1

DEFINIŢIA ŞI CLASIFICAREA
DEFINIȚIA
1. Definiţia şi importanţa ei în cunoaştere
Definiţia este operaţia logică prin care se precizează conţinutul sau sfera unei noţiuni,
înţelesul sau aria de aplicabilitate a unui nume (cuvânt).
2. Structura definiţiei
În alcătuirea oricărei definiţii intră trei părţi:
(a) definitul, numit si „definiendum", constă din noţiunea sau numele care formează obiectul
definiţiei;
(b) definitorul, numit şi „definiens", constă din ceea ce se spune că este obiectul definiţiei;

(c) relaţia de definire se notează cu semnul „=df" care se citeşte: „este identic prin
definiţie cu" sau „este prin definiţie".
Formula: A=dfB, în care A reprezintă definitul si B definitorul, redă structura generală a
oricărei definiţii.
3. Regulile definiţiei
(1) Regula adecvării (definiţia trebuie să fie caracteristică), altfel spus, definitorul trebuie
să fie astfel alcătuit încât să corespundă întregului definit şi numai lui. Definitul și definitorul
sunt în raport de identitate.
În cazul nerespectării acestei reguli, între definit şi definitor ar exista un raport de ordonare
sau de încrucișare în locul unuia de identitate, iar definiţia ar fi falsă. Abaterile de la această
regulă pot fi în trei sensuri. Definiţia:
”Matematică = ştiinţa care studiază operaţiile cu numere şi proprietăţile lor.”
este prea îngustă, deoarece definitorul este o noţiune subordonată, faţă de definit;
în schimb definiţia:
”Animal = formă de viaţă de pe Pământ caracterizată prin nutriţie heterotrofă.”
este prea largă, deoarece definitorul este o noţiune supraordonată faţă de definit;
iar definiția:
”Omul = formă de viață care trăiește în Europa.” este atât prea largă, cât și prea
îngustă, deoarece definitorul și definitul sunt în raport de încrucișare.

(2) Regula necircularităţii, ceea ce înseamnă că definitorul nu trebuie să conţină în

alcătuirea sa pe definit în întregul lui, cum este căzul definiţiei
Psihologie = ştiinţă care se ocupă cu studiul proceselor şi particularităţilor psihice.
și nici să utilizeze definitul pentru propria sa definire, așa cum este cazul definiţiilor
Cauză = obiect sau proces care precedă şi produce (provoacă, generează sau
determină) cu necesitate un alt obiect sau proces, denumit efect.
Efect = obiect sau proces care urmează altuia numit cauză şi este produs în mod
necesar de acesta.
(3) Regula afirmării: definiţia trebuie să precizeze ce este definitul şi nu să arate ce nu
este (definitorul nu are negații).
Linie curbă = df acea linie care nu este nici dreaptă şi nici frântă.
(4) Regula clarităţii şi preciziei. Definitorul nu trebuie să conţină termeni confuzi,
necunoscuţi, noţiuni vide, sau figuri de stil (metafore), cum se întâmplă cu definiţiile:
Metal =df. substanţă care posedă flogiston de masă negativă.
şi nu trebuie să includă termeni figuraţi, metafore, asa-zise „figuri de stil", cum este cazul
definiţiei
Admiraţia =df. un copil al ignoranţei.
*(5) Regula consistenței. O definiție corectă nu se contrazice cu alte definiții sau propoziții.
 2

CLASIFICAREA
1. Definiţie:

 Clasificarea este operaţia logică prin care noţiuni mai puţin generale sunt grupate, în
baza anumitor note din conţinutul lor, în noţiuni mai generale.
2. Structura clasificării
(1) elementele clasificării, adică noţiunile care formează obiectul clasificării (grupării)
şi care în multe cazuri sunt noţiuni individuale;
(2) clasele, respectiv noţiunile obţinute ca rezultat al clasificării;

(3) fundamentul (criteriul) clasificării, care constă în nota (proprietatea,

caracteristica) folosită (notele folosite) pentru gruparea elementelor clasificării în clase.
3. Regulile clasificării
(1) Regula completitudinii, - clasificarea nu trebuie să lase rest: fiecare din
elementele care formează obiectul clasificării trebuie introdus într-o clasă.
(2) Regula opoziţiei claselor (contrarietate sau contradicţie). Altfel spus, aceasta
înseamnă că nici unul din elementele clasificării nu trebuie aşezat in două clase diferite.
De reţinut că această regulă suferă o modificare atunci când clasele obţinute prin
clasificare sunt noţiuni vagi.
(3) Regula criteriului unic. Într-o clasificare corectă se foloseşte aceeaşi proprietate pentru
gruparea elementelor din obiectul clasificării pentru fiecare treaptă a clasificării (câte trepte,
atâtea criterii).
(4) Regula omogenităţii: asemănările dintre obiectele aflate în aceeaşi clasă trebuie să fie
mai importante decât deosebirile dintre ele.
(5) Regula celor trei elemente. Într-o clasificare corectă se regăsesc toate cele trei
componente: elementele (obiectul) clasificării, criteriul şi clasele.