea cuiva.

CLINT: Ba da. Şi termină cu neîncrederea asta! Am tot timpul

impresia că-ţi baţi joc de mine şi nu mai suport!

LISA: Bine! (CAROL intră cu un pepsi în mână)

CAROL: Mersi, domnule!

CLINT: Cu plăcere, păpuşă! (Se uită la LISA în timp ce zice)

Mai vrei să faci ceva pentru mine?

24
 25

CAROL: Ce?

CLINT: Să-ţi scoţi hainele?

CAROL: A, vrei chestia aia?

CLINT: Da, da!

CAROL: Bine. (Începe să-şi scoată hainele)

LISA: Uită-te la ea! E urâtă rău!

CLINT: Nu e chiar aşa rea.

LISA: N-a ripostat deloc când ai rugat-o. Nu-i pasă deloc de

iubitul ei. (CătreCAROL) Ce ar zice iubitul tău despre asta?

CAROL: Nu ştiu. N-am făcut-o niciodată cu el.

LISA: Eşti virgină?!

CAROL: Nu!!! Am făcut-o de multe ori cu alţi barbati. Aşa fac ca

să ajung acasă.

LISA: Ai auzit? E perfectă. N-are nici bube, nici cocoaşă… Doar

nu-ţi aduc căcaturi.

CLINT: Cine te-a-nvăţat să vorbeşti aşa? Maică-ta?

LISA: Nu vreau să iasă rău. Îmi fac griji. Sunt cu nervii la pământ!

CLINT: Du-te să te plimbi. Ia maşina şi du-te!

LISA: Am fost în maşină toată ziua. Sunt aşa de obosită. Stau

liniştită pe celălalt pat. Mă uit la televizor.Te rog, iubi!

CLINT: Nu, nu, hai, du-te!

25
 26

LISA: Nu. Te rog! Ştii că m-am schimbat. Te rog.

CLINT: Nu vreau să stai aici. Hai! Du-te! (Se ridică şi o conduce

spre uşă)

LISA: Te rog!

CLINT: Nu, doamnă! (Deschide uşa şi o împinge afară)

LISA (aproape in lacrimi) Clint!

CLINT (ridică mâna gata s-o plesnească, ea face un pas înapoi)

Te mănâncă pielea? Ia-ţi geanta! (Îi arunca geanta, trânteşte
uşa şi se întoarce spre Carol) Vezi cât îmi e de devotată?
Pe cuvânt c-o iubesc pe fata asta.

CAROL: E fiica ta?

CLINT: E nevastă-mea, mersi frumos…

CAROL (râde): Eşti căsătorit.

CLINT (uitându-se la ea) Eşti sigură că vrei să faci chestia aia?

CAROL: Da, lasă-mă să mai beau puţin pepsi. Cipsurile astea îmi
fac sete.

CLINT: Sper că ştii s-o faci cu gura.

CAROL: Ştiu, ştiu.

CLINT: Esti o comoară. S-a descurcat bine Lisa.

CAROL: După aia, mă duci şi pe mine acasă?

CLINT: Da, bineinteles, dulceaţă, bineînteles!

Întuneric

26
 27

SCENA 5

Camera de motel a doua zi. LISA e singură. Vorbeşte la telefon

nervoasă.

LISA: Alo? Poliţia?…Mm,nu. Nu cred că-i o urgenţă. Numai că am

nişte informaţii despre o fată. La Kentwood. State Park. Ştiţi,
acolo a… o fată a fost dată dispărută. Era de la căminul
Harpstead Home. Tocmai fugise de acolo… Nu, doamnă,
nu-i ştiu numele. Dar i-am vazut cadavrul acolo sus. (Pauză,
apoi continuă grăbită) Nu, doamnă, nu pot să vă dau numele
meu! Să mergeti acolo, trebuie sa mergeti…Daca urcaţi
acolo traversând parcul principal, până la parcare e un loc de
unde se vede tot oraşul. Urcaţi acolo şi daca vă uitaţi jos în
canion o să vedeti unde i-au aruncat cadavrul. Acolo jos.

Închide brusc. Se uită de jur-împrejur agitată, apoi traversează

camera până la televizor şi îl deschide, se urcă în pat şi se întinde
cu mâinile lângă ea, asteptând. Întuneric.

SCENA 6

Aceeaşi cameră de motel, goală.Televizorul e aprins şi e singurul

punct luminos. Se aud sunete şi paşi de afara. Intră LISA şi
CLINT. El aproape că o cară după el. Amândoi sunt beţi criţă.

CLINT: Hai, iubi, pune un picior în faţa celuilalt. Mergi ca un

bebeluş. Hai, încearcă să mergi.

LISA: Clint?

27
 28

CLINT: Da, dragă?

LISA: Sunt aşa de beată? (Începe să râdă)

CLINT: Lisa?

LISA: Da?

CLINT: Eşti aşa de beată.

LISA: Esti aşa de rău!

CLINT: Eşti beata, beată!

Cad pe pat chiţăind. CLINT o trage pe LISA la el ţinând-o strâns.

CLINT: Iubi?... Hei?

LISA: Da?

CLINT: Vrei să ştii ceva?

LISA: Ce?

CLINT: Vrei să ştii cât de mult te iubesc?

LISA: Cât de mult?

CLINT: Mă-mbolnăvesc de atâta iubire.

LISA: Asta nu sună bine.

CLINT: Vorbesc serios. Mă-mbolnăvesc de griji, de gelozie.

Înnebunesc de gelozie din pricina ta.

LISA: Ştiu.

CLINT: Cum văd un tip că se uită după tine îmi vine să...

LISA: Nimeni nu se uită la mine.

28
 29

CLINT: Ba da.

LISA: Sunt urâtă ca dracu’ şi bătrână pe deasupra.

CLINT: Eşti o gagică bună şi eşti gagica mea. (Îi ciufuleşte părul)
Iubi?

LISA: Hm.

CLINT: Promite-mi că n-o să mă părăseşti niciodată.

LISA: Ştii că nu…

CLINT: Promite-mi.

LISA: Promit.

CLINT: Nici eu. N-am să te las niciodată.

LISA: Nu…

CLINT: Noaptea mă uit la tavan şi mă gândesc că toată fiinţa mea

e acolo, pluteşte între pat şi acoperiş. Mă gândesc c-o
să mă trezesc dimineaţa, fără să vreau să mă fi trezit.
Ai simţit vreodată aşa ceva?

LISA: Nu cred.

CLINT: Uite-te acum la tavan şi spune-mi ce gândeşti.

LISA: Mă gândesc că se învârte patul cu mine.

CLINT: Te ia cu ameţeală.

LISA: Aha.

CLINT: Închide-ţi ochii. (Îi acoperă ochii cu mâinile) Ţine-i închişi.

LISA: Mi-e rău.

29
 30

CLINT: Ssst, ţine-i închişi.

LISA: Bine.

CLINT: Acum culcă-te.

LISA: Bine.

CLINT: Culcă-te, eu mă uit puţin la televizor.

LISA (încet) Bine.

CLINT: Ssst. (Îşi ţine mâna pe ochii ei. Lumina scade)

SCENA 7

Aceeaşi cameră de motel. A doua zi. Televizorul e stins, dar în rest

totul e la fel. Intră LISA şi îşi aruncă geanta pe pat. Se aşează pe
pat. Loveşte o cutie de suc goală de pe jos. E ca un copil
bosumflat şi dezamăgit.

LISA: Nici măcar n-au curăţat camera.

Se aude o portieră trântindu-se. CLINT intră în aceeaşi stare.

LISA: Aici nu se mai face curat?

CLINT: Cine te-a pus să te-ntorci?

LISA: N-am vrut s-o fac.

CLINT: Şi cu fata aia ce…

LISA: N-a vrut să urce-n maşină.

CLINT: De ce?

LISA: Nu ştiu, aproape că urcase şi apoi s-a răzgândit.

30
 31

CLINT: Ce i-ai zis?

LISA: I-am zis: Vrei să mergi la plimbare? Asta-i tot.

CLINT: Rahat. Hai să te cureţi. Dacă te-ai spăla pe cap, fetele ar

urca în maşină cu tine.

LISA: Nu le pasă lor de părul meu. Ştiu dinainte c-o să li se

întâmple ceva ciudat.

CLINT: Cum adică ceva ciudat?

LISA: Pur şi simplu ştiu. Sunt speriate.

CLINT: Asta pentru că tu eşti speriată.

LISA: Mă port normal.

CLINT: Tu nu ştii ce-nseamnă normal.

LISA: Nu fi rău.

CLINT: O să-mi găsesc singur pe cineva.

LISA: De ce n-o faci cu mine. Numai în seara asta.

CLINT (se uita lung la ea) Azi nu, iubito. Nu în seara asta. Am chef
de altceva.

LISA: Nu înţeleg de ce.

CLINT: Nici nu m-aştept să-nţelegi.

LISA: Ai putea să-mi spui.

CLINT: Oricum n-ai întelege. (Se uită în oglindă) Cum arăt?

LISA: În regulă.

31
 32

CLINT:Da, dar n-arăt bine…

LISA: Arăţi bine.

CLINT: Cum îmi stă părul? (Îşi trece mâna prin păr)

LISA: E cam ciufulit.

CLINT: Atunci treci încoace! (Scoate un pieptene din buzunar şi i-l

înmânează) Piaptănă-mă! (El stă pe marginea patului. Ea
se trage în spatele lui si se aseaza pe genunchi. Începe
să-l pieptene) Să-l aranjezi frumos.

LISA: Da.

CLINT: Nu mult pe dreapta.

LISA: Ştiu. (Termină si-i dă pieptenele înapoi) Ia.

CLINT: Bine. Ce zici despre pantofii mei?

Fără comentarii, LISA cade pe podea şi începe să-i lege şireturile.

El bagă mâna în buzunar, scoate nişte bani şi-i pune pe pat.

CLINT: Uite, dacă vrei o cola sau altceva.

LISA: Mersi.

CLINT: Nu fi supărată.

LISA: Nu sunt. (Termină treaba şi se aşează la loc pe pat)

CLINT: Mă-ntorc repede. Spală-te pe cap ca să nu mai arăţi aşa.

LISA: Bine.

CLINT: Ne mai vedem.

32
 33

El iese. LISA se duce la geam ca să se asigure c-a plecat, apoi se

duce la telefon şi formează un număr.

LISA: Alo? Poliţia?... Da, am mai sunat o dată. Da, fata dispărută
sus în State Park. Vă amintiţi?... Trebuie să vorbesc repede.
Ştiu unde au dispărut un băiat şi o fată. Jos spre Huntsville, la
sud, e acolo un drum care se cheamă Turkey Creek. Cercetaţi
locul. E acolo o vulcanizare şi o reclamă mare luminată.
Treceţi de reclamă şi o luaţi la stânga peste calea ferată,
ajungeţi iar pe drum şi vedeţi o poiana. Dincolo de ea e un loc
mic, retras. Căutaţii acolo! Sunt acolo! Acolo în spate.

Închide. Telefonul sună imediat. LISA ţipă, apoi ridică receptorul

agitată, fără să spună nimic timp de câteva secunde.

LISA: Alo? (Pauză) Nu, doamnă, camera n-a fost curăţată!

(Închide şi se strâmbă la telefon)

Întuneric

SCENA 8

CLINT, LISA şi ANGIE stau toţi trei pe marginea patului uitându-se

la televizor. Toţi se simt inconfortabil.

ANGIE: Dacă vreţi să vă uitaţi la altceva, mie nu-mi pasă.

LISA: Nu, aici e bine. Îmi pare rău pentru mizeria asta. Au zis c-o
cureţe camera, da’ n-a venit nimeni.

ANGIE: Mă rog…

33
 34

CLINT: Şi… ce vreţi să facem?

ANGIE: Plec.

CLINT: Abia ai venit.

ANGIE: Stiu, dar trebuie să plec. E târziu.

CLINT: Nu-i aşa târziu.

ANGIE: Ba e…

CLINT: Credeam că vrei să mai dăm o tură…

ANGIE: Ne-am plimbat destul, deja-i plictisitor.

CLINT: Atunci… hai să ne uităm la televizor.

ANGIE (ezită): Bine.

CLINT: Lisa s-ar putea duce să ia nişte bere.

LISA: Nu mă duc singură.

CLINT: Am putea merge cu toţii!

ANGIE: Dacă tot ieşim, mai bine mă duc acasă.

CLINT: Mai stai. (Pauză) Poate te-ai distra mai bine dacă ne-am
juca puţin.

ANGIE: Poftim?

CLINT: Ştii tu…

ANGIE: Tu cu mine şi cu ea?

CLINT: Sau numai tu cu mine. Ea poate să iasă undeva.

ANGIE: Nici gând.

34
 35

CLINT: Da’ ce s-a întamplat?

ANGIE: Nimic, da’ n-am chef să mă… joc cu tine. (Se ridică)

CLINT: Unde te duci?

ANGIE: Acasă.

CLINT (ridicându-se) Nu prea cred.

ANGIE: Care-i problema ta? (Ea pleacă spre uşă, el o ajunge şi o

apucă de braţ) Dă-mi drumul!

CLINT: Nu, domnişoară… mi-am petrecut toata ziua căutându-te,

nu mergi nicăieri.

ANGIE: Dă-mi drumul! (Ea se luptă. CLINT o ia şi o împinge pe

pat. Cade peste LISA)

LISA: Au! (CLINT o împinge pe LISA pe podea) Termină! (Se

ridică) Fata a zis că nu vrea.

CLINT o plezneşte peste faţă, LISA îsi pierde echilibrul şi cade din
nou. În acest timp ANGIE a luat-o spre uşă. CLINT o apucă de
curea şi o trage înapoi. Ea îl plezneşte, iar el o împinge înapoi pe
pat. Îi pune mâna la gură şi se pune peste ea.

CLINT: Calmează-te! (LISA se ridică, se uită la ei, apoi o ia spre

baie. CLINT n-o bagă în seamă) Stai numai să-ţi dau blugii jos.
(Se întinde să-i desfacă blugii, dar ANGIE îl loveşte tare în nas)
Aaau! (Se ia de nas şi se dă mai în spate. ANGIE îl impinge, se
strecoară de sub el şi fuge către uşă) Stai pe loc, proasto!

35
 36

CLINT sare spre ANGIE, ea ajunge la uşă şi o deschide. Acolo

stau doi poliţişti. Toţi se holbează unii la alţii.

POLIŢIST1: Doamna?...

ANGIE: Ce?

POLIŢIST2: Dumneavoastră sunteţi Lisa Needham?

ANGIE: Ajutaţi-mă!

POLIŢIST1: Sunteti Lisa Needham?

ANGIE: Nu, nu sunt, ajutaţi-mă.

POLIŢIST2: Dumneavoastră cine sunteţi, domnule?

CLINT (încă se mai ţine de nas, vorbind printre degete)

Mă numesc Clint Needham.

POLIŢIST2 (către ANGIE) Aveţi ceva de a face cu dânsul?

ANGIE: Da, încearcă să mă omoare.

POLIŢIST1: E adevărat, domnule?

CLINT: Nu, nu… Noi numai… Ea… Ne prosteam şi noi. N-am

făcut nimic rău.

POLIŢIST1: Ce-ati păţit la nas?

CLINT: Nimic, sunt puţin răcit.

ANGIE: Eu l-am lovit, când încerca să mă-mpingă pe pat şi vroia

să mă omoare. (Pauză. Poliţistul se holbează la ea)
Ajutaţi-mă!…

36
 37

POLIŢIST1: Bine, domnişoară. Domnule, vă rog să vă îndepărtaţi

spre fundul camerei şi să vă întoarceti cu faţa la
perete. Faţa lipită de perete, mâinile la ceafă.

CLINT începe să se mişte.

CLINT: Am nasul distrus. Aveţi de gând să faceţi ceva în legătură

POLIŢIST2 (văzând-o pe LISA în spate) Dumneavoastră sunteţi

doamna Needham?

LISA: Da… (Pauză) S-a-ntâmplat ceva cu copiii mei?

POLIŢIST1: Nu, doamnă. E-n legătura cu altceva. Am vrea ca

dumneavoastră, domnul Needham şi această
domnişoara să veniţi cu noi la secţie.

CLINT: Pentru ce?

POLIŢIST2: Ca să ne răspundeţi la nişte întrebări.

CLINT (întorcându-şi faţa de la perete) Nu mergem.

POLIŢIST1: Atunci va trebui să vă arestăm atât pe dumneavoastră

cât şi pe doamna Needham.

CLINT: Să ne arestaţi?

POLIŢIST1: Da, domnule.

CLINT (se întoarce, încă are mâinile la ceafă) Unde ai învăţat să

vorbeşti aşa, la şcoala de poliţie?

POLIŢIST1 (neînţelegând): Ce-aţi spus, domnule?

37
 38

CLINT: Mai spune-mi o dată domnule şi-ţi fac faţa bucăţi!

CLINT îşi dă mâinile jos de la ceafă, dar nici un poliţist nu

reacţionează, doar se holbează uimiţi. Luminile se sting încet.

ACTUL II

Scena 1

O secţie de poliţie. Camera de interogatoriu. O masă şi câteva

scaune. Pe masă, un reportofon. LISA stă pe unul din scaune. Se
uită împrejur agitată. Se joacă cu un pian de jucărie din plastic,
mic, cu un picior rupt. Se uită prin cameră, dar când intră detectivul
devine brusc alertată. Detectivul se numeşte BOB BURROW.
Tânăr, bine făcut, purtând un costum.

BURROW (se uită un moment la LISA) Domnişoara Needham?

LISA: Doamna Needham.

BURROW: Doamna Needham. Numele meu e Bob Burrow. Sunt

detectivul secţiei de poliţie. Trebuie să vă pun nişte întrebări.

LISA: De ce?

BURROW: Noi credem că ne puteţi ajuta în privinţa unor…

crime… Au fost comise în Alabama. Vârsta
dumneavoastră, doamnă?

LISA: Tocmai am împlinit 18 ani.

BURROW: Bun. Spuneţi-mi, vă rog, v-a contactat cineva în

legatură cu o reprezentanţă legală?

38
 39

LISA:Ce?

BURROW: Conform legii aveţi dreptul la un avocat prezent în

timpul acestor discuţii. V-a spus cineva asta?

LISA: Da.

BURROW: Şi nu vreţi un avocat?

LISA: Unde e soţul meu?

BURROW: Nu ştiam că soţul dumneavoastră e avocat.

LISA: Nu e, e ciorditor de maşini.

BURROW: Aha…

LISA: Unde poate fi?

BURROW: El discută cu alţi detectivi.

LISA: Despre ce?

BURROW: Avem noi nişte nelămuriri.

LISA: A…

BURROW: Vreţi să-mi spuneti ceva despre sotul dumneavoastră?

LISA: Eşti nebun?!... Adica nu…

BURROW: Deci vreţi un avocat?

LISA: N-am nevoie de nici un avocat.

BURROW: Bine. Atunci să trecem la treabă. Doamna Needham,

am să vă arăt nişte fotografii şi vreau să-mi spuneţi
dacă recunoaşteţi pe cineva.

39
 40

Scoate trei poze şi le răspândeşte pe masă în faţa ei. LISA se

holbează o secundă. Îşi pune un cot pe masă şi mâna peste gură.

BURROW: Uite, pe femeia asta tânară o recunoaşteţi?

LISA: Nu.

BURROW: Nu?!

LISA: Nu, nu cunosc nici unu’ dintre oamenii ăştia.

BURROW: Serios?

LISA (luându-şi mâna de la gură) Am zis că nu cunosc pe nici

unu’ dintre oamenii ăştia.

BURROW: Foarte interesant.

LISA (îsi pune cotul înapoi şi mâna peste gură) Cum aşa?

BURROW: Despre bărbatul acesta cespuneţi? Sunteţi sigură că

nu l-aţi mai văzut?

LISA: Da.

BURROW: Ciudat, pentru că el îşi aminteşte de dumneavoastră.

LISA: Da?! Eu nu-l cunosc!

BURROW: Ce aveţi în mână?

LISA: Ce?

BURROW: Ascundeţi ceva la spate?

LISA (se ridică şi îşi pune mâinile la vedere, iritată) Nu.

40
 41

BURROW (satisfăcut) Foarte bine. Aşezaţi-vă, relaxaţi-vă şi

ascultaţi asta. (Scoate o casetă, o pune în casetofon şi îi dă
drumul. O înregistrare cu primul apel al Lisăi la poliţie)

LISA (pe casetă) Alo? Poliţia?…Mm,nu. Nu cred că-i o urgenţă.

Numai că am nişte informaţii despre o fată…

BURROW (dă sunetul mai incet) Îţi sună cunoscut?

LISA (se uită în podea) Da.

BURROW: Si ce ai de spus?

LISA (ridicându-şi privirea cu un mic zambet) Aveţi şi o altă

înregistrare, aia în care vă ziceam de ceilalţi oameni?

BURROW (surprins) Deci nu negi că tu ai dat telefoanele?

LISA: Nu.

BURROW: Sunteţi de accord să daţi o declaraţie?

LISA: Ce vreţi să ştiţi?

BURROW: Vreau să ştiu adevărul.

LISA (arătând pozele) Bine. Pe fata asta am luat-o în maşină din

faţa unui market în Florence. Tocmai fugise de acasă şi…

BURROW: Stai! Opreşte-te! Stai să mai aduc pe cineva, un

reportofon, nişte casete goale şi… asteaptă!

LISA: Bine…

41
 42

Întuneric

SCENA 2

Acelaşi spaţiu ca înainte, numai că a mai apărut un detectiv,

HUGH, şi o dactilografă. LISA e în timpul declaraţiei.

LISA: Era foarte, foarte tânară, da’ Clint era bucuros s-o aibă,
stiţi… Îi făcea diferite chestii…

BURROW: Ce fel de chestii?

LISA: Păi ştiţi… i-o trăgea. O prinsese de pat cu nişte cătuşe,

apoi o urca pe pat şi o răsucea când să i-o tragă. Cred c-a
şi rupt ceva în ea.

BURROW: Adică a violat-o?

LISA: Păi… da.

BURROW: Şi tu?! Ţie nu-ţi păsa, nu?

LISA: Nu era nimic nou. Făcea prostii din astea tot timpul.

BURROW (pauză, se holbează la ea) Continuă.

LISA: Păi… a doua zi mi-a spus că trebuie s-o omor. Mi-a zis de
ce trebuie s-o fac şi unde s-o duc. Şi mi-a dat arma lui.
(Pauză) Numai’ că io trebuia să mă duc să-mi iau copiii,

42
 43

că-mi era dor de ei ca dracu’, aşa m-am dus împreună cu

fata la mama lui Clint şi mi-am luat copiii.

BURROW: Ai copii?

LISA: Doi. Gemeni.

BURROW: Şi unde sunt acum?

LISA: Înapoi la mama lui Clint. Acolo stau de obicei. Lu’ Clint…
nu-i prea plac copiii.

BURROW: Sunt bebeluşi?

LISA: Nu… Au doi ani şi jumătate.

BURROW: Doi ani? Şi jumătate? (Pauză) Continuă.

LISA: Mă rog, eu şi fata ne-am dus şi am luat copiii…

BURROW: Sub ce pretext ai luat-o la tine-n maşină.

LISA: I-am zis c-o duc acasă. Ea vroia să se ducă acasă, aşa că
am dus-o sus în parc, unde mi-a zis Clint s-o duc.

BURROW: Clint unde era?

LISA: Ieşise.

BURROW: Ieşise?

LISA: Trebuia să se-ntâlnească cu mine mai târziu, la mama lui.

Deci am dus-o pe fata în parc, unde-mi spuse Clint. Apoi am
scos pistolul. Am dus-o sub un pom şi am pus-o să stea jos sub
el. Clint mi-a spus s-o împuşc în piept. Eu mă gândeam să fac
cumva să adoarmă ca să n-o doară. Şi… aveam o siringă în
portbagaj şi nişte fiole, aşa că i-am injectat nişte analgezic în gât.

43
 44

BURROW: I-ai injectat analgezic în gât?!

LISA: În gât şi apoi în braţe, pentru că nu adormea. Îmi tot zicea

că o arde. Cred că ardea. Da’ nu cred că-i făcea ceva… nu
cred. M-am tot uitat la ea, da’ nu murea. Mi-am dat seama că
avea dreptate Clint. Am pus-o să se ridice şi să se ducă la
marginea prăpastiei. I-am zis să se uite în zare la copacii
aceia frumoşi… Şi am împuşcat-o în ceafă. Ea a căzut. Pur şi
simplu a căzut de pe stâncă. Nici n-am văzut unde i-a căzut
cadavrul, da’… n-a plâns. Nici măcar n-a scâncit. (Pauză)

BURROW: Şi unde-ţi erau copiii în timp ce tu o împuşcai pe fată?

LISA: Dormeau pe bancheta din spate.

BURROW: Doamnă Needham, împrospătează-mi te rog memoria.

De ce ai omorât-o?

LISA: Aşa mi-a spus Clint.

BURROW: Si tu faci orice îţi cere?

LISA: Da.

BURROW:De ce?

LISA: D’aia.

BURROW: Pentru că-l iubeşti?

LISA: Nu, domnule.

BURROW: Atunci de ce?

LISA: Chiar vrei să ştii?

44
 45

BURROW: Da. Sunt curios.

LISA: M-ar fi omorât, dacă n-aş fi făcut-o.

BURROW: Dar ziceai că el era plecat undeva.

LISA: Da.

BURROW: Şi-atunci de ce nu i-ai dat drumul fetei?

LISA (ideea asta e complet nouă pentru ea) Nu ştiu. E… Habar

n-am…El ar fi ştiut oricum.

BURROW: Cum?

LISA: Nu ştiu să mint.

BURROW: Doamne! (Pauză lungă)

HUGH: De ce ne-aţi sunat, doamnna Needham?

LISA (se gândeşte) Nu puteam să mă-mpac cu gândul că săraca

stă acolo jos. Cine ştie, putea fi mâncată de
păsari. (Pauză) Arăta ca Joanie Cunningham.

HUGH: Serios?

BURROW:Cine?

HUGH: Joanie Cunningham din serialul ”Zile fericite”.

BURROW: A… Nu m-am uitat niciodată la filmul ăla.

LISA: Arăta exact ca ea. (Pauză)

BURROW: Păi, cu asta cred c-am încheiat problema lui Kelly. Ce

poţi să ne spui despre Steve Culverhouse?

LISA: Cine?

45
 46

BURROW: Tânărul pe care l-ai împuşcat.

LISA: A, da. Pai, l-am luat într-o seară împreună cu prietena lui.
De pe marginea drumului. Da’ presupun că el nu-i mort.

BURROW: Nu. L-ai lasat să moară, bineînteles, dar el a reuşit să

se târască înapoi la marginea drumului şi să oprească un camion.

LISA: Prietena lui era retardată.

BURROW: Poftim?

LISA: Era! Era retardată. Da’ asta nu-nseamnă că nu era draguţă.

Cred că si Clint o plăcea. Dar apoi a zis că trebuie s-o omor
şi pe ea.

BURROW: A violat-o şi pe Carol Brown?

LISA: Nu. Ea a vrut s-o facă. Doar era retardată.

BURROW: Eu nu cred că era retardată.

LISA: Ba era! Chiar şi tipul ne-a povestit cum a prins-o într-o

seară că se juca “pune-i coada la măgar” de una singură.

BURROW: Mai spune o dată, te rog.

LISA: Tipul, prietenul ei, mi-a zis asta în maşină.

BURROW: Când i-ai cunoscut prima oară pe Steve Culverhouse

şi Carol Brown?

DACTILOGRAFA: Mă scuzaţi.

BURROW: Da?

46
 47

DACTILOGRAFA: “Pune-i coada la măgar” se scrie cu liniuţe între

cuvinte?

BURROW: Nu ştiu.

HUGH: Cred că da.

DACTILOGRAFA: Mersi.
Întuneric
SCENA 3

Aceeaşi cameră. STEVE CULVERHOUSE stă singur şi fumează o

ţigară. Tot roteşte cutia de chibrituri în mână. Un bărbat „important”
şi bine îmbrăcat intră în cameră. E avocatul Lisei, CARL
SHEFFIELD. În timpul întregului interogatoriu se uită peste notiţe
şi ia altele noi.

CARL (întinzând mâna) Domnul Culverhouse?

STEVE (se ridică si dă mâna) Da, domnule.

CARL: Eu sunt Carl Sheffield.

STEVE: Da, domnule, ştiu.

CARL: Îţi mulţumesc că ai venit.

STEVE: M-am gândit că e necesar.

CARL: Vreau doar să-ţi pun câteva întrebari. Întelegi... Eu nu sunt

poliţist.

STEVE: Stiu, domnule, sunteţi avocatul fetei.

CARL: Aşa e. Sunt avocatul ei din oficiu. Am nevoie de nişte

clarificări. Dar nu trebuie să-mi spui nimic din ce te-ar
putea incrimina.

47
 48

STEVE: Nimic nu m-ar incrimina.

CARL (zâmbeşte) Bineînteles că nu. Aşa e limbajul nostru.

(Pauză) Dacă poţi să-mi spui, aş dori să aflu totul
despre noaptea respectivă. Ce-ar fi să-ncepi prin a-mi
spune ce ai facut tu şi cu prietena ta în seara de 12.

STEVE: Ieşisem la o plimbare.

CARL: Încotro?

STEVE: Fără o ţintă anume. (Pauză) Mă simt prost să vorbesc

despre asta. Ştiţi, eu nu prea aveam ce distracţie să-i
ofer lui Carol. Stiţi! N-aveam o para chioară. Eu eram la
serviciu toată ziua, iar ea stătea acasă. Ştiam c-a stat
toată ziua în rulota aia şi că vrea să iasă, dar n-aveam
nici un ban aşa că i-am zis să mergem la o plimbare.

CARL: Era o seară frumoasă?

STEVE: Da… Ne placea să mergem şi să ne uităm după obiecte

pe marginea drumului. Poţi găsi tot felul de lucruri . De obicei sunt
destul de rablagite, da’ poţi să le cureţi. (Pauză lungă)

CARL: Da. Şi mai departe?

STEVE: Eram la plimbare când tipa aia a parcat lângă noi şi ne-a
întrebat dacă vrem sa mergem cu ea. Ne-a zis că abia
s-a mutat în regiune şi că se simte singură. Că nu
cunoaşte pe nimeni. Aşa că am zis da.

CARL: Poţi să mi-o descrii pe doamna Needham, aşa cum ţi s-a

părut când ai văzut-o prima oară?

48
 49

STEVE: Mi s-a părut în ordine.

CARL: Adică normală, aranjată?

STEVE: Avea părul cam murdar.

CARL: Avea vreo rană sau vânătaie vizibilă?

STEVE: Nu.

CARL: Urme de bătaie, un ochi albastru…?

STEVE: Nu… Avea cearcăne de parca n-ar fi dormit. În rest părea

în ordine. (Pauză)

CARL: De când trăiaţi împreună, tu cu Carol?

STEVE: De vreo opt-nouă luni.

CARL (verificându-şi notiţele): Şi presupun că ea nu lucra pentru

că era retardată?

STEVE: Nu era retardată!

CARL: Poate greşesc eu, dar în rapoartele poliţiei apare ca fiind

retardată.

STEVE: Nici vorbă!

CARL: Poate e greşeala lor.

STEVE: Nu era retardată! (Pauză) Era simpatică şi poate puţin

mai lentă. dar NU ERA RETARDATĂ!

CARL (încercând să explice greşeala) Înţeleg. Deci atunci când

i-aţi spus doamnei Needham că se joacă de una singura tot
felul de jocuri, n-aţi încercat să insinuaţi că e retardată.

49
 50

STEVE (vizibil deranjat) Nu! Oricum nu ne auzea pentru că-şi

cânta ceva cu voce tare.

CARL: Am înţeles. (Se uită iar pe notiţe) Deci tu şi Carol sunteţi

împreună de opt-nouă luni?

STEVE: Da!

CARL: Şi eşti angajat permanent la un magazin de piese de

schimb.

STEVE: Da.

CARL: E un serviciu interesant?

STEVE: Nu!

CARL: Deci doamna Needham a tras pe dreapta şi v-a invitat la o

plimbare?

STEVE: Da.

CARL: Vă plimbaţi des cu alţi oameni sau cu prieteni?

STEVE: Nu, domnule!

CARL: Dar Carol?

STEVE: Nu înţeleg unde bateţi.

CARL (verificându-şi notiţele) Carol i-a spus doamnei Needham

că ea făcea autostopul destul de des.

STEVE: Carol i-a spus aşa ceva? Când?

CARL: Aşa apare în declaraţia doamnei Needham.

50
 51

STEVE: Şi ce spunea mai exact?

CARL: Doamna Needham a zis nu s-a opus la propunerea de a…

de a avea anumite relatii cu domnul Needham. Că, mai exact,
Carol s-ar fi folosit de sex uneori pentru a fi luata cu autostopul.

STEVE: De ce să fi zis una ca asta?

CARL: A spus că tu şi… Carol i-ar fi spus că voi doi n-aţi făcut-o
niciodată, dar că ea a avut relaţii cu parteneri numeroşi. Nu
ştiu exact în ce context s-au spus aceste lucruri.

STEVE: Omul ăla a violat-o pe Carol!

CARL: Teoretic, da.

STEVE: Nu vă bateţi joc de mine.

CARL: Crede-mă, nu asta e intenţia mea.

STEVE (cu mult efort) Omul ăla a violat-o pe Carol. Şi apoi au

dus-o… au dus-o în padure. Au împuşcat-o în ceafă.
Şi au lăsat-o acolo. Eu i-am vazut cadavrul. Au lăsat-
o într-un şanţ, domnule! Era rosie toată.Era… roşie,
e bine?!! Şi poate ca era şi retardată. Ei şi?

CARL: N-am vrut să insinuez că…

STEVE: Avea pielea crăpata. Şi pierdea apă prin fiecare por al

pielii. (Pauză lungă)

CARL: Mai am numai câteva intrebari domnule Culverhouse.

(Pauză, apoi continuă) Cât timp aţi fost în maşina cu
doamna Needham aţi avut contact cu domnul Needham?

51
 52

STEVE: Da.

CARL: În ce fel?

STEVE: El venea în spatele nostru cu maşina lui şi au început să

vorbească prin staţie.

CARL: Si el ce spunea?

STEVE: A zis:”Hei, voi! Căutaţi şi voi ceva de făcut?”

CARL: Cum se adresa doamnei Needham?

STEVE: Se prefăcea că n-o cunoaşte.

CARL: ŞI ce-a mai spus?

STEVE: Apoi a zis: ”Hei, de ce nu mergem toţi în Atlanta? Hai să

mergem toţi să bem ceva!” Chestii de-astea!

CARL: Si ce s-a-ntâmplat?

STEVE: Carol vroia să meargă, aşa că am zis da.

CARL: Doamna Needham părea agitată?

STEVE: Cum adică?

CARL: Adică speriată sau nervoasa?

STEVE: Nu. Părea ca şi cum totul ar fi în regulă.

CARL: Ce s-a întamplat apoi?

STEVE: Tipul i-a spus să tragă pe dreapta,ca să ne facem nişte

planuri. Ea a oprit pe un drum de ţară, nu prea departe,
iar el a parcat în spatele nostru.

52
 53

CARL: Era în spatele vostru, exact în spate?

STEVE:Da. A apărut in spatele nostru la puţin timp dupa ce noi ne-

am urcat în maşina fetei. A coborât din maşina lui, a venit lângă
maşina în care eram eu, pe partea mea şi am început să vorbim
despre unde ar trebui să mergem. Apoi, mă scapa tare, aşa că
m-am scuzat şi m-am dus în pădure ca să-mi rezolv problema.

CARL:Erai băut?

STEVE:Nu, domnule, eu nu beau.

CARL: Deci te-ai dus în pădure ca să te uşurezi.

STEVE: Şi când m-am intors, ea mă aştepta în mijlocul drumului

cu o puşcă în mână.

CARL: Avea şi domnul Needham o puşcă?

STEVE: Din câte am văzut eu, nu!

CARL: Am înteles.

STEVE: Mi-a zis să merg în josul drumului. M-am uitat înapoi şi

am vazut cum bărbatul o băga pe Carol în maşina.

CARL: Cum adică o baga? O poftea sau o impingea?

STEVE: Mergeau pur si simplu. (Pauză) Încerci iar să spui că…,

vrei să mă convingi că ea ar fi vrut să mearga cu el.

CARL: Nu încerc nimic.

STEVE: Te bag în ‘mă-ta!!!

CARL: Nu…

53
 54

STEVE: Te bag în ‘mă-ta. (Pauză lungă)

CARL: Am înţeles. Ce s-a întamplat după aceea?

STEVE: Am început să strig: Ce faceţi acolo, ce faceţi cu

prietena mea? Dar ea mi-a zis să tac şi să merg înainte
spre o poeniţă din faţa noastră. Apoi mi-a zis să mă
opresc şi m-a împuşcat în spate. Am căzut cu faţa în jos.

CARL: Era ceva in comportamentul doamnei Needham care să

vă facă să credeţi că ceea ce face, face împotriva voinţei
sale? Că ar fi constrânsă să faca lucrurile acelea?

STEVE: Nu!

CARL: Avea cumva un ton speriat, ceva care să spună că nu ea

deţine controlul, că nu e ea şefa?

STEVE: Domnule, era chiar opusul. Era în vervă. Făcea exact ce

vroia şi ce-i plăcea!

CARL: De ce credeţi asta?

STEVE: Avea un zâmbet cât casa.

CARL: Parcă ziceaţi că eraţi cu spatele.

STEVE (calm) M-am uitat înapoi o dată. Zâmbea.

CARL: Şi apoi?

STEVE: Nu mai am nimic să vă spun.

CARL: Dar…

STEVE (se ridică): Discuţia noastră a luat sfârşit.

54
 55

CARL: Atunci vă multumesc pentru timpul acordat şi pentru

cooperare, domnule Culverhouse. Vă mai pun întrebări la
tribunal.

STEVE: Am să-i spun judecătorului ce v-am spus şi

dumneavoastră si sper să o condamne la scaunul…

CARL: Mai vedem noi.

STEVE: De cât timp locuiţi în Alabama?

CARL: De când mă ştiu.

STEVE: Atunci ştiţi verdictul. Au să-i dea scaunul electric. (CARL

dă să plece, STEVE îl opreşte) Ascultaţi-mă, domnule!
N-am rugat-o niciodată să se culce cu mine. N-am rugat-o
pentru c-am iubit-o!

CARL: Îmi pare rău.

STEVE: Atunci daţi-i scaunul!

CARL: E clienta mea.

STEVE: Daţi-i scaunul!

CARL N-aş mai fi avocat dacă…

STEVE: Scaunul electric!

Se uită unul la altul. Lumininle se sting încet.

SCENA 4

55
 56

Aceeaşi încăpere. LISA se joacă cu mâinile prin păr, CARL îşi

pierde răbdarea şi insistă.

CARL: Trebuie să m-ajuţi, Lisa!

LISA: Le-am spus că eu am făcut-o.

CARL: Ştiu. Dar poate că n-ai înţeles că nu trebuia să le spui

nimic. Şi că aveai într-adevăr nevoie de un avocat.

LISA: Le-am spus că n-am nevoie de avocat.

CARL: Ştiu. Nu mai avem ce face în privinţa asta. Dar avem la ce

lucra împreună.

LISA: Nu mă deranjeaza să stau la-nchisoare.

CARL: Lisa, nu vorbim despre închisoare. Nu cred că-nţelegi.

Statul în care eşti judecată va cere pedeapsa cu moartea.
Vor să te trimită pe scaunul electric. Nu le pasă ce vârsta ai.

LISA: A!...

CARL: Exact, a… bine spus. (Pauză)

LISA: Dar deja le-am spus că eu am făcut-o.

CARL: Ştiu. Dar lucrul la care putem lucra este de ce ai făcut-o.

LISA: Le-am spus şi asta.

CARL: Da, da. Lisa!… Ascultă-mă o clipă, da?

LISA: Eşti supărat pe mine?

CARL: Nu.

56
 57

LISA: Tipul celălalt, care-mi punea întrebări, era foarte supărat pe

mine.

CARL: Păi ai omorât câţiva oameni, Lisa. Asta nu te face prea

simpatică.

LISA: Da, ai dreptate.

CARL: Ei cred c-ai omorât fetele alea din răutate, dar eu nu cred
că-i aşa.

LISA: Nu?

CARL: Nu.

LISA: N-o să strigi la mine?

CARL: Eu ţip foarte rar. Hai să colaboram. Sa fi absolut sincera.

De ce le-ai omorât?

LISA: Trebuia.

CARL: Din cauza lui Clint?

LISA: Clint mi-a zis că trebuie.

CARL: Ţi-era frică de el?

LISA (în soaptă) Da.

CARL: Te bătea?

LISA (pauză) Câteodată.

CARL: E o namilă de om.

LISA: E rău.

57
 58

CARL: Şi-ţi era frică de el. (LISA ezită să mai răspundă) Lisa, de
ce când Clint era la mile depărtare tot a trebuit să le ucizi
pe fete. De ce nu le-ai dat drumul?

LISA: Da’ am zis deja.

CARL: Ai zis că nu ştii să minţi.

LISA: Deloc!

CARL: Atunci de ce nu l-ai părăsit? Cu maşina, puteai să pleci

oriunde.

LISA (dă din mână) Nu puteam.

CARL: De ce?

LISA: Nu ştiu.

CARL: Asta-i uşor de zis.

LISA: Ei bine, nu ştiu!!!

CARL (exasperat) Lisa!

LISA: Clint m-ar găsit! M-a găsit acasă la mama. M-a găsit când
m-au dus la cămin, m-a găsit când eram în spital şi nimeni
nu-i zicea unde sunt. Ştie el cum se dea de mine.

CARL: Departamentul de servicii sociale îi spunea unde eşti.

Doar eşti soţia lui. (Pauză)

LISA: El nu mi-a spus asta.

CARL: Nu te-ai gândit niciodată c-ai putea să-i dai drumul fetei?

LISA: Nu. Îmi pare rău.

58
 59

CARL: Şi acelaşi lucru şi cu Steve Culverhouse?

LISA: Clint era chiar în spatele meu. M-ar fi văzut.

CARL: El spune că plecase cu fata şi că nu ştia ce faci tu.

LISA: Aşa a zis?

CARL: Da.

LISA: Nu-i adevărat.

CARL: Lisa, femeia care era în camera de motel n-a depus

plângere. Era în drum spre Florida şi n-a vrut să mai fie
deranjată. Clint va fi acuzat de lucruri mai mici în schimbul
mărturiei sale şi va scăpa cu câţiva ani.

LISA: Nu înteleg.

CARL: Lisa, n-a apăsat el pe trăgaci! (Pauză lungă)

LISA: Era acolo când l-am împuşcat pe tip, dar n-am cum să
dovedesc.

CARL: Şi Carol? El era în cu totul alta parte.

LISA: Da. Eu şi Carol eram singure.

CARL (lent) Şi atunci de ce?

LISA (în şoaptă) Nu înţelegi.

CARL: Cred că înteleg. Dar nu sunt eu juriul. Şi pe oamenii aceia

trebuie să-i facem să-nţeleagă. Pricepi?

LISA: Cred că…

59
 60

CARL: Depinde de tine dacă te vor crede sau nu. Nu eşti un

martor prea convingător. (LISA râde) Vezi, tocmai ce-ţi
spuneam! Ce e de râs?

LISA (ruşinată, mormăie) Nu ştiu.

CARL: Râzi în cele mai proaste momente.

LISA (îşi pune mâna peste gura) Scuze.

CARL (se întinde încet şi-i dă mâna jos) Îţi pare rău că ai omorât
fetele alea?

LISA:Da.

CARL: Sigur?

LISA: Cred că…

CARL: Lisa!

LISA: Oricum ar fi murit.

CARL: Ce vrei să spui?

LISA: Sunt oameni care mor oricum, care sunt omorâţi. Aşa stau
lucrurile.

CARL: Soarta?

LISA (încercând să explice) Nu. Au urcat în maşină cu mine.

CARL: De-aia le-ai omorât?

LISA: Nu. De-aia au murit. (Pauză. Încearcă o altă abordare) Tu

de exemplu, te-ai fi urcat vreodată în maşină cu mine?

CARL: Nu.

60
 61

LISA: Vezi? Ei au urcat. Pentru că ei sunt genul ăla. E o chestie

care i se-ntâmplă unui anumit gen. Şi ar fi continuat să se
întâmple la nesfârşit. (Pauză lungă)

CARL: De-aia ai chemat poliţia?

LISA: Nu.

CARL: Ba da, Lisa, ba da.

LISA: Nu ştiu de ce am sunat la poliţie.

CARL: Să nu spui asta în faţa juraţilor. Spune-le că ai chemat

poliţia ca să pui capăt la toate cele întâmplate. Spune-le
că erai speriată de moarte şi c-ai prefera să stai la
închisoare decât liberă alături de Clint.

LISA: Da’ eu nu m-am gândit aşa.

CARL: Nu-mi pasă. Asta vei spune.

LISA: N-o să meargă.

CARL: N-o să meargă dacă n-o faci să meargă.

LISA: Tu spune-le ce vrei, dar n-o să te creadă. O să-şi dea

seama numai uitându-se la mine. (Pauză)

CARL: Unde ţi-e pianina?

LISA: Cine ţi-a spus?

CARL: Detectivul Burrow. Spunea că te ţineai de ea ca o nebună.

LISA: Ei şi?

CARL: Spunea c-o ai de la tatăl tău.

61
 62

LISA: Şi?

CARL: Asta-i tot ce-ai luat cu tine când ai plecat de acasă la 15

ani?

LISA: Mi-am luat şi toate hainele.

CARL: Nu asta vroiam să spun.

LISA (dă din cap) Mă rog, n-ai decât să spui ce vrei.

CARL: Contează ce-o să spui tu, Lisa!

LISA: N-o să spun porcăriile astea.

CARL: Vrei să mori?

LISA: Nu contează.

CARL: Ba contează!

LISA: Nu-i adevărat. Fetele pe care le-am omorât, dacă nu sunam

eu la poliţie şi dacă tipul n-ar fi supravieţuit, nimeni nu le-ar
fi simţit lipsa.

CARL: Sunt sigur că cineva…

LISA: Nu, nu eşti. Nu eşti sigur deloc. (Pauză)

CARL: E posibil să…

LISA: E mai mult decât posibil, e adevărul gol, goluţ.

CARL: Vezi, astea sunt exact lucrurile pe care nu trebuie să le

spui la proces.

LISA se uită fix la el. Luminile se sting incet.

62
 63

SCENA 5

O rulotă în incinta închisorii. Seamană mult cu camerele de motel

în care stăteau ei mai demult, dar e şi mai goală. Nu are scaune. E
un pat făcut de mântuiala, cu un aşternut vechi şi cu două perne.
Se deschide uşa şi intră CLINT. E aranjat puţin. Poartă un tricou
curat şi blugi. O voce din off spune: ”Aşteaptă aici”.

CLINT: Bine.

Se uită după un loc unde să se aşeze. Vede numai patul şi se

aşează cu grijă pe marginea lui. Aproape imediat intră LISA,
purtând blugi, un tricou de lucru şi sandale. GARDIANUL îşi bagă
capul înăuntru.

GARDIAN: Aveţi 30 de minute. La şi 25 vă bat o dată în uşă, la şi

jumate intru. Nu există camere de luat vederi în rulotă, aţi inteles?

CLINT: Da, domnule. Mulţumim.

GARDIAN: Aveţi un ceas?

CLINT: Da.

GARDIAN: Atunci fiţi atenţi, să n-aveţi vreo surpriză. (Închide uşa)

CLINT: Da. (Se uită la ceas)

LISA: Bună.

CLINT: Bună. (Râde) Hai şi-mbrăţişează-mă! (Ea se duce la el.

Se îmbrăţişează ciudat) Hai, stai jos. (Face patul)

LISA: Nu ma deranjeaza dacă stau în picioare.

63
 64

CLINT: Bine, bine. Arăţi super.

LISA: Mersi.

CLINT: Îmi plac sandalele.

LISA: Mersi. (Pauză)

CLINT: Chestia asta e cam ciudată.

LISA: Da.

CLINT: Hai, stai jos. Vezi că nu sunt scaune.

LISA: Bine. (Se aşează pe pat, el se pune lânga ea) Tu ce mai

faci?

CLINT: Păi, ce sa zic, iubi, eu sunt bine. Cand n-am fost eu bine?

LISA: Niciodată, presupun. (Pauză)

CLINT: Iubi, nu trebuie să facem nimic acum. Adică nu trebuie,

dacă nu vrei. Eu mă bucur sa te vad, să-ti vorbesc şi… poate
chiar să te ating. E bine daca stăm aşa şi ne ţinem de mână?

LISA: Cred că… (Nu-şi oferă mâna, aşa că i-o ia CLINT)

CLINT: Lisa, iubito, trebuie sa-ţi spun ceva.

LISA: Ce?

CLINT: Îmi pare rău.

LISA: Nu e vina ta.

CLINT: E şi vina mea. Iubi, nu s-ar fi întâmplat nimic din toate

astea dacă nu eram eu.

LISA: Tu n-ai ucis pe nimeni.

64
 65

CLINT: Într-un fel poate am ucis.

LISA: Cum?

CLINT: Ţi-am dat arma şi, într-un fel, ţi-am dat şi motivaţia.

LISA: Motivaţia?… Că mi-ai zis: „Du-te şi omoar-o pe fata aia”. La

asta te referi?

CLINT: Lisa, înteleg c-a trebuit să spui nişte lucruri la proces.

Lucruri urâte. Ştiu ca avocaţii ăia nenorociţi te-au facut să spui
lucruri ca să dai mai bine, dar acum suntem numai noi doi,
Clint şi Lisa, nimeni altcineva, acum poţi spune adevarul.
(Pauză) N-ai vorbit serios cu toate lucrurile alea, nu-i aşa?

LISA: De unde ştii ce-am spus la proces?

CLINT: Am citit în ziar, iubito! În fiecare dimineaţă mi-aduceau

ziarul şi-mi ziceau: ”Hei, Clint, uite ce mai zice nevastă-ta!
Cică eşti cel mai rău lucru de la King-Kong încoace”.

LISA: Îţi aduceau ziarul în celulă?

CLINT: Da.

LISA: Aici avem o singură sală unde putem citi ziarul şi acolo nu
putem intra decât o dată pe săptămână.

CLINT: Nasol!

LISA: Iar de-aici nu ieşim după 18 luni. Te bucuri că eşti liber, c-ai
ieşit din închisoare?

65
 66

CLINT: Păi, da, mă bucur. Da-mi pare rau c-am fost închis şi n-
am putut fi cu tine, n-am fost aici ca sa te-ajut.

LISA: Nu-i nimic.

CLINT: Ba e, iubi! Doamne, ăsta-i cel mai groaznic lucru care ţi se

putea întâmpla şi trebuie să stai aici şi să te descurci de una
singură, iar eu mă simt nasol din cauza asta. Nu vreau decât
să te iubesc şi să te fac să te simţi mai bine. Asta-i tot.

LISA (în soaptă) Bine, atunci mă simt mai bine.

CLINT: Pe bune?

LISA: Da.

CLINT: Şi n-ai vorbit serios cu toate chestiile alea pe care le-ai

spus despre mine?

LISA: N-am vorbit serios.

CLINT: Bine. Ai făcut ce trebuia, iubi. Să nu te simţi prost. Încercai

să te protejezi pentru că nu era nimeni să te protejeze.

LISA: Aşa e.

CLINT: Bine. Deci, ne-am înţeles. (Pauză) Şi… ce mai e nou?

LISA: Cam nimic.

CLINT: Dar apelul? Avocatul tău a cerut un apel.

LISA: Da, cred că da.

CLINT: Şi cum merge?

LISA: Bine, cred.

66
 67

CLINT: Bine, bine. (O îmbrăţisează deodată) O, iubi e aşa de bine

să te revăd!

LISA (cu faţa în pieptul lui) Şi mie-mi pare bine. (Îşi coboara mâna
spre buzunar) Vreu să-ţi dau ceva.

CLINT: A, da?

LISA: Da… (Bagă mâna în buzunar şi scoate un dolar) Ţine.

CLINT: Un dolar?

LISA: Ăştia-s toţi banii pe care-i am, da’ poţi să-i iei pe toţi.

CLINT: Ce să fac cu un dolar, iubi?

LISA: Vroiam pur si simplu să-ţi dau ceva. Acum trebuie să plec.
(Se ridică repede şi se duce la uşă)

CLINT: Ce? (El o urmează)

LISA (bate în uşă) Vreau să plec. (Strigă) Hei, hei!!!

CLINT (o ia de mână) De ce să pleci? (Se uită la ceas) Nu suntem

nici la jumătatea timpului.

LISA (urlă) Deschideţi uşa!

CLINT: De ce nu vrei să mai stai?

LISA: Am mult de lucru! (Strigă şi bate cu mâna liberă în uşă)

Deschideţi odată uşa! (Uşa se deschide brusc)

GARDIAN: Ce e?

LISA: Vreau să plec acum.

GARDIAN: Încă nu ţi-a expirat timpul.

67
 68

LISA: Aţ vrea să mă-ntorc în celula mea, vă rog.

GARDIAN: E vreo problemă?

LISA: Nu, numai c-a fost mai rapid ca de obicei. (Iese pe lângă el)

GARDIAN (uşor nedumirit) Bine, atunci. (Îi întoarce spatele lui

CLINT, blochează uşa şi strigă) Walt! (Pauză) Vino s-o iei pe
doamna Needham, vrea să se-ntoarcă-n celulă! (Se întoarce la
CLINT) Bine, domnule Needham. Am să vă escortez spre
ieşire imediat după ce soţia dumneavoastră a părăsit curtea.

CLINT: Nu mai pot să vorbesc cu ea?

GARDIAN: Nu, domnule.

CLINT (strigă peste umărul GARDIANULUI) Lisa, ce-am făcut?

LISA (strigă înapoi, retrăgându-se) Adio, Clint!

CLINT (strigă din nou) Cum de eşti supărată? (Nici un răspuns)

Lisa! Au luat copiii şi i-au dus la un cămin.
(Nici un răspuns) Ia uite, bă!

GARDIAN: Câteodată o iau pe invers aici. Îşi pierd gustul pentru

bărbaţi.

CLINT: Dă-te dracu’!

GARDIAN (înghite în sec) Se-ntâmplă, asta e tot.

CLINT: Ea n-a iubit niciodată pe nimeni în afară de mine. Pe

nimeni. Numai pe mine!

GARDIAN: Ziceam doar că...

68
 69

CLINT: Habar n-ai, nu ştii nimic.

Luminile se sting.

SCENA 6

Camera de vizite din închisoare. CARL aşteaptă citind nişte ziare.

Pare obosit. Intră GARDIANUL, urmat de LISA, care are în mână
pianul ei de jucărie.

GARDIAN: E aici!

CARL: Mersi. (GARDIANUL iese) Lisa…

LISA: Bună.

CARL: Văd ca ţi-ai adus şi pianul.

LISA: Ăhă.

CARL: Ia loc? (Arată spre scaun. LISA se aşează) Am intentat

apel, dar să fiu sincer habar n-am cum o să meargă
lucrurile. Revizuirea de obicei durează. (Pauză) Spun de
obicei, dar nu ştiu exact. N-am reprezentat niciodată pe
cineva condamnat la moarte. În orice caz, e bine daca
mai trecem o dată peste detalii. Să revedem mărturia ta şi
s-o facem ca lumea, în cazul unui nou proces.

LISA: Îmi pare rau că te-am înfuriat aşa.

CARL: Nu m-ai înfuriat.

69
 70

LISA: Stiu că nu m-am descurcat bine.

CARL: Nu ştiu de ce zici asta.

LISA: Pentru că am pierdut.

CARL: Mie pentru tine-mi pare rău că n-am câştigat. Poate unele
dintre tacticile mele au cam îndepărtat juriul.

LISA (râde) I-ai cam enervat.

CARL: Da.

LISA: Jumătate din tipii ăia îşi bat nevestele de le sună apa-n cap.
Şi nevestele lor zic: ”Da, iau bataie, da’ nu m-apuc s-omor
pe nimeni.”

CARL: S-ar putea să ai dreptate.

LISA: Aş vrea să nu te simti vinovat.

CARL: Pentru numele lui Dumnezeu, Lisa! Ţi-au dat scaunul

electric!

LISA: Să nu te simţi vinovat, doar nu e vina ta.

CARL: Eu doar… (Pauză) Ai tot ce-ţi trebuie aici?

LISA: Era mai bine înainte să pierd. Acum nu mai am voie să mă

văd cu nimeni, trebuie să mănânc singură...

CARL: Îţi plăcea să fii în preajma altor puşcăriaşe?

LISA: Nu erau toate rele.

CARL: Mda.

70
 71

LISA: Da’ nici aici nu e rău. Am camera mea şi mă lasă să ies

afară în fiecare zi.

CARL: Asta e bine. (Îi intinde un plic) Ai aici o copie după mărturia
ta. Vreau să-ncepi prin a citi din nou tot ce-ai spus şi să
vezi dacă n-ai omis ceva şi-ţi aduci aminte acum.

LISA: Cât mai am până mă omoară?

CARL: Poftim?

LISA: Cât mai am?

CARL: Lisa, am făcut apel!

LISA: Mă rog, dar după aia?

CARL: Eu sper să modific decizia judecătorească.

LISA: Bine, bine, şi după aia?

CARL (înghite-n sec) Păi, mai e un singur puşcăriaş aici

condamnat la moarte şi au trecut 10 ani de la condamnare.

LISA (încet, dar mulţumită) Da!

CARL (dând din cap) Încă n-am început să te-nţeleg.

LISA: Da. Dar apreciez faptul că-ncerci.

Pauza lungă. CARL se uită la ea. Aproape că-i vine să plângă.

Coboară capul spre notiţe. Pauză.

CARL: Te superi dacă vorbim despre asta mai târziu? Sunt mai
obosit decât credeam.

LISA: Bine. (El începe să-si pună lucrurile în ordine)

71
 72

CARL: A!... Era să uit. Ţi-am adus ceva.

LISA: Şi eu am ceva pentru tine.

CARL scoate din servietă o cărticică. Cu sfială i-o dă LISEI.

LISA: Mulţumesc. (Se uită la carte. O deschide şi o răsfoieşte

timp de câteva secunde) Nu mi-a mai dat nimeni o carte de
rugăciuni. (Se uită la CARL uşor nedumerită. Apoi,
deodată, împinge pianul spre el) Ţine.

CARL: Ce?

LISA: E tot ce am şi vreau să ţi-l dau.

CARL: Nu pot să accept.

LISA: Ba da, poţi. (Împinge pianul chiar in faţa lui) Mi-ar fi plăcut
să nu fi fost stricat.

CARL: Nu pot. E mult prea important pentru tine.

LISA: Dar încă îi merg toate clapele, vezi? (Apasă pe câteva

clape) Hai, ia-l! (El se uită la pian) Chiar vreau să ţi-l dau!
(Se gândeşte cum să-l convingă) E cum ai spus tu, e
important pentru mine.

CARL se uită la ea, apoi la pian, apoi încet începe să cânte

începutul unei melodii cunoscute.

LISA: Mamă, ce mişto! Eu n-am putut să cânt nimic la el.

CARL: Ăsta poate să cânte oricine.

72
 73

LISA: Eu nu.

CARL: Pe bune?

LISA: Tata doar mi l-a dat, da’ nu mi-a arătat cum merge.

CARL: Uite cum e… Hai aici. (Ea ezită) Hai să-ţi arăt!

LISA: Bine…

CARL: Hai, aşează-te. (Se aşează) După cum vezi, e o claviatură

serioasă. Ai aici clapele albe şi cele negre. Fiecare clapă
reprezintă o notă muzicală şi fiecare notă are un nume.
Uite. Clapa asta e do. Do-ul central.

LISA (apăsând) Do central.

CARL (apăsând) Apoi mi, re… Do, re, mi…

LISA (cântă încet): Do, re, mi…

CARL: Bine. Acum priveşte. (Cântă melodia până ajunge la nota

sol şi se opreşte) Încearcă până aici.

LISA (alege notele, cântă melodia în gând, CARL o ajută): Mi, re,
do, re, mi, mi, mi, re, re, re, mi. (Se uită în sus zâmbind) Hei!

CARL (arătând) Acum sol de două ori. (LISA apasă sol de două
ori) Bine. Acum ia-o de la început. Mi, re, do, re, mi, mi, mi.
(LISA cântă) Încă un mi.

Ea cântă. CARL o ia de umar. Termină cântecul atât la pian cât şi

cu vocea. LISA îl imită şi cântă ca el.

CARL: Şi înapoi la do central.

73
 74

LISA (apasă pe do, se uită la pian, apoi sus) Mai învaţă-mă unul.

CARL: Bine. (Trage un scaun lângă scaunul ei) Dă-te mai încolo.
Acum fii atentă. (Începe să cânte „Jingel Bells”. LISA îl
urmăreşte. Luminile se sting uşor)

FINAL

74