2.2.

Definirea şi clasificarea
2.1. Definirea – caracterizare generală. Corectitudinea în definire
A. Definirea – caracterizare generală
B. Corectitudinea în definire
C. Tipuri de definiţie
2.2. Clasificarea – caracterizare generală. Corectitudinea în clasificare.

2.1. Definirea – caracterizare generală. Corectitudinea în definire

A. Definirea – caracterizare generală

Definirea este operaţia logică prin care redăm caracteristicile distinctive ale unui obiect sau noţiuni
(ne permite deosebirea unui obiect de un altul)
Definiţia
- este o operaţie cu termeni ce precede argumentarea (raţionamentul), fiind o condiţie
indispensabilă a argumentării corecte.
- Constă în reconstituirea noţiunii precizându-se extensiunea şi intrensiunea noţiunii (sfera şi
conţinutul)

Structura definiţiei:
1. Definitul - definiendum (A) – sau obiectul definiţiei, ceea ce trebuie definit (termen sau noţiune)
2. Definitorul – definiens (B) – ceea ce utilizăm pentru a preciza Definitul (A) – caracteristicile
definitorii
3. Relaţia de definire – prin care se stabileşte identitatea definitului cu definitorul
- este redată prin semnul „= df“ adică: “este identic prin definiţie”
A =df B formula definiţiei
Ex. - Secol df. Un interval de timp de 100 de ani
- Patrulater df. Poligon cu patru laturi

B. Corectitudinea în definire
Pentru ca o definire să fie corectă, trebuie respectate simultan urm ătoarele reguli:

1) Regula adecvării definitorului (B) la continutul definitului (A). Intre definit si

definitor trebuie să existe un raport de identitate. Daca el nu există, sunt posibile 3 tipuri
de definiţii incorecte:
a) Definitie prea largă, când definitorul are extensiunea mai mare, este mai largă decat
cea a lui definitului (raport de ordonare, definitorul este gen, iar definitul specie).

Ex. Fotbalistul este sportivul care practică un sport cu mingea.

A
B
A=fotbalist

BA B= sportiv care practică un sport cu mingea.

 (Sfera lui B este mai „largă” decât sfera lui A).

b) Definitie prea îngustă, când definitorul are extensiunea mai mică, mai îngustă, decât
cea a definitului (raport de supraordonare, definitul este gen , definitorul este specie).
Ex. Sportiv este persoana care a câştigat concursuri olimpice.

A A=sportiv
B
B=persoana care a câştigat mai multe concursuri olimpice.

(sfera lui B este “prea îngustă” pt. A)

c ) Definitia prea largă si prea îngustă - Intre definit si definitor există un raport de
încrucișare.

Ex: Jurnalistul este persoana care publică la gazetă.

A=jurnalist

B=persoană care publică la gazeta

B
A

Unii jurnalisti sunt oameni care publică la gazeta, unii oameni care publică la gazetă sunt
jurnalisti, între A şi B nu este un raport de identitate ci unul de încrucişare.

2. Definitia trebuie sa nu fie circulară/ Regula non-circularității. Adica termenul

definitor , nu trebuie să conţină în alcătuirea sa pe definit, nici să facă referire directă sau
indirectă la acesta, cum este cazul definiţiilor:

Ex Agricultura este activitatea agricultorului.

Biologia este știința care studiază procesele biologice.

1. Definitia trebuie sa fie afirmativă/ Regula definirii afirmative. Adică definitorul

trebuie să spună ce este definitul și nu ce nu este acesta, deoarece ar constitui o sursă de
confuzii, cum este cazul definițiilor:
Omul este ființa care nu este nici înger nici diavol.
 Avionul cu reacție este avionul fără elice.

Excepţii: când definitul este un termen negativ, definiţia în formă negativă este corectă.

Ex: Anonim este. persoană a cărei identitate nu este cunoscută.

2. Definitia trebuie sa fie clara si precisa (inteligibila)/ Regula clarității și preciziei. Adică
definitorul să nu fie exprimat în limbaj figurat și să nu conțină termeni sau expresii
neclare, cum este cazul definițiilor:
Ex: Meseria este brațară de aur

Câinele este cel mai bun prieten al omului.

( Definiţiile de mai sus au ca definitor figuri de stil, deci sunt incorecte.)

2.2. Clasificarea – caracterizare generală. Corectitudinea în clasificare.

Clasificarea este operaţia logică prin care noţiunile sunt ordonate şi grupate după diferite criterii,
în diferite clase.
Clasificarea este opusă diviziunii.
Diviziunea este operaţia logică prin care descompunem genul în speciile sale.

Clasificarea presupune trei elemente:

1. elementele clasificării adică notiunile ce vor fi supuse operatiei de clasificare si care
formeaza obiectul clasificării.
2. clasele, respectiv notiunile obtinute ca rezultat al clasificarii.
3.criteriul clasificării adica proprietatile pe baza carora se realizeaza gruparea elementelor in
clase sau formarea genului din speciile sale.

Ex: 1.Elementele clasificarii sunt: nr. pare şi impare

2.Clasa obtinuta in urma clasificarii: numere naturale.
3.Criteriul sau fundamentul clasificarii: criteriul divizibilităţii cu 2.

Explicatie: Pe baza criteriului divizibilităţii cu 2, cele două clase, a nr. pare şi nr, impare au
fost clasificate într-o clasă mai generală, cea a numerelor întregi.

Regulile clasificării

1. Într-o clasificare trebuie să existe cele trei elemente ale clasificării; elementele care se
clasifică, clasele obţinute şi criteriul clasificării.
2. Clasificarea trebuie să fie completă  – toate obiectele din universul clasificării trebuie să fie
repartizate în clasele formate; clasificarea nu trebuie „să lase rest”.
Eroarea logică ce decurge din nerespectarea acestei reguli este eroarea clasificării incomplete. De exemplu, o
clasificare a vertebratelor care ar omite clasa păsărilor ar fi incompletă. O altă eroare logică ce decurge din
nerespectarea acestei reguli este eroarea clasificării prea abundente- printre clasele obținute apare una
alcătuită din obiecte care nu fac partedin domeniul clasificării.

3. Pe fiecare treaptă a clasificării, între clasele obţinute trebuie să existe numai raporturi de
opoziţie (contrarietate sau contradicţie). Altfel spus, un element al clasificării trebuie să
intre într-o clasă şi nu în două.
4. Pe aceeaşi treaptă a clasificării, fundamentul clasificării trebuie să fie unic.
Din nerespectarea acestei reguli decurg următoarele erori:
(a) eroarea raportului de încrucişare între clase de acelaşi nivel – apare atunci când între cel puţin două clase
există un raport de încrucişare. De exemplu: o clasificare a locuitorilor unui judeţ în cetăţeni români, studenţi şi
cetăţeni străini ar comite această eroare.

(b) eroarea raportului de ordonare între clase de acelaşi fel- apare atunci când între cel puţin două clase pe
acelaşi nivel există un raport de ordonare. De exemplu: o clasificare a vertebratelor în reptile, mamifere, feline şi
păsări ar comite această eroare întrucât clasa felinelor este subordonată clasei mamiferelor .

5  Asemănările dintre obiectele aflate în aceeaşi clasă trebuie să fie mai importante decât
deosebirile dintre ele (regula omogenităţii). Altfel spus, ceea ce caracterizează obiectele unei
clase trebuie să fie mai important decât ceea ce le diferenţiază.

Ex. Nu putem aşeza în aceiaşi clasă peştii cu delfinii sau balenele, deoarece asemănările sunt mai puţin
importante decât deosebirile

Formele clasificării

1. După numărul claselor obţinute:

- Clasificare dihotomică (în 2 clase)
- Clasificare politomică (mai mult de 2 clase)

2. După relevanţa criteriului de clasificare folosit:

- Clasificare naturală – criteriul clasificării este o însușire esențial ă a elementelor clasific ării

Exemplu - clasificarea animalelor în funcție de prezen ța sau absen ța coloanei vertebrale în animale
vertebrate și animale nevertebrate

- Clasificare artificială (pragmatică)- criteriul clasificării este o însușire neesențial ă dar important pentru
scopul urmărit

Exemplu – clasificarea cuvintelor în ordine alfabetic ă pentru a fi mai u șor de g ăsit

3. După operaţiile folosite asupra elementelor clasificate

- Clasificare nominală (implică numărarea elementelor clasificării) – rezult ă prin opera ția de num ărare a
elementelor clasificării, fără a stabili relații între acestea

Exemplu- clasificare populației în funcție de profesie

- Clasificare ordinală (implică numărarea şi compararea, ordonarea elementelor clasific ării).

Exemplu- clasificarea populției în funcție de venit