Constatare Marius Marian Solea

Ai btrni, cand presimeau ceva, spuneau c i-a apucat, aa, un fiord. Tot aa e i cu mine, tot un fior, cnd aud pe careva spunand: comuna Alimpeti, satul Corsor. S-au ntmplat attea lucruri pe cnd eram mic, nct cred uneori c mic am fost tot timpul... Ateptam soarele, ateptam stelele noaptea, de mn cu timpul mergeam printrun univers numai al meu, ntr-un sat druit de Dumnezeu pmntului, pentru a-mi folosi mai trziu. Imi plceau oamenii, aproape toi oamenii. Si mergeam pe la ei s vorbim. Nu-mi doream mai nimic, decat s vorbeasc btrnii aceia cu mine, n rest tceam. Dar i toat natura vorbea atunci cu mine. Ma duceam pe la casele lor, a celor mai batrani dintre ei, pe unii nu-i mai vedeam pe linie i m duceam eu s le vizitez suferina. Cand murea cate unu la mine in sat, se auzea fuga c s-a dus, si cei dinti care alergam s-l vad eram noi, copiii. Ii gseam aproape pe toi c treceau dincolo cam n aceeai poziie ntinsi pe spate n pat, cu o palm sub cap i picior peste picior. La fel si cu bunicu. Mult l-am mai iubit pe tataica! Vreau din toat inima s exist i eu pe lumea lalta, ca s ne-ntalnim. Nicierea nu pleca fr mine. Odat, neavnd ce face, a trebuit s m ia la ibovnic, la una, peste pru, cu casa pe-o dung de prpastie. Mi-a spus s-l atept i s dejghior nuci cu briceagu, c intra s vad dac asta are de pus n pmnt. Bunic-mea, Maria, nu prea se da dovedit la vorbe. Cnd trecea cte unul pe drum n deal de la vreo pomana or doar de la mat, mergnd oric ndoit din mijloc, cu pas tacticos, cu umbltoru al drept clcnd mai pe laturi, iar cu soldu al stng trgnd mai spre cea, ea l vedea de su vie peste stachetii gardului. Il lsa ncet s treac niscai de ea, ca s fie ntr-un plan superior, da fuga pe scara de piatr de la casa a mare i te pomeneai cu ea c-l intreba cu glas academic, numai aa, artistic hamletian: -Bi, zi drept, beui or nu beui? -Beui, m -Une beui, m? -In gur