LP 8 - 13-16.04.

2020
EXAMINAREA REZISTENŢEI LA IERNARE LA GRÂU

În ameliorarea culturilor de toamnă (grâu, orz, secară, rapită, ovăz),

rezistenţa la iernare constituie un obiectiv foarte important, pe această însuşire
urmând sa se grefeze toate celelalte caracteristici ale soiului (Gh. Burloi, V.
Gheorghe, 2001).
Rezistenţa la iernare a culturilor de toamnă depinde de doi factori principali:
♦ rezistenţa biologică sau valoarea ereditara a soiului respectiv;
♦ condiţiile climatice din toamnă pana în primavară.
Rezistenţa la iernare este o însusire fiziologica complexă, cu un determinsm
poligenic si constituie un factor limitativ pentru soiurile si liniile de grâu de
toamnă.
Aceasta include mai multe aspecte si anume:
♦ rezistenţa la temperaturi scăzute (ger);
♦ rezistenţa la actiunea vatămatoare a crustei de ghiată;
♦ rezistenţa la dezrădacinare;
♦ rezistenţa la asfixiere sub apă si sub zapadă;
♦ rezistenţa la seceta de iarnă;
♦ rezistenţa la dezgolirea nodului de înfrătire;
♦rezistenţa la mucegaiul de zapada, provocat de ciuperca Fusarium nivale,
forma perfectã a ciupercii Calonectria graminicola.
Metodele pentru determinarea rezistenţei la iernare se împart în doua
categorii: directe si indirecte.
Metodele directe pot fi aplicate direct pe materialul din câmp si sunt de
doua feluri: metode directe de câmp si metode combinate de câmp si laborator.
I. Metodele directe de câmp -se folosesc pentru examinarea materialului
biologic: linii, soiuri, hibrizi si populatii de grâu, care se gasesc în verigile
procesului de ameliorare. Acestea sunt metode simple, usor de aplicat si care
permit examinarea unui numar mare de forme. Rezultatele obtinute sunt
orientative.
In practica se folosesc urmatoarele metode directe de camp:
1. Aprecierea cu note a rezistenţei liniilor si soiurilor este cea mai simpla
metoda. Aprecierea materialului se face primavara devreme când plantele au pornit
în vegetaţie, dar vatamarile produse de factorii nefavorabili din timpul iernii sunt
înca evidente. Daca se întârzie, plantele se refac si pagubele nu sunt clare.
Se examineaza fiecare parcela în parte si se apreciaza cu aproximatie
procentul de plante distruse sau partial vatamate (culoarea frunzelor, cloroza,
frunza partial distrusa) si se dau note.

1
 Sistemul de notare folosit este de la 1 la 9. Cu nota 1 se noteazã parcelele
unde nu exista plante distruse sau vatamate, iar cu nota 9 sunt notate parcelele total
distruse. Notele se înscriu în caietul de observatii la rubrica „rezistenta la iernat“ si
sunt orientative.
Metoda aprecierii cu note este metoda cea mai simpla si mai rapida, care
este universal folosita de amelioratori pentru toate verigile procesului de
ameliorare.
2. Metoda parcelelor subdivizate este o varianta mai exacta a primei
metode.
Pagubele se apreciaza pe portiuni mai mici, parcela împartindu-se în 4-5
subparcele, în functie de marimea ei.
Se dau note pentru fiecare subparcela în parte.
Nota generala se afla calculându-se media notelor subparcelelor.
De exemplu, avem urmatoarele note:
3; 3; 2; 4; 3  Nota generala = (3+3+2+4+3)/5 = 15/5 = 3
Notele se dau tinându-se cont, ca si la prima metoda, de procentul de plante
vatamate sau distruse, procent care se apreciaza vizual, deci cu o aproximatie
subiectiva, în functie de experienta amelioratorului.
Notele se trec, ca si în primul caz, în carnetul de observatii.
Metoda parcelelor subdivizate este mai exacta, însa mai greoaie, necesitând
mai mult timp, motiv pentru care se poate folosi cu mai multa eficacitate în verigile
mai avansate ale procesului de ameliorare (câmp de control, culturi comparative de
orientare, culturi comparative de concurs).
Metoda numărării plantelor
La aceasta metoda precizia aprecierii creste, dar volumul de munca pe care
îl necesita este mai mare, motiv pentru care se foloseste doar în verigile superioare
ale procesului de ameliorare, respectiv în culturile comparative de orientare si
culturile comparative de concurs.
Tehnica de lucru
Pe parcela de examinat se delimiteaza portiuni de 1 m lungime în lungul
rândului, cu ajutorul unor tarusi.
Numarul portiunilor delimitate variaza în functie de marimea parcelei.
Pentru suprafata de 20 m2, se delimiteaza 5 portiuni de câte 1 m liniar.
Portiunile se stabilesc pe diagonala parcelei sau în sah, exceptându-se
capetele parcelei si rândurile marginale (Fig.1).

2
 5

Fig. 1 Metoda numararii plantelor (S-20 mp; 5 portiuni de cate 1 m lungime)

Pe portiunile delimitate se face numaratoarea plantelor de doua ori în cursul

primaverii.
Prima numaratoare se face primavara devreme, când pagubele pricinuite
de conditiile de iernare nu sunt evidente; se numara toate plantele, atât cele
rezistente cât si cele vatamate.
A doua numaratoare se face la un interval de circa doua saptamâni, când
plantele rezistente au intrat activ în vegetatie, iar plantele vatamate sau distruse
sunt foarte evidente. La aceasta numaratoare sunt luate în consideratie doar
plantele sanatoase. Daca se întârzie prea mult cu numaratoarea a doua, plantele
vatamate se usuca si se descompun, ori sunt spalate de ploi, sau luate de vânt, deci
nu mai exista evidenta sensibilitatii lor. Se calculeaza procentul de plante care au
supravietuit raportându-se numarul de plante rezistente la numarul total de plante.
Exemplu: S-a examinat rezistenta la iernat a soiului Izvor si s-a gasit
urmatoarea situatie:
Suprafata recoltabila a parcelei: 20 m2
Numaratoarea 1: la 10 martie;
Numaratoarea 2: la 20 martie.
313 plante - - - - - - - - - - - - - 100%
251 plante - - - - - - - - - - - - - x
x = 251 x 100/313 = 80,2% plante rezistente
100% - 80,2% = 19,8% plante vatamate

3
 Rezultatele examinarii rezistentei la iernat
prin metoda numararii plantelor, Soiul Izvor
Nr. Total Plante Plante
Crt. plante viabile vatamate

1 69 50 19
2 62 49 13
3 63 53 10
4 60 48 12
5 59 51 8
Total 313 251 62

Se apreciaza ulterior rezistenta sau sensibilitatea, în functie de proportia

plantelor distruse sau vatamate.
II. Metode directe combinate – de câmp si de laborator
Dintre metodele directe combinate, de camp si laborator, cea mai folosită
este metoda monolitilor.
Metoda monolitilor. Se foloseste pentru verificarea rezistentei la iernat a
liniilor din culturile comparative de concurs (CCC).
Metoda este mai greoaie, dar rezultatele sunt exacte.
Modul de lucru
Din fiecare linie de examinat, se recolteazã câte 3 monoliti dupa o perioada
de ger puternic din timpul iernii. Daca în regiune apar si geruri mai târzii spre
primavara, recoltarea monolitilor se face si dupa gerul din primavara.
Un monolit este o brazda de pamânt cu una sau doua rânduri de plante,
având un numar total de 15, respectiv 30 de plante.
Un monolit trebuie sa aiba dimensiunile: 30 cm lungime; 15-30 cm latime,
12-15 cm adâncime. Monolitii se recolteaza cu casmaua si se transporta în ladite de
lemn.
Unul din cei 3 monoliti recoltati din câmp este pus sa se dezghete treptat
într-o camera neîncalzita, timp de 1-2 zile, în conditiile în care temperatura nu este
mai ridicata de 3-5°C. Dupa dezghetare, monolitul se trece într-o camera calda, la
temperatura de 16-18°C, unde se tine 12-15 zile pâna când plantele pornesc în
vegetatie. Se uda ori de câte ori este nevoie.
Se numara apoi plantele care au supravietuit în câmp si se calculeazã cât
reprezinta în procente fata de numarul total de plante de pe monolit.

4
 Ceilalti doi monoliti se folosesc ca doua repetitii pentru a determina
rezistenta liniei respective la temperaturi scazute (ger), temperaturi create în
camera frigorifica.
Se tin monolitii în camera frigorifica timp de 12-48 ore la temperatura de
minus 25°C, în cazul în care monolitii au fost recoltati dupa un ger în timpul iernii,
sau la -15… -18°C, daca recoltarea s-a facut dupa un ger spre primavara.
Se scot apoi cele doua repetitii din camera frigorifica si se trec în camere
reci cu temperatura de +3…+4°C, pentru ca dezghetarea sa aiba loc treptat în 1-2
zile, dupa care se aduc în camere încalzite la +16…+18°C unde se tin circa 15 zile.
Când plantele au pornit bine în vegetatie, se numara plantele care au
supravietuit si se calculeaza media celor doi monoliti.
Pentru zonele în care înghetul alterneazã cu dezghetul, unul dintre monoliti
se analizeaza în conditiile artificiale create în camerele frigorifice, adica se
dezgheata 3-5 zile la temperatura de +5 …+7°C, dupa care se trece în camera
frigorifica la -10…-12°C. Dezghetarea si îngrijirea ulterioara se fac ca si
în cazul precedent.
Calcularea rezultatelor
S-au analizat 3 monoliti din soiul de grau Glosa, dupa o perioada de ger din
timpul iernii si s-a gasit urmatoarea situatie (fig. 4.2):
♦ monolitul I: total 15 plante din care 7 distruse;
♦ monolitul II: total 15 plante din care 12 distruse;
♦ monolitul III: total 15 plante din care 11 distruse.

Rezultatele examinarii rezistentei la iernat prin metoda monolitilor

(soiul de grau Glosa)
Monolitul Total plante Nr. De plante Plante
distruse distruse - %
I 15 7 46,7
II 15 12 80,0
III 15 11

Monolitii II si III au pierdut în medie 11,5 plante dupa expunerea în camera

frigorifica la temperatura de -25°C.
Monolitul I: 15 plante -------------------------100%
7 plante ----------------------------x
x = 700/15 = 46,7% plante distruse de gerul din camp
Monolitul II: 12 plante ----x = 12 + 11/2 = 11,5 plante distruse
Monolitul III: 11 plante
15 plante -------------------------100%

5
 11,5 plante -------------------------x
X = 1150/15 = 76,7%.
76,7% - 46,7% = 30% - plante distruse datorita temperaturilor scazute din
camera frigorifica.
Concluzia pentru soiul Glosa: la temperatura de -25°C este distrus în
proportie de 30%. La fel se calculeaza si pentru alte soiuri examinate si se
determins precis procentul de plante vatamate sau distruse. Soiurile sau liniile se
pot clasifica dupa sistemul folosit la metoda aprecierii cu note.
III. METODE INDIRECTE
Dintre metodele indirecte pentru examinarea rezistentei la iernat a graului,
cea mai utilizata este metoda refractometrica.
Metoda refractometrica
Se bazeaza pe corelatia pozitiva dintre continutul în substanta uscata si
rezistenta la ger. Pentru examinarea în laborator este nevoie de urmatoarele
meateriale: refractometru de mâna, presa metalica de la refractometru, vas de
fierbere, eprubete cu dop de pluta, pense anatomice, pipete, tifon.
Pentru examinarea continutului de substanta uscata din sucul celular se
folosesc plante în faza de 2-3 frunze. Soiurile sau liniile de examinat se seamana în
ladite si se lasa sa creasca pâna în faza de 2-3 frunze, timp în care se expun la
temperaturi scazute, dar nu la geruri foarte mari. Plantele astfel pregatite, se
recolteaza fara radacini si se introduc în eprubete de sticla, care se astupa ermetic
cu dop de plutã si se leaga bine cu sfoara. Eprubetele se fierb timp de 30 minute
într-un sterilizator sau într-un vas cu apa. Frunzele astfel pregatite prezintã
membranele celulare distruse, iar substantele coloidale coagulate. Prin presarea lor
cu presa metalica de la refractometru, se obtine un suc limpede.
Cu o pipeta se pune o picatura de suc pe prisma refractometrului si se citeste
direct procentul de substanta uscata. Se poate face determinarea si cu sucul crud,
obtinut prin presarea frunzelor vii, dar citirile se fac mai greu în acest caz.
Citirea pe scala refractometrului se face la linia de demarcatie dintre cele
doua zone diferit colorate, care apar în câmpul vizual al aparatului, pe partea stângă
a scalei gradate.
Zona cea mai întunecata are culoarea cenusiu închis, când se foloseste un
extras din frunze fierte si verde deschis, când se folosesc frunze proaspete, recoltate
direct din câmp.
Liniile si soiurile cu un continut mai ridicat în substanta uscata sunt mai
rezistente la ger.