COLEGIUL NAŢIONAL „UNIREA” FOCŞANI

Profesor: CANAE ADRIAN LOGICĂ ŞI ARGUMENTARE – Clasa a IX-a

03 – Logica termenilor. Operaţii logice cu termeni – definirea şi clasificarea

DEFINIŢIA
Definiţia reprezintă operaţia logică prin care se precizează conţinutul sau sfera unei noţiuni, respectiv înţelesul sau aria de aplicabilitate a unui cuvânt (termen).
Definirea unui obiect presupune, aşadar, determinarea caracteristicilor acestuia (a răspunsului la întrebarea „Ce este X (acel obiect)?”). Definirea unui cuvânt
(termen) presupune precizarea înţelesului acestuia (a răspunsului la întrebarea „Ce înseamnă cuvântul X?”).
Iar propoziţia obţinută ca rezultat al operaţiei de definire (ca răspuns la întrebările de mai sus) se numeşte definiţia obiectului/cuvântului respectiv (a lui X).

Exemple de definiţie: „Catargul este piesa care susţine pânzele unei corăbii.”; „Termen înseamnă, în logică, ansamblul dintre noţiune (formă logică) şi nume
(formă lingvistică).”

Structura unei definiţii (redată prin formula A=df B):

a. definitul (definiendum) – reprezintă noţiunea sau termenul ce urmează a fi definit, adică obiectul definiţiei (A=„catargul”, respectiv „termen”);
b. definitorul (definiens) – reprezintă noţiunea sau termenul care îl defineşte pe definit, ceea ce se spune că este acesta, adică procedura de definire
(B=„piesa care susţine pânzele unei corăbii”, respectiv „ansamblul dintre noţiune (formă logică) şi nume (formă lingvistică)”);
c. relaţia de definire („=df”) – ceea ce pune în raport definitul cu definitorul (este exprimată, de regulă, prin verbul a fi sau alte expresii cu acelaşi sens).

Observaţie:
O definiţie este corectă (şi, totodată, adevărată) dacă şi numai dacă relaţia de definire coincide cu un raport de identitate între definit (A) şi definitor (B).

Corectitudinea în definire
Pentru a fi corectă (adevărată), o definiţie trebuie să îndeplinească atât condiţia formală (între definit şi definitor să existe un raport de identitate), cât şi
condiţia materială (procedura de definire să corespundă unor exigenţe ce ţin de faptul că definitorul trebuie să arate ce este/ce înseamnă definitul). Întrucât
respectarea acestor condiţii asigură corectitudinea (adevărul) unei definiţii, ele vor fi formulate ca reguli ale corectitudinii în definire.

Observaţii:
1. Pentru a fi corectă, o definiţie trebuie să respecte simultan toate regulile definiţiei. Dacă o definiţie încalcă cel puţin o regulă, atunci ea este incorectă
(deşi definiţia respectivă nu este neapărat şi falsă).

2. O definiţie incorectă (nu neapărat şi falsă) poate să încalce simultan mai multe reguli ale definiţiei, având astfel mai multe defecte.

Pagina 1 din 2
COLEGIUL NAŢIONAL „UNIREA” FOCŞANI
Profesor: CANAE ADRIAN LOGICĂ ŞI ARGUMENTARE – Clasa a IX-a
03 – Logica termenilor. Operaţii logice cu termeni – definirea şi clasificarea

Nr.
crt. REGULA DEFINIŢIEI EROAREA LOGICĂ ÎN DEFINIRE (DEFECTUL DEFINIŢIEI)
a. Eroarea definiţiei prea largi – apare atunci când definitorul (B) este supraordonat definitului (A) (altfel
spus, B nu corespunde numai lui A, mai defineşte şi altceva decât A).
Regula adecvării: (Exemplu de definiţie prea largă: „Pasărea este un animal cu aripi.”)

 Între extensiunea definitorului (B) şi a definitului (A)
trebuie să existe un raport de identitate.
1.
 Altfel spus, definiţia trebuie să fie caracteristică
(adică definitorul – B – trebuie să corespundă
întregului definit – A – şi numai lui).
b. Eroarea definiţiei prea înguste – apare atunci când definitorul (B) este subordonat definitului (A) (altfel
spus, B nu corespunde întregului A, lasă elemente A necuprinse în definiţie).
(Exemplu de definiţie prea îngustă: „Biologia este ştiinţa care studiază viaţa plantelor.”)
c. Eroarea definiţiei şi prea largi, şi prea înguste – apare atunci când între definit (A) şi definitor (B) se
stabileşte un raport de încrucişare.
(Exemplu de definiţie prea largă, pe de o parte, şi prea îngustă, pe de altă parte: „Profesorii sunt
persoane care lucrează în liceu.”)

Regula necircularităţii:  Eroarea definiţiei circulare – apare în situaţia în care definitorul (B) face referire explicită sau implicită la
2.  Definitorul (B) trebuie să nu îl conţină, în alcătuirea
definit (A).
(Exemplu de definiţie circulară: „Filosoful este persoana care filosofează.”)
sa, pe definit (A).
 Eroarea definiţiei negative – apare atunci când se defineşte în mod negativ un termen pozitiv.
Regula afirmării: (Exemplu de definiţie negativă: „Nuvela nu este roman.”)
3.  Definitorul (B) trebuie să precizeze ce este definitul
(A), nu să arate ce nu este acesta (definiţia trebuie
 Excepţie de la regula definiţiei afirmative – termenii negativi pot fi definiţi în mod negativ (definiţia este
corectă, întrucât dubla negaţie este logic echivalentă cu o afirmaţie).
să fie logic afirmativă). (Exemplu: „Se numeşte operă anonimă o lucrare al cărei autor nu este cunoscut.”)

 Eroarea definiţiei neclare (obscure) şi/sau imprecise (vagi) – apare atunci când definitorul (B) conţine:
Regula clarităţii şi preciziei: a. un termen figurat (o figură de stil) – Exemplu: „Cămila este corabia deşertului.”;
b. un termen confuz – Exemplu: „Cunoaşterea este putere.”;
 Definitorul (B) trebuie să nu conţină expresii neclare
4. (termeni ambigui, confuzi sau necunoscuţi, termeni
c. un termen necunoscut (în mod obiectiv) – Exemplu: „Metalul este substanţa cu flogiston de masă
negativă.”;
figuraţi – metafore sau alte figuri de stil –, noţiuni vide
d. o noţiune vidă – Exemplu: „Calul este un inorog care şi-a pierdut cornul.”;
etc.) sau imprecise (termeni vagi etc.).
e. un termen vag – Exemplu: „Prudenţa excesivă este o calitate specifică bătrânilor.”.

Regula consistenţei:
 Eroarea definiţiei contradictorii (inconsistente) – Exemplu: „Adjectivul este partea de vorbire flexibilă
5.  pretinde ca definiţia să nu fie contradictorie (în sine),
sau să nu contrazică alte definiţii (ori alte propoziţii
care arată însuşirile obiectelor şi nu se declină.”
acceptate ca adevărate).

Pagina 2 din 2