Taxi Vinil de Alina Nelega

1
TAXI VINIL
de Alina Nelega
după o idee de Arthur Schnitzler
1. MUZICA TE FACE MAI BUN
Un spațiu semimobilat, fără identitate, într-un subsol. Intră TÂRFA: și TAXIMETRISTUL:.

TAXIMETRISTUL: trage după el un geamantan uriaș - se pare că și destul de greu.
TAXIMETRISTUL::Bine, nu e un palat, da’ acu...merge vreo două nopți, până-ți găsești

ceva...
TÂRFA::Miroase ca-ntr-o criptă…aici stai tu?
TAXIMETRISTU: Pe naiba! Ăsta...am avut mai de mult un club. Da’ pe urmă n-a mers.
TÂRFA::Aha. Deci tu locuiești cu familia? Scuză-mă, întrebam așa...și clubu’ ăsta, de ce n-a
mers?
TAXIMETRISTUL:Ei...păi eram combinat și eu cu o fată. La început n-a zis nimic, știi cum
e, da’ pe urmă nu i-a mai convenit...Semăna puțin cu tine. De-aia am și oprit să te iau.
Mergeai așa...parcă dansai. Da’ să nu-ți închipui acuma nu știu ce...ea era cu totul altfel.
TÂRFA:Cum era?
TAXIMETRISTUL:Păi, altfel. Ce chestie – acu-mi dau seama, n-am mai fost pe-aici de vreo
cinci ani. Uitasem complet de locu’ ăsta...
TÂRFA:Se cam vede. Și ce-a pățit?
TAXIMETRISTUL:...cine?
TÂRFA:Fata. A murit?
TAXIMETRISTUL:A!fata...avem doi copii...
TÂRFA: (apropiindu-se)Ce trist...
TAXIMETRISTUL:(îndepărtându-se)Aiurea! Ce-i trist aici? Meseria asta-mi place, m-am
însurat cu fata pe care-o iubeam...am familie...mai sunt și norocos pe deasupra. Pe bune, de
când mă știu așa am fost. Cum cumpăr un pachet de chips-uri, cum găsesc în el un cadou.
Merg pe stradă și găsesc uite-așa, din senin, portmonee, cercei, telefoane... La mine semaforul
e mereu pe verde, tu! Uite, Loganul meu, ăsta cu care te-am luat – aveam deja unul și pe
urmă a venit și-al doilea: din capace de bere. Așa că, păpușă, nu sunt omul tău...ți-ai greșit
socoteala.
TÂRFA:Atunci... de ce-ai oprit?
TAXIMETRISTUL:Păi... ţi-am zis. Cred că eram obosit şi mi s-a părut....mergeai așa...la fel
ca ea, parcă dansai...și mi-a stat inima-n loc. Parcă aveam iar șapteșpe ani. Pe urmă mi-am
revenit, sigur - și... la ora asta, credeam că vii de la gară, că n-ai găsit taxi...Nu știu ce era în
capul meu. Chiar, nu mi-ai plătit cursa.
TÂRFA:Păi n-am cu ce. M-a dat afară pur și simplu, numai cu ce-am pe mine. Un mitocan! Și
câte nu i-am suportat... uite-aici...și aici...
TAXIMETRISTUL: Nu, nu trebuie să-mi arăți...
TÂRFA:Un scârțar...nu cunoști vreun avocat bun? Că mă gândesc să-l dau în judecată. Nici
măcar periuța de dinți sau un tricou de schimb nu m-a lăsat să-mi iau. Nici un ban.
TAXIMETRISTUL:Adică n-ai bani.
TÂRFA:N-am. Da’ plătesc în natură.
TAXIMETRISTUL:Lasă...nu e nevoie.
TÂRFA:Nu-mi place să rămân datoare.
1
2
TAXIMETRISTUL:Uite că vreau să intru în rai pe poarta din față...auzi, să mori tu, în

geamantanul ăsta n-ai nici măcar un prosop sau o pijama?
TÂRFA:Nu.
TAXIMETRISTUL:Și să nu te-ntreb ce ai acolo, nu?
TÂRFA:Chiar vrei să știi?
TAXIMETRISTUL:E destul de greu. Sper că...auzi, sper că nu... uite, vorbim mâine. Somn
ușor!
TÂRFA:Stai...măi, băiatu’, ia uită-te bine la mine.
TAXIMETRISTUL:Hai pa, că mă grăbesc...
TÂRFA:Te cred că pe stradă nu m-ai recunoscut, da’ nici acuma nu știi cine sunt?
TAXIMETRISTUL:De unde să...
TÂRFA:Nu m-ai văzut la televizor? Da’ bine-nțeles că dacă lucrezi noaptea nu te uiți la
emisiunile alea.
TAXIMETRISTUL:Hai că... mă duc și eu...s-apuc să dorm ceva azi!
TÂRFA:Eu sunt ROBERTA: Vinil, măi! Să-ți arăt?
TAXIMETRISTUL:Ia mai lasă-mă-n pace că mă grăbesc! Mâine, când pleci, lasă cheia sub
prag... hai, pa! Stai în loc - tu n-auzi?!
TÂRFA:Că doar nu te-ai speriat, băiatu’! Geamantanu’ meu e plin de viniluri, măi! O fac
numa’ pe muzică - și numa’ pe muzica mea! Viniluri, tot unul și unul, rarități. Piese de
colecție. De-aia-i aşa greu. (Pauză) Tu ce credeai? Că l-am tăiat pe ăla bucăți și-l duc la
maidan?
TAXIMETRISTUL:Nu credeam nimic...Și spui că ești profesionistă?
TÂRFA:Sută la sută.
TAXIMETRISTUL:Nu că m-aș da în lături…întreb și eu așa, numa’ de curiozitate…protecţie
ai?
TÂRFA:
Da’ ce crezi că mai trăiesc azi?
TAXIMETRISTUL:
Bine, atunci . Da’ vreau tot tacâmul – absolut tot ce ştii, sus, jos, faţă, spate...
TÂRFA:
O-ho-hooo!...Nu te mai grăbeşti...?
TAXIMETRISTUL:
Ba da – aşa că dă-i drumul odată, că acu’ răsare soarele!
Monologul interior al Târfei
Numărul unu,
era un sentimental:
un mincinos,
un hoţ
și-un filosof.
De la el am învăţat multe.
Cam tot ce ştiu, de fapt.
2
3
Femeia este un mamifer acvatic,

sânge, urină, lacrimi,
lapte –
Femeia este un mamifer acvatic -
80% apă de ploaie.
Tase a fost douăzeci,

Jan - o sută trei,
linge, suge, trage-mpinge,
pe urmă am fugit cu Pedro,
două sute doi,
olé!
Spaniolii sunt pretenţioşi,
mai pretenţioşi decât italienii...
După Pedro
am început să colecționez viniluri.
Câte unul pentru fiecare.
Trei sute șaptezeci și două de viniluri.
Un număr bun. Aici mă opresc.
Monologul interior al TAXIMETRISTUL:ui
Cum o cheamă, de unde vine, oare îi place cafeaua amară?

Sucul de portocale
Sau tortul de ciocolată?
Oare a fost şi ea odată fetiţă.
A mers la şcoală,
A luat note mari – sau mici,
A jucat şotron?
O fetiţă mică
şi inocentă.
Nu, ele n-au fost niciodată fetiţe,
ele aşa se nasc,
străbătute de sute de bărbaţi,
n-au taţi,
n-au fraţi,
n-au fii.
S-a născut acum cinci minute
şi peste încă cinci n-o să mai existe.
TÂRFA:
...auzi, dacă tot nu faci nimic cu locu’ ăsta de ce nu-l vinzi? (Pauză)
TAXIMETRISTUL:
Odată şi-odată tot îmi deschid iar clubu’...
3
4
TÂRFA:
Parcă ziceai că eşti norocos, că...
TAXIMETRISTUL:
Păi sunt. Da’ încă n-am câștigat la loterie. (Pauză) Știi, e prima oară că o-nșel pe nevastă-
mea. (Pauză) Spune și tu ceva, că nu se pune, că oricum n-o să ne mai întânim niciodată, că
de fapt, nici n-am înșelat-o, fiindcă tu semănai puțin cu ea și tocmai că mi-ai adus aminte de
ea...ești profesionistă, nu? Prestezi servicii și-atât. Ce mare lucru!
TÂRFA:
Auzi...știi ce? Hai că te ajut eu să te pui pe picioare. În fond, și tu m-ai ajutat.
TAXIMETRISTUL:
Cum? Parcă ziceai că n-ai bani.
TÂRFA:
Îmi pun la bătaie vinilurile. Că tot voiam să mă retrag, mi-a ajuns... Sunt piese rare, de
colecție. Aproape unicate. Nu mai găsești așa ceva pe-aici.
TAXIMETRISTUL:
Nu...nu cred că nevastă-mea ar fi de acord.
TÂRFA:
Păi ea nu trebuie să ştie. Tu rămâi pe taxi mai departe, eu am grijă aici, banii îi împărţim pe
din două.
TAXIMETRISTUL:
Ştiu și eu...
TÂRFA:
Dăm lovitura, ai să vezi.
TAXIMETRISTUL:
Și tu?
TÂRFA:
Eu le pun viniluri. Le fac coktail-uri. Mai dansez cu câte unul.
TAXIMETRISTUL:
Atât?
TÂRFA:
Atât.
TAXIMETRISTUL:
Și eu nu fac nimic?
TÂRFA:
4
5
Faci reclamă, aduci clienţi. Cam asta.
TAXIMETRISTUL:
Ok, şaizeci-patruzeci.
TÂRFA:
Ce?
TAXIMETRISTUL:
Şaizeci eu, patruzeci tu.
TÂRFA:
Cum adică, eu muncesc şi tot tu iei mai mult?
TAXIMETRISTUL:
Dacă-ţi convine bine, dacă nu... ce, te-am rugat eu?
TÂRFA:
Măi... măi...boule!
TAXIMETRISTUL:
Vaco!
TÂRFA:
Labagiule!
TAXIMETRISTUL:
Împuţito!
TÂRFA:
Manelistule!
TAXIMETRISTUL:
Curvă! (Pauză) Hai, pa! Începi de mâine, da?
TÂRFA:
Să mă pupi - cocălarule!
5
6
2. CEVA DE ASCUNS
Personaje: TAXIMETRISTUL:, STUDENTA:
Se aprinde firma de la Taxi Vinil. TAXIMETRISTUL: şi STUDENTA:, ameţiţi, în faţa

clubului. Lumina pâlpâie, fiindcă peste drum reclamele îşi fac datoria.
STUDENTA:
..și...crezi că o să meargă?
TAXIMETRISTUL:
...ce să meargă?
STUDENTA:
Păi...asta, între noi.
TAXIMETRISTUL:
De ce să nu meargă? Ai pe cineva?
6
7
STUDENTA:
Eu...? Nu. Da’ tu eşti însurat, aşa-i?
TAXIMETRISTUL:
La bărbaţi nu se pune. Cu femeile...e altceva. Oricum, femeile sunt...ştie toată lumea. Mai
ascunse decât bărbaţii. După o feţişoară drăguţă ca a ta, de exemplu, se ascunde întotdeauna
ceva.
STUDENTA:
Eu n-am nimic de ascuns. Tu eşti ăla însurat.
TAXIMETRISTUL:
Toată lumea are câte ceva de ascuns. Te-ai înroşit, vezi că am dreptate?
STUDENTA:
Hai mai bine să ne-ntoarcem jos..şi-aşa îţi cam place blonda aia stătută...Raluca sau
Roxana...cum naiba o mai cheamă...
TAXIMETRISTUL:
Ramona.
STUDENTA:
Wha’ever...ce ochi făcea la tine: „Vaaaai, Romiii, ce biine danseeezi – ce beeeeei acolooo?
Alcooool?” O vacă...!
TAXIMETRISTUL:
Da’ se mişcă a’ naibii de bine... Nu, acuma, serios, punem pariu că şi tu ai ceva..
STUDENTA:
Știi, ce, hai să dansăm!
TAXIMETRISTUL:
Imediat.
STUDENTA:
De fapt, ce vrei de la mine?
TAXIMETRISTUL:
Poate nu e ceva grav, da’ ceva penibil, jenant...
STUDENTA:
Nu eşti normal! Gata, eu m-am cărat! Lasă-mă să trec! Lasă-mă, că ţip!
TAXIMETRISTUL:
Bine, ok, gata! Nu-ţi fac nimic...voiam numai să...eram curios!
STUDENTA:
Nu, e-n ordine. Ai dreptate. Sunt virgină.
7
8
TAXIMETRISTUL:
Pe dracu’!
STUDENTA:
Nu, pe bune.
TAXIMETRISTUL:
În puii mei! ...şi pilulele alea...ca nişte anticoncepţionale...când ţi-ai scăpat geanta pe jos...alea
ce erau?
STUDENTA:
Nimic, niște pastile. Merg cu vodcă. Efectul e genial. Capul ţi-e uşor, ca atunci când ai dansat
mult, parcă ai înghiţit un cablu electric. Şi totul vibrează în jur. Vrei?
TAXIMETRISTUL:
Nu, te cred...ce căcat! Ce labagiu’ şi Tavi ăsta...
STUDENTA:
Care Tavi?
TAXIMETRISTUL:
Ăsta cu care te tot învârţi tu pe-aici. FOTOGRAFUL:. Tavi!
STUDENTA:
Vrei să zici Andrei...
TAXIMETRISTUL:
Da, ăla cu două-trei nume...zicea că ești bună rău...
STUDENTA:
... ți-a zis el asta? Andrei? Minți...
TAXIMETRISTUL:
Pe bune, credeam că și el...
STUDENTA:
... nu se poate. Atunci de ce când dansez cu el...și de ce mă tot sună? Și-mi trimite mesaje cu
texte patetice – parcă-s vinilurile lu’ ROBERTA:? Pe urmă... nu se uită la mine trei zile. și pe
urmă iar...
TAXIMETRISTUL:
Credeam că ți-e prieten.
STUDENTA:
Odată m-a condus acasă. Când a văzut unde locuiesc, s-a speriat. Așa că m-am mutat cu
chirie, am rupt-o cu ai mei, numai cu frate-meu mai vorbesc. Așteptam să facă o mișcare.
TAXIMETRISTUL:
Păi... atunci...să intrăm, vrei? Să-i spun vreo două...
8
9
STUDENTA:
Nu. Mă placi, nu?
TAXIMETRISTUL:
Da, dar... nu vreau să mă bag peste nimeni.
STUDENTA:
Și-așa mi-am propus s-o fac în seara asta și mi-e totuna cu cine.
TAXIMETRISTUL:
Ești sigură? Și cu Tavi cum rămâne? Pe urmă să nu mă trezesc cu vreun proces pentru viol
sau...
STUDENTA:
Nici o grijă. Un singur lucru...aici e prea multă lumină. Hai în parc...
Monologul interior al TAXIMETRISTUL:ui

Ce ciudat – o târfă
şi o virgină,
una după alta,
şi nici o deosebire
între ele şi nevastă-mea.
Toată celulita
şi pungile ei de grăsime de pe şolduri,
pe care vrea să le ascundă.
Ea nu mai stinge lumina,
a trecut de faza asta -
ea a castrat lampa din plafon,
a scos becul din dormitor,
cu dulie cu tot.
Dar degeaba.
Fiindcă închid ochii
şi tot o văd
pe fata aia în rochie roşie de pe blocul de vizavi,
aia care face reclamă la bere.
Trec în fiecare zi pe lângă panourile alea,
numai ca s-o văd pe ea.
Da’ tot n-o să ajung niciodată să i-o trag
ei,
numai nevesti-mii - şi amantelor,
care nici nu prea se deosebesc de nevastă-mea,
ba chiar sunt mai urâte,
mai proaste
şi mai lacome.
Iar eu
mă gândesc mereu
la fata aia din reclama de bere.
9
10
Monologul interior al studentei

Deci asta e.
Păi nu mai e nimic
de aflat
aici.
Trebuia să văd şi eu
cum e -
nu?
Să nu mor proastă.
Doare,
destul de tare,
destul ca să ştii că eşti în viaţă.
Dar nu doare aşa de tare
ca viaţa însăşi.
Nici pe departe.
Fiindcă dac-aş găsi ceva
la fel de dureros
ca fiecare secundă care se scurge,
şi amână momentul
în care mă voi elibera,
jur că n-aş face-o.
Jur că m-aş mărita,
aş face copii,
m-aş înnămoli,
m-aş târâ pe lângă un vierme de bărbat,
noi - doi viermi,
pe urmă trei viermi,
patru viermi,
zece viermi.
Hai să colcăim,
în familie.
STUDENTA:
Ei, n-am pierdut prea mare lucru.
TAXIMETRISTUL:
A doua oară e mai bine.
STUDENTA:
Da’ ai o față...
TAXIMETRISTUL:
E de la reclama aia de bere de vizavi.
STUDENTA:
Serios? Auzi... cât e ceasul? Mai sunt cinci minute până la miezul nopții, perfect!
10
11
TAXIMETRISTUL:
Ce-i așa perfect?
STUDENTA:
Știi, fata aia din reclama de peste drum e de fapt o zână bună. Hai să ne punem fiecare câte-o
dorință, vrei? Da’ pe bune, nu mințim...că se-mplinește...hai! Tu primul. Repede, spune...cea
mai mare dorință a mea este...să...să...
TAXIMETRISTUL:
...să o cunosc pe fata cu berea, pe zâna bună în rochie roşie, cu buze roşii, care ne face cu
ochiul de-acolo. E plin oraşul de reclamele astea. Dar nimeni nu mai crede în ea, vezi ce i-au
făcut? Dintre ochi îi cresc brăduleţi din ăia ornamentali, un stâlp cu neon îi intră în decolteu -
şi, cum au pus-o acolo, pe perete, au acoperit fereastra de la baie a unuia. Şi ăla, boul, i-a făcut
o gaură în ochiul drept ca să poată deschide geamul când se cacă şi atunci ea devine foarte
vie, are o privire aşa, adâncă, plină de înţelesuri...
STUDENTA:
Chiar vrei s-o cunoşti...? Îţi aranjez... stăm împreună, în chirie... e actriţă.
TAXIMETRISTUL:
Nu, nu vreau.
STUDENTA:
Nu, pe bune. O ştiu bine. O cheamă Diana.
TAXIMETRISTUL:
Nu vreau, n-auzi?!
STUDENTA:
Bine, nu te supăra. Dacă nu vrei, nu vrei - și gata.
TAXIMETRISTUL:
Ok, acuma e rândul tău......hai nu da înapoi acuma! că se face miezul nopții și se duce norocul.
Curaj, închide ochii și spune - și!
STUDENTA:
Sunt la mare. Soarele arde şi plaja e plină de oameni. Stau în apă şi apa e călduţă.
Transparentă. Pândesc momentul când ceilalţi se uită în altă parte. Fiindcă aș vrea să fac pipi
în mare. Da’nu pot. Nu pot. Toți se uită la mine. Fix. Continuu. Amenințător. Fă-i să nu se
mai uite, te rog, zână bună! Măcar până număr la zece. (Pauză.) Ce-i? Te-ai speriat?
TAXIMETRISTUL:
A, nu, mă gândeam...am o prietenă, e șefă la un supermarket. Una, Lili. Toată ziua lumina aia
albă, muzica aia... Da’ merge la un psihiatru foarte bun...și acuma e ok. Dacă vrei...
STUDENTA:
Crezi că sunt nebună?
TAXIMETRISTUL:
11
12
Nu, nici vorbă! Hai, că toată lumea face asta. Trăim într-un oraş mare, viaţa e plină de
presiuni. Nu înseamnă că eşti nebună...ok? Şi să ştii că-mi placi foarte mult, aş vrea să ne mai
vedem...
STUDENTA:
Da, de ce nu? Da’ acum aş vrea să merg acasă. Mă duci?
TAXIMETRISTUL:
Hai, mai stai puţin. Mai dansăm...
STUDENTA:
Nu mai am nici un chef. Du-mă şi pe urmă treaba ta - poţi să te întorci...în fond e clubul tău...
TAXIMETRISTUL:
Hai, mai aşteaptă-mă un sfert de oră. Nu mai mult, îţi promit. Am o chestie de reglat cu
Roxana şi te duc. Hai nu te supăra, doar un dans, ce mare scofală? Şi pe urmă mergem, da?
STUDENTA:
Ramona.
TAXIMETRISTUL:
Ce?
STUDENTA:
Ramona. O cheamă Ramona, aşa spuneai. RAMONA!
3. AMUSED TO DEATH
Personaje: STUDENTA:, PSIHIATRUL:
Cabinetul PSIHIATRUL:ui. Plină zi. Ferestre uriaşe cât un perete. PSIHIATRUL: privește pe
fereastră. Intră STUDENTA:.
PSIHIATRUL:
Aţi întârziat, domnişoară... Să ştiţi, pe viitor, că mai am şi alţi pacienţi, care aşteaptă.
STUDENTA:
Cinci minute. Îmi cer scuze. Circulaţia...
PSIHIATRUL:
Aţi întârziat douăzeci de minute, pe ceas!...(Se întoarce s-o privească)
STUDENTA:
12
13
Știţi, de fapt...nu eram prea sigură că vreau să vin. M-am plimbat în jurul blocului, am stat în
parc, pe bancă, m-am gândit...am urcat chiar până la uşă. Mi-a luat o săptămână...
PSIHIATRUL:
Vă cunosc de undeva.
STUDENTA:
...să mă obișnuiesc cu priveliștea.
PSIHIATRUL:
Aţi mai fost pe la mine?
STUDENTA:
Privită de sus, lumea pare că are un sens, nu-i așa? Mașinile merg cu viteză, luminile
semafoarelor clipesc, oamenii fug de pe-o parte pe alta a bulevardelor. Terasele se închid când
plouă și se deschid când e soare. Uneori se aude câte un avion, foarte departe, dar nici măcar
păsările nu urcă atât de sus. E o liniște desăvârșită. Și după o vreme îți dai seama că se prefac.
Nu există nici o țintă. La început asta m-a speriat. Dar, de fapt, e foarte distractiv.
PSIHIATRUL:
Te recunosc acum.
STUDENTA:
Ați prins faza aia cu violul din parc? Da’ - când au spart bijuteria de la colț...?! Ce mai fugeau
ăia...și mașina poliției după ei. Pe toți i-au împușcat - pe toți. Au murit cu gurile deschise, ca
niște pești cretini într-un acvariu. N-am mai râs așa de când a lovit-o Lexus-ul lui taică-meu
pe grasa aia – fix pe trecerea de pietoni. Ca-n Stan și Bran. Eu eram pe bancheta din spate, dar
vedeam foarte bine. De-acolo, de după geamurile alea, ca și de la fereastra dumneavoastră,
domnule doctor, viața e un film mut.
PSIHIATRUL:
Semeni bine cu tatăl dumitale.
STUDENTA:
Nu prea cred.
Și PEPE: ce mai face? Vine des acasă? Sper că acum totul e ok și se ține de carte. Nu
credeam să te văd și pe tine atât de repede...În sfârșit...Sunt aici, te ascult.
STUDENTA:
Mă credeți idioată? N-am venit aici să stau de vorbă. Am nevoie de un prieten...
PSIHIATRUL:
Găsește-ți un băiat bun, fetițo – cineva cu care să-ți împarți viața. Îndrăgostește-te...fă sex.
Atunci viața o să ți se pară plină.
STUDENTA:
Ca a dumneavoastră? Sex, sex, sex. V-am urmărit.
PSIHIATRUL:
13
14
Da? Și ce-ai aflat?
STUDENTA:
Păi, de exemplu, știu că aveți un SUV albastru cu numărul 03 PSI. Deduc de-aici că aveți trei
copii. Dar nu sunteți însurat. Vă plac begoniile. Cu siguranță aveți o inversiune afectivă. Vi le
udă de două ori pe zi menajera aia tinerică şi cu sâni mari. Cred că iubiți mult florile.
PSIHIATRUL:
E pacienta mea, face terapie.
STUDENTA:
Asta dovedește că n-ați reușit să câștigați dragostea mamei dumneavoastră.
Am mai aflat că o dată pe săptămână vă faceţi cumpărăturile la supermarket. Vinerea, pe la
sfârşitul programului. Staţi cam mult. Vă urâți tatăl, domnule doctor?
PSIHIATRUL:
Am o altă pacientă...
STUDENTA:
Vă pricepeţi la femei, domnule doctor. Vă planificaţi în gărzi cu domnişoara asistentă de la
neuro ca să v-o trageţi. Ați fost traumatizat în copilărie?
PSIHIATRUL:
Și ce-i rău în asta? Sexul e terapeutic. Sexul e cel mai puternic calmant. Crește imunitatea,
cimentează căsătoriile.
STUDENTA:
Da...? N-am observat.
PSIHIATRUL:
Sexul e cel mai tare medicament.
STUDENTA:
Te face să te simți mai puțin vinovat? Alungă frica? Te face să uiți?
PSIHIATRUL:
( Începe s-o dezbrace pe Studentă, ca pe un copil. Îi trage şosetele din picioare, ea se lasă,
cuminte, e la doctor.)
Sexul produce endorfine, e bun pentru creier, ficat, inimă, colon, pancreas, plămâni și creier.
Inhibă depresia, dă vise frumoase, un somn profund, reflexe sănătoase, taie foamea, blochează
setea, ajută la menținerea greutății ideale.
Sexul creează cariere, semnează contracte, provoacă războaie, face politică, scrie marea
literatură. Sexul înseamnă comunicare. Sexul dă sens vieții.
Ne facem că ne trezim dimineaţa,

ne facem că ne bem cafeaua,
ne prefacem că mergem la lucru,
şi în tot acest timp,
14
15
sub hainele astea suntem goi,

o turmă de animale care umblă pe stradă,
se îndoapă în restaurante,
se ameţesc în cafenele,
şi cluburi,
în maşinile lor luxoase,
nu ne gândim decât la un singur lucru.
Ne facem că ne naştem,
ne facem că ne căsătorim,
ne facem că murim,
şi toate, dar absolut toate,
înseamnă
același lucru.
Creierul nostru
e un uriaş organ sexual.
În rest,
Simulăm.
Monologul interior al Studentei

Pe lumină
se vede tot:
ridurile mici de pe faţa lui,
efortul,
ca-ntr-un mic ecran de televizor,
alb-negru.
E sfătos,
se străduieşte.
Concentrarea,
picăturile de transpiraţie,
saliva,
părul din nas.
Şi-mi vine să râd –

ați uitat ceva esențial, domnule doctor:
nimic nu-i mai comic decât sexul.
Sexul bărbătesc.
PSIHIATRUL:
...ce-i ţi-e rău?
STUDENTA:
Nu...da...simt că mă sufoc. Am un mic atac de panică...puțin aer...
PSIHIATRUL:
15
16
Pleacă imediat de lângă fereastră !
STUDENTA:
O să mă străduiesc să cad frumos,
undeva mai într-o parte,
să nu încurc prea mult circulaţia:
e oră de vârf –
o să mă spele repede-repede,
asfaltul e fierbinte şi moale.
PSIHIATRUL:
Domnișoară, dă-te jos imediat!
STUDENTA:
Să-i spuneți lui PEPE: că-l iubesc.
PSIHIATRUL:
Te rog... Pune-ți măcar tricoul...!?
STUDENTA:
Și asta nu are nici o legătură cu sexul. Dar aveți grijă să vă și creadă. O să-i spuneți?
PSIHIATRUL:
... te rog, nu-mi face asta...
STUDENTA:
Domnule doctor...
PSIHIATRUL:
Nu...da. Da, o să-i spun.
STUDENTA:
Și fără flori, fără căcaturi. Să danseze o noapte la Taxi Vinil - pentru mine.
PSIHIATRUL:
Te rog...ia-ţi măcar blugii! Te rog, nu face asta...de ce...îmi pare rău !
STUDENTA:
Da, o să-i spuneți.
PSIHIATRUL:
Îmi pare rău !
STUDENTA:
Și-acum închideți ochii. Vreau să fiu complet singură până număr la zece.
PSIHIATRUL:
Îmi pare rău !
STUDENTA:
16
17
Unu, doi, trei – nu trișați...Cinci – şase – şapte – nu vă apropiați...hai, încă puţin...opt –

nouă...nouă şi jumătate...nouă şi trei sferturi...
PSIHIATRUL:
Îmi pare rău !
STUDENTA:
Acum puteți deschide ochii.
Zece !
Ce față de muist aveți !
4. PROMOŢIE
Personaje: PSIHIATRUL:, SUPRAVEGHETOAREA-ŞEFĂ:
În supermarket. Cumpărători, zgomote specifice, muzică obsesivă drum-and-bass în fundal.

Biroul cu pereţi transparenţi al SUPRAVEGHETOAREI-ŞEFE. Pe monitoare toată prăvălia şi
la mijloc un microfon disponibil pentru anunţuri.
SUPRAVEGHETOAREA-ŞEFĂ: (ocupată)
Magazinul nostru vă oferă astăzi promoţii de vacanţă pentru grădina dumneavoastră. De la
experţii în house and gardening, foarfece de tuns gazonul la cincisprezece lei douăzeci bucata,
unelte de trimat gardul viu, cincizeci de lei un set complet, pământ de flori preambalat în saci
de zece kilograme ...
PSIHIATRUL:, încă în halat alb, priveşte prin geam, apoi intră.
PSIHIATRUL:
...bună...eu sunt...
17
18
SUPRAVEGHETOAREA-ŞEFĂ:
oh... bună...optleişaizeci...kilogramul...şi...să...
PSIHIATRUL:
Văd că eşti ocupată...nu vreau să te deranjez...
(reia, în microfon) Vreţi să fiţi frumoasă? Treceţi astăzi pe la rafturile noastre cu produse
cosmetice: cremă de faţă cu specific lifting şi loţiuni revigorante infini jeunesse... (către
Psihiatru) Ce cauţi aici la ora asta?
PSIHIATRUL:
Nu ştiu...am luat un taxi. Nu-mi amintesc prea bine. Am ieşit din cabinet – jos era multă lume,
habar n-am la ce se tot uitau. Şi era un tip idiot cu un taxi idiot.
(în microfon) Promoţia zilei: unt de corp „Magia plantelor”, cu arome de vanilie, fructe de
pădure, cocos şi natur, la numai zece lei cincizeci o cutie. (către Psihiatru)
PSIHIATRUL:
Stătea acolo şi – zice – vă amintiţi de mine?
(în microfon) Magazinul nostru este recunoscut pentru cele mai mici preţuri.
PSIHIATRUL:
Zice, urcaţi, să vă duc undeva. Şi am urcat, nici nu m-a-ntrebat nimic, m-a adus pur şi simplu
aici. Şi m-a lăsat în faţă, nici n-a vrut să-i plătesc cursa. Pentru sufleţelul ei, zice. Faceţi nişte
cumpărături. Cred că nu era normal.
(în microfon) Dacă găsiţi undeva produse mai ieftine, noi vă returnăm de zece ori diferenţa.
(către Psihiatru) Acum nu e momentul. Te-am aşteptat aseară. Voiam să-ţi fac şi o surpriză, să
luăm cina împreună...pe urmă să mergem undeva, numai noi doi, să dansăm, într-un club. De
ce nu vrei niciodată să ieşi cu mine?
PSIHIATRUL:
Sunt ocupat, doar ştii. Am avut pacienţi...
SUPRAVEGHETOAREA-ŞEFĂ: (nu îndrăzneşte să fie supărată)

Întotdeauna ai o scuză bună. Şi acuma ce-ai păţit? Ţi-au spart casa, ţi-au furat maşina, ţi-a luat
foc cabinetul, a căzut guvernul...?
PSIHIATRUL:
Nu. Vreau şi eu să vorbesc. Vreau să vorbesc cu ei. Să le spun. Ceva. Poate mă doare şi pe
mine ceva. Nu?
Ce te doare pe tine, Mircea?
18
19
PSIHIATRUL:
Ceva. Vrei să ştii? O să spun. Mă laşi cinci minute?
Am mai avut discuţia asta. Ştii bine că nu se poate acum. Spune pur şi simplu. Spune-mi mie.
Nu sunt eu prietena ta?
PSIHIATRUL:
Mi-a mmmm...mi-a m. Mmmm...MMM. (nervos) ...mi-a MMMMM! o pacientă. Mi-a muuu.
Muuu. Mu. Nu pot. Vreau şi eu la microfon, mă laşi puţin şi pe mine să vorbesc cu ei, te rog?
SUPRAVEGHETOAREA-ŞEFĂ: (cu ochii în monitoare)

(în microfon) Un angajat de la raionul menaj este aşteptat la casa trei. Un angajat de la raionul
menaj, la casa trei vă rog..
PSIHIATRUL:
...poţi să fii atentă puţin la mine?
Păi nu sunt atentă?
PSIHIATRUL:
Am nevoie să vorbesc. Am...mi-a mmmuuu...muuu. Te rog, te rog...
De ce vii întotdeauna în miezul zilei? Hai şi tu pe la ora închiderii...după ce pleacă clienţii te
las să vorbeşti. Nu te-am lăsat întotdeauna? Şi avem timp şi de...mu-mu.
PSIHIATRUL:
Eu...nu...vreau să spun că mi-a mu. Mu-mu.
SUPRAVEGHETOAREA-ŞEFĂ: (cu ochii la monitoare)

...şi eu mu-mu. Ştii bine că te mu-mu. Te-am mu-mu de când te-am văzut! Imediat termin şi o
să ne mu-mu...da? Imediat. Puţină răbdare, ştiu că stai prost cu răbdarea, dar dacă vrei mu-
mu, trebuie să mai aştepţi puţin...şi pentru vorbit, vii la ora închiderii, ca de obicei, da? (în
microfon) Un angajat de la raionul congelate este aşteptat la casa şapte. Un angajat de la
raionul congelate...la casa şapte. Congelate...la şapte.
PSIHIATRUL:
Nu striga!...nu striga aşa...
Ce-i, ți-e rău?...măi, tu n-ai venit pentru mu-mu. Mircea, uită-te la mine, Mircea! tu mă înşeli
cu alta. Asta era? Totul s-a terminat între noi. De-aia ai venit acuma. Aşa e? Despre asta vrei
să vorbim?
PSIHIATRUL:
Nu, cum o să...nu. NU.
19
20
Încă nu ţi-ai dat seama că pe mine nu mă poţi minţi?
PSIHIATRUL: (nu se mai poate stăpâni, trebuie să vorbească despre asta)

... şi ea a mu...mu...ahhh, a muuu... Oh!
SUPRAVEGHETOAREA-ŞEFĂ: (ademenitoare)
Şi cine e curva cu care te-ai mu-mu?
PSIHIATRUL:
Ce...cine? Ce?
Putoarea cu care ţi-ai pus-o!
PSIHIATRUL:
Nimeni. Îţi jur, nu e nimeni. De-aia am şi venit. La tine am venit, nu vezi? De ce crezi c-am
venit?
SUPRAVEGHETOAREA-ŞEFĂ: (duioasă)
Nu ştiu, Mircea. De ce?
PSIHIATRUL:
Să vorbesc...vreau să vorbesc! VREAU SĂ VORBESC CU EI! SĂ MĂ AUDĂ ŞI PE MINE
CINEVA! Vreau! Vorbesc! Vreau! Vorbesc! şi eu, şi eu, şi eu...(sare la microfon)
Amândoi îşi dispută microfonul, în timp ce îşi rostesc discursurile.
MONOLOGUL EXTERIOR AL PSIHIATRUL:UI

Doamnelor şi domnilor,
magazinul nostru
vă oferă astăzi,
în mod excepţional,
următoarele articole,
en-gros şi cu amănuntul:
Hamburgeri de pui la pachete promoţionale
de cinci kilograme!

Crize de nervi
la duzină,
flacoane cu lacrimi
pentru femei – roz,
pentru bărbaţi, albastre,
gânduri bune,
20
21
în pachete de câte şase,

trei duzini la preţ de două!
Îngheţată de vanilie la zece litri!

Frică la vrac,
Cu termen de garanție nelimitat,
Obstacole mărunte,
Vărsate
Sau preambalate...
Alcool rafinat la baxuri familiale,
bere la butoiaş...
...iaurturi de soia,
cu arome autentice
în pachete sigilate,
treileicin’zeci...

Şi, în promoţie absolută,
numai la magazinul nostru,
am deschis raionul sentimente congelate,
de toate felurile,
de toate culorile,
cu toate aromele.
Pizza congelată,
Margherita,
Prosciutto,
Havaiană!

Puteţi să vă convingeţi:
fetele alea drăguţe
vă oferă
mostre de umilinţă,
de compasiune,
de furie,
de melancolie,
de panică
şi anxietate.
Trei la preţ de două...
21
22
Esenţă de paranoia,
mania persecuţiei afumată,
feliată.
Vă atragem atenţia că
raionul cu fericire
e închis azi.
Ne cerem scuze,
dar acest produs
nu a fost omologat.
Epuizaţi, cei doi se privesc lung. PSIHIATRUL: e fericit.
Ce mi-ai făcut Mircea? Cum ai putut?!
PSIHIATRUL: (fericit)
Da’ ce-am făcut?
Te-a auzit toată hala!
PSIHIATRUL:
Ăştia? Draga mea, deschide ochii! Ăştia nu aud nimic. Nu văd nimic. Tu nu vezi că sunt
nebuni? Uite, femeia aia cu părul violet – tu crezi că aia e normală? Vorbeşte singură. Adună,
scade, calculează. Cealaltă, care trage după ea trei cărucioare cu hamburgheri şi băuturi
răcoritoare – aia e normală?
Te simţi bine?
PSIHIATRUL:
Sau bărbatul ăla cu trei telefoane la care vorbeşte în acelaşi timp – el e normal? Adolescentele
alea acoperite de farduri sunt normale? Gravida care se-ndoapă cu cereale instant e normală?
Mircea, ţi-e rău?
PSIHIATRUL:
Băiatul cu setul de cuţite suedeze e normal? Perechea aia care-o să-şi petreacă viaţa lângă
maşina de spălat, aparatul de tocat, cuptorul cu microunde şi televizorul cu plasmă – e
normală?
Mircea, Mircea... Ce faci?
PSIHIATRUL:
22
23
Fata care cumpără trei baxuri de whisky şi şterpeleşte tampoane e normală? Copilul care cere
lapte cu gust de căpşuni e normal? Dar bătrânul care-şi cumpără prezervative cu gust de
căpşuni – el e normal? Directorul tău are trei maşini – e normal?
Doi angajaţi ai serviciului de pază şi protecţie sunt aşteptaţi de urgenţă în biroul
supraveghetoarei-şefe!
PSIHIATRUL:
Ce faci, îți chemi băieţii? Îi cunosc, iau Sertralina şi Stilnox. Eu le-am prescris tratamentul.
Şeful lor ia Risperdin. Nevastă-sa ia Prozac. Fetele alea simpatice de la casse iau
Carbamazepin. Băieţii din parcare iau Rivotril. Tu iei Xanax, Coaxil...
Doi angajaţi ai serviciului de pază şi protecţie - de urgenţă în biroul supraveghetoarei-şefe!
Urgent, doi angajaţi în biroul supraveghetoarei-şefe! Urgent...urgent!
PSIHIATRUL:
E normal să bei bere fără alcool sau lapte fără lactoză, să mănânci pâine fără gluten, salam
fără colesterol, zahăr fără zahăr - e normal? Să ţi-o tragi fără femei, să trăieşti fără să fii în
viaţă? Dormi cu pastile, te trezeşti cu pastile, mănânci cu pastile, te concentrezi cu pastile, te
relaxezi cu pastile, iubeşti cu pastile? E normal? E normal?
Faţa Supraveghetoarei-şefe, ca un peşte într-un acvariu. Vorbeşte tot mai disperată la

microfon. Mut. PSIHIATRUL: dansează, fericit.
5. ȘTII CINE SUNT EU?
Personaje: SUPRAVEGHETOAREA-ŞEFĂ:, PROCURORUL-ŞEF:
Cartierul Răsăritului – un cartier nou, cu bungalow-uri, stil american. E încă întuneric, dar
începe să se crape de ziuă. SUPRAVEGHETOAREA-ŞEFĂ: doarme pe sofa, în sufrageria cu
geamuri largi. Lângă ea, cină festivă cu lumânări. PROCURORUL-ŞEF: intră, destul de
grăbit, dă peste lucruri.
PROCURORUL-ŞEF:
Paştele şi Dumnezeii... că nu-i niciodată lumină! Nici afară, nici în casă...era să-mi rup gâtul –
în mama ei ...de primărie, renel, şi să-mă ia dracu’ şi pe mine că nu trebuia să mă mut de la
bloc! Măcar acolo aveam asfalt! Ce faci, dormi aici?
Te-am așteptat...
PROCURORUL-ŞEF:
23
24
Mersi. Ce te-a apucat?
Am pregătit o cină festivă. Cu vin. Să mai bei şi tu un vin bun...
PROCURORUL-ŞEF:
Aprinde naibii lumina aia!
De ce? E mai frumos așa...imediat răsare soarele. Nu de-aia ne-am făcut casă cu ferestre spre
răsărit?
PROCURORUL-ŞEF:
Aprinde lumina și uite-te puțin la mine...mă recunoști?
Da’ bine-nțeles dragă, nu-mi trebuie nici o lumină! Ce-i prostia asta? Hai să cinăm...
PROCURORUL-ŞEF:
E patru dimineaţa. Am avut o zi grea.
Mă gândeam să... ne simţim bine.
PROCURORUL-ŞEF:
Eu mă simt foarte bine. Vrei să-mi spui ceva?
Da. Mi-am dat seama că viaţa asta nu e ce-mi doresc.
PROCURORUL-ŞEF:
Ce? Încearcă să fii mai clară, te rog. (Își toarnă un whisky) Unde-i gheața aia? Tot timpul îi
schimbi locul...
Adică – vreau să spun că nu-mi doresc asta. Ce mi se întâmplă acum. Nu asta mi-am imaginat
că o să fac cu viaţa mea. Nu mai vreau să merg la lucru în fiecare zi, nu mai vreau să vin
acasă şi să mănânc singură de cină, nu mai vreau să dorm singură. Cu tine în pat, dar singură.
Să ştiu că eşti acolo numai când îţi aud sforăitul ăla scârbos. Să mă ating singură şi să-mi
imaginez că trăiesc, în timp ce... Aş vrea s-o luăm de la-nceput...
PROCURORUL-ŞEF:
N-aş mai lua-o de la-nceput pentru nimic în lume!
SUPRAVEGHETOAREA-ŞEFĂ: (în lacrimi)

Vreau şi eu o viaţă. Înţelegi? Poate divorţez. Vreau o şansă – ce, nu merit şi eu o şansă?
PROCURORUL-ŞEF: (o mângâie patern)
24
25
Ba da, ba da. Linişteşte-te, draga mea...facem noi ceva. Mergem în Grecia la vară sau...la
Paris, și mai bine! În a doua lună de miere. Vrei? O să te simți mai bine, îți promit. Te uiți
prea mult la televizor...aseară te-ai uitat?
SUPRAVEGHETOAREA-ŞEFĂ: (printre lacrimi)

Da...
PROCURORUL-ŞEF:
Şi... ţi-a plăcut? Am fost bun, nu? Poate mă cheamă și săptămâna viitoare, că mi-am făcut
prieteni pe-acolo.
SUPRAVEGHETOAREA-ŞEFĂ: (îşi revine, critică, pragmatică)

Păi...da. Numa’ că te tot întrerupeau cu știri. Și...nu prea am înțeles ce atâta caz cu nebuna aia
care-a căzut de la etaj...? Toată ziua numai de ea am auzit! Presarii ăștia - atâta exagerează!
Auzi, că doctorul ar fi aruncat-o... haida-de! Păi e complet tras de păr! Ăla era pe altă lume,
săracul...ți se rupea inima de milă să-l vezi în cătușe, parcă era Isus Cristos... Ar fi trebuit să le
zici vreo două... tu ai nas, miroși vinovații, în fond e meseria ta...
PROCURORUL-ŞEF:
...ce faci, îmi dai lecţii? Tu știi a cui fată e aia? Nu te băga în lucruri pe care nu le-nțelegi!
Eu...nu...(Pauză) Şi pe urmă ce-ai făcut? Că te-am aşteptat...cu ci...te-am aşteptat.
PROCURORUL-ŞEF:
Păi, fii atentă: ies de la televiziune să iau un taxi până la tribunal să-mi iau mașina - să vin
acasă, când mă sună taică-său în legătură cu ancheta. Cică să bem ceva. Numai noi doi, așa –
incognito.
Tu - incognito? Nu! cu...tatăl ăleia...! Și unde v-ați dus?
PROCURORUL-ŞEF:
Păi, șoferul avea sămânță de vorbă, comenta și el c-o fi, c-o păți. Și ăla, ca tine, că doctoru’ e
nevinovat…chestii de amator. Așa că-i zic, auzi, pari un tip umblat, versat – zic - nu știi un
loc mai ferit, pentru o întâlnire de afaceri - și ăla zice, cum să nu, vă duc eu într-un club
select, muzică fină... Nu voiam să stau prea mult, așa că i-am zis să m-aştepte afară. I-am
promis cincizeci de euro dacă m-aşteaptă până la 12.
Cincizeci...?! Şi i-ai dat?
PROCURORUL-ŞEF:
Pe naiba i-am dat. Am așteptat vreo două ore pân-a venit omul meu și ăla nici nu intră bine
că... era acolo una ROBERTA: Vinil și când o vede înnebunește, începe să zbiere... se ceartă
ca chiorii, se pare că aia o cunoștea pe fiică-sa și... mă rog, nu contează.
Cum – nu contează? Ce avea aia cu fiică-sa?
25
26
PROCURORUL-ŞEF:
Nu contează, când îți spun! În fine, când s-a terminat tot circul, dau să plec - era deja ora
două. Şi ăla cu taxiul zice că e trecut de doi’şpe, era 50 de euro pâna la doi’şpe, acuma e 100.
100...?! Şi ce-ai făcut? I-ai dat?
PROCURORUL-ŞEF:
I-am dat pe mama lui, asta i-am dat! M-am luat frumos și m-am dus pe jos în parcare la
tribunal, că nu era departe, m-am urcat în maşină şi am luat-o spre casă.
Şi...?
PROCURORUL-ŞEF:
Şi ăla, nervos, se ia după mine.
Și...?
PROCURORUL-ŞEF:
Să mă depășească. Da’ eu – canci! Îl depășesc eu pe el. Pe urmă el pe mine, pe urmă eu pe el.
Pe urmă iar el pe mine. Încep să-l claxonez. Și ăla nici vorbă, nu se lasă. Accelerează. Și eu –
după el, să-l iau!
Și...și?
PROCURORUL-ŞEF:
Și ăla bagă o sută șaizeci și mă depăşeşte, nebunu’. L-am pierdut.
Offf! ...și...?
PROCURORUL-ŞEF:
Știi intersecția aia de la Mall unde stă poliţia zi-noapte?
Da. Ce-i cu ea?
PROCURORUL-ŞEF:
Acolo m-au oprit.
Pe tine...?
PROCURORUL-ŞEF:
Imaginează-ți. Nu m-au recunoscut. Nişte dobitoci.
26
27
Le-ai arătat legitimaţia?
PROCURORUL-ŞEF:
Ce, eşti nebună? Vrei s-ajung pe prima pagină?
Ce...măgari! Te-au amendat?
PROCURORUL-ŞEF:
Mai rău, mi-au luat carnetul. Şi mi-au făcut alcoolemia... Erau nişte băieţi tineri, cu capul în
nori. Mi-au tras proces verbal...nici n-au vrut să stea de vorbă.
Şi te-au dus la poliţie? Pe tine?
PROCURORUL-ŞEF:
Îţi dai seama?
Mai bine-i dădeai ăluia 100 de euro...
PROCURORUL-ŞEF:
Spune și tu...cum să nu mă recunoască...?! Doar m-au văzut de-atâtea ori la televizor! Să știi
că ăștia nu se uită la Lege și fărădelege!!! Ia aprinde lumina aia și uită-te un pic la mine!
Lasă, că nu e nevoie. Știu cum arăți.
PROCURORUL-ŞEF:
Semăn cu ăla de la televizor?
Eşti un bărbat foarte bine. Sigur, nu eşti Keanu Reeves, ai şi tu o vârstă...
PROCURORUL-ŞEF:
Lasă că nici tu nu ești Cher...Hai, nu te supăra, n-am vrut să spun asta... să nu ne certăm,
pisicuţo...trebuie să te duc odată la clubu’ ăla...nu era rău, să ştii, nu era rău deloc...
SUPRAVEGHETOAREA-ŞEFĂ: (retrăind)
Da, să ieşim şi noi împreună, ca pe vremuri...cine-ar fi crezut c-o să dureze atât? Un biet
student rupt în fund...
PROCURORUL-ŞEF: (se opreşte să bea, ea se desprinde)

...şi o vânzătoare drăgălaşă la alimentara din campus. Lili-face-tot, aşa-ţi spuneau, erai tare
săritoare şi...ce fată bună erai...parc-a fost azi. Aveai o rochiţă... albă... cu burtică pe sub
halat...ţi-aminteşti? Şi pe urmă burtica s-a dus departe, departe...şi toţi vorbeau pe la
colţuri...ah, cât de rea e lumea!
...cât de rea e lumea!
27
28
PROCURORUL-ŞEF: (obosit şi băut, se aşază)

...cât de rea...e..lumea...ahhh...ce zi...ce zi am avut...hai...să ne mai aşezăm puţin aici...du-te tu
înainte, că vin şi eu...pregăteşte-te...imediat... numai puţin mai stăm...ahhhh...să nu mă
recunoască nici unul, îngrozitor...unde-a ajuns lumea...
Adoarme pe masă, printre tacâmuri. Ea începe să mănânce. Treptat, scena îşi pierde din
romantism, devine sordidă. Pe fereastră intră lumina dimineţii, se observă foarte bine
sfeşnicele din alpaca ieftină, mâncarea ofilită, de plastic, de la fast-food. Dar ea mănâncă
exponenţial.
SOLILOCVIUL SUPRAVEGHETOAREI-ŞEFE
De mâine încep o viaţă nouă.
De mult nu m-am mai simţit aşa de bine!
Într-o săptămână
pot slăbi în jur de şase kilograme –
am de dat jos vreo douăzeci,
da' în ritmul ăsta,
peste două luni
port rochia în care-am dat bacul.
O să merg la sală.
Şi antrenorul - brunet,
înalt, cu ochi focoşi –
mă priveşte lung,
lung, lung...
şi după trei zile zice,
vai, domnişoară,
şi se uită aşa, galeş, la mine...
deşi are numai vreo treizeci de ani...
sub treiş’cinci,oricum...
Da’ arată bine,
e aşa,
un pic cam matur pentru vârsta lui –
seamănă cu Keanu Reeves
în filmu' ăla când el
şi Diane Keaton...
Numai când se uită la mine,
pierd o sută de grame.
Îi mai dau o lună să-şi facă curaj –
pe urmă
îl invit la cină.
Mai am puţin de dat jos pe burtică –
şi restul se aranjează:
cu o lenjerie fină,
o lumină de atmosferă, un whisky...
Ajută la creşterea stimei de sine –
simt că am mai pierdut
vreo trei sute de grame –
ah-da,
da.
28
29
Pe geam intră dimineaţa.
6. INTERVIU
Personaje: ZIARISTA:, PROCURORUL-ŞEF:
Aceeaşi zi, în biroul PROCURORULUI-ŞEF, care doarme la birou.
PROCURORUL-ŞEF:
Ce amendă? Nu plătesc nici o amendă...demisia?! Ce demisie?
Intră ZIARISTA:. Îl privește o vreme cum doarme și vorbește prin somn.
ZIARISTA:
Domnule Procuror...?!
PROCURORUL-ŞEF:
Nu-mi dau nici o demisie! (Se trezește. O vede) Șef. Procuror-șef! Pentru angajare, așteaptă
pe coridor. Cum ai intrat aici?
29
30
ZIARISTA:
Nu era nimeni.
PROCURORUL-ŞEF:
Interviul începe într-o oră. Du-te și bea o cafea, păpușă, da?
ZIARISTA:
Ce interviu?
PROCURORUL-ŞEF:
Pentru postul de secretară, dragă. Ce, e primul tău job?
ZIARISTA:
Ce secretară?! Nu vă amintiți de mine? Aseară...emisiunea...! Am fost împreună în emisiunea
cu fata care s-a sinucis! Eu eram de la ziar...aia care-a ajuns prima la locul faptei...ei, acuma
vă amintiți?
PROCURORUL-ŞEF:
A! Da, sigur, da...ce doriți?
ZIARISTA:
Să-mi dați ceva adevărat pentru ediția de mâine. Ceva real. Nu prostia asta cu PSIHIATRUL:.
PROCURORUL-ŞEF:
Ancheta e în derulare. Nu putem discuta cu presa...
ZIARISTA:
Lăsați astea pentru televizor, domnule procuror.
PROCURORUL-ŞEF:
...șef...
ZIARISTA:
Whatever... Observați că am venit personal. Nu v-am sunat, nu avem martori...
PROCURORUL-ŞEF:
De ce vreți voi neapărat să scormoniți căcatul? N-au fost oamenii ăștia și-așa destul de loviți?
ZIARISTA:
Am auzit ba că ea avea probleme cu taică-său...ba că fratele a fost trimis în străinătate, să nu
șifoneze reputația tatălui. E adevărat că ea se droga la greu? Și el – de ce nimeni nu vorbește
despre el?
PROCURORUL-ŞEF:
Pentru că nu e nimic de spus. Nici un story, degeaba încercați să faceți din rahat praștie. O
familie ca oricare alta, absolut obișnuită. Cu doi copii și tot felul de probleme de viață. Dar
nenorocirea nu alege: un doctor nebun le violează și le aruncă fiica de la etaj...
ZIARISTA:
Dar dacă...v-aș oferi ceva în schimb?
30
31
PROCURORUL-ŞEF:
Mă cumperi? Ia ieși dumneata frumos afară...!
ZIARISTA:
Nu, sigur că nu. Iertați-mă, mi-a scăpat - am uitat cine sunteți...sper că nu v-ați supărat.
PROCURORUL-ŞEF:
Mă rog...sunteți tânără și înțeleg. Dar idealizați prea tare adevărul - iar cu anumite lucruri nu
se glumește, domnișoară...
ZIARISTA:
Da, am văzut aseară. Ce frumos ați spus despre “lucrurile astea care dau preț vieții”. Să te
trezești lângă femeia ta, să-ți duci copiii la școală, barbecue în livadă la sfârșit de săptămână,
în casa de vacanță. Să ai nepoți, să te pensionezi, să știi că n-ai trăit degeaba.
PROCURORUL-ŞEF:
Exact, exact.
ZIARISTA:
Să duci acasă apa minerală de protocol, să furi lingurițe din restaurantele de lux, să ai un cont
gras și nedeclarat în Elveția, să accesezi site-uri porno de la lucru.
PROCURORUL-ŞEF:
De unde...cine...Mă acuzați de ceva? Știți că riscați un proces de calomnie?
ZIARISTA:
Nu, făceam și eu niște presupuneri. Deci...nu?
PROCURORUL-ŞEF:
Nu.
ZIARISTA:
Șeful o să mă dea afară. Și-abia începusem să prind și eu ceva mai serios...
PROCURORUL-ŞEF:
Lasă că te descurci, nu-mi fac eu griji! Ești curajoasă, isteață...uite, dacă te dă afară, te angajez
eu.
ZIARISTA:
Secretară?!
PROCURORUL-ŞEF:
Ai fi mai bine plătită și măcar aș avea pe cineva care știe să lucreze cu presa. Și nu-mi mai
spune “domnule procuror”.
ZIARISTA:
Șef.
PROCURORUL-ŞEF:
31
32
Ei, lasă...zi-mi Nelu.
ZIARISTA:
Păi... de fapt...Dar nu prea știu ce-ar trebui să fac? Să aduc cafele și să vă dau legătura la
telefon?
PROCURORUL-ŞEF:
Fii serioasă, domnișoară! Avem automat de cafea și centrală telefonică! O secretară e mult
mai mult - ea trebuie să știe meserie! Să audă tot și să nu spună nimic. Să vadă tot, dar să știe
când să închidă ochii.
ZIARISTA:
Să fie fidelă, amuzantă, discretă, cochetă - și să nu aibă alte priorități decât șeful. Să-l pună în
valoare și să-l apere de micile neplăceri zilnice - ca o cățea credincioasă.
PROCURORUL-ŞEF:
Iar șeful...o promovează.
ZIARISTA:
Nu o va numi niciodată secretară, ci asistenta lui. O invită la cină, atunci când rămân amândoi
peste program. O conduce acasă, de câte ori este nevoie și rămâne peste noapte la ea, dacă
este nevoie. O duce în delegații plătite –și o ocrotește ca pe fiica lui.
PROCURORUL-ŞEF:
Nu, ca pe sora lui.
ZIARISTA:
Ca pe cea mai bună prietenă a lui. Sufletul-pereche.
PROCURORUL-ŞEF:
Și trupul-pereche. Fidelă, blândă, drăgălașă, plină de umor, ea îl ascultă cu respect și îl
admiră...
ZIARISTA:
Pentru calitățile lui, pentru fizicul lui încă atrăgător, pentru fermitatea și caracterul lui
excepțional...
PROCURORUL-ŞEF:
Orice bărbat adevărat are nevoie de o secretară!
ZIARISTA:
Nelu...acuma pot să te întreb ceva?
PROCURORUL-ŞEF:
Spune, păpușă...
32
33
ZIARISTA:
Cine-i ROBERTA:?
PROCURORUL-ŞEF:
Nu vă lăsați niciodată.
ZIARISTA:
Hai, că atâta lucru poți să-mi spui...ce-i, era doar o simplă întrebare! Ce-i? Hai, că suntem
între noi...
PROCURORUL-ŞEF:
Îmi pare rău, domnișoară. Ai picat la interviu.
ZIARISTA:
Ce...?! Mi-e rău!
PROCURORUL-ŞEF:
Da, cred că ai nevoie de un pahar cu apă. Dar, din păcate, apa minerală de protocol s-a
terminat. Vezi că pe coridor e un automat pentru sucuri. Ușurel...trage-ți puțin sufletul,
aranjează-te! Și când ieși, spune-i următoarei candidate să poftească!
7. ARTA CERE SACRIFICII
Personaje: ZIARISTA:, FOTOGRAFUL:
Taxi Vinil, retro maxim. Muzica respectivă. Locul e în mare trend. Între taxi şi fim mut, cu
gust. FOTOGRAFUL: – metrosexual, fumează la o masă, cu un Jack în faţă. Intră
ZIARISTA:.
ZIARISTA:
Salut. Ți-ai mutat sediul sau îi tragi clopotele la ROBERTA: aia sau cum o mai cheamă? Te-
am căutat toată ziua.
FOTOGRAFUL:
Știu, mi-ai umplut telefonul de mesaje. Ce ești așa disperată...?
ZIARISTA:
33
34
Păi mi-ai promis niște poze... alea, știi tu. Cu Cristina. Alea de la morgă. Dă-mi-le repede, că
n-am timp, se-nchide ediția.
FOTOGRAFUL:
Păi tocmai asta e.
ZIARISTA:
Ce?
FOTOGRAFUL:
Nu mai pot să ți le dau.
ZIARISTA:
Cum nu poți?! Dă-te naibii, măi Tavi! Ai crescut prețul?
FOTOGRAFUL:
Andrei. Și pur și simplu nu pot. Știu că ți-am promis, dar lucrurile s-au schimbat.
ZIARISTA:
De ce?
FOTOGRAFUL:
M-am mai gândit...așa, în viață, părea mai puternică. Mă și enerva. Avea așteptări, vise,
vorbea aiurea...nu știam cum să mai scap. Pe mine mă interesa taică-său, iar ea se ținea scai de
mine. Cred că făcuse o fixație. Când a murit...
ZIARISTA:
Ai răsuflat ușurat. Te macină conștiința sau ce?
FOTOGRAFUL:
Mi-am dat seama cât era de frumoasă. Cu toată rana aia oribilă de la cap, avea o liniște, o
curățenie în ea – de la linia gâtului, până la rotunjimea sânilor și a călcâielor. Era perfectă.
Chiar și părul pubian părea desenat de un copil: un triunghi cu marginile exacte, între
coapsele fragile. Era...
ZIARISTA:
Tu te-ai îndrăgostit de ea.
FOTOGRAFUL:
Fii serioasă! Nu, dar sunt exact fotografiile care-mi lipseau pentru expoziție. Așa că nu pot să
ți le dau, îți dai seama.
ZIARISTA:
Măcar una.
FOTOGRAFUL:
Nu pot.
ZIARISTA:
Ok, cinci sute – ultimul preț. Hai măi, că știu că n-ai bani nici de țigări...
34
35
FOTOGRAFUL:
Nici cinci mii. Arta cere sacrificii!
ZIARISTA:
Euro.
FOTOGRAFUL:
Sunt sigur că găseşti tu alt subiect tare...
ZIARISTA:
Hai nu te prosti, că ăsta arde acuma! Atunci...lasă...ştiu pe unu’ de la Dimineaţa, tot de
investigaţie, ca tine, care se ocupă. (Pauză, încercare eșuată.) Măi Tavi, măi - fii şi tu băiat de
treabă...aş da lovitura cu chestia asta...şi acu-i momentul. Prind şi eu pagina întâi. Sunt în
cărţi, măi... mă nenoroceşti...
FOTOGRAFUL:
Nu pot şi nu pot, dacă-ţi spun! Şi dacă-mi mai spui o dată Tavi te las aici şi nu mai vezi o
poză de la mine ever! Apropos, cine-i Tavi, motanu’ tău, sau ce?
ZIARISTA:
Hai c-am glumit...(se pisiceşte) ...măcar una lasă-mi. Fiindcă eşti de treabă.
FOTOGRAFUL:
Nu sunt de treabă. Ce, aşa arăt?
ZIARISTA: (ademenitor)
Ba eşti...hai că eşti...eşti, măi, eşti, ştiu eu că eşti...
FOTOGRAFUL:
Ce faci? Măi, Fana, nu ești normală – aici?
ZIARISTA:
Ai dreptate – condu-mă puțin până la baie...
FOTOGRAFUL:
Baia-i aici, uite ușa asta, din spatele meu!
ZIARISTA:
Cu atât mai bine...
FOTOGRAFUL:
Și dacă ne prinde cineva?
ZIARISTA:
Ce, ți-e frică?
FOTOGRAFUL:
Nu-i vorba despre asta, dar eu...niciodată...în veceu...în viața mea...
35
36
ZIARISTA:
Hai, pe bune?! Toată lumea a făcut-o-n budă, măcar o dată!
FOTOGRAFUL:
Eu –nu!
ZIARISTA:
Se vede că n-ai plecat de jos. Păi atunci hai să-ți ofer o experiență de viață, măi Tavi, măi!
Intră. După ei, cineva bate la uşă. Ea încuie.
Monologul interior al FOTOGRAFUL:UI

Ar trebui să vezi asta,
Man Ray!
Credeai că ştii
din ce-i compusă femeia:
un ochi,
o mînă,
un sân,
o fesă,
un deget
urechea – şi buzele,
spatele ca o cutie de violoncel.
Dar privirea prin lentilă
minte.
Nimic nu mai e adevărat.
Nimic nu mai este
ceea ce reprezintă.
Acesta nu e un ochi,
aceasta nu e o mînă
o fesă,
un deget.
E o lume
în ramă.
Dar lumea,
lumea adevărată
durează foarte puţin.
Cam o sutime de secundă.
Clic!
Monologul interior al Ziaristei

Pe mine nu mă doare nimic,
pe mine nu mă atinge nimic,
sunt obiectivă,
imparţială,
incoruptibilă.
Intru oriunde,
pentu mine nu există secrete.
Ştiu tot!
36
37
Văd tot!
Aud tot!
Fac orice!
Scriu orice!
N-am mamă, n-am tată, n-am iubiţi,
n-am prieteni.
N-am timp!
Doar uneori, seara, când vreau să uit ziua care a trecut,
îmi scot legitimaţia cu poza aia veche de copil de provincie
şi-mi amintesc cât de tare m-a durut
aparatul ăla de fotografiat,
care-mi făcea prima poză,
prima mea poză de ziaristă.
Imparţială, incoruptibilă, independentă.
El se reazemă de uşă. Se caută de ţigări. Ea se aranjează.
ZIARISTA:
La dracu’ - mi-ai rupt ciorapii! De ce nu eşti atent!
FOTOGRAFUL:
Se mai întâmplă...
ZIARISTA:
Îmi cumperi tu alţii? Te costă, să ştii, că erau italieneşti.
FOTOREPORTERUL
De fapt...apropo... Chiar voiam să te rog...să mă-mprumuţi cu nişte bani...
ZIARISTA:
... te pomeneşti că eşti lefter... şi mai ai tupeul să negociezi...!!! Atunci mi-o dai pe aia unde e
așa cum ziceai tu...fragilă și restul?
FOTOGRAFUL:
Da, măi, ți-o dau, că mai am destule - și de o mie de ori mai bune. Aia oricum e cam
convențională...
ZIARISTA:
Porc mai ești!
FOTOGRAFUL:
Cineva spunea că sunt de treabă, remember? Ai o ţigară?
ZIARISTA:
Vreau să mă las. Deci – mi- o lași la prețul vechi!
FOTOGRAFUL:
37
38
Da, măi...dă-ncoa’ banii...
ZIARISTA:
Trei sute...
FOTOGRAFUL:
Parcă erau cinci...bine trei, bine!
ZIARISTA:
Lei...
FOTOGRAFUL:
OK, LEI!!! Dă-i încoace! Ştiai c-o să pun botu’, aşa-i?
ZIARISTA:
Bănuiam...toată lumea ştie cât eşti de lefter.
Cineva bate iritat la uşă.
FOTOGRAFUL:
Auzi, n-ai vrea să repetăm chestia asta într-un loc mai...puţin public?
ZIARISTA:
De ce nu? Da’ acu’ am fugit – că tre’ s-ajung în redacţie să-mi fac materialu’. Să treci să-ţi iei
banii, bine?
FOTOGRAFUL:
Păi şi eu cu ce plătesc consumaţia? N-ai să-mi dai măcar ceva...acolo, o sută?
ZIARISTA: (descuie, vrea să iasă)

Bea şi tu pe datorie, puiu’, că asta-i viaţa.
FOTOGRAFUL: (n-o lasă)

Nu pot să cred că te cari! Eşti nasoală rău dacă mi-o plăteşti aşa.
ZIARISTA: (scoate nişte bani)

Bine, am glumit. Poftim o sută.
FOTOGRAFUL:
Mersi. Eşti de treabă – auzi...da’ aici nu-s o sută. Numa’ şaptezeci.
ZIARISTA:
Mi-am scos banii de ciorapi. Şi altă dată să fii mai atent!
FOTOGRAFUL:
Ce...rahat!
ZIARISTA: (ieşind)
Arta cere sacrificii...măi Tavi, măi...
38
39
8. CARNEA DE PE OASELE NOASTRE
Personaje: FOTOGRAFUL:, ACTRIŢA:
Într-un salon fotografic. Pregătiri pentru şedinţa foto.
ACTRIŢA:
...de unde-ai făcut rost de locul ăsta? E al tău...?
FOTOGRAFUL:
Nu, e al unui prieten...într-o zi o să am şi eu unul... Despre ce film e vorba, spune-mi, să-mi
fac şi eu o idee măcar.
ACTRIŢA:
Păi, e băiatul ăsta, a terminat acuma şcoala şi vrea să facă un film, cică are şi bani. Caută
fete... şi m-a văzut, da’ tot îi trebuie poze. De ce nu? E o chestie serioasă...Aşa e bine?
39
40
FOTOGRAFUL:
Dă-te mai la dreapta, uită-te acolo – da’ în stânga mea...uite-te mai trist...aşa, frumos! Şi
scenariul? Aşa - părul pe spate, aşa...
ACTRIŢA:
Păi...încă n-am primit scenariul... da’ auzi, că tot voiam să te-ntreb... tu de ce nu vii la
spectacolele mele niciodată?
FOTOGRAFUL:
Eu?! Ei, nu se poate spune că nu vin. Mai vin...din când în când...
ACTRIŢA:
La Pescăruşul ai fost?
FOTOGRAFUL:
La ăla nu. Da’ am fost la chestia aia cu dezbrăcate, incesturi...Hotline parcă-i zicea.. Lasă-ţi
bluza pe un umăr...fii frumoasă...privirea aia, ştii tu - asta e!
ACTRIŢA:
Serios? Ai văzut ăla?! E un succes...
FOTOGRAFUL:
Da, tot spectacolul m-am străduit să nu mă sufoc între o fată cu buricul gol care dădea sms-uri
şi o doamnă foarte poche care puțea a Dior. (stai acolo! aşaaa...da! Mai dinamic!) Zi-mi și
mie, dragă, ce era căcatul ăla cu fiul incestuos care-şi sodomizează fratele mai mic și ăla se
sinucide (Bravo! Asta e! ), pe urmă vine mama şi se otrăveşte când vede peisajul....și când
apare tatăl de la lucru, se aruncă pe fereastră... Așa ceva nu se întâmplă în viața reală. (Bun!
Acuma schimbăm lumina – treci aici, cu spatele, întoarce-te trei sferturi...aşa!) Așa că nu m-
am mai dus la teatru.
ACTRIŢA:
Serios?! (Aşa e bine?) Puteam să jur că ţi-a plăcut. Cristinei i-a plăcut...dar ea e obişnuită cu
limbajul ăsta...
FOTOGRAFUL:
Pe bune...? Când s-a obişnuit?
ACTRIŢA:
Ea? Păi e la medicină – şi – tu ce-ţi închipui, cum vorbesc ăia când sunt de gardă? Nu-i prea
multă lumină?
FOTOGRAFUL:
Tu...glumeşti?
ACTRIŢA:
Ce – să glumesc? Cu lumina?
FOTOGRAFUL:
40
41
Tu chiar...nu ştii nimic? Zâmbeşte, te rog.
ACTRIŢA:
Ce să ştiu...?!
FOTOGRAFUL:
Păi, cu Cristina...Râzi puţin, dar aşa, drăgălaş...
ACTRIŢA:
Ce e cu Cristina?
FOTOGRAFUL:
De când n-ai mai văzut-o?
ACTRIŢA:
Păi, de vreo două-trei zile. Am tot sunat-o, da’ cred că i-a murit bateria. N-am apucat să trec
pe-acasă, am tot avut repetiţii şi am dormit la o prietenă...da’ de ce mă-ntrebi? A păţit ceva?
Nu ajunge cu râsul?
FOTOGRAFUL:
Ba da, poţi să te opreşti. Nu ştii.
ACTRIŢA:
Ce să ştiu?! Ce-a păţit...tâmpita, precis s-a-ncuiat în vreo cameră de cămin iar – ştii, odată, a
rămas acolo tot week-endu’, la o prietenă care era...ce? E mai rău..? Ce e?
FOTOGRAFUL:
Tu ești complet ruptă de realitate? Nu citești ziare? Nu te uiți la televizor?
ACTRIŢA:
Dacă nu e vorba despre mine, nu. (Pauză) A avut un accident. E grav?
FOTOGRAFUL:
S-a aruncat de la etaj, Diana.
ACTRIŢA:
A murit?
FOTOGRAFUL:
Am fost s-o recunosc la morgă.
ACTRIŢA:
Ce...căcat. Mă, tu îţi baţi joc de mine!
FOTOGRAFUL:
Da. E una să joci în piese cu sinucigaşi – şi alta s-o trăieşti pe viu.
ACTRIŢA:
Taci...
41
42
FOTOGRAFUL:
Arta şi realitatea – ştii, tocmai am avut o discuţie despre asta cu...un prieten, pictor. Faimos,
n-are rost să-ţi spun cine, şi-aşa nu-l cunoşti. Prieten bun.
(Începe s-o fotografieze în snap-shot. Ea nu mai pozează. Nu-l bagă în seamă)
ACTRIŢA:
Taci odată.
FOTOGRAFUL: (fotografiind întruna)

El zice că-i plac lucrurile adevărate, ca-n viaţă, că trebuie să loveşti aşa, direct. Direct, fără
sensuri ascunse, fără ambiguităţi.
ACTRIŢA:
Taci!
FOTOGRAFUL:
Ce faci, plângi? hai ridică-ţi capul, să te văd...
ACTRIŢA: (ridicându-şi capul, nici o lacrimă)

Să plâng? Nu. Mă concentram...
FOTOGRAFUL: (cam dezamăgit, se opreşte. O priveşte lung.)

Lasă, știu – şi mie mi-a murit odată un prieten...
ACTRIŢA:
Repet acuma tot într-o piesă nemţească, da’ cu una care ia pastile. Sigur, nu se aruncă pe
geam, dar... Aşa era şi ea. Imprevizibilă.
FOTOGRAFUL: ( începe s-o mângâie )

Tu ce crezi, arta trebuie să fie adevărată sau...aşa...poetică?
ACTRIŢA: (îşi articulează discursul, îl lasă s-o atingă)

Ce faţă făcea uneori. Şi mersul ei, obosită... trebuie să mă gândesc la asta. Cum se îmbrăca,
mai ales în ultima vreme. Şi era dusă mai tot timpul – nu cred că medicina era o meserie
potrivită pentru ea. Trebuie să rezişti, să...cum vorbea. Ce zicea. Să-mi amintesc. A, relaţia cu
frate-său. E importantă. (Realizează intenţiile lui) Ce faci?
FOTOGRAFUL:
Nu ştiu... eşti foarte sexy, știi?
ACTRIŢA:
Te excită chestia asta? Eşti dus.
FOTOGRAFUL: (începe să se joace cu ea)

Ce chestie – asta ?
ACTRIŢA:
Termină – asta. Cristina şi tot... – oh!
42
43
FOTOGRAFUL:
Asta –sau asta – la ce te referi, mai exact?
ACTRIŢA:
La asta – a!
FOTOGRAFUL:
Credeam că-ţi plac durităţile – ah! nu acolo!
ACTRIŢA:
Pe scenă – a! nu în viaţă –oh!
Monologul interior al Actriţei

De-atâta autentic mi s-au strepezit dinţii,
şi arta s-a dus în pizda mă-sii,
a rămas viaţa,
viaţa asta de căcat,
în care colecţionez emoţii,
şi le plantez ca pe nişte panseluţe,
ici-colo,
culeg emoţii şi cineva,
habar n-am cine,
cineva adânc ascuns în mine
zice:
asta e bună, o treci la colecţie!
asta nu e bună, e falsă –
e făcută,
n-o mai folosi niciodată,
e mimată.
Anumite cuvinte nu se spun,
sunt false.
Anumite sentimente sunt interzise,
sunt false.
Anumite emoţii sunt la modă,
altele sunt învechite.
False.
Nu sunt autentice.
Umblu pe stradă,
în căutarea autenticului,
intru în crâşme,
stau acasă de vorbă
cu mama.
O iubesc pe mama.
Dar azi nu e la modă să-ţi iubeşti mama
şi-atunci mimez ura
până ajung şi eu s-o cred.
Nu mai e la modă să te fuţi normal,
dacă n-ai făcut un blow-job în viaţa ta,
dacă nu te fuţi în cur,
măcar mimează că ştii despre ce e vorba.
43
44
Şi chiar dacă ştii câte ceva,

mimează că ştii mai mult.
Fă mult cu puţin.
Asta e arta.
Arta autentică.
Dar dacă că eu vă spun acuma
că-mi bag pula-n voi toţi –
cât mimez
şi cât e adevărat?
Vă fut în cur pe toţi.
Vă fut în cur pe toţi!
Vă fut, vă fut, vă fut
Vă fut în cur pe toţi!
E adevărat sau e mimat?
Monologul interior al FOTOGRAFUL:ui
Corpuri vii,
corpuri moarte,
corpuri în descompunere,
corpuri nenăscute,
corpuri imponderabile,
corpuri tinere, bătrâne,
grase,
slabe,
albe,
negre,
păroase,
chelioase,
mii,
sute de mii
de corpuri.
Egale.
Să ne bucurăm de carnea de pe oasele noastre,

acum.
ACTRIŢA:
Gata...nu mai facem poze?
FOTOGRAFUL:
Nu-ţi trebuie o mie de fotografii, nu? Câteva prim-planuri, în rest – dinamică...şi gata.
ACTRIŢA:
Bine, atunci eu am plecat.
FOTOGRAFUL:
44
45
Aşa, pur şi simplu? Unde te duci?
ACTRIŢA:
Am spectacol. Ești sigur că nu vrei să vii? Poate ieșim undeva pe urmă.
FOTOGRAFUL:
Nu pot, că am un vernisaj în seara asta. Da’ poate vii tu – e chiar la clubu’ ăla, Taxi Vinil. Știi
unde, nu?
ACTRIŢA:
ok, treci să mă iei...îmi aduci și pozele.
FOTOGRAFUL:
Păi, nu știu dacă pot s-ajung. Dar te-aștept acolo, începe la 11, așa că ai timp să ajungi. O să te
surprindă...îți promit!
ACTRIŢA:
Bine, lasă că mai vedem! Oricum, dacă nu ajung azi, trec zilele astea să văd expoziția ta. Cum
îi spune?
FOTOGRAFUL:
Autopsii...Nu stai la o ţigară?
ACTRIŢA:
Nu, că mă grăbesc...şi mersi, măi! Dacă totuși vrei să vii la spectacol, te aștept! Hai că eşti de
treabă! Pa!
El scoate o țigară. Ea iese.
9. FATA CU BEREA
Personaje: ACTRIŢA:, PEPE:
În cabină, după spectacol. Afişe. ACTRIŢA: se demachiază. Bătaie în uşă.
ACTRIŢA:
Poftim! Da...! Da...intră! Am zis da! Hai, curaj... (Intră PEPE: cu un buchet obscen de flori.)
PEPE: cu flori…!
PEPE:
Bună seara! Așteptai pe altcineva? Nu spune nimic, sunt încă vrăjit!... Poate era mai bine să
mă retrag în tăcere, să merg acasă – şi să revăd în minte spectacolul. Ai fost minunată, ai
fost... dincolo de cuvinte!
45
46
ACTRIŢA:
Eşti beat?
PEPE:
...beat? N-am mai băut de când ne-am despărţit. Sunt varză, n-am dormit de trei zile.
ACTRIŢA:
Hai înauntru...clovnule! Și încuie ușa, să nu dea cineva peste noi - atâta ar mai lipsi...
PEPE:
Cine să dea, ăla mic şi urât cu care eşti pe afiş? Da, bănuiam eu. Are picioare scurte.
ACTRIŢA:
Ce naiba cauți aici? N-ar trebui să fii acasă, cu ai tăi...?
PEPE:
Am fost. Maică-mea e sedată ca o gâscă, plânge întruna. De taică-meu bineînțeles că n-am
reușit să dau.
ACTRIŢA:
Și atunci ai venit la mine?
PEPE:
Mi-era dor de tine.
ACTRIŢA:
Te şi cred...
PEPE:
Ok, nu-mi era dor. Mi-era poftă de tine. Deşi după ce te-ai spurcat cu picioarescurte ăla...
ACTRIŢA:
Cineva trebuia să plătească chiria, nu? Credeam că ai fugit, ţi-ai luat viaţa-n mâini. Cristina
spunea că te-ai înrolat în Legiunea Străină, că eşti prin Cuba sau Irak sau, dracu’ ştie,
Kosovo...
PEPE:
Gata, gata. Mai încet. Am fost în Germania, într-un...cantonament.
ACTRIŢA:
Ce...cantonament?
PEPE:
Ei, o chestie – oarecum medicală. Am un diabet şi...
ACTRIŢA:
Ha-ha...
PEPE:
46
47
ok, eram - dus complet. Mi-au trebuit vreo şase săptămâni să-mi amintesc cum mă cheamă.
Nici nu ştiu cine m-a dus acolo. Și de ce.
ACTRIŢA:
De ce? Păi îți spune eu de ce: pentru că fiul neascultător se cuplează cu actriţe şi sare calul la
studii în străinătate! Şi nu dă nici un semn. Ce, era închisoare? N-aveau telefoane, e-mail?
Nici pe soră-ta n-ai sunat-o nici măcar o dată!
PEPE:
...mai vorbeam pe mes... Știam tot ce face, îmi scria în fiecare zi. Zicea că erai zâna ei bună...
ACTRIŢA:
Deci Kosovo și restul erau invențiile ei?
PEPE:
Avea o imaginație bogată. De când era mică se trezea spunând tot felul de lucruri ciudate.. Că
în mijlocul orașului era o groapă cu pitici, că a luat foc școala…
ACTRIŢA:
Că eu eram zâna ei bună…
PEPE:
Deci nu erați prietene?
ACTRIŢA:
Ba da, ba da...nu asta voiam să spun. Iartă-mă, s-a întâmplat așa brusc... Și tu, aici...nu
credeam să te mai văd, ea zicea că ai jurat să nu te mai întorci. Că te-ai săturat să-ţi tot spună
taică-tău ce să faci.
PEPE:
Da, m-am săturat. Dar mai am un singur lucru de rezolvat. Vreau să mă-nsor.
ACTRIŢA:
Și ce legătură are asta cu mine? Mi-ai adus cumva un inel de logodnă?
PEPE:
Inel nu, dar ghici ce ți-am adus…? Mașina ta preferată, Alpha Spider '69 - de colecție. Cadou
de logodnă. Nu asta-ți doreai, Scufiță Roșie? Și o cină la Mariott pe deasupra- like old times!
Dar trebuie să le meriți!
ACTRIŢA:
La Mariott? Nu, pe bune? Ai un tupeu, să vii aici...și să-mi zici așa ceva! Nu te cred. Am jurat
să nu te mai cred în viața mea, ești un tip odios și...și...chiar? Alpha Spider? Ce culoare?
PEPE:
Tu ce crezi?
ACTRIŢA:
Deci mă mai iubești? Nu m-ai uitat de tot? Te-ai întors puțin și pentru mine?
47
48
PEPE:
Hai, spune, da! Spune - da! Și să fugim în lume, departe de tot căcatul ăsta…vrei? Spune da!
ACTRIŢA:
Stai, nu mă lua așa repede…
PEPE:
Spune da, spune da, spunedespunedaspunedaspuneda!
MONOLOGUL ACTRIȚEI
Vrei să te-nsori cu mine?
Eu sunt aia
De pe cutiile de şampon.
Și pe fulgii dietetici,
sunt tot eu!
Zâmbetul meu vinde
cuptoare cu microunde,
creme de faţă,
maşini de spălat,
pateuri de ficat!
Mai sus decât turla bisericii mitropoliei
se-nalţă chipul meu
Sunt Fata cu berea,
şi zâmbesc.
Pe mine mă placi?
Pe mine mă vrei?
Monologul lui PEPE:

Am venit acasă.
Sunt acasă.
Măcar dac-ar trebui să-mi răzbun tatăl –
dar nu – tatăl meu e în viaţă,
o duce bine,
nu e o fantomă.
Ba chiar e peste tot prin ziare
zilele-astea.
Noroc că maică-mea n-are nevoie
ca el să moară.
Ar fi prea ușor...
Nici prietenii nu mi-i mai recunosc.
Horatio e un inginer alcoolic,
Rosencrantz şi Guildenstern sunt brokeri,
Romeo e șofer de taxi,
Gloucester se plimbă prin supermarketuri,
Hamlet e fotograf,
iar pe Julieta o-nmormântează mâine.
Ofelia s-a făcut actriţă.
De fapt,
nimic nu-i putred,
dar totul pute.
48
49
Spate în spate. Beau amândoi dintr-o sticlă plată.
ACTRIŢA:
Deci nu te-ai lăsat chiar de tot.
PEPE:
Nu, dar lucrez la asta...
ACTRIŢA:
Spune drept, aşa-i că n-ai fost la spectacol?
PEPE:
Cât de bine mă cunoşti...!
Scoate un joint.
ACTRIŢA:
Te cunosc?! Da, se poate spune şi-aşa...şi te rog nu fuma dintr-astea în cabina mea.
PEPE:
De ce eşti aşa lipsită de poezie? Doar eşti actriţă... Ia şi tu de-aici! Ei, ce zici de propunerea
mea?
ACTRIŢA:
Şi dacă, într-o zi, să zicem, aş vrea un copil?
PEPE:
Ce prostii vorbeşti!
ACTRIŢA:
Un copil, o familie adevărată...? Nu-mi spune că nu ţi-a trecut şi aiureala asta prin cap...
PEPE:
Chiar...ai vrea? Deci...da? Răspunsul e da?
ACTRIŢA:
Hai c-ai pus botu’! Hai să mergem...
PEPE:
Mă gândeam eu...actrițo! ok, hai la bere.
ACTRIŢA:
Cum la bere?! Ziceai de Marriott!
PEPE:
Ai pus și tu botu'!
49
50
ACTRIŢA:
Şi...maşinuţa...cheile astea?!
PEPE:
A, cheile...păi sunt cu Peugeot-ul maică-mii, mi-l dă să circul cât stau pe-acasă. Și am venit cu
stopul, de-aia am ajuns așa târziu. Tu chiar crezi că taică-meu e Bill Gates? Coboară, dragă,
cu picioarele pe pământ!
ACTRIŢA:
Ce porc eşti! Îmi vine să-ţi scot ochii, nenorocitule! Mincinos şi...şi...
PEPE:
Da, se mai întâmplă. Da’ nici tu nu eşti chiar Fecioara Maria, nu?
ACTRIŢA:
Auzi, da’ mi-ai tras-o big time!
PEPE:
Hm. La ce te referi?
ACTRIŢA:
De obicei nu pun botu’ la chestii de-astea, da’ te-am crezut!
PEPE:
Te-ai supărat? Ha-ha...
ACTRIŢA:
Nici vorbă, ha-ha-ha...uite, hai că te duc eu într-un loc dacă vrei. Am un prieten care-și
deschide o expoziție de fotografie în seara asta. E un club - Taxi Vinil. Mergem? Ha-ha-ha!
PEPE:
Numai viniluri? Viniluri să fie, atunci! Decoruri, muzică – se bea absint...acuma te recunosc,
artisto! Teatru – nu pesmeţi!? Ha-ha-ha! Ce idee tâmpită, numai viniluri! Ha-ha-ha-ha! Deci
care-i răspunsul tău, ne căsătorim sau nu? Ha-ha-ha-ha!
ACTRIŢA:
Ce-ar zice ai tăi de chestia asta? Ah-hi-hi-ha-ha!
PEPE:
Ha-ha-ha! A-ha-ha-ha!!! Ar fi un sfârşit fericit. Ha-ha-ha-ha-ha!
ACTRIŢA:
Pentru ce? Ha-ha-ha-ha-ha!
PEPE:
Pentru viaţa lor! Taică-meu suferă cu inima... Ha-ha-ha-ha-ha!
ACTRIŢA:
50
51
Ha-ha-ha-ha-ha!
PEPE:
Mă bucur că nu te-ai supărat... ha-ha-ha-ha-ha!
ACTRIŢA:
Nici vorbă. Da’ pe chestia asta ha-ha-ha-ha-ha! mă duci mâine la cimitir ha-ha-ha-ha-ha!
PEPE:
Ha-ha-ha-ha-ha! Tu mă duci la club vinil, eu te duc la cimitir! Ha-ha-ha-ha-ha! Tu mă duci la
club vinil, eu te duc la cimitir! Ha-ha-ha-ha-ha! Tu mă duci la club vinil, eu te duc la cimitir!
Ha-ha-ha-ha-ha!
Totul se accelerează la maxim, nebuneşte.
10. SPUNE-MI CĂ MĂ IUBEȘTI
Taxi Vinil, în dimineața următoare. PEPE: doarme pe tejgheaua de la bar, cu o compresă pe

ochi. ROBERTA: mătură pe jos fotografii rupte, strânge viniluri sparte.
PEPE:
...mmmmm.
ROBERTA:
Bună dimineaţa...
PEPE:
Ahhhh...tu eşti...cine? Am orbit sau ce naiba...
ROBERTA:
Nu mai ştii ce-ai făcut azi-noapte, nu?
51
52
PEPE:
Ba da...ba da. Eram cu...nu contează...şi ne-am dus...era târziu. Într-un club. Şi...nu-mi mai
amintesc. Ba da. Ai avut noroc că soră-mea ținea la tine. Puteai să ajungi colegă de pat cu ăla.
Sper că că n-o să se apuce prea repede de făcut poze.
ROBERTA:
Ar fi cam greu, după ce i-ai spart Nikon-ul, ai rupt tot de pe pereți...
PEPE:
Am fost un bou. Trebuia să-l omor. Dacă mă gândesc puțin, cred că i-a și plăcut. Marele artist
suferă pentru arta lui! Acum are toată presa la capul patului. Maimuțoiul!
ROBERTA:
Păi vezi? Nu era mai bine dacă te abțineai...?
PEPE:
S-o fi văzut tu pe soră-ta moartă, goală și înrămată nu cred că-ți mai umbla atâta gura aia... Ea
unde e?
ROBERTA:
Păi...nu-ți aduci aminte, nu? După ce ai spart tot ce ai apucat, ai mai făcut și un număr de
strip-tease...Asta i-a pus capac, așa că păpușica ta a şters-o cu şefu’. Tre’ să-ţi spun că i s-a
pus pata rău - nu l-am văzut aşa în viaţa mea. Dragoste la prima vedere: dacă crezi în aşa
ceva...
PEPE:
…mda...ce chestie, nu? ...ar trebui să...unde mi-e mobilul...şi portofelul...şi cheile de la
maşină... Căcat! Căcat! Căcat! Și ce penali pantalonii ăştia...
ROBERTA:
Penali? ar trebui să zici mersi...că nu te-am lăsat în curu’ gol...
PEPE:
Ok, mersi că nu m-ai lăsat în curu’ gol...da’ sper că n-am adormit imediat.
ROBERTA:
Nu înainte să arăţi tot ce poţi. Cam puţin, după reclama pe care ţi-ai făcut-o.
PEPE:
Serios...? Îmi pare rău. Cât e ceasul? Ăla e ceasul meu?!
ROBERTA:
E amiază. Hai, că e cazul s-o iei din loc.
PEPE:
Ce mai conteaza...oricum am întârziat. Căcat! Nu, nu pot să ies în halul ăsta...mai stau puţin,
să-mi revin.
ROBERTA:
52
53
Stația de taxi e peste drum. Ești în stare să treci strada? Sau mai bine să-ți chem unul pe partea
asta...
PEPE:
Hei! Păi ăla-i mobilul meu!
ROBERTA:
Serios? L-am găsit pe jos. Ăsta-i contractul – ce găsesc, al meu să fie!
PEPE:
Eşti culmea! Şi hainele mele cui le-ai vândut?
ROBERTA:
Eu le-am vândut?! A fost licitaţie! Nu te doare gâtul după cât ai urlat...?
PEPE:
Şi banii...? Banii unde-s?
ROBERTA:
Banii...? Ai făcut cinste la toată lumea, încă mai eşti dator vreo trei sute la bar.
PEPE:
...lei sau euro? Lasă, nu vreau să ştiu...şi-aşa-mi plezneşte capul.
ROBERTA:
Când am intrat în afacerea asta, credeam că ajut un prieten să se pună pe picioare. Am venit
cu toată colecția mea de viniluri. Clubul ăsta eram eu. Dar acum… n-a mai rămas nici măcar
unul întreg.
PEPE:
Îți cumpăr altele.
ROBERTA:
Erau rarități.
PEPE:
Ți le cumpăr la loc, când îți spun!
ROBERTA:
Habar n-ai ce-ai făcut.
PEPE:
Ei, rahat! Niște bucăți patetice de plastic. Ce faci atâta caz? Lasă că-ți iau un ipod și o să ai
toată muzica pe care-o vrei. De zece ori mai multă și de zece ori mai bună. Poți s-o asculți
când vrei, în metrou, pe stradă, când speli vasele, când... îți faci meseria. Nu cred că
deranjează pe cineva, dacă pe tine te stimulează.
ROBERTA:
Ai reușit să distrugi tot.
PEPE:
53
54
Ți le plătesc, pe bune. Uite, spune-mi cât și deseară îți dau banii.
ROBERTA:
N-am ce face cu banii tăi.
PEPE:
Atunci...ce vrei, să te iau de nevastă...!? De fapt, dacă mă uit mai bine la tine, ești chiar sexy.
Ai ochi frumoși, cu o rochiță Burberry ai face furori la cocktail-uri.
ROBERTA:
Semeni cu taică-tău. Îți plac chestiile penibile.
PEPE:
Nu semăn cu el. Nimeni nu seamănă cu el - el e unic, e universal. Atotputernic. Are tot ce-și
dorește. Asta îl distruge. Iar pe mine - ei, bine, pe mine mă bucură nespus. Practic, e singura
mea bucurie. Chiar, de ce să nu te iau de nevastă? Asta ne-ar rezolva problemele la amândoi.
Găsește-mi un singur motiv destul de bun. Unul singur...din trei încercări - și dacă nu
reușești...
ROBERTA:
Păi în primul rând taică-tău...nu e cam...
PEPE:
Tatăl, fiul, ce contează...doar nu ești bisericoasă! Unu.
ROBERTA:
Ai venit aici cu cineva...
PEPE:
Care a plecat cu altcineva...Doi.
ROBERTA:
Spune-mi că mă iubești.
PEPE:
Atâta tot? Mă dezamăgești. Păi, te iubesc.
ROBERTA:
Nu așa.
PEPE:
Da' cum?
ROBERTA:
Fă-mă să te cred, măcar o secundă. Poți?
PEPE:
Te iubesc. Te iu...besc...TEIUBESC. Nu-i bine, așa-i?
ROBERTA:
54
55
Mai încearcă.
PEPE:
Teiubescteiubescteiubesc...
ROBERTA:
Hai, mai spune!
PEPE:
Te iubesc! NU! Te iu..b...esc...te iubesc, te iubesc! În pizda mă-tii! (Pauză) Sună-l!
ROBERTA:
Cum?
PEPE:
Sună-l, dracu' să te ia! E doar o actriță! O iluzie, o mască. De ce ți-e frică? Sună-l!
ROBERTA:
Nu.
PEPE:
Sună-l naibii și spune-i! Oricum pleci.
ROBERTA:
Nu!
PEPE:
Ce ai de pierdut? Nu poate fi așa de greu, vezi eu am spus-o de mai multe ori. De mii de ori,
de sute de mii de ori. Teiubescteiubescteiubesc! Căcatcăcatcăcatcăcat! Dacă vrei, îl sun eu și-i
spun...
ROBERTA:
NU! (Pauză)
PEPE:
Ghinionul lui. Trei!
ROBERTA:
Ai dreptate, de ce nu? Aici tot nu mai am ce face. Și o să plecăm departe. Departe, departe.
PEPE:
Undeva, în Australia sau la Polul Nord. Să o luăm de la capăt, să începem o viață nouă.
ROBERTA:
Poate o s-avem și copii.
PEPE:
S-au mai văzut cazuri.
ROBERTA:
55
56
O să trăim fericiți până la adânci bătrânețe.
PEPE:
Hai, să mergem. Întârziem la înmormântare. Hei, fără suveniruri...
ROBERTA:
A mai rămas unul, în pick-up!
PEPE:
Da? Bine, de fapt, ia-l! Poate facem un club.
SFÂRȘIT
56

Taxi Vinil de Alina Nelega

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Taxi Vinil de Alina Nelega

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

1. MUZICA TE FACE MAI BUN

Un spațiu semimobilat, fără identitate, într-un subsol. Intră TÂRFA: și TAXIMETRISTUL:.

TAXIMETRISTUL::Bine, nu e un palat, da’ acu...merge vreo două nopți, până-ți găsești

TAXIMETRISTUL:Uite că vreau să intru în rai pe poarta din față...auzi, să mori tu, în

Monologul interior al Târfei

Femeia este un mamifer acvatic,

Tase a fost douăzeci,

Monologul interior al TAXIMETRISTUL:ui

Cum o cheamă, de unde vine, oare îi place cafeaua amară?

Faci reclamă, aduci clienţi. Cam asta.

Personaje: TAXIMETRISTUL:, STUDENTA:

Se aprinde firma de la Taxi Vinil. TAXIMETRISTUL: şi STUDENTA:, ameţiţi, în faţa

Monologul interior al TAXIMETRISTUL:ui

Monologul interior al studentei

Personaje: STUDENTA:, PSIHIATRUL:

Da? Și ce-ai aflat?

Ne facem că ne trezim dimineaţa,

sub hainele astea suntem goi,

Monologul interior al Studentei

Şi-mi vine să râd –

Pleacă imediat de lângă fereastră !

Unu, doi, trei – nu trișați...Cinci – şase – şapte – nu vă apropiați...hai, încă puţin...opt –

Personaje: PSIHIATRUL:, SUPRAVEGHETOAREA-ŞEFĂ:

În supermarket. Cumpărători, zgomote specifice, muzică obsesivă drum-and-bass în fundal.

PSIHIATRUL:, încă în halat alb, priveşte prin geam, apoi intră.

SUPRAVEGHETOAREA-ŞEFĂ: (nu îndrăzneşte să fie supărată)

SUPRAVEGHETOAREA-ŞEFĂ: (cu ochii în monitoare)

SUPRAVEGHETOAREA-ŞEFĂ: (cu ochii la monitoare)

PSIHIATRUL: (nu se mai poate stăpâni, trebuie să vorbească despre asta)

Amândoi îşi dispută microfonul, în timp ce îşi rostesc discursurile.

MONOLOGUL EXTERIOR AL PSIHIATRUL:UI

MONOLOGUL EXTERIOR AL PSIHIATRUL:UI

în pachete de câte şase,

MONOLOGUL EXTERIOR AL PSIHIATRUL:UI

MONOLOGUL EXTERIOR AL PSIHIATRUL:UI

MONOLOGUL EXTERIOR AL PSIHIATRUL:UI

MONOLOGUL EXTERIOR AL PSIHIATRUL:UI

Epuizaţi, cei doi se privesc lung. PSIHIATRUL: e fericit.

Faţa Supraveghetoarei-şefe, ca un peşte într-un acvariu. Vorbeşte tot mai disperată la

5. ȘTII CINE SUNT EU?

Personaje: SUPRAVEGHETOAREA-ŞEFĂ:, PROCURORUL-ŞEF:

Mersi. Ce te-a apucat?

SUPRAVEGHETOAREA-ŞEFĂ: (în lacrimi)

PROCURORUL-ŞEF: (o mângâie patern)

SUPRAVEGHETOAREA-ŞEFĂ: (printre lacrimi)

SUPRAVEGHETOAREA-ŞEFĂ: (îşi revine, critică, pragmatică)

PROCURORUL-ŞEF: (se opreşte să bea, ea se desprinde)

PROCURORUL-ŞEF: (obosit şi băut, se aşază)

Pe geam intră dimineaţa.

Personaje: ZIARISTA:, PROCURORUL-ŞEF:

Aceeaşi zi, în biroul PROCURORULUI-ŞEF, care doarme la birou.

Intră ZIARISTA:. Îl privește o vreme cum doarme și vorbește prin somn.

Ei, lasă...zi-mi Nelu.

7. ARTA CERE SACRIFICII

Personaje: ZIARISTA:, FOTOGRAFUL:

Intră. După ei, cineva bate la uşă. Ea încuie.

Monologul interior al FOTOGRAFUL:UI

Monologul interior al Ziaristei

El se reazemă de uşă. Se caută de ţigări. Ea se aranjează.

Da, măi...dă-ncoa’ banii...

Cineva bate iritat la uşă.

ZIARISTA: (descuie, vrea să iasă)