Schneider Ingrid

clasa 10D Organele vegetative ale unei plante cu flori

rădăcina, tulpina, frunza

A. Rădăcina: Se află de obicei în sol; nu are niciodată muguri și frunze;

Tipuri

Pivotantă Firoasă Rămuroasă

- rădăcina principală - rădăcina principală - rădăcinile secundare

groasă; dispare de timpuriu; întrec în lungime şi

- rădăcinile secundare - rădăcinile secundare grosime rădăcina

subţiri; sunt ca un mănunchi de principală;

- ex: morcov, fasole, fire; - ex: arbori și arbuști

cartof, păpădie etc. - ex: grâu, secară, porumb, (fag, stejar, brad, alun)

ghiocel, lalea etc.

Zonele rădicinii: a) scufia – protejează vărful fraged al rădăcinii;

b) zona netedă – de creștere (rădăcina crește);

c) zona perișorilor absorbanți – absorb apa și sărurile minerale;

d) zona aspră – urmele perișorilor care au căzut.

Funcțiile rădăcinii:

1. Fixează planta în sol și îi dă stabilitate;

2. Absoarbe apa cu sărurile minerale

3. Conduce seva brută spre tulpină;

4. Depozitează substanțe de rezervă (ex: morcov, sfeclă de zahăr);

5. Înmulțire vegetativă – prin părți din rădăcină.

Strucura internă a rădăcinii:

- Epiderma- un strat de celule subțiri;

- Scoarța – țesut fundamental format din mai multe straturi de celule;

- Cilindrul central – țesut fundamental în care se află fascicule de vase

conducătoare lemnoase și liberiene;

- în centru: măduva

B. Tulpina: aeriană, subterană, acvatică

1. Aeriană - alcătuire:

- tulpină principală și tulpini (ramuri) secundare;

- noduri (umflături) și întrenoduri sau internoduri (porțiunea

dintre două noduri);

- muguri – ax cu frunze;

- la e xterior – frunze solzoase cu rol protector.

Mugurii se clasifică în funcție de poziţie terminal- prin care tuplina creşte în

lungime axilari – se formează ramuri secundare

 organul format florali => flori

foliari =>frunze

Tulpini aeriene - ierboase: volubilă (se răsucește pe un suport) – ex. Fasole

agățătoare (prin cârcei) – ex. Mazăre

dreaptă – ex. floarea soarelui

târâtoare (ţesut de susținere slab dezvoltat) –ex. căpșun

- lemnoase formate din trunchi și coroană (la arbori şi arbuști)

2. Subterană sau subpământeană

a) Bulb – disc de la care pornesc rădăcini firoase; se întâlnește la ceapă,

lalea;

b) Tubercul –are adâncituri numite ochiuri de unde pornesc lăstari(e x: cartof);

c) Rizom – la lăcrămioară.

3. Acvatice – la plantele acvatice (nufăr, lintiță).

Strucura internă a tulpinii:

- Epiderma- un strat de celule; la plantele ierboase poate conține

cloroplaste;

- Scoarţa – mai multe straturi de celule; celulele de la e xterior pot avea

cloroplaste;

- Cilindrul central – țesut fundamental și vase conducătoare libero-

lemnoase
 - în interior-măduvă (la unele plante lipsește–ex. grâu)

- la arbori apar inele anuale de creștere (se poate

stabili vârsta arborilor).

Funcțiile tulpinii:

- Susține flori, fructe, frunze;

- Leagă toate organele plantei între ele;

- Conduce seva brută (de la rădăcină spre frunză) și seva elaborate (de la

frunză la toate organele plantei);

- Acumulează apa la cactus;

- Depozit de substanțe de rezervă (bulb, tubercul, rizom);

- Susținere – la vița de vie vârful tulpinii de transformă în cârcei;

- Apărare – prin transformare în spini (la mărul sălbatic);

- Înmulțire vegetativă – prin părți din tulpină.

1. Baza sau teaca- este partea lățită care prinde frunza de tulpină;

- poate lipsi;

2. Pețiol sau codița frunzei – îndreaptă frunza spre lumină;

- poate lipsi;
3. Limb foliar – partea lățită, subțire, mai închisă pe partea

superioară și mai deschisă pe cea inferioară;

- are nervură principală și nervuri secundare.

Clasificarea frunzelor:

A. După formă: ovală (păr), ac (molid), liniară sau panglică (grâu),

lance (salcie), inimă (tei), săgeată (săgeata apei), fistulară (ceapă).

B. Marginea limbului: întreagă (liliac), dințată sau zimțată (tei),

lobată (stejar), sinuată (fag, lobodă).

C. Alcătuirea limbului:

 Frunze simple – ex. măr

 Frunze compuse din foliole

– palmat compuse (castan)

- penat compus imparipenat compuse (salcâm)

paripenat compuse (nuc)

D. Dispoziția frunzelor pe tulpină:

alterne opuse verticilate în rozetă

Structura internă a frunzei

1. Epiderma: superioară și inferioară este formată dintr-un strat de celule

strâns unite, între care pot apărea stomate;

- stomata este alcătuită din 2 celule în formă de boabe de fasole puse

față în față, lasă o deschidere

2. Țesutul fundamental: - celule așezate perpendicular pe epiderma

superioară; conțin cloroplaste;

- urmează celule cu spații cu aer;

3. Țesutul conducător – fascicule libero-lemnoase care formează nervurile.

Funcţiile frunzei

 FOTOSINTEZA

- prepararea substanțelor organice din săruri minerale în prezența

luminii, a clorofilei şi dioxidului de carbon;

- în urma fotosintezei se produce oxigen şi amidon;

- plantele au hrănire autotrofă =>sunt din categoria producătorilor;

- substanțele organice de rezervă sunt: dulci (ex. amidon- cartof)

grase (uleiuri- e x. nuci)

proteice (fasole, mazăre)

Condițiile care influențează fotosinteza:

1. apa- în timpul secetei fotosinteza scade;

2. sărurile minerale- în cantitate optimă creşte fotosinteză;

 - în cantitate prea mare =>scade;

- omul adaugă îngrăşăminte naturale/artificiale;

3. temperatura – fotosinteza începe la 0ºC, creşte până la 25-35ºC, se

oprește peste 45ºC.

4. lumina – fotosinteza este intensă ziua.

 RESPIRAȚIA

- Planta ia oxigen şi elimină dioxid de carbon;

- Se produce în toate organele plantei;

- Este proces invers fotosintezei;

- Se produce energie necesară plantei şi se realizează atât ziua cât și

noaptea.

Condițiile care influenţează respirația:

1. Temperatură;

2. Vârsta plantei – plantele tinere au respurație mai intensă;

 TRANSPIRAŢIA

- Eliminarea apei sub formă de vapori;

Condițiile care influențează transpirația:

1. Temparatura – la temperatură considerată maximă plantele se

ofilesc;

2. Lumina – plantele transpiră mai mult ziua decât noaptea;

 3. Umezeala aerului – transpirația scade dacă aerul are umezeală

ridicată;

Importanţa transpirației: ajută la ascensiunea sevei brute spre

frunză;

- împiedică supraîncălzirea plantei.

Organele de înmulțire ale unei plante cu flori: floarea, fructul,

sămânța

A. FLOAREA

- Florile pot fi:

a) Solitare – câte una pe tulpină (ex. lalea);

b) Grupate în inflorescență (lăcrămioară, floarea soarelui etc.).

Alcătuirea unei flori simple:

- Totalitatea staminelor = ANDROCEUL;

- Pistilul este partea feminină a florii; stamina este partea bărbătească a

florii.

Funcțiile florii

1. Polenizarea

- trecerea polenului de pe partea bărbătească a florii pe cea feminine.

- clasificare:

a) Naturală:

 directă sau autopolenizarea – în cadrul aceleiași flori

 indirectă – între flori diferite ca poziție dar din aceeași specie

- poate fi realizată de insecte (flori colorate și

parfumate) sau de către vânt (florile produc mult polen).

b) Artificială:

 realizată de om pentru producție mai mare și soiuri mai

rezistente.

2. Fecundația

- polenul înaintează de-a lungul stilului => tub polenic;

- unirea grăunciorului de polen cu ovulul din ovar;

- după fecundaţie petalele, sepalele se ofilesc;

- ovarul se îngroaşă și devine fruct; ovulele fecundate se transformă în

semințe.
 B. FRUCTUL

- se formează din ovar în urma fecundației;

- clasificare, după consistență:

a) uscate – care se deschid la coacere (dehiscente) – ex. fasole, mazăre,

varză;

- care nu se deschid la coacere (grâu, porumb);

b) cărnoase sau zemoase – care se deschid la coacere total sau parțial (ex.

nucă, castan);

- care nu se deschid la coacere (caise, cireşe).

În formarea lor, la unele fructe participă şi receptaculul formându-se fructe

false (ex. măr, pară, gutuie).

Răspândirea fructelor și semințelor

1. prin deschidere liberă a fructului – fasole, traista ciobanului, varză;

2. semințe care zboară – păpădie, arţar;

3. fructe agățătoare – ciulin, pălămidă;

4. fructe cu semințe rezistente care sunt consummate de către păsări iar

resurile ajung la distanțe mari.

C. Sămânța

- formată prin fecundarea ovulului;

Alcătuire:

1. Tegument – la exterior cu rol protector;

 2. Embrion - format din rădăciniță => rădăcină

tulpiniță => tulpină

muguraș => primele frunze

3. Cotiledoane – substanțe de rezervă pentru creşterea embrionului pânâ

la apariția primelor frunze.

def. Trezirea la viaţă a unei seminţe mature se numește germinație sau

încolțire

Etapele germinaţiei

1. Îmbibarea cu apă

2. Formarea plantulei

Condiții de germinaţie

1. Apă;

2. Oxigen din sol (semințele în timpul germinației au respirație intense);

3. Temperatură – fiecare plantă are o anumită temperatură de încolțire

de care trebuie să se ţină cont în momentul semănării; pentru unele

plante se folosesc răsaduri.

Plantele care au în sămânţa lor două cotiledoane se numesc

DICOTILEDONATE.

Plantele care au în sămânţa lor un cotiledon se numesc

MONOCOTILEDONATE.