Moara cu noroc

- dramatizare după o nuvelă de Ioan Slavici –

Ghiță: Ce s-a întâmplat?

Ana: Nimic! Ce să se întâmple!

Ghiță: Cine a trecut astăzi pe aici?

Ana: Fel de fel de oameni...

Ghiță: Ano, nu vorbi așa cu mine. Ai dreptate să fii mâhnită. Am plecat fără de veste. Află că
astă-noapte, l-au călcat pe arăndașul. L-au bătut până a murit și i-au luat banii, aurul,
argintăria, tot ce au găsit și au putut duce.

Ana: Așa...

Ghiță: Află că m-au luat și pe mine la bănuială. Și întorcându-mă de la Ineu, am găsit în

drum o trăsură boierească și lângă ea, un copil ucis și aruncat pe marginea drumului. Cine a
mai fost în trăsura aia?

Ana: Mai știu eu cine!? O femeie a fost. O domnișoară...o văduvă tânără. Or fi dus-o cu
dânșii. Era tânără și frumoasă, iară voi bărbații, nu vă gândiți decât la d-alde dastea.

Ghiță: Ce-i, Ano? Ce ai tu?

Ana: Lasă-mă! Lasă-mă că-mi vine rău când mă atingi!

Ghiță: Nu te las! Trebuie să știu ce ai! Așa nu te-am mai văzut. Aveai să-mi spui ceva astă-
dimineață, grăiește. Tu nu ești bine.

Ana: Nu sunt bine...

Ghiță: Doamne, ce primejdie la casa mea...Ți-a dat cineva ceva! Te-au vrăjit? Ce-ai?!

Ana: Ai adus o muiere în casă. Ce caută muierea aici?! Ghiță, ce caută muierea aia aici? Ce
căută muierea aia în casa mea!?
Ghiță: Simt că mi se oprește mintea în loc. Îți vorbesc de oameni morți, omorâți în drum, de
o femeie care a fost răpită de lângă copilul ei mort. E vorba de cele mai grozave lucruri și tu
nu ai alt necaz pe lumea asta decât că am adus eu o slujnică în casă.

Ana: Ce-mi pasă mie de alții! N-a fost în toată viața lor mai mult amar decât este acum în
sufletul meu. E mai grozav să trăiești cum trăiesc eu acum, decât să fi ucis în drum.

Ghiță: Ce vrei să spui?

Ana: Tu nu mă omori Ghiță, mă seci de viață. Mă chinuiești, îmi scoți viața din mine,
răsuflare cu răsuflare. Mă lași să mă omor eu pe mine.

Ghiță: Lasă-mă dracului în pace, nu mă hârșâii și tu, am eu destule pe capul meu...

Ana: Dacă le ai, tu ți le faci singur. Să nu te bată pe mine suspinele mele, Ghiță! Că prea mă
crezi tu pe mine proastă! Ei bine, nu sunt, ci am slăbiciune de tine. Astă-noapte mă gândeam
să-mi iau copiii și să plec de aici. Să te las singur cu păcatele tale. Știu că așa ar trebui să fac,
dar nu pot, n-am putere și nici nu mă lasă inima. Și simt că orice ai face, eu tot o să țin la tine.

Ghiță: Ano...

Ana: Nu te mai ascunde de mine. Zici că l-au călcat pe arăndașul. Crezi că eu nu v-am auzit
ieri vorbind de dânsul? Crezi că eu nu am înțeles cele petrecute astă-noapte? Crezi că nu l-am
văzut eu pe Lică întorcându-se în zori de zi de la Ineu?

Ghiță: Ce vrei tu să zici, Ano?

Ana: Știi tu prea bine ce voiesc să-ți zic! Voi...

Ghiță: Noi!?

Ana: Tu cu Lică în înțelegere, l-ați călcat pe arăndașul. Dar nu te teme, eu sunt prea ticăloasă
să te pot da de gol.

Ghiță: Tu zici că eu m-am înțeles cu Lică, pentru ca să-l calce pe arendașul?

Ana: Da.

Ghiță: Tu zici că astă-noapte, eu l-am văzut pe Lică plecând, iar tu l-ai văzut întorcându-se?
Ana: Da.

Ghiță: Tu zici că eu m-am înțeles cu Lică? Mi-e scârbă când mă gândesc că am o nevastă, ce
poate trăi cu un om precum socoți tu că sînt.