lnteligenṭa ca aptitudine generală

Dacă în limbajul comun inteligenṭa este sinonimă cu gândirea, în sens

psihologic ea presupune o organizare superioară a mai multor procese
psihice: gândire, memorie, percepţie, imaginaţie, performante la nivelul
limbajului şi atenţiei etc.

          Inteligenţa reprezintă un sistem de însuşiri stabile proprii

subiectului individual,  care la om se manifestă în calitatea activităţii
intelectuale centrata pe gândire.

          Fiind vorba despre un termen şi o aptitudine mult discutate în epoca

contemporană, asupra inteligenţei au fost formulate mai multe teorii,
printre care teoria genetică şi teoria inteligentelor multiple.

       Teoria genetica:

 Creatorul acestei teorii a inteligenţei este Jean Piaget, care porneşte

de la ideea că inteligenţa este o relaţie adaptativă între om şi realitatea
înconjuratoare. Adaptarea, în acest context, este o echilibrare între
asimilare (integrarea noilor informatii cu cele vechi) şi acomodare
(restructurare a modelelor de cunoaştere sub influenţa noilor
informaţii). Conduita inteligentă rezultă astfel din echilibrul dintre
acomodare şi asimilare. Cercetările întreprinse de J. Piaget l-au condus la
formularea stadiilor dezvoltării inteligenţei:

o Inteligenţa senzorio-motorie(0-2 ani) care începe cu stadiul

exersării reflexelor (0-1 luna), în cadrul căruia sunt exersate
 schemele senzorio-motorii simple (reflexe necondiţionate),
înnascute, copilul descoperind treptat relaţiile dintre ceea ce
percepe şi propriile acţiuni (în primul rând motorii). În cadrul
primului an de viaţă învaţă să pună în legatură ceea ce fac oamenii
sau obiectele din jur, să reacţioneze la schimbările mediului sau cum
să-l controleze. Una dintre cele mai importante achiziţii este
permanenţa obiectelor (6 luni-2 ani), anume că obiectele continuă sş
existe chiar dacă nu le mai vede.
o Stadiul preoperational(2-7 ani) în cadrul căruia achiziţiile cele mai
importante sunt deprinderea mersului şi limbajului, a funcţiei
simbolic-reprezentative în general. Acestea permit interiorizarea
acţiunilor, fără însă a exista posibilitatea reversibilităţii lor. La
finalul stadiului apare conceptul de număr. Caracteristicile cele mai
importante ale stadiului sunt: apariţia unui tip de gândire
cauzală, nu însa în sensul unui rationament logic, prin care încearcă
să-şi explice ceea ce se petrece în jurul lor; amestecul realului cu
imaginarul şi imposibilitatea de a trece dincolo de aparenţe;
egocentrismul,în sensul că nu pot vedea lucrurile decât din punctul
lor de vedere.
o Stadiul operaţiilor concrete(7-11 ani): în această etapă, copiii încep
să aplice reguli logice operaţiilor de transformare a informaţiilor
pentru a rezolva problemele cu care se confruntă. Achiziţii
importante: clasificarea, categorizarea şi conservarea proprietăţilor
fizice ale obiectelor. Inteligenţa copilului este inductiv-logică şi
concretă, fiind necesare corespondenţe concrete în realitate. Se
dobandeşte capacitatea reversibilităţii acţiunilor interiorizate, la
sfârşitul stadiului constituindu-se mecanismele de coordonare logică
şi matematică.
o Stadiul operaţiilor formale(11-17 ani): în această etapă se
dobândeşte capacitatea de a lucra cu concepte abstracte şi să
realizeze operaţii cu operaţii (combinări, permutări, aranjamente).
Gândirea devine deductivă, subiectul putând opera nu numai asupra
realului, cişasupra posibilului. Se mai numeşte şi stadiul
 propoziţional, deoarece acum subiectul poate opera cu enunţuri
verbale abstracte, devenind capabil de discurs argumentativ.

          Teoria inteligentelor multiple:

Teoria care demonstrează caracterul multiplu al inteligenţei umane are ca

autor pe Howard Gardner, profesor de teoria cunoaşterii, educaţie şi
psihologie la Universitatea Harvard. În elaborarea teoriei sale, Gardner a
pomit de la constatarea că pe de o parte unii copii cu coeficient ridicat de
inteligenţă nu au rezultate bune la şcoală, iar pe de altă parte ca persoane
care au avut rezultate remarcabile de-a lungul vieţii. În acest context,
definiţia pe care o propune inteligenţei este caracterizată de
flexibilitate: "mod de a rezolva probleme şi de a dezvolta produse
considerate ca valori de cel puţin o cultură". Detaliind definiţia sa, se
poate observa cu uşurinţă că nu se poate aduce în discuţie un eventual
caracter singular al inteligenţei, în măsura în care problemele pot fi din
cele mai diverse, după cum rezolvarea lor poate cunoaşte o multitudine de
posibilităţi. Aceasta înseamnă simultan o valorizare a domeniului sau a
câmpului de manifestare.

          Studiind modul în care oamenii rezolvă problemele, Gardner a

identificat opt tipuri de inteligenţă diferenţiate în baza a zece criterii,
dintre care cele mai relevante se referă la existenţa unui sistem propriu
de simboluri (cuvinte, numere), manifestarea abilităţii respective de la
primele semne ale existenţei oamenilor pe Pământ, cunoaşterea părţii
creierului unde este localizată inteligenţa respectivă etc.
o Inteligenţa lingvistică: Cei ce posedă acest tip de inteligenţă ca
dominat gândesc cu predilecţie în cuvinte şi folosesc cu uşurinţă
limba pentru a exprima şi/sau înţelege realităţi complexe. Sunt
persoane care învaţă repede limba maternă şi limbile straine, citesc
cu plăcere, folosesc metafore etc.
o Inteligenţa logico-matematică: Prezenţa ei determină analiza
cauzelor şi a efectelor, înţelegerea relaţiilor dintre acţiuni, obiecte
şi idei. Abilitatea de a calcula, cuantifica, evalua propoziţii âi
efectua operaţii logice complexe sunt caracteristici care ies în
evidenţă în cazul acestei inteligenţe împreună cu abilităţi de gândire
deductivă şi inductivă şi capacităţi critice şi creative de rezolvare a
problemelor.
o Inteligenţa muzicală: Persoanele cu această inteligenţă gândesc în
sunet, ritmuri, melodii şi rime. Sunt sensibili la tonalitatea,
intensitatea, înalţimea şi timbrul sunetului; recunosc, creeazặ şi
reproduc muzica folosind un instrument sau vocea.
o Inteligenṭa spaţială: Înseamna a gândi în imagini şi a percepe cu
acurateţe lumea vizuală. Abilitatea de a gặndi în trei dimensiuni, de a
transforma percepţiile şi a recrea aspecte ale experienţei vizuale cu
ajutorul imaginaţiei sunt caracteristici ale acestei inteligenţe.

o Inteligenţa naturalistă:
Persoanele la care este dominant acest tip de inteligenţă au
capacitatea de a recunoaşte şi clasifica indivizi şi specii.
Interacţionează eficient cu creaturi vii şi pot discerne cu uşurinţă
fenomene legate de viaţa şi de forţele naturii.
o Inteligenţa chinestezică: Dominanta acestei inteligenţe aduce după
sine gândirea în mişcări şi folosirea corpului în moduri sugestive şi
complexe. Ea implica simṭul timpului şi al coordonării mişcărilor
corpului şi ale mâinilor în manipularea obiectelor.
o Inteligenţa interpersonală: Înseamnă a înţelege celelalte persoane, a
avea empatie, a recunoaşte diferenţele dintre oameni şi a aprecia
modul lor de gândire, fiind sensibili la motivele, intenţiile şi la stările
lor. Ea implică o interacţiune eficientă cu una sau mai multe persoane
din familie sau din societate.
o Inteligenţa intrapersonală: Determină o gặndire şi înţelegere de
sine, a fi conştient de punctele tale tari şi slabe, a planifica eficient
atingerea obiectivelor personale, monitorizarea şi controlul eficient
al gândurilor şi emoţiilor, abilitatea de a se monitoriza în relatiile cu
alţii.