Organizarea ameliorativa a unei pajisti permanente

degradate din zona Deleni

CAPITOLUL II

Masuri de imbunatatire a pajistilor.

Pajistile sunt terenurile acoperite cu vegetatie ierboasa permanenta, alcatuita din
specii ce apartin mai multor familii de plante, in special gramineele si leguminoasele
perene, folosite ca nutret sau pentru pasunat.
Speciile ce alcatuiesc pajistea sunt foarte diferite, la care trebuie adaugate
microorganismele si fauna Între indivizii unor specii, intre diferite specii, intre regnul
vegetal si cel animal se nasc o serie de actiuni si interactiuni care fac pajistea sa fie
un ecosistem. Din punct de vedere al suprafetelor ocupate cu pajisti permanente
Romania se situeaza pe locul al 5-lea in Europa. Tendinta actuala a cercetarilor pe
plan mondial si in tara noastra, in ceea ce priveste pajistile permanente, este de a
mentine biodiversitatea fitocenotica a acestora chiar daca productiile obtinute nu sunt
foarte apropiate de potentialul lor biologic, insa cercetatorii de animale doresc o
intensivizare a productiei de furaje, dar in conditii de eficienta economica ridicata si cu
realizarea unor produse acceptate calitativ pe piata.
Armonizarea factorilor alocati pentru obtinerea de productii ridicate, cu protejarea
mediului si mentinerea in conditii de eficienta economica a pajistilor, necesita o
abordare stiintifica complexa ce vizeaza o paleta larga a aspectelor pratotehnice.
Rezultatele experimentale obtinute de cercetarea pratologica din tara noastra,
corelate cu cele internationale, au reliefat faptul ca sporirea randamentului pajistilor se
poate realiza prin aplicarea de tehnologii diferentiate, adaptate conditiilor
pedoclimatice si particularitatilor covorului vegetal, bazate pe un management
stiintific, rational si echilibrat, respectand mediul si biodiversitatea.
Distributia neuniforma a pajistilor permanente la nivelul tarii, productivitatea modesta
si cu o dinamica necorespunzatore pe o mare parte din aceasta suprafata, a
determinat gasirea unor solutii complementare pentru asigurarea bazei furajere prin

1
infiintarea de pajisti temporare si diversificarea culturilor furajere anuale si perene.
În prezent exista preocupari multiple la nivel mondial si in tara noastra pentru
adaptarea tehnologiilor de producere si conservare a furajelor la noile cerinte de ordin
economic si ecologic, urmarind in principal economisirea resurselor, protectia mediului
si calitatea productiei, prin gestionarea durabila a ecosistemelor de pajisti, mentinerea
biodiversitatii, cresterea fertilitatii solului si valorificarea optima a fertilizantilor organici.
Degradarea pajistilor este determinata de schimbarile care au loc in conditiile de viata
ale plantelor, in structura vegetatiei, ca urmare, in mare parte, a gestionarii lor
necorespuzatoare. Cand aceste schimbari sunt insotite de scaderea productiei sau
inrautatirea calitatii ei, se apreciaza ca pajistea se degradeaza.
Îmbunatatirea pajistilor se poate realiza pe doua cai:
prin masuri de suprafata ( superficiale );
masuri radicale.
2.1. Masuri de suprafata.
Masurile superficiale se aplica la suprafata pajistii fara a distruge covorul vegetal
existent. Prin aceste masuri se urmareste imbunatatirea conditiilor de viata pentru
plantele care alcatuiesc covorul ierbos. Aceste masuri sunt:
      curatirea de resturi vegetale si de pietre;
      distrugerea musuroaielor;
      grapatul pajistilor;
      combaterea vegetatiei lemnoase;
      combaterea buruienilor;
      imbunatatirea regimului de apa;
      imbunatatirea regimului de nutritie;
      prevenirea si combaterea eroziunii solului;
      suprainsamantarea.
Curatirea de resturi vegetale si de pietre.
Prin lucrarile de curatire se indeparteaza de pe pajisti resturile vegetale ramase dupa
vegetat sau depuse de ape, maracinisuri si cioate ramase dupa defrisarea vegetatiei
lemnoase. Lucrarea se face manual sau mecanizat in functie de panta terenului si
gradul de acoperire a pajistilor cu aceste materiale.

2
În etajul alpin si pe terenurile in panta lucrarea este contraindicata, deoarece in aceste
conditii pietrele au un rol deosebit de protectia solului impotriva eroziunii eoliene si
hidrice.
Lucrarile de curatire a pajistilor de resturi vegetale si pietre se fac de regula primavara
devreme, insa se pot efectua si toamna tarziu. Pe pajistile folosite prin pasunat
lucrarile de curatire trebuie intreprinse tot timpul anului.
Dupa efectuarea lucrarilor de curatire, portiuni de pajisti raman cu goluri, denivelate si
se impune nivelarea si suprainsamantarea cu un amestec de seminte de graminee si
leguminoase perene.
Cioatele si buturugile se scot manual, mecanizat sau cu ajutorul explozivilor.
Distrugerea musuroaielor.
Musuroaiele se formeaza pe pajistile neingrijite, folosite nerational si pot avea o
pondere de 70-80%, ingreunand astfel efectuarea unor lucrari de imbunatatire si
diminuiaza suprafata utilizabila.
Musuroaiele pot fi de origine animala, provenit din pamant scos de cartite, furnici,
mistreti, popandai, pasunatul pe teren cu umiditate ridicata si in general sunt lipsite de
vegetatie si de origine vegetala, care se formeaza pe tufele dese ale unor graminee,
rogozuri, pe cioate, muschi, acestea fiind partial acoperite cu vegetatie ierboasa si
nevaloroasa.
La inceput musuroaiele sunt in faza initiala mici si de regula neintelenite, insa cu
timpul pot atinge dimensiuni de 60-80 cm in diametru si 30-40 cm inaltime si se
intelenesc. Musuroaiele intelinite mari, raspandite pe pajistile de munte, se numesc
marghile si provin din tufele de Nardus stricta si Deschampsia caespitosa.
Musuroaiele anuale de origine animala, se distrug relativ usor manual sau folosind
grape cu colti; musuroaiele intelenite pot fi distruse cu masini de curatat pajisti (MCP-
1,5 sau MCP-2) sau cu grederul semipurtat pentru pajisti.
Indiferent cu ce mijloace se face distrugerea musuroaielor, acestea trebuie bine
maruntite, imprastiate uniform si reinsamantate cu un amestec de graminee si
leguminoase perene specific zonei.
Grapatul pajistilor.
Cercetarile au demonstrat ca prin graparea pajistilor se imbunatatesc conditiile de aer

3
din sol, se face o mineralizare mai buna a materiei organice si o mai buna
aprovizionare cu apa. Aceasta lucrare se recomanda numai pe pajistile de lunci,
dominate de specii stolonifere  sau in cazul depunerii unui strat de aluviuni.
Se face numai in complex cu lucrarile de fertilizare, amendamentare, distrugerea
musuroaielor si suprainsamantarea, deoarece aceasta lucrare poate avea unele
efecte negative prin ranirea nodurilor de infratire la graminee, a coletului la
leguminoase, distrugerea unor muguri, lastari, radacini.
Combaterea vegetatiei lemnoase.
Speciile lemnoase se instaleaza mai ales pe suprafetele de pajisti la care nu se aplica
lucrari curente de imbunatatire si ingrijire si in cazul folosirii nerationale. În acelasi
timp vegetatia lemnoasa favorizeaza cresterea unor specii ierboase, slabe din punct
de vedere furajer si stanjeneste exploatarea pajistilor.
Vegetatia lemnoasa se indeparteaza total sau partial pe baza unor proiecte, denumite
amenajamente silvopastorale. Se indeparteaza complet, fara restrictii, pe terenurile
plane pana la moderat inclinate, cu panta mai mica de 10 o (18%), iar partial pe
pajistile situate pe versanti cu inclinatie de 10 – 30 o, pe pajistile din regiunile mai
uscate si pe terenuri cu strat subtire de sol.
Nu va fi defrisata vegetatia lemnoasa din pajistile situate pe terenuri cu panta mai
mare de 30o, cele cu sol mai subtire de 10cm, precum si cele din vecinatatea
ravenelor, ogaselor sau de pe grohotisuri.
Sunt excluse de la defrisare speciile lemnoase rare si cele declarate monumente ale
naturii, care sunt ocrotite de lege, ca:Pinus cembra, Taxus baccata, Larix decidua ssp.
carpatica, Rhododendron kotschyi, Pinus mugo.
Defrisarea vegetatiei lemnoase se poate efectua manual, mecanizat sau chimic.
Defrisarea manuala se aplica mult in tara noastra, insa este costisitoare. Speciile
lemnoase care nu lastaresc se taie ras la suprafata solului, cele cu drajoni din colet,
se indeparteaza impreuna cu coletul, iar cele cu drajonare din radacini, se reteaza de
mai multe ori in perioada de vegetatie. Ca unelte se folosesc toporul de casa, sapa de
defrisat, coasa de arbusti, cosorul de defrisare etc.
Defrisarea pe cale mecanica se face cu masini speciale, in functie de natura
vegetatiei lemnoase. Tufele lemnoase cu diametrul pana la 2,2 cm se distrug cu

4
masina de curatat pajisti MCP-1,5, iar cele cu diametrul pana la 4 cm cu masina MCP-
2. Arboretul cu diametrul tulpinilor la sol pana la 15 cm se distruge cu echipamentul de
taiere a arboretului ETA-3, iar arborii cu diametrul pana la 70 cm se scot cu radacini,
cu ajutorul impingatorului pentru defrisare, actionat de tractorul S-1500.
Cioatele ramase dupa taierea arboretului se scot din sol cu ajutorul echipamentului
EEC-1,2, purtat in spate pe tractoarele cu senile.
Adunarea arboretului taiat, a cioatelor si a radacinilor scoase, se face cu echipamentul
de strans arboret si cioate ESAC-3,6.
Distrugerea vegetatiei lemnoase pe cale chimica.
Folosirea arboricidelor se impune pentru eliminarea lastarilor tineri ce apar din
coletele si radacinile ramase in sol dupa defrisare, prin stropirea pe frunze cu amestec
de 50% sare de amina (2,4D) si 50% Tordon 225 (Picloram). Dozele si numarul de
tratamente sunt determinate de varsta lastarilor dupa defrisare si de sensibilitatea
speciilor lemnoase.
Perioada optima  pentru efectuarea tratamentului este luna iulie, cand suprafata
foliara este maxima. Dupa aplicarea tratamentelor se interzice pasunatul timp de 8-10
zile.
Combaterea buruienilor.
Prin buruieni ale pajistilor se inteleg speciile lipsite total sau partial de valoare furajera,
cele daunatoare vegetatiei ierboase valoroase, care depreciaza calitatea produselor
obtinute de la animale si cele vatamatoare sau toxice.
Metode preventive, dintre acestea mentionam:
      indepartarea prin cosit a speciilor neconsumate de animale;
      folosirea la fertilizarea pajistilor a gunoiului de grajd bine fermentat;
      imprastierea dejectiilor ramase de la animale;
      folosirea unor seminte cu puritate mare la suprainsamantarea pajistilor;
      recoltarea fanetelor la epoca optima;
      schimbarea modului de folosire al pajistilor, la fiecare 3-4 ani.
Metode indirecte, se refera la lucrarile de ingrijire si folosire rationala a pajistilor:
imbunatatirea regimului de umiditate, aplicarea ingrasamintelor si amendamentelor,
distrugerea musuroaielor etc.

5
Metode directe, se folosesc cand pajistile au un grad de imburuienare ridicat cu multe
plante toxice.
Metodele mecanice constau in cosiri repetate, plivitul prin retezarea de la suprafata a
buruienilor ce se inmultesc numai prin seminte, de sub colet a celor care formeaza
lastari din colet si smulgerea completa din pamant a buruienilor cu inmultire
vegetativa.
Metode chimice. Pe pajistile cu grad ridicat de imburuienare se folosesc erbicide
neselective, care distrug toata vegetatia, dintre care se recomanda Gramaxone
(Paraquat), Sandolin (DNOC), Roundup (Glyphosate). Pentru combaterea separata a
anumitor specii de buruieni se folosesc erbicidele selective, dintre care mai raspandite
sunt sarurile si esterii acidului diclorfenoxiacetic (2,4-D).
Îmbunatatirea regimului de umiditate.
Eliminarea excesului de umiditate de pe pajisti determina crearea unor conditii
nefavorabile pentru instalarea si cresterea speciilor de plante valoroase, fiind mai
daunator chiar decat insuficienta apei din sol. Excesul de umiditate favorizeaza
inmultirea multor paraziti, provocand morbiditatea si chiar moartea animalelor.
Înlaturarea excesului de umiditate se poate realiza prin diverse lucrari de desecare:
      canale deschise (santuri);
      canale inchise (drenuri);
      puturi absorbante sau colectoare;
      colmatare, indiguiri;
      pe cale biologica.
Desecarea prin canale deschise urmareste eliminarea excesului temporar sau
permanent de apa si consta in saparea unei retele de santuri pe intreaga suprafata,
50-150 cm adancime, cu sectiune trapezoidala, in panta continua sub 5% si in unghi
ascutit fata de curbele de nivel, prin care apa in exces este colectata si evacuata intr-
un debuseu natural.
Distanta dintre canale este de 250-500 m.
Reteaua de canale deschise nu necesita investitii mari, se poate executa mecanizat,
se intretine usor, insa reduce suprafata utilizabila a pajistilor cu 5-10%, mareste gradul
de imburuienare, implica construirea de podete pentru accesul animalelor si

6
vehiculelor, iar in timpul iernii nu mai functioneaza datorita inghetului.
Desecarea prin canale inchise.
Drenajul orizontal se realizeaza prin drenuri cu cavitatea umpluta cu material filtrant,
care poate fi: din piatra, din fascine sau din scanduri, tuburi de ceramica, beton sau
mase plastice. Distanta intre drenuri variaza de la 10 la 50 m; lungimea drenurilor este
de 150-200 m.
Drenajul cartita consta in galerii subterane, cu peretii intariti prin presare, ce se face
cu plugul de drenaj-cartita, care lucreaza la 50-80 cm adancime.
Distanta intre ele este de 2-10 m in solurile argiloase si de 10-20 m in solurile
turboase, iar lungimea de la 50 la 200 m.
Drenajul vertical se realizeaza cu puturi absorbante sau cu puturi colectoare.
Puturile absorbante se folosesc atunci cand in sol, la adancime, se afla un strat
permeabil nesaturat de nisip si pietris.
Puturile colectoare se folosesc in cazul in care la fundul putului este un strat de sol
impermeabil si prin pompare se realizeaza coborarea nivelului apei freatice.
Colmatarea consta in umplerea micilor depresiuni cu material adus de apele raurilor,
prin abaterea cursurilor acestuia cu ajutorul barajelor.
Îndiguirea poate fi considerata o desecare preventiva, prin care se fereste suprafata
respectiva de umiditate in exces.
Drenajul biologic
În acest scop, se planteaza specii lemnoase mari consumatoare de apa (Populus
alba, Salix alba, S. fragilis, S. cinerea etc.).
Completarea deficitului de apa de pe pajisti (irigarea).
Irigarea pajistilor permanente este conditionata de existenta unui covor ierbos
incheiat, alcatuit din specii valoroase, de nivelul scazut al apelor freatice si de
permeabilitatea moderata a solului. În general se folosesc norme de udare mai mici,
dar mai dese.
Momentul udarii, stabilit pe baza plafonului minim, trebuie corelat cu faza de vegetatie
al plantelor din pajisti. Fanetele se iriga toamna, primavara si dupa recoltare, iar
pasunile, primavara si dupa fiecare ciclu de pasunat.
Metode de irigare: irigarea prin revarsare, aspersiune, fasii, limanuri.

7
Irigarea prin revarsare sau prin circulatie consta din construirea unei retele de canale
permanente cu sectiuni reduse, prevazute cu prize si stavilare mici. Apa se revarsa de
o parte si de alta a canalelor intr-un strat subtire, pe intreaga suprafata a pajistii.
Irigarea prin aspersiune este mai indicata pe pajistile temporare. Metoda prezinta
avantaje si poate fi aplicata si pe teren framantat, pe pajistile permanente.
Irigarea prin fasii se aplica numai pe pajistile temporare, pe terenuri nivelate. Metoda
consta in efectuarea unor canale principale si secundare, din care apa se revarsa in
fasii inguste, de latimea semanatorii.
Irigarea prin limanuri consta in construirea de valuri de pamant, orientate dupa directia
curbelor de nivel, inalte de circa. 0,50 m, care au si rolul de a stavili procesul de
eroziune a solului.
Alte masuri pentru echilibrarea deficitului hidric sunt:
Brazduirea imbunatateste regimul de apa al plantelor si se evita eroziunea solului.
Retinerea zapezii se recomanda pe toate pajistile din regiunile secetoase, unde stratul
de zapada este subtire si spulberat de vant. Obstacolele se orienteaza perpendicular
pe directia vantului dominant.
Perdelele de protectie se recomanda tot pe pajistile din campie, contribuind la crearea
unui regim de umiditate mai bun pentru vegetatia pajistilor.
Îmbunatatirea regimului de hrana.
Fertilizarea reprezinta una din principalele masuri de sporire a productiei la toate
culturile agricole, insa pe pajisti rolul ingrasamintelor este multiplu.
Prin fertilizare se realizeaza:
      restituirea partiala a elementelor nutritive luate din sol;
      influienta pozitiva asupra microorganismelor;
      modificarea structurii vegetatiei;
      modificarea compozitiei chimice a plantelor;
      cresterea digestibilitatii substantelor nutritive;
      cresterea consumabilitatii plantelor;
      prelungirea duratei de folosire a pajistilor;
      mai buna repartizare a productiei.
Pe pajisti se aplica atat ingrasaminte chimice cu macroelemente si microelemente cat

8
si ingrasaminte organice.
Îngrasaminte chimice.
Îngrasamintele cu azot.
Azotul reprezinta elementul cu rol preponderent plastic, el intrand in compozitia
protidelor in proportie medie de 16%. Azotul este element de constitutie al
aminoacizilor, al proteinelor protoplasmatice, al nucleelor, acizilor nucleici, al unor
vitamine, enzime, al pigmentilor clorofilieni, al unor substante de origine secundara,
cum sunt alcaloizii si al altor produsi metabolici intermediari. Fiind component al
auxinelor, participa la procesele de crestere.
Pentru vegetatia pajistilor azotul este elementul care asigura cresterea si formarea
biomasei, infratirea gramineelor, regenerarea rapida dupa coasa sau pasunat si
cresterea continutului in substante proteice din furaj.
Gramineele isi procura azotul din rezerva existenta in sol pe cand leguminoasele, prin
intermediul bacteriilor fixatoare de azot ( din genul Rhizobium), cu care sunt in
simbioza.
Sursele de azot pentru plante sunt:
      rezervele de azot din sol;
      ingrasamintele cu azot aplicate;
      descompunerea materiei organice;
      resturile animalelor;
      activitatea bacteriilor fixatoare de azot.
Desi aportul bacteriilor fixatoare de azot asigura gramineelor o cantitate apreciabila de
azot, totusi folosirea intensiva a pajistilor obliga suplimentarea azotului.
În aplicarea ingrasamintelor cu azot intereseaza in mod deosebit sporurile de
productie care sunt dependente de o serie de factori cum ar fi:
      tipul de pajiste;
      altitudinea la care este situata pajistea;
      gradul de aprovizionare cu celelalte elemente nutritive ;
      doza folosita;
      conditiile meteorologice;
      epoca de administrare;

9
       tipul de ingrasamant.
Pentru a nu avea efecte secundare necorespunzatoare, doza de azot anuala pe
pajistile permanente nu trebuie sa depaseasca 200 kg/ha.
Epoca de aplicare a ingrasamintelor cu azot este diferita, primavara este mai eficient
folosit pe pajistile de munte si cele alpine, aplicarea azotului in ferestrele iernii are
avantajul unei porniri mai rapide in vegetatie. Totusi pe pajistile cu gramineele ce
pornesc in vegetatie mai tarziu azotul trebuie aplicat primavara.
Forma ingrasamantului cu azot aplicat pajistilor trebuie sa fie in functie de reactia
solului. Pe pajistile de pe solurile acide sunt mai indicate nitrocalcarul, ureea sau
azotatul de amoniu in timp ce pe saraturi este indicat sulfatul de amoniu.
Efectul remanent al azotului este redus, totusi, pe unele pajisti efectul se resimte pe o
perioada de 2 ani.
Influenta ingrasamintelor cu azot asupra compozitei chimice a furajului:
      maresc continutul in proteina bruta;
      continutul in proteina bruta a nutretului se coreleaza pozitiv cu norma de
ingrasamant cu azot administrata.
Influenta ingrasamintelor cu azot asupra gradului de consumabilitate al nutretului:
      sporesc gradul de consumabilitate al vegetatiei pajistilor;
      determina o mai buna repartitie a nutretului verde in timpul perioadei de
pasunat.
Influenta ingrasamintelor cu azot asupra compozitiei floristice si structurii covorului
vegetal:
      favorizeaza cresterea gramineelor si inhiba cresterea leguminoaselor pe toate
tipurile de pajisti;
      complexarea ingrasamintelor cu azot cu cele cu fosfor si potasiu atenueaza
intr-o oarecare masura acest proces, fara insa a-l lichida;
      pe pajistile de Nardus stricta ingrasamintele cu azot contribuie la
imbunatatirea substantiala a structurii vegetatiei, realizandu-se o puternica reducere a
speciei dominante.
Îngrasamintele cu fosfor.
Fosforul are un rol energetic central in reactiile de sinteza si de oxidare biologica, in

10
procesul de fotosinteza in metabolismul aminoacizilor, lipidelor etc. Stimuleaza
cresterea sistemului radicular, infratirea la graminee, formarea organelor de
reproducere, mareste rezistenta plantelor la seceta.
Fosforul contribuie la sporirea productiei pe pajisti si contrabalanseaza excesul de
azot. Plantele absorb fosforul din sol numai sub forma de ioni ai acidului ortofosforic,
cel mai accesibil fiind ionul monofosfat ( H2PO4¯¯).
Ionii fosforici din sol sau proveniti din ingrasaminte sufera in sol o serie de
transformari care duc la formarea de compusi cu solubilitate mai mica si accesibilitate
redusa pentru plante. Astfel, fosfatii solubili administrati prin ingrasaminte sunt
adsorbiti rapid de coloizii solului si in timp trec in forme stabile, fixate ireversibil.
Fixarea ionilor fosforici din ingrasaminte in forme greu solubile este mai accentuata cu
cat reactia solului este mai acida. Prezenta in cantitate mai mare a sescvioxizilor liberi
in solurile cu reactie acida mareste capacitatea de retinere fosfatica si duce la
formarea de fosfati de fieri si aluminiu. Tot in conditii de reactie acida, intalnite in
solurile din regiunile de deal, aluminiul si manganul schimbabil provoaca distrugerea
perisorilor absorbanti si formeaza compusi stabili cu fosforul la nivelul radacinilor,
impiedicand translocarea acestuia in planta.
Fosforul activeaza microorganismele nitrificatoare si pe cele fixatoare de azot,
influentand astfel metabolismul azotului.
Solurile brune luvice, luvice, luvisolurile albice si solurile erodate, care predomina pe
Praxiteles de deal, se caracterizeaza prin capacitate mare de retinere a fosfatilor.
Experimentand pe solul brun luvic din pajistile de Agrostis capillaris cu productivitate
slab-mijlocie de la Ilisesti-Suceava, D. Daniliuc si colab. (1980) au stabilit ca pentru
asigurarea unor conditii optime de nutritie a plantelor cu fosfor, in cazul folosirii
dozelor de 80-120 kg/ha N, solul trebuie sa contina 35-40 ppm PAL 98-9 mg P2O5
/100g sol.
Pe pajisti cerintele plantelor fata de fosfor sunt mult mai reduse in comparatie cu cele
fata de azot si potasiu, cantitatile de ingrasaminte cu fosfor depasesc de 1,5-2 ori
consumul cu recolta, datorita transformarilor care duc la scaderea formelor accesibile
plantelor.
Epoca de aplicare a ingrasamintelor cu fosfor este toamna, intrucat solubilitatea mai

11
mica a acestora face ca ele sa nu fie spalate in decursul iernii, acest lucru face ca
remanenta lor sa fie mai mare, fapt pentru care fosforul se aplica odata la 2-4 ani.
Îngrasamintele cu potasiu.
Potasiul are rol deosebit in folosirea economica a apei de catre plante. În solurile bine
aprovizionate cu potasiu (K+ ) scade consumul specific de apa al plantelor, ca urmare
a influentei acestui element asupra potentialului osmotic al celulei si asupra
deschiderii si inchiderii stomatelor. Potasiul spre deosebire de azot si fosfor care intra
in alcatuirea a numeroase molecule organice din plante, se gaseste acumulat sub
forma de ioni mai ales in tesuturile cu metabolism intens si cu crestere rapida.
Potasiul are o functie mai mult catalitica, contribuind la sinteza proteinelor, activarea
enzimelor, translocarea produselor fotosintezei din frunze in alte organe etc.
Potasiul mareste rezistenta plantelor la ger si la boli criptogamice, imbunatateste
calitatea furajului si influenteaza pozitiv productia.
Plantele absorb potasiul din solutia solului sub forma de ioni. De regula solurile din
regiunile de deal (brune luvice, luvisoluri albice) sunt slab aprovizionate in potasiu
total (0,6-1,87%). Insuficienta potasiului se accentueaza la fertilizarea cu doze ridicate
de azot si fosfor, care determina un consum mai mare de potasiu odata cu cresterea
productiei.
Levigarea potasiului in sol este mult diminuata datorita faptului ca potasiul trece prin
schimb din solutia solului in complexul adsorbtiv. Acest fenomen este mai evident cu
cat solul are o capacitate de adsorbtie mai mare. Totusi, dupa cum mentioneaza Cr.
Hera si Z. Borlan (1980), in perioadele cu precipitatii abundente cationii de potasiu pot
fi deplasati pe profil impreuna cu anionii care nu sunt adsorbiti de sol (Cl¯, NO3¯).
Dozele de ingrasamant cu potasiu recomandate pe pajistile permanente se situeaza
intre 40-80kg/ha s.a.
Îngrasamintele cu microelemente
Microelementele au un rol insemnat in metabolismul plantelor, fac parte din
compozitia chimica a vitaminelor, a fermentilor, a unor sisteme enzimatice,
influenteaza sinteza proteinelor si hidratilor de carbon.
Unele microelemente contribuie la sporirea productiei si modificarea compozitiei
floristice.

12
Pe pajisti se aplica cantitati mici de microelemente, putandu-se folosi unele reziduuri
industriale, bogate in aceste elemente sau diferite saruri.
Îngrasamintele organice
Îngrasamintele organice reprezinta cele mai complete si mai echilibrate ingrasaminte
folosite pe pajisti. Pe langa efectul fertilizant, prin aportul apreciabil de materie
organica, aceste ingrasaminte influenteaza favorabil insusirile fizice si chimice ale
solului.
Fertilizarea cu ingrasaminte organice este cea mai economica fertilizare. Pe pajistile
permanente ingrasamintele organice se administreaza la suprafata solului. Din acest
motiv, eficienta ingrasamintelor solide (gunoi de grajd) este mai scazuta decat la
pajistile temporare si la alte culturi agricole. Gunoiul de grajd aplicat singur, in doze de
20-40 t/ha, este inferior ingrasamintelor chimice in ceea ce priveste sporirea productiei
de substanta uscata.
Astfel, pe pajistile de Agrostis capillaris cu productivitate buna, doza de 40 t/ha
realizeaza un spor mediu de substanta uscata de numai 34%. La celelalte tipuri de
pajisti, productia cel mult se dubleaza, cu exceptia pajistilor degradate, de Botriochloa
ischaemum, unde sporul ajunge la 253%.
Datorita modului specific de administrare, care determina pierderi de azot amoniacal
in atmosfera pana la 40%, dozele de ingrasaminte se diferentiaza putin in ceea ce
priveste efectul asupra productiei de substanta uscata. De exemplu, pe pajistile de
Agrostis capillaris cu productivitate slab-mijlocie sporul de productie fata de martorul
nefertilizat este de 79% la doza de 20t/ha gunoi de grajd, de 95% la 30 t/ha si de
103% la doza de 40 t/ha.
La pajistile de Festuca rupicola sporurile relative de productie corespunzatoare celor 3
doze de gunoi mentionate sunt de 86%, 117% si 81%.  Exceptand pajistile de la
Mesesenii de Jos, care au un potential mare de productie in conditii de nefertilizare,
prin aplicarea dozei maxime experimentate de 40 t/ha gunoi de grajd, nivelul
productiei realizate nu depaseste 2-3 t/ha S.U. pe nici un tip de pajiste, ceea ce
reprezinta o productie foarte mica. La acest nivel de productie, efectul gunoiului de
grajd este echivalent cu cel realizat prin folosirea dozei de 50-60 kg/ha N.
Gunoiul de grajd este mai bine valorificat cand se foloseste impreuna cu doze mici si

13
moderate, de ingrasaminte chimice, din care nu trebuie sa lipseasca cele cu fosfor.
Astfel, impreuna cu 60-100 kg/ha N, 30-50 kg/ha P2O5 si 50 kg/ha K2O, gunoiul de
grajd in doza de 30-40 t/ha realizeaza, pe pajistile dominate de Agrostis capillaris,
productii de 4-5 t/ha S.U. Fara gunoi de grajd, aceste productii se obtin cu doze de
100-150 kg/ha N, 50 kg/ha P2O5, 50 kg/ha K2O.
Ca atare, prin folosirea gunoiului de grajd impreuna cu doze reduse de ingrasaminte
chimice se pot obtine productii mari si se economisesc in fiecare an aproximativ 50-
100 kg/ha azot substanta activa.
Odata cu sporirea productiei, gunoiul de grajd, administrat uniform, influenteaza
pozitiv compozitia floristica, in sensul cresterii procentului de participare in vegetatie a
leguminoaselor.
Gunoiul de grajd insuficient fermentat, provenit de la animalele bolnave, reprezinta si
o sursa de imbolnavire a animalelor pe pasune, deoarece contine numerosi agenti
patogeni care isi pot pastra vitalitatea un timp variabil, in functie de multi factori
(substratul nutritiv, temperatura, umiditate, pH etc.) si care produc infectii foarte grave,
adesea mortale (antrax, tetanos, carbune emfizematos etc.).
Este bine ca in timpul verii platformele de gunoi sa fie construite chiar pe pajisti, in
apropierea suprafetelor ce urmeaza a fi fertilizate.
Transportul gunoiului se efectueaza zilnic de la taberele de vara amenajate pe pasuni.
Gunoiul se aseaza in platforma bine indesat, pana la inaltimea de 2-2,5 m.
Epoca optima de administrare pentru suprafetele ce se pasuneaza este toamna, iar
pentru cele folosite prin cosit, toamna sau primavara.
Pe pajistile de deal actiunea gunoiului de grajd dureaza in medie 3-4 ani.
Coeficientul mediu de folosire in primul an a azotului din gunoiul de bovine si ovine
administrat pe pajistile permanente este de 18% cand se aplica toamna sau iarna si
de 24% cand se aplica primavara sau vara.
Un efect deosebit de bun pe pajistile permanente din regiunile de deal il au
ingrasamintele organice semilichide, precum si mustul de grajd.
Îngrasamintele semilichide se obtin de la adaposturile de taurine prevazute cu sistem
de evacuare hidraulica a dejectiilor, precum si de la taberele de vara, special
construite cu pardoseala pentru spalarea dejectiilor cu jet de apa si colectarea lor intr-

14
un bazin acoperit.
Dejectiile semilichide si mustul de grajd sunt ingrasaminte bogate in azot si potasiu.
Spre deosebire de gunoiul de grajd, elementele nutritive din aceste ingrasaminte
patrund mai usor in sol, efectul lor este mai rapid si de durata mai scurta. Cea mai
simpla si mai economica metoda de fertilizare a pasunilor este ingrasarea directa cu
animalele, prin dejectiile care raman de la acestea pe pajiste in timpul pasunatului, dar
mai ales prin ingrasarea sistematica a unor suprafete ingradite, care servesc drept
locuri de odihna pentru animale, de regula in timpul noptii. Metoda este cunoscuta sub
denumirea de ingrasarea prin tarlire.
Pentru a executa o ingrasare corespunzatoare, evitand cantitatea prea mare de
dejectii ce determina imburuienarea pajistii, se recomanda ca animalele sa ramana pe
aceeasi suprafata un numar de 1-2 nopti pe pajistile de Agrostis capillaris cu o
productivitate buna, 2-3 nopti pe cele de Agrostis capillaris cu productivitate slab-
mijlocie si 3-4 nopti pe celelalte tipuri de pajisti de deal. Suprafata ce revine unui
animal pentru tarlire este de 1-1,5 metri patrati pentru ovine si 2-3 metri patrati pentru
bovine.
Desi suprafetele ce se pot imbunatati pe aceasta cale sunt mici,datorita multiplelor
avantaje pe care le prezinta, in primul rand de ordin economic, este necesar ca
ingrasarea prin tarlire sa fie extinsa si combinata cu alte masuri de imbunatatire cum
sunt: fertilizarea cu doze mici de ingrasaminte chimice si suprainsamantarea.
Folosirea amendamentelor pe pajisti.
Pe solurile acide se folosesc amendamente cu calciu: carbonatul de calciu, oxidul de
calciu, hidroxidul de calciu, spuma de defecatie rezultata de le fabricile de zahar,
dolomita; pe solurile saline si alcaline se folosesc amendamentele: gips, fosfogips,
praf de lignit.
Prevenirea si combaterea eroziunii solului pe pajisti.
Eroziunea este procesul natural de desprindere, transport si depunere a particulelor
de sol.
Eroziunea pe pajisti poate fi:
de suprafata;
de adancime.

15
Eroziunea de suprafata are loc in urma actiunii picaturilor de ploaie sau scurgerii de
suprafata si duce la indepartarea materialului dislocat, formandu-se siroiri, rigole mici
si eroziunea de hardpan.
Siroirile se formeaza dupa ploile torentiale, pe terenuri proaspat lucrate, avand
adancimea de 1-5 cm;
Rigolele mici apar in urma ploilor torentiale sau a topirii rapide a zapezii si au
adancimea de 5-20 cm;
Eroziunea de hardpan apare pe o aratura proaspata, dupa o ploaie torentiala
puternica, se produce pana la talpa plugului, pe o adancime de 20-25 cm si o latime
de 1-3 m.
Eroziunea de adancime are loc in urma scurgerii concentrate a apelor pe versanti si
duce la indepartarea neuniforma a unei cantitati mari de sol. Formele eroziunii de
adancime au un caracter permanent si sunt reprezentate prin rigola propriu-zisa,
ogasul si ravena.
Rigola propriu-zisa se formeaza dupa ploile torentiale, pe locuri denivelate, are
adancimea de 20-25 cm, lungimea variabila si baza paralela cu suprafata versantului;
Ogasul are dimensiuni mai mari, cu adancimea de 0,5-3,0 m, latimea de 0,5-8,0 m si
baza paralela cu suprafata versantului;
Ravena are o adancime de 3,0-30,0 m, o latime de 8,0-50,0 m, colectand o cantitate
foarte mare de apa si sol afectand o suprafata mai mare de teren.
Prevenirea eroziunii pe pajisti se poate face prin masuri tehnico-organizatorice si
lucrari de ingrijire.
Masurile tehnico-organizatorice constau in sistematizarea fondului pastoral
prin organizarea pasunatului rational, evitarea supraincarcarii pasunei cu animale si a
pasunatului pe timp umed, reducerea drumurilor pe pajiste, respectarea timpului de
pasunat si a repausului necesar refacerii covorului ierbos.
Lucrarile de ingrijire constau in nivelarea musuroaielor, imprastierea
dejectiilor lasate de animale, amplasarea corecta a locurilor de odihna pentru animale,
repararea constructiilor pastorale etc.
Combaterea eroziunii solului pe pajisti se face prin lucrari propriu-zise, care au drept
scop crearea conditiilor cresterii unui covor vegetal, capabil sa protejeze solul.

16
Lucrarile antierozionale se clasifica in trei grupe:
      lucrari de retinere / evacuare a surplusului de apa;
      lucrari de combatere a eroziunii si de stabilizare a solului prin plantatii
silvice;
      lucrari speciale pe ogase si ravene.
Lucrari de retinere / evacuare a surplusului de apa.
Retinerea apei din precipitatii se impune mai ales pe pajistile permanente din zonele
de stepa si silvostepa, iar pe pajistile temporare, mai ales in anul I de vegetatie,
pentru a evita spalarea solului si a semintelor folosite la semanat.
Evacuarea surplusului de apa de pe pajistile situate pe pante se face numai in zonele
cu exces de umiditate si se preconizeaza pentru aceasta, a se executa urmatoarele
lucrari: brazduirea, gropile, scarificarea, valurile de pamant (valuri orizontale si valuri
inclinate), canalele de coasta(canalele orizontale sau de nivel si canalele de coasta
inclinate).
Lucrari de combatere a eroziunii si de stabilizare a solului prin plantatii silvice.
Perdelele antierozionale imbunatatesc conditiile de microclimat, au un rol important in
prevenirea si combaterea eroziunii, fiind si o metoda de delimitare a parcelelor pe
pajisti si de producere a materialului lemnos.
Plantatiile silvice in masiv se recomanda a fi infiintate pe suprafetele ocupate de
ogase si ravene active, sau pe cele puternic erodate si cu pante mari, care nu pot fi
inierbate.
Lucrari speciale pe ogase si ravene.
În cazul in care nu se pot face lucrari denivelare a ogaselor si ravenelor, pentru
combaterea eroziunii de adancime se fac lucrari speciale, care se refera la
cleionaje, praguri, baraje, fascinaje, garnisaje, gardulete.
Suprainsamantarea.
Reprezinta cea de a doua masura tehnologica de baza, dupa fertilizare, pentru
sporirea productiei si imbunatatirea valorii furajului obtinut. Suprainsamantarea se
face pe pajistile permanente cu grad redus de acoperire cu vegetatie ierboasa,
precum si la cele cu compozitie floristica necorespunzatoare, in special cu procent
redus de leguminoase.

17
Suprainsamantarea este obligatorie pe pajistile fertilizate prin tarlire, pe cele la care s-
au facut lucrari tehnico-culturale, simple sau complexe si pentru prelungirea duratei de
folosire a pajistilor temporare.
În functie de relief, suprainsamantarea pajistilor se poate face:
mecanizat;
manual.
Epoca optima de efectuare a suprainsamantarii este primavara devreme, cand
temperatura nu coboara sub 0ºC, solul are rezerva suficienta de apa si vegetatia
existenta face concurenta redusa instalarii noilor plante. Semintele se introduc in sol
la adancimea de 1,5-2 cm.
În primul an de la suprainsamantare pajistea se foloseste numai ca faneata.
2.2. Masuri radicale.
Lucrarile radicale se refera la un complex de activitati care au ca scop transformarea
pajistilor permanente degradate in pajisti semanate.
Refacerea radicala a pajistilor permanente degradate reprezinta o masura ce se
impune in cazul in care covorul vegetal are o acoperire slaba, sub 60%.
Pregatirea terenului.
Prin lucrarile de pregatire a terenului se urmareste: distrugerea vechiului covor vegetal
si crearea conditiilor pentru semanat.
Pregatirea terenului se face prin mai multe metode in functie de grosimea stratului de
telina, vegetatia existenta si panta terenului. Se disting trei metode de baza:
pregatirea terenului cu mobilizarea superficiala a solului (3-5 cm);
pregatirea terenului cu mobilizarea medie a solului (5-12 cm);
pregatirea terenului cu mobilizarea profunda a solului (20-25 cm).
Pregatirea terenului cu mobilizarea superficiala a solului - metoda se poate aplica pe
suprafetele unde vegetatia existenta a fost distrusa cu un erbicid de contact. La circa
2-3 saptamani dupa erbicidare se va intoarece terenul cu masina combinata MCR-2,5
sau cu freza de tip Rotaseeder.
Pregatirea terenului cu mobilizarea medie a solului -  in acest caz, se folosesc grape
cu discuri sau freze pentru pajisti.
Pregatirea terenului cu mobilizare profunda a solului -  consta in efectuarea araturii, cu

18
plugul la 20-25cm adancime, in raport cu grosimea stratului arabil.
Culturile premergatoare.
În tara noastra se foloseste mai mult varianta infiintarii pajistilor temporare dupa
destelenire denumita si regenerarea rapida a pajistilor.
Fertilizarea de baza si aplicarea amendamentelor.
Pajistile temporare, prin productiile ridicate pe care le realizeaza sunt mari
consumatoare de elemente nutritive din sol. De asemenea pajistile temporare dau
rezultate bune si de calitate cand reactia solului este neutra sau slab acida.
Pajistile temporare, in comparatie cu cele permanente, valorifica mai eficient
ingrasamintele organice, cele chimice mai greu solubile si amendamentele.
Specii si soiuri folosite la infiintarea pajistilor temporare.
La infiintarea pajistilor temporare se utilizeaza amestecuri alcatuite din specii de
graminee si leguminoase perene valoroase si mai rar graminee in cultura pura sau
amestecuri formate din graminee.
În tara noastra cele mai raspandite specii in cultura sunt: Dctylis glomerata, Festuca
pratensis, Lolium perene, Phleum pratense, dintre graminee si Trifolium repens,
Medicago sativa, Trifolium pratense, Lotus corniculatus, dintre leguminoase.
Alcatuirea amestecurilor de graminee si leguminoase perene.
In vederea alcatuirii amestecurilor de graminee si leguminoase perene se parcurg
succesiv mai multe etape de lucru:
      Stabilirea duratei si a modului de folosire a pajistilor temporare
În functie de durata de folosire, pajistile temporare se impart in trei categorii:
- pajisti cu durata scurta de folosire (2-3 ani)
- pajisti cu durata medie de folosire (4-6 ani)
- pajisti cu durata lunga de folosire (> 6 ani)
      Stabilirea numarului de specii din cadrul amestecurilor
Pentru pajisti cu durata scurta de folosire se recomanda 2-3 specii, pentru cele cu
durata medie de folosire se recomanda 3-5 specii, iar pentru cele cu durata lunga se
recomanda 4-6 specii.
      Stabilirea proportiei gramineelor si leguminoaselor in cadrul
amestecurilor

19
Pentru a obtine compozitia floristica dorita, este necesar ca la stabilirea proportiei
dintre cele doua grupe de plante sa se tina seama de durata si modul de folosire al
pajistilor, precum si de particularitatile biologice ale speciilor componente.
Alegerea speciilor si stabilirea ponderii a fiecarei specii in amestec
Alegerea speciilor se face in functie de conditiile naturale ale zonei, durata si mai ales
modul de folosire, ritmul de dezvoltare si vivacitatea speciilor respective.
În cadrul fiecarei grupe de plante, procentul de participare in amestec al fiecarei specii
se stabileste in functie de valoarea economica a speciei, adaptabilitatea la conditiile
pedoclimatice, pretabilitatea la modul de folosire stabilit si de directia de evolutie
dorita a viitorului covor vegetal.
Alegerea soiurilor in cadrul fiecarei specii
Se recomanda folosirea de soiuri cu acelasi indice de precocitate sau cu indici de
precocitate apropiati.
Calculul cantitatii de samanta
Calculul cantitatii de samanta se face pentru fiecare specie din amestec pe baza
urmatoarelor elemente:
- cantitatea de samanta in cultura pura (kg/ha) la valoarea utila de 100%
(N);
- procentul de participare in amestec (p);
- procentul de samanta utila (S.U.).
Cantitatea de samanta pentru fiecare specie (Q) se determina cu relatia:
Q (kg/ha) = p x N/S.U.
Cantitatea de samanta rezultata din calcul se corecteaza in functie de capacitatea de
concurenta a speciilor din amestec.
Prin insumarea cantitatilor de seminte astfel corectate rezulta cantitatea de samanta
amestec necesara pentru un hectar, pe baza careia se fac reglajul masinii de semanat
si planul de aprovizionare pentru suprafata proiectata.
Samanata si semanatul.
Semanatul ierburilor perene necesita o atentie deosebita. Acesta se poate realiza cu
sau fara planta protectoare.
Epoca de semanat

20
Epoca optima de semanat este primavara devreme, cand solul permite intrarea
masinilor agricole, iar temperatura este constant peste 0 oC.
Metoda de semanat
Semanatul se poate realiza prin mai multe metode ce variaza in functie de
configuratia si panta terenului, insusirile semintelor, dotarea tehnica, prezenta sau
absenta plantei protectoare etc. Cele mai folosite metode sunt: semanatul in randuri
distantate la 12,5-15cm, semanatul prin imprastiere manual sau mecanic.
Adancimea de semanat
Adancimea de semanat se stabileste in functie de marimea si forma semintelor,
puterea de strabatere, textura si umiditatea solului, variind intre 1-3cm.
Lucrari de ingrijire
Aplicarea corecta si la timp a lucrarilor de ingrijire, mai ales in anul intai, favorizeaza
realizarea unui covor vegetal uniform si bine incheiat, premisa obtinerii unor produse
ridicate.
Irigarea de rasarire
Aceasta lucrare este necesara dupa semanatul de la sfarsitul verii dar uneori si in
primaverile secetoase, cu o norma de udare de 150-200m 3/ha.
Distrugerea crustei
Pentru distrugerea crustei se foloseste tavalugul neted infasurat cu sarma ghimpata,
grapa de fier cu coltii indreptati in sus sau cu o grapa de maracini.
Compeltarea golurilor
În cazul semnalarii golurilor, se impune completarea acestora cu samanta din acelasi
amestec. Cand suprafetele cu goluri sunt mari, operatiunea se face cu masini de
semanat, iar pe suprafete reduse se poate face manual.
Combaterea buruienilor
Aceasta este lucrarea cea mai importanta din anul intai de vegetatie la pajistile
temporare semanate fara planta protectoare si la cele infiintate primavara.
Combaterea mecanica consta in cosirea repetata a buruienilor cu coasa, cu diferite
cosiri usoare, inainte ca acestea sa fructifice.
Pe terenurile cu o imburuienare puternica se recomanda folosirea erbicidelor. Dintre
acestea mentionam: S.D.M.A., Aretit, Basagran, Acetadin, Asulox.

21
Fertilizarea
Prin aceasta lucrare se urmareste obtinerea de productii mari si de buna calitate,
precum si mentinerea unui covor ierbos valoros pe toata durata folosirii.
Irigarea
În regiunile secetoase sau cu precipitatii neuniform repartizate, se impune irigarea
pajistilor temporare cu o norma de udare de 400-600m 3/ha.
Irigarea se poate face prin aspersiune sau prin revarsare, cu rigole orizontale sau
inclinate, in functie de panta terenului.
Folosirea pajistilor temporare
Modul de folosire a pajistilor temporare are o influenta insemnata asupra evolutiei
covorului vegetal, a duratei de folosire economica, precum si asupra cantitatii si
calitatii furajului obtinut. Pajistile temporare se pot folosi prin pasunat, cosit sau mixt.
Refacerea pajistilor temporare
Dupa 3 - 5 ani de folosire covorul vegetal incepe sa se rareasca, mai ales prin
disparitia treptata a leguminoaselor. În aceste situatii se impune refacerea pajistilor
respective care se poate realiza prin doua procedee: suprainsamantarea sau
reinsamantarea.
CAPITOLUL III
Înfiintarea de pajisti temporare in locul pajistilor permanente degradate.
Înfiintarea de pajisti temporare in locul pajistilor permanente degradate, constituie una
dintre cele mai importante verigi in procesul imbunatatirii bazei furajere. În noile
conditii create prin privatizarea septelului de animale, pajistile semanate sunt acele
culturi care asigura un furaj de calitate si in cantitate suficienta animalelor de rasa de
inalta productivitate.
Complexul de lucrari care se aplica pentru infiintarea pajistilor semanate, in locul
pajistilor permanente degradate, este cunoscut sub denumirea de imbunatatire
radicala sau regenerarea pajistilor. Superioritatea pajistilor semanate, fata de cele
permanente, depinde de conditiile naturale si economice concrete. Astfel,
productivitatea pajistilor temporare este determinata de precipitatii, de altitudine si de
sistemul de gospodarire. În conditii pedoclimatice asemanatoare, pajistile semanate
au realizat, in medie, in primii 2 ani de folosinta, o productie cu 30% mai mare decat

22
cea a pajistilor permanente.
Unii cercetatori spun ca pajistile semanate au insusiri valoroase, neegalate de
celelalte culturi furajere. Între acestea se remarca, in primul rand, productiile ridicate
care pot fi de 3-5 ori mai mari decat a pajistilor naturale. Compozitia floristica fiind
stabilita pe criterii stiintifice, in concordanta cu conditiile climatice, agrotehnica aplicata
si modul de exploatare, permite obtinerea unui furaj superior din punct de vedere
cantitativ si calitativ, fata de cel obtinut pe pajistea naturala. În regiunile de dealuri din
tara noastra, C. Barbulescu si Gh. Motca (1987) recomanda infiintarea de pajisti
semanate datorita conditiilor deosebite intalnite aici. Pe langa recoltele mari ce se
obtin, ce depasesc 10t/ha s.u., pajistile semanate contribuie la protectia solului
impotriva eroziunii si la ameliorarea insusirilor lui.
Daca in zonele de campie si de deal, pajistile semanate dau rezultate foarte bune, nu
acelasi lucru se poate spune despre zona de munte. Pentru tara noastra, cu circa 4,9
milioane hectare pajisti permanente, in mare parte degradate infiintarea pajistilor
semanate reprezinta una dintre cele mai importante masuri pentru ridicarea
productiilor cantitative si calitative ale pajistilor.
Pajistile permanente din tara noastra sunt situate, in mare parte, pe terenuri in panta,
supuse eroziunii. A. Havreliuc (1992) recomanda infiintarea de pajisti semanate (dupa
aplicarea unui complex de masuri antierozionale) pe aceste terenuri, cu rezultate
excelente.
Pajistile semanate se infiinteaza in locul pajistilor permanente degradate, la care
lucrarile de suprafata nu mai au efectele scontate. Decizia aplicarii metodei de
refacere radicala este de o mare raspundere, deoarece aceasta implica  distrugerea
in totalitate a covorului ierbos existent, prevalarea si inlaturarea cauzelor care au dus
la instalarea lui pe de o parte, iar pe de alta parte crearea conditiilor ca noua pajiste
pe care o infiintam sa se poata mentine in cultura. Terenurile ocupate cu pajisti
permanente pe care le alegem pentru infiintarea pajistilor semanate se incadreaza, in
general, in una din urmatoarele categorii:
telina imbatranita in care domina in mare masura, plante neconsumate de
animale si cu o productie sub 10t/ha masa verde;
acoperirea cu vegetatie nevaloroasa peste 25-30 %;

23
terenuri pe care s-a dezvoltat, in masiv, o planta nevaloroasa (stevie, pipirig,
feriga, etc.);
terenuri relativ plane cu usoare denivelari, care prin luarea in cultura se
preteaza la o exploatare intensiva;
acoperirea cu musuroaie intelenite, peste 30-40% din suprafata pajistii si pe
care masurile de suprafata nu dau rezultate.
Îmbunatatirea radicala a pajistilor  este o lucrare mai costisitoare decat imbunatatirea
de suprafata, care pe langa o serie de lucrari pregatitoare(defrisare, nivelare, drenare)
sunt necesare lucrarile propriu-zise de infiintare(destelenirea, fertilizarea, procurarea
semintelor, semanatul, etc.). Se recomanda destelenirea pajistilor permanente
degradate, numai in regiunile bogate in precipitatii, situate pe soluri cu o grosime mai
mare de 50 cm, pe pante cu inclinare mai mica de 15 grade si cu panza de apa
freatica la adancimea de cel putin 0,5m. Pe pajisti mai umede se impune mai intai
desecarea acestora, iar pajistile din regiunile secetoase se vor desteleni numai daca
exista posibilitati de irigare.
Pregatirea terenului cuprinde, pe de o parte, distrugerea covorului vegetal, iar pe de
alta parte lucrari de pregatire a patului germinativ in vederea insamantarii ierburilor
perene. Înainte de refacerea radicala sunt necesare cateva lucrari pregatitoare ca:
desecarea, indepartarea pietrelor, a cioatelor si a vegetatiei lemnoase, distrugerea
musuroaielor si nivelarea terenului, care contribuie la executarea destelenirii in bune
conditii. În vederea pregatirii terenului se aplica mai multe metode, care variaza in
functie de panta terenului, de grosimea stratului de telina si de vegetatia existenta. În
general, se disting urmatoarele tehnologii de distrugere a telinii:
cu mobilizarea totala a stratului de sol;
cu mobilizarea partiala a stratului de sol;
fara mobilizarea solului.
Tehnologia de pregatire a terenului, cu mobilizarea totala a stratului de sol presupune
in mod obligatoriu folosirea plugului. Odata cu efectuarea araturii se incorporeaza in
sol si ingrasamintele pe baza de fosfor si potasiu (daca este necesar), gunoiul de
grajd si amendamentele. Metoda se recomanda pe solurile mai profunde, cu un strat
gros de telina.

24
Pentru a realiza o maruntire mai buna a telinei, de regula, aratura adanca   de 25-30
cm este precedata de o discuire la 8-10 cm pentru distrugerea covorului ierbos
existent.
Destelenirea prin aratura nu se recomanda pe terenurile inundabile si periclitate de
eroziune, pe solurile scheletice, precum si in statiuni care exclud reusita pajistilor
semanate (de exemplu suprafetele excesiv de umede sau extrem de uscate). În
zonele cu precipitatii suficiente, destelenirea se poate practica si vara, in acest caz
infiintarea pajistii semanate se va face la sfarsitul lunii august sau inceputul lunii
septembrie. Deoarece pajistile semanate se folosesc si prin cosit, se impune o foarte
buna nivelare a terenului.
Tehnologia de pregatire a terenului cu mobilizare partiala a statului de sol presupune
o lucrare cu grapa cu discuri sau cu freza. O astfel de lucrare este indicata la
destelenirea pajistilor situate in zona de campie sau in cele de deal, situate pe terenuri
in panta si cu un strat subtire de telina. Se obtin rezultate bune la destelenirea
terenurilor pe care s-au efectuat curatiri de arborete, combaterea musuroaielor,
indepartarea pietrelor, cioatelor.
Freza poate fi folosita pentru prelucrarea telinei, realizandu-se o lucrare superioara
celei cu grapele cu discuri. Lucrarea cu freza  presupune 1-2 treceri, prima trecere
executandu-se superficial, la 8-10 cm, iar cea de-a doua mai adanc, la 12-14 cm. Pe
terenurile situate in panta, lucrarile se fac paralel cu curbele de nivel, conform
normelor de prevenire si combatere a eroziunii solului.
Tehnologia de prelucrare a terenului fara mobilizarea solului  se face in anumite
situatii in care orografia terenului nu permite nici un fel de lucrari de mobilizare a
terenului, sau cand vegetatia este foarte rara, se aplica suprainsamantarea vechiului
covor,fara nici o lucrare pregatitoare. Rezultatele acestei metode extensive depind, in
masura foarte mare, de conditiile concrete. Dupa suprainsamantare, trecerea cu o
turma de oi  pe timp umed poate favoriza incorporarea semintelor.
Pajistile semanate pot fi infiintate fie direct in aratura de destelenire, cunoscuta si sub
denumirea de regenerare rapida a pajistilor ce presupune un teren curat de buruieni,
bine maruntit si uniform, fie dupa o perioada de 1-3 ani, in carte terenul se cultiva cu
culturi anuale. Aceasta metoda se recomanda numai pe terenurile unde telina foarte

25
deasa nu a putut fi suficient maruntita, pe terenurile foarte imburuienate si pe soluri
turboase, unde lucrarile repetate, aplicate plantelor anuale, pot duce la o imbunatatire
a insusirilor solului.
CAPITOLUL IV
Folosirea pajistilor prin pasunat
Valorificarea pajistilor prin pasunat o constitue inca din cele mai vechi timpuri una din
posibilitatile de folosire eficienta a acestor categorii de terenuri, avand drept scop
cresterea animalelor.
Avantajele folosirii pajistilor prin pasunat sunt:
      miscarea permanenta in aer curat, sub efectul razelor solare, favorizeaza
formarea unui organism sanatos;
      influenteaza pozitiv productia si reproductia animalelor;
      animalele intretinute pe pasuni sunt mai robuste;
      tineretul se dezvolta mai repede;
      sterilitatea se reduce foarte mult;
      animalele crescute pe pasune nu se imbolnavesc de rahitism datorita formarii
vitaminei D, antirahitice, care influenteaza asimilarea calciului si fosforului;
      folosirea furajului verde prin pasunat elimina unele lucrari legate de
intretinerea animalelor la grajd ( recoltarea, transportul si administrarea furajului la
iesle, indepartarea gunoiului etc. );
      productia animalelor se realizeaza la cel mai scazut cost;
      iarba folosita prin pasunat constitue cel mai ieftin furaj pentru animale;
      pasunea ofera un furaj fraged, suculent, usor digestibil, cu gust si miros
placut, ceea ce face sa fie consumat cu placere de animale.
4.1. Sisteme de pasunat:
      pasunatul liber, nerational, sistematic;
      pasunatul in front;
      pasunatul sistematic, rational, pe parcele( tarlale);
      pasunatul dozat;
      pasunatul in fasii sau cu portia.
Pasunatul liber este cea mai primitiva metoda folosita, producand mari neajunsuri. Pe

26
pasunile in panta are loc distrugerea stratului de telina si declansarea unor fenomene
grave de eroziune a solului, mai ales cand se pasuneaza pe vreme umeda si cu un
numar prea mare de animale.
În cazul acestei metode, cand animalele au libertatea de a cutreiera toata pasunea,
are loc un pasunat selectiv. Animalele aleg plantele cele mai bune, pe care le
pasuneaza repetat si astfel cu timpul acestea dispar. Locul lor este luat de plante
slabe si de buruieni, care, nefiind pasunate, ajung la maturitate si se inmultesc cu
ajutorul semintelor. În felul acesta productia pasunii scade de la un an la altul, se
inrautateste compzitia floristica si se reduce foarte mult calitatea furajului.
Pasunatul acesta este cu atat mai putin indicat pe pasunile pe care s-au executat
lucrari de ameliorare. Practic in acest caz, tot ceea ce s-a realizat prin ameliorare se
anuleaza prin pasunat liber.
Pasunatul in front (dupa modul de asezare a animalelor), este mult mai buna decat
pasunatul liber, insa este caracteristica tot unei exploatari extensive a pasunilor.
Pasunatul sistematic este o metoda moderna, intensiva, caracteristica unitatilor in
care se aplica cu regularitate lucrari de ameliorare si care obtin productii mari si foarte
mari.
Avantajele acestei metode sunt:
      sporirea productiei pasunilor, ca urmare a faptului ca plantele, dupa ce sunt
pasunate, au la dispozitie timp suficient pentru a se reface;
      repartizarea mai uniforma a productiei de iarba pe cicluri;
      imbunatatirea compzitiei floristice;
      cresterea gradului de consumabilitate a plantelor si valorificarea intr-o
masura mare (70-75%) a substantelor nutritive cuprinse in iarba de pe pasune;
      prevenirea imbolnavirii animalelor de parazitoze, deoarece, in timpul scurt
cat raman pe o tarla, oulele si larvele parazitilor intestinali nu ajung la stadiul de
invazie;
      executarea cu usurinta a lucrarilor de imbunatatire in complex ( aplicarea
ingrasamintelor minerale, combaterea buruienilor etc.) dupa ce animalele au parasit
tarlaua;
      prevenirea declansarii eroziunii pe terenurile in panta si a inrautatirii

27
conditiilor de viata a plantelor autotrofe valoroase.
În cadrul pasunatului pe tarlale, animalele pot sa ramana pe pasune tot timpul sau
numai 3-4 ore dimineata si dupa amiaza. Restul timpului fiind tinute in tabere de vara.
Pasunatul dozat consta in atribuirea unor portiuni din tarla, delimitate cu ajutorul
gardului electric, calculate in asa fel, incat animalele sa aiba la dispozitie iarba
necesara pentru o zi sau pentru o jumatate de zi. În acest caz animalele se afla in
permanenta intre doua garduri electrice, unul care delimiteaza pasunea pe care
animalele pasuneaza pentru prima data si altul care delimiteaza suprafata folosita
inainte. Pentru un animal mare este necesara o suprafata de 150-200 m² la primele
doua cicluri de pasunat si de cca 300 m² la ciclurile urmatoare.
Pasunatul in benzi sau fasii se atribuie animalelor portiuni limitate de pasune, sub
forma unei fasii cu o latime de 0,5-1m. Lungimea unei fasii se stabileste in functie de
numarul de animale atribuind 1,5 m/cap tineret bovin si 2,0 m/cap bovina adulta care
pasuneaza. Delimitarea fasiei se face cu ajutorul gardurilor electrice. Cel dinspre
suprafata nepasunata se deplaseaza in mod treptat, pe masura ce plantele au fost
consumate, iar cele din spatele frontului de furaje se muta la 3-4 zile.
Pasunatul dozat si pasunatul cu portia se pot aplica si fara impartirea pasunii in
parcele (tarlale), mai ales la pasunile foarte productive, pajistile temporare si la
plantele de nutret cultivate, pentru a se reduce procentul plantelor neconsumate.
4.2. Tehnica pasunatului.
Data inceperii pasunatului are o mare influenta asupra vegetatiei, conditiilor stationare
si sanatatii animalelor. La alegerea datei de incepere a pasunatului trebuie sa se tina
seama de inaltimea plantelor si de starea de umezeala a solului.
Momentul cel mai bun este cand plantele au inaltimea de 10-15 cm, in cazul pasunilor
formate din plante marunte si de 15-20 cm pe pasunile formate din plante inalte, solul
s-a zvantat si temperatura pe timpul noptii nu scade sub 5ºC. În regiunile de dealuri,
unde terenurile in panta sunt numeroase, respectarea acestor norme devine
obligatorie (pentru a se preveni declansarea fenomenelor de eroziune).
Tot pentru prevenirea eroziunii solului, portiunile de pasune situate pe pante si unde
gradul de acoperire a solului cu vegetatie este slab si pericolul de eroziune iminent, nu
se vor pasuna primavara decat mai tarziu sau chiar la ciclul al 2-lea.

28
De multe ori pasunatul in regiunile de dealuri incepe mult mai repede, cand solul este
inca foarte umed, din lipsa de furaje. În acest caz se distruge stratul de telina, se
batatoreste solul si se inrautateste regimul de aer, se formeaza gropi si musuroaie. Pe
terenurile in panta se declanseaza fenomene grave de eroziune a solului. Productiile
care se obtin sunt din ce in ce mai mici, deoarece incep sa se epuizeze rezervele din
partile subterane, pe seama carora are loc formarea masei vegetative.
Pasunatul foarte timpuriu prezinta si alte neajunsuri. Iarba este prea tanara, contine
multa apa si din aceasta cauza are un efect laxativ epuizant. Datorita rapiditatii
tranzitului, are loc o eliminare excesiva de saruri minerale de cupru, magneziu, dar
mai ales de sodiu. Aceasta iarba contine putina celuloza si se preteaza putin la
salivatie si rumegare, animalele fiind predispuse la unele forme de indigestie si chiar
la meteorizatii. Contine cantitati mari de azot, ceea ce determina acumularea
amoniacului in stomacul animalelor si declansarea unor fermentatii periculoase.
Începerea pasunatului mai tarziu nu prezinta atatea neajunsuri pentru animale, insa in
acest caz creste continutul de celuloza, se reduce consumabilitatea si valoarea
nutritiva a furajului.
În mod obisnuit, la primul ciclu de pasunat plantele cresc mai repede si nu pot fi
pasunate toate tarlalele la timp. De aceea, una sau doua tarlale se cosesc cand
plantele sunt in burduf si se pasuneaza la ciclul al doilea. Uneori este nevoie sa se
coseasca si a treia tarla, cand plantele sunt inspicate. Aceasta tarla va fi pasunata la
ciclul al doilea sau al treilea. Iarba care rezulta se transforma in fan sau se
insilozeaza.
Înaltimea de pasunat este de 3-4 cm de la suprafata solului, pe pasunile de deal
formate din plante mai joase, cu multe frunze bazale si de 4-5 cm pe pasunile cu
plante mai inalte. Daca se pasuneaza mai de jos, regenerarea plantelor va fi mai
slaba si productiile la ciclurile urmatoare mai mici. Aceasta se explica prin faptul ca
regenerarea are loc numai pe seama lastarilor care se formeaza din mugurii si
nodurile de infratire situate pe organele din sol. Mugurii superficiali si lastarii scurti,
care au un rol important in refacerea masei vegetative dupa pasunat, nu mai participa
la acest proces, fiind indepartati in timpul pasunatului executat prea jos. Acest mod de
pasunat reprezinta o caracteristica a pasunatului nerational, cu un numar mare de

29
animale si o perioada prea lunga. În conditiile pasiunilor de deal, modul acesta de
pasunat contribuie in cea mai mare masura la declansarea fenomenelor de eroziune.
Data incetarii pasunatului trebuie sa fie cu 25-30 zile inainte de venirea ingheturilor
permanente. Plantele au astfel posibilitatea sa-si refaca cel putin partial rezervele de
substante nutritive din sol si in felul acesta sa reziste mai bine la ingheturile din timpul
iernii, primavara pornesc mai repede in crestere si pasunatul poate sa inceapa mai
devreme.
De multe ori pasunatul se prelungeste toamna prea tarziu. Practica aceasta
daunatoare este foarte raspandita pe pajistile de deal, animalele care sunt coborate
de pe pasiunile de munte si alpine fiind tinute pe pasuni chiar pana la venirea
ingheturilor.
Frecventa pasunatului este in functie de compozitia floristica a pasunilor, de lucrarile
care se aplica pe pasuni, de intensitatea pasunatului. Pasunile permanente de deal se
pot pasuna in bune conditii de trei ori intr-o perioada de vegetatie. Prin urmare, de pe
aceste pasuni se realizeaza 3 cicluri de pasunat, timpul de regenerare a plantelor fiind
de 30-40 de zile.
Marirea numarului ciclurilor de pasunat pana la 4-5 este posibila numai in cazul
pasunilor temporare si permanente in care se aplica azot dupa fiecare ciclu de
pasunat si se iriga pentru a se grabi regenerarea plantelor.
Folosirea tarlalelor se face in asa fel incat animalele sa aiba in permanenta la
dispozitie hrana necesara, fara ca sa distruga covorul vegetal si sa se strice stratul de
telina.
Tarlalele pot sa fie pasunate pe toata suprafata sau pe portiuni mai mici, cu ajutorul
gardului electric. Este bine ca pe pasunile ameliorate, care dau productii mari, sa se
aplice pasunatul cu gard electric, pe portiuni mici. Procedand asa, creste gradul de
consumabilitate al plantelor, se evita batatorirea solului si inrautatirea conditiilor de
viata din sol, se accelereaza ritmul de regenerare a plantelor. Pe celelalte pasuni se
pasuneaza toata tarlaua, respectand normele folosirii rationale, referitoare la data
inceperii pasunatului, numarul de zile cat raman animalele pe tarla etc.
4.3. Masuri pentru organizarea pasunatului rational.
Folosirea rationala a pasunilor presupune aplicarea unui ansamblu de masuri tehnico-

30
organizatorice care permite valorificarea maxima a plantelor, imbunatatirea
compozitiei floristice si sporirea productiei de iarba, in conditiile prevenirii declansarii
fenomenelor de eroziune a solului. Masurile care trebuie sa se aplice sunt:
determinarea productiei pasunilor;
stabilirea capacitatii de pasunat;
impartirea in tarlale;
stabilirea sistemului de folosire a tarlalelor;
executarea unor lucrari specifice inaintea, in timpul si dupa terminarea
pasunatului.
Determinarea productiei pasunilor. Pentru determinarea productiei se folosesc doua
metode:
      Metoda cosirilor repetate. Consta in cosirea, in timpul perioadei de
vegetatie, a unor parcele de proba.
Pentru aceasta se aleg mai multe suprafete reprezentative in privinta productiei: pe
pasunile uniforme 4 suprafete de cate 2,5 m², iar pe pasunile cu vegetatia neuniforma,
10 suprafete a cate 1 m². Pe aceste suprafete se executa cosirea plantelor cu o zi
inainte de introducerea animalelor pe pasune, deci la inceputul fiecarui ciclu de
pasunat.
În cazul pasunatului liber se ingradesc suprafete mai mari, de pana la 100 m², de pe
care se coseste iarba cand ajunge la inaltimea de pasunat.
Prin insumarea productiilor obtinute la fiecare recoltare, raportate la hectar
(C1,C2,C3), rezulta „productia totala” a pasunii (C):
C=C1+C2+C3+.Cn [t/ha].
„Productia efectiva” (P), care ne intereseaza la stabilirea capacitatii de pasunat, se
calculeaza prin scaderea resturilor de plante neconsumate dupa fiecare ciclu de
pasunat (R) din „productia totala”:
P=C-R [t/ha].
Cunoasterea acestor elemente permite aflarea unui indicator sintetic important, care
exprima calitatea pasunii, si anume „coeficientul de folosinta” (K):
K=P/C*100 [%].
„Productia efectiva” se pot stabili si cand pasunile nu sunt impartite in tarlale, deci

31
cand nu se pot determina plantele ramase neconsumate la sfarsitul fiecarui ciclu de
pasunat (R), folosind formula:
P=C*K/100 [t/ha].
În care:
P – este productia efectiva;
C – productia totala;
K – coeficientul de folosinta.
În acest caz „coeficientul de folosinta” se determina cu ajutorul analizei botanice,
efectuate pe probe de iarba recoltate din ingradiri folosind formula:
K=M/N*100 [%].
M – este greutatea plantelor consumate;
N – greutatea totala a probei analizate.
De asemenea, se pot folosi datele orientative din diferite lucrari de specialitate sau se
pot face aprecieri vizuale. In mod obisnuit, pe pasunile bune de deal din tara noastra,
in care plantele dominante sunt: Agrostis capillaris, Dactylis glomerata, Poa pratensis,
Festuca rubra, Lolium perenne, Cynosurus cristatus, Festuca pratensis, Trifolium
repens, Trifolium pratense, Lotus corniculatus, Taraxacum officinale etc. „coeficientul
de folosinta” ajunge la 75-80% sau mai mult, iar pe pasunile semanate, peste 90%. În
putine cazuri valorile acestui indicator scad la 60-70%.
      Metoda indirecta ( zootehnica) consta in transformarea tuturor produselor
obtinute de la animale in U.N.( unitati nutritive), pe baza unor coeficienti. Pentru
determinarea productiei cu ajutorul acestei metode, se alege un lot omogen de
animale, care se cantareste la inceputul si la sfarsitul perioadeide pasunat, pentru a
se afla sporul total de greutate.
Determinarea capacitatii de pasunat.
Reprezinta numarul de animale care se poate repartiza la 1 ha de pasune, in functie
de productia acesteia, pentru a se evita atat supraincarcarea, cat si subincarcarea
pasunii. Cand nu se cunoaste capacitatea de pasunat repartizarea animalelor se face
la intamplare, de cele mai multe ori numarul de animale depasind posibilitatile de
hranire pe care le ofera, aceasta fiind supraincarcata.
Capacitatea de pasunat (C.p.) se exprima in unitati vita mare ( U.V.M./ha) si rezulta

32
din raportul intre productia efectiva a pasunii (P) si necesarul de masa verde pentru 1
U.V.M. Pentru durata de pasunat corespunzatoare timpului in care se realizeaza
productia (N):
C.p.=P/N [U.V.M./ha]
În regiunile de dealuri perioada de pasunat dureaza din luna mai si pana in luna
septembrie, si anume 140-160 de zile.
Capacitatea de pasunat are un caracter destul de relativ, deoarece productia pasunii
variaza uneori mult in cursul perioadei de vegetatie datorita multor factori, pe cand
necesarul de iarba este aproape constant, iar la tineret in crestere. De aceea
capacitatea de pasunat reesita din calcul se micsoreaza cu pana la 30%. În felul
acesta se asigura necesarul de iarba si la ciclurile din vara, cand productia este mai
mica. Surplusul de iarba din primavara poate sa fie transformat in fan, siloz sau
semisiloz. Procentul de diminuare a capacitatii de pasunat se poate reduce foarte mult
in cazul in care se aplica dupa fiecare ciclu de pasunat ingrasaminte cu azot (40-50
kg/ha N), cu scopul realizarii unei productii cat mai uniforme in tot cursul perioadei de
vegetatie.
Împartirea in tarlale.
Acest numar este in raport cu durata ciclului de pasunat si cu numarul de zile cat
raman animalele in pasune. Durata ciclului de pasunat corespunde cu timpul necesar
plantelor pentru a se reface, in asa fel incat sa poata fi din nou pasunate si depinde de
compozitia floristica, de regimul de umiditate si de hrana. În conditiile dealurilor,
plantele se refac dupa aproximativ 30 de zile la primul ciclu si 35-40 la ciclurile
urmatoare. Timpul de refacere poate fi scurtat, prin executarea lucrarilor de ingrijire in
timpul vegetatiei si in special prin aplicarea fractionata a azotului si irigare.
Acestea stimuleaza mult cresterea plantelor. Refacerea mai rapida a plantelor
inseamna un numar mai mare de cicluri de pasunat si productii sporite la unitatea de
suprafata.
Numarul de zile cat raman animalele pe o tarla trebuie sa fie mic, si anume 4-6 zile. În
felul acesta se pot pasuna bine toate tarlalele in cadrul unui ciclu de pasunat si
plantele au timp suficient la dispozitie pentru regenerare. Daca animalele raman mai
multe zile pe o tarla, se reduce timpul pe care il au plantele la dispozitie pentru

33
regenerare, se batatoreste solul, se inrautatesc conditiile de aeratie, productia pasunii
scade.
Numarul de tarlale se stabileste impartind durata ciclului de pasunat la numarul de zile
cat raman animalele pe o tarla. Daca, de exemplu, durata ciclului de pasunat este de
32 de zile si animalele pasuneaza pe o tarla 4 zile, pasunea respectiva va fi impartita
in 8 tarlale.
În mod obisnuit numarul de tarlale care rezulta din calcul se mareste cu 1-2,
deoarece, in cadrul folosirii rationale, in fiecare an 1-2 tarlale nu se pasuneaza. Pe
acestea se executa lucrari complexe de imbunatatire.
În conditiile de deal din tara noastra, numarul de tarlale care se recomanda este de 8-
10 (12). Un numar mai mare nu se adopta in productie, deoarece mareste mult
cheltuielile necesitate de constructia gardurilor.
Pasunile care au suprafete mari, de sute de hectare, cum se intalnesc in multe cazuri
din regiunile de dealuri, se impart in cateva trupuri mari, numite unitatea de exploatare
(U.E.), care la randul lor se impart in tarlale.
Unitatile de exploatare au suprafetele calculate in asa fel incat sa tina seama de
formele de relief de pe pasune si sa asigure hrana pentru cel putin 100-120 U.V.M..
Suprafata se calculeaza astfel:
U.E.=N/P [ha].
În care:
N – reprezinta necesarul de masa verde pentru 100-150 U.V.M pe perioada de
pasunat, in tone;
P – productia pasunii, in t/ha M.V.
Necesarul de masa verde rezultat din calcul se majoreaza cu 30%, cu scopul de a
compensa pierderile din timpul pasunatului, estimate la 15% si productiile mai mici din
partea a 2-a a perioadei de vegetatie (R. Ziman, 1984).
Stabilirea sistemului de folosire a tarlalelor (parcelelor).
La stabilirea suprafetei tarlalelor se porneste de la principiul ca tarlalele sa aiba
productie cat mai apropiata intre ele. În acelasi timp, se tine seama si de configuratia
terenului, pentru a se folosi in cat mai mare masura formele naturale ale reliefului la
delimitarea tarlalelor.

34
Deoarece in cadrul unei exploatari rationale a pasunilor se aplica cu regularitate un
complex de lucrari de imbunatatire, se realizeaza in timp o uniformizare a productiei
pe toata pasunea. În acest caz, este bine ca tarlalele sa aiba inca de la inceput
suprafete egale sau foarte apropiate, aceasta mai ales cand delimitarea lor se face cu
garduri fixe, care nu se pot muta asa usor de la un an la altul.
Forma cea mai buna a tarlalelor este dreptunghiulara, deoarece in acest fel este
posibil sa se organizeze cu mai multa usurinta pasunatul in interiorul tarlalelor, pe
suprafete mici, cu ajutorul gardului electric.
La stabilirea formei trebuie sa se tina seama de relief, de posibilitatea de a construi
cat mai usor drumul principal de acces pe pasune, din care animalele patrund in
fiecare tarla.
Tarlalele se delimiteaza prin formele naturale existente pe pasune (rauri, vai, palcuri
de arbusti, drumuri etc.), prin semne conventionale sau prin garduri.
Lucrarile care se executa inaintea inceperii pasunatului.
Înaintea introducerii animalelor pe pasune se impune sa se execute un ansamblu de
lucrari tehnico-organizatorice, de natura sa permita desfasurarea pasunatului in bune
conditii si sa stimuleze cresterea plantelor, deci sa contribue la marirea productiei.
Aceste lucrari sunt foarte diferite, fiind determinate in special de factorii naturali locali,
ca de exemplu:
      curatirea pasunii de maracinisuri, resturi aduse de ape, pietre;
      nivelarea terenului si evacuarea excesului de apa;
      distrugerea buruienilor si a plantelor toxice;
      repararea drumurilor de acces pe pasune si a gardurilor;
      repararea si dezinfectarea constructiilor existente (stane, casarii, adaposturi
etc.) si inceperea lucrarilor la alte constructii necesare unei bune exploatari a
pasunilor.
De asemenea, se executa toate lucrarile care privesc asigurarea animalelor cu apa de
baut.
Se cunoaste ca productiile obtinute de la animale sunt mult influentate de cantitatea si
calitatea apei pe care o au la dispozitie. În general animalele beau multa apa,
cantitatile consumate fiind conditionate de mai multi factori. Astfel, cu cat animalele

35
sunt mai grele si dau productii mai mari de lapte, vor consuma mai multa apa.
Consumul de apa este in stransa legatura cu continutul de substanta uscata ingerata.
În mod obisnuit pentru 1 kg S.U. ingerata bovinele au nevoie de 4-5 l apa, iar ovinele
si cabalinele, de 2-3 l apa.
Animalele trebuie sa aiba la dispozitie, pe tarla, in permanenta apa curata. Cand acest
lucru nu este posibil, se amenejeaza adapatori la distante de cel mult 500m de locul
de pasunat.
Lucrari care se executa pe pasuni in timpul pasunatului.
În timpul pasunatului, lucrarile care se executa au ca scop refacerea cat mai rapida a
plantelor si prevenirea inmultirii buruienilor. Ele se executa cu mai multa usurinta pe
pasunile impartite in tarlale, dupa ce animalele trec pe tarlaua urmatoare si constau in:
imprastierea uniforma a dejectiilor de la animale, aplicarea suplimentara a
ingrasamintelor minerale cu azot (cate 40-50 kg/ha azot dupa fiecare ciclu de
pasunat), irigarea, distrugerea buruienilor neconsumate etc.
Introducerea animalelor pe pajisti modifica sistemul sol-planta, deoarece cantitati
importante de elemente nutritive sunt prelevate prin iarba si o anumita fractiune este
ingerata de animale, pentru a fi apoi restituita sub forma de dejectii si folosita din nou
de catre plante.
Iarba recupereaza cantitati importante de elemente nutritive. S-a constatat ca pe o
raza de 50-70 cm, in jurul locului de impact, creste foarte mult continutul de N, K, Cl
din plante, cu atat mai mult cu cat plantele sunt mai aproape de centru (V. Lombaert,
1984).
Cand dejectiile sunt concentrate in locurile de adapare sau unde se odihnesc in mod
obisnuit animalele, deci in zone cu mai putina iarba, recuperarea elementelor nutritive
prin plante este neinsemnata.
Modul acesta de valorificare a elementelor nutritive din dejectii determina o crestere
foarte neuniforma a plantelor. De aceea este necesar ca dupa incheierea pasunatului
pe fiecare tarla, sa se execute imprastierea cat mai uniforma a dejectiilor pe toata
suprafata. În acest fel plantele vor avea o dezvoltare mai uniforma si se va evita
instalarea plantelor nitrofile, reprezentate prin buruieni, in locurile unde cad dejectiile.
Aceasta lucrare este obligatorie cand pasuneaza bovinele si nu se executa cand

36
pasuneaza ovinele, deoarece dejectiile raman destul de uniform pe suprafata pasunii.
Cea mai importanta lucrare este cea de aplicare fractionata a ingrasamintelor
minerale cu azot. În felul acesta este stimulata mult cresterea plantelor dupa ciclurile
de pasunat, iar productiile care se obtin sunt destul de apropiate in tot cursul perioadei
de vegetatie.
BIBLIOGRAFIE.
1. BARBULESCU C.,  MOTCA GH. - 1987 -“PAJISTELE DE DEAL DIN ROMANIA”
ED. CERES, BUCURESTI.
2. IRINA VINTILA SI COLAB. - 1984 -“SITUATIA AGRONOMICA A SOLURILOR DIN
ROMANIA”
3. PROF. UNIV. DR. VASILE VINTU – 2003 - “CULTURA PAJISTILOR SI A
PLANTELOR FURAJERE” SUPORT CURS I.D.

UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI DE MEDICINA

VETERINARA    ION IONESCU DE LA BRAD  IASI
FACULTATEA DE AGRICULTURA
SPECIALIZARE AGRICULTURA I.D.
PROIECT   LA  CULTURA  PAJISTILOR  SI   A
PLANTELOR  FURAJERE
PROF. UNIV. DR. VASILE VINTU

37