.

Fata de maritat – La Fontaine

Povestea incepe cu o fata, fudula foarte, si-ngamfata!

Ar fi dorit bineinteles, sa se marite! Dar nu asa cu orisicare!
Voia un mire chips, placut la n-fatisare,
Sa fie nici prea moale, nici gelos,
Sa fie tanar si frumos!
Istet, de sange nobil si mai ales…cu STARE!
Dar cine sa le aiba chiar pe toate?
Destinul fuse darnic cu ea pe cat se poate.
Venira tineri de isprava in petit,
Frumoasa insa i-a privit de sus si negasind nici unul pe placul ei, a spus:
-“Vai ce golani! Dar unde i-ati gasit? S-aleg eu din acestia un sot?
Vreti sa glumiti? Uitati-va la dansii: sunt niste neciopliti.”
Gasea cate un cusur la fiecare…Ba-I prea slabut, ba-I prea-mplinit…
(Aceste elegante pretioase sunt intotdeauna greu de multumit!) Cu timpul petitorii s-au rarit…
Si nici de mana-ntaia n-au mai fost…
Mai saracuti, de neam mai prost…Radea de ei frumoasa fata…
-“Nici n-ar trebui sa-i primesc in casa! Dar ce cred dumnealor, ca-mi pasa, sau ca mi-e frica
sa raman cumva nemaritata? Sa dorm in casa, noaptea, singurica?
Era nespus de mandra vorbindu-le astfel.
Dar anii, unul, doi, se duc pe rand si in curand
 N-au mai venit adoratori defel…
Adio tinerete ce-a apus! Adio petitori!
Pana-ntr-o zi si dragostea s-a dus…
A incercat frumoasa in zadar, cu dresuri sa-si boiasca obrazl vestejit
Timpul, marele talhar, nicicand nu da inapoi ce-a jefuit.
Poti sa mai dregi o casa daramata, dar chipul unei fete batrane, niciodata!
Vorbirea nazuroasei de-asemeni s-a schimbat
O indemnda oglinda: Ia-ti repede barbat!
Si nu stiu ce dorinta astfel ii spunea.
Femeia pretioasa, femeie e si ea.
Trecu asa, un an, doi, iar lumea a ramas uimita ca mofturoasa, in fine se marita, inchipuiti-
va: c-un toparlan!!!!
A TOT ALES, PAN-A CULES!