Curs Management 3

Managementul in Agricultura
Prof.univ.dr. Liviu Marcuta

TIPOLOGIA DECIZIILOR
ÎN AGRICULTURĂ
2
TIPOLOGIA DECIZIILOR ÎN AGRICULTURĂ
În literatura de specialitate există mai multe criterii de clasificare a
deciziilor. Pentru activitatea practică, prezintă importanţă câteva criterii
de clasificare din care mai importante sunt:
 orizontul temporal şi implicaţiile deciziei;
 numărul de persoane ce participă la adoptarea deciziei;
 etc.
3
Tipologia deciziilor ce se adoptă în exploataţiile agricole:
1. Orizontul temporal şi implicaţiile deciziei

a) Strategice;
b) Tactice;
c) Curente sau operative.
2. Numărul de persoane ce participă la adoptarea deciziei

a) Colective;
b) Individuale.
4
Orizontul temporal şi implicaţiile deciziei
a) Strategice
 Se referă la o perioadă mai îndelungată de timp (peste un an);
 Vizează obiectivele fundamentale ale dezvoltării exploataţiei agricole;
 Absorb un volum mare de resurse materiale şi financiare;
 Necesită o temeinică fundamentare tehnico-economică şi solicită o largă
bază informaţională;
 Se adoptă de către organele colective de conducere;
 Se integrează în planuri pe termen lung şi mediu;
5
b)Tactice
 Se referă la perioade mai scurte de timp (de regulă sub un an);
 Vizează modalităţile de transpunere în practică a obiectivelor precizate prin
deciziile strategice;
 Se adoptă de către organele colective de conducere, cât şi de către cadrele
de conducere de la nivelul exploataţiei agricole;
 Se integrează în planurile anuale şi trimestriale.
6
c) Curente sau operative

 Se referă la perioadele de până la o lună;
 Vizează pregătirea, organizarea şi desfăşurarea diferitelor procese de muncă,
iniţierea de acţiuni de cercetare a efectelor factorilor perturbatori;
 Se adoptă de către cadrele de conducere de la toate nivelurile ierarhice ale
exploataţiei agricole;
 Sunt de regulă, cuprinse în programe pe termen scurt (lunare, decadale,
săptămânale, zile)
7
Numărul de persoane ce participă la adoptarea deciziei:
a) Colective
 Se adoptă de către organele colective de conducere;
 Se referă la aspectele esenţiale ale activităţii;
 Cuprind deciziile strategice şi o parte din deciziile tactice.
8
ETAPELE PROCESULUI DECIZIONAL
Toate activităţile din exploataţiile agricole se desfăşoară pe bază de
decizii.
În elaborarea deciziilor se disting trei etape principale, şi anume:
 etapa de pregătire a deciziei;
 etapa alegerii soluţiei optime;
 etapa aplicării deciziei.
9
Pregătirea deciziei constituie prima etapă care cuprinde mai multe faze,
astfel:
 strângerea informaţiilor;
 analiza informaţiilor;
 implicaţiile deciziei;
 aprecierea situaţiei decizionale şi sesizarea necesităţii de a se
lua decizia;
 formularea scopului urmărit prin adoptarea deciziei şi
elaborarea variantelor de decizii.
10
Etapa a doua de alegere a soluţiei optime şi adoptarea deciziei este
hotărâtoare în procesul luării deciziilor. Pentru alegerea soluţiei optime
este necesar să se stabilească mai multe variante sau soluţii de rezolvare
a problemei.
Alegerea soluţiei optime depinde de problemă, condiţii, criteriul pe care
se bazează alegerea (optimist, pesimist etc.), de faptul dacă decizia se ia
în condiţii de certitudine, de risc sau incertitudine. Chiar în cadrul
aceleiaşi probleme, o soluţie nu poate fi optimă pentru toate situaţiile.
Decizia trebuie să fie formulată clar în ceea ce priveşte problema,
scopul, mijloacele, termenele şi responsabilităţile.
11
Această etapă cuprinde fazele de analiză comparativă a
variantelor prin prisma criteriilor şi respectiv a consecinţelor
sau rezultatelor scontate, a posibilităţilor de aplicare în practică,
precum şi adoptarea propriu-zisă a variantei care corespunde cel
mai bine condiţiilor concrete şi asigură realizarea optimă a
obiectivului urmărit prin decizia luată.
Etapa finală de aplicare a deciziei are scopul de a transforma
decizia in acţiune. În acest sens, trebuie formulată clar, complet
şi explicit dispoziţia de execuţie, transmisă în timp util,
nominalizaţi executanţii cu precizarea răspunderilor, urmărirea
şi controlul execuţiei, conform succesiunii procesului decizional
.
12
Punerea in practica a deciziei începe cu transmiterea acesteia
către cei care răspund de aplicare şi către cei care participă
nemijlocit la executarea ei.
Aplicarea corectă a deciziilor impune ca acestea să ajungă la
nivelurile ierarhice unde urmează să fie aplicate.
13
FUNCŢIILE EXPLOATAŢIILOR
AGRICOLE
STRATEGIA ŞI POLITICA
EXPLOATAŢIILOR AGRICOLE
14
FUNCŢIILE EXPLOATAŢIILOR AGRICOLE
Funcţiunea reprezintă ansamblul de activităţi specifice, legate între ele
şi îndreptate spre realizare obiectivelor exploataţiilor agricole.
1. Funcţiunea de producţie grupează toate activităţile principale ale
exploataţiei, care au ca finalitate:

obţinerea de bunuri materiale sau prestări de servicii;

întreţinerea utilajelor;

executarea de lucrări;

asigurarea condiţiilor de securitate a muncii;

controlul permanent al respectării parametrilor calitativi şi cantitativi
stabiliţi.
Prin intermediul acestei funcţiuni, managerul utilizează resursele
proprii, aprovizionează exploataţia cu resursele atrase şi fundamentează
decizia de alocare optimă a resurselor.
. 15
2. Funcţiunea de cercetare – dezvoltare, cuprinde toate activităţile ca
se referă la:
 introducerea progresului tehnico-ştiinţific;
 soluţionarea unor probleme privind economisirea de resurse de
energie;
 activităţi de investiţii-construcţii, care vizează realizarea unor noi
capacităţi de producţie sau extinderea şi modernizarea celor
existente.
3. Funcţiunea comercială, înglobează activităţile de aprovizionare
tehnico-materială de desfacere a produselor, de studiu al pieţei.
16
4. Funcţiunea financiar-contabilă, cuprinde activităţile de asigurare
cu mijloacele financiare necesare desfăşurării normale a procesului de
producţie şi de evidenţă contabilă a activităţilor exploataţiei sub toate
formele sale.
5. Funcţiunea de personal, cuprinde acţiunile cu privire la asigurarea
necesarului de forţă de muncă, recrutarea, selecţionarea, încadrarea,
perfecţionarea şi salarizarea personalului.
În cadrul acestei funcţii intră şi problemele de ordin social (cazarea,
cantina, etc.), de medicină a muncii, raporturile dintre conducere şi
lucrători.
17
6. Funcţiunea de protecţie a mediului ambiant cuprinde :
 activităţi de reducere a poluării solului, apelor şi alimentelor;
 respectarea normelor de utilizare a produselor fitosanitare;
 folosirea deşeurilor produse de animale;
 înlăturarea efectelor eroziunii solului.
18
Strategia şi politica de dezvoltare a unei exploataţii agricole este
reprezentată de ansamblul proceselor decizionale prin care se stabilesc
misiunea, obiectivele, metodele de realizare a acestora şi resursele pe
care le implică.
TIPOLOGIA STRATEGIILOR
În funcţie de sfera de cuprindere şi de orizontul de timp, strategiile pot
fi:

strategii organizaţionale;

strategii concurenţiale;

strategii funcţionale.
Strategii organizaţionale – sunt la cel mai înalt nivel al organizaţiei
economice. Prin ele se precizează direcţiile majore de dezvoltare şi
modul cum vor fi gospodărite resursele.
19
TIPURI:
 Strategii de creştere;
 Strategii de stabilitate;
 strategii de descreştere;
 strategii combinate.
1. Strategiile de creştere vizează extinderea volumului de activităţi ca urmare a
câştigării unor noi segmente de piaţă. Sunt adaptate pentru creşterea capacităţii
concurenţiale.
Căi de realizare:
 Concentrarea;
 integrarea pe verticală;
 Diversificarea.
20
Concentrarea – sporirea volumului producţiei prin integrarea pe
orizontală care constă în absorbţia organizaţiilor economice, care
realizează produse şi servicii similare cu cele ale organizaţiei
economice absorbante.
Avantajul principal al concentrării – promovarea şi practicarea
tehnologiilor moderne.
Integrarea pe verticală – extinderea activităţilor în domeniile conexe
(prelucrare, desfacere).
Efect – creşterea profitabilităţii prin reducerea costurilor materiilor
prime şi prin creşterea calităţii produselor.
Diversificarea – promovarea unor activităţii, care se diferenţiază
substanţial de activităţile tradiţionale ale exploataţiei.
Prin diversificare se diminuează riscurile.
21
2. Strategiile de stabilitate sunt adoptate în situaţiile în care exploataţia a
ajuns la un echilibru economic. Sunt vizate puţine schimbări în ceea ce
priveşte produsele, pieţele sau metode de derulare a producţiei.
Volumul activităţilor rămâne în general acelaşi, iar creşterile dacă apar sunt
lente.
3. Strategiile de descreştere vizează reducerea, în anumite proporţii, a
volumului de activităţii, în scopul redresării unor tendinţe negative sau a
eliminării unor situaţii critice, cu care se poate confrunta organizaţia.
22
Strategii de descreştere:

reducerea parţială a volumului de activitate;

lichidarea;

captivitatea – organizaţia renunţă la prerogativele deciziei în domenii esenţiale
(vânzări, marketing, concepţia produsului) în favoarea unei alte firme în
schimbul garanţiei desfacerii produselor la preţuri avantajoase.
4. Strategiile combinate sunt adoptate de organizaţii economice

complexe, de dimensiuni mari, în cadrul cărora, în anumite situaţii, pot
fi adoptate strategii de creştere, în altele de stabilitate sau în altele de
descreştere.
23
După stabilirea strategiilor organizaţionale, exploataţiile trebuie sa

stabilească ansamblul de acţiuni pe care trebuie sa le întreprindă în
fiecare domeniu, pentru a deveni competitiva (strategie concurenţiala)
Alternative ale strategiilor concurenţiale
 Practicarea de preţuri mici
 Etalarea produsului
 Concentrarea asupra unui anumit segment de piaţă
24
STATEGII CONCURENŢIALE
După stabilirea strategiilor organizaţionale, exploataţiile trebuie sa

stabilească ansamblul de acţiuni pe care trebuie sa le întreprindă în
fiecare domeniu, pentru a deveni competitiva (strategie concurenţiala)
Alternative ale strategiilor concurenţiale

 Practicarea de preţuri mici
 Etalarea produsului
 Concentrarea asupra unui anumit segment de piaţă
25
STATEGII CONCURENŢIALE
Practicarea de preţuri mici – reprezintă strategia prin care
organizaţia urmează să desfacă produsele la preţuri mai mici decât ale
concurenţilor (preţuri de dumping).
Etalarea produsului – constă în realizarea unui astfel de produs
care să fie perceput ca unic pentru un anumit spectru de nevoi
(imaginea de marcă, calitatea deosebită, service-ul post-vânzare).
Concentrarea asupra unui anumit segment de piaţă (grup de
clienţi, zonă geografică specifică) – unde depăşeşte concurenţa.
26
STRATEGII FUNCŢIONALE
Prin cest tip de strategii se precizează acţiunile concrete prin care vor fi
înfăptuite obiectivele concurenţiale.
În procesul de implementare a strategiilor noi, managerii trebuie să
găsească răspunsurile adecvate la următoarele întrebări:
 ce trebuie făcut pentru detaşarea de rutină?
 care sunt activităţile care necesită mai mult timp şi mai mult personal?
 ce activităţi pot fi delegate către nivelurile ierarhice inferioare?
27
Transpunerea strategiilor în practică trebuie să ţină seama de

elementele specifice care definesc ansamblul organizaţional,
precum:
 resursele financiare disponibile

 structura şi mentalitatea personalului
 relaţiile organizaţionale
28
Transpunerea strategiilor în practică trebuie să ţină seama de

elementele specifice care definesc ansamblul organizaţional,
precum:
 resursele financiare disponibile

 structura şi mentalitatea personalului
 relaţiile organizaţionale
29
FACTORII MOTIVAŢIONALI AI
ÎNTREPRINZĂTORILOR ÎN
AGRICULTURĂ
30
ÎNTRPRINZĂTORULUI DIN AGRICULTURĂ
 Agricultura constituie unul dintre sectoarele economice cele mai
favorabile pentru întreprinzători, în vederea iniţierii unei afaceri.
 Motivaţiile întreprinzătorilor agricoli pentru realizarea unei afaceri în
agricultură sunt foarte numeroase şi se pot grupa în:
 Motivaţii directe;
 Motivaţii indirecte.
Motivaţiile directe sunt reprezentate de:
1. Dorinţa de realizare a unei siguranţe economice atât personale cât şi a
membrilor de familie.
2. Necesitatea realizării profesionale determinată de sentimentul esenţial şi
motivant pentru fiecare proprietar agricol de a se realiza în cadrul
exploataţiei proprii, precum şi în unele cazuri de existenţa unor frustări
generate de activitatea anterioară.
31
4. Dorinţa de a avea o mai mare flexibilitate în viaţa profesională,
familială şi personală.
5. Dorinţa de a conduce şi a nu fi condus.
6. Dorinţa de a a avea o poziţie mai înaltă în societate.
Motivaţiile indirecte sunt reprezentate de:

1. Factorii psihologici. Se manifestă la persoanele care au predispoziţie la
acţiune, dată de anumite trăsături de personalitate, care fac din nevoia
de independenţă, lucrul cel mai important pentru ele. Ex. persoanele
introvertite (interiorizate, care-şi doresc autonomia) sunt cele mai
dispuse să devină întreprinzători.
32
2. Factorii sociologici. Experienţa profesională sau reuşita într-o
afacere, respectiv într-o activitate anterioară, întăresc încrederea unei
persoane în actul de creaţie a unei noi afaceri.
3. Factorii economici. Se concretizează în existenţa resurselor (teren,
forţă de muncă, hale de producţie, mijloace tehnice, resurse
financiare). Această categorie de resurse condiţionează existenţa
efectivă a întreprinzătorului.
33
TRĂSĂTURILE ÎNTREPRINZĂTORULUI
1. Dorinţa de a-şi asuma o anumită responsabilitate.
 Întreprinzătorii simt o responsabilitate personală pentru afacerile în care sunt
implicaţi.
 Perspectiva unui eşec îi îngrijorează, preferând să controleze în permanenţă
resursele de care dispun, selectând pe acelea care duc la realizarea obiectivelor.
2. Preferinţa pentru un risc moderat.
 Întreprinzătorii calculează în permanenţă riscul unei acţiuni.
3. Încrederea în succesul personal.
 Este o trăsătură pe care o au de regulă întreprinzătorii “de succes” care se bazează
pe experienţa căpătată anterior şi care este de mare folos în luarea deciziilor.
 Folosesc orice şansă pentru a-şi realiza obiectivele.
4. Alegerea momentului optim.

 Întreprinzătorii trebuie să analizeze cu multă atenţie toate situaţiile noi care apar,
în vederea alegerii momentului optim pentru afacerea lor.
34
 Trebuie să anticipeze şi să planifice atent toate posibilităţile menite să ducă la
realizarea scopului propus.
 În concretizarea unor posibilităţi noi, ei nu sunt copleşiţi de aspectele negative ci,
dimpotrivă, caută să depăşească obstacolele.
5. Obiectivitatea.
 Întreprinzătorii eficienti, dau dovadă de realism, atât în privinţa propriilor lor
persoane, cât şi asupra rezultatelor pe care le aşteaptă. În situaţia în care au nevoie
de asistenţă, apelează la specialişti, impunând o atitudine concurenţială pentru
propriile afaceri.
6. Dorinţa obţinerii unor rezultate bune pe termen lung sau scurt.
7. Putere de muncă ridicată şi sănătate bună.
 Întreprinzătorii trebuie să aibă o putere de muncă mai mare şi o sănătate mai
bună decât media înregistrată de celelalte persoane.
35
8. Abilitate organizatorică
 Raţionalizarea proceselor de muncă, crearea unui climat favorabil în colectivele pe
care le conduc, trebuie să constituie o preocupare permanentă a întreprinzătorilor din
agricultură.
9. Orientarea acţiunilor spre viitor
10. Atitudine echilibrată faţă de bani
 Întreprinzătorii trebuie să aibă o atitudine de respect faţă de bani (nu trebuie să-i
facă lacomi, ci raţionali în folosirea lor).
 Este greşită concepţia că singura motivaţie a întreprinzătorilor este dorinţa de a face
cât mai mulţi bani.
11. Competenţa profesională
 Întreprinzătoriide succes trebuie să fie competenţi în domeniul lor de activitate.
Competenţa este dată de instruirea şi experienţa anterioară.
36
PROCESUL DE CREARE
A UNEI AFACERI
37
PROCESUL DE CREARE A UNEI AFACERI
Pentru materializarea unei afaceri este necesară parcurgerea mai multor
etape:
I. Găsirea ideii;
II. Elaborarea planului de afaceri;
III. Demararea afacerii.
I. Găsirea ideii
 Orice idee nouă, care permite demararea unei afaceri, are la bază o activitate
cunoscută în care întreprinzătorul are o anumită competentă, reuşita afacerii
fiind determinată de:

Calităţile întreprinzătorului;

Resursele disponibile;

Posibilităţile de valorificare eficientă a produselor şi serviciilor obţinute.
 Sunt situaţii în care ideile provin de la alte persoane cu care întreprinzătorul
se asociază pentru realizarea afacerii.
38
II. Elaborarea planului de afaceri
 La baza oricărei afaceri stă un plan de afaceri corect elaborat.
 Planul de afaceri este necesar pentru obţinerea creditelor de la bancă, precum şi
fondurile băneşti solicitate de la alţi potenţiali investitori.
 Elaborarea corectă a unui plan de afaceri permite:
 Identificarea din timp a unor eventuale greşeli, diminuându-se posibilitatea apariţiei
unor disfuncţionalităţi, în momentul când afacerea devine operaţională;
 Iniţierea în metodica procesului de planificare a unei afaceri, proces care reclamă o
viziune pe termen lung a derulării activităţii economice;
 Inocularea unui sentiment de încredere în propriile capacităţi manageriale în ce
priveşte iniţierea şi derularea eficientă a afacerii;
 Dezvoltarea capacităţii de a fi convingător în prezentarea ideilor pe care se
fundamentează afacerea.
39
Un plan de afaceri corect trebuie să cuprindă următoarele
elemente:
1. Prezentarea firmei sau a exploataţiei agricole pe care se “grefează”
afacerea;
2. Expunerea sintetică a principalelor obiective de afaceri;
3. Prezentarea pieţei la care se adresează produsele sau serviciile
rezultate din afacere;
4. Contribuţia (în experienţă, în pregătire profesională) asigurată de
către întreprinzător;
5. Prezentarea calităţii ofertei (produse sau servicii);
40
6. Planul operaţional al afacerii;
7. Strategia de afacere;
8. Specificarea necesarului de fonduri financiare, estimarea
modalităţilor de obţinere a acestora, destinaţia şi modul de utilizare
a lor, precum şi evaluarea profitului.
9. Prezentarea principalelor documente şi rapoarte economico
financiare (volumul şi structura producţiei şi a serviciilor pe
categorii de calitate, cheltuielile şi veniturile anticipate, bilanţul
contabil).
41
1. Prezentarea firmei ( exploataţiei agricole)
 Constituie suportul organizatoric al afacerii;
 Cuprinde:
 data înfiinţării şi activităţile desfăşurate până în prezent;
 produsele şi serviciile oferite;
 perspectivele de dezvoltare ale afacerii;
 referiri la abilităţile şi experienţa echipei manageriale;
2. Principalele obiective ale afacerii:
 Obiectivele principale ale afacerii se referă la:
 scopul afacerii;
 Estimarea si eşalonarea în timp a conţinutului afacerii, precum şi a
efectelor economice ale acesteia;
42
3. Piaţa la care se adresează produsele sau serviciile oferite
 Pentru a evalua şansele de valorificare a produselor (serviciilor) oferite sunt
necesare studii de marketing pentru a stabili:

segmentul de piaţă vizat;

categoriile de consumatori şi exigenţele acestora;

gradul de accesibilitate al acestora la produsele şi serviciile oferite;

maniera de abordare(penetrare) a pieţei;
4. Contribuţia asigurată de întreprinzător
 Se concretizează în:

portofoliul de idei originale menite să asigure succesul afacerii;

competenţa profesională necesară realizării afacerii;

proporţia de participare cu capital propriu în totalul investiţiei;
43
5. Prezentarea calităţilor ofertei reprezentată de produse sau servicii
 Se referă la următoarele aspecte:
 descrierea produselor sau serviciilor rezultate în urma afacerii;
 evidenţierea calităţilor care conferă superioritate sau individualizează
produsul sau serviciul oferit faţă de cele similare existente pe piaţă;
 modul de utilizare, care particularizează produsul (serviciul) oferit faţă
de alte oferte.
44
6. Planul operaţional al afacerii:
 Reprezintă o îmbinare a planificării şi programării activităţilor şi cuprinde:
 structura organizatorică de producţie şi conducere;
 tehnologiile utilizate;
 echipamentele existente şi cele care urmează a fi procurate;
 sursele de aprovizionare cu materii şi materiale;
 modul de realizare a distribuţiei produselor (serviciilor) şi de
promovare a vânzărilor;
 asigurarea controlului afacerii;
45
7. Strategia de afacere
 Elementele de strategie necesare oricărui plan de afacere se referă la:

modalităţile de concentrare a concurenţei (prin politica de preţuri, prin
promovarea vânzărilor, prin amplasarea geografică a afacerii, etc.);

necesitatea menţinerii sau extinderii în următorii ani a pieţei;

oportunităţile de amplificare sau diversificare a activităţii în concordanţă cu
prognozele referitoare la necesităţile financiare şi la vânzări;
 În legătură cu strategia adoptată, planurile de afaceri trebuie să cuprindă
elemente care caracterizează mediul economic, social şi politic în care se
operează.
 Aceste elemente se referă la:

tendinţe de ordin social ce pot avea impact asupra mărimii pieţei de desfacere
sau asupra opţiunilor manifestate de clienţi;

constrângerile sau oportunităţile derivate din politica guvernamentală, stadiul
economiei şi tendinţele evoluţiei acesteia;
46

deciziile politice care pot modifica, prin presiunile exercitate, cadrul de
desfăşurare a sectorului de activitate şi în care se înscrie afacerea;
8. Necesarul de fonduri financiare şi profitul estimat.
Necesarul de fonduri financiare se concretizează în rapoarte financiare prin
care întreprinzătorul identifică toate cheltuielile ce pot apare pe
parcursul desfăşurării afacerii. Aceste rapoarte presupun:

anticiparea necesarului de capital fix şi circulant, în funcţie de prognozele ce
vizează cifra de afaceri;

rata anuală de recuperare a investiţiei;

profitul estimat pe termen lung şi mediu;

evaloarea ratelor anuale de rambursare a împrumuturilor angajate;

rata aşteptată de creştere anuală a profitului
47
9. Principalele documente şi rapoarte economico-financiare.

deviz de cheltuieli necesare lansării afacerii;

calculul costurilor operaţionale;

preţul estimat;

bugetul de venituri şi cheltuieli, menit să stabilească profitul şi rata
de recuperare a investiţiei;

bilanţul contabil previzionat.

guvernamentală, stadiul economiei şi tendinţele evoluţiei acesteia;
48
III Demararea afacerii
Pentru demararea oricărei afaceri este necesară parcurgerea urătoarelor
etape:
1. Alegerea celei mai potrivite forme juridice, în care poate fi lansată
o afacere particulară.
Aceste forme sunt:
 întreprinzători familiali şi asociaţii particulare;
 societăţi comerciale de diferite tipuri(S.R.L., S.A., S.N.C.);
49
Pentru alegerea celei mai potrivite forme juridice, întreprinzătorii trebuie
să aibă mult discernământ în afacerea pe care o doresc să o
întreprindă. Alegerea trebuie făcută în funcţie de:

natura activităţii ce urmează a fi organizată:

anvergura afacerii;

numărul şi potenţialul viitorilor parteneri de afaceri

gradul de implicare şi de răspundere asumat de fiecare partener;

volumul disponibil şi cel necesar privind capitalul social;

caracteristicele diferitelor forme juridice;
50
Întreprinzătorii particulari şi asociaţiile familiale, constituie cea mai
simplă formă de manifestare a iniţiativei particulare.
Avantaje:
 filiera de autorizare este mai scurtă;
 taxele de autorizare sunt mai puţine şi mai reduse;
 se percepe un impozit pe venit, mai redus, în special pentru veniturile
mici, decât impozitul pe profit aplicat societăţilor comerciale.
Dezavantaje:
 nu se poate folosi personal salariat;
 posibilităţile de finanţare sunt mai reduse;
 oferă posibilităţi mai reduse pentru dezvoltarea activităţi.
2. Obţinerea avizelor necesare pentru înfiinţarea unei afaceri.

2.1 Etapele necesare pentru autorizarea întreprinzătorilor persoane juridice şi
asociaţii familiale.
51
a. Obţinerea autorizaţiei pentru constituirea de asociaţii familiale sau pentru
desfăşurarea de către persoane fizice independente a unor activităţi economice. Ele se
emit de către primării.
Actele necesare sunt:
 cererea de autorizare şi notă de prezentare;
 actul de proprietate (sau de închiriere) a spaţiului (terenului);
 chitanţa privind taxa de autorizare;
 certificatul de cazier.
La aceste acte în plus, după caz, se mai cer următoarele:
 pentru asociaţii familiale – acte care să dovedească gradul de rudenie;
 pentru persoane fizice care vor presta activităţi specializate – acte privind atestarea
profesională;
În termen de 30 de zile, Primăria eliberează autorizaţia de funcţionare, care cuprinde:
forma de organizare a activităţii economice, numele, adresa, obiectul de activitate,
condiţii specifice referitoare la desfăşurarea activităţii.
52
b. Obţinerea certificatului de înmatricularea la Registrul Comerţului.
În termen de 15 zile lucrătoare de la obţinerea autorizaţiei de funcţionare, pentru
obţinerea certificatului de înmatriculare, se depun la Registrul Comerţului
următoarele acte:
 cererea de înmatriculare;
 autorizaţia de funcţionare;
 chitanţa privind taxa de înmatriculare.
Înregistrarea fiscală şi obţinerea codului fiscal trebuie să fie făcute în termen de 5 zile
de la obţinerea certificatului de înmatriculare. Acesta se face pe baza unei declaraţii de
înregistrare.
2.2. Etapele pentru autorizarea societăţilor comerciale(S.R.L., S.A., S.N.C., etc.)
Etapa 1 – Verificarea la Registrul Comerţului a acceptării numelui şi a emblemei
alese.
Etapa 2 – Legalizarea la Notariat a Statutului şi a Contractului de Societate.
53
Etapa 3 – Depunerea capitalului social iniţial.
Etapa 4 – Obţinerea certificatului de cazier judiciar.
Etapa 5 – Depunerea documentaţiei necesare la Tribunalul teritorial pentru
obţinerea autorizaţiei de funcţionare.
Documentele necesare sunt:
 cererea de autorizare;
 contractul de societate;
 statutul societăţii;
 certificatul de depunere a capitalului social;
 certificatul de evaluare şi actele de proprietate pentru aportul în natură(dacă este cazul);
 avizul consultativ al Camerei de Comerţ
 dovada de folosinţă pentru sediu (acte de proprietate sau contract de închiriere);
 dovadă de plată a taxei de autorizare;
După verificarea documentelor, se obţine în şedinţă publică sentinţa (autorizaţia)
privind dreptul de funcţionare al societăţii.
Etapa 6 – Publicarea documentelor autentificate în Monitorul Oficial.
Etapa 7 – Înmatricularea la Registrul Comerţului.
54
Etapa 8 – Înregistrarea fiscală.
Înregistrarea fiscală se face la Direcţia Finanţelor Publice, în urma căruia
se obţine Codul Fiscal.
Etapa 9 – Deschiderea unui cont bancar.
Deschiderea se face prin deblocarea capitalului social depus iniţial în
numerar, în baza prezentării dovezii de înmatriculare a Contractului de
societate şi a Statutului societăţii.
Etapa finală – procurarea ştampilelor, a formularelor financiar contabile
şi deschiderea registrelor contabile. Tot în această etapă este necesară
obţinerea unor avize de funcţionare necesare, după caz de la Centrul de
medicină preventivă, CONEL, Pompieri, etc.
55
Va multumesc !
56

Curs Management 3

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Management 3

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Managementul in Agricultura

Prof.univ.dr. Liviu Marcuta

1. Orizontul temporal şi implicaţiile deciziei

2. Numărul de persoane ce participă la adoptarea deciziei

c) Curente sau operative

Numărul de persoane ce participă la adoptarea deciziei:

 Se referă la aspectele esenţiale ale activităţii;

 Cuprind deciziile strategice şi o parte din deciziile tactice.

4. Strategiile combinate sunt adoptate de organizaţii economice

După stabilirea strategiilor organizaţionale, exploataţiile trebuie sa

După stabilirea strategiilor organizaţionale, exploataţiile trebuie sa

Alternative ale strategiilor concurenţiale

Transpunerea strategiilor în practică trebuie să ţină seama de

 resursele financiare disponibile

Transpunerea strategiilor în practică trebuie să ţină seama de

 resursele financiare disponibile

Motivaţiile indirecte sunt reprezentate de:

4. Alegerea momentului optim.

2. Obţinerea avizelor necesare pentru înfiinţarea unei afaceri.

S-ar putea să vă placă și