Deductive

Exemple de raționamente deductive: conversiunea, obversiunea, silogismul și demonstrația.

Pentru a avea un raționament deductiv valid, concluzia nu trebuie să fie mai generală decât premisele.
Deci trebuie să avem o concluzie care decurge logic din premise și despre care putem spune cu certitudine
că este adevărată bazându-ne pe adevărul premiselor. Altfel spus, pentru a avea un raționament deductiv
valid, concluzia nu trebuie să conțină un termen despre care premisele nu au enunțat ceva referitor la
întreaga lui extensiune. Legea distribuirii termenilor, conform căreia un termen distribuit în concluzie
trebuie să fie distribuit și în premisa din care provine, asigură tocmai respectarea regulii referitoare la
generalitate.

Raționamentele deductive se împart, în funcție de numărul premiselor, în raționamente imediate și

raționamente mediate.

Raționamentele imediate (raționamente deductive cu o singură premisă și o concluzie) sunt :

-Raționamentele bazate pe pătratul logic
-conversiunea, obversiunea si contrapozitia

Raționamentele mediate (raționamente deductive cu mai multe premise și o concluzie) sunt :

-silogismul si polisilogismul
-Demonstrația și combaterea

Demonstrația
Demonstrația este un raționament ale cărui premise sunt adevărate și prime sau decurg din premise
adevărate și prime.

Altfel spus, demonstrația este raționamentul care pornește de la axiome sau teoreme. Concluzia va fi
adevărată dacă și procesul de demonstrație va fi corect.

Structura unei demonstrații:

-Teza demonstrației - concluzia demonstrației.
+Teza de demonstrat este cel puțin o propoziție probabilă.
-Fundamentul demonstrației - totalitatea definițiilor, teoremelor sau axiomelor pe care le folosim în
procesul de demonstrație. Acestea sunt premisele logice ale demonstrației (numite și argumente).
-Procedeul demonstrației - inferențele valide (numite și deducții) menite să ne conducă la concluzie.
-Sistemul demonstrativ - cadrul conceptual în care se desfășoară demonstrația.

Includem demonstrația în categoria raționamentelor deductive, însă este necesar să menționăm că există și
demonstrații inductive. Demonstrațiile inductive includ date provenite din experiență, alături de axiome și
teoreme.

Tipuri:
După proveniența datelor:
1. Demonstrațiile deductive
2. Demonstrațiile inductive

După procedeul utilizat

1. Demonstrații intuitive
2. Demonstrații formalizate

Demonstrațiile deductive se clasifică la rândul lor în două categorii în funcție de procedeul utilizat:
directe și indirecte.
1. Demonstrații directe - adevărul tezei e dedus din cel al fundamentului.
2. Demonstrații indirecte - adevărul tezei e dedus din falsitatea contradictoriei ei, iar
această contradictorie a tezei este dedusă din adevărul propozițiilor fundamentului.

Există mai multe procedee prin care putem realiza demonstrații indirecte:
 prin excludere
 prin reducere la absurd
 prin imposibil

După scopul urmărit

1. Demonstrații cu scopul confirmării tezei
2. Demonstrații cu scopul infirmării tezei (combaterea)
Combaterea se mai poate realiza și prin:

 Reducere la contradicție
 Reducere la autocontradicție
 Reducere la fals
Reguli de validitate
Pentru ca o demonstrație să fie considerată validă, aceasta trebuie să respecte următoarele reguli:
1. Teza va fi o propoziție formulată într-un mod clar și precis.
2. Nu se va schimba teza pe parcursul demonstrației.
3. Fundamentul trebuie să conțină doar propoziții adevărate.
4. Fundamentul trebuie să fie suficient pentru teză.
5. Teza trebuie să rezulte în mod obligatoriu din fundament, în urma utilizării inferențelor logice în
demonstrație.
6. Sistemul demonstrativ trebuie să fie consistent.

Inductive
Raționamentul inductiv este:
-acel raționament în care concluzia nu este în mod cert determinată, ci este probabilă sau este
mai mult sau mai puțin plauzibilă.
-numit și amplificator, deoarece concluzia acestuia aduce un plus în planul cunoașterii
comparativ cu premisele sale.
Inducția realizează tranziția de la particular (o observație, o afirmație) la general (legi, principii).

Tipuri de raționamente inductive:

1. Inducția completă -> singurul raționament inductiv unde avem o concluzie cert adevărată.
2. Inducția prin enumerare -> concluzia se bazează pe faptul că nu a fost găsit încă un contra-
exemplu.
3. Inducția științifică

Metode de cercetare inductivă:

1. Metoda concordanței
2. Metoda diferenței
3. Metoda variațiilor concomitente
4. Metoda reziduurilor (sau a rămăsițelor)

Exemple de raționamente inductive: analogia.

Analogia este - inferență inductivă care presupune transferul unei proprietăți de la un obiect la altul pe
baza faptului că cele două obiecte au o serie de proprietăți în comun.
-o inferență de la particular la particular.
Concluzia acestui raționament, la fel ca în cazul oricărui alt raționament inductiv, este probabilă. Spre
deosebire de alte raționamente inductive, concluzia nu este de această dată mai generală decât premisele,
ci are același nivel de generalitate.
Rolul analogiei în argumentare este foarte mare. Acest tip de raționament facilitează înțelegerea situațiilor
complexe, propune ipoteze în cercetarea științifică, ce apoi vor putea fi confirmate sau infirmate prin
intermediul altor procedee logice și ne ajută să luăm decizii în viața de zi cu zi.
Tipuri:
1. Analogia comună și științifică
2. Analogia întâmplătoare și sistematică
3. Analogia după însușiri și cea după relații

Raționamente incorecte
În funcție de prezența sau absența intenției în momentul formulării unui raționament eronat, folosim unul
din cei doi termeni:

 sofism pentru încălcarea intenționată a unei reguli de validitate logică

 paralogism pentru situația în care eroarea intervine fără ca emițătorul ei să o plănuiască.

Tipuri de sofisme
Sofismele formale indică încălcarea unor reguli de logică în cadrul raționamentelor deductive. Ele
țin mai mult de modul în care este construit raționamentul, deci se mai numesc și sofisme
structurale.

Exemple de sofisme formale:

 Convertirea propoziției particulară negativă SoP

 Propozițiile particulare negative SoP nu se convertesc!
 Formularea unui silogism în care termenul mediu să nu fie distribuit în nicio premisă

Sofismele materiale nu prezintă probleme în ceea ce privește structura raționamentelor, însă

conțin erori de conținut, adică cele în legătură cu sensul pe care îl au premisele care conduc la o
concluzie.

Erori de argumentare:

 Sofismele de relevanță
 Sofisme ale inducției neconcludente
 Sofismele circularității
 Sofismele ambiguității
 Eliminarea erorilor de argumentare