Ciocarlia – Jean Anouilh

IOANA – Atunci să încep cu începutul. Începuturile sunt întotdeauna tot ce poate fi

mai frumos. În casa tatălui meu, când încă eram mică. Pe câmpul unde-mi
păzeam oile şi unde am auzit prima dată Vocile. (rămâne ghemuită în acelaşi
loc; personajele care nu au nimic a face cu această scenă se retrag. Înaintează
doar tatăl şi fratele). Suntem după ce clopotele de seară au sunat de rugăciune.
Mă aflu pe câmp cu oile. Sunt încă mică. Mai port cosiţa pe spate şi nu mă
gândesc la nimic. Dumnezeu este bun cu mine şi mă ocroteşte alături de părinţii
mei, în timp ce soldaţii englezi jefuiesc, ard şi violează ţara. Dar ei sunt departe,
iar eu mă simt fericită. Şi deodată, ca şi cum cineva mi-ar fi atins umărul, aud o
voce care-mi spune:
„- Ioana, să fii bună şi cuminte şi să mergi des la biserică.”
Eram bună şi cuminte şi mergeam la biserică. M-am speriat, am luat-o la fugă
spre casă şi apoi am revenit să-mi iau turma. Era deja seară şi aproape că nu
mai era lumină. A doua oară mi s-a întâmplat în plină zi, după clopotele de prânz.
De data aceasta l-am văzut. Părea un înţelept. Avea o haină minunată, bine
călcată şi două mari aripi albe. Nu mi-a spus în acea zi cum îl cheamă, dar apoi
am aflat că era Monseignorul Arhanghel Mihail. Şi deodată el a vorbit:
- „Ioana, du-te în ajutorul regelui Franţei şi redă-i regatul!”
- „Dar bine, Domnule, eu nu sunt decât o sărmană fată, care nu ştie călări, nici să
conducă soldaţii…„
Dar vocea a insistat. Atunci am izbucnit în suspine, am strigat din toată inima că
sunt mică, am spus că există căpitani şi soldaţi pentru aceasta dar nimeni nu m-a
ascultat. Totul era tăcere în jurul meu şi aveam Franţa pe umeri, fără a socoti
munca la fermă şi pe tatăl meu care nu glumeşte deloc.