MASTER : AGRICULTURA ORGANICA

DISCIPLINA RESURSE DE NUTRIENTI SI MECANISMELE

FIZIOLOGICE ALE NUTRITIEI PLANTELOR

VASIU DOINA ANUL I

REFERAT

METABOLISMUL AZOTULUI SI FOSFORULUI IN PLANTE

Macroelementele (azot, fosfor) sunt constituentii principali ai
tesuturilor care joaca un rol esential in metabolismul plantelor.

Azotul absorbit din sol este transformat prin diverse reactii

chimice in aminoacizi asimilabili care asigura cresterea frunzelor,
tulpinii, dezvoltarea sistemului radicular si a dobandirii functiei lui de
absborbtie.Carenţa azotului în nutriţia plantelor duce la îngălbenirea
frunzelor la încetinirea sau oprirea creşterii acestora. Excesul de azot
duce la prelungirea perioadei de vegetaţie si la formarea abundentă a
frunzelor.
Contribuie la cresterea plantei , prin imbogatirea solului cu azot.
Azotul intră în structura moleculelor de nucleoproteine, protidelor
protoplasmatice, lipoproteinelor din citomembrane, în structura
apoenzimelor, a coenzimelor, a vitaminelor B1, B6, B12, a hormonilor
vegetali, a pigmenţilor fotosintetici (clorofile şi ficobiline) şi a
stearidelor vegetale. Carenţa azotului în nutriţia plantelor duce la
îngălbenirea frunzelor la încetinrea sau oprirea creşterii acestora.
Excesul de azot duce la prelungirea perioadei de vegetaţie, la
formarea abundentă a frunzelor şi la mărirea sensibilităţii la boli.
Azotul poate fi luat de plante din sol, din apă, din atmosferă şi chiar
din corpul altor organisme. Speciile care fixează azotul din plantă
datorită bacteriilor Azotobacter şi Clostridim sunt leguminoasele:
mazărea , soia, trifoiul, lucerna şi altele. În sol sunt şi alte bacterii
care fixează azotul şi se comercializează ca îngrăşăminte biologice.

Rolul plastic al azotului

Azotul face parta din structura chimica a unor susbtante organice cu

rol structural (organite celulare, celule, tesuturi, organe). Azotul este
unul dintre cele mai importante elemente care fac ca materia vie sa
aiba forma, consistenta si elasticitate. Azotul face parte si din
constitutia membranelor biologice: plasmalema (membrana externa a
citoplasmei), tonoplast (membrana vacuolara), membranele
cloroplastilor.

Rolul azotului in procesele de crestere si dezvoltare

Azotul este considerat un element al cresterii. In lipsa azotului, nu se

poate realiza cresterea in dimensiune si greutate a celulelor, deoarece
toate aceste procese stau la baza sintezei de proteine. Aceasta sinteza
nu se poate realiza fara azot. Prin intermediul clorofilei, al carei
constituent este, azotul contribuie la activitatea fotosintetica a
plantei. Fotosinteza este baza tuturor proceselor din planta, inclusiv a
celor de crestere si dezvoltare. Azotul este un component de baza si in
hormonii vegetali. O grupare de hormoni sunt auxinele. Acestea
stimuleaza diviziunea (inmultirea) celulelor din varfurile de crestere
(meristeme) ale plantelor, iar mai apoi stimuleaza alungirea celulelor
proaspat create prin acest proces. O alta grupa de hormoni vegetali
sunt citokininele. Acestea stimuleaza multiplicarea prin diviziune a
celulelor mai batrane din planta. Insuficienta azotului determina
inhibarea sintezei clorofilei, hormonilor de crestere,
nucleoproteidelor, proteinelor si, in cele din urma, a cresterii
plantelor.

Rolul azotului in depozitarea si transferul informatiei genetice

Acizii nucleici, care contin azot in bazele azotate, intra in componenta

genelor, cromozomilor si ribozomilor.

Rolul azotului in sinteza enzimelor

Azotul este esential pentru sinteza enzimelor; fiind component al

enzimelor care catalizeaza reactiile biochimice din planta, el este
implicat indirect in toate reactiile enzimatice de biosinteza sau
descompunere a substantelor organice.

Rolul azotului in fotosinteza

Alaturi de magneziu (Mg), azotul este unul dintre principalele

elemente care intra in compozitia clorofilei. Pana la 70% din azotul
total din frunze se gaseste in cloroplasti. Azotul intra in compozitia
chimica a unor vitamine (B1, B2, B6, B12, H, PP).

Rolul azotului in protectia plantelor

Alcaloizii, substante organice heterociclice cu azot, datorita toxicitatii

lor constituie substante de aparare a plantelor impotriva daunatorilor.

Insuficienta (carenta) de azot

Se manifesta printr-un continut scazut de proteine. La grau, spre

exemplu, acest lucru inseamna o calitate foarte slaba pentru
panificatie. La plantele furajere, o cantitate scazuta de proteine
inseamna pierderea valorii nutritionale a acestor produse. La flori,
inflorirea este slaba, are loc cu intarziere, florile sunt putine, mici, de
calitate inferioara. La initierea infloririi se reduc dozele de azot si se
maresc dozele de fosfor si potasiu.

FOSFORUL (P)

Fosforul joaca un rol primordial in metabolismul plantelor, participand

la procesul de fotosinteza, respiratie, biosinteza glucidelor, lipidelor,
fosfatidelor, enzimelor. El se găseşte în toate organele plantelor, mai
cu seamă în seminţe şi în ţesuturile de creştere. Compuşii cu fosfor
sunt acumulatorii şi surse de energie, participă activ la diferite reacţii
biochimice în celule. Prin intermediul acizilor nucleici, ei contribuie la
alcătuirea codului genetic, iar al acizilor ribonucleici şi
dezoxiribonucleici – la acumularea şi transformarea energiei pentru
procesele de sinteză şi producere a substanţei organice. Fosforul
sporeşte rezistenţa plantelor la secetă, stimulează creşterea sistemului
radicular, contribuie la formarea recoltelor înalte de calitate
superioară. Insuficienţa nutriţiei cu fosfor, îndeosebi în primele
perioade de vegetaţie, influenţează negativ toate procesele
metabolice de creştere şi dezvoltare a plantelor. Fosforul, asimilat de
plante sub forma de acid fosforic sau anhidrida fosforica intervine in
functionarea sistemului imunitar, crescand rezistenta plantei la
conditiile de cultura, cele atmosferice , la atacul daunatorilor si
administrarea insecticidelor. De asemeni, acest macronutrient
stimuleaza procesul infloririi si favorizeaza fecundatia.Fosforul se
acumulează în organele tinere şi în seminţe. În lipsa lui, plantele
rămân mici, rădăcinile sunt lungi şi rare, tulpina rigidă, frunzele verde-
închis, până la albastru-verde, luând de multe ori o culoare roşie sau
purpurie.
Fosforul este absorbit din mediu sub formă de ioni PO3- , ajunge în
celulă fără a fi redus şi intră în compoziţia unor compuşi organici de
mare însemnătate fiziologică. El participă la alcătuirea fosfoprotidelor
şi fosfolipidelor din protoplasmă şi nucleu, fosfolipidelor din grăunciorii
de amidon şi aleuronă, lecitinelor din citomembrane, fitinei şi a
nucleotidelor, cu grupe macroergice de ~ P(ADP, ATP). Fosforul intră în
compoziţia unor coenzime. El îndeplineşte rolul energetic central în
reacţiile de sinteză şi de oxidare biologică. El participă în fotosinteză,
glicoliză, ciclul Krebs, sistemul Redox al lanţilui respirator, etc.
Fosforul favorizează de nutriţie, de creştere, de înflorire şi
fructificare, depunrea hidraţilor de carbon în fructe, sfecla de zahăr,
tuberculi. Micşorează consumul specific de apă al plantelor. Fosforul se
acumulează în organele tinere şi în seminţe. În lipsa lui, plantele
rămân mici, rădăcinile sunt lungi şi rare, tulpina rigidă, frunzele verde-
închis, până la albastru-verde, luând de multe ori o culoare roşie sau
purpurie

Avantajele folosirii fosforului

 asigura dezvoltarea de radacini viguroase si cresterea plantei;

 scurteaza timpul de maturizare al lantei
 contribuie la cresterea calitatii productiei
 preintampina scuturarea boabelor
 contribuie la cresterea plantei la seceta si boli
 asigura cresterea productiei

Carente in fosfor

 plantele raman pitice (ramificatiile si frunzele plantei nu se vor

dezvolta)
 tulpina va fi slaba
 frunzele plantei vor fi de culoare verde murdar sau rosiatica si in
general vor cadea
 la pomi fructiferi, creste sensibilitatea la boli, eflorescenta si
cresterea mugurilor va fi incetinita

Fara suficient fosfor, sistemul de radacini va fi slab dezvoltat, iar

maturizarea plantei iar maturizarea si coacerea vor fi intarziate.