OPERAŢII CU TERMENI (DEFINIŢIA ŞI CLASIFICAREA)

DEFINIŢIA

A. Definiţia este operaţia logică prin care se determină intensiunea unui termen.
Structura
Definiţia este alcătuită din 3 elemente:
 definitul (definiendum): termenul care reprezintă obiectul definiţiei
 definitorul (definiens): termenul care arată ce este obiectul definiţiei
 relaţia de definire – un element lingvistic care exprimă un raport de identitate
între termenii definiţiei.

Relaţia de definire se exprima în limbaj natural prin verbe precum: a fi, a constitui, a
reprezenta, a însemna, a semnifica etc.

B) Reguli de definire
a) Regula adecvării. Definitorul trebuie să fie caracteristică, adică definitorul trebuie
corespundă întregului definit şi numai acestuia. Altfel spus, între definitor şi definit
trebuie să existe un raport de identitate.
Erori:
 Definiţia prea largă: în care definitorul este supraordonat definitului.
Ex: Nasul este un organ de simţ.
 Definiţia prea îngustă în care definitorul este subordonat definitului.
Ex: Matematica este știința care studiază proprietățile numerelor.
Profesorul este un cadru didactic care predă la liceu.
 Definiția prea largă şi prea îngustă în care definitorul este un termen intersectat
cu definitul.
Ex: Elev este un copil care învaţă.
Calul este un animal domestic.

b) Regula clarităţii şi preciziei definitorului. Definitorul trebuie să clarifice înțelesul

definitului, să-i precizeze proprietățile caracteristice, de aceea nu trebuie să conţină
termeni obscuri, echivoci, necunoscuţi, metafore sau alte figuri de stil.
Erori:
Definiţia neclară: Cămila este corabia desertului.
Definiţie ambiguă: Se numeşte „dreptunghi” paralelogramul în care toate unghiurile
sunt egale cu 90° .
Sintagma toate unghiurile sunt egale cu 90° poate fi interpretată în două moduri:
unghiurile luate împreună sunt egale cu 90° ,sau fiecare unghi în parte are mărimea de 90
°.

c) Regula evitării circularităţii (a non-circularităţii). Definiţia nu trebuie să fie

circulară, ceea ce înseamnă că definitorul trebuie să fie independent faţă de definit.
Erori:
Definiția reflexivă (idem per idem): Măsurare" înseamnă acţiunea de a (se) măsura.
Definiţia simetrică (prin cerc vicios): Chimia studiază procesele chimice.

d) Regula afirmării (formei afirmative): Definiția trebuie să fie logic-afirmativă, adică

definitorul trebuie să precizeze care sunt caracteristicile obiectelor desemnate de definit
şi nu să arate care sunt însuşirile care nu aparţin intensiunii definitului.
Eroare:
O dreaptă tangentă faţă de un cerc este o dreaptă care nu este nici exterioară, nici secantă
faţă de cerc.

Excepţie: Termenii negativi cer, de regulă, definiţii negative.

Ex: Operă anonimă este o lucrare al cărei autor nu este cunoscut.

e) Regula consistenţei. Definiţia nu trebuie să intre într-un raport de opoziţie cu

orice alte definiţii sau enunţuri acceptate în domeniul (sistemul) din care face
parte.
Obs:
Regula se încalcă şi dacă cei doi termeni ai definiţie se află în raport de opoziţie sau
dacă definitorul cuprinde însuşiri incompatibile (fiind un termen auto-contradictoriu)
Erori:
Ex: Planeta este un corp ceresc cu lumină proprie.
Ex: Clasa (în domeniul educaţiei) este un colectiv de elevi din învăţământul
preuniversitar alcătuit din persoane cu vârsta cuprinsă între 3 şi 20 de ani.

CLASIFICAREA

A. Caracterizare generală
Clasificarea reprezintă operaţia de ordonare a unei mulţimi de obiecte în funcţie de un
anumit criteriu.
Structura clasificării:
 Domeniul (universul) clasificării - mulţimea iniţială de obiecte
  Criteriul (fundamentul) clasificării – proprietate pe baza căreia sunt grupate
elementele domeniului clasificării
 Clasele: submulțimi ale domeniului clasificării

B. Reguli de clasificare
1) Regula clarităţii şi preciziei criteriului. Criteriul în baza căruia se face clasificarea
trebuie să fie clar şi precis, astfel încât să permită delimitarea strictă a claselor.
Erori: clasificarea oamenilor după modestie, simţul umorului, eleganţă, bună-
cuviinţă

2) Regula unicităţii criteriului. Pe aceeași treaptă de clasificare trebuie utilizat un

singur criteriu.
Eroare: Clasificarea locuitorilor unui judeţ în: femei, bărbaţi şi atei.
S-au utilizat pe aceeași treaptă de clasificare două criterii: apartenenţa sexuală si
convingerile religioase şi s-au obţinut clase care nu se află în raport de opoziţie.

3) Regula completitudinii (a reuniunii claselor). Clasele obţinute trebuie să conţină

toate obiectele din domeniul clasificării şi numai pe acestea.
Erori:
 clasificări incomplete (cu reziduuri) în care sunt omise elemente din domeniul
avut în vedere.
 clasificări abundente (cu adaosuri) în care sunt introduse elemente care nu se
regăsesc în domeniu.

4) Regula excluderii claselor. Pe fiecare treaptă a clasificării clasele obţinute trebuie să

se afle n raport de opoziție.
Se mai numeşte şi regula intersecţiei întrucât solicită ca intersecţia claselor
rezultate să fie vidă.
Erori:
a) Eroarea încrucişării apare atunci când într-o clasificare cel puţin două clase au
obiecte în comun, fiecare dintre aceste clase conţinând obiecte care nu aparţin
celeilalte clase.
Ex: O clasificare a poligoanelor în poligoane regulate, poligoane neregulate şi
patrulatere ar comite eroarea încrucişării, deoarece clasa patrulaterelor are obiecte în
comun atât cu clasa poligoanelor regulate, cât şi cu aceea a poligoanelor neregulate.
b) Eroarea ordonării claselor (a saltului în clasificare) apare atunci când într-o
clasificare sunt puse alături clase de nivel diferit.
Ex: O clasificare a vertebratelor în mamifere, non-mamifere şi lilieci ar comite
eroarea saltului în clasificare, deoarece clasa liliecilor este de alt nivel decât primele
două clase, fiind inclusă în clasa mamiferelor.
 Obs. Aceste două tipuri de erori pot să apară în aceeaşi clasificare. Clasificând
participanţii la o manifestare publică în studenţi, sindicalişti, membri ai unor partide
politice şi cetăţeni se comite atât eroarea încrucişării (primele trei clase sunt
încrucişate două câte două), cât şi eroarea saltului în clasificare {primele trei clase
sunt de alt nivel decât clasa cetăţenilor, fiind subordonate acesteia).

5) Regula omogenităţii. Clasele obţinute trebuie să fie omogene (uniforme), ceea ce

înseamnă că proprietăţile comune obiectelor repartizate în aceeaşi clasă trebuie să fie
mai importante decât proprietăţile care diferenţiază acele obiecte.
Obs. Cerinţa omogenităţii claselor are sens doar pentru clasificările naturale, nu şi
pentru cele artificiale şi este relativă la scopul pentru care este operată o astfel de
clasificare.
Ex. Să presupunem, de pildă, că indivizii dintr-o colectivitate sunt clasificaţi în
categoriile: foloseşte de obicei aspirină efervescentă, foloseşte de obicei aspirină
obişnuită, foloseşte uneori un tip de aspirină şi alteori celălalt tip de aspirină, nu
foloseşte deloc aspirină. Clasele astfel obţinute vor fi apreciate ca omogene de un
distribuitor de produse farmaceutice, în timp ce un distribuitor de cafea va prefera
clasificarea aceloraşi indivizi în categoriile: consumă de obicei cafea naturală,
consumă de obicei cafea solubilă, consumă uneori un tip de cafea si alteori celălalt
tip de cafea, nu consumă deloc cafea.