Aptitudinile
  Aptitudinea este o însuşire sau un complex de însuşiri psihice şi fizice
care determină performanţe în activitate.

      Aptitudinile reprezintă astfel latura instrumental-operatională a

personalităţii, existenţa lor fiind demonstrată de reuşita în activitate.
Termenul are însă două accepţiuni distincte:

o într-un sens larg, reprezintă însuşiri prezente la toţi indivizii, dar

dezvoltate diferit;
o într-un sens restrậns, desemnează doar gradele înalte de dezvoltare
a însuşirilor, ceea ce permite obţinerea, unor rezultate mai bune
decật majoritatea populaţiei.

In psihologie termenul este utilizat în cea de a doua accepţiune. In acest caz esta
necasară diferenţierea termenului aptitudine de cel de capacitate. Aptitudinea se
situează numai la nivelul potenţialităţii ( ca premisă a dezvoltarii ulterioare) , în
timp ce capacitatea reprezintă aptitudinea activată, consolidată prin exerciţiu şi
îmbogăţită cu cunoştinţe adecvate.

Clasificarea aptitudinilor se realizează în general după  gradul de

complexitate:

o aptitudini simple: sunt cele care operează omogen, influenţậnd un

singur aspect al activităţii (proprietăţi ale simţurilor: auzul muzical,
fineţea simţului gustativ..., ale percepţiei şi reprezentării: percepţia
spaţială ... , ale memoriei: fidelitatea memoriei ... , concentrarea
atenţiei etc.);
o aptitudini complexe: sisteme organizate şi ierarhizate de aptitudini
simple. Potrivit gradului de generalitate, acestea se împart
în: aptitudini speciale: cele care asigură eficienţa activităţii într-un
anumit domeniu (aptitudini muzicale, aptitudini tehnice, aptitudini
plastice, aptitudini pedagogice, aptitudini sportive etc.) şi aptitudini
generale: cele care se dovedesc utile în toate domeniile de activitate
(spiritul de observaţie, capacitatea de învăţare, anumite calităţi ale
memoriei, inteligenţa etc.).