Sămânța – morfologie, anatomie

Reprezintă organul de răspândire caracteristic gimnospermelor și angiospermelor.

Originea ontogenetică: din ovul, în urma fecundației.
Morfologia seminței
 Forma: sferică – mazăre; reniformă – fasole; lenticulară – linte; piriformă – măr, vița de vie
 Mărimea: cele mai mici semințe sunt cele ale plantelor din fam. Orchidaceae; ele sunt și foarte ușoare fiind transportate de
către vânt. Printre speciile cu semințe mari și foarte mari se numără castanul ornamental – Aesculus hippocastanum și
cocosul – Cocos nucifera.
 Greutatea:
1 g tutun – conține cca. 10 000 semințe
1 g bob = greutatea medie a unei semințe
 Număr semințe /fruct:
1 sămânță/fruct – piersic, cireș, cais, corn
20.000 semințe/fruct – orhidee
 Culoarea: albă, brună, pestriță, galbenă
Părțile componente ale seminței și originea lor
1. Tegumentul seminal
 Reprezintă ansamblul de țesuturi care învelesc și protejează sămânța.
 Provine din integumentele ovulului. Atunci când ovulul este protejat de 2 integumente, tegumentul seminal este diferențiat în
testă–învelișul extern dur, gros, multistratificat (rol în protecție) și tegmen – învelișul intern subțire (rol în absorbția, reținerea
apei pentru favorizarea germinării). Există specii la care tegumentul seminal nu este diferențiat în cele două părți deoarece
ovulul din care provin este uniteguminat, respectiv protejat de un singur integument (ex. speciile din familia Asteraceae).
 Poate fi:
 redus – la specii semiparazite (ex. vâsc)
 subțire – în cazul semințelor protejate de fructe indehiscente
 gros, dur – în cazul semințelor protejate de fructe dehiscente
 În funcție de aspectul suprafeței, tegumentul seminal poate fi:
 neted (fasole, ricin)
 reticulat (mac)
 alveolat (cuscută)
 cu țepi (neghină)
 cu peri, pe toată suprafața (bumbac) sau la bază – egretă de peri (salcie, plop)
 Pe suprafața tegumantului seminal pot fi observate:
a) Cicatrici = urme ale formațiunilor care au existat pe ovul; sunt:
 hilul = cicatricea rămasă în urma ruperii seminței de funicul; are o culoare
diferită de cea a tegumentului seminal – ex. – la castanul ornamental este
reprezentat de o pată mare, cenușie;
 micropilul = cu aspect de por; reprezintă o porțiune cu rezistanță minimă a Evonymus europaeus –
tegumentului seminal pe unde, în cazul a numeroase specii, radicula va ieși în sămânță învelită de arilod
momentul germinării seminței;
 rafa =cu aspectul unei dungi proeminente între hil și chalază; caracteristică
semințelor provenite din ovul de tip anatrop;
 chalaza = urmă a zonei de ramificare a fasciculelor conducătoare în ovul; poate avea aspectul unei proeminențe
(măr), a unei bifurcații (ricin) sau a unei formațiuni cu contur circular (vița-de-vie).
b) Anexe = structuri cărnoase, apărute în procesul de formare al seminței; sunt:
 arilul = se formează prin proliferarea celulelor din jurul hilului; are culori strălucitoare roșu, portocaliu și este întâlnit în
cazul speciilor care își răspândesc semințele cu ajutorul păsărilor; poate acoperi în întregime sămânța sau poate
avea formă de cupă – ex. tisa (Taxus baccata);
 arilodul = format prin proliferarea celulelor din jurul micropilului;se extinde pe toată sămânța - ex. salba moale
(Evonymus europaeus)
 carunculul =este o proliferare de celule cu aspect de neg care astupă micropilul; caracteristic semințelor răspândite
cu ajutorul furnicilor – ex. ricin; la speciile de toporași (genul Viola) este bogat în grăsimi și se numește elaiosom
  strofiolul = excrescență bituberculiformă astupând chalaza; caracteristică, de asemenea, speciilor care se
răspândesc cu ajutorul furnicilor.
 Anatomia tegumentului seminal la semințele biteguminate:
Testa poate fi alcătuită din:
- un rând de celule inegale, lignificate – la neghină;
- 2 straturi de celule – primul = stratul palisadic este alcătuit din celule alungite; în zona mediană a acestora se
găsește o dungă luminoasă (rezultată prin dispunerea particulară a microfilamentelor în structura pereților celulari =
structură implicată în germinarea semințelor; în cazul semințelor colorate la nivelul aceastei zone sunt localizați
pigmenții); stratul mosor = alcătuit din celule late la capete și ușor îngustate în zona mediană având rol în asigurarea
impermeabilității tegumentului – la fasole;
- mai multe straturi de celule – testa pluristratificată (la măr); primul rând de celule care formează epiderma testei au
în alcătuire substanțe pectice cu rol în facilitarea germinației semințelor prin dezorganizare pereților celulari la
contactul cu apa (= procesul de gelificare).
Tegmenul este format din mai multe straturi de celule cu pereți subțiri; au rolul de a se îmbiba cu apă și de a reține apa
pentru facilitarea germinării.
 Anatomia tegumentului seminal la semințele uniteguminate: tegumentul seminal este format din 1 sau mai multe
straturi de celule nediferențiate între ele.
2. Embrionul
 Reprezintă componentul principal a seminței din care se va dezvolta generația următoare.
 Provine din zigotul principal format în urma fecundării oosferei de către un gamet bărbătesc.
 Este alcătuit din:
1. Radiculă (rădăcinuță);
2. Hipocotil (tulpiniță);
3. Gemulă (muguraș);
4. Cotiledoane
 În sămânță poate fi plasat: central (la ricin); bazal (la grâu); sub tegumentul seminal (la sfeclă).
 Ca formă poate fi: drept (la ricin); curbat (la tutun); spiralat (la cartof)
 Numărul de cotiledoane este caracteristic anumitor grupe de plante; astfel:
1 cotiledon – la speciile de monocotiledonate (clasa Liliopsida);
2 cotiledoane – la speciile de dicotiledonate (clasa Magnoliopsida);
1-20 cotiledoane – speciile de gimnosperme (subîncrengătura Pinophytina)
Cotiledoanele sunt absente în cazul semințelor formate de plantele parazite.
3. Endospermul
 Reprezintă un țesut trofic, component accesoriu al seminței cu rol în hrănirea embrionului pe parcursul germinației sau în
timpul diferențierii acestuia.
 Provine din zigotul accesoriu format în urma fecundării celulei secundare a sacului embrionar de către al doilea gamet
bărbătesc.
 Este format din țesuturi de depozitare a substanțelor de rezervă și poate fi de tip:
amidonos (substanța deopzitată = amidonul); proteic (substanța deopzitată = aleurona); oleaginos (substanța deopzitată =
grăsimi – ex. ricin); cornos (substanța deopzitată = hemiceluloza – ex. curmal); gelatinos (substanța deopzitată = pectine – ex.
glădiță)
Dacă în timpul formării embrionului țesutul endospermului este consumat de acesta, substanțele de rezervă fiind
depuse în parenchimul cotiledonar, vor rezulta semințe exalbuminate.
 Tipuri de endosperm:
- nuclear – în prima etapă nucleului zigotului accesoriu se divide de mai multe ori, fără formarea pereților celulari
despărțitori; nucleii se dispun pe marginea celulei = faza de coacere în lapte (la nuca de cocos durează până la 1
an); prin formarea pereților celulari despărțitori se trece la următoarea etapă = coacerea în ceară;
- celular –zigotului accesoriu se divide prin mitoze tipice;
- intermediar –zigotului accesoriu se divide în 2 celule inegale; celula superioară urmează o serie de diviziuni
mitotice tipice și formează un haustor cu rol de extragere a substanțelor nutritive și direcționarea lor către embrion;
celula inferioară se dezvoltă asemănător endospermului nuclear.
4. Perispermul
 Reprezintă un țesut trofic suplimentar.
 Provine din nucela ovulului care nu a fost consumată de endosperm.
 La unele specii – ex. nufăr, piper, semințele conțin și endosperm și perisperm; la Canna semințele au numai
perisperm.