Bioecologia şi combaterea integrată a

dăunătorilor din culturile de cereale păioase

din centrul Transilvaniei
Doctorand:

Conducător de doctorat:

1
 INTRODUCERE

De la începutul agriculturii, omul a fost preocupat de luarea în cultură a grâului, fiind descoperite
boabe carbonizate de circa zece mii de ani, descoperite în diverse așezăminte preistorice din Orientul
Mijlociu și Asia Centrală. Primele suprafeţe cultivate cu grâu au fost în zona cunoscută ca
Mesopotaniană din Estul Apropiat. Apoi, încă din antichitate grâul era cultivat de greci și romani
(MOGÂRZAN şi colab., 2004). Grâul (Triticum spp.) este astăzi cea mai cultivată dintre cereale,
constituind hrana de bază a oamenilor din multe ţări ale lumii. Grâul este de mult timp una dintre
plantele anuale cel mai intens studiate de agronomi. (FRAGA, 2008; RACZ, 2013).
În condiţiile exploziei demografice din a doua jumătate a secolului XX, devine tot mai acut
deficitul global în alimentaţia umană, concomitent cu extinderea continuă a subnutriţiei. Dată fiind
contribuţia hotărâtoare a cerealelor în asigurarea hranei, omenirea şi-a îndreptat atenţia în mai mare
măsură asupra câtorva culturi: grâu, orez şi porumb. Importanţa grâului în alimentaţia umană, ca furaj
în zootehnie, ca materie primă în industrie este deosebită (MATROŞ, 2012).
Grâul reprezintă cea mai veche și cea mai răspândită cultură pentru alimentație din lume.
Acoperind aproximativ 25% din suprafața agricolă a lumii, grâul poate fi considerat cea mai
importantă dintre cereale ca suprafață cultivată și un aliment de bază pentru om. Din perspectiva
producției, grâul este a doua cultură ca importanță după porumb, anual recoltându-se peste 650
milioane tone. Volumul total de producție crește cu aproximativ 1% anual, dar consumul și cererea
globală pentru grâu cresc cu 2% în fiecare an. Cei mai importanți producători de grâu sunt Uniunea
Europeană, China, India, America de Nord, Rusia și Australia.
Principalele amenințări în cultura de cereale o reprezintă patogenii și dăunătorii. Principalii
dăunători din cultura de cereale păioase sunt: Zabrus tenebrioides, Haplothrips tritici, Limothrips
denticornis, Agriotes sp., Eurygaster integriceps, Aelia sp., Anisoplia sp., Oulema melanopa, Delia
coarctata, Opomyza florum, Oscinela frit.
Se consideră că circa o treime din recolta potenţială este distrusă de organismele dăunătoare, deci
protecţia plantelor contribuie la creşterea producţiilor culturilor agricole şi la îmbunătăţirea calităţii
recoltei. Protecţia plantelor presupune practicarea unor măsuri de combatere a dăunătorilor, bolilor şi
buruienilor din culturi (agroecosisteme). Astăzi, în conceptul protecţiei plantelor împotriva acestor trei
categorii de organisme care, în general, contribuie la diminuarea producţiilor scontate la unitatea de
suprafaţă, se întâlneşte tot mai frecvent noţiunea de combatere integrată a lor.
Circumscrierea conceptului de combatere integrată a dăunătorilor, bolilor şi buruienilor au
evoluat în mod semnificativ. În ultimul timp, se utilizează mai adecvat conceptul de producţie agricolă
integrată şi aceasta într-o viziune mai largă, de agricultură integrată, durabilă sau sustenabilă.
Din motivele prezentate mai sus combaterea dăunătorilor este imperios necesară pentru cultura
plantelor, procedura de protecţie a plantelor (şi inclusiv a recoltei stocate) împotriva organismelor
dăunătoare fiind o componentă majoră a tuturor ghidurilor de bună practică agricolă. Combaterea
dăunătorilor culturilor agricole se realizează prin mai multe metode: chimice (cu utilizarea de
pesticide), biologice (prin utilizare de organisme antagoniste și de produse naturale), genetice (prin
ameliorarea rezistenţei plantelor la organismele dăunătoare), agrotehnice (prin lucrări ale solului,
inclusiv prăşitul buruienilor) şi fizico-mecanice (dezinfectări termice ale seminţelor, chirurgie
vegetală, decuscutarea seminţei etc.). Pentru protejarea plantelor împotriva dăunătorilor în lume se
folosesc diferite mijloace. Dintre acestea, mijloacele chimice trebuie utilizate numai în caz extrem și în
dozaj minim.

2
 Deoarece în ultimii ani se vorbeşte tot mai mult despre trecerea la sistemul de agricultură
ecologică, deci, şi plantele trebuiesc tratate în mod biologic. Însă această trecere se va efectua treptat,
astfel, protecţia chimică a plantelor va fi utilizată concomitent cu tratarea biologică.
Activitatea de protecţie a plantelor este o verigă importantă în dezvoltarea unei agriculturi
durabile, motiv pentru care chimiştii din întreaga lume sunt puşi în situaţia de a elabora mereu noi
preparate de protecţie a plantelor pentru agricultură. În acest context în UE au fost elaborate preparate
eficiente în conformitate cu standardele în vigoare, astfel contribuindu-se la implementarea agriculturii
durabile prin dezvoltarea şi promovarea de produse eficace în combaterea buruienilor, a bolilor și a
dăunătorilor, viabile din punct de vedere economic pentru fermieri și cu impact redus asupra mediului.
Problema protecţiei plantelor a fost în atenţie sporită pe parcursul a mai multor ani şi în ţara
noastră. Astfel, în urma mai multor cercetări au fost identificate şi recomandate cele mai bune metode
de protecţie fitosanitară cu impactul cel mai scăzut asupra mediului înconjurător.
În ultimii ani, creşterea daunelor cauzate de dăunătorii grâului a fost înregistrată la culturile
intens afectate de condiţii climatice nefavorabile şi de sistemul de exploataţie agricolă cu tehnologii de
cultură incomplete sau incorecte. Studiul efectuat pe parcursul anilor 1980-2016, în Transilvania,
evidenţiază principalii dăunători ai grâului: diptere, homoptere, thysanoptere, coleoptere etc., precum
şi importanţa strategiilor integrate de combatere a lor (MALSCHI şi colab., 2012).
Rezerva biologică de boli şi dăunători, condiţiile orografice şi ecologice care caracterizează
Transilvania, determină un microclimat favorabil manifestării bolilor la grâu, orz, porumb, fasole, soia.
De asemenea, sunt prezente şi determină daune un mare număr de insecte şi mamifere păgubitoare.
Potenţialul distructiv al acestora depăşeşte în mod frecvent 30 – 40% din recoltă, cauzând în unii ani şi
pe suprafeţe mai restrânse chiar compromiterea recoltelor la grâu, orz şi altele.
Entomofagii au locul lor în reţeaua trofică din agrobiocenoză, constituită din plantele de cultură,
ca producători, din dăunători fitofagi, din fauna utilă zoofagă, din saprofagi şi descompunători. O mare
parte din artropodele entomofage trăiesc în culturi la suprafaţa solului şi sunt prădătoare polifage.
Altele se concentrează în zbor pe plantele de cultură fiind atrase de dezvoltarea anumitor populaţii de
insecte dăunătoare. În zona din centrul Transilvaniei fauna de artropode prădătoare prezintă o bogăţie
evidentă, fiind înregistrate peste 45 de specii sau grupe sistematice (MALSCHI, 2003). Evoluția
insectelor dăunătoare ale grâului din Transilvania este puternic influențată de condițiile eco-
tehnologice (MALSCHI și colab., 2015).
În ultimii ani, cercetările efectuate la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Turda, arată
principalele grupe de dăunători la grâu: Thysanoptera, Diptera, Homoptera (afide și cicade),
Coleoptera, Heteroptera etc. precum și importanța controlului integrat al culturii (MALSCHI şi colab.,
2012), în conformitate cu alte date din literatura de specialitate (OLTEAN și colab., 2004; POPOV și
colab. 2005; PORCA şi OLTEAN, 2004; ROSCA și colab., 2011).
Managementul integrat al dăunătorilor recomandă o atenție deosebită măsurilor de prevenire
pentru dăunătorii specifici zonei: muștele cerealelor, cicade, afide, tripși, etc., prin respectarea timpului
optim de semănat, metodele agrotehnice, tratarea semințelor cu insecticide sistemice și măsuri
complexe de protecție a plantelor. Din cauza aridității crescute și a încălzirii climatice, momentele
critice de atac s-au înregistrat cu 3-4 săptămâni mai devreme și s-au suprapus (MALSCHI şi colab.
2015, 2016).

3
 STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII

1. Aspecte generale privind culturile de cereale păioase

1.1. Cultura grâului
Date recente F.A.O. arată că cea mai mare suprafaţă cultivată cu grâu se află în Asia (86.391 mii
ha) iar producţia medie cea mai ridicată s-a obţinut în nordul Europei (Franţa, 7.134 kg/ha). La nivelul
Uniunii Europene cele mai importante culturi din terenul arabil sunt cerealele, cele mai răspândite
fiind: grâul (46,5% din suprafața totală cultivată cu cereale), orzul (21,6%) și porumbul (15,0%).
În România, grâul este cea mai importantă specie agricolă, dar dinamica suprafeţelor cultivate
este destul de oscilantă, înregistrând o scădere constantă între anii 1938-1999. Producţia obţinută la
grâu a scăzut semnificativ după 1989, iar redresarea ei s-a constatat în anul 1995 şi 2001 când
producţia medie a depăşit 3000 kg/ha (Anuarul Statistic al României, 2002). Potrivit datelor mai
recente (F.A.O., 2018) în ultimii ani agricoli producția la cereale pentru boabe (grâu, porumb, orz) a
crescut semnificativ, față de anii precedenți, îndeosebi datorită creșterii randamentelor la hectar
(producția medie la hectar). În ţara noastră suprafaţa cultivată cu grâu este de cca. 25% din suprafaţa
arabilă, respectiv 40% din suprafaţa semănată cu cereale (MATROȘ, 2012; RACZ, 2013).

1.2. Importanța culturii

În ceea ce privește cultura grâului, aceasta este cea mai importantă plantă alimentară, pâinea din
făina de grâu fiind hrana de bază pentru o mare parte din populația globului. Boabele de grâu au un
conținut ridicat de hidrați de carbon și proteine, planta are o mare plasticitate ecologică, iar cultura este
mecanizată integral. Boabele de grâu reprezintă materia primă pentru fabricarea pastelor făinoase,
țăiețeilor, spaghetelor în special cele de grâu durum. Importanța alimentară a pâinii constă în gustul
său plăcut în digestibilitate și valoare nutritivă ridicată, asigurând 20% din totalul caloriilor consumate
de om. Tărâțele ce rezultă de la macinarea grâului reprezintă un nutreț concentrat deosebit de valoros,
în special pentru vacile cu lapte (MUNTEAN și colab., 2011).
Importanţa care se acordă acestei culturi, derivă și din următoarele particularităţi, semnalate și în
lucrările științifice publicate de MOGÂRZAN şi colab., 2004; MUNTEAN și colab., 2011; RACZ,
2013, precum:
 pentru aproape jumătate din populaţia mondială, pâinea produsă din făină de grâu reprezintă hrana
de bază;
 sub aspect calitativ, boabele de grâu prezintă un raport echilibrat între conţinutul de glucide şi cel
de substanţe proteice, în armonie cu cerinţele organismului uman;
 din boabele/cariopsele de grâu se constituie materia primă/brută pentru producerea/extragerea de
substanţe folositoare care intră în procesarea și obținerea unei mari diversităţi de produse
agroalimentare;
 boabele de grâu au o mare conservabilitate, putând fi transportate la distanţe mari fără riscul
degradării calităţii;
 deoarece boabele de grâu au un conţinut ridicat în proteine, grăsimi şi substanţe minerale, pot fi
folosite direct în hrana animalelor, cu precădere tărâţele ce rezultă din industria morăritului;
 paiele rezultate după recoltarea grâului pot fi utilizate în hrana animalelor sau ca aşternut în
grajdurile fermelor, la fabricile de celuloză sau pentru prepararea îngrăşămintelor organice;

4
 datorită plasticităţii ecologice ridicate, grâul poate fi cultivat în diferite zone climatice dar şi la
altitudini foarte mari;
 din punct de vedere agrotehnic cultura este mecanizată în totalitate, iar grâul intră în aproape toate
sistemele de rotaţie agricolă, fiind considerată o plantă premergătoare foarte bună, deoarece are o
perioadă de vegetaţie relativ scurtă, favorizând realizarea, în condiţii optime, a lucrărilor pentru
pregătirea patului germinativ a culturii ce urmează (MOLDOVAN și colab., 2003).

1.3. Răspândire geografică

Grâul deține cea mai mare suprafață cultivată depășind porumbul și orzul, fiind cultivat pe toate
continentele, iar în țara noastră această cultură ocupă aproximativ 2.11 milioane hectare (Anuarul
Statistic al României, 2018), obținând o producție medie pe țară de 8.28 milioane tone. Din totalul
suprafețelor cultivate la nivel mondial, 70% sunt ocupate cu grâu de toamnă. Grâul de primăvară se
cultivă în locuri unde grâul de toamnă nu găsește condiții favorabile, respectiv la altitudini și latitudini
mai mari, unde stratul de zăpadă persistă mai mult de trei luni (MUNTEAN și colab. 2011). Ca
urmare a diversităţii genetice, a plasticităţii fenotipice şi genotipice grâul se cultivă aproape în toată
lumea şi se recoltează undeva pe glob, în fiecare lună din an. Arealul de răspândire se întinde de la
Ecuator până la 66°32' latitudine nordică, respectiv 45° latitudine sudică şi de la nivelul mării până la
altitudinea de 3000-5000 m (FRAGA, 2008).

1.4. Poziție sistematică și soiuri

Grâul face parte din ordinul Graminalis, familia Poaceae (Gramineae), genul Triticum. Acest
gen cuprinde numeroase specii diploide, tetraploide şi hexaploide, din care două sunt mai importante:
grâul comun (Triticum aestivum ssp vulgare), care ocupă 90% din suprafaţa cultivată cu grâu şi grâul
durum sau arnăut, sau tare (Triticum durum sau Triticum turgidum conv. durum), care se foloseşte
pentru prepararea pastelor făinoase (MATROȘ, 2012; RACZ, 2013).
În ţara noastră au fost create numeroase soiuri de grâu, cu particularităţi agrobiologice şi
tehnologice diferenţiate, ceea ce face posibilă extinderea culturii în toate zonele favorabile. Vavilov
(1935) citat de MATROȘ (2012) a grupat speciile de grâu, pe baza numărului haploid de cromozomi
(7, 14, 21), în trei secții:
 grâu diploid (2n=14 comozomi) cu două subspecii,
 grâu tetraploid (2n=28 cromozomi) cu 8 subspecii,
 grâu hexaploid (2n=42 cromozomi) cu 6 subspecii.
Cele mai importante specii de grâu sunt Triticum aestivum ssp. vulgare (grâul comun), specie
hexaploidă și Triticum durum (T.turgidum ssp. turgidum conv. durum) grâul durum, specie tetraploidă.
În România se cultivă o gamă largă de soiuri, soiuri care au o capacitate de producție ridicată, aceasta
fiind cuprinsă între 8.000-10.000 kg/ha și însușiri de panificație superioare.
Principalele soiuri de grâu, create în staţiunile de cercetare din ţara noastră şi care sunt cultivate
la noi în țară sunt:
 Apulum, creat la Turda și înregistrat în anul 1992;
 Arieșan, creat la Turda și înregistrat în anul 1985;
 Andrada, înregistrat la Turda;
 Dumbrava, înregistrat în anul 2003 la Turda;
 Faur F, înregistrat în anul 2004 la Fundulea;
 Izvor, înregistrat în anul 2008 la Fundulea;
 Romulus LV, înregistrat la Lovrin în anul 1998;
  Pajura, înregistrat în anul 2014 la Fundulea;
 Pitar, înregistrat în anul 2015 la Fundulea;
 Otilia, înregistrat în anul 2013 la Fundulea;
 Izvor, înregistrat în anul 2009 la Fundulea;
 Litera, înregistrat în anul 2010 la Fundulea;
 Miranda, înregistrat în anul 2011 la Fundulea;
 Adelina, înregistrat în anul 2012 la Șimnic.

1.5. Cerințele față de factorii de vegetație

În general, grâul are cerinţe relativ scăzute faţă de temperatură. Astfel, la temperaturi de 15-18°C
răsărirea plantelor are loc în numai 4-5 zile. Înfrăţirea grâului se realizează la temperaturi mai scăzute,
de 8-10°C. În perioada de iarnă, în funcţie de soi, grâul rezistă până la temperaturi de –20°C, la nivelul
nodului de înfrăţire. În cazul în care grâul a intrat în iarnă fără să parcurgă perioada de călire, rezistenţa
la temperaturile scăzute scade foarte mult. În timpul perioadei de vegetaţie cerinţele grâului faţă de
temperatură cresc: până la alungirea paiului sunt favorabile temperaturile de 8-10°C, iar până la
înspicare temperatura optimă de creştere şi dezvoltare este de 15-18°C (RACZ, 2013). Înflorirea,
polenizarea şi fecundarea se desfăşoară normal la temperaturi în jur de 10°C, noaptea şi 23-25°C ziua.
Umiditatea deține un rol important în realizarea unor producţii ridicate la grâu. În acest sens, pe
întreaga perioadă de vegetaţie, grâul are nevoie de cel puţin 225 mm precipitaţii, repartizate cât se
poate de uniform (MUNTEAN și colab., 2011). Seceta de toamnă, după semănatul grâului, are o
influenţă directă asupra producţiei, mai ales dacă la aceasta se asociază şi un nivel scăzut de precipitaţii
din timpul iernii. Primăvara, pe măsură ce plantele înaintează în vegetaţie, cerinţele grâului faţă de
umiditate cresc. Insuficienţa umidităţii influenţează negativ întregul proces de organogeneză, iar în
final este periclitată funcționarea organelor generative. Seceta atmosferică şi temperaturile ridicate din
perioada înspicării şi umplerii bobului, creează un dezechilibru fiziologic în circuitul apei în plantă
(nivelul transpiraţiei depăşeşte nivelul absorbţiei), ceea ce face ca bobul să-şi înceteze dezvoltarea, să-
şi reducă greutatea, apărând astfel boabele şiştave. Reducerea fenomenului de „şiştăvire a grâului” care
apare mai ales în zonele cu climat secetos, se poate realiza prin introducerea în cultură de soiuri
precoce, care ajung la maturitate înainte de apariţia condiţiilor nefavorabile.
Pentru cultura grâului se recomandă solurile lutoase şi lutoargiloase, cu fertilitate naturală
ridicată ca fiind cele mai potrivite. Solurile cu exces de umiditate sau cele uşoare, foarte permeabile,
nu sunt potrivite și nici recomandate pentru grâu. Limitele optime de pH sunt de 6-7,5 iar în condiţiile
solurilor mai acide sau alcaline se impune lucrarea de corectare a pH-ului prin amendare.

1.6. Tehnologia de cultivare

Cercetările avansate din domeniul agriculturii au convenit că cele mai bune plante premergătoare
pentru grâul de toamnă sunt leguminoasele pentru boabe și furaj, rapița de toamnă, coriandrul,
muștarul, macul, inul, cânepa, cartofii de vară - toamnă, sfecla, porumbul sau floarea soarelui. Cu
excepția cerealelor păioase, orice cultură cu recoltare timpurie trebuie luată în considerare ca fiind
premergătoare pentru grâul de toamnă. Culturile târzii cele mai importante ca premergătoare pentru
grâu sunt porumbul și floarea soarelui (MUNTEAN și colab. 2011). Porumbul pentru boabe este în
general o cultură premergătoare mediocră pentru grâu, deoarece lasă solul sărac în apă și acoperit cu
resturi vegetale. Sunt neindicate ca plante premergătoare sorgul și meiul, pentru că se recoltează târziu
și lasă solul sărac în apă (MOGÂRZAN și colab., 2004). Grâul se poate cultiva în monocultură cel
mult 3 ani, dar condiția este să se lucreze bine solul și să se aplice îngrășăminte.
6
 După premergătoarele timpurii, când terenul s-a eliberat se realizează arătura, iar după arătură se
face o trecere cu grapa cu discuri pentru a nu se pierde apa din sol, iar terenul trebuie menținut curat de
buruieni până la semănat. După plantele premergătoare care se recoltează târziu, lucrările solului
întâmpină dificultăți în primul rând din cauza resturilor vegetale, dar mai cu seama din cauza unei
cantități reduse de apă în sol, în momentul recoltării și din cauza timpului scurt ce stă la dispoziție
până la semănat. În acest caz, după eliberarea terenului se efectuează arătura cu plugul în agregat cu
grapa stelată, la adâncime mai mare sau mai mică în funcție de umiditate, urmărindu-se însă
încorporarea în sol a tuturor resturilor vegetale. Dacă este necesar înainte de arat solul se lucrează cu
grapa cu discuri, perpendicular pe direcția rândurilor plantelor premergătoare pentru mărunțirea
resturilor vegetale de la suprafață. Înainte de semănat arătura se lucrează din nou cu grapa cu discuri în
agregat cu GCR (grapa cu colți reglabili). Dacă nu sunt resturi vegetale în ziua semănatului, patul
germinativ se poate lucra cu combinatorul.
Uneori toamna, în zonele de stepă și silvostepă, vremea este foarte secetoasă, iar pe terenul cu
plante premergătoare târzii nu se poate efectua o arătură de calitate, deoarece se scot bulgări mari,
uscați care nu se mai pot sparge cu grapa cu discuri. Însămânțarea grâului într-o asemenea arătură este
o greșeală. De obicei în acest caz se recurge la mobilizarea solului pe o adâncime de 12-15 cm
utilizând o grapă cu discuri grea, în agregat cu un tractor de putere mai mare, după care se fac două
discuiri cu grapa cu discuri obișnuită. Mai recent au fost elaborate și au început să fie puse în practică
sisteme de cultură cu aplicarea unui minim de lucrări ale solului, care au ca principal scop conservarea
apei din sol (cunoscându-se faptul că în ultima periadă are loc o creştere a temperaturii medii anuale şi
o scădere a nivelului precipitaţiilor), dar şi reducerea cheltuielilor de înfiinţare ale culturii
(MUNTEAN şi colab., 1995).
Pentru 100 kg boabe plus producția corespunzătoare de paie, grâul extrage din sol între 2,3-3,3
kg azot; 1,1-1,8 kg fosfor; 1,9- 3,8 kg potasiu. Consumul relativ mic de substanțe nutritive nu se
corelează însă cu cerințele reduse față de aplicarea îngrășămintelor. Îngrășămintele chimice se
administreză toamna sub arătură, iar azotul se administrează fazial în luna februarie și la umplerea
bobului. Insuficiența azotului se manifestă prin reducerea numărului de frați, reducerea suprafeței de
asimilație, debilitarea plantelor, reducerea rezistenței la iernare, reducerea numărului de flori fertile în
spic și conținutului boabelor în substanțe proteice. Excesul de azot determină creșterea suprafețelor
foliare, reducerea asimilației, întârzierea vegetației, expunerea plantelor la cădere, reducerea rezistenței
la iernare, de asemenea mărește sensibilitatea la boli, reduce rezistența la secetă, reduce capacitatea de
fructificare a plantelor. Insuficiența fosforului încetinește creșterea plantelor de grâu, reduce masa de
rădăcini și întârzie maturitatea. Excesul de fosfor determină creșterea în boabele de grâu a conținutului
de fosfor și a amidonului în detrimentul substanțelor proteice. Insuficiența potasiului se manifestă prin
îngălbenirea specifică (opăreală) a limbului frunzei în partea superioară și pe margini. Mai târziu
planta slăbește și devine pipernicită.
Sămânța de grâu pentru semănat trebuie să aparțină soiului recomandat în zonă și să
îndeplinească toate condițiile cerute de către stasurile de calitate. De calitatea seminței depinde
densitatea culturilor la răsărire, înfrățire și vegetația plantelor. Sămânța trebuie să facă parte din
categoria biologică: bază, elita, f-1, sau cel mult f-2, cu puritate biologică de 99,8%; 99,5%; 99%;
puritate fizică de 98%, 99%, iar capacitatea de germinare de peste 99%. Pentru preîntâmpinarea
atacului de boli şi dăunători semințele de grâu se tratează obligatoriu înainte de semănat cu diferite
substanțe cu efect insecto-funcicid. Din semințele netratate apare riscul obținerii unei culturi cu
puternic grad de atac, iar uneori chiar şi recolta poate să fie afectată, ceea ce determină dificultăţi în
valorificarea grâului. Pentru realizarea densității optime trebuie avut în vedere numărul de boabe
germinabile care se seamănă pe m², acesta fiind de 450-600 boabe/m², care să asigure cel puțin 500-
700 de spice/m² la recoltare (MUNTEAN și colab., 2011). Adâncimea de semănat este în funcție de
textura solului care poate să fie la 4-6 cm, iar distanța între rânduri la 12,5 cm.
Frecvent cantitatea de apă pe care semințele de grâu o au la dispoziție în sol este insuficientă
pentru răsărire și impune tăvălugirea semănăturii, cu tăvălugul inelar care asigură o răsărire de peste
90%. Descălțarea (dezradăcinarea) plantelor la ieșirea din iarnă datorită înghețului și dezghețului
repetat duce la ruperea rădăcinilor și la dezgolirea nodului de înfrățire, situaţie care se previne prin
tăvălugirea culturi cu tăvălugul neted (MUNTEAN și colab., 2011).
Pe teritoriul țării noastre cresc în cultura de grâu diferite specii de buruieni pentru care se impune
aplicarea unor metode de combatere, altfel acestea produc pagube cuprinse între 10-20% și chiar 60-
80% din recoltă. Metoda cea mai eficace a combatere a buruienilor din cultura de grâu este combaterea
integrată. Rolul cel mai important în acest sistem de combatere îl au asolamentul și lucrările solului.
Combaterea directă în cultura grâului se face în prezent cu erbicide simple sau combinate. În prezent în
țara noastră sunt larg utilizate în combaterea buruienilor în cultura de grâu ierbicide pe bază de 2,4D.
Tratamentul cu ierbicidul 2,4D începe când temperatura aerului este de 8-10°C cu tendința de creștere
în ziua începerii tratamentului. Grâul nu este afectat de aceste ierbicide până la începutul formării celui
de-al doilea internod, iar buruienile au cea mai mare sensibilitate la aceste erbicide în faza de rozetă.
Pe piaţa erbicidelor s-a lansat o gamă variată de produse, acestea alegându-se în funcţie de spectrul
buruienilor şi fenofaza de dezvoltare a plantelor. Cele mai utilizate erbicide sunt: Buctril Universal,
Dicopur D, Mustang, Comod Super, Sekator Progress OD, Legato Plus, ș.a.m.d.
Grâul reacționează pozitiv la apa de irigat aducând sporuri de producție de 20-25%. Cea mai
eficientă udare a grâului este considerată udarea de răsărire. De cele mai multe ori în primavară se
aplică grâului de toamnă o singură udare și numai în anii foarte secetoși se administrează și o a doua
udare, dar momentul administrării ei nu trebuie să depașească faza de burduf pentru a se evita apariția
bolilor spicului şi căderea plantelor.
Agenţii patogeni sunt factori restrictivi pentru punerea în valoare a potenţialului de producţie a
grâului. Tratamentul împotriva bolilor ce se instalează pe tulpini, spice şi frunze, conduce la
importante sporuri de producție, acestea oscilând între 800-1100 kg/ha. În vegetație sunt necesare
tratamente împotriva bolilor foliare și ale spicului cum sunt: făinarea (Erypsiphe graminis), rugina
brună (Puccinia tritici), septorioza (Septoria tritici), dar și a dăunătorilor ca: ploșnițele cerealelor
(Eurygaster sp.), gândacul albastru al ovăzului (Oulema melanopa) sau împotriva tripsului grâului
(Haplothrips tritici). Pentru combaterea acestor organisme dăunătoare se aplică 1-3 tratamente, în
funcţie de nivelul de infecţie cu agenţi patogeni şi de nivelul densităţii numerice a dăunătorilor. Primul
tratament se aplică primăvara (de obicei odată cu erbicidarea). Al doilea tratament se aplică în faza de
burduf şi limitează mai ales atacurile bolilor foliare. Al treilea tratament, care se administrează la
apariția spicului, are eficacitate în limitarea atacul la fuzarioză și înnegrire.
Recoltarea se face mecanizat fără pierderi, în condiții cât mai optime. Recoltarea se face în faza
de coacere deplină când umiditatea boabelor scade la 14%, dacă se recoltează mai repede atrage după
sine încingerea boabelor în timpul păstrării. Cea mai utilizată și mai economică metodă de recoltare
este recoltarea cu combina; aceasta executând secerarea plantelor, treierarea, precurățirea și colectarea
boabelor. Utilizarea combinei pentru recoltare impune lanuri uniforme, neîmburienate, vreme caldă și
însorită și lanuri fără plante căzute. Combina se va regla corespunzător în funcție de umiditatea
boabelor, dacă este nevoie și de 3-4 ori pe zi. Producțiile pot să difere în funcție de tehnologia aplicată,
sunt considerate valori bune cele cuprinse între 4.000-5.000 kg/ha, iar capacitatea de producție a
soiurilor cultivate la noi în țară este de 8.000-9.000 kg/ha (MUNTEAN și colab. 2011).

8
 2. Principalii dăunători ai grâului
La nivel european, culturile de cereale păioase au fost şi continuă să fie periclitate de un complex
de dăunători, format dintr-un număr mare de specii fitofage. Literatura de specialitate furnizează
informaţii conform cărora culturile de cereale păioase au fost de-a lungul timpului ţinta atacului
dăunătorilor în diverse regiuni din Europa. Spre exemplu, MINAEI şi MOUND, (2010), ALI și colab.,
(2016) afirmau că tripsul grâului reprezintă cel mai comun dăunător al cerealelor în ţări precum:
Spania, Bulgaria, Turcia, România, Rusia şi Ucraina. Pagubele produse de acest dăunător au fost
semnalate şi în alte țări din Europa, precum și pe continentul asiatic (ALAVI şi colab., 2007;
SHIRINYAN și ISMAILOV, 2015; YAN și colab., 2017), iar rezultatele cercetărilor au dovedit
importanța dar și necesitatea implementării unor sisteme de management integrat pentru tripsul
grâului.
În ceea ce privește situația în țara noastră structura speciilor de dăunători şi abundenţa acestora
diferă în funcţie de planta cultivată dar şi de tehnologia aplicată. În ultimii ani, creşterea daunelor
cauzate de dăunătorii grâului a fost înregistrată la culturile intens afectate de condiţii climatice
nefavorabile şi de sistemul de exploataţie agricolă cu tehnologii de cultură incomplete sau incorecte.
Studiul efectuat pe parcursul anilor 1980-2012, în Transilvania, evidenţiază principalii dăunători ai
grâului: diptere, homoptere, thysanoptere, coleoptere etc., precum şi importanţa strategiilor integrate
de combatere a lor (MALSCHI şi colab., 2012). Schimbările climatice şi tehnologiile de cultură
practicate au cauzat modificări ale importanţei anumitor specii de insecte dăunătoare grâului în
Transilvania. În mod special, încălzirea climatică, seceta şi aridizarea, au favorizat creşteri ale
abundenţei şi agresivităţii unor grupe de insecte dăunătoare, care necesită o atenţie specială. Spre
exemplu în ţara noastră, viermii sârmă sunt semnalaţi în toate zonele, având o adaptabilitate mare la o
gamă largă de tipuri de sol, fiind unul din cele mai periculoase grupuri de dăunători polifagi, care
provoacă pagube de 5-15% în culturile de păioase, respectiv 25-40% în culturile plantelor prășitoare
(BOBÎRNAC şi colab., 1997). Factorii care au condus la creşterea şi mai accentuată a rezervei
biologice a dăunătorilor în culturile de câmp sunt: neaplicarea măsurilor fitosanitare, tehnologiile de
cultură neoptimizate, dar și parcelarea terenurilor arabile în fâşii şi suprafeţe mici.
Combaterea integrată a dăunătorilor grâului, larg studiată şi implementată la noi în ţară,
reprezintă o abordare ecologică şi un mijloc economic de gestionare a dăunătorilor care cuprinde:
factorii ecologici şi de mediu implicaţi în dinamica dăunătorilor, ciclurile de viaţă ale dăunătorilor,
metodele de combatere chimice şi biologice ș.a.m.d. Cercetările de lungă durată asupra stării
fitosanitare a culturilor de câmp adecvate schimbărilor climatice şi aridizării (contextul actual), atât la
nivel național, cât și la nivel global, sunt cele ce stau la baza elaborării tehnologiilor de combatere a
dăunătorilor (POPOV şi colab., 2005; PHILIPS și colab., 2011; WAR și colab., 2016).

2.1. Tripșii (Haplothrips tritici Kurd., Limothrips denticornis Hall.)

Ord. TYSANOPTERA, Fam. PHLOEOTHRIPIDAE
Tripșii grâului și orzului, sunt răspândiți din estul Europei și zonele invecinate ale Asiei spre
vestul Europei dar și în Africa de Nord (MINAEI și MOUND, 2014) fiind considerați ca dăunători ai
cerealelor cultivate, în special ai grâului dar și ai orzului (ÖZSISLI, 2011). Sistematic tripşii aparţin la
două familii. Între cele două familii, Phloeothripidae şi Tripidae, deosebirea esenţială este conformaţia
ultimului segment abdominal. La fam. Tripidae, femela prezintă ovipozitor cu ajutorul căruia îşi
depune ponta în substrat (organul atacat), pe când la fam. Phoeothripidae, ultimul segment este sub
forma unui tub, ponta fiind depusă pe substat. La noi în țară, tripșii se găsesc din Câmpia Dunării şi
până în Carpaţi, chiar și la o altitudine în jurul valorii de 2000 de m. Tripsul grâului are o răspândire
holartică, dar cele mai mari densităţi sau pagube sunt semnalate în zonele de origine ale dăunatorului,
mediteraneeană şi caucaziană, de unde este originară şi planta gazdă, grâul (OLTEAN și colab., 2004).
Plantele gazdă pe care este semnalat aparţin numeroaselor familii botanice, dar sunt întâlnite cu
precădere pe specii de graminee, mai ales cultivate (grâu, orz, ovăz, secară), dar și spontane (ROŞCA
şi colab. 2011). Atât adulții cât și larvele acestor insecte, în timpul perioadei de dezvoltare, pot folosi
60-70% din suprafața foliară a plantelor de grâu și orz, astfel că daunele provocate culturilor au fost
semnalate și în cercetări precum cele ale EL-WAKEIL și colab., 2014, CLARK și TILMAN, 2017,
CROITORU și TIMUȘ, 2017.
BERES și colaboratorii (2017) au efectuat un studiu în perioada 2010-2012 în S-E Poloniei
pentru a testa potențialele efecte indirecte ale pansamentelor de semințe neselective și ale insecticidelor
foliare aplicate în primăvară pentru a controla Oscinella frit L. asupra populației de tripși fără a fi
nevoie de tratamente separate. În acest experiment au fost utilizate tratamente pentru semințe
conținând imidacloprid (Gaucho 600 FS și Couraze 350 FS) și metiocarb (Mesurol 500 FS), precum și
insecticide foliare conținând lambda-cihalotrin (Karate Zeon 050 CS) și un amestec de tiacloprid cu
deltametrin (Proteus 110 OD). Cercetările au dovedit astfel eficacitatea ridicată a lambda-cihalotrinului
împotriva tripșilor de pe porumb. Studiile efectuate în anul 2017 de către CROITORU și TIMUȘ au
demonstrat eficacitatea tiaclopridului cu deltametrin (Proteus 110 OD) în două doze, de 0,5 și 0,75
l/ha, pe culturi de grâu unde s-a dovedit eficiența biologică a insecticidului. ZHICHKINA și KAPLIN
(2001) au raportat faptul că vârful curbei de zbor pentru adulții de H. tritici este, în general, în luna
iunie. LATIFIAN (2003), afirma că densitatea populațiilor de tripşi a înregistrat cele mai mari valori în
perioada creșterilor tulpinilor și a înfloririi. Cercetările efectuate în cultura grâului concluzionează că
pragul economic de dăunare pentru tripși (Limothrips spp. și Haplothrips spp.) la cerealele din Europa
este de 5-10 tripși/spic (SVOBODOVÁ și colab., 2014) până la 30 de larve sau adulți per spic
(LARSSON, 2005).
Tripsul grâului (Haplothrips tritici) a reprezentat cel mai abundent dăunător din culturile de
cereale păioase din Transilvania, fiind periculos pentru formarea spicului în burduf şi pentru
dezvoltarea boabelor (MALSCHI DANA și colab. 2013). Măsurile agrofitotehnice aplicate pe
suprafeţe mari, asigură prin dezmiriştitul după recoltare şi aratură la 20-25 cm, dispariţia a 90% din
populaţia de larve care sunt încorporate cu resturile în sol (SVOBODOVÁ și colab., 2014). ALI și
colaboratorii (2016) constatau în urma rezultatelor obținute în câmpurile de grâu că populația
dăunătorilor și a prădătorilor acestor insecte, a fluctuat simultan cu trecerea timpului în diferite soiuri
de grâu, cultivate pe diferite areale. Cu toate acestea, aceștia subliniază că temperatura și umiditatea au
fost factorii favorabili atât pentru creșterea și reproducerea insectelor dăunătoare culturii de grâu, cât și
a prădătorilor acestora (ALI și colab., 2016; DEUTSCH și colab., 2018). De asemenea, prin aplicarea
de îngrăşăminte complexe se poate reduce densitatea numerică a dăunătorului, iar prin utilizarea celor
pe bază de azot se favorizează dezvoltarea larvelor de tripși. Unele dintre măsurile care contribuie la
reducerea atacului tripșilor sunt tăierea paielor cât mai aproape de sol, balotarea paielor, semănatul în
epoca optimă și rotaţia culturilor. La soiurile timpurii atacul este mai redus pentru că durata de hrănire
este foarte redusă (MALSCHI și colab., 2012).
Totodată s-a constatat că factorii biologici contribuie semnificativ la diminuarea populaţiilor de
tripși (LARSSON, 2005; MINAEI și MOUND, 2010; MUȘTU și colab., 2011; MATYJASZCZYK,
2015). Ciuperca entomopatogenă, Beauveria basiana, în timpul iernii şi metamorfozei larvelor,
afectează 12-24% din populaţie, mai ales în anii cu umiditate excesivă. Un aport important în
diminuarea densităţii populaţiei îl au şi speciile zoofage. Dintre paraziţi, Hymenopterele infestează cca
30% din larve. Larvele unor specii de prădători (Nabis ferus, Crysopa sp., Aeolothrips fasciatus,
Malachius viridis) consumă zilnic între 10-12 larve şi adulţi, având impact maxim la depunerea ouălor
10
(Baniţă, 1973, citat de ROŞCA şi colab., 2011). În cazul tripsului grâului (Haplothrips tritici), adulţii
și ouăle sunt consumate activ de numeroși prădători polifagi semnalați în culturi. În perioada critică de
atac, perioada umplerii bobului de grâu, larvele de trips sunt distruse de larvele de Chrysopa carnea,
specia având o capacitate de pradă de 40 tripsi/zi; de larvele de Coccinella 7-punctata cu o rată de
distrugere de 35 tripsi/zi; de Malachius bipustulatus (30 tripsi/zi) și Cantharis fusca (15 tripsi/zi).
Teoretic, dacă aceste specii ar consuma concomitent indivizii de tripşi, s-ar ajunge ca într-o zi să fie
consumaţi circa 150 de larve şi adulţi. MALSCHI și colab. (2012) au demonstrat pe baza rezultatelor
cercetărilor că un raport de 30:1 (pradă:prădător) ar menţine populaţia de tripşi sub valoarea PED
(Pragului Economic de Dăunare).
Tratamentele chimice la sol ar asigura o dispariţie de până la 41% a dăunătorilor, dar din păcate
aceste tratamente sunt nerentabile, iar pe de altă parte acestea nu mai sunt acceptate deoarece sunt
extrem de poluante şi afectează puternic biodiversitatea ecosistemelor (CROITORU și TIMUȘ, 2017;
BEREŚ și colab., 2017). Tratamentele chimice cu diferite produse avizate sunt recomandate a fi
aplicate în perioada de vegetaţie, când densitatea adulţilor atinge 40-50 exemplare pe spic, îndeosebi
deoarece asigură o mortalitate a dăunătorului de peste 90-96% având efect şi asupra cicadei grâului
(ROŞCA şi colab., 2011, BEREŚ și colab., 2017; BAYRAM și TONĞA, 2018).

2.2. Muştele cerealelor (Oscinella frit, Elachiptera cornuta, Meromyza nigriventris)

Ord. DIPTERA, Fam. CHLOROPIDAE
Familia Chloropidae este una dintre cele mai bogate familii în specii de diptere. Aceste muște
sunt distribuite pe scară largă și s-au găsit în toate regiunile zoogeografice, cu excepția Antarcticii.
Larvele sunt fitofage pe părțile reproducătoare sau vegetative ale plantelor monocotiledonate Poaceae,
Cyperaceae, Juncaceae, Juncaginaceae, ș.a. (NARTSHUK și FEDOSEEVA, 2011). Vechii romani au
numit cariopsele tinere de cereale atacate de diptere "frită", un termen pe care Linnaeus l-a folosit în
anul 1758 ca nume științific pentru dăunătoarea muscă neagră, Oscinella frit L., utilizat pe scară largă
ca numele vernacular al întregii familii de diptere. Există numeroase lucrări în literatura științifică
despre dăunătorii agricoli din această familie, inclusiv Chloropus pumilionis dar și muștele de pe
tulpina grâului, Meromyza saltatrix, Meromyza nigriventris și M. americana, îndeosebi datorită
daunelor pe care aceste specii le produc în culturile cerealiere de primăvară (NARTSHUK și
FEDOSEEVA, 2011; KANIUCZAK, 2011; NARTSHUK și ANDERSSON, 2013; BREWER și
MERRILL, 2013).
Musca neagră, Oscinella frit, este considerată un dăunător important în culturile de grâu și s-a
constatat că abundența speciei a fost corelată cu condițiile în care temperaturile au fost crescute și
cantitatea de precipitații a fost optimă (KRASTEVA și colab., 2013; BEREŚ și colab., 2017; ZHANG
și colab., 2017). La noi în țară, musca neagră a cerealelor se întâlnește în toate regiunile, dar mai ales
în Transilvania și Moldova (MALSCHI și colab., 2012). În condițiile din țara noastră, musca suedeză
are două generații: de primavară și de vară. Generația de primăvara produce daune în culturile
cerealiere de primăvară (grâu, orz, ovăz). Larvele generației de vară, se dezvoltă la baza tulpinii,
deasupra ultimului nod, sau chiar în inflorescență, așa cum este cazul ovăzului (KANIUCZAK, 2011).
În diminuarea densităţii populaţiilor de Oscinella frit, Elachiptera cornuta și Meromyza
nigriventris, un rol foarte important îl au lucările agrotehnice (NARTSHUK și ANDERSSON, 2013;
BEREŚ și colab., 2017). În literatura de specialitate sunt citați mai mulți paraziți ai larvelor de diptere,
cei mai eficienţi fiind cei aparținând speciilor: Trichinema oscinellae, arahnidul Microtrombiderina
omeierei și insectele Cothonaspis hexatonia, Halticoptera aenea, Callitula micans, Callitula bicolor,
sau alte specii de animale prădătoare precum Forficula spp., sau Epistrophe baleata) (PERJU şi colab.,
2001).
 Se recomandă aplicarea de tratamente chimice la avertizare cu produse piretoide, tratamente care
se aplică în perioada zborului adulţilor din fiecare generație. MALSCHI și colaboratorii (2015) au
recomandat ca în sistemul integrat de control al dipterelor chloropide, adaptat la schimbările climatice
și la factorii ecotehnologici, trebuie să se țină cont ca acest sistem să conțină aplicarea tratamentelor cu
insecticide (neonicotinoizi și piretroizi), în două momente de tratare (în momentul erbicidării și la
stadiul de frunză stindard - emergența spicului). Același sistem integrat de control al dipterelor
chloropide este evidențiat și în cercetările efectuate de KANIUCZAK, 2011, NARTSHUK și
ANDERSSON, 2013, BREWER și MERRILL, 2013, cercetătorii subliniind importanța adaptării
sistemelor de combatere integrată la schimbările climatice și la condițiile tehnologice ale culturiilor
cerealiere.

2.3. Muştele cerealelor (Phorbia securis, Delia coarctata Fallen, Opomyza florum)
Ord. DIPTERA, Fam. ANTHOMYIDAE
Musca cenușie a cerealelor, Delia coarctata Fallen, este un dăunător important al grâului de
toamnă, producând mari pagube în jumătatea estică a Marii Britanii și în nordul și estul Europei.
Larvele sunt nevoite să găsească o plantă gazdă pe care să o invadeze pentru a ecloza în luna ianuarie.
Dăunătorul provoacă pagube în primavară fiind atacate în special grâul și orzul de toamnă. Densităţi
mari ale populaţiei de Delia coarctata au fost semnalate în Transilvania, atacând până la 38% din
plante și apoi în Moldova. PED-ul este de 100-150 ouă/m², înaintea iernii, aceasta determinând o
fercvență a plantelor atacate de 5-7 %. La 600 de ouă/m² procentul plantelor atacate se ridică la 30-
45%, cu o pierdere a recoltei de 25%. Ca măsuri preventive sunt recomandate: rotația culturilor,
evitarea monoculturii, respectarea epocii de semănat, fertilizarea optimă cu fosfor determină o
rezistență a plantelor, folosirea unor soiuri rezistente cu toleranță la atacul dăunătorului, dar și tratarea
semințelor cu insecticide cu acțiune sistemică (ROŞCA și colab., 2011; SHIRINYAN și ISMAILOV,
2015).
Opomiza cerealelor (Opomyza florum) este recunoscută ca fiind un dăunător important în cultura
grâului din Bulgaria, îndeosebi primăvara, în faza de alungire a paiului. KRASTEVA și colab., (2012,
2013) a remarcat că procentul de plante atacate a fost direct proporțional cu abundența muștelor, deși
monitorizarea s-a efectuat prin utilizarea plaselor entomologice, acuratețea datelor înregistrate pe
parcursul monitorizării a fost de sub 25%. În România este prezentă în toate zonele cultivatoare de
cereale, fiind semnalată pentru prima dată în Transilvania de Perju. În cursul perioadei 1981-1985, a
reprezentat 21% din dipterele fitofage din agrocenoza culturilor de grâu (MALSCHI, 2001).
BAYRAM și TONĞA (2018) au dorit să evalueze gradul de afectare a unor specii dăunătoare
culturii grâului prin folosirea substanței volatile CJ (cis-Jasmone). Astfel că în condiții semi-aride în
perioada anilor 2011-2013, cercetările întreprinse au prezentat efectele a trei doze diferite de cis-
Jasmone CJ (25 g.ha-1; 50 g.ha-1; 100 g.ha-1), aplicate în două etape diferite de creștere a grâului ( când
frunza stindard era doar vizibilă și când apariția inflorescențelor a fost finalizată), asupra entomofaunei
benefice și patogene, insectele au fost investigate folosind trei metode de eșantionare diferite
(contorizare vizuală directă, plasa de filetat, capcane lipicioase colorate). Rezultatele obținute în
funcție de speciile de insecte, au demonstrat că efectele dozelor de cis-Jasmone (CJ) au variat atât în
funcție de anii de studiu, cât și în funcție de stadiile de creștere a plantelor și / sau de metodele de
eșantionare. Tratamentul cu cis-Jasmone nu a avut efect semnificativ asupra speciilor de diptere
anthomiydae, indiferent de metoda de eșantionare, însă cercetătorii au concluzionat că deși
răspunsurile comportamentale ale speciilor studiate la tratamentul cu CJ au variat odată cu etapa de
creștere a plantelor și doza de tratament, și nu au fost consecvente în toate metodele de prelevare a
12
probelor, descoperirile indică faptul că tratamentul cu CJ poate fi utilizat pentru a reduce unele
populații de insecte dăunătoare dar și pentru a manipula anumite specii inamice naturale/prădătoare
(BAYRAM și TONĞA, 2018).

2.4. Gândacul ovăzului (Oulema melanopa L.)

Ord. COLEOPTERA, Fam. CHRYSOMELIDAE
În țara noastră gândacul ovăzului a înregistrat în ultimii ani creșteri puternice ale populațiilor,
acest fapt determină ca dăunătorul să fie observat și în culturile de orz de toamnă, grâu și chiar
porumb. Insecta produce pagube atât ca larvă cât și ca adult, hrănindu-se cu graminee cultivate, planta
preferată fiind ovăzul (BUNTIN și colab., 2004). Adulții rod frunzele sub forma unor dungi
longitudinale, perforând adesea cele două epiderme și parenchimul. Atacul are loc de obicei în vetre,
care se măresc pe măsura dezvoltării plantelor. Atacul larvelor este mult mai important decât atacul
adulților, acesta manifestându-se în vetre. Pagubele produse de dăunător duc la pierderea apei din
plantă, acesta poate să ajungă până la 70-80% (ROŞCA și colab., 2011; KANIUCZAK, 2013). Metoda
chimică de combatere este cea mai eficientă şi cea mai aplicată în culturile de cereale. Pentru
combaterea atât a adulților cât și a larvelor, pentru toate culturile pe care această specie le atacă, este
recomandată o gamă largă de insecticide (KANIUCZAK, 2013). Tratamentele se aplică numai în vetre
sau pe toată sola. Pentru adulții hibernanți, PED-ul este de 10 exemplare/m² iar pentru larve PED-ul
este de 250 larve/m² și reprezintă densitatea dăunătorului în vetre.
BUNTIN și colaboratorii (2004) afirmau că larvele de Oulema melanopus pot fi distruse cu o
capacitate de pradă de 5 larve/zi de fiecare individ din speciile: Crysopa carnea, Poecilus cupreus,
Brachinus explodens, Amara aenea, Harpalus rufipes; și cu o capacitate indidviduală de distrugere de:
3 larve/zi de specia Coccinella 7-punctata; şi de 10 larve/zi de specia Malachius bipustulatus. Astfel,
cei 8 indivizi din speciile de prădători amintite, pot consuma 43 de larve de Oulema zilnic și ar reduce
un număr de 250 de larve de Oulema, egal cu valoarea PED în 6 zile (MALSCHI și colab., 2012).
Două grupe de insecticide (organofosfatele și piretoizii) precum și combinații ale acestora au fost
testate în Serbia în perioada 2008 și 2009. Produsele Vantex 60CS, Cimogal, Perfekthion și Gusathion
25WP au fost testate pentru combaterea larvelor de gândaci la grâul de toamnă. Cea mai redusă
eficiența a avut-o produsul Perfekthion (60.3 și 54.5%), așa cum era de așteptat pentru un produs cu o
lungă istorie în utilizarea în câmpurile de cereale (TANASKOVIĆ SNEŽANA și colab., 2012).
EVANS și colab., (2006) au studiat în câmpuri mici de cereale (orz, grâu și ovăz) pe durata a 5
ani agricoli (2000-2005) în nordul Utah-ului, fenologia parazitismului dintre Oulema melanopus și
Tetrastichus julis, după eliberarea și redistribuirea parazitoidului larvar parțial bivoltin în anii 1990.
Larvele gazdă au apărut pentru prima dată în luna mai, cu o infestare de vârf care a apărut de obicei la
începutul anului până la jumătatea lunii iunie. Parazitismul prin supraviețuirea femelelor de T. julis a
fost cel mai semnificativ pentru cele mai vechi larve de gândac în curs de dezvoltare (HERVET și
colab., 2016). Ulterior, ratele de parazitism s-au diminuat până la niveluri scăzute (5-10%, sau mai
puțin) până în a doua jumătate a lunii iunie, când acumularea de temperaturi a ajuns la 280-350 0C-zile
(pe baza unui prag minim de 8,9°C). Odată cu apariția parazitoidelor din generația a doua, ratele de
parazitism au crescut până la niveluri care se apropieau de 100%, pentru puținele larve de O.
melanopus care s-au dezvoltat târziu. Diferențe clare și consecvente pe parcursul anilor nu au fost
observate între diferite culturi de cereale (orz, grâu sau ovăz), fie în fenologia și intensitatea infestării
cu gândaci, fie în rata de parazitism a larvelor de gândac. Rata parazitismului a fost deosebit de
ridicată în anul 2005, iar pe parcursul studiului s-a constatat o creștere a nivelului minim de parazitism
(observat în fiecare an la jumătatea sezonului). Aceste rezultate au indicat faptul că parazitoidul a
devenit bine stabilit și pare să continue să crească impactul asupra speciei O. melanopus din nordul
Utah-ului, în ciuda unui mediu relativ ostil de gestionare a culturilor, în care majoritatea câmpurilor
sunt arate și discuite anual (EVANS și colab., 2006). Similar studiului efectuat de EVANS și colab.,
2006, cercetările întreprinse de PHILIPS și colaboratorii (2012) și cele efectuate de HERVET și
colaboratorii (2016) au demonstrat că rata parazitismului speciei Tetrastichus julis asupra speciei
Oulema melanopus s-au redus semnificativ la acumularea de temperaturi cuprinse între 300-350 0C, în
jurul celei de-a doua decade a lunii iunie, iar specia Tetrastichus julis nu produce riscuri biodiversității.
WENDA-PIESIK și colaboratorii (2018), au întreprins un studiu referitor la relația dintre data
semănatului la grâul de primăvară și intensitatea atacului de Oulema melanopus și Oulema
gallaeciana. Monitorizarea gândacilor aparținând speciei Oulema s-a efectuat în lunile mai-iunie, pe
baza avertizărilor primite de la Institutul de Protecție a Plantelor din Polonia. Pentru datele de semănat
ale grâului din primăvară (20 martie -20 aprilie) și cele privind semănatul târziu în toamnă (21
noiembrie -7 decembrie) au fost observate diferențe mai mari de adulți Oulema melanopus și Oulema
gallaeciana (1,6-1,1) comparativ cu semănatul timpuriu de toamnă (25 octombrie - 02 noiembrie)
unde valorile înregistrate au fost considerabil reduse (0,4). În urma aplicării tratamentului semințelor
cu insecticide (imidacloprid), apariția adulților a fost înregistrată ca fiind de 0,2-0,7 indivizi/tulpină, în
timp ce utilizarea tratamentului cu fungicid (triadimenol-imazalil-fuberidazol) a condus la înregistrarea
unei medii de 1,1-2,2 indivizi/tulpină. Reducerea numărului de larve pe tulpină a fost de 7-10 ori mai
mare după aplicarea foliară (pirimicarb + dimethoat + cipermetrin) comparativ cu tratamentul
semințelor cu imidacloprid. Cel mai mic randament al producției s-a obținut la cultura grâului de
primăvară netratată cu insecticid. Aplicarea foliară a amestecului de pirimicarb+dimethoat+cipermetrin
a condus la creșterea randamentului producției cu 0,41 t ha -1 (10,7%), iar suplimentar s-a obținut o
creștere cu 0,78 t ha-1 (20,4%) pentru a putea compara controlul fungicidului când a fost utilizat
imidaclopridul. Tratarea semințelor de grâu cu imidacloprid și semănatul în toamnă, s-au dovedit a fi
strategii preventive adecvate și eficiente din punct de vedere economic pentru controlul populației
dăunătoare (WENDA-PIESIK și colab., 2018). Rezultate similare la utilizarea imidaclopridului pentru
reducerea numărului de larve pe tulpină pentru diferite soiuri de grâu au fost obținute și de cercetările
întreprinse de WEBSTER și colaboratorii, 2017 precum și ale lui KHER și colaboratorii, 2017.

2.5. Puricii cerealelor (Chaetocnema aridula, Phyllotreta vitulla)

Ord. COLEOPTERA, Fam. CHRYSOMELIDAE
Conform rezultatelor cercetărilor efectuate de KAPLIN și ANTONOV (2006) se pare că în
majoritatea culturilor de grâu din provincia Samara domină puricii aparținând speciei Chaetocnema.
Specia s-a dezvoltat în principal pe grâul de toamnă și, într-o mai mică măsură, pe grâul de primăvară
sau orz (KANIUCZAK, 2013). În toamnă, gândacii adulți s-au concentrat pe culturile de mei pentru
hrănirea înainte de hibernare. Cea mai mare densitate a populației din Ch. aridula a fost observată în
anul 1997, an caracterizat ca fiind umed și cald, iar cel mai scăzut nivel al densității populației în anul
1998, an extrem de arid. Cercetătorii au evidențiat că la sfârșitul lunii aprilie și în prima treime a lunii
mai, adulții au început ovipoziția după iernare. Larvele au apărut atât în grâul de primăvară cât și în cel
de toamnă la mijlocul lunii mai, respectiv la sfârșitul lunii mai - începutul lunii iunie. Adulții unei noi
generații au apărut între mijlocul lunii iunie și jumătatea lunii iulie. În culturile grâului de primăvară,
dezvoltarea Ch. aridula s-a terminat cu 2-3 săptămâni mai târziu decât în culturile grâului de toamnă
(LAMPARSKI și colab., 2015). Larvele au penetrat frații (lăstarii) la nivelul superior al solului în zona
de înclinare, așa că 50-80% din plantele de grâu și orz au fost atacate de larve. La plantele afectate,
numărul de frați a crescut cu până la 5,8 ori, dar numărul de lăstari productivi a scăzut la până la 68%.
Plantele afectate de puricii Chaetocnema, au înregistrat pierderi la recoltare de 62-90% la grâul de
14
primăvară și, respectiv, 5-20% la grâul de toamnă, iar pierderea totală a recoltei a constituit 0,3-3,9
to/ha (KAPLIN și ANTONOV, 2006).
Într-un studiu efectuat în perioada 2009-2010 la S.C.D.A Turda, în condiţiile de risc reprezentate
de încălzire şi secetă, studiu în care s-a monitorizat structura dăunătorilor cheie în culturile de grâu, s-a
constatat că în a doua jumătate a lunii aprilie, în lanurile de grâu se semnalează o populaţie ridicată de
purici aparținând speciilor Chaetocnema şi Phylotreta. Anii deosebit de secetoși sunt extrem de
favorabili pentru aceste specii, fiind o corelație pozitivă între lipsa precipitațiilor și creșterea
populațiilor (MALSCHI și colab., 2015; LOPES și colab., 2016). Totuși, chiar și în aceste condiții
cercetătorii avertizează asupra aplicării insecticidelor doar după depășirea pragurilor economice de
dăunare, îndeosebi aplicarea insecticidelor trebuie să aibă loc ținând seama de rezerva naturală de
prădători și paraziți entomofagi. Pentru a nu se crea dezechilibre biocenotice, se recomandă atribuirea
unei atenții deosebite insectelor entomofage, care se hrănesc cu puricii cerealelor, deoarece în acest
mod se diminuează activ dăunătorii culturii de grâu, prin reducerea abundenței acestora sub pragul
economic de dăunare (LOPES și colab., 2016, RADZIKOWSKI și colab., 2017).

2.6. Afidele (Sitobium avenae)

Ord. HOMOPTERA, Fam. APHIDIDAE
În arealul de răspândire, afidele sunt considerate ca fiind cele mai păguboase specii de dăunători
la grâul de toamnă (JONES și colab., 2007, ALKHEDIR și colab., 2016, ZHANG și colab., 2016,
AJMAL și colab., 2018). Într-un studiu realizat în perioada 2009-2010, în câmpurile de la S.C.D.A
Turda, MALSCHI și colaboratorii au acordat o importanţă deosebită cicadelor (Javesella, Psamottetix,
Macrosteles) şi afidelor (Sitobium, Schizaphis, Rhopalosiphum), ca dăunători direcţi şi ca vectori ai
virusurilor şi micoplasmelor piticirii şi îngălbenirii grâului, fiind mai abundente în sistemele de
cultivare fără arătură. Faţă de acest potențial de atac al dăunătorilor, măsurile preventive în controlul
integrat şi aplicarea insecticidelor au avut o importanţă deosebită. Totodată, au fost recomandate
tratamentele preventive de combatere integrată a acestor dăunători, ţinând seama de particularităţile
dinamicii speciilor în contextul agroecologic zonal (FAROOQ și colab., 2016; HESLER și colab.,
2018).
În contextul fluctuațiilor populațiilor de afide, LESLIE și colaboratorii (2009) dar și FAROOQ și
colaboratorii (2016) au precizat, în urma studiilor efectuate în ceea ce privește rolul dușmanilor
naturali și al factorilor climatici în variația populației de afide, că a fost necesară investigarea influenței
relative a controlului dușmanilor naturali (prădători) și a condițiilor climatice asupra fluctuațiilor
populațiilor a trei specii de afide identificate în culturile de grâu. Astfel, în perioada anilor 1987-2005
s-au efectuat monitorizări în regiunea Praga din Cehia, pentru speciile de afide Metopolophium
dirhodum, Sitobion avenae și Rhopalosiphum padi în parcele de grâu de toamnă netratate cu insecticid.
Totodată s-a înregistrat și densitatea unui prădător afidofag Coccinella septempunctata, cu ajutorul
unui sit amplasat în regiune, iar condițiile climatice au fost cuantificate folosindu-se arhivele de
înregistrări ale zonei luate în studiu. Din rezultatele înregistrate s-a constatat un efect semnificativ de
jos în sus al densităților populațiilor de afide pe cele ale C. septempunctata, însă datele privind reglarea
directă de sus în jos a afidelor de C. septempunctata au fost semnificative statistic doar în cazul lui R.
padi. Nu a existat o periodicitate semnificativă în dinamica afidei sau a C. septempunctata, sugerând
că nu a existat un ciclu clar de prădător-pradă. Combinațiile de C. septempunctata și variabilele
meteorologice ar putea fi folosite pentru a explica rata de schimbare a densităților populațiilor de M.
dirhodum și R. padi. Au existat, de asemenea, indicii că condițiile climatice au afectat direct densitatea
de vârf a M. dirhodum. Așadar, LESLIE și colab., (2009), au concluzionat că estimările regionale ale
densităților C. septempunctata nu au fost suficiente pentru a determina dacă dinamica populației
afidice este determinată de interacțiunile dintre prădător și pradă. Prin urmare, este discutabilă
fezabilitatea analizei seriei de timp ca instrument de investigație în studiile dinamicii populației
afidice.
Ulterior acestor rezultate un nou studiu a fost realizat în perioada 2012-2013, de o echipă de
cercetători din Pakistan (AHMED și colab., 2015) pentru a evalua gradul de infestare cu afidele
Schizaphis graminum- R. dar și randamentul producției a cinci soiuri de grâu (Triticum aestivum L.).
Rezultatele au arătat că populația de afide a început să se dezvolte în februarie și a crescut constant în
perioada februarie până la sfârșitul lunii martie 2013. În aprilie, s-a observat că populația de afide a
scăzut brusc. Când cultura s-a apropiat de maturitate și temperaturile au fost relativ mai mari și
umiditatea mai redusă pentru a facilita coacerea cerealele, a survenit și indisponibilitatea laptelui
pentru atacul dăunătorilor, respectiv sugerea laptelui de către afidele Schizaphis spp (AHMED și
colab., 2015; ALKHEDIR și colab., 2016). De asemenea, s-a constatat că creșterea sau scăderea
populației de afide este legată de factori abiotici, cum ar fi temperatura și umiditatea relativă a aerului,
dar s-a observat că precipitațiile nu au o corelație puternică cu populația de afide (DUISEMBEKOV și
colab., 2017). Însă, temperaturile maxime și minime au fost raportate ca fiind cele care afectează
populația afidă. Rezultatele cercetărilor prezentate de AHMED și colaboratorii (2015), au fost în
acord cu cele anterioare disponibile în literatura de specialitate (ASLAM și colab., 2006, KHAN și
colab., 2011, MUSHTAQ și colab., 2013) care au arătat tendința dezvoltării populației de afide pe grâu
cu preponderență în lunile februarie și martie, în timp ce s-a demonstrat că populația de afide
înregistrează scăderi în luna aprilie datorită etapei de maturitate a grâului.
ABD-ELLA (2016) reliefa în urma studiului efectuat că afidele au eliminat seva din diferite părți
ale plantelor de grâu într-un timp relativ scurt, creând astfel o scădere considerabilă în vitalitatea
plantelor, iar frunzele atacate au devenit gălbui, vărgate și mătăsoase. Pierderile provocate de afide
sunt considerabile la grâu datorită alimentației acestora și, totodată servind ca vector de virusuri,
constatându-se că la plantele afectate pierderile fiind ireversibile. Creșterea densității populației de
afide au fost asociate cu pierderi semnificative ale producției sau randamentului de cereale. Mai mulți
cercetători din sudul Asiei (AHMED și colab., 2015; ALKHEDIR și colab., 2016; AJMAL și colab.,
2018) au dovedit că populațiile crescute de dăunători afidici (Sitobium, Schizaphis, Rhopalosiphum)
pot afecta drastic randamentul final al unei culturi de grâu. AJMAL și colaboratorii (2018), afirma că
deși afidele sunt dăunători agresivi ai culturilor de grâu, iar pierderile care pot surveni în urma creșterii
nivelului populației sunt foarte importante, totuși anumite soiuri de grâu pot gestiona eficient această
influență prin îmbunătățirea caracterelor plantelor, astfel că dăunătorii afidici pot fi controlați fără
utilizarea insecticidelor sintetice și fără a periclita mediul înconjurător (DUISEMBEKOV și colab.,
2017).
Prin utilizarea substanței volatile cis-Jasmone (derivat al acidului linoleic) în cultura grâului
BAYRAM și TONGA (2018) au dorit să evalueze gradul de afectare a unor specii dăunătoare culturii.
Așadar cercetările întreprinse au prezentat efectele a trei doze diferite de cis-Jasmone CJ (25 g.ha-1; 50
g.ha-1; 100 g.ha-1), aplicate în două etape diferite de creștere a grâului ( când frunza stindard era doar
vizibilă și când apariția inflorescențelor a fost finalizată), asupra entomofaunei benefice și patogene,
insectele au fost investigate folosind trei metode de eșantionare diferite (contorizare vizuală directă,
plasa de filetat, capcane lipicioase colorate) în condiții semi-aride în perioada anilor 2011-2013. Dintre
speciile dăunătoare, s-a constatat că afidele au fost cele mai afectate în mod semnificativ de
tratamentul cu CJ, indiferent de doză; au fost detectate mai puține afide pe plantele tratate cu CJ decât
pe plantele de control/ martor, netratate atât prin contorizare vizuală directă, prin filetări repetate cât și
prin utilizarea capcanelor (BAYRAM și TONGA, 2018).

16
 2.7. Cicadele (Macrosteles sp., Psammottetix sp., Javesella sp.)
Ord. HOMOPTERA, Fam. CICADELLIDAE

În pofida faptului că speciile de cicade sunt foarte răspândite în culturile de cereale, totuși acești
dăunători provoacă pagube economice limitate. Adulţii şi larvele atacă frunzele, producând înţepături
foarte fine, în urma cărora apar pete punctiforme albe care cu timpul se îngălbenesc şi se brunifică.
Plantele atacate sunt deseori purtătoare de infecţii virale sau micoplasmatice. Plantele atacate se
dezvoltă anormal, uneori înfrăţesc puternic, iar înspicarea este foarte slabă. Atacul se manifestă în
vetre. Pagubele cele mai mari se înregistrează la cerealele de toamnă.
Au fost situații în care tratarea semințelor cu imidacloprid și adăugarea de silicon substratului a
redus timpul de hrănire al dăunătorilor Psammottetix sp, dar și al altor insecte ce se hrănesc din seva
plantelor (COSTA, 2011). În Pakistan ASLAM (2006) a testat 12 soiuri de grâu la atacul cicoriței
grâului (Macrosteles sp), descoperind că soiul Inqalab-91 s-a dovedit a fii cel mai rezistent la atacul
cicadei. Raatikainen și Vasarainen (1976), citați de ASLAM (2006) au monitorizat peste 28 de
localități din Finlanda, care dețineau câmpuri cultivate cu ovăz și grâu. Aceștia au procedat la captarea
cu plase în câmpuri de ovăz în 28 de localități din regiunea finlandeză la sfârșitul lunii iunie și
începutul lunii iulie, în 3 ani diferiți. Probele au fost colectate din 720 de câmpuri, iar materialul a
inclus 67 de specii și 68 932 exemplare adulte, iar dintre aceștia din urmă, 91,4% erau de specii care
transmiteau virusuri sau micoplasme. Cele mai frecvente și cele mai abundente specii au fost Javesella
pellucida și Macrosteles cristatus (85% din specimene). Cu toate că numărul indivizilor capturați a
fost relativ mare, totuși s-ar părea că daunele provocate de aceștia au fost reduse, mai ales în cazul
utilizării de soiuri de cereale rezistente la atacul cicadelor.

2.8. Ploșnițele cerealelor

Ord. HETEROPTERA, Fam. SCUTELERIDAE, PENTATOMIDAE

Ploșnițele din genul Aelia cuprind speciile: A. Acuminata L. și A. Rostrata Boh, răspîndite în
toată Europa, Asia și nordul Africii. La noi în țară speciile au o răspândire generalizată, mai ales în
regiunile de stepă și silvostepă, prezentând o importanță economică redusă comparativ cu speciile de
Eurygatser (ROŞCA și colab., 2011).
Ploșnița asiatică a cerealelor păioase, este întâlnită în toate zonele cultivate cu cereale din
România, dar cu frecvență mult mai mare în sudul țării și doar sporadic în Câmpia de Vest. Specia
dezvoltă o generație pe an și iernează ca insectă adultă, sub frunzarul pădurilor, în liziera pomilor din
apropierea culturilor și pe sub ierburi. Pentru combatere, nu se pot utiliza metode agrotehnice,
deoarece specia efectuează zboruri lungi ce pot ajunge la zeci de km de la locul de hibernare
(GHIZDAVU, 2004).
Entomofauna zoofagă are un rol deosebit de important în dinamica densităţii numerice a
populaţiilor de ploşniţe. Ploșnițele au extrem de mulți paraziți și prădători, atât ca număr de specii cât
și ca număr de indivizi (ROŞCA și colab., 2011). Paraziții oofagi sunt viespi de talie mică ce fac parte
din ordinul Himenoptera, mai ales din familiile Scelionidae și Encyrtidae. Ei sunt cei mai importanți
antagoniști naturali ai ploșnițelor cerealelor și au un rol economic deosebit. În cea de a doua categorie
de paraziți sunt incluse muștele parazite din familia Phasinae. Acestea au însă un rol relativ limitat în
distrugerea ploșnițelor cerealelor. Pontele de ploșnițe sunt consumate în primul rând de numeroase
specii de carabide (Pterostichus sericeus, P.longicollis, P. Punctulaus, Harpalus smsrsgdinus) precum
și de numeroși păianjeni. Efectul speciilor Isaria farinose (Holm.) și Beauveria bassiana (Balsamo)
asupra stadiului de adult la Eurygaster integriceps Puton și Eurygaster austriaca (Schrk.) au fost
cercetate de către MUȘTU (2011).
Rezultatele unor serii de cercetări (NOURIAIIN și colab., 2014; TORBICA și colab., 2014;
ALJARYIAN și colab., 2016) referitoare la ploșnițele aparținând speciilor Eurygaster și Aelia au
concluzionat că pentru combaterea eficientă a ploșnițelor vărgate, nu se pot utiliza metode agrotehnice,
deoarece aceste specii efectuează zboruri lungi ce pot ajunge la zeci de km de la locul de hibernare.
Însă s-a constatat că recoltarea timpurie a culturii, ar putea distruge noii adulți și larvele în ultima fază
de dezvoltare, de asemenea prin acest fapt se împiedică acumularea de substanțe de rezervă și se
reduce semnificativ capacitatea de hibernare a dăunătorului, prin creșterea procentului de mortalitate
din timpul iernii. Cu toate acestea, combaterea chimică constituie, în contextul actual, singura metoda
eficientă de protecție a culturilor împotriva atacului acestor dăunători periculoși. Tratamentele aplicate
au ca efect distrugerea a 82-98% din adulții și larvele din primele trei vârste (ROȘCA, 2003;
NOURIAIIN și colab., 2014; DAVARI și PARKER, 2018).
Trei dintre principalii dăunători ai grâului și anume ploșnițele speciilor Eurygaster austriaca
Schrk., E. maura L. și Aelia acuminata L., au fost observate de către KONJEVIĆ și colab., (2014) în
condiții de laborator cu privire la biologia și dezvoltarea acestora, iar rezultatele obținute au indicat ca
măsuri eficiente de reducere a atacului recoltarea timpurie a culturii care ar distruge larvele din ultimul
stadiu de dezvoltare și ar diminua drastic capacitatea de supraviețuire a adulților pe timpul iernilor. Un
studiu amănunțit asupra modului în care atacul ploșnițelor cerealelor contribuie la diminuarea calității
grâului destinat panificației, a fost întreprins în anul 2015 de PANSA și colaboratorii, care au evaluat
toxicitatea a trei substanțe din grupa piretroizilor asupra a două specii de ploșnițe E. maura și A.
acuminata. Așadar s-au utilizat trei piretroide aplicate în mod obișnuit la această cultură (λ-
cyhalothrin, α-cypermethrin, τ-fluvalinat) pe ambele specii de ploșnițe, atât în condiții de laborator, cât
și în condiții de semi-teren, pentru a pune în aplicare o strategie eficientă și durabilă de control.
Studiile de laborator au dovedit diferențe mici între insecticide, în timp ce studiile de câmp (semi-
teren) au oferit mai multe informații despre toxicitatea și persistența celor trei piretroide. În baza
acestor rezultate, α-cypermetrinul s-a dovedit a fi cel mai promițător ingredient activ pentru controlul
eradicării ploșnițelor grâului, în special pentru aplicarea timpurie a insecticidului într-un amestec cu
fungicid în etapa de pregătire a grâului, eliminând astfel necesitatea unui tratament suplimentar separat
de către fermier. Rezultate similare celor publicate de PANSA și colab., (2015), au fost evidențiate și
de cercetări anterioare, precum cele ale lui PEREZ și colab., (2005), KOÇAK (2006).
Ploșnițele cerealelor aparținând speciei Eurygaster integriceps (Hemiptera: Scutelleridae), sunt
considerate dăunători importanți din punct de vedere economic și în toată Asia de Vest și Europa de
Est. În anul 2016, ALJARYIAN și colaboratorii au poblicat rezultatele unui studiu care avea ca
obiectiv principal estimarea potențialului de răspândire geografică a speciei cu ajutorul unui software
de prognosticare (CLIMEX). Acest studiu a fost realizat pentru a examina și estima posibilele riscuri
generate de influența schimbărilor climatice asupra răspândirii ploșnițelor. Software-ul CLIMEX a fost
folosit pentru a modela distribuția globală actuală. Viitorul potențial de invazie a fost investigat
utilizând două modele climatice globale (CSMRO), CSIRO-Mk3.0 (CS) și MIROC-H (MR), în
scenariile de emisii A1 și A2 pentru anii 2030, 2070 și 2100.
Rezultatele studiului au emis avertizări potrivit cărora climatele temperate și uscate ar favoriza
extinderea populațiilor de Eurygaster integriceps. Pe baza scenariilor modelului de emisii, s-a
constatat că Nordul Europei și Canada ar intra sub incidența unui risc major de invazie a speciei,
datorită stresului termic. Totuși zonele geografice cele mai susceptibile la răspândirea speciei au
rămas sudul Africii și centrul Australiei, deoarece estimările indică reducerea cantitățiilor de
precipitații ceea ce ar conduce la o creștere a stresului termic al speciei (ALJARYIAN și colab., 2016).
18
Estimarea potențialului de răpândire dar și cunoașterea limitelor climatice ale fenomenului de invazie
pentru ploșnițele cerealelor, contribuie substanțial la adoptarea și dezoltarea unor noi strategii de
management integrat al dăunătorilor, dar și la reducerea consecințelor economice prin identificarea de
noi zone geografice pasibile de invazia speciei. Tot în anul 2016, DIZLEK și ÖZER au inițiat un
studiu referitor la grâul afectat de atacul ploșnițelor în scopul îmbunătățirii caracteristicilor de
panificație prin aplicarea de amestecuri cu aditivi alimentari. Iar rezultatele publicate au relevat că, așa
cum era de așteptat, utilizarea aditivilor în procesul de fabricare a pâinii a îmbunătățit toate
caracteristicile de calitate ale pâinii, în special valorile structurii aluatului. Însă utilizarea amestecului
de grâu neatacat cu grâu afectat de atacul ploșnițelor, chiar și în proporții reduse, a fost considerată
insuficientă pentru a îmbunătăți calitatea pâinii pentru probele de grâu cu o cantitate mare de leziuni
provocate de specia Eurygaster integriceps (DIZLEK și ÖZER, 2016).

2.9. Viespele cerealelor (Cephus pygmaeus L., Trachelus sp.)

Ord. HYMENOPTARA, Fam. CEPHIDAE
Viespea cerealelor (Chepus pygmaeus) este prezentă pe teritoriul țării noastre începând din zona
de stepă și până în zona pădurilor de foioase. Viespea cerealelor este polifagă și atacă aproape toate
cerealele păioase, o preferință deosebită având în primul rând pentru grâu și apoi pentru secară
(COCKRELL și colab., 2017). Dintre soiurile de grâu,  viespea atacă mai ales grâul de toamnă care
este înspicat la data apariției adulților, grâul de primăvară și orzul fiind sporadic atacate datorită
dezvoltării lor mai tardive. Își face simțită prezența în lanurile verzi de grâu acolo unde se observă
spice de culoare albă, cunoscute în popor sub denumirea de „albeața spicelor". Spicele sunt subțiri și
seci sau cu boabe mici și stafidite – ușoare, din care cauza stau în poziție verticală neavând greutate
care să le aplece. Ultimul internod este de culoare albă ca și spicul, iar restul plantei este verde. În
interiorul paiului se observă rumegătura și dejecțiile rezultate  în urma hrănirii larvei. În luna iulie când
grâul este copt plantele atacate se rup cu ușurință de parcă ar fi retezate (DEUTSCH și colab., 2018).
JAKUBUS și colaboratorii (2016) a evidențiat într-o lucrare cu privire la viespea grâului că toate
soiurile de grâul de toamnă din Polonia, prezintă tulpini goale și devin astfel susceptibile la atacul pe
tulpina de grâu produs de insectele aparținând speciei Cephus pygmaeus L. Cercetătorii au luat în
considerare efectele nocive ale dăunătorilor, iar pentru a limita daunele și pentru reducerea
randamentului culturilor, aceștia au propus aducerea în cultură de soiuri cu tulpini pline ca fiind o
soluție rezonabilă, deoarece aceste soiuri s-au dovedit a fi mai rezistente la atacul acestui dăunător.
Viespea cerealelor aparținând speciei Cephus cinctus N., este recunoscută în literatura de specialitate
americană (COCKRELL și colab., 2017) ca fiind un dăunător de importanță economică pentru
majoritatea arealelor de cultivare a grâului (Triticum aestivum L.) din marile câmpii din vestul
Americii de Nord; totodată este și o insectă importantă din punct de vedere ecologic datorită gamei
largi de plante gazdă. Au fost publicate puține cercetări privind plantele necultivate și invazive atacate
de această insectă. Cunoașterea întregii game de plante gazdă a speciei C. cinctus poate contribui la
informarea corectă a viitoarelor cercetări despre potențialele noi surse de rezistență genetică, pentru a
îmbunătăți înțelegerea biologiei și răspândirea inamicilor naturali dar și pentru a defini mai bine rolul
insectelor aparținând speciei Cephus în pajiști și în sistemele agricole (COCKRELL și colab., 2017;
DEUTSCH și colab., 2018).

2.10. Viermii sârmă (Agriotes sp.)

Ord. COLEOPTERA, Fam. ELATERIDAE
 Viermii sârmă este denumirea comună dată larvelor de gândac pocnitor (Agriotes spp.) care au
un aspect de sârmă, fiind printre cei mai importanţi şi cei mai greu de combătut dintre dăunători la
nivel mondial (ROBERT și colab., 2013). Se întâlnesc predominant în zona de sud dar şi în restul
regiunilor ţării noastre. Familia Elateridae cuprinde peste 9.000 de specii cu denumirea populară de
gândaci pocnitori (adulții) sau viermi sârmă (larvele) (BUNESCU și colab. 2014). Adultul are corpul
alungit, de 7-10 mm lungime, de culoare brună-roşcată. Dezvoltă o generaţie la 4-5 ani, iernează ca
larve de diferite vârste şi ca adult. Adulţii nu produc pagube, hrănindu-se cu elementele florale din
inflorescenţele plantelor cultivate sau spontane. Larvele sunt polifage, extrem de vătămătoare,
hrănindu-se cu părţile subterane ale plantelor, preferând cerealele (grâu, orz, ovăz, secară, porumb),
plantele ce alcătuiesc pajiştile, terenurile înţelenite, tuberculiferele şi rădăcinoasele (ROŞCA și colab.,
2011).
Pentru prevenirea atacului viermilor sârmă se aplică îngraşăminte minerale care au efecte nocive
asupra larvelor (însă efectul nu se înregistrează imediat, ci eşalonat în timp), combaterea chimică
recomandă aplicarea de tratamente chimice la sol înainte de semănat, sau tratament la sămânţă cu
insecticide organofosforice (ROŞCA și colab., 2011). Folosirea de produse derivate de la plante pentru
controlul acestor dăunători, de exemplu tratamentul la sămânță cu neem, nu a dat rezultate (PARKER
și colab., 2001). Pentru o combatere ecologică în cultură se utilizează entomofagi, care aparţin speciei
Tichogramma evanescens, Trichogramma maidis, Trichogramma dendrolini. Alți agenți de control
biologic raportați pentru reducerea populațiilor de viermi sârmă au fost ciupercile entomopatogene
Beauveria sp. și Metarhizium sp. (PARKER și colab., 2001).
Pentru prevenirea atacului acestui dăunător, specialiștii recomandă arătura de vară şi toamnă
imediat după recoltarea culturilor, care determină reducerea populaţiilor acestei specii; aplicarea de
îngrăşăminte minerale, care au acţiune nocivă asupra larvelor; drenarea terenurilor cu exces de umiditate
şi amendarea cu calciu a solurilor acide. O atenție deosebită ar trebui acordată sistemului de agricultură
cu perdele agroforestiere, care asigură conservarea și dezvoltarea entomofagilor auxiliari și limitarea
naturală a dăunătorilor (MALSCHI şi colab., 2012, 2014). Populaţiile entomofage sunt foarte active și
eficiente în ceea ce privește limitarea naturală a dăunătorilor. În urma studiilor efectuate s-a ajuns la
concluzia că atacul viermilor sârmă este diminuat de prezența perdelelor agroforestiere (garduri vii) sau
prezenţa, în vecinătatea culturilor, a pajiştilor care ar putea asigura dezvoltarea inamicilor naturali ai
virmilor sârmă.

2.11. Sistemele integrate de control a dăunătorilor

În contextul socio-geografic al Uniunii Europene s-a recurs la adoptarea și implementarea unui
sistem de management integrat al dăunătorilor (Integrated Pest Management –IPM) începând cu 1
Ianuarie 2014, așadar și România a fost nevoită să se alinieze noilor reglementări din acest domeniu,
reglementări care au survenit unor serii ample de cercetări entomologice, agronomice dar și de
protecție a mediului (CROITORU și TIMUȘ, 2017).
”Sistemele de Combatere Integrată”, sunt sisteme care trebuie incluse în tehnologia de cultură
a grâului, datorită faptului că multe din metodele agrofitotehnice au un rol deosebit în combaterea
dăunătorilor şi, îndeosebi, numai pe această cale se poate transloca în practica agricolă un sistem
coerent şi eficace pentru realizarea acestor deziderate.
Într-un studiu realizat de MATYJASZCZYK în anul 2015, s-a precizat care sunt factorii cei mai
importanți cu influență directă asupra implementării ”Sistemelor de Combatere Integrată”, în urma
cercetărilor întreprinse pe teritoriul Poloniei. Rezultatele obținute au relevat că cele mai favorabile
aspecte în ajunul implementării Integrated Pest Management - IPM obligatorii au fost utilizarea relativ

20
scăzută a produselor de protecție a plantelor și popularitatea unor metode nechimice de combatere a
dăunătorilor, cum ar fi semănatul cerealelor în amestec. Cele mai importante provocări reliefate au
constat în îmbunătățirea serviciului de consiliere și a structurii culturilor pentru aproape trei sferturi din
suprafața semănată cu cereale pe teritoriul Poloniei (MATYJASZCZYK, 2015).
Aceste aspecte sunt vrednice de luat în seamă cu atât mai mult cu cât vorbim de o serie de
dăunători comuni majorității cerealelor, ceea ce face și mai importantă realizarea unei protecții
integrată îndeosebi în cazul efectivelor de dăunători deosebit de numeroase și agresive. Spre exemplu,
tripșii s-au dovedit a fi extrem de populari în toate culturile de cereale din întreg continentul european
(BERES și colab., 2017; YAN și colab., 2017), iar adoptarea unui SCI alături de măsurile
agrofitotehnice caracteristice ar putea contribui substanțial la eficientizarea producției culturilor.
Cercetările efectuate de BERES și colab., (2017) au evaluat efectul unui singur tratament chimic
împotriva Ostrinia nubilalis (Hbn.) asupra abundenței de tripși la cultura porumbului din sud-estul
Poloniei. În experiment s-au utilizat două insecticide: Karate Zeon 050 CS, conținând lambda-
cihalotrin și Proteus 110 OD, conținând tiacloprid cu deltametrin. Frunzele porumbului luat în studiu
au fost pulverizate în a doua decadă a lunii iulie, în timpul apariției abundente a larvelor de Ostrinia
nubilalis, perioadă care a coincis cu vârful populației de tripși pe plante. Ambele substanțele active
testate au dovedit o eficacitate ridicată împotriva tripșilor, însă efect mai bun, reflectat de o scădere
semnificativă a abundenței,s-a constatat pentru utilizarea amestecului de tiacloprid cu deltametrin
(Proteus 110 OD).
Totodată atunci când se analizează posibilitatea utilizării rezultatelor unui studiu în practica
agricolă, trebuie remarcat faptul că managementul integrat al dăunătorilor impus în Uniunea
Europeană în anul 2014 recomandă limitarea utilizării de produse chimice de protecție a plantelor
(MEISSLE și colab., 2010; MATYJASZCZYK, 2015; JUNAID și colab., 2016). Deoarece niciun
insecticid nu era aprobat în perioada studiului, în Polonia, pentru controlul dăunătorilor, iar data
apariției lor abundente a coincis cu timpul optim pentru controlul O. nubilalis, controlul acestor
dăunători s-a putut realiza integrat. Aceasta lucru a fost posibil datorită efectelor neselective ale
lambda-cihalotrinului, deltametrinei și tiaclopridului, care în plus față de controlul larvelor de O.
nubilalis a afectat indirect populația de tripși. Atâta timp cât aceste substanțe active sunt aprobate spre
utilizare în Polonia pentru controlul O. nubilalis pe porumb, atunci nu este nevoie de controlul separat
al tripșilor, și în acest fel numărul de tratamente chimice din câmpurile de porumb pot fi reduse, acesta
reprezentând un model de combatere integrată translocabil și la alte culturi de cereale.

2.12. Schimbările climatice și combaterea integrată

Contextul schimbărilor climatice în care ne aflăm, s-a dovedit că produce schimbări profunde ale
dinamicii populațiilor de dăunători ale cerealelor în general, respectiv ale grâului, în particular.
Cercetări precum cele întreprinse de VAN EMDEN și HARRINGTON (1955), CAMMELL și
KNIGHT (1992), HARRINGTON și colaboratorii (2007) și GILABERT și colaboratorii (2009)
privind efectele schimbărilor climatice asupra dinamicii populației dăunătorilor din culturile de grâu,
au devenit baza științifică pentru adaptarea sistemelor de management integrat la condițiile actuale.
"Efectul de seră" poate conduce la o creștere notabilă a temperaturii medii globale și, de asemenea, la
schimbări în modelele precipitațiilor și vântului. Astfel de schimbări climatice și meteorologice ar
putea afecta profund dinamica populației și starea insectelor dăunătoare ale culturilor de cereale
(HARRINGTON și colab., 2007; ZHANG și colab., 2017; DEUTSCH și colab., 2018).
Factorii climatici, în special temperaturile, afectează în mod direct supraviețuirea, dezvoltarea,
reproducerea și mișcarea insectelor individuale și prin urmare, distribuția și abundența potențială a
unei anumite specii de dăunători (WAR și colab., 2016; YAN și colab., 2017; HESLER și colab.,
2018). În regiunile temperate, distribuția și supraviețuirea multor dăunători este adesea limitată de
temperaturile scăzute și în special de condițiile reci care se produc în timpul iernii. Schimbările
climatice pot afecta plantele gazdă în mai multe moduri; de exemplu stresul indus de secetă poate
provoca schimbări în chimia plantelor și structura plantelor, ceea ce poate crește sau descrește
adecvarea plantei ca gazdă (SVOBODOVÁ și colab., 2014; SHIRINYAN și ISMAILOV, 2015;
ZISKA și colab., 2018). În condițiile climatului temperat, condițiile mai calde vor favoriza mai mulți
inamici/dăunători naturali, dar dacă aceștia joacă un rol mai eficient în control vor depinde, de
asemenea, de răspunsurile dăunătorilor la condițiile climatice schimbate (GILABERT și colab., 2009).
Pentru a putea oferi o evaluare realistă, dacă un anumit dăunător va deveni sau nu va deveni mai
răspândit și mai abundent, trebuie luată în considerare relația dintre plantele-gazdă (în cazul de față,
grâul de toamnă) și inamicul/inamicii naturali ai dăunătorilor și modul în care este posibil să se
modifice acest lucru în condiții climatice diferite și în diferite perioade de timp (LESLIE și colab.,
2009; SVOBODOVÁ și colab., 2014).
Dăunătorii care provoacă pagube prin înțepare și sugerea sevei din frunze, precum afidele
(Aphididae), cicadele (Cicadellidae) și unele diptere cum este musca neagră a cerealelor (Oscinella frit
L.) provoacă daune economice limitate, în ciuda faptului că sunt răspândite și se întâlnesc regulat în
culturile de cereale păioase din întreaga Europă (MEISSLE şi colab., 2009). De asemenea,
MULERCIKAS şi colab. (2012) au constatat că speciile aparținând genului Agriotes sunt răspândite pe
întreg continentul european, după ce a avut loc maparea europeană prin identificarea moleculară a
larvelor colectate.
Având în vedere numeroşii dăunători ai culturilor de grâu, este necesar să se precizeze
însemnătatea atacurilor ce duc la nerealizarea potenţialului productiv al soiurilor cultivate sau chiar la
compromiterea recoltei, în situaţii extreme de risc legate de abundenţa insectelor fitofage (ZHANG și
colab., 2017). Pagubele produse pot atinge valori însemnate: 300-1500 kg/ha pierderi de producţie, în
cazul atacului de primăvară al dipterelor, înregistrat cu frecvenţe de 50-90% plante atacate şi intensităţi
de 10-25% tulpini distruse de larve; pierderi de 14-25% din producţie la grâu şi orz de primăvară, în
urma atacului larvelor de Oulema, în densităţi peste pragul economic de dăunare; pierderi de 15-20%
din producţie în cazul dăunătorilor spicului, la densităţi medii de 22 larve de trips şi 32 afide/spic. Prin
semănatul timpuriu în septembrie, muştele cerealelor, afidele şi cicadele pot cauza, compromiterea
culturilor.
Așadar, faptul că dăunătorii menționați anterior se întâlnesc pe suprafețe extinse, a condus la
ideea necesității existenței unor sisteme de management care să permită reglarea populațiilor de
dăunători. Dar această reglare este important a se face ținând seama de mediul specific și dinamica
populațiilor folosind tehnici compatibile care să mențină populațiile de dăunători la un nivel sub limita
pragului economic de dăunare (ZHANG și colab., 2017; YAN și colab., 2017). Cercetări precum cele
ale lui BĂRBULESCU (1997), WAR și colaboratorii (2016) concluzionau că folosirea unilaterală a
unor metode de combatere a dăunătorilor, adesea poate fi neadecvată, din care cauză are o deosebită
însemnătate sistemul de combatere integrată. Acest sistem reprezintă utilizarea tuturor metodelor care
reduc şi menţin populaţiile de dăunători sub nivelul economic de dăunare.
În ultimul deceniu, pentru culturile de cereale păioase din Transilvania, s-au elaborat sisteme de
combatere integrată a celor mai importanţi dăunători ai acestora, atât în sistem clasic de arătură, cât şi
în sistemul conservativ (MALSCHI şi colab., 2012, 2014, 2015). Scopul cel mai important al
managementului integrat al dăunătorilor (IPM) este de a prezice existența dăunătorilor pentru a
determina eficiența timpului de utilizare a insecticidelor (YAN și colab., 2017). IPM (Integrated Pest
Management) reprezintă o abordare durabilă a gestionării dăunătorilor prin combinarea instrumentelor

22
biologice, culturale, fizice și chimice într-un mod care minimizează riscurile economice, de sănătate și
de mediu.
Riscurile economice pot fi reduse la minimum prin utilizarea tehnicilor de detectare a
dăunătorilor aprobate și prin punerea în aplicare a pragurilor economice pentru a lua decizii de
gestionare a dăunătorilor. Riscurile pentru sănătate pot fi reduse la minimum prin respectarea tuturor
indicațiilor de siguranță prevăzute pe etichetele pesticidelor. Riscurile la adresa mediului pot fi reduse
la minimum prin evitarea utilizării pesticidelor atunci când este posibil și prin respectarea tuturor
liniilor directoare privind siguranța mediului înconjurător sau a speciilor sălbatice prevăzute pe
eticheta pesticidelor atunci când trebuie utilizate pesticide. Sistemele de combatere integrată (SCI)
reprezintă un ansamblu de metode, mijloace, produse etc., care se aplică după criterii variate, în cadrul
tehnologiei de cultură pentru reducerea pierderilor. SCI poate fi elaborat pentru o singură specie
dăunătoare (cu condiţia ca specia să fie foarte importantă), pentru un grup de specii şi pentru toate
speciile dăunătoare dintr-o anumită cultură. Sistemele de combatere integrată conţin mijloace şi
metode specifice de reglare a tratamentelor, cu scopul înlocuirii tratamentelor la acoperire,
calendaristice, fenologice, profilactice cu cele raţionale, în funcţie de avertizare, prag economic de
dăunare, raport interspecific favorabil zoofagi/dăunători etc.
Datele furnizate de recentele cercetări ale lui YAN și colaboratorii (2017), cu privire la
potențialele modificări ale distribuției speciilor dăunătoare în relație cu schimbările climatice,
dovedesc predictibilitatea creșterii distribuției în viitorul apropiat. Scopul principal al acestui studiu a
fost de a înțelege dacă distribuțiile globale ale speciilor dăunătoare se vor extinde sau se vor contracta
și cum vor varia distribuțiile speciilor în diferite regiuni. În cadrul experimentului a fost efectuată o
analiză ecologică de modelare a nișelor pentru 76 de specii. Modificările potențiale de distribuție a
speciilor pentru anii 2050 și 2070 au fost examinate pentru două scenarii de schimbare a climei, care
au fost examinate în continuare pe intervale diferite de temperatură și precipitații. Rezultatele au arătat
că mediile probabilităților prezenței celor 76 de specii dăunătoare plantelor de cultură au fost
prognozate să crească. S-a estimat că majoritatea cifrelor de rotație a speciilor, s-ar putea întâlni
îndeosebi în zonele în care s-a prezis creșterea numărului speciilor. Ritmurile de creștere a speciilor au
fost însă predispuse, în mare parte, să apară în zone cu o descreștere prezisă a speciilor.
Creșterea numărului de specii dăunătoare a fost prezisă mai frecvent la o temperatură mai mică
(temperatura medie anuală de aproximativ <21°C) sau la precipitații mai reduse (precipitații anuale de
aproximativ <1100 mm). Zonele cu temperaturile medii anuale curente la aproximativ 27°C și,
respectiv, 7,5°C au fost prevăzute să înregistreze cea mai mare scădere și creștere a bogăției de specii
pe măsură ce se încălzește clima. Concluzia studiului a fost că schimbările climatice pot spori
distribuția globală a speciilor dăunătorilor pe tot globul. Ar putea avea un impact mai profund asupra
distribuțiilor speciilor din regiunile în care se așteaptă creșteri de bogăție a speciilor, prin modificarea
compozițiilor comunității speciilor. Aceste scenarii sunt acceptate și de alte cercetări, cercetări care
pun în evidență impactul schimbărilor climatice asupra distribuției speciilor dăunătoare, cum sunt cele
ale lui SVOBODOVÁ și colab., 2014, VAN PASSEL și colab., 2017 și DEUTSCH și colab., 2018.
 3. OBIECTIVE (propuse pentru teza de doctorat)

S-a observat că în ultimii ani, creşterea daunelor cauzate de dăunătorii grâului a fost înregistrată
îndeosebi la culturile intens afectate de condiţii climatice nefavorabile şi de sistemul de exploataţie
agricolă cu tehnologii de cultură incomplete sau incorecte. Evoluția insectelor dăunătoare ale grâului
din Transilvania a fost și este puternic influențată de condițiile eco-tehnologice. Cercetarea la S.C.D.A
Turda a indicat importanța ajustării tehnologiei de management integrat al dăunătorilor (IPM) la
schimbările structurale ale entomofaunei dăunătoare, care este evidențiată în relație cu încălzirea
climatică și ariditatea crescută, prin abundența mai mare a tripșilor, cicadelor, afidelor, muștelor etc.
Amplele cercetări efectuate cu rigurozitate de colective de profesioniști asupra complexului de
dăunători ai grâului, desfășurate la S.C.D.A Turda în ultimii 40 de ani, au fost continuate de prezentul
studiu, în perioada anilor 2015-2016. Prin integrarea managementului dăunătorilor în elaborarea
tehnologiilor de cultură care să pună în valoare însuşirile de rezistenţă sporită la atacul de boli,
dăunători şi condiţii nefavorabile de mediu, s-a urmărit ca prezentul proiect de cercetare să vină în
sprijinul practicii agricole din zona centrului Transilvaniei.
Așadar motivația cercetărilor prezentei teze de doctorat intitulată ”Bioecologia și combaterea
integrată a dăunătorilor din culturile de cereale păioase din centrul Transilvaniei” derivă din
necesitatea continuării studiilor asupra entomofaunei dăunătoare din culturile de cereale păioase. În
conformitate cu suportul științific care a servit drept fundament pentru prezentele cercetări, obiectivele
urmărite care au fost stabilite având drept scop principal elaborarea unei scheme de combatere
integrată a principalilor dăunători ai culturii grâului, vor fii prezentate mai jos. De asemenea vor fi
prezentate dinamica și importanța principalilor dăunătorii ai grâului (tripși, afide, cicade, muște,
gândacul ovăzului, purici de grâu, ploșnițele cerealelor, etc.), investigate în cadrul sistemului integrat
de control a dăunătorilor adecvat zonei, în funcție de schimbările climatice, tehnologie și diferite
insecticide aplicate.
Obiectivele cercetării:

1. Monitorizarea complexului de dăunători din culturile de grâu de toamnă, în cadrul S.C.D.A

Turda.
2. Identificarea speciilor de dăunători ai grâului de toamnă existenți în câmpul experimental, în
funcție de măsurile de combatere aplicate.
3. Influenţa tratamentelor chimice asupra parametrilor cantitativi şi calitativi ai producţiei de grâu.
4. Calculul indicilor ecologici a speciilor de dăunători în funcţie de tratamentele aplicate pentru
combaterea dăunătorilor.

24
 4. MATERIALE ŞI METODE DE LUCRU

Cercetările vor fi efectuate în culturile de grâu, în sistem de cultivare a terenului no tillage, cu o

rotație a culturii de trei ani, prin aplicarea tuturor recomandărilor zonale de tehnologie și a complexului
fitosanitar. Planta premergătoare vor fi culturii de grâu şi soia.

4.1. Materialul biologic

Materialul biologic utilizat este grâul de toamnă, soiul Andrada. Este un soi creeat la S.C.D.A
Turda şi care are ca zonă de favorabilitate Câmpia Transilvaniei. Este un soi aristat, intensiv şi care are
o bună rezistenţă la iernare şi cădere. Capacitate de înfrăţire este mijlocie. Conţinutul în proteine este
în medie de până la 13% şi are un gluten de bună calitate.

5.2. Materiale chimice

Materialele chimice utilizate pe parcursul desfășurării experimentelor vor fi:
 Fertilizanți:
o Toamna 2015 : NPK(18:46:0) 200 kg/ha.
o Primăvara 2015 : NH4NO3 (33,3% s.a) 150 kg/ha.
o Toamna 2016 : NPK (18:46:0) 200 kg/ha + Seedsprint 25kg/ha;
o Primăvara 2016 : NH4NO3 (33,3% s.a) 150 kg/ha.
 Erbicide:
o Primăvara 2015: Sekator 0,15 l/ha, DMA 6 –0.6 l/ha.
o Primăvara 2016: Floramix 0.260 kg/ha + DASH 0.5 l/ha
 Fungicide:
o Primăvara 2015: Falcon 460 – 0.7 l/ha.
o Primăvara 2016: Falcon PRO 0.8l/ha.
 Insecticide:
o Piretoizi (Fastac)
o Neonicotinoide (Calypso, Biscaya)
În loturile de observaţie se va aplica tehnologia optimă zonală de cultură, respectiv se vor aplica
tratamentele fitosanitare complexe (tratamentul seminţei cu insecto-fungicide, stropiri pe vegetaţie cu
erbicide, îngrăşăminte foliare, fungicide) şi se vor testa diferite variante de tratamente cu insecticeide
aplicate în două momente specifice: la sfârşitul înfrăţitului sau la erbicidare şi în fenofaza de apariţie a
burdufului până la apariţia spicului..

4.3. Metode de executare a experienţelor

Sistemul integrat de control al dăunătorilor, adaptat la schimbările climatice și la factorii
ecotehnologici, trebuie să conțină aplicarea tratamentelor cu insecticide (neonicotinoizi și piretroizi),
în două momente de tratare (în momentul erbicidării și la stadiul de frunză stindard - emergența
spicului).
Primul tratament cu insecticid s-a va efectua la sfârșitul înfrățirii, în fenofaza 25-33 DC (la
erbicidare) folosind insecticide piretroide în variantele V2 şi V3, respectv insecticide sistemice din
grupa neonicotinoizilor (Calypso şi Biscaya), pentru a controla muștele, puricii grâului
(Chaetocnema), adulții de Oulema, cicadele și ploșnițele cerealelor. În acest moment, entomofagi sunt
la începutul apariției lor în câmp, asadar vor fi mai puțin expuși la insecticide.
 Al doilea tratament este recomandat la apariția frunzei stindard - emergența spicului, în fenofaza
45-59 DC, pentru a controla tripșii adulți (Haplothrips tritici), afidele dar și alți dăunători, folosind
piretroizi, având un control imediat asupra complexului dăunătorilor, cu efect de lungă durată și
eficiență împotriva dezvoltării larvelor de trips din spic, astfel rezultând o creștere a producției.
Variantele experimentale se vor amplasa în loturi de 0,5 ha, acestea fiind:
 V1 = netratat;
 V2 = tratat cu piretroizi la momentul T1;
 V3 = tratat cu piretroizi la T1 + T2;
 V4 = tratat cu neonicotinoide la T1 + piretroizi la T2.
 Tratamentul 1 – T1 (la sfârșitul înfrățirii grâului, în faza fenologică 25-33 DC, în momentul
aplicării erbicidelor);
 Tratamentul 2 – T2 (în faza fenologică de frunză stindard și emergență a spicului în etapa 45-59
DC).

4.4. Observaţii şi determinări

Se va urmări: evoluţia condiţiilor climatice în relaţie cu abundenţa şi structura insectelor
dăunătoare, efectul tratamentelor cu insecticide aplicate în sistem fitosanitar integrat asupra producţiei
de boabe, asupra MMB-ului, asupra indicilor de calitate.
Monitorizarea dăunătorilor se va face pe baza probelor colectate cu fileul entomologic, prin
aplicarea de 100 filetări / probă, acestea făcându-se pe parcursul linilor martie şi până la începutul lunii
iulie. Materialul biologic colectat va fi apoi analizat în laborator. Determinarea speciilor se va face
conform criteriilor morfologice / biologice / ecologice / geografice. Abundența și dinamica populațiilor
s-au stabilit în funcție de factorii de densitate (climatici, tehnologici, limitatori biologici - entomofagi).
Se vor face o serie de observații și notări în tabele complexe de observații privind:
 determinarea speciilor dăunătoare,
 abundența si dinamica speciilor desfășurate pe decade și anual,
 structura anuală a dăunătorilor și entomofagilor,
 eficiența biologică imediată după tratamentele cu insecticide și eficiența totală, finală, pe termen
lung a tratamentelor.
Se vor analiza, de asemenea, producția de boabe şi analizele de calitate a producției în funcție de
tratamentele cu insecticide aplicate: conţinutul în proteine, gluten umed şi indicele de sedimentaţie
Zeleny.
Analiza indicilor calității de panificație se va face cu aparatul Infragrain 9500, în laboratorul
SCDA Turda.
Analiza varianței pentru datele de producție şi indici calitativi se va face cu ajutorul programul
Polifact (ANNOVA).
Contribuţia procentuală sau cota de participaţie (%) a factorilor experimentali la formarea
producţiei de boabe, a MMB, a indicilor de calitate pentru panificaţie se va calcula utilizând datele din
tabelul analizei varianţei și formula de calcul: Contribuția factorului (%) = (SPA factor/SPA total) x
100.

4.5. Calcularea indicilor ecologici la entomofauna colectată

Materialul biologic recoltat prin fiecare metodă a fost prelucrat matematic pentru a obţine o serie
de indicatori ecologici, ca: abundenţa, dominanţa, constanţă şi indicele de semnificaţie ecologică.
26
 Abundenţa (A) reprezintă numărul de indivizi al unei specii prezenţi pe suprafaţa monitorizatã.
Acest indicator se exprimă prin valoarea lui absolută, fiind mărimea de care ne folosim pentru
calcularea altor indicatori. După valoarea abundenţei, caracterizăm speciile prezente în aria dată
folosind expresiile: rară, puţin rară, abundentă, foarte abundentă.
Dominanţa (D) speciei arată procentul de participare al fiecare specii la realizarea producţiei de
biocenoză. Acest parametru este un indicator prin care se stabileşte în ce relaţie se găseşte efectivul
unei specii date faţă de suma indivizilor celorlalte specii cu care se asociază, exprimând abundenţa
relativă.
Se calculează dupã formula:
DA= NA /N x 100
în care: DA = dominanţa speciei A
NA = numãrul de indivizi al speciei A gãsiţi în probele analizate
N = numãrul de indivizi al tuturor speciilor prezente în probele analizate
În funcţie de valoarea procentului care exprimă dominanţa, speciile se distribuie în următoarele
clase:
 D1 - subrecedentă - sub 1,1%;
 D2 - recedentă - între 1,1 - 2,0%;
 D3 - subdominantă - între 2,1 - 5,0%;
 D4 - dominantă - între 5,1 - 10,0%;
 D5 - eudominantă - peste 10,0%.
Constanţa (C) speciei exprimă continuitatea apariţie unei specii în biotopul dat. Această
caracteristică este un indicator structural deoarece arată proporţia de participare a unei specii la
realizarea structurii biocenozei. Cu cât valoarea indicatorului este mai mare, cu atat se consideră că
specia este mai adaptată la biotop. Constanţa se calculează după relaţia:
CA = NpA / Np x 100
în care: CA = constanţa speciei
NpA = numărul probelor în care se gãseşte specia
Np = numărul total de probe analizate
În funcţie de valoarea acestui indicator, speciile se distribuie în următoarele clase:
 C1 - accidentale - între 1 - 25%;
 C2 - accesorii - între 25,1 - 50%;
 C3 - constante - între 50,1 - 75%;
 C4 - euconstante - între 75,1 - 100% din probe.
Indicele de semnificaţie ecologică (W) este relaţia dintre constanţă şi dominanţă precizâd mult
mai bine poziţia unei specii în biocenoză. Indicele de semnificaţie ecologică se calculează după relaţia:
WA = CA x DA/ 100
În funcţie de valorile obţinute de acest indice, speciile se împart în următoarele clase:
 W1 - cu valori sub 0,1% (specii accidentale);
 W2 - cu valori între 0,1 - 1,0% (specii accesorii);
 W3 - cu valori între 1,1 - 5,0% (specii accesorii);
 W4 - cu valori între 5,1 - 10,0% (specii caracteristice);
 W5 - cu valori peste 10,0% (specii caracteristice).
 BIBLIOGRAFIE
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
1) Abd-Ella A.A. (2016). Evaluation of certain neonicotinoid insecticide seed treatments against cereal
aphids on some wheat cultivars. Journal of Phytopathology and Pest Management, 3(1):21-33.
2) Ahmad T., Aslam M., Hassan M.W., Iqbal J. (2015). Aphids (Schizaphis graminum R.) infestation
on different wheat (Triticum aestivum L.) varieties and their comparative yields. J. agric. Res,
53(2):209-2016.
3) Ajmal M.S., Iqbal J., Qayyum M.A., Saleem M.A., Tayyab M., Sajjad M. (2018). Preferential
influence of wheat varieties (Triticum aestivum L.) on population build-up of aphid (Homoptera:
Aphididae) and its natural enemies. Journal of Entomology and Zoology Studies 2018; 6(1):609-612.
4) Alavi J., Strassen R., Bagherani N. (2007), Thrips (Thysanoptera) species associated with wheat and
barley in Golestan province, Iran. Journal of Entomological Society of Iran. 27(1):1-28.
5) Ali S.S., Ali S., Ahmed S.S., Rizwana H., Naz S., Meano F., ... & Ahmed S. (2016). Predator Prey
Interaction on some Wheat Cultivars. Journal of Basic and Applied Sciences, 12:426-433.
6) Aljaryian R., Kumar L., Taylor S. (2016). Modelling the current and potential future distributions of
the sunn pest Eurygaster integriceps (Hemiptera: Scutelleridae) using CLIMEX. Pest management
science, 72(10):1989-2000.
7) Alkhedir H., Karlovsky P., Mashaly A.M.A., Vidal S. (2016). Specialization and host plant use of the
common clones of Sitobion avenae (Homoptera: Aphididae). Applied entomology and zoology, 51(2),
289-295.
8) Aslam M., Razaq M., Ahmad F., Faheem M., Akhter W. (2006). Population of aphid (Schizaphis
graminum R.) on different varieties/lines of wheat (Triticum aestivum L.). Int Journal Agriculture
Biology, 6:974-977.
9) Bayram A., Tonğa A. (2018). cis-Jasmone treatments affect pests and beneficial insects of wheat
(Triticum aestivum L.): the influence of doses and plant growth stages. Crop protection, 105:70-79.
10) Bărbulescu A. (1997). Rezultate obţinute în anul 1996, în cadrul cercetărilor privind bolile şi dăunătorii
cerealelor şi unor plante tehnice şi furajere, Probl. Prot. Plant., 25(2): 99-164.
11) Bereś P.K., Kucharczyk H., Górski D. (2017). Effects of insecticides used against the European corn
borer on thrips abundance on maize. Plant Protect. Sci., 53: 44–49.
12) Bobîrnac B. și colab., (1997) – Daunătorii plantelor tehnice și combaterea lor integrată, Editura Dova.
13) Brewer J.W., Merrill L.D. (2013). Monty D. Harrison. Vectors of Plant Pathogens, 201.
14) Bunescu H., Duda M., Florian T., Dinuţă A., Bodiş I. (2014), Ecologically Based Strategies for Pest
Control in Grassland Ecosystems, Journal of Agricultural Science and Technology, 5(4):508-512.
15) Buntin G.D., Flanders K.L., Slaughter R.W., De Lamar Z.D. (2004). Damage loss assessment and
control of the cereal leaf beetle (Coleoptera: Chrysomelidae) in winter wheat. J Econ Entomol.
97(2):374–382.
16) Cammell M.E., Knight J.D. (1992). Effects of Climatic Change on the Population Dynamics of Crop
Pests, Advances in Ecological Research, 22:117-162.

28
17) Clark M., Tilman D. (2017). Comparative analysis of environmental impacts of agricultural
production systems, agricultural input efficiency, and food choice. Environmental Research Letters,
12(6), 064016.
18) Cockrell D.M., Griffin-Nolan R.J., Rand T.A., Altilmisani N., Ode P.J., Peairs F. (2017). Host
plants of the wheat stem sawfly (Hymenoptera: Cephidae). Environmental entomology, 46(4), 847-854.
19) Costa R.R., Moraes J.C., Dacosta R.R. (2011). Feeding behaviour of the greenbug Schizaphis
graminum on wheat plants treated with imidacloprid and/or silicon." Journal of Applied Entomology,
135(1‐2):115-120.
20) Croitoru N., Timuş A. (2017). Eficacitatea insecticidului Proteus 110 OD în combaterea dăunătorilor
sugători ai grâului. Știința agricolă, (1):26-29.
21) Davari A., Parker B.L. (2018). A review of research on Sunn Pest {Eurygaster integriceps Puton
(Hemiptera: Scutelleridae)} management published 2004–2016. Journal of Asia-Pacific Entomology.
21(1):352-360.
22) Deutsch C.A., Tewksbury J.J., Tigchelaar M., Battisti D.S., Merrill S.C., Huey R.B., Naylor R.L.
(2018). Increase in crop losses to insect pests in a warming climate. Science, 361(6405), 916-919.
23) Dizlek H., Özer M.S. (2016). The improvement of bread characteristics of sunn pest (Eurygaster
integriceps) damaged bread wheat by blending application and using additives. Quality Assurance and
Safety of Crops & Foods, 8(3):427-437.
24) Duisembekov B., Chadinova A., Rakhimov R. (2017). Technology of mass multiplication of cereal
aphids (Schizaphis graminum) using an aeroponic plant and dilution of the bioagent aphidius (Aphidius
matricariae). Research on Crops, 18(4):745-750.
25) Editura “IonIonescu de la Brad”, Iaşi, 2004
26) Editura “IonIonescu de la Brad”, Iaşi, 2004 MUNTEAN L.S., S. CERNEA, G. MORAR, M.M.
DUDA, D.I. VÂRBAN şi S. MUNTEAN şi C. MOLDOVAN, (2014). Fitotehnie. Ed. a III-a. Ed.
Risoprint, Cluj-Napoca, ISBN 978- 973-53-1273-2, 810 p.
27) El-Wakeil N., Gaafar N., Volkmar C. (2014). Acta Advances in Agricultural Sciences. Acta
Advances in Agricultural Sciences, 2(7):19-36.
28) Evans E.W., Karren J.B., Israelsen C.E. (2006). Interactions over time between cereal leaf beetle
(Coleoptera: Chrysomelidae) and larval parasitoid Tetrastichus julis (Hymenoptera: Eulophidae) in
Utah. Journal of economic entomology, 99(6):1967-1973.
29) Farooq Z., Fareed S., Karar H., Rubab M., Shah S.F.H. (2016). Efficacy of some botanical extracts
against wheat aphids Sitobion avenae (Homoptera: Aphididae) and their impact on predators
population. J. Agric. Res, 54(4):697-706.
30) Fraga O., (2008). Contribuţii la fundamentarea ameliorării grâului pentru rezistenţa la mălură". Teza de
doctorat.
31) Ghizdavu I. (2004). Entomologie agricolă specială, Ed. Academicpress, Cluj-Napoca.
32) Gilabert A., Simon J.C., Mieuzet L., Halkett F., Stoekel S., (2009). Climate and agricultural context
shape reproductive mode variation in an aphid crop pest. Molecular Ecology, 18:3050-3061.
33) Harrington R., Clark S.J., Welham S.J., Verrier P.J., Denholm C.H. (2007). Environmental change
and the phenology of european aphids. Global Change Biology, 13:1550-1564.
34) Hervet V.A., Cárcamo H.A., Dosdall L.M., Miller T.D., Kher S.V. (2016). Assessment of potential
non-target effects of Tetrastichus julis, a biological control agent of the cereal leaf beetle, Oulema
melanopus. BioControl, 61(4):399-411.
35) Hesler L.S., Kieckhefer R.W., Evenson P.D. (2018). Abundance of cereal aphids (Homoptera:
Aphididae) and their predators in spring wheat-alfalfa intercrops under different crop management
intensities. The Great Lakes Entomologist, 33(1):6.
36) Jakubus M., Krzyśko M., Wołyński W., Graczyk M. (2016). The mineralization effect of wheat
straw on soil properties described by MFPC analysis and other methods. Biometrical Letters, 53(2):133-
147.
37) Junaid K., Khan S.A., Khan I., Shah A., Rizwan S., Khan Z. (2016). Study on different components
of resistance in wheat genotypes to green bug (Schizaphis graminum)(Rondani). Pakistan Journal of
Zoology, 48(4):981-987.
 38) Kaniuczak Z. (2013). Effectiveness of some insecticides in leaf beetle larvae control in winter wheat
and its influence on seed yield and economic indices. Acta Sci Pol Agricultura. 12(2):45–53.
39) Kaniuczak Z. (2011). Occurence and range of damage on spring wheat and triticale cultivars caused by
gout fly (Chlorops pumilionis Bjerk.) in South-Eastern Poland. Acta Scientiarum Polonorum.
Agricultura, 10(4):88-94.
40) Kaplin V.G., Antonov P.V. (2006). The biology, ecology, and harmfulness of the flea-beetle
Chaetocnema aridula Gill (Coleoptera, Chrysomelidae) in the forest-steppe of the middle Volga Area.
Entomological Review, 86(2):176-187.
41) Khan A.A., Khan A.M., Tahir H.M., Afzal M., Khaliq A., Khan S.Y., Raza I. (2011). Effect of
wheat cultivars on aphids and their predator populations. Afri. J. Biotechnol. 10(80):18399-18402.
42) Kher S.V., Cárcamo H.A., Evenden M.L., Dosdall L.M. (2017). Olfactory host‐finding behaviour of
Oulema melanopus (Coleoptera: Chrysomelidae) and its parasitoid, Tetrastichus julis (Hymenoptera:
Eulophidae). Journal of Applied Entomology, 141(9):740-750.
43) Koçak E., Babaroğlu N. (2006). Note: Evaluating insecticides for the control of overwintered adults
of Eurygaster integriceps under field conditions in Turkey. Phytoparasitica, 34(5):510-515.
44) Konjević A., Pero Š., Dušan P., Popović A., Ignjatović-Ćupina A. (2014), Temperature-dependent
Development Model of Pest Wheat Bugs Eurygaster and Aelia spp.(Heteroptera: Scutelleridae and
Pentatomidae). Entomologia Generalis, 87-102.
45) Krasteva H., Krumov V., Karadjova O. (2013). Effect of sowing date on species composition of
insect pests on winter triticale during the spring and summer in Bulgaria. Conference: IV International
Symposium „Agrosym 2013“, At Jahorina, Bosnia and Herzegovina.
46) Krasteva H., Karadjova O., Ventsislavov V. (2012). Monitoring methods and prognosis of Opomyza
Florum Fabr.(Diptera: Opomyzidae)–a pest of wheat in Bulgaria. Journal of Plant Protection
Research, 52(4):472-478.
47) Lamparski R., Kotwica K., Jaskulska I., Piekarczyk M. (2015). Effect of products affecting soil
fertility and plant resistance on the number of phytophagous insects in winter wheat crop fertilized with
straw. Progress in Plant Protection, 55(1):40-44.
48) Larsson H., (2005). Economic damage by Limothrips denticornis in rye, triticale and winter barley,
Journal of Applied Entomology - Wiley Online Library, 129 (7):39-47.
49) Latifian M, (2003). A study of the phonology (related to host growth) and population fluctuation of
important wheat pests. Iran. J. Agric. Sci., 34(4):995-1001.
50) Leslie T.W., Van Der Werf W., Bianchi F.J.J.A., Honěk A. (2009). Population dynamics of cereal
aphids: influence of a shared predator and weather., Agricultural and Forest Entomology, 11(1):73-82.
51) Lopes T., Hatt S., Xu Q., Chen J., Liu Y., Francis F. (2016). Wheat (Triticum aestivum L.)‐based
intercropping systems for biological pest control. Pest management science, 72(12):2193-2202.
52) Malschi D. (2001). Cap. Familia Opomyzidae. In Tratat De Zoologie Agricolă. Dăunătorii plantelor
cultivate. Vol.V. Clasa Insecta: Hymenoptera, Diptera, Clasa Aves şi Mammalia, Ed. Academiei
Romane, Eds: T.Perju, I.Ghizdavu: p. 365-371.
53) Malschi D. (2003). Research on the integrated wheat pests control. (Actual strategy of integrated pests
management as part of agroecological system for sustainable development of wheat crop, in
Transylvania. Romanian Agricultural Research, 19:67– 85.
54) MALSCHI D., IVAŞ A.D., IGNEA M. (2012).Wheat pests control strategy according to agro-
ecological changes in Transylvania. Romanian Agricultural Research. 29:165-176.
55) Malschi D., Ivaş A., Ignea M., Cheţan F., Cheţan C. (2013). Adequate integrated control of wheat
pests in no-tillage conservative system. Proenvironment, 6(14):332-341.
56) Malschi D., Vălean A., Tărău A.D., Dărab I., Cheţan C. (2015). Noi aspecte privind combaterea
integrată a dăunătorilor grâului în condiţiile anului 2015. Agricultura transilvană, 23:18-29.
57) Malschi D., Mureşanu F., Tărău A.D., Vălean A., Cheţan C., Tritean N. (2016). Cercetări asupra
situaţiilor de risc entomocenotic la cultura grâului, în centrul Transilvaniei. Analele INCDA Fundulea,
84:76-89.

30
58) Malschi D., Mureşanu F., Kadar R., Tărău A.D., Păcurar A., Cheţan C., Tritean N. (2014). New
entomocoenotic particularities and integrated pest control in Transylvanian wheat crops under the
impact of climate warming. Bulletin UASVM Agriculture, 71(2):235-246.
59) Matroş N., (2012), Cercetări privind producţia şi calitatea la unele soiuri de grâu de toamnă în
condiţiile ecologice din Lunca Someşului. USAMV Cluj-Napoca. Rezumatul tezei de doctorat.
60) Matyjaszczyk E., (2015). Plant protection in Poland on the eve of obligatory integrated pest
management implementation. Pest Management Science, 69:991–995.
61) Meissle M., Mouron P., Musa T., Bigler F., Pons X., Vasileiadis V.P., Otto S., Antichi D., Kiss J.,
Pálinkás Z., Dorner Z., Van Der Weide R., Groten J., Czembor E., Adamczyk J., Thibord J.-B.,
Melander B., Nielsen G.C., Poulsen R.T., Zimmermann O., Verschwele A., Oldenburg E. (2010).
Pests, pesticide use and alternative options in European maize production: current status and future
prospects. Journal of Applied Entomology, 134:357–375.
62) Minaei K., Mound L.A. (2010). Taxonomic problems in character state interpretation: variation in the
wheat thrips Haplothrips tritici (Kurdjumov) (Thysanoptera: Phlaeothripidae) in Iran. Deutsche
Entomologische Zeitschrift, 57:233–241.
63) Minaei K., Mound L.A. (2014). New synonymy in the wheat thrips, Haplothrips tritici (Thysanoptera:
Phlaeothripidae), Zootaxa, 3802(4):596–599.
64) Mogârzan A., Morar G., Ştefan M., Fitotehnie.
65) Mogârzan A., Morar G., Ştefan M., Fitotehnie.
66) Mogârzan A., Morar G., Ștefan M., (2004). Fitotehnie, Editura „Ion Ionescu de la Brad” Iași.
67) Moldovan V., Moldovan M., Kadar R. (2003). Yield stability and breeding for adaptation in winter
wheat. Annual Wheat Newsletter, 49:91-93.
68) Muntean S.L., Borcean I., Axinte M., Roman Gh. (1995). Fitotehnie, E.D.P. Bucureşti.
69) Muntean S.L., Roman Gh.V., Borcean I., Axinte M. (2011). Fitotehnie, Editura „Ion Ionescu de la
Brad” Iaşi.
70) Mushtaq, S., Rana S.A., Khan H.A., Ashfaq M. (2013). Diversity and abundance of family aphididae
from selected crops of Faisalabad, Pakistan. Pak. Jour. Agri. Sci. 50(1):103-109.
71) Muştu M., Demirci F., Kocak E. (2011). Mortality effects of Isaria farinosa (Holm.) and Beauveria
bassiana (Balsamo) Vuillemin (Sordariomycetes: Hypocreales) on Aelia rostrata Boh. (Hemiptera:
Pentatomidae). Turkish Journal of Entomology, 35(4), 559-568.
72) Nartshuk E.P, Andersson H. (2013). The Frit Flies (Chloropidae, Diptera) of Fennoscandia and
Denmark. In: Kristensen NP, Michelsen V, editors. Fauna Entomol Scand, 43:1-282.
73) Nartshuk E.P., Fedoseeva L.I. (2011). A review of the grassflies of the genus Meromyza Meigen,
1830 (Diptera, Chloropidae) of the Palaearctic fauna, with a key to the species, analysis of synonyms,
host specialization, and geographical distribution: Part 1. Entomol Rev, 91:103–120.
74) Nouriaiin M., Askary H., Imani S., Zare R. (2014). Isolation and characterization of
entomopathogenic fungi from hibernating sites of Sunn Pest (Eurygaster integriceps) on Ilam
Mountains, Iran. Int. J. Curr. Microbiol. App. Sci, 3(12):314-325.
75) Oltean I., Porca P., Ghizdavu I. (2004). Entomologie generală. Editura Digital. Data.
76) Özsisli T. (2011). Population densities of wheat thrips, Haplothrips tritici Kurdjumov (Thysanoptera:
Phlaeothripidae), on different wheat and barley cultivars in the province of Kahramanmaraş, Turkey,
African Journal of Biotechnology, 10(36):7063-7070.
77) Pansa M.G., Blandino M., Ingegno B.L., Ferrari E., Reyneri A., Tavella L. (2015). Toxicity and
persistence of three pyrethroids for the control of cereal bugs on common wheat. Journal of pest
science, 88(1):201-208.
78) Parker B.L., Amir-Maafi M., Skinner M., Kim J.S., El Bouhssini M. (2011). Distribution of Sunn
Pest, Eurygaster integriceps Puton (Hemiptera: Scutelleridae), in overwintering sites. Journal of Asia-
Pacific Entomology,14(1):83-88.
79) Perju T., Mustea D., Malschi D. (2001). Familia Chloropidae. In Tratat De Zoologie Agricolă.
Dăunătorii plantelor cultivate. Vol.V. Clasa Insecta: Hymenoptera, Diptera, Clasa Aves şi Mammalia,
Ed. Acad. Romane, Eds: T.Perju, I.Ghizdavu: p. 428-447.
 80) Philips C.R., Herbert D.A., Kuhar T.P., Reisig D.D., Roberts E.A. (2012). Using degree-days to
predict cereal leaf beetle (Coleoptera: Chrysomelidae) egg and larval population peaks. Environmental
entomology, 41(4):761-767.
81) Philips C.R., Herbert D.A., Kuhar T.P., Reisig D.D., Thomason W.E., Malone S. (2011). Fifty
years of cereal leaf beetle in the US: an update on its biology, management, and current
research. Journal of Integrated Pest Management, 2(2):1-5.
82) Popov C., Dana M., Vilău F., Stoica V. (2005). Insect pest management of Lema melanopa in
Romania. Romanian Agricultural Research, 22:47-52.
83) Porca M., Oltean I. (2004). Ghid practic pentru recunoaşterea şicombaterea dăunătorilor plantelor de
cultură. Editura Fundaţia Naţională “Satul Românasc” Bucureşti.
84) Racz I. (2013). Cercetări privind formarea producţiei şi evaluarea însuşirilor de calitate la unele cereale
panificabile în Câmpia Transilvaniei. Teză de doctorat. USAMV Cluj-Napoca.
85) Radzikowski P., Stalenga J., Feledyn-Szewczyk B. (2017). Evaluation of the diversity of
invertebrates assemblages in spring wheat cultivated in different crop production systems. Journal of
Research and Applications in Agricultural Engineering, 62(4):107--113
86) Robert I., Donald M.C., Marcotullio P.J., Guneralp B. (2013). Global trends in biodiversity and
ecosystem services, In Urbanization, Biodiversity and Ecosystem Services: Challenges and
Opportunities, ch.III: 31-52.
87) Roşca I., Oltean I., Mitrea I., Tãlmaciu M., Petanec D.I., Bunescu H.Ş., Istrate R., Tãlmaciu N.,
Stan C., Micu L.M. (2011). Tratat de Entomologie, generalã şi specialã. Ed. “Alpha MDN”, Buzău.
88) Shirinyan Z.A., Ismailov V.Y. (2015). Ecological and biocenotic regularities of the spatial distribution
of phytophages and entomophages in agroecosystems as the basis of non-pesticide protection of winter
wheat against pests: Agro-biotechnological techniques for organic farming. Entomological Review,
95(4):425-430.
89) Svobodová E., Trnka M., Dubrovský M., Semerádová D., Eitzinger J., Štěpánek P., Žalud Z.
(2014). Determination of areas with the most significant shift in persistence of pests in Europe under
climate change. Pest management science, 70(5):708-715.
90) Tanasković S., Madić M., Đurović D., Knežević D., Vukajlović F. (2012). Susceptibility of Cereal
Leaf Beetle (Oulema melanopa L.) in winter wheat to various foliar insecticides in Western Serbia
Region. Romanian Agricultural Research, 29:361-365.
91) Torbica A.M., Mastilović J.S., Pojić M.M., Kevrešan Ž.S. (2014). Effects of wheat bug (Eurygaster
spp. and Aelia spp.) infestation in preharvest period on wheat technological quality and gluten
composition. The Scientific World Journal, 2014.Article ID 148025, 6 pages,
http://dx.doi.org/10.1155/2014/148025.
92) Van Emden H.F., Harrington R. (1955). Aphids as crop pests, 2nd Edition, Wallingford Oxfordshire,
UK.
93) Van Passel S., Massetti E., Mendelsohn R. (2017). A Ricardian analysis of the impact of climate
change on European agriculture. Environmental and Resource Economics, 67(4):725-760.
94) War A.R., Taggar G.K., War M.Y., Hussain B. (2016). Impact of climate change on insect pests,
plant chemical ecology, tritrophic interactions and food production. International Journal of Clinical and
Biological Sciences, 1(2):16-29.
95) WEBSTER J.A., SMITH D.H., GAGE S.H. (2017). Cereal Leaf Beetle (Coleoptera: Chrysomelidae)
Influence of Seeding Rate of Oats on Populations. The Great Lakes Entomologist, 11(2):117-120.
96) Wenda-Piesik A., Kazek M., Piesik D. (2018). Cereal leaf beetles (Oulema spp., Coleoptera:
Chrysomelidae) control following various dates of wheat sowing and insecticidal treatments.
International Journal of Pest Management, 64(2):157-165.
97) Yan Y., Wang Y.C., Feng C.C., Wan P.H.M., Chang K.T.T. (2017). Potential distributional changes
of invasive crop pest species associated with global climate change. Applied geography, 82:83-92.
98) Zhang P., Zhang J., Chen M. (2017). Economic impacts of climate change on agriculture: The
importance of additional climatic variables other than temperature and precipitation. Journal of
Environmental Economics and Management, 83:8-31.

32
99) Zhang P., Zhang X., Zhao Y., Wei Y., Mu W., Liu F. (2016). Effects of imidacloprid and clothianidin
seed treatments on wheat aphids and their natural enemies on winter wheat. Pest management science,
72(6):1141-1149.
100) Zhichkina L.N., Kaplin V.G. (2001). Features of biology, ecology and harmfullness of wheat
thrips, Haplothrips tritici Kurd. (Thysanoptera) in forest-steppe of middle Volga region. Entomol.
Obozr. 80(4):830-842.
101) Ziska L., Bradley B., Wallace R., Bargeron C., Laforest J., Choudhury R., ... & Vega F.
(2018). Climate Change, Carbon Dioxide, and Pest Biology, Managing the Future: Coffee as a Case
Study. Agronomy, 8(8), 152. https://doi.org/10.3390/agronomy8080152.