ÎNTREBĂRI STRICT TEORETICE FRECVENTE ÎN GRILE

RATIONAMENTUL
1. În funcție de nr. premiselor din care se obține concluzia, raționamentele pot fi
MEDIATE ȘI IMEDIATE.
2. În funcție de corectitudinea logică, raționamentele deductive se clasifică în
VALIDE ȘI NEVALIDE.
3. În cazul inducției, concluzia în raport cu premisele are un caracter PROBABIL.
4. În funcție de corectitudinea logică, argumentele deductive pot fi VALIDE ȘI
NEVALIDE.
5. În funcție de gradul de generalitate al concluziei, în raport cu premisele,
raționamentele pot fi DEDUCTIVE ȘI INDUCTIVE.
6. Singura formă de raționament inductiv în care se obțin din premisele adevărate
numai concluzii adevărate este SILOGISMUL.
7. Concluzia unui raționament inductiv este MAI PUȚIN GENERALĂ DECÂT
PREMISELE.
8. Raționamentul deductiv în care concluzia se obține dintr-o singură premisă este
IMEDIAT.
9. Conversiunea este un tip de raționament DEDUCTIV IMEDIAT.
10. Raționamentul deductiv în care, din premise adevărate se obțin numai concluzii
adevărate, este VALID.
11. Inferența în care procedeul de raționare se desfășoară de la particular la universal
este INDUCTIVĂ.
12. În cazul inducției incomplete se realizează trecerea de la UNELE CAZURI
CERCETATE LA TOATE CAZURILE EXISTENTE.
13. Inducția incompletă este O GENERALIZARE, PORNIND DE LA O PARTE DIN
OBIECTELE UNEI CLASE.
14. În cazul unei inducții incomplete, concluzia este PROBABILĂ.
15. Inducția incompletă se caracterizează prin CONCLUZIE PROBABILĂ.
16. Inducția incompletă se mai numește și AMPLIFICATOARE.
17. Inducția completă PERMITE EXAMINAREA FIECĂRUI ELEMENT AL CLASEI.
18. Inducția completă este O GENERALIZARE ÎNTR-O CLASĂ FINITĂ DE
OBIECTE.
19. În cazul inducției complete, clasa de obiecte ESTE FINITĂ.
20. Concluzia este întotdeauna probabilă în cazul INDUCȚIEI INCOMPLETE.
21. În cazul raționamentelor deductive mediate, CONCLUZIA DERIVĂ DIN CEL
PUȚIN DOUĂ PREMISE.
22. Inducția științifică este un tip de INDUCȚIE INCOMPLETĂ.
23. Inducția prin simplă enumerare este UN TIP DE INDUCȚIE INCOMPLETĂ.
24. Inducția completă presupune existența unei clase de obiecte MICĂ ȘI FINITĂ.
25. Concluzia este mai generală decât premisele din care a fost derivată în cazul
INDUCȚIEI.
27. Inferența în care gândirea trece de la general în primise, la particular în concluzie este DEDUCTIVĂ.
28. Inferența în care gândirea trece de la particular în premise, la general în concluzie este O
INDUCȚIE.
29. Siguranța adevărului concluziei unui raționament deductiv depinde de respectarea a două condiții:
FORMALĂ ȘI MATERIALĂ.
30. Inferențele inductive pot fi tari sau slabe în funcție de GRADUL DE PROBABILITATE AL
CONCLUZIEI.
31. Raționamentele (inferențele) sunt ATÂT FORME LOGICE COMPLEXE, CÂT ȘI OPERAȚII LOGICE
CU PROPOZIȚII.
32. După direcția procesului de inferență, între general și particular, există raționamente DEDUCTIVE
SAU INDUCTIVE.
33. În cazul inducției, concluzia în raport cu premisele are un caracter AMPLIFICATOR.
34. Concluzia este la fel de generală sau mai puțin generală decât premisele din care a fost derivată în
cazul raționamentelor INDUCTIVE COMPLETE.
35. Premisele unui raționament deductiv valid, a cărui concluzie este falsă, vor fi CEL PUȚIN UNA
FALSĂ.
36. În cazul inducției complete se realizează o trecere de la PARTICULAR LA GENERAL, ÎN CAZUL
UNEI CLASE FINITE DE OBIECTE, DUPĂ ANALIZA TUTUROR CAZURILOR.
37. În cazul inducției complete, concluzia este ADEVĂRATĂ, DACĂ PREMISELE SUNT ADEVĂRATE.
38. Dacă inducția este incompletă, atunci concluzia ESTE TOTUȘI PROBABILĂ, CHIAR DACĂ
PREMISELE SUNT ADEVĂRATE.
39. În cazul inducției, chiar dacă premisele sunt toate adevărate, concluzia va fi PROBABILĂ.
40. În cazul raționamentelor deductive imediate, concluzia derivă DINTR-O SINGURĂ PREMISĂ.
41. În cazul inducției complete FIECARE ELEMENT/ OBIECT AL CLASEI TREBUIE SĂ POATĂ FI
EXAMINAT INDIVIDUAL.
42. O condiție care crește gradul de probabilitate al concluziei unei inducții incomplete este: CAZURILE
STUDIATE TREBUIE SĂ FIE CÂT MAI MULTE ȘI REPREZENTATIVE.
43. La nivelul cunoașterii comune, inducția prin simplă enumerare se mai numește și „INDUCȚIE
POPULARĂ”.
44. Dacă raționamentul deductiv este nevalid, iar concluzia este falsă, atunci premisele pot fi
ADEVĂRATE SAU FALSE.
45. Fie că premisele și concluzia unui argument (raționament) deductiv sunt false sau adevărate,
putem afirma că ARGUMENTUL POATE FI VALID SAU NEVALID.
46. Dacă raționamentul este valid și toate premisele sunt adevărate, concluzia va fi adevărată.
47. Inducția prin simplă enumerare se bazează pe LIPSA UNUI CONTRA-EXEMPLU SAU A UNEI
CONTRAZICERI.
48. Dacă toate premisele sunt adevărate, iar concluzia este falsă, raționamentul deductiv va fi NEVALID.
49. Inductia științifică nu se bazează pe SIMPLA ENUMERARE A UNOR CAZURI CE CONFIRMĂ
CONCLUZIA.
50. După felul/ tipul premiselor, raționamentele deductive mediate pot fi IPOTETICO-CATEGORICE
SAU DISJUNCTIVO-CATEGORICE.
51. După criteriul numărului de cazuri examinate, inducția poate fi COMPLETĂ SAU INCOMPLETĂ.
52. Argumentele (premisele) care alcătuiesc fundamentul demonstrației trebuie să fie
NECONTRADICTORII.
53. Dacă raționamentul deductiv este valid și concluzia este adevărată, atunci premisele pot fi
ADEVĂRATE SAU FALSE.
54. În funcție de gradul de probabilitate al concluziei, inducția poate fi TARE SAU SLABĂ.
55. Argumentarea nedeductivă cuprinde pe lângă inducție și ANALOGIA.
 ERORILE DE ARGUMENTARE
1. Erorile de argumentare comise intenționat se numesc SOFISME.
2. Bifurcația este o eroare din CLASA SOFISMELOR SUPOZIȚIEI NEÎNTEMEIATE.
3. Un raționament eronat, făcut cu intenție, se numește SOFISM.
4.
5. Erorile de argumentare comise neintenționat se numesc PARALOGISME.
6. Întrebarea complexă este o eroare DIN CLASA SOFISMELOR CIRCULARITĂȚII.
7. „Accentul” face parte din clasa erorilor SOFISMELOR DE LIMBAJ (ALE AMBIGUITĂȚII).
8. Din categoria erorilor (sofismelor) dovezilor insuficiente face parte CAUZA FALSĂ.

DEMONSTRATIA
1. Teza de demonstrat TREBUIE SĂ FIE CLAR ȘI PRECIS FORMULATĂ.
2. Fundamentul demonstrației constă în PROPOZIȚIA CARE URMEAZĂ SĂ FIE
DEMONSTRATĂ SAU ÎN ANSAMBLUL DE PREMISE DIN CARE URMEAZĂ SĂ
CONCHIDEM TEZA.
3. Fundamentul demonstrației trebuie format NUMAI DIN PROPOZIȚII ADEVĂRATE.
4. Teza de demonstrat este O PROPOZIȚIE CONCRETĂ PE CARE O PROPUNEM ȘI PE
CARE URMEAZĂ SĂ O ARGUMENTĂM.
5. Teza de demonstrat trebuie să fie CEL PUȚIN O PROPOZIȚIE PROBABILĂ.
6. Elementele demonstrației sunt FUNDAMENTUL DEMONSTRAȚIEI, TEZA DE
DEMONSTRAT ȘI PROCEDEUL/PROCESUL DE DEMONSTRARE.
7. Teza de demonstrat este sigur adevărată doar atunci când FUNDAMENTUL
DEMONSTRAȚIEI ESTE ADEVĂRAT, IAR PROCESUL DE DEMONSTRARE ESTE
VALID.
8. În cazul unei demonstrații corecte procesul/procedeul demonstrativ trebuie să fie
VALID.
9. Rezultatul unei demonstrații se marchează prin prescurtarea sintagmei din limba latină
„Quod erat demonstrandum”(Q.E.D.), ce înseamnă „CEEA CE ERA DE DEMONSTRAT”.
10. Pentru a putea fi demonstrată, teza trebuie să fie formulată CLAR ȘI PRECIS.
11. Fundamentul demonstrației trebuie să poată FI DEMONSTRAT INDEPENDENT DE
ADEVĂRUL TEZEI.
12. După procedeul utilizat, avem demonstrații INTUITIVE SAU FORMALIZATE.
13. În funcției de sprijinul direct sau indirect pe experiență, avem demonstrații DEDUCTIVE
SAU INDUCTIVE.
14. Demonstrațiile deductive pot fi DIRECTE SAU INDIRECTE.
15. În cazul demonstrației, valoarea „adevărat” se poate aplica doar TEZEI ȘI
FUNDAMENTULUI.
16. Teza de demonstrat nu trebuie să fie AMBIGUĂ.
17. O demonstrație cu raționamente eliptice este poate fi și CORECTĂ.
18. Dacă demonstrația este corectă, atunci TEZA DECURGE DIN FUNDAMENT CU
NECESITATE.
CLASIFICAREA
1. Componentele oricărei clasificări sunt CLASELE, ELEMENTELE ȘI
CRITERIUL CLASIFICĂRII.
2. O clasificare respectă regula completitudinii atunci când NU LASĂ REST.
3. Pe aceeași treaptă a unei clasificări corecte, între clasele obținute trebuie să
existe numai raporturi de OPOZIȚIE.
4. Pe aceeași treaptă, același nivel al clasificării, criteriul trebuie SĂ FIE
UNIC.
5. Operația inversă clasificării este DIVIZIUNEA.
6. Criteriul clasificării se mai numește și FUNDAMENT AL CLASIFICĂRII.
7. Regulile clasificării sunt: OMOGENITĂȚII, COMPLETITUDINII ȘI A
CRITERIULUI UNIC.
8. Regula excluderii claselor (regula raportului de opoziție între clase) presupune
existența unui RAPORT DE CONTRADICȚIE SAU DE CONTRARIETATE
ÎNTRE CLASELE OBȚINUTE.
9. Scopul clasificării este FORMAREA CLASELOR DE OBIECTE
MULȚIMILOR.
10. Elementele clasificării sunt DE REGULĂ, NOȚIUNI INDIVIDUALE
CE VOR FI SUPUSE OPERAȚIEI DE CLASIFICARE.
11. Rezultatul clasificării îl reprezintă CLASELE.
12. O clasificare este incorectă dacă încalcă CEL PUȚIN O REGULĂ.
13. Atunci când între obiectele/ființele repartizate în aceeași clasă există
asemănări puține și superficiale, însă deosebiri esențiale se produce
EROAREA CLASELOR NEOMOGENE.
14. Încălcarea regulii completitudinii clasificării poate duce la apariția a
două erori: CLASIFICARE „CU REST” ȘI CLASIFICAREA PREA
ABUNDENTĂ.
ALTE INFORMATII
1. Din adevărul propoziției SiP se poate deduce falsitatea propoziției SeP, în baza raportului
logic de CONTRADICȚIE.
2. Dacă propoziția „Peștii sunt vertebrate” este adevărată, atunci CONTADICTORIA EI
ESTE FALSĂ.
3. În structura unui termen, componenta lingvistică reprezintă UN CUVÂNT SAU UN
GRUP DE CUVINTE.
4. Conținutul argumentării este format din TEZĂ ȘI TEMEIURI.
5. În cazul unei propoziții categorice există UN SINGUR RAPORT LOGIC ÎNTRE S ȘI P.
6. Componenta cognitivă a unui termen este NOȚIUNEA.
7. Componenta lingvistică a unui termen este CUVÂNTUL/ GRUPUL DE CUVINTE.
8. Componenta ontologică a unui termen este CLASA DE OBIECTE REALĂ SAU IDEALĂ.
9. Propozițiile categorice sunt simultan PROPOZIȚII COGNITIVE ȘI DECLARATIVE.
10. În cazul termenilor vagi regula raportului de opoziție între clase SE APLICĂ
DOAR NUCLEULUI ACESTORA.
11. Între intensiune și extensiune există UN RAPORT DE DUALITATE.
12. Propozițiile pot lua doar două valori de adevăr (adevărat sau fals) în LOGICA
BIVALENTĂ.
13. Termenii simpli se mai numesc și NOȚIUNI PRIMARE.
14. Orice argumentare are drept scop (finalitate) CONVINGEREA
INTERLOCUTORULUI SAU AUDITORIULUI.
15. În cazul unui termen intensiunea îi determină EXTENSIUNEA.
16. Din falsitatea propoziției SeP se poate deduce caracterul probabil al (valoarea de
adevăr nedeterminată a) propoziției SoP în baza raportului logic de SUBALTERNARE.
17. Tehnica de argumentare este RAȚIONAMENTUL.
18. Eroarea termenului extins nepermis (ilicit) este o eroare FORMALĂ.
19. Corectitudinea logică mai este numită și VALIDITATE.
20. Raportul de ordonare se mai numește și RAPORT DE INCLUZIUNE.
21. În propozițiile particular afirmative AMBII TERMENI SUNT NEDISTRIBUIȚI.
22. Dintre figurile silogistice, este demonstrativă FIGURA IV.
23. Copula unei propoziții categorice ne arată CALITATEA PROPOZIȚIEI.
24. În cazul argumentării, TEZA ESTE CONCLUZIA, IAR TEMEIURILE SUNT
PREMISELE.
25. Termenul „(propoziție) categorică” provine din limba greacă de la verbul
„KATEGOREIN” CARE ÎNSEAMNĂ A PREDICA (CU SENSUL DE A SPUNE, A
ENUNȚA).
26. În combatere, figurile silogistice utilizate sunt II ȘI IV.
27. În contraargumentare este utilizată figura silogistica III.
28. Pronumele sau adjectivele demonstrative la singular reprezintă CUANTORI
SINGULARI/ INDIVIDUALI.
29. Pot fi premise sau concluzii într-o argumentare doar PROPOZIȚIILE
COGNITIVE.
30. În cadrul unei propoziții categorice PREDICATUL LOGIC SE ENUNȚĂ DESPRE
SUBIECTUL LOGIC.
31. Înțelesul unui termen este redat de către INTENSIUNE.
32. La nivelul noțiunii, intensiunea se numește CONȚINUT, iar extensiunea se numește
SFERĂ.
 EXERCIȚII

1. Inferența „Difteria și variola sunt produse de microni. Difteria și variola sunt boli contagioase. Prin urmare,
toate bolile contagioase sunt produse de microbi.” este un exemplu de INDUCȚIE INCOMPLETĂ.
2. Raționamentele „Dacă fiecare elev din clasa a IX-a a obținut notă mare la examen, atunci toți elevii din clasa
a IX-a au obținut au obținut notă mare la examen”, „Mihai, Eugen și Ioan și doar ei sunt membrii comisiei de
admitere, iar pe toți trei îi caracterizează responsabilitatea, așadar comisia de admitere este cu certitudine
una responsabilă” și „Dacă fiecare elev din clasa a IX-a B este bun la chimie, atunci toți elevii din clasa a IX-a
B sunt buni la chimie” sunt exemple de INDUCȚIE COMPLETĂ.
3. Raționamentul „Dacă unele opere de artă sunt valoroase, atunci toate operele de artă sunt valoroase”, „Logica
psihologia și filosofia sunt câteva exemple de discipline socio-umane, iar aceste trei materii dezvoltă
gândirea critică, prin urmare probabil toate disciplinele socio-umane dezvoltă gândirea critică” sau „Dacă unii
elevi din clasă și-au făcut tema, atunci toți elevii din clasă și-au făcut tema” sunt exemple de INDUCȚIE
INCOMPLETĂ.
4. „Nu am altă șansă, ori copiez, ori colaborez” este un exemplu de eroare de argumentare (sofism) numită
BIFURCAȚIE.
5. Nu pot fi nici adevărate și nici false în același timp și sub același raport propozițiile „TOATE
RAȚIONAMENTELE DEDUCTIVE PRODUC CONCLUZII FALSE” ȘI „UNELE RAȚIONAMENTUL
DEDUCTIVE NU PRODUC CONCLUZII FALSE”.
6. Raționamentul „Toate ciorile sunt negre pentru că toate ciorile observate până acum au fost negre” este un
exemplu de INDUCȚIE PRIN SIMPLĂ ENUMERARE.
7. Propoziția „Creșterea ratei divorțurilor duce la instabilitatea unei societăți” poate fi TEZA UNEI
DEMONSTRAȚII.
8. Dacă luăm în considerare doar criteriul cantității propoziția „Mihai Eminescu este autorul Luceafărului„ este
la bază o propoziție SINGULARĂ.
9. Dacă am repartiza în aceeași clasă balenele și peștii pe baza faptului că sunt animale acvatice am încălca
regula COMPLETITUDINII (CLASIFICARE PREA ABUNDENTĂ) ȘI A OMOGENITĂȚII.
10. Repartizarea elevilor de liceu în următoarele 6 categorii clase: a IX-a, a X-a, a XI-a, a XII-a, elevi buni si
elevi slabi ar fi o clasificare ce încalcă REGULA CRITERIULUI UNIC A RAPORTULUI DE OPOZIȚIE
ÎNTRE CLASE ȘI CEA A COMPLETITUDINII.
11. Demonstrația este folosită în special în ȘTIINȚELE EXACTE.
12. „Cei din clasa a XII-a F spun cei din clasa a XII-a E vor lua note mari la bac” este un exemplu de eroare de
argumentare (sofism) numită AMFIBOLIE.
13. Raționamentul știind că o parte din cei îndrăzneți sunt apreciați, putem afirma că unii dintre cei îndrăzneți nu
sunt neapreciați este o OBVERSIUNE CORECTĂ.
14. Verificând aleatoriu 5 elevi din cei 25 ai clasei și constatând că niciunul dintre ei nu și-a făcut tema, un
profesor formulează următoarea concluzie: „Cu siguranță nimeni nu și-a făcut tema”. Concluzia profesorului
are la bază un raționament de tip INDUCȚIE INCOMPLETĂ.
15. În raționamentul „Roșii este adjectiv, iar fusta este roșie, deci fusta este adjectiv” se produce eroarea
materială numită ECHIVOCAȚIE.
16. Expresia „există cel puțin un/ o ...” este UN CUANTOR PARTICULAR.
17. Clasificarea acțiunilor umane după criteriul respectării/ încălcării legilor în legale și ilegale este o
CLASIFICARE CORECTĂ.
18. Repartizarea candidaților la examenul de bacalaureat, pe aceeași treaptă/ același nivel, atât după starea
finală, cât și după medie, în „reușiți”, „respinși”, „elevi cu media cuprinsă între 6.00-8.00”, „elevi cu media
cuprinsă între 8.01-9.99”, „elevi neprezentați” și „elevi eliminați din examen” este O CLASIFICARE CE
ÎNCALCĂ SIMULTAN REGULA COMPLETITUDINII, RAPORTULUI DE OPOZIȚIE ÎNTRE CLASE ȘI
CRITERIULUI UNIC.
19. Raționamentul „Dacă A este B și C este A, atunci C este B” este un exemplu de SILOGISM.
20. Observația realizată cu ajutorul unor aparate este COMPLEXĂ.
21. În cadrul raționamentului „3 membri din grupul de 20 al proiectului sunt nepunctual; în concluzia, întreg
grupul de proiect are această caracteristică” se produce eroarea numită GENERALIZARE PRIPITĂ.