Irigarea la culturile de camp

Agricultura este principala activitate desfasurata de oameni din cele

mai vechi timpuri, fiind si singurul mod de asigurare a existentei.
Trecerea de la dezvoltarea extensiva a agriculturii la agricultura
intensiva s-a realizat in ultimul secol datorita cresterii populatiei lumii
cat si a eficientei acestei activitati.

Irigatia reprezinta atat o secventa tehnologica importanta in

agrotehnologia plantelor de cultura, cat si cel mai important mijloc
tehnic de eliminare a deficitului hidric din sol, constituind infrastructura
dezvoltarii durabile. Tehnologiile de irigare au evoluat in sensul
reducerii consumului de apa la plante (picurare, microaspersiune), a
valorificarii superioare a apei prin reducerea pierderilor, asocierea cu
alte lucrari (fertilizare, erbicidare etc.) si utilizarea altor surse de apa
(uzata provenita de la animale sau din mediul rural, urban si industrial).
Irigatiile constituie una din principalele mijloace prin care se poate
valorifica forta de munca disponibila si contribuie la obtinerea unor
productii marite in perioadele secetoase. In ultimii ani, in cursul
aceluiasi an, perioadele ploioase alterneaza cu cele secetoase si de
aceea plantele nu primesc apa suficienta fie la rasarire, crestere sau
fructificare. Culturile agricole in procesul de crestere si fructificare au
nevoie de cantitati diferite de apa pentru obtinerea de productii sigure
si stabile si in multe cazuri plantele nu se pot dezvolta pentru ca apa
provenita din precipitatii naturale sau freatic nu exista sau este
insuficienta. De aceea, completarea necesarului de apa la planta prin
diverse metode de udare, folosind sursele locale de apa existente si
utilizarea de tehnologii noi de aplicarea udarii precum si tehnologii
combinate, contribuie la cresterea eficientei irigatiei si la realizarea unei
agriculturi durabile

Calitatea apei. Continutul in saruri solubile a apei de irigat  este

cuprinsa intre 0,15 - 3 g/l saruri solubile. Daca continutul de saruri
solubile este de 4 g/l, apa incepe sa devina vatamatoare pentru plante.
Cele mai daunatoare saruri sunt carbonatul si clorura de sodiu, care nu
trebuie sa depaseasca 1 g/l.

Reactia apei trebuie sa fie in jur de 7. Se poate folosii apa cu ph mai

mare de 7 doar pe terenuri acide.

Temperatura apei de irigat trebuie sa fie cat mai aproape de

temperatura mediului in care cresc plantele. Apele subterane se
incalzesc in timpul circulatiei prin canale.

Norma de irigare –cantitate de apă distribuită pe suprafaţa unui hectar

de teren agricol în timpul unei irigări, se exprimă în m3 /ha sau mm.
Normele de irigare pentru culturile agricole depinde de specia plantei şi
tehnologia cultivării aplicată, regimul hidrologic natural al anului.
Textura solului, etc. Regimul de administrarea a apei la irigare va consta
în relevarea apei în fazele optime şi critice a creştere şi dezvoltare a
plantelor de cultură. Cantitatea de apă ce se administrează la fiecare
irigare, reprezintă norma de irigare. O normă de irigat se administrează
în dependenţă de tehnica de udare şi poate fi realizată în decurs de 2-
10 zile. Se deosebesc următoarele termene de aplicare a irigaţiei:
Irigaţia de aprovizionare se aplică toamna, pentru culturile ce se
însămânţează în această perioadă, în pepiniere şi plantaţiile de
producere pomicole de asemenea în zonele unde în perioada de
vegetaţie a anului sa format un deficit considerabil de apă în sol.
Udarea de aprovizionare se aplică la culturile ce se însămânţează
primăvara în zonele în care precipitaţiile de iarnă sunt insuficiente.
Udările de aprovizionare se efectuează cu 5-20 zile înainte de semănat
sau plantatul materialului săditor, iar norma de irigare depinde de
specia preconizată spre cultive şi variază între 400-1200 m3 /ha. În
cazul utilizării irigaţiei prin picurare şi instalarea ei odată cu plantarea
răsadului, pomilor, butaşilor sau viţelor altoite, udarea de aprovizionare
se va efectua cu un volum mai redus, reieşind din rezerva de apă în sol.
Toate plantele legumicole imediat după răsărire sau plantare au nevoie
de apă şi în acest scop se vor aplica irigaţii pentru asigurarea
înrădăcinării răsadului la culturile legumicole (cu norme mici de 200-
250 m3 /ha) şi/sau a materialului săditor la plantaţiile horti-viticole. La
plantarea materialului săditor această irigaţie poate fi exclusă (în cazul
aplicării irigaţiilor de aprovizionare) sau aplicată prin umectarea bine a
stratului de sol din gropile pentru plantare cu administrarea locală a
apei. Irigarea în perioada de vegetaţie are ca scop asigurarea nivelului
optim de umiditate pe parcursul vegetaţie în sol, la zona de amplasare a
sistemei radiculare a plantelor de cultură (culturi legumicole 0-30 cm,
horticole şi viţa de vie 0-70 cm). La estimarea cerinţelor în umiditate a
culturilor horticole în perioada de vegetaţie se va lua numaidecât în
consideraţie raportul dintre umiditatea solului şi umiditatea relativă a
aerului. Cerinţele plantelor horticole faţă de umiditatea solului în
perioada de vegetaţie diferă foarte mult de fa o specie la alta şi pot fi
grupate în felul următor: 5 - cu cerinţe foarte mari — varza, căpşunul,
zmeurul şi coacăzul; - cu cerinţe mari — castravetele, dovleacul,
morcovul, mărul, părul, prunul; - cu cerinţe moderate — tomatele,
ardeiul, vinetele, ceapa, ridichea, mazărea, salata, cireşul, vişinul, viţa
de vie; - cu cerinţe reduse — sfecla roşie, fasolea, prazul, piersicul şi
caisul. Faţă de umiditatea relativă a aerului, în perioada de vegetaţie,
plantele horticole au următoarele cerinţe: - ridicată (85—95%) —
castravetele, ţelina şi căpşunul; - moderată (70—85%) — varza, sfecla,
morcovul, cartoful, mărul, părul, cireşul, vişinul, zmeurul, coacăzul şi
viţa de vie; - mai scăzută (55—70%) — tomatele, ardeiul, vinetele,
fasolea de grădină, piersicul, caisul; - coborâtă (45—55%) — harbuzul,
zemosul, dovleacul. Irigarea cu scop special – se va efectua pentru
combaterea brumelor şi a îngheţurilor tardive de primăvară şi timpurii
de toamnă, pentru încorporarea îngrăşămintelor simulant cu irigarea
sau răcorirea plantelor. Vom menţiona la fel că cerinţele diferitelor
specii faţă de umiditatea solului şi umiditatea relativă a aerului va fi
raportată la capacitatea de absorbţie a apei de către sistemul radicular
al plantei. Majorarea capacităţii de absorbţie a sistemului radicular al
plantei va fi asigurat din start, din primele faze de vegetaţie, prin
aplicarea udărilor de aprovizionare înainte de semănat şi plantat şi
menţinerea plafonului optimal de apă în sol prin irigări de vegetaţie a
umidităţii optime a stratului de sol în zona radiculară.

 Regimul de irigatie al unei culturi se refera la modul cum se

administreaza apa de irigat in timp. In acest scop trebuie sa se cunoasca
bilantul apei, norma de irigatie, irigatia de aprovizionare, norma de
udare, momentul de udare si graficul udarii.

Bilantul apei poate fi in circuit inchis iar apa necesara plantelor provine

din precipitatii si irigatii. In circuit deschis cand radacinile plantelor pot
fi aprovizionate de apa freatica prin capilaritate.
Norma de irigatie reprezinta cantitatea de apa care se da unei culturi in
timpul perioadei de vegetatie, pentru obtinerea unei recolte cat mai
mari. Aceasta norma depinde de bilantul apei, deoarece in cazul cand
precipitatiile si alimentarea cu apa, din panza freatica, acopera
necesarul plantei, nu mai este nevoie de irigatie.

Irigatia de aprovizionare se face inainte de insamantare, cu scopul de a

asigura apa necesara rasaritului uniform, si pentru a realiza in sol o
rezerva de apa pentru primele faze ale culturii. Pentru cerealele de
toamna irigatia de necesitate se face dupa veri secetoase. Pentru
culturile de primavara irigarea de aprovizionare se face dupai ierni
secetoase

Norma de udare este cantitatea de apa exprimata in metri cubi la

hectar, care se da la o singura udare, pentru a asigura nevoile plantelor.
Ea are ca limitat superioara, capacitate de camp pentru apa a solului,
iar ca limitata inferioara 75-80 % din capacitate de camp. Practic la
jumatatea intervalului dintre capacitatea de camp si coeficientul de
ofilire.
Norma de udare = 110 x Grosimea strat sol de udat (Capacitatea de
camp a solului in % din greutatea solului uscat - continutul de apa a
solului in % din greutatea solului uscat)

Norma de udare la principale culturi agricole:

GRAU: rasarire 400mc /ha; impaiere-burduf, 2 udari de 700 mc/ha

PORUMB: aparitie panicul-coacere lapte, 2-4 udari de 500mc/ha

SOIA: imbobocire- umplerea boabelor, 2-4 udari 500-800 mc/ha

RAPIŢĂ: doua udari,  inflorit-legare silicve daca e necesar

SFECLĂ DE ZAHAR: de la mijlocul lui iunie 3-4 udari 500-600 mc/ha

CARTOFI:  3-5 udari cu norme de 300-400 mc/ha.

LUCERNA:  la o saptamana dupa coasa, o udare 600 mc/ha.

Momentul udarii se alege pe faze de vegetatie, controlandu-se

umiditatea solului, spre a fi completata, astfel incat sa nu scada sub 75-
80% din capacitate de camp.

Graficul udarilor reprezinta ordinea tuturor udarilor pe culturi si

perioade de irigatii si este necesar sa se intocmeasca atat pentru a
dimensiona canalele cat si pentru organizarea lucrarilor de udare.

Irigarea prin aspersiune

Este cea mai veche metoda de udare pentru toate tipurile de culturi si
plante: legume de camp, cartofi, pepiniere floricole si dendrologice,
arbusti, gazon, flori etc.

Toate conductele si furtunurile, precum si aspersoarele, sunt montate

deasupra solului.
Irigarea prin aspersiune se poate face cu ajutorul:

- Aripilor de ploaie;
- Liniilor de aspersie;
- Microaspersoarelor.

Aripile de ploaie se folosesc pentru culturile de pe suprafete mari fiind

usor de asamblat si de mutat. Lungimea unei aripi de ploaie poate fi de
300-400 m. Pe o aripa de ploaie se monteaza de regula aspersoare a
caror diametru de udare poate ajunge si la 38 m.

Liniile de aspersie pot avea lungimi de 50-100 m. Acestea sunt

recomandate pentru gradinile de dimensiuni reduse. In functie de
debitul de apa al sursei, dar si de debitul asigurat de fiecare aspersor, o
linie de aspersie poate avea unul sau mai multe aspersoare, montate in
linie sau ramificat.

Liniile de aspersie pot fi cu conducte PE de diametru diferit, de 25 mm,

40 mm, 50 mm, in functie de dimensiunile suprafetei de udat. Pe
suprafete mai mici, liniile de aspersie pot fi formate din furtunuri cu
insertie textila, care pot fi montate si demontate cu usurinta cu ajutorul
conectorilor speciali.

Ca si modele de aspersoare se pot folosi:

- Aspersoare circulare care uda pe suprafete circulare sau pot fi reglate

pe sectoare de cerc de diferite deschideri (unghiuri de la 5 grade la 360
de grade);
- Aspersoare oscilante rectangulare care uda pe suprafete
dreptunghiulare sau patrate;
- Aspersoare speciale pentru suprafete neregulate care uda pe conturul
gradinii;
- Aspersoare speciale pentru plante inalte care sunt montate la inaltime
pe un trepied special;
- Aspersoare cu duze diferite de udare care se folosesc pentru diferite
plante, in functie de necesitatile lor;
- Aspersoare pentru suprafete inguste si lungi.

Avantajele utilizarii liniilor de aspersie:

- Aspersoarele asigura o ploaie fina, care ofera un microclimate adecvat

plantelor;
- Prin folosirea lor nu se formeaza crusta la nivelul solului si are loc
schimbul de aer la nivelul radacinilor;
- Nu se rup frunzele sau florile plantelor;
- Se asigura o buna uniformitate a udarii;
- Pot fi alimentate de la surse limitate de apa (put, fantana, canale,
bazine)

Dezavantajul irigatiei de suprafata prin aspersie, in cazul udarii

gazonului sau a legumelor pentru frunze (patrunjel, marar, leustean,
etc), consta in faptul ca periodic trebuie schimbata pozitia furtunurilor
de alimentare pentru a preveni tasarea plantelor si a le permite
dezvoltarea uniforma.