V.

INFERENŢE DEDUCTIVE MEDIATE

CU PROPOZIŢII CATEGORICE

Spre deosebire de inferenţele deductive imediate cu propoziţii categorice (conversiune,

obversiune…), în care concluzia era derivată dintr-o singură propoziţie asumată ca premisă, inferenţele
mediate deduc o concluzie din două sau mai multe premise. Denumirea de raţionamente silogistice este
folosită pentru a desemna toate aceste inferenţe. Cazul fundamental este cel al raţionamentelor cu două
premise categorice numit silogism categoric simplu1. Celelalte raţionamente cu mai mult de două
premise sunt, în ultimă instanţă, reductibile la cazul fundamental. În cele ce urmează vom desemna
silogismul categoric simplu prin termenul de silogism2.

SILOGISMUL

Obiectivul major al acestui capitol este dobândirea capacităţii de a verifica, prin diverse
metode, validitatea raţionamentelor alcătuite din cel puţin trei propoziţii categorice, adică a
raţionamentelor de tip silogistic.
Structura temei:
1. Caracterizarea silogismului
2. Figuri şi moduri silogistice
3. Legile generale ale silogismului
4. Legi particulare ale figurilor silogistice
5. Metode de testare a validităţii
5.1. Reducere directă
5.2. Reducere indirectă
5.3. Verificare prin apel la legile generale
5.4. Verificare prin apel la legile speciale
5.5. Metode grafice de verificare a validităţii
6. Forme eliptice şi compuse
6.1. Entimema
6.2. Polisilogismul
6.3. Soritul
6.4. Epicherema

1. CARACTERIZARE GENERALĂ

Vom caracteriza silogismul plecând de la un exemplu:

Toţi îndrăgostiţii sunt visători
Unii studenţi sunt îndrăgostiţi
Unii studenţi sunt visători
Analiza structurii unui silogism începe prin:
a) identificarea formulei concluziei3, care conţine subiectul şi predicatul logic; în cazul nostru:
S= studenţi
P= visători

1
În raport cu tipul premiselor, logicienii vorbesc despre silogismul categoric, disjunctiv, ipotetic, de relaţie. Cazul
fundamental este cel al silogismului categoric, celelalte fiind reductibile la el.
2
Silogismul este partea centrală a logicii aristotelice fiind dezvoltat în Analitica primă.
3
Acesta este punctul de plecare în analiza oricărui argument. Este necesar să plecăm de aici întrucât în vorbirea
curentă, teza de argumentat (care este în structură formală concluzia inferenței), poate fi formulată chiar la începutul
argumentului, după modelul: ”voi susține X, bazându-mă pe faptul Y și Z”. În rearanjarea formală argumentul este:
”Din Y și Z rezultă X”.
 Formula concluziei este SiP.
Pasul următor îl constituie
b) identificarea formulei premiselor.
De observat că pe lângă termenii concluziei, premisele conţin un termen comun, care nu se
regăseşte în concluzie; îl vom numi termen mediu (terminus medius) şi îl vom nota cu
M = îndrăgostiţi.
Rolul termenului mediu este de a realiza legătura celorlalţi doi termeni, numiţi şi termeni
extremi.
Premisele silogismului nostru au forma MaP respectiv SiM.
Structura formală a silogismului va fi:
MaP
SiM
SiP
Subiectul concluziei este numit termen minor, iar premisa din care el face parte este numită
premisă minoră; predicatul concluziei este termenul major, iar premisa din care el face parte este
numită premisă majoră.
Rezumând, vom spune că silogismul conţine trei propoziţii categorice, dintre care două cu rol
de premise şi una cu rol de concluzie. Propoziţiile conţin trei termeni diferiţi, unul dintre ei este comun
premiselor şi nu se regăseşte în concluzie (termenul mediu), iar termenii concluziei sunt termenii
necomuni ai premiselor (termeni extremi).
Definiţie Vom defini silogismul4acum ca fiind inferenţa prin care din două propoziţii categorice
care au un termen comun, se deduce o altă propoziţie categorică, ce are ca termeni
 termenii necomuni ai primelor două.

Definiţia pune în evidenţă legile de structură ale silogismului:

1. Silogismul conţine trei termeni, (numiţi după mărimea relativă a sferei lor: major, mediu şi
minor);
2. Termenul mediu figurează în fiecare premisă, dar lipseşte din concluzie;
3. Termenii extremi, majorul şi minorul figurează separat în câte o premisă şi împreună în
concluzie;
4. Silogismul conţine trei propoziţii, două premise şi o concluzie.
Structura standard a silogismului este:
premisă majoră (conţine predicatul concluziei, P, şi M) Structură
premisă minoră (conţine subiectul concluziei, S, şi M) standard
concluzie (conţine subiectul şi predicatul, S şi P)
De acordat atenție structurii standard (aici studenții grăbiți ratează), căci în argumentările
uzuale ordinea poate fi cu totul alta, putându-se începe argumentul cu teza de argumentat, care este
concluzia silogismului. Spre exemplu: Unii politicieni nu sunt oneşti, deoarece nu spun adevărul, iar

4
Silogismul a fost definit de Aristotel în Analitica primă drept „o vorbire în care, dacă ceva a fost dat, altceva decât
datul urmează cu necesitate din ceea ce a fost dat”. De remarcat că astfel definit, silogismul acoperă toată gama de
inferenţe deductive, caracterizate în definiţia aristotelică prin caracterul necesar al concluziei, indiferent de numărul
propoziţiilor componente. Raţionamentul deductiv este riguros, cert, premisele constituind condiţie suficientă pentru
concluzie, iar concluzia este consecinţa necesară a premiselor. Este sensul larg al silogisticii. În sens restrâns, silogistica
vizează doar silogismul categoric simplu. Silogism categoric deoarece propoziţiile componente sunt categorice,
logicienii vorbind şi de silogisme ipotetice, silogisme disjunctive sau de alte forme mixte. Silogism categoric simplu
întrucât este vizat doar raţionamentul cu două premise. Acest sens restrâns al silogismului este gândit chiar de Aristotel,
atunci când trece la analiza structurii silogismului: Ori de câte ori trei termeni sunt în aşa fel raportaţi unul la altul,
încât cel din urmă să fie conţinut în cel mijlociu luat ca un tot, iar mijlociul să fie conţinut în termenul prim sau exclus
din el luat ca un tot, termenii extremi trebuie să fie raportaţi într-un silogism perfect.
 cei ce nu spun adevărul nu sunt oneşti. În acest silogism prima dintre propoziţii este concluzia, a doua
este premisa minoră, iar a treia este majora silogismului.
Uneori identificarea concluziei este facilitată de prezenţa explicită a indicatorilor de concluzie:
deci, prin urmare, rezultă, aşadar, în concluzie, iar premisele sunt sugerate explicit de
Indicatori indicatori de premise cum ar fi: deoarece, întrucât, fiindcă, pentru că, ţinând seama de
 premise
concluzie
faptul că, având în vedere,…, ş. a. Alteori, indicatorii sunt impliciţi, fiind necesară o
mai mare atenţie în identificarea structurii argumentului. Pentru a putea verifica
validitatea unui silogism este necesară mai întâi aducerea silogismului la forma de exprimare standard:
premisă majoră, premisă minoră, concluzie!

2. FIGURI ŞI MODURI SILOGISTICE

După poziţia relativă pe care o are termenul mediu în structura silogismului, putem distinge
patru scheme fundamentale de raţionament, numite figuri silogistice. În figura I, termenul mediu este pe
funcţie de subiect în majoră şi de predicat în minoră; în figura a doua, termenul mediu este pe funcţie
de predicat în ambele premise; în figura a treia, termenul mediu este pe funcţie de subiect în ambele
premise, iar în figura a patra, termenul mediu este predicat în premisa majoră şi subiect în minoră.
Schemele figurilor silogistice sunt următoarele:

Fig. I Fig. a II-a Fig. a III-a Fig. a IV-a5

M-P P-M M-P P-M
S-M S-M M-S M-S
S-P S-P S-P S-P
Dacă introducem propoziţiile categorice în interiorul schemei figurii, obţinem forme silogistice
standard numite moduri silogistice. Modul6 silogistic exemplificat mai sus va fi notat aii-1, însemnând
figura I, cu majora „a”, minora „i” şi concluzia „i”. De reţinut că propoziţiile cu subiect singular vor fi
tratate ca universale. În exemplul următor:
Toţi oamenii sunt muritori
Socrate este om
Socrate este muritor7
avem de-a face cu modul aaa-1.
Prin combinarea celor patru tipuri de propoziţii categorice (a, e, i, o) luate câte trei (două ca
premise şi una drept concluzie) vom obţine 43 moduri silogistice, adică 64 de moduri pentru fiecare
figură silogistică, 256 de combinaţii posibile în totalul celor patru figuri. Dintre aceste posibilităţi de
raționare, numai 24, câte 6 pentru fiecare figură, sunt corecte din punct de vedere logic (valide). Sunt
valide doar acele moduri silogistice care respectă legile de raţionare, în cazul acesta, legile generale ale
silogismului.

3. LEGILE GENERALE ALE SILOGISMULUI

Legile8 care condiţionează corectitudinea silogismului, indiferent de figura în care se află, se

numesc legi generale. Pentru a uşura reţinerea lor, le grupăm după cum urmează:

5
Figura a patra nu apare în analizele aristotelice, fiind atribuită lui Galenus.
6
Derivat din latinescul modus = măsură, manieră.; manieră de a construi silogism.
7
William de Occam (1290 - 1349) este cel care inventează silogismul singular, utilizând acest exemplu, devenit între
timp celebru; mai cunoscut este în legătură cu sintagma „briciul lui Occam”, expresie ce desemnează principiul de
economie a gândirii, potrivit căruia „nu trebuie multiplicate entităţile care nu sunt necesare”. Cu alte cuvinte, ”briciul”
rade de pe obrazul gândirii toate excrescențele inutile și inestetice…
 Legile termenilor:
1. Un silogism are trei termeni. Deşi această exigenţă este cuprinsă în definiţie şi figurează ca
lege de structură, enunţarea ei aici este utilă pentru a atrage atenţia asupra sofismului împătririi
termenilor, situaţie care apare atunci când un termen este utilizat într-o propoziţie cu un sens, iar în alta
cu alt sens.9
2. Termenul mediu este distribuit 10 cel puţin într-o premisă. Raţiunea
acestei cerinţe este următoarea: dacă termenul mediu nu ar fi distribuit în nici o Legile termenilor
premisă, atunci nu ar putea face legătura dintre termenii extremi, căci fiecare
dintre extremi ar putea fi legat de termenul mediu printr-o altă parte a sferei sale. Nerespectarea legii
atrage după sine eroarea numită mediu nedistribuit.
3. Nici unul dintre termenii extremi nu este distribuit în concluzie dacă nu este distribuit în
premisa în care apare. Este chiar expresia legii distribuirii ce exprimă caracterul deductiv al acestor
inferenţe. Abaterile de la această lege sunt erorile minorului ilicit - când abaterea este a subiectului - şi a
majorului ilicit, când este extins nepermis predicatul concluziei.
4. Cel puţin o premisă este afirmativă. Se poate arăta că din două premise negative nu rezultă
cu necesitate nici o concluzie, utilizând diagramele Euler.
Legile calităţii
Temă Detaliaţi singuri această cerinţă!
premiselor

Nerespectarea acestei norme generează eroarea numită premise exclusive.

5. Dacă o premisă este negativă, atunci concluzia este negativă. Dacă o premisă este negativă,
atunci raporturile termenilor extremi cu termenul mediu sunt divergente, iar o concluzie afirmativă ar
evidenţia convergenţa lor.
6. Dacă ambele premise sunt afirmative, atunci concluzia este afirmativă. (Aplicaţi modelul
demonstraţiei de mai sus.)
7. Cel puţin o premisă este universală. Dacă din două premise particulare
Legile cantităţii
am deriva o concluzie, atunci am încălca implicit cel puţin una dintre legile anterior
premiselor
enunţate. (De demonstrat acest lucru.)
8. Dacă o premisă este particulară, atunci concluzia este particulară. Cele enunţate la legea
precedentă sunt valabile şi aici.
De remarcat că pentru simetria completă ar fi fost potrivită încă o Mod subaltern
lege, aceea ca din premise universale să rezulte concluzie universală, însă  mod silogistic valid, cu
premise universale şi
această exigenţă nu se impune, întrucât ceea ce este valabil pentru toţi este concluzie particulară,
valabil şi pentru unii dintre acei toţi. Prin urmare, din premise universale prezent într-o figură în
poate rezulta atât concluzia universală, cât şi particulara subalternă care apare un mod valid
cu aceleaşi premise, dar
acesteia. Modurile care deduc o concluzie particulară (în locul universalei cu concluzie universală.
Mod principal
 mod silogistic valid care
nu e subaltern.
8
În general, termenii lege şi regulă, în sens logic, sunt folosiţi ca sinonimi; totuşi, o exigenţă sporită duce la distincţia
lor în raport cu modalitatea de formulare, respectiv cu referentul vizat: legea vizează ceea ce este formulându-se „Un
silogism are trei termeni”, în timp ce regula vizează ceea ce trebuie, respectiv condiţia de validitate „Un silogism
trebuie să aibă trei termeni”. Am preferat varianta lege, deşi pentru cazul de faţă distincţia nu este esenţială.
9
Este relevant, în acest sens, sofismul cunoscut sub numele de Litigiosul: Protagoras s-a angajat să-l instruiască pe
Euathlus în domeniul avocaturii, sub convenţia ca tânărul să-i plătească atunci când va câştiga primul proces. Cum
Euathlus nu practică meseria de avocat, Protagoras este în situaţia de a-şi lua adio de la bani. Totuşi, sofistul ameninţă:
„Te voi da în judecată şi, oricare va fi decizia tribunalului, îmi vei plăti datoria: dacă vei câştiga procesul, atunci îmi vei
plăti conform cu înţelegerea noastră, dacă vei pierde procesul, îmi vei plăti conform hotărârii judecătorilor”. Euathlus a
replicat: „Dacă voi câştiga procesul, nu-ţi voi plăti conform cu hotărârea judecătorilor, dacă voi pierde procesul, nu-ţi
voi plăti conform cu înţelegerea noastră; oricum, nu-ţi voi plăti.” Sofismul se bazează pe dublul înţeles al termenului „a
câştiga procesul” (ca inculpat/ca avocat); aceeaşi situaţie şi cu termenul „a pierde procesul”.
10
Reamintim că este distribuit termenul considerat în întregimea sferei sale, subiectul propoziţiei fiind distribuit în
propoziţiile universale („a”, „e”), iar predicatul în propoziţiile negative („e”, „o”).
care ar putea fi corect dedusă) din premise universale vor fi numite moduri subalterne.
Încă o remarcă: unii autori contopesc legile 5 şi 8 într-una singură: concluzia urmează partea
cea mai slabă, fiind considerată slabă propoziţia particulară şi cea negativă 11.
Aplicarea legilor generale fiecărei figuri silogistice creează posibilitatea formulării unor legi
sau condiţii particulare, specifice figurii respective; dacă legile generale sunt condiţii necesare şi
suficiente pentru validitatea silogismului, cele particulare, ale fiecărei figuri, sunt condiţii necesare, fără
a fi şi suficiente.

4. LEGILE PARTICULARE ALE FIGURILOR SILOGISTICE

Pentru a nu ne încărca excesiv memoria, propun ca aceste legi să nu fie memorate, ci să fie
redescoperite posedând mecanismul deducerii lor prin aplicarea legilor generale.
Să identificăm împreună legile speciale ale figurii I.
M-P
S-M
S- P
Pentru ca termenul mediu să fie distribuit (L.2), premisa majoră ar trebui să fie universală
(termenul cu funcţie de subiect e distribuit în universale), sau minora să fie negativă (termenul pe
funcţie de predicat este distribuit în negative). Să vedem dacă sunt posibile ambele condiţii! Ne
interesează în primul rând a doua condiţie, întrucât cerinţa este ca minora să fie negativă (ştim că dacă
una dintre premise este negativă, atunci concluzia va fi negativă). Dacă minora este negativă, concluzia
va fi negativă (L5); dacă concluzia este negativă, P va fi distribuit în concluzie şi va trebui să fie
distribuit şi în premisa din care face parte (L3); pentru ca P să fie distribuit în premisa majoră ar trebui
ca aceasta să fie negativă (Ld)12 ceea ce este imposibil. Rezumând, dacă minora este negativă, ar trebui
ca şi majora să fie negativă. Din L4 rezultă că minora nu poate fi negativă, va fi deci afirmativă (Rc.) 13.
Dar dacă minora este afirmativă, atunci M va fi nedistribuit aici şi, în consecinţă, va trebui să fie
distribuit în premisa majoră (L2), ceea ce presupune ca aceasta să fie universală (Ld).
Legile figurii I sunt:

Legile
figurii I  majora este universală: a sau e
minora este afirmativă: a sau i


Realizăm combinaţiile de premise din care derivăm concluziile conform legilor generale:
a a e e Modurile
a i a i figurii I
a,i i e,o o

Pentru reţinerea lor, medievalii, începând cu secolul al XIII-lea, au utilizat următoarele
denumiri mnemotehnice14:
Barbara, Barbari, Darii, Celarent, Celaront, Ferio 15.

11
Iată formularea lui Dimitrie Cantemir: „concluzia urmează întotdeauna partea cea mai slabă a antecedentului şi după
cantitate şi după calitate. Căci, dacă în premise a fost vreun semn particular sau negativ, concluzia nu va putea fi
universală sau afirmativă” (Mic compendiu…,p. 138.).
12
Ld = legea distribuirii termenilor.
13
Rc = cf. relaţiei de contradicţie.
14
De la grecescul mneme = memorie.
 Modurile Barbari şi Celaront sunt subalternele modurilor Barbara respectiv Celarent.
În practica demonstraţiei şi argumentării această figură are un rol decisiv, fiind considerată
demonstrativă prin excelenţă. Raţiunea acestei consideraţii este următoarea: majora fiind o propoziţie
universală, introduce o caracteristică valabilă pentru toţi membrii unei clase - Toţi M sunt P (Nici un M
nu este P); minora fiind afirmativă, comunică faptul că o clasă S aparţine clasei M (ce are în întregime
proprietatea P). Decurge necesar că şi membrii clasei S au (nu au) proprietatea respectivă. Silogismele
de figura I se întemeiază pe ceea ce logicienii au numit axioma silogismului: dictum de omni et nullo
(ceea ce se afirmă – sau se neagă – despre toţi, se afirmă – sau se neagă – despre fiecare în parte).
*
Vom parcurge acelaşi model pentru a identifica legile şi modurile valide ale figurii


a II-a:
P-M
S-M
S-P
Pentru ca termenul mediu să fie distribuit (L2), una dintre premise trebuie să fie negativă (Ld);
dacă o premisă este negativă, concluzia va fi negativă (L5) şi predicatul ei va fi distribuit (Ld); pentru ca
predicatul să fie distribuit şi în premisă (L3), majora trebuie să fie universală (Ld). Iată legile figurii a
II-a:
Legile
figurii II premisa majoră este universală : a sau e

 o premisă este negativă: e sau o

a a e e Modurile
e o a i figurii II
e,o o e,o o

Denumirile mnemotehnice sunt: Camestres, Camestrop, Baroco, Cesare, Cesaro, Festino.
Figura a doua, având concluzie negativă, are rol de respingere a unei susţineri. Raţionând
după figura a doua, dovedim că S nu este un caz al lui P, arătând că toţi P au o proprietate M, pe care S
nu o are.
*
În figura a III-a:
M-P
M-S
S-P

Pentru distribuirea termenului mediu (L2) nu este nevoie de o lege specială, întrucât aici
termenul mediu este pe funcţie de subiect, iar subiectul este distribuit în universale (Ld); condiţia
distribuirii lui este ca cel puţin o premisă să fie universală, însă aceasta este o lege generală a
silogismului (L7). Ne putem întreba însă dacă minora poate fi negativă şi vom vedea că nu poate fi
astfel, căci ar impune o concluzie negativă (L5) cu predicatul distribuit, care la rândul ei cere o majoră
negativă (L3+L4), ceea ce este imposibil. Aşadar, minora trebuie să fie afirmativă (Rc), dar în acest caz
subiectul ei fiind nedistribuit (Ld) nu poate apărea distribuit în concluzie (L3), ceea ce înseamnă că
aceasta va fi particulară.

15
Barbara celarent Darii ferio = „Străinii au învins cu sabia lui Darius” (celelalte două moduri sunt subalterne –
Barbari şi Celaront). Dacă vocalele indică tipurile de propoziţii componente şi unele dintre consoane indică operaţii
prin care modurile din figurile II, III şi IV pot fi reduse la moduri valide ale figurii I.
 În consecinţă, legile figurii a treia sunt:
premisa minoră este afirmativă: a sau i
Legile concluzia este particulară: i sau o
figurii III

 Construcţia modurilor se va realiza de la concluzie la minoră şi apoi la

identificarea posibilităţilor pentru premisa majoră:
- - - -
- - - -
i o i o
Combinaţiile posibile vor fi: Modurile
figurii III
a,i e,o a e
a a i i 
i o i o
Denumirile mnemotehnice sunt: Darapti, Disamis, Felapton, Bocardo, Datisi, Ferison.
Având concluzia particulară, figura a III-a este utilizată în argumentare, mai ales, cu scopul de
a se infirma o propoziţie universală producând un contraexemplu.
*
O particularitate pentru figura a IV-a este faptul că nu se impune în mod categoric nici o
restricţie unei premise sau concluziei, legile având o formă condiţională, în funcţie de calitatea şi
cantitatea premiselor:

Legile
figurii IV
P-M
M-S 
 S-P

Dacă majora este afirmativă, minora este universală (vezi distribuirea termenului mediu);
Dacă o premisă este negativă, majora este universală (vezi distribuirea termenului major);
Dacă minora este afirmativă, concluzia este particulară (vezi distribuirea termenului
minor).
Aceste legi determină următoarele moduri valide:
Bramantip, Camenes, Fesapo, Fresison, Dimaris, Camenop16.
*
Validitatea modurilor silogistice poate fi testată prin apel la legile generale, prin apel la legile
speciale, sau prin anumite metode speciale, cum vom constata în cele ce urmează.
*
Există, aşadar, 24 de moduri valide, 19 moduri principale şi 5 moduri subalterne17, aşa cu
rezultă din tabelul următor:

Figura I II III IV
Moduri Barbara Baroco Bocardo Bramantip
principale Celarent Camestres Darapti Camenes

16
Figura a IV-a este considerată de către Schopenhauer drept o „răsturnare arbitrară a primei figuri”, ea neexprimând
un proces real şi firesc al raţiunii. (Vezi A. Schopenhauer, Lumea ca voinţă şi reprezentare, vol. II, Ed. Moldova, Iaşi,
pp.246-247.
17
Logica modernă nu recunoaşte decât 15 moduri valide, eliminând toate modurile care deduc concluzie particulară din
premise universale, datorită semnificaţiei existenţiale acordate în interpretarea booleană propoziţiilor particulare. Pentru
a valida cele 9 moduri contestate (cele 5 subalterne la care se adaugă Darapti, Felapton, Bramantip şi Fesapo) trebuie să
considerăm termenii nevizi.
 Darii Cesare Datisi Dimaris
Ferio Festino Disamis Fesapo
Felapton Fresison
Ferison
Moduri Barbari Camestrop Camenop
subalterne Celaront Cesaro

5. METODE DE TESTARE A VALIDITĂŢII SILOGISMELOR

Pentru a proba validitatea unui silogism, trebuie mai întâi să-l aşezăm în forma standard:
premisă majoră, premisă minoră, concluzie, fiindcă în economia limbajului comun expresia lingvistică a
silogismului suportă modificări şi inversiuni.
Aristotel considera că figura I este “perfectă” 18, modurile ei apărând ca un fel de axiome la
care pot fi reduse modurile celorlalte figuri “imperfecte”. Prin această procedură a construit primul
sistem axiomatic.
Reducerea modurilor din figurile “imperfecte” la cea “perfectă” se poate realiza prin două
proceduri: reducere directă şi reducere indirectă.

5.1. REDUCEREA DIRECTĂ

Modurile figurii I joacă rolul de axiome, sunt aşadar date ca fiind valide, iar verificarea
validităţii unui mod din celelalte figuri presupune reducerea lui la unul dintre cele şase moduri valide:
Barbara, Barbari, Celarent, Celaront, Darii, Ferio. Operaţiile prin care se face reducerea sunt
conversiunea şi schimbarea locului premiselor.
Denumirile mnemotehnice indică prin consoana iniţială modul la care se va face reducerea,
prin consoana post-vocalică operaţia asupra propoziţiei indicate de vocală: s reprezintă conversiunea
simplă (conversio simplex), p reprezintă conversiunea prin accident (conversio per accidens), iar m
indică schimbarea locului premiselor (mutatio).
Pentru ilustrare vom reduce modul Camestres din figura a doua. Consoana iniţială ne indică
faptul că reducerea se va face la modul Celarent, „m” va impune inversarea premiselor, „s”
conversiunea simplă a premisei e, iar ultimul „s” indică o conversiune simplă a concluziei „e”:

Camestres Celarent

Celarent
PaM SeM MeS MeS
SeM (m) PaM (s) PaM (s) PaM

SeP SeP SeP PeS

De exemplu:

18
Numai figura I poate conţine în concluzie toate tipurile de propoziţii categorice, numai ea are modul valid - aaa;
numai aici extremii îndeplinesc în concluzie aceleaşi funcţii logice ca şi în premise. Figura I este preferată în
argumentare datorită ituitivităţii relaţiei de întemeiere pe ceea ce logicienii au numit axioma silogismului (dictum de
omni et nulo).
Toţi psihologii sunt profesionişti
Nici un ignorant nu este profesionist
Nici un ignorant nu este psiholog
Nici un profesionist nu e ignorant
Toţi psihologii sunt profesionişti
Nici un psiholog nu este ignorant

Această procedură nu este însă universală: modurile Baroco (fig. a II-a) şi Bocardo (fig. a III-a)
nu pot fi reduse, cunoscut fiind faptul că particulara negativă, SoP, nu are conversiune iar, pe de altă
parte, conversiunea premisei universal-afirmative, SaP, este prin accident, PiS, şi ar rezulta ambele
premise particulare. Pentru aceste cazuri Aristotel a utilizat reducerea indirectă
Redăm prin tabelul următor modurile echivalente, utilizând transpunerea premiselor, acolo
unde este cazul19:
Camestres-
Clerent-1 Cesare-2 Camenes-4
2
MeP PeM PeM MeP
SaM SaM SaM SaM
SeP SeP PeS PeS

Darii-1 Datisi-3 Disamis-3 Dimaris-4

MaP MaP MaP MaP
SiM MiS MiS SiM
SiP SiP PiS PiS

Ferio-1 Festino-2 Ferison-3 Fresison-4

MeP PeM MeP PeM
SiM SiM MiS MiS
SoP SoP SoP SoP

Felapton-
Fesapo-4
3
MeP PeM
MaS MaS
SoP SoP

Modurile subalterne nu sunt echivalente, ci implicate de modurile perfecte ale primei figuri;
este cazul modului Bramantip implicat de Barbara, Darapti implicat de Darii, Felapton şi Fesapo
implicate de Ferio. Modurile Baroco şi Bocardo nu se reduc direct la figura I, ci indirect.

5.2. REDUCEREA INDIRECTĂ

19
Vezi şi I. Didilescu, P. Botezatu, Silogistica. Teoria clasică şi interpretările moderne, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1976, p.122 şi urm.
 Reducerea indirectă presupune metoda cunoscută din matematică sub numele de reducere la
absurd (sau la imposibil) Această metodă poate fi aplicată nu doar în cazul modurilor care nu pot fi
reduse direct, ci în cazul oricărui mod silogistic. Ea constă într-o presupunere (opusă propoziţiei pe care
urmează să o demonstrăm) pe care vrem să o infirmăm prin obţinerea unei concluzii false sau
contradictorii20. În cazul silogismului baza demonstraţiei o constituie modurile perfecte ale figurii I.
Algoritmul constă în următorii paşi:
a) Se presupune silogismul nevalid; aceasta înseamnă că există cel puţin o situaţie în care din
premise adevărate decurge o concluzie falsă.
Se presupun premisele adevărate, iar concluzia falsă; dacă aceasta din urmă este falsă, va fi
adevărată contradictoria ei;
b) Se combină contradictoria concluziei cu una dintre premisele modului dat, pentru a forma
un silogism valid în figura I.
c) Se analizează concluzia modului astfel obţinut;
- dacă aceasta poate fi adevărată prin comparaţie cu premisele iniţiale, rezultă că presupunerea
a fost corectă, modul iniţial nu este valid;
- dacă aceasta (concluzia noului mod valid de figura I) este falsă, înseamnă că una dintre
premise este falsă (într-un mod valid, concluzia falsă este datorată falsităţii premisei); evident, este falsă
premisa ce reprezintă contradictoria concluziei modului dat; în consecinţă, nu există nici o situaţie în
care din premise adevărate să rezulte concluzie falsă; rezultă că modul iniţial este valid.
- dacă reducerea nu este posibilă (dacă nu se poate realiza un mod valid de figura I combinând
una dintre premisele modului dat cu contradictoria concluziei lui), silogismul nu este valid.

Să exemplificăm pentru modul Baroco:

PaM
SoM
SoP
Consoana „c” din interiorul denumirii mnemotehnice ne semnalează reducerea indirectă,
arătându-ne că în timpul demonstraţiei se înlocuieşte premisa anterioară consoanei cu negaţia
concluziei.

a) PaM=1
SoM=1 b)

SoP= 0 SaP=1; PaM

SaP
SaM (Barbara-valid)
c) Cum
SoM=1SaM=0SaP=0SoP=1
 silogismul este valid.

Pe scurt, o contradicţie între concluzia modului astfel obţinut şi una dintre premisele modului
iniţial certifică validitatea modului. Această metodă poate fi aplicată şi celorlalte moduri “imperfecte”.

20
De remarcat faptul interesant că geometriile neeuclidiene au fost construite pornind de la simple presupuneri, cu
intenţia de a le infirma prin reducere la absurd, adică prin deducerea de contradicţii, care însă nu s-au obţinut.
 5.3. VERIFICAREA VALIDITĂŢII PRIN APEL LA LEGILE GENERALE ALE
SILOGISMULUI

Orice silogism corect trebuie să respecte toate legile generale ale silogismului, însă nu este
necesară testarea tuturor legilor, aşa cum, de altfel, am constatat în cazul identificării legilor speciale ale
figurii. Existenţa celor trei termeni este de verificat în forma naturală, verbală de exprimare a
raţionamentului. O dată identificat modul silogistic, această lege nu mai interesează. Pe de altă parte,
ultimele două legi, cele după cantitatea premiselor, nu sunt independente de celelalte şi, de aceea, nu se
mai impune verificarea lor expresă. Este motivul pentru care unii autori consideră celelalte legi drept
axiome, iar ultimele două drept teoreme ce decurg din celelalte.
Iată cele cinci legi considerate ca axiome:
 Termenul mediu trebuie distribuit cel puţin o dată;
 Un termen nu poate fi distribuit în concluzie dacă nu este distribuit şi în premise;
 O premisă este afirmativă;
 Dacă o premisă este negativă, concluzia este negativă;
 Dacă ambele premise sunt afirmative, concluzia este afirmativă.
Dacă un silogism satisface aceste cinci cerinţe, le va satisface şi pe cele privind cantitatea
premiselor şi, în consecinţă, este valid.

5.4. VERIFICAREA VALIDITĂŢII SILOGISMULUI PRIN APEL LA LEGILE SPECIALE

ALE FIGURILOR

Cunoscute fiind legile celor patru figuri silogistice, după obţinerea modului silogistic în
structura sa standard, se verifică respectarea lor. Dacă nu sunt respectate legile figurii, silogismul
respectiv nu este valid. Dacă sunt respectate legile figurii însă nu avem garanţia că silogismul este valid;
pentru a o avea este necesară verificarea legilor generale. Prin urmare, legile figurii sunt condiţii
necesare, dar nu şi suficiente pentru validitatea silogismului.
Fie modul aoo-3:
MaP
MoS
Exemple SoP nu este valid, căci încalcă una dintre legile figurii (minora trebuie să fie
 afirmativă);

Modul iai-2:
PiM

SaM
SiP nu este valid, întrucât încalcă ambele legi ale figurii (o premisă trebuie să
fie negativă, iar majora trebuie să fie universală).
Cele două exemple ne permit să constatăm eficacitatea metodei în cazul unor silogisme
incorecte. În cazul altora, deşi condiţiile necesare sunt satisfăcute, se impune să cercetăm şi respectarea
celorlalte legi, ca în exemplul următor:
Modul eai-4:
MeP
SaM
 SiP legile particulare ale figurii I sunt respectate (majora e universală, iar
minora e afirmativă) şi totuşi silogismul nu este valid, căci încalcă legea generală 5 (dacă o premisă este
negativă, atunci concluzia este negativă).

5.5. METODE GRAFICE DE VERIFICARE A VALIDITĂŢII

Metodele grafice21 sunt procedee intuitive, relativ simple, de testare a validităţii

raţionamentelor. Vom exemplifica aplicarea diagramelor Euler şi Venn, diagrame pe care le cunoaştem
de la reprezentarea propoziţiilor categorice, pentru verificarea validităţii silogismelor.

5.5.1. Metoda diagramelor Euler

Aplicarea diagramelor Euler la verificarea validităţii silogismelor pleacă de la premisa că într-

un silogism valid, din reprezentarea grafică a premiselor rezultă şi reprezentarea concluziei. Ca urmare,
vom reprezenta grafic numai premisele silogismului, fiind atenţi la toate posibilităţile de relaţionare a
termenilor sugerate de premise, iar apoi verificăm dacă din reprezentarea acestora rezultă concluzia
Vom exersa în cele ce urmează această metodă pe câteva silogisme:
Pentru modul
Darapti

MaP S P Pentru reprezentarea premisei minore

MaS M există şi varianta în care S este gen pentru
SiP * P; în oricare din cele două situaţii rămân
unii S în P, aceia care sunt şi M. Ca
urmare silogismul este valid.

Pentru modul
Felapton

Pentru reprezentarea majorei există varianta

MeP ca P să intersecteze sfera lui S, dar nu
MaS S M P şi cea a lui M. Ca urmare, acei S care
SoP sunt M vor rămâne în afara lui P,
adică SoP. Silogismul e valid.

Ferison Pentru a reprezenta corect minora

MeP vom avea în vedere faptul că S se
MiS S M P mişcă pe circumferinţa lui M, dar
SoP * acei S care sunt M vor rămâne în
afara lui P. Ca urmare, silogismul
este valid.
Metoda Euler solicită capacităţi de reprezentare astfel încât să fie probate toate situaţiile ipotetice permise de
premise; doar aşa verificarea este corect realizată.

5.5.2. Metoda diagramelor Venn

Diagramele Venn pot fi aplicate şi în cazul testării validităţii silogismului. Să ne reamintim reprezentarea
grafică a celor patru propoziţii categorice. Prin haşură se reprezintă regiunea vidă, iar prin * cea nevidă.

21
Ideea de a reprezenta grafic silogismele, sub formă de cercuri sau segmente de dreaptă, i-a aparţinut lui Leibniz, care
la vârsta de 18 ani scrie Despre arta combinatorie (1666), idee ce va fi reluată de Euler şi Venn în sec. al XIX-lea. Iată
cum reprezenta Leibniz silogismul Barbara:
P 
M 
S 
Raţionamentul este valid, căci S este inclus în M, iar M este inclus în P.
 SaP SeP

S
PSPS
P S
PSPS
P

SP=0 SP=0

SiP SoP

* *
SP SP SP SP SP SP

SP 0 SP 0

În cazul silogismului, având trei termeni, vom reprezenta trei cercuri intersectate:
P

M
S

Dacă silogismul este valid, din reprezentarea grafică a premiselor rezultă şi reprezentarea
concluziei; în caz contrar, silogismul este nevalid.

Regulile de reprezentare sunt următoarele:

a) se reprezintă numai premisele, nu şi concluzia;
b) vom avea în vedere numai cei doi termeni ai premisei reprezentate, ignorând existenţa celui
de-al treilea;
c) haşura predomină asupra semnului *. Dacă asteriscul este haşurat, atunci sectorul respectiv
este vid. Pentru a evita această situaţie se recomandă reprezentarea mai întâi a premisei universale
(regula are sens, evident, numai dacă una dintre premise este particulară);
d) dacă regiunea în care trebuie pus asteriscul este împărţită în două sectoare, el se va pune în
ambele şi se leagă printr-o liniuţă pentru a semnifica faptul că cel puţin unul dintre sectoare nu este vid,
fără a şti care este acesta.
Pentru a putea verifica şi modurile subalterne, plecăm de la premisa că nici un termen nu este
vid. Acest lucru va fi reprezentat printr-un asterisc în singurul sector care rămâne diferit de zero.

În scopul clarificării metodei vom exemplifica verificarea următoarelor moduri silogistice:

Fie modul silogistic a a i -1
Începem cu reprezentarea premisei majore
MaP, „toţi M sunt în P”, eliminând prin
haşură zona vidă (MP); continuăm cu
MaP reprezentarea premisei minore SaM, „toţi
S P
SaM S sunt M”, eliminând prin haşură zona
* SiP vidă (SM). Fiind cazul unui mod
subaltern, înainte de citirea concluziei
M punem * în zona de intersecţie a celor trei
termeni, SPM (se observă că dacă acea
zonă nu ar conţine elemente, atunci
termenul S ar fi vid).

Analizând, după reprezentarea grafică a premiselor, relaţia care există între S şi P, ca termeni
ai concluziei, rezultă că există unii S în P (zona desemnată de asterisc) adică SiP, ceea ce însemnă că
silogismul este valid. Se poate remarca din reprezentarea premiselor şi faptul că poate rezulta din aceste
premise şi SaP.
 Fie modul eao-3
S P
MeP – se elimină prin haşură
MeP intersecţia celor doi termeni; MaS - se
*
MaS elimină prin haşură zona MS. După
M SoP reprezentarea grafică a premiselor,
aşezăm asteriscul în intersecţia dintre
S şi M, pentru a desemna faptul că
termenul M nu este vid.

Din reprezentare rezultă că „există S care nu sunt P”, SoP, ca urmare modul silogistic verificat
este valid.

Fie modul silogistic iai-4 Începem reprezentarea grafică cu

premisa universală, în cazul modului
nostru, cu premisa minoră MaS, prin
PiM
eliminarea zonei M~S. Premisa majoră,
S P MaS PiM o reprezentăm prin asterisc în zona
SiP intersecţiei nehaşurate dintre P şi M. Din
reprezentarea premiselor rezultă că
M silogismul este valid.

Fie modul silogistic aii-2

În cazul acestui mod silogistic, reprezentarea
PaM majorei nu ridică probleme. În cazul minorei
S P
SiM însă „unii S sunt în M” nu este evident
* SiP despre care sector este vorba; într-o astfel de
* situaţie punem asteriscul în ambele zone
M unde este posibil ca S să fie M şi îl unim
printr-o linie. Concluzia SiP nu va rezulta cu
necesitate din premise, de unde rezultă faptul
că modul silogistic nu este valid.

Modul silogistic eio-3

MeP Din reprezentarea grafică a

P M
MiS premiselor rezultă şi concluzia; S
SoP ca urmare modul este valid
*

Modul eao-2

S P
PeM
* SaM
SoP Mod silogistic valid
M

În istoria analizei silogismului s-au inventat şi alte metode de verificare (de ordinul zecilor),
dar nu considerăm oportună prezentarea lor. Important este să stăpânim foarte bine măcar una dintre
metodele prezentate, având astfel posibilitatea probării validităţii argumentelor ce pot fi aduse la forma
propoziţiilor categorice, indiferent de numărul premiselor ce le conţin, aşa cum vom constata în cele ce
urmează.

5. 6. FORME ELIPTICE ŞI COMPUSE

DE RAŢIONAMENT SILOGISTIC

Formele analizate până acum sunt silogisme categorice simple şi complete. În practica
argumentării însă, intervin simplificări, prescurtări sau combinări de silogisme. Este cazul următoarelor
forme speciale de argumentare silogistică.

6.1. ENTIMEMA

Entimema22 este un argument condensat, un silogism eliptic, căruia îi lipseşte una dintre
propoziţii, considerată fiind subînţelesă (“păstrată în gând” se exprimă prinţul moldav). Întrucât este
foarte utilizată în argumente, entimema a fost numită şi silogism retoric. Silogismul având trei
propoziţii, există trei tipuri de entimeme:
a)Entimema de ordinul I, care nu are exprimată premisa majoră. De exemplu: Această
substanţă este acid, deoarece înroşeşte hârtia de turnesol (subînţelegându-se că toate substanţele care
înroşesc hârtia de turnesol sunt acizi);
b)Entimema de ordinul II nu exprimă premisa minoră: Toţi studenţii anul I au promovat, deci
şi Mihai (care este student în anul I);
c)Entimema de ordinul III nu exprimă concluzia: Toţi studenţii au un comportament decent,
iar Mihai este student. Nu exprimăm concluzia atunci când vrem ca ea să fie dedusă de interlocutor,
urmărind prin aceasta un efect retoric.
Pentru verificarea entimemei nu se impun reguli speciale fiind necesară doar reconstituirea
argumentului şi apoi verificarea lui printr-o metodă cunoscută.
Iată un exemplu23:
N-ar trebui să-i îngădui copilului tău să vadă filmul „Portocala mecanică”. Este foarte
violent.

În forma silogismului categoric simplu, argumentul susţine teza că:

Trebuie să interzici copilului tău să vadă filmul „Portocala mecanică”
Această teză - care constituie concluzia silogismului - este sprijinită de premisa că Filmul
„Portocala mecanică” este foarte violent.
Premisa tacită este:
Trebuie să interzici copilului tău să vadă filmele foarte violente.
Structura formală va fi:
Trebuie să interzici copilului tău să vadă filmele foarte violente.
Filmul „Portocala mecanică” este foarte violent.
Trebuie să interzici copilului tău să vadă filmul „Portocala mecanică”
Este evident cazul unei entimeme de ordinul I, căreia îi lipseşte premisa majoră.
Şi această formă argumentativă presupune alte judecăţi, care dacă sunt adevărate, justifică
suficient teza:

22
Gr. enthymema = reflecţie.
23
Adaptare după Nigel Warburton, Cum să gândim corect şi eficient, p. 31.
Vizionarea filmelor violente îi face pe copii violenţi.
Ar trebui să le interzici copiilor tăi orice îi poate determina să devină violenţi.
Poţi să interzici copiilor tăi să vadă un film.
„Portocala mecanică” este un film violent.
Ar trebui să interzici copilului tău să vadă filmul „Portocala mecanică”.
Ar fi desigur plicticos să procedăm la astfel de extinderi argumentative în comunicarea
cotidiană. Comunicarea cu ceilalţi este relativ uşoară pentru că împărtăşim numeroase asumţii, premise
neenunţate, acceptate tacit de către cei care comunică. Fără aceste asumţii ar fi necesare interminabile
introduceri şi justificări de justificări, încât n-am mai ajunge niciodată la miezul problemei. Viaţa este
prea scurtă pentru a ne pierde timpul cu apărarea tuturor aserţiunilor 24.
Argumentul extins este compus din mai multe premise decât silogismul simplu, având de-a
face cu un argument de tip polisilogistic.

6.2. POLISILOGISMUL

Polisilogismul este un raţionament compus, alcătuit dintr-o înlănţuire de silogisme simple, în

care concluzia primului silogism (prosilogism) este premisă a silogismului următor (episilogism). Dacă
polisilogismul este alcătuit din trei sau mai multe silogisme simple, fiecare dintre ele (în afară de primul
şi de ultimul) va fi concomitent prosilogism şi episilogism, în funcţie de raportare.
Tradiţia exemplifică două moduri polisilogistice omogene din punctul de vedere al modurilor
componente, polisilogismul progresiv şi cel regresiv.

6.2.1. Polisilogismul progresiv, când concluzia prosilogismului devine premisa majoră a

episilogismului:
Toţi A sunt B AaB

 Toţi C sunt A
Toţi C sunt B
Toţi D sunt C
CaA (prosilogism)
CaB
DaC (episilogism)
Toţi D sunt B DaB
Exemplu:
Toate elementele chimice sunt substanţe simple
Toţi metaloizii sunt elemente chimice
(deci) Toţi metaloizii sunt substanţe simple
Toţi halogenii sunt metaloizi
(deci) Toţi halogenii sunt substanţe simple
Clorul este halogen
(deci) Clorul este substanţă simplă

6.2.2. Polisilogismul regresiv, când concluzia prosilogismului devine premisă minoră a

episilogismului (premisele fiind transpuse):
Toţi A sunt B AaB
Toţi B sunt C BaC (prosilogism)
Toţi A sunt C AaC
Toţi C sunt D CaD (episilogism)
Toţi A sunt D AaD

24
Aserţiune = opinie nesusţinută de temeiuri.
 În practica argumentării formaţiunile elementare componente ale
Temă polisilogismului pot aparţine unor figuri şi moduri diferite. Sugerăm ca temă construcţia

 unui polisilogism alcătuit din trei silogisme simple, fiecare aparţinând unei figuri diferite.
Verificarea validităţii raţionamentelor de tip polisilogistic nu presupune însuşirea
unor metode speciale, ci verificarea succesivă a fiecărui silogism component. Dacă toate
silogismele componente se dovedesc a fi valide, atunci întreg argumentul este valid.
În argumentele uzuale nu apar toate elementele unui polisilogism complet; de cele mai multe
ori sunt omise concluziile intermediare; această formă de simplificare a polisilogismului se numeşte
sorit.

6.3. SORITUL

Soritul este un polisilogism entimematic (contractat), căruia nu îi sunt enunţate concluziile

intermediare. Şi el are în analizele tradiţionale două forme:

6.3.1. Soritul goclenian25 care derivă din polisilogismul progresiv, enunţă în concluzie primul
predicat despre ultimul subiect:

Toţi A sunt B AaB

Toţi C sunt A CaA
Toţi D sunt C DaC B A C D
Toţi D sunt B DaB

Un exemplu:
Concedierea lucrătorilor provoacă starea de şomaj
Micşorarea veniturilor duce la concedierea lucrătorilor
Scăderea preţurilor aduce micşorarea veniturilor
Lipsa de cumpărători aduce scăderea preţurilor
Supraoferta aduce lipsă de cumpărători
Supraproducţia de mărfuri aduce supraofertă
Deci: Supraproducţia mărfurilor provoacă starea de şomaj.26

Legile soritului derivă din legile silogismului. Pentru soritul goclenian ele sunt următoarele:
O singură premisă poate fi negativă şi anume cea dintâi;
O singură premisă poate fi particulară şi anume cea din urmă.

6.3.2. Soritul aristotelic, care derivă din polisilogismul regresiv, enunţă în concluzie ultimul
predicat despre primul subiect:
Toţi A sunt B AaB
Toţi B sunt C
Toţi C sunt D
BaC
CaD 
Toţi A sunt D AaD
Ca exemplu:
Supraproducţia mărfurilor generează supraofertă

25
După numele lui R. Goclenius (1547-1628).
26
Apud Al. Valeriu, Logică, Bucureşti, Ed. Garamond, p.152.
 Supraoferta aduce lipsă de cumpărători
Lipsa de cumpărători aduce scăderea preţurilor
Scăderea preţurilor aduce micşorarea veniturilor
Micşorarea veniturilor duce la concedierea lucrătorilor
Concedierea lucrătorilor provoacă starea de şomaj
Deci: Supraproducţia mărfurilor provoacă starea de şomaj.27

Legile soritului aristotelic sunt:

O singură premisă poate fi negativă şi anume ultima;

O singură premisă poate fi particulară şi anume prima.

Temă Demonstraţi legile soritului aristotelic şi goclenian; utilizaţi pentru aceasta legile generale


ale silogismului, sau legile speciale ale figurilor silogistice.

De reţinut ideea că un sorit este considerat în ordinea standard atunci când prima
dintre premisele sale conţine predicatul concluziei, iar ultima premisă conţine subiectul concluziei.
Verificarea validităţii soritului, atunci când el are structura standard, se poate realiza prin
verificarea legilor sale, dar cazul acesta este rarisim în practica argumentării. Cazul general impune
reconstituirea polisilogismului şi verificarea succesivă a silogismelor componente printr-una dintre
metodele cunoscute.
Iată un exemplu de sorit extras dintr-un text filosofic al lui Seneca:
Model “Cine este prevăzător este şi moderat; cine este moderat este şi statornic; cine este
rezolutiv statornic este şi netulburat; cine este netulburat nu este mohorât, cine nu este mohorât
este fericit; aşadar, omul prevăzător este fericit”.
(Seneca, Scrisori către Luciliu)

Prima operaţie constă în identificarea termenilor:

A= prevăzător D= netulburat

B= moderat E= mohorât
C= statornic F= fericit
Pasul următor constă în identificarea propoziţiilor
şi realizarea schemei de inferenţă:
AaB
AaB BaC
Schema de inferenţă este a unui sorit
BaC AaC
de tip aristotelic.
CaD Reconstituirea polisilogismului CaD
DeE este pasul următor: AaD
EaF DeE
AeE
AaF
EaF
AaF
Vom verifica acum silogismele componente, considerând cunoscute modurile figurii I. Pentru
aceasta este utilă transpoziţia premiselor:
BaC
AaB
AaC, mod valid (Barbara)

27
Idem.
 CaD
AaC
AaD, mod valid (Barbara)

DeE
AaD
AeE, mod valid (Celarent)
EaF
AeE AaE28
AaF , mod valid (Barbara)

Verificându-se cele patru silogisme componente (ca moduri valide ale figurii I), raţionamentul se
dovedeşte a fi valid.

6.4. EPICHEREMA constituie o inferenţă silogistică complexă în care apar una sau mai multe
entimeme.
Spre exemplu:
BeA, (deoarece AaC)
DaB
DeA
Pentru verificare se reconstituie structura standard a componentelor inferenţiale elementare şi se
verifică fiecare componentă.
*
ÎN CONCLUZIE: formele speciale de argumentare silogistică vor fi verificate prin reducerea
lor la silogisme simple şi verificarea acestora prin metodele cunoscute.

REZUMAT
Silogismul este inferenţa deductivă mediată alcătuită din două premise şi o concluzie;
caracterul deductiv este exprimat de legea distribuirii termenilor.
Raţionamentele cu propoziţii subînţelese se numesc entimeme, iar cele cu mai multe premise
alcătuiesc formele compuse, polisilogismul, soritul, epicherema.
Cele opt legi generale sunt condiţii ale corectitudinii oricăror forme de raţionament de tip
silogistic
Raţionamentul silogistic exprimă, în ultimă instanţă, raporturi între termenii propoziţiilor
componente
Silogismul, cu deosebire în forma sa entimematică, este raţionamentul cel mai frecvent în
argumentare.

Sintetizăm în tabelul următor modurile valide şi legile specifice fiecărei figuri

FIGURA MODURILE LEGILE SPECIFICE

VALIDE

28
Termenul mediu trebuie să fie acelaşi, iar pentru a-l obţine este necesară obversiunea propoziţiei.
I. M-P Barbara, Barbari*, 1. Premisa majoră
S-M Celarent, Celaront*, afirmativă
S-P Darii, Ferio 2. Premisa minoră
universală

II. P-M Baroco, Cesare, 1. O premisă negativă

S-M Cesaro*, Camestres, 2. Premisa majoră
S-P Camestrop*, Festino universală
III. M-P Bocardo, Darapti, 1. Premisa minoră
M-S Datisi, Disamis, afirmativă
S-P Felapton, Ferison 2. Concluzie particulară
IV. P-M Bramantip, Camenes, 1. Dacă majora e afirmativă,
M-S Camenop*, Dimaris, minora e universală
S-P Fesapo, Fresison 2. Dacă o premisă e
negativă, majora e
universală
3. Dacă minora e afirmativă,
concluzia e particulară
Modul cu * este subaltern (slab).

1. Derivaţi concluzii din următoarele perechi de premise:

a) Toţi leii sunt carnivori
Tigrii nu sunt lei
b) Omul este fiinţă raţională
Omul poate greşi

c) Alcoolul este nociv
Tutunul nu este alcool

d) Toate mamiferele nasc pui vii

Unele animale nu sunt mamifere

2. Să se formeze silogisme cu ajutorul noţiunilor:

a) fericire, om, virtute;
b) marţian, psiholog, Popescu;
c) infractor, răufăcător, delincvent.
 3. Identificaţi silogismul conţinut în următorul dialog şi stabiliţi dacă el este sau nu
valid:
- Băieţi, aţi trecut cu bine examenul. Daţi-mi voie să vă dau un sfat înainte de a pleca.
Amintiţi-vă că toţi cei care vor într-adevăr să înveţe, muncesc din greu.
- Vă mulţumesc domnule, în numele colegilor mei. Sunt mândru să vă spun că unii dintre ei
sunt într-adevăr dornici să înveţe.
- Sunt foarte bucuros să aud asta, dar de unde ştiţi că este aşa cum spuneţi?
- Ei bine, domnule, şi dumneavoastră ştiţi cât de mult muncesc unii dintre ei. Cine ar putea să
o ştie mai bine?

4. Verificaţi corectitudinea următoarelor silogisme:

a) Nici o grăsime nu se dizolvă în apă, ori zaharurile nu sunt grăsimi. Deci unele corpuri care
nu sunt zaharuri nu se dizolvă în apă.
b) Există plăceri ce nu merită căutate; deci există plăceri care nu sunt virtuoase căci nimic din
ceea ce nu merită căutat nu este virtuos 29.
c) Sentimentul estetic este o stare afectivă
Frica este o stare afectivă
Frica este un sentiment estetic.
(Ion Petrovici, 2000, 116).

5. Arătaţi dacă următoarele perechi de propoziţii pot fi folosite pentru a realiza un

silogism valid:
a) Cei leneşi sunt săraci;
b) Cei respectaţi sunt harnici.
Verificaţi corectitudinea modului obţinut, prin metoda diagramelor Venn.

6. Să se determine schema de inferenţă şi modul valid care întruneşte simultan condiţiile:

a) premisa majoră este afirmativă
b) termenul major apare în concluzie ca termen distribuit
c) termenul minor este nedistribuit în premisă.

7. Examinaţi validitatea următoarelor silogisme:

a) Exerciţiile interesante nu sunt totdeauna uşoare. Or, toate exerciţiile primite anul acesta la
examen au fost interesante. Deci nu toate au fost uşoare.
b) Nu toţi cei prezenţi la examenul oral au promovat. Toţi cei prezenţi la examenul oral obţinuseră
la scris note sub 9. Unii dintre cei ce au luat la scris note sub 9 nu au promovat.
c) Ideile noastre nu depăşesc experienţa noastră. Or, despre atributele şi lucrările divine nu avem
nici o experienţă. Nu e nevoie să duc eu până la capăt acest silogism; concluzia o puteţi trage
singuri. (D. Hume)
d) Nici un P nu este R, orice nu este P este Q, deci toţi R sunt Q.

8. Determinaţi modurile corespunzătoare silogismelor valide care conţin numai doi

termeni distribuiţi, fiecare de câte două ori.

29
L.Liard, după Andrei Marga, Exerciţii de logică generală, partea I, p. 93.
 9. Fie două silogisme valide, astfel încât în rolul unei premise apar propoziţii aflate în
contradicţie, iar în celelalte premise, în ambele silogisme apar aceleaşi propoziţii categorice. Ce fel
de concluzie se poate obţine?

10. Demonstraţi prin apel la legile generale ale silogismului faptul că:
a) modul eio este valid în orice figură silogistică;
b) propoziţia de tip A poate fi justificată numai în prima figură silogistică;
c) propoziţia particulară negativă nu poate fi justificată în figura I-a şi a IV-a.

11. Verificaţi validitatea următoarelor raţionamente:

a) Orice om este vieţuitoare/Oricine poate râde este om/Deci oricine poate râde este
vieţuitoare.
b) Unele vieţuitoare sunt oameni/Dar orice fiară este vieţuitoare/ Deci unele fiare sunt
oameni.
c) Ai ce n-ai pierdut/Dar n-ai pierdut o comoară/Deci ai o comoară.
d) Ai mâncat ce-ai cumpărat/Dar ai cumpărat carne crudă/Deci ai mâncat carne crudă.
e) Toate cele folositoare sunt bune/Dar uneori şi relele sunt folositoare/ Deci uneori şi
relele sunt bune.
(D. Cantemir)30

12. Demonstraţi că, dacă termenul minor este predicat în premisă, concluzia nu poate fi
universal-afirmativă.

13. Demonstraţi, în temeiul legilor generale ale silogismului, că nu există silogism valid cu
majoră particulară afirmativă şi minoră universală negativă.

14. Arătaţi că, dacă concluzia unui silogism valid este o propoziţie universală, termenul
mediu nu poate fi distribuit în premise decât o singură dată.

15. Presupunând că într-un silogism valid termenul major este distribuit în premisă şi
nedistribuit în concluzie, să se determine forma logică a silogismului. (J.N. Keynes).

16. Dacă premisa minoră a unui silogism valid este negativă, ce putem stabili cu privire la
poziţia termenilor în majoră? (A.O’Sullivan).

17. Infirmaţi printr-o argumentare silogistică propoziţia

„Toate metalele sunt solide”.

18. Să se demonstreze legea distribuirii termenilor pentru cazul extinderii nepermise a

termenului major al unui silogism.

19. Verificaţi corectitudinea următoarelor entimeme:

a) Cei oneşti spun adevărul, dar unii politicieni nu sunt oneşti;
b) Fiinţele perfecte ar învăţa logica în două zile, din păcate însă studenţii nu sunt fiinţe
perfecte;
c) Orice corp material este supus legii gravitaţiei, dar ideile noastre nu sunt corpuri materiale;

30
Exemplele de silogisme şi sofisme aparţin lui D. Cantemir, în Mic compendiu…, pp. 141 - 147.
 d) Pisicile sunt animale prudente, iar asemenea animale sunt greu de dresat;
e) Logica este utilă, căci ea ne face capabili să descoperim sofismele adversarilor noştri;

20. Identificaţi patru noţiuni aflate în raport de ordonare şi construiţi pe baza lor
polisilogisme complete şi eliptice.

21. Arătaţi dacă lui Vasile îi place salata de fructe, ştiind că:
a) Toţi inginerii mănâncă cu doctorul.
b) Nici un bărbat cu părul lung nu se poate abţine de la a face versuri.
c) Vasile nu a fost niciodată amendat.
d) Tuturor verilor doctorului le place salata de fructe.
e) Nimeni care nu este inginer nu face versuri.
f) Nimeni care nu este văr cu doctorul nu ia masa cu el.
g) Toţi bărbaţii tunşi scurt au fost amendaţi31.

22. Justificaţi propoziţia Unele inferenţe nu sunt valide cu ajutorul unui polisilogism.

23. Să se verifice corectitudinea următoarei scheme de raţionament:

1. Doar cei care cred în ceva sunt fericiţi.
2. Nici nu om care crede în ceva nu este lipsit de idealuri.
3. Cei lipsiţi de preocupări sunt lipsiţi de idealuri.
4. Numai cei lipsiţi de preocupări sunt inactivi.
5. Prin urmare, nici un om inactiv nu este fericit.

24. Fie date propoziţiile 1-5 ca premise,

a) arătaţi dacă din ele se poate obţine pe o cale logică o concluzie corectă, specificând care este ea,
schema de inferenţă şi denumirea ei.
b) dacă nu, explicaţi de ce:
1) Toţi scriitorii care înţeleg natura umană sunt profunzi.
2) Numai cei care pot mişca sufletele oamenilor sunt poeţi adevăraţi.
3) Mihai Eminescu a scris „Luceafărul”.
4) Nici u scriitor care nu înţelege natura umană nu poate mişca sufletele oamenilor.
5) Numai un adevărat poet a putut scrie „Luceafărul”.

25. Arătaţi dacă rezultă logic corect o concluzie din următoarele premise:
1. Cei care nu-şi ţin promisiunile nu sunt persoane de încredere.
2. Cei veseli sunt comunicativi.
3. Omul care îşi ţine promisiunile este respectat.
4. Cei posaci nu sunt simpatici.
5. Putem avea încredere în persoanele comunicative.

26. Indicaţi concluzia ce rezultă din următoarele premise:

31
Problema apare şi în Edmond Nicolau, Probleme de logică pentru copii, Ed. Niculescu, Bucureşti, 1995, p. 43.
 1. Când lucrez la un exerciţiu de logică fără a bombăni, poţi fi sigur că e un exemplu pe care îl
înţeleg.
2. Aceşti soriţi nu sunt aranjaţi în ordinea standard.
3. Nici un exerciţiu uşor nu-mi dă vreodată bătăi de cap.
4. Nu înţeleg exemplele care nu sunt aranjate în ordinea standard.
5. Nu bombăn niciodată apropo de vreun exerciţiu care nu-mi dă dureri de cap.
(Lewis Carrol)

Aceeaşi sarcină şi pentru următoarele probleme imaginate de C.L. Dodgson32 (Lewis Carrol):

27. 1. Eu am încredere în toate animalele care îmi aparţin.

2. Câinii rod ciolane.
3. Eu nu admit în biroul meu alte animale decât cele care îşi cer scuze atunci când le
pretinzi asta.
4. Toate animalele din această curte îmi aparţin.
5. Eu admit în biroul meu toate animalele în care am încredere.
6. Singurele animale care îşi cer iertare atunci când le pretinzi asta sunt câinii.

28. 1. Toţi cei care nu mănâncă chifle sunt bătrâni.

2. Porcii care suferă de ameţeli sunt trataţi cu respect.
3. Un înţelept care călătoreşte cu balonul îşi ia umbrela cu el.
4. Nici o fiinţă care arată caraghios şi mănâncă chifle nu trebuie să-şi ia prânzul în public.
5. Fiinţele tinere care se urcă în balon suferă de ameţeli.
6. Fiinţele grase care sunt caraghioase pot să-şi ia prânzul în public dacă nu dansează pe
sârmă.
7. Nici o fiinţă înţeleaptă nu dansează pe sârmă dacă suferă ameţeli.
8. Un porc cu umbrelă este caraghios.
9. Toţi cei care nu dansează pe sârmă şi care sunt trataţi cu respect sunt graşi.

29. Realizaţi cu următoarele propoziţii un silogism valid:

a) Cei zgârciţi nu sunt agreabili;
b) Cei iraţionali sunt risipitori.

30. Verificaţi corectitudinea următorului raţionament:

Cel care crede în Domnul se teme de chinuri; cel care se teme de chinuri se înfrânează de la
patimi; cel care se înfrânează de la patimi rabdă necazurile; cel care rabdă necazurile va avea nădejde
în Dumnezeu, iar nădejdea în Dumnezeu desface mintea de toată împătimirea după cele pământeşti; în
sfârşit, mintea desfăcută de acestea va avea iubirea către Dumnezeu.
(Maxim Mărturisitorul, Capete asupra iubirii).

32
Apud Gheorghe Păun, Între matematică şi jocuri, Editura Albatros, Bucureşti, 1986