Definiţia 

Definiţia este o operaţie logică prin care se specifică proprietăţile caracteristice ale unui obiect sau înţelesul
unui termen. În primul caz, ceea ce se defineşte este o noţiune. În al doilea caz, ceea ce se defineşte este chiar
termenul respectiv. Pe scurt, obiectul operaţiei de definire este o noţiune sau un termen.O operaţie de definire are
drept rezultat o definiţie. Definiţia este o propoziţie care fixează rezultatul unei operaţii de definire. 
Componentele definiţiei
Orice definiţie are următoarele componente:
– definitul, adică noţiunea sau termenul care formează obiectul operaţiei de definire;
– definitorul, adică ceea ce se spune despre definit;
– relaţia de definiţie; în exprimarea obişnuită, relaţia de definiţie este redată prin cuvinte
precum: este,înseamnă, desemnează etc.Se obişnuieşte ca structura oricărei definiţii să se redea
astfel:                    
A=dfB  
Reguli ale definiţiei corecte
Pentru a putea fi apreciată drept corectă din punct de vedere logic (formal), o definiţie trebuie să îndeplinească
anumite condiţii, exprimate sub formă de reguli. 
1. Regula adecvării
Definitorul trebuie să convină întregului definit şi numai acestuia. Altfel spus, definitorul trebuie să desemneze
toate obiectele desemnate de definit şi numai pe ele. Tipuri de erori în legătură cu această regulă:
a) În definiţia „Otrava este o substanţă toxică”, se comite eroarea definiţiei prea largi. O definiţie este prea largă
dacă extensiunea definitorului este supraordonată extensiunii definitului.
b) În definiţia „Înţelepciunea înseamnă inteligenţă”, se comite eroarea definiţiei prea înguste. O definiţie
este prea îngustă dacă extensiunea definitului este subordonată extensiunii definitorului.
c) Definiţia „Pasăre înseamnă vertebrat zburător” este şi prea largă, dar şi prea îngustă; în această definiţie se
comite eroarea încrucişării. Într-o definiţie se comite eroarea încrucişării dacă extensiunea definitului şi
extensiunea definitorului sunt în relaţie de încrucişare.
Regula adecvării nu are sens pentru definiţiile stipulative; de asemenea, problema aplicării sale nu se poate pune
pentru definiţiile enumerative parţiale şi nici pentru cele ostensive, acestea fiind întotdeauna incomplete.
 2. Regula necircularităţii
Definiţia nu trebuie să fie circulară, adică definitorul trebuie să fie independent faţă de definit. Exemplu de
definiţie circulară:„Măsurare înseamnă acţiunea de a (se) măsura.” (DEX)În acest exemplu nu este vorba de o
definiţie prin sinonimie, deoarece cuvîntul „măsurare” este definit prin sine. Se spune că o definiţie în care
definitul apare, eventual cu alte cuvinte, în definitor, este o definiţie reflexivă sau idem per idem. O definiţie
simetrică (în cerc vicios) este o definiţie circulară în care definitorul presupune implicit definitul. Exemplu:
„Psihologia este ştiinţa care studiază fenomenele psihice.” 
3. Regula afirmării
O definiţie poate fi negativă numai dacă, din faptul că ştim ce nu este definitul, rezultă ce este acesta. Altfel,
definiţia trebuie să fie afirmativă.Termenii sau noţiunile negative admit, de obicei, definiţii negative.Exemplu: O
lucrare anonimă este aceea al cărei autor nu este cunoscut.
 4. Regula clarităţii şi preciziei
Definitorul trebuie să fie formulat în termeni clari şi precişi. Definitorul nu trebuie metafore sau alte figuri de
stil, termeni vagi, expresii excesiv de tehnice sau ambiguităţi. În corelaţie cu aceste patru reguli, la definiţiile
prin gen şi diferenţă specifică se mai aplică şi regula privind conţinutul: o definiţie prin gen şi diferenţă
specifică trebuie să redea cele mai importante proprietăţi ale speciei definite.  Info:Pe lîngă termeni individuali şi
generali, există şi termeni categoriali (ex: timp, spaţiu etc.); aceşti termeni nu au gen şi, de aceea, pentru ei nu se
pot da definiţii prin gen şi diferenţă  specifică.