Sunteți pe pagina 1din 1

Monolog

Andrei Pietraru – Suflete tari de Camil Petrescu

Bună seara domnișoară. Iertati-mă. Vă promit, voi fi serios. Nici nu știti ce serios voi fi in
viitor. Aș vrea totuși să vă spun câteva lucruri, fără importanță de altminteri. Vă rog nu vă
alarmați. Cand se va termina tigara voi fi terminat de mult. Puțin, fleacuri. Acum când plec aș
vrea să vă spun că toate bucuriile și durerile mele au inflorit numai in umbra dumneavoastră.
Că ochii mei s-au ridicat sfiosi si dornici spre dumneavoastră, dar ca niciodata nici macar o
singura clipa nu v-ati ridicat privirea asupra lor.Aș vrea să vă mai spun de altfel ..nu stiu daca
are sens, că atunci cand pentru mine erati mai mult decat lumea intreaga,eu am fost pentru
dumneavoastră unul din lucrurile care va inconjoara. Un serv. Vreau sa va spun ca tot acest
palat cand nu erati in el mi se parea pustiu și ca totul se umplea de lumina când vă auzeam
pasii.
De asemenea aș vrea să știți ..dar ce, vă interesează?...că toti acesti ani nu am mai fost în stare
sa lucrez nimic, ca mi-am zadarnicit viața din cauza dumneavoastră. Că am invidiat până și
câinele acela care vă interesa mai mult decât persoana mea, carțile pe care le răsfoiați. Și
acum, noapte buna domnișoară. (da sa plece, se intoarce râzând nervos)
Să plec? Să plec acum? Ar fi o neghiobie. Si pentru cine domnișoară, pentru cine? O sa raman
aici, trebuie să răman. Cu sau fara voia dumitale. N-are importanța ce-am spus. Nu pot să ma
culc, pentru mine nu mai există întoarcere. Am jurat că astă seară înainte de miezul nopții, să
vă sărut mâna. Odată cu ultima bătaie a ceasornicului dacă nu am izbutit să fac asta, îmi
sfărâm tâmpla. Vă spun asta ca sa va arat cat sunt de hotarat. ..ce mai vreau?.... sa-ti arat cine
esti, dar mai ales sa mi arat mie insumi cine esti, sa stiu pentru cine mi-am zădărnicit viața,
pentru cine lupt cu moartea. Oare n-ai să înțelegi niciodată ce se petrece sub ochii dumitale?
Știi dumneata cine este ridicol dintre noi doi dsoara? Dumneata esti bine crescută, cultă
manierată, iar eu sunt adevărat ca viața însăși. Eu trăiesc fie și fără să-mi dau seama literatura.
Dumneata literaturizezi viața. Ai văzut vreodată un lup ridicol în afara de cei zugrăviți în
cărți? N-ai să -nțelegi niciodată tristul dumitale ridicol. Ești mândră cu o voință împrumutată
de la tablourile de pe pereți. Palatul acesta te apără de lume ca un sanatoriu. Te slujeșc
mâinile și picioarele servitorilor, cumperi fleacuri cu bani despre care nu stii nimic și te resfeți
în iatacuri ca acesta crezând că faci literatură și artă. Inteligența dumitale nu trece de măsura
acestor lucruri. Deasupra unor coincidențe nu te poti ridica, iar eu de doua ceasuri sunt in
plina viață ca in largul unei mări.