LEGUMICULTURĂ

6.4. TEHNOLOGIA GENERALĂ A CULTIVĂRII

PLANTELOR LEGUMICOLE ÎN CÂMP NEPROTEJAT

Producerea legumelor în câmp reprezintă activitatea de bază în

legumicultură, care se poate efectua în sistem gospodăresc, microferme (1-5
ha) sau în fermele din cadrul unor asociaţii ale cultivatorilor sau în alte
exploataţii agricole.
În sistem gospodăresc şi microferme, accent deosebit trebuie să se pună
pe folosirea cât mai intensivă a pământului, prin cultivarea unui număr mare de
specii, folosirea culturilor asociate şi succesive care, pe lângă faptul că duc la
obţinerea unor cantităţi sporite şi diversificate de produse legumicole, creează
posibilitatea obţinerii unor profituri importante.
Producerea legumelor în ferme specializate dă posibilitatea folosirii
principiilor legumiculturii intensive, zonarea, concentrarea, profilarea,
specializarea, aplicarea pe scară largă a mecanizării, chimizării şi irigării, ceea
ce duce la obţinerea unor producţii ridicate la unitatea de suprafaţă, formarea
unor partizi mari de legume care, prin echilibrarea ofertei şi cererii, duce la
scăderea preţului de vânzare.

6.4.1. Pregătirea terenului şi a solului

Pregătirea terenului este necesară atunci când se ia în cultură, pentru
prima dată, o anumită suprafaţă de teren. Aceasta constă în executarea
lucrărilor de desecare, defrişare, curăţirea de pietre sau alte materiale, nivelarea
capitală şi amenajarea pentru irigaţii. Dintre aceste lucrări, nivelarea capitală şi
amenajarea pentru irigaţii se efectuează în mod obligatoriu, iar celelalte numai
dacă este nevoie.
Nivelarea capitală sau de bază se execută, de regulă, odată cu
construirea sistemului de irigaţii şi, când este necesar, se poate repeta. O
nivelare efectuată corect trebuie să asigure o pantă continuă şi uniformă a
terenului de 1-3‰ pe toată lungimea solelor destinate irigării. Lucrarea se
efectuează de către întreprinderi specializate.
Amenajarea terenului pentru irigaţii este o operaţie prin care se
realizează ansamblul de lucrări necesare asigurării cu apă a culturilor. Acestea
se împart în două categorii mari: lucrări de captare a apei (prize) şi lucrări
pentru transportul şi distribuţia apei pe teren (reţeaua de irigaţie).
Captarea apei din sursă se realizează printr-un ansamblu de lucrări, ce se
execută la punctul de priză. În cazul prizelor gravitaţionale, captarea apei se
realizează în curent liber sau barat, printr-o construcţie specială. La prizele cu

239
 N.T. STAN, T.N. STAN

ridicarea mecanică a apei se folosesc, în acest scop, staţiile de pompare.

Transportul apei de la priză la terenul irigat se face cu ajutorul reţelei de
irigaţie, care poate fi construită din canale deschise, jgheaburi sau conducte
îngropate.
Amenajarea prin canale deschise se utilizează la irigaţia prin scurgere la
suprafaţă (pe rigole), precum şi în cazul irigaţiei prin aspersiune cu agregate
mobile (fig. 6.21).

Fig.6.21 - Schema de organizare a unei ferme legumicole în corelare cu sistemul de udare şi tipul
de canale: 1- staţie de pompare; 2- canal principal; 3- canal secundar; 4- rigolă de udare; 5- fâşie
de udare; 6- canal de evacuare; 7- canal colector de evacuare; 8 - drum

240
 LEGUMICULTURĂ

Amenajarea cu conducte îngropate este de două feluri: pentru presiune

joasă, când se utilizează la irigarea prin rigole, şi pentru presiune înaltă, când se
foloseşte la irigarea prin aspersiune (Grumeza, N., 1969).
Funcţionarea corectă a sistemului de irigaţii este asigurată şi de o serie de
instalaţii, care trebuie să fie prevăzute în reţea.

Lucrări de pregătire a solului în sistem convenţional (clasic)

Pregătirea solului necesită o serie de lucrări, care se execută diferenţiat,
în funcţie de sistemul de cultură practicat, însuşirile solului, particularităţile
biologice şi agrotehnice ale plantelor cultivate etc. Prin aceste lucrări se
urmăreşte crearea condiţiilor favorabile pentru creşterea şi dezvoltarea
plantelor prin îmbunătăţirea însuşirilor fizice ale solului, favorizând astfel
accesul aerului, apei şi căldurii; intensificarea proceselor chimice, ceea ce duce
la creşterea fertilităţii solului; combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor.
Lucrările principale care se aplică solului se grupează în lucrări de bază
şi de pregătire a patului germinativ.
Lucrările de bază ale solului
Lucrările de bază sunt: nivelarea terenului, fertilizarea şi mobilizarea
solului (arătura şi afânarea adâncă).
Nivelarea terenului constituie una dintre cerinţele principale pentru
generalizarea tehnologiilor moderne. Prin această lucrare se creează condiţii
pentru mecanizarea lucrărilor de la înfiinţarea culturilor până la recoltarea
produselor şi repartizarea uniformă pe teren a apei.
Nivelarea de întreţinere (exploatare) se execută anual, înaintea
fertilizării şi arăturii de bază, şi urmăreşte întreţinerea nivelării capitale, prin
corectarea denivelărilor care au apărut în urma efectuării lucrărilor din perioada
de vegetaţie la cultura anterioară. În vederea efectuării nivelării de întreţinere,
după desfiinţarea culturii anterioare şi distrugerea sau evacuarea resturilor
vegetale, la nevoie, se efectuează o afânare superficială (la 10-12 cm adâncime)
cu grapa cu discuri, după care se face nivelarea cu nivelatoare cu reglaje
automate de tip tractat (NM-3,2) sau semipurtat (NMS-3,2), refăcându-se panta
terenului de 1-3‰ şi uniformizarea suprafeţei acestuia.
Fertilizarea de bază se efectuează după nivelarea de întreţinere, când
se administrează îngrăşămintele organice şi cele minerale greu solubile (2/3 din
îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu). Cantităţile de îngrăşăminte care se
administrează la fertilizarea de bază depind de specia cultivată, producţia
planificată şi gradul de aprovizionare a solului în elemente fertilizante.

241
 N.T. STAN, T.N. STAN

Îngrăşămintele chimice se administrează cu maşini tractate (MA-6,

MA-3,5) sau purtate (MIC-300). Gunoiul de grajd se repartizează uniform pe
suprafaţa solului, mecanizat (cu MIG-6, MIG-5 sau MIG-10) şi în aceeaşi zi se
încorporează în sol prin arătura adâncă de toamnă. La încorporarea cu plugul
obişnuit, gunoiul se amestecă cu stratul arabil pe adâncimea arăturii de 15-28
cm sau la 28-30 cm, în cazul terenurilor de tip cernoziomic, care se irigă.
Davidescu D. şi Velicica Davidescu (1981) citează recomandarea lui Egerszegi
S., de repartizare a gunoiului de grajd pe solurile nisipoase pe două straturi: la
adâncimea de 27-35 cm, jumătate din doză şi prin arătură mai puţin adâncă, la
17-20 cm, a celei de a doua jumătăţi din doza, de gunoi bine descompus în
primăvara anului următor de cultură. La fel trebuie să se procedeze şi pe alte
categorii de soluri în zonele secetoase.
În tabelul 6.41, sunt prezentate cantităţile de îngrăşăminte organice, care
se administrează la diferite grupe de culturi legumicole.

Tabelul 6.41
Cantităţile de gunoi de grajd* şi alte îngrăşăminte organice
aplicate în legumicultură, în t/ha
(după Hera C., Borlan Z., 1975)

Grupele de culturi Soluri aluviale şi brun roşcat de pădure

şi speciile H x V 2%** H x V între 2-4% HxV4%
Tomate timpurii, tomate
40-50 35-40 20-25
vară-toamnă
Ardei, pătlăgele vinete 50-60 30-40 35-30
Morcov, sfeclă roşie, La aceste culturi nu se recomandă aplicarea directă deoarece se
ridichi, ceapă, usturoi depreciază calitatea ; se administrează la cultura din anul anterior
Legumele din grupa
40-50 30-40 20-30
verzei
Reuşesc bine pe solele care au fost fertilizate cu gunoi în anii
Spanac, salată
anteriori
Legume din fam.
30-40 20-30 10-20
Cucurbitaceae
Mazăre şi fasole de Reuşesc bine pe solele fertilizate cu gunoi în anii anteriori; bune
grădină premergătoare
* Doze orientative; ** H x V = indice de azot

Arătura adâncă îmbunătăţeşte structura solului, ajută pătrunderea

rădăcinilor în profunzime, încorporează îngrăşămintele organice şi resturile
vegetale accelerând descompunerea lor, permite infiltrarea apei în straturile mai
adânci, contribuie la combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor etc.
Această lucrare se execută toamna, după fertilizarea de bază, la diferite

242
 LEGUMICULTURĂ

adâncimi (maxim 30 cm), în funcţie de epoca de înfiinţare a culturilor şi specia

cultivată.
Pe solurile uşoare şi pentru unele culturi (fasole, mazăre, ceapă etc.) este
suficientă o arătură la adâncimea de 20 cm.
Pentru culturile care se înfiinţează toamna sau primăvara devreme,
lucrările de pregătire continuă până la modelarea solului.
Afânarea adâncă a solului sau scarificarea, subsolarea şi scormonirea
sunt lucrări agroameliorative prevăzute în tehnologiile culturilor legumicole,
care se aplică pe solurile grele, compacte, pe cele cu un strat puternic tasat în
profunzime şi pe solurile cu exces de umiditate. Adâncimea de lucru este de
40-60 cm.
Prin această lucrare, stratul de sol tasat, impermeabil şi hardpanul format
de plug se distrug, fapt ce permite infiltrarea apei în profunzime, evitarea
băltirilor, aerisirea mai bună a solului şi distrugerea buruienilor cu rizomi
adânci, combaterea bolilor şi dăunătorilor. Lucrarea se execută anual cu
plugurile cu lăţime variabilă, pe trupiţă prevăzute cu scormonitor (până la 40
cm adâncime), sau la 3-4 ani, cu subsoliere (SP-3, SP-5, S-1500 LS, S-1800
LS, până la 50 cm adâncime) sau cu maşina de afânat solul (MAS-60, până la
60 cm adâncime).

Lucrările de întreţinere a arăturii şi de pregătire

a patului germinativ
Datorită perioadei mari de timp în care se face înfiinţarea culturilor
(începând din luna martie până în octombrie), cât şi diversităţii seminţelor ca
mărime, este necesară o pregătire specifică a patului germinativ, care trebuie să
asigure în sol căldura, oxigenul şi umiditatea necesară germinării seminţelor
sau prinderii răsadurilor.
Căldura necesară germinării seminţelor se asigură prin afânarea solului
până la adâncimea de încorporare a seminţelor. Acest strat trebuie să se afle pe
un substrat mai tasat, care conduce mai bine umiditatea spre seminţe. Prin
lucrările de pregătire a patului germinativ pentru înfiinţarea culturilor
legumicole se distrug buruienile şi se împiedică evaporarea apei din sol. Pentru
a se reduce consumurile de energie şi în vederea evitării tasării solului se
recomandă folosirea de agregate complexe, care realizează, concomitent,
mobilizarea, erbicidarea, fertilizarea, modelarea şi semănatul la o singură
trecere.
În figura 6.22 sunt prezentate tehnologiile de mecanizare a lucrărilor de
pregătire a patului germinativ, în funcţie de epocile de înfiinţare a culturilor şi
utilajele folosite.

243
244
Pentru culturi ce se Pentru culturi
Pentru culturi ce se
înfiinţează primăvara, successive, ce se
înfiinţează toamna
pe teren arat din toamnă înfiinţează vara
N.T. STAN, T.N. STAN

Prin arătură
Prin cultivaţie Modelare cu
Prin grăpare superficială Prin discuire
totală cultivaţie pe strat
cu grăpare

Agregate de
Grapă cu colţi Combinatoare Grape cu
modelat cu organe Plug + grapă
reglabili cu cuţite daltă discuri
de cultivat pe strat

8-GCN-1,7 P 2V + GS-1,2 GDU-4,4M

P 3V + GS-1,6 GDM-6,4

Cu erbicidare Fără erbicidare Cu erbicidare Fără erbicidare

C-3,9 + EEP-600 C-3,9 AMFS-4,5 + AMFS-4,5

CPGC-4 + EEP-600 C-6,5 EEP-600
CPGC-4

Fig. 6.22 – Tehnologii de mecanizare a lucrărilor de pregătire a patului germinativ

pentru înfiinţarea culturilor legumicole (după Marinescu A., 1989)
 LEGUMICULTURĂ

Pentru pregătirea patului germinativ, în vederea înfiinţării culturilor

primăvara devreme (mazăre, morcov, spanac, salată etc.), imediat ce se poate
intra pe teren, se face o grăpare cu grapa cu colţi reglabili cu bară de netezire 8-
GCN-1,7 (1-2 treceri). Dacă arătura de toamnă prezintă denivelări mai
pronunţate, se folosesc combinatoare (C-3,9 sau C-6,5).
Pentru culturile care se înfiinţează primăvara în epoca a doua, când
terenul este mai tasat şi pe solurile grele, se recomandă folosirea
combinatorului C-3,9, având montate, în locul roţilor, trei grape elicoidale sau
combinatorul C-6,5. Cu combinatoarele se pot încorpora îngrăşămintele cu azot
şi erbicidele. În cazul în care terenul s-a îmburuienat, combinatoarele se
echipează în mod obligatoriu cu cuţite tip săgeată. Se lucrează la adâncimea de
semănat.
Pentru culturile care se înfiinţează în epoca a III-a (tomate, ardei,
pătlăgele vinete, pepeni etc.), până la înfiinţarea culturilor se recomandă să se
aplice 1-2 grăpări de întreţinere la 2-3 cm adâncime cu 8-GCN-1,7, iar la
nevoie cu combinatorul C-3,9, la care s-au înlocuit roţile cu trei grape
elicoidale, pentru a distruge buruienile şi a evita formarea crustei.
Pentru culturile care se înfiinţează pe teren modelat este necesar ca
pregătirea patului germinativ cu combinatorul să se lucreze la o adâncime mai
mare, pentru a se putea face o modelare corespunzătoare.
Pentru culturile succesive sau duble, care se înfiinţează vara sau toamna,
după recoltarea culturii anterioare, terenul se pregăteşte printr-o arătură
superficială la 15-18 cm adâncime, pentru a încorpora resturile vegetale în sol,
urmată de o discuire cu grapa cu discuri. Dacă resturile vegetale nu au un
volum mare, pregătirea patului germinativ se poate face direct cu ajutorul
grapei cu discuri (1-2 treceri).
Modelarea solului asigură irigarea prin rigole şi uşurează mecanizarea
lucrărilor de înfiinţare, întreţinere şi recoltare a culturilor, tractorul şi agregatele
deplasându-se pe rigole; asigură zvântarea şi încălzirea timpurie a solului, ca şi
evacuarea surplusului de apă, în cazul ploilor torenţiale cu debit excesiv. Ca o
caracteristică de bază a modelării terenului, este distanţa dintre rigole care, în
ţara noastră, poate fi de: 1,4 m, 1,5 m şi 0,96 m (fig.6.23).
Pentru mecanizarea lucrărilor de modelat se folosesc: maşinile de
modelat solul MMS-2,8 şi MMS-4,5, precum şi agregatul de modelat şi
fertilizat solul AMFS-4,5, care la o trecere execută două straturi, cu lăţimea la
coronament de 94 cm (MMS-2,8), sau trei straturi, cu lăţimea la coronament de
104 cm (MMS-4,5 şi AMFS-4,5).

245
 N.T. STAN, T.N. STAN

a 46 cm 104 cm 46 cm 52 cm

20 cm
18 - 20 cm
150 cm

b 46 cm 94 cm 46 cm 47 cm

20 cm
18 - 20 cm

140 cm

c 46 cm 50 cm 46 cm 50 cm 46 cm 25 cm

18 - 20 cm
20 cm

192 cm

d.

Fig. 6.23 – Scheme de modelare a solului:

a şi b – scheme de bază ale modelării solului; c – schema suplimentară a modelării solului;
d – bilonat

Pe solurile grele, cât şi pe terenurile afânate cu mult timp înainte de

modelare, la care solul s-a tasat, modelarea se face în două faze: în prima fază
se deschid rigole cu maşina de deschis rigole (MDR-5) sau cu cultivatorul,
prevăzut cu corpuri de rariţă şi apoi, în a doua fază, se trece cu maşina de
modelat solul. Lucrarea se face cu 5-7 zile înainte de înfiinţarea culturilor,

246
 LEGUMICULTURĂ

pentru ca stratul să nu se îmburuieneze. Pentru culturile care se înfiinţează

primăvara foarte devreme (varză timpurie, conopidă timpurie, gulioare etc.)
este recomandat ca modelarea să se facă din toamnă, deoarece, primăvara,
straturile înălţate se zvântează şi se încălzesc mai repede, permiţând înfiinţarea
culturilor cu un avans de 10-12 zile, în special pe solurile grele.
Pentru unele culturi (spanac, salată, lobodă, ştevie), chiar dacă udarea nu
se face prin rigole, modelarea terenului este necesară, deoarece se uşurează
recoltarea semimecanizată prin tăiere şi dislocare a plantelor la 2-3 cm sub
nivelul solului cu maşina de dislocat fasole (MDF-1,5). Şi în cazul culturilor de
legume pentru rădăcini tuberizate, modelarea este obligatorie, deoarece permite
ca maşina de dislocat rădăcinoase (DLR-4) să execute o lucrare mai bună.
Combaterea pe cale chimică a buruienilor se face prin tratarea
solului cu diferite erbicide specifice.
Erbicidarea se face prin pulverizarea fină a soluţiilor apoase de erbicide
pe suprafaţa solului după modelare, pré sau postemergent, în cazul erbicidelor
care nu necesită încorporarea în sol. Pentru erbicidele volatile, erbicidarea se
face înainte de modelare. În acest caz, cele mai bune rezultate se obţin când
pulverizarea soluţiei apoase de erbicid se face concomitent cu încorporarea sa
în sol cu ajutorul combinatoarelor, urmată de modelare.

Orientări noi în sistemul de lucrare a solului

Solul reprezintă un sistem biologic deschis şi plin de viaţă, datorită
prezenţei organismelor şi microorganismelor, este dinamic, aflat într-un schimb
permanent de energie şi substanţă cu mediul înconjurător, dar şi principalul
depozitar al materiei organice (Rusu şi colab., 2007).
Caracteristicile cele mai importante ale sistemelor noi „neconvenţionale”
de lucrare a solului sunt favorizarea, menţinerea şi reproducerea funcţiilor
naturale ale solului.
Dintre variantele de lucrări efectuate pentru conservarea solului cu
posibilităţi de extindere şi în legumicultură menţionăm:
Sistemul raţionalizat de lucrări ale solului, care presupune utilizarea de
agregate de maşini, capabile la o trecere să execute mai multe procese
tehnologice, eliminând, astfel, 3-4 lucrări tradiţionale cu grape cu discuri, colţi
reglabili, colţi ficşi şi tăvălugi.
Sistemul de lucrări minime, caracterizat de prelucrarea solului fără
întoarcerea brazdei, păstrarea resturilor vegetale în proporţie de 15-30 % la
suprafaţa solului sau încorporate superficial la adâncimea de 15-20 cm,
îndeplinind rolul de mulci, şi efectuarea lucrărilor solului plus semănat, prin
una cel mult două treceri cu mai multe variante.

247
 N.T. STAN, T.N. STAN

Prin sistemul de lucrări minime cu afânarea de bază fără întoarcerea

brazdei, resturile vegetale sunt încorporate în primii 15-20 cm de sol, funcţie de
agregatul folosit pentru prelucrarea solului şi semănat. Solul poate fi lucrat cu
cizelul plus agregat complex (grapă + semănătoare + tăvălug) sau cu plugul
paraplow plus agregat complex. Lucrarea se realizează prin două treceri:
toamna se face lucrarea solului cu cizelul sau plugul paraplow, iar primăvara se
execută pregătirea patului germinativ şi semănatul cu un agregat complex.
Folosirea acestui sistem de lucrare a solului prezintă şi avantajul unei
capacităţi mai mari de lucru şi a unui consum de carburanţi mai redus, în
comparaţie cu sistemul convenţional.
Sistemul de lucrări minime cu pregătirea patului germinativ. În cadrul
acestui sistem, încorporarea resturilor vegetale şi prelucrarea solului se
realizează până la adâncimea maximă de 10-18 cm. Sistemul prezintă două
variante: sistemul de lucrări minime cu grapa cu discuri (GD 3,2; GD 6,4 etc.)şi
sistemul de lucrări minime cu agregate „multilucrări”, de tip modular şi
multifuncţional, executate cu agregate complexe, formate dintr-un cultivator +
semănătoare + tăvălug.
Consecinţele pozitive ale aplicării sistemelor de lucrare pentru
conservarea solului în comparaţie cu sistemul convenţional sunt:
- reducerea eroziunii solurilor;
- conservarea apei în sol;
- reducerea compactării solurilor;
- stoparea declinului materiei organice humificate, a degradării solului şi
prăfuirii acestuia.
Protecţia şi intensificarea activităţii organismelor solului, menţinerea
echilibrului biologic al mezofaunei (râme, arachnide, melci, miriapode,
nematode), precum şi al microorganismelor aerobe şi anaerobe (bacterii,
ciuperci, actinomicete), care au un rol covârşitor în reciclarea materiei
organice, în desfăşurarea proceselor chimice (nitrificare, denitrificare,
mineralizare), formarea humusului stabil şi a structurii glomerulare sunt
atribute esenţiale ale fertilităţii naturale a solului.
Îmburuienarea terenului, ca urmare a reducerii sau eliminării lucrărilor
mecanice profunde şi de întoarcere a brazdei, poate fi micşorată treptat prin
folosirea erbicidelor totale de contact: glifosat (Roundup), glufosinat de
amoniu (Basta), precum şi prin lucrări repetate la suprafaţa solului (cultivaţii,
praşile).
Sporirea progresivă a fertilităţii solului, intensificarea proceselor
agrochimice şi biologice şi accentuarea fenomenelor de concurenţă faţă de
organismele fitopatogene pot asigura, în timp, reducerea consumului de

248
 LEGUMICULTURĂ

îngrăşăminte chimice şi pesticide (erbicide, fungicide, insecticide), cu urmări

favorabile în combaterea poluării solului, apei şi produselor alimentare.
Sistemele neconvenţionale de lucrare a solului, sub diferitele sale
forme ca reducerea numărului de lucrări (minim tillage), fără lucrări (no
tillage), lucrări de afânare şi culturi intermediare (cover crops), au fost
verificate şi sunt în curs de extindere la noi la cultura cerealelor păioase, dar
şi la prăşitoare (porumb, sfeclă, soia), precum şi în livezile intensive.
În legumicultura s-au cercetat mai puţin aceste sisteme, dar în unele
ţări se practică, pe suprafeţe întinse, cu rezultate bune. Având în vedere
experienţa mai puţină în acest domeniu, ca şi insuficienţa mijloacelor mecanice
specifice, este recomandabil să se treacă treptat la noile sisteme de lucrare a
solului, aplicând măsurile tehnologice, în funcţie de specificul local al climei,
solului şi culturilor din asolament (Indrea şi colab., 2007).

6.4.2. Înfiinţarea culturilor legumicole în câmp

În câmp, culturile legumicole se înfiinţează prin semănat direct sau prin
plantarea materialului săditor (răsad, bulbi, tuberculi etc.).

Înfiinţarea culturilor legumicole prin semănat direct în câmp

Semănatul este o lucrare prin care seminţele se introduc în sol, la o
anumită adâncime, într-o anumită cantitate la ha, după anumite scheme de
însămânţare.
Înfiinţarea culturilor legumicole prin semănatul direct în câmp prezintă
avantajul confortului tehnic, ce-l dă executarea mecanizată a acestei lucrări
(operativitate, randament şi precizie, în cazul maşinilor proiectate cu asemenea
parametri funcţionali).
În legumicultură, prin semănatul direct în câmp, se cultivă un număr
mare de specii: morcovul, pătrunjelul, păstârnacul, ridichiile, sfecla roşie, ceapa
ceaclama, spanacul, loboda, mazărea, fasolea de grădină, cicoarea etc.
La însămânţare trebuie să se ţină cont de următorii factori principali:
epoca, adâncimea, norma, schema de înfiinţare şi folosirea maşinilor adecvate
acestei lucrări.
Epoca de semănat este condiţionată de sistemul de cultură,
particularităţile biologice ale speciilor legumicole şi perioada când trebuie
recoltată producţia. Factorii principali de care se ţine cont la stabilirea epocii de
semănat sunt condiţiile climatice (în special regimul termic) şi tipul de sol.
Nerespectarea epocii optime de semănat se răsfrânge negativ asupra precocităţii

249
 N.T. STAN, T.N. STAN

producţiei, volumului şi calităţii acesteia.

Se deosebesc trei epoci de semănat: de primăvară, vară şi toamnă. În
funcţie de cerinţele de consum şi de necesitatea aprovizionării fabricilor de
conserve, semănatul se face eşalonat, în mai multe etape.
În epoca de primăvară se disting mai multe etape de înfiinţare a culturilor
legumicole. Imediat după zvântarea terenului, când se poate intra în câmp
(prima jumătate a lunii martie, când temperatura solului atinge 2-3°C), se
înfiinţează culturile de mazăre de grădină, ceapă ceaclama, salată, morcov,
păstârnac, pătrunjel, ridichi de lună, spanac, lobodă, mărar etc. În a doua
jumătate a lunii martie şi începutul lunii aprilie, când se realizează temperatura
de 4-6°C, se înfiinţează culturile de sfeclă roşie.
În ultima decadă a lunii aprilie, când temperatura solului ajunge la 6-
10°C, se pot înfiinţa culturile de fasole, tomate semănate direct în câmp,
porumb zaharat etc.
La începutul lunii mai, pe măsură ce se realizează temperatura de 10-
15°C, se seamănă culturile de dovlecei, pepeni galbeni, pepeni verzi, bame etc.
În vară (iunie-15 iulie) se însămânţează culturile succesive de legume
după premergătoare timpurii (castraveţii de toamnă, fasole de grădină de
toamnă, ridichiile de iarnă etc.). În a doua decadă a lunii august se înfiinţează
culturile de verdeţuri pentru consum de toamnă (salată, spanac).
În toamnă (octombrie) se înfiinţează culturile de spanac şi salată, care
până la venirea frigului trebuie să formeze o rozetă de 4-5 frunze (în această
fază plantele rezistă mai bine la frig). Toamna târziu (circa două săptămâni
înaintea venirii frigului) se seamănă ceapa ceaclama, morcovul, salata,
spanacul etc., astfel încât seminţele să se umecteze, dar să nu germineze.
În sistem gospodăresc, unele specii legumicole pot să fie semănate în
„ferestrele” din timpul iernii (salată, spanac, morcov, pătrunjel, lobodă, ceapă
ceaclama, mărar etc.).
Adâncimea de semănat condiţionează uniformitatea răsăririi şi se
stabileşte în funcţie de mărimea seminţelor, textura solului, calitatea pregătirii
patului germinativ, umiditatea solului şi epoca de semănat. Seminţele mici se
seamănă la 1-2 cm adâncime, cele mijlocii la 2-3 cm, iar cele mari la 3-4 cm
(Maier, 1969). Pe solurile uşoare, pe cele cu umiditate mai mică, cât şi în cazul
în care patul germinativ nu este suficient de bine pregătit, ca şi la semănatul din
toamnă, adâncimea va fi ceva mai mare.
Norma de sămânţă la ha se stabileşte în funcţie de desimea plantelor
la unitatea de suprafaţă, masa a 1000 de seminţe şi valoarea culturală a
acestora, folosind relaţia:

250
 LEGUMICULTURĂ

A ×B
Q=
C
în care:
Q = cantitatea de sămânţă din lotul existent, necesară pentru 1 ha;
A = valoarea culturală a seminţelor de calitatea I;
B = cantitatea de seminţe calitatea I, necesară pentru 1 ha;
C = valoarea culturală a seminţelor din lotul existent.

Toamna, se însămânţează cu aproximativ 20% mai multă sămânţă faţă de

norma recomandată; la fel se procedează pe terenurile mai uscate şi mai
bulgăroase.
Schemele de semănat se stabilesc ţinând seama de: suprafaţa de
nutriţie a plantelor şi asigurarea desimii optime la unitatea de suprafaţă; schema
de modelare a solului; metoda de irigare; caracteristicile tehnice ale tractorului,
maşinilor şi utilajelor folosite pentru semănat, pentru executarea mecanizată a
lucrărilor de întreţinere şi recoltat (fig.6.24 şi 6.25).

20 40 20

150 cm

Fig.6.24 – Schema de înfiinţare a culturilor pe teren modelat la: salată (14-19 cm/rând); spanac
(4-6 cm/rând); pătrunjel pentru frunze (4-6 cm/rând); lobodă (2-4 cm/rând); leuştean (2-4
cm/rând); andive (4-5 cm/rând)

20 40 20 70 cm 20

Fig.6.25 - Schema de înfiinţare a culturilor pe teren nemodelat la:

salată (14-19 cm/rând); spanac şi pătrunjel pentru frunze (4-6 cm/rând); lobodă şi leuştean (2-4
cm/rând); andive (4-5 cm/rând)

251
 N.T. STAN, T.N. STAN

În funcţie de schema de semănat, însămânţarea se poate face în rânduri

echidistante, benzi sau cuiburi. Pentru semănatul în rânduri dese (12,5 cm) se
pot folosi semănătorile SUP-29 şi SUP-21. Când distanţa dintre rânduri este de
25 cm sau mai mare, ca şi în cazul semănatului în benzi de 2, 3 sau 4 rânduri
(atât pe teren modelat, cât şi pe cel nemodelat), se foloseşte maşina CSSL-9
(cadru cu secţii de semănat seminţe de legume), care poate executa semănatul
de precizie (bob cu bob), când este echipată cu distribuitor pneumatic, sau în
şir pe rând, în cazul în care este echipată cu distribuitor mecanic. Pentru
semănatul de precizie se poate folosi şi semănătoarea SPC-6 (8).
În diverse ţări se folosesc diferite semănători pentru semănat bob cu bob,
ca Fendt, SR-2, Stanhay, care pot repartiza seminţele calibrate sau drajate la 2;
2,5; 3; 4; 6; 8 şi 10 cm pe rând şi la cel puţin 25-30 cm între rânduri. Pentru
seminţele necalibrate şi nedrajate se foloseşte semănătoarea de precizie Nibex.

252