Zbor deasupra unui cuib de cuci

- dramatizare după romanul omonim al lui Ken Kesey -

McMurphy: Ce de lume posomorâtă! Care din voi pretinde că-i cel mai smintit? Cine-i
nebunu’-şef? Cine-i mai-marele peste partidele astea de cărţi? E prima mea zi pe-aici, şi-aş vrea să
fac de la început o impresie bună asupra omului potrivit, dacă-mi poate dovedi că el e omul cu
pricina. Cine-i smintitu’ număru’ unu pe-aici?

Billy: Nu-s s-s-s-smintitu’ număru’ unu, deși-s c-c-c-andidatu’ următor la funcţie.

McMurphy: Ei bine frăţioare, mă bate gîndul să preiau eu întreaga comèdie, cu tot tacîmu’, poate
c-ar fi mai bine să vorbesc cu mai-marele vostru. Am de gînd să fiu regele cartoforilor în salonul
ăsta. Du-mă la şeful vostru ca să lămurim îndată cine-o să fie stăpîn pe-aici.

Billy: Harding. B-b-b-bănuiesc că oi fi tu. Tu eşti p-p-preşedintele con-con-consiliului bo-bo-bo-

bolnavilor.

McMurphy: El e nebunul șef?! El e președintele?!

Billy: E p-p-președintele consiliului bolnavilor p-p-entru că are la el o hî-hî-hîrtie care zice că a

absolvit co-co-colegiul.

McMurphy: Nu mai spune.

Billy: Harding. Omul ăsta v-v-vrea să-ţi vorbească.

Harding: Și-a programat domnul o audienţă la mine, domnule Bibbit?

Billy: V-aţi programat o audienţă, domnu’ McM-m-murphy? Domnu’ Harding e un om ocupat,

nimeni nu-l poate deranja neprogramat.

McMurphy: Domnu’ Harding ăsta, care zici că-i aşa de ocupat, e smintitu’ număru’ unu? Ei bine,
Billy, spune-i smintitului-şef Harding, că R.P. McMurphy voieşte să-l vadă şi că spitalu’ ăsta nu-i
destul de mare pentru amîndoi.

Billy: D-d-d-da? S-s-s-serios ?

McMurphy: Eu-s obişnuit să fiu cel dintîi peste tot. Aşa încît socot că de-o trebui să fiu smintit,
atunci am să fiu unul numai bun de legat. Spune-i acestui Harding că ori iese să mă-nfrunte ca un
bărbat, ori e o jigodie fricoasă.

Harding: Domnule Bibbit, spune-i tinerelului nou-venit, McMurphy, că o să-i ies în întîmpinare pe
holul principal la miezul zilei şi-o să lămurim chestiunea aceasta, odată pentru totdeauna. Poţi să-l
mai avertizezi, cum e şi cinstit, că eu sînt mai-marele smintiţilor în secţia asta de doi ani şi că mai
nebun ca mine nu există pe pămînt.

McMurphy: Domnu’ Bibbit, ai putea să-l avertizezi pe acest domn Harding că eu-s aşa de nebun că
recunosc că l-am votat pe Eisenhower.

Harding: Bibbit! Spune-i domnului McMurphy că eu-s aşa de nebun că l-am votat pe Eisenhower
de două ori.

McMurphy: Atunci răspunde-i domnului Harding că eu-s aşa de nebun că am de gînd să-l votez pe
Eisenhower din nou în noiembrie.

Harding: Mă dau bătut.

McMurphy: Și zi, amice, cam așa se desfășoară de-obicei ședințele astea drăguțe?

Harding: Se desfășoară?

McMurphy: Asta-i procedura obișnuită la chermezele voastre terapeutice? Un fel de cârd de puișori
ieșiți la ciuguleală.

Harding: Mă tem, amice, că limbajul tău de periferie mă cam depășește. N-am nici cea mai vagă
idee ce vrei să spui.

McMurphy: Să-ți explic. Cârdul, descoperă o pată de sânge pe unul dintre puișori. Și sar cu toții să
o ciugulească, până-l sfîșie pe puișor în bucățele, cu oase și fulgi cu tot. În mod firesc, alții se
mânjesc de sânge în îmbulzeală, și le vine rândul lor. Și-apoi alții și-apoi alții. Un chiolhan d-ăsta
poate înghiți un stol întreg în doar câteva ceasuri.

Harding: Teribilă priveliște.

McMurphy: Singurul mod de prevenire al masacrului, la pui, e să îi legi la ochi. Ca să nu mai poată
vedea.
Harding: Chiolhan de ciuguleală...într-adevăr o interesantă analogie, prietene.

Billy: D-d-d-d-aaa-a...

McMurphy: Așa ceva mi-au evocat adunările astea la care am participat de la distanță. Ăsta e
adevărul în toată urîciunea lui.

Harding: Ceea ce înseamnă că eu sunt pe postul puiului pătat de sânge, nu-i așa?

McMurphy: Chiar așa frățioare. Și vrei să știi cine înfige prima data clonțul? Afurisita aia de
infirmieră, domnișoara Rathced.

Harding: Așadar, toate-s stupid de simple. Adică, ai venit în secția noastră de șase ceasuri, și-ai
simplificat toată opera lui Freud, Jung și Maxwell Jones, rezumând-o într-o singură analogie, un
chiolhan de ciuguleală?

McMurphy: Eu nu mă refeream la Freud și restul, ci la ședința aia jegoasă și la ce ți-au făcut Sora-
Șefă și ceilalți nemernici. Te-au umilit. Bine ți-au mai copt-o.

Harding: Mi-au copt-o?

McMurphy: Chiar așa. Te-au pus pe frigare ori de câte ori au avut ocazia. Sigur le-ai făcut ceva
serios de te-ai ales cu o grămadă de dușmani. După câte văd, toată gașca e pe tine.

Harding: E de necrezut. Treci cu vederea sau ignori faptul că tovarășii mei n-au acționat decât spre
binele meu? Că orice întrebare sau comentariu stârnit de doamnișoara Ratched la adresa soției mele,
avea doar scopuri terapeutice? Mă dezamăgești, prietene. Crezusem că ești ceva mai inteligent, deși
cam analfabet și cu siguranță mitocan. Cu o inteligență nativă totuși.

McMurphy: Să te ia naiba.

Harding: Da, am uitat să adaug c-am remarcat violența dumitale primitivă. Toate aceste calități
înnăscute îți oferă negreșit statutul de terapeut competent și dreptul de a critica metodele minunatei
domnișoare Ratched. Cu talentul dumitale, ai putea vindeca toată secția în mai puțin de șase luni.

McMurphy: Și crezi că rahaturile alea de ședințe de terapie în grup, o să-ți aducă vindecarea? Îți
fac ție vreun bine?
Harding: Prietene, personalul medical își dorește vindecarea noastră la fel de mult ca și noi.
Domnișoara Ratched ar putea fi trecută de prima tinerețe și cam severă, dar nu-i un fel de dihanie
uriașă a orătănilor de curte, cu înclinații sadice spre a ne ciuguli ochii.

McMurphy: Nu. Mai rău prietene, nu o interesează ochii. Ci podoabele tale bărbătești, bijuteriile
tale. Nu-i o puică monstruoasă. E o jugănitoare de soi. Am mai văzut o mie de dastea, tinere sau
bătrâne, femei sau bărbați, toți sunt la fel toți. Încearcă să te stoarcă de putere ca să-ți pună belciugul
la nas, ca să joci cum îți cântă, să trăiești după cum vor ei. Și pentru a te supune, te lovesc unde te
doare mai tare. Te-au lovit vreodată în boașe la bătaie, amice? Te ia cu sudori reci, nu? Nici că se
poate ceva mai groaznic.

Harding: Scumpa noastră domnișoară Ratched? Blajinul înger al mizericoridiei? Slobodă și

altruistă ca vîntul, cea care își dedică viața umanității...Mama noastră Ratched, o jugănitoare? Nu
pot să cred.

McMurphy: Nu-mi servi rahatul ăsta cu blajinul înger mamă. E o ființă tăioasă ca o lamă de cuțit.
Am văzut scorpii la viața mea, dar asta le-ntrece pe toate.

Harding: Mi se pare că metaforele tale se bat cap în cap.

McMurphy: Dracu să le ia. E-o cățea, o matracucă și-o jugănitoare. Nu mă duce ea pe mine de nas.
Și știi bine despre ce vorbesc.

Harding: Ai dreptate în tot ce ai spus. Nimeni n-a cutezat până acum să o spună deschis, dar nu-i
om care să nu o fi gândit măcar. E un sentiment comun, ascuns în sufletul fiecărui om speriat din
acest azil.

McMurphy: Nu poate fi dată afară?

Harding: Cuvântul ei e literă de lege în acest spital. E-nzestrată cu geniul insinuării, nu are nevoie
de acuze. Jugănitoare zici? O subestimezi, prietene. Lumea asta aparține celor puternici. Ritualul
existenței noastre se bazează pe fortificarea celor puternici pentru a-i sfîșia pe cei slabi. Învățăm să o
acceptăm ca pe o lege naturală. Iepurii acceptă că lupul este cel puternic și ca reflex, iepurele este
evaziv își sapă vizuini ca să se ascundă când lupul e aproape. Și așa supraviețuiește. Niciodată nu-l
va provoca pe lup la o confruntare.

McMurphy: Despre ce tot vorbești?

Harding: Domnule McMurphy, toți cei de aici suntem iepuri de diferite soiuri și vârste, țopăind
într-o lume a lui Walt Disney. Nu ne înțelege greșit, nu suntem aici pentru că suntem iepuri. Iepuri
am fi oriunde ne-am afla, dar nu ne putem acomoda cu condiția noastră de animale inferioare. Avem
nevoie de un lup fioros ca infirmiera noastră, să ne-nvețe unde ne e locul.

McMurphy: Vorbești ca un nătâng. Îmi spui tu mie c-o să șezi frumușel și o s-o lași pe muierea aia
să te convingă că ești iepure?

Harding: Nu să mă convingă. Eu m-am născut iepure. Am nevoie de infirmieră să mă facă fericit în

rolul meu.

McMurphy: Ești pe dracu’ iepure!

Harding: Vezi urechile astea? Și nasul care se mișcă? Și dinții ăștia deformați?

McMurphy: Vorbești ca un nebun.

Harding: Ce remarcă adîncă.

McMurphy: La naiba, Harding, nu mă refeream la asta. Nu ești nebun în felul acela. Chiar m-a
surprins cît de normali sunteți cu toții. Pe bune, nu sunteți mai nebuni ca alții de pe stradă. Pricepe,
nu sunteți nebuni cum sunt prin filme. Sunteți doar...obosiți și puțin...nu ești nebun. Niciunul nu
sunteți nebuni și nici iepuri.