Cuprins

1. Introducerea…………………………………………………………………………..3

2. Importanța fertilități solului........................................................................................5

2.1. Categorii de fertilitate……………………………………………………………..6

2.2. Importanța râmelor în fertilitatea solului……………………………...…………7

3. Caracteristicile unui sol sănătos.................................................................................9

3.1. INDICATORILOR HIDROFIZICI AI FERTILITĂŢII SOLULUI…….……11

3.2. INDICATORILOR AGROCHIMICI AI FERTILITĂŢII SOLULUI………..13

3.3. INDICATORILOR AGROBIOLOGICI AI FERTILITĂŢII SOLULUI…….13

4. Tipuri de fertilizatori naturali...................................................................................16

4.1. Fertilizanti utilizati in agricultura ecologica........................................................16

5. Avantajele si dezavantajele fertilizatorilor naturali...............................................20

6. Mentinerea fertilitatii................................................................................................22

6.1. Metode de îmbunătățire a stării solurilor……………………………………….23

7. Concluzii.....................................................................................................................25

8. Bibliografie.................................................................................................................26

1
 1. Introducerea

Fertilitatea solului înseamnă că solul are capacitatea de a susține creșterea plantelor,

furnizându-le nutrienții de care au nevoie și oferind un mediu favorabil pentru dezvoltare.
Fertilitatea este o însuşire esenţială a solului care-l deosebeşte radical de rocă, aceasta având o
evoluţie dinamică în timp, sub impactul activităţii umane. Fertilitatea este o funcţie a tuturor
proprietăţilor solului. ( Borlan Z. 1994)

Aceasta include caracteristici chimice, fizice și biologice ale solului care contribuie la
sănătatea plantelor. Nutrienții esențiali pentru plante includ azotul, fosforul, potasiul, sulf, calciul
și magneziul, în timp ce micronutrienții precum borul, clorul, cuprul, fierul, manganul,
molibdenul și zincul sunt necesari în cantități mai mici. Îngrășămintele reprezintă substanțe sau
materiale chimice sau naturale utilizate pentru a oferi nutrienți plantelor prin aplicare pe sol,
frunze sau prin apă în diferite sisteme agricole. Acestea includ îngrășăminte chimice și minerale,
precum și îngrășăminte organice, cum ar fi gunoiul de grajd și compostul, sau surse reciclate de
nutrienți. Deși fertilitatea solului joacă un rol vital în sistemele naturale, domeniul de aplicare al
acestui articol se limitează la producția de plante pentru uz uman (de exemplu, alimente, furaje,
fibre, energie și estetica peisajului). Un element este considerat esențial dacă este necesar pentru
metabolismul plantei și pentru finalizarea ciclului de viață al plantei (Epstein și Bloom, 2005;
Havlin și colab., 2005). Elementul conducător al proceselor de creştere este azotul, considerat ca
fiind component al substanţelor proteice, iar fără proteine viaţa nu este posibilă. Fosforul
urmează imediat ca importanţă, făcând parte din acizii nucleici, componente ale nucleului
(Davidescu D., Davidescu Velicica, 1992, Budoi Gh., 2000). Impactul fertilității solului este
esențial pentru atingerea majorității obiectivelor de dezvoltare durabilă, deoarece acesta
cuprinde aspecte economice, sociale și de mediu. Un sol fertil îndeplinește funcția principală de a
furniza hrană plantelor, fiind foarte important în contextul obiectivului mondial FAO de a
elimina foametea. De asemenea, solul fertil furnizează nutrienți esențiali pentru dezvoltarea
plantelor, facilitând producția de alimente sănătoase, bogate în toți nutrienții necesari pentru o

2
sănătate umană optimă. Fertilitatea joacă un rol crucial în activitățile de impact economic, având
consecințe directe asupra creșterii economice și a luptei împotriva sărăciei. O bună gestionare a
fertilității solului poate aduce beneficii semnificative în aceste domenii.

Deşi poate fi mai puţin cunoscut fermierului, fertilitatea solului joacă un rol esenţial în
creşterea producţiei agricole. Un sol fertil conţine substanţe nutritive esenţiale pentru plante,
precum azot, fosfor şi potasiu, în concentraţii adecvate. Aceste elemente nutritive sunt necesare
pentru dezvoltarea sănătoasă a plantelor şi pentru producţia eficientă de recolte. Un sol sărac în
nutrienţi poate duce la o producţie scăzută şi la nevoia de a utiliza mai multe inputuri, precum
îngrăşăminte chimice sau pesticide, pentru a compensa această lipsă.
Pe lângă substanţele nutritive, fertilitatea solului include şi alte caracteristici importante,
precum structura solului şi conţinutul de materie organică. Un sol bine structurat, cu un conţinut
ridicat de materie organică, poate fi mai sănătos şi mai rezistent la stresurile de mediu, cum ar fi
seceta sau precipitaţiile abundente. Aceste caracteristici ale solului pot contribui, de asemenea, la
o producţie mai mare şi la reducerea nevoii de inputuri.
Tehnologia de cultură reprezintă un alt factor determinat pentru creşterea producţiei în
agricultura ecologică. Aceasta include tehnicile de lucru la sol, managementul culturilor şi
gestionarea dăunătorilor şi bolilor. Prin utilizarea unor tehnici adecvate, cum ar fi lucrările
minimale ale solului, utilizarea de îngrăşăminte organice sau controlul biologic al dăunătorilor,
fermierii pot optimiza procesele de cultivare şi pot obţine o producţie mai mare, fără a fi nevoie
de inputuri costisitoare.

Aproximativ 80% din soluri au o capacitate de nitrificare foarte scăzută. Acest indicator
coincide cu suprafaţa solurilor care conţin o cantitate mai mică de 3% de humus. S-a stabilit
[5,20] că fiecare 1% de humus asigură producerea a 24 kg de azot asimilabil pentru plante.
Solurile cu conţinutul de humus de 3,0-3,5% produc anual 74-84 kg/ha azot mineral, asigurând
formarea a, cel mult, 24-26 q/ha grâu de toamnă.( Andrieş S)

3
 2. Importanța fertilități solului

Descrierea fertilităţii solului ca un proces evolutiv conduce evident spre considerarea sa

ca pe una din numeroasele forme de exprimare a proceselor entropice (G h i n e a, 1975).

Prin menținerea unei fertilități adecvate a solului, se asigură o productivitate optimă în

agricultură, ceea ce duce la creșterea producției agricole și, implicit, la creșterea veniturilor
agricultorilor. Aceasta poate spori siguranța alimentară, reducând dependența de importurile
alimentare și contribuind la stimularea sectorului agricol local.Un sol fertil este esențial pentru
dezvoltarea sustenabilă a unei comunități. Prin promovarea unei gestionări responsabile a
resurselor de sol, se poate preveni deteriorarea acestuia și se poate asigura o utilizare durabilă a
solului pentru generațiile viitoare. Fertilitatea solului este legată de reducerea poluării solului, a
apei și a aerului, deoarece un sol bogat în substanțe nutritive poate absorbi și filtra poluanții,
prevenind astfel contaminarea mediului. De asemenea, un sol fertil poate contribui la reglarea
disponibilității resurselor de apă. Un sol bogat în substanțe organice are capacitatea de a reține și
de a elibera în mod progresiv apa, asigurând o alimentare optimă cu apă pentru plante și
reducând riscul de secetă sau inundație. Personalitate încă intens activă în variate domenii ale
cunoaşterii fertilităţii solului, fertilizării şi protecţiei mediului, Cristian Hera consideră solul ca
pe un dar al naturii, al divinităţii, dat omului ca sursă de viaţă, fără de care nu ar putea trăi (Hera,
2004, p. 291). Un sol fertil susține, de asemenea, existența unei comunități biotice diverse și
active. Microorganismele și organisme mici din sol, precum și fauna și flora, beneficiază de un
mediu fertil, având un impact pozitiv asupra ciclului nutrientelor și menținând echilibrul
ecosistemului. În plus, fertilitatea solului contribuie la creșterea acoperirii vegetației. Plantele
crescând într-un sol fertil sunt mai sănătoase și au o creștere mai viguroasă, ceea ce duce la
formarea unor comunități vegetale mai dense și la o protecție mai bună împotriva eroziunii
solului. Într-o lume preocupată tot mai mult de reducerea amprentei de carbon, fertilitatea solului
poate juca un rol esențial în obținerea unei amprente neutre de carbon. Prin promovarea unei
gestionări adecvate a fertilității solului, se poate crește captarea și stocarea carbonului în sol,
contribuind la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă și la combaterea
schimbărilor climatice. Activitatea umana poate dirija fertilitatea solului, in sensul cresterii

4
acesteia, deplasând echilibrul ecologic in limite rationale, dar poate determina si o modificare
drastica a fertilitătii pâna la transformarea terenurilor fertile in terenuri aride. Eroziunea, spalarea
solului, exploatarea prin supracultivare reprezinta factori care sunt responsabili pentru reducerea
nivelului de fertilitate a unui sol.

Prin urmare, fertilitatea solului depinde de conținutul în al multor substanțe care hrănesc
plantele și mențin proprietățile corecte ale solului. Dar este important să monitorizați acești
indicatori și să îi mențineți, prevenind epuizarea completă a terenului și pierderea proprietăților
fertile.Există multe modalități prin care se pot îmbunătăți acești indicatori. Unele sunt folosite cel
mai bine numai după o analiză detaliată a solului și sfaturi de specialitate. Deci, pentru a satura
mai bine pământul cu oxigen, cel mai bine este să fertilizați nu mai mult de 3-4 metri. Straturile
pământului sunt în continuă mișcare, iar oxigenul furnizat cu îngrășăminte va fi pe stratul
superior al pământului. Acest lucru va ajuta cultura să crească sănătoasă și de înaltă calitate.
Cunoașterea unor astfel de subtilități și capacitatea de a observa schimbările din sol în timp sunt
cheia unei culturi de calitate. (www.tigerdoor.ru/ro/studio)

2.1. Categorii de fertilitate.

În literatura de specialitate se întâlnesc formulate mai multe categorii de fertilitate a

solului printre care: naturală, artificială, relativă şi potenţială.

Fertilitatea naturală este aceea care se formează ca rezultat al procesului natural de

formare a solului şi depinde de toţi factori naturali care au condus la formarea solului respectiv:
roca mamă, clima, vegetaţia, timpul etc. Prin fertilitatea naturală sau iniţială se înţelege deci
fertilitatea solului respectiv înainte ca acesta să fie luat în cultură.

Fertilitatea artificială (culturală, efectivă, potenţial agroproductiv) apare în urma

intervenţiei omului prin diferite măsuri pedo-hidro-ameliorative sau agrofitotehnice: fertilizare,
amendare, irigare, desecare, terasare, îndiguire, desfundare etc., efectuate în scopul potenţării
fertilităţii naturale. Însă dacă aplicarea acestor măsuri este defectuoasă, neraţională, se produce
diminuarea fertilităţii naturale a solului prin diferite procese nedorite (salinizare secundară,
acidifiere, înmlăştinire, eroziune etc.).

5
 Fertilitatea relativă apare în urma raportării fertilităţii la cerinţele speciilor de plante
cultivate, la condiţiile de climă, la verigile tehnologice de cultură aplicate etc. De exemplu,
psamosolurile sunt mai puţin recomandate pentru soia, sfeclă de zahăr, porumb etc. şi mai
favorabile pentru arahide, sorg, pepeni, năut, viţă de vie etc. Solurile halomorfe se pretează
numai pentru anumite culturi (orez, iarbă de Sudan, muşeţel, sorg etc.). Deci fertilitatea este
relativă, adică un sol este mai puţin fertil pentru unele specii de plante de cultură şi mai fertil
pentru altele.

Fertilitatea potenţială reprezintă capacitatea maximă a unui sol de a asigura plantele de

cultură cu apă, substanţe nutritive, căldură şi aer, dar numai după anumite intervenţii ale omului.
De exemplu, solurile mlăştinoase, cu o bogată rezervă de materie organică, după desecare (sau
drenare), după lucrarea lor energică etc. asigură recolte mari, comparabile cu cele realizate pe
solurile fertile. În acest caz a existat un factor limitativ şi anume apa în exces, care după
eliminare permite solului să-şi manifeste întregul potenţial. (Coronovschi A., Jabin V., Rusu
Maria)

2.2. Importanța râmelor în fertilitatea solului:

Charles Darwin a descoperit că într-un sol bine întreținut, numai râmele produc 46 t/ha/an
de îngrășământ de cea mai înaltă calitate – humusul de râmă. Cantitatea de fertilizant necesară
pentru a completa cele 46 t/ha/an pe care un sol fertil le produce gratuit este, evident, cu mult
redusă.

Prezenţa râmelor într-un teren arabil ne indică faptul că acel teren are o fertilitate bună,
favorabilă culturilor agricole.Râma este considerată un plug biologic care sapă galerii până la 1
m adâncime.Râmele au mare rol în amestecarea materiei organice din sol, în formarea de
complexe argilo-humice, în aerația și drenarea solului.

Prin urmare, râme multe înseamnă că există cantități importante de materie organică, deci
mult humus care asigură o bună structurare a solului și un regim aerohidric și de nutriție
favorabil creșterii și dezvoltării plantelor, precum și un potențial pentru recolte bogate și de bună
calitate.

6
 Râmele pot descompune și materialele greu degradabile ca celuloza, lignina și amidonul,
iar într-o zi pot fi degradate cantități egale cu jumătate din greutatea corpului lor și transformate
în humus. În solul cu râme cantitatea de fixatori de azot este de 100 ori mai mare. Deci, solul cu
multe râme este bogat în humus, este bine structurat, conține mai mult azot, este poros şi fertil.
Într-un profil al solului se întâlnesc neoformațiile biogene care rezultă din acțiunea organismelor
din sol și sunt reprezentate prin:
– coprolite – aglomerări de excrețiuni trecute prin aparatul digestiv al râmelor;
– cervotocine – canale realizate de râme sau alte animale mici.
În ultimul timp râmele sunt folosite pentru obținerea:
– Extractului lichid de humus de râmă;
– BioHumusSolului.
La acestea se folosește o anumită specie de râme, Eisenia foetida.
Rezultă că, dacă dorim să avem sol cu fertilitate ridicată și cu cheltuieli minime trebuie să
dăm de lucru râmelor prin asigurarea a cât mai multă materie organică și prin realizarea unei
porozități și umidități favorabile. ( Prof. dr. ing. Vasile POPESCU)

(https://www.spatiulconstruit.ro/articol/despre-importanta-ramelor-de-pamant-in-
gradina/17263)

7
 3. Caracateristicile unui sol sănătos

Porii mici permit ascensiunea capilară a apei din straturile mai adânci ale solului pentru a
ajunge la culturi. Porii mari asigură prezența unui nivel suficient de oxigen în sol pentru a
asigura activitatea biolo-gică a solului. În acest sens, este foarte important ca fermierii să nu
lucreze niciodată solul în con-diții de exces de umiditate! Practic, un sol bine structurat
reprezintă un sol în care porozitatea acestuia este aproximativ egală cu 50% din masa lui. Din
acești 50%, 30-35% o reprezintă apa, iar 15-20% sunt reprezentate de aer. Cu alte cuvinte, într-
un sol cu o structură granulară, apa se infiltrează ușor, păstrarea ei făcându-se de asemenea ușor,
între agregate (pe toata coloana lui). Astfel, în cazul acestui sol structurat, apa ajunge în pânza
freatică ușor, umple spațiile dintre particulele de sol, împiedicând astfel pierderile prin
evaporare, deoarece apa devine strâns legată între acestea.

Textura bună: Un sol sănătos are o textură bogată, ceea ce înseamnă că este granular
și nu prea compact. Acest lucru permite aerul și apa să circule liber prin sol, permițând astfel
rădăcinilor plantelor să se dezvolte în mod corespunzător.

(https://eos.com/blog/soil-fertility/)

Un sol sănătos are un pH echilibrat, situat între 6 și 7. Deseori denumită variabila

principală a solului, pH-ul controlează o gamă largă de procese și proprietăți fizice, chimice
și biologice care afectează fertilitatea solului și creșterea plantelor. pH-ul solului, care
reflectă nivelul de aciditate din sol, influențează semnificativ disponibilitatea nutrienților
plantelor, activitatea microbiană și chiar stabilitatea agregatelor din sol. La pH scăzut,
macronutrienții esențiali ai plantelor (adică, N, P, K, Ca, Mg și S) sunt mai puțin

8
 biodisponibili decât la valori mai mari ale pH-ului, aproape de 7, iar anumiți micronutrienți
(adică Fe, Mn, Zn) tind să devină mai mult. solubil și potențial toxic pentru plante la valori
scăzute ale pH-ului (5–6) (Brady & Weil 2008)
Structură bună: Un sol sănătos are o structură solida care este capabilă să rețină apa și să
permită scurgerea excesului de apă. De asemenea, o structură bună oferă suport pentru rădăcinile
plantelor. Conținut ridicat de materie organică, un sol sănătos conține o cantitate semnificativă
de materie organică, precum humusul provenit din resturile vegetale și animale sau gunoiul de
grajd. Aceste materiale contribuie la îmbunătățirea texturii și fertilității solului, oferind surse
importante de nutrienți pentru plante. În câmp cercetarea structurală a solului se face, în primul
rând, prin observare a modului de revărsare a brazdei în urma plugului precum şi după felul de
mărunţire a solului în urma uneltelor şi maşinilor cu care se lucrează. Cele mai corecte observaţii
în câmp asupra structurii se fac la starea de umiditate reavănă a solului prin palparea, presarea şi
desfacerea (individualizarea) agregatelor din masa solului.
Absența buruienilor și a bolilor: Un sol sănătos este lipsit de infestarea cu buruieni
sau de prezența unor boli sau dăunători care pot afecta plantele. Acest lucru permite plantelor
să se dezvolte fără competiție și fără a fi afectate de factori stresanți. Capacitate de retenție a
apei, un sol sănătos are capacitatea de a reține apa în cantități suficiente pentru a susține
dezvoltarea plantelor. În același timp, permite și drenajul corect al excesului de apă, pentru a
preveni îmbibarea solului și apariția problemelor cauzate de umezeală excesivă.
Prezența microorganismelor benefice: Un sol sănătos are o diversitate bogată de
microorganisme benefice, cum ar fi bacteriile, ciupercile și nematodele. Acestea ajută la
descompunerea materiei organice, la fixarea azotului și la eliberarea nutrienților în formă
ușor asimilabilă de către plante.
Fertilitate: Acestea, într-un sol sănătos, sunt disponibile o gamă variată de nutrienți
necesari plantelor pentru a se dezvolta și a crește în mod sănătos. Acești nutrienți includ
azotul, fosforul, potasiul și alte oligoelemente, care sunt esențiali pentru o creștere optimă a
plantelor.
Porozitatea totală reprezintă totalitatea spaţiilor capilare (cu ø sub 1 mm, prin care
circulă de obicei apa – porozitatea capilară) şi necapilare (cu ø peste 1 mm, prin care circulă
de obicei aerul – porozitatea necapilară, de aeraţie) din masa solului. Porozitatea totală a
solului se determină indirect pe baza unei formule cunoscând densitatea aparentă şi specifică

9
 a solului respectiv, iar porozitatea capilară şi necapilară se determină în mod direct, folosind
metoda cu probe în aşezare naturală, recoltate în cilindrii.

Compactarea solurilor este o adevărată problemă a agriculturii din ţara noastră. Ea se

produce fie natural, în cazul solurilor argiloase, aluviale, nisipoase etc., fie din cauze antropice,
prin trecerile repetate ale agregatelor agricole, mai ales când solul este umed. Compactarea se
exprimă prin densitatea aparentă, gradul de tasare şi rezistenţa la penetrare. Ea înrăutăţeşte
permeabilitatea pentru apă şi aer, limitează pătrunderea rădăcinilor, măreşte rezistenţa specifică
la arat etc.

Cercetători din diferite ţări ale lumii au studiat un număr foarte mare de enzime.
Cercetătorii clujeni, din echipa coordonată de St. Kiss s-au orientat spre studiul enzimelor care
transformă glucidele în sol, pornind de la afirmaţiile (K u - p e v i c i, 1949; H o f f m a n n,
1950) că zaharaza ar măsura fertilitatea solurilor şi, ulterior, de la relaţiile pe care enzimele
levanaza şi levansucraza le au cu sinteza substanţelor humice. Cercetătorii de la Fundulea şi-au
pus problema de a lua în studiu un număr limitat de enzime, care să fie însă implicate în circuitul
carbonului, azotului şi fosforului. Ca urmare, Ştefanic şi D u m i t r u (1970) au luat în studiu
catalaza, o enzimă importantă pentru procesele de oxidoreducere din sol. Ei au elaborat o metodă
spectrofotometrică de evaluare a activităţii acestei enzime, pe baza unei reacţii cu sulfatul de
titan. Ulterior, Ştefanic şi colaboratorii au imaginat un aparat automat pentru determinarea
volumului de oxigen eliberat sub acţiunea catalazei din sol.

3.1. INDICATORILOR HIDROFIZICI AI FERTILITĂŢII SOLULUI

Indicatorii hidrofizici ai fertilităţii solului utilizaţi în practica agricolă sunt: indicii

hidrofizici şi relaţiile solului cu apa, mişcarea apei în sol, permeabilitatea pentru apă (infiltraţia,
filtraţia), capacitatea de a reţine apa (rezerva de apă utilă), ascensiunea capilară a apei (pentru
solurile cu aport freatic).

Indicii hidrofizici ai solului reprezintă valorile umidităţii la care se petrec schimbări

evidente în ceea ce priveşte reţinerea, mobilitatea şi accesibilitatea apei din sol. Dintre indicii
hidrofizici unii au legătură cu intervalul umidităţii active (IUA), având o importanţă practică
deosebită - coeficientul de higroscopicitate, coeficientul de ofilire, capacitatea de câmp – iar alţii

10
ne dau orientare în privinţa repartizării spaţiului lacunar din sol – capacitatea capilară,
capacitatea totală pentru apă. Importanţa practică a indicilor hidrofizici ai solului este dată de
precizarea relaţiilor care există între sol – umiditatea acestuia şi tehnologia aplicată 6 (limitele şi
intervalele de traficabilitate, lucrabilitate). Indicii hidrofizici se pot materializa prin indicarea
conţinutului de apă al solului în momentul apariţiei unei schimbări privind proprietăţile amintite.

Mişcarea apei în sol este un fenomen deosebit de important pentru definirea

caracteristicilor şi fertilităţii solului. Ea condiţionează pătrunderea în sol a apei din precipitaţii
sau irigaţie (permeabilitatea), răspândirea ei în sol, drenarea excesului de apă, consumul
productiv de către plante, pierderile neproductive prin evaporaţie etc.

Permeabilitatea pentru apă a solului este proprietatea acestuia de a permite circulaţia

mai lentă sau mai rapidă a apei. Ea mai este definită ca proprietatea solului de a fi lăsat să fie
străbătut de un curent descendent de apă. Permeabilitatea se exprimă prin cantitatea de apă care
poate trece printr-o probă de sol, într-un timp dat. Permeabilitatea pentru apă a solului depinde în
principal de doi factori: mărimea porozităţii totale şi diametrul porilor. În mod indirect
permeabilitatea solului pentru apă este influenţată şi de textura, structura solului, conţinutul de
humus, gradul de afânare al solului etc. care de fapt influenţează direct porozitatea şi diametrul
porilor. Pătrunderea apei din precipitaţii în sol şi creşterea rezervelor de apă pe profilul solului
depinde sau este influenţată de cantitatea şi intensitatea precipitaţiilor, de temperatura apei şi
solului, de panta şi expoziţia terenului, de diferenţierea texturală a profilului de sol etc.

Umiditatea momentană, rezerva de apă totală şi utilă existentă la un moment dat în sol
permite aprecierea posibilităţilor de aprovizionare a plantelor cu apă, serveşte în tehnica irigaţiei,
la determinarea regimului hidric al solului şi pentru a preciza măsurile agrotehnice care trebuie
luate. Acestea se determină pe adâncimea care interesează, de regulă pentru stratul de sol în care
se dezvoltă majoritatea rădăcinilor.

Apa capilară circulă în sol, sub acţiunea forţelor capilare, în toate sensurile. Mişcarea are
loc întotdeauna dinspre zonele mai umede spre cele mai puţin umede. Apa din precipitaţii sau
irigaţie se înmagazinează în straturile mai profunde ale solului. În perioadele secetoase apa
capilară se mişcă în sens ascendent de la nivelul pânzei de apă freatică sau a straturilor mai

11
umede din adâncime, spre straturile de la suprafaţă, mai uscate. Apa capilară circulă, de
asemenea, lateral pentru egalarea diferenţelor de potenţial al apei.

3.2. INDICATORILOR AGROCHIMICI AI FERTILITĂŢII SOLULUI

Indicatorii agrochimici sunt reacţia solului, capacitatea de reţinere şi schimb a ionilor

aflaţi în soluţia solului, conţinutul în elemente nutritive etc. Reacţia solului este una din cele mai
importante proprietăţi ale solului ca mediu pentru creşterea plantelor. Ea poate fi acidă, neutră
sau alcalină şi este determinată de ionii H+ şi OHaflaţi în soluţia solului. Reacţia solului se
exprimă prin indicele pH şi reprezintă logaritmul negativ al concentraţiei ionilor de hidrogen.
pH-ul apei pure reprezintă punctul de neutralitate al scării pH şi are valoarea 7. Prin acidulare
valoarea acestui indice se micşorează de la 7 spre 1, iar prin alcalizare creşte de la 7 spre 14.
Intervalul de variaţie este astfel de la 1 la 14.

Capacitatea de reţinere şi schimb a ionilor aflaţi în soluţia solului reprezintă principala

proprietate a coloizilor solului (particule cu diametrul sub 2 microni, de natură organică,
minerală sau organo-minerală, care nu se dizolvă, formează suspensii coloidale, conţin particule
încărcate electric etc.). La baza alcătuirii coloizilor stau micelele coloidale. Principalele forme de
reţinere (adsorbţie) sunt: mecanică (bazată pe principiul sitei), prin care se reţin substanţe
minerale sau organice mai mari decât diametrul porilor, fizică (se reţin moleculele de apă, de
amoniac), fizico – chimică (se reţin cationi) şi chimică (se reţin anioni).

Conţinutul de elemente nutritive mobile (accesibile sau asimilabile) reprezintă un

factor de vegetaţie indispensabil plantelor. Pentru completarea deficitului de elemente nutritive,
se folosesc îngrăşăminte naturale şi chimice, biopreparate, îngrăşăminte verzi, asolamente cu
solă săritoare etc. Necesitatea de aprovizionare a solului cu elemente nutritive se stabileşte pe
baza analizei agrochimice a solului şi stabilirea elementelor care sunt în carenţă

3.3. INDICATORILOR AGROBIOLOGICI AI FERTILITĂŢII SOLULUI

Indicatorii agrobiologici sunt substanţa organică (humusul), activitatea biologică

(numărul organismelor din sol, activitatea enzimatică, respiraţia solului, indicatorul biologic al
fertilităţii solului), starea fitosanitară (potenţialul de îmburuienare – rezerva de seminţe de

12
buruieni şi cartarea buruienilor, prezenţa dăunătorilor, a agenţilor fitopatogeni, poluarea cu
elemente toxice etc.). Toţi aceşti indicatori se determină prin metode de precizie în laboratoare
de specialitate

Humusul reprezintă sursa energetică principală a solurilor, cu o influenţă benefică asupra

majorităţii proprietăţilor lor. Terenul fără humus nu poate fi considerat sol. Solurile au un
conţinut în humus foarte diferit, atât cantitativ cât şi calitativ, în funcţie de vegetaţia naturală sub
care s-au format, clima, relieful, tipul de sol, tehnologia de cultură etc. Substanţele humice
acordă solului culori cenuşii, brune până la negru. După nuanţa de culoare poate fi apreciată în
teren următoarea scară în conţinut de humus: soluri lipsite practic de humus sau conţinut de
humus sub 1% prezintă în Ap culori deschise: albicioase, gălbui, cenuşii-albicioase; soluri sărace
în humus (cca. 2%) sunt: gălbui-brune, brune-gălbui, brune-roşcate; solurile bogate în humus
(cca. 3-4 %) sunt: bruneînchis, negricioase, negre. Sunt situaţii când soluri sărace în materie
organică au culoare închisă, datorită compuşilor de fier şi humus, carbonatului elementar,
compuşilor de mangan, magnetitului etc. Adâncimea culorii depinde de natura şi distribuţia
materiei organice ca şi de cantitatea totală. În soloneţurile puternic alcaline, materia organică
foarte dispersată acoperă fiecare particulă de sol, conferind solului o culoare aproape neagră la
conţinuturi relativ reduse de materie organică totală.

Activitatea biologică, procesele care se petrec ca urmare a activităţii organismelor din

sol au influenţă hotărâtoare asupra fertilităţii acestuia şi, ca urmare, asupra producţiei vegetale.
Astfel din multitudinea de procese biologice şi biochimice, deosebit de dinamice, din sol
esenţiale din punct de vedere agrotehnic sunt: procesul de formare a humusului (humificare),
mineralizarea materiei organice şi eliberarea de elemente folosite în nutriţia plantelor
(amonificarea, nitrificarea, denitrificarea), activitatea enzimatică a solului, relaţiile dintre
rădăcinile plantelor şi microorganismele din sol (fixarea azotului atmosferic), relaţiile dintre
microorganismele din sol (comensualismul, protocoperarea, simbioza, competiţia,
amensulaismul, parazitismul, predatorismul), relaţiile dintre rădăcinile diverselor plante
(favorabile sau antagoniste).

Starea fitosanitară a solului se referă la frecvenţa buruienilor, agenţilor fitopatogeni,

dăunătorilor şi poluarea cu elemente toxice. Cunoaşterea stării fitosanitare a solului presupune

13
determinarea potenţialului de îmburuienare a terenului prin determinarea rezervei de seminţe de
buruieni din sol, determinarea gradului de îmburuienare al culturilor (speciile de buruieni şi
dominanţa acestora), cartarea buruienilor, identificarea cauzelor şi surselor de îmburuienare
(fertilizare neadecvată, asolament neraţional, exces temporar de apă, lucrări agrotehnice
necorespunzătoare, rezerva de seminţe din sol, lipsa măsurilor preventive etc.), determinarea
dăunătorilor, a agenţilor fitopatogeni şi a elementelor toxice.

14
 4. Tipuri de fertilizatori naturali

Există trei tipuri de îngrășăminte utilizate în grădinărit:

1. Îngrășămintele organice sunt compuse din bălegar de grajd, dejecții de animale sau
resturi vegetale. Acestea trebuie aplicate astfel încât materia organică proaspătă să nu
intre în contact cu rădăcinile plantelor, deoarece le poate arde. Materiile organice pot fi
fie transformate în compost înainte de plantare, fie așezate la suprafață.

2. Îngrășămintele minerale naturale reprezintă următoarea etapă după fertilizarea organică și

sunt utilizate în cantități reduse pentru a echilibra materia organică. Algele, carbonații de
calciu, fosfații naturali și pulberea de rocă sunt exemple de minerale insolubile folosite ca
îngrășăminte.

3. Amendamentele pentru sol sunt utilizate pentru a îmbunătăți proprietățile fizice și

biologice ale solului, în special pentru a corecta nivelul de pH. De exemplu, pentru
solurile alcaline se folosesc calciul și piatra de var, în timp ce pentru solurile acide se
folosește sulfatul de calciu (gipsul) și sulful.)

4.1. Fertilizanti utilizati in agricultura ecologica

Cunoscute și sub denumirea de îngrășăminte naturale, aceste elemente de fertilizare sunt

neprocesate sau procesate foarte puțin și sunt obținute din deșeurile animalelor, ale plantelor sau
din exploatarea unor minerale naturale. Cele mai comune îngrășăminte ecologice sunt:

Gunoiul de grajd: Este un amestec de dejecții solide și lichide provenite de la animale și

din materialele ce au fost folosite ca așternut pentru acestea. Înainte de administrare, gunoiul de
grajd necesită fermentare, care poate fi făcută în platforme de gunoi, în padoc și direct în grajd.
O tonă de gunoi de grajd conține: 4,1 kg N organic, 0,8 kg N mineral, 1,4 kg P, 5,5 kg K și 17 kg
de C organic.

15
 (https://agrimanet.ro/utilizarea-gunoiului-de-grajd-poate-reduce-nevoia-de-a-
achizitiona-ingrasaminte/)

Compost: Reprezintă un amestec de deșeuri vegetale (frunze, paie, coceni, ierburi) și

animale (must, gunoi de grajd), resturi menajere, nămol fermentat în prezența oxigenului. Pentru
producerea acestuia se folosesc practic toate deșeurile de origine organică din mediu. Pentru
fermentarea amestecului este nevoie de un conținut înalt de oxigen de circa 10-20%, un raport de
Carbon/Azot 25-30:1, care după fermentare scade la 10-12:1. Fermentarea are loc la temperatura
de 60°C (pentru a distruge patogenii și buruienile) menținute timp de 4 zile sau câteva săptămâni.
O tonă de compost conține: 4,6 kg N organic, 1 kg N mineral, 2 kg P, 6,6 kg K și 106 kg Carbon
organic. Umiditatea necesară pentru producerea compostului este de 40-70%.

Gunoiul de păsări: Cu toate că nu este foarte popular în rândul agricultorilor, din cauza
dificultății cu care se aplică pe câmp, gunoiul de păsări este un îngrășământ bogat în azot, potasiu
și fosfor. Acesta se aplică în stare uscată sau în formă lichidă, amestecat cu apă, însă nu este
recomandată folosirea sa în stare proaspătă, deoarece va duce la creșterea acidității solului.

(https://agrobiznes.md/cum-folosim-gainatul-de-gaina-pentru-fertilizarea-solului.html)

16
 Resturi vegetale: Chiar și resturile vegetale rămase pe sol după recoltarea culturii pot fi
utilizate ca îngrășământ. Acestea pot fi tocate și îngropate sub arătură, fiind un excelent
îngrășământ de toamnă.

Mulci: Este un strat de materii organice (resturi vegetale, paie, frunze) cu care se acoperă
solul pentru a-l feri de soare și de uscare, dar și pentru a proteja plantele de unele boli și de
dăunători. Când resturile vegetale se descompun, ele vor elibera în sol substanțele nutritive
necesare.

Mranița – este același gunoi de grajd foarte bine fermentat și descumpus, ce conține mai
multe elemente nutritive. Necesarul de mraniță este de circa 6-8 tone/ha.

Poate fi utilizată și pe parcursul vegetației deoarece se descompune foarte ușor. Mranița

conține: 14% materii organice, 0,98% azot, 0,58% P2O5, 0,9% K2O, 0,88% CaO.

Urina și mustul de băligar – reprezintă fracția lichidă a bălegarului produs de animale.

Conțin 6,4% azot, 5-9% K2O. La fertilizarea de bază se folosesc 3-5 m3/ha la culturile de câmp,
5-10 m3/ha la legume. Înainte de administrare, produsul se diluează cu 4-5 părți de apă. Această
fertilizare se face o dată la 3-4 ani.

Îngrășămintele cu fosfor utilizate includ fosfații naturali, zgura lui Thomas, creta
fosfatică și făina din oase. Fosfații naturali conțin aproximativ 25-30% P2O5 și se aplică toamna
sau vara în doze de 200-400 kg/hectar. Acestea sunt ideale pentru solurile acide. Zgura lui
Thomas este un produs rezultat din procesul de prelucrare a fontei în oțel, având o textură fină și
culoare neagră. Recomandată pentru solurile acide, se aplică toamna în cantități de 300-600
kg/hectar. Zgura lui Thomas conține aproximativ 11-24% P2O5, CaO între 38-50%, MgO între
2-5%, MnO între 5-13%, și fier între 8-15%. Făina de oase este o pulbere aspră la pipăit, cu
culoare deschisă. Conținutul său este de aproximativ 15-34% P2O5 și 0,7-4% Azot.
Recomandată a fi aplicată toamna în doze de 200-500 kg/hectar.

Îngrășăminte cu magneziu – se folosește sulfatul de magneziu de origine marină sau

kiseritul ce conține 20-27% magneziu. Mai poate fi folosit dolomitul. Se aplică primăvara în
cantitatea de 200-400 kg/hectar.

17
 Îngrășăminte cu siliciu – pot fi utilizate în sistemul ecologic de producere: granitul,
bazaltul, porfirul, acestea conțin circa 50-65% SiO2, 3-10% K2O, și 2-7% MgO.

Îngrășăminte cu potasiu - din această categorie se poate folosi cenușa obținută în urma
arderii substanțelor organice vegetale precum conifere, foioase, paie, vreji de cartofi, fân de trifoi
și turbă. Cenușa conține în jur de 5-10% K2O.Aceasta poate fi aplicată înainte de arătură, înainte
de semănat sau în timpul vegetației prin administrare foliară. De asemenea, cenușa poate fi
utilizată la tratarea semințelor, într-o cantitate de 10-15 kg/ha, sau poate fi aplicată local pe rând
într-o cantitate de 100-200 kg/ha. Alternativ, se poate aplica direct în cuib într-o cantitate de 15-
20 g.

Microorganismele reprezintă câteva miliarde de oameni care stimulează activitatea

biologică a solului, ceea ce crește calitatea și cantitatea randamentelor. Aceste elemente
favorizează dezvoltarea de nutrienti prezente în mod natural în sol.

Îngrășămintele verzi (rotația culturilor): O metodă naturală de îmbunătățire a calității

solului este rotația culturilor. Unele plante, în special legume, eliberează substanțe nutritive în sol
în timpul creșterii. Altele se comportă că un mulci viu și aduc beneficii celorlalte culturi din jurul
lor. Printre plantele folosite regăsim: mazăre, soia, trifoi, rapiță, muștar și secară. Rotația
culturilor se bazează pe utilizarea optimă a azotului lăsat în sol de ultima cultură cultivată (azotul
este fixat de leguminoase) și un sistem de reducere a presiunii buruienilor. Se recomandă
combinarea soiurilor de cereale de primăvară și de iarnă pentru a optimiza efectele rotației
culturilor.

Alte produse utilizate în agricultura ecologică:În agricultura ecologică mai pot fi folosite
amendamentele (substanțe care se încorporează în sol pentru a schimba unele însușiri
nefavorabile ale acestuia, în vederea îmbunătățirii condițiilor de nutriție ale plantelor).La noi în
țară sunt acceptate pentru a fi utilizate: piatra de var măcinată, tufurile vulcanice, marna,
dolomitul, algele lithothamne ce pot corecta reacția acidă a solului.Pentru a corecta reacția
alcalină (bazică) sunt utilizate gipsul, clorura de calciu, praful de lignit. Acestea pot fi folosite
doar după o testare prealabilă a solului.

18
 5. Avantajele si dezavantajele fertilizatorilor naturali

Pe lângă nutrienții pe care îngrășământul îi adaugă în sol, acesta aduce mai multe
beneficii:

Unul dintre cele mai importante beneficii este îmbunătățirea productivității. Studiile arată
că utilizarea îngrășămintelor poate duce la o creștere de aproximativ 15% în randamentul
culturilor încă din primul an de administrare. Nutrienții adăugați în sol susțin o dezvoltare mai
sănătoasă a plantelor, făcându-le mai rezistente la factorii de stres și mai capabile să producă
recolte abundente.
Îmbunătățirea structurii solului este un alt beneficiu adus de îngrășăminte. Acestea ajută
la creșterea capacității solului de a reține apa și substanțele nutritive. Prin adăugarea de materiale
organice și minerale, îngrășămintele contribuie la crearea unei texte solului mai bogate și mai
ușor de lucrare. Astfel, apa și nutrienții pot pătrunde mai adânc în sol și vor fi mai bine utilizate
de plante.
Mare avantaj a utilizării îngrășămintelor naturale este absența riscului de intoxicare a
plantelor cu substanțe chimice. Deoarece ingredientele folosite sunt biodegradabile și provin din
surse naturale, nu există riscul de acumulare a substanțelor toxice în sol sau de contaminare a
plantelor și a mediului înconjurător.
Un alt beneficiu important este reducerea eroziunii solului. Îngrășămintele ajută la
menținerea unei structuri stabile a solului, care previne eroziunea cauzată de vânt și apă. Mai
mult, îngrășămintele pot contribui la creșterea acoperișului vegetal și a rădăcinilor, ceea ce ajută
la păstrarea solului în loc și la prevenirea eroziunii.
Un alt avantaj este că îngrășămintele pot fi obținute chiar în propria gospodărie, fără a
implica costuri suplimentare de producție. De exemplu, compostul obținut din materiale organice
reciclate în propria grădină poate fi utilizat ca îngrășământ natural. Aceasta reprezintă o
alternativă economică și ecologică la îngrășămintele comerciale.
Și nu în ultimul rând, utilizarea îngrășămintelor naturale ajută la dezvoltarea naturală a
plantelor și la creșterea rezistenței lor la boli și dăunători. Nutrienții adăugați în sol, precum
azotul, fosforul și potasiul, susțin o creștere sănătoasă a plantelor, făcându-le mai rezistente la

19
infecții și la atacul dăunătorilor. Astfel, utilizarea îngrășămintelor naturale poate reduce
necesitatea utilizării pesticidelor și îmbunătăți sănătatea plantelor și a solului.

Deși în număr mic, folosirea îngrășămintelor naturale are și puncte negative:

Fertilizatorii naturali se descompun după regulile naturii și e posibil că nutrienții să nu ajungă la
plante atât de repede pe cât ți-ai dori;
Nu poți calcula cu exactitate cantitatea de nutrienți care va ajunge în sol. Rezultatele fertilizării
naturale depind de mulți factori, cum ar fi vremea și vechimea îngrășământului.
Unele îngrășăminte naturale pot conține organisme patogene sau semințe de buruieni, care pot
afecta cultura și pot necesita tratamente suplimentare pentru a le combate.
Costul îngrășămintelor naturale poate fi mai ridicat decât al celor chimice, deoarece procesul de
obținere a acestora poate fi mai laborios și mai complex.
Unele îngrășăminte naturale pot elibera substanțe toxice în mediul înconjurător sau pot reduce
fertilitatea solului pe termen lung dacă sunt utilizate în exces.

20
 6. Mentinerea fertilitatii

Procesele naturale nu sunt imuabile. Și fertilitatea naturală a solului ca urmare a utilizării

agricultură se schimbă dinamic, în sus și în jos. Ultimul indicator este extrem de nedorit,
deoarece caracterizează unul dintre principalele motive pentru scăderea eficienței produselor în
creștere. Fertilitatea naturală este inerentă oricărui sol, deoarece face parte dintr-un anumit
ecosistem în condiții specifice. Dar nu este suficient pentru cultivarea produselor agricole. În
plus, ca urmare a utilizării greșite, structura sa este adesea încălcată. Restabilirea fertilității
solului este o tehnică agrotehnică necesară în agricultură.Îmbunătățirea artificială constantă a
terenurilor arabile va face posibilă recuperarea costurilor și obținerea de venituri anuale din
vânzarea culturii. Sarcina fermierului nu este doar de a menține, ci și de a păstra fertilitatea
solului. Pentru a îmbogăți solul, este necesar să-l hrăniți periodic, să îl fertilizați și să îl
monitorizați în timp util. Este utilă alternarea aterizărilor culturi diferite, precum și lăsarea
pământului să se odihnească neplantând nimic câțiva ani la rând. Cert este că unele plante și
culturi sărăcesc foarte mult solul, sorbind toate substanțele nutritive din acesta, așa că pământul
are nevoie de odihnă și restaurare.

Chiar dacă fertilizarea cu fosfor și potasiu crește producția numai într-o mică măsură pe
solurile cu un conținut corespunzător, se recomandă să se completeze prin fertilizare acești
nutrienți, care sunt îndepărtați prin recoltare. Acest lucru menține fertilitatea solului la un nivel
ridicat și necesită doar cantități moderate de fertilizare cu P și K (compensarea cantităților
îndepărtate cu recolta). Doar un procent foarte mic din totalul de potasiu și fosfor din sol este
disponibil pentru plante. Majoritatea acestor nutrienți devin accesibili întrun ritm lent, pe termen
lung. P și K fertilizat completează, de asemenea, încet aceste rezervoare schimbabile și non-
schimbabile. Prin urmare, un conținut adecvat de P și K în soluția de sol este asigurat numai
atunci când fertilitatea solului în aceste elemente este suficient de ridicată. Acesta este motivul
pentru care epuizarea acestor elemente are consecințe de lungă durată asupra producției și este
imposibil să se atingă nivelurile anterioare ale productivității, chiar și cu o fertilizare adecvată,
odată ce nivelurile de P și K în sol sunt scăzute. (www.lat-nitrogen.com)

21
 Este evident că, pentru a menține și crește producția de alimente, eforturile de prevenire a
degradării solului trebuie să devină o prioritate de vârf a societății noastre globale. Modelele
actuale de populație prevăd o populație globală între 8 și 10 miliarde în următorii 50 de ani
(Bongaarts 2009, Lutz et al. 2001) și o creștere de două ori a cererii de alimente (Alexandratos
1999, Tilman et al. 2002). Dacă gestionarea greșită a resurselor solului continuă să scadă
fertilitatea solului și cantitatea de teren arabil productiv (Pimentel et al. 1995), atunci vom fi
pierdut un pilon prețios și esențial al agriculturii durabile (Tilman 1999). Agricultura durabilă
este o abordare a agriculturii care se concentrează pe producția de alimente într-un mod care
poate fi menținut cu o degradare minimă a ecosistemelor și a resurselor naturale. Această
abordare durabilă a agriculturii se străduiește să protejeze resursele de mediu, inclusiv solul, și să
ofere profitabilitate economică, menținând în același timp echitatea socială (Brodt et al. 2011).

Menținerea unui interval îngust de pH al solului este benefică pentru creșterea culturilor.
Mineralele argiloase ajută la tamponarea solurilor pentru a menține un interval de pH optim
pentru creșterea plantelor (Havlin et al. 2005)

6.1. Metode de îmbunătățire a stării solurilor

Lucrările de îmbunătățiri funciare reprezintă un complex de măsuri menite să sporească

capacitatea productivă a solului și să determine creșterea performanțelor în
agricultură.Amelioararea funciară cuprinde două mari categorii de lucrări. Prima categorie, sunt
lucrările de stăvilire a procesului de degradare: desecări; indiguiri; combaterea acidității;
combaterea poluării, etc.

A doua categorie sunt lucrările de sporire a fertilității, respectiv fertilizările corecte și

amenajarea terenurilor pentru irigare.Pentru a gestiona corect solul, lucrările trebuie efectuate
întotdeauna corect și la momentul potrivit.

Situația ideală este de a avea pentru fiecare fermă un plan detaliat și adaptat de
îmbunătățire a calității solului în 4-5 ani prin următoarele:

 Cunoaște-ți solul: fiecare sol, chiar și în interiorul unei gospodării, este diferit. Poate fi
foarte greu, mai nisipos etc.;

22
 Solurile umede nu se lucrează: în special solurile grele sunt extrem de vulnerabile la
degradarea structurii. Este important să folosim mașinile potrivite și să avem grijă de
anvelopele tractorului/mașinilor. Anvelopele cu presiune scăzută reduc riscul compactării
solului;

 O dată în 4-5 ani se efectuează analiza solului pentru a vedea ce se întâmplă în sol cu
elementele nutritive minerale, materia organică și viețuitoarele solului;

 Solul se lucrează cât mai puțin posibil. Reieșind din situația reală, în gospodărie se
trece la No-till;

 Se exclude lucrarea de-a lungul pantei. Este recomandat să fie lucrarea minimă a
solului, fie pentru sistemul No-til.

23
 7. Concluzii

În concluzie, fertilitatea solului are un impact semnificativ asupra

activităților cu impact economic și este strâns legată de creșterea economică și de
lupta împotriva sărăciei. O gestionare responsabilă a fertilității solului poate avea
efecte benefice multiple, contribuind la reducerea poluării solului, a apei și a
aerului, reglarea resurselor de apă, susținerea unei comunități biotice diverse,
creșterea acoperirii vegetației și obținerea unei amprente neutre de carbon.

Fermierii care practică agricultura ecologică pot beneficia de producţii

ridicate şi costuri mai reduse prin valorificarea fertilităţii solului şi utilizarea de
tehnologii adecvate de cultură. Înţelegerea importanţei fertilităţii solului poate
ajuta fermierii să ia decizii informate privind managementul solului şi să identifice
strategii sustenabile pentru creşterea productivităţii fără a scoate sume mari de bani
din buzunarul propriu.

24
 8. Bibliografie

1. Alexandratos, N. World food and agriculture: Outlook for the medium and longer term.
Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America 96, 5908-
5914 (1999).

2. Andrieş S. Rezultatele activităţii ştiinţifice a Institutului de Pedologie, Agrochimie şi

Protecţie a Solului „Nicolae Dimo” pe parcursul a 60 de ani (1953–2013). În: Materialele
conferinței ştiinţifice cu participare internaţională „Cernoziomurile Moldovei – evoluţia,
protecţia şi restabilirea fertilităţii lor”. Chişinău, 2013, p. 9-17

3. Bongaarts, J. Human population growth and the demographic transition. Philosophical

Transactions of the Royal Society B-Biological Sciences 364, 2985-2990, (2009)

4. Borlan Z., Hera C., Dornescu D., Kurtinecz P., Rusu M., Buzdugan I., Tănase Gh.,
Fertilitatea şi fertilizarea solurilor. (Compendiu de Agrochimie), 1994.

5. Brady, N. C. & Weil, R. R. The Nature and Properties of Soil, 14th ed. Prentice Hall,
2008.

6. Brodt, S., et al. Sustainable Agriculture. Nature Education Knowledge 3 (2011).

7. Budoi Gh., 2000 – Agrochimia, vol. I şi II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

8. Charles Darwin https://www.britannica.com/topic/agriculture/Economics-politics-and-

agriculture

9. Coronovschi A., Jabin V., Rusu Maria RESTABILIREA FERTILITĂŢII SOLULUI.

MODEL TEORETIC AL PROCESULUI NATURAL DE SOLIFICARE

10. Davidescu D., Davidescu Velicica, 1992 – Agrochimie horticolă. Editura Academiei
Române, Bucureşti.

25
 11. ,GHINEA, L., 1975 – Marile circuite naturale ca sisteme autoreglate. În volumul
„Cibernetica şi mediul”. Deva: 83-92.

12. Havlin, J. L. et al. Soil Fertility and Fertilizers. 7th ed., 2005.

13. HERA, 2004. Report on Zeolite A, version 3.0 (January 2004). Available on website:
http://www.heraproject.com

14. https://tigerdoor.ru/ro/studio/chto-takoe-ot-chego-zavisit-i-kak-povysit-plodorodie-
pochvy-plodorodnye-pochvy/

15. https://www.lat-nitrogen.com/ro/ro/content/performance-and-efficiency/maintaining-
soil-fertility-446

16. Lutz, W., Sanderson, W. & Scherbov, S. The end of world population growth. Nature
412, 543-545 (2001).

17. Pimentel, D. et al. Environmental and economic costs of soil erosion and conservation
benefits. Science 267, 1117-1123 (1995).

18. Prof. dr. ing. Vasile POPESCU (https://lumeasatului.ro/articole-revista/2524-

prezenta-ramelor-criteriu-important-de-apreciere-a-fertilitatii-solului.html)

19. sustainability and intensive production practices. Nature 418, 671-677,

doi:10.1038/nature01014 (2002).

20. ŞTEFANIC, GH., DUMITRU, LUCIA, 1970 – Determination de l’activité de la

catalase du sol par voie colorimetrique. Bull. UNESCO – Biol. du Sol, 12: 12-13.

21. Tilman, D. Global environmental impacts of agricultural expansion: The need for
sustainable and efficient practices. Proceedings of the National Academy of Sciences of the
United States of America 96, 5995-6000 (1999).

26