Autoportret ntr-o oglinda sparta

(fragmente de Octavian Paler)

Cnd aveam posibilitatea sa-mi ndeplinesc visul, mi-am dat seama ca si pasiunile mbatrnesc.
Nu stiu daca pot pretinde ca am stiut ce vreau de la viata. Nu mi-au lipsit tintele false si
entuziasemele naive.
Cam toate certitudinile mele, cte au fost, sunt acum ciuruite de ndoieli, ca niste haine roase de
molii. Mi-ar fi greu sa numesc una intacta.
Nu exista fericire de care sa-ti amintesti fara tristete.
Am nceput sa-mi dau seama ca, din actor pe scena vietii, deveneam un figurant.
Tot ce pierdem, pierdem pentru totdeauna.
Ceea ce nu traim la timp, nu mai traim niciodata.
O viata mediocra poate fi justificata. Mai ales ntr-o lume mediocra. Dar mediocritatea iluziilor nu
are nici o scuza. Nimic nu ne opreste sa visam fara masura.
Forma cea mai subtila n care se poate nfatisa un mister este banalitatea.
Dumnezeu a creat lumea n asa fel nct sa regretam aproape totdeauna prea trziu.
A muri nseamna a te muta ntr-o stea.

Portret:
Octavian Paler s-a nascut pe 2 iulie 1926, in satul Lisa, judetul Brasov. Nostalgia dupa acest
sat se simte in toate cartile sale. "Existau anumite valori, traditii, si un anumit bun-simt al
oamenilor pe care nu le-am mai regasit in alta parte", povesteste scriitorul.
Dupa absolvirea scolii primare, baiatul de 11 ani a fost admis bursier la Colegiul "Spiru
Haret" din Bucuresti, dupa care a urmat cursurile Facultatii de Litere si Filosofie si, simultan,
si pe cele ale Facultatii de Drept. In Bucuresti, a cunoscut saracia lucie, a locuit in Ferentari si
a muncit noptile ca hamal in Gara de Nord ca sa-si cumpere carti sa poata studia.
"In toata tineretea mea am trait un delir al lecturii", povesteste scriitorul. "Nu m-am adaptat
vreodata la viata Capitalei. Sunt constient totusi ca nici la sat nu as mai putea trai", spune
Paler.
Consternat de politica romaneasca
Scriitorul a devenit intre 1965 si 1970 vicepresedinte al Comitetului de Radiodifuziune si
Televiziune, si timp de 13 ani, intre 1970 si 1983, redactor-sef la "Romania Libera", pana
cand a fost dat afara pentru pozitiile sale anticeausiste. Dupa Revolutia din 1989, a fondat
impreuna cu Ana Blandiana si Gabriel Liiceanu "Grupul pentru Dialog Social".
A fost, pe rand, editorialist al ziarelor "Romania Libera", "Cotidianul" si "Ziua". Dupa 1989, a
criticat intregul esichier al clasei politice, de dreapta sau de stanga.
"Sunt consternat ca s-au gasit atatea canalii care s-au repezit sa faca averi nemarginite si sa
faca demagogie pe tema democratiei la noi, sunt consternat ca poporul roman a indurat si a
consfintit asta", spune el. "Detest politica si politicienii. Nu as fi putut face niciodata politica",
spune Paler.
Refugiul in mitologie
A fost dintotdeauna indragostit de mitologia greaca, tema care apare in toate cartile sale. "Sunt
mai mult pagan decat crestin", glumeste scriitorul. "Mitologia este pentru mine un refugiu, un

fel de fuga in istorie. Faptul ca omul a iesit din timpul mitologic si a intrat in timpul istoriei nu
este in avantajul sau. Eu sunt un reactionar", povesteste el.
Octavian Paler isi scrie cartile la masina de scris. "Masina de scris a devenit o prelungire a
trupului meu. M-am dezobisnuit sa scriu de mana. Nu concep sa folosesc calculatorul.
Progresul tehnic si stiintific este insotit de regresii interioare", considera el.
Lucreaza in prezent la o noua carte, "Calomnii mitologice. Farame din conferinte nerostite", si
s-a decis sa se desparta de tonul din ultimele carti: "Desertul pentru totdeauna" si "Autoportret
intr-o oglinda sparta".
"M-am vaicarit destul si am facut acum apel la un mic demon ce ma indeamna sa ma iau peste
picior. Conferintele sunt rostite pentru moliile din casa mea, prezente foarte reale", se amuza
scriitorul.
"Iubesc inca viata"
Traieste singur intr-o casa plina de carti. Sotia i-a murit in urma cu cativa ani, iar baiatul si
nepotica lui se afla in Italia. "Sunt un singuratic. Am putini prieteni. Sunt singur aici, intre
molii si carti. Certitudinile mele sunt ca hainele roase de molii", spune scriitorul. Paler
recunoaste ca-i este frica de moarte. "Ma tem de moarte pentru ca nu cred in viata de apoi",
spune el.
Scriitorul isi va petrece astazi ziua de nastere in liniste, acasa. "Nu mi-am sarbatorit niciodata
ziua de nastere. Ce pot sa spun la 80 de ani? Iubesc inca viata. Singura mea satisfactie reala
sunt dezamagirile mele, asta inseamna ca am avut iluzii foarte mari", marturiseste scriitorul.
"Ma exaspereaza bolile mele. Sunt in zodia racului, un introvertit. Totusi nu exista experienta
careia sa nu-i poti supravietui daca ai curajul sa infrunti viata."
Carti publicate
> "Umbra cuvintelor"
> "Drumuri prin memorie I" (Egipt, Grecia)
> "Drumuri prin memorie II" (Italia)
> "Viata pe un peron"
> "Scrisori imaginare"
> "Apararea lui Galilei"
> "Aventuri solitare"
> "Desertul pentru totdeauna"
> "Un om norocos"
> "Mitologii subiective"
> "Caminante"
> "Autoportret intr-o oglinda sparta"
> "Caminante. Jurnal si contrajurnal mexican", editia a doua adaugita
> "Viata ca o corida"
> "Un muzeu in labirint"
> "Eul detestabil"
> "Vremea intrebarilor"
> "Rugati-va sa nu va creasca aripi"

Nimeni nu dispretuieste mai mult iubirea decat cineva care a dorit-o candva excesiv. - A
7a Iubire
copilria capt o arom de mit, de pace preistoric, a zice. Copil fiind, eram mai
aproape dect acum de ceea ce spune sfntul Augustin, c n eternitate nimic nu curge, totul
este prezent. Btrnii din Lisa mi se preau ultimii btrni. Nici o clip nu mi-a trecut prin
minte c, la rndul lor, prinii mei vor mbtrni. Acum, ntreaga copilrie mi apare ca un
univers naufragiat din care am supravieuit numai eu. i poate de aceea vraja copilriei e
chiar mai greu de lmurit dect moartea. Timpul nu reprezenta atunci nimic, nu exista
pentru mine, iar lumea ncepea cu Lisa i sfrea cu Lisa. - Desertul pentru totdeauna
Am ncercat fr s reuesc s mpac n mine doua eu-ri diferite. Unul, raional, altul, afectiv.
Cei doi sunt ca fraii siamezi. Nu se pot despri , dar nici nu se pot inelege. Eul raional
a tnjit, constant, s fie rezonabil. Eul afectiv i-a zdrnicit strdniile. Tot ce e acum
tulbure n urma mea i se datoreaz lui. Pentru c nici o data n-a tiut ce vroia, de fapt, i nici
o data nu s-a mulumit cu ce a reuit s obin. Dar tot lui i datorez i ceea ce n-a fost
cenuiu , tern, n viaa mea. - Autoportret ntr-o oglind spart
El nu-si gaseste nici odihna, nici fericirea. E blestemat sa ramana un nomad. E dominat de o
pasiune inepuizabila care, insa, il lasa mereu cu mainile goale. Vrand sa iubeasca toate
femeile, nu va iubi niciuna.Si incepand prin a nu se lasa prins in mrejele niciunei iubiri,
sfarseste prin a deveni un haituit. Surasul sau insolent nu mai poate ascunde adevarul. In ciuda
alergaturii lui, nu va ajunge niciodata in locul unde o imbratisare descopera eternitatea.
Dragostea nu-i arata decat partea ei efemera. Cea care moare dupa prima imbratisare si
care ucide la prima atingere. []
Poate ca n-are nici amintiri. Si ce sa-si aminteasca? In urma lui nu exista decat un lung sir de
clipe care nu i-au dat nimic pentru viitor. El isi arde trecutul pe masura ce-l paraseste. Nu are
incredere decat in clipa pe care o atinge, dar tocmai aceasta clipa ii arata de fiecare data ca s-a
inselat. In fiecare dorinta satisfacuta intalneste deceptia. Cucereste fara sa posede
niciodata. Elanul sau se prabuseste de fiecare data in gol.
Pe de alta parte, el stie ca a se opri din aceasta cursa inseamna a accepta moartea. - Scrisori
imaginare A Cincea iubire

Nopile
Posted on May 18th, 2008 by Gabi
Nopile, cnd imi amintesc iari de noi,
totdeauna pe ntuneric i ameninai totdeauna,
mbraiai sub ghilotina mereu,
totdeauna obsedai de timp i de noapte,
hituii de umbre n care ne recunoatem pe noi,
totdeauna ca n prima noapte a lumii

i totdeauna vorbind despre sfritul iubirii,

totdeauna amintindu-ne de mri i de soare
i totdeauna pe acest nisip negru al nopii
fr s tim dac mine vom mai fi mpreun,
totdeauna ateptnd cuitul ghilotinei s cad,
totdeauna despririle,
totdeauna dragostea noastr ameninat de alii
i de noi nine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne lumineaz, cnd se ating, minile,
totdeauna nfricoai c minile noastre
vor ajunge la captul dragostei noastre
i totdeauna visnd s ne iubim fr s tim
dac suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
dac lumea ncepe cu noi sau sfrete.
Totdeauna dragostea n umbr ca nelepii lui Rembrandt,
Ea care n-are nevoie de nelepciune, ci de speran
i totui dac vom muri vreodat dragostea noastr
va muri nu din pricina nopii
ci din pricin c noi nine am ameninat-o prea mult.

Memorie
Posted on January 22nd, 2008 by Sasha
O pasre cu o singur arip
i cu alta transformat n lan,
o pasre cu o arip rmas s spere
i alta pe care o trte n zbor,
o pasre-mi trece noaptea prin somn

i dimineaa o gsesc rstignit

n acelai loc unde seara
am lsat-o
lovindu-i lanul cu aripa.
Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci... zise Dumnezeu.
- Daca ai timp... i-am raspuns. Dumnezeu a zambit.
- Timpul meu este eternitatea... Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni? Dumnezeu mi-a raspuns:
- Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca...., iar apoi tanjesc iar sa fie copii; ca isi pierd
sanatatea pentru a face bani......iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu
teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri
niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.
Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:
- Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copiii tai?
- Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc... si ca
dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai
mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu inca nu
stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod
diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi.
- Multumesc pentru timpul acordat....am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie? Dumnezeu m-a
privit zambind si a spus:
- Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna.