CURS 1

ASPECTE GENERALE PRIVIND AGRICULTURA GENERALA

1.1. Importanţa agriculturii ecologice

Scopul major al agriculturii ecologice este acela de obţine produse agricole sănătoase
şi sigure pentru consumatori, în condiţiile protejării mediului înconjurător. Agricultura
ecologică previne degradarea mediului prin intermediul produselor chimice atât de utilizate de
agricultura contemporană, la care se adaugă aplicarea neraţională şi uneori abuzivă a unor
lucrări tehnologice (rotaţie, fertilizare, lucrări ale solului, lucrări de îngrijire) şi reziduurile
industriale de transformare a produselor agricole.
Modul de producţie ecologic diferă de cel convenţional prin faptul că evită utilizarea
îngrăşămintelor chimice şi a pesticidelor, care constituie principala cauză a problemelor de
poluare agricolă actuală. În agricultura ecologică, metodele culturale biologice şi mecanice
sunt utilizate pe cât posibil în locul produselor chimice de sinteză pentru a îndeplini toate
funcţiile specifice sistemului agricol.
Regula fundamentală a agriculturii ecologice este că sunt permise aporturile naturale
în timp ce cele sintetice sunt interzise (D. Davidescu şi V. Davidescu, 1994). Dar există şi
excepţii de la această regulă. Astfel, anumite aporturi naturale, considerate ca fiind nocive
pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu arsenicul) sunt interzise. Anumite
aporturi sintetice, considerate esenţiale pentru agricultura ecologică sunt autorizate (de
exemplu feromonii).
Într-un sistem de agricultură ecologică se are în vedere dezvoltarea de exploataţii
agricole productive şi durabile. Tehnicile culturale trebuie să restabilească şi să menţină
stabilitatea ecologică a exploataţiei agricole şi a mediului ce o înconjoară. Fertilitatea solului
trebuie să fie menţinută şi ameliorată printr-un sistem de măsuri care să favorizeze activitatea
biologică maximă a solului, precum şi conservarea resurselor acestuia. Lupta împotriva
bolilor, dăunătorilor şi buruienilor se realizează prin metode integrate de control cum ar fi
asolamentul şi rotaţia culturilor, lucrările solului şi lucrările de îngrijire, eliberarea de insecte
folositoare pentru a favoriza echilibrul între prădători şi insectele dăunătoare, menţinerea
diversităţii biologice.
În sistemul de agricultură ecologică, efectivele de animale beneficiază de condiţii de
creştere şi de o încărcătură conformă cu nevoile lor comportamentale, precum şi de furaje
ecologice şi de metode de creştere care reduc nivelul de stres şi care favorizează o bună stare
de sănătate acestora.
 Putem afirma că scopul agriculturii ecologice este de a maximiza productivitatea
ecologică, de a asigura confortul comunităţii vegetale, animale şi umane şi de a asigura
calitatea mediului.
Importanţa practicării unei agriculturii ecologice derivă din următoarele aspecte (Sursa:
„Agricultura Ecologică”, V. Ion, 2003)
- Produse agricole, apă şi aer mai puţin contaminate – neutilizarea pesticidelor
(erbicide, fungicide, insecticide) determină un risc substanţial mai mic de contaminare a
produselor agricole. Aceasta înseamnă că produsele agricole ecologice sunt produse sănătoase
şi sigure pentru consumator. În ce priveşte prezenţa pesticidelor în apa potabilă, aceasta a
devenit în ultima perioadă o problemă din ce în ce mai mare în toata lumea, agricultura
convenţionala fiind o sursă importantă de poluare a apelor freatice cu pesticide, nitraţi şi
bacterii.
- Condiţii sigure de muncă pentru agricultori – rata mortalităţii datorate diverselor
forme de cancer este foarte mare chiar şi în ţările foarte dezvoltate care practică o agricultură
modernă. Aceasta se datorează utilizării în cantităţi mari a pesticidelor.
- Biodiversitate – pesticidele reprezintă un risc pentru supravieţuirea anumitor specii
sălbatice de plante şi animale, dar mai mult decât atât, utilizarea acestora limitează
biodiversitatea generală în culturi şi în zonele învecinate, cu implicaţii deosebite de-a lungul
lanţurilor trofice. Rotaţia culturilor practicată în sistemul de agricultură ecologică menţine
durabilitatea solului, contribuie la un peisaj mai variat şi asigură o biodiversitate mai mare,
protejând în acelaşi timp şi agricultorii de catastrofele economice cauzate de scăderea
preţurilor, acţiunea unor factori de stres sau calamităţi naturale.
- Sol fertil şi sănătos – fertilitatea şi sănătatea solului sunt menţinute prin practici
biologice precum: rotaţia culturilor, lucrări manuale, prăşit, compostare şi mulcire. Prin
folosirea îngrăşămintelor organice în agricultura ecologică, se măreşte şi se menţine procentul
de materie organică a solului.
- Pierderi mai reduse de elemente nutritive prin levigare – aporturile de îngrăşăminte
organice şi neutilizarea îngrăşămintelor chimice reduc riscul spălării substanţelor nutritive.
- Reducerea eroziunii solurilor – atât ameliorarea solului cât şi reducerea eroziunii
solului se poate realiza prin menţinerea terenului acoperit cât mai mult posibil, fie prin
mulcire, fie prin cultivarea unor culturi de acoperire.
- Management mai bun al factorului apă – ameliorarea solului şi o mai bună acoperire
a acestuia ( de exemplu mulcire) duc la reducerea consumului de apă în agricultura ecologică.
 - Calitate nutritivă superioară a produselor ecologice – produsele ecologice se
caracterizează printr-un conţinut mai ridicat în substanţă uscată, respectiv în aminoacizi,
vitamine, săruri minerale, oligoelemente.
- Minimizarea contribuţiei agriculturii la problemele globale de mediu – agricultura
ecologică minimizează problemele globale de mediu , precum: încălzirea globală, ploaia acidă,
reducerea biodiversităţii şi deşertificarea.
- Agricultura ecologică contribuie la creşterea productivităţii în cadrul sistemelor de
agricultură convenţională – exploataţiile agricole convenţionale beneficiază de pe urma
introducerii controlului biologic al dăunătorilor în exploataţiile agricole ecologice.
Agricultura ecologică nu este limitată la fermele şi produsele ecologice certificate, ci
include toate sistemele de producţie agricolă care folosesc procese naturale, altele decât
intrările externe pentru a creşte productivitatea agricolă. De aceea, agricultura ecologică
necertificată include şi sistemele tradiţionale care nu utilizează substanţele chimice dar care
aplică demersuri ecologice pentru a creşte producţia agricolă.

1. 2. Evoluția agriculturii ecologice

În ultimul deceniu, agricultura ecologică a cunoscut o dezvoltare rapidă în lume, fiind
practicată în anul 2000 în 86 de țări, ajungând ca în anul 2014, să se practice în 172 țări
(Helga Willer, Kilcher L., 2016). In anul 2018, agricultura ecologică era practicată în 186 de
țări (FiBl, 2020).
Conform ultimelor cercetări în domeniu, la nivel mondial, în anul 2014, au fost
cultivate aproximativ 45,7 milioane ha (inclusiv suprafețele aflate în conversie), fiind
înregistrați aproximativ 2,2 milioane de producători (Helga Willer, Kilcher L., 2016). În anul
2018, au fost înregistrate 71,5 milioane ha și 2,8 milioane productori înregistrați.
Din cele 71,5 milioane ha utilizate în sistem ecologic, aproximativ 67% din suprafața
totală este reprezentată de pășuni și fânețe (48,2 milioane ha).
În prezent, 1,5% din suprafața agricolă mondială este utilizată în sistem ecologic.
Suprafața cultivată în sistem ecologic la nivelul UE este de peste 13 mil. ha, respectiv
de peste 18% din suprafața agricolă totală. Se remarcă țări precum, Spania, Italia, Franța,
Germania, care înregistrează suprafețe de peste 1 milion de ha.
Numărul total de producători la nivel mondial în 2018 este de peste 2,7 milioane, ceea
ce înseamnă cu circa 200 mii producători mai puțin decât în 2017. Prin comparație, în Europa,
numărul producătorilor a crescut cu 1.896 operatori în 2018, față de 2017.
 Referitor la creșterea animalelor în sistem ecologic, se poate evidenția faptul că, în
anul 2018, efectivele cele mai numeroase au fost păsările (45,4 milioane de capete), urmate de
ovine și bovine.
Pentru România, numărul de operatori în anul 2018 a fost de 9.008, iar suprafaţa
cultivată în sistem ecologic a fost de circa 327.000 ha. Dintre culturi predomină cerealele cu
circa 115.000 ha, urmate de culturile industriale cu peste 80.000 ha.