CURS 3

PRINCIPIILE GENERALE ALE AGRICULTURII ECOLOGICE

Principii şi practici în agricultura ecologică

Bibliografie recomandată:
1. Boboc Viorica, 2005 - Managementul fermelor avicole ecologice. Editura „Cartea Universitară”, Bucureşti.
2. Brumă I.S., 2004 - Tehnologii ecologice pentru producţia vegetală şi creşterea animalelor. Editura „Terra Nostra”,
Iaşi.
3. Duşa (Popescu) Elena Mirela, 2009 - Cercetări privind culturile agricole intercalate pentru sistemul de agriculră
ecologică în zona de sud a României. Teză de doctorat. Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină
Veterinară – Bucureşti.
4. Ionescu (Truţa) Alina Maria, 2009 - Cercetări privind culturile agricole alternative în sistemul de agricultură
ecologică pentru zona de sud a României. Teză de doctorat. Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină
Veterinară – Bucureşti.
5. Roman Gh.V., V. Ion, Epure Lenuţa Iuliana, Toader Maria, Truţa Alina Maria, Popescu Elena Mirela, A.Gh. Başa,
2008 - Principii şi practici de bază în agricultura ecologică. Editura „Alpha MDN”.
6. Roman Gh.V., Toader Maria, Epure Lenuţa Iuliana, Ion V., Băşa A. Gh., 2008 - Cultura plantelor medicinale şi
aromatice în sistem ecologic. Editura „Ceres”, Bucureşti.
7. Toader Maria, Roman Gh.V., 2014 - Agricultură generală. Editura „Terra Nostra”, Iaşi.
8. Toncea I., 2002 - Ghid practic de agricultură ecologică. Editura „AcademicPres”, Cluj-Napoca.

3.1. Principiile generale ale agriculturii ecologice

Producția ecologică se bazează pe principii care sprijină practicile sănătoase. Aceste principii au ca
scop sporirea calităţii și durabilităţii mediului prin metode de gestionare și de producție specifice, care
presupun:
 protejarea mediului, reducerea degradării și eroziunii solului, reducerea poluării cu scopul de
a optimiza productivitatea biologică și pentru de a promova o stare de sănătate şi bunăstare
pentru animale;
 menținerea pe termen lung a fertilității solului, prin optimizarea condițiilor pentru o mai bună
activitate biologică în sol;
 menținerea diversității biologice în cadrul ecosistemului;
 reciclarea materialelor și a resurselor în cea mai mare măsură să fie posibilă în cadrul
exploataţiei;
  oferirea unor servicii de îngrijire atentă care promovează sănătatea și satisfacerea nevoilor
comportamentale ale animalelor;
 prepararea produselor ecologice, subliniind prelucrarea atentă şi metode de manipulare sigure
pentru a menţine integritatea ecologică și calitățile esențiale ale produselor în toate etapele de
producție;
 utilizarea resurselor regenerabile în cadrul sistemelor agricole organizate pe plan local.
Într-un sistem de agricultură ecologică, trebuie avută în vedere dezvoltarea unor exploataţii agricole
durabile şi productive, cu obligaţia de a proteja mediul înconjurător. Tehnologiile de cultivare trebuie să
restabilească şi apoi să menţină stabilitatea ecologică a exploataţiei agricole şi a mediului înconjurător.
Fertilitatea solului este menţinută şi îmbunătăţită printr-un sistem de măsuri care favorizează activitatea
biologică maximă în sol, precum şi conservarea resurselor solului. Controlul buruienilor, bolilor şi
dăunătorilor se realizează prin metode de control integrate, precum şi prin lucrările solului, rotaţia culturii,
împrăştierea insectelor utile pentru a crea un echilibru între prădători şi insectele dăunătoare, promovând
diversitatea biologică.
Într-un sistem de agricultură ecologică, animalele beneficiază de condiţii de creştere şi de o
densitate a animalelor conforme cu necesităţile lor comportamentale, precum şi de furaje ecologice şi de
metode de creştere care reduc nivelul de stres, favorizează o mai bună stare de sănătate a animalelor şi
previn îmbolnăvirile.
Principalul obiectiv al agriculturii ecologice este de a obţine produse agricole sănătoase şi sigure
pentru consumatori, având în vedere şi protecţia mediului. Menţiunea de "Produs ecologic" garantează că
acel produs este rezultatul unui mod de producţie care exclude utilizarea produselor chimice de sinteză şi
protejează mediul înconjurător. Pentru a putea fi comercializate, toate produsele agriculturii ecologice
trebuie să fie controlate şi să obţină certificarea din partea unui organism autorizat în acest sens (I. Toncea,
2003.)
Principiile IFOAM referitoare la agricultura ecologică atestă că agricultura ecologică constituie o
garanţie a procesului de producţie care respectă regulile de agro-mediu şi reprezintă o modalitate de creştere
a competitivităţii bazată pe gestionarea eficientă a resurselor naturale şi o dezvoltare teritorială echilibrată.
Astfel pricipiile de bază IFOAM sunt:
 principiul sănătăţii;
 principiul ecologic;
 principiul corectitudinii;
 principiul administrării.
 Principiul sănătăţii
Agricultura ecologică trebuie să asigure şi să sporească sănătatea solului, plantelor, animalelor,
oamenilor şi a întregii planete, ca tot unitar şi indivizibil. Acest principiu relevă faptul că sănătatea
indivizilor şi a comunităţilor nu poate fi separată de sănătatea ecosistemelor – solurile sănătoase produc
culturi sănătoase care susţin sănătatea animalelor şi a oamenilor. Sănătatea înseamnă plenitudinea şi
integritatea sistemelor vii. Aceasta nu înseamnă doar simpla absenţă a bolilor, ci şi menţinerea stării de bine
sub aspectele condiţiei fizice, mentale, sociale şi ecologice. Trăsăturile esenţiale ale acestui concept sunt:
imunitatea, elasticitatea şi regenerarea. Rolul agriculturii ecologice în producţie, proces are, distribuţie sau
consum, este de a asigura şi spori sănătatea ecosistemelor şi organismelor, de la cele microscopice existente
în sol până la fiinţele umane (Gh.V. Roman şi colab., 2008).
În mod deosebit, agricultura ecologică este destinată producerii de alimente cu o calitate nutritivă
superioară, care contribuie la prevenirea bolilor şi la întreţinerea stării de bine. În acest sens, trebuie evitată
utilizarea îngrăşămintelor, pesticidelor, medicamentelor şi aditivilor alimentari, care pot avea efecte
dăunătoare asupra sănătăţii (preluat după principiile IFOAM, 2004).

Principiul ecologic
Agricultura ecologică trebuie să se bazeze pe sisteme şi cicluri ecologice vii, să lucreze cu acestea,
să încerce să le stimuleze şi să le susţină. Acest principiu precizează locul agriculturii ecologice în cadrul
sistemelor ecologice vii. Conform acestuia, producţia se bazează pe procese ecologice şi pe reciclare.
Alimentaţia şi starea de bine se realizează prin ecologizarea mediului specific de producţie. De exemplu, în
cazul culturilor agricole, mediul specific este solul; în cazul animalelor, acesta este ecosistemul fermei; în
cazul peştilor şi organismelor marine, acesta este mediul acvatic. Sistemele de agricultură ecologică,
păstorit şi de recoltare a produselor din natură trebuie să corespundă ciclurilor şi echilibrelor ecologice din
natură. Aceste cicluri sunt universale, însă funcţionarea lor are un specific local. Managementul ecologic
trebuie adaptat condiţiilor locale, sub aspect ecologic, metodelor de cultivare şi locului ocupat de aceasta.
Este necesară reducerea inputurilor, prin refolosirea, reciclarea şi managementul eficient al materialelor şi
energiei, cu scopul menţinerii şi îmbunătăţirii calităţii mediului, precum şi pentru conservarea resurselor.
Agricultura ecologică trebuie să ajungă la un echilibru ecologic prin organizarea sistemelor de producţie
agricolă, gospodărirea habitatelor şi întreţinerea diversităţii genetice şi agricole. Este necesar ca toţi cei care
produc, procesează, comercializează sau consumă produse ecologice să protejeze şi să ajute mediul
înconjurător care aparţine tuturor, inclusiv peisajul, clima, habitatele, biodiversitatea, aerul şi apa (preluat
după Principiile IFOAM, 2004).
 Principiul corectitudinii
Agricultura ecologică trebuie să dezvolte relaţii care să asigure corectitudinea în privinţa mediului
înconjurător comun şi a condiţiilor de viaţă. Corectitudinea este exprimată prin echitate, respect, dreptate
şi consideraţie faţă de lumea înconjurătoare, atât în relaţiile dintre oameni, cât şi în relaţiile dintre oameni
şi alte fiinţe vii. Acest principiu subliniază faptul că toţi cei implicaţi în agricultura ecologică trebuie să
dezvolte relaţii umane într-o manieră care să asigure corectitudinea, la toate nivelurile, faţă de toţi cei
implicaţi – fermieri, muncitori, procesatori, distribuitori, comercianţi şi consumatori. Agricultura ecologică
trebuie să asigure tuturor celor implicaţi o calitate bună a vieţii şi să contribuie la independenţa alimentară
a acestora şi la reducerea sărăciei. Scopul agriculturii ecologice este de a produce o cantitate suficientă de
alimente şi alte produse de bună calitate. Acest principiu insistă asupra faptului că animalelor trebuie să li
asigure condiţii de viaţă în conformitate cu caracteristicile lor fiziologice, comportamentul natural şi starea
de bine. Resursele naturale şi de mediu, utilizate pentru producţie şi consum, trebuie să fie gestionate într-
o manieră corectă, din punct de vedere social şi ecologic, şi trebuie să ţină cont de responsabilitatea faţă de
generaţiile viitoare. Corectitudinea necesită sisteme de producţie, distribuţie şi comercializare oneste şi
echitabile, care să ţină cont de costurile reale sociale şi de mediu (preluat după Principiile IFOAM, 2004).

Principiul administrării
Agricultura ecologică trebuie administrată într-o manieră prudentă şi responsabilă, pentru a proteja
sănătatea şi bunăstarea generaţiilor actuale şi vitoare, şi a mediului. Agricultura ecologică este un sistem
viu şi dinamic, care răspunde cerinţelor şi condiţiilor interne şi externe. Cei care practică agricultura
ecologică pot spori eficienţa şi productivitatea, însă nu cu riscul de a pune în pericol sănătatea şi bunăstarea
organismelor vii. Ca urmare, trebuie să fie evaluate noi tehnologii, iar metodele existente trebuie revăzute.
Trebuie avut grijă ca înţelegerea ecosistemelor şi a agriculturii să nu fie incompletă. Acest principiu
stabileşte că prudenţa şi responsabilitatea reprezintă elementele esenţiale ale strategiilor de management,
dezvoltare şi alegere a tehnologiilor în agricultura ecologică. Este necesar ca ştiinţa să se asigure că
agricultura ecologică este sănătoasă, sigură şi validă din punct de vedere ecologic. Totuşi, cunoştinţele
ştiinţifice singure nu sunt de ajuns. Experienţa practică, înţelepciunea acumulată şi cunoştinţele tradiţionale
şi locale oferă soluţii viabile, verificate în timp. Agricultura ecologică trebuie să prevină apariţia unor riscuri
majore, prin adoptarea unor tehnologii corespunzătoare şi evitarea celor nesigure, precum ingineria
genetică. Deciziile trebuie să reflecte valorile şi cerinţele tuturor celor care ar putea fi afectaţi, prin procese
transparente şi participative (IFOAM, 2004).
 3.2. Principii şi practici specifice aplicabile producţiei vegetale
Conform legislaţiei privind agricultura ecologică, „producția vegetală” înseamnă producția de
produse agricole vegetale, incluzând recoltarea produselor vegetale sălbatice în scop comercial.
Totodată, elementele esențiale ale sistemului de gestionare a producției ecologice vegetale sunt
gestionarea fertilității solului, selecționarea de specii și varietăți, rotația multianuală a culturilor, reciclarea
materialelor ecologice și tehnicile de cultivare. Îngrășămintele, amelioratorii de sol și produsele de protecție
vegetală suplimentare trebuie folosite doar dacă sunt compatibile cu obiectivele și principiile producției
ecologice.
Producția vegetală ecologică trebuie să contribuie la menținerea și ameliorarea fertilității solului,
precum și la prevenirea eroziunii solului. De preferință, plantele ar trebui hrănite prin ecosistemul solului,
și nu prin îngrășăminte solubile adăugate solului.
Speciile şi soiurile cultivate în sistemele de agricultură ecologică sunt selectate în funcţie de
adaptabilitatea lor la condiţiile locale de sol şi climă, precum şi de toleranţa la atacul dăunătorilor şi bolilor.
De asemenea:
- tot materialul semincer şi pentru plantat trebuie să fie certificat ecologic;
- este necesar să fie cultivată o gamă variată de specii şi soiuri pentru a spori valoarea, durabilitatea,
independenţa şi biodiversitatea fermelor ecologice;
- soiurile de plante trebuie alese astfel încât să fie menţinută diversitatea genetică;
- este de dorit să fie folosite soiuri produse ecologic şi soiuri cunoscute ca fiind adecvate pentru
cultivarea ecologică;
- operatorii trebuie să folosească soiuri produse în sistem ecologic;
- trebuie folosit material semincer şi de plantat din soiuri corespunzătoare şi de calitate. În cazul în
care acesta nu este disponibil în comerţ, organizaţiile care definesc standardele vor stabili date
limită pentru utilizarea seminţelor şi materialului de plantat produs în condiţii de agricultură
convenţională (neecologice);
- dacă materialul ecologic semincer şi de plantat nu este disponibil, poate fi utilizat material
convenţional, numai dacă acesta nu a fost tratat cu pesticide interzise de standarde;
- dacă nu este disponibil materialul semincer şi de plantat convenţional netratat, pot fi folosite
seminţe şi material de plantat tratate chimic. Organismul de certificare va stabili termenele limită
şi condiţii pentru cazurile excepţionale care permit utilizarea oricărui material semincer şi de plantat
tratat chimic (FAO, 2004).
În producţia ecologică se interzice utilizarea OMG-urilor. Din motive de claritate și coerență, un
produs nu ar trebui să poată fi etichetat ca fiind ecologic atunci când conține OMG-uri, constă în OMG-uri
sau este obținut din OMG-uri.
 Producția vegetală ecologică are la bază hrănirea plantelor în principal prin ecosistemul solului. În
consecință, este necesară interzicerea culturii hidroponice, în care plantele cresc cu rădăcinile într-un
substrat inert și sunt hrănite cu minerale și elemente nutritive solubile.
Producția vegetală ecologică implică diverse practici de cultivare și utilizare limitată de
îngrășăminte și fertilizatori cu solubilitate scăzută; în consecință, este necesară specificarea acestor practici.
În principal, trebuie stabilite condițiile de utilizare a anumitor produse nesintetice.

!!! Fertilitatea şi activitatea biologică a solului trebuie menţinute şi ameliorate prin:

- cultivarea de plante leguminoase, plante pentru îngrăşăminte verzi sau plante cu
înrădăcinare adâncă, în cadrul unui asolament corespunzător;
- încorporarea de substanţe ecologice în sol, sub formă de compost, provenind de la
unităţile producătoare, în conformitate cu regulile de producţie ecologică.
! ! ! Pot fi utilizate produse derivate provenind din fermele de animale, precum ar fi bălegarul
de curte, dacă acestea provin din unităţile de creştere a animalelor care respectă regulile
naţionale existente sau, în absenţa acestora, practicile internaţionale recunoscute referitoare
la producţia animalieră ecologică.
! ! ! Creşterea fertilităţii solului se realizează prin practici culturale cum ar fi: rotaţia
culturilor; îngrăşăminte verzi; culturi ascunse; culturi intercalate; reziduuri vegetale şi
animale reciclabile; păşunat prin rotaţie; lucrări ale solului.

3.3. Principii şi practici specifice aplicabile producţiei animale

Producția animală este fundamentală pentru organizarea producției agricole în exploatații
ecologice, dacă aceasta furnizează materia organică și nutrienții necesari terenurilor cultivate și contribuie
în mod corespunzător la ameliorarea solului și la dezvoltarea agriculturii durabile.
Pentru a evita poluarea mediului, în special a resurselor naturale precum solul și apa, producția
animală ecologică ar trebui să asigure, în principiu, o legătură strânsă între producția de acest tip și sol,
practici multianuale adecvate de rotație și hrănirea animalelor cu produse vegetale ecologice produse în
propria exploatație sau în exploatații ecologice învecinate.
Din moment ce activitatea de creștere ecologică a animalelor de fermă este legată de teren,
animalele ar trebui să aibă acces, ori de câte ori este posibil, la zone în aer liber și la zone de pășunat.
Creșterea ecologică a animalelor în fermă ar trebui să respecte standardele înalte în materie de
bunăstare a animalelor și să răspundă cerințelor comportamentale specifice fiecărei specii, iar gestionarea
sănătății animalelor ar trebui să fie orientată către prevenirea bolilor. În această privință, ar trebui acordată
o atenție deosebită condițiilor de adăpostire, practicilor de creștere și densității efectivelor de animale. De
asemenea, în selecționarea raselor ar trebui să se țină seama de capacitatea acestora de adaptare la condițiile
locale.
Sistemul ecologic de producție animală ar trebui să vizeze completarea ciclurilor de producție a
diferitelor specii de animale cu animalele crescute ecologic. Prin urmare, acesta ar trebui să încurajeze
creșterea diversității genetice a animalelor ecologice, să diminueaze gradul de dependență, asigurând astfel
dezvoltarea sectorului.
Abordarea holistică a agriculturii ecologice impune o producție animalieră în strânsă legătură cu
terenul, unde gunoiul de grajd produs se folosește ca îngrășământ în producția vegetală. În producția
animalieră ecologică, alegerea raselor trebuie să țină cont de capacitatea acestora de a se adapta la condițiile
locale, de vitalitatea lor și de rezistența la boli; este necesară încurajarea unei mari diversități biologice.
Activitatea de creștere ecologică a animalelor trebuie să garanteze satisfacerea nevoilor
comportamentale specifice ale animalelor. În această privință, adăposturile tuturor speciilor trebuie să
satisfacă nevoile animalelor în ceea ce privește aerisirea, lumina, spațiul și confortul și trebuie să ofere
spațiu corespunzător suficient, pentru a permite libertatea de mișcare necesară fiecărui animal și pentru a
dezvolta comportamentul social natural al animalului. Trebuie stabilite condiții specifice de adăpostire și
practici de creștere în ceea ce privește anumite animale, printre care albinele. Aceste condiții specifice de
adăpostire trebuie să ofere un nivel ridicat de bunăstare pentru animale, ceea ce constituie o prioritate în
producția animalieră ecologică, și pot, în consecință, să depășească standardele comunitare privind
bunăstarea animalelor care se aplică agriculturii în general. În scopul evitării poluării resurselor naturale,
cum ar fi solul sau apa prin elemente nutritive, este necesară stabilirea unei limite superioare pentru
utilizarea îngrășămintelor naturale pe hectar și pentru numărul de animale din efectiv pe hectar. Această
limită trebuie legată de conținutul de azot din îngrășământ, maxim 170 kg/ha.
Trebuie interzise mutilările, care conduc la stres, daune, boli sau suferința animalelor, inclusiv în
momentul sacrificării. Efectivul de animale trebuie hrănit cu iarbă, nutreț și produse obținute în
conformitate cu regulile de agricultură ecologică, de preferință cele care provin de la exploatația proprie,
luând în considerare nevoile fiziologice ale acestora. De asemenea, pentru a îndeplini cerințele nutriționale
de bază ale efectivului, ar putea fi necesar ca anumite minerale, oligoelemente și vitamine să fie folosite în
condiții bine definite.
Gestionarea sănătății animalelor trebuie să se bazeze în principal pe prevenirea bolilor. De
asemenea, este necesar să se aplice măsuri specifice de curățare și dezinfectare. Utilizarea preventivă a
medicamentelor alopatice chimice de sinteză nu este permisă în agricultura ecologică. Cu toate acestea, în
caz de boală sau accidentare a unui animal, care necesită tratament imediat, utilizarea medicamentelor
alopatice chimice de sinteză trebuie limitată la strictul necesar. De asemenea, bolile sunt tratate imediat
pentru a se evita orice suferință a animalului; se pot folosi produse medicinale veterinare alopate chimice
de sinteză, inclusiv antibiotice, atunci când acest lucru este necesar și în condiții stricte, în cazul în care nu
este adecvată utilizarea produselor fitoterapeutice, homeopatice sau de altă natură.
În privința reproducerii, se folosesc metode naturale de reproducere şi nu poate fi indusă prin
tratament hormonal sau substanțe similare, decât ca formă de tratament terapeutic veterinar, în cazul unui
exemplar individual. Nu pot fi folosite alte forme de reproducere artificială, precum clonarea sau transferul
embrionar şi sunt selecționate rase adecvate. Selecționarea raselor contribuie, de asemenea, la prevenirea
oricărei suferințe și la evitarea oricărei necesități de a mutila animalele.

3.4. Principii şi practici specifice aplicabile procesării alimentelor ecologice

! ! ! Conform legislaţiei în vigoare - Procesarea înseamnă operațiunile de conservare și/sau

procesare a produselor ecologice, inclusiv sacrificarea și tranșarea, în cazul produselor de
origine animală, precum și ambalarea, etichetarea și/sau modificarea etichetelor privind
modul de producție ecologic.

Produsele procesate ecologic trebuie să fie obținute prin utilizarea de metode de procesare ce
garantează că, pe parcursul tuturor stadiilor din lanțul de producție, se mențin integritatea ecologică și
calitățile esențiale ale produsului.
Procesarea ecologică se bazează pe un număr de principii şi practici, ca de exemplu:
- producerea de cantităţi suficiente de alimente, fibre şi alte produse de calitate superioară;
- producerea alimentelor ecologice din ingrediente agricole ecologice, cu excepția cazului în care
un ingredient nu este disponibil pe piață sub formă ecologică;
- limitarea utilizării aditivilor alimentari, a ingredientelor neecologice cu funcții principale
tehnologice și organoleptice și micronutrienţilor şi a auxiliarilor tehnologici, astfel încât aceștia să fie
utilizați în cea mai mică măsură și doar în cazul unei nevoi tehnologice esențiale sau în scopuri nutriționale
speciale;
- excluderea substanțelor și a metodelor de procesare ce pot induce în eroare în privința adevăratei
naturi a produsului;
- activitate compatibilă cu ciclurile şi sistemele naturale vii, prin intermediul solului, plantelor şi
animalelor, din întregul sistem de producţie;
- recunoaşterea impactului social şi ecologic mai larg al sistemului de producţie şi procesare
ecologic şi în cadrul acestuia;
- utilizarea, pe cât posibil, a resurselor regenerabile în sistemele de producţie şi procesare şi evitarea
poluării şi deşeurilor;
 - stimularea producţiei şi desfacerii la nivel local sau regional;
- utilizarea materialelor de ambalare biodegradabile, reciclabile şi reciclate;
- furnizarea, către toţi cei implicaţi în producţia şi procesarea ecologică, a unei calităţi care să le
satisfacă nevoile fundamentale, în cadrul unui mediu de muncă sigur şi sănătos;
- sprijinirea formării unui întreg lanţ de producţie, procesare şi distribuţie, just din punct de vedere
social şi responsabil din punct de vedere ecologic;
- procesarea atentă a hranei, de preferință prin metode biologice, mecanice și fizice;
- recunoaşterea importanţei cunoştinţelor locale şi sistemelor de agricultură tradiţionale, protejarea
acestora şi desprinderea de învăţăminte din acestea.
Alimentele procesate trebuie etichetate ca fiind ecologice doar atunci când toate sau majoritatea
ingredientelor lor de origine agricolă sunt ecologice. Cu toate acestea, sunt stabilite dispoziții speciale de
etichetare pentru alimentele procesate care conțin ingrediente agricole ce nu pot fi obținute în mod ecologic,
așa cum este cazul produselor de vânat și pescuit. De asemenea, cu scopul de a informa consumatorii, de a
asigura transparența pieței și de a promova utilizarea ingredientelor ecologice, trebuie menționată lista de
ingrediente şi modul de producție ecologic.
Producția de alimente ecologice procesate este separată în timp și spațiu de producția de alimente
neecologice.

3.5. Principii şi practici specifice aplicabile procesării hranei pentru animale

Obținerea hranei pentru animale se face în principal din exploatația în care sunt crescute acestea
sau din alte exploatații ecologice din aceeași zonă. Animalele trebuie hrănite cu hrană ecologică pentru
animale ce satisface cerințele nutriționale ale animalelor în diverse etape de dezvoltare. O parte din rație
poate să conțină hrană din exploatații care se află în procesul de conversie la agricultura ecologică.
Efectivele de animale au acces permanent la pășuni sau furaj grosier.
Materiile prime neecologice de origine vegetală, animală sau minerală destinate hranei animalelor,
aditivii pentru hrana animalelor, anumite produse utilizate în nutriția animalieră și auxiliarii tehnologici se
folosesc numai dacă utilizarea acestora în producția ecologică a fost autorizată de către organismele de
inspecţie şi certificare. De asemenea, în hrana animalelor nu se folosesc factori de creștere și aminoacizi de
sinteză, iar mamiferele neînțărcate sunt hrănite cu lapte natural, de preferință matern.
Pe lângă principiile generale enumerate mai sus, producția de hrană ecologică procesată pentru
animale se bazează pe următoarele principii specifice:
- producerea hranei ecologice pentru animale din materii prime ecologice destinate animalelor,
cu excepția cazului în care un ingredient nu este disponibil pe piață sub formă ecologică;
 - limitarea utilizării aditivilor destinați animalelor și a auxiliarilor tehnologici, astfel încât aceștia
să fie utilizați în cea mai mică măsură și doar în cazul unei nevoi tehnologice sau zootehnice esențiale sau
în scopuri nutriționale speciale;
- excluderea substanțelor și a metodelor de procesare ce pot induce în eroare în privința adevăratei
naturi a produsului;
- procesarea atentă a hranei pentru animale, de preferință prin metode biologice, mecanice și
fizice.
De asemenea, producția de hrană ecologică procesată pentru animale este separată în timp și spațiu
de producția de hrană neecologică procesată. Materiile prime ecologice destinate hranei pentru animale sau
materiile prime destinate hranei pentru animale, obținute din producția în conversie, nu sunt utilizate în
compoziția produselor ecologice destinate hranei pentru animale împreună cu materii prime produse prin
mijloace neecologice.

! !! Se interzice transformarea cu ajutorul solvenților de sinteză a oricărei materii prime

destinate hranei pentru animale utilizate sau procesate în producția ecologică.
! ! ! Se interzice utilizarea de substanțe și tehnici care reconstituie proprietățile pierdute în
timpul procesării sau depozitării hranei ecologice pentru animale, care corectează rezultatele
neglijenței în timpul procesării sau care pot induce în eroare în orice alt fel în privința adevăratei
naturi a acestor produse.