TERMENUL LOGIC

Idei Cuvinte
Obiecte (noțiuni) (termeni)

Componenta Componenta Componenta

ontologică cognitivă lingvistică

Termenul logic este un cuvânt sau un grup de cuvinte care exprimă o noțiune. Noțiunea
este forma logică fundamentală care exprimă la nivelul ideii o întreagă clasă de obiecte.

Structură

Cele două părți structurale ale unui termen sunt:

1. Intensiunea (conținut)
2. Extensiunea (Sferă)

Intensiunea cuprinde toate proprietățile obiectelor la care se referă noțiunea.

Extensiunea cuprinde toate obiectele cărora le corespund proprietățile precizate în

intensiune.

Exemplu: Intensiunea-este un
mamifer ierbivor, are
Zebră dungi ale și negre

Extensiunea- toate
zebrele
Observație

Cu cât un termen este mai general cu atât are extensiunea mai mare și cu cât un
termen este mai particular cu atât are intensiunea mai mare.
 Extensiunea

Pisică Felină Mamifer

Intensiunea

Observație

Atunci când unui termen i se adaugă o proprietate, extensiunea sa scade și intensiunea

sa crește.

Exemplu.: Manual + “ de logică”

Manual Intensiunea a crescut

de
Manual
logică Extensiunea a scăzut

Raporturi logice între termeni

I. Raporturi de concordanță (se realizează între termeni care au cel putin un
element în comun)
1. Raportul de identitate

2. Raportul de ordonare

3. Raportul de încrucișare
II. Raporturi de opoziție (se realizează între termeni care nu au niciun element în
comun)
1. Raportul de contrarietate

2. Raportul de contradicție

I. Raporturi de concordanță
1. Raportul de identitate se realizează între 2 termeni a căror
extensiune coincide perfect.

A= steag B= drapel
A,B
 2. Raportul de ordonare. Oricare element ce aparține extensiunii
unui termen, aparține și extensiunii celui de al doilea; acesta având
în componența sa și elemente care nu aparțin primlui temen.

A= pisică B= felină

B
A

3. Raportul de încrucișare. Cei doi termeni au cel puțin un element

în comun, fiecare având însă și elemente care nu aparțin celuilalt
termen.

A= profesor B= sportiv
A B

II. Raporturi de opoziție

1. Raportul de contrarietate. Oricare ar fi elementul, acesta nu poate face
parte simultan din extensiunea ambilor termeni, existând posibilitatea să nu
facă parte din extensiunea niciunuia.

A= pix B= creion

A B

Cei doi termeni sunt diferiți, dar fac parte din același univers al discuției
(instrumente de scris)

2. Raportul de contradicție. Oricare ar fi elementul, acesta nici nu poate face

parte, nici nu poate lipsi simultan din extensiunea ambilor termeni.

A= legal B= ilegal

A B
 Clasificarea termenilor
A. Din punct de vedere intensional
a) Termeni absoluți sau relativi

Un termen este absolut în măsura în care desemnează elemente de sine

stătătoare pe care le înțelegem fără să ne raportăm la nimic altceva (exemplu:
monedă, președinte).

Un termen este relativ în măsura în care prezintă sau sugerează o relație între
cel puțin două elemente (exemplu: unchiul meu, soț-soție, sinonim, mai mare
decât).

b) Termeni abstracți sau concreți

Un termen este abstract în măsura în care desemnează proprietăți

generale, separate de obiectele cărora le pot reveni ( exemplu: frumusețe,
înțelepciune, moralitate).

Un termen este concret în măsura în care desemnează obiecte sau

proprietăți specifice acestora ( exemplu: frumos, moral, înțelept, monedă).

c) Termeni pozitivi sau negativi

Un termen este pozitiv în măsura în care indică prezența unor însușiri

(exemplu: monedă, președinte, cățel, frumos)

Un termen este negativ în măsura în care se indică absența unei

proprietăți ( exemplu: șchiop, orb, ciung, incapabil).

d) Termeni simpli sau compuși

Un termen este simplu în măsura în care deține rolul de noțiune primară

(exemplu: monedă, președinte, cățel).

Un termen este compus în măsura în care deține rolul de noțiune derivată

(exemplu: monedă veche, președinte prost, cățel frumos).
B. Din punct de vedere extensional
a. Termeni vizi sau nevizi

Un termen este nevid în măsura în care are cel puțin un corespondent în

realitate (monedă, cățel).

Un termen este vid în măsura în care nu are niciun corespondent în realitate.

1. Factual vizi (plăsmuiri ale imaginației) - sirenă, unicorn, dragon,

Flămânzilă
2. Logic vizi (exprimă o imposibilitate din punct de vedere logic) -
infractor nevinovat, babă tânără, cerc pătrat.

b. Termeni singulari sau generali

Un termen este singular atunci când îi corespunde un singur element din

realitate (Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”).

Un termen este general atunci când îi corespund două sau mai multe
elemente din realitate (colegiu, bibliotecă, pix).

c. Termeni colectivi sau distributivi

Un termen este colectiv atunci când prezintă o clasă de obiecte astfel

încât proprietățile ce revin colecției nu revin și fiecărui membru al colecției
( școală, bibliotecă, armată, pădure).

Un termen este distributiv în măsura în care proprietățile ce revin

termenului corespund și fiecărui element din extensiunea sa (copac, carte,
soldat).

d. Termen vag sau precis

Un termen este vag în măsura în care nu se poate preciza cu certitudine

pentru orice obiect, dacă face parte sau nu din extensiunea termenului
(frumos, înalt, înțelept).

Un termen este precis când se poate decide cu certitudine pentru orice

obiect, dacă face parte sau nu din extensiune termenului (telefon, pix,
monedă).
 Definirea
Definirea este operația logică prin care redăm caracteristicile esențiale ale unu obiect,
caracteristici prin care acesta se deosebește de toate celelalte obiecte.

Structura

1. Definitul este termenul pe care urmează sa-l definim.

2. Definitor este definiția prpriu-zisă.
3. Relația de definire este reprezentată prin verbul „a fi” și din punct de vedere
formal prin „=df ”.

Exemplu: Dreapta este cea mai scurtă distanță dintre două puncte.

Corectitudinea în definire

Pentru a fi corectă o definire trebuie să respecte simultan 4 reguli (dacă cel puțin
una este încălcată, definirea trebuie considerată incorectă).

1) Regula noncircularității

Definitul nu trebuie să se regăsească în definitor.

Exemplu: Pilotul este persoana care pilotează.

2) Regula definirii afirmative

Definitorul nu trebuie să conțină termeni negați sau expresii negative.

Exemplu: Liliacul nu este un mamifer acvatic.

3) Regula clarității și a preciziei

Definitorul nu trebuie să conțină termeni vagi, abstracți sau figuri de stil.

Exemplu: Meseria este brățară de aur.

4) Regula adecvării definitorului la conținutul definitului

Între definit și definitor trebuie să existe un raport de identitate. Dacă aceasta regulă
nu este respectată apar 3 erori:
 (a) Eroarea definiției prea largi apare atunci când definitul este subordonat
definitorului.

Pătratul este o figură geometrică.

Definitor

Definit

(b) Eroarea definiției prea înguste apare atunci când definitul supraordonat
definitorului.

Astronomia este știința despre stele.

Definit

Definitor

(c) Eroarea definiției și prea largi si prea înguste apare atunci când între
defint și definitor există un raport de încrucișare.

Profesorul este persoana care lucrează la liceu

Definit Definitor
 Clasificarea
Clasificarea este operația logică prin care elementele dintr-o clasă mai mare de
elemente numită universul clasificării sunt repartizate în mulțimi mai mici numite clase
pe baza unor criterii.

Structura

1. Universul clasificării repezintă totalitatea elementelor ce trebuie repartizate.

2. Clasele sunt rezultatul operației de clasificare.
3. Criteriul este caracteristica esențială după care facem clasificarea.

Corectitudinea în clasificare

Pentru a fi corectă o clasificare trebuie sa respecte simultan 4 reguli:

1. Regula completitudinii în clasificare

Toate elementele care formează universul clasificării trebuie sa se regăsească în

clasele formate.

Exemplu: O clasificare a sporturilor care ar omite baschetul din clasa sporturilor care
se joacă cu mâna ar trebui considerată incorectă.

2. Regula claselor omogene

Între elementele repartizate în aceeași clasă trebuie să existe mai multe asemănări
decât deosebiri.

Exemplu: O repartizare în aceeași clasă a oamenilor și a păsărilor, folosind ca și

criteriu numărul de ochi ar trebui considerată incorectă deoarece oamenii se
deosebesc în mod fundamental de păsări.

3. Regula criteriului unic

Pe aceeași treaptă a clasificării trebuie să folosim un singur criteriu de clasificare.

Exemplu: O clasificare a elevilor unei clasa în băieți, fete, înalți, scunzi înclacă
această regulă deoarece sunt folosite două criterii pe aceeași treaptă (sex, înălțime).
 4. Regula raportului de opoziție între clase

Între clasele formate putem avea doar raporturi de contrarietate sau contradicție.

Dacă nu este respectată această regulă pot apărea 2 erori:

a). Eroarea raportului de încrucișare între clase

Exemplu: O clasificare a locuitorilor din București în cetățeni străini, cetățeni români

și studenți încalcă această regulă deoarece studenții pot fi sau cetățeni români sau
cetățeni străini.

Locuitori din București

Cetățeni români Studenți Cetățeni străini

b) Eroarea raportului de ordonare

Exemplu: O clasificare a vertebratelor în mamifere, reptile,păsări și feline comite

această eroare deoarece toate felinele sunt mamifere.

Vertebrate

Mamifere Feline Reptile Păsări

Mamifere

Feline
 Propoziții categorice

Propoziția categorică este enunțul în care un termen (predicatul logic) afirmă sau neagă
ceva despre un alt termen (subiectul logic).

Structura

1. S- subiectul logic: termenul despre care se spune ceva.

2. P- predicatul logic: ceea ce se afirmă sau se neagă despre subiectul logic.
3. Cuantorul- cuvânt sau cuvinte puse înaintea subiectului și care ne arată
cantitatea propoziției categorice.
(1) Cuantori universali- toți, toate
(2) Cuantori particulari - unii, unele
(3) Cuanori singulari- el, ea, acesta
4. Copula- face legătura între subiect și predicat, este exprimată prin verbul „a fi”

Exemplu. Toți studenții inteligenți sunt persoane apreciate.

Cuantor S Copula P

Observație: S și P logic nu coincid cu subiectul și predicatul gramatical.

Clasificarea propoziților categorice

I. După cantitate (cuantorul)

1. Universale
2. Particulare
II. După calitate (copula)
1. Afirmative
2. Negative
Prin combinarea celor două criterii rezultă patru tipuri fundamentale de propoziții
categorice :

a) Universal afirmativă

Simbol: a

Formulă: SaP

Formulare standard: Toți S sunt P

b) Universal negativă

Simbol: e

Formulă: SeP

Formulare standard: Nici un S nu este P

c) Particular afirmativă

Simbol: i

Formulă: SiP

Formulare standard: Unii S sunt P

d) Particular negativă

Simbol: o

Formula: SoP

Formulare standard: Unii S nu sunt P.

Raporturi logice între propoziții categorice

Raporturile logice au fost sintetizate de către Boethius printr-un pătrat care îi poartă
numele.

SaP Contrarietate SeP

Contradicție

Su
ba
lt
er
na
re
e

SiP Subcontrarietate
SoP

1) Raportul de contradicție

Propozițiile aflate în acest raport diferă prin cantitate, cât și prin calitate.

SaP- SoP SeP- SiP

Regulă de adevăr- propozițiile aflate în acest raport nu pot fi nici simultan

adevărate și nici simultan false.

SaP=1 SoP=0

SoP=1 SaP=0

SeP=1 SiP=0

SiP=1 SeP=0
2) Raportul de contrarietate se stabilește între propoziții universale.

Regulă de adevăr- propozițiile aflate în acest raport nu pot fi simultan adevărate,

dar pot fi simultan false.

Sap- Sep SaP=1 SeP=0

SaP=0 SeP=?

SeP=1 SaP=0

SeP=0 SaP=?

3) Raportul de subcontrarietate se stabilește între propoziții particulare.

Regulă de adevăr- propozițiile aflate în acest raport nu pot fi simultan false, dar
pot fi simultan adevărate.

SiP- SoP SiP=1 SoP=?

SiP=0 SoP=1

SoP=1 SiP=?

SoP=0 SiP=1

4) Raportul de subalternare se stabilește între propoziții afirmative ( SaP și SiP),

dar și între propoziții negative ( SeP și SoP).

Regulă de adevăr

a) Din adevărul supraalternelor rezultă adevărul subalternelor.

SaP=1 SiP=1
SeP=1 SoP=1
b) Din falsitatea supraalternelor poate rezulta adevărul sau falsitatea
subalternelor.
SaP=0 SiP=?
SeP=0 SoP=?
c) Din falsitatea subalternelor rezultă falsitatea supraalternelor.
SiP=0 SaP=0
SoP=0 SeP=0
d) Din adevărul subalternelor poate rezulta adevărul sau falsitatea
supraalternelor.
SiP=1 SaP=?
 SoP=1 SeP=?

Regula 1
Din adevărul propozițiilor universale rezultă adevărul subalternelor corespunzătoare, iar
celelalte două propoziții sunt false.

Regula 2
Din adevărul propozițiilor particulare rezultă falsitatea contradictoriei, iar celelalte două
propoziții vin cu semnul întrebării.

Regula 3
Din falsitatea propozițiilor universale rezultă adevărul contradictoriei, iar celelalte două
propoziții vin cu semnul întrebării.

Regula 4
Din falsitatea propozițiilor particulare rezultă falsitatea supraalternelor, iar celelalte două
propoziții sunt adevărate.
 Distribuirea termenilor
Spunem că un termen este distribuit atunci când este luat în totalitatea extensiunii sale.

Toți, nici unul

+
Spunem că un termen este nedistribuit atunci când este luat doar într-o parte a
extensiunii sale.

Unii, unele
-
Distribuirea subiectului și predicatului în propoziții categorice:
1) SaP
Toți profesorii sunt bugetari.
S+¿¿ P−¿ ¿
2) SeP
Niciun profesor nu este analfabet.
S+¿¿ P+¿¿
3) SiP
Unii elevi de clasa a 12- a sunt sportivi.
S−¿ ¿ P−¿ ¿
4) SoP
Unii elevi de clasa a 12- a nu sunt sportivi.
S−¿ ¿ P+¿¿

a e i o

s + + - -
P - + - +

Legea distribuirii termenilor

Un termen poate apărea distribuit în concluzie doar dacă este distribuit și în premisa în
care apare (dacă un termen ne apare cu „+” în concluzie, termenul respectiv trebuie să
fie cu „+” și în premisă).
 Raționamente

Raționamente

Deductive Inducția Nedeductive

A.După nr. cazurilor

A. După nr. premiselor exprimate

Imediate Mediate Completă Incompletă

B. După
corectitudinea logică B.După gradul de probabilitate al
concluziei

Valide Nevalide Valide Nevalide Enumerativă Științifică

Raționament slab Raționament tare

Probabilitate Probabilitate
scăzută ridicată

I. Raționamente deductive
Din premise genereale rezultă cu certitudine o concluzie mai particulară decât
premisele din care au fost extrasă.
A. După numărul premiselor
a. Raționament imediat- dintr-o singură premisă se ajunge la o concluzie.
Exemplu: conversiunea și obversiunea
b. Raționament mediat- din două sau mai multe premise rezultă o concluzie.
Exemplu: silogismul
B. După corectitudinea logică
a. Valide- corecte din punct de vedere logic
Observație: Într-un raționament valid, din premise adevărate rezultă o
concluzie adevărată.
b. Nevalide- incorecte din punct de vedere logic.
Observație: Într-un raționament nevalid, din premise adevărate poate rezulta
o concluzie falsă.

II. Raționamente nedeductive

Inducția- din premise particulare rezultă cu probabilitate o concluzie mai generală
decât premisele din care a fost extrasă.

A. După numărul cazurilor exprimate

a. Inducția completă- se prezintă toate cazurile dintr-o clasă finită și se extrage o
concluzie certă.
Exemplu: Universitatea A are studenți străini.
Universitatea B are studenți străini.
Universitatea C are studenți străini.
Universitățile A,B,C sunt toate din orașul X.
Toate universitățile din orașul X au studenți străini.

b. Inducția incompletă- se prezintă doar o parte din cazurile posibile ale unei
clase finite și se extrage o concluzie probabilă.
Observație: Cu cât se prezintă mai multe cazuri, cu atât crește gradul de
probabilitate al concluziei.
Exemplu: Laptele din Cora este ieftin.
Brânza din Cora este ieftină.
Pâinea din Cora este ieftină.
Toate produsele din Cora sunt ieftine.

B. După gradul de probabilitate a concluziei, inducția incompletă se clasifică în:

a. Inducția enumerativă- se prezintă în mod aleatoriu câteva cazuri posibile
dintr-o clasă finită și este extrasă o concluzie cu probabilitate redusă.
Exemplu: Leul are blană.
Pisica are blană.
Ghepardul are blană.
Leul, pisica și ghepardul sunt feline.
Toate felinele au blană.

b. Inducția științifică- se face apel la observație și experiment și este extrasă o

concluzie cu probabilitate ridicată.
 Exemplu: X are proprietatea P.
X face parte din clasa C.
Toate elementele din clasa C au proprietatea P.

Inferențe imediate cu propoziții categorice

Conversiunea este operația logică în care dintr-o propoziție de tip SP ajungem la o

propoziție de tip PS.
I. Conversiunea simplă- concluzia are aceeași cantitate și calitate
precum premisa din care a fost extrasă.
+¿¿ + ¿¿

S+¿ e P P+¿e S
¿ ¿

Niciun elev nu este profesor. Niciun profesor nu este elev.

−¿¿ −¿ ¿

S−¿ i P P−¿ i S
¿ ¿

Raționament
valid, pentru Unii elevi sunt sportivi. Unii sportivi sunt elevi.
că respectă
legea II. Conversiunea prin accident
distribuirii −¿ ¿ −¿ ¿

S+¿ a P P−¿ i S
¿ ¿

termenilor.
Toți profesorii sunt bugetari. Unii bugetari sunt profesori.
+¿¿ + ¿¿

S+¿ e P P−¿ o S
¿ ¿

Nicio felină nu este nevertebrat. Unele nevertebrate nu sunt feline

Observația 1: Propozițiile particular negative nu se pot converti nici simplu, nici prin
accident, deoarece nu respectă legea distribuirii termenilor.
+ ¿¿ + ¿¿

S−¿ o P P−¿ o S
¿ ¿

+ ¿¿ + ¿¿

S−¿ o P P+¿e S
¿ ¿

Observația 2: Propozițiile universal afirmative nu se pot converti simplu.

−¿ ¿ −¿¿

S+¿ a P P+¿a S
¿ ¿

Observația 3: Propozițiile particular afirmative nu se pot converti prin accident.

−¿¿ −¿¿

S−¿ i P P+¿a S
¿ ¿
 Obversiunea
Obversiunea este operația logică prin care dintr-o propoziție de tip SP ajungem
la o prpoziție de tip S P care are aceeași cantitate, dar calitate diferită față de premisa
din care a fost extrasă.

1. SaP SeP
Toți profesorii sunt bine pregătiți. Niciun profesor nu este slab pregătit.
2. SeP SaP
Nicio carte nu este inutilă. Toate cărțile sunt utile.
3. SiP SoP
Unele flori sunt urât mirositoare. Unele flori nu sunt frumos mirositoare.
4. SoP SiP
Unii colegi nu sunt atenți. Unii colegi sunt neatenți.

Sinteză inferențe imediate:

SaP Obversiune ( P ¿
SeP C.S
C.A

C.
A
PeS

PiS
C.
S

Obversiune ( P) SoP
SiP
PoS
C.A- Conversiunea prin accident
 C.S- Conversiunea simplă

Silogismul
Silogismul este un raționament deductiv mediat format din două premise și o concluzie,
premisele având în comun un termen care dispare în concluzie și care se numește
termenul mediu.

Structură

S – termenul minor
Termeni extremi
P – termenul major

M – termenul mediu

Premisa majoră ( M, P)

Premisa minoră ( M, S)

Concluzie ( S, P)

Figuri și moduri silogistice

În funcție de poziționarea termenului mediu putem avea patru moduri silogistice

fundamentale ( schemă de inferență).

I. II. P M
M P

S M S M

S P S P

III. M P IV. P M

M S M S

S P S P
 Verificarea validității silogismelor.

Metoda diagramelor Venn

Reprezentarea propozițiilor categorice Euler

SaP
P
S

SeP
S P

SiP S P

SoP
S P

O secțiune hașurată în cadrul diagramelor Venn este o secțiune vidă ( nu conține niciun
element).

O secțiune în care avem plasat un X este o secțiune nevidă ( conține cel puțin un
element).

Propozițiile universale- hașurare

SaP

Nu există niciun S care

S P să fie P

S P
SeP
Nu există niciun S care să
fie P.
Propozițiile particulare- “X”

SiP

Există cel puțin un S care

S P este P.

SoP

Există cel puțin un S care nu

S P este P.

Metoda diagramelor Venn

1. De la modul silogistic dat prezentăm figura silogistică corespunzătoare.

2. Construim o diagramă formată din trei cercuri intersectate ( câte un cerc
pentru fiecare dintre cei trei termeni ai silogismului).
3. Reprezentăm grafic, exclusiv premisele silogismului.
4. Dacă din simpla reprezentare a premiselor ne apare și reprezentarea
concluziei, atunci silogismul este valid.
Observația 1: Atunci când avem o premisă universală și una particulară vom reprezenta
grafic mai întâi premisa universală.
Observația 2: Un silogism valid conține cel mult un „X”.
Observația 3: Pentru 9 din cele 24 de moduri silogistice valide problema validității se
rezolvă printr-o oresupoziție de neviditate (plasăm un “ X„ să ne iasă concluzia).

eao-1 eao-4 aai-4

eao-2 aai-1 aeo-2

eao-3 aai-3 aeo-4

Observația 4: O secțiune nu poate fi hașurată și să conțină și un „X”.

 Demonstrația

Prin demonstrație încercăm să justificăm o propoziție numită teză, pe baza altor

enunțuri considerate adevărate ( axiome și definiții).

Structură
1. Teza de demonstrat- propoziția pe care urmează să o demonstrăm.
2. Fundamnetul demonstrației- axiomele și definițiile pe care ne bazăm.
3. Procedeul demonstrației- operațiile prin care ajungem de la fundament la teză.

Corectitudinea în demonstrație

I. Reguli privitoare la teză

a. Trebuie să rămână aceeași pe tot parcursul demonstrației (nu trebuie să
substituim teza de demonstrat cu o alta).
b. Teza de demonstrat trebuie să fie cel puțin o propoziție probabilă (dacă nu ar
fi o propoziție probabilă și ar fi una infirmată, nu ar mai avea rost să o
demonstrăm).
c. Teza de demonstrat trebuie să fie clar și precis formulată (nu trebuie să existe
ambiguități).

II. Reguli privitoare la fundament

a. Fundamnetul demonstrației trebuie să fie format exclusiv din propoziții
adevărate ( dacă cel puțin o propoziție ar fi falsă, concluzia nu ar mai reieși cu
necesitate, ci doar cu probabilitate).
b. Fundamentul demonstrației trebuie să constituie un temei suficient pentru
adevărul sau falsitatea tezei (ce vom folosi ca și fundament trebuie să ne
conducă în mod clar către rezultatul dorit).

Observație:
Spunem că o propoziție A reprezintă un temei suficient pentru o propoziție B
atunci când admițând adevărul lui A devine imposibil ca B să nu fie adevărat.
Spunem că o propoziție X reprezintă un temei necesar pentru o propoziție Y
atunci când fărăr adevărul lui X nu se poate dovedii adevărul lui Y.

III. Reguli privitoare la procedeu

Operațiile pe care le folosim trebuie să fie valide.
 Argumentarea

Argumentarea este procesul prin care încercăm să-i convingem pe ceilalți că ceea ce
spunem noi este adevărat aducând anumite probe și dovezi în favoarea spuselor
noastre.
În cadrul argumentării noi construim un argument prin care încercăm să justificăm o
anumită propoziție numită concluzie pe baza altei propoziții numită premisă.
Dacă majoritatea argumentelor sunt prezentate în formă standard (premisă-premisă-
concluzie) există argumente în formă nonstandard (concluzia poate fi situată la
începutul sau la mijlocul argumentării).
1. Indicatori de premisă - cuvinte care introduc premisa sau premisele unui
argument.
Exemplu: dacă, deoarece, pentru că, datorită faptului că.

2. Indicatori de concluzie - cuvinte care introduc concluzia argumentului.

Exemplu: așadar, deci, prin urmare, rezultă că.

Exemplu: Toate pisicile sunt vertebrate, deoarece toate mamiferele sunt vertebrate și
toate pisicile sunt mamifere.
Toate mamiferele (M) sunt vertebrate.(P)
Toate pisicile (S) sunt mamifere (M).
Toate pisicile (S) sunt vertebrate.(P)
 Erori în argumentare

Evaluarea unui argument deductiv se face din perspectiva corectitudinii

logice – valid sau nevalid, iar în cazul unui argument nedeductiv, din perspectiva
valorii de adevăr a concluziei - argumente tari sau slabe.
În funcție de cauza care le provoacă, erorile logice pot fi:
a) Erori formale: eroarea se produce datorită nerespectării regulilor de
validitate ale inferențelor deductive.
b) Erori materiale: eroarea se produce datorită unor erori de conținut.

Sofismele și paralogismele
Paralogismele sunt erori în argumentare, făcute în mod neintenționat.

Sofismele sunt erori logice care respectă din punct de vedere formal regulile de
validitate, dar conțin erori de conținut legat de sensul și semnificația premiselor și a
componentelor acestora.

1. Sofisme de limbaj

a) Echivocația se datorează folosirii într-un mod ambiguu a unui termen care

îndeplinește o funcție importantă într-un argument. Apare atunci când
sunt utilizați termeni care au mai multe înțelesuri.
Exemplu: Balanța este numele unei constelații.
Balanța reprezintă un instrument de măsură a greutății.
Un instrument de măsurare a greutății este numele unei constelații.

b) Amfibolia apare atunci când o expresie sau o propoziție dintr-un argument

este ambiguă din punct de vedere sintetic. Propoziții care au mai multe de
un singur înțeles.
Exemplu: Toți îți vor binele. Nu-i lăsa să ți-l ia!

c) Accentul se produce datorită sublinierii improprii a unui cuvânt sau

expresii dintr-un argument.
Exemplu: Mă îmbăt de fericire!
 d) Diviziunea apare atunci când un termen folosit în mod colectiv în premisa
argumentului respectiv, în timp ce în concluzie este folosit în mod
distributiv.
Exemplu: Elevii liceului au obținut rezultate foarte bune la olimpiadele școlare,
ceea ce înseamnă că și Mihai a obținut rezultate foarte bune la olimpiadele
școlare.

e) Compoziția este inversul sofismului diviziunii, apare atunci când în

premise un termen este folosit distributiv, iar în concluzie colectiv.
Exemplu: Mihai a obținut rezultate foarte bune la olimpiadele școlare, ceea ce
înseamnă că elevii liceului au avut rezultate foarte bune la olimpiadele școlare.

2. Sofismele circularității

a) Argumentul circular se produce atunci când se argumentează că o

propoziție este adevărată pentru că este adevărată. Concluzia este
identică cu una din premise sau reprezintă doar reformularea uneia dintre
premise.
Exemplu: Muzica simfonică merită ascultată pentru că este compusă de cei mai
renumiți compozitori a căror muzică merită ascultată.

b) Expresiile circulare presupun că ceea ce este de demonstrat a fost deja

demonstrat.
Exemplu: Mihai nu poate fi primit în echipa de fotbal a liceului deoarece este
doar în clasa a lX-a.

c) Întrebarea complexă reprezintă o întrebare capcană ce conține o

întrebare subînțeleasă.
Exemplu :Te-ai bronzat la mare?

d) Afirmarea repetată - nu se aduc argumente, ci se repetă propoziția pentru

a crea impresia că este adevărată.
Exemplu: Cei care ne-au vândut autoturismul, ne-au asigurat ca funcționează
excelent. De altfel, au spus tot ei, nici nu are cum să nu funcționeze excelent
dată fiind marca sa. Nu poate atunci decât să funcționeze foarte bine.

3. Sofismele supoziției neîntemeiate se bazează pe propoziții false.

 a) Bifurcația apare atunci când se presupune că sunt posibile doar două
soluții când, de fapt, există mai mult de două soluții posibile.
Exemplu: Nu poți să câștigi decât dacă înveți. Așa încât sau înveți sau nu câștigi
bani.

b) Falsa dilemă sunt datorate unei bifurcații, întemeindu-se, supoziții false.

Exemplu: Dacă ai învățat pentru lucrarea, atunci nu ai de ce sa te stresezi. Dacă
nu ai învățat, tot nu ai pentru ce să te stresezi. Ori ai învățat, ori nu ai învățat, nu
ai de ce să te stresezi.

c) Inconsistența se produce în baza unor premise inconsistente, din acestea

putând fi derivată orice concluzie.
Exemplu: Mihai, dacă nu devii mai activ, te voi da afară din corul liceului, iar
Maria dacă mai este tot atât de activă, va avea aceeași soartă.

4. Sofismele de relevanță

a) Argumentul relativ la persoană – se atacă persoana în loc să se aducă un

contraargument.

Exemplu: Crezi cumva că o persoană aflată în scaun cu rotile poate ști ceva
despre arbitraj?

b) Argumentul relativ la ignoranță se produce atunci când se consideră că o

propoziție este adevărată pentru că nimeni nu a dovedit că este falsă sau
că o propoziție este falsă pentru că nimeni nu a dovedit că este
adevărată.

Exemplu: Există magistrați corupți întrucât nimeni nu a demonstrat că nu există.

c) Argumentul relativ la modestie apare atunci când fie se consideră o

propoziție ca fiind adevărată sau falsă pentru că este susținută de o
autoritate sau personalitate celebră.

Exemplu: Pământul se învârte în jurul Soarelui deoarece așa ni s-a spus la ora
de astronomie.

d) Argumentul relativ la popor este folosit în companii publicitare și discursuri

politice: susținerea sau combaterea unor opinii pe baza faptului că
mulțimea le acceptă sau le respinge.
 Exemplu: Votați partidul nostru întrucât oferă schimbarea și toți își doresc
schimbarea.

e) Argumentul relativ la milă – se face apel la emoția auditoriului în

detrimentul rațiunii.
Exemplu: Ar trebui să nu îi dați acuzatului mai mult de 3 ani de pușcărie
deoarece abia a împlinit 18 ani.

f) Argumentul relativ la baston atunci când se încearcă întemeierea unei

concluzii prin apelul la forță sau la teama generată de amenințarea cu
folosirea forței.
Exemplu: Dacă mă spui la doamna dirigintă, te bat.

5. Sofismele dovezilor insuficiente NEDEDUCTIVE

Premisele sunt relevante în raport cu concluzia, dar nu sunt suficiente.

a) Sofismul generalizării pripite se produce atunci când se generalizează
asupra unei clase de obiecte pe baza unor exemple care sunt insuficiente,
fie nereprezentative.

Exemplu: Deoarece pisica mea stă adesea în doua labe înseamnă că pisicile
sunt bipede.

b) Cauza falsă

Atunci când succesiunea este confundată cu cauzalitatea.

 După aceasta, deci, din cauza aceasta se produce atunci când se

argumentează că A este cauza lui B deoarece A apare înaintea lui B.

Exemplu: Fulgerele determină tunetele, deoarece ele sunt sesizate înaintea
tunetelor.
 Efecte comune constă în a considera că două fenomene ce decurg
dintr-un al treilea sunt la rândul lor într-o relație de cauzalitate.

Exemplu: Deoarece a luat premiul l la olimpiada de franceză și are rezultate

bune la școală, Ioana a promovat această probă din cadrul examenului de
bacalaureat.