1.

Cu sufletul pereche ramai.

Chiar daca nu impreuna.
Ramai cu sufletul.
Deschis pana deschiderea devine cerc.
In cea mai larga imbratisare.
Care nu te mai poate imbratisa.
Bratele atingand fiecare 180 grade.
In deschidere.
360 de grade impreuna.
Cerc.
In singuratate.
Cu mainile ascunse la spate, spui tu.
Pleci.
Cand eu nu am gresit.
Imbratisarea a vrut sa fie cea mai cuprinzatoare.
Nu s-a mai vazut.
Cu sufletul pereche ramai.
Ramai cu sufletul.

2.
"pentru că mă caută"
"pentru că-l aştept"
"m-a găsit"
"a venit"
nici inimă în piept,
s-a oprit.
ca orice orologiu
ce a ieşit din timp
devenind un simplu cerc
în care acele nu mai au rost
iar cifrele s-au şters.
un simplu cerc răsucit
în jurul număratelor sale axe,
o nouă sferă,
planetă pe care
nu oboseşte nimeni,
trăieşte doar
în infinite poveşti
care încep cu sfârşitul
care sfîrşesc cu începuturi.
"pentru ca m-a găsit"
"pentru că a venit"
3.
Ultimele scrisori
1.
Daca o vreme m-am oprit sa-ti spun bun ramas
inseamna ca am sovait,
ca ar fi trebuit sa plec fara o vorba
asa cum am plecat inainte,
inaine ca tu sa-mi rostesti numele
sa-mi intorci chipul intr-o ultima privire
si sa-ti las cuvintele de povara:
cu bine.
Daca as fi plecat fara sa-mi intorc privirea
as fi luat tot trecutul cu mine
sa-mi tina de urat prin vreo gara
prin care nu trece nici un tren.
dar asa, intoarsa de vocea ta,
nu imi ramane decat sa te privesc
cum pleci cu tot ce-a mai ramas din mine,
umbra pe linia spatelui tau.
raman eu cu bine in timp ce tu
pleci cu tot ce-a fost mai rau.

Acum, cand am castigat toate pariurile

si suntem mai tineri decat moartea,
ce ne ramane de facut?
Mai putem iubi?
Mai putem tresari?
Poate doar daca imaginarul ar prinde forma si
din rama tabloului ar cobori Dorian,
nici tanar, nici batran
asa cum este acum in partea cealalta a lumii
acolo unde canta si incanta.
Poate doar daca magia ar prinde viata in spatele cortinei
si l-ar surprinde chiar si pe magician...
doar daca.
Altfel ramanem stana de piatra si ne amintim cum bate o inima
Doar atunci cand ne tinem pruncii in brate.

de rescris:

Un inger locuia in mine. Locuieste si acum, dar este un pic stresat si

suparat caci, fara sa vrea, s-a dat de gol de cateva ori. Nu s-a putut abtine
si a aparut in miez de zi sa-mi sterga o lacrima sau lama unui gand taios
sau o durere de prisos. Eu il stiam de demult, de mult, mult, dar nu il
povesteam si ma prefaceam ca sunt de o singuratate de nemantuit. Iar
cand spuneam asta trageam cu ochiul la ingerul cu zambet ironic: "Chiar
asa? Asa spui?" Si ne puneam pe un ras clocotitor in fiecare zi.
Si nebunia? Chinul, durerea, spaima, loviturile primite, bicele gratuite?
Desigur, toate au fost. Toti mai uitam de cate un inger de ne trec durerile
toate, insuportabile, lungi si late... De multe ori, de zeci de ori, cand chipul
meu fara lacrimi trecea prin zidurile negre, prin flacarile iadului aprise de
vreun drac impielitat chiar in calea mea, oamenii se mirau si se
inspaimantau : " Ia uite, femeia aceea a ajuns la o asemenea durere incat
nu mai are lacrimi!"
Ei, nu este chiar asa, uneori plang in mine, lacrimi mici cu lungi suspine.
De cele mai multe ori insa ingerul imi sterge lacrima chiar inainte ca ea sa
apara. Raman asa, pe muchie: nu plang nici in mine, nici in afara. Locuiesc
impreuna cu ingerul intr-o zi calda de vara.

Ultimele scrisori
2.
Imi amintesti,
nu-mi reaminti.
ce amintire este aceea care
a potolit setea unei jumatati de vieti?
nu este un pocal sfant care sa se umple de la sine.
chiar daca pelicula s-a blocat si iti arata mereu
scena preferata din filmul preferat,
pana la urma iti doresti sa vezi mai departe
sa mergi mai departe.
imi amintesti:
te-am sarutat in fuga unei scari
care a intarziat un tren.
n-am mai apucat decat sa aruncam fiecare
ultimul sau cuvant.
singurele care au insotit acel sarut.
as fi vrut ca si acestea sa sece.
dar cuvintele n-au moarte.
ele sunt primele
ele sunt ultimele
sunt singurele adevarate.
ceea ce s-a intamplat
de atunci pana acum,
este ceva ce n-a mai tinut de noi
ci de magie:
cuvintele rostite de mine
s-au crezut, din timp in timp
rostite de tine,
cuvantul rostit de tine
s-a crezut, din timp in timp,
rostit de mine.
asa ca nu mai stiu cine pleca cu trenul acela
stiu insa ca a fost singurul tren care
nu se dorea prins.

nu ma mai iubi.
lasa-ma asa, neiubita
pe ultima strada unde am inchiriat
ultima camera in care voi locui.
nu mai traiesc mult
nu mai iubesc mult
nu mai am decat dramul de fericire
de a fi pe ultima strada
cu singurul copil
cu singura iubire
a unei vieti in care
au uitat toti sa ofere o imbratisare
de bun venit
de bun ramas.
nu ma mai iubi ascuns
in iubirile altor femei.
nu te mai gindi:
am spus
cei din alte vieti, viclenii...
o singura privire ma mai tine legata
de aceasta ultima viata
o unica vergheta de aur
incrustata in carnea inelarului.
nu ma mai iubi cu iubirea ta
gresit inteleasa
care
intelege gresit.
in aceste ultime zile vreau sa nu ma mai gindesc
ca te gindesti la mine.

Ma duc sa-mi schimb tot sangele. Sa-mi transfer in vene sange curat de
dac heterosexual. Sa nu cumva sa ma trezesc arsa pe rug. Am avut
perioade cand ma indragosteam de cate un copac, de un apus de soare
sau de un om ciudat. In mare parte a timpului sunt asexuata. Stiti un
tratament, ceva care sa ma vindece de dragostea asta pe care o simt
pentru fiecare fir de parf, pentru fiecare padure, pentru tot ceea ce este,
pentru viata, pentru o poveste? Daca vom da lege, vom arde si cartile lui
Oscar Wilde, ale lui Capote, ale lui Th. Mann? Sa le ascundem sau sa le
aruncam din biblioteca ca nu cumva sa le gaseasca preotul cand vine sa
sfiinteasca apartamentul (costa mai mult decit un volum) ? Ce urmari va
avea o astfel de lege? Ii inchidem cu sange rece in inchisori ? Pentru ce?
Ar trebui sa-i verificam pe toti cei de pe listele cu semnaturi sa-i intrebam
ce fac ei in dormitor, vad ca asta ii intereseaza. Oare pozitia lor este doar
cea a.... misionarilor?

Nu te mai gandi la mine. Stii cum e cu cei din alta lume: se scoala din
morti cand te gandesti la ei. Si nu e bine. Te ademenesc mereu, "Hai, vino
cu mine! Hai, un singur pas, pana la prag, pana imediat dupa! Ce se poate
intampla?! " Ti-a fost dor si ii insotesti pe viclenii chemati din alte lumi. O
singura privire peste prag si ai uitat cine esti. Au uitat si ei. Langa prag
fiind nu te mai poti intoarce si ti se face dor de lumea pe care ai lasat-o in
urma. Daca e cineva in ea care sa te cheme inapoi si sa nu te uite imediat,
te vei intoarce. Altfel vei sta pironit. Clipa, eterna, lipsita de calatorii. Doar
revelatii, straluciri orbitoare pentru o fractiune de secunda si eternul
intuneric. Ramai cerber, ramai de paza intre doua lumi necunoscute.
Ai uitat sa ma uiti.

Citiva dintre noi au inceput sa moara

citiva dintre voi au inceput sa doara
si pentru citiva dintre noi
cuvintele n-au fost niciodata spuse
au ramas dinainte apuse
intr-un punct insuficient de mare pentru a fi amintit
insuficient de mic pentru a putea fi uitat.
unii dintre voi au inceput sa moara
unii dintre noi au inceput sa doara.

sa te iubesc e tot ce mi-a ramas de facut.

sa te iubesc asa cum numai eu stiu sa ascult.
adun pietrele din ultimul gind si te modelez
dupa ce le-am prefacut in lut.
esti ratacit printre cabluri, ecrane si vid
ma construiesti din carti despre cine esti daca
privesti cu stingul pe aripa
cu dreptul pe pleoapa
si ma ghicesti intr-un timbru timpit, lipit, lins
de o batrina pisaloaga, psiholoaga fiind...
micile ei tabieturi devenite lege
pun in tabelul de sare gesturile catre cel iubit.
nu poti sa ghicesti, sa vezi sau intrevezi decit in singele meu
iar el e departe, peste munte si zid,
nu il gasesti intr-o singura carte
si sigur nu in una despre un calator parazit.
mai pui intre noi citeva stive de vieti,
citeva vise in care am inceput sa ne intilnim zadarnic,
oricit ne-am stradui, ne instrainam,
iar zidurile din cale intra si aici, in vis.
devenim prudenti, devenim atenti, devenim departe
si nu mai gasim rascrucea in care ne intilnim toti,
ca in oglinda unui neuron.
sa explodam :
oglinzi oarbe si perii de dinti
muscatura ta din carte
si pielea virgina, neatinsa, nearsa, nesmulsa
ajunsa repede in paradis.

Diavolul a intilnit un om.

- Ma iubesti? intreaba;
-Te iubesc, raspunde omul. Diavolul pleaca crezind sincer ca omul nu stia
cine e. Peste ani diavolul intilneste acelasi om, pune aceeasi intrebare,
primeste acelasi raspuns.
- Stii cine sint?
- Esti diavolul.
- Atunci, cum poti spune ca ma iubesti?
- Nu te urasc, nu-mi esti indiferent, imi stai aproape, invat sa ma feresc de
rele pentru ca le recunosc stiind cine esti. La urma urmei esti un inger.
- Ratacit, spuse diavolul.
- Nu, razvratit. Dar, gindeste, noi ne mai vedem din cind in cind. Dumnezeu
ne-a pierdut pe amindoi. Tu erai cel mai frumos inger al Domnului, eu sint
cel mai frumos om al omului... Trebuia sa intelegi ca nu admiratie pentru
mine iti cerea Dumnezeu, iti cerea sa intelegi ca voi avea un destin greu si
ca-mi va lua miliarde de ani sa intuiesc ce e un inger si ca niciodata nu voi
ajunge sa ma inteleg pe mine. Asa ca mi-a dat o cale: iubirea. Si nu voi
renunta la ea nici pentru tine. Asadar, pentru ca nu vreau sa simt ura,
miinie, vrajba, te voi iubi si pe tine.

in oceanul de piatra am inotat

pina mi s-a sters orice urma de rana.
nu este mingiiere mai tandra,
mai sincera, mai rara, mai calda
decit a inimii de piatra.
ea isi aminteste la secunda miile de ani
in care a fost incercata
si stie, printr-o usoara alunecare,
sa vindece, sa topeasca, sa prefaca
in apa de simbata spre duminica
chiar locul acela care doare pina la os.
(Voi adormi in visul celui ce n-am fost.)

zarurile au fost demult aruncate,

totul se joaca pe o singura carte
scrisa deja, recitita in fiecare noapte
cind visul te duce altundeva,
mult prea departe
pentru a mai putea fi scris, descris, ucis.
insa
chiar daca zarurile au fost deja aruncate
si fiecare isi traieste viata acolo unde
numarul a pus un semn de carte,
povestea poate fi rescrisa,
clepsidra intoarsa:
pe fila aceasta aruncam noi zarurile,
facem din ele o intimplare,
aruncam cu cifrele in soare
si, in inghesuita inchisoare,
in strimtoarea unei pagini,
scriem povesti cu litere de sare
numai iubirea si visul nu cad la intimplare....